Universitatea Politehnica, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria si Managementul Afacerilor.

„REGIMURI DE CURS DE

SCHIMB”

Întocmit :

Student Iordan Marius

Grupa 1532

Seria A

An universitar 2015

1

Strategii de politică monetara

- Strategii indirecte de politica monetara

1.ŢINTIREA CURSULUI VALUTAR

REGIMURI DE CURS DE SCHIMB

Evolutia istorica a sistemului monetar international a demonstrat ca alegerea regimului

optim de rata de schimb s-a dovedit a afi o problema care inca nu a fost rezolvata la

nivelul economiei mondiale. Conform aprecierilor FMI, evolutiile regimurilor valutare de

dupa 1970 (vezi Bubula & Itker-Robe [2002]) s-au cantonat in doua directii:

- tari ce au adoptat cursuri valutare flotante (in crestere incepand din 1970);

- tari care au adoptat un regim valutar bazat pe ancorarea monedei.

Aceasta era structurarea FMI dupa abandonarea SMI de la Bretton Woods.

Pana in prezent, s-au conturat mai multe tipuri de regimuri valutare (sura FMI), (conform

diagramei urmatoare), in functie de interventia autoritatilor in determinarea si

infleuntarea cursurilor valutare si, implicit a pietei valutare, FMI evidentiind trei grupe

mari de regimuri de curs de schimb:

A. Regimuri bazate pe cursuri valutare fixe (asa numitele: HARD PEGS

REGIMES);

B. Regimuri bazate pe cursuri valutare flotante (FLOATING REGIMES);

C. Regimuri intermediare (INTERMEDIATE REGIMES) (ce reprezinta, in fapt o

combinatie a primelor doua).

2

Regimuri de curs de schimb (de facto)(1998)

Regimuri de curs de schimb (de facto)(2009)

Hard pegs 23 Hard pegs 23

aranjamente fără emitent unic 10 aranjamente fără emitent unic 10

aranjamente de forma consiliului monetar

13 aranjamente de forma consiliului monetar

13

Soft pegs 81 Soft pegs 78

conventional fixed peg 68 conventional pegged arrangement 46

ancorare strictă– ca aranjament 21

Intermediate pegs (ancorare cun bandă de variaţie, crawling peg, craling band)

13 intermediate pegs 11

Floating arrangements 84 Floating arrangements 75

Managed floating 44 Floating 40

Independently floating 40 Free floating 35

Altele: - 12

A. REGIMURI VALUTARE BAZATE PE CURSURI FIXE

In acest caz, cursul valutar ramane constant sau poate varia in jurul unor benzi inguste

de variatie, netinand cont, insa de evolutiile celorlalte variabiel macroeconomice care

vin, totusi sa infleunteze piata valutara. Se evidentiaza, astfel, putenica implicare a

autoritatilor in inluentarea si mentinerea cursului valutar in limitele impuse pietei.

Daca ne raportam la perioada etalonului aur-devize (mai precis Sistemul de la Bretton

Woods) fiecare moneda a fost evaluata in aur, pornind de la paritatea fixa adoptata: 1

3

USD = 1/35 uncii de aur. Paritatile astfel stabilite trebuiau mentinute, facandu-se

abstractie de faptul ca aurul reprezenta, pe langa etalon monetar, si o marfa al carei

pret se stabilea pe piata bunurilor, pretul variind fata de aceasta definitie oficiala si, de

aicim, generand presiuni asupra paritatilor fixe dintre monedele sistemului si dolar.

Cu toate acestea, nu putem sa nu evidentiem avantaje ale unui astfel de sistem,

pricnipalul aspect fiind cel legat de stabilitatea conferita in planul relatiilor comerciale

internationale , mai precis in cazul importurilor si exporturilor care se pot dezvolta, data

fiind lipsa modificarilor la nivelul cursului valutar si, implicit aparitia de pierderi generate

in conditiile existentei unor variatii.

Toate acestea, raportandu-ne tot la Sistemul Bretton Woods, au contribuit, din plin la

dezvoltarea operatiunilor speculative care au avut un efect nefast asupra activitatii

bancilor centrale, acestea fiind obligate sa depuna un efort financiar din ce in ce mai

mare pentru a mentine paritatea fixa la nivelul propriei economii si, bineinteles, in plan

international.

Odata cu abandonarea sistemului Breton Woods, au continuat sa se dezvolta alte forme

ale regimului bazat pe rate de schimb fixe, in prezent acestea fiind reprezentate de:

1. regimurile valutare ce nu dispun de un emitent de moneda distinct, individual:

regimuri valutare bazate pe moneda altui stat (dolarizarea, spre exemplu);

uniunile monetare.

2. aranjamentele de forma consiliului monetar.

1. REGIMURILE VALUTARE FARA EMITENT INDIVIDUAL:

a. Regimuri valutare bazate pe moneda altui emitent.

De foarte multe ori, existenta la nivelul pietei internationale a unei monede puternice, pe

fondul reducerii cresterii economice din propria economie, a condus la orientarea catre

acea valuta care conferea populaţiei o mai mare incredere in ceea ce priveste

mentinerea propriei puteri de cumparare. Toate acestea combinate si cu imposibilitatea

unei autoritati moentare de a-si impune prpria moneda (datorita costurilor de emisiune,

a lipsei instrumentelor care sa-i permita mentinerea puterii de cumparare, a gradului

4

redus de dezvoltatre al economiei respective, determina autoritatile sa adopte, drept

moneda a propriului sistem moneda altei tari.

Astfel ca putem vorbi de o „dolarizare” a economiei. Autoritatea monetara renunta

astfel, la independenta controlului asupra propriei politici monetare.

Ce trebuie amintit aici este situatia in care, chiar daca nu se poate include in aceasta

categorie, economia, pe fondul unei evolutii nefavorabile, se orienteaza catre moneda

altei tari, in defavoarea propriei monede. Aceasta nu presupune „dolarizarea” economiei

in sensul de „hard peg regime”, tara respectiva beneficiind de propria politica

monetara adoptata de autoritatea monetara. In aceasta situatie, banca centrala este

obligata sa depuna insemnate eforturi financaire (care afecteaza rezerva valutara

proprie) pentru a mentine un anumit nivel al cursului valutar al propriei monede. Lipsa,

insa, a unui efort conjugat al autoritatilor, care sa contribuie la redresarea economica,

poate genera grave probleme in planul stabilitatii monetare.

b. Regimuri valutare bazate pe crearea uniunilor monetare.

In acest caz, tari din aceeasi zona, accepta sa dispuna de aceeasi autoritate monetara

care sa asigure si emisiunea monedei care sa fie utilizata in plan regional.

Teoretic, o zona monetara este caracterizata de urmatoarele elemente:

1) definirea unei relatii fixe intre moneda tarilor ce au aderat la uniune si moneda

centrala (moneda uneia dintre tari sau o moneda noua);

2) convertibilitatea si transferabilitatea monedelor tarilor membre intre ele;

3) constiuirea unor rezerve valutare comune si gestionarea acestora la nivel central;

4) reglementari valutare comune aferente relatiilor cu alte tari decat cele din cadrul

uniunii.

Istoric vorbind, acestea au functionat, chiar inainte de Sistemul de la Bretton Woods,

este adevarat intr-o forma rudimentara, daca ne gandim la Uniunea Monetara Latina,

spre exemplu. Un alt exemplu de uniune monetara il reprezinta Uniunea Europeana

5

care avea drept moneda de baza ECU, determinata ca o moneda cos, bazata pe

contributia monedelor tarilor membre, aceasta reprzentand o etapa intermediara catre

Uniunea Monetara Europeana actuala (aceasta din urma nemaiputand fi inclusa

inaceasta categorie de cursuri valutare, cursul euro bazandu-se pe cotarea libera pe

piata).

Crearea acesteia generează:

AVANTAJE (BENEFICII)

DEZAVANTAJE (COSTURI)

Identificarea raportului dintre avantaje şi dezavantaje:

→ ZONĂ MONETARĂ OPTIMĂ

→ ALEGEREA MOMENTULUI DE ADERARE LA UM.

Aderarea la o Uniune Monetară (cazul nostru UME) este determinată de existenţa unor

anumite avantaje:

pieţele naţionale aferente ţărilor membre devin mai integrate ca urmare a

reducerii costurilor de acoperire împotriva riscului valutar;

grad ridicat de transparenţă a pieţelor din punct de vedere al preţurilor

(fiind exprimate în aceeaşi monedă se pot face mult mai uşor comparaţii

între ţări);

dacă moneda UM este o monedă internaţională, aceasta poate fi impusă

cu uşurinţă în tranzacţiile internaţionale, diminuîndu-se astfel riscul valutar

(a se vedea cazul Euro);

ţările ce aspiră să adere la o UM, trebuie să se alinieze la aceasta şi din

punct de vedere al ratei inflaţiei (care, în cazul UM tinde să fie redusă),

ceea ce va genera o creştere a credibilităţii politicii monetare.

În acelaşi timp, aderarea la o uniune monetara generează şi dezavantaje, concretizate

în costuri precum:

pierderea autonomiei politicii monetare a băncii centrale, precum şi a celei de

curs de schimb;

6

chiar dacă în plan fiscal nu se vorbeşte de o decizie centralizată, există restricţii

care îngrădesc activitatea unei ţări (spre exemplu nivelul max. al datorie publice,

în cazul criteriilor de convergenţă la UME);

se poate înregistra şi o creştere a şomajului (generată de mutarea activităţii în

zonele unde preţul forţei de muncă este mai mic) şi, în acelaşi timp şi agravarea

unor dezechilibre macroeconomice pe fondul liberei circulaţii a capitalurilor şi a

forţei de muncă.

Definirea zonelor monetare optime: Optimum currency areas are groups of regions with

economies closely linked by trade in goods and services and by factor mobility.

(Krugman, P. R. & Obstfeld, M.)

Literatura de specialitate (Mundell) evidenţiază trei criterii generale ce definesc o zonă

monetară optimă:

mobilitatea factorilor de producţie;

gradul de deschidere al economiei;

gradul de diversificare al producţiei

La acestea se adaugă şi alte elemente ce trebuie avute în vedere pentru a putea

considera o uniune monetară ca fiind o zonă monetară optimă:

Mobilitatea factorilor de producţie

Gradul de deschidere a economiei;

Gradul de diversificare a producţiei

Integrarea financiară

Existenţa unor rate de inflaţie similare

Flexibilitatea preţurilor şi a salariilor

Integrarea politică

7

2. CONSILIUL MONETAR

Consiliul monetar reprezinta autoritatea monetara obligata sa asigure mentinerea unui

curs valutar fix pentru propria moneda fata de o valuta puternica de pe piata

internationala, valuta ce devine si principalul element de rezerva. Pe langa aceasta

conditie, consiliul monetar trebuie sa asigure si o a doua conditie ce decurge din statutul

de autoritate monetara, diferentiindu-l de banca centrala, si anume cea legata de

emisiunea monetara a propriei monede care trebuie sa fie in stransa corelatie cu nivelul

rezervelor detinute si, bineinteles cu nivelul fixat al cursului valutar.

Astfel ca, daca banca centrala poate emite moneda in orice moment in functie de

nevoiele economiei si de conditiile concrete generate de aceasta, emisiunea monetara

a consiliul monetar este strans legata de nivelul rezervelor. Baza monetara, in acest caz

trebuie sa fie data de nivelul rezervelor valutare pe care le gestioneaza exprimate in

moneda nationala la nivelul cursului fix.

Adoptarea consiliului monetar ridica nenumarate problema, adoptarea acestuia fiind

considerata, de nenumarate ori, ca singura solutie de iesire din criza.

Hong Kong (1983), Argentina (1991), Estonia (1992), Lituania (1994), si Bulgaria (1997)

sunt doar cateva exemple in acest sens.

Consiliile monetare au fost larg raspandite, de-a lungul a peste 150 de ani in aproape

70 de tari sau colonii. Astazi sunt in functiune peste 10 consilii monetare.

Prima intentie de creare a unui consiliu monetar a dus la aparitia uneia dintre primele

banci centrale din lume in 1844. Un grup de economisti britanici, grupati in ceea ce se

numeste Currency School, au avut influenta politica necesara pentru a transpune in

termeni institutionali viziunea lor despre sistemul monetar. In 1844 s-a dorit

transformarea Bancii Angliei in consiliu monetar. Intrucat la acea data economistii nu

8

realizasera ca in cadrul bazei monetare atat numerarul cit si depozitele trebuie

acoperite cu rezerve, s-a legiferat numai acoperirea cu rezerve a unei parti din numerar,

nu si a depozitelor. Prima incercare reusita de creare a unui consiliu monetar a fost

realizata in colonia britanica Mauritius in 1849. Sistemul monetar bazat pe consilii

monetare a inregistrat apogeul in 1940, cand aproape 50 de tari aveau consilii

monetare.

B. REGIMURI VALUTARE BAZATE PE CURSURI VALUTARE FLOTANTE

Caracteristica acestor regimuri este faptul ca determinarea cursului valutar are la baza

confruntarea fortelor pietei valutare, fara a presupune interventia autoritatilor (in cazul

flotarii libere – free floating) sau in conditile unei interventii a autoritatii monetare, dar

fara a impune o anumita directionare a pietei, predeterminata. (in cazul flotarii

administratefara traiectorie determinata- managed free floating).

Daca ne gandim la avantajele acestui sistem, din punct de vedere macroeconomic, in

conditiile in care economia mondiala este stabila, existenta unor astfel de cursuri

valutare este benefica, contribuind la o permanenta balansare a economiilor. Acest

lucru nu s-ar realiza in cazul cotatiilor fixe, deoarece mentinerea acestora ar impune

reducerea cresterii economice in anumite tari in defavoarea altora.

Flotarea libera da o mai mare independenta si bancii centrale, aceasta nefiind fortata sa

aiba invedere in permanenta mentinerea cursului fix.

Pe de alta parte, existenta acestor cursuri valutare flotante, poate determina si actiunea

investitorilor, acestia orientandu-si capitalurile catre tarile care ofera o rata a dobanzii

atractiva.

Exista si dezavantaje, flotarea libera a cursului valutar putand genera nenumarate

riscuri, daca ne reportam la nivel microeconomic, riscul de tranzactie fiind cel mai

apropiat exemplu.

9

C. REGIMURI VALUTARE INTERMEDIARE:

In acest caz, avem, in fapt, o combinare a caracteristicilor celor doua categorii amintite

anterior.

Vorbim de:

1) flotarea controlata stricta a cursului valutar;

2) ancorarea valutara (soft peg);

1) In cazul flotarii controlate strict a cursului valutar, banca centrala stie cu exactitate

cand trebuie sa intervina pe piata pentru a influenta cursul valutar si in ce directie.

Luarea acestei decizii este data de mai multe aspecte precum situatia balantei de plati

(mai precis a balantei comerciale), nivelul rezervelor valutare, gradul de dezvoltare al

pietelor paralele care pot infleunta semnificativ piata valutara, piata valutara prin

mecanismele acesteia neputand asigura, in mod automat, ajustarea dezechilibrelor (in

special a celui extern).

2) In cazul mecanismelor bazate pe „soft peg” se au invedere mai multe variante:

a) ancorarea fixa conventionala (conventional fixed pets), ancorarea vizand fie

o valuta, fie un cos de valute;

b) crawling pegs – caz in care cursul valutar ancorat este periodic ajustat fata

de moneda sau monedele ancora. Ajustarea se face cu un anumit procent (de regula de

nivel scazut), procent determiat:

- fie in functie de evolutia cursului valutar pe piata (forward / backward looking),

- fie in functie de evolutia unor principale variabile macroeconomice precum

diferentialul dintre tinta de inflatie si rata inflatiei previzionate in ceea ce priveste relatiile

10

cu principalii parteneri externi, diferentialul dintre nivelul cursului valutar determinat pe

piata valutara oficiala si cea paralele (spre exemplu cea a caselor de schimb valutar).

c) banda orizontala de variatie (horizontal band) – caz in care cursul valutar

este lasat sa varieze cu o marja de cel putin ± 1% fata de un curs valutar oficial fixat

formal sau de fapt de autoritatea monetara. Banca centrala trebuie, in aceasta situatie

sa fie in permanenta pregatita pentru a interveni (direct sau indirect) pe piata pentru a

mentine cotatia pietei intre limitele stabilite prin politca proprie.

d) crawling band

Spre deosebire de banda orizontala de variatie, care se mentine pe o perioada

indelungata de timp, in cazul acestui tip de regim valutar, se realizeaza o ajustare

periodica a cursului valutar oficial (cel fixat) cu un anumit procent (de nivel destul de

mic), ajustare determinata de modificarile intervenite la nivelul economiei reale,

modificari ce determina presiuni asupra cursului valutar.

Ca urmare, toate aceste tipuri de regimuri valutare vin sa evidentieze nenumaratele

probleme ce pot fi generate de rata de schimb.

REGIMURI DE CURS DE SCHIMB PENTRU ȚĂRILE ÎN CURS DE ADERARE LA UE

Începând cu anii ’90, în ţările Europei Centrale şi de Est una dintre principalele

probleme ridicate a fost cea legată de regimul de curs de schimb ce se impunea a fi

adoptat. Regimurile adoptate au fost în concordanţă cu cerinţele programului de

stabilizare macroeconomica adoptat.

Multe dintre aceste ţări, în lupta acestora cu inflaţia, dar şi în perspectiva aderării

la UE au adoptat un regim de curs fix. În condiţiile în care presiunile inflaţioniste s-au

diminuat, ajungând la un nivel ce tinde spre o cifră, regimurile de curs de schimb au

devenit mult mai flexibile. Alegerea regimului de curs de schimb este dependentă şi de

strategia adoptată în direcţia îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală şi reală.

11

Din punct de vedere al evoluţiei regimurilor de curs de schimb adoptate, se disting

trei etape la nivelul ţărilor emergente din Europa Centrală şi de Est:

- prima etapă – aferentă primilor ani după evenimentele din

1989 şi momentul adoptării unui program de stabilizare macroeconomică(1989-

1994);

- RCS fix: Ungaria, Polonia, Slovacia;

- RCS intermediar: Cipru (ancorarea faţă de o monedă –

ECU, apoi EURO)

- RCS flotant: Bulgaria, Letonia (1992-1994), Slovenia,

România.

- e doua etapă – reprezentând perioada de tranziţie propriu-

zisă (1995-2000) (pentru unele dintre ţările vizate aceasta etapă a fost mult mai

restrânsă);

- RCS fix: Bulgaria (1997 – consiliu monetar), Estonia,

Letonia, Malta;

- RCS intermediar: Cipru, Cehia, Ungaria, Polonia;

- RCS flotant: Cehia (din 1997), Polonia (din 2000),

România;

- etapa de preaderare (de intrare în faza de tranziţie către

UME) (practic, avem în vedere perioada de după 2001):

- RCS fix: Bulgaria, Estonia, Letonia, Malta;

- RCS intermediar: Cipru, Ungaria;

- RCS flotant: Cehia, Polonia, România;

Ultima etapă coincide şi cu demararea pregătirilor pentru trecerea la o nouă fază

de tranziţie: participarea la Mecanismul ratelor de schimb european (ERM 2).Astfel că,

începând cu 2005 o parte a acestor ţări emergente au luat decizia de a adera la ERM2

(Cipru, Estonia, Malta, Slovenia, Slovacia, Lituania, Letonia), ulterior acestui moment

Cipru, Malta şi Slovenia aderând la UME.

Dacă ne raportăm la România, aceasta a avut un regim de curs de schimb cu

flotare controlată, referinţa fiind EURO, din 2005 odată cu liberalizarea contului de

12

capital vorbind de flotare liberă. Alte ţări care doresc sa adere la UME, precum Bulgaria

şi Bosnia, continuă să aibă consiliu monetar, moneda ancoră fiind euro.

Ţări precum Croaţia, Macedonia, Serbia, au un regim de curs de schimb bazat pe

crawling peg faţă de euro.

Cu toate acestea, din punct de vedere al etapei de tranziţie către UME (ERM2)

direcţia este aceeaşi pentru toate ţările, în sensul că unul dintre criteriile de convergenţă

vizează stabilitatea cursului de schimb (avându-se în vedere variaţia cursului propriei

monede faţă de euro cu o marjă de variaţie de +/- 15%).

Aşa cum independenţa băncii centrale este definită ca fiind de jure/ de facto,

acelaşi lucru putem să-l evidenţiem şi din punct de vedere al cursului de schimb.

Se evidenţiază clar două situaţii privind regimurile de curs de schimb:

- de jure;

- de facto.

În realitate, însă, regimurile de curs de schimb întâlnite în realitate sunt mai degrabă

intermediare, decât fixe sau flotante, toate acestea fiind date de aşa numita frică de

flotare sau de ancorare.

Frica de flotare = regimul de curs de schimb este mai flexibil de jure decât de

facto. În cazul României, chiar dacă în perioada de până în 2005 se vorbea de o flotare

administrată a cursului de schimb (de jure), de fapt BNR stabilea o ţintă de curs de

schimb neoficială, ţintă în funcţie de care se stabileau şi intervenţiile BNR pe piaţă. Cu

toate acestea, nivelul rezervelor monetare făcea imposibilă adoptarea de jure şi de

facto a unei strategii de ancorare a monedei naţionale.

Frica de ancorare a monedei = evidenţiază faptul că regimul de curs de schimb

este, de fapt, mult mai fix de jure, decât o evidenţiază realitatea pieţei din economia

respectivă.

Adoptarea unui anumit tip de regim de curs de schimb s-a bazat pe avantajele şi

dezavantaje induse la nivelul economiei, ţinând cont de caracteristicile acesteia, ştiut

13

fiind faptul ca o strategie de curs de schimb nu poate fi aplicată în aceleaşi condiţii de

fiecare economie.

CURS FIX:

- Avantaje:

riscul valutar aferent tranzacţiilor internaţionale şi investiţiilor străine se

diminuează;

menţinându-se un curs de schimb fix, se poate evidenţia o reducere a

costurilor aferente finanţării internaţionale;

se poate înregistra şi o reducere a ratelor de dobândă interne faţă de cele

de pe piaţa internaţională;

menţinându-se stabilitatea în plan valutar, dar şi în plan monetar

(diminuarea ratelor de dobandă) se realizeaza o reducere a ratei inflaţiei;

- Dezavantaje:

manifestarea unor crize financiare poate genera costuri ridicate pentru

ajustare macroeconomica, conducând, în final la reducerea credibilităţii

autorităţii monetare;

politica monetară proprie este dependentă de politica monetară aferentă

ţării emitente a monedei ancore;

socurile externe generează presiuni puternice asupra economiei,

generând costuri ridicate pentru menţinerea cv;

CURS FLOTANT:

- Avantaje:

Neutralizează impactul şocurilor externe, a şocurilor generate de

economia reală şi impactul inflaţiei asupra competitivităţii operaţiunilor de

export;

Autonomia politicii monetare, ceea ce permite o mai mare flexibilitate a

masurilor de politică monetară

14

- Dezavantaje:

Cursul valutar prezintă o volatilitate mult mai mare, efectul fiind nefavorabil

asupra tranzacţiilor internaţionale (mai ales asupra investiţiilor străine);

Manifestarea unei lipse de disciplină la nivelul băncii centrale (dacă avem

în vedere măsurile adoptate)

Operaţiunile valutare speculative pot destabiliza piaţa valutară

Dacă avem în vedere realizarea criteriilor de convergenţă nominală şi reală (în vederea

aderării la UME, se poate observa că un regim de curs de schimb favorizeaza

realizarea criteriilor nominale, în timp ce un regim de scurs de schimb flotant asigură o

mai bună realizare a criteriilor reale.

Criteriile de convergenţă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de

pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice şi

Monetare. Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către

toate statele membre UE în 1993, şi se referă la (sursa: BNR):

stabilitatea preţurilor: rata medie a inflaţiei (calculată prin indicele armonizat al

preţurilor de consum) pe ultimele 12 luni nu trebuie să depăşească cu mai mult

de 1,5 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor inflaţiei)

a celor mai performante state membre în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor;

în plus, această evoluţie trebuie sa se dovedească a fi sustenabilă.

finanţele publice: poziţia financiară a guvernului trebuie să fie sustenabilă,

aceasta fiind atinsă prin menţinerea unei poziţii bugetare fără atingerea unui

deficit considerat excesiv. În particular: (i) deficitul bugetar al statului (planificat

sau efectiv) nu trebuie sa depăşească 3 la sută din PIB; dacă această valoare

este depăşită, deficitul bugetar trebuie să fie redus substanţial şi continuu, către

o valoare apropiată de cea de referinţă sau depăşirea valorii de referinţă trebuie

sa fie excepţională şi temporară: (ii) datoria publică nu trebuie să depăşească

15

60 la sută din PIB, iar dacă înregistrează valori mai mari trebuie sa se

diminueze semnificativ şi să se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm

satisfăcător.

ratele dobânzii: rata medie nominală a dobânzii pe termen lung pe ultimele 12

luni nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea

(respectiv, media aritmetică a ratelor dobânzii pe termen lung) a celor mai

performante state membre în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor; rata

dobânzii poate fi măsurată pe baza titlurilor de stat pe termen lung sau pe baza

altor valori mobiliare comparabile.

stabilitatea cursului de schimb: cursul de schimb trebuie să se menţină în

intervalul dintre marjele de fluctuaţie din cadrul mecanismului cursului de schimb

(ERM II), pe o perioadă de cel puţin doi ani, fără tensiuni severe, în special fără

a se proceda din proprie iniţiativă la devalorizarea monedei naţionale faţă de

euro. Noul mecanism al cursului de schimb (ERM II) a înlocuit ERM în ianuarie

1999 şi are drept scop fixarea monedelor statelor membre care nu fac parte din

zona euro la euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs central, fix dar

ajustabil, faţă de euro şi a unei benzi standard de fluctuaţie de +/-15 puncte

procentuale. O bandă mai îngustă de fluctuaţie poate fi stabilită, de comun

acord, pe măsură ce se înregistrează progrese în ceea ce priveşte convergenţa.

Criterii pentru intrarea în ERM II

Acordul ce defineşte condiţiile specifice pentru participarea în mecanismul cursului de

schimb (ERM II) va fi semnat de preşedintele BCE şi guvernatorul BNR. Anterior însă,

miniştrii de finanţe ai statelor membre din zona euro şi ai ţărilor care participă la ERM II

decid cursul de schimb central al leului (RON) faţă de euro precum şi banda standard

de fluctuaţie pentru intervenţia obligatorie a băncilor centrale participante.

Situaţia condiţiilor de referinţă pentru îndeplinierea criteriilor:

- rata inflaţiei: „cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune

rezultate în domeniul stabilităţii preţurilor”, utilizată pentru definirea valorii de referinţă, a

16

fost aplicată prin calcularea mediei aritmetice neponderate a ratei inflaţiei din

următoarele trei state membre UE cu cele mai scăzute rate ale inflaţiei: Portugalia (-

0,8%), Estonia (-0,7%) şi Belgia (-0,1%). Prin urmare, rata medie este de -0,5%, iar

valoarea de referinţă obţinută prin adăugarea a 1,5 puncte procentuale este de 1,0%.

- Deficitul bugetar: pentru fiecare ţară se determină ponderea în PIB;

- Cursul de schimb În cazul actualei ediţii a Raportului de convergenţă, perioada

de referinţă este reprezentată de intervalul 24 aprilie 2008 – 23 aprilie 2010. Toate

cursurile de schimb bilaterale sunt cursurile de referinţă oficiale ale BCE;

- Ratele de dobândă pe termen mediu:

„criteriul de convergenţă a ratelor dobânzilor menţionat la articolul 140, alineatul (1), a

patra liniuţă, din Tratat înseamnă că, în cursul unei perioade de un an înaintea

examinării, un stat membru a avut o rată a dobânzii nominale medii pe termen lung care

nu a depăşit cu mai mult de 2 puncte procentuale pe aceea a cel mult trei state membre

care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilităţii preţurilor. Ratele

dobânzilor sunt calculate pe baza randamentelor obligaţiunilor de stat pe termen lung

sau ale unor titluri comparabile, ţinând seama de diferenţele dintre definiţiile naţionale.”

Pe parcursul perioadei de referinţă luate în considerare, ratele dobânzilor pe termen

lung luate în considerare au vizat doar Belgia (3,8%) şi Portugalia (4,2%), în cazul

Estoniei, rata dobanzii nefiind armonizată. Prin urmare, rata medie a dobânzii este de

4,0% şi, prin adăugarea a 2 puncte procentuale, valoarea de referinţă este de 6,0%.

17

Tara Perioada Stabilitatea

preturilor

Finantele publice Curs de schimb

Ra

ta

doba

nzii

p

e

term

en

lung

Buget

stat

(%PIB)

Datorie

publica

(%PIB)

Moneda

particip

la

ERM2

Curs de

schimb

fata de

euro

Bulgaria 2006 7,4 3,0 22,7 NU 0,0 4,2

2007 7,6 3,4 18,2 NU 0,0 4,5

2008 12,0 1,8 14,1 NU 0,0 5,4

2009 2,5 -3,9 14,8 NU 0,0 7,2

2010 1,7 -2,8 17,4 NU 0,0 6,9

Cehia 2006 2,1 -2,7 29,4 NU 4,7 3,8

2007 3,0 -1,6 28,7 NU 2,0 4,3

2008 6,3 -2,7 30,0 NU 10,2 4,6

2009 0,6 -5,9 35,4 NU -6,0 4,8

2010 0,3 -5,7 39,8 NU 2,6 4,7

Ungaria 2006 4,0 -9,2 65,6 NU -6,5 7,1

2007 7,9 -5,5 66,0 NU 4,9 6,7

2008 6,0 -3,8 72,9 NU -0,1 8,2

2009 4,0 -4,0 78,3 NU -11,5 9,1

2010 4,8 -4,1 78,9 NU 4,5 8,4

Polonia 2006 1,3 -3,8 47,6 NU 3,2 5,2

2007 2,6 -2,0 45,2 NU 2,9 5,5

2008 4,2 -3,7 47,2 NU 7,2 6,1

2009 4,0 -7,1 51,0 NU -23,2 6,1

2010 3,9 -7,3 53,9 NU 8,4 6,1

România 2006 6,6 -2,2 12,4 NU 2,6 7,2

18

2007 4,9 -2,5 13,0 NU 5,4 7,1

2008 7,9 -5,4 13,3 NU -10,4 7,7

2009 5,6 -8,3 23,7 NU -15,1 9,7

2010 5,0 -8,0 30,5 NU 2,9 9,4

VALORI DE

REFERINȚĂ

1,0% -3% 60% 6,0%

Sursa: ECB – Raportul de convergenţă 2010

Criteriile de convergenţă reală:

Convergenţa reală Presupune diminuarea decalajelor dintre ţări cu privire la

nivelul productivităţii şi cel al preţurilor, ceea ce implică creşterea veniturilor din ţările în

curs dezvoltare către nivelul existent în ţările industrializate.

Este sintetizată prin:

- Nivelul PIB/locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpărare standard (PPS);

- Gradul de deschidere al economiei= (import + export de bunuri şi

servicii)/PIB

- Ponderea comerţului cu UE/ în total comerţ exterior.

Avand in vedere cazul Romaniei, Fondul Monetar International, a evidentiat evolutia

regimurilor valutare adoptate de autoritatea monetara in perioada de tranzitie:

1 2 3 4 5 6 7

Unde:

- 1 – ancorare conventionala a cursului valutar fata de un cos de valute;

- 2 – flotare adminstrata strict (tightly managed floating);

19

- 3 – backward - looking crawling peg*

- 4 - forward – looking crawling peg**

- 5 - forward – looking crawling band**

- 6 – flotare administrata

- 7 – flotare admininstrata

(*) BNR a avut în vedere o ancorare (doar în scopul conducerii politicii monetare) faţă

de moneda de referinţă (USD la acel moment)

(**) BNR a avut în vedere un coş valutar format din USD şi EURO

20