CURS 1

MATERIA SUCCESIUNILORDreptul succesoral cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai in cadrul celor 3 sisteme succesorale pe care le-au creat: 1.succesiunea legala deferita pe baza legilor 2.succesiunea testamentara deferita pe baza unui testament 3.duccesiunea deferita contra testamentului La origini, in epoca foarte veche, transmiterea patrimoniului defunct catre mostenitori nu implica ideea de succesiune deoarece la origini, ei considerau ca patrimoniul este expresia ideii de putere, iar puterea nu s epoate transmite la urmasi, ci se stinge odata cu moartea. De aceea, ei considerau ca mostenitorul nu dobandeste acelasi drept, adica nu dobandeste dreptul pe care il exercita defunctul, ci dobandeste un drept nou prin luarea in stapanire a bunurilor succesorale. Nu intamplator, cel mai vechi termen prin care a fost denumit mostenitorul este heres care vine de la herus=stapan. Mai tarziu, odata cu acceptarea ideii continuitatii persoanei defunctului, romanii au admis ca patrimonial poate trece de la defunct la mostenitorii sai. Din acel moment, in terminologia juridica romana au aparut termeni de succesiune. Cercetarile moderne au aratat ca mostenirea legala este mai veche decat cea testamentara, iar cea legala a aparut iin epoca de tranzitie de la societatea gentilica la societatea organizata in stat si a purtat asupra acelor lucruri mobile care se aflau in stapanire individuala. Mostenirea testamentara a aparut mai tarziu. Romanii au admis ca patrimoniul poate trece de la defunct la mostenitori. Testamentul a fost conceput ca actul juridic prin care proprietatea-putere este transmisa de catre testator asupra mostenitorilor sai. Dreptul succesoral roman a evoluat sub influenta a 2 tendinte: 1.decaderea formalismului 2.ocrotirea rudeniei de sange 1. La origini, transmiterea patrimoniului de la defunct la urmasi presupune arespectarea unor conditii de forma extrem de complicate. EX: In epoca f veche, testamentul roman imbraca forma unor legi votate de popor, pentru ca spre sfarsitul republicii si in dreptul clasic testamentul sa se poata intocmi prin simpla manifestare de vointa sau prin scrisoare. 2. Multa vreme(~5 sec) agnatiunea (rudenia civila) a fost unicul fundament al succesiunii, iar rudele de sange care nu erau si rude civile nu aveau vocatie succesorala. Cu timpul, familia romana a suferit o serie de transformari. Prin reforme pretoriene si prin reforme imperiale au fost chemate la succesiune si rudele de sange. In vremea imp Justinian, prin rasturnarea stravechiului principiu, rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii. Succesiunea legala este cea mai veche. Romanii o denumeau succesiune ab intestat. Noi o denumim succesiune legala intrucat era deferita pe baza etxtelor din L12T, iar romanii o denumeau succesiune ab intestat deoarece ea se deschidea atunci cand nu exista testamentul sau testamentul nu era intocmit in mod valabil. Potrivit L12T exista 3 categorii de mostenitori legali : 1.heredes sui 2.adgnatus proximus 3.gentiles 1.Toti aceia care in momentul mortii lui pater familias deveneau persoane sui iuris, adica fii,fiicele,femeia casatorita cu manus in calitate de fiica, adoptata si adrogatul; nepotii din fii faceau parte din aceasta categorie numai daca tatal lor murise inaintea bunnicului si veneau la succesiune prin reprezentare in sensul ca urcau in rangul succesoral al tatalui lor si dobandeau partea din succesiune care s-ar fi cuvenit tatalui daca ar mai fi trait.

1

EX: Daca vin la succesiune 2 fii si 2 nepoti de fiu, succesiunea se va imparti la 3, iar cei 2 nepoti de fiu vor dobandi impreuna 1/3 din succesiune pentru ca atat s-ar fi cuvenit tatalui daca ar mia fi trait. In lipsa mostenitorilor, in aceasta categorie veneau la succesiune cei din categoria a2-a. 2.Aceasta categorie este formata din mai multe persoane, adica cei mai apropiati colaterali. Ea nu este fixa, ci mobila, iin sensul ca in lipsa unor colaterali mia apropiati, colateralii foarte indepartati pot fi adgnatus proximus. EX: Daca exista frati ei sunt adgnatus proximus. Daca nu exista frati- verii primari samd. Pe de alta parte, potrivit L12T, daca adgnatus proximus repudiaza succesiunea, acasta nu va trece la urmatoarea categorie de mostenitori, ci va deveni vacanta, va trece asupra statului, deoarece potrivit L12T colateralii nu pot veni la succesiune prin reprezentare, iar daca lipsesc si adgnatus proximus, vin la succesiune gentiles care imparteau succesiunea in parti egale (ca o amintire a proprietatii colective). Sistemul succesoral consacrat prin L12T a devenit anacronic spre sfarsitul republicii si a intrat in conflict cu noua organizare a familiei romane. Avem iin vedere fa[tul ca spre sfarsitul epocii vechi se practicau pe scara mare si emanciparea fiului de familie si casatoria fara manus, or emancipatul nu mia putea veni la succesiune in familia de origine, deoarece nu mai era ruda civila cu acea familie (agnat). Femeia si copiii rezultati din casatoria fara manus nu se puteau mosteni reciproc pentru ca nu erau rude civile, aflandu-se sub puteri diferite. De aceea, pretorul a intervenit si a initiat o serie de reforme in vederea ocrotirii rudeniei de sange pe teren succesoral, iar sistemul creat a fost denumit MOSTENIRE PRETORIANA (bonorum possessio) si imbraca 4 forme : 1. bonorum possessio unde liberi 2. bonorum possessio unde legitimi 3. bonorum possessio unde cognati 4. bonorum possessio unde vir et uxor (sotul si sotia) 1. Toti fiii de familie, inclusiv cei emancipati, deoarece ei veneau la succesiune in calitate de rude de sange. 2. Cei mai apropiati colaterali; aparent, prin crearea acestei categorii de mostenitori, pretorul a confirmat L12T, dar in realitate, pretorul a adus si o inovatie, in sensul ca daca cel mai apropiat agnat repudia succesiunea, ea nu devenea vacanta, ca in L12T, ci trecea asupra agnatilor, adica trecea asupra urmatoarei categorii de mostenitori. 3. Mama si copiii rezultati din casatoria ara manus care se mosteneau reciproc in calitate de rude de sange. 4. Barbatul si femeia casatoriti fara manus. Reformele pretoriene au fost dezvoltate apoi prin reforme imperiale. In vremea imp Hadrian, s-a dat senatusconsultul Tertullian prin care mama a fost chemata la succesiunea copiilor rezultati din casatoria fara manus, egalitate de ruda legitima, adica a fost ridicata din categoria a3-a de mostenitori pretorieni in categoria a 2-a. Prin senatusconsultul lui Orfitian, copiii rezultati din casatoria fara manus au fost chemati la succesiune in prima categorie de mostenitori, deci au fost ridicati in prima categorie. Imp. Justinian a initiat o reforma ampla prin care rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii. Potrivit acesteia, exista 4 categorii de mostenitori: 1. descendenti fii, nepoti, stranepoti 2. ascendenti parinti, bunici, fratii si surorile buni si copiii lor 3. fratii si surorile consangrini si uterini si copiii lor. Se numesc frati/surori consangrini aceia care provin din acelasi tata,nu si din aceeasi mama, iar cei uterini cei care provin din aceiasi mama, nu si tati. Prin aceasta reforma a disparut distinctia dintre agnatiune si cognatiune in materie succesorala si distinctia dintre mostenirea civila si cea pretoriana.

2

MOSTENIREA TESTAMENTARA este deferita pe baza unui testament, iar testamentul este actul solemn prin care o persoana denumita testator instituie unul/mai multi mostenitori pentru ca acestia sa-i execute ultima vointa. In textele jurisconsultilor se subliniaza caracterul solemn si de ultima vointa ale testamentului. Iin realitate, trasatura definitorie a testamentului este investirea de mostenitori. La origine, puteau fi instituiti mostenitori numai hereziti (mostenitori din prima categorie a succesiunii legale). Cu timpul, s-a admis sa fie instituiti mostenitori si colaterali, iar mai tarziu si persoane straine de familie. Principala functie a testamnetului roman a fost aceea a impartirii bunurilor succesorale in conformitate cu ultima vointa a testatorului. Prin testament puteau fi favorizati unii dintre mostenitori, dupa cum mostenitorii puteau fi grevati cu executarea unor legate in favoarea anumitor persoane (legatari). Prin testament se putea dezrobi un sclav si se putea numi un tutore. Cert este ca testamentul roman nu a indeplinit niciodata numai functii asiguratorii continuitatii cultului privat. In epoca veche, romanii au cunoscut 3 forme solemne de testament: 1. calatis comitiis 2. in procinctu 3. per aes et libram

1. Este cel mai vechi si imbraca forma unei legi curiate, pe care o vota Comitia Curiata,denumita si Comitia Calata. Faptul ca primul testament roman a imbracact forma unei legi ne arata ca la origine, romanii au rivit cu rezerve mostenirea testamentara de vreme ce prin testament se aduceau anumite modificari regulilor care modificau succesiunea legala. Din ratiuni de ordin practic, romanii au cerut la origine ca in mostenirea legala sa fie modificata tot prin lege. Fapt este ca in epoca L12T, romanii au admis principiul libertatii de a testa. Din acel moment, poporul s-a transformat din veritabil legiuitor intr-un martor colectiv. Acest text prezenta insa 2 inconveniente: - el nu era accesibil tuturor cetatenilor romani, ci numai patricienilor - Comitia Curiata nu era convocata in fiecare zi, ci numai de 2 ori/an. De aceea, a fost creat testamentul in procintu, sau testamentul in fata armatei gata de lupta. 2. Forma solemna prin arama si balanta. Este o aplicatiune a mancipatiunii fiduciare. A evoluat in 3 faze: a) mancipatio familiae b) testamentul per aes et libram public c) testamentul per aes et libram secret

a) Testatorul transmitea bunurile succesorale cu titlu de proprietate prin mancipatiune unuiexecutor testamentar denumit emptor familiae sau cumparator al bunurilor succesorale; dupa care partile incheiau o conventie de buna-credinta denumita pact fiduciar prin care testatorul ii arata lui emptor familiae cum sa imparta bunurile succesorale. Insa executarea ultimei vointe a testatorului depindea de buna-credinta a lui emptor familiae, intrucat pactul fiduciar nu era sanctionat juridiceste, iar daca emptor familiae nu executa de bunavoie ultima dorinta, mostenitorii nu aveau actiune impotriva lui si nu-l puteau constrange prin proces. De aceea s-a trecut la faza a2-a. b) Testatorul nu mia transmitea bunurile succesorale cu titlu de proprietate, ci cu titlu de detntiune, astfel incat emptor familiae deveea un simplu detentor si daca nu executa de buna-voie ultima vointa, mostenitorii aveau actiune impotriva lui si il puteau constrange prin proces sa execute testamentul. Totusi, in aceasta faza testamentul prezinsta incovenientul ca pactul fiduciar era incheiat in forma verbala in fata martorilor intrucat numele mostenitorilor erau cunoscute inca din momentul intocmirii testamentului, iar unii mostenitori puteau avea interesul sa grabeasca moartea testatorului. De aceea, s-a trecut la a 3-a faza. c) Pactul fiduciar era intocmit in forma scrisa si purta sigiliile martorilor, urmand ca inscrisul sa fie desfacut la moartea testatorului, cand se aflau si numele mostenitorilor.

3

In dreptul clasic, s-a aplicat testamentul per aes et libram secret (c) , dar in paralele au aparut si forme nesolemne de testament. Testamentul nuncupativ era intocmit verbal in fata martorilor (cu limba de moarte). Testamentul pretorian era intocmit in forma scrisa si purta sigiliile martorilor. Testamentul militar nu presupunea nici o conditie de forma, ci doar clara exprimare a ultimei vointe.

Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil, erau necesare anumite conditii: Era necesar ca testatorul, martorii, mostenitorii si legatarii sa aiba capacitate testamentara denumita testamenti factio, care era de 2 feluri 1. Testamenti factio activa 2. Testamenti factio pasiva

1. Presupune posibilitatea persoanei de a-si intocmi testamentul sau de a asista in calitate demartor la intocmirea unui testament. Regula era ca au testamenti factio activa toti cei care sunt capabili de drept si de fapt. Totusi, s-au admis si unele exceptii. Astfel, ful de familie care era soldat in legiuni si avea bunuri proprii in calitate de soldat (peculium castresae) putea dispune de acel peculium prin testament. De asemenea, sclavul public putea dispune priin testament de jumatate din peculiul sau. La origine, femeia nu-si putea face testament. Incepand din vremea imp Hadrian isi putea face testament numai cu autoritatis tutoris, iar femeia care se bucura de jus liberorum avea o deplina capacitate de a-si face testament(ingenua cu 3 copii si dezrobita cu 4 copii) 2. Reprezinta aptitudinea persoanei de a venit la succesiunea in calitate de mostenitor sau legatar. Aveau testamenti factio pasiva toti cei care erau capabili de fapt si de drept. Exceptii: persoanele alieni iuris puteau fi instituite in testament, dar bunurile succesiunii treceau in patrimoniul lui pater familias. Totodata, romanii au admis si instituirea sclavului (propriu sau al altuia); daca era instituit mostenitor uun sclav propriu, acea instituire trebuia insotita de o clauza de dezrobire, astfel incat dupa moartea testatorului falit, bunurile succesiunii numai erau vandute pe numele testatorului, ci pe numele sclavului. Sclavul altuia era instituit cu scopul de a se realiza pe cale indirecta vanzarea dreptului la succesiune, deoarece prin vanzarea sclavului se vindea si dreptul la succesiune, iar succesiunea era dobandita de acela care il avea pe sclav in proprietate in monetul mortii testatorului. Prin legea Voconia s-a interzis femeii sa vina la mostenirea unei persoane cu o avere mia mare de 100.000 de asi.

4

CURS 2

Instituirea de mostenitoriGaius spunea ca instituirea de mostenitori e baza oricarui testament, in sensul ca un testament nu poate fi intocmit in mod valabil fara instituirea de mostenitori. Instituirea de mostenitori trebuie facuta in fruntea testamentului, in termeni imperativi si solemni. EX: Daca era instituit mostenitor Claudiu, testatorul trebuia sa scrie Claudiu sa fie mostenitor!. Instituirea de mostenitori presupunea si intrunirea unor conditii de fond care si-au gasit expresia in doua principii fundamentale: 1.Nemo pro parte testatus pro parte intestatus decedere potesi (nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara testament). Intelegem ca mostenirea legala nu se poate deschide alaturi de mostenirea testamentara, chiar daca testatorul dispune numai pentru o parte din bunurile sale, cel instituit pro parte va dobandi totusi intreaga succesiune, pentru ca altfel ar insemna sa se deschida mostenirea legala alaturi de cea testamentara, ceea ce nu e permis. 2.Semer heres semper heres (o data herede, pentru totdeauna herede). Nu este permisa instituirea cu termen. Instituirea se face pentru totdeauna intrucat succesiunea e un mod de dobandire a proprietatii, iar proprietatea nu are caracter temporar, ci caracter perpetuu. Pe langa instituirea de mostenitori, romanii au cunoscut si substituirea de mostenitori, care e tot o instituire, dar de gradul doi (conditionala) pentru ipoteza in care cel instituit nu poate sau nu vrea sa dobandeasca succesuinea. EX: In vederea insituirii, testatorul va spune: Octavian sa fie mostenitor!, iar cuocazia substituirii: Daca Octavia nu accepta , va veni la substiuire Claudiu. SUBSTITUIREA A. Substituirea vulgara este cea obisnuita si se face pentru ipoteza in care instituitul nu vrea sau nu poate sa primeasca mostenirea. B. Subsituirea pupiliara se face numai pentru ipoteza in care cel instituit ar muri inainte de varsta pubertatii-14 ani-, deoarece impuberul este incapabil de fapt. Astfel, testatorul il numeste substituit. C. Substituirea quasi-pupilara se realizeaza numai in ipoteza in care cel instituit mostenitor ar fi innebunit, deoarece si nebunul este incapabil de fapt. MOSTENIREA DEFERITA CONTRA TESTAMENTULUI Este o aplicatiune a principiului simetriei in materie succesorala, pentru ca in conceptia jurisconsultilor, asa cu testatorul isi poate instituii descendentii ca mostenitori, tot asa de bine testatorul poate sa-si dezmosteneasca descendentii, cu conditia sa respecte anumite forme solemne. Fii de familie trebuia sa fie dezmosteniti individual. EX: Daca erau dezmosteniti fii Octavian si Claudiu, testatorul trebuia sa scrie Octavianus exheres questo , pe cand fiicele si nepotii erau dezmosteniti in bloc : Ceteri omnes exheredes sunto.

5

Daca era dezmostenit fara respectarea formelor solemne un fiu de familie, testamentul era ruptum, iar la fiice si nepoti testamentul era modificat iin asa maniera incat cei dezmosteniti sa primeasca totusi o parte din succesiune. Aceleasi efecte juridice se produceau si in cazul omisiunii, iar omisiunea aparea atunci cand descendentii nu erau nici instituiti, nici dezmosteniti. In decursul timpului, ideile romane au evoluat si astfel si-a facut loc in sistemul de valori romane idea de officium in virtutea careia testatorul avea obligatia sa-si iubeasca descendentii. Chiar daca descendentii erau dezmosteniti cu respectarea formelor solemne, totusi testamentul putea fi atacat in justitie, intrucat testatorul si-a incalcat obligatia de officium si a intocmit un testament inofocios. Aceasta dispozitie s-a extins si asuprea ascendentilor, precum si asupra fratilor si surorilor. Daca o ruda apropiata era dezmostenita cu respectarea formelor solemne, avea la dispozitie o actiune speciala denumita querela inofficiosi testamenti , adica plangere pentru testamentul inoficios pe care o intenta in fata Tribunalului, iar acestia anulau testamentul, afirmand ca testatorul a fost nebun cand si-a intocmit testamentul, pentru ca numai un nebun isi poate dezmosteni rudele apropiate. Cu toate acestea, existau anumite cauze care justificau dezmostenirea, numai ca aceste cauze erau lasate la aprecierea Tribunalului, constatandu-se ca practica Tribunalului era condtradictorie. De aceea, imp Justinian a intocmit o lista cu toate cauzele care justifica dezmostenirea rudelor apropiat, si o alta cauza care justifica testamentele inoficiale. DOBANDIREA TESTAMENTULUI Alte texte romane se refera la dobandirea mostenirii, iar in functie de dobandirea mostenirii, succesorii se clasifica in trei categorii: 1.heredes sui et necesarii 2.heredes necesarii 3.heredes voluntari 1.Din aceasta categoria faceau parte toti aceia care in momentul mortii lui pater familias deveneau persoane sui iuris. Acesti mostenitori erau necesari in sensu ca mostenirea le revenea de drept, automat, incat ei nu puteau repudia succesiunea. De aceea, jurisconsultii spuneau ca in cazul acestor mostenitori nu se pune nici problema acceptarii succesiunii, nici problema repudierii acesteia. Ei puteau veni si la succesiunea legala, si la cea testamentara. 2.Din aceasta categorie faceau parte sclavii instituiti mostenitori. Testatorul il putea insitui mostenitor pe sclavul propriu, instituire insotita de o clauza de dezrobire. Si ei dobandeau succesiunea de drept, ca atare nu se punea problema aceeptarii sau repudierii succesiunii, dar sclavul putea veni numai la succesiunea testamentara. 3.Din aceasta actegorie faceau parte persoanele straine de familie, cu precizarea ca in materia dobandirii succeciunii, agnatii diin categoria a 2-a si a 3-a (colateralii) erau considerati straini de familie. In cazul lor, mostenirea nu se dobandea automat, ei avand posibilitatea fie sa accepte succesiunea, fie sa o repudieze. Daca intelegeau sa accepte succesiunea, era necesar sa recurga la una din forma acceptarii. Existau trei forme ale acceptarii : A. CRETIO era forma solemna de acceptare a mostenirii si presupune o declaratie solemna in fata martorilor, testatorul putand impune celui instituit sa accepte succesiunea in aceasta forma. Daca testatorul dispunea ca cel instituit va fi dezmostenit daca nu se pronunta intr-un anumit interval de timp, aceasta era numita cretio perfecta. B. PRO HEREDE GESTIO este administrarea in calitate de mostenitor. Mostenitorul nu-si exprima vointa de acceptare, dar facea un act de administrare a bunurilor succesorale, din care rezulta ca a inteles sa accepte succesiunea. C. NUDA VOLUNTAS este exprimarea vointei de a accepta mostenirea. Nu presupunea forme solemne, dovada ca s-a generalizat. Acceptarea succesiunii presupune intrunirea numitor conditii:

6

-

-

cel instituit mostenitor trebuie sa aiba testamenti factio pasiva, deci capacitate testamentara pasiva. Sa fie capabil de drept si de fapt, adica de a se obliga, deoarece o mostenire cuprinde nu numai bunuri corporale si drepturi de creanta, ci si datorii, ele trebuind sa fie platite de mostenitori. Daca erau instituiti fii de familie sau scalvii, nu puteau accepta fara autorizatia lui pater familias/dominus, deoarece bunurile succesorale treceau in patrimoniul lui pater/dominus. De aceeas-a cerut ca fiul si sclavul sa aiba autorizatia lui pater familias/dominus. Ius capiendi a fost creat de imp Augustus prin legile Iulia si Papia Poppaea. Cel ce accepta mostenirea trebuie sa aiba ius capiendi (drept de a culege mostenirea), prin legi caducare ce cuprind doua categorii de dispozitii. PARS NUPTIARIA prevedea ca femeile intre 20-50 de ani trebuiau sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii, la fel si barbatii intre 25-60 de ani. PARS CADUCARIA prevede ca ci necasatoriti sa nu primeasca nimic din succesiune, iar cei casatoriti dar fara copii sa primeasca numai din mostenire. Partea caduga revenea acelora care erau instituiti in acelasi testament si indeplineau dispozitiile legii caducare. Daca nu existau mostenitori, bunurile succesiunii reveneau statului.

Acceptarea succesiunii genereaza si anumite efecte juridice: 1.Confuziunea patrimoniilor, ceea ce inseamna ca patrimoniul defunctului se contopeste cu patrimoniul mostenitorului. Aceasta contopire poate genera efecte pagubitoare si pentru mostenitori si pentru creditorii defuunctului. Cele pagubitoare pentru mostenitori se produc atunci cand succesiunea este incarcata de datorii, caci in vechiul drept mostenitorul raspundea pentru datoriile succesiunii ultra vires hereditatis , adica dincolo de limitele activului succsoral, ceea ce inseamna ca mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile din bunurile sale. Trebuie sa distingem intre mostenitori voluntari si mostenitori necesari , pentru ca cei voluntari puteau repudia succesiunea, iar cei necesari trebuiau sa plateasca. De aceea, pretorul a intervenit si a creat ius abstinendi (dreptul de a se abtine) in virtutea caruia mostenitorul raspundea pentru datoriile succesorale numai intra vires hereditatis , adica in limitele activului succesoral. Imp Justinian a decis ca acel mostenitor care face un inventar al bunurilor succesorale va raspunde pentru datoriile succesoale numai intra vires hereditates. Confuziunea patrimoniilor putea genera consecinte pagubitoare si pentru creditorii defunctului, atunci cand mostenitorul era insolvabil, caci daca mostenitorul era insolvabil, dupa confuziunea patrimoniului, creditorii defunctului veneau in concurs cu creditorii mostenitorului (asadar, creditorii defunctului nu-si puteau valorifica dreptul de creanta integral). A intervenit pretorul, care a creat separatio bonorum, si anume: cand mostenitorul era insolvabil, bunurile defunctului erau separate de bunurile mostenitorului, iar creditorii defunctului isi valorificau dreptul de creanta integral, pe seama bunurilor defunctului, si de abia dupa aceea avea loc confuziunea patrimoniului. 2.Dobandirea dreptului de proprietate. Destul de frecvent, erau mia multi mostenitori instituiti, punandu-se problema definirii raporturiloe dintre ei. Creantele si datoriile se imparteau de drept, automat, intre comostenitori , pe cand lucrurile corporale erau dobandite de mostenitori in indiviziune. Daca mostenitorii doreau obtinerea iesirii din indiviziune, aveau la dispozitie o actiune speciala. 3.Collatio bonorum este raportul bunurilor succesorale. Potrivit acestui efect, acela care a primit anumite bunuri de la pater familias in timpul vietii acestuia si vrea sa vina la succesiunea sa, trebuie sa faca raportul bunurilor, adica sa le adauge la masa succesorala. EX: Femeia casatorita fara manus primea de la pater familias anumite bunuri cu titlu de zestre (bunuri dotale). Ea putea veni la succesiune in familia de origine, cu conditia sa faca raportul bunurilor dotale, raport pe care romanii il numeau collatio dotis , astfel incat daca adauga bunurile dotale la masa dotala, ea putea veni la succesiune. Exista si un caz atipic: collatio emancipati , deoarece emancipatul a fost chemat de pretor la succesiune in familia de origine ca ruda de sange cu conditia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le-a dobandit prin munca proprie in calitate de sui iuris.

7

Asa cum mostenitorul voluntar putea sa accepte succesiunea putea sa o si repudieze, repudiere care se facea printr-o simpla manifestare de vointa. In dreptul clasic, daca mostenitrul nu se pronunta intr-un anumit interval de timp, se interpreta ca a repudiat succesiunea, ceea c genera anumite efecte juridice. EX: Daca existau mai multi mostenitori si nu eixtsau substituiti, iar unul dintre mostenitori repudia succesiunea, atuunci se producea acrescamantul, ceea ce inseamna ca partea din succesiune care a fost repudiata revenea acelora care au acceptat succesiunea, efect care se producea de drept. Daca exista un singur mostenitor instituit care avea un substituit, atunci prin repudiere, mostenirea revenea substituitului. Daca nu exista uun substituit, se deschidea succesiunea legala, iar daca nu existau nici succsori legali, mostenirea devenea vacanta, si revenea statului.

Sanctiunea mosteniriiSanctiunea mostenirii civile Era sanctionata prin hereditatis petitio (petitiunea de hereditate). Aceasta actiune era data cu titlu universal, spre deosebire de actiunea in revendicare, care era data cu titlu particular, caci petitiunea de hereditate avea ca obiect o universalitate de lucruri. Aceasta actiune prezenta si avantajul ca reclamantul nu trebuia sa faca dovada dreptului de proprietate a defunctului asupra bunurilor succesorale, ca la actiunea in revendicare, ci numai dovada calitatii sale de mostenitor civil. Era intentata de mostenitorul vicil impotriva aceluia care se afla in stapanirea bunurilor succesorale. Paratul putea poseda bunurile succesorale fie pro herede, fie pro possessore. El poseda bunurile succesorale pro herede atunci cand era de buna-credinta, avand convingerea ca el este adevaratul mostenitor. Ciine poseda pro possessore, atunci stia ca nu e mostenitor civil, dar ii opunea reclamantului calitatea de posesor prin posidio clia posidio. Petitiunea de ereditate, ca si actiunea in revendicare, putea fi intentata impotriva posesorilor fictivi, adica impotriva aceluia care distruge lucrul cu buna-stiinta, deoarece conform senatusconsultului Juventian, reaua-credinta tine loc de posesiune. Totodata, el prevedea ca paratul de buna-credinta va raspunde numai in limitele imbogatirii sle, pe cand cel de rea-credinta va raspunde pentru tot ce lipseste diin succesiune. Sanctiunea mostenirii pretoriene Mostenirea pretoriana a fost sanctionata prin intermediul quorum bonorum , care presupunea o procedura in doua faze: a.Prima faza : Reclamantul afirma ca este mostenitor pretorian, iar pretorul ii recunostea aceasta calitate, dar nu verifica daca reclamantul intruneste conditiile necesare pentru a fi mostenitor pretorian, recunoastere care avea numai o valoare teoretica (deoarece reclamantul nu era pus in posesia bunurilor, doar i se recunnostea calitatea). b.A doua faza: Pretorul verifica daca reclamantul intruneste cu adevarat conditiile necesare pentru a fi mostenitor pretorian, si daca se convingea ca intruneste acele conditii, pretorul elibera interdictul quorum bonorum prin care reclamantul era pus in posesia bunurilor succesorale.

8

CURS 3

Legate si fideicomiseLegatul DEF: Este o dispozitie formulata in termeni imperativi si solemni, grevand pe mostenitorul instituit, prin care testatorul dispune de un bun individual determinat in profitul unei persoane care este denumita legatar (bunul de care dispune prin intermediul legatului se numeste bun legat). Legatul este o dispozitie cuprinsa in testament. Este formulat in termeni imperativi si solemni. Acea dispozitie trebuie executata de carte mostenitor, are ca obiect un bun individual determinat si este facuta in profitul legatarului. 1. Legatul per vindicationem 2. Legatul per damnationem 3. Legatul per praeceptionem 4. Legatul sinendi modo 1.Testatorul transmite un bun individual determinat cu titlu de proprietate direct legatarului, ceea ce inseamna ca in momentul acceptarii succesiunii de catre mostenitor, legatarul devine automaat proprietar al acelui bun. Daca mostenitorul il impiedica pe legatar sa intre in posesia lucrului, acesta din urma, in calitatea sa de proprietar, va intenta actiunea in revendicare si va intra in posesia lucrului deoarece actiunea in revendicare este o actiune arbitrara, astfel incat reclamantul care castiga procesul va obtine o condamnare asupra insusi lucrului. 2.Testatorul il obliga pe mostenitor sa transmita un anumit lucru legatarului, iar daca mostenitorul nu executa acea obligatie, legatarul are impotriva lui o actiune personala si va intra in posesia unei sume de bani, deoarece in cazul actiunilor personale, sentinta de condamnare poarta asupra unei sume de bani. La inceputul dreptului clasic, s-a dat senatusconsultul nelonian, prin care s-a dispus ca un legat per vindicationem nul pentru nerespectarea unor conditii de forma sau fond poate fi considerat valabil ca legat per damnationem, cu atat mai mult un legat per vindicationem valabil poate fi considerat vaabil ci ca legat per damnationem. Aceasta interpretare a avut consecinte importante pe planul sanctiunii legatelor, deoarece in functie de interesele sale, beneficiarul unui legat per vindicationem se putea considera fie legatar per vindicationem, fie legatar per damnationem. Daca avea interesul sa intre in posesia bunului legat, beneficiarul legatului per vindicationem, se considera legatar per vindicationem, intenta actiunea in revendicare si intra in posesia lucrului. Daca beneficiarul unui legat per vindicationem avea nevoie de bani, atunci se considera legatar per damnationem, intenta actiunea personala, castiga procesul si intra in posesia sumei de bani. 3.Unul dintre mostenitorii instituiti are in acelasi timp si c Litatea de legatar. Acest legat a fost creat cu scopul favorizarii unuia dintre mostenitorii instituiti, deoarece in acest caz beneficiarul legatului va intra mai intai in posesia bunului legat, dupa care succesiunea se imparte in parti egale intre toti mostenitorii instituiti. 4.Mostenitorul are numai obligatia de a nu-l impiedica pe legatar sa intre in posesia bunului numit legat. Insa legatele presupun si respectarea unor conditii de fond: Legatarul trebuia sa aiba testamenti factio pasiva, deoarece urma sa primeasca un bun succesoral Executarea legatului apasa asupra mostenitorului instituit, iar aceasta obligatie a mostenitorului instituit a generat unele complicatii, deoarece : Prin L12T s-a garantat deplina libertatede a dispune prin legat. In virtutea acestei libertati, testatorul dispunea prin legat de anumite bunuri, in profitul unora ditre mostenitorii instituiti. Cu timpul, testatorul a inceput sa dispuna prin

9

legat si profitul unor persoane straine de familie, iar spre sfarsitul epocii (republicii) testamentele erau incarcate cu atat de multe legate incat dupa executarea lor, activul succesoral se epuiza, iar mostenitorul trebuia sa plateasca si datoriile succesorale. De aceea, in mod frecvent, mostenitorii voluntari repudiau succesiunile incarcate cu multe legate, in paguba creditorilor defunctului, care nu-si mai puteau valorifica drepturile de creanta. De aceea au fost date 3 legi succesive prin care a fost ingradita libertatea de a dispune prin legat: Prin Legea Furia Testamentaria s-a dispus ca legatul nu poate avea ca obiect un lucru in valoare mai mare de 1000 asi. Prin Legea Voconia s-a dispus ca legatarul nu poate primi mai mult decat mostenitorul. Cele doua legi s-au dovedit neeficiente, intrucat testatorul putea include in testament foarte multe legate in valoare de mai putin de 1000 de asi. S-a dat Legea Falcidia, prin care mostenitorul trebuie sa primeasca cel putin din mostenirea care i s-ar fi cuvenit potrivit succesiunii legale. Iar daca acea patrime nu se forma, legatele erau reduse proportional, pana la formarea acelei patrimi.

-

Regula catoniana: Un legat care este nul in momentul intocmirii testamentului, acesta va ramane nul pentru totdeauna. Prin efectul acestei reguli, judecatorul nu mai putea lua in considerare oile imprejurari ivite in intervalul de timp cuprins intre momentul intocmirii testamentului si momentul mortii testatorului. EX: Daca testatorul dispunea prin legatul per vindicationem de un lucru care nu-i apartinea, acel legat era nul, deoarece nimeni nu poate transmite ceea ce nu are. Ulterior, era posibil ca testatorul sa devina proprietar al acelui bun. In noua situatie, legatul ar putea fi executat. Si totusi, el va ramane nul pentru ca a fost nul in momentul intocmirii testamentului.

FideicomisulDEF: Este actul de ultima vointa prin care o persoana denumita disponent/dispunator roaga o alta persoana numita fiduciar sa transmita lucrul sau sau o parte din succesiune altei persoane care este denumita fideicomisar. In dreptul roman, fideicomisul putea fi inclus in testament, dar el putea fi intocmit in mod valabil si in afara testamentului. Daca fideicomisul era inclus in testament, atunci era necesar sa fie intrunite toate conditiile de forma si de fond ale testamentului. Pe de alta parte, in acest caz, calitatea de fiduciar o avea chiar mostenitorul instituit. Daca fideicomisul era intocmit in afara testamentului, nu era necesar sa se respecte conditiile de forma si de fond ale testamentului. Initial, fideicomisul n-a fost sanctionat pe plan juridic, ci numai pe plan moral si religios. Dar, incepand din vremea lui Octavian Augustus, fideicomisul a fost sanctionat si pe plan juridic. Romanii au cunoscut si fideicomisul de familie, care se intemeiaza pe un mecanism special conform caruia fideicomisarul devine in mod automat la randul lui fiduciar, in sensul ca : Potrivit fideicomisului de familie, fiduciarul are obligatia sa transmita un bun unui membru din familie care la randul lui are aceeasi obligatie, transformandu-se din beneficiar in fiduciar. Pe aceasta cale s-a asigurat pastrarea bunurilor de valoare in sanul aceleiasi familii. Romanii au cunoscut si fideicomisul de ereditate, care purta asupra unei parti din succesiune, sau chiar asupra intregii succesiuni. Acest fideicomis a generat complicatii atunci cand era inclus in testament si cand calitatea de fiduciar o avea chiar mostenitorul instituit, care trebuia sa transmita toate bunurile succesorale fideicomisarului, dupa care trebuie sa plateasca si datoriile succesorale. De aceeau, mostenitorii voluntari au inceput sa repudieze succesiunile incarcate cu fideicomise de ereditate, in paguba creditorului defunctului care nu-si mai puteau valorifica drepturile de creanta. S-au dat 2 senatusconsulte: Senatusconsultul Trebelian si senatusconsultul Pagasian, prin care relatiile dintre mostenitorul fiduciar si fideicomisar au fost reglementate de asa maniera incat mostenirea sa primeasca totusi o parte din succesiune.

10

MATERIA OBLIGATIILORAceasta materia prezinta o importanta cu totul aparte: -Pentru ca obligatia sunt oglinda juridica a economiei de schimb. Economia de schimb romana a cunoscut o dezvoltare fara precedent. -Pentru ca in acasta materie, romanii au creat conceptele, categoriile si principiile care au fost preluate in sistemele juridice moderne fara adaptari, ci in forma pura. Materia obligatiilor cuprinde 2 parti: Partea Generala(Teoria Generala a Obligatiilor) si Partea Speciala(Izvoarele Obligatiilor).

Partea generalaCuprinde acele concepte si principii care se aplica tuturor izvoarelor de obligatii. DEFINITIA SI ELEMENTELE OBLIGATIILOR Textele romane ne-au transmis doua definitii ale obligatiei. Prima ii apartine lui Paul, iar a doua ii apartine lui Justinian. Intrucat definitia alui Justinian e mai apropiata de conceptia moderna, ne oprim asupra ei. DEF: Obligatio est iuris vinculum quo necessitate adstringimur alicuius solvende rei secundum nostrae civitativ iura. (= Obligatia este o legatura de drept prin care suntem constransi a plati ceva, potrivit dreptului cetatii noastre) . Din aceasta definitie rezulta ca obligatia este un raport juridic pe care noi modernii il denumim raport juridic obligational, iar romanii il numeau vinculum iuris , adica o legatura de drept. La romani, multa vreme, cuvantul vinculum a avut numai un sens material (vinculum=lant) si desemna o legatura fizica. Cu timpul, aceasta legatura s-a juridicizat deoarece cuvantul vinculum s-a spiritualizat si a desemnat o legatura juridica. Noi,romanii, am preluat cuvantul vinculum cu intelesul sau material. Acest raport juridic presupune intrunirea a 3 elemente: Elementele obligatiei - subiectele obiectul sanctiunea 1. Subiectele Creditorul si debitorul. Creditorul este subiectul activ al obligatiei, deoarece el are dreptul sa pretinda o plata care se numeste creanta sau dreptul de creanta. Debitorul e subiectul pasiv al obligatiei intrucat el poate fi constrans sa faca plata.

2. Obiectul e desemnat prin cuvantul plata. Insa cuvantul plata nu desemneaza numairemiterea unei sume de bani, ci are un inteles care isi gaseste expresia in cuvintele dare, facere si prestare. Cuvantul dare desemneaza obligatia de a transmite proprietatea asupra unui lucru sau de a constitui un alt drept real. Cuvantul facere desemneaza obligatia de a presta un serviciu. Cuvantul prestare desemneaza obligatia de a procura folosinta uui lucru fara a constitui un drept real. In zilele noastre, cuvantul prestare desemneaza orice obiect al obligatiei. Astazi, prestare are sensul de plata. Obiectul trebuie sa indeplineasca anumite CONDITII: Sa fie licit si moral, adica in conformitate cu cerintele legii si ale moralei Sa fie posibil. Imposibilitatea este juridica(apare atunci cand se promite un lucru nepatrimonial) sau fizica(atunci cand se promite ceea ce nu exista in natura). Sa fie determinat, sau cel putin determinabil

11

Sa constea in o prestatiune pe care debitorul o face creditorului sau, intrucat obligatuule sunt guvernate de principiul relativitatii si produc efecte numai intre parti(creditordebitor), nu si fata de terti. Sa prezinte interes pentru creditor. 3. Sanctiunea Daca debitorul nu face plata, creditrul poate intenta impotriva lui o actiune personala prin care il poate constrange pe debitor prin proces sa-si execute obligatia. Pe langa sensul generic de raport juridic, cuvantul obligatie are si alte sensuri: Poate desemna si datoria pe care trebuie sa o plateasca debitorul, dupa cum se numeste obligatia si dreptul de creanta al creditorului. Sensul cu care e utilizat cuvantul obligatie rezulta intotdeauna din context. Textele romane ne-au transmis numeroase criterii de clasificare a obligatiei, insa mai importante sunt 3 criterii: A.Izvoarele B.Sanctiunea C.Numarul participantilor la raportul juridic obligational A.Izvoarele: Prima clasificare in functie de izvoare a fost facuta de Gaius, dupa care obligatiile pot izvori din contracte sau delicte. Ulterior, Gaius si-a dat seama ca exista si alte izvoare de obligatii care nu sunt nici contracte, nici delicte, astfel incat a mai adaugat si alte izvoare de obligatii, pe care le-a denumit alte izvoare obligationale. Potrivit lui Justinian, obligatiile izvorasc din contracte, quasicontracte, delicte, quasidelicte.

Contractul este conventia care genereaza obligatii (sau drepturi de creanta si datorii).La romani, contractele se clasificau dupa 3 criterii: a.sanctiune b.efecte c.forma a.In functie de sanctiunea lor, contractele sunt de drept strict si de buna-credinta. La cele de drept strict, judecatorul face o interpretare ad literam, adica va lua in considerare numai litera contractului, nu si intentia partilor. Decat daca e de buna-credinta sunt interpretate de judecator pentru a stabili vointa reala a partilor in momentul incheierii contractului. b.In functie de efectele lor, contractele sunt bilaterale sau unilaterale. In cazul celor unilaterale, una dintre parti are numai calitatea de creditor, iar cealalta numai de debitor (EX: contractul de imprumut). La contractele bilaterale, ambele parti au in acelasi timp si calitatea de creditor si calitatea de debitor (EX: contractul de vanzare-cumparare). Romanii au constatat ca anumite contracte nu sunt nici bilaterale, nici unilaterale, si le-au numit bilaterale imperfecte pe acelea care se nasc unilaterale, dar pe parcursul executarii pot deveni bilaterale (EX: contractul de depozit se naste unilateral deoarece in momentul incheierii contractului numai depozitarul are obligatia de a restitui lucrul la cererea deponentului. Daca insa depozitarul face cheltuieli pe cont propriu, necesitate de pastrarea lucrului, el are dreptul la despagubiri, incat numai in aceasta situatie contractul devine bilateral).

12

Curs 4 c.In functie de forma lor, contractele sunt : SOLEMNE- Presupun, pe langa conventia partilor, si respectarea unor conditii de forma. In functie de aceste conditii, contractele solemne se clasifica in : contracte in forma religioasa, contracte in forma verbala, contracte in forma autentica si contracte in forma scrisa. NESOLEMNE :(NU PRESUPUN RESPECTAREA UNOR CONDITII DE FORMA): contracte reale, contracte consensuale, contracte nenumite. Contractele reale se formeaza prin conventia partilor insotita de remiterea materiala a lucrului. Constractele consensuale se formeaza prin simpla conventie a partilor. Aparitia acestora a marcat momentul maximei abstractizari a tehnicii juridice, prin care se creeaza obligatii, de vreme ce obligatiile decurg din simpla conventie. Contractele nenumite se formeaza prin conventia partilor insotita de executarea obligatiei de catre una dintre parti, adica pentru una dintre parti momentul formarii contractului coincide cu executarea sa. EX: Contractul de schimb presupune nu numai conventia partilor, ci si transmiterea lucrului cu titlu de proprietate de una dintre parti dupa care se naste si pentru cealalta parte obligatia de a trasmite proprietatea asupra altui lucru.. Obligatiile izvorasc si din quasi-contracte. Ele sunt fapte licite care geereaza efecte similare cu aale contractelor. EX: Gestiunea de a face este administrarea bunurilor unei persoane fara stirea ei. Acest fapt genereaza efecte similare cu ale contractului de mandat deoarece se considera ca acela care admiistreaza bunurile unei persoane fara stirea ei procedeaza ca si cand ar fi primit un mandat/o imputernicire. Delictele sunt fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care genereaza obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda. Quasi-delictele sunt tot fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care genereaza efecte identice cu cele ale delictelor. Romanii nu dispuneau de criterii de forma sau de fond pentru a distinge intre delicte si quasi-delicte, caci notiunea de quasi-delict a aparut in legatura cu mentalitatea conservatoare a romanilor, care alcatuiau diferite liste cu lucruri/acte/fapte, dupa care inchideau acele liste. Astfel, ei au inlocuit o lista a delictelor, dupa care au inchis acea lista, considerad in mod gresit ca nu pot sa apara si alte delicte. Insa au aparut si alte fapte ilicite, pe care le-au denumit quasi-delicte.

Obligatiile se clasifica si in functie de sanctiunea lor: 1. Obligatii civile 2. Obligatii naturale1.Sunt sanctionate prin actiune, incat daca debitorul nu plateste de buna-voie, creditorul poate intenta impotriva lui o actiune personala de drept strict sau de buna-credinta, obtine o sentinta, o pune in executare si astfel isis valorifica dreptul de creanta pe cale judiciara. Nu sunt sanctionate pe cale de actiune, ci pe cale de exceptiune. Daca debitorul nu face plata de buna-voie, creditorul nu are actiune impotriva lui si nu-l ppoate constrange prin proces sa-si execute obligatia. Daca debitorul obligat natural face plata de buna-voie, el nu poate repeta, adica nu poate itenta cu succes actiunea in repetire pentru a cere restituirea platii facuta de buna-voie. Intrucat actiunea in repetire poate fi intentata cu succes numai de acela care a facut plata buului nedatorat, ori debitorul obligat natual care plateste de buna-voie nu e in situatia aceluia care a facut plata lucrului nedatorat, si e in situatia aceluia care a executat o

2.

13

obligatie. Daca totusi debitorul intenteaza actiunea in repetire, creditorul se va apara cu succes si va paraliza acea actiune, opunandu-i exceptia lucrului datorat si platit. De aceea, jurisconsultii spuneau ca obligatiile naturale sunt sanctionate pe cale de exceptiune. In functie de numarul participantilor la raportul juridic, obligatiile se clasifica in: 1.Obligatii cu un singur debitor si un singur creditor 2.Obligatii cu pluralitate de subiecte 2.1.Obligatii conjuncte 2.2.Obligatii coreale (solidare) 2.1. Obligatiile conjuncte sunt guvernate de principiul divizibilitatii creantelor si datoriilor. Astfel, daca sunt mai multi creditori, fiecare creditor va putea pretinde numai partea sa din creanta. Daca sunt mai multi debitori, fiecare debitor va putea fi urmarit numai pentru partea lui din datorie. Rezulta ca la obligatiile conjuncte avem mai multe obiecte si un singur raport juridic obligational care se va stinge numai dupa ce si ultimul dintre creditori isi va fi valorificat partea sa din creanta, iar daca sunt mai multi debitori, se va stinge dupa ce ulrimul debitor isi va fi platit partea din datorie. La romani se aplica regula coform careia obligatiile cu pluralitate de subiecte sunt divizibile, Totusi, partile aveau posibilitatea sa incheie o convetie speciala prin care obligatia cu pluralitate de subiecte devenea solidara. 2.2.Sunt mai multi creditori. Oricare dintre ei va putea valorifica intregul drept de creanta. Daca sunt mai multi debitori, oricare din ei poate fi tinut pentru intreaga datorie. La obligatiile coreale avem un singur obiect si mai multe raporturi juridice (cate subiecte sunt). Daca uul dintre creditori valorifica dreptul sau de creanta, toate celelalte raporturi juridice se sting, din lipsa de obiect. In concluzie, obligatiile conjuncte se caracterizeaza prin pluralitate de obiecte si unicitate de raport juridic, iar obligatiile coreale se caracterizeaza prin pluralitate de raporturi juridice si prin unicitate de obiect.

Elementele contractelorContractele presupun intrunirea unor elemente esentiale si accidentale. I. Elementele esentiale se numesc astfel deoarece, in lipsa lor, contractul nu se poate forma. 1.Obiectul 2.Consimtamantul 3.Capacitatea 1.Obiectul. Conceptul de obiect era utilizat cu 2 sensuri - Obiectul contractului se confunda cu efectele sale, adica cu obligatia pe care o genera - Obiectul contractului se confunda cu obiectul obligatiei, ceea ce inseamna ca in acest sens, obiectul contractului consta in fie in dare, facere sau prestare. Iin legatura cu obiectul cintractukui, trebuie sa retinem ca in zilele noastre, contractul este translativ de proprietate, iar la romani era numai generator de obligatii , iar daca debitorul isi asuma obligatia de a transmite proprietatea asupra unui lucru, in executarea ecelei obligatii trebuia sa recurga la un act ulterior si distinct de contract. EX: Trebuia sa recurga la mancipatiune sau la in iure cessio. 2.Consimtamantul este o manifestare de vointa a unei parti in sensul dorit de cealalta parte. In dreptul roman, existau cauze care duceau la inexistenta/distrugerea consimtamantului si cauze care duceau la vicierea sa. Cele care duceau la inexistenta consimtamantului erau : neseriozitatea, eroarea, violenta fizica.

14

Neseriozitatea aparea cand consimtamantul era dat in gluma sau in imprejurari care excludeau vointa partii de a se obliga (EX: consimtamantul dat de actor). Eroarea e gresita reprezentare a unor imprejurari. De regula, eroarea nu afecta consimtamantul, dar in 4 cazuri determinate eroarea ducea la inexistenta consimtamantului: erorr in negotio, erorr in person, erorr in corpore, erorr in substantia. -erorr in negotio = eroarea cu privire la natura juridica a contractului su aparae atunci cand una dintre parti intentioneaza sa incheie un anumit contract, iar cealalta parte crede ca este vorba despre alt contract. EX: Primus intentioneaza sa vanda, iar Secundus crede ca i se doneaza. In acest caz, nu exista consimtamant, deci nici contract.. -erorr in persona = eroarea cu privire la identitatea uneia dintre parti si apare atunci cand Primus intentioneaza sa incheie contractul cu Secundus, si in realitate il incheie cu Tertius. -erorr in corpore = eroarea cu privire la lucru (obiectul material al contractului). EX: Primus intentioneaza sa dobandeasca fondul cornelian, iar Secundus crede ca este vorba despre fondul claudian. -erorr in substantia = eroarea cy privire la calitatile esentiale ale lucrului, si se umesc esetiale acele calitati ale lucrului care determia partile sa incheie contractul. EX: Primus intentioneaza sa dobandeasca un candelabru fiindca e confectionat din argint, iar Secundus crede ca este vorba despre un candelabru confectionat din arama. Violenta fizica. Victima se afla in imposibilitatea de a-si exprima vointa. Viciile de consimtamant nu duc la inexistenta contractului, dar el poate fi anulat priin intentarea unei actiuni in justitie (azi: actiunea in anulare, iar la romani : procedeu in anulare) Teama (metus).Era denumita de jurisconsulti si vis psihica , adica violenta psihica care consta in amenintarea cu un rau pentru a determina partea sa incheie contractul. La origini (epoca foarte veche) , violenta psihica nu afecta consimtamantul deoarece vechii romani spuneau ca o vointa constransa este totusi o vointa. In epoca veche, toate contractele romane au fost solemne si presupuneau respectarea unor forme solemne in fata martorilor, imprejurari care excludeau posibilitatea exercitarii violentei psihice. Spre sfarsitul republicii, au aparut contractele nesolemne, care nu presupuneau respectarea unor coditii de forma sau prezenta martorilor, de aceea violenta psihica a devenit posibila si s-a exercitat in practica judiciara. Urmarea a fost ca pretorul a venit in sprijinul victimei prin 2 mijloace procedurale: actio metus si exceptio metus. Actio metus era pus la dispozitie victimei pentru a o intenta impotriva autorului violentei cu scopul de a obtie anularea contractului incheiat sub imperiul amenintarii. Exceptio metus era acordata victimei pentru a se apara cu succes atunci cand autorul violentei intenta actiune si cerea ca obligatia ocntractata sub imperiul amenintarii sa fie executata. Iindiferent de calitatea procesuala pe care o avea, victima era aceea care castiga intotdeaua procesul si astfel se ajungea la anularea contractului. Dolul (dolus). Consta in mijloacele viclene prin care una dintre parti o determina pe cealalta sa incheie contractul. Si dolul a fost sanctionat la sfarsitul republicii prin actio de dolo si exceptio doli . 3.Capacitatea este aptitudinea persoanei de a contracta. In dreptul roman, numai persoanele sui iuris aveau o deplina capacitate, inclusiv de a contracta, pe cand toate celelalte categorii de persoane aveau capacitate restransa. Pe langa elemente esentiale, sontractele puteau intruni si elemente accidentale.

II. Elementele accidentale sunt incluse in contract umai la initiativa partilor. Existau numeroase elemente accidenntale: Termenul e evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea sau stingerea unui drept. Rezulta ca termenul este de 2 feluri, caci evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea unui drept se numeste termen suspensiv, iar evenimentul viitor si sigur de care depinde stingerea unui drept se numeste termen extinctiv. Termenul suspensiv nu efectueaza existenta dreptului, ci numai 15

exigibilitatea sa, iar prin exigibilitate itelegem posibilitatea valorificarii unui drept de creanta pe cale judiciara. Dreptul de creanta se naste in mometul incheierii contractului si devine exigibil numai la ideplinirea termenului suspensiv. Daca creditorul intenteaza actiunea in justitie inainte de indeplinirea termenului suspensiv, actiunea sa va fi respinsa intrucat dreptul nu e exigibil. Daca se ca intenta o a doua actiune dupa indeplinirea termennului suspensiv, noua actiune va fi si ea respinsa deoarece ea nu mai are obiect intrucat dreptul de creanra s-a stinc cu ocazia primului proces prin efectul extinctiv al lui litis contestatio. Daca debitorul face plata inainte de indeplinirea termenului suspesiv, el nu va putea inteta cu suces actiunea in repetire pentru ca nu e situatia aceluia care a facut plata lucrului nedatorat, ci in situatia celui care a executat o obligatie. Conditia este elementul viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept. Si conditia e de 2 feluri. Intrucat evenimentul viitor si nesigur de care depinde nasterea unui drept se numeste conditie suspensiva, iar evenimentul viitor si nesigur de care depinde stiingerea uunui drept se numeste conditie rezolutorie. Contractul incheiat sub conditie suspensiva va genera drepturi de creanta numai daca se indeplineste conditia. Daca creditorul, sub conditie suspensiva, intenteaza actiune inainte de indeplinirea conditiei, acea actiunea va fi respinsa din lipsa de obiect. Daca ca reintenta o noua actiune dupa indeplinirea conditiei suspensiva, acea actiune va fi admisa, deoarece prima actiune neavand obiect, litis contestatio nu a putut opera.

Curs 5

Efectele obligatiilorIn dreptul roman, obligatiile genereaza efecte normale si accidentale. Efectul normal al obligatiei consta in executarea sa a.i. creditorul sa-si poata valorifica dreptul de creanta. In legatura cu executarea obl, trebuies sa distincem intre obligatiile contractuale si obligatiile delictuale, deoarece obligatiile contractuale sunt guvernate de principiul relativitatii efectelor contractelor, potrivit caruia res inter alios acta aliis neque prodesse potest (Contractul incheiat intre unii nici nu vatama, nici nu profita altora). Orice contract produce efecte numai intre parti (creditor si debitor). Prin natura de parti intelegem persoanele care au incheiat contractul (creditorii chirografari ai acelei persoane, mostenitorii). Din principiul general al relativitatii efectelor contractelor se desprind 3 reguli: 1.Nulitatea stipulatiunii pentru altul 2.Nulitatea promisiunii pentru altul 3.Nereprezentarea in contracte 1.S-a nascut in legatura cu utilizarile pe care le-a avut stipulatiunea pe taram contractual. Stipulatiuunea e un contract verbal incheiat prin intrebare si raspuns. Imbraca 2 forme: -Stipulatiunea obisnuita: Primus il intreaba pe Secundus: "Promiti sa-mi dai 100?" , iar Secundus raspunde : "Promit!". Este valabila intrucat isi produce efectele intre parti. -Stipulatiunea pentru altul: Primus il intreaba pe Secundus: "Promiti sa-i dai 100 lui Tertius?", iar Secundus raspunde "Promit!". Este nula si fata de Primus, si fata de Tertius. Fata de Primus e nula pentru ca Primus nu are intens in contract. Fata de Tertius e nula pentru ca Tertius nu e parte iin contract. Dar stipulatiunea pentru altul prezinta interes practic. Spre EX: Daca Primus are o creanta de 100 fata de Tertius si o datorie de 100 fata de Tertius, prin plata facuta de Secundus lui Tertius se sting doua obligatii distincte. Romanii au creat un mecanism prin care, desi stipulatiunea pentru altul ramane nula, ea devine totusi executorie. Acest mecanism se intemeiaza pe stipulatiunea unei penalitati. Dupa ce se incheie stipulatiunea pentru altul, se mai incheie inca o stipulatiune cu penalitati, ocazie cu care Primus il intreaba pe Secundus: "Daca nu-i vei plati 100 lui tertius, promiti sa-mi platesti mie 500?". Este valabila intrucat a urmeaza sa-si produca efectele intre parti. Daca Secundus nu executa stipulatiunea nevaabila va trebui sa o execute pe cea valabila. In oractica, secundus prefera sa execute stipulatiunea nevalabila, si astfel aceasta stipulatiune devine executorie.

16

2. La promisiunea pentru altul, Primus ii promite lui Secundus ca Tertius ii va da 100. Aceasta este nula si fata de Primus, si fata de Tertius. Fata de Primus este nula intrucat Primus nu a promis fapta sa. Aceasta promisiune e nula fata de Tertius intrucat Tertius nu e parte, nu a promis nimic. Si aceasta promisiune prezinta interes practic. Jurisconsultii romani i-au modificat forma, a.i. promisiunea pentru altul sa devina valabila. Potrivit formei modificate, primus ii promite lui Secundus ca va proceda de asa maniera incat sa-l determine pe Tertius sa-i dea 100. Aceasta promisiune e valabila deoaarece Primus a promis fapta sa. Daca Tertius nu-i plateste lui Secundus ceea ce i-a promis lui Primus, atunci Secundus va intenta cu succes actounea impotriva lui Primus. 3.Reprezentarea in contract este procedeul juridic prin care un pater familias denumit reprezentat se obliga prin contractul incheiat de un alt pater familias denumit reprezentant. Aceasta regula s-a impus din ratiuni de ordin juridic si practic, avand in vedere faptul ca in epoca foarte veche societatea romana se intemeiaza pe economia naturala primitiva iin care contractele se incheiau foarte rar, incat nu se punea problema reprezentarii. Catre sfarsitul republicii, in conditiile evolutiei economice, romanii erau interesati sa incheie contracte in acelasi moment in locuri diferite a.i. reprezentarea in contracte a devenit o necesitate juridica. Urmarea -> prin reforme succesive, pretorul si jurisconsultii au admis mai intai reprezentarea imperfecta in contracte, iar mai tarziu, chiar si reprezentarea perfecta,numai in anumite cazuri. In functie de efectele sale, reprezentarea in contracte e perfecta si imperfecta. -Reprezentarea perfecta: Persoana reprezentantului dispare, iar efectele contractului se produc direct asupra reprezentatului. Desi contractul e incheiat de reprezentant, reprezentatul e acela care devine creditor sau debitor. -Reprezentarea imperfecta: Reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant. La reprezentarea imperfecta, creditorul are doi debitori: reprezentat si reprezentant. Daca intentioneaza sa-l urmareasca in justitie pe reprezentatnt, creditorul va intenta impotriva lui actiunea directa izvorata din contractul incheiat cu reprezentant. Daca doreste sa-l urmareasca pe reprezentat, intenteaza impotriva lui o actiune utila care va avea o formula redactata cu transpozitiune, caci in intentio va formula numele reprezentantului, iar in rogatio va figura numele reprezentatului, deoarece reprezentatul e chemat in justitie. Fata de acasta redactare a formulei, juceatorul,in calitatea de sclav al formulei, verifica daca cel mentionat in intentio (reprezentantul) a incheiat contractul si il condamna pe reprezentat. Primul pas spre reprezentarea imperfecta a fost facut la sfarsitul epocii vechi. In functie de calitatea reprezentantului, reprezentarea e activa sau pasiva.[ Atunci cand reprezentantul are calitatea de creditor, reprezentarea e activa. Atunci cand reprezentantul are calitatea de debitor, reprezentarea e pasiva.]. Reprezentarea imperfecta e intotdeauna pasiva, pentru ca reprezentantul si reprezentatul sunt creditori. Pretorul a initiat o serie de reforme continuate de jurisconsulti. Acestea au fost determinate de necesitatea sporirii capacitatii de a se obliga a fiecarui fiu de familie. In epoca veche, fiul de familie nu putea incheia contracte in nume propriu, ci numai imprumutand capacitatea lui pater familias si cu conditia ca prin efectele acelor contracte, pater familias sa devina creditor si nu debitor. Insa acest sistem s-a putut aplica numai cata vme contractele au fost unilaterale. Catre sfarsitul republicii au aparut contractele bilaterale, unde ambele parti aveau si calitatea de creditor si calitatea de debitor. In acest stadiu, fiul de familie nu-i putea face mai buna situatia lui pater, fara sa i-o faca mai rea. Pretorul a intervenit si a admis ca in 5 cazuri fiul de familie sa se poata obliga in nume propriu, obligandu-l cu caracter alaturat si pe pater familias. In acest sistem, creditorul avea doi debitori (fiul de familie+pater familias). Daca intentiona sa-l urmareasca pe pater familias, intenta actiunea cu caracter alaturat, care avea o formula redactata cu transpozitiune deoarece in intentio era mentionat numele fiului de familie, iar in condemnatio numele lui pater familias.

17

Actiuni cu caracter alaturat: 1. actio quod iussu (actiune in baza unei declaratii speciale). Era data impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe fiu sa incheie anumite contracte. EX: de vanzare. 2. actio exercitoria era acordata impotriva acelui pater familias care il il imputernicise pe fiu sa faca un comert pe mare. 3. actio institoria era data impotriva acelui pater familias care il imputernicise pe fiu sa exercite un comert pe uscat. 4. actio de peculio et de in rem verso este actiunea cu privire la peculiu si la castig. Era acordat impotriva lui pater familias cand fiul facea acte de comert cu bunurile aflate in peculiul sau fara stirea si aprobarea lui pater familias. 5. actio tributoria era acordata impotriva lui pater familias atunci cand fiul facea acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara aprobarea expresa a lui pater familias, cu toate ca pater familias a cunoscut si tolerat acele acte de comert. Sistemul actiunilor cu caracter alaturat intruneste unele conditii ale reprezentarii in contracte, de vreme ce pater familias se obliga printr-un contract pe care l-a incheiat fiul. Totusi, acest sistem nu intruneste toate conditiile neesare reprezentarii , doarece el nu functioneaza in relatiile dintre cei doi pater familias, ci numai in relatiile pater-fius. De aceea, pretorul a acordat actio exercitatoria si actio institutoria impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa exercite un comert pe mare sau pe uscat. In acest stadiu, sistemul reprezentarii in contracte este gata elaborat, dar nu se aplica si pe scara generala, ci numai la contractele incheiate in legatura cu un comert pe mare/uscat. Jurisconsultii, pe cale de interpretare, au creat actio quasi institoria care era intentata impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa incheie un contract in orice domeniu. Din acel moment, reprezentarea in contracte s-a aplicat pe scara generala numai in forma imperfecta (si reprezentantul si reprezentatul erau debitori, iar reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant). Creditorul il putea urmari pe reprezentant prin actiune directa, iar pe reprezentat prin actiune utia cu formula cu transpozitiune. Sub influenta dreptului egiptean, romanii au admis si cateva cazuri de reprezentare perfecta: a.reprezentarea activa si pasiva este a tutorelui, caci la sfarsitul tutelei toate actiunile de care disounea tutorele precum si toate actiunile care erau dat impotriva tutorelui treceau asupra pupilului la varsta de 14 ani. b.reprezentarea perfecta si activa este a imprumutului prin mutuum. Mutuum presupune conventia partilor + remiterea materiala a bunului. Fiind vorba de res nec mancipi, remiterea se facea prin traditiune. La un moment dat, romanii au admis ca traditiunea se poate realiza prin intermediul altuia. Din acel moment, reprezentarea perfecta a devenit posibila in cazul imprumutului. - Daca reprezentatul il imputernicea pe reprezentant sa acorde o suma de bani cu titlu de imptrumut unui tert, reprezentatul devenea creditor. -Daca reprezentatul il imputerniceste pe reprezentat sa ia cu imprumut o suma de bani, reprezentatntul devine debitor. Cazul de reprezentare perfecta activa este cel al reprezentantului insolvabil, caci in cazul nereprezentarii iin contract, daca reprezentantul devenea creditor, atunci el trebuia sa transmita valoarea creantei asupra reprezentatului prin acte ulterioare si distincte. Daca reprezentantul devenea insolvabil in acest sistem, bunurile sale erau scoase la licitatie de catre creditorii sai, printre care si reprezentatul. Cum reprezentantul era insolvabil, creditorii si rfeprezentatul nu-si puteau valorifica decat in parte drepturile de creanta. Din ratiuni de ordin practic s-a admis ca ori de cate ori reprezentantul devine insolvabil, dreptul de creanta sa nu mai intre in patrimoniul sau, ci in al reprezentatului. =>

18

In materie contractuala, fiul de familie are o capacitate limitata de a se obliga in nume propriu. Insa pe taram delictual, fiul de familie are o deplina capacitate de a se obliga in nume propriu, ceea ce inseamna ca raspunde in nume propriu pentru delictul comis. Aceasta raspundere, care este personala, are loc in conditii speciale, intrucat fiul de familie nu are patrimoniu. Aceasta raspundere proprie a functionat in 2 sisteme: a)sistemul noxalitatii b)sistemul actinilor noxale a)Daca fiul de familie comitea un delict, pater familias avea 2 posibilitati: -fie sa abandoneze pe fiul delicvent in mainile victimei pentru ca aceasta sa-si execute dreptul la razbunare, avand in vedere faptul ca la originea ideii de obligatie se afla dreptul de razbunare -fie are posibilitatea de a plati o suma de bani cu scopul de a rascumpara dreptul la razbunare al victimei, situatie in care delicventul ramanea sub imperiul lui pater familias. S-a observat ca in sistemul noxalitatilor, pater familias are si o posibilitate de a face dovada nevinovatiei presupusului delicvent, incat au fost create actiunile noxale. b) Actiunea noxala era pusa la dispozitia victimei pentru a o intenta impotriva lui pater familias al presupusului delicvent cu scopul de a verifica daca pater familias intentioneaza sau nu sa faca dovada nevinovatiei presupusului delicvent. Asadar, pater familias nu era obligat sa se judece. Daca nu voia sa se judece, se aplica sistemul noxalitatii. Daca accepta sa se judece si pierdea procesul, in sensul ca nu putea face dovada nevinovatiei, se aplica sistemul noxalitatii. Daca pater familias accepta sa se judece si castiga procesul facand dovada nevinovatiei presupusului delicvent, atunci fiul de familie era exonerat de raspundere.

CURS 6 In vederea intentarii actiunii noxale erau necesare anumite conditii: sa fie vorba despre un delict privat, deoarece numai acestea puteau fi rascumparate prin plata unei sume de bani actiunea noxala era intentata cu succes numai iimpotriva acelui pater familias care l-a avut sub puterea sa pe presupusul delicvent intregul interval de tim cuprins intre momentul intentarii actiunii si momentul lui litis contestatio. Caci daca in acest interval de timp presupusul delicvent trecea sub puterea unui alt pater familias era necesar sa se intenteze o noua actiune impotriva noului pater familias, caci pater familias era chemat in justitie nu pentru ca raspunderea apasa asupra lui, ci pentru ca fiul de familie nu avea patrimoniu, iar raspunderea apasa asupra fiului. De aceea, romanii au creat adagiul "noxa caput sequitur", adica delictul il urmeaza pe delicvent. Era necesar ca victima sa nu-l fi avut sub puterea sa pe presupusul delicvent nici un moment in intervalul de timp cuprins intre momentul comiterii delictului si momentul intentarii actiunii in justitie. Daca victima l-ar fi avut sub puterea sa pe presupusul delicvent un singur moment in acets interval, si-ar fi putut exercita dreptul de razbunare. Daca nu si-a exercitat dreptul de razbunare, inseamna ca a renuntat la acel drept, si daca a renuntat la dreptul de razbunare inseamna ca a renuntat si la actiunea noxala (actiunea noxala este reflexul pe plan juridic al dreptului de razbunare). Cine renunta la un drept de razbunare, renunta si la actiunea noxala.

19

Pe langa efectele normale, obligatiile genereaza si efecte accidentale, constand in neexecutarea lor. In legatura cu neexecutarea obligatiilor, romanii au creat 6 figuri juridice: 1.cazul fortuit 2.forta majora 3.mora 4.culpa 5.dolul 6.custodia Acela care nu-si executa obligatia, se va incadra in una din cele 6 figuri juridice: 1.Cazul fortuit este evenimentul neprevazut care duce la imposibilitatea executarii obligatiei, cu toate ca debitorul a luat masurile obisnuite de paza. Prin natura sa, cazul fortuit ar putea fi prevenit daca debitorul ar lua masuri exceptionale de paza. De regula, debitorul nu este obligat sa ia asemenea masuri. De aceea, de regula, debitorul va fi exonerat de raspundere pentru interventia cazului fortuit. EX: furtul sclavului datorat e un caz fortuit. 2.Forta majora este evenimentul neprevazut care face imposibila executarea obligatiei. Forta majora nu poate fi prevenita, indiferent ce masuri de paza s-ar lua. De aceea, debitorul va fi exonerat de raspudere intotdeauna, fara exceptie. EX; cutremure, incendii, inundatii de mari proportii 3.Mora este o intarziere vinovata ( iin sens juridic) : a.Mora debitoris este intarzierea vinovata a debitorului. Pentru ca debitorul sa fie pus in intarziere, era necesar ca datoria sa fie scadenta si sa nu fie platita din vina debitorului. In vremea lui Justinian s-a cerut si o interpelare, adica o somatie de plata. Principalul efect al morei debitoriss este perpetuatio obligationis (perpetuarea obligatiilor), ceea ce insemna ca din momentul puneiri sale in intarziere, debitorul raspunde in mod obiectiv si nu mai poate invoca interventia cazului fortuit, astfel incat el trebuie sa ia masuri excetionale de paza. b.Mora creditoris este intarzierea vinovata a creditorului, care refuza sa primeasca plata, cu toate ca e oferita potrivit clauzelor stabilite in contract. Daca debitorul constata cu martori refuzul creditorului de a primi plata, poate abandona lucrul intr-un loc public, cu efectul ca datoria sa se stinge. 4.Culpa a.Culpa delictuala presupune comiterea unui fapt ilicit cauzator de prejudicii care genereaza obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda, de unde rezulta ca la culpa delictuala, raportul juridic obligational este POSTERIOR faptei delictuale. Aica raportul juridic se naste din atitudinea vinovata a delicventului sub forma intentiei, a neglijentei si a neindemanarii. b.Culpa contractuala este atitudinea vinovata a debitorului obligat prin contract, incat la culpa contractuala raportul juridic obligational este ANTERIOR atitudinii vinovate a debitorului, vinovatie acre se poate manifesta fie suub forma neglijentei, fie sub forma neindemanarii. La culpa contractuala, vinovatia debitorului nu se poate manifesta sub forma intentiei. In vremea lui Justinian s-a facut distinctia intre culpa lata si culpa levis. -Culpa lata este neglijenta grosolana. -Culpa levis este neglijenta mai putin grava, si poate fi interpretata in abstracto sau in concreto, interpretare pe care judecatorul o face prin comparatie. Judecatorul face o apreciere a culpei, in abstracto sau in concreto, potrivit legii (legea e aceea care recizeaza cand judecatorul trebuie sa faca o apreciere in abstracto a culpei levis si cand trebuie sa faca o apreciere in concreto). La aprecierea in abstracto a culpei levis, judecatorul compara comportarea debitorului fata de lucrul datorat cu comportamentul unui bonux pater familias (unui bun administrator). La aprecierea in concreto, judecatorul compara comportarea debitorului fata de lucrul datorat cu felul in care isi administreaza bunurile proprii. => Pentru debitor e mai grava aprecierea in abstracto a culpei levis, deoarece la aprecierea in abstracto ori de cate ori era neglijent fata de lucrul datorat, debitorul va fi gasit in culpa (un bun administrator nu e neglijent). / La aprecierea in concreto a culpei levis, debitorul e gasit iin

20

culpa numai daca e neglijent fata de lucrul datorat, dar este diligent cu buunurile sale. Daca debitorul este neglijent si fata de bunul datorat, si fata de lucrurile sale, nu mai este vinovat pentru ca de felul lui e un om neglijent, iar creditorul trebuie sa fie atent cu cine incheie contractul. 5.Dolul este atitudinea vinovata a debitorului obligat prin contract , care se manifesta sub forma intentiei. Acel debitor care distruge cu buna-stiinta lucrul datorat comite un dol. Raspunderea pentru dol e mai grava decat raspunderea pentru culpa, deoarece se aplica principiul utilitatii. La contractele in care debitorul are un interes, el va raspunde si pentru dol, si pentru culpa. EX: Operatiunea juridica a imprumutului in vederea folosintei s realizeaza prin contractul de comodat. La contractul de comodat, debitorul va raspunde si pentru dol, si pentru culpa. Mai mult, va raspuunde pentru culpa levis in abstracto, deci trebuie sa se compore fata de lucru ca un bun administrator. La contractele in care debitorul nu are interes, ca raspunde numai pentru dol. EX: Operatiunea juridica a pastrarii uni buun se realizeaza prin contractul de depozit. Debitorul nu are interes in contract, caci nu poate folosi lucrul, de aceea va raspunde numai pentru dol. => deponentul trebuie sa fie atent. 6.Custodia este o forma obiectiva de raspundere. Acel debitor care rasounde pentru custodia trebuie sa ia masuri exceptionale de paza si nu poate sa invoce interventia cazului fortuit. Aceasta forma de raspundere se putea stabili prin conventia partilor sau prin dispozitiile legii. EX: hotelierii, corabierii raspuundeau obiectiv.

Daca debitorul nu-si executa obligatia si e pus in intarziere, este gasit in culpa, a comis un dol sau s-a obligat sa raspunda pentru custodia, trebuie sa plateasca despagubiri iintrucat nu si-a executat obligatia din vina sa. Aceste despagubiri sunt numite daune-interese: A.Daune-interese judecatoresti . Sunt stabilite de judecator cu ocazia solutionarii cauzei si pot fi stabilite in mod obiectiv si in mod subiectiv. Atunci cand judeatorul face o apreciere obiectiva, il va condamna pe debitor sa plateasca valoarea lucrului. Atunci cand face o apreciere subiectiva, judecatorul va tine cont si de paguba suferita de creditor prin neexecutare, si de castigul de care a fost privat. Romanii desemnau oaguba suferita de creditor prin "damnum", iar castigul de care a ost privat debitorul era numit "lucrum". Comentatorii medievali au creat "damnum emergens"(paguba care se arata) si "lucrum cesans"(castigul care lipseste). B. Daunele-interese conventionale erau stabilite prin intelegerea partilor care imbraca forma unei stipulatiuni (stipulatio poene, adica stipulatia unei penalitati). Prin aceasta, partile stabileau ce despagubiri trebuie sa plateasca debitorul daca nu-si executa obligatia din vina sa.

Stingerea obligatiilorDrepturile reale sunt in principiu perpetue, in sensul ca ele nu se sting prin exercitare, ci dimpotriva, ele se consolideaza. Drepturile de creanta (obligatiile) suunt prin excelenta temporare, deoarece in momentul exercitarii, ele se sting. Stingerea obligatiilor se poate realiza prin moduri voluntare si prin moduri nevoluntare,fortate.

1.Modurile voluntare se numesc astfel iintrucat ele presupun manifestarea de vointa a partilor. Sunt in numar de 5: a.Plata b.Darea in plata c.Novatiunea d.Compensatiunea (compensatio)21

e.Remiterea de datorie a.Plata este modul firesc, obisnuit de stingere a obligatiei, intrucat consta in executarea oricarui obiect al obligatiei. Prin plata nu trebuie sa intelegem neaparat remiterea unei sume de bani, ea putand consta in dare, facere sau prestare. EX: Debitorul e poate obliga a transmita proprietatea asupra unui lucru, iar executarea obligatiei de transmitere se numeste plata. Pentru ca plata sa fie valabila, sunt necesare anumite conditii Plata poate fi facuta de de debitor sau de alta persoana, deoarece pe creditor nu il intereseaza cine plateste, ci il intereseaza sa-si valorifice dreptul de creanta. Totusi, in doua cazuri, plata poate fi facuta numai de debitor: -atunci cand debitorul se obliga sa transmita proprietatea, numai el poate plati, fiindca el e proprietarul lucrului -atunci cand obligatia e contractata intuitu persone, adica in considerarea calitatilor exceptionale ale debitorului; cel ce face plata trebuie sa fie capabil de fapt si de drept Plata poate fi primita de creditor, precum si de reprezentantul sau legal care este tutorele, precum si de reprezentantul sau conventional care este mandatarul. Si cel ce primeste plata trebuie sa fie capabil de fapt si de drept, iar daca plata se face unui pupil fara autoritatis tutoris, acea plata ramane valabila, dar nu este si liberatorie, adica debitorul poate fi constrans sa mai plateasca o data. Plata trebuie sa fie facuta integral, astfel incat debitorul nu poate plati in rate fara aprobarea expresa a creditorului. Locul platii se stabileste prin contract, de regula. Dca nu se stabileste, atunci locul platii va fi dedus din natura obligatiei. Daca nu se poate deduce, plata poate fi facuta oriunde, cu conditia sa nu fie uun loc nepotrivit. Atunci cand debitorul are mai multe datorii fata de aelasi creditor, si face o singura plata, se pune problema imputatiei platii. Se pune intrebarea care dintre datorii s-a stins prin plata facuta. Daca debitorul precizeaza ce datorii intentioneaza sa stinga prin plata facuta, atunci se va stinge acea datorie. Daca nu precizeaza, se va stinge datoria cea mai oneroasa, si e considerata cea mai oneroasa datorie care produce cele mai mari dobanzi. Proba platii se facea in epoca veche cu martori sau prin juraminte. Incepand din epoca clasica, si prin inscrisuri numite "chitante". Acele chitante puteau fi redactate in mod obiectiv si in mod subiectiv. Chitantele redactate in mod obiectiv proveneau de la debitor, care utiliza formula "A spus ca are!", din care rezulta ca creditorul a declarat in fata martorilor ca a primit plata. Asemenea chitante ii erau opozabile creditorului numai daca purta sigiliile martorilor (daca nega ca a declarat ca a primit plata, martorii confirmau). Chitantele redactate in mod subiectiv proveneau de la debitor "Am scris ca am primit!". Asemenea chitante ii erau opozabile creditorului, chiar daca nu purta sigiliile martorilor. Forma platii a fost guvernata in epoca veche de principiul simetriei, conform caruia o obligatie se stinge prin utilizarea unui act identic cu cel care a creat-o, dar intrebuintat in sens invers. EX: Obligatia nascuta dintr-un contract verbal incheiat prin intrebare si raspuns. Iin vederea nasterii obligatiei, creditorul il intreaba pe debitor: "Promiti sa-mi dai 100?", iar debitorul raspunde "Promit!". Pentru ca aceasta obligatie sa se stinga, se va folosi aceeasi forma, dar in sens invers : debitorul va intreba "Oare ceea ce ti-am promis ai primit?", iar creditorul raspunde "Am primit!". Daca se respecta principiul simetriei, dar nu se facae plata efectiva, obligatia se stingea. Daca se facea plata, dar nu se respecta principiul simetriei, obligatia nu se stingea. Aceasta practica judicioasa a fost introdusa datorita faptului ca vechii romani nu aveau experienta vietii juridice si nu-si dadeau seama de gravitatea consecintelor actelor juridice. Prin principiul simetriei, oamenii erau nevoiti sa respecte forme solemne foarte complicate de natura sa le atraga atentia asupra gravitatii efectelor actelor juridice. b.Darea in plata este o varianta a platii si presupune aceleasi conditii, cu deosebirea ca obligatia nu se stinge prin remiterea altui lucru decat cel stabilit prin contract. Daca se realiza prin initiativa partilor, se numea dare voluntara. Daca era realizata in virtutea legii, era numita necesara. Cea voluntara consta in inlocuirea unei obligatii vechi cu o obligatie noua. Jurisconsultii spuneau ca

22

aceasta operatiune juridica nu are o forma proprie, in sensul ca ea se realizeaza prin stipulatie sau prin contractul litteris. Stipulatiunea si contractul litteris nu au fost create in vederea novarii unei obligatii, ci in alte scopuri, insa au fost astfel adaptate incat sa poata fi utilizate si pentru realizarea novatiunii. c.Novatiunea presupune intruniresa unor conditii: -O obligatie veche - nu presupune conditii speciale -O obligatie noua - e intotdeauna o obligatie de drept strict, de riguroasa interpretare, intrucat stipulatiunea si contractul litteris prin care se realizeaza novatiunea sunt contracte de drept strict. -Aceeasi datorie - jurisconsultii clasici spuneau ca prin novatiune obiectul vechi din obligatie e transmis in noua obligatie. Daca noua obligatie avea alt obiect, nu se realiza o novatiune, si se nastea o noua obligatie alaturi de obligatia veche. In dreptul pretorian s-a admis ca novatiunea sa se poata realiza si cu schimbare de obiect, solutie care a fost generalizata prin legislatia imp Justinian. Curs 7 -Un element nou - Trebuie sa facem distinctie intre novatiune, care se realizeaza intre acelasi creditor si acelasi debitor, si novatia inter novas personas, care este o novatiuune cu schimbare de creditor sau de debitor. Novatiunea se realiza intre aceleasi parti. Elementul nou putea consta in introducerea uni termen, a unei conditii, sau suprimarea lor. Daca novatiunea se realiza inter novas personas, elementul nou consta fie in schimbarea debitorului, fie in schimbarea creditorului. Cand se realiza o novatiune cu schimbare de debitor, nu era necesar si consimtamantul vechiului debitor, ci era suficient sa incheie o stipulatie sau contract literis intre noul debitor si creditor (pe care nu il intereseaza cine ii plateste). Daca se face o novatiune cu schimbare de creditor, era necesar si consimtamantul vechiului creditor, deoarece in spatele novatiunii cu schimbare de creditor se ascunde o cesiune de creanta, care nu poate fi conceputa fara consimtamantul vechiului creditor. -Novatiunea presupune si animus novandi (intentia de a nova). In epoca veche, intentia partilor de a nova obligatia rezulta din forma contractului, deoarece ori de cate ori stipulatiunea si contractul literis se utilizau cu scopul novarii obligatiei, aveau o forma aparte din care rezulta intentia partilor de a nova. In dreptul clasic, odata cu decaderea formalismului pe taram contractual, intentia partilor de a nnova se deducea, se prezuma. Daca erau intrunite primele 4 conditii ale novatiunii, se prezuma ca e intrunita si a 5-a. Dar sistemul prezumtiilor este echivoc, a.i. imp Justinian a cerut partilor sa-si manifeste expres intentia de a nova obligatia. d.Compensatio consta in cumpanirea unei creante si datorii reciproce, astfel executarea sa poarte numai asupra diferentei. Prin defectuarea compensatiunii, 2 obligatii distincte se sting printr-o singura plata. EX: Daca Primus ii datoreaza 100 lui secundus, iar Secundus ii datoreaza 200 lui Primus, prin efectuarea compensatiunii, Secundus plateste 100 si astfel se sting ambele obligatii. Romanii au cunoscut 2 tipuri de compensatiune: 1. Compensatiunea voluntara - se facea din initiativa partilor si nimic nu se opunea ca partile sa opereze compensatiunea din proprie initiativa. 2. Compensatiunea judiciara - se facea de judecator cu ocazia judecarii procesului. De aceea, in epoca veche, pe cand s-a ridicat procedura legisactiunilor, C. judiciara nu a fost posibila, pentru ca se opunea principiului unitatii de chestiune. In acelasi proces, numai reclamantul putea sa-si formeleze pretentiile, iar daca paratul avea de formulat la randul lui anumite pretentii, trebuia declansat alt proces. De abia in dreptul clasic , odata cu aparitia exceptiunilor, C. judiciara a devenit posibila. Initial, C. judiciara a fost admisa numai in cazul creantelor si a datoriilor reciproce care izvorau din acelasi contract de buna-credinta. Imp Marc Aureliu a initiat o reforma prin care a devenit posibila C.

23

judiciara si in cazul creantelor si datoriilor reciproce care izvorau din contracte diferite, unilaterale si de drept strict. Promovand aceasta formula, Marc Aureliu a pornit de la principiul conform caruia "acela care pretinde ceea ce trebuie sa restituie, comite un dol". EX: Daca reclamantul are o creanta de 100 fata de parat, si paratul la randul lui are o creanta de 50 fata de reclamant, iar reclamantul pretinde 100, paratul ii va cere pretorului sa introduca in formula o exceptiune de dol. In faza a2-a a procesului, fata de aceasta redactare a formulei, judecatorul, in calitate de sclav al formulei, verifica daca exceptiunea susceptibila de dol este intemeiata. => Va pronunta sentinta de absolvire, intrucat exceptiunile au caracter absolutoriu. Pierzand procesul, reclamantul pierde si dreptul de creanta. De aceea, reclamantul e interesat sa opereze compensatiunea din proprie initiativa, si sa ceara numai diferenta. e.Remiterea (iertarea de datorie) - este o aplicatiune a principiului simetriei, in sesnul ca sunt respectate toate formele necesare platii, dar nu se face si plata efectiva. Romanii au consacrat 3 moduri civile prin care se realizeaza remiterea de datorie si 2 moduri pretoriene. Modurile civile: a) solutio per aes et libram - Este plata prin arama si balanta si presupune respectarea tuturor formelor solemne necesare mancipatiunii, dar nu face o plata reala, ci se face o plata fictiva (de ex, 1 ban) b) acceptilatio verbis - Daca obligatia s-a nascut dintr-un contract verbal incheiat prin intrebare si raspuns, ea se va stinge prin acceptilatio verbis, adica tot prin intrebare si raspuns, asa cum am vazut la plata, numai ca debitorul intreaba "Ai primit?", iar creditorul raspunde "Am primit!" c) acceptilatio litteris - Este aplicarea principiului simetriei la obligatiile care izvorasc din contractul litteris sau contractul incheiat in forma scrisa. Modurile pretoriene : a) Pactum de non petendo - Inseamna "pactul pentru ca sa nu ceara" si e o simpla conventie prin care creditorul afirma ca renunta la dreptul sau de creanta. Daca dupa incheierea pactului, creditorul intenteaza totusi actiune in justitie, debitorul se va apara cu succes, in sensul ca va paraliza actiunea creditorului prin exceptio pacte de non petendo. b) Contrarius consensus - Inseamna "acord in sens contrar" si este aplicarea principiului simetriei la obligatiile izvorate din simpla conventie a partilor, intrucat obligatia nascuta din simpla conventie se stinge tot prin simpla conventie.

2.Modurile nevoluntare sunt denumite astfel intrucat nu presupun manifestarea d vointa apartilor (moduri fortate sau moduri necesare). 1.Imposibilitatea de executare 2.Confuziunea 3.Moartea 4.Capitis deminutio 5.Prescriptia extiinctiva 1. Imposibilitatea de executare apare atunci cand debitorul datoreaza un lucru cert sau individual determiinat care piere fara vina sa. Potrivit adagiului "debitor rei certae interitu rei liberatur" (debitorul unui lucru individual determinat este liberat prin pieirea lucrului), datoria asupra lucrului cert se sitnge prin pieirea acelui lucru. Problema imposibilitatii de executare se pune numai atunci cand debitrul datoreaza un bun individual determinat, si nu de gen, pentru ca lucrurile de gen nu pier. Mai este necesar ca debitorul sa nu fie pus in intarziere, sa nu fie gasit in culpa, sa nu fi comis un dol si sa nu raspunsa pentru custodia, deoarece in aceste 4 cazuri, lucrul piere din vina debitorului, care trebuie sa plateasca despagubiri de neexecutare.

24

2.Confuziunea este intrunirea calitatilor de creditor si debitor asupra uneia dintre parti. EX: Prin mostenirea creditorului de catre debitor (sau invers). Unele precizari se impun la obligatiile cu pluralutate de subiecte. -Daca creditorul il mosteneste pe debitorul principal, se va stinge si datoria garantului. -Daca creditorul il mosteneste pe garant, atunci datoria debitorului principal nu se stinge. In cazul obligatiilor cu pluralitate de subiecte iin care partile se gasesc pe picior de egalitate, trebuie sa distingem intre obligatii divizibile (conjuncte) sau obligatii solidare (reale). In cazul obligatiilor divizibile. Daca creditorul il mosteneste pe unul dintre codebitori, se va stinge numai datoria acestuia. Ceilalti raman obligati pentru partea lor. La obligatiile solidare. Daca creditorul il mosteneste pe unul dintre codebitori, datoria celorlalti debitori nu se stinge. Datoria codebitorilor la obligatiile solidare se stinge numai atunci cand unul dintre codebitori a facut o plata, ori aici suntem in fata confuziunii, nu a platii, care are identitate proprie, nu se ocnfunda cu plata si nu produce aceleasi efecte juridice. 3.Moartea. Obligatia este reflexul juridic al dreptului de razbunare. Dreptul de razbuunare nu se transmite la urmasi. Obligatia din contractul sponsio nu se transmite. Odata cu inflorirea economiei de schimb, romanii au creat o serie de precedee juridice prin care creantele si datoriile se puteau transmite urmasilor. Acestea au fost sistematizate in dreptul clasic. Urme ale conceptiei stravechi au supravietuit in cazul obligatiilor care izvorau din delictele de vatamare corporala, care au ramas intransmisibile chiar si in epoca clasica. 4.Capitis deminutio se aplica numai la abrogatiune (=procedeul juridic prin care o persoana sui iuris denumita abrogat trece sub puterea altei persoane sui iuris denumita abrogant). Prin efectul abrogatiunii, abrogatul devine persoana alieni iuris si nu mai are patrimoniu propriu, iar lucrurile corporale si creantele abrogatului trec in patrimoniul abrogantului, pe cand datoriile abrogatului se sting, a.i. creditorii abrogatului nu-si mai pot valorifica drepturile de creanta. Aceasta solutie a fost admisa de jurisconsulti, intrucat abrogatul, neavand patrimoniu, nu poate fi urmarit in justitie. Nici abrogantul nu poate fi urmarit d