Curs 1 Istoria Dermatologiei

5/14/2018 Curs 1 Istoria Dermatologiei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/curs-1-istoria-dermatologiei 1/56

Istoria Dermatologiei

Conf. Dr. Laura Gheucă Solovăstru

Disciplina DermatologieU.M.F. “Gr. T. Popa” Iaşi



• Dermatologia nu este o specialitate recentă, ci a existat

din antichitate, ca parte integrantă a medicinei generale

• La fel ca şi celelalte specialităţi, dermatologia a apărutdin nevoia oamenilor de a-şi înţelege şi trata bolile,ocupând întotdeauna un loc important datorită întinderiimari, a localizării superficiale a organului principal destudiu – tegumentul şi anexele sale.



W.A. Pusey (1865-1940) – unul din cei mai renumiţi

dermatologi americani spunea:

“Bolile pielii se supun singure atenţiei într-un mod în care

puţine alte boli o fac, şi niciodată omul nu a depus

eforturi mai intense şi mai rapide decât atunci când s-apus problema pruritului, rănilor, scabiei sau paraziţilor

ce-i afectau pielea.”



Imhotep• Primul medic din istoria medicinei• Medicul curţii Regelui Zoser al Egiptului, în anii 3000 î.H.



Papirus cu texte medicaledatând din anii 3000 î.H.



China antică

• Pun-tsao –farmacopee datând în jur de 1600 î.H;

• Conţine sute de leacuri extrase din plante; • Lucrarea este atribuită lui Shen-nung, Împărat legendar

al Chinei, ce a trăit acum 4500 ani, ce a investigatvaloarea medicală a sute de plante.

• Aceste cunoştinţe au fost transmise din generaţie îngeneraţie prin viu grai;

• Una din menţiunile de reţinut este utilizarea Ephedra pentru tratamentul astmului.



India Antică

• Medicamentele din plante datează de mii de ani,menţionate de Rig-Veda, colecţia sacră Hindu deversete;

• Aceasta stă la baza medicinei Ayurvedice;

• Una din planele utilizate este rădăcina de Rauwolfia serpentina



Egipt - Papirusul Edwin Smith

• Primul document medical din lume;

• A fost redactat în secolul 17 î.H., în Egipt;• Egiptul, cea mai veche civilizaţie atestată - se credea că

bolile sunt consecinţa unor “spirite malefice”;

• În concordanţă cu această supoziţie primii “medici” erau “vrăjitori” ce foloseau drept remedii diverse decocturi,dar şi vrăji, incantaţii, ode, ritualuri magice, în scopul

“exorcizării” demonilor implicaţi.


http://slidepdf.com/reader/full/curs-1-istoria-dermatologiei 9/56Papirusul Edwin Smith: 22 pagini despre tratamentul rănilor



Egiptul - Papirusul Ebers – al doilea document medical, ca vechime

• se pare că a fost redactat în secolul 16 î.H. de “Thoth cel înţelept” zeul lunii;

• cuprinde descrierea a numeroase afecţiuni dermatologice;

• ca metode terapeutice descrise: în afara

“puterilor magice”, au fost folosite şi remediidezvoltate empiric, cum ar fi: sulful, antimoniul,balsamuri, uleiuri, mierea de albine, sarea demare, remedii care se folosesc şi în prezent în

medicina homeopată.



Hieroglife ce descriuinstrumentar pentruchirurgie, obstetrică,

prescripţii medicale de bază

Reţete scrise

Instrumentar chirurgical



• Impactul civilizaţiei egiptene a fost atât de puternic, încât ainfluenţat dezvoltarea culturilor din jur: Siria, Babilon, Asiria,

Asia Mică, Insulele Egee • Sursele de importanţă majoră pentru cunoştinţele medicaledin Mesopotamia au fost:

– Codul lui Hammurabi – secolul 20 î.H.

– Tablele lui Ashurbanipal – secolul 7 î.H.• Aceste documente descriu importanţa acordată bolilor pielii.

• Dezvoltarea medicinii în aceste centre a urmat acelaşi drumca şi în Egipt.



• Egiptul, ca şi civilizaţiile învecinate, a avut o evoluţieascendentă, înfloritoare, dar apoi au decăzut, fiind

înlocuite de civilizaţia greacă, care se presupune căar fi “moştenitorul direct” al celei egiptene.

• În Grecia, ca şi în celelalte culturi, medicina a rămaslocalizată în domeniul misticii, al superstiţiilor şimitologiei, al cărei fondator a fost Apolo.



• În aceeaşi perioadă, tot în Grecia

antică a apărut un nucleu de medici

cunoscuţi ca adepţi ai lui Aesclepios

(Esculap – zeul medicinei), care au

pus bazele cercetării factorilor fizici

ce determină apariţia bolilor,concentrându-se pe aceştia pentru

stabilirea tratamentelor.

•Caricatură a lui Esculap preparând o reţetă



Copil bolnav adus în faţa lui Esculap



• “Părintele medicinei”; • Unul din cei mai importanţi adepţi ai

lui Esculap;

• Scrierile sale includ o listă de bolidermatologice, constituind un primscurt catalog modern al afecţiunilorcutanate.

Hippocrate (470-360 î.H.):



Aristotel (384-322 î.H.):

• A făcut primele descrieri detaliate ale

unghiilor, părului, pielii; • A studiat lepra, pediculozele.

Aristotel şi Alexandru cel Mare



• Harta medicală a corpuluiuman realizată de Aristotel, cuasocierea fiecărui organ sausistem cu animale sau virtuţi;

• Reprezentarea a fost preluată în scurt timp de medicii

egipteni;

• Fără această colaboraremedicina nu ar fi putut înainta

în descoperirile epocii.



Plato (429-347 î.H.):

• A descris de asemenea afecţiunile cutanate, dar filosofiasa se baza pe faptul că mintea contează şi nu factoriifizici;

• Această concepţie a fot întâlnită şi în rândul altor medicidin antichitate, dominând cultura Greciei, ducândcercetările departe de studiul ştiinţelor naturale.



Cuceririle lui Alexandru cel Mare au

dus la dispariţia dominaţiei Greciei, în

schimb a crescut importanţa

Alexandriei după 311 î.H., apoi a

Romei după 146 î.H, aceste oraşe

devenind centrele cele maiimportante ale medicinii epocii

respective.

Librăria din Alexandria – peste 700.000 scrieri, foarte bine catalogate,

din toate domeniile, dar mai ales lucrări medicale



Civilizaţia Romei a oferit nume de vază din medicină, cum ar fi: – Celsus (25/30 î.H.-45/50 d.H.):

• “De Re Medica” – Cap. VI: “De Areis” – menţionează două dinafecţiunile scalpului: alopecia (area Celci) şi ophiasis-ul.

– Galen (133-200 d.H.):• A doua figură importantă din istoria medicinii; • “On Diseased Tumors” – “prima carte de dermatologie “

(Richter);• “De Temperamentis”: a descris efetul nociv al “acri volatili”

(echivalentul poluării moderne) asupra părului; • Clasificarea bolilor dermatologice în boli ale pielii păroase şi ale

pielii glabre a fost păstrată până la mijlocul secolului 18.



• După Celsus şi Galen cultura Europei a pălit, astfel încât întreaga perioadă cuprinsă între secolul 4 şi secolul 12 a

fost marcată de lipsa realizărilor ştiinţifice.

• Realizările culturale şi ştiinţifice au fost atât de reduse încât această perioadă a fost numită “ Anii Întunecaţi”.

• Deşi clericii din mănăstirile Bizanţului au încercat săconserve realizările trecutului, medicina lumii arabe afost cea care a reuşit să păstreze aprinsă flacăra

cercetării medicale şi să aducă idei şi concepte noi.



• Rhazes din Bagdad (860-932 d.H.) - cel mai notabil din toatămedicina secolului 9 - a fost important pentru studiile sale

referitoare la exanteme, dar mai ales pentru descriereaclasică a variolei, diferenţiind clar aspectul clinic de cel alrujeolei.

• Avicenna din Bagdad (980-1037 d.H.) – descrieri excelenteale antraxului, carbunculului, afecţiunilor extremităţii cefalice.

• Avenzoar (1113-1162), cel mai important medic musulmanal Spaniei – a descris “parazitul pruritului” şi aproape adescoperit rolul său în etiologia scabiei.

• Maimomides (1135-1205) – rabin şi medic – este cunoscut

pentru eforturile depuse în promovarea igienei sexuale.



• Sfârşitul secolului al 12-lea a readus supremaţia Europei

în ceea ce priveşte cercetările medicale, deschizând

calea cercetărilor moderne, bazate pe dovezi ştiinţifice.



• Roger de Palermo (1170):

– Utilizarea unguentului cu mercur în tratamentul

parazitozelor cutanate;

– Una din ele mai importante observaţii – legătura dintre

leziunile genitale ale bolilor venerice şi contactul sexual.

• Henry de Mondeville (1260-1320):

– Descrierea leziunilor faciale din lepră – atât de clară şi

exactă, încât nu a fost modificată nici astăzi



Perioada 1500 – 1800:

• Extrem de importantă pentru medicină în general, nu

doar pentru dermatologie;• Descrierea agentului etiologic al sifilisului:

– Sifilisul a fost descris prima dată în Spania de Ruy Dias deIsla din Barcelona în 1493;

– Denumirea de Sifilis a fost adoptată în 1530 – GiralomoFracastero a publicat poemul: “Syphilis Sive MorbusGallicus”;

– Anreea Paracelsus (1493-1541) a descris leziuni din sifilis.



Perioada 1500-1800:

• Ambroise Pare (1510-1590): – Dermatologia pediatrică, a descris parazitul scabiei.

• Bernardo Ramazzini (1633-1714): – Descrierea clasică a influenţei factorilor ocupaţionali asupra

tegumentului, implicarea lor în patogenia unor afecţiunidermatologice.

• Giovanni Bonomo: – 1687 – prima descriere relativ completă a scabiei şi agentuluisău etiologic.

• Herman Boerhaave (1668-1738) din Olanda: – Prima descriere reală a glandei sebacee – “cryptae sebacae”.



Perioada 1500-1800:

• Daniel Turner (1667-1740):

– “De Morbis Cutaneis” – tratat de dermatologie; – A fost prima carte de dermatologie publicată în Anglia; – Prima carte de dermatologie în dialectul autohton; – Descrierea herpesului, a nevilor pigmentari.

• Jean Austruc (1684-1766): – Medic francez, ce a investigat structura cutanată; – Prima încercare de a realiza o legătură între leziunile

cutanate şi structurile anatomice implicate în apariţia

acestora.



Perioada 1500-1800:

• Deşi dermatologia pornise pe calea medicinei modernepentru acea vreme, era necesară o clasificare a afecţiunilorcutanate. Au numeroase încercări, din care amintim:

– F.B. Sauvages (1706-1767) (Lyon): prima clasificare bazatăpe caracteristicile lezionale şi simptomatice;

– Antoine Charles Lorry (1726-1783) (Paris) şi Carl Linnaeus (1707-1778): clasificare morfologică a afecţiunilor cutanate.

– Joseph Plenk (1732-1807) (Viena): a clasificat bolile cutanate în 14 clase bazate pe descrierea leziunilor, simptomatologie,dar termenii nu erau foarte bine definiţi.



Robert Willan (1757-1812) - Londra:

• Fondatorul dermatologiei moderne;

• Prima clasificare bazată pe criterii clare de morfologie aleziunilor, general acceptată; • A introdus utilizarea planşelor desenate, cu ajutorul unui

olandez – Jan Ladmiral;

• Doar un volum din opera sa a fost publicat înainte dedecesul prematur al acestuia, restul a fost completat deprotejatul său Thomas Bateman (1779-1821),considerat a fi la fel de important în dermatologia

britanică.



J.L.B. Alibert (1768-1837) - Paris:

• Odată cu el centrul dermatologiei s-amutat în Franţa, la Spitalul St. Louis – un faimos centru al dermatologiei, fiindconsiderat fondatorul medicineimoderne din Franţa;

• A fost primul care a utilizat termenii dedermatoze şi sifilide;

• A scris numeroase tratate deterapeutică dermatologică;



Mycosis fungoides, la început denumit Pian fungoides, şi observat

doar la un pacient numit Lucas.

Amiantaceous tinea, denumită ulterior Porrigine amiantacée.

KeloiziiLeishmanioza cutanată, la pacienţii din Africa de Nord. Alibert ainsistat asupra faptului că Spitalul Saint-Louis a fost deschis bolnavilorcu suferinţe dermatologice din toată lumea. El a dorit să activeze submotto-ul "Urbi et orbi" scris pe usă. Dermatoliza, observată la un păstor.

Afecţiuni descrise pentru prima dată de Alibert:



13 august 1834 – Renucci, un student din Corsica,a demonstrat ce a învăţat de la o bătrână din satul său natal –

în faţa întregului staff al Spitalului Saint-Louis a extras acarianulresponsabil pentru scabie din pielea unui pacient.

Această demonstraţie a fost publicată trei zile mai târziu în Gazeta Spitalului.

A fost unul din cele mai importante evenimente ale istorieimedicinei deoarece a fost prima dată când a fost evidenţiat agentuletiologic al unei afecţiuni dermatologice.

Câţiva ani mai târziu, Schoenlein va demonstra etiologia

pentru tinea.



• La fel de importanţi în dezvoltarea dermatologiei

franceze au fost:

– L.T. Biette (1781-1840);

– E. Bazin (1807-1878);

– Alfred Hardy (1811-1893).



Germania - dermatologia experimentală

• În Franţa dermatologia se baza pe aspectele clinice ale

bolilor, iar în Germania lua naştere dermatologia delaborator:

– Eichhorn – 1826: înregistrează metodele secreţiei glandeisudoripare;

– Weber şi Purkinje – 1827 şi 1833: elaboreazăcunoaşterea epidermului, corionului, foliculului pilos;

– Henle (1805-1885): a lucrat şi a descris histopatologia

cutanată.



Şcoala Medicală din Viena

• The Vienner Allgemeine Krankenhaus – Spitalul General

din Viena – a devenit în 1850 centrul şcolii medicale,luând locul Parisului;

• Dermatologi de renume se numără printre profesoriiacestei şcoli: Rokitansky, Skoda, Hyrtl, Bruce, Hebra.



• Ferdinand von Hebra (1816-1880): – Una din cele mai importante figuri ale dermatologiei;

– 1848 – clasificare anatomopatologică a afecţiunilordermatologice – cea mai reuşită clasificare logică, utilăpentru toţi dermatologii.

• Discipoli: – Moritz Kaposi (1837-1902); – Heinrich Aupitz (1836-1886); – Isodore Neuman (1832-1906); – Filip Joseph Pick (1834-1910).



• Dezvoltarea învăţământului medical în secolul 18 a impusnecesitatea existenţei materialului didactic, pentru o maibună înţelegere a aspectelor clinice.

• Mulajele de ceară au fost soluţia, fiind un excelent materialdemonstrativ, prezentând toate detaliile caracteristicefiecărei afecţiuni în parte. Erau mult mai facil de utilizat,fiind neperisabile, fără miros etc.

• Fiecare mulajeur avea secretul său în fabricarea materialuluide lucru (ceară, parafină, colofoniu etc.). Aceste modele aufost larg folosite până în anii 1930, când au fost înlocuite de

alte metode, mai moderne.



• Dermatologia din Scandinavia – parazitozele cutanate;

lepra:

– 1871: Armauer Hansen – descoperă bacilul leprei

(Mycobacterium leprae ), a cărui metodă de colorarea fost ealizată de Albert Neisser (1854-1916).



• Paul Gerson Unna (1850-1929) (Germania):

– Introduce noi metode de colorare; – Coloraţii speciale pentru nucleu, citoplasmă,

componentele intracelulare.

– Prin experimente macro şi microchimice descoperănoi metode terapeutice, devenind fondatorul terapieimoderne dermatologice ştiinţifice.



• În Statele Unite ale Americii, până la sfârşitul secolului 19,dermatologia a copiat modelul Angliei şi Franţei (prima jumătatea secolului 19) şi cel al Vienei şi Gemaniei (a doua jumătate a

secolului 19).• 22 iunie 1836 – s-a înfiinţat prima şcoală de dermatologie la

New York – sub îndrumarea lui Henry Daggett Bulkley (1804-1872);

• Prima carte de dermatologie – autor: Noah Worcester (1812-1847).

• 18 mai 1860 – Societatea de Dermatologie din New York

– prima de acest gen din lume



• James C. White (1833-1916): – 1871: primul profesor de dermatologie la Şcoala Medicală

Harvard;

– A scris despre influenţa dietei în afecţiunile dermatologice.

• Adolphus Duhring (1845-1913): – Descrierea dermatitei polimorfe dureroase – una din celemai importante realizări ale dermatologiei americane.



• Descoperirile şi îmbunătăţirea tehnicilor histopatologiceşi bacteriologice de la sfârşitul secolului 19 au fost de

importanţă majoră în dezvoltarea dermatologieimoderne.

• După o lungă perioadă de timp în care toată atenţia a

fost acordată dermatologiei descriptive, a fost nevoie dereorientarea ariei de interes către morfopatologie,medicina de laborator, pentru a duce la o adevăratădezvoltare a medicinei bazate pe dovezi.



• 1894: Thomas Casper Gilchrist (S.U.A.): - a izolat şidescris microorganismele din specia Blastomyces , adovedit patogenicitatea lor, a descris dermatozeleproduse de acestea;

• 1898: B.R. Schenk : a descris sporotrichoza, descriindboala ca făcând parte dintre micozele cutanate,dovedind patogenicitatea agentului etiologic prin studiipe animale;

• 1895: Joseph Jadossohn (1863-1936) (Berlin): adezvoltat metoda testelor epicutanate, ce ulterior aufost denumite “testele fundamentale cutanate”.



• Alte studii etiologice de bază au fost efectuate de:

– Max Juliusberg (Berna) – patogenia Molluscum contagiosum ;

– F. Lewandowsky (Berlin) şi T. Lewis (Londra);

– Sigmund Pollitzer (S.U.A.);

– Raymond Jacques Sabouraud (1864-1938): studii în domeniul alopeciilor, eczemei, infecţiilorstreptococice, dermatoze produse de Pytirosporum .



Contribuţii dermatologice în microbiologie

• 1687 Primul agent patologic viu al unei afecţiuni – Bonomo -

parazitul scabiei• 1839 Prima descriere a unui microorganism ca agent etiologic – Schoenlein - favusul

• 1879 Primul microorganism din venerologie – Neisser - gonococul

• 1884 Primul microorganism al tuberculozei – Koch – bacilullupusului vulgar

• 1905 Descoperirea spirochetelor din sifilis - Schaudinn şi Hoffman

• 1907 Prima reproducere a unei tumori umane cu material

ultrafiltrat – Ciuffo - Molluscum contagiosum



• Se observă că bazele dermatologiei moderne au fost

stabilite către sfârşitul secolului al 19-lea, dar adevăratadezvoltare a acestei ramuri medicale, ca şi a medicinei în

general a început după primul şi al doilea Război

Mondial, atunci când omenirea a fost în căutarea de noiresurse şi metode de a reclădi ceea ce s-a distrus şi de a

alina suferinţele produse în timpul anilor de război.



• Dermatologii au avut un avantaj datorită accesibilităţii

organului studiat, fiind cu un pas înaintea altorspecialităţi în dezvoltarea de noi metode de investigareşi tratament.

• Aceste metode au putut mai târziu să fie aplicate şi înalte domenii medicale.



Contribuţii ale dermatologiei în imunobiologie

• 1796 Introducerea profilaxiei specifice prin vaccinare la nivelcutanat – Jenner

• 1895 Primul test cutanat pentru hipersensibilitatea întârziată - J. Jadassohn

• 1906 Primul test serologic pentru sifilis - Neisser,

Wassermann şi Bruck • 1907 Primul test toxină – antitoxină pentru difterie – Schick

• 1921 Primul transfer pasiv al hipersensibilităţii în urticarie -

Prausnitz-Kuestner- reaginele IgE



• 1925 Primul test cutanat specific în venerologie -Lymphogranuloma venereum – Frei

• 1928 Prima sensibilizare specifică cutanată cu substanţechimice simple - Frei, Sulzberger, Jadassohn, Mayer ş.a.

• 1940 Primul transfer al hipersensibilităţii mediate celular Landsteiner, Chase, Lawrence – factorul de transfer

• 1929 - 1940 Prima inducere a toleranţei imune - Chase,

Sulzberger, Medawar, Burnet

Contribuţii ale dermatologiei în imunobiologie



• Imunobiologia tumorală – cele mai promiţătoare rezultate aufost în tumorile cutanate, în special în melanoame – un rolextraordinar a avut observarea distrugerii spontane saustimulate a melaninei prin mecanisme imune.

• Reacţia cutanată la injectarea intracutanată sau implantarea dematerial tumoral – indicator important pentru prognosticul

tumorii respective sau un important procedeu diagnostic.• Au fost încercate metode de stabilire a prognosticului unor

pacienţi cu cancer, funcţie de tipul reactivităţii cutanate la diverşialergeni.



• Metode de diagnostic pentru stabilirea statusului sistemuluiimun: imunodeficienţei, imunocompetenţei,imunoincompetenţei

• Teste simple ca: testul cutanat la 2,4 dinitro-l-chlorobenzene (DNCB), extracte din fungi (trichophytin saucandicidin), streptokinase şi streptodornase ş.a.

• Acestea sunt teste standard pentru stabilirea capacităţiiorganismului de a lupta cu diverse microorganisme sau dea distruge diverse tumori.



Contribuţii ale dermatologiei în oncologie

• 1775 Prima dovadă a implicării unui factor în apariţia

cancerului – gudroanele - hornari - Percival Pott• 1887 Prima dovadă a implicării factorilor chimici - Jonathan

Hutchinson – carcinoame cutanate arsenicale

• 1890 Prima manifestare precanceroasă - Dubreuilh-Hutchinson

• 1894 Prima recunoaştere a rolului luminii şi compenetelorsale în apariţia cancerelor – Unna – cancerele cutanate ale

fermierilor şi marinarilor



Contribuţii ale dermatologiei în oncologie

• 1916 Primele cancere experimentale - Yamagiva şi

Itchikawa – gudroanele – cancere la şoareci • 1921 Prima izolare a factorului carcinogenetic al

cărbunelui - Bloch şi Dreifuss

• 1932 Primul virus transmisibil implicat în carcinogeneză – Shope – Papilloma virus

• 1968 – 1970 Prima dovadă a modificării ADN subinfluenţa UV – Cleaver -urticaria pigmentosa -

endonuclease



• Un alt pas important în dezvoltarea dermatologiei a fost

stabilirea permeabilităţii tegumentului: rolul tegumentului în

eliminarea diverselor substanţe, dar şi posibilitatea administrăriitranscutanate a diverse substanţe chimice, biologic active.

• Evidenţierea rolului tegumentului ca barieră mecanică, fizică,chimică şi biologică, participând la păstrarea homeostaziei

organismului, la funcţia de apărare etc.



• Ultimele decenii au fost marcate de descoperiri

importante în etiopatogenia afecţiunilor dermatologice, în ceea ce priveşte posibilităţile terapeutice, dar o

dezvoltare extraordinară a avut dermato-cosmetica,

considerată în prezent parte integrantă a dermatologieimoderne.

Curs 1 Istoria Dermatologiei

Documents

Transcript of Curs 1 Istoria Dermatologiei