Cum folosește Maiorescu arta argumentării?

„De o limpiditate clasică, de o înfatișare schematică și filigrană, redusă la simple linii, fără coloare si pitoresc, fără amplificare și redundanță, fără patetic și evocare, arta lui Maiorescu e o artă de reținere, cu impresia dificultății învinse, și nu a simplicității elementare. Sub claritatea ei, se simte adâncimea de fapte și de experiențe, redusă voit la o aparență de linie, la un luciu de oglindă peste bogăție.”(E. Lovinescu)

Acest concept de bază desemnează, după E.Lovinescu , acel tip de necesitate

sociologică de interdependență a tuturor fenomenelor vieții conteporane. În acest

context, se arată că și arta trebuie să se conexeze la toate celelalte fenomene

sociale și spirituale ale epocii, ca și ea este supusa, in general , legilor imitației.

Conceptul de imitație este preluat de la Gabriel Tarde , psihosociolog francez al sec

al XIX-lea, dar E.Lovinescu extinde semnificația conceptului la întregul câmp al

culturii. Adept, in același timp, al mobilitații culturale se ridică împotriva teoriilor

conservatoare- acționare, împotriva oricărui tip de “imobilism” ,“provincialism” și

“traditionalism”.

Cum se manifestă spiritul polemic în scrierile maioresciene?

Titu Maiorescu este primul critic literar.Prin spiritul său polemic în care au fost scrise toate studiile, reușește să introducă criteriul estetic în aprecierea operei literare. De asemenea, introduce criteriul universalității. Exemplele date sunt nu numai din literatura româna, ci și din cea universală, pentru a putea raporta literatura autohtonă la aceasta.

Reușește să-și aprecieze foarte bine contemporanii și să le gasească adevărata valoare. Unul dintre studii este “Comediile domnului I. L. Caragiale”. Altul este “Eminescu si poeziile lui” (1884). In acesta reuseste sa-si dea seama ca secolul XX va fi marcat de opera lui Eminescu si ca acesta va fi foarte apreciat. De asemenea, considera ca Eminescu a fost produsul propriului geniu si ca, oriunde s-ar fi nascut, viata lui ar fi fost aceeasi, air creatia la fel de valoroasa. Pune deci bazele mitului eminescian.

In studiul “Poeti si critici” (1886) vorbeste despre valoarea operei lui Alecsandri: “A lui lira multicolora a rasunat in orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru in mijlocul lui. In ce consta valoarea unica a lui Alecasandri? In aceasta totalitate a actiunii sale literare”. Tot in aceasta opera, Maiorescu sustine relativitatea criticilor si faptul ca unii poeti sunt considerati mai mult sau mai putin valorosi in functie de modul de apreciere a fiecarui critic in parte. De aceea, Alecsandri fusese defavorizat.

George Calinescu afirma despre Titu Maiorescu ca “e intai de toate un mare polemist, care stie sa traga profit din imprejurarea de a trai intr-o lume inferioara nivelului sau, punand in valoare arta de a corecta si admonesta”. Enumera cele trei mari ideologii lansate de Titu Maiorescu: potrivirea intre fond si forma, inaugurarea spiritului critic si “asezarea criticii in marginile adevarului, adica descatusarea ei de orice constrangere din afara” si considera ca “aceste puncte dadeau un caracter negativ”.