CURS 2 EPURAREA ŞI AUTOEPURAREA APELOR UZATE. METODE ŞI INSTALAŢII DE EPURARE A APELOR.

2.1 Epurarea şi autoepurarea apelor uzate

Epurarea apelor uzate este un proces complex de reţinere şi/sau neutralizare prin diferite mijloace a substanţelor poluante aflate în apele uzate sub formă de suspensii, în stare coloidală sau în stare dizolvată, în scopul reintroducerii acestora în circuitul hidrologic, prin deversare în emisari, fără ca prin aceasta să se aducă prejudicii atât florei şi faunei acvatice cât şi omului [1].

În urma procesului de epurare a apelor uzate rezultă două produse:

- apa epurată, în diferite grade de epurare, care se deversează în receptor, sau poate fi valorificată la irigaţii sau în alte scopuri;

- substanţele poluante extrase, care poartă denumirea generică de nămoluri.

În cadrul procesului tehnologic de epurare, metodele şi procedeele de extragere a substanţelor poluante din apele uzate sunt de natură mecanică, biologică şi chimică. Alegerea unei anumite structuri de flux tehnologic este determinată atât de caracteristicile apelor uzate prelucrate cât şi de gradul de epurare care se urmăreşte să fie atins, determinat din raţiuni atât ecologice, dar şi economice.

Pe parcursul procesului tehnologic de epurare, poluanţii extraşi din apele supuse procesului sunt concentrate în nămoluri foarte nocive, care dacă sunt evacuate ca atare, constituie un pericol deosebit pentru mediul înconjurător, compromiţând menirea instalaţiei de depoluare prin nerealizarea integrală a scopului său principal, acela de protejare a mediului. Procesul tehnologic de prelucrare a nămolurilor în scopul neutralizării potenţialului deosebit de poluant al acestora, deţine o pondere importantă în procesul tehnologic general al staţiilor de epurare (costuri de investiţii şi exploatare mari, comparabile, dacă nu superioare celor pentru epurarea apelor uzate), şi trebuie să fie subordonat cerinţelor de evacuare finală sau valorificare a nămolurilor.

Procesul tehnologic general al staţiilor de epurare a apelor uzate cuprinde deci două mari grupe succesive de operaţii şi anume:

- reţinerea şi/sau neutralizarea încărcării poluante din apele uzate, rezultând nămoluri;- prelucrarea nămolurilor în scopul valorificării sau evacuării acestora în siguranţă în mediul înconjurător,

fără pericol de contaminarea acestuia.

De menţionat că din punct de vedere al activităţii de protecţie a calităţii apelor [2], într-o primă etapă s-a crezut că protecţia calităţii apelor ar putea fi rezolvată numai prin epurarea apelor uzate şi s-au depus eforturi pentru conectarea cât mai rapidă a producătorilor de ape uzate la staţii de epurare. În prezent s-a constatat că oricât de evoluate ar fi procedeele de epurare, acestea prezintă limitări, cu toate că eforturile depuse pentru perfecţionarea acestora, care pe plan mondial sunt deosebit de intense. De aceea se admite, că nu există premise absolut sigure conform cărora s-ar ajunge la o stare satisfăcătoare a calităţii apelor numai prin intermediul epurării apelor uzate, ci se impun şi o serie de măsuri aplicate atât la nivelul surselor de producere a apelor uzate cât şi la nivelul cursurilor de apă receptoare în care sunt deversaţi efluenţii staţiilor de epurare, care, împreună cu folosirea unor procedee moderne de epurare deosebit de eficiente, să constituie un sistem optimizat de protecţie a calităţii apelor.

Dintre măsurile care pot fi aplicate surselor de apă poluată se pot menţiona:

- introducerea şi utilizarea în unităţile economice a unor tehnologii de producţie, cu consum redus de apă sau total neconsumatoare, puţin poluante sau total nepoluante;

- recircularea apelor uzate evacuate, care este un procedeu care poate diminua semnificativ debitele de apă uzată deversate în receptori, degrevându-i astfel;

- folosirea la irigaţii a unor categorii de ape uzate, direct sau după un tratament adecvat.

Dintre măsurile care pot fi aplicate cursurilor de apă receptoare se pot menţiona:

- aerarea intensă a râurilor sau lacurilor poluate folosind aeratoare speciale, prin aceasta asigurându-se o oxigenare suplimentară, rezultând o reducere, uneori spectaculoasă, a gradului de poluare cu materii organice;

- destratificarea termică a apelor stătătoare, care constă în înlocuirea apei de la adâncime, care prin stagnare îşi înrăutăţeşte uneori considerabil calitatea, cu apă de bună calitate de la suprafaţă;

- creşterea debitelor minime ale cursurile de apă receptoare ale apelor uzate, prin intermediul unor lucrări hidrotehnice (acumulări sau derivaţii), prin care să se reducă semnificativ gradul de diluţie al apelor uzate în apele receptoare, fapt cu o contribuţie deosebită în calitatea amestecului;

- crearea pe cursurile de apă receptoare ale apelor uzate a condiţiilor de autoepurare, proces care dirijat corespunzător poate crea un minim de condiţii care duc la îmbunătăţirea naturală a calităţii apelor de suprafaţă.

Autoepurarea este un proces natural complex (fizico-chimic, biologic şi bacterilogic) prin care impurificarea unei ape de suprafaţă receptoare, curgătoare sau stătătoare, se reduce treptat odată cu îndepărtarea de sursa de impurificare.

Îndiferent de receptor şi de natura impurificării, procesele de autoepurare sunt asemănătoare, însă diferă în desfăşurarea lor ca durată, ca amploare, ca ordine de succesiune sau ca pondere în care iau parte toate felurile de procese specifice, sau numai unele dintre acestea. De asemenea procesele de autoepurare depind de caracteristicile receptorului şi ale poluanţilor introduşi în acestea. Capacitatea de autoepurare a apelor receptoare nu este nelimitată, aceasta putând varia în timp, chiar dacă caracteristicile apelor receptoare rămân relativ constante.

Procesul de autoepurare se realizează, în esenţă, prin îndepărtarea din apa supusă procesului a materiilor solide în stare de suspensie îndeosebi pe cale mecanică, şi prin transformarea substanţelor poluatoare dizolvate pe cale chimică sau biochimică .

Factorii care intervin în procesul de autoepurare sunt foarte numeroşi şi sunt de natură fizică, chimică şi biologică sau factori de mediu. Aceştia pot interveni în proces simultan sau într-o anumită succesiune, iar între acţiunile acestor factori există anumite interdependenţe, astfel încât momentul în care intră în acţiune un anumit factor şi intensitatea cu care acţionează sunt de regulă condiţionate de acţiunile altor factori.

Factorii fizici cei mai importanţi care intervin în procesul de autoepurare sunt: sedimentarea, lumina, temperatura şi miscarea curenţilor de apă.

Factori chimici joacă de asemenea un rol foarte important în procesul de autoepurare ,contribuind direct şi/sau indirect la crearea condiţiilor de viaţă a organismelor din apa supusă procesului. Dintre aceştia, factorii chimici cu cea mai mare importanţă sunt oxigenul (de concentraţia acestuia depinzând intensitatea de descompunere a materialelor organice poluante, oxidarea unor substanţe minerale poluante precum şi popularea cu organisme a sistemelor acvatice) şi bioxidul de carbon (care constituie sursa principală de carbon pentru sistetiazrea substanţelor organice de către plante). Procesul de autoepurare mai este influenţat şi de alţi componenţi chimici din apă, care contribuie la crearea condiţiilor de viaţă ale organismelor acvatice sau favorizează unele reacţii chimice sau biochimice, cum ar fi: fierul, manganul, azotul, fosforul, potasiul, sulful, siliciul, magneziul, aluminiul şi unele oligoelemente.

Factorii biologici care intervin în procesul de autoepurare sunt organismele acvatice şi anume: bacteriile, protozoarele, macrovertebratele şi plantele clorofiliene.

Dintre aceşti factori, rolul principal în autoepurare îl au bacteriile, restul organismelor, cu puţine excepţii, continuând transformările iniţiate de bacterii şi eventual stimulând unele dintre ele. Unele dintre bacteriile din apă (împărţite după modul de nutriţie în autotrofe şi heterotrofe) se dezvoltă în prezenţa oxigenului molecular liber, dizolvat în apă, şi poartă numele de bacterii aerobe, acestea având rolul principal în procesul de autoepurare a apei. Alte bacterii din apă utilizează în procesele metabolice oxigenul combinat chimic din apă (din sulfaţi, azotiţi, etc.) şi poată numele de bacterii anaerobe, acestea având şi ele un anumit rol şi în procesul de autoepurare a apei, dar mai ales în procesele din interiorul sedimentelor de pe fundul apelor. Având în vedere că principala caracteristică a bacteriilor este capacitatea extraordinară de adaptare, există bacterii care, în funcţie de situaţie, se dezvoltă atât în prezenţa oxigenului molecular liber din apă, cât şi în prezenţa oxigenului legat chimic, acestea purtând numele de bacterii facultativ aerobe.

În general toate procesele biologice bacteriene se produc într-o multitudine de trepte susccesive, care dacă se desfăşoară în echlibru, descompun materia organică (poluatoare) din apă, în bioxid de carbon şi apă, în cazul proceselor aerobe, şi în bioxid de carbon şi metan, în cazul proceselor anaerobe.

2.2 Metode şi instalaţii de epurare a apelor uzate

Metodele de epurare a apelor uzate se pot împărţi în trei mari categorii şi anume:

- metode de epurare mecanice;- metode de epurare chimice;- metode de epurare biologice.

Dintre metodele mecanice cel mai frecvent utilizate în epurarea apelor uzate se pot enumera:

- sitarea apei în scopul separării împurităţilor grosiere din apele supuse procesului de epurare;- sedimentarea (decantarea) în scopul separării suspensiilor solide decantabile din apele supuse procesului de

epurare sau îngroşării nămolurilor;- flotarea în scopul separării împurităţilor uşoare (cu structură ramificată) sau a impurităţilor coloidale

hidrofobe din apele supuse procesului de epurare;- micrositarea, filtrarea, ultrafiltrarea în scopul eliminării avansate a suspensiilor solide şi coloizilor din apele

supuse procesului de epurare sau dezhidratării nămolurilor;- absorbţia pe medii poroase în scopul eliminării avansate a substanţelor organice dizolvate, sau a eliminării

substanţelor greu biodegradabile sau nebiodegradablile;- filtrarea în scopul dezhidratării nămolurilor;- centrifugarea în scopul dezhidratării nămolurilor;- evaporarea şi infiltrarea-percolarea în scopul dezhidratării nămolurilor- procedee termice în scopul condiţionării, pasteurizării, uscării şi incinerării nămolurilor;- iradierea cu raze UV în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare;

Dintre metodele chimice cel mai frecvent utilizate utilizate în epurarea a apelor uzate se pot enumera:

- neutralizarea în scopul corectării pH-ului apelor supuse procesului de epurare;- coagularea -flocularea în scopul clarificării apelor supuse procesului de epurare sau îngroşării nămolurilor;- schimbul ionic în scopul demineralizării sau a îndepărtării unor compuşi chimici din apele supuse procesului

de epurare;- oxidarea chimică în scopul îndepărtării unor substanţe organice greu biodegradabile sau a unor substanţe

minerale nedorite din apele supuse procesului de epurare sau dezhidratării nămolurilor;- clorinarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare;- ozonizarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare;- tratarea cu săruri metalice în scopul eliminării fosforului din apelor supuse procesului de epurare;- condiţionarea chimică a nămolurilor;- tratarea chimică în scopul recuperării de metale sau substanţe valoroase din apele uzate sau nămoluri.- tratarea chimici în scopul extragerii/neutralizării unor substanţe toxice sau periculoase din apele uzate sau

nămoluri.

Principalele metode biologice utilizate în epurarea a apelor uzate sunt:

- fermentarea aerobă în scopul epurării biologice a apei sau a stabilizării nămolurilor;- fermentarea anaerobă în scopul stabilizării nămolurilor sau a epurării biologice a apei;- nitrificarea-denitrificarea în scopul seliminării azotului din apele uzate;- eliminarea biologică a fosforului din apele uzate.

Instalaţiile în care se realizează procesul de epurare a apelor uzate poartă denumirea generică staţii de epurare a apelor uzate.

Staţiile de epurare a apelor uzate se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: după destinaţie, după structură, după calitatea efluentului evacuat, după configuraţia fluxului tehnologic, după natura procedeelor de epurare utilizate şi după modul de distribuţie a obiectelor tehnologice componente.

După destinaţie, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:

- staţii de epurare generale (denumite şi urbane sau orăşeneşti), care sunt plasate la capătul (ieşirea) sistemelor centralizate de canalizarea a localităţilor, şi care realizează epurarea apelor uzate care sunt captate şi transportate prin acestea; de regulă, apele din sistemele centralizate de canalizare pot fi compuse din diferite categorii de ape uzate, în proporţii variabile şi anume: ape uzate menajere şi sociale, ape uzate industriale şi agrozootehnice, ape meteorice, ape de drenaj, etc.; efluenţii rezultaţi din staţiile de epurare generale sunt deversaţi în receptori naturali, de regulă, ape de suprafaţă, după ce sunt aduşi la un grad admisibil de epurare, corespunzător evacuării acestora în siguranţă, prin respectarea condiţiilor stipulate în Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în receptori naturali NTPA 001/1997;

- staţii de epurare locale, care sunt aferente unei unităţi economice, industrială sau agrozootehnică şi care prelucrează apele uzate rezultate din procesul tehnologic al acesteia, având caracteristici specifice; staţiile de epurare locale au de regulă următoarele roluri: reţin din apele uzate substanţe valoroase în scopul reutilizării în cadru procesului tehniologic; reţin substanţe toxice (periculoase pentru mediu) în scopul neutralizării acestora; aduc apele prelucrate la grade de epurare admisibile pentru evacuarea acestora în siguranţă; asigură uniformizarea debitelor de apă uzată şi ale efluenţilor; efluenţii rezultaţi pot fi deversaţi în sistemele centralizate de canalizarea a localităţilor (acest tip de staţii de epurare locale purtând denumirea de staţii de preepurare apelor uzate), caz în care calitatea acestora trebuind să corespundă condiţiilor stipulate în Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor NTPA 002/1997, sau efluenţii rezultaţi pot fi deversaţi în receptori naturali (acest tip de staţii de epurare locale poartă denumirea de staţii de epurare specializate a apelor uzate), caz în care calitatea efluenţilor trebuind să corespundă condiţiilor stipulate în Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în receptori naturali NTPA 001/1997.

După structură, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:

- staţii de epurare într-o singură treaptă;- staţii de epurare în două trepte;- staţii de epurare în trei trepte.

Staţiile de epurare într-o singură treaptă sunt de regulă staţii de epurare în care se prelucrează ape uzate având un conţinut redus de poluanţi organici, adică ape uzate cu încărcare preponderent minerală (mai ales suspensii solide), în mare majoritate obiectele tehnologice ale acestor staţii bazându-şi procesele tehnologice pe principii mecanice şi din această cauză această categorie de staţii purtând de regulă denumirea staţii de epurare mecanice. Schema fluxului tehnologic al unei staţii de epurare mecanice este prezentată în figura 2.1. De menţionat că acest tip de staţii de epurare reţin din apele uzate prelucrate 40 – 60% din suspensiile solide, 10 – 20% din încărcarea cu nutrienţi (azot şi fosfor) şi reduc cu 20 – 40% încărcarea cu CBO5 (materie organică).

Staţiile de epurare în două trepte sunt staţii mai complexe care de regulă utilizează două categorii distincte de procedee pentru realizarea procesului tehnologic de epurare a apelor uzate. În această categorie de staţii de epurare pot fi încadrate staţiile de epurare mecano - chimice şi staţiile de epurare mecano - biologice.

Fig. 2.1 Schema unei staţii de epurare mecanică (într-o singură treaptă)

Staţiile de epurare mecano-chimice sunt staţii de epurare formate din două trepte, o treaptă mecanică, de regulă similară cu cea prezentată în cazul staţiilor de epurare mecanică, şi o treaptă chimică, de regulă de coagulare –floculare pentru eliminarea coloizilor, dar şi pentru alte tratamente chimice aplicate apelor tratate cum ar fi: neutralizare, schimb ionic, oxidare chimică, dezinfecţie, etc. În figura 2.2 este prezentat un exemplu de structură de staţie de epurare mecano - chimică a apelor uzate, cu treaptă chimică de coagulare – floculare, care reduce încărcările cu suspensii solide şi coloizi, cu eficienţe de 60 – 85%.

GRĂTAR(SITĂ)

DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-COMPACTOR

Reţineri tocate

Reţineriumede

Reţineri dezhidratateşi compactate

DEZNISIPATOR

INFLUENT

INSTALAŢIE DE SPĂLARE A NISIPULUI

JGHEABURI DE DRENAJ

Nisip proaspăt

Apă drenată

Nisip spălat

Nisip dezhidratat

DECANTOR PRIMAR

Nămol proaspăt

PLATFORMĂ PENTRU USCAREA NĂMOLULUI

Ape drenate

EMISAR

EFLUENT Nămol dezhidratat

Apă rezultată din dezhidratare

INSTALAŢIE DE SITARE

INSTALAŢIE DE FERMENTARE A NĂMOLULUI

(METANTANC)

Nămol fermentat

Gaz de fermentaţie

TREAPTAMECANICĂ

STAŢIE DE DOZARE ŞIPREPARARE A REACTIVILOR

BAZIN DEAMESTEC ŞI REACŢIE

INFLUENT

EMISAREFLUENT

Fig. 2.2 Schema unei staţii de epurare mecanico-chimică, cu treaptă chimică de coagulare – floculareStaţiile de epurare mecano biologice sunt staţii de epurare formate tot două trepte, o treaptă mecanică şi o

treaptă biologică, această categorie de staţii de epurare constituindu-se în structura clasică a staţiilor generale de epurare a apelor uzate urbane, cu o foarte largă răspândire în practică. În figura 2.3 este prezentată schema structurii unei staţii mecano-biologice, la care treapta biologică este dotată cu bazine de aerare cu nămol activ (varianta de staţii de epurare cea mai răspândită în lume), iar în figura 2.4 este prezentată schema structurii unei staţii mecano-biologice, la care treapta biologică este dotată cu biofiltru.

Fig. 2.3 Schema unei staţii de epurare mecanico-biologică, cu treaptă biologică dotatăcu bazine de aerare cu nămol activ

Staţiile de epurare în trei trepte sunt, cel mai frecvent, staţii de epurare formate dintr-o structură mecano-biologico clasică la care se adaugă o treaptă terţiară de epurarea avansată. În prezent, în lume, performanţele staţiilor mecano-biologice clasice nu mai sunt suficiente şi de aceea acestea sunt completate cu o treaptă distinctă,

GRĂTAR(SITĂ)

DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-COMPACTOR

Reţineri tocate

Reţineriumede

Reţineri dezhidratateşi compactateDEZNISIPATOR

INFLUENT

INSTALAŢIE DE SPĂLARE A NISIPULUI

JGHEABURI DE DRENAJ

Nisip proaspăt

Apă drenată

Nisip spălat

Nisip dezhidratat

SEPARATOR DE GRĂSIMI

Grăsimi separate

BAZIN DE AMESTEC CU COAGULANŢI

CAMERA DE REACŢIE (FLOCULARE)

Coagulanţi

DECANTOR PRIMAR

DECANTOR SECUNDAR

BAZIN DE AERARE CU NĂMOL ACTIV

Nămol secundar recirculat

●

Nămol primar

ÎNGROSĂTOR DE NĂMOL

CAMERĂ DE AMESTEC ŞI

DISTRIBUŢIE A NĂMOLULUI

Nămolsecundar în exces

INSTALAŢIE DE DEZHIDRATARE A NĂMOLULUI

INSTALAŢIE DE CONDIŢIONARE A NĂMOLULUI

FERMENTAT

INSTALAŢIE DE FERMENTARE A

NĂMOLULUI(METANTANCURI)

BAZIN DE CONTACT

Nămol îngroşat

Apă drenată

EMISAREFLUENT

Nămol fermentat

Nămol condiţionat

Nămol dezhidratat

CENTRALĂ TERMICĂ

GAZOMETRU

Gaz de fermentare

Gaz de fermentare

EPURAREBIOLOGICĂ

A APEI

EPURARE MECANICĂA APEI

PRELUCRAREANĂMOLURILOR

INSTALAŢIE DE DEZINFECTARE

A APEI

Clor, ozon,raze UV

Apă rezultată din dezhidratare

INSTALAŢIE DE SITARE

Nămol amestecat

terţiară, care de regulă asigură prin diferite metode şi procedee de epurare (artificiale sau naturale) atât eliminarea avansată din apele uzate a suspensiilor solide şi a materiilor organice, cât şi eliminarea nutrienţilor, substanţelor greu biodegradabile şi substanţelor toxice din apele uzate, realizându-se grade superioare, cu valori înalte, de epurare ale acestora.

Fig. 2.4 Schema unei staţii de epurare mecanico-biologică, cu treaptă biologică dotată cu biofiltru

După calitatea efluentului evacuat, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:

- staţii de epurare clasice, în care se obţine o calitate satisfăcătoare a efluentului evacuat, cu valori ale gradului de epurare de 60 - 80%;

- staţii cu epurare avansată, în care se obţine o calitate superioară a efluentului evacuat, cu valori ale gradului de epurare de 95 – 99,9%.

După configuraţia fluxului tehnologic, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:

- staţii de epurare cu flux tehnologic convenţional;- staţii de epurare cu flux tehnologic neconvenţional.

După natura procedeelor de epurare utilizate staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:

GRĂTAR(SITĂ)

DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-COMPACTOR

Reţineri tocate

Reţineriumede

Reţineri dezhidratateşi compactate

DEZNISIPATOR

INFLUENT

INSTALAŢIE DE SPĂLARE A NISIPULUI

JGHEABURI DE DRENAJ

Nisip proaspăt

Apă drenată

Nisip spălat

Nisip dezhidratat

SEPARATOR DE GRĂSIMI

Grăsimi separate

DECANTOR PRIMAR

DECANTOR SECUNDAR

BIOFILTRU

Nămol primar

CAMERĂ DE AMESTEC ŞI

DISTRIBUŢIE A NĂMOLULUI

Nămolsecundar

PLATFORMĂ DE DEZHIDRATARE A NĂMOLULUI

BAZIN DE CONTACT

Ape drenate

EMISAREFLUENT

Nămol dezhidratat

EPURAREBIOLOGICĂ

A APEI

EPURARE MECANICĂA APEI

INSTALAŢIE DE DEZINFECTARE

A APEI Clor, ozon,

raze UV

Apă rezultată din dezhidratare

INSTALAŢIE DE SITARE

Nămol amestecat

Recirculareapă PRELUCRAREA

NĂMOLURILOR

●

- staţii de epurare intensive, la care procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc numai în condiţii artificiale;

- staţii de epurare extensive, la care procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc numai în condiţii naturale;

- staţii de epurare mixte, la care unele procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc în condiţii artificiale, iar celelalte procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc în condiţii naturale.

După modul de distribuţie a obiectelor tehnologice componente, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:

- staţii de epurare cu structură dispersată, la care obiectele tehnologice sunt distincte şi independente şi ocupă diferite poziţii pe suprafaţă arondată staţiei de epurare, situaţie întâlnită în cazul staţiilor de epurare urbane de medie şi mare capacitate;

- staţii de epurare compacte, la care obiectele tehnologice sunt dispuse într-o structură unitară de tip monobloc, situaţie întâlnită mai ales în cazul staţiilor de epurare de mică capacitate care deservesc consumatori individuali (de exemplu, locuinţe independente sau grupuri mici de locuinţe).

Bibliografie

1. Florea Julieta, Robescu D. – Hidrodinamica instalaţiilor de transport hidropneumatic şi de depoluare a apei şi aerului - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.

2. Rojanschi V., Ognean Th. – Cartea operatorului din staţii de epurare a apelor uzate - Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.