CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ ,,AURORA’’ REŞIŢA

Coordonator

Prof. SEMENICA RACU

CUM ÎNVĂŢĂM COPIII SĂ PROTEJEZE MEDIUL

ÎNDRUMĂTOR DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ

REŞIŢA, 2019

2

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ ,,AURORA’’ REŞIŢA

Coordonator

Prof. SEMENICA RACU

CUM ÎNVĂŢĂM COPIII SĂ PROTEJEZE MEDIUL

ÎNDRUMĂTOR DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ

REŞIŢA, 2019

3

Prezenta publicaţie conţine o sinteză a lucrărilor prezentate în cadrul proiectului

judeţean ,,ÎMPREUNĂ ÎNVĂŢĂM SĂ PROTEJĂM MEDIUL’’, coordonat de prof. RACU

SEMENICA.

Proiectul este avizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş Severin, fiind înscris în

C.A.E.J, 2018, poziţia 49 şi s-a desfăşurat în CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE

INCLUZIVĂ ,,AURORA’’ REŞIŢA.

COLABORATORI:

Prof. Anghel Paun- C.Ş.E.I. „Aurora”, Reşiţa

Prof. Bordeţ Dorin Dănuţ -C.Ş. E. I ,,Aurora’’ , Reşiţa

Prof. logoped Calma Bianca Maria- C.J.R.A.E. Caraș-Severin

Prof. Fodor Camelia- C.Ş.E.I ,,Aurora” Reşiţa

Prof. Dăneasa Aurelia Mihaela-C.Ş.E.I.,,Aurora”, Reşiţa

Prof. Dogaru Letiţia Nadia-C.Ş.E.I. ,,Aurora”, Reşiţa

Prof. Drăghiţă Rodica-C.Ş.E.I ,,Aurora’’, Reşiţa

Prof. Leucon Elena-Valentina- Colegiul Tehnic Cărăşan, Reşiţa

Prof. educator Marincău Daniela-C.Ş.E.I ,,Aurora” Reşiţa

Prof. Marişescu Alina-C.Ș.E.I. ,,Aurora’’, Reşiţa

Prof. Marişescu Horea-C.Ș.E.I. ,,Aurora’’, Reşiţa

Prof. Maroiu Manuela-C.Ș.E.I. ,,Aurora’’, Reşiţa

Prof. Moise Liviu- C.Ș.E.I. ,,Aurora’’, Reşiţa

Prof. înv. primar Nedelcu Corina Emilia-Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa

Prof. Negrean Adina- C.Ş.E.I. „Aurora”, Reşiţa

Prof. Peptan Mihaela-C.Ş.E.I. ,,Christiana”, Bocşa

Prof. înv. primar Puichiță Nicolina-Liceul de Arte ,,Sabin Păuța,, Reșița

Prof.itinerant Roiban Ionela- C.S.E.I. ”Aurora” Reşiţa

Prof. Salai Maria-Colegiul Tehnic Reșița

Prof. înv. primar Saşec Rodica Daniela-Colegiul Naţional ,,Mircea Eliade’’ , Reşiţa

Prof. Sârbu Viorica Alina- C.Ş.E.I. „Aurora”, Reşiţa

Secretar-şef Sîrbu Maria -C.Ş. E. I ,,Aurora’’ , Reşiţa

Prof.înv.preşcolar Şoimoşan Florica- Gradiniţa P.N. Nr 7, Reşiţa

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate aparţine în exclusivitate

autorilor.

4

Dezvoltarea spiritului ecologic la elevi

Prof. Dăneasa Mihaela

C.Ş. E. I ,,Aurora’’ , Reşiţa

Motto: “Ecologia e o tulburătoare poveste de dragoste dintre om şi natură. Dar şi un

legământ.” (Toma George Maiorescu)

Un document UNESCO din 1982 propunea sub titulatura de Probleme mondiale în şcoală,

introducerea în şcoală, printre alte teme şi a unor teme de mediu, de alimentaţie, nutriţie şi

subnutriţie. Introducerea „noilor educaţii” în curriculum ul şcolar este, la momentul actual, o

necesitate, cu atât mai mult cu cât asistăm la noi provocări în evoluţia socială (deteriorarea

continuă a mediului, exploziile demografice, agresiunea culturală provocată de mass media etc.),

toate acestea având un impact deosebit asupra formării comportamentelor de bază ale copilului,

viitorul cetăţean. Etimologic, ecologia reprezintă „ştiinţa habitatului, respectiv o ramură a

biologiei care studiază interacţiunile dintre fiinţele vii şi mediul lor. Dacă numele îi provine de la

omul de ştiinţă german Haeckel, fondatorul de conţinut al ecologiei este considerat Charles

Darwin. El a relevat dependenţa şi starea de echilibru dintre diferite specii de plante şi animale. Cu

o asemenea moştenire, ecologia este azi definită ca ştiinţa interrelaţiilor organismelor vii cu mediul

lor.

Educaţia ecologică în şcoală reprezintă o preocupare constantă în toate categoriile de

activităţi. Acest demers este de o importanţă majoră întrucât primele forme de organizare a

cunoaşterii de către copii a mediului înconjurător apar în învăţământul preprimar şi se continuă în

clasele primare prin reintroducerea obiectului Cunoaşterea Mediului începând cu clasa I. Întrucât

problematica mediului are un caracter pluridisciplinar şi o mare complexitate, o evoluţie rapidă şi

greu de prevăzut şi un caracter prioritar, conţinuturile trebuie relaţionate cu viitorul planetei şi

supravieţuirea speciei umane.

Obiectivele ce trebuie urmărite în şcoală sunt:

„alfabetizarea” în materie de mediu;

conştientizarea diversităţii şi importanţei problemelor ecologice, ca şi a comportamentelor

umane care afectează mediul;

înţelegerea corectă a raportului individ mediu;

5

dezvoltarea respectului faţă de mediu şi a responsabilităţii;

analiza critică a problemelor de mediu;

dezvoltarea capacităţii de a lua decizii etc.

Pornind de la premisa că şcoala mileniului III este centrată pe elev – deci pe cel care învaţă –

se impune înlocuirea caracterului enciclopedist al actului educativ cu un proces activ care să

implice atât activitate mentală, cât şi activitate fizică, formând capacităţi şi competenţe necesare pe

parcursul întregii vieţi: de a observa şi analiza, de a interpreta, de a compara, de a selecta, apoi de a

generaliza, de a comunica, de a coopera, de a iniţia şi de a finaliza un proiect. Se impune astfel o

abordare interdisciplinară a problemelor de studiat şi, de asemenea, parteneriatul între învăţători

sau învăţători profesori de la anumite discipline.

Educaţia ecologică se poate face începând cu satisfacerea intereselor copiilor de cunoaştere a

plantelor şi animalelor în condiţii naturale şi continuând cu educarea deprinderii de a închide la

timp comutatorul, robinetul, de a ocroti spaţiile verzi sau de a recupera organizat deşeurile de

hârtie, metal, materiale sintetice sau sticlă pentru a le reintroduce în circuitul economic.

Orice activitate ce se desfăşoară în afara sălii de clasă înseamnă activitate în contact nemijlocit

cu mediul înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe elevi să vorbească, să se poarte în familie, la şcoală,

în societate, tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în care trăim.

Elevii îşi formează convingeri trainice cu privire la necesitatea protejării mediului ambiant numai

atunci când se porneşte de la exemple concrete, pozitive sau negative, luate din orizontul lor local.

Ei rămân astfel cu o imagine clară despre faptul că:

în natură totul este în echilibru;

echilibrul natural poate fi modificat dintr-o cauză sau alta, omul jucând unul din rolurile

cele mai importante;

intervenţia omului în modificarea lanţurilor trofice este, de multe ori, neavenită, fiind

necesare măsuri pentru restabilirea echilibrului;

se impune, cu necesitate, protejarea şi conservarea resurselor naturale;

se impun măsuri pentru prevenirea efectului nociv al tuturor formelor de poluare a

mediului;

Educaţia ecologică este oportună şi, cu cât este începută de la o vârstă cât mai fragedă, cu atât

are şanse mai mari de reuşită. O condiţie esenţială a realizării acestei educaţii ecologice este ca ea

să se conceapă în natură şi pentru natură. Copiii trebuie să devină prieteni ai naturii, cu condiţia să

respecte natura. Cunoaşterea şi ocrotirea naturii începe cu floarea de la fereastră, cu canarul,

6

pisicuţa, căţeluşul sau pasărea pe care nu trebuie s-o rănim, ci să-i oferim câteva firimituri de

pâine. Nu mila de vieţuitoare, ci respectul este necesar unei adevărate prietenii, convingerea că

totul în natură este folositor, noţiunea de dăunător a inventat-o omul ce cunoaşte, dar nu recunoaşte

lanţul trofic. Conştiinţa unui copil, atunci când încearcă să înţeleagă şi să determine relaţia dintre el

şi natura vie, să rezolve conflicte extrem de intime, se evidenţiază în acţiunea sa de decizie : a rupe

sau nu o plantă, a ucide sau nu o insectă….

Prezentarea cunoştinţelor în mod gradat: mediul şcolar, familial, anotimpuri, făcându-se apoi

trecerea la corpuri cu viaţă şi fără viaţă permite elevilor o înţelegere deplină. Elevii trebuie

orientaţi în permanenţă spre căutarea relaţiilor esenţiale între fenomene. Ei ajung să înţeleagă

treptat interdependenţa ce există între vieţuitoare şi factorii de mediu, influenţa acestora asupra

vieţii şi dezvoltării plantelor, animalelor şi omului.

În vederea dezvoltării, gândirii ecologice a elevilor, chiar la vârsta micii şcolaritaţi, se pot

adresa întrebări – problemă, cum ar fi : ,,Ce credeţi că s-ar putea întâmpla dacă ar dispărea toate

ciocănitorile?’’. Prin raţionamente simple, elevii îşi dau seama că ar creşte mult numărul insectelor

dăunătoare care ar pune în pericol copacii.

În zilele noastre, între dezvoltarea societaţii omeneşti şi protecţia mediului există o contradicţie

care devine din ce în ce mai accentuată; dezvoltarea societaţii nu se poate opri, iar deteriorarea

mediului nu poate continua; se impune astfel găsirea unor soluţii pentru protecţia mediului şi

existenţa vieţii pe TERRA.

Se poate lansa spre dezbatere la nivelul clasei de elevi o problemă cum ar fi: ,,De ce se

vorbeşte din ce în ce mai mult despre distrugerea mediului şi necesitatea protecţiei acestuia?’’. Este

bine, ca noi, învăţătorii să dirijăm observarea sistematică a materialelor expuse în faţa clasei, prin

întrebări, ca de exemplu : ,,Care sunt activităţile umane care duc la poluarea mediului (încărcarea

cu substanţe toxice )?’’; ,,Care sunt efectele poluării aerului asupra pădurilor?’’; ,,Cum arată o

pădure care se găseşte în apropierea unei uzine chimice, care aruncă (emană) în aer substanţe

toxice?’’; ,,Cum sunt frunzele arborilor?’’; ,,Ce se întâmplă cu animalele din aceste păduri?’’; ,,La

ce duce tăierea necontrolată a pădurilor?’’; ,,Cine poate polua apele ?’’; ,,Ce efecte are poluarea

apelor?’’; ,,De ce nu se mai găsesc peşti în apele în care s-au produs deversări petroliere?’’; ,,Cum

arată un oraş poluat?’’; Ce aspect au arborii de pe marginea străzilor circulate intens?’’ etc.

Poate fi abordată şi tema: „Viaţa pe Pământ depinde de noi’’, în care elevilor li se pot

adresa întrebări de genul: „Cum vedeţi voi rezolvată problema protecţiei mediului?’’; „Cum puteţi

contribui şi voi la protecţia mediului?’’. Cu sensibilitatea care-i caracterizează, elevii pot uşor să

devină prieteni ai naturii, să o înţeleagă, să-i aprecieze frumuseţea, să-i cunoască toate

componentele şi particularităţile, să se apropie de ea şi să o protejeze. Deprinderile şi obişnuinţele

7

formate în copilărie se păstrează, în mare parte, pe tot parcursul vieţii. Încă de mici, copiii trebuie

să-şi formeze atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele de păstrare a igienei

mediului, care sporesc poluarea prin acţiuni iresponsabile.

Textele de limba română, poeziile, întâmplările fantastice din basme, descrierile, toate

creează o atmosfera afectivă, generatoare de sentimente de admiraţie pentru natură. Natura este cea

care oferă adăpost şi la bine şi la greu, şi celor care o respectă şi celor care o nedreptăţesc,

asemenea unui înţelept care aşteaptă cu multă răbdare să se trezească din ignoranţă toate fiinţele.

Suferă în tăcere şi îşi vindecă rănile ca să poată fi mereu primitoare pentru cei care se refugiază în

mijlocul ei, o admiră, o cântă, o pictează sau îşi asigură existenţa. Studierea unor texte despre

natură mobilizează elevii atât afectiv cât şi intelectual.

Fie că studiem limba română, matematica, muzica, geografia, istoria, artele, mişcarea

sportivă etc., natura este prezentă spre a-şi dezvălui splendoarea şi a-şi evidenţia utilitatea.

Bibliografie:

1.Dumitrescu, F., Stănculescu, C. – „Natura pe înţelesul copiilor”, Editura Carminis, Piteşti, 1998;

2.Ionescu, Al., Săhleanu, V., Bândiu, C., – “Protecţia mediului înconjurător şi educaţia

cologistă”,Editura Ceres, Bucureşti, 1989;

3. Mateşică, V., – Modalităţi de educaţie ecologică a micilor şcolari, Ed. “Miniped” – Înv.

primar, Nr. 4, Bucureşti, 2003

8

METODE APLICATE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE

PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI

Prof. Racu Semenica

C.Ş.E.I ,,AURORA’’, Reşiţa

În vederea realizării obiectivelor educaţiei ecologice, se pot desfăşura cu elevii o serie de

activităţi extracurriculare privind protecţia mediului, în cadrul cărora se pot utilizat următoarele

metode:

Tehnica florii de lotus

Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la

o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în

jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr.

Exemplu:

Această tehnică se poate folosi în activitatea ,,Zece paşi spre un mediu mai curat’’ ,pentru a

obişnui elevii în a face conexiuni între idei, pornind de la tema protecţiei mediului înconjurător

Elevii vor fi grupaţi în doua echipe. Sarcina de lucru: fiecare echipă va încerca să scrie pe

petalele florii de lotus cât mai multe îndemnuri pentru a ocroti natura. Echipa care reuşeşte în cel

mai scurt timp să completeze petalele florii de lotus este cea câştigătoare. Ideile emise se vor

folosi ca sursă pentru elaborarea unui regulament ecologic.

Îndemnuri ecologice:

• Nu arunca oriunde pungi, ambalaje, sticle, ci numai la coşul de gunoi!

• Nu rupe iarba, florile!

• Protejează spaţiile verzi !

• Îngrijeşte şi iubeşte plantele şi animalele!

• Nu rupe crengile copacilor!

• Păstrează curăţenia în şcoală!

Brainstorming-ul

Este o metodă de stimulare a creativităţii în cadrul unor discuţii, dezbateri atunci când se

urmăreşte formarea la elevi a unor calităţi imaginative, creative şi chiar a unor trăsături de

personalitate.

9

Braimstormingul se foloseşte cu precădere în cadrul unor lecţii de sinteză, cu caracter

aplicativ.

Exemplu:

Metoda brainstorming se poate aplica în cadrul activităţii:,,Ziua Pământului’’.

Se propune elevilor să spună, tot ceea ce ştiu sau cred că ştiu referitor la întrebarea: ,,De ce suferă

Pământul? ’’Se scriu pe tablă toate răspunsurile date de elevi:

Din cauza deşeurilor aruncate peste tot;

Pentru că se taie copacii;

Pentru că aerul este poluat;

Sunt prea multe maşini;

Nu se plantează pomi;

Se distrug spaţiile verzi;

Apele sunt murdare şi peştii mor.

Metoda cubului vizează descrierea, comparaţia, asocierea, analizarea, aplicarea,

argumentarea atunci când se doreşte explorarea unui subiect nou sau unul cunoscut pentru a fi

îmbogăţit cu noi cunoştinţe sau a unei situaţii privite din mai multe perspective.

Exemplu:

Această metodă apoate fi utilizată în cadrul activităţii ,,Protejând animalele-protejăm

mediul’’, pentru a dezvolta elevilor competenţele necesare unei abordări complexe şi integratoare

cu privire la problemele mediului.

Indicaţiile extinse pentru cele şase feţe ale cubului vor fi:

Descrieţi:(Ce vedeţi în aceste imagini?-acţiuni pozitive, negative ale copiilor);

Comparaţi:(Acţiunile voastre prin ce se aseamănă sau diferă de acţiunile copiilor din

imagini?);

Asociaţi: (Ce simţiţi sau la ce vă gândiţi când vedeţi aceste imagini? Aţi observat acţiuni

similare ale copiilor/adulţilor asupra animalelor?)

Analizaţi:( De ce trebuie să protejăm animalele? Trebuie protejate toate animalele?Ce se va

întâmpla dacă nu vor mai exista animale? );

Aplicaţi:(Cum putem contribui la protejarea animalelor? Daţi exemple de acţiuni concrete.)

Argumentaţi:(Este bine să nu îngrijim şi să lovim animalele?).

Ciorchinele este o tehnica care exersează gândirea liberă a copiilor asupra unei teme şi

faciliteaza realizarea unor conexiuni între idei, deschizând cheile de acces şi actualizând

cunoştinţele anterioare.

10

Exemplu:

Metoda ciorchinelui poate aplicată în activitatea ,,Aşa da, Aşa nu! ’’.

Elevii vor fi împărţiţi în două grupe şi vor primi cartonaşe înfăţişând acţiuni pozitive ale

asupra mediului, dar şi acţiuni negative. Pe cartonaşe avor fi înfăţişate acţiuni de genul: un vânător

vânând animale, un copil mergând pe bicicletă, un copil lovind animale, uzine care poluau aerul

etc. Cartonaşele reprezentând acţiunile pozitive trebuiau aşezate în ciorchinele ,,Aşa da ! ’’, iar

cartonaşele cu acţiunile negative în ciorchinele,, Aşa nu!’’. Se cere elevilor să completeze

ciorchinele şi cu alte acţiuni pe care ei le ştiu. Activitatea poate lua forma unei întreceri şi va ieşi

învingătoare grupa care va termina cel mai repede de completat ciorchinele.

Turul galeriei este o tehnică de învăţare prin cooperare care stimulează gândirea,

creativitatea şi învăţarea eficientă, încurajând elevii să-şi exprime opiniile cu privire la soluţiile

propuse de colegii lor.

Exemplu:

În cadrul activităţii ,,Păsările şi arborii’’ care poate fi desfăşurată cu ocazia zilei de 10 mai -

Ziua Păsărilor şi Arborilor, se va urmări ca prin metoda turul galeriei să fie precizate de către elevi

cât mai multe soluţii de ocrotire a păsărilor şi pomilor. Elevii vor fi organizaţi în grupuri de câte

doi elevi, fiecare grup trebuia să scrie răspunsul la o întrebare în legătură cu păsările şi arborii:

-primul grup: Ce rol au păsările ?

-al doilea grup: Ce rol au pomii?

-al treilea grup: Ce legătură credeţi că există între păsări şi pomi?

-al patrulea grup: Ce putem face pentru a ocroti păsările?

-al cincilea grup: Ce putem face pentru a proteja copacii?

După expunerea răspunsurilor, fiecare grup va examina răspunsurile celorlalte grupe şi vor

fi îndemnaţi să pună întrebări, să clarifice unele aspecte. În acest mod se vor descoperi soluţii

alternative privind ocrotirea păsărilor şi a pomilor.

Toate aceste strategii vor fi adaptate şi aplicate ţinând seama de relaţia existentă între

învăţare şi nivelul de dezvoltare al elevilor, cu respectarea particularităţilor individuale şi

valorificarea optimă a potenţialului intelectual şi aptitudinal al acestora.

Bibliografie:

1. Albulescu, I., Albulescu, M., (2000), Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star,

Cluj Napoca

2. Cerghit, I., (2006), Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi

11

PROTEJAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOE DE CĂTRE COPII

Prof. Marincău Daniela

C.Ș.E.I. ,,Aurora’’, Reșița

Omul trebuie să respecte şi să ocrotească mediul în care trăieşte, deoarece acesta îi oferă

toate condiţiile de care are nevoie pentru a trăi. Protecţia mediului se referă la: prevenirea

deteriorării mediului, acţiuni de depoluare şi reconstrucţie ecologică, păstrarea zonelor depoluate.

Copiii trebuie educaţi încă din grădiniţă să fie responsabili faţă de mediu, prin participarea la

diferite activităţi practice, în funcţie de specificul vârstei şi trebuie să ştie că orice copil poate

deveni un prieten al naturii. Deoarece acţiunea copilului are la bază imitaţia, comportamentul

adulţilor este foarte important pentru el. Copiii trebuie să ştie că florile trăiesc mai mult in mediul

natural decât în vaze, iar unele insecte sunt foarte folositoare pentru plante (buburuza, albina). În

timpul ieşirilor în natură, copiii trebuie să-şi însuşească şi să respecte câteva reguli de comportare

civilizată. Mijloacele de realizare a comportamentelor pot fi informative (povestiri, lecturi după

imagini, poezii, emisiuni TV) sau formative ( activităţi practice în care copiii sunt puşi în situaţia

de a acţiona). Activităţile extracurriculare (plimbările, vizitele, excursiile) contribuie la

îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre mediu, îi ajută pe aceştia să îşi petreacă timpul într-o

manieră relaxantă, dar au şi un efect pozitiv pentru munca desfăşurată în grup, creând un sentiment

de siguranţă şi încredere. Pentru a testa comportamentul copiilor faţă de mediul înconjurător, s-a

desfăşurat cu aceştia proiectul tematic „Sănătatea mediului este sănătatea mea” .

Pe parcursul derulării proiectului copiii au realizat plimbări, observări în natură, jocuri, au

fost informaţi despre cum trebuie protejată natura , au desfăşurat diferite activităţi cu caracter

ecologic, învăţând astfel, cât de important este pentru om mediul în care trăieşte. Copiii trebuie să

înţeleagă că omul şi natura sunt noţiuni inseparabile, că aceasta trebuie respectată şi nu dominată şi

că schimbările care au loc în natură nu se petrec la voia întâmplării, ci sunt supuse unor legi

obiective.

„A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât

de ameninţată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii” afirma Eugen Pora. Natura constituie

o expresie complexă a frumuseţii şi bogăţiei în care ne naştem, trăim şi muncim şi de aceea copiii

trebuie să o cunoască, să o iubească şi s-o îngrijească încă din primii ani de viaţă. Îngrijirea

mediului înconjurător, implică din partea omului desfăşurarea unor acţiuni practice, care să

12

contribuie la evoluţia plantelor şi animalelor, apărarea lui de acţiunile dăunătoare care pun în

pericol viaţa acestora.. Omul s-a aflat în mijlocul naturii de la începutul existenţei sale şi s-a folosit

de tot ceea ce acesta i-a oferit. Mediul înconjurător de astăzi este un rezultat al creaţiei omului, dar

el poate influenţa foarte mult evoluţia societăţii umane. Degradarea continuă a mediului se

datorează intervenţiei omului în natură, iar pericolul este foarte mare. Protecţia naturii devine una

din cele mai importante preocupări ale societăţii contemporane şi comportă trei aspecte principale:

– prevenirea deteriorării mediului; – acţiuni de depoluare şi reconstrucţie ecologică, ce constau, în

principal, în măsuri reparatoare; – păstrarea sau întreţinerea zonelor depoluate; Educaţia ecologică,

începută încă din grădiniţă, are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia

dintre om şi mediul de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi al animalelor, a tot ce

există pe acest pământ, iar copiii trebuie să conştientizeze şi să-şi exprime respectul pentru mediul

natural de care beneficiem cu toţii şi pe care îl vor moşteni generaţiile viitoare. Manifestarea unei

atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător apare la copilul preşcolar, ca urmare a

desfăşurării unor activităţi variate din punct de vedere al temei, conţinutului şi al strategiilor

utilizate, care pun copilul în situaţia de a exersa numeroase acţiuni de îngrijire şi ocrotire a

mediului. Pentru a le forma copiilor o atitudine corectă faţă de ceea ce îi înconjoară, putem porni

de la o idee simplă, dar destul de eficientă în planul emoţiilor şi sentimentelor: transpunerea

copilului în locul elementului din natură care a suferit o agresiune din partea omului. Pus în

postura celui agresat şi care nu se poate apăra singur, copilul va realiza că trebuie să acorde „drept

la existenţă” tuturor elementelor mediului din jurul său. Treptat, va înţelege că orice acţiune de

distrugere sau exterminare de orice fel, este cât se poate de dăunătoare pentru că strică echilibrul

naturii. Prin participarea la aceste activităţi, copilul înţelege rolul pe care îl are în natură, ce acţiuni

este capabil să efectueze şi care sunt urmările unor atitudini necorespunzătoare faţă de mediul

înconjurător.

Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiţia de a o respecta. Natura are

nevoie de prieteni. Vârsta preşcolară este vârsta la care copilul îşi etalează dragostea aproape

înnăscută faţă de animale şi plante şi constituie o etapă în care, dacă avem suficient tact pedagogic,

vom face o complexă educaţie ecologică eficientă în etapele viitoare ale vieţii.

Bibliografie

http://dppd.ubbcluj.ro/rojed/articol_1_2_11.pdf

https://www.raportaremediu.ro/2017/08/09/masuri-de-protectie-a-mediului/

13

NE JUCĂM ŞI ÎNVĂŢĂM, NATURA SĂ O PROTEJĂM!

Prof.înv.preşcolar Şoimoşan Florica

Grădiniţa P.P. ,,Semenic” , Reşiţa

Jocul constituie formula primară a acţiunii umane, mecanismele intime fiind, în esenţă

mecanismele învăţării. Referitor la jocurile didactice, Ursula Şchiopu preciza că acestea ,,educă

atenţia, capacităţile fizice şi intelectuale, perseverenţa, promptitudinea, spiritul de echipă, de

ordine, de dârzenie, modeleză dimensinile etice ale conduitei’’.

De-a lungul timpului, jocul a fost abordat de numeroşi psihologi, pedagogi, psihopedagogi

atât ca activitate fizică sau intelectuală cât şi ca activitate agreabilă, plăcută, distractivă.

Indiferent de forma de abordare a jocului acesta contribuie la dezvoltarea şi modelarea

personalităţii copilului, la motivarea şi promovarea învăţării.

În procesul educaţional-terapeutic, jocul va avea întotdeauna un rol central, modalităţile de

prezentare şi realizare a jocului didactic fiind practic nelimitate.

Folosit cu pricepere şi tact pedagogic, adaptat la particularităţile de vârstă şi dezvoltare

psihofizică a copiilor, jocul deschide numeroase oportunităţi în procesul educativ-instructiv-

recuperatoriu, copiii participând cu plăcere si curiozitate la activităţile propuse.

Pentru a oferi persoanelor cu cerinţe educative speciale modele şi condiţii de viaţă

cotidiană cât mai apropiate de condiţiile şi modurile de viaţă obişnuită se aplică programe

educaţional–terapeutice, elaborate pe principiile educaţiei integrate şi în perspectiva şcolii

incluzive de către şcoală, familie şi mediul social.

Jocurile didactice reprezintă o formă de activitate prin care se rezolvă una sau mai multe

sarcini didactice pe baza îmbinării tehnicilor de realizare a acestor sarcini cu elementul de joc. Se

ştie că învăţarea care implică jocul este mai plăcută, mai reconfortantă. Orice sarcina didactică

devine mai atractivă, dacă îmbinîa armonios elementele instructive cu elementele distractive

specifice jocului, elementele de suspans, de surpriză, de competiţie, de comunicare între partenerii

de joc, etc .

Caracteristica esenţială a jocului didactic constă în crearea unor condiţii favorabile pentru

valorificarea achiziţiilor şi pentru exersarea priceperilor şi deprinderilor sub forma unor activităţi

plăcute şi atractive.

14

Prin joc elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi antrenează capacităţile creative,

pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă isteţimea,

spontaneitatea, inventivitatea, iniţiativa, răbdarea, îndrăzneala, etc. Jocurile devin metodă de

instruire în cazul în care ele capată o organizare şi se succed în ordinea implicată de logica

cunoaşterii şi a învăţării.

Fiecare joc didactic cuprinde următoarele componente prin care se deosebeşte de celelalte

jocuri şi forme ale activităţilor :

1) conţinutul - instructiv educativ, include cunoştinţe însuşite anterior, în cadrul

activităţilor comune cu întreaga clasă, referitoare la cunoştinţe matematice, elemente de limba

română, activităţi umane, mediul înconjurator, etc.

2) sarcina didactică - se poate formula sub forma unei probleme de gândire, de denumire,

comparaţie, identificare, etc.

3) regulile jocului – îndeplinesc o importanta funcţie reglatoare asupra relaţiilor dintre

copii, prin faptul că arată copiilor cum să se joace, cum pot distribui responsabilităţile în grup, cum

pot rezolva sarcina propusă, etc.

4) acţiunea de joc – include momentele de aşteptare, surpriză, ghicire, întrecere,etc. care

contribuie la rezolvarea sarcinii didactice într-o formă placută şi distractivă pentru elevi.

Jocul didactic rămâne pentru elevii cu nevoi speciale formă permanentă a procesului de

învîţare, modalităţile de prezentare şi realizare ale acestuia fiind practic nelimitate(2).

Ca activitate în completarea lecţiei, jocul didactic poate fi grupat astfel :

- dupa obiectele de învăţământ – jocuri folosite la citire, scriere, matematică, dezvoltarea

vorbirii, educaţie fizică, etc.

- dupa tipul lecţiei – jocuri folosite ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare,

de sistematizare şi recapitulare a cunoştinţelor.

Folosirea jocurilor didactice, în toată varietatea lor, constituie prima treaptă în realizarea

învăţământului formativ, care urmareşte să dezvolte activismul intelectual, deprinderilor de munca

intelectuală, de conduită morală, de activitate fizică, urmărind ca toate aceste deprinderi active să

se dezvolte prin valorificarea resurselor psihice şi fizice proprii.

Cerinţele şi metodica desfăşurării unui joc didactic sunt :

- introducerea in joc

- executarea jocului

- complicarea jocului

- încheierea jocului

15

În funcţie de tipul de lecţtie, procedeele folosite vor fi variate şi diversificate, pentru a nu

interveni monotonia, pentru a păstra elementul de surpriză, atât din punct de vedere al conţinutului

cât şi al tehnicilor de lucru.

Pentru exemplificarea celor enunţate, în cele ce urmează vom prezenta jocul didactic

,,Bravo, răspuns corect !’’folosit în activităţile de stimulare cognitivă, la clasele de copii cu

deficenţe mintale uşoare, ciclul primar :

BRAVO, RĂSPUNS CORECT!

SCOP:

Consolidarea cunoştinţelor legate de cele trei medii de viaţă ( apă, aer, pământ).

Educarea unor deprinderi elementare de protejare a mediului înconjurător.

Verificarea capacităţii elevilor de a formula propoziţii.

Verificarea unor deprinderi de muncă şi practic – gospodăreşti.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

să grupeze animalele în funcţie de mediul lor de viaţă (apă, aer, pământ);

să înlăture din tablouri acele elemente care pot polua aceste medii (natura);

să formuleze propoziţii pe baza imaginilor prezentate;

să aplice la colţul naturii deprinderile practic –gospodăreşti formate.

SARCINA DIDACTICĂ:

Gruparea animalelor pe cele trei medii de viaţă: apă, aer, pământ;

Înlăturarea din tablou a elementelor poluante pentru mediul de viaţă respectiv;

Îngrijirea plantelor de la colţul naturii, a spaţiului verde din jurul şcolii.

ELEMENTELE DE JOC:

Ascunderea, surpriza, închiderea/deschiderea ochilor, întrecerea, aplauze, penalizari,

recompense.

MATERIAL DIDACTIC:

Trei tablouri/afişe reprezentând cele 3 medii de viaţă: apă, aer, pământ; siluete de animale,

imagini decupate din reviste sau cărţi de către elevi, anterior planificării şi desfăşurării jocului,

16

imagini cu acţiuni ale omului asupra mediului, jetoane cu animale, chip zâmbitor/trist, mănuşi de

plastic, pungi de gunoi, lipici

DESFĂŞURAREA JOCULUI:

În prima parte elevii intuiesc cele trei tablouri afişate. Vin apoi pe un rând şi aleg de pe

masă câte un jeton cu un animal, îl denumesc şi îl aşează pe panoul ce reprezintă mediul său de

viaţă. Profesorul poate alege şi el jetoane, pe care le va aşeza greşit iar copiii vor corecta greşeala.

După gruparea animalelor, la semnal copii închid/deschid ochii şi ghicesc ce element a

disparut de pe panou sau a fost aşezat greşit de profesor. De asemenea elevii vor încerca să

găsească pe panou acele elemente care pot dăuna naturii (poluează mediul). Ex: În apă sunt

aruncate sticle, cutii. În aer este mult fum. La marginea pădurii sunt aruncate gunoaie.

În partea a doua profesorul va arătă pe rând câte o imagine ce reprezintă o acţiune

întreprinsă de către om. Elevii precizează dacă imaginea dăunează sau nu naturii. Dacă acţiunea

este în favoarea naturii avem un chip zâmbitor, dacă acţiunea dăunează naturii avem un chip trist.

În locul imaginilor folosite ca suport se pot mima diferite acţiuni, fie de către profesor, fie de către

elevi. Toate răspunsurile corecte vor fi recompensate cu aplauze. În final se desfăşoară activităţi

gospodăreşti la colţul naturii, iar apoi elevii vor îngriji spaţiul verde din curtea şcolii, vor aduna

hârtiile şi eventualele deşeuri din jurul şcolii.

Activitatea se poate încheia cu un scurt cântecel:

Ne jucăm, ne jucăm,

Natura o protejăm!

Ne jucăm şi învăţăm,

Să faci bine nu e greu!

Ne jucăm, ne jucăm,

Să trăim frumos mereu!

Ne jucăm şi învăţăm,

Natura să o protejăm!

Concluzii:

Noţiunile de ecologie şi protecţia mediului se regăsesc atât în activităţile profesorilor din

învăţământul de masă, căt şi în cel special, activităile de învăţare pot fi astfel organizate încât să

permită abordarea problematicii mediului sub diverse aspecte.

Măiestria pedagogică derivă din modul de selectare a temelor specifice educaţiei pentru

mediu, din stimularea copiilor de a participa la activităţi ecologice, de formarea şi dezvoltarea

spiritului ecologic pentru a trăi în armonie cu natura. Implicarea comunităţii în programe şi

17

parteneriate în domeniul protejării mediului, exersarea atitudinii corecte faţă de mediul

înconjurător, contactul direct cu natura, sporeşte eficienţa demersului specific educaţiei ecologice.

Bibliografie:

1.Cucoş, C., 2006, Pedagogie, Ediţia a II-a,Editura Polirom, Iaşi

2.Gherguţ, A.,2005, Sinteze de psihopedagogie speciala, Editura Polirom, Iasi

3.Muşu,I.,Taflan, A., 1997, Terapia educationala integrata, Editura PRO HUMANITATE

4. ***Programa scolara clasele I - a X-a, aria curriculara ,,TERAPIA EDUCATIONALA

COMPLEXA SI INTEGRATA”, Bucuresti, 2008

5.***M.E.C.,2007, Educaţia ecologică şi de protecţia mediului ─ Ghid metodic pentru cadrele

didactice, coordonator Elisaveta Roşu

6. www.didactic.ro

7. www.ecoweb.anpm.ro

18

ACTIVITĂŢI DE CUNOAŞTERE A MEDIULUI

Prof. Negrean Adina

Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,, Aurora ,, Reşiţa

Ce frumoase sunt jocurile copiilor afarã, în aer liber, în naturã !

Copiii vad natura ca o prietenã de-a lor care le dã luminã, cãldurã, mişcare .Dar şi natura

are nevoie de prieteni , ceea ce presupune necesitatea respectului faţã de aceasta.

Pentru a se putea stabili acest respect sunt necesare cunoaştera unor conditii esenţiale

mediului de viaţã umane cum ar fi : aerul, apa, hrana şi nu în ultimul rând , pamântul,solul.

De multe ori copiii pun întrebãri legate de locul , timpul cauza unor fenomene sau existenţa

unor vieţuitoare şi plante într-un anumit mediu.

Aceastã curiozitate faţã de naturã ne uşureazã trzirea interesului copiilor de a cunoaşte

natura , de a o inţelege, de a o ocroti şi de a ajuta la salvarea ei.

La vârsta preşcolaritãţii,datoritã particularitaţilor de vârstã, se poate observa o activitate

intense de cunoaştere a noului.

În cadrul activitãţilor de cunoaştere a mediului, a educaţiei pentru societate şi in cadrul

activitãţilor libere se pot organiza şi desfaşura o serie de activitãţi atractive , accesibile cu caracter

ecologic si sentimental.Scopul acestor activitãţi de naturã ecologica este de a trezi copiilor dorinţa

de a cunoaşte lumea vie a universului , de a o iubi şi ocroti.

Prin aceste activitaţi se urmareşte :

-cunoaştera mediului înconjurãtor pentru formarea şi educarea conştiintei ecologice, prin

desfãşurarea unor activitãţi cu un character experimental şi demonstrative utilizând instrumente şi

tehnici simple, care sã contribuie la stimularea interesului copilului pentru cunoştinte din domeniul

ecologic şi prin cunoaşterea diferitelor medii de viaţã şi descrierea relaţiilor intra- şi inerspecifice

pentu inţelegerea necesitãtii menţinerii şi protejarii mediulu;

-formarea şi exersarea deprinderilor de îngrijire , protejare şi ocrotire a mediului

înconjurator pentru educarea atitudinii positive faţã de acesta prin cunoaştera şi aplicarea normelo

şi regulilor de comportare în vederea asigurãrii protecţiei mediului şi manifestarea interesului şi

respomsabilitãţii in participarea la actiuni de îngrijire , ocrotire şi protejare a mediului aplicând

cunoştinţele dobândite;

19

-sprijinirea copilului în întelegerea unor termeni specifice ecologiei şi protecţiei mediului

diferenţiind vieţuietoare, obiecte,fenomene din naturã pe baza unor criterii date;

Stimularea copililui în crearea şi menţinerea unui mediu natural propice vieţii prin

cultivarea interesului pentru menţinerea şi promovarea stãrii de sanãtate a mediului.

În planificarea actvitãţilor din cadrul proiectului educaţional COPIII – PRIETENII

NATURII,am cãutat sã realizãm teme legate de toate cele patru condiţii esenţiale mediului

de viaţã:aer, apã ,hrana, sol, acestea fiind diversificate în cel de-al doilea an(la grupa

pregatitoare).

Chiar dacã se face educaţie ecologicã indirect şi la grupele mica şi mijlocie ,noi am cãutat

ca beneficiarii proiectului sã fie copiii de la grupele mare şi pregãtitoare.

Activitaţi desfãşurate:

AERUL (si poluarea lui)

Gimnasticã în aer liber – comparative cu o gimnasticã în clasã cu ferestrele

închise

Aer cald- aer rece –experimente:-lumânarea aprinsã

-pana deasupra readiatorului

Focul şi fumul în excursie-aplicaţie contribuind şi la prevenirea incendiilor

Lectura educatoarei,,Pomişorul”de Maria Simai

Memorizre ,,Curcubeul”

APA

Observare ,,Pe canalul Aranca”(apa curatãşi apa poluatã)

Circuitul apei în naturã:-experiment

-desen,,Picãtura de apã”

Activitãţi gospodãreşti:,,La colţul florilor’’, ,,Acvariul”

Povestirea educatoarei ,,Iarna “de Samica Boghiu ,

HRANA

,,Cãsuţe pentru pãsãrele “-confecţii (din placaj, plutã, cuişoare, sârmã, folie

protectoare,lipici/aracet)

Memorizare,,Pentru ele”de Lenut Ruja Curiozitãti din viaţa insectelor” vizitã

la şcoalã-laboratorul de biologie

Activitate interdisciplinarã:-Audiţie,,Pãdurea in zori de zi’’ ,,Rãsãritul soarelui

“

-Picturã ,,Hrana pentru vieţuitoare”

20

-Confecţii,,Adaposturi pentru vieţuitoare”

Lectura poeziei,,Sã îngrijim pãdurea”de Florica Serac

SOLUL

Memorizare,,Bob de grâu” Excursie ,,Peştera urşilor”

Sãdirea pomişorilor şi îngrijirea pomilor din curtea grãdiniţei în cadrul

acţiunilor elevilor Şcolii cu clasele I-VIII prin proiectul ,,Comenius

II”;plantarea şi îngrijirea florilor urmat de lectura educatoarei ,,Sã sãdeşti un

pomişor´de Victoria Vereş

Încolţirea bobului de grâuşi înmugurirea crenguţei de cais-experimente

Acţiuni autogospodãreşti în curtea grãdiniţei şi parcul copiilor;-sã adunãm

hârtiile şi pungile purtate de vânt,

De asemenea s-au organizat concursuri de desene, picturi sau confecţii cu ocazia zilelor:-

curãţeniei

-pãsãrilor

-apei

-pãdurii

-pãmântului

-ocrotirea mediului

Cu prilejul vizitelor, plimbãrilor şi excursiilor copiii au examinat elementele constituente

ale naturii cu atenţie şi curiozitate, Astfel au dobândit o mare cantitate de informaţii despre munca

omului , reprezentãri simple despre structura şi condiţiile de viaţã ale unor plante şi animale,

despre legi obiective ale succesiunii anotimpurilor, formându-li-se treptat şi sentimental de respect

şi dragoste pentru naturã , ca şi pentru om şi realizãrile sale.

Important este sã contribuim prin întreaga noastrã activiate la realizarea relaţiei de

prietenie a copiilor cu natura,considerând natura prietena copiilor darxi copiii sã devinã prietenii

naturii ocrotind-o şi iubind-o ca pe o prietenã adevãratã.

Bibliografie:

1.Revista Învãţãmântului preşcolar nr 3-4/2000

2. Revista Învãţãmântului preşcolar nr.1 /2007

3.Ghid metodic de educaţie ecologicã /învãţamântul preşcolar

4.Programa activitãţilor instructiv-educative în grãdiniţa de copii

21

PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR – ACTIVITĂŢI PENTRU

REALIZAREA EDUCAŢIEI FORMALE, NONFORMALE ŞI INFORMALE

Prof. Bordeţ Dorin Dănuţ,

Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,, Aurora ,, Reşiţa

Natura a fost, este şi va fi indispensabilă speciei umane. Resursele pe care le-a pus la

dispoziţie au fost văzute de oameni de-a lungul timpului, de cele mai multe ori, ca fiind

inepuizabile. Însă orice activitate cu specific uman a influenţat în mod pozitiv sau negativ mediul

fizic. Aşa se face că în prezent la scară mondială, nu doar că se constată existenţa unor de

probleme de reală importanţă, precum poluare, încălzire globală, lipsa resurselor energetice,

defrişări masive, ci se întreprind şi activităţi cu scopul de a se realiza conştientizarea necesităţii

protecţiei mediului înconjurător.

Implementarea acţiunilor de protejare se realizează pe toate palierele sociale, de la vârste

fragede, până la cele înaintate, în mod instituţionalizat sau nu. Pornind de la potenţialul de formare

umană, prin educaţia realizată în şcoli, spre ceea ce se numeşte educaţie permanentă şi

autoeducaţie, educatul de mâine va fi cel care îşi va însuşi şi comportamente de protejare a naturii.

În lucrarea de faţă vom identifica o serie de activităţi cu caracter educativ, la nivel formal,

nonformal şi informal, realizabile pentru toate categoriile de vârste. Vom specifica rolul lor în

formarea şi dezvoltarea personalităţii umane, precum şi caracterul interdisciplinar al acestora.

Educaţia formală realizată într-un cadru instituţionalizat, printr-o serie de acţiuni

sistematice şi organizate de către cadre didatice pregătite (Stan, 2001), incumbă o gamă largă de

conţinuturi specifice, între care se regăsesc şi cele care ţin de problematica lumii contemporane, în

care se integrează şi subiectul de faţă, protecţia mediului.

Acest tip de educaţie permite categoriile de activităţi să fie constituite în cadrul: unei

singure discipline de învăţământ specifice, respectiv domeniu experienţial; mai multor discipline

aparţinând unei singure arii curriculare; la nivel transversal, pe mai multe arii curriculare; ca

disciplină de sine stătătoare.

Fie că sunt activităţi desfăşurate la nivel preşcolar, primar, gimnazial, liceal, în funcţie de

modalitatea în care sunt implementate în cadrul instituţionalizat al grădiniţei, şcolii, liceului, ele au

de cele mai multe ori forma următoare:

22

a) activităţi de convorbire pe baza unor imagini/vizite/prezentări PowerPoint/

diafilme/documentare

b) jocuri de rol/dramatizări/piese de teatru/scurtmetraje

c) Studii de caz/Proiecte, proiecte tematice, de grup, individuale

Caracteristicile acestui tip de educaţie formală ecologică ţin de faptul că au scopul de a

informa elevii, părinţii, comunitatea, cu privire la probleme cu care se confruntă natura, omenirea,

şi de a oferi soluţii fictive pentru soluţionarea lor. Modalitatea lor de organizare poate oscila de la

frontal spre cooperare în perechi, grup, cu strategii didactice tradiţionale şi moderne, dar cu

insistare pe ultimile, care oferă un grad mai sporit de interactivitate.

Rolul lor în dezvoltarea educatului stă în formarea unei conştiinţe active pentru protejarea

naturii, prin caracterul preponderent informativ, conştientizându-se problemele care apar în urma

încălzirii globale, defrişărilor, în urma comportamentului agresiv asupra mediului, în urma

atitudinii negative. El se extinde spre dezvoltarea: proceselor gândirii, aptitudinilor/talentului,

moralităţii, lucrului în echipă.

Educaţia nonformală reprezintă totalitatea acţiunilor extra-para-peri şcolare, organizate,

structurate şi instituţionalizate, cu efecte formative, dar desfăşurate în afara sistemului de

învăţământ (Bontaş, 1998). Se concretizează într-o educaţie complementară pentru elevi,

suplimentară pentru cei care şi-au întrerupt studiile, de subsituţie, pentru cei analfabeţi (Jinga,

2008).

Activităţile cu caracter ecologic, în cadrul educaţiei non-formale pot lua următoarea formă:

a) acţiuni de selectare a deşeurilor pe cele patru categorii: hârtie, plastic, baterii,

electrocasnice, în cadrul spaţiilor şcolare, instituţiilor locale;

b) activităţi de ecologizare a spaţiilor publice din şi în afara comunităţii locale;

c) activităţi de plantare de pomi, flori, plante;

d) activităţi de protejarea a animalelor fără stăpân;

e) activităţi de promovare cu mesajul: Protejaţi natura;

f) concursuri cu temă ecologică

Rolul lor constă în caracterul practic pe care-l conţin, dezvoltând în special comportamente

pozitive faţă de mediu, prin acţiuni directe cu acesta. Educatul implicat poate să-şi însuşească pe o

durată mai lungă de timp noţiuni şi acţiuni de protecţie, realizându-se astfel mult dorita educaţie

peramentă şi autoeducaţie.

Educaţia informală reprezintă totalitatea influenţelor nesistematice, neorganizate, spontane

cu care individul vine în contact, din partea familiei, a grupului de prieteni, mass-mediei (Jinga,

2008). Unul din factorii cu care se intră des în contact şi care promovează acţiuni de natură

23

ecologică este mass-media. Familia şi grupul de prieteni urmează pe locul II.

Se regăsesc în acest tip de educaţie modalităţi de promovare ca:

a) mediatizarea situaţiilor critice ale stării mediului înconjurător;

b) promovarea unor acţiuni de ecologizare;

c) selectare a deşeurilor de la nivel local spre fiecare familie;

d) activităţi în timpul liber, desfăşurate cu prietenii, rudele, de ecologizare a unor spaţii verzi,

publice;

Rolul lor constă în soluţionarea problemei mediului cu care se confruntă Terra. Aici se

adaugă şi închegarea unor relaţii cu scop umanitar, creare de prietenii, socializare,

interculturalitate, în cazul în care activităţile se extind la nivel internaţional.

Caracterul interdisciplinar este observabil. Aşa cum cele trei tipuri de educaţie se află în

strânsă interdependenţă, aşa sunt şi activităţile enumerate. Plecând din spaţiul instituţionalizat, cu

rolul de a informa, se trece spre cel nonformal, cu un caracter formativ-aplicativ, cu rolul de a

acţiona, finalizându-se cu realităţile informale, din care individul este capabil să selecţioneze şi să

acţioneze din proprie inţiativă, la nivel local, naţional, internaţional.

Ciorchinele este o tehnica care exersează gândirea liberă a copiilor asupra unei teme şi

faciliteaza realizarea unor conexiuni între idei, deschizând cheile de acces şi actualizând

cunoştinţele anterioare.

Exemplu:

Metoda ciorchinelui a fost aplicată în activitatea ,,Aşa da, Aşa nu! ’’.

Elevii au fost împărţiţi în două grupe şi au primit cartonaşe înfăţişând acţiuni pozitive ale

asupra mediului, dar şi acţiuni negative. Pe cartonaşe au fost înfăţişate acţiuni de genul: un vânător

vânând animale, un copil mergând pe bicicletă, un copil lovind animale, uzine care poluau aerul

etc. Cartonaşele reprezentând acţiunile pozitive trebuiau aşezate în ciorchinele ,,Aşa da ! ’’, iar

cartonaşele cu acţiunile negative în ciorchinele,, Aşa nu!’’. Se cere elevilor să completeze

ciorchinele şi cu alte acţiuni pe care ei le ştiu. Activitatea a luat forma unei întreceri şi a ieşit

învingătoare grupa care a terminat cel mai repede de completat ciorchinele.

Turul galeriei este o tehnică de învăţare prin cooperare care stimulează gândirea,

creativitatea şi învăţarea eficientă, încurajând elevii să-şi exprime opiniile cu privire la soluţiile

propuse de colegii lor.

Exemplu:

În cadrul activităţii ,,Păsările şi arborii’’ desfăşurată cu ocazia zilei de 10 mai - Ziua

Păsărilor şi Arborilor, s-a urmărit ca prin metoda turul galeriei să fie precizate de către elevi cât

24

mai multe soluţii de ocrotire a păsărilor şi pomilor. Elevii au fost organizaţi în grupuri de câte doi

elevi, fiecare grup trebuia să scrie răspunsul la o întrebare în legătură cu păsările şi arborii:

-primul grup: Ce rol au păsările ?

-al doilea grup: Ce rol au pomii?

-al treilea grup: Ce legătură credeţi că există între păsări şi pomi?

-al patrulea grup: Ce putem face pentru a ocroti păsările?

-al cincilea grup: Ce putem face pentru a proteja copacii?

După expunerea răspunsurilor, fiecare grup a examinat răspunsurile celorlalte grupe şi au

fost îndemnaţi să pună întrebări, să clarifice unele aspecte. În acest mod s-au descoperit soluţii

alternative privind ocrotirea păsărilor şi a pomilor.

Toate aceste strategii au fost adaptate şi aplicate ţinând seama de relaţia existentă între

învăţare şi nivelul de dezvoltare al elevilor , cu respectarea particularităţilor individuale şi

valorificarea optimă a potenţialului intelectual şi aptitudinal al acestora.

Bibliografie:

1. Albulescu, I., Albulescu, M., (2000), Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star,

Cluj Napoca

2. Cerghit, I., (2006), Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi

25

PROMOVAREA EDUCAŢIEI ECOLOGICE LA COPII

Prof. Maroiu Manuela

C.S.E.I. ”Aurora” Reșița”

”Omul nu poate să supraviețuiască fără natură, pe când natura poate exista și fără

prezența oamenilor”.

În rândul copiilor, educația ecologică poate fi promovată de la vârste fragede. Cea mai

productivă perioadă pentru a face cunoștință cu lumea înconjurătoare este vârsta de 3-6 ani, când

copiii sunt curioși să afle cât mai multe despre ceea ce îi înconjoară.

Copacii și mediul înconjurător

De ce viața noastră depinde de ei?

Mediul înconjurător este un mecanism viu, care necesită grijă și protecție. De aceea,

fiecare copil trebuie educat să aibă un comportament ecologic și să înțeleagă că nu trebuie să

dăuneze mediului în care trăiește.

Puterea copacilor

- 20 de milioane de copaci produc 260 de milioane de tone de oxigen și absorb 10 milioane

de tone de dioxid de carbon;

- un copac de dimensiuni medii poate produce cantitatea de oxigen necesară pentru o familie

pentru un an de zile;

- pacienții care au vedere spre copaci petrec cu 8 % mai puține zile în spital.

Învață copilul să iubească mediul în care trăiește

- educă-l pe cel mic să scoată aparatele din prize atunci când nu le utilizează;

- fii un exemplu pentru copilul tău! În așa fel copilul învață cum trebuie să se comporte cu

mediul înconjurător și ce nu trebuie să facă;

- învață-l pe cel mic să sorteze deșeurile în trei categorii: plastic, hărtie și sticlă;

- în timpul excursiilor, explică-i copilului ceea ce vede și lasă-l să intre în contact cu natura;

- încurajează reutilizarea produselor și descurajează irosirea apei, a energiei electrice sau

altor bunuri cu impact asupra mediului.Mediul înconjurător reprezintă sursa vie, enormă şi

deosebit de complexă a vieţii noastre, o îmbinare strâns corelată de elemente naturale şi

26

antropice. Relația om-natură trebuie intensificată ca rezultat al unei civilizaţii înalte şi

datorită „sprijinului” pe care ni-l oferă aceasta. Noi oamenii suntem cei care putem

reechilibra natura, respectând legile acesteia şi purtându-ne ca „buni gospodari”.

Prin această „lumină verde” din viaţa noastră, cum îmi place să o numesc, voi încerca să

stimulez copiii şi să le imprim acestora dorinţa de schimbare, de cooperare, dar şi de

competiţie; să- i fac să înţeleagă “legile naturii” şi să le respecte cu desăvârşire.

Dragostea pentru mediu se învaţă de mic, iar noi adulţii suntem obligaţi să îi îndrumăm pe aceştia

în spiritual civic şi miral de a proteja mediul ce-i înconjoară.Copiii sunt curioşi de lumea

înconjurătoare şi nerăbdători să primească un imbold, cât de mic, pentru a o cunoaște.

Nu trebuie să uităm că nu natura ne aparţine nouă, ci noi aparţinem naturii. De aceea trebuie să

ţinem seama de nevoile ei şi să nu stricăm starea de echilibru atât de necesară supravieţuirii

noastre.

Cultivarea cunoaşterii mediului înconjurător la vârsta preşcolară presupune din partea educatoarei

multă creativitate, spontaneitate, răbdare şi consecvenţă. Prin contactul nemijlocit cu aspectele

mediului voi încerca să le ofer copiilor posibilităţi multiple de înţelegere a diferitelor actiuni pe

care le vom întreprinde în vederea înfrumuseţării şi ocrotirii mediului.

Pentru verificarea şi sistematizarea cunoştinţelor de cunoaștere, protejare și ocrotire a mediului

înconjurător am organizat un concurs cu tema “Micii ecologişti în competiţie”. Scopul acestui

concurs a fost de a forma şi dezvolta spiritual competitiv şi de a fixa şi consolida cunoştinţe legate

de anotimpul toamna.

Bibliografie :

1. Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Ghid metodic pentru cunoaşterea mediului, 2001, Ed. Radical;

2. Buză, I., M., Brânză, C., Ichim, M., Cunoaşterea şi protejarea mediului ambient, 2002, Rvista

Învăţământului Preşcolar, Nr. 3-4;

3. Ciubotaru, M., Geamănă, N., A., Jalbă, C., Educaţia ecologica în grădiniţă, 2005, Ed. CD Press,

Bucureşti.

27

ROLUL EDUCAŢIEI ECOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

COPILULUI

Prof. Moise Liviu

C.Ş.E.I ,,AURORA,, Reşiţa

În amplul proces de formare a omului , este deosebit de important ca viaţa din afara şcolii

să continue să completeze, să consolideze şi să desăvârşească opera educativă într-un adevărat

comportament european. Pregătirea elevilor ca viitori cetăţeni ai Uniunii Europene a devenit o

provocare şi o necesitate prefigurată de un viitor previzibil, care îi va solicita să trăiască într-o

permanentă stare de adaptare pentru a putea face faţă schimbărilor insidioase sau brutale şi

oportunităţilor potenţiale. Formarea elevilor cu o conştiinţă şi o conduită ecologică devine o

cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers educativ şcolar şi extraşcolar. Implicarea

elevilor, de la clasele mici şi până la liceu, în activităţîle de cunoaştere, înţelegere a unor fapte şi

fenomene din universul apropiat, în identificarea şi rezolvarea unor probleme de poluare şi

degradare a mediului, are ca rezultat formarea unor convingeri şi deprinderi de apărare, conservare

şi dezvlotarea mediului înconjurător – condiţie de viaţă civilizată şi sănătoasă. Bazate pe cooperare

şi colaborare, diversitatea activităţilor practice desfăşurate cu elevii asigură asimilarea multor

reguli de comportament care se constituie în elemente de bază în formarea unei educaţii europene

a oamenilor de mâine

Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele noastre,

respectiv atunci când omul a cucerit întreg spaţiul Terrei prielnic vieţii. Acum, bogăţiile şi

resursele de energie au fost afectate în aşa măsură, încât se întrevede epuizarea rapidă a unora

dintre ele, iar unele condiţii esenţiale existenţei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otrăvire. Se

deduce astfel, posibilitatea ca viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării, dacă bineînţeles,

nu se iau măsuri energice de protecţie a planetei. Omul a înţeles că face şi el parte din natură, că

Terra şi resursele ei sunt limitate, că această planetă funcţionează ca un sistem şi că dereglările

produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru un întreg circuit, inclusiv pentru om. Omenirea nu

poate renunţa însă la ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru realizarea acestor

ritmuri, cu menţinerea unei bune calităţi a mediului, este exploatarea acestuia în aşa fel încât să se

poată regenera şi conserva în permenenţă. Începând din 1970 au apărut semne clare de

îmbolnăvire a planetei: subţierea stratului de ozon, încălzirea globală, ploile acide, poluarea apelor,

28

a aerului şi solului. Oamenii au început să înţeleagă necesitatea adoptării unui comportament

responsabil fată de natură. Însă responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător

este atât individuală, dar mai ales colectivă: protecţia naturii angajează colaborare şi sprijin

reciproc pe plan local, judeţean, naţional şi mai ales internaţional. Permanent, factorii de mediu –

apa, aerul, solul – sunt supuşi agresiunii activităţilor umane. Înrăutăţirea progresivă a calităţii

acestora determină implicaţii de ordin social cu repercusiuni asupra calităţii vieţii

Educaţia înseamnă creştere, hrănire, cultivare şi tocmai de aici rezultă interdependenţa

acesteia cu mediul. Natura ne face egali intre noi – ca oameni. Educaţia ne face egali cu natura.

Ocrotirea planetei nu este responsabilitatea unor specialisti, ci a tuturor oamenilor. Transformând

mediul, omul se transformă pe sine însuşi. Ne dorim să respirăm aer curat, să bem apă curată, să

mâncăm sănătos, în timp ce recurgem la acţiuni care îmbolnăvesc tot ce ne înconjoară: practicăm

agricultura intensivă, modificăm genetic organismele, construim acolo unde nu este necesar şi

defrişăm excesiv, pescuim tot ce putem din mări şi oceane, exploatăm resursele fără să ne gândim

la capacitatea lor de regenerare, obligăm Pământul să “fumeze” pasiv gazele emanate de

autovehicule.

Rolul major revine dascãlilor care, încã de la intrarea copiilor în şcoalã, îi vor ajuta sã

conştientizeze cã toţi oamenii au datoria protejãrii mediului în care trãiesc, întrucât mediul oferã

tot ceea ce este necesar fiinţei umane, iar aceasta are datoria de a face acelaşi lucru. În cadrul

lecţiilor la care se preteazã educaţia ecologicã sau în cadrul activitãţilor extracurriculare elevii

trebuie informaţi despre elementele mediului înconjurãtor, sã iubeascã plantele şi animalele, sã

adopte un comportament adecvat raportat la mediul în care îşi desfãşoarã activitatea şi sã ia

atitudine faţã de cei care încalcã regulile

Şcoala prin destinaţia şi rolul său asigură cadrul adecvat în care se desfăşoară un complex

de formare a elevilor, sub cele două laturi ale sale: cea instructivă şi cea educativă. O cerinţă

deosebit de importantă pentru orice demers didactic constă în pregătirea elevilor cu o concepţie şi

conduită ecologică bună, obiectiv de mare actualitate şi importanţa pentru calitatea vieţii.

Bibliografie:

1.Văidianu Dumitru, Văidianu Ecaterina, Educaţie ecologică, Editura Mirton, Timişoara, 2003.

2.Alexandra Vidu, Lucia-Maria Predeţeanu, Ecologie-prietenii naturii-suport didactic prntru

clasele III-IV, editura ERC- Press Educativ ERC

3.http://www.adevărul.ro/ziua Pământului

29

ACTIVITĂŢI EDUCATIVE PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI

Prof. înv. primar Nedelcu Corina Emilia

Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa

Încă de mici copiii trebuie învăţaţi să iubească natura şi să o protejeze.Acest lucru se poate

realiza cu adevărat prin intermediul unor programe educative desfăşurate în cadrul şcolii.

ACTIVITĂŢI EDUCATIVE CARE SE POT DESFĂŞURA ÎN ŞCOALĂ:

Excursii în natură.

Observarea dirijată a unor fenomene.

Vizionare a unor prezentări Power Point.

Povestirea unor întâmplări adevărate sau aflate din alte surse.

Experimente simple:-plantare a unor seminţe

-plantare a unor răsaduri

-plantarea unor pomi sau flori.

Efectuarea unor experimente simple pentru cunoaşterea caracteristicilor apei în diferite stări

(fierbere,evaporare).

Activităţi de îngrijire a plantelor.

Lecturarea unor materiale:enciclopedii, atlase, reviste.

Sortarea deşeurilor pentru reciclare (deşeurile grupei).

Realizarea de obiecte noi din deşeuri.

Crearea de sloganuri pentru promovarea reciclării deşeurilor.

Excursia-mijloc de realizare a educaţiei ecologice

Excursia reprezintă un mijloc didactic de mare importanţă în raport cu dezvoltarea cognitivă

şi afectivă a copilului, oferă copiilor posibilitatea să observe, să cerceteze, să cunoască în mod

direct o mare varietate de aspecte din natura, de ordin biologic despre mediul natural şi factorii de

mediu. Contribuie la educarea şi dezvoltarea simţului estetic, trezeşte dragostea pentru natura si

respectul pentru frumusetile ei, stimulează curiozitatea şi spiritul de echipă al copiilor, aceştia

întipărindu-şi în memorie unele aspecte care poate vor fi de neuitat pentru ei, şi le vor întipări în

memorie pentru tot restul vieţii. Excursia didactică are ca scop principal lărgirea orizontului

30

didactic, realizând de asemenea legătura dintre teorie si practică. Etapele ce trebuie parcurse pentru

organizarea acestei activităţi, urmăresc în general structura oricărui tip de excursie, dar importanţa

majoră o are etapa pregătitoare, organizatorică, de pregătire a colectivului de elevi pentru a fi

capabili sa realizeze obiectivele propuse pe parcursul activităţii. Stabilirea atentă a obiectivelor

este foarte importantă. Trebuie stimulată dorinţa şi curiozitatea elevilor de a descoperi noi

fenomene şi elemente, dar şi dorinţa de călătorie în scopul cunoaşterii şi, nu în ultimul rând,

crearea unui suport informativ-educativ pe plan ecologic, pentru protecţia mediului.Această formă

de excursie are ca scop principal lărgirea orizontului didactic, realizând de asemenea legătura

dintre teorie şi practică. Acest tip de activitate anticipează intuirea, cunoasterea generală, uşurând

succesul învăţării. Are avantajul de a facilita observarea elementelor mediului în ansamblul lor ,cu

interrelaţiile specifice, uşurând deducerea cauzelor care le-au generat.Excursia este una dintre cele

mai atractive, plăcute si utile activităţi de recreere şi odihnă activă, facilitând contactul direct cu

mediul, aceasta presupunând o percepere activă a unor zone geografice, peisaje, acţionand direct

asupra acestora. Prin aceste acţiuni copiii dobândesc informaţii, îşi formează reprezentări, trăiesc

experienţe de învăţare.

Proiectul tematic

Metoda proiectului tematic presupune o abordare transdisciplinară a unei teme bine stabilite

în raport cu cerinţele programelor şcolare, cu capacităţile intelectuale implicate, dar şi cu interesele

şi abilităţile practice ale elevilor, fiind o formă de evaluare motivantă pentru ei, chiar dacă volumul

de muncă este sporit.Activităţile integrate care se desfăşoară pe parcursul unui proiect tematic

asigură o învăţare activă, reflectând interesele şi experienţa elevilor şi au finalităţi reale. În cadrul

lor, elevul îşi concentreză atenţia şi energia, cu atât mai mult cu cât are oportunitatea de a-şi

personaliza cunoştinţele dobândite prin mijloace artistice: creaţii „literare”, postere educative,

afişe, desene, albume, jocuri, produse practice. Este o metodă complexă, care necesită o perioadă

mare de timp (una sau mai multe săptămâni) şi care se poate realiza individual şi în grup, aducând,

astfel, mai multe beneficii.

Avantajele folosirii proiectului tematic sunt multiple:

� valorizează experienţa cotidiană, informaţiile şi interesele elevilor: aceştia trebuie să–şi

folosească cunoştinţele, deprinderile,abilităţile şi capacităţile în contexte noi, să caute informaţii

suplimentare, să le combine, să formuleze probleme, să caute soluţii;

� oferă posibilitatea fiecărui elev de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţile sale

sunt cele mai evidente;

31

� oferă oportunităţi pentru realizarea unei cooperări educaţionale între principalii actori: elev

elev, elev-învăţător, învăţător-elev-părinte;

� stimulează acumularea de cunoştinţe, dezvoltă capacităţile şi abilităţile de comunicare,

colaborare şi ajutor , determinând învăţarea reciprocă;

� contribuie la formarea atitudinii de gândi înainte de a acţiona şi la conştientizarea faptului că

doar împreună oamenii pot reuşi să realizeze ceea ce îşi propun;

� oferă un context flexibil de organizare a evaluării printr-o multitudine de alte metode didactice.

Activităţi de ecologizare şi de plantare a copacilor

Activităţile practice stimulează spiritul practic şi pe cel competitiv , prin solicitarea de a

efectua, în perechi sau în echipă, diverse activităţi. Un vechi proverb chinezesc spune:”Aud,uit;

văd , reţin;fac, înţeleg.” Elevii de vârstă şcolară mică sunt curioşi, au multe nelămuriri, sunt

receptivi şi uşor de modelat. Efectuarea experimentelor este pentru ei un motiv de mare

bucurie.Participă cu entuziasm iar satisfacţia unei reuşite îi stimulează şi le dă imboldul de a

continua. Pricep repede,observă rezultatele, le interpretează, se implică cu responsabilitate în

acţiuni concrete precum: îngrijirea plantelor din clasă, menţinerea curăţeniei în curtea şcolii,

plantarea de seminţe, fori sau puieţi în curtea şcolii.Îi facem să descopere astfel plăcerea de a trăi

într-un mediu ambiant curat şi plăcut. Ceea ce trebuie făcut este o amplă campanie de educare a

tinerei generaţii, de implicarea acesteia în acţiuni de soluţionare a problemelor ecologice: plantarea

unor pomi sau a florilor în curtea proprie sau a şcolii, colecterea de materiale reciclabile,etc.

Numai astfel vor aprecia şi preţui natura, vor înţelege că de ea depindem şi că ea e casa noastră. De

felul în care o îngrijim, depinde felul în care trăim: natură curată,oameni sănătoşi. “Diferenţa

dintre şcoală şi viaţă? În şcoală înveţi o lecţie, apoi dai un test. În viaţă ai dat un test care te învaţă

o lecţie.”- Tom Bodett E timpul să demonstrăm ce am învăţat din lecţiile oferite de natură, acum,

când poate nu e prea târziu.

Bibliografie:

1. Cuciinic, C., Pintilii A., (2000), Natura - prietena mea, Editura Aramis, Bucureşti

2. Diminescu, N., (2003), Descoperă natura, Editura Mirton, Timişoara

3. Toth, M., (2002), Mediul înconjurător în educaţie: educaţie ecologică, educaţie pentru mediu

sau educaţie privind mediul?, Editura Studium, Cluj-Napoc

32

EEDDUUCCAAŢŢIIEE PPEENNTTRRUU MMEEDDIIUULL ÎÎNNCCOONNJJUURRĂĂTTOORR ÎÎNN

ÎÎNNVVĂĂŢŢĂĂMMÂÂNNTTUULL PPRRIIMMAARR

PPrrooff.. DDrrăăgghhiiţţăă RRooddiiccaa

C.Ş.E.I ,,Aurora” Reşiţa

Accelerarea schimbărilor pe toate planurile, impactul dintre tehnologie şi mediul natural,

reclamă o nouă mentalitate privind problematica mediului, deci o educaţie ecologică de la cea mai

fragedă vârstă.

Infuzarea „noilor educaţii” în curriculum-ul şcolar este, la momentul actual, o necesitate, cu

atât mai mult cu cât asistăm la noi provocări în evoluţia socială (deteriorarea continuă a mediului,

exploziile demografice, agresiunea culturală provocată de mass-media etc.), toate acestea având un

impact deosebit asupra formării comportamentelor de bază ale copilului, viitorul cetăţean.

Educaţia ecologică în şcoală reprezintă o preocupare constantă în toate categoriile de

activităţi. Acest demers este de o importanţă majoră întrucât primele forme de organizare a

cunoaşterii de către copii a mediului înconjurător apar în învăţământul preprimar şi se continuă în

clasele primare prin introducerea obiectului Matematică şi explorarea mediului începând cu clasa

pregătitoare.

Întrucât problematica mediului are un caracter pluridisciplinar şi o mare complexitate, o

evoluţie rapidă şi greu de prevăzut şi un caracter prioritar, conţinuturile trebuie relaţionate cu

viitorul planetei şi supravieţuirea speciei umane.

Cea mai potrivită cale de introducere a educaţiei ecologice în şcoli este infuzarea unor

dimensiuni ale acesteia în cadrul disciplinelor existente. Prin tratare interdisciplinară se poate

ajunge la formarea unei viziuni globale şi a unui sistem coerent de atitudini şi comportamente

potrivit vârstei şcolarului. Urmărită pe toată durata şcolarităţii, educaţia ecologică poate forma

cetăţeni responsabili prin conştientizarea pericolelor ce ameninţă umanitatea şi patrimoniul său

natural.

Educaţia ecologică este o problemă de politică educaţională, deoarece trebuie să vizeze

dezvoltarea simţului responsabilităţii şi solidaritatea între ţări şi regiuni, indiferent de nivelul lor de

dezvoltare, pentru păstrarea şi ameliorarea mediului.

Obiectivele ce trebuie urmărite în şcoală sunt:

– „alfabetizarea” în materie de mediu;

– conştientizarea diversităţii şi importanţei problemelor ecologice, ca şi a

comportamentelor umane care afectează mediul;

33

– înţelegerea corectă a raportului individ-mediu (George Văideanu sublinia că „omul se

integrează în mediu – acest ansamblu extrem de complicat –, iar viaţa lui e condiţionată de viitorul

mediului”);

– dezvoltarea respectului faţă de mediu şi a responsabilităţii;

– analiza critică a problemelor de mediu;

– dezvoltarea capacităţii de a lua decizii etc.

Printre situaţiile de învăţare funcţională a cunoştinţelor referitoare la mediu, V. de

Landsheere enumera: observaţiile de teren, constituirea de dosare plecând de la observaţiile directe

şi de la analiza presei sau a documentelor tehnice, difuzarea informaţiilor primite şi analizate prin

diverse mijloace – jurnal şcolar, corespondenţă interşcolară etc. – discuţii de grup cu sau fără

participarea unor persoane – resurse sau experţi, studii de caz, jocuri de rol, exerciţii de simulare

etc.

Pornind de la premisa că şcoala mileniului III este centrată pe elev – deci pe cel care învaţă

– se impune înlocuirea caracterului enciclopedist al actului educativ cu un proces activ care să

implice atât activitate mentală, cât şi activitate fizică, formând capacităţi şi competenţe necesare pe

parcursul întregii vieţi: de a observa şi analiza, de a interpreta, de a compara, de a selecta, apoi de a

generaliza, de a comunica, de a coopera, de a iniţia şi de a finaliza un proiect. Se impune astfel o

abordare interdisciplinară a problemelor de studiat şi, de asemenea, parteneriatul între învăţători

sau învăţători-profesori de la anumite discipline.

Aparent, tema Educaţie ecologică – educaţie pentru viaţă ne-ar trimite doar la disciplinele

Ştiinţe şi Geografie. Dar, valorificând creativ conţinuturile ce trebuie transmise elevilor consider

că valenţe ale acestei teme pot fi abordate chiar de la clasa pregătitoare, în orele de Comunicare în

limba română (C.L.R.), Arte vizuale şi, Abilităţi practice (AV-AP) şi Matematică şi explorarea

mediului (MEM).

Urmărind pe parcursul întregului ciclu primar realizarea obiectivelor educaţiei ecologice,

atât prin valorificarea conţinuturilor unor texte din manual, cât şi prin excursiile, vizitele, mapele

tematice realizate, vom constata că la sfârşitul acestei perioade elevii au un bagaj de cunoştinţe,

dar şi de abilităţi în stare să-i facă să acţioneze în vederea protejării mediului, chiar de la această

vârstă. Astfel, copilul va fi capabil să protejeze mediul apropiat (curtea, spaţiul verde, arborii

existenţi), să planteze o floare, un copac, să atragă atenţia celorlalţi pentru a păstra curăţenia, să

participe la reciclarea unor deşeuri (din sticlă, plastic, hârtie) etc. Elevul va fi antrenat atât în

activităţile de observare, cât şi de manipulare şi experimentare, avându-se în vedere faptul că

învaţă mult mai temeinic atunci când lucrează practic şi când forma de activitate depăşeşte spaţiul

băncii de şcoală. Nu trebuie scăpat din vedere şi faptul că o învăţare eficientă presupune feed-back,

34

care-i oferă copilului nu numai măsura realizării unei sarcini, cât, mai ales, valoarea (calitatea) pe

care o are activitatea desfăşurată.

Ca opţional la diverse clase, Educaţia ecologică – educaţie pentru viaţă poate viza

derularea unor acţiuni lunare sau bilunare. Aceste acţiuni vor cuprinde o parte de informare

teoretică: copiii caută materiale din cărţi, ziare, reviste, emisiuni TV pe care le prezintă în şedinţele

programate şi o parte practică: acţiuni de ecologizare a zonei în care locuiesc dar şi de

conştientizare a localnicilor prin afişe, sloganuri, panouri plasate în zone aflate în pericol de

distrugere.

Bibliografie

1. Curriculum naţional. Programe şcolare pentru învăţământul primar, MEN, CNC,

Editura Corint, Bucureşti, 1998

2.Lecturi istorico-geografice (antologie de texte), clasele I-IV, Editura Aramis, Bucureşti,

1998

3.Landsheere, V., Landsheere, G. – Definirea obiectivelor educaţiei, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1979

4.Dragu, V., Ungureanu, A. – Exerciţii de proiectare. Proiectarea interdisciplinară la

disciplina Ştiinţe (cl. III-IV), Editura PAN EUROPE, Iaşi, 2003

5.Dumitrescu, F., Stănculescu, C. – Natura pe înţelesul copiilor, Editura Carminis, Piteşti,

1998

35

UN MEDIU AŞA CUM NE DORIM

prof. Dogaru Letiţia Nadia

C.Ş.E.I. ,,Aurora,, Reşiţa

Dacă ne gândim la sănătatea noastră, trebuie amintit că mare parte din boli sunt (şi) din

cauza poluării din mediul în care trăim şi care ne slăbeşte.... iar inundaţiile ce devastează ţara se

trag nu din ghinion sau furia naturii ci din defrişări şi desecări....

Înmulţirea dăunătorilor vine de la faptul că omul a distrus mare parte din locul de viaţă a

păsărilor sălbatice, reptilelor şi liliecilor şi nu mai are cine mânca surplusul de şoareci şi insecte....

Şi aşa mai departe..... Şi dacă înţelegem toţi că trebuie să luăm în serios protecţia mediului şi că un

mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic e un drept important al fiecăruia, de care avem

mare nevoie şi pe care trebuie să îl apărăm, va fi mai uşor să se facă cele de trebuinţă decât dacă

mai amânăm puţin până ajungem să simţim fiecare direct şi dureros pe propria piele ce înseamnă

să nu ai un mediu curat.

Un "mediu curat" înseamnă ceva care este nu doar fără gunoaie şi care "arată frumos" ci

care şi este cât mai aproape de cum era înainte ca omul să înceapă să schimbe natura... Pentru că

fiecare plantă şi animal are un rost, chiar cele pe care le credem "urâte" sau "rele" sau

"nefolositoare", şi cu cât schimbăm mai mult natura cu atât riscăm mai mult să facem rău fără să

vrem, chiar nouă înşine, deşi adesea asta se vede numai în timp îndelungat şi în primii ani ni se

poate părea că am făcut bine sau că nu am stricat cine ştie ce în natură.

Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele noastre,

respectiv atunci când omul a cucerit întreg spaţiu al Terrei, prielnic vieţii. Acum, bogăţiile şi

resursele de energie au fost afectate în aşa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora

dintre ele, iar unele condiţii esenţiale existenţei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otrăvire.

Se deduce astfel posibilitatea că viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării, dacă

bineînteles nu se iau măsuri energice de protecţie a planetei. Omul a inteles că face şi el parte din

natură, că Terra şi resursele ei sunt limitate, că această planetă functionează ca un sistem şi că

dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru un întreg circuit, inclusiv pentru om.

Omenirea nu poate renunţa însă la ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru

realizarea acestor ritmuri, cu menţinerea unei bune calităţi a mediului, este exploatarea acestuia în

aşa fel încât să se poată regenera şi conserva în permanenţă.

Primele iniţiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, din

necesitatea salvării unor specii pe cale de dispariţie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea

36

naturii s-au diversificat. Începând din 1970, au apărut semne clare de îmbolnăvire a planetei :

subţierea stratului de ozon, încălzirea globală, ploile acide, poluarea apelor, a aerului şi a solului.

Oamenii au început să înţeleagă necesitatea adoptării unui comportament responsabil faţă de

natură. Insă responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător este atât individuală,

dar mai ales colectivă: protecţia naturii angajează colaborare şi sprijin reciproc pe plan local,

judeţean, naţional şi mai ales internaţional.

Construind fabrici şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile, defrişând pădurile pentru a

folosi lemnul şi a mari suprafeţele agricole, aruncând nepăsator în apă şi în aer cantităţi mari de

deşeuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, aşa încât uneori şi-a

pus în pericol însăşi viaţa lui. In asemenea situaţie, fiinţa umană s-a văzut nevoită să ia atitudine

pentru înlăturarea răului pe care l-a produs şi să treacă urgent la luarea unor măsuri pentru

protecţia mediului înconjurator, pentru menţinerea în natură a unui echilibru normal între toţi

factorii care compun mediu

Tehnologiile avansate sunt deja un capitol de mare actualitate pentru foarte multe

domenii de activitate nu numai din punct de vedere al economiei şi al societăţii dar şi pentru

protecţia mediului înconjurator. există o sumedenie de aplicaţii care au adus multe rezultate

pozitive atât în procesele informatice, industriale, în problemele legate de criza materiilor prime, în

procesele agricole, domeniul sănătăţii publice, dar ,pentru că aceste progrese nu sunt uniform

distribuite în zonele fierbinţi ale planetei.

Omul nu este doar stâlpul şi creatorul tehnologiei, ci este şi un proces invers prin

care omul devine dependent de tehnologie şi e format de ea. Istoria, mass-media este marcată de

mari mutaţii tehnologice, care, în mai multe etape, au modificat modurile de producere, difuzare şi

consumare a informaţiei.

Lumea noastră este un amestec de promisiuni excepţionale şi de perspective neliniştitoare, de

evoluţii dezirabile şi izbucniri tehnologice necontrolabile, tehnologia fiind potenţial ambivalentă,

de om depinzând sensul evoluţiei: spre progres, ordine si perfecţiune sau spre autodistrugere - fapt

ce trebuie să impună o înaltă moralitate şi responsabilitate în utilizarea imenselor energii şi

înaltelor tehnologii de care azi omul poate dispune.

Accelerarea schimbărilor şi şocul inevitabil al viitorului, impactul dintre tehnologie şi

mediul natural sau social, trecerea de la tehnologia forţată la înalta tehnologie reclamă o educaţie şi

mentalitate tehnologică nouă. Explozia informaţională şi uzura accelerată a cunoştinţelor

ştiinţifice, tehnice ca şi proliferarea, diversificarea şi perfecţionarea continuă a produselor

tehnologice impun educaţia tehnologică prin care omul să fie capabil să stăpâneasca mai bine şi să

exploateze mai eficient tehnologia nouă. Astfel, va fi înţeles omul în efortul său continuu de

37

perfecţionare, asociindu-şi tehnologia pentru a-şi dezvolta, prelungi şi multiplică forţa şi simţurile

prin instrumente şi maşini, produse ale tehnologiei (telescoape, radar, macarale, noi surse de

energii etc); pentru a comunica la distanţă prin sunet şi imagine (înţelegând şi utilizând structura

funcţională a unei emisii-recepţii); pentru a se extinde în spaţiu şi a reduce distanţele (prin noi

mijloace de transport moderne, colonizare cosmică etc); pentru a se elibera de muncile grele,

repetitive, în medii nocive (utilizând automate, roboţi); pentru a-şi multiplica capacităţile de

informare şi operare a informaţiei (cunoscând funcţionarea şi iniţiindu-se în exploatarea

ordinatoarelor, calculatoarelor), disponibilizându-se pentru activităţi creatoare şi, nu în ultima

instanţă, pentru a fi în armonie cu natura şi a evita dezechilibrele, pentru a şti să înveţe permanent

de la mama natură. Deci, în concluzie, omul apelează la tehnologie pentru a-şi face viaţa mai

usoară, dar totodată, el are nevoie de o inteligenţă superioară care trebuie impusă de la o vîrstă

fragedă pentru ca acesta sa poată menţine echilibrul tehnologic

Mediul înconjurător ne asigură condiţiile necesare vieţii, însă depinde de noi dacă

dorim să folosim aceste elemente esenţiale cât mai util sau dacă vrem să ocolim acest aspect al

vieţii noastre. Poluarea planetei se agravează pe zi ce trece şi se pare că populaţia nu acordă interes

acestui proces nociv. Convingerea că această problemă este doar a specialiştilor şi a forurilor

internaţionale, este tot atât de eronată, pe cât este şi de gravă. Ocrotirea planetei este o problemă

mondială şi tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-şi asume această responsabilit

Comportamentul cetăţenesc înseamnă responsabilitate. Să nu uităm că totul în viaţă se

învaţă. La fel si comportamentul eco. Educarea celor din jur (copii, tineri, batrâni) în spiritul

protejării mediului si transmiterea mesajelor eco către cetăţenii cu care interacţionăm sunt lucruri

fundamentale de care ne facem responsabili ca şi cetăţeni.Cu toţii suntem înconjuraţi de mesaje

eco şi am auzit de nenumărate ori ce trebuie să facem pentru a proteja mediul înconjurător. Însă

câti dintre noi chiar au răspuns acestui apel? Indiferent că ne găsim parţial sau total în spiritul

ECO, niciodată nu este prea târziu să ne reamintim ce putem face pentru a fi responsabili faţă de

mediul în care trăim.

38

PROIECT DE PARTENERIAT

MICII ECOLOGIŞTI

Prof.itinerant Roiban Ionela

C.S.E.I. ”Aurora” Reşiţa

MOTTO:

,,A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea

naturii, atât de ameninţată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii.”

(E.A.Pora)

ARGUMENT:

Progresele considerabile în domeniul ştiinţei şi tehnicii constituie, fără îndoială, dovada

înaltelor performanţe ale muncii productive şi creaţiei. Dar, folosirea unor descoperiri ştiinţifice şi

a unor invenţii tehnice în defavoarea omului şi a raporturilor lui cu natura a determinat grave

contradicţii între tehnosferă, troposferă ( atmosferă şi hidrosferă ) şi biosferă ( plante, animale, om

şi mediul vitalizant ). Acţiunile omului asupra mediului sunt – unele inofensive, altele protejează

natura, altele sunt nocive, periclitând, direct sau indirect, viaţa. Vânătoarea, pescuitul, agricultura,

ca ocupaţii, au fost şi sunt sursa confortului material al omului în lupta sa pentru supravieţuire, dar,

excesele, goana după profit au dus şi duc la grave dezechilibre în zoocenoză ( au dispărut şi sunt

pe cale de dispariţie unele specii de animale ) şi în fitocenoză ( plante puse în pericol), la erodarea

solului, la extinderea zonelor deşertice.

Industrializarea a adus comunităţii umane numeroase avantaje sub aspectul confortului

vieţii materiale, dar şi mari prejudicii: consum iraţional de resurse naturale care sunt în pericol de a

fi epuizate, poluarea aerului, apei, solului, despăduriri, restrângerea excesivă a spaţiilor verzi,

vitale pentru om. Utilizarea descoperirilor ştiinţifice şi a unor invenţii tehnice şi tehnologice în

defavoarea naturii şi, de fapt, a vieţii este un paradox al civilizaţiei moderne, omul acţionând

absurd, împotriva instinctului de conservare.

Explozia demografică, scăpată de sub control, aduce mari prejudicii echilibrului ecologic

prin necesitatea de a satisface trebuinţe sporite de hrană şi habitat, în primul rând. Aglomerările de

populaţii, care duc la emigrări, şomajul, delicvenţa, devin medii propice poluării relaţiilor

interumane. Aceasta înseamnă că, fie din neglijenţă şi ignoranţă, fie din rea credinţă, omul a

devenit autorul unor dezordini ecologice ale căror efecte destructive nu le-a prevăzut. În era de

triumf tehnic şi tehnologic, omul a devenit din supus şi adorator al naturii, un adversar periculos.

39

Fiind o problemă de interes general, protecţia şi conservarea mediului constituie o

prioritate şi pentru noi, conştienţi fiind că, după reglementarea cadrului juridic mondial până la

cele mai înalte niveluri, reuşita este asigurată prin cunoaşterea, conştientizarea şi dobândirea unui

comportament ecologic al tuturor oamenilor. Interesul nostru pentru această temă se vrea, în sine,

un semnal şi un exemplu de urmat şi de alţii, mari şi mici. Formarea coonştiinţei şi conduitei

ecologice care îşi are izvorul în educaţia primită în familie, continuată în grădiniţă, apoi în şcoala

de orice nivel, dar şi prin formele de instruire continuă, permanentă. Fundamentul afectiv al

convingerilor ecologice se creează la vârstele copilăriei prin cultivarea dragostei pentru natură şi a

deprinderilor elementare de ocrotire a ei. Numai pe acest suport afectiv se pot construi atitudini şi

convingeri ecologice, se pot dobândi cunoştinţe sistemice de biologie, geografie, fizică, chimie,

ştiinţe tehnice.

SCOPUL PROIECTULUI:

Proiectul îşi propune să determine elevii să îşi reconsidere modul de a trăi în raport cu

natura, să o protejeze, pentru a putea beneficia de darurile vitale ce ni le oferă cu atâta generozitate

şi formarea comportamentului ecologic adecvat şi derularea de acţiuni concrete de protecţie a

mediului înconjurător.

Cunoaşterea şi recunoaşterea modului în care se produce poluarea mediului (

natural şi social ) şi al pericolului pe care îl reprezintă pentru viaţă;

Cunoaşterea mediului apropiat ( localitatea natală, zone din apropierea ei, din judeţ,

atât, atât din mediul rural, cât urban ) şi a problemelor specifice privind poluarea şi

protecţia împotriva poluării: cauze-urmări –remedii;

Înţelegerea sensului real al conceptului de ,, educaţie ecologică” şi ,,comportament

ecologic”;

Cunoaşterea şi conştientizarea modului în care putem dobândi şi proba un

comportament ecologic;

Formarea deprinderii de lucru în echipă cu responsabilitatea în ceea ce priveşte

dobândirea şi probarea comportament ecologic;

Realizarea unei expoziţii cu afişe, desene, articole în revista şcolară;

Întreprinderea unor acţiuni de sădire de pomi, plantare de flori în scopul extinderii

spaţiilor verzi din localitatea natală;

Popularizarea acţiunilor întreprinse şi a rezultatelor imediate obţinute.

OBIECTIVELE PROIECTULUI:

40

a). Privind copiii implicaţi în proiect:

Familiarizarea copiilor cu aspecte ale poluării mediului înconjurător;

Formarea unei atitudini de respect şi adoptarea unui comportament eco-civic faţă de

natură;

Adoptarea unui comportament dezaprobator faţă de cei care încalcă normele de

protecţie a naturii;

Formarea unor capacităţi şi deprinderi de protejare a naturii;

Desfăşurarea de activităţi practic-gospodăreşti;

Colecţionarea unor materiale din natură pentru a servi la realizarea de creatii

personale;

Realizarea de portofolii;

b). Privind cadrele didactice:

Încurajarea cadrelor didactice pentru crearea unui mediu educaţional care să

favorizeze educaţia ecologică a elevilor;

Promovarea unor metode şi tehnice noi de lucru cu elevii;

c. )Privind părinţii şi ceilalţi parteneri educaţionali:

Conştientizarea acestora cu privire la rolul pe care îl au în educarea copiilor din

perspectiva relaţiei cu natura;

Creşterea implicării acestora în acţiunile promovate de şcoală pentru crearea unui

mediu sănătos.

GRUP ŢINTĂ:

* preşcolarii grupei combinate C.Ş.E.I. ,,AURORA”

* elevii claselor implicate în proiect: clasa I si aII-a şi clasa a IV -a

* cadre didactice

RESURSE:

*umane:

- preşcolarii şi elevii claselor implicate în program;

-cadrele didactice ale claselor implicate în proiect;

-părinţii, rudele copiilor;

-conducerea unităţii implicate în proiect;

41

*materiale:

-coli albe şi colorate A4 pentru desene, afişe, imagini , postere, mape , coli de scris, pliante

, acuarele , carioci, culori, markere, vopsea, pensule, colaje, panouri, diplome, aparate de

fotografiat, video, panouri, pliante, CD-uri, calculator, saci din plastic, mănuşi plastic, seminţe

de flori, puieţi de pomi, lopeţi, materiale şi unelte necesare activităţilor,

*financiare

-autofinanţare – cadre didactice şi părinţi,

PERIOADA DE DESFĂŞURARE:

* anul şcolar 2015 - 2016 ;

STRATEGII DE REALIZARE:

-FORME : activităţi comune între elevii claselor implicate în proiect

-METODE ŞI PROCEDEE:

* observarea, activităţi de informare, activităţi practice, munca în echipă, portofoliul,

chestionare, prezentarea Power Point, drumeţia, excursia, concursul, jocuri didactice;

EVALUAREA PROIECTULUI:

*expoziţii cu lucrări ale copiilor, afişe, postere, chestionare, diplome, realizarea unor

portofolii, album foto - un CD, articole în revista şcolii, pliante, diplome pentru cei mai inimoşi

mici-ecologişti

MODALITĂŢI DE DISEMINARE:

- prezentarea proiectului în cadrul comisiilor metodice, a simpozioanelor şi a şedinţelor cu

părinţii;

- prin materiale informative în revista şcolii;

42

Nr.

crt.

Data Tema Activitatea propusă Locaţia Responsabili

1.

Oct.

2015

Lansarea

proiectului

Prezentarea şi

discutarea temei de

colaborare

Cancelaria

CSEI

Coordonatorii de

proiect

2.

Nov.

2015

Detectivii

curăţeniei

-instalarea unor cosuri

de gunoi desenate si

inscriptionate cu mesaje

ecologice

-montarea de

indicatoare cu mesaje

ecologice

-colectarea deseurilor

din curtea scolii si din

imprejurimi folosind

saci menajeri si manusi

Curtea şcolii

Cadrele didactice

implicate în

proiect

-preşcolarii şi

elevii celor două

clase

3.

Martie

2016

Dovedim

hărnicia

prin fapte !

Îngrijirea plantelor din

clasă;

Plantarea unor flori în

jardiniere / în grădina

şcolii;

Plantarea unor puieţi în

grădina şcolii

Activităţi de

ecologizare a zonei

apropiate şcolii;

Asigurarea curăţeniei în

Sala de clasă

Curtea şcolii

Cadrele didactice

implicate în

proiect

-preşcolarii şi

elevii celor două

clase

43

curtea şcolii;

4.

22

Aprilie

2016

De ziua ta,

Pământule!

,,Măşti

eco..”

Activitate practică de

realizare a unor

măşti şi imagini

folosind materiale

reciclabile

Atribuirea de diplome

celor mai inimoşi şi

mici ecologişti -

realizarea unei expozitii

Sala de grupă

CSEI

Cadrele didactice

implicate în

proiect

-elevii celor două

clase

-părinţi

BIBLIOGRAFIE

http://www.referatele.com/referate/diverse/online5/Proiect-mediu-inconjurator---un-mediu-

curat--o-viata-sanatoasa-referatele-com.php

http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/Mediul-inconjurator27.php

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mediu

44

C.Ş.E.I. „AURORA” REŞIŢA

ACTIVITATE DE PROIECT

„MICII ECOLOGIŞTI”

TEMA ACTIVITĂŢII: „Detectivii curăţeniei!”

OBIECTIVE:

O1 - Instalarea unor cosuri de gunoi desenate si inscriptionate cu mesaje ecologice

O2 – Montarea de indicatoare cu mesaje ecologice

O3 – Colectarea deseurilor din curtea scolii si din imprejurimi folosind saci menajeri si

manusi

GRUPUL ŢINTĂ:

Elevii Grădiniţei C.Ş.E.I.„Aurora” Reşiţa

Elevii claselor implicate în proiect: clasa I si aII-a şi clasa a IV -a C.Ş.E.I. „Aurora” Reşiţa

MATERIALE UTILIZATE: mănuşi, plase, desene cu mesaje ecologice

EVENIMENTELE ACTIVITĂŢII:

a) Prezentarea unor materiale despre importanţa păstrării curăţeniei atât în sala de grupă

(clasă) cât şi în curtea şcolii;

b) Curăţenia de toamnă în curtea şcolii şi împrejurimi;

c) Mesaje ecologice referitoare la importanţa naturii în viaţa noastră;

EVALUAREA ACTIVITĂŢII:

d) Poze.

PARTENERI:

- Părinţii preşcolarilor Grădiniţei C.Ş.E.I. „Aurora” Reşiţa

ORGANIZATORI:

COORDONATOR PROIECT : Prof. Educ. Roiban Ionela

COLABORATORI: Prof. Înv. Sîrbu Alina

Prof. Înv. Maroiu Manuela

Prof. Psihoped. Dugan Delia

Înv. Educ. Nicoară Alina

45

DISTRUGEREA MEDIULUI NATURAL

Prof. Anghel Păun

C.S.E.I ,,Aurora,, Resiţa

În toate civilizaţiile care s-au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant

agricolă, “pământul era baza economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi politicii”, viaţa era

organizată în jurul satului, economia era descentralizată, astfel ca fiecare comunitate producea

aproape tot ce îi era necesar. Energia cheltuită corespundea în esenţă lucrului forţei musculare,

umană sau animală, rezervelor de energie solară înmagazinată în păduri, utilizării forţei hidrauliuce

a râurilor sau mareelor, forţei eoliene.

Natura reuşea până la urmă să refacă padurile tăiate, vantul care unfla velele, râurile care

puneau în mişcare roţile, deci sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole erau regenerabile.

A urmat o perioadă de intensă dezvoltare industrială în care pastrarea mediului natural a

trecut într-un plan secundar, apar zone poluate cu hidrocarburi şi cianuri, paduri defrisate, etc.

Dacă aceasta nu a fost de ajuns, a urmat perioada poluării prin consum exagerat şi astfel au aparut

peste tot acumulari de deşeuri şi gunoaie, râuri şi lacuri colmatate de deseuri.

Mai mult, viteza cu care se distruge mediul natural nu mai permite acestuia să se refacă sau

cel puţin să se echilibreze facând faţă acţiunilor distrugatoare ale omului.

O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se

intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru.

Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi

pentru exponentul sau raţional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem

componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol.

Sunt numeroase cazurile în care omul şi-a abandonat cadrul natural de la sat şi preferă să

trăiască într-o cutiuţă de beton, cu beton în curte în loc de iarbă naturală, se deplasează cu un

autovehicul poluant, arunca ambalajele şi gunoaiele pe stradă sau la o haldină devenită supraplină,

contribuind prin toate acestea la poluarea mediului înconjurător.

Alvin Toffler observă cu sarcasm:

“Pentru prima dată o civilizaţie consumă din capitalul naturii, în loc să trăiască din dobanzile pe

care le dădea acest capital!”.

46

Problema rezidurilor activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare, prin acumularea lor

provocand alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări sunt cauza unor dezechilibre în

fauna, flora şi în sanatatea şi bunul mers al colectivitatii umane din zonele supraaglomerate.

Ca efecte avem urşi în oraşe, delfini sufocaţi de pungi din plastic, zone pe glob unde se poate

trăi doar cu mască pentru a ne proteja de aerul poluat, dezechilibre climatice şi fenomene

meteorologice extreme, toate acestea ca un efect al progresului.

Cand se vorbeşte de progres sau de sărăcie, se vorbeşte de fapt, în termenii cei mai globali, de

mediul înconjurător care caracterizează planeta noastra la un moment dat, căci între toate acestea şi

poluarea, degradarea apei şi a aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice

şi radioactive si multe altele, există o strânsă interdependenţă.

Fără măsuri legislative consecvente, distrugerea mediului avansează într-un ritm din ce în ce

mai alert şi din păcate are de multe ori efecte ireversibile. Normele europene s-au implementat şi la

noi în ţară dar colectarea selectivă a gunoiului menajer încă lasă de dorit, zonele verzi sunt încă

pline cu ambalaje de plastic, dovadă că nu toţi am înţeles ce îseamnă să trăim frumos şi într-un

mediu curat şi civilizat.

47

DEZVOLTAREA ATITUDINII DE OCROTIRE ŞI CONSERVARE

A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Prof. Marișescu Alina

C.Ş.E.I ,,Aurora,, Resiţa

Natura constituie o expresie complexă a frumuseţii şi bogăţiei în care ne naştem,

trăim şi muncim şi de aceea copiii trebuie să o cunoască, să o iubească şi s-o îngrijească încă din

primii ani de viaţă. Îngrijirea mediului înconjurător, implică din partea omului desfăşurarea unor

acţiuni practice, care să contribuie la evoluţia plantelor şi animalelor, apărarea lui de acţiunile

dăunătoare care pun în pericol viaţa acestora.

Natura, această splendidă minune, care constituie însăşi leagănul civilizaţiei umane,

asigurând condiţiile existenţei umanităţii, ar fi de neconceput fără lumea fascinantă a plantelor şi a

animalelor.

Omul s-a aflat în mijlocul naturii de la începutul existenţei sale şi s-a folosit de tot ceea ce

acesta i-a oferit. Mediul înconjurător de astăzi este un rezultat al creaţiei omului, dar el poate

influenţa foarte mult evoluţia societăţii umane. Degradarea continuă a mediului se datorează

intervenţiei omului în natură, iar pericolul este foarte mare.

Protecţia naturii devine una din cele mai importante preocupări ale societăţii

contemporane şi comportă trei aspecte principale: – prevenirea deteriorării mediului; – acţiuni de

depoluare şi reconstrucţie ecologică, ce constau, în principal, în măsuri reparatoare; – păstrarea sau

întreţinerea zonelor depoluate.

Educaţia ecologică, începută de timpuriu, are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de

a înţelege relaţia dintre om şi mediul de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi al

animalelor, a tot ce există pe acest pământ, iar copiii trebuie să conştientizeze şi să-şi exprime

respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toţii şi pe care îl vor moşteni generaţiile

viitoare.

Manifestarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător apare la copilul şcolar,

ca urmare a desfăşurării unor activităţi variate din punct de vedere al temei, conţinutului şi al

strategiilor utilizate, care pun copilul în situaţia de a exersa numeroase acţiuni de îngrijire şi

ocrotire a mediului.

Pentru a le forma copiilor o atitudine corectă faţă de ceea ce îi înconjoară, putem porni de la o

idee simplă, dar destul de eficientă în planul emoţiilor şi sentimentelor: transpunerea copilului în

48

locul elementului din natură care a suferit o agresiune din partea omului. Pus în postura celui

agresat şi care nu se poate apăra singur, copilul va realiza că trebuie să acorde „drept la existenţă”

tuturor elementelor mediului din jurul său. Treptat, va înţelege că orice acţiune de distrugere sau

exterminare de orice fel, este cât se poate de dăunătoare pentru că strică echilibrul naturii.

Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiţia de a o respecta. Natura are

nevoie de prieteni. Vârsta preşcolară este vârsta la care copilul îşi etalează dragostea aproape

înnăscută faţă de animale şi plante şi constituie o etapă în care, dacă avem suficient tact pedagogic,

vom face o complexă educaţie ecologică eficientă în etapele viitoare ale vieţii.

În cazul copiilor, imperative de genul „nu distrugeţi natura!” sau „ocrotiţi vieţuitoarele!” nu

vor duce la efectul scontat, deoarece gândirea lor este concret-intuitivă şi se bazează pe fapte.

Deoarece, la această vârstă, acţiunea copilului se bazează pe imitaţie, comportamentul celor din jur

contează mult în formarea atitudinii de ocrotire şi conservare a mediului. Nu e nevoie să i se spună

copilului „nu rupe florile!”, ci atunci când se iveşte ocazia, să i se arate cum poate fi ridicată o

plantă căzută la pământ sau cum poate fi ajutat un animal bolnav. De multe ori, în timpul ieşirilor

în natură, copiii au tendinţa să adune cât mai multe flori, să prindă cât mai multe insecte, fără să se

gândească la consecinţe. În aceste cazuri, este necesar să se intervină cu argumente de genul:

- florile trăiesc mai mult în mediul lor natural decât în vaze şi de aceea trebuie să ne mulţumim cu

un buchet mic, care să ne înveselească sala de grupă; dacă vom rupe prea multe flori, peisajul nu

va mai fi la fel de frumos;

- albinele trebuie lăsate libere pentru a culege nectarul din flori, pe care îl transformă în mierea

dulce şi hrănitoare;

- buburuzele întreţin sănătatea plantelor, deoarece se hrănesc cu dăunătorii mici de pe frunze; -

râmele sunt folositoare, deoarece prin galeriile pe care le sapă în pământ, ajută la circulaţia aerului

în sol, uşurând astfel încolţirea seminţelor şi creşterea plantelor;

Copiilor trebuie să li se explice rolul pe care îl are fiecare plantă, insectă, animal, ce foloase

aduce naturii, omului, care-i sunt duşmanii, cu ce se hrăneşte fiecare, de ce trebuie ocrotită.

Copiii trebuie să înţeleagă că, natura şi omul sunt noţiuni inseparabile, intercondiţionate, că

mediul cu toate componentele sale dezvoltă şi întreţine viaţa omului şi că acesta trebuie să păstreze

echilibrul ecologic al spaţiului în care trăieşte.

Natura trebuie respectată şi nu dominată. Ea formează un întreg imens, dar nu nesfârşit – în

care fiecare componentă are un rol precis, iar omul este obligat să se integreze armonios în acest

întreg.

49

Învăţând să cunoască natura, copilul poate descoperi şi compara fenomenele, ridicându-le

uneori la un anumit grad de generalizare, poate să înţeleagă că, schimbările care au loc în natură nu

se petrec la voia întâmplării, ci sunt supuse unor legi obiective.

Pentru copil, natura se descoperă în toată splendoarea şi prospeţimea ei, nu numai ca un

spectacol, ci ca un laborator continuu şi veşnic al vieţii; cunoscându-i tainele, copilul va ajunge să

înţeleagă până la urmă că: „Dacă nu vom gospodări cu înţelepciune rezervele planetei şi nu vom

ocroti natura, vom rămâne singuri pe o planetă pustie”. Ştefan Milcu

PROTECŢIA MEDIULUI, O PROBLEMĂ LA NIVEL MONDIAL

Prof. înv. primar Saşec Rodica Daniela

Colegiul Naţional ,,Mircea Eliade”, Reşiţa

Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri

şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte

asupra vieţii.

Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile

omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor

ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a

crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un

dezechilibru ecologic.

La acest sfârşit de secol şi început de mileniu, lumea se află în efervescenţă. Schimbările care

au avut loc şi vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă, speranţe şi pentru remedierea fie şi

treptată a mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă

un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător şi de supravieţuirea omului şi a existenţei

vieţii pe Terra.

Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul

natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al

mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să

analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.

50

În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmăreşte nu numai folosirea raţională a

tuturor aceste resurse, ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu

măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie căt mai puţin

poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de

poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului

înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.

Problema rezidurilor activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare, prin acumularea lor

provocând alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări sunt cauza unor dezechilibre în

faună şi floră şi ăn sănătatea şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele supraaglomerate.

Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de

energie, s-a ajuns, în unele ţări industrializate, la un grad de bunăstare ridicat, constatându-se

practic că apare, cu iminenţă, ameninţarea consecinţelor acţiunii umane asupra mediului,

poluarea lui la nivel global.

Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existenţa prea multor automobile, avioane

cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după tehnlogii vechi,

poluante, mari consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care sunt determinante,

în ultima instanţă, de necesităţi crescânde ale unei populaţii aflate în stare de explozie

demografică şi îndeosebi de existenţa marilor aglomerări urbane.

Protecţia mediului este o problemă majoră a ultimului deceniu dezbătută la nivel mondial,

fapt ce a dat naştere numeroaselor dispute între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare.

Acest lucru a impus înfiinţarea unor organizaţii internaţionale ce au ca principale obiective

adoptarea unor soluţii de diminuare a poluării şi creşterea nivelului calităţii mediului în

ansamblu.

Pentru protejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat

gradul de deteriorare şi stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective. În ceea ce

privesc modalităţile de protejare trebuie soluţionate trei categorii de probleme:

- crearea unui sistem legislativ şi institutuţional adecvat şi eficient care să garanteze respectarea

legilor în vigoare;

- evaluarea costurilor acţiunilor de protejare a mediului şi identificarea surselor de suportare a

acestora;

- elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan naţional şi internaţional referitor la

protejarea mediului.

Presiunea activităţii omului asupra mediului natural creşte foarte rapid. De asemenea, se

accelerează dezvoltarea industrială, schimburile, circulaţia mărfurilor, spaţiul ocupat, parcurs şi

51

utilizat pentru activităţile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluţie îşi pune amprenta în

mod nefavorabil asupra mediului şi a componentelor sale.

În consecinţă, conservarea funcţiilor igienico-sanitare, recreativă şi estetică ale elementelor

componente ale mediului natural constituie garanţia unei dezvoltări continue a societăţii umane.

Bibliografie:

1. Văidianu, Dumitru, Văidianu, Ecaterina, Educaţie ecologică, Editura Mirton, Timişoara, 2003.

2. Alexandra Vidu, Lucia-Maria Predeţeanu, Ecologie-prietenii naturii-suport didactic prntru

clasele III-IV, editura ERC- Press Educativ ERC

POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

Prof.Salai Maria,

Colegiul Tehnic Reșița

Poluarea reprezintă totalitatea proceselor prin care se introduc în mediu, direct sau

indirect, materie sau energie cu efecte dăunătoare sau nocive, care alterează ecosistemele,

diminuează resursele biologice şi pun în pericol sănătatea omului”

Poluantul este un factor produs de om sau datorat unor procese naturale, a cărui prezență în

mediu într-o cantitate care depăşeşte o limită care poate fi tolerată de una sau mai multe specii de

viețuitoare, sau de către om, împiedică dezvoltarea normală a acestora.

Poluarea apei - orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită

admisibilă, inclusiv depasirea nivelului natural de radioactivitate produsa direct sau indirect de

activitatile umane, care o fac improprie pentru folosirea normală, in scopurile in care aceasta

folosire era posibila inainte de a interveni alterarea.

Apa este un element fundamental şi indispensabil organismului uman şi vieții pe Pământ. Apa

reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă, fiind un factor determinant în menținerea

echilibrului ecologic. Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ (7/10 din

suprafata totală a globului) formand unul din învelişurile acesteia, hidrosfera.

Pe Pământ, apa există în mai multe forme:

apă sărată în oceane şi mări

apă dulce:

52

- în stare solidă, se găseşte în calotele polare, ghețari, aisberguri, zăpadă, dar şi ca

precipitații solide, sau ninsoare;

- în stare lichidă, se găseşte în ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide, ploi, şi

ape freatice sau subterane

apă gazoasă alcătuind norii sau fin difuzată în aer

Tipuri de poluare a apei:

1. Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma interacției

apei cu atmosfera (când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta), cu litosfera (când se

produce dizolvarea rocilor solubile) şi cu organismele vii din apă.

2. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice,

nămolurilor, reziduurilor, navigației etc.

În funcție de natura poluantului:

poluare fizică:

- termică deversarea în apele naturale a unor lichide calde utilizate ca refrigeratoare în

diferite industrii (nucleară, metalurgie, siderurgie, centrale termice) sau a apelor

menajere

- cu substanțe radioactive-deşeuri provenite din industria nucleară sau din depozitele

de roci radioactive

poluare chimică- cea mai frecventă formă de poluare; se produce cu o mare varietate de

substanțe, unele biodegradabile, altele cu grad ridicat de persistență şi nivel ridicat de

toxicitate:

- poluarea cu compuşi ai azotului (azotați, azotiți, amoniac)

- poluarea cu compuşi ai fosforului

- poluarea cu pesticide

- poluarea cu produse petroliere

- poluarea cu produse tensioactive

poluare biologică‐ cu microorganisme patogene de origine umană sau animală (bacterii,

viruşi) sau a unor substanțe organice care pot fermenta.

Principalele materii poluante

substanțele organice- de origine naturală sau artificială, reprezintă principalul poluant.

Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într‐ o

53

măsură mai mare sau mai mică, în funcție de cantitatea de substanță organică evacuată,

afectand organismele acvatice. Oxigenul este necesar şi bacteriilor aerobe care prin reactii

de oxidare a substanțelor realizeaza autoepurarea apei

- substanțe organice de origine naturală sunt țițeiul, taninul, lignina, hidrații de

carbon, biotoxinele marine etc.

- poluanții artificiali, care provin din prelucrarea diferitelor substanțe în cadrul

rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenți organici etc.), industriei chimice

organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate,

detergenți etc.).

substanțele anorganice (în suspensie sau dizolvate) sunt mai frecvent întâlnite în apele

uzate industriale. Metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr), clorurile, sulfații etc.; pot determina

creşterea salinității apelor, iar unele dintre ele creşterea durității. Prin bioacumulare

metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice.

Principalele surse de poluare

1. Surse de poluare naturale

Sursele naturale de poluare ale apelor provoacă modificări importante ale caracteristicilor

calitative ale apelor, influențând negativ folosirea lor. Termenul de poluare a apei se refera la

pătrunderea în apele naturale a unor cantități de substanțe străine, care fac apele respective

improprii folosirii. Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându‐ se

în special unor fenomene cu caracter geologic.

Principalele condiții în care se produce poluarea naturală a apelor sunt : ƒ

- trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfați) sau radioactive

- trecerea apelor de suprafață prin zone cu fenomene de eroziune a solului

- prin intermediul vegetației de pe maluri, care produce o impurificare prin căderea frunzelor

sau plantelor întregi în apă.

2. Surse de poluare artificiale

2.1 Apele uzate - constituie principala sursă de poluare permanentă. După proveniența lor,

există următoarele categorii de ape uzate:

54

- ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale, provenite

de la gospodăriile centrelor populate, precum şi de la diferitele unități industriale;

- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial;

- ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile apelor uzate

orăşeneşti, poluanții principali fiind substanțele organice în cantitate mare şi materialele în

suspensie;

- ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanții existenți

în aceasta. Aceste ape de precipitații care vin în contact cu terenul unor zone sau incinte

amenajate sau al unor centre populate, în procesul scurgerii, antrenează atât ape uzate de

diferte tipuri, cât şi deşeuri, îngrăşăminte chimice, pesticide, astfel încât în momentul

ajungerii în receptor pot conține un număr mare de poluanți.

- ape uzate radioactive, care conțin ca poluant principal substanțele radioactive rezultate de

la prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora;

- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conțin impurități deosebit de

nocive cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianți etc;

2.2 Depozite de deşeuri sau reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde nerațional

amplasate şi organizate: depozite de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide industriale, în special

cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice, steril de la preparațiile

miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea, depozitele de nămoluri provenite

de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de

la stațiile de epurare a apelor uzate.

Surse punctiforme de poluare (apele uzate menajere, orasenesti, industriale, pluviale si de

drenaj) sunt cele colectate intr-un sistem de canalizare si evacuate in receptor natural prin conducte

sau canale de evacuare.

Apele din sursele de emisie punctiforme se preteaza epurarii si pot, de aceea, sa fie analizate

statistic. Poluantii acestor surse pot fi cuantificati si controlati inainte de evacuarea in receptor.

Urmarirea statistica a surselor punctiforme intampina mai putine probleme fata de cea a surselor

difuze.

Surse difuze de poluare reprezinta emisii evacuate in mediu in mod dispers (care nu

descarca efluenti uzati in ape de suprafata prin intermediul unor conducte in puncte localizate):

- Agricultura prin îngrasamintele chimice utilizate. Agricultura, alături de industrie

reprezintă principalele surse de poluare a solului şi apei prin utilizarea excesivă a

55

îngraşămintelor, a pesticidelor, a apei de irigație necorespunzătoare calitativ şi cantitativ

etc.

- Ferme. In mediul rural cele mai importante surse de poluare difuza sunt situate in

perimetrele localitatilor din zonele vulnerabile;

- Depunerile atmosferice;

- Materialele de constructii;

- Industria;

- Traficul auto;

Din punct de vedere al modului de propagare, indiferent de geneza acestora, se diferențiază doua

categorii de surse difuze:

Surse locale corelate cu solul si scurgerile prin antrenare cu precipitatii, in apele de suprafata sau

prin percolare, in apele subterane, aplicarea de pesticide si ingrasaminte minerale

Sursele locale de poluare au ca provenienta urmatoarele grupe tinta:

‐ Populatia – cea neracordata la un sistem centralizat de canalizare;

‐ Industria;

‐ Agricultura. corelate cu solul si scurgerile prin antrenare cu precipitatii, in apele de

suprafata sau prin percolare, in apele subterane, aplicarea de pesticide si ingrasaminte

minerale.

Surse regionale si transfrontiere : in aceasta categorie sunt incluse poluarile difuze transmise la

distanta fata de locul de geneza, prin aer, respectiv depunerile atmosferice lichide si solide.

BIBLIOGRAFIE

GAVRILESCU Elena (2007). Surse de poluare si agen ți poluanti ai mediului. Editura Sitech.

Craiova

MOHAN Gh. and ARDELEAN A. (1993). ‐ Ecologie şi protecția mediului, Editura Scaiul,

Bucureşti

ROJANSCHI V. and OGNEAN T. (1989). Cartea operatorului din stații de tratare si epurare a

apelor. Ed. Tehnica. Bucuresti

Standardul de pregătire profesională pentru "Tehnician ecolog si Protecția calității

mediului", 2005

URSOIU I. (2004). Analiza apei, Editura Politehnica Timişoara.

http://www.naturalist.ro/viata si sanatate/omul isi distruge sanatatea

56

DEFRIŞAREA PĂDURILOR ŞI CONSECINŢELE ACESTORA ASUPRA

MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Prof. Marișescu Horea

C.Ş.E.I ,,Aurora" Resiţa

Pădurile reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi

hidric, reprezentând ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare, decât oricare

alt ecosistem natural. În timp, acestea au fost agresate, defrişările urmând un curs ascendent,

pentru nevoia de lemn, creşterea suprafeţei terenurilor agricole, obiective de infrastructură

(drumuri, autostrăzi, căi ferate etc.).

Împreună cu comerţul de lemn care s-a intensificat în ultimii ani, defrişările şi tăierile abuzive

au condus la o degradare majoră a pădurilor.

Prin studiile şi cercetările efectuate în cadrul prezentei lucrări s-a încercat să se pună în

evidenţă cauzele defrişărilor pădurilor, efectele asupra mediului înconjurător cât şi prezentarea

unor soluţii de stopare a acestui fenomen. Defrişarea pădurilor reprezintă înlăturarea arborilor de

pe o anumită suprafaţă de teren şi schimbarea categoriei de folosinţă a acestui teren.

Pe glob dacă în trecut pădurile erau predominante, acum datorită defrişărilor ocupă doar

30% din suprafaţa uscatului. În ţara noastră dacă în anul 1800 aveam 40% din suprafaţa ţării

ocupată cu păduri, astăzi, datorită defrişărilor, pădurile din ţara noastră ocupă doar 26,7% din

suprafaţă, fiind sub nivelul ecologic, cea ce duce la schimbări majore asupra mediului înconjurător.

Defrișarea, sau despădurirea este înlăturarea totală, fie prin tăiere, fie prin ardere a plantelor

lemnoase de pe o anumită suprafață. Ce efecte poate avea despadurirea?

Defrișarea este, în unele cazuri – dacă este facută cu cap – utilă, deoarece acea suprafață

poate apoi fi folosită în alte scopuri, ca agricultură, pășunat, construcții și de asemenea, materialul

lemnos rezultat este foarte util în multe industrii. Problemele apar când despăduririle se fac într-un

mod irațional și lipsit de sustenabilitate.

Astfel de defrișări, la scară masivă, duc la deteriorarea calității solului și deși pădurile încă

mai acoperă undeva la 30% din suprafața planetei, în fiecare an 75.000 de km² de pâduri dispar,

conform National Geographic. Rata despăduririi este foarte ridicată la tropice și dacă nu se iau

măsuri drastice, în maxim 100 de ani pădurile tropicale vor dispărea complet, spune aceeași sursă.

57

Nu toate despădurile sunt intenționale, însă, unele fiind cauzate de incendii de padure, sau de

pășunatul excesiv care impiedică creșterea lăstarilor.

Dar să trecem la efectele defrișării iraționale. Printre cele mai negative efecte este distrugerea

habitatului a milioane de specii de floră si faună. Aproximativ 70 la suta din plantele și

animalele terestre trăiesc în păduri, iar majoritatea nu pot supraviețui distrugerii caselor lor.

Copacii au un rol foarte important în absorbția gazelor de seră, care cauzează încălzirea

globală. Cu cât avem mai puține păduri cu atât mai multe gaze intră în atmosferă și cresc viteza și

severitatea efectului de seră.

De asemenea, fără copaci – care în timpul zilei țin umbră, iar noaptea păstrează mai bine căldura –

rezultă schimbări de temperaturi mari, care sunt daunătoarea plantelor și animalelor din acea

zonă.

Cea mai rapidă soluție a tuturor problemelor ar fi oprirea tăierii capacilor, dar fiind foarte

seriosi, realitățile lumii în care trăim (industriale, financiare, umane) ne arată că așa ceva nu se

poate întâmpla.

O soluție care poate funcționa însă este să avem un management mult mai atent al resurselor

forestiere. Defrișările pe suprafețe mari ar trebui oprite complet, astfel asigurându-se ca mediile

forestiere vor rămâne cât de cât intacte. Tăierea copacilor trebuie facută într-un mod sustenabil,

înlocuindu-i pe cei tăiați cu lăstari.

În ultimii ani rata defrișării a scăzut un pic, iar mai multe tări de pe glob au inițiat proiecte

de reîmpădurire, dar despăduririle rămân în continuare o problemă. O problemă căreia ar trebui să-

i acordăm mai multa atenție și mult mai multă considerație.

Cât despre situația actuală din România, unde s-au distrus mii de hectare, mare parte din ele

ilegal, ne-a adus în situația în care suntem codașa Europei la capitolul păduri. Sper sa schimbăm

această situație curând. Cu cât mai repede cu atât mai bine, pădurea fiind plămânul verde al

planetei

BIBLIOGRAFIE:

1. Popescu, G. – 1985, Pădurea şi omul, Editura Albatros, Bucureşti.

2. Balteanu, D., Serban, M. - 2005. Modificari globale ale mediului. Editura C.N.I Coresi,

Bucuresti.

58

REGULI DE PROTEJARE A MEDIULUI

Prof. înv. primar Puichiță Nicolina

Liceul de Arte ,,Sabin Păuța,, Reșița

Dincolo de acțiuni propuse și susținute de guverne și organizații la scară internațională, fiecare

locuitor al planetei poate face câteva lucruri simple prin care să contribuie la combaterea încălzirii

globale.

Lucruri simple, dar care contează. Scopul lor, mai ales dacă sunt susținute de tot mai mulți

oameni, este de a reduce cererea de combustibil clasic (petrol, cărbune, gaz), care, prin utilizare,

contribuie la creșterea gradului de dioxid de carbon din atmosferă.

Folosirea inteligentă a energiei contribuie la scăderea acestui nivel de gaze. Iată 10 lucruri simple

pe care le puteăi face pentru a ajuta:

1. Reduceți, reutilizați, reciclați

Alegeți produse reutilizabile în loc de cele dispensabile, ambalaje minimaliste, reciclați hârtie,

sticlă, plastic, reviste și ziare, precum și doze de aluminiu. Prin reciclarea a numai jumătate din

ceea ce folosiți într-o gospodărie, reduceți anual poluarea cu 1.090 de kilograme de dioxid de

carbon.

2. Folosiți cumpătat încălzirea și aerul condiționat

Confortul personal este important, dar excesul nu se justifică. Soluții inteligente de izolare a casei

vă pot ajuta să economisiți energie atât iarna, cât și vara, prin reducerea nevoilor de încălzire sau a

costurilor pentru aer condiționat. Puteți reduce poluarea cu 90 de kilograme de dioxid de carbon pe

an (per individ).

3. Alegeți becurile economice

59

Un bec fluorescent are viața mai lungă decat unul clasic și folosește doar două treimi din energia

necesară acestuia, plus că dă cu 70% mai puțină căldură în încăpere. Un scenariu raportat la SUA

arată că, dacă fiecare familie ar folosi macăr un bec fluorescent în locul unuia clasic, acest fapt ar

reduce cu 40 de miliarde de kilograme emisia de gaze de seră (ca și comparație, ar echivala cu

scoaterea din circulație a 7,5 milioane de mașini).

4. Conduceți înțelept și mai puțin

Cu cât folosiți mai rar mașina, cu atât se reduce emisia de gaze, plus că nu mai consumați benzina.

Așa că, dacă nu e vorba de o distanță lungă sau de lipsa altor mijloace de transport, încercați

mersul pe jos, bicicleta sau mijloacele de transport în comun. Iar daca, totuși, alegeți mașina,

încercati să fiți eficienți: să aveți cauciucurile umflate la nivelul potrivit, motorul îngrijit, sistemul

curățat.

5. Cumpărați produse eficiente energetic

Când alegeți o mașină nouă, orientați-vă către una cu un consum mic. Pentru produsele necesare

casei, există din ce în ce mai multe variante eficiente energetic, indiferent că e vorba de un bec sau

un robot de bucătărie. Încercați să evitați tot ce înseamnă plastic în exces sau orice ce nu poate fi

reciclat.

6. Folosiți mai puțină apă caldă

În loc de apa fierbinte pentru duș sau baie, încercați o variantă cu ceva grade mai în jos. Capetele

de duș cu jet moderat ajută și ele la reducerea consumului de apă. Mai nou, hainele pot fi spălate și

cu apă rece sau doar ușor încălzită la mașina de spălat, nu mai este nevoie să le fierbeți la 90 de

grade.

7. Stingeți lumina

Când plecați din casă, închideți becurile și scoateți din priză aparatura electronică. Când sunteți

acasă, folosiți lumina doar acolo unde aveți nevoie, nu în toată casa și încercați să nu utilizați toate

aparatele electronice și electrocasnice în același timp.

60

8. Plantați un copac

Oriunde: în gradinp, în curtea blocului, în afara orașului, oriunde se poate, plantați un copac. Sau

mai mulți. Se vor dezvolta în timp, dar vor contribui, la un moment dat, la absorbția dioxidului de

carbon din atmosferă, chiar dacă într-o mică măsură. Însă un copac face mult pentru ecosistemul

de care aparține și oricum merită să îl plantați.

9. Încercați energiile alternative

Dacă aveți posibilitatea să folosiți energii alternative, nu ezitați. Deși programele din România nu

sunt atât de avansate ca în alte țări în privința susținerii materiale a celor care trec pe energii

alternative, totuși, investiția o veți recupera în timp și veți contribui la protejarea mediului.

10. Învățați și încurajați și pe alții

Familie, copii, prieteni, oricine poate fi ajutat să înțeleagă importanța utilizării inteligente a

resurselor. Explicați-le că orice gest contează

61

DEFRIȘAREA – O PROVOCARE PENTRU VIITORUL OMENIRII

Prof. logoped Calma Bianca Maria

C.J.R.A.E. Caraș-Severin

Privit din spațiu, Pământul este albastru și verde: albastrul apei și verdele vegetației. Sunt

două culori ce exprimă prospețimea, două culori pentru două elemente ce reprezintă sursa vieții și

a sănătății omului. Din ansamblul componentelor ce alcătuiesc viața pe Terra, pădurile ocupă un

loc special. Pădurea este „aurul verde” al Pământului. Ea este plămânul Terrei. Datorită

fotosintezei, ea îmbogățește atmosfera cu oxigen, contribuind la menținerea vieții. Alte funcții ale

pădurii sunt:

- păstrarea și ameliorarea calității mediului;

- reglarea temperaturii prin scăderea temperaturilor extreme din timpul verii și al iernii;

- menținerea umidității aerului;

- acțiunea antieroziunea solului;

- participarea la circuitul hidrologic: copacii rețin picăturile de apă pe frunze și ramuri, care

apoi se scurg, fiind absorbite de rădăcini. În pădure, zăpada se topește lent, împiedicând

astfel revărsarea râurilor în care se adună apele din zăpezile topite;

- loc recreativ, de odihnă și estetic.

O pădure reprezintă o suprafață mare de teren pe care cresc în stare sălbatică specii de

arbori și arbuști, plante erbacee, mușchi, precum și dferite specii de animale. După originea lor,

pădurile pot fi naturale (apărute spontan) sau cultivate (prin plantarea puieților de arbori crescuți în

pepiniere). Se estimează că pe glob 30% din suprafața uscatului este acoperită de păduri. În

România ele ocupă cam 27% din suprafața totală a țării. Județul nostru, Caraș-Severin, ocupă

locul al doilea, după Suceava, cu un total de 420.000 ha de fond forestier. Din păcate, suprafețele

expuse mai sus sunt într-o continuă diminuare datorită unui grav fenomen: defrișarea sau

despădurirea.

Defrișarea (despădurirea) reprezintă acțiunea de înlăturare totală a vegetației lemnoase

forestiere de pe o anumită suprafață de teren (inclusiv scoaterea și îndepărtarea arbuștilor și a

rădăcinilor) în scopul schimbării folosinței și a destinației terenului.

62

Înlăturarea completă a pădurilor de pe o anumită suprafață, prin tăierea lor, se face în

scopul folosirii materialului lenos sau pentru ca terenul să poată dobândi alte utilizări: agricultură,

pășunat, construcții, căi de comunicații etc. Conform Convenției-Cadru a Națiunilor Unite asupra

Schimbărilor Climatice, principala cauză a defrișărilor este agricultura. Agricultura de subzistență

este responsabilă de 48% din defrișări, agricultura comercială determină 32% din defrișări. În plus,

exploatarea forestieră este responsabilă de 14% din totalul defrișărilor, din care 5% este pentru

combustibil.

Despăduririle se pot realiza în diferite moduri, prin:

- aredere intenționată (pentru utilizarea unor terenuri) sau accidental (din neglijență);

- tăierea pădurii pentru consum (lemn pentru foc) și pentru prelucrare (hârtie, celuloză,

cherestea, mobilă);

- efectele erupțiilor vulcanice, al inundațiilor sau al uraganelor.

Consecințele defișării sunt numeroase:

- pe plan local - degradarea și eroziunea solurilor, apariția de inundații, torenți, alunecări de

teren – cu posibile pierderi materiale și de viețuitoare;

- pe plan regional și global – modificarea regimului de precipitații; modificarea mișcării

curenților de aer; pierderea biodiversității din cauza extincției speciilor de plante și

animale; creșterea cantității de bioxid de carbon din atmosferă cu apariția efectului de seră.

Se estimează că, la nivelul întregului glob, suprafețele forestiere s-au redus de la circa 9

miliarde de hectare în antichitate la doar 4 miliarde de hectare în prezent. În fiecare an,

aproximativ 13 milioane de ha de pădure cad pradă defrișărilor. Având în vedere efectele

negative ale despăduririlor, devine evident că protejarea pădurilor trebuie să devină principala

metodă de combatere a încălzirii globale și a pierderii unor servicii ecosistemice prețioase.

Soluția cea mai bună ar fi oprirea defrișării complete a pădurilor și astfel, oprirea

deteriorării mediului. Dar este evident că nici acest lucru nu este posibil în totalitate. Pe de o

parte, o bună parte a populației Terrei depinde de lemn ca și combustibil. Pe de altă parte,

comerțul cu lemn valorează circa 5 miliarde de dolari anual, așa că stoparea completă a tăierii

pădurilor ar afecta interesele economice ale unor companii care ar efectua un puternic lobby

împotriva acestei decizii. Astfel, cea mai bună soluție care se impune este aceea a reîmpăduririi

suprafețelor tăiate în scop comercial. De asemenea, consumatorii din țările dezvoltate, și nu

numai, trebuie să înțeleagă impactul pe care îl are cumpărarea produselor din pădurile

ecuatoriale. Consumatorii trebuie educați asupra cumpărării de produse din surse sustenabile și

să facă decizii informate asupra stilului lor de viață. În societățile mai puțin dezvoltate,

63

organizațiile de conservare pot ajuta indigenii să învețe să facă uz în mod responsabil de

resursele lor naturale. Alte măsuri pentru reducerea defrișărilor pot fi consolidarea guvernanței

silvice la nivel local, național și regional; îmbunătățirea mecanismelor de monitorizare până la

luarea în considerare a cererii consumatorilor; crearea de stimulente financiare pentru

protejarea pădurilor.

Bibliografie

*** www.wikipedia.org

*** https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:22016A1019(01)

***https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:184E:0041:0043:RO:PDF

Jankeliowitch, A. (2007) – 50 Gestes Pour la Terre, Editions Hurtubise, Montreal

Neguț, S. et al. (2012) – Manual de geografie pentru clasa a XI-a, Ed. Humanitas, București

64

EVALUAREA POLUĂRII

PRODUSE DE DEPOZITELE DE DEŞEURI NECONFORME

Prof.Leucon Elena-Valentina

Colegiul Tehnic Cărăşan, Reşiţa

Poluarea este un complex de fenomene care au schimbat sau tind să schimbe mediul

ambiant în detrimentul echilibrului ecologic natural. Acestea afectează atmosfera (cu particule,

gaze, etc.), apele de suprafaţă ori subterane, mările şi oceanele, solul, vegetaţia, lumea animală şi

colectivităţile umane. Poluarea aerului a existat ca fenomen natural sau ca proces artificial de mică

extindere, încă din preistorie, dar prima consemnare despre creşterea nivelului său se referă la

Londra secolului al XIII-lea, în legătură cu utilizarea excesivă a cărbunelui. În perioada actuală,

pericolul poluării a devenit atât de evident, încât cele mai multe dintre tările cu o economie

dezvoltată au pus în aplicare măsuri foarte drastice de prevenire şi combatere a acestui flagel

planetar. Oamenii de ştiinţă consideră că "natura se razbună" împotriva tuturor celor care, în

crearea civilizaţiei actuale, au făcut anumite "greşeli tehnologice". Într-adevăr, pentru a produce

cât mai mult şi mai ieftin, oamenii s-au întrecut să exploateze cât mai intensiv bogăţiile naturale,

aruncând de cele mai multe ori la întamplare resturile, adică deşeurile inutilizabile, fără să aibă în

vedere gradul lor de nocivitate.

De aceea, o problemă majoră a omenirii o prezintă deşeurile atât cele industriale cât şi cele

menajere, în special depozitarea lor. Depozitarea de cele mai dese ori are loc în depozite subterane

sau externe - de suprafaţă. Diverse substanţe chimice prezente în deşeuri, pătrund în apă, aer,sol, se

interca-

lează în circuitul ecologic, suferă sau nu unele modificări dar în final pătrund în organism. La

ora actuală pe glob este imposibil de găsit un loc, unde să nu fie prezente într-o cantitate mai mare

sau mai mică substanţele poluante. Chiar în gheţarii Antarctidei, unde nu există industrie, ci doar

staţii mici ştiinţifice au fost depistate substanţe otrăvitoare de origine chimică, care sunt aduse de

masele de aer de pe alte continente. Deşeurile, de orice fel, rezultate din multiplele activităţi

umane, constituie o problemă de o deosebită actualitate atât datorită creşterii continue a cantităţii şi

varietăţii acestora, cât şi datorită importantei cantiăţi de materii prime nefolosibile ce pot fi

recupertate şi reintroduse în circuitul economic. Dezvoltarea urbanistică şi teritorială a oraşelor şi

65

creşterea nivelului de trai, antrenează producerea unei cantităţi tot mai mari de deşeuri menajere,

stradale si industriale. Efectele daunatoare ale deşeurilor se manifestă prin:

Răspândirea de infecţii prin agenţi patogeni;

Înmulţirea unor insecte şi rozătoare (răspândirea unor maladii);

Poluarea solului, apelor de suprafaţă şi subterane, a atmosferei;

Aspectul inestetic al mediului;

Emanaţiile de gaze nocive generate de procesul descompunerii deşeurilor( gazele

produse de fermentare) care au ca efect poluarea aerului;

Scurgerile şi infiltraţiile din precipitaţii şi infiltraţiile substanţelor în diluţie

transportate cu acestea şi din umiditatea proprie a deşeurilor (levigat) care au ca

efect poluarea apelor de suprafaţă şi a solurilor din zonele adiacente sau ale

solurilor de sub amplasamentul depozitului şi, implicit, al apelor subterane.

Procesul de descompunere a deşeurilor depozitate neconform este complex şi variabil,

principalele produse de deseompunere a deşeurilor- levigatul şi gazul metan - putând deveni o

problemă pentru zonele învecinate. Odată depozitate deşeurile, procesele biologice şi chimice

actionează în sensul schimbării structurii şi caracteristicilor acestora. Acest proces al

descompunerii şi biodegradării este un proces natural şi inevitabil. Deşeurile în contact cu oxigenul

şi apa, se descompun treptat în compuşi mai simpli. Intervalul de timp necesar descompunerii

deşeurilor variaza foarte mult, depinzând de natura deşeurilor (compoziţia fizico-chimică),dar şi de

condiţiile de depozitare. Procesul degradării deşeurilor produce compuşi secundari care, în cazul

unei depozitări necontrolate, pot pune în pericol sănătatea populaţiei şi mediul. Microoganisme

precum bacteriile şi ciupercile aerobe şi parţial anaerobe descompun anumiţi compuşi din deşeuri,

eliminând metan, C02, NO, N02, NH3 posibil şi alte gaze şi apa ca produşi de degradare. Apa din

precipitaţii (ploaie, dar şi zăpadă) străbate stratul de deşeuri, contribuind la procesul de degradare

şi mobilizând diverse substanţe chimice.

Apa impurificată poartă numele de "levigat". Deşi studiile ştiinţifice privind degradarea

deşeurilor au fost făcute în general în laboratoare sau incinte unde variabilele care afectează

biodegradarea pot fi atent controlate, specialiştii sunt în general de acord că, un proces in .cinci

trepte caracterizează biodegradarea deşeurilor depozitate. Substanţele specifice găsite în levigat

sau emisiile în aer provenite dintr-un sector al unui depozit de deşeuri dovedesc existenţa celor

cinci trepte. În cele ce urmează vor fi prezentate procesele fizico- chimice care se desfăşoară în

fiecare din cele cinci etape:

Treapta I - Aşezarea iniţială

66

Această perioadă începe când deşeurile, amplasate într-o zonă a depozitului, absorb

umezeala şi se aşează. Oxigenul prezent, ca şi bacteriile, fungii şi insectele aerobe determină

descompunerea initială a deşeurilor. Cum aceste organisme consumă hârtie degradabilă şi produse

alimentare, încep reacţiile chimice în haldă. Când rezerva de oxigen din zonă este epuizată, apar

condiţiile anaerobe. Organismele aerobe mor şi cele anaerobe devin principalii descompunatori.

Umezeala neabsorbită în zona respectivă devine levigat. Studiile efectuate au arătat că tranziţia de

la condiţii aerobe la cele anaerobe se face între 6 si 18 luni din momentul depunerii deşeurilor în

depozit.

Treapta a II-a- Tranziţia

În treapta a II-a, dioxidul de carbon înlocuieşte complet oxigenul. Bacteriile anaerobe

transformă substanţele chimice create de bacteriile aerobe în acizi: acetic, lactic, formic şi alcooli:

metanol şi etanol. Cei mai mulţi acizi creaţi în această treaptă trec prin deşeuri şi apar în levigat.

Levigatul foarte acid indică o treaptă de "tranziţie" pentru deşeuri, care durează câteva luni.

Treapta a III-a

Descompunera anaerobă continuă şi levigatul rezultat conţine cantităţi mari de acizi

organici. Cum pH-ul continuă să scadă, soluţia din ce în ce mai acidă determină dizolvarea

deşeurilor metalice, cum sunt cele de crom, fier, mangan în levigat. Nutrienţii necesari, ca azotul şi

fosforul, devin disponibili pentru bacteriile anaerobe, permiţând populaţiilor microbiene să se

extindă şi să continue degradarea deşeurilor. Pe durata acestei trepte un amestec de diferite specii

de bacterii anaerobe existente în depozit împreună cu bacteriile consumatoare de acizi, menţin un

mediu stabil prin prevenirea scăderii excesive a pH-ului. Bacteriile de fermentaţie transformă

acizii organici, alcooli, hidrogenul şi dioxidul de carbon în acetat.

Treapta a IV-a- Fermentaţia metanică

Bacteriile metanogene transformă acetaţii, metanolul şi alte substanţe formate în treptele II

şi III în metan şi oxid de carbon( fiecare din acestea constituind aproape 50% din compoziţia

gazului). Odată cu producerea gazului, condiţiile de aciditate sunt într-un fel neutralizate în

depozit. Această modificare a pH-ului, determină schimbarea formei chimice a metalelor din

deşeuri, devenind mai puţin mobile şi implicit mai puţin probabil să se dizolve în levigat. Ca

rezultat, concentraţiile metalelor în levigat scad. Această fază de producere a metanului poate dura

între 15 si 60 ani.

Treapta a V-a- Maturarea finală

Despre această treaptă (privind biodegradarea finală a deşeurilor în depozite) există date

mai puţin ştiinţifice, descrierea acesteia fiind mai mult speculativă, în comparaţie cu descrierea

treptelor anterioare. Specialiştii presupun că după ce materialele degradabile s-au descompus în

67

treptele I- IV, populaţiile de bacterii scad, producerea de gaz şi levigatul să sfârsesc şi depozitul se

stabilizează. Totuşi, având în vedere că noile depozite proiectate şi construite modern nu sunt în

exploatare de suficient timp, nu au putut fi determinate caracteristicile unui depozit matur şi când

are loc trecerea la această treaptă. În plus, este discutabil dacă sfarşitul activităţii biologice într-un

depozit semnifică sfarşitul ameninţării asupra mediului şi sănătăţii populaţiei.

CONCLUZII

În general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării deficitare, depozitele de deşeuri

se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi

sănătatea publică. Depozitele neimpermeabilizate de deşeuri urbane sunt deseori sursa infestării

apelor subterane cu nitraţi şi nitriţi, dar şi cu alte elemente poluante. Atât exfiltraţiile din depozite,

cât si apele scurse pe versanţi influenţează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se

repercutează asupra folosinţei acestora. Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor

pentru depozitele de deşeuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii

conceptului de “dezvoltare durabilă”, se întinde pe durata a cel puţin două generaţii dacă se

însumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologică şi

postmonitorizare (15-20 ani). În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă

eliminarea de pe suprafaţa afectată acestei folosinţe a unui număr de 30-300 specii/ha, fără a

considera şi populaţia microbiologică a solului. Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic

limitate în timp la durata exploatării depozitului, reconstrucţia ecologică realizată după eliberarea

zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul biologic iniţial, evoluţia

biosistemului fiind ireversibil modificată.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că gestiunea deşeurilor necesită construirea

unor depozite moderne, adoptarea unor măsuri specifice, adecvate fiecărei faze de eliminare a

deşeurilor în mediu, iar respectarea acestor măsuri trebuie să facă obiectul activităţii de monitoring

a factorilor de mediu afectaţi de prezenţa deşeurilor.

BIBLIOGRAFIE

1. A. Vadineanu, s.a. - Dezvoltare durabilă, Editura Universitară, 1999

2. Octavian-Valerian Bold, s.a - Gospodărirea resurselor secundare, Editura Infomin, 2006

3. P. Gastescu - Managementul mediului, Editura Sfinx,2000

4. Vladimir Rojanschi, s.a. - Protectia si ingineria mediului, Editura Economica, 1997

68

CE TREBUIE SĂ ŞTIE ELEVII DESPRE POLUAREA MEDIULUI

Prof.Peptan Mihaela

C.S.E.I.,,CHRISTIANA’’, Bocşa

Poluarea reprezintă contaminarea mediului cu materiale care dăunează sănătăţii, calităţii

vieţii sau funcţionării naturale a ecosistemelor. Cu toate că o parte din poluarea mediului este un

rezultat al acţiunii naturii, cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte este cauzată de

activitatea omului.

Există două mari categorii de materiale poluante sau altfel spus poluanţi. Aceştia pot fi:

-Poluanți biodegradabili, cum ar fi murdăria provenită de la canalizări, care se descompune prin

procese naturale. Aceşti poluanţi devin o problemă atunci când apar în atmosferă mai repede

decât pot ei să se descompună.

-Poluanţii nedegradabili sunt materiale care fie nu se pot descompune, fie se descompun mult

prea încet. O dată apărută contaminarea, este foarte greu sau imposibil de a îndepărta aceşti

poluanţi din mediu.

Poluarea are de altfel un efect dramatic asupra resurselor naturale. Ecosisteme ca pădurile,

lacurile, insulele de corali sau râurile aduc mari avantaje mediului înconjurător. Ele îmbunătăţesc

apa şi calitatea aerului, sunt un habitat pentru plante şi animale şi produc alimente şi medicamente.

Aceste ecosisteme pot fi oricând distruse din cauza poluării. Mai mult, datorită relaţiilor complexe

dintre diferitele tipuri de organisme şi ecosisteme, contaminarea mediului poate avea efecte care

nu sunt imediat descoperite sau care sunt greu de prevăzut. De exemplu, oamenii de ştiinţă pot

doar să speculeze pe marginea posibilelor efecte ale micşorării stratului de ozon, singurul protector

al Pământului împotriva dăunătoarelor raze ale Soarelui.

Ploaia acidă este formată atunci când emisiile industriale se amestecă cu stratul atmosferic.

Poluanţii pot fi duşi în nori distanţe lungi până a începe ploaia, ceea ce înseamnă că pădurile şi

lacurile destul de îndepărtate de fabrici sau uzine pot fi afectate.

Poluarea există în multe forme şi afectează mai multe aspecte ale mediului. Punctele-sursă

ale poluării vin de la surse specifice, identificate cum ar fi conductele canalizărilor sau coşurile

69

fabricilor. Există însă şi surse ale poluării care vin din diferite locuri, cum ar fi contaminarea unui

râu dintr-o zonă urbană sau fumul de la ţevile de eşapament.

Efectele acestor poluanţi pot fi imediate sau în timp. Efectele primare apar imediat după ce

s-a produs contaminarea, cum ar fi moartea plantelor şi speciilor marine după vărsarea unei

cantităţi de petrol în apă. Efectele secundare pot fi întârziate sau pot persista în mediu, poate chiar

rămânând neobservate pentru mult timp.

Smogul este cauzat de poluarea de la fabrici şi autoturisme. Este compus din variaţii de

temperatură, care fac ca aerul poluat să fie păstrat într-o anumită zonă pentru perioade mari de

timp. Expunerea continuă la smog poate produce probleme respiratorii, iritaţii ale ochilor şi

uneori moartea.

Canalizarea, deşeurile industriale şi chimicalele folosite în agricultură sunt cauze ale

poluării apei.

O altă problemă din domeniul agriculturii sunt substanțele chimice. Cu toate că distrug

momentan insectele sau gândacii dăunători, ele pot fi periculoase pentru sursele de apă şi hrană.

Din cauza numeroaselor accidente ecologice produse în ultimii ani, mai multe ţări europene

au instituit amenzi şi pedepse drastice împotriva celor care nu respectă legea. Înţelegerile

internaţionale au ajutat extrem de mult în reducerea poluării.

70

INFLUENŢA OMULUI ASUPRA MEDIULUI

Secretar-şef Sîrbu Maria

C.Ş.E.I ,,Aurora’’ , Reşiţa

Mediul

înconjurător reprezintă

mediul natural care a fost

transformat de oameni. El

cuprinde relieful, aerul,

apa, vegetaţia şi solul.

Acestea sunt elementele

mediului natural asupra

cărora a intervenit omul

prin activităţile sale.

Fiecare element reprezintă

un rol deosebit în crearea

mediului natural.

În acelaşi timp,

toate sunt în legătură

unele cu altele. Astfel,

relieful influenţează

clima. Clima, la rândul ei,

împreună cu relieful, determină răspândirea vegetaţiei, iar aceasta din urmă, a

faunei. Iată, aşadar, o înlănţuire în care fiecare element în parte trebuie să

funcţioneze bine pentru a se păstra acea unitate care este mediul natural.

Pentru a trăi mai bine, oamenii au creat aşezări, au cultivat terenuri, au

construit drumuri şi uzine, adică au transformat treptat mediul natural. Mediul

natural poate fi folosit în sprijinul omului, dar cu condiţia să nu fie distrus. Din

păcate există numeroase exemple de distrugere a plantelor şi animalelor, de

poluare a aerului, a apelor şi a solului.

De cele mai multe ori, vorbind despre impactul omului asupra mediului

înconjurător se fac referiri la poluare. În realitate, agresiunea omului depăşeşte

mult sfera poluării şi de aceea este mai corect să vorbim de căi diferite de

deteriorare a mediului.

Acţiunea negativă a omului asupra mediului se numeşte deteriorare (degradare ).

Există o serie de surse majore de deteriorare ca rezultat al activităţii

umane. Aceste căi de deteriorare nu acţionează separat în timp şi spaţiu, ci de

cele mai multe ori agresiunea se exercită simultan asupra diferitelor componente

ale mediului.

71

Poluarea este una din aceste căi. Poluarea reprezintă pătrunderea în

mediul natural a unor poluanţi naturali, dar mai ales artificiali rezultaţi din

activitatea umană, îndeosebi din industrie, agricultură, transporturi, care

reprezintă deşeuri ale activităţii umane.

Exemple de poluare:

Administrarea îngrăşămintelor chimice poate avea urmări nedorite

pentru mediul înconjurător. Substanţele chimice pătrund în pânza de apă freatică

şi de aici în fântâni sau izvoare, ameninţând sănătatea oamenilor şi a animalelor.

Transportul energiei poate avea efecte de poluare.

Mările şi oceanele sunt afectate de petrolul care se revarsă în urma diferitelor

accidente.

Petrolul este rezistent la acţiunea bacteriilor, de aceea persistă mult timp.

Formează o peliculă la suprafaţa apei, care împiedică difuzarea oxigenului în

apă.

Reţelele electrice de înaltă şi joasă tensiune produc:

- poluare vizuală - firele şi staţiile de transformare;

- poluare sonoră – generează sentiment de frică, duc la pierderea

parţială sau totală a auzului;

- poluare electromagnetică – perturbă emisiile de radio şi televiziune;

- poluare psihică – generată de teama de pericole de accidentare.

Industrializarea, urbanizarea cu intensificarea accentuată a circulaţiei

rutiere, aeriene, a construcţiilor de drumuri, răspândirea fără precedent a

aparatelor audio-vizuale au dus la creşterea semnificativă a poluării sonore. Un

alt efect negativ al industrializării masive este poluarea prin deversarea

reziduurilor şi gazelor toxice rezultate în urma proceselor tehnologice.

Poluarea este doar una din căile majore de deteriorare a mediului, dar există şi alte surse majore de

degradare, ca rezultat al activi

Supraexploatarea bogăţiilor subsolului, a

pădurilor, a păşunilor, a solului, a speciilor de

plante şi animale are efecte negative. Urmare a

acestor acţiuni s-a ajuns la reducerea bogăţiilor

subsolului şi a suprafeţelor împădurite, la

distrugerea păşunilor şi a solului, la dispariţia a

numeroase specii, la degradarea mediului

natural prin surpări şi alunecări de teren.

Realizarea de mari amenajări de teritorii

cum ar fi: lucrări miniere de suprafaţă, lucrări

hidrotehnice (baraje de acumulare,

canale, sisteme de irigaţii), duce la distrugerea mediilor naturale şi artificiale.

Menţinerea vieţii pe pământ şi supravieţuirea generaţiilor viitoare sunt

posibile numai prin reducerea acţiunilor necontrolate ale omului asupra naturii.

De aceea, o importantă problemă care se pune azi în faţa oamenilor este

cea a protecţiei mediului înconjurător. Protecţia mediului însemnă conservare şi

ocrotire.

72

CALENDAR ECOLOGIC DATA EVENIMENTUL ANIVERSAT

02 Februarie Ziua Mondială a Zonelor Umede,

Convenţia Ramsar

15 Martie-

15 Aprilie

Luna Pădurii

22 Martie Ziua Mondială a Apei

23 Martie Ziua Mondială a Meteorologiei

01 Aprilie Ziua Păsărilor

17 Aprilie Ziua Mondială a Sănătăţii

22 Aprilie Ziua Pământului

24 Aprilie Ziua Mondială a Protecţiei

Animalelor de Laborator

10 Mai Ziua Păsărilor şi Arborilor

15 Mai Ziua Internaţională de Acţiune

pentru Climă

24 Mai Ziua Europeană a Păsărilor

73

05 Iunie Ziua Mediului

08 Iunie Ziua Mondială a Oceanelor

17 Iunie Ziua Mondială pentru Combaterea

Deşertificării

21 Iunie Ziua Soarelui

11 Iulie Ziua Mondiala a Populaţiei

09 August Ziua Internaţională a Grădinilor

Zoologice şi Parcurilor

16 Septembrie Ziua Internaţională a Stratului de

Ozon

18 Septembrie Ziua Mondială a Geologilor

23 Septembrie Ziua Mondială a Curăţeniei

25 Septembrie Ziua Internaţională a Mediului Marin

74

26 Septembrie Ziua Mondială a Munţilor Carpaţi

01 Octombrie Ziua Mondială a Habitatului

04 Octombrie Ziua Mondială a Animalelor

08 Octombrie Ziua Mondială pentru Reducerea

Dezastrelor Naturale

16 Octombrie Ziua Internaţională a Alimentaţiei

17 Octombrie Ziua Internaţională pentru Eradicarea

Sărăciei

31 Octombrie Ziua Internaţionlă a Mării Negre

08 Noiembrie Ziua Internaţională a Zonelor Urbane

10 Decembrie Ziua Mondială a Drepturilor Omului

14 Decembrie Ziua Internaţională de Protest

Împotriva Reactoarelor Nucleare

29 Decembrie Ziua Internaţională a Biodiversităţii