Curs de psihologie.doc

7/30/2019 Curs de psihologie.doc

1/38

Curs de psihologie. Fundamentele psihologiei

Fundamentele Psihologiei

Lectia 1-Obiectul Psihologiei

1. Notite curs - lectia 11. Devenirea psihologiei ca stiinta. De cunoasterea psihologica, in general, se poate vorbi dinmomentul in care omul a devenit constient de sine delimitandu-se ca subiect de mediul extern, delumea inconjuratoare si, pe langa intrebarile privind originea si esenta fenomenelor din Univers, a

putut sa formuleze asemenea intrebari si in legatura cu fenomenele sufletesti. De cunoastere psihologica elaborata si structurata stiintific putem vorbi insa de-abia in a doua jumatate asecolului al XIX-lea. Actul de nastere al psihologiei ca disciplina stiintifica de sine statatoare,desprinsa de filosofie, este considerata infiintarea de catre W. Wundt la Leipzig (Germania), inanul 1879, a primului laborator de psihologie experimentala. Asadar, factorul principal care a

permis separarea psihologiei de filosofie si dobandirea de catre ea a statutului de stiinta l-aconstituit introducerea metodei experimentului de laborator in studiul fenomenelor psihice (initial

a celor simple, senzatiilor, perceptiile, iar ulterior si a celor complexe

memoria, atentia,gandirea, afectivitatea).

2. Delimitarea si definirea obiectului de studiu al psihologieiDesi denumirea "psihologie" pare sa precizeze obiectul de studiu, respectiv, "psihe" = psihic,"logos" = vorbire, psihologia este stiinta care studiaza psihicul, in realitate, problema obiectului agenerat serioase divergente care au dus la delimitarea si opozitia mai multor orientari sau scoli:scoala introspectionista, scoala behaviorista, scoala psihanalitica, scoala actionala sau conduitara.Scoala introspectionista, identificand psihicul (uman) cu constiinta, sustinea ca obiectul de studiual psihologiei il reprezinta constiinta, inteleasa ca un ansamblu de fenomene si stari subiective

pure, date nemijlocit subiectului si inaccesibile cercetarii obiective din afara, singura metoda fiindintrospectia (intros-interior, spectros-privire), adica, privirea cu "ochiul interior" de catre subiectulinsusi a ceea ce se petrece in mintea si simtirea sa.Scoala behaviorista (J. Watson) respinge solutia introspectionista considerand constiinta ca ofictiune, ca o simpla inventie a filosofilor, declara ca singura realitate psihologica autentica cetrebuie sa devina obiectul de studiu al stiintei psihologice este comportamentul, definit caansamblu al reactiilor de raspuns ale organismului ca "tot" la stimulii externi (S R).Scoala psihanalitica (S. Freud) revizuieste sfera notiunii de psihic, introducand in ea douacomponente "noi" "subconstientul" si "inconstientul". Ca obiect principal de studiu al

psihologiei este declarat inconstientul (de unde si calificativul de psihologie abisala).Psihologia actionala (P. Janet) incercand sa depaseasca limitele scolilor anterioare, sustine caobiectul psihologiei trebuie sa-l reprezinte conduita, definita ca ansamblul actiunilor orientatespre scop si mediate psihic.in prezent, in definirea obiectului psihologiei se merge pe linia inlaturarii separarii si opozitieidintre planul subiectiv-intern si planul obiectiv-extern: "psihologia este stiinta care se ocupa custudiul organizarii psihocomportamentale, in unitatea dialectica a planului subiectiv-intern si

planului obiectiv-extern (comportamental), pe scara animala si umana, sub aspectul mecanismelor si legilor constituirii (genezei) si functionarii ei".

3. Alte probleme generatoare de divergente in psihologie


2/38

in afara de delimitarea si definirea obiectului de studiu, in psihologie au existat si alte problemecare au generat dispute si divergente de ordin metodologic, cele mai importante fiind: caracterulorganizarii interne a psihicului (raportul parte-intreg), raportul individual-general, raportulinnascut-dobandit, raportul biologic-cultural. in abordarea si rezolvarea acestor probleme, pana lasfarsitul primei jumatati a secolului XX, cercetatorii s-au ghidat dupa paradigma atomar-

descriptivista, subordonata principiului "ori-ori", "sau-sau", ajungand inevitabil la absolutizariunilaterale. in problema caracterului organizarii vietii psihice interne s-au confruntat doua scolirenumite: asociationista si gestaltista.Asociationismul (W. Wundt, Ebbinghans, H. Taine), absolutizand partea (elementul) si negandspecificul calitativ al intregului, sustinea teza ca organizarea psihica interna este de tip sumativ,un conglomerat de elemente (senzatii), in sine independente, care se formeaza si exista datoritalegilor asociatiei: asociatia prin asemanare, asociatia prin contrast, asociatia prin contiguitatespatio-temporara. Era astfel stearsa orice deosebire calitativa intre procesele psihice (senzatie,

perceptie, reprezentare, gandire), fiind recunoscute numai deosebirile de ordin cantitativ.Gestaltismul (W. Khler, M. Wertheimer, K. Dunker) absolutiza intregul si nega existenta de sinea partilor, viata psihica interna fiind interpretata ca o "structura emergenta", (o buna forma), cu

proprietati calitative specifice, ireductibile la suma proprietatilor partilor. intre structurile particulare perceptie, reprezentare, gandire, de exemplu exista diferente de ordin calitativ,ele neputand fi reduse una la alta.in problema raportului individual-general, s-au delimitat doua orientari: idiografica (idios =specific) si nomotetica (nomos = lege). Prima sustinea ca psihologia trebuie sa se concentreze pestudiul individualului, al specificului, al unicului si sa lase de o parte studiul generalului; cea de-adoua. dimpotriva, sustinea ca psihologia trebuie sa se ocupe doar de studiul generalului, a ceea ceeste comun tuturor indivizilor.in problema raportului innascut-dobandit, s-au confruntat de pe pozitii spuse inneismul sauimanentismul care absolutiza caracterul innascut, predeterminat al functiilor si capacitatilor

psihice (F. Galton cu lucrarea "Hereditary genius") si genetismul care afirma caracterul integral

dobandit al acestor functii si capacitati (principiul tabul-ei rasa) (Spencer, Hull).in problema raportului biologic-cultural in determinismul psihicului uman, s-au opus orientarea biologista care absolutiza rolul factorilor biologici (psihanaliza, psihologia hormista) si orientareasocio-culturologica, a carei esenta consta in absolutizarea rolului factorilor socio-culturali.in cea de-a doua jumatate a secolului XX, psihologia va adopta o schema metodologica(paradigma) noua, cunoscuta sub denumirea de sistemic-integrativa, elaborata de ciberneticagenerala, Teoria generala a sistemelor si Teoria generala a organizarii, bazata pe principiulrelativismului, complementaritatii si interactiunii circulare. Aplicarea exigentelor acestei

paradigme a permis inlaturarea opozitiilor dintre orientarile si scolile mentionate mai sus siapropierea psihologiei de unificare si coerenta interna.

4. Locul psihologiei in sistemul stiintelor. Clasificarea stiintelor, in decursul istoriei cunoasterii, s-a facut dupa mai multe criterii si in mai multe scheme. Esentiale sunt trei criterii, si anume: naturaobiectului de studiu (stiinte fizice, stiinte biologice, stiinte sociale, stiinte psihologice), gradul deobiectivitate si precizie al cunostintelor si legilor (stiinte tari stiinte slabe) si gradul deimplicare a subiectului in "starea" obiectului de studiu (stiinte exacte, stiinte relativiste).Psihologia, dupa toate criteriile, se situeaza la granita si intersectia stiintelor naturii, stiintelor sociale si stiintelor informatiei.


3/38

5. Importanta psihologiei. Ocupandu-se de studiul celei mai complexe realitati realitatea psihocomportamentala, care atinge nivelul ei cel mai inalt la om , psihologia prezinta o dublaimportanta teoretica si practica. Importanta teoretica rezida in aceea ca ne furnizeaza date siinformatii obiective si relevante despre organizarea noastra psihocomportamentala, contribuindastfel la o mai buna cunoastere si intelegere de sine.

Importanta practica se evidentiaza in ansamblul procedeelor si programelor de optimizare aconditiei umane si performantei umane in diversitatea situatiilor de viata si activitate.

2. intrebari de autoevaluare1. Care a fost evenimentul (factorul) care a marcat separarea psihologiei de filosofie siconstituirea ei ca stiinta independenta?2. Care este obiectul de studiu al psihologiei pentru:a) scoala introspectionista?

b) scoala nehaviorista?c) scoala psihanalitica?

3. Cum este definit obiectul de studiu al psihologiei astazi?

4. Enumerati problemele care au generat divergente de ordin metodologic in psihologie.

5. in ce consta esenta paradigmei sistemic-integrative si ce importanta are ea pentru psihologie?

6. Care este locul psihologiei in sistemul general al stiintelor?

R a s p u n s u r i:

1. infiintarea laboratorului de psihologie experimentala de catre W. Wundt in 1879, la Leipzig.

2. a. constiinta (ca univers subiectiv pur, inchis in sine). b. comportamentul (ca ansamblu al reactiilor de raspuns la stimuliiexterni: S R).c. inconstientul.

.3. Studiul organizarii psihocomportamentale, in unitatea dialectica a planului subiectiv intern si a

planului obiectiv extern, pe scara animala si umana.

4. Raportul individual-general; raportul parte-intreg; raportul innascut-dobandit; raportul biologic-

cultural.

5. Se bazeaza pe principiile relativismului, complementaritatii si interactiunii circulare.

6. La granita si intersectia dintre stiintele naturii, stiintele sociale si stiintele informatiei.

LECTIA 2 - METODELE PSIHOLOGIEI1. Notite curs - lectia 2


4/38

. Specificul cunoasterii psihologiceO cunoastere stiintifica trebuie sa satisfaca o serie de conditii, cele mai importante fiindurmatoarele: delimitarea si formularea exacta a domeniului sau problemei (obiectuluicunoasterii); elaborarea si aplicarea unei metode adecvate de investigare-cercetare; inregistrarea

riguroasa a rezultatelor; replicabilitatea (cercetarea sa poata fi reprodusa si verificata si de altii);obiectivitatea (intemeierea descrierilor si interpretarilor pe date si fapte reale, cu delimitarea claraintre "ceea ce este obiectul in realitate" si "ceea ce este el pentru subiect"); dezvaluirea siformularea unor legi si principii generale.Dupa caracterul relatiei subiect-obiect, cunoasterea stiintifica este de doua tipuri: directa saunemijlocita si indirecta sau mijlocita.Prima se caracterizeaza prin aceea ca obiectul, posedand proprietati sensibile, nemijlocitobservabile, permite accesul direct al cercetatorului, observare, investigare, masurare, evaluare.Ea este proprie stiintelor risc substantialist-energetiste, respectiv, stiintelor naturii (mecanica,fizica, astronomia, stiintele biologice).Cea de-a doua se caracterizeaza prin aceea ca obiectul sau nu poate fi observat ca atare direct, el

fiind lipsit de proprietati substantial-metrice, accesul la el fiind mediat de o alta "entitate", cu care presupunem ca are o legatura necesara.Ea este proprie psihologiei. Cunoasterea psihicului in calitatea lui de realitate subiectiva, idealainterna o putem realiza prin intermediul expresiilor comportamentale externe. Asadar,cunoasterea psihologica stiintifica are un caracter mijlocit.

2. Ce este metoda?in sens general, prin metoda se intelege calea pe care cercetatorul o alege pentru a afla adevaruldespre un lucru, fenomen sau proces si de a gasi raspunsuri veridice la intrebari epistemologice degenul: "ce?", "cum?", " de ce?", "pentru ce?".Structural, ea cuprinde doua componente principale:

a) o componenta de ordin teoretic general, reprezentata de un set de principii, asertiuni si conditiilogice care intemeiaza si orienteaza actul cunoasterii in intregul sau b) o componenta operational-instrumentala, reprezentata de un set de procedee si tehnici deinvestigare, masurare si prelucrare-interpretare. "Metoda este ansamblul demersurilor desfasuratede un cercetator pentru a descoperi si verifica cunostintele sau de un practician pentru a rezolva o

problema concreta pornind de la cunostintele existente" (le Ny, Directionaire fondamental de la psychologie, 1997, p. 769).intre obiect si metoda exista o relatie stransa: modul de definire intelegere generala a obiectuluidetermina alegerea metodei; la randul ei, metoda conditioneaza gradul de relevanta-obiectivitate ainformatiei despre obiect. (Exemplu: definirea constiintei considerata ca obiect unic de studiu al

psihologiei, ca o lume subiectiva pura ermetic inchisa in sine, nu putea impune decat metoda

introspectiei, iar aplicarea acesteia a dus la scaderea drastica a obiectivitatii cunostintelor desprefunctiile psihice).

3. Principalele metode ale psihologieiin decursul relativ scurt, al celor 137 de ani de fiintare ca stiinta distincta, psihologia a reusit sa-sielaboreze un bogat repertoriu de metode, procedee si tehnici de cunoastere-cercetare. Dupaobiectivul carora sunt subordonate, acestea le putem imparti in doua mari grupe:a) metode specifice de explorare-investigare si recoltare a datelor (informatiilor)


5/38

b) metode auxiliare, de ordonare, prelucrare si interpretare.

a. Metodele specifice de investigare-recoltare

1.a. Metoda observatiei obiective externe consta in urmarirea intentionata si inregistrarea fidela si

sistematica, in concordanta cu scopul propus, a unor manifestari comportamentale ale unei persoane sau ale unui grup. Ce fel de manifestari ne sunt accesibile? in primul rand, manifestarilemotorii: postura generala a corpului (incordata agresiv, incordata defensiv, marcata de o staregenerala de bucurie, marcata de o stare generala de tristete, suferinta etc.); mersul (alert, lent,usor, apasat etc.); gesticulatia (activa, bogata sau retinuta, saraca); fluxul vorbirii (alert sau lent,

precipitat sau cenzurat, fragmentat); expresiile faciale (incruntat, relaxat, jovial, "acru" etc.);culoarea fetei (palida, inrosita). Pe baza acestor manifestari, putem sa determinam fie stareasufleteasca interioara de moment, fie anumite trasaturi stabile de personalitate, indeosebi de ordintemperamental. Constatarile facute, trebuie inscrise intr-un protocol, care trebuie sa includa:descrierea contextului (data, timpul, ambianta fizica, ambianta sociala); descrierea observatorului(varsta, sex, relatia anterioara cu subiectii), descrierea actiunilor si conduitelor participantilor de

genul celor specificate mai sus); interpretarea situatiei (determinarea semnificatiei ei pentrusubiect).Pentru a asigura naturaletea necesara manifestarilor subiectului, acesta din urma nu trebuie sa stiesau sa sesizeze ca este observat (discretia observatiei).Inconvenientul observatiei: trebuie sa asteptam ca fenomenul pe care dorim sa-l studiem sa aparain mod natural, spontan, neavand voie sa-l provocam.

2.b. Experimentul de laborator este considerat metoda principala a cunoasterii psihologicestiintifice. Psihologia a putut sa se desprinda de filosofie si sa dobandeasca statutul de stiintanumai prin adoptarea acestei metode (W. Wundt, 1879). Ea consta in provocarea deliberata decatre cercetator a fenomenului psihocomportamental pe care doreste sa-l studieze. "Laboratorul"

este un spatiu special amenajat si utilat tehnic si logistic pentru a permite efectuarea unor cercetariobiective, riguroase si controlate asupra uneia sau mai multor functii si componente aleorganizarii psihocomportamentale.Subiectul va fi, asadar, scos din contextul firesc, obisnuit al vietii si activitatii lui si introdus intr-un context nou, mai mult sau mai putin artificial. Experimentul propriu-zis se desfasoara pe bazaunui plan denumit model sau design. Acesta cuprinde urmatoarele elemente principale: obiectivul(ce anume se urmareste a se studia), ipotezele (ce se presupune in legatura cu evenimente);variabile independente (aflate la indemana si sub controlul cercetatorului si prin care se provoacafenomenul ce urmeaza a fi studiat), variabilele dependente (raspunsurile subiectului la variabilaindependenta), variabilele intermediare sau moderatoare (ansamblul factorilor si conditiilor interne ale subiectului), variabilele subiect (varsta, sex, nivel de instruire etc.) si variabilele

contextuale. Experimentul de laborator are dezavantajul ca artificializeaza si ingradestemanifestarea naturala a subiectului.Acest inconvenient este inlaturat in cadrul experimentului natural (Lazurski), care se realizeaza incontextul activitatii specifice a subiectului (experimentul didactic in scoala).

3.c. Metoda analizei produselor activitatii consta in inregistrarea si evaluarea pe baza unor criteriiobiective a unor: lucrari literare, desene, schite, concepte etc. Aplicarea ei se intemeiaza pesupozitia ca in astfel de produse se reflecta si se obiectiveaza capacitati intelectuale, atitudini,


6/38

interese, preferinte, trasaturi dispozitionale.

3.d. Metoda biografica, utilizata indeosebi in psihologia personalitatii, consta in relevarea celor mai semnificative momente si evenimente din viata subiectului pentru a intelege si evalua starealui actuala.

3.e. Metoda interviului si anchetei consta in culegerea informatiilor despre aspectul care neintereseaza prin intrebari adresate direct subiectului (interviul) sau persoanelor din anturajul lui(ancheta).

3.f. Metoda chestionarului. Chestionarul reprezinta o lista de intrebari stabilite pe baza unor criterii riguroase, care vizeaza unul sau mai multe laturi sau caracteristici ale organizarii

psihocomportamentale. Raspunsurile pot fi de doua tipuri: inchise, subiectul alegand unul din celeasociate intrebarii, sau deschise, subiectul trebuind sa "gaseasca" si sa formuleze singur raspunsul.

3.g. Tehnicile proiective prin care se urmareste explorarea structurilor inconstientului si

evidentierea tendintelor dominante in profilul de personalitate al subiectului. Ele sunt de douatipuri: structurate, care includ situatii cu identitate reala (exemplu, testul aperceptivtematicMurray, testul de frustratie Rasenzweig, testul de pulsiuni Szondi) si nestructurate(exemplu, testul petelor de cerneala, testul Rorschach).

3.h. Metoda testelor. Prin test, in sensul strict de psihometriei, se intelege o proba psihologicastandardizata care se aplica la fel la toti subiectii si la care rezultatele se interpreteaza pe bazaunor etaloane dinainte stabilite. De aceea, in aceasta categorie includem numai probele zise de

performanta (de inteligenta generala, de aptitudini tehnice, matematice sau de memorie, atentie,dexteritate motorie etc.).Metodele auxiliare de prelucrare-interpretare a datelor sunt cele de ordin statistico-matematic si

ele permit determinarea gradului de obiectivitate si semnificatie a ceea ce se obtine in cercetare.

4. Intrebari de autoevaluare

1. Ce intelegem prin metoda?2. Ce inseamna caracter obiectiv al cunoasterii psihologice?3. Prin ce se deosebeste experimentul de laborator de observatie?4. Ce este variabila independenta?5. Ce este testul in sens psihometric?6. De ce sunt necesare metodele statistico-matematice?


1. Calea de aflare a adevarului despre un lucru, un fenomen sau proces.2. intemeierea afirmatiilor si generalizarilor teoretice pe date si fapte reale, concrete.3. Spre deosebire de observatie, experimentul de laborator ne permite sa provocam deliberatfenomenul sau procesul pe care ne propunem sa-l studiem.4. Stimulul, proba sau sarcina pe care le foloseste cercetatorul pentru a provoca fenomenul pe care


7/38

si-l propune sa-l studieze.5. O proba riguros standardizata si etalonata.6. Pentru a determina mai riguros obiectivitatea si semnificatia rezultatelor cercetarii.

LECTIA 3 - PRINCIPIUL DETERMINISMULUI EXTERN

1. Notite curs - lectia 3

1. Importanta determinismului in stiintaOrice cunoastere stiintifica presupune gasirea raspunsului la intrebarea "de ce?", adica dezvaluireacauzelor care stau la originea fenomenelor de care se ocupa. A explica un lucru inseamna a-istabili cauzele obiective, a-l raporta la ele. Determinismul se opune indeterminismului, caresustine existenta lucrurilor si fenomenelor in afara si dincolo de conditionari reale, cognoscibile sicontrolabile.Potrivit principiului determinismului nimic nu exista si nu se produce fara o cauza reala care

poate si trebuie cunoscuta. Pentru prima data, acest principiu a fost adoptat si aplicat in stiintelenaturii, cu precadere in mecanica si fizica.

2. Formele pe care le-a luat principiul determinismului in istoria cunoasterii stiintificePana la sfarsitul primei jumatati a secolului XX, determinismul era reprezentat in forma uneirelatii de tip cauzal-univoc si deschis: fiind data conditia sau cauza C in mod necesar se produceefectul E:C E, E = f (c) (exemplu "cand apa este incalzita de 100oC, ea incepe sa fiarba").in psihologie, cu o asemenea schema de determinism a operat scoala behaviorista fondata de

psihologul american John Watson (1913).Aceasta, declarand comportamentul ca unic obiect de studiu al psihologiei, l-a subordonat

determinismului cauzal-univoc, propunand schema S R (stimul-reactie). Potrivit acestei scheme,daca aplicam stimulul S1 unui subiect, acesta va da cu certitudine R1. S-a dovedit insa ca schemarespectiva reflecta mai curand comportamentul unui robot decat al unui subiect uman.De asemenea, s-a dovedit ca, in general, forma determinismului cauzal-liniar-deschis nu esteaplicabila in studiul si explicarea fenomenelor complexe, cum sunt cele sociale si psihosociale.Aceasta impunea revizuirea reprezentarii clasice despre determinism, lucru care s-a si intamplatincepand cu cea de-a II-a jumatate a secolului XX, sub impactul noii paradigme sistemico-cibernetice (N. Wiener, L. von. Bertalanffy).Revizuirea s-a produs sub doua aspecte principale:a) sub aspectul caracterului relatiei C E

b) sub aspectul sferei notiunii de determinism.

Primul aspect s-a tradus prin inlocuirea relatiei liniare univoce cu relatia bidirectionala, circulara, potrivit careia, si efectul, la randul lui, actioneaza asupra cauzei care l-a produs:C E C sau: C E

Cel de-al doilea aspect s-a concretizat in introducerea, alaturi de determinismul cauzal direct, bazat pe necesitate, si a determinismului mediat, mijlocit, bazat pe posibilitate sau probabilitate,in care este implicata interventia factorului "intamplare", ce nu poate fi prevazut si controlat inmod exact.


8/38

Schema acestui determinism este urmatoarea:C A E, unde C = conditia, E = efectul, iar A = aleatorul sau intamplarea.

3. Specificul determinismului in psihologie

in psihologia contemporana se adopta determinismul extern mediat. in lumina acestuia, atatdiferitele functii si procese psihice particulare, cat si sistemul psihic in ansamblu trebuieinterpretate ca efect al actiunii stimulilor si situatiilor obiective externe asupra organismuluianimal. Actiunea acestor factori externi nu are insa un caracter direct si neconditionat, ci unulmediat de multimea variabilelor interne ale organismului: S O R, unde: S = stimul extern, O =organism cu o organizare interna mai mult sau mai putin complexa, R = raspunsuri. (Cauzeleexterne interactioneaza, asadar, cu conditiile interne, ceea ce face ca legatura dintre stimul siraspuns sa fie de tip probabilist). Ca urmare, in diferite momente de timp, unul si acelasi stimulaplicat aceluiasi individ produce raspunsuri diferite, sau: unul si acelasi stimul aplicat mai multor indivizi produce raspunsuri diferite.La om, determinismul vietii psihice atinge cel mai inalt grad de complexitate. Aceasta

complexitate se datoreste atat mediului extern, cat si ansamblului conditiilor interne. in ceea ce priveste mediul extern, complexitatea a sporit prin adaugarea la factorii fizici naturali a factorilor socio-culturali, care s-au diversificat tot mai mult de-a lungul istoriei. Astfel, determinismulnatural va fi dublat si subordonat de determinismul socio-cultural. Factorii socio-culturali devinesentiali in determinarea continuturilor informationale si structurilor psiho-aptitudinale interne alefiecarui individ uman. Ei se concretizeaza in: sisteme de unelte, sisteme de cunostinte, limba,sisteme de valori, sistem de norme si etaloane morale, sisteme de educatie etc. Este de domeniulevidentei faptul ca o organizare psihocomportamentala specific umana se poate realiza numai inmasura in care individul comunica si interactioneaza cu mediul socio-cultural si asimileazatreptat, in cadru organizat sau spontan, elemente ale tezaurului cultural-instrumental existent insocietate.

Procesul prin care factorii socio-culturali modeleaza si structureaza omul din punct de vedere psihocomportamental a fost denumit socializare-inculturatie.in ceea ce priveste ansamblul conditiilor interne, complexitatea lui este determinata decomplexitatea creierului uman care permite o procesare calitativ superioara a fluxurilor informatiilor externe si asigura elaborarea unor structuri psihice de un inalt grad de diversitate sicomplexitate. Variabilele intermediare de natura psihica se constituie si se amplifica treptat inontogeneza, astfel ca ponderea lor in determinismul actual este mai mare la un adult decat la uncopil.

2. intrebari de autoevaluare

1. Ce legatura este intre stiinta si principiul determinismului?2. in ce consta determinismul de tip cauzal, liniar?3. De ce determinismul cauzal-univoc nu este aplicabil in psihologie?4. Ce inseamna determinismul mediat, de tip probabilist?5. in ce consta specificul determinismul psihicului uman?



9/38

1. Stiinta nu poate exista in afara aplicarii principiului determinismului.2. intr-o legatura necesara intre cauza si efect.3. Pentru ca in domeniul fenomenelor psihice intervine influenta variabilelor interne.4. Actiunea factorilor externi se filtreaza prin organizarea interna a organismului.

5. in prezenta factorilor socio-culturali.

LECTIA 4 - PRINCIPIUL RELATIONARII NEUROPSIHICE


1. Problema mecanismului vietii psihiceCunoasterea psihologica trebuie sa raspunda si la intrebarea "cum?", adica sa dezvaluie si saanalizeze mecanismul prin care se realizeaza atat psihicul in ansamblu, cat si diferitele lui

componente particulare. Aceasta intrebare o gasim formulata inca la filosofii antichitatii deorientare materialista Democrit, Epicur si la medicii acelei perioade Hipocrate si Galen.Democrit, considerand ca psihicul este alcatuit din atomi, credea ca mecanismul lui il reprezintaaparatul respirator. Hipocrate si Galen legau mecanismul producerii vietii psihice de aparatulcirculator si de dinamica celor patru umori din organism sangele, limfa, bila neagra si bilagalbena. Creierul era considerat doar un "racitor" al gandurilor, nu si organul lor.Legatura psihicului cu creierul a ramas obscura si controversata, pana in secolul al XIX-lea.Aceasta situatie s-a datorat, pe de o parte, faptului ca creierul uman nu devenise inca obiect decercetare sistematica, obiectiva, iar pe de alta parte, absentei unei definiri adecvate a naturii

psihicului.in secolul XVII in interpretarea caracterului legaturii dintre psihic si creier s-a formulat solutia

dualista (Descartes). Potrivit acesteia, intre psihic si creier exista o legatura, de contiquitatespatio-temporara, fiecare entitate avandu-si propria sa natura si propriile sale legi, nici unanedeterminand sau neconditionand pe cealalta.Abia in secolul al XIX-lea, indeosebi in a doua jumatate a lui, creierul a intrat in sfera cercetarilor sistematice de laborator, evident, experimentele efectuandu-se pe animale (porumbei, caini,maimute) prin metoda ablatiunilor, extirparilor si stimularilor directe cu curent electric.Pe baza rezultatelor obtinute, s-au elaborat doua modele explicative, care se vor confrunta panaspre sfarsitul primei jumatati a secolului XX si anume: modelul echipotentialist si modelul ingustlocalizationist.

2. Modelul echipotentialist

Acesta a fost sustinut de fiziologul francez Flourens si de neurofiziologul si psihologul americanLashley si arata ca creierul nu prezinta in interiorul sau diferentieri si specializari functionale, elfunctionand ca un intreg. Ca urmare, orice functie psihica poate fi indeplinita de orice zona sauformatiune cerebrala si orice zona sau formatiune cerebrala poate indeplini orice functie.

3. Modelul ingust localizationistLa elaborarea acestui model au contribuit cercetarile lui Fritz si Hitzig de stimulare electricadirecta a unor zone din creier la caine si cercetarile lui Broca si Wernicke efectuate post-mortem


10/38

pe creierul unor pacienti care prezentau tulburari ale limbajului expresiv si impresiv, pe fondulunor leziuni localizate in lobul frontal si in lobul temporal din emisfera stanga. in luminamodelului respectiv, in interiorul creierului exista o stricta diferentiere si specializare functionala.Ca urmare, intre o functie psihica particulara si o anumita zona cerebrala exista o legatura stabilasi invarianta: fiecare zona indeplineste o anumita si singura functie psihica.

Analiza comparativa minutioasa a numarului mare de cazuri din clinicile de neurochirurgie a dusla concluzia ca ambele modele sunt eronate, fiecare absolutizand unele situatii si date particulare.in a doua jumatate a secolului XX, ele au fost inlocuite cu altul nou denumit modelul localizarilor dinamice.

4. Modelul localizarilor dinamice imbina ideea diferentierii si specializarii intracerebrale cu ideea polivalentei sau echipotentialitatii.Functiile psihice sunt impartite, corespunzator, in doua grupe:a) precis si stabil localizate

b) relativ si variabil localizate.Din prima grupa fac parte functiile senzoriale si motorii; in grupa a doua se includ: memoria,

gandirea, afectivitatea.in acceptiunea sa actuala, principiul relationarii neuropsihice impune urmatoarele idei esentiale:a) psihicul este functie a creierului;

b) creierul produce psihic nu in virtutea structurii sale celulare interne, ci numai daca este pus inrelatie de comunicare cu surse de informatie din afara sa respectiv, din mediul intern si extern;c) la nivelul creierului exista si interactioneaza structuri si zone strict specializate, careindeplinesc anumite functii psihice, cu structuri si zone care dobandesc o relativa specializare inontogeneza;d) leziuni sau dereglari in functionarea creierului provoaca inevitabil tulburari in sfera

psihocomportamentala; tipul si gravitatea tulburarilor psihocomportamentale depind de topografiasi intinderea focarului patologic din creier; ca principale tulburari pot fi mentionate: agnoziile

(pierderea capacitatii de recunoastere perceptiva a obiectelor, persoanelor sau propriilor segmentecorporale); apraxiile (destramarea sistemului deprinderilor motorii); afaziile (tulburarealimbajului expresiv si ixpresiv); agrafiile (pierderea capacitatii si deprinderii scrisului); acalculiile(destramarea sistemului operatiilor de calcul); amneziile (pierderea memoriei); dezorientarea inspatiu si timp;e) nivelul dezvoltarii psihice este conditionat de nivelul de organizare structural-functionala acreierului: un psihic normal nu este posibil decat in cadrul unui creier normal;f) functiile si procesele psihice, desi se realizeaza si se sustin de procese neurofiziologice, calitativsunt ireductibile la acestea.


1. Demonstrati ca psihicul este functie a creierului.2. Care este ideea de baza a modelului dualist?3. Ce sustine modelul ingust localizationist?4. Ce sustine modelul echipotentialist?5. Care sunt ideile de baza ale modelului localizarilor dinamice?



11/38

1. a) Leziunile si afectiunile organice ale creierului provoaca tulburari ale functiilor psihice sicomportamentului.

b) Nivelul organizarii structural-functionale a creierului conditioneaza nivelul dezvoltariifunctiilor si capacitatilor psihice.2. Creierul si psihicul reprezinta entitati calitativ distincte care coexista in timp si spatiu fara cauna sa determine sau sa conditioneze pe cealalta.3. Fiecare functie psihica se leaga si se indeplineste de o anumita zona cerebrala; fiecare zona acreierului indeplineste o anumita si singura functie.4. Orice functie psihica poate fi indeplinita de oricare zona cerebrala; orice zona cerebrala poateindeplini orice functie psihica.5. Exista functii psihice cu o localizare precisa si invarianta si functii psihice cu localizare relativasi variabila?

LECTIA 5 - PRINCIPIUL REFLECTARII SI MODELARII


1. Problema naturii psihicului in istoria cunoasteriiUna din intrebarile fundamentale la care psihologia trebuie sa ofere un raspuns este: "care estenatura si statutul ontologic, existential al psihicului, in general, al constiintei umane, in special?"Aceasta intrebare a fost pusa cu mult inainte ca psihologia sa se fi desprins de filosofie.Raspunsurile date au purtat amprenta orientarii filosofice careia ii apartineau diferitii ganditori,grupandu-se in doua categorii: raspunsuri de esenta idealist-spiritualista si raspunsuri de esentamaterialista.

Cele dintai considerau ca psihicul este de natura spirituala pura, extramateriala, supranaturala;cele din urma considerau ca psihicul este "entitate" naturala, circumscrisa notiunii de materie,fiind formulate doua tipuri de definitii: substantialiste (psihicul este o realitate substantiala "ogrupare de atomi", "un fluid flogiston", "un gaz" eter, "o secretie") si energetiste (psihicul = oforma de energie magnetica etc.).Opozitia dintre interpretarea idealista si interpretarea materialista a naturii psihicului s-a mentinutsi dupa ce psihologia s-a separat de filozofie. Interpretarea idealista a fost continuata si sustinutain cadrul unor sisteme filosofice si al teologiei, interpretarea materialista a fost adaptata si

promovata in cadrul cunoasterii stiintifice. Asadar, psihologia stiintifica va merge pe linia uneiinterpretari materialiste. Dar raspunsurile de genul celor mentionate mai sus, avand un caracter reductionist, nu releva specificul calitativ al psihicului.

2. Natura psihicului in lumina principiului reflectarii si modelarii informationale.Limitele raspunsurilor de tip substantialist si energetist sunt depasite prin adoptarea principiuluireflectarii si modelarii informationale. Acest principiu ne ofera doua concepte de referinta pentruintelegerea statutului ontologic, al psihicului, si anume: conceptul de reflectare si conceptul deinformatie.Ambele concepte definesc natura psihicului prin raportare la obiectele si fenomenele externe.in lumina conceptului "reflectare", psihicul este definit ca forma specifica superioara la reflectare.


12/38

Reflectarea este o proprietate a intregii materii si ea se releva in cadrul interactiunii dintre douaobiecte: obiectul care exercita actiunea si care ia numele de reflectat (Ra) si obiectul careinregistreaza actiunea si o "reproduce" intr-o forma specifica naturii lui substantial calitative sicare primeste denumirea de reflectant (Re): Ra Re.Dupa modul in care se inregistreaza si se reproduce de catre reflectant actiunea exercitata asupralui din afara, se delimiteaza mai multe forme de reflectare, si anume: reflectarea mecanica, in care"reproducerea" reflectantului se realizeaza prin modificari substantiale de structura (exemplu,urmele pe care le lasam pe nisip sau pe zapada); reflectare fizica, mediata de interactiunea cusuprafete lucitoare (exemplu, reflectarea in oglinda); reflectare biologica, mediata de schimburilemetabolice; reflectare neurofiziologica, realizata sub forma dinamicii proceselor nervoasefundamentale (excitatia si inhibitia); in fine, reflectarea psihica, realizata in forma imaginilor.Rezulta, deci, ca psihicul exista ca forma specifica de reflectare subiectiva si ideala a realitatiiexterne, elementul sau constitutiv esential fiind imaginea. intre imagine si obiect se stabileste orelatie de similitudine (asemanare), analoga cu relatia dintre fotografie si obiect. Atributulsubiectiv semnifica doua lucruri: primul ca orice proces psihic se realizeaza in interiorul unuisubiect individual concret; al doilea ca orice proces psihic are un caracter activ si selectiv, fiindconditionat de starile de motivatie si de scopurile subiectului. Atributul ideal semnifica non-substantialitatea psihicului, ireductibilitatea lui calitativa la structura celulara a creierului si lafenomenele biofizice, biochimice si fiziologice care au loc la nivelul lui.Conceptul de informatie a fost introdus in circuitul stiintific de catre cibernetica generala.Cibernetica (cf. N. Wiener, 1948) considera informatia ca a treia dimensiune a universului, alaturide substanta si energie. Si intr-o prima definitie, N. Wiener sublinia ca "informatia esteinformatie, ea nu este nici substanta, nici energie". Ea este lipsita de proprietati sensibile,nemijlocit observabile si perceptibile, existenta ei putand fi probata in mod indirect, dupa efectele

pe care le produce asupra starii sistemului. Si aceste efecte nu pot sa fie decat pozitive. De aici, adoua definitie a informatiei: "informatia este masura gradului de organizare si progres la nivelulsistemelor reale", ea actionand pretutindeni si intotdeauna ca factor de reglare (autoreglare) si

optimizare.Psihicul intruneste toate aceste atribute ale informatiei:a) este lipsit de proprietati nemijlocit observabile si perceptibile;

b) prezenta lui poate fi probata indirect, dupa eficienta comportamentelor; c) se manifesta siactioneaza ca factor de reglare/autoreglare, fiind o forma superioara de adaptare si de relationarecu mediul.Asadar, cel mai adecvat raspuns la intrebarea "care este natura si statutul ontologic al psihicului?",trebuie sa fie urmatorul: "psihicul este modalitatea specifica de realizare si existenta a informatieila nivelul sistemului nervos, al creierului; psihicul este un model informational intern al lumiiexterne".Ca model informational al lumii externe psihicul indeplineste doua functii: functia de designare-

reprezentare si functia de evaluare-interpretare. Prima functie consta in discriminarea,identificarea si intelegerea/explicarea obiectelor si fenomenelor in determinatiile (proprietati,relatii) reale, asa cum exista independent de starile de motivatie si de scopurile subiectului; ceade-a doua functie consta in punerea obiectelor si fenomenelor externe in relatie cu starile demotivatie si scopurile subiectului, conferindu-le astfel semnificatie valorica (axiologica).Suportul fizic al informatiei obiectuale externe este semnalul electromagnetic (lumina), acustic(sunetul), mecanic (atingerea, apasarea, lovirea etc.), chimic (moleculele odorante, moleculelesigide); suportul informatiei psihice, in plan intern poate fi topografic spatial (configuratia


13/38

spatiala a activarilor neuronale), biofizic (undele bioelectrice cerebrale) sau biochimic (combinatiiale moleculelor aminoacizilor ADN, ARN).Modelele informationale interne (psihice) sunt de doua tipuri: izomorfice si homomorfice.Modelul izomorfic reda obiectul in individualitatea lui specifica prevenind confundarea lui cualtele asemanatoare; modelul homomorfic reda clasa sau categoria, evidentiind in prim plancomunul, generalul.


1. Care sunt cele doua tipuri mari de raspunsuri la intrebarea privind natura si statutul ontologic al psihicului?2. De ce nu pot fi acceptate definitiile substantialiste si energetiste?3. Ce intelegem prin reflectare?4. Cum definim psihicul pe baza conceptului de reflectare?5. Ce este informatia?6. De ce este mai adecvata definirea psihicului pe baza notiunii de informatie, decat definirea lui

pe baza notiunii de reflectare?7. Ce este un model informational izomorfic?8. Ce este un model informational homomorfic?


1. Raspunsuri de factura materialista si raspunsuri de factura idealist-spiritualista.2. Pentru ca nu surprind specificul si identitatea calitativa a psihicului.3. Proprietatea unui corp de a inregistra si reproduce intr-o forma specifica naturii salesubstantial-calitative, prezenta si actiunea unui alt corp.4. Reflectare subiectiva si ideala, sub forma imaginilor, a obiectelor si fenomenelor externe;

5. Masura gradului de organizare; factor de reglare si progres.6. Pentru ca surprinde mai bine atributul de ideal si rolul functional al psihicului in relationarea cumediul si in comanda-reglarea comportamentelor adaptative.7. O redare si reprezentare a obiectului ca entitate individuala specifica.8. O redare si reprezentare a comunului si generalului.

LECTIA 6 - PRINCIPIUL ACTIUNII SI AL UNITATII CONTRADICTORII


1. Actiunea externa baza obiectiva a constiinteiPotrivit principiului actiunii, continuturile si structurile interne ale constiintei nu izvorasc dininteriorul subiectului, ci din afara lui, respectiv, din actiunile externe ale copilului cu si asupraobiectelor (in primul rand, jucariilor) din jurul sau. Acest principiu a fost formulat si introdus desavantul francez P. Janet (1889), creatorul psihologiei conduitei: "psihologia, afirma el, nu estealtceva decat stiinta actiunii umane". Continutul lui a fost imbogatit ulterior, pe baza cercetarilor concrete, de H. Wallon, J. Piaget, L.S. Vagotski, A.N. Leontiev, K. Pribram, J. Bruner.Actiunile externe ale copilului iau forma operatiilor de descompunere), asamblare, combinare,


14/38

grupare-sortare, modelare. Treptat, prin procesul de interiorizare, ele se transforma in operatiimintale, constituind schema structurala a gandirii. Asa cum au demonstrat cercetarile lui J. Piaget,operatiile mintale interne se desprind de actiunile in plan extern cu obiectele sau cu imaginile lor si devin autonome de-abia in intervalul de varsta 12-14 ani. Constiinta nu numai se naste dinactivitate, dar se si dezvolta tot prin intermediul si pe baza ei activitatea de joc (specificavarstei prescolare), activitatea de invatare (caracteristica varstei scolare), activitatea profesionala,de munca fizica si intelectuala (dominanta la varsta adulta).De la un anumit punct al structurarii si consolidarii sale, constiinta va subordona activitatea,conferindu-i un caracter anticipat si planificat. Actiunile externe asupra obiectelor vor inceta sa sedeclanseze automat si impulsiv si vor deveni mijlocite si pregatite de structurile interne aleconstiintei, producandu-se astfel ca rezultat al unei intentii, al unei vreri, al unei deliberari.Cu cat o activitate este mai complexa, cu un grad mai ridicat de problematizare si dificultate, cuatat efectuarea ei reclama o implicare mai puternica a functiilor constiintei-cognitive, proiectiv-creatoare, reglatorii. ("inainte de a construi o casa in plan obiectiv-extern, omul o construieste maiinainte in plan ideal-intern, in minte").Spre deosebire de animal, care este un sistem reactiv, raspunzand preponderent la incitari dinafara, omul este un sistem activ, esenta lui existentiala rezidand in a desfasura o activitate.Aceasta deschidere spre actiune, spre activitate este imprimata din interior, tocmai de catreconstiinta.Asadar, izvorand din actiunea externa cu obiectele din jur, constiinta nu este o structura pasiva,statica, ci, dimpotriva, o structura dinamica, inalt activa, impingandu-ne permanent sa actionam,sa facem ceva. Datele observatiilor cotidiene si ale cercetarilor demonstreaza ca pasivitatea silipsa mai indelungata a activitatii sunt greu de suportat, producand stari de disconfort, de tensiunesi dezechilibru interior. Subsolicitarea este, in cazul omului, un factor la fel de stresant ca sisuprasolicitare.Rezultatele si efectele actiunilor sunt supuse unei analize si evaluari critice si informatia astfelobtinuta va influenta in sens invers planul si programul constient intern care a stat la baza lor,

corectand eventualele erori sau scapari.Desi, in general, actiunea reflecta si exprima in mod veridic continuturi si laturi ale constiintei,apar si situatii de discordanta, cand spunem ca omul se dedubleaza, una gandind si simtind si altafacand (exemplu: cineva iti spune ca te simpatizeaza, cand in sinea lui nu te poate suferi; unsubaltern face sluj in fata sefului, desi in realitate il uraste si ar vrea sa scape de el; linguseala,ipocrizia, slugarnicia nu sunt altceva decat expresii ale dedublarii manifestarea externa fiinddestinata ascunderii si mascarii starii subiective interne).

2. Importanta metodologica a principiului actiunii.Acest principiu este singurul care permite depasirea limitelor atat ale psihologiei introspectionisteclasice, care considera constiinta ca un dat intern, subiectiv autonom, ermetic inchisa in sine, cat

si ale behaviorismului watsonian, care nega realitatea ca atare a constiintei considerand-o osimpla fictiune, si declara drept singura realitate psihologica ansamblul reactiilor externe comportamentul. in locul acestor paradigme unilateral-absolutizante, care reclamau ruperea siopunerea antagonica a planului subiectiv intern si a celui obiectiv comportamental extern esteasezata paradigma interactionista (relational-circulara), care postuleaza complementaritatea siconvertibilitatea reciproca, in succesiunea secventelor temporare, a celor doua planuri subiectiv intern si obiectiv extern, reciprocitatea proceselor interiorizarii (de la actiunea externaspre interiorul subiectului) si exteriorizarii (obiectivizarii) (de la intentie, proiect mental spre


15/38

actiune externa).

2. intrebari de autoevaluare1. Cine a introdus in psihologie principiul actiunii?2. Care este directia de formare structurare a structurilor constiintei in lumina principiuluiactiunii?3. in ce consta rolul constiintei structurate in desfasurarea activitatii?4. Care este importanta metodologica a principiului actiunii?


1. Savantul francez P. Janet.2. Dinspre exterior spre interior.3. in planificarea, programarea, declansarea si reglarea ei.4. Permite depasirea limitelor introspectionismului si behaviorismului, asigurand unitatea dintre

planul subiectiv intern si planul obiectiv extern.

LECTIA 7 - PRINCIPIUL GENETIC SI AL ISTORISMULUI


1. Problema originii psihicului in istoria psihologieiin istoria psihologiei, in abordarea si rezolvarea problemei originii psihicului s-au confruntat douaorientari: orientarea ineista si orientarea genetista a tabulei rasa.Orientarea ineista s-a manifestat sub doua variante metafizico-spiritualista si pozitivist

stiintifica. Prima varianta a fost formulata si dezvoltata, pe de o parte, in cadrul filosofiei idealiste(Platon, Kant, Hegel), iar pe de alta parte, in cadrul teologiei. Varianta filosofica interpreta

psihicul ca expresie a unei idei sau spirit absolut, considerandu-l predeterminat sau imanent siindependent de experienta. Varianta teologica raporteaza originea psihicului la actul creatieidivine si-i confera de asemenea un caracter pur spiritual si imanent (innascut).Varianta pozitivist-stiintifica a fost formulata si lansata in circuitul stiintific de catre antropologulenglez Fr. Galton prin lucrarea Geniul ereditar (1889).Potrivit acestei variante, toate functiile si capacitatile psihice sunt determinate exclusiv deereditate si, in consecinta, au un caracter innascut. in sprijinul acestei idei au fost invocate dateleoferite de analiza arborilor genealogici ai unor familii de mari muzicieni, mari matematicieni,mari medici, mari comandanti militari.

Dintre scolile psihologice importante care au adoptat si sustinut ideea imanentismului putemmentiona gestaltismul, care afirma ca structurile psihice ale perceptiei, ale gandirii suntinnascute, imanente.La randul lui, lingvistul si filosoful american N. Chomsky aplica ideea ineismului la schemele sistructurile limbajului, pe care le considera innascute.Orientarea genetista a fost prefigurata in cadrul filosofiei senzualist-empiriste engleze indeosebide catre J. Locke si dezvoltata apoi de materialistii francezi din secolul XVIII Diderot,Helvetius, La Mettrie, si mai tarziu, intr-o maniera mai sistematica de H. Spencer in a doua


16/38

jumatate a secolului XIX.Ideea de baza a orientarii genetiste este aceea ca la nastere, copilul este o tabula rasa, lipsit deorice experienta si zestre psihica, aidoma unui caiet cu filele imaculate. Viata psihica incepe sa seconstituie dupa nastere, prin inmagazinarea urmelor si impresiilor produse de influentele mediuluiextern. Pe baza acestei idei a fost proclamata atotputernicia educatiei: din oricine, prin educatieadecvata se poate face orice. Dezvoltarea psihica era privita ca o simpla acumulare de ordincantitativ a impresiilor si experientelor, fara deosebiri calitative intre diferitele segmente alevarstei cronologice a individului.Dintre scolile psihologice mari, cele care au mers pe aceasta linie au fost asociationismul

pozitivist si behaviorismul. Ca mecanism si factor esential al dezvoltarii a fost consideratainvatarea. (Asa se si explica de ce invatarea a constituit tema predilecta de cercetare in psihologia

behaviorista).

2. Specificul si importanta metodologica a principiului genetic si al istorismuluiIdeea in sine corecta a caracterului evolutiv al psihicului sustinuta de orientarea genetista a fostserios revizuita in prima jumatate a secolului XX si reformulata ca principiu genetic si alistorismului. Printre autorii care au contribuit la aceasta trebuie mentionati: H. Wallon, J. Piaget,J. Bruner, L.S. Vagotski, A.N.Leontiev.in noua sa formulare acest principiu impune urmatoarele exigente de ordin metodologic:a) pentru a realiza o explicatie stiintifica a psihicului si comportamentului este necesar sa luam inconsiderare dimensiunea genetica si sa le privim in devenirea lor, atat in plan individual, cat si in

plan filogenetic si istoric (in succesiunea speciilor, in cazul psihicului si comportamentuluianimal, si in succesiunea generatiilor, in cazul psihicului si comportamentului uman);

b) dezvoltarea psihocomportamentala are un caracter ascendent si stadial, ea desfasurandu-se dela simplu la complex, de la inferior la superior, de la amorf, nediferentiat, la individualizat;c) stadiile psihogenetice reprezinta segmente ale varstei cronologice in interiorul carora serealizeaza anumite transformari si achizitii in mecanismele, continuturile si caracteristicile

cantitativ-calitative ale functiilor si capacitatilor psihice, precum si ale comportamentelor instrumentale; stadiile ierarhic superioare subordoneaza si integreaza stadiile ierarhic inferioare sisunt ireductibile la ele (exemplu, in dezvoltarea intelectului, a gandirii, cercetarile lui J. Piaget au

pus in evidenta existenta a patru stadii, iar in dezvoltarea personalitatii E. Erikson a stabilit saptestadii);d) cu cat o functie psihica este mai complexa, cu atat durata dezvoltarii sale este mai lunga;e) organizarea psihocomportamentala trebuie considerata si analizata ca rezultat al interactiunii siintegrarii dintre innascut si dobandit, la om, ceea ce este dobandit avand o pondere si o importantamai mare decat ceea ce este innascut;f) dezvoltarea psihocomportamentala trebuie analizata si explicata pe baza interactiunii dintreereditate si mediu, intre cei doi factori fiind posibile urmatoarele combinatii principale:

a) M+ E+; b) M+ E ;c) M E+;d) M E;g) admiterea deosebirilor de ordin calitativ intre indivizii situati pe trepte evolutive diferite (intreom si animal, intre adult si copil, intre adult si batran);h) dinamica dezvoltarii psihocomportamentale trebuie interpretata pe baza a doua legi: legeaheterocroniei si legea heteronomiei; potrivit primei legi, diferitele functii psihice si


17/38

comportamente se constituie si se maturizeaza in ritmuri diferite si la momente diferite; potrivitcelei de-a doua legi, nu toate functiile si capacitatile psihice ating acelasi nivel de dezvoltare unele ating un nivel inalt, altele ating un nivel mediu, iar altele raman la un nivel scazut.

3. intrebari de autoevaluare1. Ce sustine orientarea ineista?2. Ce sustine orientarea genetista tabula rasa?3. Cum trebuie considerata organizarea psihocomportamentala a omului sub aspectul originii?4. Ce caracter are dezvoltarea psihocomportamentala?5. Ce postuleaza legea heterocroniei?6. Ce postuleaza legea heteronomiei?


1. Ca psihicul este integral innascut.2. Ca psihicul este integral dobandit.3. Ca rezultat al interactiunii si integrarii reciproce a ceea ce este innascut si a ceea ce estedobandit.4. Ascendent si stadial.5. Ca diferitele functii si capacitati psihice se constituie si se maturizeaza in ritmuri si la momentediferite de timp.6. Ca nu toate functiile si capacitatile psihice ating acelasi nivel de dezvoltare.LECTIA 8 - PRINCIPIUL SISTEMICITATII


1. Continutul principiului sistemicitatii

Acest principiu a fost introdus in psihologie in a doua jumatate a secolului XX si apartine noii paradigme a cunoasterii stiintifice contemporane. El inlocuieste cele doua abordari anterioare,orientarea care absolutiza partea si orientarea care absolutiza intregul, reclamand necesitateaconsiderarii si corelarii partii (elementului) si intregului (ansamblului) in cadrul conceptului desistem.Sistemul este definit ca un ansamblu de elemente (parti) aflate intr-o relatie non intamplatoare,mai mult sau mai putin stabila si legica. Orice entitate trebuie privita si abordata ca sistem.Sistemul se delimiteaza pe fondul unui mediu (M).Abordarea "sistemului" trebuie facuta nu prin izolarea lui de mediu (asa cum se proceda in cadrul

paradigmei traditionale atomar-descriptiviste), ci prin raportarea la acesta: S M. Relatia dintreelement si sistem nu este fixa si imuabila, ci ea are un caracter relativ: ceea ce este element si ceea

ce este sistem depinde de scopul cunoasterii. Astfel, este posibil ca ceea ce aici si acum estesistem, atunci si acolo poate deveni element; exemplu, cand luam ca obiect de studiu creierul, else afla in ipostaza de sistem, iar cand luam ca obiect de studiu organismul, creierul devineelement.Schema logica a abordarii sistemice ia urmatoarea forma:a) desprinderea, pe baza unor criterii si potrivit scopului cercetarii, a unei anumite entitati siconsiderarea ei ca sistem (Si);

b) stabilirea mediului de referinta (Mj);


18/38

c) incadrarea sistemului astfel delimitat in schema generala de clasificare a sistemelor;d) alegerea in functie de clasa de apartenenta a strategiei si metodelor adecvate de investigare;e) alcatuirea profilului de stare si, eventual, a portretului fazic;f) stabilirea locului sistemului respectiv in cadrul sistemului inglobant, supraordonat.

2. Criteriile generale de clasificare a sistemelor Pentru a realiza o clasificare general valabila a sistemelor reale, s-a recurs la criterii de ordinlogico-formal si anume:a) pozitia sistemului fata de actiunea legii timpului;

b) caracterul relatiei sistemului cu mediul;c) gradul de complexitate, dat, pe de o parte, de numarul elementelor componente, iar pe de alta,de volumul conexiunilor interne si externe;d) caracterul legaturii dintre intrarea sistemului si iesirea lui legatura necesara cauzala saulegatura probabilista.

Aplicarea acestor criterii a dus la stabilirea urmatoarelor clase mari de sisteme:a) sisteme statice care nu-si schimba starea initiala de-a lungul timpului (in realitate nu existasisteme absolut statice) si sisteme dinamice, care-si schimba starea in timp, fie in sens negativ(sisteme statice cu organizare data (exemplu, lucrurile neinsufletite, masinile), fie in sens pozitiv(sistemele biologice);

b) sisteme inchise care nu fac nici un fel de schimburi cu mediul ambiant (asemenea sistemenu se intalnesc in realitate), sisteme semideschise, care fac cu mediul numai schimburi de energiesi de informatie (exemplu, masinile, ordinatoarele, psihicul) si sisteme deschise, care realizeazacu mediul toate cele trei tipuri de schimburi posibile de energie, de informatie si de substante(sistemele biologice);c) sisteme simple (exemplu, un lacat, un ceasornic, o masa etc.), sisteme complexe (exemplu,calculatorul electronic) si sisteme supercomplexe (exemplu, creierul uman, societatea);

d) sisteme deterministe in care "iesirea" (output-ul) este strict determinata de "intrare" (input)si sisteme probabiliste, in care, intre "intrare" si "iesire" se interpune influenta unor variabilealeatorii imprevizibile si incontrolabile.

3. Caracteristicile psihicului uman ca sistemin primul rand, sa vedem daca psihicul ca entitate reala este sau nu un sistem. Raspunsul nu poatefi decat afirmativ. Psihicul corespunde si satisface cerintele definitiei pe care am dat-o sistemului:a) pune in evidenta existenta unor elemente (componente) distincte procese (senzatii, perceptii,reprezentari, gandire, memorie), stari (afective, motivationale) si trasaturi;

b) aceste componente nu sunt independente unele de altele, ci se afla intr-o stransa si permanentainteractiune si interconditionare.

Asadar, psihicul uman este un sistem, el nu este nici un conglomerat, asa cum il consideraasociationismul, nici un intreg monolit, intern omogen, asa cum il considera gestaltismul. El secaracterizeaza printr-o unitate si integralitate nu date a priori, ci provenite din interactiunea siarticularea functiilor si proceselor particulare constitutive; la randul lor, aceste functii si procese

particulare se subordoneaza ansamblului, intregului si sunt influentate de acesta; componentele derang superior restructureaza si integreaza pe cele de rang inferior; alterarea sau "lezarea" uneicomponente se rasfrange negativ asupra ansamblului. Asadar, organizarea interna a sistemului


19/38

psihic uman se realizeaza pe baza actiunii corelate a doua legi esentiale: legea diferentierii princare se asigura individualizarea si delimitarea functiilor, proceselor si starilor componente, silegea integrarii (pe orizontala si pe verticala), prin care se asigura articularea si unificareaemergenta supraordonata.in al doilea rand, trebuie sa stabilim care este natura sistemului psihic. Raspunsul la aceastachestiune l-am dat deja in lectia despre principiul reflectarii si modelarii informationale: psihiculeste un sistem de natura si esenta informationala, iar suportul sau direct este de natura energetica.Unii autori includ in definitie si suportul, afirmand ca psihicul este un sistem energetico-informational cu finalitate antientropica, optimizatoare si organizatoare.in fine, in al treilea rand, trebuie sa stabilim locul sistemului psihic uman in schema generala declasificare a sistemelor. Pe baza datelor de observatie si experimentale de care dispunem in

prezent, putem sustine incadrarea sistemului psihic uman in clasa sistemelor: dinamice evolutive,semideschise, supercomplexe si probabiliste.Atributul dinamic-evolutiv, presupune ca starea sistemului psihic se modifica de-a lungul varsteiindividului, traiectoria acestei modificari punand in evidenta trei segmente principale: ascendent(dezvoltare, consolidare, maturizare), de optimum functional si descendent (entropic, regresiv)(vezi fig):

nivel de organizare

optimumsegment ascendent segment descendent

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 varsta

Atributul semideschis inseamna ca dezvoltarea si functionarea sistemului psihic se realizeaza pe baza schimburilor de informatie mediate de suporturi energetice de diferite modalitati.Atributul supercomplex inseamna ca psihicul uman cuprinde un numar foarte mare decomponente si poseda un volum imens de conexiuni interne, intre elementele componente, siexterne, cu mediul ambiant. Ca atare, studiul sau comporta utilizarea mai multor strategii transversala, longitudinala, constatativa, formativa, comparativa, genetica etc. si a mai multor metode si tehnici.Atributul probabilist inseamna ca intre stimulii de la "intrare" si raspunsurile de la "iesire" nu

exista o legatura de tip cauzal univoc, ci una de tip posibil, data fiind prezenta si influenta uneimultimi de variabile intermediare complexe. Ca urmare, predictiile nu vor putea fi formulate in

judecati categorice, ci in judecati probabiliste. Este posibil ca daca se actioneaza cu stimulul S1,sa se produca raspunsul R1. Asa cum am mai subliniat, dificultatea studierii si cunoasteriisistemului psihic uman este determinata nu numai de extraordinara lui complexitate, ci si denatura lui calitativa intrinseca de fenomen (informational) lipsit de proprietati nemijlocitobservabile, inregistrabile si masurabile.


20/38

2. intrebari de autoevaluare1. Prin ce se deosebeste sistemul de conglomerat?2. Ce caracter are raportul element-sistem?3. Care sunt criteriile de clasificare a sistemelor?4. Ce este un sistem dinamic?5. Dupa ce se stabileste gradul de complexitate al unui sistem?6. Ce inseamna un sistem probabilist?7. Ce fel de sistem este psihicul uman?


1. Prin existenta relatiilor de interactiune interconditionare intre elemente.2. Relativ.3. Pozitia sistemului fata de actiunea legii timpului, caracterul relatiei sistemului cu mediul,gradul de complexitate si caracterul legaturii dintre "intrare" si "iesire".4. Un sistem a carui stare se modifica sub influenta scurgerii timpului.5. Dupa numarul elementelor componente si dupa intinderea volumului conexiunilor interne siexterne.6. Un sistem in care legatura dintre "intrare" si "iesire" este mediata de variabile aleatoare.7. Un sistem dinamic evolutiv, semideschis, supercomplex si probabilist.

LECTIA 9 - LEGILE PSIHOLOGICE


1. Notiune de legein mod traditional, sub influenta paradigmei mecanicii si fizicii clasice, definirea notiunii de legea fost circumscrisa exclusiv relatiei cauzale univoce. Ca urmare, legea era interpretata ca unraport necesar repetabil si invariant intre doi factori sau fenomene, (unul cauzativ si altul cauzat,efect), verificabil la nivelul fiecarui caz individual, luat separat (exemplu, legea atractieiuniversale, legea acceleratiei, legea dilatarii corpurilor, raportul viteza, spatiu (distanta), timpetc.). Asemenea gen de raporturi (legi) erau prezente si demonstrabile numai in sfera fenomenelor mecano-fizice si ele au conferit disciplinelor corespunzatoare atributul de stiinte exacte.in contrast cu acestea, disciplinele in cadrul carora nu se punea in evidenta existenta unor asemenea legi fie erau etichetate ca inexacte, fie ca pseudostiinte.in aceasta categorie erau incadrate in primul rand stiintele sociale si psihologia. O atare optica se

mai intalneste si in zilele noastre, cu toate ca s-au produs mutatii majore in structura traditionala a paradigmei cunoasterii. in lumina noilor mutatii, cadrul referential al definirii legii a devenitraportul dintre "organizarea absoluta" si "dezordinea absoluta" (haosul). "Organizarea absoluta"exprima legaturi de tip necesar si invariante intre elementele unei multimi (sistem) si intre starilesistemului si influentele externe; "dezordinea absoluta" (haosul) exprima absenta oricareidependente intre elementele unei multimi sau intre starile unui sistem si influentele externe.in lumina celor de mai sus, putem schita o noua definitie a legii: "legea este o relatie dedependenta de intensitate variabila intre elementele unui sistem sau intre marimile de intrare si


21/38

marimile de iesire ale aceluiasi sistem".in functie de intensitatea dependentei, vom delimita doua categorii de legi: legi dinamice, careexprima dependente necesare si invariante, si legi statistice, care exprima dependente mai slabe,

bazate pe functii probabilistice. Legea dinamica se aplica si se verifica la nivelul fiecarui cazindividual in parte (exemplu, legea gravitatiei, legea conductibilitatii, legea polaritatii electriceetc.) si caracterizeaza fenomenele si procesele mecano-fizico-chimice.Legea statistica nu se verifica decat la nivelul ansamblurilor reprezentative, ea manifestandu-se catendinta centrala pe fondul variatiilor individuale. Domeniul ei de aplicatie il reprezintafenomenele psihice si sociale.Pentru a surprinde o anumita legitate a unui fenomen psihic si psihosocial, chiar si la nivelindividual, este necesar sa efectuam un numar suficient de mare de determinari sau masuratori,

pentru ca tendinta centrala prin care o aproximam sa devina relevanta si semnificativa.Asadar, la intrebarea "exista legi in psihologie?", raspundem "da, exista, dar de alt tip decat celedin mecanica si fizica". Prin specificul lor, legile psihologice sunt eminamente statistice.in general, trebuie sa admitem ca nu exista fenomene care sa nu se subordoneze si sa nu fieguvernate de anumite legi, dar tipul acestor legi este determinat de natura substantial-calitativa alor (fenomenelor).

2. Clasificarea legilor psihologiceAtat psihicul in intregul sau, cat si diferitele sale componente particulare cognitive, afective,volitionale, motivationale etc. se subordoneaza actiunii unor legi reale, obiective, care trebuie si

pot fi descoperite prin cercetari empirice sistematice.Clasificarea lor o putem face dupa mai multe criterii, cele mai importante fiind urmatoarele trei:a) sfera de actiune;

b) relatia dintre elemente;c) dinamica functionala.Dupa primul criteriu, delimitam trei categorii de legi: generale si particulare; cel de-al doilea

criteriu pune in evidenta legile de structura; in fine, al treilea criteriu individualizeaza legile defunctionare.Legile generale se aplica atat psihicului in ansamblu, cat si fiecarui proces psihic constitutiv.Asemenea legi sunt: legea dezvoltarii stadiale ascendente, legea comunicarii (orice proces psihicse realizeaza pe baza schimburilor informationale ale individului cu sursele externe), legeamotivatiei (orice proces psihic se su

bordoneaza satisfacerii unei stari de necesitate, rezolvarii unei sarcini de reglare), legeadiferentierii (fiecare proces psihic isi are specificul si individualitatea sa), legea interdependentei(diferitele componente ale sistemului psihic se influenteaza reciproc), legile particulare actioneazala nivelul proceselor psihice luate in sine. Astfel de legi sunt: legile senzatiilor (exemplu, legeaintensitatii, legea contrastului, legea adaptarii); legile perceptiei (legile asociatiei, legile

gestaltului, legile globale); legile gandirii (legea inductiei, legea deductiei, legea convergentei,legea divergentei etc.); legile memoriei (legea repetitiei, legea inductiei, antero- si retrograde,legea selectivitatii, legea modularitatii); legile emotiilor (legea polaritatii, legea intensitatii, legearemanentei); legile motivatiei (legea prioritatii, legea exclusivitatii) etc.Legile de structura guverneaza modul de organizare alcatuire interna a psihicului. Din aceastacategorie mentionam: legea masivizarii (organizarea interna a vietii psihice se desfasoara indirectia reunirii in structuri din ce in ce mai complexe a unui numar din ce in ce mai mare deelemente); legea integrarii (intr-o structura complexa de rang superior componentele isi pierd


22/38

autonomia initiala, subordonandu-se ansamblului; legea ierarhizarii (organizarea interna asistemului psihic se realizeaza multinivelar pe axele simplu-complex, si inferior-superior).Legile de functionare se refera, pe de o parte, la mecanismul prin care se realizeaza, iar pe de alta

parte, la modul de producere a proceselor psihice. Pentru primul aspect, avem legea integrariineuropsihice (orice proces psihic se realizeaza printr-un mecanism neuronal specific; pentru celde-al doilea caz avem legea stimularii-activarii (orice proces psihic se produce in urma uneistimulari externe sau a unui impuls intern (exemplu, o stare de necesitate biologica).2. intrebari de autoevaluare1. in ce consta interpretarea traditionala a notiunii de lege?2. in ce consta intelegerea actuala a notiunii de lege?3. Ce este o lege dinamica?4. Ce este o lege statistica?5. Ce tip de legi caracterizeaza fenomenele psihice?


1. in legarea ei de cauzalitatea univoca.2. in definirea ei prin raportarea la "organizarea absoluta" si la "dezordinea absoluta".3. Acea lege care reflecta o legatura necesara, de cauzalitate intre fenomene.4. Acea lege care reflecta o legatura posibila sau probabila intre fenomene.5. Legi de tip statistic.

LECTIA 10 - STRUCTURA SISTEMULUI PSIHIC UMAN1. Notite curs - lectia 101. Specificul structurii interne a sistemului psihic umanUnul din obiectivele principale ale cunoasterii psihologice este acela de a trece de la descrierea si

caracterizarea psihicului in general, la dezvaluirea si analiza structurii sale interne. in incercareade a atinge acest obiectiv, s-au diferentiat doua abordari abordarea liniar-plana si abordarea

plurinivelara sau ierarhica.Prima abordare considera ca toate componentele vietii psihice interne sunt de acelasi ordin si sedispun intr-un singur plan, oranduindu-se unele langa altele precum margelele pe ata. O asemeneaintelegere a fost promovata de scolile asociationista si behaviorista.Cea de-a doua abordare sustine ca organizarea psihica interna a omului are un caracter multinivelar, diferitele componente se dispun nu numai pe orizontala, ci si pe verticala dupacriteriul primar-secundar, inferior-superior, obtinandu-se o structura ierarhizata. O asemeneaabordare a fost adoptata de scoala psihanalitica (S. Freud) si ea corespunde cel mai bine spirituluimetodologiei sistemico-cibernetice contemporane.

Asadar, in lumina acestei metodologii, sistemul psihic uman este un sistem ierarhizat, alcatuit dintrei subsisteme principale: subsistemul inconstient care reprezinta primul nivel ierarhic,subsistemul subconstient, care reprezinta pe cel de-al doilea nivel ierarhic si subsistemul constient(constiinta) care reprezinta cel de-al treilea nivel ierarhic (vezi schema).

subsistemul constient


23/38

subsistemul subconstient

subsistemul inconstient

Organizarea ierarhica a sistemului psihic uman

2. Subsistemul inconstientAsa cum am aratat mai inainte, cand s-a desprins de filosofie si s-a constituit ca stiinta autonoma,

psihologia identifica psihicul uman cu constiinta, centrandu-se exclusiv pe cercetarea functiilor si proceselor constiente (scolile introspectionista, asociationista, gestaltista).Meritul de a fi revizuit aceasta optica si de a fi largit sfera notiunii de psihic uman prinintroducerea in cadrul ei a doua componente noi inconstientul si subconstientul revine lui S.Freud si scolii sale (psihanaliza).S. Freud a elaborat si dezvoltat sistematic, pe baza analizei si interpretarii fenomenelor nevrotice,a continutului viselor si a actelor ratate din comportamentul cotidian normal, teoriainconstientului individual.Inconstientul individual a fost asezat la baza edificiului vietii psihice interne, pe de o parte, pentruca, in ordine genetica, precede constientul, iar pe de alta parte, pentru ca se considera ca are roluldeterminant in dinamica personalitatii si a comportamentului. S. Freud a impartit inconstientulindividual in doua componente: inconstientul innascut si inconstientul dobandit.Inconstientul innascut se considera ca fiind determinat exclusiv biologic si legat de trebuintele

primare. Astfel, se definea ca ansamblu al pulsiunilor, tendintelor si instinctelor ce exprima naturaomului ca fiinta biologica, animala. Functionarea lui se subordoneaza principiului placerii,

satisfacerii neconditionate si imediate a trebuintei. in centrul inconstientului innascut a fost plasatinstinctul erotico-sexual sau complexul libido-ului. in conceptia lui S. Freud, acest instinctinmagazineaza in sine intreaga energie psihica nobila, care sustine si directioneaza dezvoltarea

personalitatii si traiectoria comportamentala a individului.Pe langa instinctul erotico-sexual, in structura inconstientului innascut,. Freud a mai inclusinstinctul vietii (eros-ul), instinctul mortii (thanatos-ul), instinctul agresivitatii si instinctulgregaritatii.Inconstientul individual dobandit se structureaza, potrivit lui Freud, in copilaria timpurie,respectiv in primii 5 ani de viata si el include elementele constiintei morale a societatii, de genulvalorilor (bine-rau, permis-interzis), normelor si modelelor morale.Din punct de vedere functional, in cadrul sistemului personalitatii, inconstientul dobandit se

situeaza pe o pozitie antagonica, de respingere a "cerintelor" inconstientului innascut. Astfel, incadrul sistemului global al personalitatii, cele doua forme ale inconstientului devin instante decomanda: inconstientul innascut devine instanta sinelui (id-ul) care actioneaza in directiasatisfacerii tendintelor si trebuintelor animalice indeosebi a trebuintei erotico-sexuale, iar inconstientul dobandit devine instanta supra Eu-lui (super ego), care actioneaza in directia blocarii"dorintelor" sine-lui si a supunerii lor controlului socio-moral.Trasatura comuna a ambelor forme ale inconstientului individual este aceea ca nu evolueaza si nuse schimba, in structura si statut, de-a lungul varstei, ramanand, practic aceleasi.


24/38

C. Jung, fost discipol al lui S. Freud si devenit ulterior dizident si oponent al acestuia, a introdusnotiunea de inconstient colectiv, prin care intelegea un ansamblu de montaje si tiparecomportamentale ancestrale, formate in zorii istoriei omenirii, care se integreaza in fondulereditar al speciei umane si se transmit din generatie in generatie, influentand implacabilcomportamentul fiecarei persoane. Asemenea arhetipuri, precum imaginea dragonului, imaginea

paradisului pierdut, imaginea stramosului comun, umbra etc., au devenit arhetipuri care se vor manifesta in vise, deliruri si artele picturale.Accesul la continuturile inconstientului nu este direct, ci indirect, prin intermediul viselor ("visul,arata Freud, este calea regala spre adancurile inconstientului", actelor ratate (lapsusuri, inversiuni,substitutii, amalgamari), tulburarilor nevrotice. Ca metode de sondare a inconstientului in cadrul

psihanalizei au fost propuse metodele reactualizarilor regresive si relatarilor spontane, metodaasociatiilor verbale libere si metoda asociatiilor verbale dirijate.Cercetarile contemporane nu numai ca au confirmat existenta inconstientului, dar au adus date noidespre structura si rolul lui. Astfel, pe langa dimensiunea afectiv-motivationala (energetica) pecare i-au dat-o Freud si Jung, i s-a conferit si o dimensiune cognitiva, constand in procesarea detip non-semantic ilogic a informatiilor. Esenta procesarii la nivel inconstient a informatiilor rezidain a construi simboluri care sa mascheze sau sa ascunda ceea ce nu trebuie spus. "Verbalizarea"acestor simboluri se obtine pe cale ocolita, prin metoda naratiuni psihanalitice. Apoi, s-ademonstrat ca organizarea interna a inconstientului are un caracter stratificat. De pilda, K. Wilber (1984) identifica nu mai putin de cinci straturi:1) inconstientul fundament, alcatuit din continuturi care pot deveni oricand constiente;2) inconstientul arhaic, care cuprinde structuri simple primitive, mostenite filogenetic;3) inconstientul submergent, rezultat al mecanismului refularii sau reprimarii;4) inconstientul "pecete", format din continuturi nerefulate, dar refulabile;5) inconstientul emergent, care cuprinde structurile profunde, prezente de la nastere, dar neproiectate inca spre suprafata inconstientului fundament.in ce priveste rolul inconstientului, in prezent sunt larg acceptate urmatoarele idei:

a) rolul pozitiv:1) pastreaza si "monitorizeaza" ansamblul trebuintelor biologice si fiziologice si impune activareacomportamentelor specifice de satisfacere;2) asigura un anumit mod de procesare a informatiilor si realizeaza combinatii subliminale pe carele preia constiinta in cadrul activitatilor rezolutive si de creatie (intuitia, inspiratia);3) asigura pregatirea si desfasurarea activitatii gandirii si a spontaneitatii inteligentei;4) prin anumite activitati ale sale vise, reverii exercita o influenta catartica, detensionanta;5) este principalul generator al experientelor transpersonale;6) asigura continuitatea noastra psihica in timpul somnului, cand controlul constiintei este abolit.

b) rolul negativ:

1) genereaza starile de afect care imping la actiuni si comportamente distructive;2) este sediul agresivitatii pe care o poate exacerba si transforma intr-o trasatura stabila de

personalitate;3) se implica adesea in sens perturbator in fluxul gandirii si al activitatii, predispunandu-le laerori.

3. Subconstientulin conceptia lui S. Freud, subconstientul era asemuit cu un vestibul sau cu o camera de asteptare


25/38

pentru dorintele si trebuintele inconstientului care "cer" sa fie primite in constiinta. Astazi,continutul notiunii este sensibil schimbat. Astfel, se considera ca subconstientul cuprinde douacategorii de "elemente":a) "elementele" care provin din inconstient si au fost refulate sau asteapta sa intre in constiinta

b) "elementele" care provin din constiinta si se afla in stare latenta.El are o organizare stratificata ca si inconstientul. Putem delimita astfel trei straturi principale:1) stratul superior, care cuprinde "elemente" (informatii) ce urmeaza sa intre imediat in fluxulactual al constiintei;2) stratul median, care cuprinde "elementele" din tezaurul memoriei de lunga durata la care avemacces ori de cate ori avem nevoie;3) stratul inferior (profund), care include elemente la care avem acces foarte greu sau deloc(cuprinse de uitare).Subconstientul are un rol important, neputand fi imaginata existenta noastra normala fara

participarea lui. in primul rand, asigura continuitatea in timp a Eu-lui si permite constiintei sarealizeze sub semnul identitatii de sine legatura trecutului, prezentului si viitorului (in cazulamneziilor totale anterograde sau retrograde subiectul isi pierde identitatea).in al doilea rand, subconstientul da sens adaptativ invatarii, permitand pastrarea informatiei siexperientei pentru uzul ulterior.in fine, in al treilea rand, subconstientul asigura consistenta interna a constiintei; fara aportul lui,constiinta s-ar reduce la o simpla succesiune a clipelor, a senzatiilor si perceptiilor imediate,devenind imposibile functiile ei de planificare si proiectiva.2. intrebari de autoevaluare1. Ce intelegem prin abordare plana a structurii psihicului?2. Ce intelegem prin abordare multinivelara a structurii psihicului?3. Cine a elaborat si introdus in psihologie notiunile de inconstient si subconstient?4. Ce este inconstientul innascut?5. Ce este inconstientul dobandit?

6. Ce este inconstientul colectiv?7. Ce intra in continutul subconstientului?


1. Acea abordare care considera ca toate elementele ce alcatuiesc continutul psihicului se situeazala un singur nivel.

2. Acea abordare care considera ca elementele de continut ale vietii psihice se dispun la niveluriierarhice diferite (inferior-intermediar-superior).3. S. Freud.4. Ansamblul pulsurilor, tendintelor si instinctelor determinate biologic.5. Modelul intern al constiintei morale a societatii.6. Ansamblul unor imagini si modele comportamentale ancestrale (arhetipuri).7. Atat elemente provenite din inconstient, cat si elemente provenite din constient.


26/38

LECTIA 11 - STRUCTURA SISTEMULUI PSIHIC UMAN1. Notite curs - lectia 111. Definirea constiinteiin definirea constiintei s-a mers pe doua coordonate: coordonata structurala, de continut sicoordonata functionala, modul de manifestare (realizare in act).Pe coordonata structurala s-au formulat doua tipuri de definitii: definitii sumative si definitiirezumativ-reductioniste. Definitiile sumative inteleg constiinta ca suma a tuturor functiilor si

proceselor psihice particulare. Definitiile rezumativ-reductioniste reduc sau substituie constiinta printr-un singur proces psihic sau printr-o singura stare: astfel, constiinta se reduce la gandire, laratiune sau la starea de veghe (constienta).A admite fara rezerve primul tip de definitii inseamna a conditiona atributul constientului de

prezenta intregii "sume" a proceselor psihice particulare, ceea ce, evident, contravine realitatii,care ne arata ca aceste procese sunt constiente nu numai cand sunt luate toate impreuna, ci siatunci cand se manifesta fiecare separat, ca senzatie, ca perceptie, ca gandire, ca emotie.A admite, de asemenea, necritic cel de-al doilea tip de definitii inseamna a explica intregul printr-una din partile sale componente, ceea ce, fireste, inseamna o eroare metodologica serioasa.in fata acestei situatii, cea mai buna solutie este de a defini constiinta ca un nivel specific, calitativsuperior al organizarii psihice, caracterizat printr-o emergenta integrativa ireductibila si atingandcoeficientul cel mai inalt de complexitate la om.Ca nivel specific al organizarii psihice, constiinta poseda atat o eterogenitate si diversitatestructurala interna, punand in evidenta o intreaga gama de componente modale diferite siireductibile unele la altele, cat si o unitate de ansamblu, supraordonata care face ca fiecare proces

particular concret sa pastreze calitatile esentiale ale "faptului de constiinta".in ceea ce priveste coordonata functionala, s-au delimitat doua orientari: statica si dinamica.Pentru prima orientare, al carei promotor a fost W. Wundt, din punct de vedere functional,constiinta apare ca un "camp" sau ca o "scena iluminata", cu zone de claritate diferita, de lamaxim la minim (obscur). Wundt a delimitat un "camp de privire" al constiintei (Blick-feld) si un

punct de maxima claritate al ei (Blick-punkt). O impresie intrata in "campul de privire" eraaperceputa", iar una ajunsa in punctul de maxima claritate era perceputa.Psihologia gestaltista a interpretat functionalitatea constiintei ca "efect de echilibru" determinat deizomorfismul spontan dintre starile campurilor fizice externe si cele ale campurilor biofiziceinterne (cerebrale).Chiar in a doua jumatate a secolului XX, explicarea laturii functionale a constiintei prin notiuneade camp a continuat sa fie considerata ca legitima si necesara. in lucrarea sa de referinta publicatain 1963, H. Ey sublinia: "Pe cat este de greu sa se evite cuvantul "camp" atunci cand se vorbestedespre constiinta, pe atat de important este sa nu se recurga la el" (H. Ey, constiinta, Bucuresti,1983, p. 116).Pentru cea de-a doua orientare, inaugurata de W. James, in 1881 prin faimosul sau articol "The

stream of consciousness", constiinta este un torent, o permanenta curgere si succesiune de stari.Aceasta "curgere permanenta" se concretizeaza printr-o succesiune de patru ipostaze principale, sianume:a) fiecare "stare" tinde sa se integreze unei constiinte individuale;

b) in orice constiinta individuala, starile sunt intotdeauna in curs de schimbare;c) orice constiinta este sensibil continua;d) constiinta se intereseaza de anumite elemente si neglijeaza altele, ea nu inceteaza de a le primi

pe unele si de a respinge pe altele, de a opera selectii. Torentul constiintei este continuu, compact,


27/38

eterogen si ireversibil. Pe continuum-ul torentului constiintei, W. James a delimitat doua tipuri destari: substantive si tranzitive; starile substantive exprima "opririle", iar cele tranzitive zborurile constiintei.Caracterul eminamente dinamic, procesual al constiintei a fost sustinut ulterior si de alti autori,

printre care merita a fi retinute numele lui L.S. Vagotski si H. Wallon. Astazi, in lumina

metodologiei sistemico-cibernetice, dimensiunea functionala a constiintei se interpreteaza caunitate dialectica a staticii si dinamicii, a starii si transformarii.

2. Formele structurale ale constiinteiConstiinta umana se prezinta sub mai multe forme structurale. O prima clasificare o facem inconstiinta sociala ce caracterizeaza si este proprie unei epoci istorice si unei comunitati (popor,natiune, comunitate etnica etc.) si constiinta individuala. Psihologia generala se ocupa deconstiinta individuala (de cea sociala se ocupa antropologia culturala, sociologia, istoria, etica,estetica etc.).La randul ei, constiinta individuala se imparte in constiinta lumii externe si constiinta de sine.Constiinta lumii externe include ansamblul cunostintelor despre realitatea extrasubiectiva si

ansamblul trairilor si atitudinilor elaborate pe baza semnificatiilor si valentelor pe care lucrurile sifenomenele externe le au pentru individ.in cadrul ei, se diferentiaza mai multe componente, si anume: componenta informational-stiintifica, componenta filosofica, componenta etica, componenta politica, componenta juridica,componenta religioasa etc. Constiinta lumii externe se formeaza in procesul cunoasterii, alinvatarii si al activitatii mentale sau motorii in raport cu obiectele, persoanele si situatiiledin afara.Constiinta de sine reprezinta ansamblul cunostintelor, trairilor, judecatilor, convingerilor siatitudinilor despre si in raport cu propria persoana. Ea se elaboreaza treptat, in ontogeneza, pe

baza autoperceptiei, autoanalizei, autoevaluarii, a comparatiei cu cei din jur si a raportului dintrereusite si esecuri. Ea asigura unitatea fiintei noastre in forma Eu-lui: eu-l fizic + eu-l psihic :

subiectul epistemic (cunoscator), subiectul actional (pragmatic), subiectul semnificant (creator desemnificatii).in ultima instanta, capacitatea adaptativa a omului si eficienta sa comportamentala depind denivelul de dezvoltare si de interactiunea dintre cele doua forme ale constiintei constiinta lumiiexterne si constiinta de sine.

3. Indicatori comportamentali ai constiinteiPentru a putea proba si estima nivelul si functionarea constiintei, este necesar sa utilizam nisteindicatori obiectivi, pe cat posibil observabili si masurabili. Astfel de indicatori pot fi urmatorii:a) prezenta starii de veghe (de functionarea constiintei nu se poate vorbi decat pe fondul starii deveghe, care se mai numeste si constienta);

b) prezenta de sine (identitatea Eu-lui, evidentiata in raspunsuri corecte la intrebari de genul:"cum te cheama?", "ce profesie ai?", "cand ai terminat scoala?" etc.);c) orientarea in propria persoana, orientarea in timp, orientarea in spatiu, continuitatea liniei

biografice;d) orientarea relationala interpersonala;e) orizontul informational (cunostinte despre realitatea externa);f) capacitatea rezolutiva (stabilirea legaturilor cauzale, conceptualizarea, rezolvarea problemelor,

previziunea, interpretarea, constructivitatea);


28/38

g) orizontul motivational (raportul dintre motivele individuale si cele generale, dintre motivele primare si cele secundare);h) autoguvernarea-autoorganizarea;i) planificarea.

4. Functiile constiinteiDeparte de a fi un simplu epifenomen sau o simpla fictiune cum o considerau unele din scolile psihologiei clasice, constiinta reprezinta cel mai complex si eficient instrument de adaptare si dereglare a activitatii.Acest rol, ea il indeplineste prin intermediul unor functii bine diferentiate si individualizate, sianume:a) functia cognitiva (de cunoastere);

b) functia proiectiva;c) functia de planificare-anticipare;d) functia de reglare.Functia cognitiva se realizeaza la niveluri diferite de complexitate prin intermediul senzatiilor,

perceptiilor, imaginatiei si gandirii sustinute si obiectivabile prin limbajul verbal (codurilingvistice). Ea este primordiala si determinanta, subordonand pe celelalte.Functia proiectiva consta in elaborarea de proiecte, modele si scheme mentale de producere aunor obiecte noi, de transformare creatoare a realitatii.Functia de planificare-anticipare consta in elaborarea planurilor si programelor mentale aleactiunilor ce urmeaza a fi efectuate in vederea atingerii scopurilor propuse. (inainte de a construiefectiv un anumit obiect exemplu o masina omul il construieste mai intai in minte).Functia de reglare consta in analiza-evaluarea rezultatelor actiunilor executate si in corectareaeventualelor erori (perfectionarea si optimizarea actiunilor vii

Curs de psihologie.doc

Documents

Transcript of Curs de psihologie.doc