cursul 11 - testele proiective

Psihodiagnoză şi evaluare psihologică individuală şi de cuplu Curs 11

Cursul 11Cursul 11

Evaluarea personalităţii prin teste proiectiveEvaluarea personalităţii prin teste proiective

Psihodiagnosticul poate fi definit ca act sintetic de analiză psihologică a unui caz şi de

reconstituire logică a structurii armonice sau dizarmonice a unei personalităţi, care poate fi exprimată

grafic în profilul psihologic, foi descriptive de psihodiagnostic, foi de testare (P.Popescu-Neveanu,

1978)

Unul dintre cele mai importante aspecte în evaluarea clinică este evaluarea personalităţii.

M.Roşca consideră că există patru categorii de psihodiagnoză a personalităţii :

I. Chestionarele (inventarele): de adaptare, de interese şi de atitudini.

II. Tehnicile proiective: asociative, constructive, de completare, de alegere - ordonare,

expresive.

III. Testele obiective.

IV. Testele situaţionale.

Testele de personalitate urmăresc evidenţierea trăsăturilor caracteristice ale personalităţii,

structura tipologică a persoanei respective. Pentru analiza globală a personalităţii, se aplică o mare

varietate de teste.

Metodele proiective de psihodiagnostic al personalităţii se bazează pe o concepţie holistică,

considerând personalitatea ca un tot indivizibil, o rezultantă superioară sumei părţilor sale, ca o

sinteză dinamică (M.R. Herz, M. Roşca, P. Pichot).

Ele oferă o imagine globală a structurii şi dinamicii psihice a individului respectiv, analizând şi

interacţiunea dintre părţile ei, în aspectele cele mai caracteristice ale acestora şi nu doar în aspectele

izolate ale personalităţii.

Testele proiective sunt metode orientativ-sintetice de analiză psihodiagnostică a

personalităţii.

P.Pichot consideră că scopul tehnicilor proiective este acela de a releva personalitatea globală a

subiectului testat, utilizând stimuli care pot declanşa un număr cât mai mare posibil de răspunsuri şi cât

mai variate.

Putem spune aşadar că testele proiective sunt metode standardizate, cu sarcină precisă, care

urmăresc să pună în evidenţă anumite aspecte ale personalităţii, sunt probe dirijate, impunând

prin aceasta o anumită conduită subiectului respectiv.

Caracteristicile situaţiei proiective


1) Libertatea de expresie

Subiectul supus unui test proiectiv se găseşte într-o stare de libertate de acţiune, dar care nu este

de durată, de unde necesitatea:

a) introducerii unui material prealabil;

b) introducerii unei anchete ulterioare.

Subiectul este liber să spună sau să facă orice doreşte pornind de la materialul care îi este

prezentat şi de la tipul de activitate care îi este propusă. În situaţia în care se găseşte el, nu există

răspunsuri bune sau rele, fixate dinainte. Prima idee care îi vine în minte este cea bună.

2) Libertatea de timp

Există un număr limitat de şedinţe, în general una singură, pentru aplicarea unui test proiectiv.

În schimb, durata de aplicare a unui test proiectiv este nelimitată: subiectul nu are limită de timp, el

dispune de oricât timp doreşte pentru a răspunde testului.

3) Datorită faptului că, în cazul testului proiectiv totul se “joacă“ într-o singură şedinţă,

“asociaţiile libere“ ale subiectului trebuie provocate. Aşadar, este necesar un material care să

declanşeze aceste asociaţii. Materialul este cât mai inform sau ambiguu cu putinţă: pete de cerneală,

gravuri vagi, cuvinte polimorfe, desene schiţate. Consemnele trimit subiectul la propria lui voinţă: să

deseneze un arbore, un personaj cum doreşte; să combine cartonaşele colorate sau elementele unui joc

de construcţie aşa cum doreşte; să aleagă, dintre mai multe fotografii, pe cele care-i plac şi pe cele care-

i displac.

4) Necesitatea unei anchete, atunci când testul este terminat, pentru a discerne pe viu dinamica

psihică personală care l-a condus pe subiect la furnizarea răspunsurilor pe care tocmai le-a oferit.

5) În situaţia proiectivă există 2 reguli fundamentale cu valoare restrictivă, constrângătoare

pentru subiect :

a) regula nonomisiunii;

b) regula abstinenţei.

Ex : în testul Rorschach, consemnul cere celui testat “să spună tot ceea ce s-ar putea vedea“ în

petele de cerneală - regula nonomisiunii.

Regula abstinenţei rămâne, în general, subînţeleasă: cel testat nu poate să facă decât ceea ce i se

cere - să povestească, să deseneze, să construiască ceea ce-şi imaginează sau ceea ce simte şi nimic

altceva; el este retrimis la situaţia de test, dacă se îndepărtează făţiş de ea.

6) Psihologul este frustrant pentru subiect. El îl obligă pe acesta să dezvăluie dorinţa, dar refuză

să o preia. El adoptă o atitudine de neutralitate binevoitoare. Între el şi cel testat se instituie o relaţie


transferenţială, mai mult sau mai puţin manifestă şi mai mult sau mai puţin scurtă, care, după cum

este ea pozitivă sau negativă, stimulează producţiile subiectului sau blocajele sale şi care susţine

conţinutul anumitor răspunsuri.

7) Materialul propus subiectului constituie o mediere între cel care testează şi cel testat.

Subiectul nu-şi dezvăluie dorinţa decât în mod indirect psihologului; el îi vorbeşte acestuia prin

elaborarea pe care o face asupra materialului prezentat.

8) Testul proiectiv prezintă avantajul că subiectul rămâne mai liber (faţă de situaţia din

transfer, din cura psihanalitică). El se angajează repede, intens, dar pentru puţin timp, se simte mai

liniştit datorită faptului că se poate elibera, imediat ce proba se încheie.

9) La modul figurat, faptul că cel testat se află în poziţie şezândă, are semnificaţia unei plonjări

scurte în inconştient: îi lasă mijloacele de a reveni rapid.

10) Structurarea inconştientă a materialului, libertatea răspunsurilor şi a timpului, ambiguitatea

relativă a consemnelor fac din situaţia proiectivă o situaţie relativ “vidă”, vid pe care subiectul trebuie

să-l umple făcând apel nu atât la aptitudinile şi inteligenţa sa, cât la resursele profunde ale personalităţii

sale. Această situaţie vidă are ca efect de a înteţi, de a spori conflictele psihice, de a declanşa angoasa şi

regresia. Angoasa este asociată cu reprezentări fantasmatice inconştiente, care transpar deci în

conţinutul răspunsurilor subiectului, în timp ce mecanismele de apărarea ale Eului împotriva

angoaselor şi împotriva fantasmelor se manifestă mai degrabă în caracteristicile formale ale

răspunsurilor.

La modul general, situaţia proiectivă provoacă regresia în aparatul psihic, de la procesele

secundare, fundamentate pe identitatea gândirii şi pe principiul realităţii, la procesele primare,

fundamentate pe identitatea percepţiei şi pe principiul plăcerii.

În concluzia consideraţiilor privind caracteristicile situaţiei proiective, putem spune că

specificitatea situaţiei proiective decurge din:

a) calitatea particulară a materialului prezentat, deopotrivă ambiguu şi concret;

b) solicitarea asociaţiilor verbale pornind de la acest material prezentat.

c) crearea unui câmp relaţional original între subiect şi examinator, în prezenţa unui obiect mediator,

reprezentat de către test.

d) consemnele au ca sarcină declanşarea mobilizării conduitelor perceptive şi a conduitelor proiective,

prin aceea că cer să se imagineze pornind de la imagine, de la ceea ce se vede.

e) Testele proiective testează

- calitatea raportării la real;


- integrarea unei realităţi psihice în sistemul de gândire al subiectului.

Subiectul este confruntat cu exigenţele unor presiuni interne şi externe. Testele proiective ne

arată în ce măsură şi cum se organizează el pentru a face faţă deopotrivă lumii sale interioare şi

mediului său. Aceasta înseamnă conformarea la limitele impuse de realitate, lăsând totodată loc

posibilului, imaginarului, fantasmelor şi afectelor.

Testul proiectiv se defineşte prin apelarea la un mod dublu de funcţionare :

- referinţa la real;

- recursul la imaginar.

Obiectivele figurate pe planşă sunt identificate ca forme banale, apropiate de real, şi în acelaşi

timp, investite ca suport al unui scenariu fantasmatic, al unui sistem de reprezentări şi de afecte a căror

conotaţie subiectivă şi apartenenţă la domeniul iluziei sunt admise de către subiect.

Avantajele testelor proiective

1) Caracterul mult mai “liber” al subiectului supus testării de a acţiona, de a-şi alege conduita.

Maniera de a se exprima a subiectului nu are rigori stricte, permiţând o afirmare liberă, deşi în cadrele

tematicii. Însă, trebuie ştiut că sarcinile testelor proiective au un caracter aparent liber. Ele pot fi

considerate ca “modele-capcană”, ca “pretexte”, care declanşează conduite complexe, răspunsuri

speciale ale subiectului.

2) Antrenarea globală a personalităţii, la care participă sferele senzorial-perceptivă, imaginaţia,

reprezentările, afectivitatea, pulsiunile, sfera ideativ-simbolică, expresia subiectului.

3) Au valoare psihoterapeutică; probele, aducând la suprafaţă, în sfera extrapsihică, conflicte şi

complexe inconştiente, latente, produc o stare de uşurare catarctică.

4) Are aplicaţie atât în domeniul normalului, cât şi în domeniul psihopatologicului.

Dezavantajele (limitele) testelor proiective

În general, nu există contraindicaţii de aplicare a lor în psihodiagnoza personalităţii. Această

opinie a dus la utilizarea abuzivă a acestora, deseori neautorizată şi interpretată eronat.

Testele proiective de personalitate trebuie aplicate în scopul obţinerii unor date

suplimentare, mai precise sau pentru a se pune în evidenţă aspectele psihice ale personalităţii

care prin alte mijloace nu pot fi relevate.

Dintre dezavantajele aplicării testelor proiective, cele mai importante ar fi:


1) în psihopatologie: în stările de negativism psihotic, stările obsesivo-fobice, delir, stări de

agitaţie, oligofrenii de gradul II şi III, demenţe avansate.

2) apariţia unor situaţii în care utilizarea testelor proiective are implicaţii negative din punct de

vedere deontologic (D. Anzieu), în legătură cu datele psihocaracteriale pe care le obţinem prin test. Se

cer tact, răbdare, discreţie şi mai ales o selectare riguroasă a probelor pe care le va folosi

experimentatorul.

3) absenţa competenţei ştiinţifice la unii dintre cei care creează sau aplică testele proiective sau

situaţii în care unele teste standard, de largă răspândire, sunt modificate ad-hoc, nejustificat şi arbitrar.

4) posibilitatea apariţiei influenţei experimentatorului asupra răspunsurilor pe care subiectul le

dă la proba respectivă. Rezultă de aici necesitatea păstrării unei atitudini foarte corecte privind

dinamica relaţiilor interpersonale.

5) un singur test nu este suficient pentru aprecierea structurii şi dinamicii personalităţii. Este

necesară aplicarea unui set de teste proiective.

6) apar obiecţii privind validarea şi eşantionarea testelor proiective. Demersurile de validare a

testelor proiective diferă de cele ale celorlalte probe (Mary D.Ainsworth, 1950). Testele proiective nu

explorează o variabilă unică, ci descriu individul în termenii unei scheme dinamice de variabile aflate

ele însele în intercorelaţie. Validarea lor nu mai constă în a verifica dacă indivizii testaţi se dispun după

gradul în care posedă această variabilă unică. Ea seamănă, mai degrabă, cu procesul ştiinţific de

validare a ipotezelor. Un test proiectiv implică transformarea unei mase de date calitative (răspunsurile

libere ale subiectului) într-o formă utilizabilă, manipulabilă; înainte de a putea lucra cu cifre, trebuie

distinse categoriile fundamentale după care vor fi cotate răspunsurile.

7) în condiţiile experimentului psihopatologic, asistăm la unele aspecte particulare, care se ivesc

datorită transformării personalităţii subiecţilor supuşi testării: atitudinea bolnavilor faţă de test, forma şi

conţinutul răspunsurilor, conduita lor în timpul testării. Devine, deci, necesară stabilirea unui acord

între rigorile impuse de test şi tendinţa subiecţilor de a se “abate liber” de la rigorile testului. Aceste

manifestări nu trebuie barate, ci canalizate în direcţia cerută de normele standard ale testului respectiv,

“căutând să le includem în test”, deoarece ele constituie indicii preţioase pentru un psihodiagnostic

psihopatologic. Ele constituie noutatea, elementele “originale“, specific morbide, ca manifestare şi

conţinut, cu care se poate face o analiză minuţioasă a personalităţii bolnavului.


CLASIFICAREA TESTELOR PROIECTIVE

Clasificarea lui Lindzey este una dintre cele mai cuprinzătoare clasificări ale tehnicilor proiective:

TEHNICILE ASOCIATIVE - în cazul cărora subiectul răspunde la stimulii prezentaţi cu primele

imagini sau idei care-i sunt evocate de aceştia. Ele cuprind:

Testul Rorschach – prezentat de H.Rorschach în 1921 sub denumirea de „proba petelor de

cerneală” şi care este unul dintre cele mai importante şi folosite teste proiective de

personalitate.

Testul C.R.R. (Child Rorschach Responses) - elaborat de L.B.Ames. Este folosit pentru

diagnosticul copiilor.

Testul Behn-Rorschach (Be-Ro) – variantă a testului Rorschach, în care planşele prezintă

un număr crescut de pete albe, care ocupă şi mai mult spaţiu. Planşele sunt şi mai divers

colorate. Testul urmăreşte reacţiile subiectului la petele albe, deci la spaţiile dintre petele de

cerneală propriu-zise.

Testul Fuchs-Rorschach (Fu-Ro) – variantă a testului clasic Rorschach.

Testul lui Kataguchi-Rorschach (Ka-Ro). Variantă a Rorschach-ului, tot cu 10 planşe

standard.

Testul H.I.B.T. (Howard ink-blot test) - foloseşte 12 planşe cu pete de cerneală.

Testul H.I.T. (Holtzman Ink-blot technique) - cuprinde două serii de planşe (A şi B), a

câte 45 imagini-pete de cerneală fiecare. Acestea sunt complementare. Acest test este mult

mai complet, mai amănunţit şi mai laborios decât metoda clasică, dar rezultatele înregistrate

sunt aproximativ aceleaşi.

Testul Z (Testul individual Z) – pus la punct de către Zulliger. Cuprinde trei planşe-pete de

cerneală, dintre care prima sugerează un răspuns-formă, a doua, răspuns-culoare, iar ultima,

un răspuns-mişcare. Permite o examinare rapidă a subiectului, dar fără fineţea analitică

individuală a testului original.

Variantele testului Rorschach după M.R. Harrower - cu trei variante:

a) un test colectiv;

b) un test cu utilizări în variante multiple.

TEHNICILE CONSTRUCTIVE - se bazează, în principal, pe creaţia liberă a subiectului.

Testul T.A.T. – Thematic Aperception Test – introdus de H.A.Murray, foarte folosit. Se

bazează pe noţiunea de apercepţie a lui Herbart.


Testul C.A.T. (Children’s Apperception Test) - introdus de Bellak, ca o variantă a T.A.T.

pentru copiii între 3-10 ani. Cuprinde 10 planşe cu animale, reproducând situaţii tipice umane.

Situaţiile din planşe produc asociaţii specifice vârstei copilăriei (gelozia fraţilor, relaţiile părinţi-

copii, agresivitatea, izolarea). În interpretare, se ţine seama de: eroul principal, elementele omise,

procesele de identificare, starea de tensiune anxioasă, conflictele şi rezolvarea acestora,

deznodământul acţiunii .

Testul P.S.T. (Picture Story Test) - P.N.Symonds. Cuprinde 20 planşe ale căror personaje sunt

adolescenţi

Testul M.P.T. (Michigan Picture Test) - pentru tineri între 8-14 ani, urmărind evidenţierea

reacţiilor lor emoţionale. Cuprinde 15 imagini desenate şi o planşă albă.

Testul M.A.P.S. (Make A Picture Story) - E.S. Schneidmann- cuprinde 22 planşe ce

înfăţişează diferite medii şi care invită subiecţii să plaseze diferite personaje şi să construiască o

povestire.

Testul imaginilor Blacky - G.S.Blum. Cuprinde 12 pagini care reprezintă imagini “din viaţa

căţelului Blacky şi a familiei sale”

Testul P.N. (Testul Pattenoire) - variantă a celui precedent. Îi aparţine lui L.Corman. Se aplică

subiecţilor începând cu 5 ani până la adulţi. Reia principiul din testul Blacky, dar diferă de

acesta prin faptul că situaţiile în care este plasat eroul sunt mai diverse, explorând astfel tendinţe

mai profunde, are un grad mai mare de libertate a proiecţiei, precum şi o metodă originală de

aplicare şi interpretare, pe care autorul a numit-o Metoda Preferinţelor-Identificărilor. Ideea

directoare a autorului este aceea că, în cadrul personalităţii, mecanismele de defensă a Eului au

aceeaşi importanţă cu cea a tendinţelor instinctive, relevând astfel cele 2 faţete ale personalităţii

conflictuale (tendinţe şi defense).

Testul F.P.T.(Four Picture Test) - D.J. van Lennep. - cuprinde 4 planşe, care se prezintă

subiectului, cerându-i-se să le reaşeze în ordinea dorită pentru a forma o poveste.

Testul P.A.T. (Picture Arrangement Test) - S.S.Tomkins şi D.Horn. Cuprinde 25 planşe cu

diferite situaţii, care trebuie aranjate de subiect într-o anumită ordine, în funcţie de preferinţele

sale.

Testul A.A.T. (Testul de Apercepţie auditivă) - prezentarea cu ajutorul tautofonului a unor

sunete rău structurate, cerându-i-se să spună ce aude, să continue ceea ce a auzit sau să

improvizeze o povestire pe baza lor.


Testul T.D.A.T. (Three Dimensional Apperception test) - D.Twitchell-Allen. Cuprinde 28

planşe-figuri din argilă, care se aşează în ordine în faţa subiecţilor. Spre deosebire de testul

A.A.T., care este indicat în cazul orbilor, T.D.A.T. se foloseşte în diagnosticul personalităţii la

surdo-muţi sau la indivizii cu stări de inhibiţie verbală şi afazici.

Testul P.F.T. - S. Rosenzweig (Picture Frustration Test)- urmăreşte reacţia la frustrare.

Cuprinde 24 planşe, fiecare reprezentând o stare de frustrare de intensitate medie. Are mai multe

variante: pentru adulţi (care se aplică la adolescenţi şi la adulţi), pentru adolescenţi (de la vârsta

de 14 ani) şi pentru copii (de la 4-13 ani, mai ales în cazul copiilor cu tulburări de

comportament).

Testul imaginii norilor- W.Stern- Cuprinde 3 planşe reprezentând fotografii ale unor nori cu o

slabă structurare formală, cerându-i subiectului să le interpreteze.

TEHNICILE DE COMPLETARE - în care atât stimulul, cât şi răspunsul au caracter elaborativ

complex.

Testul de asociere a cuvintelor - primul test proiectiv – a fost creat de C.G.Jung în 1904 şi

rezultă din tripla combinare a unor elemente de psihologie asociaţionistă, psihanaliză şi

nosologie psihiatrică. Interpretarea vizează 2 aspecte: tipul caracterial (introvertit/extravertit);

diagnosticul psihiatric, în special de tip nevrotic, prin evidenţierea complexelor subiectului în

raport cu stările sale ideo-afective.

Testul de completare a povestirilor - M. Thomas - cuprinde 14 povestiri incomplete, cerându-

i-se subiectului să le continue şi să le termine. Primele 7 privesc conflictele familiale conştiente,

ultimele 7, scene de vis, coşmaruri, fantasme.

Testul fabulelor - L.Duss. Cuprinde 10 fabule, în care personajul principal se află într-o situaţie

reprezentând un stadiu de dezvoltare afectivă specifică.

Testul de completare a frazelor (Stein Sentence Completion Test). A fost imaginat de către

Stein. Se cere subiectului să citească fiecare frază şi să o completeze, scriind ceea ce crede că ar

trebui să urmeze, cu prima idee care-i este sugerată.

Testul de completare a imaginilor - testul lui Warteg. Subiecţilor li se prezintă 8 cartonaşe pe

care sunt trasate câteva linii sau puncte pornind de la care ei sunt invitaţi să construiască

imaginile dorite. Testul pune în evidenţă apartenenţa subiectului la unul din tipurile următoare:

subiectiv cu dominare afectivă (fie cu orientare către exterior, fie sensibil), subiectiv cu

dominare imaginativă (fie formal, fie intuitiv), tipul obiectiv cu dominare intelectuală (fie

raţional-impersonal, fie abstract), tipul voluntar (fie impulsiv, fie energic).


Testul lui Horn-Hellersberg - Construit la fel ca şi precedentul. Constă din interpretarea

psihanalitică a simbolurilor plastice din imaginile picturale prezentate subiectului.

Testul de completare a dialogului - este Testul de frustrare afectivă, al lui Rosenzweig

Testul Kinget - similar testului lui Warteg. Este introdus de către Kinget şi utilizat şi de Meilli.

Se cere subiectului ca, pornind de la liniile trasate pe cartonaşe, să construiască individual

formele dorite.

TEHNICILE DE ALEGERE SAU ORDONARE - impun selectarea mai multor variante într-un

aranjament cu o ordine anumită.

Testul de clasificare categorială - Gelb şi Goldstein, care l-au introdus în 1920-1925. A fost

introdus iniţial la bolnavii cu agnozii şi afazie. Apreciază incapacitatea subiecţilor de a clasifica,

prin pierderea aptitudinii categoriale. Face o sortare a culorilor. Formarea conceptului şi a

aptitudinii categoriale este dată de relaţiile dintre nivelul de gândire şi caracteristicile dinamice

ale personalităţii subiectului.

Testul O.I.T. - H.C.Tien (Organic Integrity Test) - sortare a formelor celor mai înrudite. Are

valoare în analiza sindromului psiho-organic, la traumatizaţii cranio-cerebrali, în analiza

proceselor involutive cerebrale de tip abiotrofic, a leziunilor vasculare etc..

Testul mozaicului - M.Loewenfeld - cuprinde 456 de piese geometrice colorate diferit. Cu ele,

subiectul trebuie să construiască, în 20 minute, un desen pe o suprafaţă determinată.

Interpretarea rezultatelor se face în raport cu tipul desenului construit: desene normale (abstracte,

reprezentative, conceptuale); desene anormale (incoerente şi compacte, incoerente şi spaţiale,

nereuşite, intermediare, reprezentative).

Testul F.P.T. (Farbenpyramiden Test) - Pfister, completat ulterior de Heiss şi Hiltmann. Se

prezintă ca o piramidă de carouri colorate, dispuse pe cinci rânduri, în total 15 carouri. Culorile

sunt dispuse în funcţie de semnificaţia lor afectivă pentru personalitate: culorile extraversiei

(roşu, oranj, galben), culorile echilibrului (verde); culorile introversiei (albastru şi violet);

culorile personalităţii profunde (alb, maro, gri, negru). Se cere subiectului să compună trei

piramide succesive cu ele. Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de alegerea culorilor şi de

incidenţa acestora.

Testul Szondi – test de investigare a personalităţii profunde a subiectului, a tendinţelor sale

inconştiente, a pulsiunilor lor.


TEHNICILE EXPRESIVE - Au un caracter liber, în cadrul temei prezentate subiectul

exprimându-şi inconştient conţinutul său intrapsihic, stările sale conflictuale sau de altă natură.

Testul arborelui - Koch, modificat de Stora, în cadrul căruia individul proiectează inconştient

raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind indiciul unei dereglări de relaţie

(M.Roşca).

Testul casei - are în vedere relaţiile individului cu lumea sa, cu mediul său familial. Se notează

prezenţa unor situaţii conflictuale, stări complexuale, frustrări. Poate fi utilizat cu succes şi în

diagnosticul copilului.

Testul persoanei umane - K.Machower. A fost aplicat şi ca tehnică de psihodiagnostic în

aprecierea dezvoltării intelectuale a copilului de către F.Goodenough.

Testul familiei - derivat din testul persoanei umane, dar urmăreşte relaţiile interpersonale în

cadrul familiei, între copii şi părinţi şi între familie şi restul societăţii. Testul a fost aplicat cu

succes de către L.Corman în psihiatria infantilă sau la adulţii cu tulburări mentale. Are o

puternică tentă psihanalitică în interpretare.

Testul H.P.T. (House, Tree, Person) - J.N.Beck – subiectului i se cere să deseneze pe o foaie

de hârtie de formă dreptunghiulară un pom, o casă şi un om. Are un caracter sintetic în raport cu

testele deja menţionate mai sus, având o semnificaţie simbolică.

Testul satului - H.Arthus, modificat ulterior de către P.Mabille. Se aplică în general la copiii

normali sau la cei cu tulburări mentale. Se indică subiectului să construiască un sat, punându-i-se

la dispoziţie figuri diferite, care pot compune satul. Se apreciază proba în funcţie de mai multe

criterii.

Testul lumii - M.Loewenfeld – este un test proiectiv individual care îi cere subiectului să aşeze

cum doreşte o serie de 160 obiecte miniaturale (case, personaje, animale etc.). Structura lumii

astfel construite dă indicaţii interesante asupra personalităţii subiectului.

cursul 11 - testele proiective

Documents

Transcript of cursul 11 - testele proiective