Curs 4 - 27.10.2014

b.Conditiile de fond care vizeaza subiectele protectiei

Vizeaza in principiu persoana indreptatita la eliberarea brevetului. Astfel, spre a fi valabil sub aspectul titularului, brevetul trebuie eliberat persoanei care indeplineste conditiile legale spre a-l primi. Pe cand conditiile de fond ale obiectului protectiei ca si conditiile de forma, protejeaza de regula interese generale astfel incat nerespectarea lor se sanctioneaza cu o specie a nulitatii absolute, conditiile de fond ale subiectelor protectiei protejeaza interesele particulare ale persoanelor indreptatite, iar nerespectarea lor se va sanctiona cu o specie a nulitatii relative.

Persoanele indreptatite la eliberarea brevetului se numesc subiecte ale protectiei prin brevet. In doctrina se intalnesc si denumirile de subiecte primare si subiecte derivate.Sunt subiecte primare persoanele care au o vocatie legala proprie de a a primi brevetul in urma unei proceduri la care participa in mod direct. Cand brevetul este acordat persoanei desemnate de lege in considerarea imprejurarilor concrete in care s-a realizat inventia, acea persoana este denumita sub primar stricto sensu. Cand, inainte de eliberarea brevetului, subiectul primar stricto sensu a transmis dreptul sau la eliberarea brevetului catre un tert, care in consecinta i se substituie in procedura de brevetare si caruia ii va fi eliberat brevetul, acesta se numeste subiect primar lato sensu (primar pt ca lui i se elibereaza brevetul, si lato sensu pt ca nu i se elibereaza in virtutea unei vocatii proprii, ci a unei transmisiuni de la acela care era desemnat prin lege de a avea vocatie proprie).Cand brevetul a fost deja transmis si i se transmite altei persoane, acea pers devine subiect derivat.

REGULA : In principiu, subiect primar stricto sensu este inventatorul (potrivit art. 3 din Legea 64/1991). Art. 2 lit. g) defineste inventatorul ca fiind persoana care a creat inventia.Crearea inventiei este un fapt juridic si reprezinta realizarea solutiei tehnice noi pe calea unei contributii intelectuale. Numai persoanele fizice sunt apte de contributii intelectuale in mod nemijlocit si de aceea inventatorul este intotdeauna o persoana fizica.Potrivit art. 4, in cazul in care inventia a fost creata impreuna de mai multi inventatori, fiecare dintre acestia are calitatea de coautor a inventiei. Pentru ca sa se aplice aceasta regula este necesar ca persoanele fizice sa fi lucrat in comun la realizarea inventiei, iar nu indepedent una de alta. Daca au lucrat independent una de alta, potrivit art. 4(2) ei nu vor primi asupra inventiei un drept in cotitularitate, ci in legatura cu inventia se va elibera un drept in titularitate exclusiva pt acela dintre inventatorii independeti care are data de prioritate cea mai veche cu privire la cererea de brevet. In acest fel, sistemul roman de drept aplica mecanismul de protectie numit first to find, spre deosebire de dreptul american (first to invent). Ca atare, pentru acordarea brevetului nu este relevant primul care a inventat solutia, ci primul care a depus cererea de brevet. Ratiunea pt aceasta preferinta a legiuitorului consta in incurajarea brevetarii, ceea ce ii profita societatii pt ca in cadrul procedurii de brevetare inventia se va publica si in felul acesta informatia tehnologica noua ajunge la cunostinta mediului de specialitate care o poate valorifica prin aplicare si perfectionare.Pentru a putea vorbi deci despre calitatea de coautor, prima conditie este deci ca persoanele sa fi lucrat in comun.A 2 a conditie: fiecare sa fi contribuit creativ la realizarea acesteia. Daca 2 persoane contribuie la realizarea inventiei, iar contributia uneia este de ordin creativ, pe cand cealalta are o contributie logistica (spre ex. cerceteaza stadiul tehnicii, colecteaza informatii relevante, pregateste mijloacele materiale de realizare a inventiei, prepara echipamente), nu ne aflam in situatia unui coautorat, ci a unui singur creator. Vom avea un singur inventator si anume acea persoana care a adus contributia creativa, intrucat suportul logistic nu este asimilat contributiei creative. Pt a ne afla in ipoteza de coautorat, este necesar ca solutia tehnica noua cu caracter inventiv sa fi rezultat din contributia intelectuala, creativa a cel putin 2 persoane.Coautoratul se clasifica in doctrina ca fiind : coautorat voluntar si coautorat fortat.Se spune ca este coautorat voluntar acela constatat printr-un act juridic incheiat prin acordul coautorilor, iar cel fortat este acela constatat prin hotarare judecatoreasca la cererea persoanei interesate, atunci cand coautorii nu sunt de acord cu privire la realizarea in comun a inventiei. Aceasta clasificare este improprie, deoarece nu se refera la imprejurarile realizarii inventiei care antreneaza sau nu calificarea de coautorat, ci la drepturile asupra inventiei astfel rezultate. Astfel, potrivit art. 4 alin (1) teza finala, in caz de coautorat, dreptul asupra inventiei apartine in comun coautorilor. Textul nu spune, dar in lumina dreptului comun, acest drept are statutul unui bun aflat in coproprietate, cota parte a fiecarui coautor fiind direct proportionala cu partea sa de contributie creativa la realizarea inventiei. In cazul in care coautorii isi constata aceste cote parti printr-un acord de vointa, se realiza ceea ce se numeste coautorat comun. In cazul in care ei nu sunt de acord cu privire la cota parte a fiecaruia din dreptul asupra inventiei, atunci se aplica asa-numitul coautorat fortat.

EXCEPTII: Exceptiile sunt reprezentate de situatiile in care dreptul asupra inventiei nu apartine inventatorului.

Aceste exceptii sunt reglementate prin Legea 83/2014 privind inventiile de serviciu.Din continutul legii rezulta ca toate inventiile de serviciu au in comun 2 imprejurari:- sunt realizate in tot sau in parte de un inventator care are calitatea de salariat- angajatorul acestui salariat este o persoana juridica.

Prima conditie comuna (inventatorul sa fie un salariat) rezulta din art. 3(1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit a). Acest din urma articol prevede ca salariatul este orice persoana fizica ce presteaza, in temeiul unui contract individual de munca, o activitate remunerata pentru si sub autoritatea unei persoane din cele prevazute la art. 1 alin. (1). Rezulta din acest text ca in sensul legii inventiilor de serviciu, salariatul este numai acela care executa un contract individual de munca. Avand in vedere ca inventiile de munca au un regim derogatoriu de la dreptul comun, intrucat antreneaza acordarea brevetului unei alte persoane decat inventatorul, notiunile care duc la definirea sferei de aplicare a acestui regim derogatoriu sunt de stricta interpretare in conformitate cu art. 10 CCiv. De aceea, notiunea de salariat nu ar trebui extinsa la persoane care isi desfasoaar activitatea pe un alt temei juridic decat contractul individual de munca, spre ex: prestatarii de serivicii pe temeiul unui contract de antrepriza. In doctrina s-a aratat insa ca exista situatii in care ratiunea aplicarii regimului derogatoriu a inventiilor de serviciu se regaseste, chiar daca inventatorul nu actioneaza pe temeiul unui CIM, ci pe un alt temei juridic, spre ex: functionarul public. Acesta, tocmai ca si salariatul care executa un CIM, desfasoara o activitate remunerata in subordonarea unei alte persoane. La fel, s-a evocat situatia cadrului militar, care desfasoara o activitate sub sudordonarea Min apararii nationale. Se considera ca in asemenea situatii, persoana care realizeaza inventia se afla in aceeasi pozitie ca si inventatorul salariat intr-un CIM si ca atare ar trebui sa primeasca acelasi regim juridic. In spiritul solutiei se invoca art. 187 din Legea privind statutul functionarilor publici, potrivit caruia prevederile ei se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementari de drept comun civile, administrative sau penale, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice. Se afirma in context ca Legea 83/2014 ar apartine legislatiei civile de drept comun. In opinia prof. Dinca: aceasta tendinta de extindere, desi are ratiuni economice bine intemeiate, nu este totusi permisa de modul in care sunt redatlctate textile, in masura in care potirvit definitiei salariatului data de Legea 83/2014 nu este suficient ca inventatatorul sa presteze o activitate remunerata pentru si sub autoritatea unei alte persoane, ci este necesar ca aceasta sa se faca in executarea unui CIM. De aceea, de lege lata, functionarul public care nu are un CIM nu va fi considerat salariat in sensul acestei legi.

A 2 a conditie comunaPotrivit art. 1 (1) Legea 83, prezenta lege se aplica inventiilor create de un inventator individual sau un grup de inventatori atunci cand inventatorul individual sau cel putin un membru al grupului de inventator este salariat al unei persoane juridice:a) de drept privatb) de drept public.Din acest text rezulta ca, spre a fi supusa regimului special al inventiilor de serviciu, inventia trebuie sa fie realizata de un salariat angajat al unei pers juridice. Daca angajatorul este o pers fizica, inventia realizata de salariatul sau nu se va incadra in categoria inventiilor de seriviciu. Despre inventiile care nu se incadreaza in aceasta categorie se spune ca sunt inventii libere, in sensul ca, potrivit regulii prevazute de art. 3 din Legea 64, brevetul pt aceste inventii se elibereaza inventatorului care are dreptul de a dispune liber de brevetul astfel primit.Nu sunt libere inventiile de serviciu, care sunt de 2 categorii:- inventii de serviciu stricto sensu- inventii de serviciu lato sensu

1. Inventiile de serviciu stricto sensu

Conditii Inventiile de serviciu stricto sensu trebuie sa indeplineasca cele 2 conditii comune, respectiv sa fie relizate de un inventator salariat si acesta sa lucreze pt un angajator persoana juridica. In plus, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a), inventia trebuie sa fi rezultat din executarea unei misiuni inventive. Textul citat cere ca inventia sa fi rezultat din executarea atributiillor de serviciu ale inventatorului incredintate in mod expres in cadrul CIM si in fisa postului sau stabilite prin alte acte obligatorii pt inventator care prevad o misiune inventiva.Alin. (2) spune ca misiunea inventiva prevazuta la alin. (1) lit a) stabileste domeniul tehnologic in care se incadreaza problema sau problemele tehnice pt a caror rezolvare inventatorul salariat are o obligatie contractuala sau care decurge din alte acte obligatorii de a aduce o contributie creativa corespunzator atributiilor de serviciu.Din aceste texte putem intelege ca misiunea inventiva este actul juridic din care se naste obligatia unui inventator salariat de a contribui creativ la realizarea unei inventii in executarea CIM. Aceasta obligatie poate rezulta direct din CIM, din acte aditionale la acesta sau din dispozitii date de angajtor in limtele CIM. Ce este esential pt calificarea unui act juridic ca insituind o misiune inventiva este ca din el sa rezulte obligatia inventatorului de a contribui la realizarea unei inventii determinate sau cel putin determinabile, pe baza unor criterii suficient de stricte incat inventia sa poata fi identificata cel mai tarziu la data la care actul juridic in cauza se executa, in sensul ca inventatorul isi incepe activitatea de elaborare a inventiei.Din alin. (2) al art. 3 putem deduce ca inventia nu va fi determinata sau cel putin determinabila daca din actul juridic care instituie obligatia inventatorului nu rezulta cel putin domeniul de cerecetare si problema sau problemele care ar trebui rezolvate prin solutia ce urmeaza sa rezulte din cerectare. In orice caz, in principiu, obligatia inventatorului de a indeplini misiunea inventiva este o obligatie de diligenta, iar nu de rezultat, inventatorul urmand a fi remunerat pt simplul fapt de a lua masurile necesare in mod rezonabil in raport cu stadiul tehnicii spre a se solutiona problema tehnica, chiar daca nu obtine aceasta solutie. In schimb, daca obtine aceasta solutie ea va fi o inventie de serviciu stricto sensu. 2. Inventiile de serviciu lato sensu

Trebuie mai intai sa indeplineasca conditiile comune, respectiv sa fie realizate de un inventator salariat si acesta sa lucreze pt un angajator persoana juridica. In plus, ca si conditii specifice inventia trebuie sa implice contributia angajatorului in una dintre formele alternative, dar limitativ prevazute de art. 3 alin. (1) lit. b), si anume: in realizarea inventiei trebuie sa fi avut un rol cauzal una din urmatoarele resurse ale angajatorului utilizate de inventator pt acea relizare: cunoasterea sau utilizarea experientei angajatorului folosirea de catre inventator a mijloacelor materiale ale angajatorului implicarea in realizarea inventiei a pregatirii si dezvoltarii profesionale dobandite de catre inventator prin grija si cheltuiala angajatorului utilizarea de catre inventator a unor informatii rezultate din activitatea angajatorului sau puse la dispozitie de acesta. Din acest text rezulta ca inventatorul se incadreaza in inventator de serviciu lato sensu nu numai atunci cand inventatorul avea dreptul sa cunoasca informatiile rezultate din activitatea angajatorului in cadrul CIM sau in urma punerii direct la dispozitia lui de catre angajator, dar si cand inventatorul a sustras aceste informatii, ori le-a folosit in afara limitelor utilizarii cu care angajatorul a fost de acord. De asemenea, la cum este redactat textul (fara virgula) ar insemna ca aceste conditii sunt cumulative, insa aceasta este o eroare.Aceste alternative sunt limitate de lege astfel incat orice contributie a angajatorului care nu se incadreaza in acestea nu va antrena calificarea inventiei ca o inventie de serviciu lato sensu. Desigur, in cazul in care, pe langa cel putin una dintre aceste variante se constata ca inventia ar rezulta din executarea unei misiuni inventive, atunci regimul aplicabil va fi acela al inventiei de serviciu stricto sensu, nu lato sensu. Sub acest aspect, se poate spune ca regimul juridic al inventiei stricto sensu este special si derogatoriu in raport cu regimul inventiei de serviciu lato sensu.

Ultima conditie: inventia sa fi fost realizata pe durata executarii CIM sau cel mult 2 ani dupa incetarea acesteia.Inventia se considera realizata atunci cand in legatura cu ea sunt intrunite toate conditiile de fond ale obiectului protectiei.

Regimul juridic al inventiilor de serviciu

I. Regimul juridic comunEste prev de art. 4 din Legea 83/2014. Potrivit alin. 1, angajatorul are competenta de a decide cu privire la incadrarea sau nu a unei inventii realizate de catre un salariat in categoria inventiilor de serviciu si respectiv cu privire la tipul inventiei de serviciu.Notiunea are competenta de a decide: legiutorul vrea sa spuna ca angajatorul are dreptul sa verifice daca aceasta se incadreaza sau nu in regimul derogatoriu si daca da, in ce in regim. Pt ca angajatorul sa faca aceasta verificare, este nevoie ca inventatorul sa ii comunice realizarea inventiei si sa ii descrie atat solutia tehnica, cat si imprejurarile in care a fost creata. Atfel, art. 4 alin (2) prevede ca salariatul care creaza o inventie are obligatia sa comunice de indata angajatorului prezentarea inventiei in care sa descrie solutia problemei rezolvate cu date suficient de clare pt a defini inventia si conditiile in care ea a fost creata. Din modul cum este formulat textul rezulta ca salariatul are aceasta obligatie chiar daca, dupa pararea lui, inventia nu se incadreaza in niciuna din categoriile inventiilor de serviciu si, din coroborare cu art. 3 alin 1 lit. b, rezulta ca se naste aceasta obligatie in sarcina inventatorului pt toate inventiile pe care le realizeaza in timp ce detine calitatea de salariat al unei persoane juridice, precum si 2 ani dupa ce CIM inceteaza. Sanctiunea pt neexecutarea acestei obligatii nu este prevazuta, astfel incat se va aplica dreptul comun. Dpdv al dreptului civil, aceasta inseamna ca salariatul va raspunde delictual pt prejudiciul cauzat angajatorului prin neinformarea sau dupa caz, neinformarea la timp sau completa cu privire la inventie si conditiile realizarii sale. In consecinta, daca in final se va constata ca inventia nu apartine intradevar niciunei categorii de inventii de serviciu, atunci inseamna ca angajatorul nu a suferit niciun prejudiciu, si de aceea inventatorul nu va raspunde in acest caz.Standardul de executare a acestei obligatii este destul de inalt si este posibil ca salariatul sa nu aiba cunostinele necesare pt includerea in comunicarea catre angajator a tuturor informatiilor relevante pt incadrarea inventiei. Astfel, art. 13 din Legea 83 pune in sarcina consilierului in proprietate industriala a angajatorului, care are si specializarea inventie, de a acorda asistenta inventatorului salariat la cererea acestuia pt intocmirea comunicarii. In cazul in care angajatorul nu are un astfel de consilier, salaiatul nu va putea invoca lipsa acestuia pt a se exonera de obligatia de comunire, dar nu va raspunde pt eventualele informatii pe care le-a furnizat din culpa in cererea initial, intrucat in acest caz, neindeplinirea corespunzatoare a obligatiei de informare fiind cauzata de fapta victimei, respectiv fapta angajatorului de a asigura comunicarea necesara.Informatiile treb comunicate de indata, adica cel mai repede cu putinta dupa ce inventia indeplineste toate conditiile de fond ale obiectului protectiei si, in cazul misiunii inventive, cumulativ conditiile specifice instituite prin misiunea inventiva, acest timp urmand a fi apreciat de la caz la caz in functie de complexitatea inventiei, respectiv a imprejurarilor in care a fost creata.Potrivit art 4 alin 3: in absenta unui termen mai lung prevazut de regulamentul angajatorului, in termen de 4 luni de la primirea comunicarii, angajatorul instiinteaza inventatorul salariat in privinta incadrarii inventiei in categoria inventiilor de serviciu si daca revendica dreptul asupra acesteia. Termenul este unul de decadere, iar nerespectarea lui antreneaza pierderea de catre angajtor a unuia sau mai multora dintre formele de protectie pe care legea i le acorda cu privire la inventiile de serviciu.Alin 4: inventatorul poate contesta modul de incadrare a inventiei sale de catre angajator la instanta judecatoreasca competenta, potrivit dreptului comun in termen de 4 luni. Trimiterea la competenta de drept comun indica faptul ca eventuala contestatie a inventatorului nu va fi solutionata de sectia specializata in litigii de munca a tribunalului, ci de sectia civila, eventual in complet specilizat in materie de proprietate intelectuala, la fel ca si celelalte litigii privind calitatea de inventator.Obiectul contestatiei nu poate fi doar revendicarea inventiei, ci incadrarea inventiei (art 4). Aceasta inseamna ca salariatul poate sustine fie ca, desi angajtorul a incadrat-o ca inventie de serviciu, inventia este libera, fie ca desi angajatorul a calificat-o ca inventie de serviciu stricto sensu, ea este o inventie de serviciu lato sensu, in ambele situatii inventatorul urmarind un folos practic concret in contestarea incadrarii facute de angajator, folos ce rezulta din drepturile sale aferente incadrarii pe care o propune.Termenul de 4 luni prevazut de alin. 4 vizeaza dreptul inventatorului de a actiona pe calea contestatiei si in consecinta acest termen este un termen de prescriptie, iar nu de decadere.

II. Regimul juridic special