1

AMBALAJE DIN

INDUSTRIA ALIMENTARA

Notiuni introductive

• Produsele alimentare pentru a putea fi conservate si comercializate trebuie sa fie

ambalate in diverse tipuri de ambalaje care au rolul de a le proteja de factorii externi

si care faciliteaza transportul si manipularea acestora.

• Indiferent de natura lor, produsele alimentare suferă modificări fizico-chimice mai

mult sau mai puţin evidente în funcţie de:

– tipul de ambalaj,

– perioada si temperatura de depozitare

– termenul de valabilitate.

• Tipul si design-ul materialelor de ambalare trebuie să asigure o protecţie adecvată

pentru produsele alimentare, să reducă la minim riscurile de contaminare, să prevină

deteriorarea şi să permită etichetarea adecvată.

• Materialele de ambalare sau gazele inerte (acolo unde sunt folosite), trebuie să nu

fie toxice, să nu constituie un pericol pentru siguranţa alimentelor şi să menţină

produsele alimentare corespunzătoare pentru consumul uman, în condiţiile specifice

de depozitare şi utilizare.

1. AMBALAREA

Definiţie - procedeu prin care se asigură cu ajutorul ambalajelor, protecţie temporară

produselor alimentare.

- reprezintă o etapă importantă în procesul de producere/conservare a alimentelor

- succesul metodelor de conservare este determinat de modul în care se realizează

ambalarea, în vederea asigurării menţinerii proprietăţilor produselor alimentare şi

pentru mărirea termenului de valabilitate.

- Se poate efectua pentru produse:

- procesate (salamuri, biscuiţi etc.),

- neprocesate (carne, făină etc)

1.1. Obiective: - siguranţa alimentelor pe toată durata de valabilitate a produselor alimentare,

- protecţia alimentelor împotriva factorilor nocivi din mediu (vapori, apă, gaze etc.)

- protecţia mediului faţă de produs şi deşeuri (pentru abatoare),

- protecţia alimentelor faţă de rozătoare, insecte, microorganisme - pe toată durata de

valabilitate a produselor alimentare,

- forma obţinută să fie regulată, să poată fi depozitate prin stivuire/suprapunere,

- mărimea şi grafica să atragă consumatorul.

1.2. AMBALAJUL

Definiţie

• reprezintă totalitatea elementelor care acoperă sau învelesc un produs sau un

ansamblu de produse, cu scopul de a le asigura protecţia pe parcursul manipulării,

trasportului, depozitării şi comercializării, pană la consumator, pe toată perioada

termenului de valabilitate a produsului alimentar.

2

Ambalajul asigură un complex de funcţii:

- protecţie mecanică, biologică, microbiologică, chimică,

- funcţie de promovare a produsului.

Material de ambalare = materialul din care este confecţionat ambalajul propriu-zis şi

accesoriile

Accesorii = totalitatea elementelor care completează sau preiau o parte din funcţiile

ambalajelor: imobilizare, amortizare şocuri, închidere etc.

• Preambalarea = ambalarea care se efectuaează în magazinele de desfacere, la locul

de sortare a produselor sau înainte de vanzare, cu scopul de a facilita o vanzare mai

rapidă a produselor alimentare.

2. CONDITII GENERALE PENTRU AMBALAJE

Dintre condiţiile care trebuie îndeplinite de materialele de ambalare şi împachetare, se pot

enumera:

• materialele de ambalare şi împachetare trebuie avizate sanitar;

• materialul de ambalare trebuie să fie adecvat pentru scopul în care este folosit. Spre

exemplu, în cazul ambalării cărnii şi produselor din carne, caserolele sau cutiile de

carton trebuie să aibă un strat interior protector sau alte mijloace de protecţie a

cărnii. Acest strat interior nu este necesar dacă produsele sunt ambalate individual;

• materialele de împachetare reutilizabile trebuie să fi rezistente la dezinfectante şi

coroziune;

• materialele de ambalare şi împachetare trebuie nu numai să asigure protecţia, ci şi să

menţină caracteristicile alimentelor;

• unităţile de industrie alimentară trebuie să deţină spaţiu special amenajat pentru

depozitarea materialelor de ambalare;

• materialele de ambalare şi de împachetare reutilizabile trebuie să fie durabile şi uşor

de igienizat.

- Alimentele neprotejate sau ambalate necorespunzător vor fi expuse pe de o parte

deteriorării fizice şi pe de altă parte contaminării din punct de vedere microbiologic.

- Folosirea unor materiale de ambalare confecţionate din materiale necorespunzătoare

poate conduce şi la contaminare chimică.

- Igiena spaţiilor de depozitare şi a celor în care se realizează reconstituirea (formarea

cutiilor pliate), precum şi starea de curăţenie a personalului implicat în acestă

activitate poate duce la contaminarea materialelor de ambalare şi implicit a

alimentelor.

• În acest context, este necesară stabilirea unor proceduri pentru a preveni sau reduce

la minim riscurile de contaminare care pot influenţa ambalajele utilizate în industria

alimentară

• Dintre diferitele tipuri de accidente care pot atrage după sine contaminarea

alimentelor din cauza materialelor de ambalare care nu au îndeplinit condiţiile

descrise, se pot enumera:

– materialele de ambalare de calitate necorespunzătoare se pot rupe şi pot

expune alimentele riscurilor de contaminare;

3

– materialele de ambalare pot conţine substanţe chimice care să contamineze

alimentele;

– condiţiile inadecvate de depozitare pot cauza deteriorarea ambalajelor şi

contaminarea cu murdărie sau prin intermediul dăunătorilor;

– cutiile de carton se pot contamina microbiologic şi se pot constitui într-o

sursă de praf şi de fragmente de hârtie;

– igienizarea necorespunzătoare a recipienţilor refolosibili (ex: containere,

navete) poate cauza contaminare încrucişată între diferitele şarje de produse;

– anumite tipuri de ambalare şi anume ambalarea în atmosferă modificată,

folosind diferite concentraţii de oxigen (O2), bioxid de carbon (CO2) şi azot

(N2), poate ţine sub control procesele de alterare generate de

microorganisme.

3. CLASIFICAREA AMBALAJELOR

• Ambalaj primar = materialul care vine în contact direct cu produsul alimentar,

asigură protecţie şi este achiziţionat odată cu produsul (sticla, punga de hartie etc.)

• Ambalaj secundar = ambalajul care grupează mai multe ambalaje primare, în

vederea uşurării depozitării şi transportului. Poate fi conceput ca vanzarea cu

amănuntul să se facă direct din acestea: navete, cutii de carton etc.

• Ambalaj terţiar = grupează mai multe ambalaje secundare (paletul pe care sunt

depozitate materialele de ambalare secundare învelite în folie contractibilă).

• Ambalaj cuaternar = un container în care sunt depozitate ambalaje terţiare, folosite

pentru transportul pe distanţe lungi. Pot asigura un microclimat corespunzător în

interiorul recipientului, în funcţie de tipul de ambalaj (pot fi izoterme).

• Produsul ambalat = unitatea formată dintre produsul alimentar şi ambalajul primar

utilizat.

3.1. CLASIFICAREA MATERIALELOR DE AMBALARE ÎN FUNCŢIE DE DURATA

DE UTILIZARE

• 1. Ambalaj refolosibil = ambalaj supus restituirii şi reutilizării (sticle, navete)

• 2. Ambalaj nerefolosibil = de unică folosinţă, de tip “pierdut”, utilizabil o singură

dată.

• 3. Ambalaj inventar = refolosibil, supus restituirii către o anumită entitate

organizatorică (personalizate).

3.2. CLASIFICAREA MATERIALELOR DE AMBALARE ÎN FUNCŢIE DE SCOPUL

PENTRU CARE AU FOST CREATE

• Ambalaje de transport – secundar, terţiar, cuaternar

• Ambalaje de desfacere – deseori amb. primar, mai rar amb. secundar.

3.2.1. Operatii de ambalare

• Operaţii principale de ambalare – dozarea şi impachetarea produsului, închiderea

ambalajului.

4

• Operaţii auxiliare de ambalare – pregatirea produselor alimentare, pregatirea

materialelor de ambalare, urmate de etichetare şi marcare.

• Ambalare automată – toate operaţiile de amblare sunt efectuate de maşini de

ambalare.

3.2.2. Modalităţi de realizare a ambalalării

1. Ambalare automată – toate operaţiile de amblare sunt efectuate de maşini de ambalare.

2. Ambalare la bucată – fiecare unitate de produs este ambalată separat

3. Ambalare colectivă – mai multe unităţi de produs sunt puse în acelaşi ambalaj primar

(napolitane, pulpe).

4. Ambalare porţionată – într-un ambalaj de adaugă o singură doză de produs care se

consumă odată.

5. Ambalare gravimetrică – doza de produs ambalat se stabileşte în funcţie de masa

acestuia.

6. Ambalare volumetrică - doza de produs ambalat se stabileşte în funcţie volumul

acestuia.

7. Ambalare în atmosferă controlată – utilizarea unor gaze prin care sunt controlate

procesele biochimice din produs

4. Transformări induse de ambalaje produselor alimentare

• Transformările induse de ambalaje produselor alimentare sunt:

– fizico-chimice

– chimice

A) Transformările fizice şi chimice ale produselor alimentare ambalate care au loc din

momentul ambalării şi pană la consum, se manifestă prin:

– Solidificare prin uscare,

– cristalizare,

– formare de hidraţi,

– autooxidare,

– reacţii de îmbrumare neenzimatcă,

– transformări enzimatice.

Transformările fizico-chimice induse de ambalaje

• Aceste transformări pot genera:

– modificări organoleptice

– apariţia unor produşi toxici, în strânsă concordanţă cu caracteristice

ambalajelor şi ale materialelor folosite la confecţionarea acestora.

A) Transformările fizico-chimice generate de ambalaje produselor alimentare sunt

legate de proprietăţile materialelor de ambalare:

- permeabilitate la vapori de apă,

- permeabilitate la gaze,

- permeabilitate la raze din domeniul vizibil şi ultraviolet (UV),

- permeabilitate la vapori de substanţe organice.

• Permeabilitatea ambalajelor la vaporii de apă antrenează modificări cum ar fi:

– aglomerarea produselor pulverulente,

– absorbţia apei de către produsele higroscopice,

5

– cristalizarea unor substanţe amorfe,

– dezvoltarea unor procese enzimatice şi a microorganismelor,

– Scăderea conţinutului de umiditate (pierderi de greutate, modificări ale

texturii şi culorii).

• Permeabilitatea ambalajelor la gaze determină modificări ale gustului şi culorii.

• Când ambalajele permit pătrunderea radiaţiilor se produc transformări chimice

oxidative, favorizând cataliza reacţiilor de oxidare a grăsimilor.

• Permeabilitatea ambalajelor la vaporii substanţelor organice au drept

consecinţe:

– pierderea aromei,

– contaminarea produselor ambalate.

B) Transformări chimice

• Principalele transformări chimice induse alimentelor datorită ambalajelor constau

în:

– trecerea ionilor metalici (Fe 2+ şi Cu 2+) în produsul ambalat, cauzând gust

metalic.

– accelerarea reacţiilor de oxidare ale grăsimilor.

– ionii de aluminiu (Al 3+) şi staniu (Sn 2+) provoacă modificări de culoare.

– ionii de crom (Cr 2+), calciu (Ca 2+) şi zinc (Zn2+) provoacă modificări de

gust şi culoare.

Caracterizarea materiei de ambalaj în funcţie de proprietăţile fizico-chimice

• în afara condiţiilor generale impuse, materialele folosite în confecţionarea

ambalajelor trebuie să întruneasă o serie de caracteristici:

– Să fie permeabile astfel încât:

• să se asigure respiraţia produselor alimentare (fructe, legume

proaspete, carne proaspătă) sau

• evacuarea gazelor de fermentare (brânzeturi care se maturează

ambalate).

– Impermeabilitate la microorganisme, arome, gaze, vapori.

– Rezistenţa la temperaturi:

– scăzute (produsele congelate),

– ridicate (pasteurizate, sterilizate).

– Stabilitate chimică faţă de:

– apă,

– acizi,

– baze,

– săruri,

– grăsimi.

– Să fie uşor sudabile (închiderea ambalajului), compatibile cu lacurile de

etichetare.

– Să fie lipsite de miros, gust propriu sau alte componente care modifică

proprietăţile produselor ambalate.

I. PERMEABILITATEA

• În industria alimentară, permeabilitatea / impermeabilitatea materialelor utilizate la

ambalare este evaluată pentru:

6

– Vapori;

– Gaze;

– Arome, mirosuri;

– Lichide;

– Lumină;

– Raze UV.

• Din punct de vedere al permeabilităţii / impermeabilităţii la diferite substanţe, se

disting două categorii de materiale pentru ambalare:

1. Sticlă şi diverse metale (fier, staniu, aluminiu, oţel inoxidabil):

– impermeabilitate la gaze, arome, vapori, lichide.

– permeabilitatea sticlei la razele din domeniul vizibil şi permeabilitatea slabă

la razele UV.

2. Hârtie, carton, lemn şi materiale plastice – Permeabilitate slabă la gaze, vapori, uneori la lichide.

– În majoritatea cazurilor, hârtia şi cartonul împreună cu materialul plastic

formează un material complex cu calităţi superioare faţă de hârtie sau carton

simplu.

Permeabilitatea materialelor plastice la vapori şi gaze:

• se exprimă în:

– grame/ m² x 24h pentru apă şi

– cm³/m² x 24h pentru gaze, ţinand cont de grosimea peliculei, suprafaţa de

penetraţie şi presiunea gazului.

• Permeabilitatea este influenţată de factori ca:

– structura cristalină – polimerii cu structură cristalină prezintă o foarte redusă

permeabilitate la vapori,

– simetria / asimetria moleculelor;

– prezenţa adjuvanţilor (plastifianţi, pigmenţi)

• Materialele plastice sunt mai puţin permeabile la razele UV decât sticla.

Permeabilitatea materialelor plastice – continuare:

• Printre macropolimerii cu permeabilitate crescută la UV se numără:

– polietilena,

– polimetacrilatul de metil şi

– derivaţii celulozici.

• Permeabilitate redusă la UV prezintă:

– Policlorura de vinil neplastifiată,

– policlorura de viniliden şi

– poliesterii stratificaţi.

II. MICROPOROZITATEA – la foliile de material plastic, de aluminiu şi de staniu

depinde de:

• structura monomerului,

• gradul de polimerizare şi

• modul de obţinere al peliculei:

7

– evaporare

– extrudare – prelucrare a materialelor prin care se conferă forma dorită.

Efectul nedorit al microporozităţii se elimină prin suprapunerea mai multor straturi foarte

subţiri în locul unei singure pelicule de grosime echivalentă.

III. IMPERMEABILITATEA LA MICROORGANISME

• Peliculele de material plastic lipsite de microporozităţi sunt şi impermeabile la

majoritatea microorganismelor (bacterii, mucegaiuri).

IV. COMPORTAREA MATERIALELOR LA FRIG

Temperatura de refrigerare: 0 - 4ºC .

Temperatura de congelare lentă (-18 ºC) şi rapidă (- 40ºC).

cu cât congelarea se realizează mai rapid, cu atât distrugerile tisulare sunt

mai mici.

Indiferent de tipul de congelare, temperatura pentru depozitarea alimentelor este de

–18 → -20ºC.

Liofilizarea constă în aplicarea congelării şi deshidratării, prin crearea de vid:

produsul este congelat,

trecut în vid înalt,

rezultatul fiind un produs poros, friabil, foarte avid de apă.

Deoarece tratamentul la frig se aplică adesea direct produselor ambalate, este

necesară cunoaşterea comportării acestor materiale la temperaturi scăzute:

sticla şi cartonul au o bună comportare la rece.

materialele plastice:

polietilena, polistirenul, poliamidele sunt foarte rezistente la frig

polipropilena devine casanta la temperaturi apropiate de valorile de

refrigerare.

fragilitatea polietilenei apare la aproximativ -50ºC

fragilitatea polistirenului apare la -60ºC.

V. COMPORTAREA MATERIALELOR DE AMBALARE LA CALD.

În general, materialele utilizate la ambalare rezistă destul de bine la temperaturile

înalte folosite în industria alimentară.

Sticla şi materialele înrudite cu ea pot fi folosite la confecţionarea ambalajelor

care trebuie să suporte temperaturi foarte înalte (sterilizarea).

În cazul materialelor plastice, rezistenţa la căldură depinde de natura materialului:

Polipropilena suportă cu uşurinţă temperaturi de sterilizare (+120ºC).

Polietilena rezistă până la 100ºC.

VI. DURITATEA

Reprezintă proprietatea corpurilor solide de a se opune pătrunderii în masa lor, a

altor corpuri solide, care tind să le deformeze suprafaţa.

Determinarea durităţii metalelor se bazează pe măsurarea urmei pe care un CORP

PENETRANT DUR (bile de oţel, vârf de diamant) o lasă prin apăsare pe suprafaţa

obiectului respectiv.

8

MATERIALELE PLASTICE

Sunt produse sintetice macromoleculare din care, prin prelucrare mecanică sau

termică se poate obţine o mare varietate de obiecte.

Numele dat aminteste de una dintre propietatile lor fundamentale, si anume

plasticitatea - capacitatea de a se deforma sub actiunea unei forte exterioare si de a-

si conserva apoi forma care le-a fost data.

Pentru fiecare obiect, trebuie ales materialul plastic care are calitatile cele mai

potrivite: suplete, rigidate, rezistenta la soc, elasticitate, transparenta, greutate mica.

Materialele plastice pot fi:

Anorganice:

sticla,

ceramica

Organice = CARBOPLASTE:

masele plastice artificiale,

răşinile naturale

A. MATERIALELE PLASTICE anorganice

1. STICLA

Este un material plastic anorganic, folosit la confecţionarea ambalajelor destinate

produselor alimentare lichide şi păstoase.

Printre AVANTAJELE legate de utilizarea ca ambalaj:

insolubilă în apă,

rezistenţă acido - bazică,

inerţie chimică în contact cu produsele alimentare,

impermeabilitate la gaze, vapori, lichide, arome,

nu are miros, nu reţine mirosul,

rigiditate,

transparenţă - permite vizualizarea conţinutului,

igienizare facilă,

poate fi obţinută în cele mai diverse forme şi culori.

DEZAVANTAJE:

fragilitate (crapă sub acţiunea şocurilor mecanice şi termice),

greutate ridicată,

depozitare dificilă,

îmbătrânire sub acţiunea agenţilor atmosferici.

B. MATERIALELE PLASTICE organice

Sunt substanţe macromoleculare organice, în stare pură sau sub forma unor

amestecuri cu diferite materiale de adaos:

plastifianţi,

stabilizatori,

coloranţi.

au capacitatea să treacă prin încălzire în stare plastică, pot fi modelate, iar după

răcire păstrează forma dată.

9

B. MATERIALELE PLASTICE organice

= CARBOPLASTE Materialele plastice folosite ca ambalaje:

pe bază de produse de condensare:

răşini POLIVINILICE

răşini POLISTIRENICE

răşini POLIETILENICE.

produşi naturali modificaţi chimic:

răşini pe bază de celuloză,

răşini proteice.

CLASIFICAREA MATERIALELOR PLASTICE ÎN FUNCŢIE DE

COMPORTAMENTUL LA CĂLDURĂ:

TERMOPLASTICE,

SEMITERMOPLASTICE,

MONOPLASTICE (TERMORIGIDE).

Produsele termoplastice supuse încălzirii se înmoaie şi pot fi prelucrate prin presare sau

pulverizare. După răcire se solidifică, iar printr-o nouă încălzire devin din nou plastice.

Procesul poate fi reluat.

Produsele semitermoplastice supuse încălzirii se înmoaie, se pot prelucra similar, dar

după răcire se realizează un produs mai puţin plastic la cald.

Produsele monoplastice - întărirea este ireversibilă; sunt mulate la rece pe formele dorite

apoi sunt incalzite pentru a se intari; sau pot fi lasate sa se intareasca dupa ce li se adauga

un produs special. Plasticele termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor prelucrate

manual sau a celor care necesita o fabricatie ingrijita.

I. PRODUSELE TERMOPLASTICE Din punct de vedere chimic se clasifică în:

POLIOLEFINE;

OLEFINE;

COPOLIMERI AI ETILENEI;

POLIAMIDE;

POLIACRILAŢI.

A. POLIOLEFINE:

a. POLIETILENA

masă albă, flexibilă, transparentă, inertă la majoritatea reactivilor chimici;

rezistentă la şoc, la întindere, rupere;

reprezintă o barieră excelentă împotriva apei şi a vaporilor de apă;

permeabilă pentru unele lichide şi gaze ;

utilizată pentru folii simple, folii complexate cu celofan sau folii de aluminiu.

b. POLIPROPENA

mai fragilă decât polietilena,

se poate prelucra uşor,

rezistenţa la şoc scade în jurul valorii de 00C

utilizată sub formă de:

peliculă simplă sau

stratificată cu alte materiale.

c. POLIBUTENA

10

rezistentă la rupere, înţepare şi lovire.

rezistentă la temperaturi înalte,

compatibilă cu ambalarea aseptică a produselor alimentare

impermeabilă la apă

folosită sub formă de folie pentru saci şi pentru pungile de lapte

d. POLIPENTENA

rezistenţă foarte bună la temperaturi mai mari de 2500C.

rezistenţă chimică bună.

utilizată sub formă de:

material de acoperire a cartonului pentru a-i conferi rezistenţă termică,

tăvi pentru gătirea şi servirea alimentelor.

B. OLEFINE a. POLICLORURA DE VINIL (PVC)

în stare pură e foarte rezistentă la acizi concentraţi, baze, uleiuri şi alte grăsimi,

are o permeabilitate mare pentru apă şi mică pentru gaze,

nu trebuie folosită în combinaţie cu unii stabilizatori de tipul plumbului (Pb) şi

cadmiului (Cd).

PVC se utilizează:

în stare plastifiată pentru mai multe tipuri de ambalaje;

ca film subţire pentru învelirea tăvilor cu carne proaspătă şi produse din carne,

deoarece permeabilitatea la vaporii de apă previne condensarea acestora la interior;

foliile TERMOFORMATE se folosesc pentru confecţionarea unei game largi de

ambalaje (cutii de ciocolată, biscuiţi, uleiuri, sucuri).

b. POLICLORURA DE VINILIDEN

are punct de topire ridicat,

se poate stabiliza şi plastifia,

se prezintă sub formă de granule sau folie pentru acoperirea hârtiei, cartonului,

aluminiului, celulozei.

are o bună rezistenţă mecanică,

rezistă la acizi şi baze, uleiuri, grăsimi.

Mod de utilizare: folii şi pelicule pentru realizarea ambalajelor termosudabile.

c. POLISTIRENUL

Este termoizolant

se poate colora uşor,

deşi la cald are miros neplăcut, acesta dispare repede,

dacă ambalarea se realizează corect mirosul nu e transmis produsului ambalat.

rezistenţă remarcabilă la lichide şi alimente sub formă păstoasă,

rezistenţă limitată la căldură: obişnuit la 70-80ºC, iar cel de foarte bună calitate la

100ºC.

Caserolele din polistiren expandat pentru alimente sunt utilizate in diverse domenii,

cum ar fi: ambalarea carnii si preparatelor din carne, a produselor de patiserie si cofetarie, a

semipreparatelor alimentare, pretandu-se la incalzirea in cuptorul cu microunde.

Gama de caserole este diversificata:caserole cu dimensiuni diferite pentru a se adapta la

orice tip de produs si pentru a permite ambalarea produselor in diverse cantitati.

Sortimente:

1. polistiren rezistent la şoc

rezistent la căldură, transparent, netoxic.

11

utilizat pentru confecţionarea ambalajelor dutilizate pentru ambalarea:

uleiurilor vegetale, grăsimilor animale, sucurile de fructe, băuturi

alcoolice, brânză, creme, iaurt, dulceaţă, îngheţată.

2. polistiren spumă grosimi şi greutăţi diferite

ambalaje de unică folosinţă:

tăvi de carne şi produse din carne,

cofraje pentru ouă,

ambalaje pentru produse gata preparate sau semipreparate.

d. ALCOOLUL POLIVINILIC

este o pudră albă,

cu temperatură de topire 185-200ºC.

solubil în apă,

insolubil în solvenţi organici,

se poate plastifia,

poate fi util ca film la formarea stratului protector al ambalajului din hârtie sau

carton.

e. POLIACETATUL DE VINIL

există sub forma lacurilor,

suport pentru hârtie, carton, recipiente metalice.

sub formă de emulsie apoasă înlocuieşte latexul de cauciuc mai ales la forma

inelului de cauciuc al capacelor cutiilor metalice de conserve.

C. COPOLIMERI AI ETILENEI

a. ETILENA ŞI ACETATUL DE VINIL

prezintă permeabilitate la vaporii de apă,

nu sunt toxice,

se folosesc foarte mult în industria alimentară sub formă de recipient de diferite

forme şi mărimi, folii, tuburi deformabile, film pentru ambalaj alimentar (carne).

b. ETILENA ŞI ALCOOLUL VINILIC

sunt materiale greu de prelucrat,

realizează bariere foarte bune pentru gaze, mirosuri, solvenţi,

au bună rezistenţă şi elasticitate

se folosesc în structura unui ambalaj asigurând păstrarea aromei produsului

respectiv deoarece nu permit pătrunderea oxigenului în interior,

sunt utilizate în cazul produselor ambalate cu gaze (CO2, N2 ) deoarece pot reţine

aceste gaze.

c. IONOMERII

au rezistenţă foarte bună la uleiuri şi alte grăsimi,

12

sunt utilizaţi sub formă de filme pentru laminat, nailon, poliesteri pentru ambalarea

cărnii şi a brânzeturilor.

D. POLIAMIDE Categorii de poliamide:

RELON

CAPRON

NAILON

PERLON

au stabilitate termică bună, sunt rezistente până la 140ºC, rezistente la şoc şi acizi

diluaţi.

Ca utilizări le întâlnim la ambalajul brânzei proaspete, cărnii proaspete şi produselor

alimentare congelate.

E. ACRILONITRILI ŞI POLIMERI ASOCIAŢI

a. POLIACRILONITRILUL se foloseşte în amestec cu alţi monomeri pentru prelucrarea

unor ambalaje.

b. STIRENUL ŞI ACRILONITRILUL se folosesc atunci când se doreşte o îmbunătăţire a

proprietăţilor chimice.

c. DERIVAŢII CELULOZICI sunt esteri ai celulozei: METIL - CELULOZĂ, ETIL -

CELULOZĂ, HIDRAT DE CELULOZĂ, CELOFAN.

se utilizează pentru impregnarea hârtiei şi cartonului.

celofanul e un ambalaj transparent, poate fi incolor sau colorat în diferite nuanţe.

II. PRODUSELE SEMITERMOPLASTICE

POLIEPOXIZI

SILICONI

HÂRTIA ŞI CARTONUL

STANIUL

A. POLIEPOXIZI paste cu adeziune ridicată faţă de: metale, sticlă, porţelan, mase plastice;

rezistenţă ridicată faţă de acizi, baze, apă.

utilizaţi pentru tapetarea interioară a cutiilor de conserve şi de bere.

a. POLI-ETILEN-TEREFTALAT (PET)

b. POLI-BUTILEN-TEREFTALAT (PBT)

sunt netoxici,

materiale folosite la confecţionarea ambalajelor pentru:

alimente congelate

alimente care se încălzesc în ambalaj,

tăvi termoformate care se introduc în cuptor odată cu produsele congelate sau

gata preparate.

13

Recomandate pentru: produse lactate, miere s.a. Recomandate pentru :

vegeta,

conservanti, ceaiuri, produse

granulate s.a.

B. SILICONI rezistă la frig;

fără toxicitate;

utilizaţi pentru acoperirea ambalajelor sub formă de:

fluide siliconice,

răşini siliconice,

pastă siliconică.

C. HÂRTIA ŞI CARTONUL

aglomerări de fibre celulozice.

însuşirile lor depind de procedeul de extragere a fibrelor din lemnul - materie primă.

fibrele se extrag prin procedee mecanice, chimice sau mixte, rezultând două

categorii de pastă:

1. Brună / nealbită (pasta Kraft) - folosită pentru obţinerea hârtiei Kraft cu

bună rezistenţă mecanică,

2. Albă /albită - obţinută printr-o prelucrare superioară a lemnului, cu

rezistenţă mecanică mai mică.

SORTIMENTE DE HÂRTIE

1. HÂRTIA KRAFT: aspră, foarte rezistentă, folosită la confecţia sacilor,

2. HÂRTIA ALBITĂ:curată, strălucitoare, cu rezistenţă mai mică, aspect mai plăcut.

3. HÂRTIA PERGAMENT: rezistenţă moderată, permeabilă pentru uleiuri, utilizată pentru

produsele coapte şi alimentele care conţin grăsimi.

4. HÂRTIA TRANSPARENTĂ (PERGAMINATĂ) : rezistă la uleiuri şi grăsimi; folosită

pentru funcţia de barieră faţă de substanţe odorante în confecţionarea sacilor, pungilor şi

cutiilor.

5. HÂRTIA SULFURIZATĂ (pergament vegetal) : permeabilitate redusă la aer, folosită

la:

ambalarea şi conservarea:

produselor cu umiditate crescută

materiilor grase: unt, margarină, carne

14

confecţionarea etichetelor din interiorul ambalajelor produselor ce conţin

grăsime

tapetarea internă pungilor de cafea.

6. HÂRTIA CERATĂ: bună barieră pentru vapori şi lichide.

7. HÂRTIA PARAFINATĂ: hidrofobă, stabilă chimic.

Dezavantaje: la temperaturi scăzute devine fragilă; Prin pliere stratul de parafină

crapă.

E utilizată pentru ambalarea: brânzeturilor, caramelului, ciocolatei.

În combinaţie cu alte materiale se foloseşte la ambalarea: pâinii, biscuiţilor,

bomboanelor.

D. STANIUL

datorită proprietăţilor sale elastice şi rezistenţei la coroziune, este foarte des folosit

în industria alimentară.

maleabilitate înaltă,

duritate scăzută,

caracter amfoter,

reacţionează cu acizii şi bazele,

nu e toxic.

aliajele sale au diferite întrebuinţări:

- aliajul St + Pb e folosit pentru lipit în tehnologia confecţionării cutiilor de

conserve,

- un alt aliaj folosit la construirea utilajelor de oţel,

se poate întâlni sub formă de:

- tabla cositorită,

- folii de staniu (staniol) de grosimi variabile, pentru ambalarea diferitelor

brânzeturi.

CARACTERISTICI ŞI FUNCŢII ALE AMBALAJULUI ŞI ETICHETEI

AMBALAREA este operaţia prin care se asigură protecţia temporară a produselor

pe durata manipulării, transportului, depozitării, vânzării / consumului.

În prezent majoritatea produselor alimentare se comercializează sub formă

ambalată, întrucât aspectul estetic se integrează în noţiunea complexă de calitate a

alimentelor.

Funcţiile ambalajului sunt dictate de produsul care se ambalează, de mijloacele şi

metodele prin care el va fi transportat de la producător la consumator.

După scop ambalajele pot fi de transport şi de desfacere.

În funcţie de scopul utilizării, ambalajele se clasifică în două categorii:

- Ambalaje pentru transport

- Ambalaje pentru desfacere.

Funcţiile ambelor tipuri sunt similare, cu deosebirea că la ambalajele de desfacere se pune

un accent deosebit pe funcţia de : informare, protectie, reclamă

Principalele funcţii ale ambalării:

a) protecţie: faţă de influenţele vătămătoare, pierderi cantitative şi calitative.

b) raţionalizare: promovează şi tipizează unitatea modulată de transport şi

desfacere.

c) informare;

d) promovare;

15

e) vânzare.

Principalele funcţii ale ambalării:

Prin funcţiile referitoare la informare, promovare şi vânzare, se asigură:

reprezentarea clară şi sugestivă a conţinutului,

indicarea preţului,

precizarea cantităţii de produs,

indicarea termenului de valabilitate,

menţionarea avantajelor produsului,

Precizarea modului de întrebuinţare sau preparare.

ETICHETA - funcţii

Funcţia principală este cea informativă:

numele producătorului,

denumirea produsului,

componentele în ordinea ponderii în produs,

gramajul,

data de fabricaţie,

termenul de valabilitate,

modul de utilizare a produsului.

Prin intermediul etichetei se poate determina opţiunea pentru un produs în funcţie de:

valoarea nutritivă,

valoarea energetică,

conţinut în vitamine,

conţinut în săruri minerale,

recomandarea pentru anumite categorii de vârstă.

ETICHETA – aspect

Aspectul este influenţat de particularităţile constructive şi tehnologice;

Oferă posibilitatea de utilizare a etichetei ca mijloc de atragere a atenţiei - rol

psihologic

Realizarea unei armonii între trei culori este aspectul cel mai bine perceput de

consumator.

Grafica are atât rol estetic, cât şi informaţional: poate consta în desen sau fotografie

pentru a sugera utilizarea/provenienţa.

CODUL DE BARE

reprezintă un sistem de codificare cu structură precisă, formată din 13 sau 8

caractere, cel mai util fiind cel de 13;

se bazează pe reprezentarea printr-o asociere de bare închise la culoare şi spaţii

libere;

cel mai simplu şi mai ieftin sistem de identificare automată;

se aplică pentru majoritatea produselor alimentare;

CODUL DE BARE – Conţinut informaţional:

• cod de ţară format din primele 2 cifre prin care se identifică organizaţia locală de

identificare;

• codul de fabricant format din următoarele 5-6 cifre, atribuit de acelaşi sistem de

identificare;

• cod de produs alcătuit de următoarele 5-6 cifre şi atribuit de producător;

• cifră de control.

CODUL DE BARE – caractere auxiliare:

16

3 grupuri a câte 2 linii, mai subţiri şi mai lungi, cu rol de centrare în

momentul descifrării.

Cifrele codificate trebuie să fie clare pentru a permite şi o identificare vizuală.

Codul de bare nu conţine nici o informaţie referitoare la preţul produsului, el

variază de la un vânzător la altul! CODUL DE BARE – mecanism de citire:

la fiecare citire de cod, casa solicită calculatorului la care e legată, informaţiile

referitoare la:

numele produsului,

preţul produsului,

pe care la tipăreşte pe bon şi le foloseşte pentru calculul sumei de încasat.

AMBALAJE DE STICLĂ

Butelii din sticlă pentru băuturi;

Borcane:

capacităţi diferite datorită formei:

obişnuite,

înalte,

triunghiulare.

ambalarea produselor alimentare conservate prin sterilizare.

variante de închidere:

pentru gura tip Omnia sau

Twist-off

Notarea lor se face după categoria, tipul, variabilitatea gurii, diametrul nominal al

gurii, capacitatea nominală.

I. VARIANTE DE ÎNCHIDERE OMNIA

capace din tablă de aluminiu ataşate la gâtul borcanului prin presare şi ermetizare

aceeaşi etanşare se realizează prin folosirea unei garnituri de cauciuc.

crearea depresurizării în interiorul recipientului conduce la ermetizare şi se

realizează diferit pentru produsele sterile şi pentru produsele care nu se sterilizează

DEPRESURIZAREA PENTRU ERMETIZARE

A. produse care nu sunt sterile

Umplere la rece:

se introduce abur în spaţiul dintre capac si produs, eliminând astfel aerul

existent,

prin condensarea aerului se produce o scădere a presiunii necesară fixării

capacului pe borcan

trecerea borcanelor închise într-o cameră, în care se creează depresiune.

Umplere la cald:

încălzirea aerului dintre produs şi capac,

dilatarea şi eliminarea parţială a aerului,

răcire, urmată de scăderea presiunii

17

B. produse ce urmează a fi sterilizate

în timpul operaţiei de sterilizare, datorită presiunii crescute din interiorul

recipientului, capacul cedează şi gazele ies.

după răcire, datorită depresiunii create, capacul va fi lipit de borcan.

Închidere tip OMNIA - continuare

o condiţie necesară pentru asigurarea unei închideri bune este planeitatea părţii

superioare a gâtului cu care vine în contact inelul de cauciuc.

capacele folosite sunt lăcuite pe ambele părţi,

inelul de cauciuc:

are grosimea de aprox. 1 mm,

obţinut prin turnarea emulsiei de cauciuc, urmată de uscare în 3 zile la

temperatura de 60 - 700C.

II. VARIANTE DE ÎNCHIDERE TWIST – OFF

Se recomandă pentru conservarea produselor care nu se consumă integral la

deschiderea recipientului;

Gâtul are mai multe variante care să permită fixarea capacului printr-o rotire cu 75

sau cu 480.

Capacele sunt confecţionate din tablă cositorită, lăcuită pe ambele feţe.

La marginea capacului se observă 4 – 6 proeminenţe cu rolul de a se fixa pe filet.

Etanşarea se realizează printr-o garnitură de cauciuc lipită la partea interioară a

capacului.

Sisteme de închidere TWIST – OFF pentru borcane de sticlă

OBTINEREA AMBALAJELOR DIN MATERIAL PLASTIC sub vid;

prin suflare;

prin sudare;

18

Tipuri de ambalaje din material plastic:

saci din polietilenă

policlorură de vinil

butelii şi flacoane din materiale plastice termosudabile.

Pentru lichidele destinate conservării de durată:

lungă – se utilizează policlorura de vinil (ulei, vin);

scurtă – se utilizează polietilena, polipropilena;

Temperatura înaltă de extrudare şi insuflare a aerului permite obţinerea unor

recipiente cu suprafaţa interioară aseptică.