Curs Istoria Arh.moderne
1
ISTORIA ARHITECTURII MODERNE Curs Introductiv I Istoria arhitecturii moderne este o perioadă de ruptură cu epocile anterioare, ea apărând în Europa în perioada cuprinsă între finele secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea. Arhitectura - o reacţie la natură sub formă de completare, este un concept global tridimensional, condiţionat fizic de posibilităţile reduse ale simţurilor noastre şi de infinitele posibilităţi ale creierului nostru. Una dintre definiţii aparţine marelui poet şi romancier romantic german Novalis, care definea arhitectura ca “jocul savant, corect şi magnific al formelor reunite în lumină şi umbră”; această formulă poetică a fost preluata de către unul dintre părinţii arhitecturii moderne, Charles Edouard Jeanneret, zis Le Corbusier . Se consideră că sunt patru motive principale care au dus al apariţia arhitecturii moderne: - mutaţiile sociale, - metamorfozarea naturală a gusturilor, - noile viziuni estetice - progresele tehnico-şiinţifice. Istoria arhitecturii moderne se consideră că începe în secolul al XIX-lea, după Revoluţia Franceză. tiinţa, tehnica şi tehnologia aveau să devină factori majori ai unei noi lumi ce se îndrepta pe noi căi spre Ș o nouă direc ie necunoscută. ț În secolul „Luminilor", o lume nouă avea să se nască, lumea capitalistă, dar cu aspiraţia păstrării identităţii naţionale. „Revoluţia industrială' marchează trecerea de la feudalism la capitalism, de la o societate dominant agrară şi artizanală la o societate comercială şi industrială. În această lume revoluţionată pe plan socio-politico-material, revoluţionarea avea să se manifeste plenar în toate domeniile artistice şi în mod particular în artele vizuale. Perspectiva Renaşterii a fost confirmată „ştiinţific” de către descoperirea şi perfecţionarea fotografiei, în jurul lui 1830, de către Joseph Nicéphore Niépce şi Louis Jacques Mandé Daguerre. Trei materiale noi: fierul, betonul şi sticla aveau să fie protagonistele schimbărilor din domeniul arhitecturii. Materiale noi, dar vechi de când lumea. Astfel - fierul de calitate superioară a fost găsit sub forma lamei unui pumnal în Mormântul lui Tutankamon; sticla este tot din perioada faraonilor şi avea să fie dusă la forme de un rafinament excepţional în timpul Imperiului Roman, iar betonul, piatră artificială fluidă ce poate fi turnată în cofraje a fost tot o descoperire romană – au fost materialele care, graţie revoluţiei industriale începută spre finele secolului al XVIII-lea şi ajunsă la apogeu în prima parte a secolului următor aveau să schimbe la faţă a artei de a construi. Tot acum a aparut separarea inginerilor de arhitecti. Formarea, separat de arhitect, a inginerului constructor s-a bazat pe noile orizonturi deschise de cunoaştere ştiinţifică. ARHITECŢII UTOPIEI Gândirea utopică este într-o strânsă conexiune cu istoria, literatura, arhitectura, urbanismul, filosofia, ştiinţele sociale şi politice şi mai ales cu gândirea „ştiinţifico-fantastică. Gândirea utopică este într-o strânsă conexiune cu istoria, literatura, arhitectura, urbanismul, filosofia, ştiinţele sociale şi politice şi mai ales cu gândirea „ştiinţifico-fantastică. UTOPIA = numele dat teoriilor fanteziste irealizabile.În arhitectură, se foloseşte termenul de utopie pentru a desemna arhitectura ideală, adeseori fantastică a oraşului perfect . Pe Utopişti nu simplul progres îi interesează, ci o ruptură netă cu trecutul şi cu prezentul. Arhitectura utopică ne propune o ruptură radicală cu arhitectura existentă şi în plus propune un model nou de arhitectură pentru o societate ideală. Arhitectura visată de Boullée îşi exprima cu forţă funcţiunea, fiind expresia propriei sale doctrine, făcută cunoscută la École Nationale des Ponts et Chaussées unde a fost profesor un deceniu, între anii 1778 şi 1788. Arhitectura sa, care promova o particulară relaţie între funcţiune şi expresivitate, era catalogată de către detractorii săi drept "architecture parlante" (arhitectură vorbitoare). Proiectele sale grandioase, considerate în epocă drept megalomane, erau mai de grabă utopice. Utopia consta în imposibilă lor realizare tehnică, în anul 1780, întrucât era nevoie de apariţia betonului armat pentru ca proiectele sale să poată fi puse în practică . Cel mai cunoscut proiect al său, realizat în 1784 şi difuzat în întreaga lume, a fost cel pentru un cenotaf în memoria marelui om de ştiinţă englez Isaac Newton.
Transcript of Curs Istoria Arh.moderne
ISTORIA ARHITECTURII MODERNE Curs Introductiv I
Istoria arhitecturii moderne este o perioadă de ruptură cu epocile anterioare, ea apărând în Europa în perioada cuprinsă între finele secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea.
Arhitectura - o reacţie la natură sub formă de completare, este un concept global tridimensional, condiţionat fizic de posibilităţile reduse ale simţurilor noastre şi de infinitele posibilităţi ale creierului nostru. Una dintre definiţii aparţine marelui poet şi romancier romantic german Novalis, care definea arhitectura ca “jocul savant, corect şi magnific al formelor reunite în lumină şi umbră”; această formulă poetică a fost preluata de către unul dintre părinţii arhitecturii moderne, Charles Edouard Jeanneret, zis Le Corbusier .
Se consideră că sunt patru motive principale care au dus al apariţia arhitecturii moderne: - mutaţiile sociale, - metamorfozarea naturală a gusturilor, - noile viziuni estetice - progresele tehnico-şiinţifice. Istoria arhitecturii moderne se consideră că începe în secolul al XIX-lea, după Revoluţia Franceză.
tiinţa, tehnica şi tehnologia aveau să devină factori majori ai unei noi lumi ce se îndrepta pe noi căi spre Șo nouă direc ie necunoscută. ț
În secolul „Luminilor", o lume nouă avea să se nască, lumea capitalistă, dar cu aspiraţia păstrării identităţii naţionale.
„Revoluţia industrială' marchează trecerea de la feudalism la capitalism, de la o societate dominant agrară şi artizanală la o societate comercială şi industrială.
În această lume revoluţionată pe plan socio-politico-material, revoluţionarea avea să se manifeste plenarîn toate domeniile artistice şi în mod particular în artele vizuale. Perspectiva Renaşterii a fost confirmată „ştiinţific” de către descoperirea şi perfecţionarea fotografiei, în jurul lui 1830, de către Joseph Nicéphore Niépce şi Louis Jacques Mandé Daguerre.
Trei materiale noi: fierul, betonul şi sticla aveau să fie protagonistele schimbărilor din domeniul arhitecturii. Materiale noi, dar vechi de când lumea. Astfel - fierul de calitate superioară a fost găsit sub forma lamei unui pumnal în Mormântul lui Tutankamon; sticla este tot din perioada faraonilor şi avea să fie dusă la forme de un rafinament excepţional în timpul Imperiului Roman, iar betonul, piatră artificială fluidă ce poate fi turnată în cofraje a fost tot o descoperire romană – au fost materialele care, graţie revoluţiei industriale începută spre finele secolului al XVIII-lea şi ajunsă la apogeu în prima parte a secolului următor aveau să schimbe la faţă a artei de a construi. Tot acum a aparut separarea inginerilor de arhitecti. Formarea, separat de arhitect, a inginerului constructor s-a bazat pe noile orizonturi deschise de cunoaştere ştiinţifică.
ARHITECŢII UTOPIEI Gândirea utopică este într-o strânsă conexiune cu istoria, literatura, arhitectura, urbanismul, filosofia,
ştiinţele sociale şi politice şi mai ales cu gândirea „ştiinţifico-fantastică. Gândirea utopică este într-o strânsă conexiune cu istoria, literatura, arhitectura, urbanismul, filosofia, ştiinţele sociale şi politice şi mai ales cu gândirea „ştiinţifico-fantastică.
UTOPIA = numele dat teoriilor fanteziste irealizabile.În arhitectură, se foloseşte termenul de utopie pentru a desemna arhitectura ideală, adeseori fantastică a oraşului perfect .
Pe Utopişti nu simplul progres îi interesează, ci o ruptură netă cu trecutul şi cu prezentul. Arhitectura utopică ne propune o ruptură radicală cu arhitectura existentă şi în plus propune un model
nou de arhitectură pentru o societate ideală.Arhitectura visată de Boullée îşi exprima cu forţă funcţiunea, fiind expresia propriei sale doctrine,
făcută cunoscută la École Nationale des Ponts et Chaussées unde a fost profesor un deceniu, între anii 1778 şi 1788. Arhitectura sa, care promova o particulară relaţie între funcţiune şi expresivitate, era catalogată de către detractorii săi drept "architecture parlante" (arhitectură vorbitoare).
Proiectele sale grandioase, considerate în epocă drept megalomane, erau mai de grabă utopice. Utopia consta în imposibilă lor realizare tehnică, în anul 1780, întrucât era nevoie de apariţia betonului armat pentru caproiectele sale să poată fi puse în practică .
Cel mai cunoscut proiect al său, realizat în 1784 şi difuzat în întreaga lume, a fost cel pentru un cenotaf în memoria marelui om de ştiinţă englez Isaac Newton.
