1

Curs 4 - Tehnici şi proceduri specifice auditului financiar extern

Scopul acestui curs:

Prezentarea tehnicilor şi procedurilor utilizate de auditorul financiar.

Obiective: După ce vor studia acest curs, masteranzii vor putea să:

Explice tehnicile şi procedurile utilizate de auditorul financiar

Exemplifice tehnicile şi procedurile specifice auditului financiar.

4.1. Tehnica sondajului

Datorită numărului mare de operaţii efectuate de o întreprindere, auditorul nu poate

verifica integral rulajele sau soldurile unui cont. El caută elementele probante pe un eşantion

adecvat, utilizând tehnica sondajului.

Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în selecţionarea unui anumit număr de părţi

dintr-o mulţime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obţinere a elementelor probante şi

extrapolarea rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau mulţime.

Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul misiunii sale sunt de naturi diferite:

- În unele cazuri, în general cu ocazia verificării funcţionării controlului intern, auditorul

caută să demonstreze că elementele care constituie masa (mulţimea) prezintă o comună

caracteristică (de exemplu, vizarea sau aprobarea comenzilor cu ocazia cumpărăturilor);

sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt sondaje asupra atribuţiilor;

- În alte cazuri, în general, cu ocazia controlului conturilor, auditorul caută să verifice

valoarea dată unei mulţimi sau unei mase; acestea sunt sondaje asupra valorilor.

Tehnica sondajului necesită o succesiune de etape, astfel:

a) determinarea populaţiei (ansamblul elementelor);

b) determinarea perioadei;

c) executarea propriu-zisă a sondajului.

a) Determinarea populaţiei trebuie să fie compatibilă cu obiectivul urmărit. Astfel, pentru

a verifica, de pildă, că toate recepţiile au condus la contabilizarea facturilor respective, masa de

bază (mulţimea) trebuie să o constituie notele de recepţie şi constatare de diferenţe şi nu facturile

contabilizate. Ansamblul datelor - populaţia - asupra cărora auditorul doreşte să ajungă la o

concluzie şi din care urmează a preleva eşantionul corespunzător este de dorit a fi în concordanţă

cu obiectivul stabilit de auditor. De pildă, dacă obiectivul auditorului este de a examina dacă

soldurile conturilor clienţi nu sunt supraevaluate (respectiv dacă pentru clienţii dubioşi nu s-au

constituit provizioane) atunci populaţia ar putea fi balanţa de verificare analitică a clienţilor. În

schimb, dacă obiectivul auditorului este de a examina dacă conturile de furnizori nu sunt

subevaluate, populaţia acestora nu va fi balanţa analitică, ci ar putea fi constituită din alte

elemente, de exemplu, plăţile intervenite posterior închiderii exerciţiului sau facturile neplătite şi

notele de recepţie (pentru furnizori-facturi nesosite) înregistrate în contabilitate fără ca bunurile

respective, facturate sau nefacturate, să fi fost efectiv intrate în patrimoniu adică încălcarea

principiului prudenţei. Elementele individuale care compun populaţia se numesc unităţi de

sondaj. Populaţia poate fi subdivizată în diferite unităţi de sondaj, astfel, dacă obiectivul

auditorului este de a verifica validitatea conturilor clienţilor întreprinderii auditate, el poate - în

scopul confirmării existenţei acestora - să definească unitatea de sondaj ca fiind soldul contului

2

fiecărui cont-clienţi în parte sau facturile întocmite pentru aceşti clienţi. În legătură cu populaţia

se impun a fi clarificate următoarele aspecte: stratificarea şi gradul de risc şi ince rti tudi ne .

Stratificarea presupune divizarea unei populaţii în subpopulaţii, respectiv, în grupe de

unităţi de sondaj, având caracteristici comune. Fiecare strat trebuie definit explicit, astfel ca,

fiecare unitate de sondaj să poată aparţine numai unui singur strat. Stratificarea permite

auditorului să dirijeze esenţialul eforturilor sale asupra elementelor care, după el, riscă să

cuprindă eroarea monetară cea mai importantă. De exemplu dacă se examinează 10.000

exemplare facturi de vânzare, acestea se pot stratifica astfel:

- 4.500 exemplare facturi inferioare sumei de 10.000 lei;

- 3.000 exemplare facturi cuprinse între 10.001 lei şi 20.000 lei;

- 1.000 exemplare facturi cuprinse între 20.001 lei şi 50.000 lei;

- 800 exemplare facturi cuprinse între 50.001 lei şi 100.000 lei;

- 500 exemplare facturi cuprinse între 100.001 lei şi 200.000 lei;

- 200 exemplare facturi peste 200.000 lei.

În acest mod se obţin şase clase, respectiv, şase straturi ale populaţiei asupra cărora se va

efectua sondajul.

Gradul de risc şi incerti tudi ne are în vedere identificarea următoarelor riscuri:

- riscul de a se produce erori semnificative (risc inerent);

- riscul ca sistemul de audit intern al clientului să nu asigure prevenirea sau corectarea

acestor erori (risc de ne-efectuare a controlului);

- riscul ca alte erori semnificative să nu fie detectate de auditor (risc de ne-detectare) şi

care poate fi legat de sondaj şi în afara sondajului.

Ansamblul datelor - populaţia - care serveşte ca bază verificărilor este necesar a fi analizat

în aşa fel încât să se poată confirma că procedura a funcţionat asupra tuturor operaţiilor

întreprinderii şi pe tot parcursul exerciţiului financiar.

b) Determinarea perioadei depinde de următorii factori:

- rezultatul sondajelor deja efectuate;

- investigaţiile făcute pentru a constata dacă sistemul de audit intern a funcţionat în

acelaşi fel pe parcursul întregii perioade;

- durata perioadei ne-verificate;

- natura şi totalul operaţiilor sau soldurilor implicate;

- lucrările de control a conturilor pe care auditorul urmează să le efectueze.

c) Executarea propriu-zisă a sondajului presupune parcurgerea următoarelor etape de

lucru: - alegerea tehnicilor de lucru;

- determinarea mărimii (taliei) eşantionului;

- selecţionarea eşantionului;

- studiul eşantionului;

- evaluarea rezultatelor;

- stabilirea concluziilor.

Alegerea tehnicilor de lucru este influenţată la rândul ei de:

- natura controlului efectuat (sondaje asupra atribuţiilor sau sondaje asupra valorilor);

- recurgerea sau nu la tehnici statistice.

De asemenea, alegerea tehnicilor de lucru depinde de unii factori ca de pildă:

- mărimea (talia) masei respective (cu cât este mai mare cu atât recurgerea la tehnici

statistice este mai indicată);

3

- capacitatea tehnicii de lucru de a îndeplini obiectivele sondajului;

- raportul cost/eficienţă aferent tehnicii alese.

Determinarea mărimii (taliei) eşantionului se face în funcţie de unii factori care diferă

după cum este vorba de sondaje asupra atribuţiilor sau sondaje asupra valorilor.

Selecţionarea eşantionului trebuie să aibă în vedre ca acesta să fie reprezentativ pentru

populaţia în discuţie.

Evaluarea rezultatelor presupune:

- analiza erorilor constatate în eşantion;

- extrapolarea erorilor constatate în eşantion la ansamblul populaţiei;

- aprecierea riscului legat de sondaj;

Stabilirea concluziilor finale asupra postului, tranzacţiei sau operaţiunilor care au făcut

obiectul controlului va fi suma concluziilor trase asupra:

- elementelor cheie care au făcut obiectul unui control;

- anomaliilor excepţionale constatate;

- restului masei (mulţimii).

Dacă concluzia finală arată că anomaliile sau erorile din mulţimea controlată depăşesc rata

de anomalii sau erori aşteptate, auditorul trebuie să se întrebe dacă nu este necesară repunerea în

cauză a aprecierii sale asupra controlului intern.

4.2. Tehnica observării fizice

Observarea fizică constituie mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ,

însă ea nu aduce decât o parte din elementele probante necesare auditorului şi anume numai

existenţa bunului respectiv, celelalte elemente probante ca de pildă, proprietatea asupra bunului,

valoarea atribuită etc., trebuie să fie verificate prin alte tehnici.

Această tehnică se foloseşte de obicei la controlul stocurilor. În ce priveşte stocurile,

auditorul trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

- studierea procedurilor de inventariere;

- verificarea faptului că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect

procedurile;

- lucrările de inventariere au fost corect valorificate.

Ca tehnică de colectare a elementelor probante, auditorul trebuie să înţeleagă cum este

organizată şi efectuată o anumită procedură a auditului intern. De exemplu:

- auditorul poate examina modalitatea de efectuare a procedurii de recepţie a bunurilor;

- auditorul poate să se încredinţeze că măsurile luate de întreprindere pentru protecţia

fizică a bunurilor sunt efective, sau că transportul banilor, în numerar, de la bancă la

întreprindere şi invers se execută cu respectarea Regulamentului operaţiunilor de casă

sau că dispoziţiile întreprinderii privind modalitatea de anulare a documentelor

justificative ale trezoreriei, au fost respectate.

- observarea fizică în cadrul organizării, efectuării şi valorificării rezultatului inventarierii

patrimoniului este singura tehnică ce îl poate asigura pe auditor că procedurile de

inventariere au fost respectate.

4

4.3. Procedura confirmării directe

Această procedură se desfăşoară cu acordul conducerii întreprinderii auditate şi constă în

a cere unui terţ cu care respectiva întreprindere are legături de afaceri, să confirme direct

auditorului informaţii legate de existenţa operaţiilor, soldurilor etc.

Pentru creanţele şi obligaţiile întreprinderii verificate, confirmarea trebuie să fie făcută pe

baza extraselor de cont, iar pentru disponibilităţile sale aflate în conturi la bănci, inventarierea

acestora prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont emise de bănci cu cele din

contabilitate.

În situaţia în care rezultatul inventarierii patrimoniului nu conţine date şi informaţii de

natura celor prezentate mai sus, auditorul este îndreptăţit să folosească procedura confirmării

directe. Elementele probante obţinute de auditor sunt mai fiabile decât cele furnizate de

întreprinderea auditată.

Procedura confirmării directe, datorită avantajelor pe care le oferă (fiabilitate, rapiditate şi

economicitate) este indicată în toate cazurile când poate fi realizată. Exemplele tipice care

ilustrează folosirea procedurii confirmării directe sunt pentru:

- Imobile = situaţia ipotecilor, extrasele din cartea cadastrală;

- Mijloace fixe, altele decât cele imobile = gajuri, contracte de leasing;

- Active ale exploatării = stocuri deţinute în afara întreprinderii, stocuri deţinute de

întreprindere în contul terţilor;

- Creanţe şi datorii = solduri în curs (clienţi, furnizori, debitori şi creditori diverşi),

împrumuturi şi credite date sau primite (soldul, dobânda, angajamentele date sau

primite);

- Bănci = situaţiile privind relaţiile bancare (soldurile curente, împrumuturi şi credite,

efecte scontate, garanţii etc.), informaţii despre bonitatea partenerilor de afaceri;

- Administraţia financiară = situaţii diverse (cuantumul impunerii, sume datorate sau de

primit);

- Avocaţi sau consilieri din afara întreprinderii = procese şi litigii în curs, onorarii

datorate.

În cazul în care nu s-au obţinut confirmările necesare privind operaţiile de inventariere a

patrimoniului, modalitatea de realizare a procedurii confirmării directe poate fi:

a) cererea de confirmare se redactează pe hârtie cu antetul întreprinderii auditate,

conţinând un text însuşit de comun acord cu cel ce gestionează patrimoniul şi semnarea

lui de către acesta;

b) expedierea cererii de către auditor;

c) primirea direct de către auditor - eventual la adresa sau căsuţa poştală a acestuia - fie a

cererii dacă destinatarul nu a putut fi găsit, fie a răspunsului;

d) interpretarea şi valorificarea datelor şi informaţiilor conţinute ca răspuns;

e) arhivarea metodică - la referinţa respectivă a dosarului exerciţiului - a cererii de

confirmare directă şi a răspunsului primit.

Această tehnică este folosită atât în cadrul auditului intern, cât şi în cadrul celui

contractual.

5

4.4. Tehnica interviului

Tehnica interviului este o metodă de investigare destinată cunoaşterii în profunzime a

comportamentului uman în însuşirea şi aplicarea unor proceduri componente ale auditului intern

sau controlului conturilor.

Tehnica interviului cere o perfecţionare profesională a celor care realizează interviul şi

duce la clarificarea următoarelor aspecte:

- o mai bună înţelegere a ceea ce se petrece în sinea lor şi în gândurile celorlalţi în cursul

interviului;

- o mai bună înţelegere a exprimării altuia;

- o mai bună apreciere în cursul interviului a modului în care au fost înţelese şi aplicate

procedurile.

Practica de audit cunoaşte următoarele tipuri de interviu:

- interviul liber (de profunzime, nedirijat, nestandardizat, extensiv) constă în înregistrarea

intervievatului de către cel ce realizează interviul cu ajutorul unei foi de lucru. Rolul

acestei foi este de a-i face pe cei intervievaţi să vorbească liber şi pe larg, fără

întrerupere.

- interviul cu chestionar (standardizat, direcţionat, sistematizat, intensiv) se angajează, de

regulă, cu un singur intervievat şi se desfăşoară pe baza unor întrebări, într-o anumită

ordine şi formă stabilite, de la care cel ce realizează interviul nu se abate.

4.5. Tehnica examinării analitice

Tehnica examinării analitice este o metodă globală destinată să constate numai erorile

sau omisiunile importante, fără să aducă prin ea însăşi elemente doveditoare a erorilor sau

omisiunilor constatate, acestea urmând a fi determinate prin alte tehnici (sondaj, teste) care

permit cuantificarea cât mai precisă a acestora.

Această tehnică sebazeazăpesistemulinformaţional (documentele ce iau naştere şi circulă

în întreprindere).

Un aspect metodologic al tehnicii examinării analitice îl constituie efectuarea unor calcule

aritmetice, estimări şi confruntări între informaţiile şi documentele din:

- amontele sistemului informaţional al întreprinderii (documentele primite care devin

documente justificative ce stau la baza înregistrărilor contabile sau servesc la controlul

operaţiilor înregistrate în contabilitate);

- avalul sistemului informaţional al întreprinderii (documente emise: copii, facturi, avize

de expediţie, balanţe etc.);

Tehnica examinării analitice are avantajul de a putea fi folosită de către auditor în diferite

etape de realizare a auditului ca de pildă:

- în etapa de acceptare a mandatului şi de orientare şi de planificare a misiunii -

examinarea analitică va putea fi realizată pentru cunoaşterea mai bună a întreprinderii şi

identificarea zonelor de risc profesional, contribuind în acest fel la o mai bună

programare a misiunii;

- în etapa examinării conturilor anuale, auditorul îşi va putea colecta elementele probante

care să-i argumenteze convingerea că sunt asigurate condiţiile de regularitate şi

6

sinceritate şi că acestea dau o imagine fidelă patrimoniului, rezultatelor şi situaţiei

financiare a întreprinderii la sfârşitul exerciţiului respectiv.

4.6. Tehnica testării sistemelor şi conturilor semnificative

În auditul financiar se consideră semnificativ orice element sau grup de elemente

susceptibil să aibă o influenţă asupra conturilor anuale şi a utilizatorilor acestora (proprietari,

creditori, investitori etc.).

Încă din etapa orientării şi planificării auditului financiar, auditorul identifică sistemele şi

conturile semnificative cu scopul de a stabili, pe de o parte, sistemele semnificative şi

procedurile componente ale auditului intern în vederea evaluării acestora în scopul stabilirii

fiabilităţii lor, iar pe de altă parte, conturile semnificative care prin valoarea şi natura lor pot

ascunde erori sau inexactităţi sunt direct legate de regularitatea şi sinceritatea contabilităţii.

Testul este o metodă de examinare şi cercetare a fenomenelor având caracter constatativ în

cadrul lucrărilor de audit financiar.

Tehnica testării domeniilor semnificative are următoarele obiective:

- sistemele şi procedurile de audit intern privind corecta elaborare şi însuşire de către

utilizatori aşa cum sunt ele prevăzute în instrucţiunile respectiv deciziile întreprinderii;

- controlul conturilor semnificative.

În privinţa metodologiei tehnicii testării auditorul îşi concentrează lucrările sale numai

asupra domeniilor semnificative în care pot apărea riscuri de inexactităţi şi erori. Metodologia

tehnicii testării presupune parcurgerea următoarelor etape de lucru:

1. Determinarea domeniului semnificativ supus testării;

2. Stabilirea procedurilor de testat;

3. Efectuarea testelor de conformitate;

4. Evaluarea preliminară;

5. Efectuarea testelor de permanenţă;

6. Evaluarea definitivă;

7. Întocmirea documentului de sinteză şi comunicarea către cei ce gestionează patrimoniul

a punctelor slabe constatate.

1. Determinarea domeniului semnificativ supus testării. În cazul cumpărărilor de

mărfuri, de pildă, domeniul semnificativ ar putea fi numărul orelor de recepţie sau valoarea

facturilor furnizorilor diferitelor grupe de mărfuri.

2. Stabilirea procedurilor de testat. În ceea ce priveşte stabilirea procedurilor de testat

acestea se vor determina în funcţie de verificările conturilor anuale efectuate de auditor pentru

întreprinderea auditată, în conformitate cu prevederile normelor de audit financiar.

3. Efectuarea testelor de conformitate Testele de conformitate au ca obiect obţinerea de

către auditor a infirmării că descrierea procedurii a fost corect înţeleasă şi corespunde

procedurilor aplicate în întreprinderea respectivă. Ele permit verificarea existenţei procedurii şi

nu asigurarea că ea este bune aplicată.

4. Evaluarea preliminară are ca scop aprecierea erorilor constatate ţinând seama de

cuantumul pragului de semnificaţiei stabilit de auditor la începutul misiunii sale. În mod concret

evaluarea preliminară va pune în evidenţă punctele forte, adică a dispozitivelor şi dispoziţiilor

procedurilor stabilite de întreprindere care garantează o contabilizare corectă a diferitelor date,

7

de asemenea coate în evidenţă punctele slabe adică acele aspecte ale procedurilor care generează

inexactităţi erori sau fraude.

5. Efectuarea testelor de permanenţă. Testele de permanenţă au drept scop constatarea

dacă punctele forte fac obiectul unei aplicări efective şi constante, iar punctele slabe au fost

înlăturate.

6. Evaluarea definitivă. În ceea ce priveşte evaluarea definitivă, auditorul va ţine seama

că evaluarea concluziilor testelor constituite în fapt şi va proceda corespunzător la evaluarea

rezultatelor aprecierea riscurilor etc.

7. Întocmirea documentului de sinteză şi comunicarea către cei ce gestionează

patrimoniul a punctelor slabe constatate. Documentul de sinteză rezumă evaluarea definitivă a

tehnicii testării, iar comunicarea auditorului este recomandabil a fi făcută printr-un raport

interimar în care să fie înscrise şi sugestii privind ameliorări şi sfaturi.

În cadrul tehnicii testării obţinerea concluziilor presupune apelarea la tehnica sondajului în

care un rol important îl are alegerea eşantionului.

Când tehnica sondajului se dovedeşte a fi cea mai indicată, natura elementelor probante

căutate vor ajuta pe auditor să definească ceea ce constituie o eroare şi la care populaţie sau un

strat al ei, trebuie să aplice sondajul.

De exemplu, atunci când se efectuează teste de conformitate asupra procedurilor privind

achiziţionarea de bunuri, auditorul va examina dacă factura furnizorului a fost controlată -

verificată - de angajatul însărcinat cu aceasta şi dacă a fost corect aprobată de persoana

împuternicită de cel ce gestionează patrimoniul.

Atunci când efectuează teste de permanenţă asupra unor facturi înregistrate în timpul

exerciţiului, auditorul se va preocupa să stabilească, de exemplu, că punctele forte ale procedurii

constatate în cadrul sondajului efectuat pe aceeaşi talie (mărime) de eşantion, dar dintr-o altă

perioadă de timp a exerciţiului.

În testele de conformitate şi de permanenţă, riscul legat de sondaj apare atunci când

concluzia auditorului, bazată pe un eşantion poate să fie diferită de cea la care ar fi ajuns dacă

toată populaţia ar fi fost supusă aceleaşi proceduri de audit.

Auditorul poate fi în faţa unui risc legat de sondaj atât în cazul testelor de conformitate, cât

şi în cazul testelor de permanenţă astfel:

a) în testele de conformitate:

- riscul de subestimare, este riscul ca rezultatele eşantionului să nu confirme gradul de

încredere pe care auditorul a înţeles să îl acorde auditului intern, în timp ce nivelul de

conformitate real justifică, în fapt, acest nivel de încredere;

- riscul de supraestimare este riscul ca rezultatele eşantionului să confirme gradul de

încredere pe care auditorul înţelege să îl acorde auditului intern, în timp ce nivelul de

conformitate real nu justifică, în fapta acest grad de încredere;

b) în testele de permanenţă:

- riscul de respingere nejustificat adică, riscul ca rezultatele eşantionului să ducă la

concluzia că, de exemplu, soldul contului examinat prezintă o eroare semnificativă, în

timp ce, în fapt, ea nu există;

- riscul de acceptare nejustificat adică, riscul ca rezultatele eşantionului să ducă la

concluzia că, de exemplu, soldul contului examinat nu prezintă o eroare semnificativă,

în timp ce, în fapt, ea există;

8

4.7. Tehnica examinării situaţiilor financiare

Situaţiile financiare constituie documente de sinteză ale contabilităţii asupra cărora

auditorul îşi exprimă opinia. Opinia exprimată de auditor referitoare la conturile anuale

presupune examinarea acestora pentru a confirma că:

- sunt în acord cu concluziile sale;

- reflectă corect deciziile întreprinderii;

- dau o imagine fidelă activităţii şi situaţiei financiare a întreprinderii.

Examenul situaţiilor financiare are ca obiect verificarea faptului că:

- bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia modificării capitalurilor proprii, situaţia

fluxurilor de trezorerie, politicile contabile şi notele explicative sunt coerente, concordă

cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile şi

reglementărilor în vigoare şi ţin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;

- notele explicative conţin toate informaţiile de importanţă semnificativă asupra situaţiei

patrimoniale, financiare şi a rezultatelor obţinute.

Tehnica de examinare a situaţiilor financiare se bazează pe:

- stabilirea indicatorilor de analiză financiară şi compararea lor cu cei a exerciţiilor

precedente şi ai sectorului de activitate;

- comparaţiile între datele reieşite din conturile anuale şi datele anterioare posterioare şi

previziunile întreprinderii;

- compararea în procente faţă de cifra în afaceri a diferitelor posturi din contul de profit şi

pierdere.

Examinarea situaţiilor financiare presupune verificarea dacă acestea prezintă o imagine

fidelă, clară şi completă a patrimoniului, rezultatelor şi situaţiei financiare. În privinţa patrimoniului, acest lucru se realizează prin:

- ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii;

- existenţa inventarierii patrimoniului a corectei verificări a acesteia şi a cuprinderii

acestui rezultat în bilanţ;

- preluarea corectă în balanţă de verificare a datelor din conturile sintetice şi concordanţa

dintre acestea şi conturile analitice;

- corecta efectuare a operaţiilor legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social;

- corecta evaluare a patrimoniului conform reglementărilor legale în vigoare;

- întocmirea bilanţului contabil pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice;

- corelarea datelor din anexe cu cele din bilanţ.

În privinţa rezultatelor examinarea presupune verificarea:

- întocmirii contului de profit şi pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada

de raportare;

- modului de stabilire a profitului net şi a destinaţiilor acestuia conform dispoziţiilor

legale.

Cât priveşte situaţia financiară se are în vedere, pe de o parte, existenţa garanţiei pentru

împrumuturile şi creditele obţinute sau acordate de întreprindere, iar pe de altă parte existenţa

suficientă a resurselor financiare.

În situaţia în care, prin aplicarea procedurilor de examinare analitică auditorul constată

fluctuaţii şi elemente neobişnuite este necesar să se apeleze la alte proceduri pentru a obţine

explicaţiile necesare.

9

Astfel se au în vedere reguli cu caracter general cât şi reguli particulare. Din categoria

regulilor generale fac parte:

- respectarea principiului prudenţei şi al continuităţii activităţii;

- aplicarea principiului independenţei exerciţiului - auditorul verifică dacă veniturile şi

cheltuielile aferente exerciţiului respectiv au fost înregistrate;

- evaluarea elementelor de activ şi pasiv să se facă separat fără să se opereze

compensaţiile;

- bilanţul de deschidere trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului

precedent;

- pentru fiecare cont auditorul procedează la verificarea contabilă a credibilităţii

componentelor sale şi ale soldului său;

- datele de inventar ale elementelor de activ şi pasiv trebuie regrupate în registru inventar

cantitativ şi valoric, după caz. Auditorul compară valorile contabile cu cele de inventar

furnizate de întreprindere apreciind credibilitatea lor.

În cea ce priveşte regulile particulare auditorul verifică:

a) în legătură cu bilanţul:

- capitalurile proprii = înregistrarea în conturi a operaţiilor aferente capitalurilor proprii

conform deciziilor AGA;

- împrumuturi şi datorii asimilate = auditorul cere să i se comunice documentele care

permit să urmărească în detaliu operaţiile respective;

- imobilizări = auditorul verifică ţinerea documentelor care permit să urmărească în

detaliu operaţiile aferente tuturor imobilizărilor şi amortizarea lor;

- stocuri şi producţia în curs de execuţie = auditorul solicită să i se prezinte situaţia

detaliată a stocurilor şi producţiei în curs de execuţie precum şi pentru provizioanele

constituite, pentru deprecierea acestora întocmite la data închiderii exerciţiului sau la o

dată cât mai apropiată. Auditorul se elucidează asupra metodelor utilizate pentru

evaluarea stocurilor şi verifică aplicarea lor prin sondaj;

- conturile de terţi = auditorul cere, după caz, balanţele conturilor analitice asigurându-se

de concordanţa lor cu conturile sintetice şi în acelaşi timp solicită un inventar al

creanţelor şi datoriilor existente la finele exerciţiului. Auditorul analizează soldurile

conturilor de terţi plecând de la documentele şi informaţiile contabile puse la dispoziţia

sa. În situaţia în care va considera necesar, auditorul va cere să se procedeze la

efectuarea corecturilor;

- conturile de regularizare şi asimilate = auditorul verifică încorporarea sau ne-

încorporarea în aceste conturi numai a conturilor de cheltuieli şi venituri care se referă

strict la conţinutul acestora;

- conturile de ajustări pentru depreciere = auditorul verifică constituirea acestora pe baza

documentelor justificative necesare şi înregistrarea corespunzătoare în bilanţ sau anexă;

- conturile de trezorerie = auditorul se asigură că întreprinderea întocmeşte periodic o

situaţie comparativă a soldurilor fiecărui sold de trezorerie din contabilitate şi din

extrasele de cont bancare. El controlează aceste situaţii comparative cel puţin o dată pe

an.

b) în legătură cu contul de profit şi pierdere al exerciţiului, la sfârşitul exerciţiului

auditorul:

- examinează unele conturi de cheltuieli ca de pildă, chiriile, primele de asigurare,

comisioanele şi onorariile, impozitele, salariile, cheltuielile sociale, împrumuturile şi

10

creditele, declaraţiile de impunere, diverse contracte şi plăţi făcute în contul în contul

acestora;

- examinează bazele de impozitare stabilite în materie de taxe şi impozite asupra

conturilor de venituri;

- examinează, eventual, cu conducerea întreprinderii, insuficienţele şi anomaliile

constatate şi propune, dacă este cazul, efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în

măsura în care sunt justificate;

- examinează situaţia comparativă a diverselor conturi de venituri şi cheltuieli, analizând

soldurile intermediare de gestiune rezultate, stabilind concluziile ce se impun.

c) în legătură cu anexele, auditorul analizează:

- evoluţia conturilor prezentate de aceste anexe, măsurile luate sau propuse a fi luate de

conducerea întreprinderii;

- respectarea modului şi metodelor de evaluare a posturilor din bilanţ şi din contul de

profit şi pierdere;

- metodele utilizate pentru calculul amortizării şi provizioanelor şi fundamentarea lor.

Teste de autoevaluare:

1. Prezentaţi şi exemplificaţi tehnica sondajului.

2. Prezentaţi şi exemplificaţi tehnica observării fizice.

3. Prezentaţi şi exemplificaţi procedura confirmării directe.

4. Prezentaţi şi exemplificaţi tehnica interviului.

5. Prezentaţi şi exemplificaţi tehnica examinării analitice.

6. Prezentaţi şi exemplificaţi tehnica testării sistemelor şi conturilor semnificative.

7. Prezentaţi şi exemplificaţi tehnica examinării situaţiilor financiare.