Curatirea firii

2
Biserica Ortodoxa Sfintii Constantin si Elena – www.scechurch.org Curăţirea firii începe cu gând curat şi dietă sănătoasă • interviu cu dna dr.ing. Virginia Faur, specialist în fitoterapie şi fitoprotecţie alimentară, proprietar al Laboratoarelor «Favisan» din Lugoj "Un îndemn de suflet: faceţi ceva mai mult pentru sănătatea dv, căci, dacă vă neglijaţi organismul, din te miri ce motive, îl aduceţi în stare de boală! Amintiţi-vă de vorbele înţelepte ale bunicilor şi străbunilor noştri, care iluminau existenţa celor din jur cu experienţa lor de vindecare. Înainte de toate, ei porneau la drum cu Dumnezeu în suflet, implorându-l să-i facă a înţelege cum se cuvine să-şi rostuiască vieţuirea. Apoi, în serile lungi de iarnă, îşi îndreptau şalele obosite, ca şi multe osteneli şi beteşuguri acumulate în anii trudei lor, cu ceaiuri din plante, băi şi masaje, ajutându-se de leacurile cele minunate pe care ni le-a dat Dumnezeu şi de care omul înţelept nu se va scârbi vreodată. Îşi oblojeau rănile şi încheieturile cu frunze şi cu prişniţe după reţete tainice, în baza unor cunoştinţe scoborâte din vremi de demult. Ei ştiau prea bine să combine alimentele, dând întâietate legumelor şi fructelor, ca sursă de vigoare şi de sănătate. Mâncau arareori carne, cerând iertare Cerului pentru fiecare viaţă curmată în numele hranei lor. Le era limpede că nu prea se cuvenea a săvârşi o astfel de jertfă. Veţi găsi de cuviinţă, probabil, să aduceţi drept argument faptul că lumea de azi – grăbită şi supertehnologizată – nu mai are timp pentru asemenea leacuri... băbeşti. Da, se poate spune şi aşa, numai că prea ne îndepărtăm de rădăcini şi de esenţe, prea-l supărăm pe Dumnezeu cu nechibzuinţa noastră. Lumea şi-a creat o industrie pentru vindecare, permiţându-şi, în felul acesta, să se concentreze asupra multor alte preocupări, nutrind convingerea că medicii ne ajută cât trebuie. Păstraţi măsura în a gândi cu blândeţe şi cu dreptate la nevoia propriei sănătăţi. Avem şi vom avea trebuinţă de medici, medicamente şi spitale, fără doar şi poate însă îşi doreşte, oare, cineva să ajungă în ipostaza de a fi bolnav?! Nu avem timpul şi răbdarea să ni se facă un masaj, preferând mai degrabă un medicament care anulează rapid durerea şi care, de fapt, camuflează un simptom sau altul dar nu înlătură cauza. Vine o vreme însă când te prăbuşeşti de tot, când medicina nu mai poate camufla cauza bolii şi tu suporţi consecinţele. Devii dependent de medicamente şi abia în sfârşit îţi dai seama că mintea de pe urmă se cuvenea să fie cea dintâi. Leac blând şi cuvenit în plante se găseşte dacă avem răbdare să le cerem acestora să lucreze pentru noi! Apoi, alimentaţia cumpătată reprezintă condiţia principală a sănătăţii. Niciodată nu vă recâştigaţi şi nu vă menţineţi sănătatea cu un singur produs-bun-la-toate sau o singură procedură-minune. Bolile omului sunt, înainte de a fi resimţite în corpul fizic, suferinţe ale sufletului. Este o realitate pe care trebuie s-o descoperiţi singuri. Viaţa sănătoasă rămâne doar un ideal dacă nu participaţi, conştient, la înălţarea ei"– dr.Ing. Virginia Faur, Casa de Sănătate "Favisan" - Dna Faur, este boala mai presus de noi înşine? -Doar în situaţia în care ne înstrăinăm de esenţa noastră divină. Porunca Cerului este să ne folosim de plante atât pentru a ne hrăni, cât şi pentru a ne tămădui. Ştiinţa nu înlocuieşte şi nici măcar nu schimbă regulile de bază ale existenţei noastre terestre. Ea încearcă anumite clarificări ale unor situaţii împlinite şi induce o remediere a răului deja înfăptuit. Dar cea mai bună terapie este aceea care previne boala... - Totuşi, de ce există atâtea boli incurabile? -Eu cred că omul se îmbolnăveşte din cauza unor greşeli grave faţă de sine, perturbând ordinea interioară a fiinţei sale. În disperare de cauză el apelează la medic, la medicamente şi la metode operatorii spre a înlătura, cât ai clipi, răul. Se face ceea ce se ştie şi ce se face în spital şi pacientul este eliberat cu menţiunea "ameliorat". Apoi, este rândul său să devină medic pentru sine, corectând greşelile care l-au condus la boală. Dar de cele mai multe ori nu o face, boala

description

interviu cu

Transcript of Curatirea firii

Page 1: Curatirea firii

Biserica Ortodoxa Sfintii Constantin si Elena – www.scechurch.org

Curăţirea firii începe cu gând curat şi dietă sănătoasă • interviu cu dna dr.ing. Virginia Faur, specialist în fitoterapie şi fitoprotecţie alimentară, proprietar al Laboratoarelor «Favisan» din Lugoj

"Un îndemn de suflet: faceţi ceva mai mult pentru sănătatea dv, căci, dacă vă neglijaţi organismul, din te miri ce motive, îl aduceţi în stare de boală! Amintiţi-vă de vorbele înţelepte ale bunicilor şi străbunilor noştri, care iluminau existenţa celor din jur cu experienţa lor de vindecare. Înainte de toate, ei porneau la drum cu Dumnezeu în suflet, implorându-l să-i facă a înţelege cum se cuvine să-şi rostuiască vieţuirea. Apoi, în serile lungi de iarnă, îşi îndreptau şalele obosite, ca şi multe osteneli şi beteşuguri acumulate în anii trudei lor, cu ceaiuri din plante, băi şi masaje, ajutându-se de leacurile cele minunate pe care ni le-a dat Dumnezeu şi de care omul înţelept nu se va scârbi vreodată. Îşi oblojeau rănile şi încheieturile cu frunze şi cu prişniţe după reţete tainice, în baza unor cunoştinţe scoborâte din vremi de demult. Ei ştiau prea bine să combine alimentele, dând întâietate legumelor şi fructelor, ca sursă de vigoare şi de sănătate. Mâncau arareori carne, cerând iertare Cerului pentru fiecare viaţă curmată în numele hranei lor. Le era limpede că nu prea se cuvenea a săvârşi o astfel de jertfă. Veţi găsi de cuviinţă, probabil, să aduceţi drept argument faptul că lumea de azi – grăbită şi supertehnologizată – nu mai are timp pentru asemenea leacuri... băbeşti. Da, se poate spune şi aşa, numai că prea ne îndepărtăm de rădăcini şi de esenţe, prea-l supărăm pe Dumnezeu cu nechibzuinţa noastră. Lumea şi-a creat o industrie pentru vindecare, permiţându-şi, în felul acesta, să se concentreze asupra multor alte preocupări, nutrind convingerea că medicii ne ajută cât trebuie. Păstraţi măsura în a gândi cu blândeţe şi cu dreptate la nevoia propriei sănătăţi. Avem şi vom avea trebuinţă de medici, medicamente şi spitale, fără doar şi poate însă îşi doreşte, oare, cineva să ajungă în ipostaza de a fi bolnav?! Nu avem timpul şi răbdarea să ni se facă un masaj, preferând mai degrabă un medicament care anulează rapid durerea şi care, de fapt, camuflează un simptom sau altul dar nu înlătură cauza. Vine o vreme însă când te prăbuşeşti de tot, când medicina nu mai poate camufla cauza bolii şi tu suporţi consecinţele. Devii dependent de medicamente şi abia în sfârşit îţi dai seama că mintea de pe urmă se cuvenea să fie cea dintâi. Leac blând şi cuvenit în plante se găseşte dacă avem răbdare să le cerem acestora să lucreze pentru noi! Apoi, alimentaţia cumpătată reprezintă condiţia principală a sănătăţii. Niciodată nu vă recâştigaţi şi nu vă menţineţi sănătatea cu un singur produs-bun-la-toate sau o singură procedură-minune. Bolile omului sunt, înainte de a fi resimţite în corpul fizic, suferinţe ale sufletului. Este o realitate pe care trebuie s-o descoperiţi singuri. Viaţa sănătoasă rămâne doar un ideal dacă nu participaţi, conştient, la înălţarea ei"– dr.Ing. Virginia Faur, Casa de Sănătate "Favisan" - Dna Faur, este boala mai presus de noi înşine? -Doar în situaţia în care ne înstrăinăm de esenţa noastră divină. Porunca Cerului este să ne folosim de plante atât pentru a ne hrăni, cât şi pentru a ne tămădui. Ştiinţa nu înlocuieşte şi nici măcar nu schimbă regulile de bază ale existenţei noastre terestre. Ea încearcă anumite clarificări ale unor situaţii împlinite şi induce o remediere a răului deja înfăptuit. Dar cea mai bună terapie este aceea care previne boala... - Totuşi, de ce există atâtea boli incurabile? -Eu cred că omul se îmbolnăveşte din cauza unor greşeli grave faţă de sine, perturbând ordinea interioară a fiinţei sale. În disperare de cauză el apelează la medic, la medicamente şi la metode operatorii spre a înlătura, cât ai clipi, răul. Se face ceea ce se ştie şi ce se face în spital şi pacientul este eliberat cu menţiunea "ameliorat". Apoi, este rândul său să devină medic pentru sine, corectând greşelile care l-au condus la boală. Dar de cele mai multe ori nu o face, boala

Page 2: Curatirea firii

recidivează sau se alege cu o nouă maladie. Unii cred în puterea reparatorie a medicinei dar, de fapt, nu cred nici în altceva şi amână orice intervenţie până când, uneori, este prea târziu. - Pledaţi, aşadar, pentru o mai bună îngrijire a propriului corp ca o condiţie determinantă pentru sănătate. Vindecarea vine de la noi înşine dacă ne schimbăm în bine modul de viaţă... -Chiar dacă nu în totalitate, fiecare îşi poate face mult bine cunoscând nevoia de sănătate a organismului şi avându-şi mai bine de grijă. Nu este greu să înţelegem ceea ce se cuvine să mâncăm, cum să evităm excesele şi cât de importantă este credinţa în Dumnezeu şi încrederea în noi înşine. - Ce ne puteţi spune despre ameninţarea reprezentată de cancer? -Cancerul a existat dintotdeauna dar nu a cunoscut nicicând amploarea de astăzi. Genetic, cancerul există în fiecare dintre noi. Dacă, într-un fel sau altul, perturbăm echilibrul organismului, celulele monstruoase, diferit construite, prind viaţă, îl invadează. Numai prin intervenţie din afară, boala canceroasă nu dispare. Acest balaur are mai multe capete. Îi tai unul sau două şi apar altele. În loc să-l răpui, îl întărâţi, iar el devine invincibil. Este o amăgire tratamentul medical în sine, mai ales când ai şansa să asociezi curei medicale şi arsenalul propriu. Războiul nu se câştigă cu un singur fel de armament, fără o strategie clară, fără susţinerea psihică a acestui efort! - Nu polemizaţi cu medicina alopată deşi căile pe care mergeţi sunt diferite. Ce metodă aplicaţi? - Eu nu mă risipesc în dispute sterile. Ceea ce alopatia foloseşte în mod păgubos în bătălia cu cancerul se simte deja. Este un drum înfundat şi, de aceea, în disperare, oamenii apelează la o altă cale. Din nefericire, nu sunt consecvenţi, iar dieta încă nu reprezintă pentru ei o pârghie în restabilirea metabolismului şi imunităţii organismului. Bolnavii fac, de cele mai multe ori, forţat aceste schimbări, fără să conştientizeze prea bine de ce au nevoie de ele. Or, curăţirea firii începe cu gândirea şi cu simţirea, apoi cu o dietă sănătoasă. - Încrederea oamenilor este confiscată, adeseori, de tot soiul de vindecători... - În cele din urmă, neghina este luată de vânt, iar oamenii discern ce este valoare şi ce este promisiune deşartă. Eu îmi îngădui să insist asupra posibilităţii de a ne păstra sănătoşi printr-o conduită alimentară echilibrată, o gândire pozitivă şi o fire veselă. Cine vrea, poate! Însă cine este încrâncenat şi inflexibil găseşte totdeauna motive împotriva schimbării în bine. El dă vina pe alţii pentru ceea ce i se întâmplă şi apelează mereu la alţii să-l vindece. Nu acceptă că a greşit şi viaţa îl pedepseşte. El refuză până şi ideea de a şti cum poate învinge boala, considerând că aceasta este doar treaba medicului. - În ce măsură pot face faţă terapiile complementare la medicina clasică în restabilirea sănătăţii? - N-aş putea să spun în procente dar cred că medicina alopată este doar o parte din medicina universală. Pe de altă parte, atât medicamentele, cât şi sfaturile din bătrâni, plantele de leac, transpiraţiile forţate şi compresele cu tot felul de ierburi tămăduitoare nu valorează prea mult pentru omul încleştat în neputinţa de a se da la o parte din calea bolii.