Percepția

! În studiul percepției au fost conturate mai multe teorii. Unele pun accentul pe stimulii care influențează percepția (pattern-ul fizic al stimulilor) și care, ulterior, declanșează acțiunea proceselor cognitive superioare - acestea poartă numele de teorii bottom-up.

! Celelalte teorii se centrează pe procesele cognitive de nivel superior, pe cunoașterea prealabilă și pe așteptările care influențează percepția și, în consecință, prelucrarea datelor senzoriale - acestea poartă numele de teorii top-down. În cele ce urmează vom vorbi despre fiecare categorie de teorii în parte.

" I. TEORII BOTTOM-UP

1. Percepția directă" Unul dintre cei mai influenți teoreticieni a fost James Gibson (1904-1980), a cărui teorie este reperul pentru această categorie de teorii. Conform lui Gibson, dispunerea informațiilor din receptorii senzoriali, precum și contextul senzorial sunt suficiente pentru a percepe orice. Adică, nu avem nevoie de procese cognitive superioare sau de orice altceva (credințe, așteptări etc) pentru a media între experiențele senzoriale și percepțiile noastre. În lumea reală, spunea Gibson, există suficientă informație pentru a face judecăți perceptuale, în concluzie nu avem nevoie de procese de nivel înalt sau de inteligență pentru a explica percepția. ! Noi folosim informația contextuală în mod direct pentru că suntem în mod biologic orientați în această direcție. Atunci când observăm indici de adâncime (gradientul texturii, de exemplu), aceștia se adaugă percepției directe în vederea evaluării distanței față de obiecte. ! Aceste aspecte sunt greu de sesizat în experimentele de laborator, ele apărând ca fenomene în situațiile din viața reală. Tocmai de aceea modelul lui Gibson este cunoscut ca modelul ecologic al percepției, fiind un model care explică mai bine situațiile din viața reală decât pe cele din laborator, unde este disponibilă puțină informație contextuală. ! Abordarea ecologică se aplică nu doar percepțiilor, ci și reprezentărilor care se formează din acestea. ! Continuarea teoriei lui Gibson este realizată de Eleanor Gibson (1991, 1992), prin cercetările pe care aceasta le-a realizat asupra percepției bebelușilor - bebelușii, cărora le

curs psihologie cognitivă - percepția

lipsește cunoașterea anterioară, dezvoltă rapid multe aspecte de conștiență a percepției, inclusiv de percepție a adâncimii. ! Percepția directă nu integrează procese ca inteligența, pentru că informația pe care trebuie s-o înțelegem este inerentă informației senzoriale. Totuși, inteligența joacă un rol important în procesarea cognitivă, dar după ce procesarea perceptuală a fost finalizată.

2. Teoriile șablonului (template theories)! Selfridge și Neisser (1960) susțineau că în mintea noastră sunt stocate miliarde de seturi de șabloane, care sunt modele înalt detaliate ale obiectelor care trebuie percepute. Exemple de șabloane sunt frecvent întâlnite în viața de zi cu zi (de exemplu, identificarea amprentelor digitale). ! Scopul procesului perceptiv este găsirea șablonului care se potrivește perfect și eliminarea tuturor celorlalte - totuși, în situații obișnuite din viață rareori sistemul perceptiv caută potrivirea perfectă (fiecare expresie facială, coafură etc). ! Aceste teorii nu reușesc să explice de ce uneori recunoaștem cu același pattern două litere diferite:

THE CAT!

cu toate ca sunt pattern-uri înalt automatizate. Avem șabloane mintale pentru fiecare formă, mărime? Dacă da, cum de reușim să le folosim cu o atât de mare viteză?

3. Teoriile prototipului! Rigiditatea teoriilor șabloanelor a condus la o explicație alternativă: teoriile prototipului. ! Prototipul nu este un model rigid, specific, concret - este cea mai bună estimare a unei clase de obiecte sau pattern-uri, care integrează cele mai tipice trăsături ale unei forme sau pattern. Este înalt reprezentativ pentru un pattern dar nu este precis și identic. ! Au fost realizate cercetări pentru a valida acest grup de teorii (de exemplu, Franks și Bransford, 1971). Aceste teorii par să explice percepția configurațiilor de puncte, imaginile simplificate sau complexele de fețe (de exemplu, identificarea fețelor în programele computerizate ale poliției). Cercetările au arătat că putem forma prototipuri chiar atunci când nu am văzut niciodată un exemplu care se potrivește exact cu prototipul, deci, prototipurile pe care le formăm par să integreze toate trăsăturile tipice ale unui

curs psihologie cognitivă - percepția

pattern, chiar dacă nu am văzut niciodată un singur exemplu în care toate trăsăturile să fi fost integrate împreună (Neumann, 1977).

4. Teoriile trăsăturilor ! Constituie o altă alternativă la explicarea percepției formei. Noi încercăm să potrivim trăsăturile unui pattern trăsăturilor stocate în memorie, mai curând decât să potrivim un pattern întreg cu un șablon sau un prototip. Un exemplu de astfel de model a fost denumit Pandemonium:

! Demonul imaginii primește input-ul senzorial (de exemplu, o literă) și transmite mai

departe informația către demonii trăsăturilor, care descompun input-ul în trăsăturile sale specifice (dacă mergem pe linia exemplului anterior, descompun litera în părțile sale componente: linii drepte, linii curbe etc). Fiecare demon de la acest nivel va fi dedicat unei anume trăsături, prezentă într-una sau în mai multe litere - de pildă, o linie verticală stânga este prezentă în literele P, B, R, D, B, E; o linie curbă în partea de sus a literei este întâlnită în litera S. Aceștia semnalează mai departe la nivelul demonilor cognitivi, unde fiecare demon este dedicat unei litere. Ei vor fi activați în mod diferențiat, funcție de trăsăturile activate la nivelul anterior. Astfel, vor fi activate acele litere ce conțin trăsăturile active la nivelul demonilor trăsăturilor (o trăsătură activează simultan toate acele litere în componența cărora intră, și poate apărea situația în care o literă să fie mai activată decât celelalte, pentru că are în componența sa mai multe trăsături active. În cele din urmă, demonii cognitivi încep să țipe, pentru a fi auziți de demonul deciziei. Acest demon “aude” țipetele din camera anterioară și “decide” care literă este practic echivalentul stimulului inițial. Potrivirea perfectă este semnul funcționării corecte a modelului. ! Modelul, dincolo de caracterul său amuzant, este considerat esențial pentru dezvoltarea unor categorii aparte de modele, cele bazate pe trăsături, care și-au găsit o aplicație practică inclusiv în domeniul neuroștiințelor. Unul dintre cele mai importante exemple este modelul elaborat de David Hubel și Torsten Wiesel (1963, 1968, 1979) asupra detectorilor de trăsături din câmpul vizual.

curs psihologie cognitivă - percepția

demonul imaginii

demonii trăsăturilor

demonii cognitivi

demonul deciziei

! Există o strânsă corespondență între neuronii corticali vizuali și cei aflați în retină. Fiecare neuron din retină este conectat cu un anume neuron din cortex. Cu cât un stimul este mai complex, cu atât aria alocată prelucrării lui este mai mare și mai aproape de cortex. !

! Receptorii senzoriali din retină transmit informația legată de stimulul vizual către

t a l a m u s , pr in intermediul nervu lu i opt ic . Neuronii talamici transmit mai departe informația neurală către o arie a cortexului vizual, corespunzătoare pentru anumiți receptori senzoriali. Celulele simple descarcă impulsuri numai dacă stimulii sunt linii cu anumite orientări și poziții în câmpul receptor, fiecare celulă simplă putând fi diferită de celelalte celule simple. ! Celulele complexe descarcă impulsuri numai pentru stimuli cu anumite orientări în aria de celule simple care comunică direct cu celula complexă. ! Celula hipercomplexă descarcă impulsuri atunci când detectează anumite forme în regiunea guvernată de celulele complexe care comunică direct cu celula hipercomplexă. Ele pot răspunde la colțuri, unghiuri, pot exista chiar anumite celule hipercomplexe înalt sofisticate care răspund la forme foarte specifice (cum ar fi mâna, fața etc), indiferent de mărimea stimulului.

5. Teoria structural-descriptivă ! Irving Biederman (1987) a formulat o ipoteză prin care susținea un anume mod de a realiza reprezentări tridimensionale stabile ale obiectelor, prin manipularea a câteva forme geometrice simple. Aceste forme simple purtau, în viziunea lui, denumirea de “geoni” (denumire formată din contragerea expresiei “geometrical icons”) și semănau cu obiecte precum cărămizile, cilindrii, coviltirele, conurile etc. ! Teoria sa este cunoscută sub denumirea de RBC (“recognition by components” - recunoaștere pe baza componentelor) și susține că recunoaștem rapid obiectele prin aceea că le observăm marginile și apoi le descompunem în geoni, iar prin recompunere le putem rearanja. Așa cum un număr mic de litere poate fi folosit pentru scrierea a

curs psihologie cognitivă - percepția

receptorii senzoriali din retină

neuroni din talamus

celule simple

celule complexe

celule hipercom-plexe

nenumărate cuvinte și fraze, tot așa un număr mic de geoni poate fi folosit pentru a construi multe forme de bază și apoi nenumărate obiecte. ! Geonii sunt simpli și invarianți. Obiectele construite din geoni sunt ușor de recunoscut din mai multe perspective, în ciuda perturbărilor din contextul vizual. ! Acest model, spune Biederman, explică simplu felul în care reușim să recunoaștem rapid, fără efort, clasificarea generală pentru o multitudine de obiecte, chiar dacă le vedem din unghiuri diferite. Ceea ce nu explică el, însă, este modul în care recunoaștem cazurile particulare (cum ar fi, de pildă, fețele distincte). O altă limită, pusă în discuție, este felul în care recunoașterea pe bază de geoni ar putea să ia în calcul efectele așteptărilor prealabile, precum și contextul extern stimulilor (mediul).

II. ABORDĂRILE DE TIP TOP-DOWN

! Sunt cunoscute sub denumirea de “percepție constructivă”. Cei mai importanți autori pentru acest grup de teorii au fost Helmholtz, principalul promotor al ideii (1909-1962), din care s-au inspirat ulterior Bruner (1957), Gregory (1980), Rock (1983).! Ideea de bază este următoarea: subiectul își construiește o înțelegere cognitivă (percepție) a unui stimul folosind informația senzorială ca fundație pentru structură, el folosește însă și alte surse de informație pentru a construi percepția. Acest punct de vedere mai poartă denumirea de “percepție inteligentă”, deoarece susține că gândirea joacă un rol important în percepție. ! În timpul percepției formăm cu rapiditate și testăm ipoteze variate cu privire la ceea ce percepem, bazându-ne pe ceea ce simțim (datele senzoriale), ceea ce știm (informația stocată în memorie) și ceea ce putem infera (prin folosirea de procese cognitive de nivel înalt). ! În percepție luăm în considerare așteptările anterioare, ceea ce știm despre context și ceea ce putem infera în mod rezonabil, bazându-ne atât pe date, cât și pe ceea ce știm despre acele date. ! De obicei facem atribuiri corecte în ce privește senzațiile noastre vizuale pentru că realizăm inferențe inconștiente (un proces prin care asimilăm în mod inconștient informație din mai multe surse, pentru a crea o precepție). Cu alte cuvinte, atunci când folosim mai multe surse de informație emitem judecăți de care nu suntem conștienți. ! Un motiv pentru care am putea lua în calcul această abordare este acela că teoriile de tip bottom-up nu explică suficient de bine efectele contextului (influența a ceea ce ne

curs psihologie cognitivă - percepția

înconjoară asupra modului de realizare a percepției). Efectele contextului au fost intens studiate și demonstrate în numeroase experimente. ! O poziție extremă a acestei abordări ar subestima drastic rolul stimulilor și ar duce la creșterea inexactităților în percepție. Aceeași situație ar apărea și dacă am lua în considerare în mod exclusiv abordarea bottom-up. ! Din punct de vedere teoretic, rezolvarea discrepanțelor dintre cele două tipuri de abordări ar putea fi realizată printr-o teorie de sinteză, reprezentată, în cazul percepției, de teoria computațională a percepției.

III.TEORIA COMPUTAȚIONALĂ A PERCEPȚIEI (David Marr, 1982)

! A fost creată de David Marr și prezentată în lucrarea “Vision” (1982). Este considerată o teorie de compromis pentru că ia în calcul atât aspectele specifice teoriilor bottom-up, cât și cele corespunzătoare teoriilor top-down, într-o teorie care a suscitat numeroase cercetări și un model al percepției cunoscut sub denumirea de modelul computațional al percepției. Acesta ia în considerare bogăția informației senzoriale fără ignorarea valorii informației prealabile și a experienței perceptive. A luat în calcul complexitatea proceselor cognitive necesare în formarea unei reprezentări mintale a mediului, funcție de datele senzoriale. În plus, teoria lui încorporează câteva dintre principiile descriptive ale percepției, constantele perceptive și principiile gestaltiste. Datele primare de la retină pot fi organizate folosind trei tipuri de trăsături: margini, contururi și regiuni de similaritate.

curs psihologie cognitivă - percepția

stimulii vizuali

schița primară

schița reprezentarea 3D

procesarea adâncimii și distanței

procesarea mișcării

detectarea poziției și formei din

procesarea texturii

procesarea culorii

! Ideea de bază a modelului computațional, prezentat în desenul de mai sus este următoarea: stimulii luminoși ajung să impresioneze retina și sunt supuși unor procesări inițiale, care se finalizează cu producerea unei SCHIȚE PRIMARE a obiectului. Aceasta este supusă unor tratamente sau procesări informaționale care se desfășoară în STRUCTURI MODULARE (procesarea culorii, a mișcării, a adâncimii și distanței etc).

curs psihologie cognitivă - percepția