CUPRINS: EDIŢIA A XI-A, 28-29 OCTOMBRIE 2016, RM. VÂLCEA ... · ianuarie - februarie 2017...

Revistă deanaliză şiinformaţieculturală

Anul IX • Nr. 130-131 • ianuarie - februarie 2017 • editat de ECOSTAR 21 prin INTOL PRESS • www.culturaarsmundi.ro

Asociaţia oamenilor de ştiinţă şi artă ECOSTAR 21

ISSN 1844 - 2358ISSN-L 1844 - 2358

17002

CUPRINS:

EDIŢIA A XI-A, 28-29 OCTOMBRIE 2016, RM.VÂLCEA, A FESTIVALULUI NAŢIONAL DE SATIRĂŞI UMOR „POVESTEA VORBII”Ion MICUŢ......................................................................pag.1

TURISMUL DE IARNA, ÎN VALEA LOTRULUIGheorghe SPORIŞ...........................................................pag.2

IZVORUL CĂCIULATAGheorghe MĂMULARU, George MĂMULARU..........pag.4

SLUJBĂ DE PARASTAS PENTRU MIRCEA CELBĂTRÂN ...Petre CICHIRDAN..........................................................pag.5

SINGUR ÎMPOTRIVA TUTURORMarian PĂTRAŞCU........................................................pag.6

GHEORGHE EFTIMIE, UN ARTIST CONSTRUCTOR DIN RÂMNICUL VECHI...Bogdan CICHIRDAN.....................................................pag.6

RĂZVAN DRAGNEA ŞI MIHAIL ŞTEFĂNESCU LA FILARMONICĂ...pcickirdan........................................................................pag.8

ZIUA NAŢIONALĂ - O SĂRBĂTOARE A TUTURORROMÂNILORGheorghe PANTELIMON...............................................pag.8

EVENIMENT CULTURAL LA BĂBENIConstantin MĂNESCU HUREZI...................................pag.9

INVENTICA................................................................pag.10

O SEMI-MINCIUNĂ CARE A STRĂBĂTUT DOUĂMILENIITeofil PREDA...............................................................pag.10

ARHIMANDRITUL CHIRIAC RÂMNICEANUArhim. Veniamin MICLE..............................................pag.11

SCULPTORUL MARAMUREŞAN MIHAI OLOS, VISÂND LA „ORAŞUL-SAT UNIVERSAL”Constantin ZĂRNESCU................................................pag.12

MIRCEA POSPAI: „CARIERA”, SCRISUL ROMÂNESC, 1988Simion PETRE C...........................................................pag.13

POETA, REPORTER PRIN LUMEA LARGĂ, MARINELA BELU-CAPŞAMihai SPORIŞ...............................................................pag.14

O NOUĂ PREMIERĂ LA TEATRUL MUNICIPAL ARIELMarinela CAPŞA...........................................................pag.15

« OAMENI DE CULTURĂ AI JUDEŢULUI VÂLCEA-IN MEMORIAM »......................................................pag.15

EXPOZIŢIE ANIVERSARĂ TINA POPASorin Lory BULIGA.....................................................pag.16

EDIŢIA A XI-A, 28-29 OCTOMBRIE2016, RM. VÂLCEA, A FESTIVALULUI

NAŢIONAL DE SATIRĂ ŞI UMOR„POVESTEA VORBII”

La sfârșitul lunii octombrie 2016 CentrulJudețean pentru Conservarea şi Promovarea

Culturii Tradiționale Vâlcea în parteneriat cuPrimăria Municipiului Rm. Vâlcea, UniuneaEpigramiștilor din România şi Clubul UmoriştilorVâlceni a organizat o noua ediție a FestivaluluiNațional – Concurs de satiră şi umor.

În după amiaza zilei de 28 octombrie 2016, laBiblioteca județeană „Antim Ivireanul”, domnulNichi Ursei, preşedintele Clublului UmoriştilorVâlceni, a deschis festivitatea acestui important eve-niment cultural de avengură națională, prezentândpersoanele implicate activ în organizarea concursu-lui, respectiv: prof. drd. Sabin Lungoci, directorulCJPCPCT Vâlcea; prof. univ. Remus Grigorescu, di-rectorul Bibliotecii județene „Antim Ivireanul”;George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilordin România şi preşedintele juriului acestei ediții;prof. univ. dr. Stefan Cazimir, membru; prof. NicolaeDragoş, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor dinRomânia, membru al juriului.

Totodată este prezentă şi doamna profesoarăElena Stoica, fost Director al CJPCPCT Vâlcea, ceacare a organizat şi susținut acest Festival de umor dinRm. Vâlcea în toate cele zece ediții precedente.Acesteia i-au fost adresate mesaje de prețuire şimulțumire din partea domnilor George Corbu,Nicolae Dragoş, Nichi Ursei, Sabin Lungoci, pentrudevotamentul cu care a sprijinit personal desfăşu-rarea acestei mişcări cultural-literare şi instituțional,prin alocarea de fonduri băneşti importante pentruorganizarea, premierea câştigătorilor.

La Festivalul de la Rm. Vâlcea au fost invitați şi: Florin Dumitrescu, Director al CJCPCT Olt;Hristina Baboi, referent teatral la această instituție;Eugen Petrescu, preşedinte al „Cultul Eroilor ” fi-liala Vâlcea; Nicolae Dinescu, preşedintele filialeivâlcene a Academiei Olimpice; Nicu Cismaru,preşedintele Societații Culturale „Anton Pann” Rm.Vâlcea; pictor Violeta Scrociob, vicepreşedinte alacestei societăți; Ion Soare, membru în conducerea„Forumului Cultural al Râmnicului” .

Nichi Ursei, membru al comisiei de jurizare, aprezentat pe fiecare din cei 16 concurenți care auîndeplinit criteriile de premiere, din mai multe loca-lități din România şi Republica Moldova, mențio-nând că la secretariatul juriului s-au primit un numărde 73 de epigrame, fabule şi madrigaluri.

Au fost prezenți membrii CU Vâlceni, un publicalcătuit din cca 100 persoane, reprezentanți ai tele-viziunilor şi revistelor vâlcene.

În cuvântul său, George Corbu, preşedinte al UERa felicitat pe organizatorii actualei ediții şi a evi-dențiat aportul noului director Sabin Lungoci, care aînțeles importanța acestui eveniment cultural la nivelnațional pentru ca Vâlcea să rămână printre cele 27de județe care organizează asemenea apreciate şiizbutite festivaluri. A comunicat că a venit cu plăcerela cele zece ediții anterioare, că a avut satisfacțiispirituale referitoare la temele propuse pentru con-cursuri şi la creațiile participanților, adevărate biju-terii de inteligență şi umor. A subliniat că a fostîncântat de modul elevat de colaborare între doamnaElena Stoica şi domnul Nichi Ursei.

În cuvântul său, prof. univ. dr. Ştefan Cazimir a

Ion MICUŢ

2 CULTURAvâlceană ianuarie - februarie 2017

transmis un cald omagiu organizatorilor pentru ambi-anța sărbătoririi umorului la Rm Vâlcea, pentru ospi-talitate şi prietenie, oferite atât membrilor din comisiade jurizare cât şi participanților.

Scriitorul Nicolae Dragoş s-a declarat prietendevotat al vâlcenilor, întrucât vine de doua-trei ori pean pentru a participa la diferite evenimente literare şică nu a refuzat niciodată vreo invitație din respect pen-tru prietenia şi căldura cu care a fost primit. Apreciazăîn mod deosebit efortul organizatorilor, spiritual şi ini-mos şi mai ales financiar, care au reuşit să mențină învitalitate 11 ediții ale Festivalului.

Ca membru al juriului, a constatat că umoriştii dințară au trimis creații elevate, spirituale, cu calitați li-terare, cu prozodii corecte şi i-a fost destul de greu săfacă o ierarhizare pentru stabilirea celor mai bune cre-ații. Dacă organizatorii ar avea potențial financiar, s-arputea edita un volum prin care să se transmită pu-blicului încântătoare şi sclipitoare emanații de inte-ligență.

În continuarea evenimentului, Nichi Ursei a prezen-tat publicului vâlcean pe concurenții invitați, pentrufiecare având dedicată câte o epigramă, care a stimulatapoi un duel umoristic, satiric şi ironic.

Toți epigramiştii prezenți în sală au recitat din cre-ația lor epigramatică pe teme sociale, morale, politice,de familie, inspirate din realitatea actuală.

Spre finalul serii, toți cei prezenți au fost delectațide orchestra „Rapsodia Vâlceană” a CJCPCT Vâlcea şide o parte din soliştii vocali şi instrumentali.

A doua zi, prin amabilitatea Primarului Municipiu-lui Rm. Vâlcea, a fost pusă la dispoziție sala de festi-vități pentru a se desfăşura în mod sărbătoresc activi-tatea de premiere a concurenților.

A urmat un program epigramatic susținut de cătreinvitații şi membrii CU Vâlcea, respectiv: Ion Tăl-maciu, George Achim, Gheorghe Rusu, Georgeta Tre-telnischi, Nelu Barbu, Ion Soare, Nicolae Ghinoiu,Gheorghe Poşircă, Ion Micuț.

În cadrul acestei manifestări a avut loc lansarea adouă cărți ale unor scriitori vâlceni, şi anume: GeorgeHodorogea – Captiv în inutil şi Nicolae Nistor – Bale-iajul vieții sau impedanța spaimei. Volumele au fostprezentate de către George Corbu şi Nicolae Dragoş.

Nichi Ursei a ținut o prelegere asupra activității CUVâlcea pe perioada celor 40 de ani de la înființareaClubului, anunțând că este în fază de finalizare o An-tologie istorică a epigramei vâlcene începând din sec.XIX. A menționat, că în cursul anului 2016, GheorgheRusu şi Ion Micuț au publicat mai multe cărți de epi-gramă şi proză.

În partea finală, au fost anunțați câştigătorii acesteiediții care au primit premii în bani, diplome şi revistedespre acivitățile culturale din Rm. Vâlcea.

Totodată, Nicolae Dinescu a înmânat invitaților, pelângă premiul special al „Academiei Olimpice” filialaVâlcea, medalii, cărți, reviste, tricouri.

Premianții acestui festival sunt următorii: Secțiunea fabulă

P. I: Petru Ioan Gârda, Cluj Napoca; P. II: VasileLarco, Iaşi; P.III: Nicolae Dincă, Slatina; Mențiune:Lucian Perța, Vişeu de Sus

Secțiunea epigramăMarele premiu: Gheorghe Bâlici, Chişinău; P.I:

Constantin Tudorache, Ploieşti; P.II: Laurențiu Ghiță,Bucureşti; P.III: Constanţa Apostol, Galaţi; Menţiuni:Gheorghe Bălăceanu, Iaşi, Grigore Marian Dobreanu,Tg. Jiu; Teodor Pracsiu, Vaslui. Premii speciale: pre-miul Clubului Umoriştilor Vâlceni: Petre Gigea Go-run, Craiova; Premiul Academiei Olimpice Românefiliala Vâlcea: Mihai Frunză, Brăila; Premiul SocietaţiiCulturale „Dor – Dragoş Vrânceanu” Băbeni: Alexan-dru Hanganu, Brăila; Trei premii oferite de AsociaţiaNaţională Cultul Eroilor „Regina Maria”: Ica Ungu-reanu, Buzău; Dumitru Sârghie, Slatina; Ştefan Al-Saşa, Câmpina.

S-a mai oferit o Diplomă de Excelenţă scriitoruluiNelu Barbu din Băbeni, pentru întreaga operă literară.

Redăm în continuare câştigătorii Festivalului deEpigramă şi o parte din lucrările premiate:

PerspectivăPană la Dumnezeu, cu anii,Vezi deja cu ochii minții,Nu te vor mânca doar sfințiiC-au prins gust şi musulmanii!...

Gheorghe Bâlici, Chişinău

CărturăreascăAu fost mereu catalogate,Ca fapte de impolitețeȘi criticile pe la spateȘi laudele din prefețe.

Constantin Tudorache, Ploieşti

OpțiuneE mai indicat în viață Să preferi, gândind profund,Unei linguşiri în față,Câte-un şut cinstit în fund!

Laurențiu Ghiță, Bucureşti

Unui amicSinceritatea mă îndrumăProstii, când face fără rostSă-i spun „deşteptule” în glumăCă-n spate, ştiu cât e de prost!

Constanța Apostol, Galați

BârfeApar şi bârfe, sigur, nu prea dese,Că-n unele concursuri, cu stupoare,Constați că încă mai obțin succeseȘi unii care, culmea... au valoare!

Gheorghe Bălăceanu, Iaşi

... Anevoie se cunoaşteUn prieten plin de har,Cu un suflet ca de goarnă,Noaptea-ți toarnă în pahar,Iar a doua zi, te toarnă.

Grigore Marian Dobreanu, Tg. Jiu

ToleranțăDacă în față mă cinsteşte Cu țuică, bere ori vin fiert,Chit că în spate mă bârfeşteEu vă spun sincer... că îl iert!

Teodor Pracsiu, Vaslui

Răsăritul soarelui ne găseşte, la o cafea, pe bal-conul ultimei vile din şirul celor cinci... aflate

în Staţiunea Vidra, făcându-ne planuri pentru ziua încare de curând intrasem. Ochii ne patinau peste inega-labila panoramă a lacului Vidra, ce se aşternea înmăr-murit la picioarele noastre. Asemănător unui imens vasîn fierbere, din care firicele de abur argintii scânteiauîn razele prevestitoare unei zile frumoase, stătea acolo

“culcuşit”, prins ca-ntr-o menghină de poalele sudiceale munţilor Lotrului – cei ce se aflau în faţa privirilornoastrea şi de cele ale Munţilor Latoriţei – cei pe carenoi ne aflam şi pe care urmau a-i escalada în acea zi.Este o adevărată desfătare a ochilor privind panoramamunţilor din faţă, înlănţuiţi ca într-o horă peste apalacului colorat în verdele pădurii de molizi. Ne plim-băm privirea, cât cuprinde, de la nord-vest spre nord-est peste vârfurile munţilor proiectate pe albastrul decerneală al cerului. Primele, pe care le identificăm, de

la stânga la dreapta, sunt Tâmpele, care supraveg-hează, dinspre nord, Obârşia Lotrului, cu ale sale dru-muri ce se întâlnesc aici – DN 7A (Brezoi – Petroşani,109 km) şi DN 67C (cunoscut, mai bine, în vorbireacurentă, în ultimul timp, după modernizarea sa, subnumele de, “TRANSALPINA – Drumul Regelui. Undrum prin nori, de aproape 2000 de ani” (sloganul unuisite sibian, pentru cel mai înalt drum naţional dinRomânia – 2145 m, în Pasul Urdele – hotar între jud.Vâlcea si jud. Gorj), începând cu Vf. Tâmpa (1838 m)

TURISMUL DE IARNA, ÎN VALEA LOTRULUI (Staţiunea Vidra – Curmătura Vidruţei – Fratoştenul)

partea a treia

Gheorghe SPORIŞ

3ianuarie - februarie 2017 CULTURAvâlceană

şi Tâmpa din Pârâu (1809) din care se lasă, spre apaLotrului, culmea Tunarului, cea care “măsoară canti-tatea de apă” ce pătrunde zgomotos în lac, sau mai peînţeles, coama muntelui, care văzută de la distanţă,mărgineşte, dinspre apus, coada lacului Vidra.Trecând valea Tunarului – prima pe care o identificămspre nord-vest, urmează, prin faţa privirilor noastre,muntele Balu, cu al său vârf de 2030 m şi fratele său,Băluţu, un pic mai mic, dar care se înalţă semeţ pânăla cota de 2028 m.. Urmează Sărăcinurile, marcate devârfurile: Sărăcinul – 1944 m şi Sărărcinul Mic, de1676 m, urmând în imediata vecinătate, Goaţa Mare,înaltă de 1949 m, şi sub ea, în prim plan, Goaţa de Jos,cu al său vârf de 1847 m. Această suită de vârfuri seînchide privirii din balconul de la Vila 5, cu PiatraAlbă, înaltă de 2178 m – inconfundabilă pe întreagacreastă superioară a Ştefleştilor. De aici, parcurgând cuochii minţii, urmează: Vf. Steaja (2160 m), Cristeşti(2235 m), urmat la mică distanţă, aproape în plan ori-zontal, Vf. Ştefleşti 2242 m – cel mai înalt din întreagacreastă a Munţilor Lotrului. Toţi aceşti munţi,înveşmântaţi în proporţie de 80 % cu păduri de molidşi acoperiţi înspre creste cu păşuni alpine, având şiexpoziţie sudică – expuşi razelor soarelui pe întregulparcurs al zilei, nu sunt recomandaţi pentru amena-jarea “stadioanelor de zăpadă”. Pentru Valea Lotrului,singurii munţi ce se pretează pentru practicarea spor-turilor de iarnă sunt Munţii Latoriţei, o bună parte dinParângul nord-estic şi chiar ai Căpăţânii – zona nord-vestică, care în afara poziţiei lor geografice, a cotelorsuperioare faţă de nivelul mării, deţin şi un foarte mareareal pretabil pentru amenajarea “pistelor” pentrusporturi de iarnă. În aceşti munţi, care deţin goluri sub-alpine şi alpine situate la altitudini ce depăşesc 1600m, unde zăpada există din abundenţă, într-un viitor,poate nu prea îndepărtat, pot fi amenajate tot felul demijloace de transport pe cablu şi altele tehnice pentrupracticarea sporturilor de iarnă.

A doua zonă, pe care am propus a o prospecta, afost zona nordică, cuprinsă între, Vf. Noptesei (1880m) – Vf. Fratoşteanu Mare (2053 m – al doilea vârf caînălţime din masivul Latoriţei) şi Vf. Mogoşu (1958m), cu plecare, pe o pantă blândă, în urcuş, spre aces-tea din Curmătura Vidruţei – 1580 m, aflată la 6 km deVidra, pe DN 7A şi la 18 km de Voineasa – 580 m,venind dinspre Valea Oltului-Brezoi – 57 km(Curmătura Vidruţei sau Pasul Vidruţei, este punctulcel mai înalt, atins de DN 7A, dintre Voineasa şi CoadaVidruţei-Vidra – cumpănă de ape între pârâulMănăileasa – afluent de dreapta al Lotrului, care curgede la vest spre est şi cel al Vidruţei – unul dintre emi-sarii marelui lac Vidra (340 mil. mc apă), care curge dela est spre vest, vărsându-şi apele în golful cu acelaşinume. Dat fiind captarea acestuia pentru alimentareacu apă a Staţiunii Vidra, volumul de apă ce rămâne a

se scurge în lac este mult înjumătăţit. De la aceastăcaptare, formată dintr-un mic baraj de beton, apapleacă gravitaţional spre staţiune, poposind maiînainte în bazinul Staţiei de tratare) Întregul areal vi-zitat, cu gol alpin suficient de mare pentru amenajareaunor “stadioane de zăpadă”, este recomandat pentruastfel de amenajări pentru practicarea sporturilor deiarnă, dat fiind: altitudinea, la care se află, situată între1580 m şi 2000 m – cea mai înaltă dintre toate“viitoarele” amenajări din acest munte; poziţia sanordică cu pante de coborâre facile pentru toate cate-goriile de sportivi – începători şi de performanţă; situ-area în imediata vecinătate a drumului naţional, careface legătura între Valea Oltului şi Valea Jiului – DN7A, facilitând accesul rapid, al sportivilor şi turiştilor,spre spaţiile de cazare şi servit masa din staţiunile:Vidra – 6 km, Obârşia Lotrului – 23 km şi Voineasa –18 km.

La vremea când au fost întreprinse aceste prospec-ţiuni, pentru amenajarea “stadioanelor de zăpadă”(iunie, 1991), în Munţii Latoriţei, arealul împădurit cufalnici arbori de molid, aflat în imediata vecinătate adrumului naţional, sub golul alpin, era acoperit cu sutede cioate dezrădăcinate, asemănătoare unor tunuriîndreptate toate în aceeaşi direcţie şi trunchiuri dearbori, în putrefacţie, peste care roiau stoluri de mus-culiţe ce-ţi intrau în ochi. Vara, la munte, într-o ziînsorită, comportamentul acestor insecte poate fi unsemnal de schimbarea vremii sau, apropierea iminentăa unei ploi repezi ori aflarea în vecinatatea unei stânede oi, sau în acest caz, acestea erau paraziţii care dis-trugeau trunchiurile nedecojite ale arborilor dezrădăci-naţi. Cu câţiva ani mai înainte de sosirea noastră aici,pe Dosul Noptesei din Munţii Latoriţei, avusese loc ofurtună-uragan, care a provocat un mare dezastru eco-logic. Atunci, în câteva clipe au fost culcate la pământsute de hectare de pădure! După cum aveam să aflumai târziu, acest uragan, care s-a declanşat dinspreMunţii Şureanu – aflaţi, în linie dreaptă, la peste 100km nord-vest de aceste locuri, a “măturat” multe altesuprafeţe de pădure aflate în Munţii Cindrelului,Lotrului şi Şureanului! Cea mai mare distrugere afăcut-o în Şureanu, pe o mare suprafaţă de sub Vârfullui Pătru (2130 m), versantul nord-estic, cuprinsă întrepoiana Poarta Raiului (1572 m) şi Luncile Prigoanei(1392 m). “Tot ce-mi povestise, legat de acest tragiceveniment, prietenul şi partenerul meu de drum, doc-torul Josef Kovacs, din Cristurul Secuiesc, marecunoscător şi prieten al munţilor, mi-au fost atestate şicompletate de doamna Viorica Maniu, pe care am avutfericitul prilej de-a o cunoaşte, la întoarcerea noastrăde la Cabana Şureanu. (“...vânzătoare la magazinul"SAM-ului", de la Valea Mare, de 32 de ani ... s-a năs-cut în apropiere şi a trăit, o bună parte din aniitinereţii, la Oaşa Veche - lângă "Cabana de la BradulStrâmb", unde marele povestitor Mihail Sadoveanu

împreună cu Ionel Pop şi Stochiţă - prietenul lor,veneau an de an, la vremea cerbilor în "boncănit" şi lapescuit de păstrăvi pe frumoasa vale a Frumoasei...” )

- Eraţi aici când s-a întâmplat cu pădurea şi cu stânacare au fost luate ...?

-Când domnu? Acum recent ... sau atunci când adetunat?

-Nuu! ... Atunci! - Eram aici! ... Lucram la magazinul celălalt, care s-

a privatizat! Era 4 iunie 1988. Ruperea de nori - încinci minute a ras tot! A doborât o pădure de peste 40de mii de metri cubi de lemn!" Doctorul Kovaci ocompletează: "... De sus de pe Pătru cobora! ... până-nLuncile Prigoanei, şi a luat totul!... A fost un vârtejcare a luat stâna cu oi, cu ciobani...cu tot!... de sus, desub Vârful lui Pătru şi a împrăştiat-o prin LuncilePrigoanei! ... A fost o rupere de nori care a format oviitură, ce cobora de pe Pătru, de aproape un metruînălţime, care a măturat totul în cale... Ce să spundomnu! ...Munţii ăştia sunt frumoşi ... sunt foarte fru-moşi dar ... şi vara sunt foarte multe ploi torenţiale,care vin ca din senin, când nici nu te-aştepţi ... iar iarnasunt nişte zăpezi ... foarte grele! ... Un evenimentaproape asemănător s-a întâmplat anul acesta!...Numai ce urcase oile la stâna din Pătru ... pe locul celeicare fusese luată de vârtej atunci, şi o furtună, cutunete şi fulgere, ce ardeau pământul, venită peneaşteptate, a trăznit câteva sute de oi, care se aflau în"târla" din apropierea stânei. De ciobani ... nu ştiu ...probabil se aflau undeva în stână. De obicei, mai toatefurtunile, de vară, vin dinspre Şaua Şureanu". (“CuLada Niva prin Carpaţi”, Gh. SPORIŞ).

Din Curmătura Vidruţei, am urcat perpedes, spreMogoşu – Fratoşteanu, aflat pe creasta superioară aMunţilor Latoriţei, pe drumul forestier, care şerpuieşteprintre trunchiurile dezrădăcinate, atunci, în 1988,când a avut loc marele “uragan”, pentru a face câtevamăsurători şi a vizualiza, la faţa locului, terenul “eli-berat” accidental de pădure, tocmai propice pentruamenajarea acestuia, în piste pentru sporturi de iarnă,dat fiind pantele sale uşoare, numai bune pentruschiorii începători şi copii, şi nu în ultimul rând, acce-sul foarte facil din drumul naţional (DN 7A). InginerulHoria Gheorghe Gologan – specialistul în domeniuproiectării şi amenajării “stadioanelor de zăpadă”, laacea vreme, a exprimat: “Cu acesta se va începe, dom-nule director - acesta va fi primul “stadion de zăpadă”... până le vom vedea pe celalalte!” Nu are nevoie decine ştie ce...! Acesta nu necesită transport pe cabludecât nişte linii de teleschi, baby schi... dac-ar fi dupămine cu acesta a-şi începe... şi este cel mai apropiat deVoineasa! ... O sa vedeţi schitele şi calculele mele,unde vor fi incluse numarul de locuri/mp de pistă, înspaţiile de cazare şi servit masa. Numai Voineasa şiVidra pot oferii aşa ceva!” ...

Trenul cu aur îngropat de nazişti în Valea lui Stan Brezoi, 1944

(Material în întregime pe www.culturaarsmundi.ro)

4 ianuarie - februarie 2017CULTURAvâlceană

Este unul din izvoarele staţiunii balneareCălimăneşti-Căciulata. Zona Căciulata este

unul din cartierele oraşului Călimăneşti din judeţulVâlcea. Până în 1957 în acest cartier a existat un singurizvor cunoscut în ţară şi peste hotare. În 1957, pe malulstâng al Văii Căciulata s-a forat şi s-a găsit un izvormineral denumit Izvorul Căciulata nr.2. Predecesorullui, adică cel vechi, a fost denumit Izvorul Căciulatanr.1. În 1973, tot pe malul stâng al Văii Căciulata, s-amai executat un foraj, Sonda 1004, care a fost denumitIzvorul Căciulata nr.3. În anul următor, 1974, lângăacest izvor s-a construit Ştrandul termal de laCăciulata. În perioada 1980-1982, în Parcul Căciulata,s-a executat un nou foraj la mare adâncime, Sonda1006 sau Izvorul Căciulata nr.4. Are temperatura de850 C0.

Deci, în Căciulata există patru izvoare dintre careunul natural, Izvorul Căciulata sau Izvorul Căciulatanr.1, care a ieşit la suprafaţă fară să fie executat vreunforaj.

În continuare prezentăm câteva aspecte din trecutulizvorului vechi, adică Izvorul Căciulata nr.1. Acestaeste un izvor natural şi se găseşte în Parcul Căciulata,pe malul drept al râului Olt, la circa 100-150 m dis-tanţă, şi la 200-300 m nord de Valea Căciulata. Are 3-5 g 0/00 săruri minerale, conţine hidrogen sulfurat,clorură de sodiu, calciu, magneziu etc. Temperaturaapei este de 8-130C0. Se foloseştr în cură internă (debăut). În perioada 1850-1990 apa acestui izvor a fost şiîmbuteliată la sticle şi comercializată în ţară şi străină-tate.

De-a lungul timpului a apărut şi următoarea le-gendă: acum 400-500 de ani, în zona unde se aflăizvorul, păşteau vitele Mănăstirii Cozia, păzite de ceidoi călugări, Ghenadie, poreclit Călugărul Căciulă,deoarece şi iarna şi vara purta căciulă, şi Partenie. Într-o zi, Ghenadie - călugărul căciulă - a observat că trei -patru vite nu se adăpau din apa râului Olt, ci dintr-obaltă care se afla în apropierea unui izvor. Vitele erauslabe şi bolnăvicioase. După câteva săptămânicălugărul Ghenodie a observat că vitele s-au însănă-toşit. El suferea de dureri la rinichi şi luând exemplulvitelor, a început să bea şi el apă din izvor. După 3 - 4săptămâni, durerile de care suferea au dispărut.Ghenadie şi-a dat atunci seama că este vorba de un

izvor tămăduitor şi, împreună cu colegul său Partenie,a făcut un zid de piatră în jurul izvorului, a pus o ţeavăprin care să se scurgă apa minerală şi l-a acoperit cusită. Cel care s-a ocupat cel mai mult şi l-a îngrijit afost Ghenadie, călugărul Căciulă. Povestea cu vitelebolnave care s-au vindecat de durerile renale s-arăspândit în comuna Călimăneşti şi localităţile li-mitrofe. Oamenii suferinzi de boli digestive şi renaleau început să facă cură la izvorul călugărului Căciulă.Cu timpul, izvorul călugărului Căciulă a devenitIzvorul Căciulata.

Pe la începutul secolului al XIX lea oamenii veneaula Călimăneşti pentru a face cură cu apă de Căciulataşi băi minerale. Pe la mijlocul secolului al XIX lea, înapropiere de izvor, s-a construit o staţie de îmbutelierela sticle a apei de Căciulata. Pe vremea aceea a apărutîn ziarul „Vestitorul” următoarea reclamă: „Dacăsuferiţi de rinichi beţi apă de Căciulata”.

La 27 mai 1855 a venit la Călimăneşti doctorulCarol Davila, şeful Spitalului Militar din Bucureşti,însoţit de Costache Zugrăvescu din partea ocârmuiriijudeţului Vâlcea. El a vizitat monumentele istorice şiizvoarele minerale, în special Izvorul Căciulata. Învara aceluiaşi an 1855 doctorul Carol Davila a venit laCălimăneşti însoţit de patru specialişti şi a studiatizvoarele, în special cele din Căciulata.

În anul 1856 a venit la Călimăneşti inginerulAlexandru C. Golescu Albul, unul dintre revoluţionariide la 1848. Suferea de rinichi şi a făcut o cură cu apade Căciulata. A venit şi în anii următori. În vara şitoamna anului 1858 a făcut lucrări de captare la acestizvor. În ziua de 10 octombrie 1858 el a trimis dinCăciulata o scrisoare mamei sale, Zoe Golescu, încare, printre altele, scrie următoarele: „Avem laCăciulata o comoară, un izvor unic care mi-a alinatsuferinţele renale”. După terminarea lucrărilor decaptare, cetăţenii din Călimăneşti, drept recunoştinţăpentru binefăcător, i-au mai dat izvorului şi numele de„Izvorul lui Golescu”, denumire care s-a menţinutpână către sfârşitul secolului al XIX lea. Tot pe vremeaaceea a mai făcut cură de Căciulata şi omul politicMihail Kogălniceanu care suferea de litiază renală.

Prin anii '60 ai secolului al XIX lea s-a îmbolnăvitde rinichi Napoleon al III lea, împăratul Franţei. A fostconsultat de mai mulţi medici, printre care şi doctorulDavila. Acesta i-a recomandat să bea apă de Căciulata.I s-au trimis la Paris, cu diligenţa, sticle cu apăîmbuteliată. După câteva cure starea bolnavului s-a

îmbunătăţit. Având în vedere bunele rezultate obţinute,în anul 1869 s-a hotărât să viziteze acest izvor miracu-los. S-au făcut pregătiri la Mănăstirea Cozia pentruprimirea şi găzduirea înaltului oaspete. Napoleon ple-case deja din Paris spre Izvorul Căciulata, dar când aajuns la Sibiu a primit vestea că a început războiulfranco-prusac şi a fost nevoit să se întoarcă în ţară. Înanul 1873, la Expozitia Internaţională de la Paris, doc-torul Carol Davila a trimis mostre din izvoarele mi-nerale; Izvorul Căciulata a fost apreciat şi medaliat.

Peste două decenii, 1893, la Expoziţia Internaţio-nală de la Bruxelles, comitetul de specialişti i-au acor-dat Izvorului Căciulata Marele Premiu şi medalia deaur.

În ţară apa de Căciulata se îmbutelia tot mai mult,ajungând ca în anul 1900 să fie îmbuteliate aproape30.000 de sticle. La începutul secolului XX, în varaanului 1901, în urma unor ploi torenţiale, apa Oltului acrescut şi a inundat izvorul şi a distrus captarea şi zidulde apărare. Pentru salvarea lui de la dispariţie a inter-venit inginerul Ion Cantacuzino, care a refăcutcaptarea şi zidul de apărare şi a construit pavilionuldeasupra izvorului, în anii 1901-1902. În anul 1903 avenit la Călimăneşti doctorul Constantin Frumuşianu,care, pe lângă acordarea asistenţei medicale la cabinet,a făcut şi multe cercetări ştiinţifice, în special legate deapa Izvorului Căciulata. El a venit în fiecare an laCălimăneşti, până la sfârşitul vieţii sale (1928). El aavut ocazia să studieze şi izvoarele din câteva staţiunibalneare europene şi a ajuns la concluţia că IzvorulCăciulata este cel mai bun în bolile renale. În 1938Societatea Govora-Călimăneşti i-a ridicat un bustacestui medic şi l-a amplasat lângă Izvorul Căciulata.

Prin anii '20 ai secolului XX distinsa noastră con-săteancă, doctoriţa Polixenia Iepureanu a elaborat lu-crarea „Acţiunea antianafilactică a apei de la Căciu-lata”.

În perioada 1970-1980 s-au construit din zid decărămidă pavilionul şi buveta Izvorului Căciulata. Totîn această perioadă a fost adusă prin conductă de mate-rial plastic apa Izvorului Căciulata nr.2 lângă vechiulizvor.

După 1990 staţia de îmbuteliere a apei de Căciulataa fost demolată şi în locul ei s-a construit un bufet.

Izvorul Căciulata a fost studiat de-a lungul timpuluide medici din staţiune, de Institutul de Balneologie şide Clinicile de urologie din Bucureşti şi din Cluj.

Izvorul din Căciulata este indicat în bolile renele,digestive, metabolice, saturnism şi alergice.

Şi acum, la încheierea acestor însemnări, vă rugămsă nu uitaţi că „Avem la Căciulata o comoară, un izvorunic”.

IZVORUL CĂCIULATADr. Gheorghe MĂMULARUDr. George MĂMULARU


SLUJBĂ DE PARASTAS PENTRU MIRCEA CEL BĂTRÂN LAMÂNĂSTIREA COZIA-EVENIMENT CULTURAL!

După slujba de parastas ţinută de ÎPS Varsanufie,Arhiepiscopul Râmnicului, alături de părinţi

stareţi şi preoţi şi diaconi desfăşurată în Biserica SfântaTreime, ctitorie a Domnitorului Mircea cel Bătrân(1388) şi care în naos are pictura votivă a domnitorului,a doua, după cea de la Biserica Buna Vestire din cadrulMânăstirii Cotmeana, monument uluitor, cu zidărie şipictură originală (1385); în 28 ianuarie 2017, în salacomplexului muzeal al Mânăstirii Cozia s-a desfăşuratsimpozionul închinat lui Mircea cel Bătrân la care auparticipat oameni de cultură din Vâlcea şi Bucureşti.Simpozionul s-a deschis cu un cuvânt de binecuvântarerostit de ÎPS Varsanufie din care spicuim: „Mircea celBătrân trebuie cinstit după cuviință, cu atât mai mult înziua trecerii sale în Împărăția lui Dumnezeu. Se cuvinede asemenea să fie cinstit pentru că a lucrat pentrubunul mers al vieții bisericeşti din țara sa şi apărat te-ritoriile româneşti spre a nu cădea sub stăpânire pă-gână. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată deVoievodul Mircea cel Bătrân în sprijinul Bisericii, pu-tem spune că a fost unul dintre principalii ctitori de bi-serici şi restauratori de sfinte lăcaşuri ai perioadeimedievale. (…) Dreapta credință şi evlavia domnitoru-lui Țării Româneşti, Mircea cel Bătrân, nu poate fi pusăla îndoială. Înseşi ctitoriile sale sunt semnul unei cre-dințe nestrămutate, ce arată dorința acestuia de a fipomenit necontenit la Sfânta Liturghie, iar duhovniculsău, Sfântul Nicodim de la Tismana, este, fără doar şipoate, un garant cert al vieții pe care domnitorul oducea. Studiile din ultimii ani asupra personalitățiidomnitorului Mircea cel Bătrân îl aşază pe acesta întresfinții domnitori, precum Binecredinciosul VoievodŞtefan cel Mare şi Sfânt şi Sfântul Voievod NeagoeBasarab...”

Au urmat vorbitorii înscrişi şi prezentaţi de pr. dr.Ştefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei, direc-torul seminarului, un moderator pe măsura evenimentu-lui, care ne-a obişnuit, deja, cu prezentările sale alesexprimate şi la obiect: Dan Zamfirescu, AcademiaOamenilor de Ştiinţă din România, cunoscut istoric, şi-a prezentat lucrarea: „Mircea cel Mare – domnulOrtodoxiei biruitoare”; a citit şi nu prea a fost inteligi-bil, salvându-şi, însă, expunerea prin cuvâtul deîncheiere, concluziv, acordat de moderator fiecărui lec-tor; Arhim. dr. Policarp Chițulescu, directorulBibliotecii Sfântului Sinod: „O danie necunoscutăfăcută Mănăstirii Cozia de către Voievodul Mircea celBătrân”; dr. Florin Epure, director Direcţia de Culturăşi Patrimoniu Vâlcea: „Hrisovul lui Mircea cel Bătrândin 8 ianuarie1392; Mihai Sporiş, liderul grupului for-mal „România Grădina Maicii Domnului”: „Mircea celMare, cel Bătrân, eroul de la Rovine”!; pr. dr. LaurențiuRădoi: „Epoca lui Mircea cel Bătrân, moment de seamăîn istoria județului Vâlcea”.

* M Sporiş: - ... Este necesar să ne exprimăm pentru

punerea de acord a adevărului istoric (a depus mate-rialul scris şi a vorbit liber, făcându-se, prin retorica sa,inteligibil), motto-ul la lucrarea mea sună cam aşa: „Săpunem ordine în informaţia istorică şi să redăm custrălucirea binemeritată faptele unor oameni emble-matici”. Observăm noi: Mihai Sporiş a vorbit, ca să de-a un exemplu de acurateţe informaţională, despre

inteleginţa artificială specifică computerului, şi a pro-pus-o pentru analiza istorică...Adaugă M Sporiş: - Con-cluzia unor analize de date este valabilă numai pentrumomentul când a lucrat acel creier cu datele momentu-lui respectiv; rezultă că la alt moment de analiză dateculese, va fi altă concluzie!...Facem şi noi observaţia căcă M. Sporiş susţine aici caracterul relativ al actuluiistoric, redat în funcţie de reperul admis! Astfel cer-cetarea istorică pare a fi asemănătoare cercetării şicreaţiei muzicale în care cu cele opt sunete din gama debază, cinci tonuri şi două semitonuri, poţi ajunge la oinfinitate sonoră, muzica nesfârşindu-se niciodată!...cucât trece timpul forma nouă înlocuind forma veche...Aşa să fie oare, pentru noi care trăim în sistemul relativ,ataşaţi veacului nostru momentan? Dar, spunem şi noică pe lângă datele din documente (care nu ştim întot-deauna cât sunt de reale!) trebuie adăugată legendascrisă şi cea populară, sau cum spunea prietenul meu C.Zărnescu: „Acolo unde istoria devine neputincioasăapare...poetul! (artistul! n.n)... - Iată un caz, adaugă MSporiş: ... dicţionarele, cărţile de istorie, prezintă două

date pentru Bătălia de la Rovine...Pe care trebuie să oalegem ca fiind reală? Pactul semnat de Sigismund deLuxemburg şi Mircea, de la 07 mai 1395!? nu cumvaacel „creier” ar trebui să excludă data de 10 octombrie1394?..

D Zamfirescu: - Haşdeu a stabilit categoric că datareală este 07 mai 1395! Iorga, urându-l pe Haşdeu, demoarte cât a trăit el, pentru că-i mâncase un premiu laAcademie! a combătut această dată dând exemplu do-cumentul sârbesc din secolul XVII! interpretat de unaustriac. ...Giurescu spunea să fim atenţi la scrierile luiIorga că sunt foarte multe date greşite... Haşdeu dăinformaţii extrem de preţioase...Acea dată este ziua încare a murit în acea luptă, de la Rovine, ginerele sulta-nului de la Constatinopol. Apoi, nu există nici odovadăcă ăla care l-a prins, la Rovine, pe Sigismund şi i-a traso bătaie este Vlad!...e tot Mircea! Numai că, aşa cavaler

era neamţul ăsta, care a mâncat bătaie de la Mircea,încât la Nicopole l-a propus pe Mircea să conducăarmatele creştinătăţii...Dacă Mircea nu exista, nu maiexistau sfinţii aceştia, ...nici Ştefan Cel Mare, niciNeagoe Basarab, nici Brâncoveanu, căci nu mai aveampe cine canoniza...Nu aveam la Bucureşti decât paşă şisultan! Să ne intre bine în cap! fără Mircea nu aveam pecine canoniza; şi, culmea, tocmai pe Mircea nu-l cano-nizăm! ...Şi, încheie istoricul cu o sintagma personală:„Poporul român a fost Sfântul Gheorghe al românilor”în 1989, când la acel mare miting, ultimul, s-a opus luiCeauşescu, reamintind că fără Dumnezeu nimic nu seputea întâmpla! ...Şi, dând o palmă şi savanţilor, plastic,exemplificând cu conversaţia lui Napoleon cu Laplace,când acesta din urmă i-a prezentat primului, sistemulsolar. Napoleon l-a întrebat: „Unde este Dumnezeu?”...şi Laplace i-a răspuns: „Dumnezeu? nu avem nevoie deDumnezeu în această ipoteză”. Da, iată, de când ateis-mul savant a prins contur ca argument ştiinţific! ...Şiuite aşa simpozionul de comunicări ştiinţifice s-a trans-format într-un frumos şi util dialog! fiindcă, dacă ar firămas la nivel doar de lucrări scrise, fără observaţii şicomentarii, el nu ar mai fi avut un caracter de utilitatepublică, şi ar fi fost anost, ca o lectură de referate şti-inţifice...Întreaga manifestare s-a desfăşurat sub patro-najul şi cu îngăduinţa Înaltului Ierarh, dr. Varsanufie,Arhiepiscopul Râmnicului, care a urmărit îndeaproape,pas cu pas, simpozionul, după slujba de pomenire ţinutăîn colosalul obiect de patrimoniu, biserica sfântă de laMânăstirea Cozia, şi a dat binecuvântarea fiecăruia, şti-ind că actul de cultură adevărat este cel care vine dinexprimarea şi facerea lui liberă, neacademică, şi careconstituie sarea şi piperul acestui nou secol, şi noumileniu. Şi, mai ştie, că politicienii ar trebui să seinspire din modul de a fi al reprezentanţilor bisericii,care în mod firesc, şi normal, nu pot greşi prin vorbăniciodată. Atunci când o fac, dacă o fac, nu îi ştienimeni, precum faptele sfinţilor care trebuie să sereculeagă şi să se spele de păcate în singurătate, îndeşertul lui Azazel, cel netrebnic, şi, care, mai nou, din2000 încoace, a sărit în televizoarele românilor!!Simpozionul de la Mânăstirea Cozia, întreaga mani-festare, a fost o reală reuşită, de la care, desigur, nu tre-buie înlăturată contribuţia stareţului VartolomeuAndroni şi a primarului Călimăneştiului, FlorinelConstantinescu, în organizarea lui.

În partea finală a întâlnirii, „de socializare”, au fostpropuse o serie de proiecte culturale în cadrul cărora vafi prezentată vocația ctitoricească a voievodului Mirceacel Bătrân, precum şi aspecte ale vieții duhovniceşti şiactivității culturale desfăşurate în perioada domnieisale.

Petre CICHIRDAN

Frescă, Mănăstirea Cotmeana, 1385 Frescă, Mănăstirea Cozia, 1388


SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR

Azi, 24 ianuarie a. c. am participat la o mani-festare de celebrare a Micii Uniri, la Aldeşti

(Vâlcea), în organizarea domului col.(r) Ion Aldescu,neobositul preşedinte al filialei locale a AsociațieiNaționale “Cultul Eroilor”. La biserica parohială aavut loc un Te Deum şi un parastas întru pomenireacelor care a înfăptuit Mica Unire şi a eroilor neamuluiromânesc. La Monumentul Eroilor din centrul satuluia avut loc apoi o ceremonie religioasă cu depunere decoroane. A urmat un fel de simpozion, în cadrul căruiadl. Ion Aldescu a prezentat, fără să aibă vreun materialscris în față (felicitări!), biografia domnitoruluiAlexandru Ioan Cuza şi marile sale înfăptuiri, care aupus Țara pe linia modernității. Întrucât vorbitorul aarătat numai şi numai părțile pozitive ale marelui dom-nitor, accentuând iarăşi şi iarăşi fapta “abominabilă” aMonstruoasei Coaliții, care l-a silit să abdice, lasfârşit, am cerut cuvântul dorind să fac o completare laceea ce foarte aplicat spusese domnia sa.

În cuvântul meu nu am contestat nicio clipă marilemerite ale Domnului Unirii, ci, de dragul adevăruluiistoric, am încercat să arăt şi părțile cel puțin dis-cutabile, dacă nu chiar negative, totul centrat pe afir-mația că, dacă A. I. Cuza nu ar fi fost silit să abdice,Unirea Principatelor s-ar fi destrămat în mod cate-goric. De ce? Fiindcă, după 2 mai 1864, A. I. Cuza ainstituit un regim personal, autoritarist, aruncând Țaraîntr-o criză fără precedent şi care, inevitabil, ar fi dusla destrămarea ei, fapt urmărit cu asiduitate de Austria,Rusia și Turcia. Nicolae Şuţu, unul dintre comtempo-rani, spune că A. I. Cuza devenise prea despotic şi preasigur pe sine în ultimii ani, încât privea pe toţi cu dis-preţ şi că s-a izolat alături de amanta sa. Apoi, acelaşi

A. I. Cuza căpătase patima jocurilor de noroc, a chiol-hanurilor prelungite, fiind şi un afemeiat notoriu. Înfine, Cuza se înconjurase de o liotă de pupători înfund, care speculau la maximum orgoliul său înfavoarea lor, încât tremenul de “camarilă” atunci aapărut!

Trebuie să reamintesc şi faptul că Divanele ad-hocdin Principatele Române, hotărâseră că, după înfăp-tuirea unirii, domnul pământean trebuia să renunțe latron în favoarea unui principe străin, fapt recunoscutchiar de A. I. Cuza în actul de abdicare: “Noi,Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şiangajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depunastăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mânaunei Locotenenţe Domneşti şi a Ministrului ales depopor”.

Aşadar, Cuza, ca orice românaş ajuns într-o funcțieînaltă în stat, a început să-şi facă de cap şi să se cram-poneze de putere, fapt care a dus la abdicarea lui silită.Iată ce spunea istoricul Adrian Cioroianu despreDomnul Unirii: “Cuza a reuşit să îşi îndepărteze uniioameni cu care a pornit la drum, printre ei s-a număratşi Kogălniceanu, şi din acest motiv a eşuat. Cuza nua fost un personaj comod. În epocă el a fost acuzat deporniri dictatoriale, cât şi de intenţia de a crea un titludinastic cu familia lui. El este un personaj mult maicontroversat decât credem noi. Noi l-am înregistrat dinperspectiva unor lecturi de manual de la Limbaromână, dar în istorie lucrurile sunt puţin mainuanţate”.

Acestea erau completările mele pe care aş fi vrut ale aduce, fapt parțial reuşit căci, de cum am început avorbi, cvasiunanimitatea celor prezenți s-a ridicatîmpotriva mea. Culmea, cei mai vehemenți contra meas-au dovedit a fi tocmai patru prieteni, pe care, din

bun-simț, n-am să-i nominalizez. Aaa, uitasem – aş fivrut să mai spun că A. I.Cuza a mai făcut o greşealăimensă, ale cărei consecințe se văd şi astăzi: aîmpământenit evreii!; adică le-a permis evreilor săcumpere pământ şi să-şi schimbe numele lor evreieştiîn nume româneşti, aşa încât astăzi avem evrei cunume sonore. (... punct introduse de redacţie) Văreamintesc: după 1989, nici un preşedinte al Românieinu a fost şi nu este român get-beget!

Tot astăzi, seara, am urmărit emisiunea lui RareşBogdan pe Realitatea TV. Mi-a atras atenția urmă-toarea afirmație a reputatului istoric Vlad Nistor:“Monstruoasa Coaliție nu a fost deloc monstruoasă,Cuza trebuia îndepărtat, altfel Unirea s-ar fi destră-mat”! Nu am rezistat tentației şi i-am sunat pe ceipatru prieteni ai mei, care erau gata să mă linşeze, şi le-am redat acest citat…

P. S.: La fel de vehement împotriva mea a fost şi undomn în vârstă, din Sibiu, care, în cuvântul său, destulde încâlcit, a tot repetat că el a suferit enorm în timpulcomunismului, dar nu a dat alte amănunte. Între altele,vrând să pară spiritual m-a întrebat dacă vreau să-irăspund la o întrebare. Fireşte, i-am răspuns că da şi i-am cerut să mi-o pună. “Pă, ți-am pus-o!”, mi-arăspuns. “Când?”, am întrebat. “În cuvântul meu!Înseamnă că nici n-ai auzit ce-am spus eu!”, a venitreplica lui “spirituală”. În parcare, când să plecăm, l-am găsit discutând cu câțiva participanți la mani-festare şi am prins din zbor o afirmație a sa: “Da, suntun amărât care are 8000 de lei pensie”! De peste cinciori mai mare decât a mea! N-am putut să nu mă întrebce mama dracului o fi muncit la viața lui, căci altfel era“destul de simplu, după vorbă, după port”.

Marian PĂTRAŞCU

GHEORGHE EFTIMIE, UN ARTIST CONSTRUCTOR DIN RÂMNICUL NOSTRU VECHI...

În curtea locuinţei sale de pe Bulevardul NicolaeBălcescu nr. 69 stăm de vorbă cu Gheorghe

Eftimie, care ne prezintă ultimile sale realizări de casedin lemn, după părerea noastră, un adevărat artist con-structor, intelectual, provenind din acele vremuriextraordinar de grele, postbelice, când cel mai maredintre fraţi era sacrificat, trebuind să muncească pentruîntreţinera lui şi a familiei, imediat, după o şcoalăpractică (rar liceu teoretic). De ce în curte? ca să legămideile intervievatului de exemplarele de case la scarăredusă, fotografiate la lumina zilei, se subînţelege,filmând fazele mai importante-din explicaţiile ma-estrului. Casele construite de domnia sa nu sunt minia-turi obişnuite, tip construcţii din beţişoare de chibri-turi, ci adevărate construcţii la scară, din lemn, ca orig-inalele, uluitoare bijuterii arhitecturale, care slăvescgeniul poporului român, cel de la ţară; gospodar şi ino-vator, dar şi iubitor de frumos, aşa cum frumos a ştiutsă-şi împodobească portul...Iată câteva explicaţii spusechiar prin vocea mai mult aspră decât dulce a meseri-aşului artist...

„ Moara cu făcăi cu două posturi de lucru. Pentrumălai de porumb şi uruială (amestec de porumb, grâu,

orz, ovăz..)...Apa vine pe scoc şi dacă este abundentăse deschid cele două stăvilare; şi dacă este puţină sedeschide unul singur şi apa se duce pe canal la paletelecare produc mişcarea de rotaţie, energia. Acestea sunt„făcăile”, de fapt!...predecesoare turbinelor Pelton,americane. Este o moară familiară, moştenire de labunicii şi străbunicii posesorului...Astă vară, în 2016,am fost cu nepotul şi am pus-o în funcţiune s-o vădcum lucrează. Lemnul s-a păstrat intact datorită imer-siei în apă...”

„Aceasta este Biserica de lemn de la Mariţa. Cumam ajuns la ea? citind un anunţ în ziarul la carelucrează fiică-mea, în care primarul din Vaideeni(Mariţa fiind un sat aparţinând Vaideenilor) declara căpe teritoriul lor se află cea mai veche biserică ortodoxădin Oltenia...Este o biserică de cimitir, încă funcţio-nală, şi la care încă se mai observă urmele picturii dininterior. Se pare că este dinainte de 1600. Aveam lamine doar ruleta, maculatorul şi un creion...Ammăsurat-o şi, după ce am făcut-o, i-am prezentat-o pri-marului din Vaideeni. A zis că mă va contacta...Vedeţiîmbinările, coadă de rândunică, la fel cu cele de la bi-sericile din Maramureş, dar şi cum sunt cele de la

Mânăstirea Dintr-un Lemn...”„Casă ţărănească pe beci. O casă pe beci de lângă

Tg Jiu...Casă ţărănească pe beci, caracteristică acaselor din nordul Olteniei (cum este şi a mea de laGura Văii, adevărate bijuterii arhitecturale ale mediu-lui sătesc; după giurgiuvele, producţie a secoluluiXIX, de început n.n). Gorjenii, datorită solului stân-cos, nu pot face săpături, aşa, născându-se aceste casecu etaj, parterul fiind beciul (ca şi la noi, la Gura Văii,dar unde nu solul stâncos este cauza, ci îmbibarea luicu apă n.n)...Incrustaţia am învăţat-o de la un pilot mi-litar, care a fost săltat din ţară în 1944, de ruşi, pentrucă avea la activ prea multe avioane sovietice,doborâte...Fiind prizonier în Rusia s-a preocupat şi aînvăţat meseria de sculptură în lemn, mai precisincrustaţie în lemn. Forţat de împrejurările precare pecare le-am trăit după 1944, taică-meu a fost tot militarşi i-au tăiat nouă zecimi din pensie, pentru că,începând cu campania din 1913, întregul război din1916-1918, campania din Ungaria din 1919, după ce afăcut garda Nistrului până în 1926, după ce a făcut alDoilea Război Mondial-întreg, toţi aceşti ani de luptăîn linia întâi i-au adus tăierea de pensie!...aceste

CULTURAvâlceanăianuarie - februarie 2017 7războaie fiind considerate de cotropire capitalistă!Înainte, din pensia lui putea să plătească servitori încurte, după aceea din banii de pensie rămaşi după con-sumul cu strictul necesar, nu putea să ne cumpere decâto pereche de pantofi mie şi lui frate-miu. Aşa amînvăţat de la acest pilot să sculptez în lemn...MiticăMarinescu îl chema şi fusese pilot adjutant. Casa luiera pe străduţa de lângă actualul CEC şi care făcealegătura dintre Calea lui Traian şi str. Praporgescu.

*Stăm de vorbă în atelierul de lucru, de fapt holul

locuinţei, cu un foarte mare meşter vâlcean, o săvedeţi! vă rog d-le Eftimie să vă prezentaţi:

- Aşa... Sunt născut în 1939...am soţie şi doi copii,fata lucrează la un ziar local, băiatul este asociat la ofirmă de decoraţii exterioare; penultima lor lucrare afost curtea interioară de la Mânăstirea Dintr-un Lemn(o minunăţie arhitecturală, parc, în aer liber n.n).Ultima lor lucrare, mai de anvergură, a fost amenajareaexterioară a Pavilionului Central din Călimăneşti (altăminunăţie! n.n); există, după cum vedeţi, puţină,puţină moştenire artistică în familie...Mama mea a fostnemţoaică, a doua generaţie născută în România. Tatălei a fost adus în România de Regele Carol I, ca dul-gher, a lucrat şi la Peleş, şi în Bucureşti... Nu am studiide specialitate, am urmat doar secţia de pictură a ŞcoliiPopulare de Artă (probabil după 1968, când s-a înfi-

inţat n.n) cu profesoara Gaghel, doi ani, în care m-amobişnuit cu proporţiile şi cu culorile. Restul am lucratîn proiectare mecanică. Pensionar de la Termorim, cadispecer, după care am lucrat permanent, după-amiezele, zile de lucru şi sărbătorile legale... Amadmirat cât am putut şi pe unde am umblat arhitecturapopulară românească. Le-am memorat: casele,căruţele, fântânile, ultimele din cadrul MuzeuluiSatului din Curtisoara de lângă Tg Jiu, şi, bineînţelesMuzeul Satului din Râmnicu Vâlcea. Am vizitatMuzeul Satului de la Bucureşti, pe cel din DumbravaSibiului şi mi-au rămas întipărite casele ţărăneşti dinnordul Olteniei, care, după mine, constituie chinte-senţa caselor civile din România...Am început cuaceastă moară cu făcăi pe care am găsit-o lângă comu-na Isverna din Gorj, am stilizat-o puţin, şi amîmbunătăţit-o. Moară de familie, care asigura mălaiulşi uruiala zilnică; care foloseşte un firicel de apă pecare când îl vezi zici: „pot să intru în el şi cu pantofii,şi nu mă ud la picioare”; şi, care, cade de la 3 m şi pro-duce, după mine, cel puţin 10 kw, încât mişcă douărâşniţe de moară, simultan. Apoi am început să lucrezo casă mai micuţă. Greu mi-a fost până să realizez pro-porţiile faţă de dimensiunile naturale şi, după posibi-lităţile de execuţie, am ajus la concluzia că raportul de1: 20 este cel mai potrivit. Toate construcţiile pe care

le-aţi fotografiat sunt la scara 1:20. Excepţie, primacasă realizată, învelită cu şiţă naturală, pe care amfăcut-o numai după fotografie, fără măsurătoare, şicare mi-a ieşit la raportul 1:14... O excepţie reprezintăBiserica Arhanghelul Sf Mihail, din com. Gurasada,jud Hunedoara, DN 7; din piatră şi lemn, cu două turleşi trei cruci, 35 km spre Arad de la Deva. Am trecut pelângă ea de şase, şapte ori până m-am hotărât să o fac.Am adoptat scarea 1:40 ca să se încadreze mai bine...Desigur, ceea ce fac este o metodă de a-mi umple tim-pul de pensionar. Toată viaţa am muncit şi, neavând

facultate, a trebuit să compensez prinmuncă şi ingeniozitate, fiindcă pot săspun că am fost angajat pe funcţii fru-muşele!...Uite, aşa îmi petrec timpul.Necazul este că el zboară...Acum eluni, acum e duminică; acum e luni,acum e duminică...Sigur, muncesc 10-12 ore dar, la fiecare oră, o oră şi jumă-tate trebuie să mă odihnesc căci mădoare spatele sau mă dor ochii...

Aceasta, în care vorbim acum, estecasa moştenită de la tata. Aceasta este atreia casă construită de tata. Prima afăcut-o în Bucureşti, unde a fost căsă-torit cu nepoata generalului Moşoiu, celcare a comandat trupele române care au

ocupat Budapesta în 1919.... A doua casă este pe stradaBanu Mărăcine, dar, simţind că va avea şi copii, şi-afăcut şi casa asta ca să poată să-i ţină. Ghinionul afăcut ca acea soţie, nepoata lui Moşoiu, să moară. Aavut o fetiţă cu ea, care a murit şi ea când era mică,după care, la doi ani s-a însurat cu sora unor oameni cucare făcea afaceri... Ultima afacere a fost depozitul dearmament de la Frânceşti, pe care l-a câştigat la o lici-taţie, după care i-a cunoscut pe fraţii soţiei...I-a găsitpe aceşti fraţi, nemţi, care aveau o soră nemăritată şicare a devenit mama mea. Era croitoreasă de lux,deservind toate familiile mari ale oraşului...de laprimărie, prefectură, familia Simian, care deţinea fa-brica de încălţăminte. Când eram mic mă duceau demână să văd actualul Muzeu de Artă, Casa Simian,care înainte de război şi, imediat, după, era încă neter-minată! Să ştiţi că s-a terminat după război! Simianlocuia pe strada Gib Mihăescu în cele două case dea labarieră (a doua) lângă fosta 11 Iunie...

*Şi continuăm fără aparat de filmat...- Ce haine am purtat eu şi fratele meu! Nu era

nimeni ca noi, şi toate fuseseră hainele tatii, care eraureînoite-refăcute de mama.

- Aşa şi eu am purtat numai haine întoarse, pe dos,de la fraţi mei, căci unchiul şi Naca (tanti Nadejdea)

erau croitori şi ne lucrau pe gratis (m-am simţit datorsă spun şi eu).

- Eram ca scos din cutie. Ce oraş! Era oraş deorăşeni! Puteai să stai la marginea oraşului, dar nuieşeai decât cu pantalonii călcaţi la dungă; şi pantofiifăcuţi cu cremă, lustruiţi.

- Fratele meu era exagerat! am adăugat eu. Poate l-aţi cunoscut, Ilie, a terminat SMTC-ul...

- Cu Modest am fost coleg. Ce spune? Modest îşimai aduce aminte? Ştiu, voi stăteaţi pe colţ, stradaCalea lui Traian cu strada Matei Basarab, într-o casămare, galbenă, cu trepte multe... Nici ca elevi nuieşeam decât lustruiţi! îmi mai spune Gh Eftimie.

- Acum trebuie să-l dezbrac cu forţa, să-i spălhainele, intervine doamna Eftimie, care între timp seapropiase de noi. Lucrează ziua şi noaptea!

Eftimie scoate un caiet şi-mi arată:- Uite schiţe de planuri, schiţe de perspectivă...Uite

sculpturile cum se desenează!...Uite unghiurile, uitecum se fac treptele...

- Nu toată lumea ştie să facă trepte, mie, la GuraVăii, mi le-au greşit! acolo am o casă renovată, din secXIX...

- Uite îmbinările coadă de rândunică... Am fost laBibliotecă să le iau; ingineri, colegi de-ai mei, habarnu au cum să le facă. I-am întrebat! Uite coadă de rân-dunică cu deget ajutător... Clopotniţa de la Mariţa!

- Mulţumesc domnule Eftimie, în după amiazaasta, cel puţin eu, sper să fi făcut o treabă bună!

Bogdan CICHIRDAN

NOTA. Pe Video Arhiva din www.culturaarsmun-di.ro găsiţi interviul cu acelaşi titlu luat lui GheorgheEftimie.

Casă pe beci şi cu toaletă, Gorj

ianuarie - februarie 2017CULTURAvâlceană8

Concertul de luni 13 februarie 2017, de laFilarmonică, a fost intitulat de organizatori „De

la clasici la contemporani” propunând melomanilorvâlceni un super regal muzical cum eram învăţaţi pe tim-purile bune ale muzicii „grele”, când spectacolul sedeschidea cu un compozitor român contemporan, dupăcare urmau, în general, marii clasici sau altfel zismonştrii sacrii ai muzicii universale...De această datăMihail Ştefănescu a deschis concertulcu „Triptic” de Gheorghe Stănescu, osuită pentru instrumente de coarde pecare orchestra filarmonicii a executat-ofoarte bine, melomanii, având prilejulde a distinge cele trei părţi distincte,legate, melos specific românesc,simţindu-se influenţele înaintaşilor degenul unui Bela Bartok, dar şi conso-nanţele, desigur, mai palide, ajunse lanoi dintr-un Benjamin Britten...Olucrare cu care autorul a reuşit să acceadă, în 1970, înUniunea Compozitorilor...Nouă ne-a făcut plăcere să nereîntâlnim cu muzica lui Gheorghe Stănescu, născut laCosteşti, şi, care a absolvit Conservatorul CiprianPorumbescu din Bucureşti, secţia compoziţie şi dirijat;apoi a fost secretar la Filarmonica craioveană, profesor laŞcoala Elementară de Muzică şi Arte Plastice înfiinţatăîn 1956! După interpretare dirijorul Mihail Ştefănescu i-a mulţumit compozitorului aflat în semiîntunericul sălii,care, la rândul, său a mulţumit publicului şi artiştilor depe scenă...

Iată, de la contemporani la clasici, după piesa luiGheorghe Stănescu, colectivul orchestral al Filarmoniciidirijat de Mihail Ştefănescu revine în forţă şi acompani-ază minunatul concert al lui Wolfgang Amadeus Mozart,Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră în Do Major, K.

467, la claviatura pianului, aflându-seRăzvan Dragnea, un interpret plin demăiestrie şi temperament, cunoscut întoată lumea, absolvent cu doctorat, în2012, al Conservatorului din Bucureştişi al Hochschule der Künste dinBerlin. A debutat în 1991 cu dirijorulIosif Conta, cu Orchestra Radio

Televiziunii Române,chiar cu acest concert, deMozart. În sala Filarmonicii vâlcene, încadrul interpertării concertului sub condu-cerea dirijorală a lui Mihail Ştefănescu,Răzvan Dragnea a adus în faţa melomanilorun Mozart sclipind de fantezie, frenezie,bărbătesc, purtând savoarea unui sfârşit desecol închinat clasicismului şi anunţând căl-dura şi înfiorarea din secolul romantic.Tehnica şi prezenţa scenică i-au permis

tânărului şi experimentatului pianist să treacă peste toatecerinţele înalt artistice ale partiturii, lăsând-reuşind să seprelingă în eterul sălii, să transmită, valorile incredibile aunei muzici de esenţă divină...Prin intermediul acestuidemers muzical, artistic până la măduva oaselor, artiştiiFilarmonicii fac, ca defiecare dată, încă o de-monstraţie de ce va săînsemne un asemenea aşe-zământ cultural, fără egalîn arealul judeţului şi cumare profit în înţele-gereamai bună a devenirii noas-tre, a vâlcenilor, în arealulcontemporan, na-ţional şimondial. Cine are urechide auzit, să audă!

În partea a doua a concertului am savuratfrumuseţea muzicii lui Robert Schuman, pecare în clasa a V-a îl desenam şi-l arătam laşcoală, colegilor. Robert Schuman, iubita luiClara Wieck şi Franz Liszt în acesle vremuri,1963-1964 îmi umpleau inima şi mintea, şiurechile, de ceea ce adoratul lui Scuman,Jean Paul Richter, aveam să aflu mai târziu,numea interferenţa artelor...cea capabilă să

creeze o artă care să fie şi muzicală, şi poetică! şi pic-turală! Simfonia I de Robert Scuman a răsunat în salaFilarmonicii, în interpretarea orchestrei dirijată de MihailŞtefănescu, aceasta, reuşind o interpretare de toată lauda.Cum vă spuneam, la început, a fost un regal muzical,întreaga seară a concertului, demn de oraşele mari dinRomânia, Europa, întreaga lume...Păcat că nu mai avembalconaşe din fier forjat, cvartaluri europene cu douăetaje, şi străzi înguste, şi poduri de fier, şi caldarâm cupiatră cubică din granit, şi trăsuri cu cai, căci atunci amfi demonstrat că Râmnicul este rudă mai mică cu Sibiul,cu Viena, cu Cernăuţiul, cu Dejul, cu Timişoara oriClujul....

pcickirdan

RĂZVAN DRAGNEA ŞI MIHAIL ŞTEFĂNESCU LA FILARMONICĂ, PE NOTE, CA-N RÂMNICUL DE ALTĂDATĂ!

ZIUA NAŢIONALĂ - O SĂRBĂTOARE A TUTUROR ROMÂNILOR

De 26 de ani, românii sărbătoresc Ziua Naţionalăpe 1 Decembrie, dată stabilită prin Legea nr.10-

1990, adoptată de Parlament pe 31 iulie 1990- Pe 1Decembrie 2016 s-au împlinit 98 de ani de la făurireaRomâniei Mari. A fost cu adevărat o zi solemnă, sărbă-torită cu fast în toată ţara. Cu acest prilej s-au organizatmanifestări de anvergură, de cinstire a memoriei celorcare au săvârşit acest act istoric memorabil. În prezenţa apeste 10.000 de persoane, printre care multi copii şitineri, în Capitală, la Arcul de Triumf, monument simbo-lic al României, a avut loc o paradă militară grandioasăla care au participat 3.000 de militari de la toate armele,250 de vehicule militare, iar cerul a fost survolat de 50 deaeronave şi pentru prima dată au apărut şi avioanele F16.Alături de militarii români au defilat trupe din 8 ţărimembre ale NATO, printre care Marea Britanie,Germania, Spania, Polonia, S.U.A. ş.a. Un momentemoţionant l-a constituit defilarea militarilor românirăniţi în teatrele de operaţii din străinătate. Într-o atmos-feră solemnă s-a intonat Imnul Naţional al României,„Deşteaptă-te române!”. Prezent la paradă, preşedinteleRomâniei Klaus Werner Iohannis a primit salutulDrapelului de Luptă şi a trecut în revistă Garda deOnoare. Defilarea s-a încheiat cu un detaşament al

Drapelelor de epocă. Cu acest prilej s-au desfăşurat şialte activităţi: concerte de muzică populară şi de fanfară,dans, intreceri sportive etc. În Piaţa Constituţiei s-a datstartul Sărbătorilor de Iarnă şi s-a deschis Târgul deCrăciun. La Palatul Cotroceni s-a organizat o recepţie.La Alba Iulia, sărbătoarea Marii Uniri, la care au partici-pat peste 20.000 de oameni a început cu depunerea decoroane de flori şi cu slujba de la Catedrala Încoronării.Şi aici s-a desfăşurat o paradă militară spectaculoasă, cutrupe şi tehnică de luptă, un spectacol pirotehnic 3D,concerte de muzică populară şi uşoară şi un foc de arti-ficii. Ca în fiecare an, şi în judeţul Vâlcea, ZiuaNaţională a României a fost sărbătorită cu multă însu-fleţire. La Statuia Independenţei s-a organizat o cere-monie militară şi religioasă la care au fost prezenţireprezentanţi de frunte ai administraţiei publice judeţeneşi municipale, ai Arhiepiscopiei Râmnicului, parlamen-tari, militari activi, în rezervă şi în retragere, veterani derăzboi şi urmaşi ai acestora, oameni de cultură şi un pu-blic numeros. Ceremonia a început cu salutul Drapeluluide Luptă şi intonarea Imnului Naţional al României,urmate de oficierea unui serviciu religios, de către unsobor de preoţi, în frunte cu Înaltpresfinţitul PărinteVarsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în memoriaeroilor neamului românesc. I.P.S.Varsanufie s-a referit la

semnificaţia măreţului act al Unirii PrincipatelorRomâne, un adevărat miracol al istoriei, la rolul bisericiiortodoxe în împlinirea acestui ideal de viacuri alromânilor. Despre importanţa evenimentului au rostitalocuţiuni Radu Renga, prefectul judeţului Vâlcea,Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului JudeţeanVâlcea şi Mircia Gutău, primarul municipiului RâmnicuVâlcea. Ceremonia s-a încheiat cu festivitatea dedepunere de coroane şi jerbe de flori. În partea a doua afestivităţii, pe bulevardul Calea lui Traian, mii de vâlceniau asistat la o paradă militară impresionantă condusă delocotenent colonelul Dumitru Copăceanu, apreciată cacea mai reuşită din ultimi 25 de ani. Într-o sincronizareperfectă au defilat detaşamente de militari, cu tehnică deluptă de ultimă oră (peste 200 de militari ai GarnizoaneiRâmnicu Vâlcea-MApN, MAI, SRI, ai Poliţiei Locale şipeste 30 de mijloace tehnice aflate în dotarea structurilorprezente la eveniment). Sute de unionişti au sărbătoritZiua Naţională a României la Bruxelles şi în alte oraşedin Europa. Îmbucurător este faptul că la Bucureşti s-auprimit numeroase mesaje de felicitare din toate colţurilelumii. Participanţii la activităţile organizate de ZiuaNaţională şi-au manifestat recunoştinţa faţă de cei careau înfăptuit Marea Unire, şi-au exprimat admiraţia şi auadus un omagiu Armatei Române, o instituţie onorabilă,

Gheorghe PANTELIMON


care se bucură de o încredere deosebită.De asemenea consemnăm cu satisfacţie că spre deose-

bire de anii trecuţi, nu s-au înregistrat evenimente neplă-cute. Mai mult decât până acum, de 1 Decembrie 2016,românii au fost uniţi, iar politicienii au fost mai dezbi-naţi. Se poate spune că românii trăiesc o dramă, că s-aamplificat războiul româno-român, s-a diminuat senti-mentul naţional, spiritul civic, morala s-a degradat.Manipularea, ura, conflictele şi jocurile murdare, intole-ranţa, lipsa dialogului, orgoliul nemăsurat al unor con-ducători şi oameni politici au otrăvit societatea, au dis-trus coeziunea naţională, au dezbinat naţiunea şi ne

afectează viaţa. Considerăm că mai presus de intereselepersonale şi de partid, politicienii trebuie să slujească, cucredinţă, ţara şi poporul, valorile autentice, să militezepentru instaurarea unui climat de decenţă, cooperare şiresponsabilitate în viaţa politică şi socială. Este imperiosnecesar ca societatea românească să se aşeze neîntârziatpe făgaşul normalităţii, să se pună capăt războiuluipolitic, iar lucrurile, în sfârşit, să intre în matca lorfirească. Se ştie că sunt şi voci care contestă Marea Unirede la 1 Decembrie 1918, sau se fac afirmaţii foarte dure,ostile, la adresa ţării noastre, care este considerată o ţarăagresoare, faţă de care se impune o atitudine oficială

fermă din partea statului român, a europarlamentarilornoştri. În context este necesar ca presa scrisă şi televiziu-nile să abordeze în mai mare masură ideea unităţii şisuveranităţii naţionale a României. Aniversarea la 1Decembrie 2018 a 100 de ani de la Marea Unire să con-stituie un liant naţional, care să aducă linişte, armonie şibunăstare în ţară.

Cu această speranţă urăm din inimă: „La mulţi ani România!”„La mulţi ani români de pretutindeni!”

Una din cele mai frumoase localităţi vâlcene, curădăcini adânci în trecutul mutimilenar al patriei

noastre, este oraşul Băbeni, situat la confluenţa Bistriţeivâlcene cu Oltul, dar care prin mărirea suprafeţei sale aajuns şi la confluenţa Otăsăului şi Topologului, cu Oltul.Atestată documentar la 16 martie 1491, dată la care:„Barbu, banul Craiovescu donează sfintei mănăstiriBistriţa satul Băbenii pe jumătate”, această localitate îşiva crea un renume mai ales după emigrarea masivă aromânilor ardeleni crescători de oi, numiti de localnici,generic, ungureni, pentru motivul ca erau originari dintr-o provincie românească ocupată de unguri, dinMărginimea Sibiului, la începutul secolului al XVIII - lea.

La Băbeni va vedea lumina zilei, la 14 februarie 1907,Dragoş Vrânceanu-Nicula, ca fiu al lui Atanase Nicula,învăţător şi al Mariei Irimescu. Între anii 1905-1919urmează şcoala primară la Băbeni şi Costeşti, judeţulVâlcea, apoi între 1919-1926 Gimnaziul la RâmnicuVâlcea, Liceul la Iaşi şi Bălţi, unde îşi ia bacalaureatul în1926. Între anii 1929-1932 urmează Facultatea de litereşi filosofie a Universitaţii din Florenţa (Italia), unde îicunoaşte şi le rămâne apropiat, pentru totdeauna, marilorpersonalitaţi ale culturii italiene moderne: RenatoPoggioli, Leone Traverso, Mario Luzi, Carlo Bo,Roberto Sanesi, Giusseppe Ungaretti, Eugenio Montale,Salvatore Quasimodo, Giancarlo Vigorelli, SilvioGuarnieri şi alţii . În 1932 îşi ia doctoratul în litere şi filo-sofie, la Universitatea din Florenţa cu lucrarea: „Studiuasupra gândirii inferioare sau expresive” (încercare dedefiniţie a fenomenului mitologic), rămasă în manuscris.În Italia va ţine conferinţe şi cursuri, la vecheaUniversitate din Urbino, ajutând la cunoaşterea fenome-nului cultural românesc.

Debutează editorial, după „o perioadă de incubaţieliterară prelungită”, cu volumul de versuri Cloşca cu puiide aur (1934), prezentat elogios de către critica literară şidistins cu “Premiul poeţilor tineri”, acordat în primaediţie, de către Comitetul pentru premierea scriitorilortineri needitaţi, de pe lângă Fundaţia pentru Literatură şiArtă, din care făceau parte, între alţii: Tudor Vianu şiŞerban Cioculescu. Încă de la apariţia acestui volum serecunoştea în Dragoş Vrânceanu un poet „modern întoată accepţiunea cuvântului”, care îmbina cultura occi-dentală de la Florenţa cu filonul de aur al tradiţiilor şiobiceiurilor româneşti de la Băbeni. Creaţiile literare alelui Dragoş Vrânceanu aveau să fie apreciate de GeorgeCălinescu în „Istoria literaturii române”: „Poezia luiDragoş Vrânceanu (Cloşca cu puii de aur,1934) esteaceea a unui creion aventuros, cu impresii italiene şichiar cu ceva „crepuscular” în amestecul ei de sentimen-talism şi blazare. „Căntec monden” este o crepusculari-zare a lui D’ Annunzio din “Pioggia nel pineto”. În paro-dierea sentimentului eroic din „Baladă”, influenţată de

„Luceafărul”, dragostea decurge foarte familiar: „Lasânul tău mă las greoi / Cu capu-n piept peste mărgele/Mărgelele se rup cu noi./ Tu-n veac de veac n-ai fost amea/ Ca o femeie, ca o stea ...“

Un alt mare critic literar, Ion Dodu Bălan, spunea înanul 1966: „Poezia lui Vrânceanu este aceea a uneisevere distilări lirice, a unei discreţii care nu cocheteazăcu gestul dezinvolt romantic, dar nici nu se ascundedidactic după adevăruri reci şi unanim recunoscute. E opoezie a inimii sincere şi a unei ţinute intelectuale ele-vate. Vrânceanu e structural modern şi actual, strânslegat de tradiţia marii poezii, şi, în acelaşi timp, intimfamiliarizat cu cele mai ilustrative experienţe lirice con-temporane“. Creaţia sa literară a fost apreciată de mulţicritici literari, între care amintim: Eugen Barbu, ŞtefanAugustin Doinaş, Florea Firan, Alexandru Piru, VladimirStreinu, Şerban Cioculescu şi alţii. Ion Dodu Bălan afir-ma în anul 2007, cu prilejul centenarului marelui poetvâlcean: „Acum, peste un secol de la naşterea sa, mă simtdator să afirm că omul de cultură, poetul DragoşVrânceanu, n-a avut parte de norocul şi soarta socială pecare o merita. De aceea, socot ca e timpul să i se consacreo monografie şi să i se editeze întreaga operă într-oamplă antologie“.

Între intelectualii din Băbeni care s-au aplecat cumare dragoste şi pasiune asupra operei lui DragoşVrânceanu, se numară şi profesorul Nelu Barbu, care înanul 2015 a dedicat marelui poet o carte intitulată„Dragoş Vrânceanu - Poetul Vlahostratei” în seriaMoştenirea vrâncenilor (Editura Betta, Bucureşti, 2015,250 p.). Domnia sa explica cuvântul „Vlahostrata” cafiind un nume metaforic al Regatului lui Burebista, alGeto -Daciei lui Decebal, al Ţării Româneşti din timpulîntemeietorului ei, Basarab I. Numele spaţiuluiVlahostratei vine de la Vlaha, aflată în „spatele luiDumnezeu”, localizată în cei mai înalţi Carpaţi. Aici searată peretele de enigme al lui Zamolxis şi cămara ţăriilui Burebista şi Decebal. Peste acestea sălăşluieşte unabur mitologic, precum aburul care ne iese din gură.Nelu Barbu îl numeşte pe Dragoş Vrânceanu poetul tran-shumanţei, arătând că acesta a impus în lirica universalăconceptul poeziei vechimii de vatră.

În ziua de 14 februarie 2017, oamenii de cultură dinBăbeni şi din Râmnicu Vâlcea şi-au făcut datoria desuflet faţă de acest spirit luminat al plaiurilor vâlcene. Însala de festivităţi a Primăriei oraşului a avut loc mani-festarea intitulată: « In memoriam Dragoş Vrânceanu -110 ani de la naşterea mentorului vieţii literare vâlcene aanilor ‘70 », eveniment cultural organizat de ConsiliulLocal al oraşului Băbeni, Primaria oraşului Băbeni, Casade Cultură „Dragoş Vrânceanu” Băbeni, ConsiliulJudeţean Vâlcea, Centrul Judeţean pentru Conservarea şiPromovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea şi ForumulCultural al Râmnicului. Participanţii la simpozion au fostprimiţi cu un cuvânt de bun venit rostit de către dr. ŞtefanBogdan, primarul oraşului Băbeni, după care au luatcuvântul: pr. dr. Emil Rădulescu, directorul Casei deCultură „Dragoş Vrânceanu”, prof. dr. Sabin Lungoci,

manager CJCPCT Vâlcea ; coordonatorul proiectului şimoderatorul acestei intâlniri fiind prof. MihaelaDeaconu.

A urmat reuniunea literară sub genericul: „In memo-riam Dragoş Vrânceanu. Mărturii de suflet”, la care auparticipat scriitori, oameni de cultură şi artă, profesori,elevi ai Liceului „George Ţărnea”, precum şi membri aiCercului literar „Casa de sub pădure”, înfiinţat în 1974,Cerc, care, la originile lui, reunea pe cei mai buni con-deieri vâlceni aflaţi pe drumul afirmării literare. Întreaceştia au fost prezenţi Doru Moţoc, Ioan St. Lazăr şiGeorge Voica, membri ai Uniunii Scriitorilor dinRomânia, care au evocat personalitatea lui DragoşVrânceanu, „un model cultural iradiant pentru generaţiide vâlceni“, precum şi valoarea sa literară. Doru Moţocne-a amintit de calităţile sufleteşti ale omului DragoşVrânceanu, arătând că principala sa calitate era genero-zitatea, dăruirea de sine, primind cu braţele deschise şiîncurajând pe oricine care venea să-i ceara un sfat.Dragoş Vrânceanu, spunea Doru Moţoc, a vrut să sti-muleze lucrurile şi cultura în această parte de ţară, a pro-movat creaţia unui spirit limpede şi clasic şi a crezut înputerile germinative ale acestor locuri şi ale oamenilorcare trăiesc aici. Prof. dr. Ioan St. Lazăr a adus multemărturii despre Dragoş Vrânceanu, arătand că trebuie săducem mai departe moştenirea lăsată de acesta. Marelepoet a mai fost evocat de prof. dr. Ion Predescu, prof.Nelu Barbu şi prof. dr. Dragoş Teodorescu, şi, în lipsă, deprof. dr. Ion Soare, membru al Uniunii Scriitorilor dinRomânia. Doamna Elena Stoica a evocat în frumoasecuvinte pe Dragoş Vrânceanu, care a reuşit să atragă sprelocurile natale personalităţi marcante ale lumii culturale,de atunci.

A urmat un moment poetic oferit de elevii Liceului“George Ţărnea” din Băbeni, îndrumaţi de prof. RamonaIacob, director al acestui liceu, şi de profesoarele IulianaLinte şi Daniela Chebăruş. În încheierea acestui momentde suflet, Amalia şi Bogdan Boari au prezentat un filmdocumentar sub genericul: „Dragoş Vrânceanu - perso-nalitate iradiantă a culturii în spaţiul vâlcean“. Acest filma evocat înfiinţarea festivalului artistic “La izvorul fer-mecat” din Băbeni, precum şi a ansamblului folcloric“Dor”, pe care Dragoş Vrânceanu l-a însoţit în turneuldin Italia în 1973.

Marele poet Dragoş Vrânceanu a părăsit această viaţăpământească la 4 mai 1977 la Bucureşti. Începând cuacest an, el a fost sărbătorit permanent, la Băbeni şi laRâmnicu Vâlcea, unde s-a organizat şi ConcursulNational de Poezie „Dragoş Vrânceanu”. La centenarulnaşterii sale, Fundaţia “Dor” din Băbeni a publicat volu-mul Casa de sub pădure II .In memoriam DragoşVrânceanu (1907-2007), îngrijit de Ioan St. Lazăr, încolaborare cu Nelu Barbu, Costea Marinoiu şi FelixSima, cu concursul părintelui Emil Rădulescu.Reuniunea de anul acesta a reprezentat o întoarcere întimp, un mesaj pentru generaţiile actuale, precum şi unomagiu adus unei personalitaţi locale, care a făcut cunos-cute, în toată lumea, valorile româneşti.

EVENIMENT CULTURAL LA BĂBENIConstantin MĂNESCU HUREZI


INVENTICA

Recunoaṣterea valorii ṣi competitivităṭii Institutului Naṭional de Cercetare-Dezvoltare pentru InginerieElectrică ICPE-CA în cercetarea naṭională ṣi internaṭională a fost reconfirmată, ṣi de această dată, prin

obṭinerea a 2 medalii ṣi diplome de argint în cadrul Concursului internaṭional de inventică Bruxelles–EUREKA2016.

Astfel, invenṭiile Motor sonic magnetostrictiv cu modul electronic de acṭionare ṣi Procedură pentru obṭinereacompoziṭiei adezive pe bază de Ag nanostructurat au obṭinut medalii ṣi diplome de argint.

Iată de ce ICPE-CA, prin cercetările demarate, este pregătit să raspundă provocărilor impuse de noile cerinṭeeconomice ṣi sociale, astfel încât, prin activitatea sa, să consolideze dezvoltarea durabilă a întregii societăṭi.

Biroul de Presă ICPE-CA

COMUNICAT DE PRESẴ17 ianuarie 2017

O SEMI-MINCIUNĂ CARE A STRĂBĂTUT DOUĂ MILENII

Proverbele, butadele şi în general toate vorbelede spirit, după cum ştie toată lumea, au consti-

tuit dintotdeauna un izvor de înţelepciune din care şi-au potolit generaţii după generaţii setea, de-a lungulsecolelor. Înţelepciunea populară - cea mai înţeleaptădintre toate înţelepciunile-a propagat din gură în gurăproverbe, zicători, strigături, snoave, adevărate perleale culturii imateriale a omenirii, care cu timpul s-auconstituit în trezaure inestimabile. Datorată emulaţieişi experienţelor parcurse zi de zi, an după an, uneledintre ele au fost create pentru a amenda neadevărulaltor aşa-zise vorbe de spirit ori a scoate la luminăpuerilitatea sau superficialitatea altor creaţii, care nuaveau în conţinutul lor un caracter atât de elevat şi deprofund.

Aşa că peste timp s-a ajuns la o cernere, la un fel de„selecţie naturală” şi astfel că acelea care nu au trecutproba veridicităţii au rămas, pierzându-se în necunos-cut. Astfel s-a ajuns la şlefuirea în timp a acestor mo-numente de „spirit” ale fiecărui popor. Şi poporul nos-tru putem spune că a fost la înălţime în acest sens. Staudrept dovezi atâtea şi atâtea alcătuiri vorbite sau scrise,ce dau colorit şi substanţă limbii noastre, sporindu-icota de înţelepciune şi frumuseţe. Privind însă retro-spectiv, trebuie să analizăm bine ca să ne putem daseama unde, când, cum şi în ce condiţii, şi împrejurări,s-a născut una sau alta dintre perlele spiritului, pentrua cunoaşte nota de imparţialitate care a caracterizatmediul în care s-a zămislit.

În acest sens putem lua proverbul latin „mens sanain corpore sano” care a parcurs două milenii până aajuns la noi, dar pe care, practic, realităţile de zi cu ziîl dezmint pe jumătate. De ce pe jumătate? Fiindcă înesenţa lui conţine doar o jumătate de adevăr, iarcealaltă jumătate este o inadecvenţă. Ştim sau mai binezis bănuim că locul în care s-a născut acest proverb afost Imperiul Roman. Mai bănuim că timpul când s-anăscut a fost cu ceva mai mult de două milenii în urmă,

atunci când poporul roman se afla în culmea gloriei, aexpansiunii şi afirmării. Nu ne mai rămâne decât săaruncăm o privire retrospectivă asupra condiţiilor încare s-a născut. Ştim că poporul roman nu a fost unpopor paşnic, care sta undeva retras între graniţele lui,ducându-şi existenţa la voia soartei. Din contră, a avutun caracter expansionist şi militarist susţinut (am puteaaminti aici şi de un alt proverb, de mai târziu, ivit înimperiul otoman: „Interesul poartă fesul” şi, să le ală-turăm). De ce interesul? Pentru că interesul poate afăcut ca acest proverb, latin, să se nască doar pe jumă-tate adevărat. Deci, care interes? Acela care eraîmpământenit la romani de a avea la război soldaţisănătoşi, puternici, adevăraţi atleţi. Şi atunci s-a ivitnecesitatea de a elimina din popor, chiar de la naştere,copiii născuţi cu malformaţii fizice. Şi pentru a nuavea nici o împotrivire din partea părinţilor au impusca pe o normă morală această zicere pe jumătate ade-vărată: „mens sana in corpore sano”, care vroia să maispună că acei imperfecţi fizic, nici mental nu suntîntregi. După câte ştiu şi grecii şi alte popoare practi-cau acest obicei.

Aş dori să analizăm împreună de ce proverbul estedoar pe jumătate adevărat. Prin faptul că un individnăscut cu un handicap fizic poate fi influenţat negativîn gândire, în modul de a judeca şi de a percepe anu-mite realităţi. Handicapul lui fizic reprezintă un fel decorset care îi sugrumă într-o oarecare masură şidevenirea psihică. Poate prin faptul că nu se puteadeplasa, dansa, alerga, era pus în imposibilitatea de acunoaşte multe aspecte ale vieţii şi astfel raţionamen-tul lui rămânea oarecum ştirbit. Nu mai putea să-şiîmbogăţească experienţa proprie cu imagini ale altorlocuri şi întâmplări. Şi atunci rămânea în mod automatun fel de retardat în plan psihic. Am analizat decijumătatea adevărată a proverbului într-un stil ipotetic,dar bazat pe argumente realiste.

Acum să analizăm şi aspecte care compun cealaltăjumătate, adică jumătatea nerealistă şi implicit neade-vărată. Am cunoscut cu toţii persoane longevive care

s-au născut sănătoase, au trăit sănătos, au judecat sănă-tos, dar care la vârste înaintate au căpătat anumiteafecţiuni fizice diferite care pe unii îi obligă la seden-tarism sau la alte restricţii în modul lor de viaţă.Intrând în conversaţie cu o astfel de persoană, constaţicu satisfacţie că posedă o minte atât de lucidă şi unmod atât de clar şi concis de a judeca, încât rămâi purşi simplu uimit când vezi că mintea unui tânăr zdravănşi sănătos tun e foarte departe de a o egala. Aceastăstare de fapt se încadrează perfect în limitele norma-lităţii. La o vârstă oricât de înaintată, având în spateexperienţa anilor trecuţi, a întâmplărilor, a cunoş-tinţelor dobândite, toate acestea reprezintă pentru psi-hicul persoanei respective un punct de sprijin şi deechilibru care nu o lasă pradă influenţelor afecţiunilorfizice, oricare ar fi ele, atunci când mintea este pusă sătragă concluzii sănătoase. Am analizat deci şi parteaneadevărată a proverbului antic. În sprijinul acesteiconstatări am să mai aduc şi alte argumente,. Cu sigu-ranţă că aţi văzut şi dumneavoastră atâţia oameni binedezvoltaţi fizic, adevăraţi atleţi , dar atunci cândobservi cum reacţionează în anumite împrejurări, cumjudecă de pueril şi josnic rămâi uluit şi te gândeştiunde o fi „mens sana”, aceea care ar trebui să fie în„corpore sano”? De altfel ştim că majoritatea hoţilor,criminalilor, tâlharilor, zbirilor, sadicilor, s-au bucuratde o sănătate fizică bună. De cele mai multe ori tocmaipersoanele sănătoase fizic nu pot să-şi închipuie cumintea lor şi să ia o decizie justă în faţa multor pro-bleme ale altora, loviţi de diferite afecţiuni şi alte nea-junsuri, fiind insensibili în toate planurile, inclusivcrele ale cunoaşterii, ale ştiinţei, artei etc. Ne estecunoscut proverbul nostru popular care spune:„Niciodată cel sănătos nu crede pe cel bolnav”. Acestproverb popular este 100% adevărat fiind răsărit dinmanifestările autentice ale oamenilor. Nu s-a născutdin principii tendenţioase (din vreun înţeles oarecare).El amendează cu succes vechiul proverb latin, chiar,dacă, poate, nu e „bătrân” de două milenii. Sau ... maiştii că nu or fi de aceeaşi vârstă?

Teofil PREDA

COMUNICAT DE PRESA15 februarie 2017

5 echipe ale Centrulului Alexandru Proca pentruInitierea Tinerilor in Cercetarea Stiintifica din cadrulInstitutului National de Cercetare-Dezvoltare pentruInginerie Electrica ICPE-CA s-au calificat sa participe laconcursurile internationale de proiecte de cercetare IntelISEF si INESPO 2017, in urma unui baraj de calificareorganizat de Societatea Stiintifica CYGNUS.

La Olimpiada Intel ISEF, Los Angeles, au fost selectate

sa participe 3 echipe ale Centrului dintr-un total de 5 locuridesemnate pentru Romania (Monitorizarea membrului infe-rior in vederea recuperarii medicale dupa proceduri chirur-gicale ortopedice - Tudorache Ana-Maria, Ojoga MirunaAlexandra, Studiu asupra miscarii ochiului cu aplicatii inmicroactionarile electromecanice neconventionale - AndraMaria Ciutac, Carmen Gabriela Popa, Proceduri anticancerutilizand magnetozomi - Yuan Fengyuan Elena, CostinCristian Ionut).

La Olimpiada INESPO, Olanda, au fost selectate sa par-ticipe 2 echipe ale Centrului dintr-un total de 5 locuri

desemnate pentru Romania (Miscare creativa - StirbatLuca, Ungurean Calin, Enache Calin, Actuator electrochi-mic cu aplicatii in micro si nano distributii ale medica-mentelor - Safavi-Zadeh Daniel, Andrei Carlo Papuc).

Prin demersurile facute, ICPE-CA isi propune sa identi-fice excelenta din domeniul cercetarii stiintifice la nivelulelevilor de liceu si, de asemenea, sa construiasca echipe delucru cu elevi initiati in cercetarea stiintifica.

BIROUL DE PRESA ICPE-CA


ARHIMANDRITUL CHIRIAC RÂMNICEANUDuhovnic, făuritor de conştiinţe

I

Arhimandritul Chiriac Râmniceanu, înzestrat cu oînaltă conştiinţă morală, dobândită prin asceză şi

isihie, este recunoscut pentru activitatea sa, consacratăformării unor noi conştiinţe creştine, atât în viaţa mo-nahilor, cât şi a mirenilor. Ca preot, duhovnic, profesor şistareţ, avea strânse legături cu credincioşii, mulţi fiiduhovniceşti de spovedanie, penitenţii, precum şi cuucenicii săi. Bogata sa cultură isihastă, duhovnicească,monahală şi canonică, l-a ajutat să se ocupe de formarealor în cel mai autentic duh tradiţional creştin ortodox.

Se ştie că, cea mai delicată misiune a preotului esteactivitatea duhovnicească; lucrând cu sufletul omului,devine direct răspunzător înaintea lui Dumnezeu, demântuirea lui.

În calitate de duhovnic, hirotesit la o vârstă tânără,Chiriac a fost mereu preocupat să-şi formeze o culturăduhovnicească temeinică, fiind interesat să corespundăînaltei misiuni, prin rezolvarea corectă a celor mai greleprobleme ce se pot ivi în scaunul de spovedanie.

Din scrierile arhimandritului Chiriac Râmniceanu,rezultă că el avea strânse legături duhovniceşti cu unmare număr de credincioşi, aparţinând unei vaste zonegeografice, începând de la Bucureşti până în Mehedinţi.Relaţiile sale se constată din mulţimea pomelnicelor cese păstrează până în vremea noastră, unde sunt înscrisenumele familiilor respective. Avem tot temeiul săsusţinem că, ele au fost mult mai numeroase, însă aici sepăstrează, cu deosebire, numele celor care au devenit cti-tori la aşezămintele monahale unde el era egumen. Dinele, se poate urmări şi evoluţia relaţiilor sale cu aceşticredincioşi.

Primele legături duhovniceşti, întreţinute cu credin-cioşii, le descoperim la duhovnicul Chiriac chiar de laînceputul activităţii sale preoţeşti. Dintre ei, menţioneazăpe unii care l-au sprijinit, cu ocazia hirotonirii sale întreapta de ieromonah. Astfel, la 15 iunie 1808menţionează pe boierul Manolache Cupari, vornicul, dinBucureşti, despre care spune că, „a fost ajutător la fa-cerea preoţiei mele, cu osteneala dumnealui”, precum şipe jupanul Costantin Furtună din Cerneţi, „care au ajutatmai-nainte la preoţia mea, cu taleri 100”. De-a lungulvieţii, vor avea strânse legături, concretizate în ajutoaremateriale din partea lor, şi în povăţuiri duhovniceşti dinpartea lui Chiriac. Tot printre cunoscuţii din Bucureşti, senumărau „Manolache banul, Brâncoveanu cel Mic” şi„Marin, vătaf din Bucureşti, Mahalaua Popescului otBeelii, la Sfântul Ioan cel Mic”.

Originar din Râmnicu Vâlcea, Chiriac va aveanumeroase relaţii cu diferite feţe bisericeşti, rudenii şipersonalităţi ale societăţii timpului din acest judeţ. Dinpomelnicele sale, aflăm că era în bune relaţii cuPărintele Varlaam, „iconomul Sfintei EpiscopiiRâmnicul”, cu „Zisu Papastatie, ce ţine o tuşică a mea,Aniţa a dumnealui Gheorghe Bogasierul, moş”, „dum-nealui jupan Costandin Vameşu, ce ţine iarăşi o fată amoşului meu, Gheorghe Bogasierul, soră cu Aniţa”, ajupanului „Dumitrache Iordan, ce ţine o vară primară, atuşei mele, anume Maria”, precum şi cu unii meseriaşi şiboieri, ca „jupan Costandin Pop, cojocar şi spiţer”,„boiarul Căminarul Dinică”, „boiarul Iancu Cămăraş,nepotul dumnealui vornicului Manolache Cupari şiginerele dumnealui boiarului Dinică Căminaru”.

Chiriac Râmniceanu are strânse legături cu numeroşicredincioşi din localităţile vâlcene, ca Ocnele Mari, cu

„Grigorie Cămăraş, Vel Ocnă”, „logofătul Nicălăiţă,feciorul dumnealui căpitan Radu Căpăţână ot Râmnic, ceare moşie la Teghina la Drăgăşani”, „GheorgheBrănescu, ot Păuşeştii de Măglaş sud Vâlcea, ce a ţinutsoţie pe o vară a tuşei mele, anume Maria”. El cunoşteaşi pe vătafii unor Plaiuri din judeţul Vâlcea, cum este celal Plaiului Hurezu, „Theodosie Gheorghiu,Bucureşteanul, ce ţine o fată a dumnealui jupan ZisulPapastatie, Râmnic, anume Anastasia, ruda mea, vară adoilea”, sau al Coziei, Dascalul Hristea, „ginerele văta-fului Iorga ot Râmnic”.

După stabilirea ieroschimonahului Chiriac laMănăstirea Tismana, fiind duhovnic şi egumen alSchitului Cioclovina, unde îşi desfăşoară o mare partedin activitatea sa duhovnicească şi administrativă, legă-turile sale cu credincioşi devin tot mai frecvente. La 9februarie 1812, cunoaşte pe Tudor Vladimirescu, proba-bil prin intermediul binefăcătorului său CostandinFurtună din Cerneţi; în Pomelnicul personal, Chiriacinclude şi „Pomelnicul dumnealui sluger Theodor,comandirul pandurilor”, şi-i devine părinte duhovnicesc,cum va nota el mai târziu: „Acestui boiar i-am fostduhovnic”. În luna următoare, la data de 18, cunoaşte peRadu Daia din Peştişani şi pe postelnicul Avram dinBrădiceni, iar la 20 aprilie pe „Nicolache vistiernicul,omul dumnealui vistiernicului Samurcaş”.

Însă cele mai temeinice şi bogate relaţii va aveaChiriac Râmniceanu cu locuitorii judeţului Mehedinţi,mai ales cu cei din localitatea Cerneţi. În luna iunie1812, este invitat la hramul Mănăstirii Strehaia, undeparticipă numeroşi credincioşi din Cerneţi. Astfel, la 4iunie intră în legătură cu armaşul Anastasie Iconomu,despre care spune că, „se află venit la MănăstireaStrehaia, la hramul Sfânta Troiţă, cu mulţi boiericernăţeni”. De atunci, cunoaşte o serie de personalităţimarcante din societatea lor, ale căror nume sunt incluseîn Pomelnic. Astfel, printre ei se numără „treti logofătIoniţă Burileanu”, „Ioniţă postelnic Grecescu”, „jupanBarbu Hamărăzanul”, „chir Pătru Dilovici”, „dumnealorboiari ispravnici Argintuiani”, „logofăt Barbu Elinescu”,„jupan Apostol Hangiu”, „dumnealui Ilie, sin CostandinPrăduţă”, „jupan Andrei Ioan”, „dumnealui CostandinStavracu”, „jupan Nicola Boltaşul, care acum se află înTârgul Jiului”, „polcovnicul Istratie Sălişteanu” şi„jupan Gheorghe Ilie Buzat”.

În zilele următoare, ieroschimonahul Chiriac intră înrelaţii cu alte personalităţi, majoritatea tot din Cerneţi.Astfel, la 9 iunie, scrie Pomelnicul jupânesei FloareaLupoaica, precum şi al gospodarului Nicolache Vardac,iar la 10 iunie, cele ale „polcovnicului ZamfiracheCaludi”, „şătrarului Radu Caragea”, „şătraruluiŞtefănică Piciu” şi al „polcovnicului Petre Burleazu”. La15 iunie, cunoaşte pe „jupan Panaiot, cumnatul dum-nealui jupan Costandin Furtună”. Probabil tot atunci facecunoştinţă cu „dumnealui Ioan Izvoranu”. Din 23 iunie,intră în legătură cu „dumnealui chir Anastasie” dinVlăduleni, iar din 26, cu „dumnealui Sărdaru Costache”.

În lunile următoare, la 19 iulie, scrie „Pomelnicul luiTheodoru Tofean”, iar apoi, unele pomelnice ale credin-cioşilor din Tg. Jiu, ca cel al medelnicerului SimeonPeştenariu”, din 24 iulie, şi „al lui Mihai Popovici”, din6 septembrie.

La 9 septemvrie 1812, Chiriac face cunoştinţă cu unnou credincios, „gospodarul Răducan Nicola Giura otCerneţi, sârbu, Cladova”, precum şi cu un nou vătaf,,„Grigorie Haviargiu ot Plaiul Vâlcanu”, la 22 noiemvrie

1812.Probabil, la începutul anului 1813, ieroschimonahul

Chiriac s-a aflat la Craiova, întrucât din 1 ianuariedatează Pomelnicul „Anicăi Poenăreasa Cernăţeanca, cese află cu şederea în Craiova, Valea Vlăicii, lângă caseleslugerului Dinicu”, care nu este altcineva decât mama luiPetrache Poenaru.

În penultima zi a lunii, la 30 ianuarie, Chiriac scrie„Pomelnicul lui Mihalache, nepot după jupan CostandinFurtună” şi al „Sfinţii Sale Părintelui popa MihaiArvătescu”, care credem că era tot din Cerneţi, precum şial „vătafului Gheorghiţă Bâlteanu ot Târgul Jiului”, al„logofătului Dinu”, al „logofătului Gheorghe Romă-nescu”, „al coconului Ştefan Bibescu, ce a fost ispravnicsud Gorj”, al „vărului Răducan ot Târgul Jiului, răposa-tul” şi al „răposatei cocoanei Safta Peştinăreasa”.

În cursul lunii februarie, ieroschimonahul Chiriacintră în alte legături cu credincioşii; astfel, la 4 februarie,cu „Ghiţă Oprean, cumnatul lui Ioan armaşul Izvoranu”,iar la 10 februarie, cu „dumneaei cocoana Stancapităreasa Poruineanca”.

Numeroşi fii duhovniceşti ai lui Chiriac provin dinlocalităţi rurale. Astfel, printre ei, găsim: la 28 februarie1813, pe „Gheorghe Isac, pârcălabul de satul Sohodolusud Gorj”; la 16 martie, pe „Nicola Rămâtea ot Izvarna”;la 22 martie, pe „jupan Ionică Burnazu ot Crainici, pe laMehedinţi”; la 23 martie, pe „Gheorghe Modoran” dinSohodol; la 30 martie, pe „haginca Ilinca”, precum şi pe„jupan Ioan Armeanu” şi „Dumitru Bucă”. Tot din acestan, sunt menţionate legăturile duhovniceşti cu „jupanIoniţă Modoran ot Târgul Jiul, Baia de Aramă, la apaMotrului”, precum şi cu „Gheorghe Argot” şi „GheorgheSârbul cel Mic”, ambii din Baia.

Între credincioşii apropiaţi lui Chiriac se află şi „dum-nealui Mihăilă Ciora ot Moi”. Din nefericire, nu avemnici o informaţie privind data şi împrejurările în care s-au cunoscut, însă credem că, acesta este Mihail Cioran,aghiotantul cronicar al lui Tudor Vladimirescu.

În cursul anului 1813, la 29 aprilie, ieroschimonahulChiriac primeşte pe „Opriţa Nicoli Isac” din Sohodol; la8 mai, pe „Dumitrana, fata răposatului Nicolae Cărloteade la Roşiia sud Gorj, care copilă o ţine logothetulMathei al sfintei Mănăstiri Tismana”, precum şi pe„Chiril Braşoveanu, ungureanul ot Tismana”; apoi unelepersoane laice, angajate ale Mănăstirii Tismana, ca„logothetul Mathei Gârdescu”. La 15 august, intră înrelaţii cu „coconul Ioan Zaraf, sud Gorj, Bucureşti” şi cu„jupan Paul Pavlovici” din Cătun pe apa Motrului, iar la10 septembrie, cu „logofătul Mihalache Ciupagea”.Urmează apoi „căpitanul Ioniţă Ţigăran” şi „jupânulDumitru Băiaşu, şi cu alţi tovaroşi ai săi, Sârbul”.

Cu credincioşii din judeţul Dolj, ieroschimonahulChiriac are mai puţine tangenţe. În afară de familia AncaPoenăreasa, localizată precis în Craiova, se crede că, totde acolo provine şi „jupanul Hagi Ianuş Costa-Petru”, cucare intră în legătură la 5 iunie 1813.

Nici judeţul Argeş nu cunoaşte o pondere deosebită înrelaţiile lui Chiriac. Printre ele găsim la 5 decembrie1813, pe „logofătul Costache Topoloveanu ot Piteşti”.

Printre pomelnicele lui Chiriac, se află unul din 28aprilie 1814, aparţinând lui „Luca logofăt la bisericaBucureşti”.

După plecare ieroschimonahului Chiriac la MunteleAthos, în anul 1814, o perioadă nu mai întâlnim credin-cioşi înscrişi în pomelnicele sale

Arhim. Veniamin MICLE

12 ianuarie - februarie 2017CULTURAvâlceană

SCULPTORUL MARAMUREŞAN MIHAI OLOS, VISÂND LA „ORAŞUL-SAT UNIVERSAL”

Motto: „Pierdut în târg, de părinţi (asemeni lui Isus,în biserică), vedeam cerşetori care spuneau poezii!...”(M. Olos, Cluj-Napoca, 1990)

Prof. Ana Olos ne-a trimis un volum de mareinteres: dialoguri, naraţiuni, amintiri, „poveşti” cu

(şi despre) soţul d-sale, sculptor de seamă maramureşean,ajuns legendar: regretatul Mihai Olos.

Specializată în filologia modernă, traducătoare din li-teratura anglo-saxonă, redutabilă preţuitoare a avan-gardistului URMUZ, Ana Olos îl transformă pe MihaiOlos în „personaj poet şi scriitor postmodern”, pe lângăcalitatea sa de pictor, sculptor şi arhitect, metamorfozat,simbolic, prin urmare, într-un spirit fascinat de Nichitaşi de C. Brâncuşi. L-am cunoscut şi ne-am adâncit priete-nia, în mai multe prilejuri: la un Congres Internaţional„Brâncuşi” (13-15 septembrie 1976, la Bucureşti) – ellansând, prezentând revista, nr. unic, „Măiastra”; iar eu,din partea „Tribunei” – „Brâncuşi – 100. Omagiu luiBrâncuşi”, la Sala Mică a Palatului, unde regretatul DanHăulică ne-a prezentat-o, tuturor brâncuşiologilor, pe d-na Carola Giedion Welcker, biografa germană, dinZürich, a sculptorului român. În alte, numeroase ocazii,l-am re-cunoscut pe maestrul Mihai Olos, în atelierul său,din Baia Mare, alături de poeţii Ion Alexandru, IonMureşan, Vasile Gogea, muzicologul Grigore Leşe,filosoful C. Noica, Mihai Şora, N. Steinhardt ş.a

Mihai Olos a trecut, din anul 1966 (în urma unui vis,la moartea lui Le Corbusier), de la arta „tradiţională”,„realist-simbolică”, spre o sculptură „conceptuală”, cuvarii elemente, preluate din arhitectura „geometrică” şisculptura ţărănească (maramureşeană); operă-serie, înlemn, numită „oraşul-sat universal”. Uşor de împachetat,de transportat şi de expus, cioplită, structurată, în for-mate, numite deja în epocă „sculptură minimală”, Olosajunge să reprezinte România la Expoziţia mondială de laOsaka, 1973. Participă la numeroase republicane; ajungeunul dintre prietenii intimi ai lui Nichita Stănescu, PetreComarnescu şi Ion Frunzetti, care-l propun pentruBienala de la Veneţia; apoi, la expoziţii cu caracter euro-pean, de la Amsterdam, Berlin şi Viena. Scrie poeme,ţine un Jurnal, primeşte burse de studii. Astfel, ajunge săcunoască „modernişti târzii”, precum Cesar, Christo,Marina Abramoff, foarte vârstnicul Giorgio de Chirico,celebru în toată lumea, pentru „pictura sa metafizică”, dela care aude o variantă a aforismului brâncuşian: „Eu vădau bucurie curată!... Şi simt un foc interior!...” (Primavariantă a reflecţiei lui Brâncuşi a fost trecută de pictorulsuprarealist (şi) în opera sa: Memorie della mia vita(1963).

Dintre intelectualii români îi cunoaşte, cu scrisori de

prezentare de la Comarnescu! – mergând la eiacasă, acolo, în emigraţie, pe Mircea Eliade,Emil Cioran, Ioan Jianu, Eugen Drăguţescu,Ioan Cuşa, Ştefan Lupaşcu, Paul Barbăneagrăş.a.

Mihai Olos sculptează – în străinătate, îndiverse tabere internaţionale. Între timp,opera sa ORAŞUL-SAT UNIVERSAL devinemonumentală; şi este comparată, precumsculptură serială, cu viziunea, obsesia şitruda lui Constantin Brâncuşi, în faţa celor 28de variante ale Măiestrelor sale.

Din 1977, Mihai Olos participă, ţinândcursuri practice, speciale, de sculptură în lemn, la„Universitatea liberă”, înfiinţată de artistul plastic ger-man Joseph Beyus, la Düsseldorf, Berlin şi Kassel(„Documenta de la Kassel”), unde sculp-tează, structurează, de faţă cu studenţii săi,variaţiuni ale operei sale „Oraşul-sat univer-sal”.

„Germanii (afirmă Mihai Olos, înJurnalul său, recuperat şi editat de d-an AnaOlos), m-au privit, la început, cu o suspiciunespectaculoasă”. L-au preţuit şi valorificat, încele din urmă, la capitolele din Dicţionareleanuale, dedicate redescoperirii şi impuneriisculpturii europene în lemn, pe urmeleTitanului de la Hobiţa. M. Olos s-a conside-rat un artist „atipic”, supus viselor, magiei,premoniţiei şi unor „coincidenţe stranii”.Ana Olos ne reaminteşte, obsedant că, încădin adolescenţă, Mihai Olos a ucenicit, capictor de biserici, pe lângă vestitul CoriolanMunteanu, din Cluj; şi că, încă de pe atunci,a început să scrie poezie. „Bisericile maramureşene (vafixa el o celebră metaforă), sunt corăbii în flota lui Noe.Nu este numai o singură corabie!... Terminologia arhitec-turii bisericeşti o atestă: navă, naos, pronaos!...Intermediul dintre Biserică, corabie şi arcă, e moara!...”„Punte, toartă, roată, poartă, har şi dar!...” ş.a. Iată-l şi peprietenul Nichita, deschizând o expoziţie a lui MihaiOlos, la Muzeul literaturii române, din Bucureşti, în varafierbite a lui 1983 – apropo de „locuirea poetică” a scul-ptorului Mihai Olos: „Acest om seamănă cu Sărutul luiBrâncuşi; pe chipul său se vede Tatăl său cum a iubit-ope Mama sa!... Şi pe Mama sa, cum l-a iubit pe Tatăl său!Închei astfel: că în primul rând îi doresc sănătate; apoiceva care nu vreau să vă spun!... Şi, apoi, iarăşi şi iarăşi,sănătate!...”

Numai un Poet unic poate omagia şi elogia, astfel, unsculptor unic. Iar acela, acum, nu e gorjan, ci maramu-reşan.

Atunci, în noiembrie (23), 1983, după Expoziţia

„Mătrăgună”, a fost sărbătorit, la MuzeulLiteraturii şi Centenarul URMUZ; şi esigur că şi din pietate faţă de sacrificiulartistic şi memoria lui Urmuz, a vorbit,astfel, Nichita Stănescu, despre MihaiOlos. Peste câteva zile (destin supus„întâmplărilor ciudate”), vor muri, unuldupă altul, şi criticul Al. Oprea şi poetulNichita. De aceea, urmărind ţesătura (tex-tura) prozei Jurnalului, publicat de AnaOlos, am putea trage concluzia că sculp-torul maramureşan devine personajul cen-tral al unui roman „urmuzian”. Copilul

care desena, la 4 ani, îngeri, după cărţile de rugăciuni,care cioplea în lemn, la 13 ani, asemenea lui Vida Geza;şi acoperea, cu şiţă, case, alături de tatăl său, a evoluat,

pornind de la civilizaţia ţărănească, alemnului, ca un sculptor european, post-modern, aproape abstract.

Pe lângă oamenii de seamă, români,Noica, Mihai Şora, teologii MihailAvramescu, Părintele Galeriu, ValeriuAnania, invitaţi în Maramureş, MihaiOlos a devenit un liant cultural, adunândacolo intelectuali (artişti, istorici de artă,esteticieni) pentru o mai complexăcunoaştere a spiritului românesc, a oame-nilor şi locurilor.

„Mihai Olos visând la oraşul-sat uni-versal” rămâne un volum eclatant, cul-tivând, de profundis, memoria şi operaunui îndrăzneţ artist. Fiindcă ne-a rămas,de la acest sculptor, mai ales, seriaOraşului universal, reprezentând o vi-

ziune; structuri complexe. Încheieturi, noduri, axe (ale„căpriorilor bisericilor”), încrengături, etaje, unghiuri,numere, măsuri, calendare, răbojuri, semne, proporţiietc.; apoi, căi, cărări, drumuri, pieţe (agore), răscruci,paralele, centre şi hotare, treceri, opriri – toate fiind sim-boluri ale satului antic, devenit cetate (oraş); precum şiale oraşului, devenit, simbolic, megapolis, în avatarurilepostmodernităţii.

Dintre toţi sculptorii români pe care i-am cunoscut (înrelaţie cu civilizaţia lemnului românesc): Ovidiu Maitec,G. Apostu, Iliescu-Călineşti, Ion Vlad, Ion Vlasiu ş.a.,Mihai Olos rămâne, cu îndârjire, cel mai original,impunând şi având discipoli europeni, la graniţa dintresculptură şi arhitectură. Acest volum elegant reconstituieideile şi teoriile artistului, lucruri (memorate, citite, gân-dite, socotite, cântate şi auzite, pipăite, mângâiate, dinbătrâni!); cartea a fost editată, în condiţii grafice deexcepţie, de Fundaţia „Triade” (dir. Sorina Jecza), dinTimişoara.

Constantin ZĂRNESCU

Invitat de Facultatea de Științe Matematice şi Fizice aUniversității din Guayaquil (Ecuador) să susțină o confe-

rință, în limba spaniolă, despre aplicații ale neutrosofiei (disci-plină ştiințifică pe care a fondat-o), Florentin Smarandachegăseşte ocazia perfectă pentru a produce un nou foto-video-jurnalinstantaneu. Dacă precedentul ne era oferit tocmai din sudulextrem (Antarctica), cel de față este de la mijlocul Pământului(ecuator).

Dincolo de conferința neutrosofică, autorul se dedulceşte dinplin cu peisajul locurilor şi cultura autohtonă, punctând în jurnalscurte notițe istorice, etnografice, sociologice, antropologice şi

chiar... gastronomice!Vizitează marile concentrări urbane Guayaquil şi Quito (capi-

tala), Playa Villamil, stațiunea ecuadoriană de pe malulPacificului, şi vestita Plaza de Poncho din Otavalo, galerii de artăşi un planetarium, expoziții de fotografii şi expoziții ştiințifice,donează cărți tipărite şi DVD-uri cu cărți electronice la două bi-blioteci din Guayaquil, se plimbă cu lancha [barcă cu motor], peRio Guayas, participă la Festivalul Santos del Rey dinCotacachi...

... şi, cum altfel, monumentul dedicat mijlocului Pământului,pe unde trece linia virtuală a ecuatorului. (Alexandru Balogh)

În curând “Calatorie la mijlocul Pamantului” de Florentin SMARANDACHE


MIRCEA POSPAI: „CARIERA”, SCRISUL ROMÂNESC, 1988

CĂRŢILOR, CÂNDVA, LE VINE TIMPUL!

Deunăzi, cineva, pe aleea micului dar bogatuluianticariat de sub complexul Gama, strada Ana

Ipătescu, mă opreşte şi îmi dă o carte, cadou! LigiaNicolescu este donatorul, din Horezu, şi, care, împre-ună cu primarul Nicolae Sărdărescu, fac ravagii înmicul magazin anticariat. Cine îi cunoaşte, ajungândsă se molipsească de la ei, şi să cumpere cărţi vechi!Stau cărţile, grămadă, afară cu 1leu şi 5 lei bucata, darînăuntru, se găsesc adevărate comori... Aşa amcumpărat şi eu „Istoria Culturii”, volumele I şi IV,scrisă de Ovidiu Drâmba (aveam volumele II şi IIIcumpărate, la ananghie, de la Florin Ciriperu, colegulmeu de clasă de la Liceul Vasile Roaită (Mircea celBătrân, astăzi), 1966 - 1970, şi fost campion naţional,de bronz, licee sportive, la Suliţă! prietenul şi colegulmeu de cenaclu literar, poet, în cadrul unicei SocietăţiLiterar Artistice a elevilor din judeţul Vâlcea, anii1969 - 1970! ...Pe moment m-a şocat cartea dăruită deLigia, pentru că dintr-o dată am remarcat golul de cul-tură, reală, pe care l-am parcurs în aceşti douăzeci şişapte de ani; risipire între ocupaţiile oferite de aceastăfără de căpătâi lume...Mizerie în care am fost târâţidupă revoluţionarul an 1989, nu doar noi, cei care deun deceniu jumătate ne ocupam cu proiectarea asistatăde calculator, dar, şi ceilalţi muncitori, care veneaudupă un deceniu de suferinţă şi de colosală vrednicieca să devenim cineva între naţiile lumii! Semnul V, cupatru degete era marele gest al ultimelor zile ale aceluian, pentru ca imediat să-l luăm în derâdere, fără să nedăm seama către ce dezastru ne îndreptam chiar de laînceputul anului 1990! Este foarte curios cum întreagapropagandă culturală, de fapt acţiune subversivă,politică, a vremurilor care au urmat, nu a făcut altceva,douăzeci şi şapte de ani, decât să ascundă un crud ade-văr...în România a urmat un regim, care, indiferent deguvernare, a trebuit să blameze trecutul românilor,postbelic, deşi el a constituit şi constituie snaga reală aromânilor adevăraţi, şi cu memorie...şi, în cea maiînsemnată parte obligaţi să renunţe la această memo-rie! Mai bine golan şi liber, fără rost, decât să practicio meserie şi să speri că mâine vei trăi mai bine. Săsperi măcar, şi să poţi! Dar uitaţi-vă la cei care toatăziua, la orice oră, fără rost, pe jos sau cu maşina, cir-

culă în acest oraş de carton! care, foartecurios, încă nu s-a umflat de apă, căcinu a plouat, cum ştiam noi, şi groapa dincentrul său nu a fost inundată, ca să serezolve problema lipsei de centru, şi săavem un lac, central, demn de GuinesBook!...dacă Biblioteca Judeţeană nu areuşit această performanţă! furând alurabibliotecii din Piteşti, dar, care, însă, nuare vitraliu!...

În 1990 ca pe aşchii stăteam căcinimeni nu mai lucra în fabrici şi uzine,comuniste fiind; crimă impusă de rebeliinoi, sindicalişti, foşti tineri utecişti; şi urechile noastreerau aţintite înspre Timişoara (în continuare pentruSupco şi BT), şi, mai nou, către Petroşani, acolo undese pare începea adevărata şi reala revoluţie (care totţinea din 1977! Şocant, minerii fixau salariileromânilor, umplându-le ochii de lacrimi, de admiraţie.Noi, cei din industria pe orizontală, din aşa ziseleîntreprinderi în care moda era să ai de unde veni acasă,sau, doar, poate, să apărăm cuceririle revoluţionare cuZ.B.urile Gărzilor Patriotice (cât de inutilă paradă aperioadei comuniste!...armată, ca în Israel, la domici-liu!) nu eram în stare de nimic, nu eram în stare să necerem salarii contra muncă de calitate... Ne făceamprogramări la CAR.urile ţigăneşti ale Clujului, saufăceam liste pentru certificate de revoluţionar, re-voluţionarii numiţi la Bucureşti, fugind din Râmnic lacapitală imediat a doua zi după fuga cu elicopterul, oho ho, a Dictatorului! Certificatele de părţi sociale datepe bune în 1986, nu mai aveau valoare!...După ce aufost prostiţi toţi, au avut şi ele valoare, unii, făcândfirme de cumpărat părţi sociale ceauşiste (în fond deatunci a început, firav e drept, recunoaşterea societăţiimultilateral dezvoltate)... Trimeteam delegaţi în Valesă vedem ce salarii au, minerii!? În februarie 1990,salariul la Tesa, în Hervil Rm Valcea, era în medie2500 lei, la Petroşani, la aceeaşi Tesă, suprafaţă, avea5000 lei...În 1997, după ce semaforizasem Petroşaniulvedeam cete de mineri, curaţi, cu soţii şi neveste, ma-nifestând în faţa Primăriei din Petroşani, apoi, ne-auchemat, nu ştim cine, să semaforizăm podul de laStoeneşti, după ce, în prealabil, am trimis o maşină cupâine, cu Joe sudorul-picameristul meu pe viaţă-laCosteşti, riscând, să primim şuturi în fund de la prefec-tul de Vâlcea. A doua zi Miron Cozma semna Pacea dela Cozia, iar eu am devenit din nou poet şi am scris„Pacea de la Cozia/ va fi cântată...” şi am publicat-o învolumul „Carmine”...

După cele câteva lucruri scrise de mine despre mi-neri, plus faptul că primarul Carol Schreter, alPetroşaniului, mi-a încredinţat semaforizarea oraşuluiîn 1996, şi eu i-am făcut-o în şase luni, spărgând toaterecordurile şi neoprind nici un minut circulaţia, apli-când peste şapte licenţe personale; atunci, Petroşaniul,cu minerii lui curaţi şi disciplinaţi, fiind primul în ţarăşi probabil în Europa de Est, dacă nu şi din alte părţiale lumii-în semaforizare-un focar de idei în mai toatăRomânia! declar cu mâna pe inimă că adevăraţii re-voluţionari din toate timpurile, curaţi şi civilizaţi, suntminerii din România!...

Cartea lui Mircea Pospai este tipică timpului, estezgârcită cu timpul la care face referire prin conţinut,dar, reţimem, că, până spre sfârşitul ei, nu apare cele-

brul secretar de partid, care îşi sacrificăviaţă dăruindu-se „mulţimii”, şi, nicişeful de sindicat care să ia cuvântul înşedinţa de producţie, ştiindu-se, că, doarîn minerit, sindicatul mai avea o oareceputere, normal, faţă de puterea de partidcare conducea producţia. Spre sfârşitulei vedem, totuşi, şi profilul pozitiv alprim secretarului judeţean, de partid, caşi pe cel al secretarului cu economicul....În rest cartea este o odă adusă munciiînchinată producţiei aşa cum a fost eaînainte de 1990. Personal, mi-au plăcut

personajele secundare, extrem de reale, şi, care, atestăun adevăr pe care tatăl meu, înainte de decesul său din1983, îl spunea mereu: „E, he, he! comunismul ăsta, alui Ceauşescu, nu-l mai schimbă nimeni!” Publicatăînainte chiar cu o lună de 1989, în decembrie 1988,

romanul, pare a fi scris ca să arate preţul plătit în dece-niul opt, secolul XX, pentru ce avea să se întâmple înRomânia obligată să plătească datoria externă, anunţă,parcă, România puternică care ajungea în 1990! Plataaceasta, a datoriei, fiind un mare succes al poporuluiromân, acelui popor, care dădu-se naştere la oameni degenul lui Alexandru Ştefănescu, gata şi permanentpregătit să-şi neglijeze familia, în vedera obţinerii şi2005 Se dărâmă muntele la Câineni...

Semafor Intol cu galben suspendat (continuare în pag.14)


Cap aşa de belu, marin, e la Ea, poeta – ca unPoe, strunind corbul să cânte. Dar între cerul şi

pământul colindat de Ea - pe roți patru, înjugate dru-murilor lungi; pe aripe de argint printre nori!- păsăriclasice, aristofanice, ciripeau ciudat lumea largă,zumzăiau sonorități amestecate, greu desluşibile prinnorii de zăpadă iviți din adâncuri oceanice. Poetul areînsă acordul sensibil cu muzica sferelor. Imaginiledeveneau cuvinte şi ele cântau cu toate vocalele șibaşii consoanelor. Sunetele, ademeniri de sirene, teîmboldeau să vibrezi, să dai viață mişcării, cu ...desen, într-un tact al inimii dansului. Ademenirilemediterane, peste imperiile clasice cu mitologii şiimnuri celebre, amintind de marile epopei homerice,de Vergiliu, de Ovidiu – cel cu Metamorfozele, deOrfeul cel cu... lira, de Sapho din Lesbos, de CântareaCântărilor şi moralizatorii Psalmi, de Omar Khayam şimulte alte privighetori de prin grădinile persane, o vorfi prins mai demult în mrejele ei pe profesoara cutemeinică deschidere pentru frumusețea culturii lumii.Singurătatea, tenacitatea şi fidelitatea Penelopei, tra-gedia greacă cu atâtea eroine emblematice, tot atâteapuneri în ecuație a destinului uman şi raportarea lacele raționale vor fi dat teme de reflecție celei cuinstrumentul unei limbi curate la dispoziție. Poeme-reportaje, de prin lumea de departe, ori din vecină-tatea cu o tensiune afectivă evidentă, devin o adevărată(în)cântare de cuvinte frumoase care parcă danseazăîntr-un joc care te prinde. Într-o alegorie, cu cheieexplicită, cuvintele sunt ca nişte păsări cântătoare. Eledansează clasic dansurile saloanelor. Cel mai adesele... valsează şi atunci curgerea este rotundă în roto-coalele unei armonii cu rimă, tact, adică prozodie pură.Păsările-cuvinte, nu întotdeauna clasice, devin barbar-moderne în engleza globalității, în binarul informaticii(ca o cutie cu maimuțe în care lumea se întoarce pedos – adică tabletele sunt accesibile copiilor înainte dedesăvârşirea limbii materne, ca limbaj prioritar!).Procesul agregării este acum previzibil. Din simțuri,cu porunca Tatălui, numeam descoperind cuvintele,potrivitele. Vibrând struna, unul după altul legau șirulde gând, ca o linie melodică. Apoi vers după vers, mai

multe-n poveste, se închega poemul, şi elcu numele lui spre a fi dedicație, expli-cație (unde sentința se vrea contribuție,ori întărire a unor spuse mai vechi!), oritrăire personală şi rugă Cerului.Poemele, „Jucărelele”, „Balada” rotun-jesc o carte editată la ”ScrisulRomânesc/Fundația-Editura” Craiova,2016: „Dansul Cuvinte-lor” de MarinelaBelu-Capşa.

Intrând în sala de bal a cărții, care neanunță „Dansul cuvintelor”, cu ilustrațiaunui ...afiş, ca o grafică în culori ageometriei, semnat de Wassyli Kandinsky, să ne sug-ereze un... acord reciproc, suntem luați de mână desugestia titlurilor şi purtați în hora cea mare a cuvin-telor, dansând gândul poetei. Stai de vorbă cu fiecarepoem şi simți nevoia unui dialog, poate un nou dansîmpreună. Stând de mână cu toate – vorbeam de-ohoră de mână!- impresia invitației la dans, una accep-tată, se întregeşte ca o poveste ce me-rită spusă săcheme şi pe alții la hora mare, apoi ca o provocare săiscăm dialogul virtual, cu fiecare poem. Sigur vomface acest lucru (iată aici o promisiune!).

Cuvintele închegate au devenit cântec-descântec,pornire-n balans, dans, contra-dans, spiralatul vals,ghesul tainic al iubirii să se-mbrățişeze unul cu una,să-şi dea atingerea, arvuna, martoră fiindu-le luna. Maiapoi, în saloane cu lumânări, lampioane, pe la baluri,fără voaluri- uneori cu scandaluri, dar cu veselie, toatălumea să ştie că va fii cununie, cu inele, popă, primar,că primul dans, nu fu în zadar. Păsările ei, ale poeteinoastre, sunt dintre cele călătoare. Ea le vede pescăruşialbi, duhuri peste întinderi marine. Unde cuibăresccuvintele-păsări? În colivia personală a limbii în caretrăieşti şi iubeşti. Desigur! Atunci când mergi în lumealargă, păsările-cuvinte sunt călătoare şi ele, să fieimpresii, poeme, despre lume, despre vreme. Călător,povestitor al celor văzute, poeta ne minunează, înmin-unându-ne cu dansul cuvintelor, pe melodiameleagurilor umblate. Planeta cu Fuji, Patagonia,Malta, Israel, Italia, Elveția, Boemia, Norvegia etc.;istoria cu ... Brutus, Nero, Iuda; artefacte, mituri, le-gende, religii cu eroi emblematici: gânditori din lut,

Ulise, Penelopa,Calypso, Bachus, Pann, Prometeu,Rama, Sita, Vishnu; eroi literari şi artişti celebri:Julieta, Făt Frumos, Spânul, Bach, Mozart, Dali,Picasso..., sunt ingredientele unei culturi puse-n operăcu pricepere şi fără ostentație caleidoscopică. În

poezia românească un Minulescu va fi cân-tat cu gândul depărtările. Poeta noastrăeste un reporter autentic, care ne cântă ceeace a trăit aievea, având păsările potrivite şidisponibile zborului spre înțelesul nostru.Prin nordul cu fiorduri, ghețari uriaşi şiTroli, valsul trist al lui Sibellius, Cântecullui Solweig, dăruit cuvintelor de Grieg, vorfi dat dat tonul dansului. Printre cresteleAlpilor helvetici, săgetați cândva deWlihelm Tell, va fi mers de-a împreună cuVerdi, poate şi cu Richard Strauss, celimpresionat de crestele pleşuve. Valsul,des invocatul dans, ca şi albastrul va fi su-

gestie valurilor Dunării, dar şi maiestuosului Olt, deacasă. Tactul ritmurilor, precizia de ceasornic, paredirijorul cântecului să-şi poată ține cuvântul... măsura.Soarele Italiei şi al Mediteranei, Canțoneta, vor fi datcuvintelor exuberanta Tarantelă şi densitatea luxuri-antă a amănuntelor. În meditația singurătății cuvinteleintră în pasul tânguit al Doinei, cu momente de bocet,abia înfrânt. Iar când dorurile se aprind cuvintele joacăCiulendre nebune. Reporterul de-aproape, peste doarbalconul casei- una fixată!, dă cuvintelor, în semn deprotest (există şi multă atitudine față de relele dincotidian!) muzica prafului iscat de buldozere zgomo-toase, aşezată în decibeli imbecili. Vorbim de casa deacasă pentru că reporterul, globtroter, este precummelcul cu casa în spinare. Din ea scoate ochii, ca douăperiscoape, de sub ape, să nu deranjeze ordinea insti-tuită de Dumnezeul tuturor făcutelor, şi dată spre con-templație, împreună cu logosul primordial, din care auizvorât în cânt de sirene toate cuvintele sfintele, puseaici de poeta noastră să danseze. Am fi nedrepți față denoi înşine şi față de poetă, dacă nu am remarca încartea dăruită reperele plaiurilor noastre din... GrădinaMaicii Domnului, cu Jiu, Olt, Tudor, Magheru,Coloana Infinită..., cu rusticul ruralității şi nostalgiacopilăriei.

Marinela Belu- Capşa a pus cuvintele să danseze şine-a făcut weberiana invitație la vals cu poemele saleinşirate de zborul păsărilor-cuvinte pe meridianele şiparalelele lumii. Să-i primim pescăruşii albi, să-imulțumim pentru sufetu-i mărturisit nouă, ca o trăirece ni se pune-n palmă.

Mihai SPORIŞ

POETA, REPORTER PRIN LUMEALARGĂ, MARINELA BELU-CAPŞA

realizării cifrei de plan la prodcţia de cărbune. Ea,cartea, nu uită să scoată în evidenţă şi mici realităţi aleproducţiei socialiste la care nolens volens participau şisurplusul de cadre tehnice cu studii superioare care, înrealitate, nu şi-au găsit niciodată utilitate; surplus,care, după 1989 a îngroşat grupurile sindicaliste încadrul cărora îşi găsiseră rostul, fiind pregătiţi să deadin gură...la lecţiile politice care deveniseră sine quanon lecţiilor de specialitate; politic, obţinând şi notelede trecere din ultimii ani de facultate!

Un panoramic artistic plin de tensiune şi trăire,dovedind incontestabil talentul de narator, de scriitor,ni se desfăşoară în faţa ochilor, spre sfârşitul cărţii,atunci, când, comunitatea minerilor, la carieră şi acasă,este inundată de apă! De asemenea, înscrise la capi-tolul „Reuşite” sunt scenele plăcute şi delicate în su-gestie, de...dragoste! profilul moral al eroilor fiind un

alt atu al artisticului. Şi ca să ne întoarcem de unde amplecat, de la dragostea faţă de carte a unor oameni dejarari, trebuie să subliniem că este foarte important ca înaceastă perioadă să ne scuturăm de balast ideatic şibalast politic, şi, cu emoţie, dar şi raţiune, reale, să în-cepem să facem ceea ce ne-am ferit să facem pânăacum. Să ne comparăm tot timpul, să comparăm ceeace facem, legislaţia pe care am recreat-o fără rost,România, având înainte de 1989 una puternică şi realăla nivelul Europei centrale şi de Vest, care i-au permis,în ciuda tuturor aparenţelor, roze şi întunecate, să steala masa de discuţii cu lumea civilizată de pe continen-tul european şi din cele două Americi! Un bun prilej deanaliză şi memorie este cartea lui Mircea Pospai, dar şicărţile pe care trebuie să le mai scriem, în continuare;să plasăm în lumină reală trecurtul nostru imediat,postbelic şi post revoluţionar, din deceniul de sfârşit almileniului. Şi, nu neapărat că suntem la sfârşitul

neînsemnatei noastre disertaţii, să mai subliniem artaautorului în stabilirea titlului acestei cărţi: „Cariera”,ce pare a defini încă din titlu, conţinutul romanului,care, fie vorba, nu numai între noi, ci şi cu toată armatade sociologi ai secolului XX şi parte din secolul XXIeste o odă adusă celei mai de preţ însuşiri umanespecifică timpului pozitiv al societăţii noastre: muncaîn sine, personală şi colectivă, calitatea ei superioară şiprofesionalismul puse în slujba comunităţii din carefacem cu toţii parte, şi, care, calităţi de mai sus suntspecifice unei clase mijlocii apolitice! Şi, foarte fru-mos, cariera, însemnând mijlocul practic, fizic, princare se materializează aceste frumoase vieţi ale eroilorprincipali şi secundari...Munca făcută cu inima plinăasigură profitul material şi social! ştim asta cu toţii,născuţi şi ajunşi oameni maturi până în 1990!

Simion PETRE C.

(urmare din pag.13) MIRCEA POSPAI: „CARIERA”, SCRISUL ROMÂNESC, 1988

ianuarie - februarie 2017 15CULTURAvâlceană

O NOUĂ PREMIERĂ LA TEATRUL MUNICIPAL ARIEL

Intr-o frumoasă seară de iarnă am fost invitată la onouă premieră cu piesa „Desculţ în parc” după

Neil Simon, jucată de actorii Teatrului MunicipalARIEl în Sala ”Geo Saizescu” din Ostroveni. Opoveste de dragoste cu un cuplu de tineri căsătoriţicare învaţă să-şi trăiască şi să-şi păstreze iubirea.

Scrisă de dramaturgul şi scenarisrul american NeilSimon în 1963, piesa a fost ecranizată în 1967,bucurându-se de mult succes.

„Desculţ în parc” este o comedie spumoasă, roman-tică şi realistă, în care comicul de situaţie şi de limbaj,replicile pline de haz şi de înţelepciune îl bucură pespectator care înţelege că viaţa trebuie trăită în prezentşi că a merge desculţ prin parc este o clipă care nu tre-buie pierdută.

Contrastul conjugal între exuberanţă şi sobrietate,dublat de nevoia de liberare de propriile constrângeri,este cu multă naturaleţe adus pe scenă de actorii

Teatrului Ariel. Relaţia dintre un om educat, avocatulPaul Bratter şi frumoasa, naiva şi idealista lui soţieConnie, care consideră că dragostea salvează totul,este minunat jucată de actorii Mihaela Mihai şi GoguPreda. Alaturi de ei i-am admirat pe talentaţii actoriCătălina Sima ( o mamă-soacră plină de vervă),Gabriel Popescu ( un vecin extravagant) şi IonuţMocanu (reparatorul de telefoane).

Scenografia şi ilustrația muzicală ale Ancăi Dinu,cât şi regia artistică a domnului Bogdan-CristianDrăgan au asigurat succesul acestei noi piese de teatrujucată cu talent şi pasiune aşa cum o fac din totdeauna.De aceea, recomand cu multă căldură să mergeți săvedeți acest nou spectacol care bucură inimile specta-torilor vâlceni, şi nu numai.

Foto: Bogdan SANDU

Marinela CAPŞA

« OAMENI DE CULTURĂ AI JUDEŢULUI VÂLCEA-IN MEMORIAM »14 ianuarie 2017 - INVITAŢIE

În contextul evenimentului naţional „Ziua CulturiiNaţionale – EMINESCIANA”, în ziua de marţi –

17 ianuarie 2017, începând cu ora 12.00, la Bisericaparohială „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” dinRâmnicu-Vâlcea - Râureni, va avea loc o manifestaredeosebită - lansarea unui nou proiect cultural-spiritual,menit să promoveze creaţiiile cultural-literare, ştiinţificeşi artistice ale personalităţilor din judeţul Vâlcea care numai sunt în viaţă: „Oameni de cultură ai judeţului Vâlcea– In memoriam”.

Acţiunea se va desfăşura cu binecuvântarea IPS dr.Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului, la iniţiativa pr.Nicolae State-Burluşi, în organizarea Parohiei „Sf.Împăraţi Constantin şi Elena”, a Societăţii NaţionaleIndependente a Persoanelor cu Handicap Vâlcea (Ce-naclul Petale) şi a Forumului Cultural al Râmnicului, cucolaborarea altor instituţii de cultură şi structuri organi-zatorice din Vâlcea (BJAI Vâlcea, CJCPCTVâlcea, Filiala Vâlcea a Asociaţiei CultulEroilor „Regina Maria”, Societatea Culturală„Anton Pann” ş.a.).

Proiectul reia, de facto, iniţiative similare,desfăşurate în anii anteriori (1998 – MuzeulSatului din Bucureşti; 2003 – Catedrala „Sf.Nicolae a (Arhi)Episcopiei Râmnicului şiBiserica „Buna Vestire”; 2004 – ed. I aMemorialului „Dumitru Bălaşa”, 2011 –Ediţia I a manifestării „Zilele Dumitru Dră-ghicescu” etc.), ale căror iniţiatori şi organi-zatori au fost Gheorghe Deaconu, Ioan St.Lazăr, Elena Stoica, Gheorghe Dumitraşcu,pr. N. State-Burluşi, Ion Soare, DumitruBondoc ş.a.

Noutatea acestei „Serii noi” a iniţiativeiconstă în caracterul ei sistematic: în cadrulslujbelor comune de pomenire, fiecărei per-sonalităţi comemorate i se va rezerva o acţi-une separată/ specială, eşalonarea lor respec-tând un anumit criteriu prestabilit prin plani-ficările anuale alcătuite în acest scop. Vor fiexceptate, desigur, acele personalităţi cărora lise dedică, de mai mulţi ani, manifestări

devenite tradiţionale - medalioane, memoriale, simpo-zioane etc.

„Episodul” nr. 1 al noii serii a proiectului se va des-făşura în locul şi data menţionate, cu comemorarea scri-itorului Alexandru Horezeanu (18 ianuarie 1937 – 16

septembrie 2013), după următorul program:Ora 12.00: - prezentarea proiectului lansat cu

această ocazie, urmată de slujbă (parastas) în bi-serica cea mare, în cadrul căreia se va citi unpomelnic al celor comemoraţi;

- pelerinaj la mormântul lui Alexandru Ho-rezeanu

Ora 12.30: - şedinţa lunară a Cenaclului„Petale”, dedicată personalităţii lui AlexandruHorezeanu

- agapă frăţească în memoria scriitorului

Coordonator: pr. N. State Burluşi OFICIUL DE PRESĂ al FORUMULUI

*Alexandru Horezeanu (pseudonimul lui

Alexandru Ungureanu) s-a născut la 18 ianuarie1937 în satul Romanii de Sus, azi – or. Horezu).Suferinţele vieţii i-au fost multe, grele şi amare;cu o voinţă puţin comună şi cu o nedezminţităsperanţă hristică în mai bine, le-a biruit, însă, petoate. În această confruntare decenală, purtatăcu măreţie, curaj şi tragism de erou antic, sănă-tatea fizică i-a fost ruinată, datorită şi unor nefe-ricite accidente. În schimb, şi-a călit voinţa şi

credinţa, iar sufletul său şi-a păstrat, ca prin miracol, fru-museţea şi bunătatea înnăscute.

A fost un intelectual autodidact; scriitor şi editor. În1996 a înfiinţat editura proprie, „Ecoul sufletului”, lacare şi-a publicat toate cărţile sale (dar şi pe cele ale unorconfraţi!); cu eforturi exemplare, le culegea la calculator,le multiplica la imprimanta proprie, le alcătuia coperteleşi le lega, ajutat de un prieten.

Unele dintre poemele sale au fost puse pe muzică(populară şi uşoară) şi oferite publicului larg, de cătreinterpreţi cunoscuţi, precum Nina Predescu, MioaraRaica, Mariana Ştefan ş.a.

Volume publicate (selectiv): Aforisme şi cugetări(1996), Ecoul sufletului – poezii (1996), Medicina popu-lară – culegere (1997), Har divin – proză şi versuri(2001), Boabe de cristal (2001), Inocenţă şi sadism(2001), Cuvinte pastelate (2001), Dialogul florilor(2001), Repere infinite (2002), Călători în labirint –proză (2003), Versuri (2013) etc. (I. S.)

(Fragmente din pliantul pregătitor al manifestării)(Foto, Intol Press, de la manifestare)

PRIN TINE, DOAMNE

Doamne, binecuvântează Al meu suflet chinuit, Al meu cuget ce vibrează După haru-Ţi nesfârşit! Că Tu porţi corola lumii Şi o pierzi ca pe nimic,

Văzând lanţul slăbiciuniiCum ne frânge pic cu pic;Dar nu vrei pieirea noastră!Şi ne-ai dat spre mântuireRaza cerului, albastrăŞi imensa ta iubire.

Alexandru Horezeanu


NOTAZiarul apare cu 16 pagini şi respectă Legea 186/2003! Ziarul se adresează cetăţe-nilor cu diverse preocupări culturale de la sat şi de la oraş. Articolele, grafica,fotografiile nesemnate aparţin editorului. Autorii păstrează responsabilitateaconţinutului. Tipărit la Prodcom, Tg. Jiu, 21 februarie 2017

ANUNŢ LITERAR

La rugăminţile mai multor scriitori neincluşi în primele volume Popasuri1-2, am decis să scot un volum Popasuri 3, cu scriitorii de pe Olt şi

Olteţ neincluşi în volumele anterioare. Vă rog să trimeteţi un CV, o poză (color),şi 1-2 pagini literare. Email-urile mele: [email protected] ş[email protected].

Revistă apărută cu sprijinul edililorvâlceni, care iubesc cultura scrisă,

şi al Arhiepiscopiei Râmnicului

S.C. NTX CONCEPT SRLProiectare şi Execuţie Infrastructuri

Rutiere, Construcţii Civile şiIndustriale

Contact: 0740.035.985

Vineri seara, pe 27 ianuarie 2017, a avut locvernisajul expoziţiei aniversare Tina Ecaterina

Popa la Muzeul de Artă „Casa Simian” din RâmnicuVâlcea, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România(filiala Vâlcea), cu sprijinul Primăriei MunicipiuluiRâmnicu Vâlcea, al Consiliului Judeţean Vâlcea şi alClubului Rotary Vâlcea (partenerii media ai evenimentuluiau fost Studiourile de Radio şi Televiziune din Bucureşti,Craiova, Râmnicu Vâlcea).

Expoziţia – definită în invitaţia la eveniment drept „unprofil automărturisitor, compus din 60 de secvenţe pic-tografice, menite să ilustreze spectacular propria vocaţie şicariera creativă” – este un omagiu adus la ceas aniversarbinecunoscutei artiste vâlcene, la 60 de ani de neîntreruptăactivitate (pictură şi grafică), începută de la vârsta de 15 anica elevă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” dinBucureşti, când a început să creeze, trecând de la real laimaginar.

Tina Popa a devenit de multă vreme un nume de refe-rinţă în arta plastică vâlceană şi naţională, iar activitatea einu a însemnat numai munca în atelier, ci şi tot ceea ce arealizat (şi a investit) în societatea în care a trăit. Apreciereade care se bucură a fost dovedită vineri şi prin numărulmare al prestigioșilor săi invitaţi (nu numai din Vâlcea, cişi din Bucureşti, Craiova, Sibiu, Piteşti, Petroşani, Cluj,Petroşani), speachurile elogioase ale unor oficialităţi şi per-sonalităţi artistice, şi nu în utimul rând prin dragostea cucare lumea a înconjurat-o, într-o sală expoziţională care adevenit foarte repede neîncăpătoare (cineva numărase 164de persoane).

Invitaţii au observat imediat că asistau la „un altfel devernisaj” (aşa cum chiar Tina Popa şi-a propus să fie), multmai lejer, cu glume şi vorbe de duh, consistent („puţin şibun”), într-o ambianţă de sărbătoare: flori şi şampanie,îmbrăţişări, zâmbete şi felicitări sincere pentru artistă, totulînnobilat de muzică (Camelia Clavac – soprană; Galina şiVictor Nemţeanu – cafe concert), pe un fundal în care sederulau, în slide show, imagini cu scene din activitateaartistică a Tinei Popa sau din cele şase ediţii ale taberei deCreaţie „Dealul Malului”. După cum se ştie, aceste tabereau fost organizate în chiar casa artistei (loc pe care ea l-a„sfinţit” mai întâi prin propriile sale creaţii de când s-amutat aici, acum 27 de ani) şi care a devenit astfel un spaţiusacru, aproape un loc de pelerinaj unde s-au perindatnumeroşi sculptori, pictori, critici, personalităţi marcanteale vieţii culturale româneşti (criticul Pavel Şuşară şiactorul Dan Puric sunt exemple elocvente în acest sens).

Cu acest prilej a fost lansat şi albumul aniversar „TinaPopa”, într-o nouă ediţie de excepţie. Acest album de artă adevenit în fapt o monografie (a cărei apariţie autoarea oconsideră „un miracol”), care cuprinde şi imagini şi textebiografice. El dă seamă asupra unei activităţi prodigioaseîn plan artistic şi social şi care justifică (ca efect secundar),pe bună dreptate, titlul de „cetăţean de onoare al munici-piului Râmnicu Vâlcea” care i-a fost acordat artistei în anul2008.

Cei prezenţi au participat apoi la un „Laudatio”,ocazionat de „parcurgerea eroică, dar glorioasă a celor 75

de ani a canonicului labirint al vieţii”. Prea Sfinţia SaEmilian Lovişteanu (Episcop Vicar al Episcopiei Râm-nicului) a evidenţiat faptul că Tina Popa a ştiut să redea întablourile sale frumosul divin din oameni, din natură şi dinîntregul univers. A venit cu recunoştinţă la vernisaj pentrua-i mulţumi că există, deoarece artista este un dar al luiDumnezeu pentru noi, umplându-ne sufletele de ceea ceînseamnă iubirea față de Dumnezeu, de oameni şi față denatura care ne înconjoară.

Criticul de artă Pavel Şuşară crede că prin aceastăexpoziţie ne aflăm nu într-un moment întâmplător, ci într-un plin ceremonial al unui eveniment istoric. Tina Popa (pecare o cunoaşte de 20 de ani) reprezintă de fapt numeleunui fenomen, al unei energii, al unei forţe, al unei com-bustii ieşite din comun, toate sub aparenţa fizică a uneifragilităţi şi a unei graţii permanente, care creşte pe măsuratrecerii timpului. Aşa se explică de ce artista este, înainte deorice, un om care construieşte, care pe orice pune mânareuşeşte să realizeze ceva semnificativ şi să adauge lumii onouă dimensiune, având în acest sens o natură renascen-tistă. Simpozionul de pictură de la Capul Dealului este oaltă creaţie majoră, care a condus la armonizarea unorartişti cu temperamente, stiluri şi viziuni diferite, într-oformă de pace şi de convieţuire, aşa cum rareori se poatevedea. De asemenea, Tina Popa a ştiut să creeze, alături decolegii ei din Râmnicu Vâlcea, un climat artistic pe care cugreu îl găseşti în altă parte (un adevărat etalon de coeziuneartistică şi de armonie a intereselor, care poate reverbera peun spaţiu mai larg).

O altă dimensiune a vocaţiei sale de „constructor” sereflectă în chiar picturile pe care artista le-a expus lamuzeu: un pictor care lucrează şi creează efectiv cu lumină(cu ceea ce a rămas neconsumat din actul Genezei), pentrucă aceasta reprezintă de fapt culoarea. În mod convenţion-al, lucrările ei sunt flori, peisaje, naturi statice, dar înspatele acestora se află, de fapt, adevăratele energii cre-atoare ale Tinei Popa. Totul este punere în starea de a fi. Nueste copia a ceea ce există şi a fost creat, prin pictură ea

dezvăluind însuşi procesul creaţiei: cum se mişcă lucrurilede la amorf către existenţă, cum încep să capete sens şilumină (în sens de lumen, lumină fizică pe care o vedem, şinu de lux). Ea lucrează cu lumina constitutivă, interioară şiduce lucrurile către punerea lor în lumina diurnă, cea caredecupează formele şi lasă unele zone în umbră. Se simte înlucrările ei această încercare „de-a ieşi”, de-a face dinnimic ceva, asemenea actului întemeietor (se şi spune dealtfel că artiştii continuă să ducă mai departe un ceremonial

al creaţiei, prin ceea ce a rămas încă nepus în ordine, încer-când chiar să rememoreze acele momente ale creaţiei ori-ginare pentru a le duce mai departe). În acest fel lucrurileies dintr-o zonă a nonexistenţei şi vin uşor către privitor şiîncep să-l ia ca martor la un ceremonial al existenţei, alaşezării efective în lume.

Din punct de vedere artistic, este foarte greu de-a găsiun echivalent al Tinei Popa în ceea ce priveşte curajul de-arisca cromatic în spaţiul pânzei, datorită tonurilor pe care lefoloseşte: sunt tonuri pastelate, de la violet deschis, roz,roşu diluat, în general culori aduse într-o zonă de saturaţieextrem de diafană şi subtilă, pe care trebuie să ştii să lestăpâneşti până la capăt (dacă nu, rişti foarte uşor să cazi încompromiterea culorii şi a imaginii). Ea se joacă astfel într-un mod spectaculos cu riscurile în spaţiul pânzei şi cumvadovedeşte implicit faptul că vocaţia o împinge să reconstru-iască lumea, că lumea însăşi este plină de capcane şi deriscuri (inclusiv lumea pe care o reconstruieşte ea pe pânză)şi că adevărata vocaţie este cea care îţi dă energia sădepăşeşti toate aceste capcane. Dar cea mai bună dovadă aprezenţei Tinei Popa în spaţiul artei, al vieţii şi al comu-nicării este chiar relaţia directă cu lucrările ei.

Domnul Ion Tămâian a evidenţiat meritul artistei oma-giate de-a lupta mai puţin pentru persoana proprie şi maimult pentru ceilalți, „aşa cum îi stă bine unui rotarian”, aţinut să precizeze, mulţumindu-i cu această ocazie şi dinpartea Rotary Club Sibiu. De asemenea, a apreciat faptul căTina Popa a fost liantul între filiala UAP din Sibiu şi ceadin Râmnicu Vâlcea, relevând mereu faptul că artiştii celordouă filiale au rădăcini comune, deoarece ei au aparţinutiniţial uneia singure, cea de la Sibiu. Că au rămas prietenişi au avut numeroase activităţi împreună, inclusiv în cadrultaberelor de creaţie de la Dealul Malului.

Doamna Floriana Vlădulescu Marin (preşedintele „Ro-tary Club” din Râmnicu Vâlcea) a adresat felicitări artisteidin partea „colegilor rotarieni”.

Plasticianul Gheorghe Dican (vicepreşedinte al UAP şipreşedinte al Filialei Vâlcea a UAP) a transmis Tinei Popa,în numele membrilor UAP din România, sănătate deplină,putere de muncă, mulţumire sufletească, împliniri şi „LaMulţi Ani” creatori!

Ziar de cultură realizat de Asociaţia ECOSTAR 21şi Editura INTOL - PRESS.

Director: Petre CICHIRDANConsilier editorial: Constantin POENARUSenior editor: Arhim. Veniamin MICLEPublicişti: Felix SIMA

Mihai SPORIŞClaudia VOICULESCU Simona Maria KISSGheorghe PANTELIMONAdina DUMITRESCUGabriel GIBGherghe SPORIŞPaulian BUICESCUIlie GORJANLigia NICOLESCU

Corector: Tina CICHIRDANTehnoredactare computerizată: Bogdan CICHIRDAN

Adresa: Calea lui Traian 169, bl. 5, sc. E, ap. 3Tel/Fax: 0250.736615, 0350.401254, 0746.029824, E-mail: [email protected] media: www.culturaarsmundi.ro

Preţ: 3 lei

Sorin Lory BULIGA

EXPOZIŢIE ANIVERSARĂ TINA POPA

CUPRINS: EDIŢIA A XI-A, 28-29 OCTOMBRIE 2016, RM. VÂLCEA ... · ianuarie - februarie 2017...

Documents

Transcript of CUPRINS: EDIŢIA A XI-A, 28-29 OCTOMBRIE 2016, RM. VÂLCEA ... · ianuarie - februarie 2017...