Cu Isus am numai amintiri frumoase!.pdf

8/19/2019 Cu Isus am numai amintiri frumoase!.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/cu-isus-am-numai-amintiri-frumoasepdf 1/11

CU ISUS

AM NUMAI AMINTIRI FRUMOASE!

de Jurovschi Cosmina

"Doar în mijlocul nopțiivisele prind culoare…vise pline de mister șifarmec. Într-o lumeîn care tot mai multeîntâmplări stranii își au locul, nimic nu mai pare ieșit din comun. Chiar șiașa ne permitem să visăm și să călătorim voioși spre lumea dorită care își începuse drumul îninimile noastre." Așa povestea cu drag o bătrânică nepotului ei.Era o poveste despre credințaadevărată care ducea spre veșnicii.

Doar patru persoane careîși pot schimba cursul vieții în folosul binelui spre slava luiDumnezeu, totul depinzând de lupta inimii. La ora 12am pe data de 1 Ianuarie, anul 2000 cealeși au f ăcut cunoștiință cu propriile destine. Daria, Alfred, Alannisși Mathew la vârsta de doar19 ani și-au început călătoria spre necunoscutul din zare. Au spus la revedere lumii pentru untimp, cu scopul de a descoperi adevăratul sens al vieții. Deși ei adormiser ă într-un somn adânc,inimile lor se pregăteau pentru o luptă puternică. Care era scopul lor? Scopul lor era acela de a pătrunde în gândurile oamenilor pentru a infiltra bunătatea, mila, paceași bucuria… fiecare simț caracteristic câte unuia din eroii noștri bravi.

Daria avea acea bunătate caldă încât se vedea str ălucireași blândețea pe chipul ei. Alfredînsă era atât de milos încât nu putea privi cum un pește este mâncat de un pelican sau cum unșoricel năzdr ăvan este vânat de o pisică flămândă, când de fapt totul era ceva firescși obișnuit.Alannis era înconjurată veșnic de o bucurie curată, cât despre Mathew din el curgeau izvoare de

pace… Toate acestea alcătuiesc IUBIREA, f ăr ă de care, viața nu ar avea nici un sens. Totușimultora le lipsește acest sentiment cald, dragul meu nepot. Acum toți oamenii sunt într-o alergarecontinuă după bani și plăceri care duc spre nimic. Scopul celor patru era să le amintească oamenilor despre misiunea împăcării pe care a început-o Isus ceva vreme în urmă.

Chiarși pe tărâmul viselor există Dumnezeu. Același pe care Îlștim și unii din noi…Cei patru trebuiau să treacă peste un test ca să-și dovedească curajul neînfricat.Știm că

nimic în lume nu se câștigă f ăr ă luptă, așa că Dumnezeu le-a dat celor patru opusul darurilor pecare le aveau. Dariei i-a dat r ăutate, lui Alfred nepăsare, lui Alannis tristețe, iar lui Mathew i-adăruit furie, toate acestea erau doar pe parcursul testuluiși toate acestea au f ăcut munca lor atâtde grea. Cum aveau ei să se descurce cu acestea când nici măcar nuștiau în ce constă testul lor!?

În sfâr șit, cei patru au fost separați pentru a-și începe testul, toți în același timp, în locuridiferite. Totul era atât de amețitor; la un moment dat cei patru aveau impresia că se aflau pe pământ când ei de fapt erau departe de acel loc f ăr ă sper anță. Testul acesta trebuia să le aratecelor patru cum e să fii r ău, nepăsător, tristși furios, sentimentele cele mai comune în lume careduc spre nefericire.

În timp ce Daria r ătăcea pe un drum necunoscut îi apăruse în fața ei un copil.-Te rog, ajută-mă! mi-e teamă… vreau la mămica mea acasă, să mă strângă în brațe și să



mă sărute de noapte bună, m-am r ătăcit, nu maiștiu drumul spre casă, sunt atât de singur.-Poftim!?și eu cum te pot ajuta? Ce pot să-ți fac? Lasă-mă în pace! Nu vreau să te ajut,

am destule probleme pe cap, trebuie să trec testul. Apoi copilașul îișopti:-Acum înțelegi r ăutatea? cât e de dureros? Întotdeauna oamenii sunt prea ocupați să facă

fapte bune.Venise rândul lui Alfred. Același copilaș îi apăru în cale, cu aceleași cuvinte, iar Alfred îi

r ăspunse:-Ce-mi pasă mie de durerea ta? nu am eu destule pe cap?, apoi vocea duioasă a

copilașului îișopti:-Acum înțelegi cum e să fii nepăsător? cum sufer ă oamenii din cauza aceasta? Mila este

un dar minunat!Alannis îi r ăspunse copilului:-Crezi că numai tu ești trist? Nu vezi că și eu am probleme? Pleacă! Nu mă mai deranja

cu problemele tale.

-Vezi? Încă există oameni de aceștia… oameni care au uitat ce e bucuria, înnecându-seîntr-o tristețe incolor ă. Bucur ă-te cu o bucurie nepref ăcută!În sfâr șit venise rândul lui Mathew… același copil îi venise în cale cu aceiași nevoie de

ajutor.-Lasă-mă în pace! Nu vezi ce furios sunt? Acum viiși tu? Cine sunt eu să te ajut? Nici nu

te cunosc.-Așa spun toți… cine sunt eu să te ajut? Vezi? Furia ta, teține prizonier! Undeți-e pacea?Toate acestea s-au petrecut în același timp. La rostirea ultimelor cuvinte ale copilului, toți

și-au adus aminte de bunătate, milă, bucurie și pace și au plâns amarnic căci au simțit câtă deznădejde există în inimile oamenilor, câtă durere sf âșietoare. Toți se concentrau pe lucruri de

nimicși pierdeau cele mai frumoaseși prețioase lucruri.Rostul testului nu era neapărat să-l treacă ci esențialul era să simtă pe pielea lor

deznădejdea celor pierduți, iar aceasta, să-i determine să-și îndeplinescă misiunea din iubireși nudin obligație. Cei patru trecuser ă testul și au plâns… au plâns pentru că au simțit durere…durerea celor f ăr ă speranță. Și-au dat seama cât de neputincioși sunt acești oameni.

Acum erau pregătiți să cutreiere întreaga lume. Li s-au dat aripi, ca unor îngeri. Auînceput să viziteze India, acolo au văzut deznădejde, lacrimiși durere… nici urmă de fericire.Doar zâmbete pref ăcute cu un chip întrebător: “cine sunt eu?”

Au vizitatși Asia… același lucru, copii f ăr ă părinți cutreierând str ăzile; bătrâni singurișisufocați de viață, tineri care deși tr ăiau, în sufletul lor erau mor ți. Era destul… au înțeles câtă nevoie aveau de o lumină în întunericul lor. Au înțeles de ce Isus murise pe cruce.Și au înțelescă acest dar, adică iertarea păcatelor, ne-a fost oferit tuturor pe gratis.

Totodată și-au dat seama că nimic nu trebuie să-i oprească să lupte pentru cei f ăr ă speranță, pentru cei pierduți, pentru cei împovărați și pentru cei care încă nu au auzit de Isus. Darcum puteau ei să facă asta? Erau doar niște oameniși nimic mai mult.

Acea atmosfer ă de acolo era una feerică… se întâmplau lucruri ciudate f ăr ă înțeles. Acum



cei patru se aflau în fața unui bătrânel cu părul alb și cu o față senină și dulce. Atunci cândzâmbea parcă razele de soare îi inundau fața lui mărunțică și liniștită. Bătrânul avea o Carte înmână, dar nu una oarecare ci o Carte în care erau așezate comori nemaipomenite. Începuse să vorbească despre o lume total necunoscută celor patru, o lume plină de fericireși culoare, cumdoar în vise întâlnim. Acea Carte le promitea celor patru fericire pentru totdeauna, f ăr ă lacrimi,f ăr ă durereși f ăr ă moarte. Aceea Carte specială era Biblia. Cei patruși-au adus aminte că aveauo Carte asemănătoare acasă doar că era uitată într-un raft vechiși pr ăfuit, cineștie dacă mai este pe acolo!?

Bătrânul începuse să citească despre un sentiment atât de comun: dragostea. “Dragosteaeste îndelung r ă bdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la r ău,nu se bucur ă de nelegiuire, ci se bucur ă de adevăr, acopere totul, crede totul, nădă jduiește totul,sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodata. ” citea de la 1Corinteni 13:4-8.

Ce fel de dragoste era aceasta!? Orice era, cei patru nu au auzit niciodată despre o

dragoste atât de curată. Și-au adus aminte de copilărie. Cât de minunat era atunci când erau copii;deși nu știau nimic despre viață și mai ales despre dragoste, o simțeau… era acolo la fiecare pas pe care îl f ăceau. Era ca soarele de dimineață... caldși str ălucitor încât nu puteai să nu-l observi.

Vorbele bătrânului erau atât de dulci, dar oare exista o astfel de dragoste? Era greu decrezut dar imposibil de uitat, părea prea frumos ca să fie adevărat, și totuși era real. Bătrânul aînceput să mai vorbească despre un Om care a fost pe pământ cu rolul de a muri, dar nu o moarteîn zadar ci pentru păcatele tuturor. ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pesingurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piar ă, ci să aibă viață veșnică. ” Ioan 3:16

Daria, Alfred, Alannisși Mathew aveau o mie de întrebări. Oare chiar exista Isus sau edoar un basm pentru copii cași celelalte? Dar dacă era mai mult de atât? Dacă după moarte

există o altă lume? Cum se puteau convinge că este adevărat?-Nu aveți nici o dovadă decât cele scrise în Scripturi ca să credeți în Isus, dar voi nuștiți

că tocmai acesta este drumul care duce spre El: drumul credinței! spuse bătrânul. Făr ă scurtături...

-Și cum putem crede? r ăspunser ă cei patru.-“Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădă jduite, o puternică încredințare

despre lucrurile care nu se văd.” scrie în Evrei 11:1… doar credeți dragii mei, lăsați-vă în mânaDomnului, lăsați-vă purtați de iubire spre veșnicii și El va lucra în viața voastr ă. Nu aveau nimicde pierdut dacă se lăsau purtați de valul credinței și poate nimic de câștigat, nu aveau încă deunde să știe ce va fi în continuare. Un lucru certștiau, aveau în fața lor o mare călătorie.

Bătrânul misterios le-a mai spus celor patru că pentru a călători în siguranță prin viață trebuie să cunoască adevărul din acea Carte specială, adică Biblia. Era cam greu pentru eideoarece nuștiau un cuvânt din Biblie, era nevoie poate de o viață întreagă să cunoască și să înțeleagă din ea. Era trist… aveau 19 aniși ei nuștiau nimic despre Creatorul Suprem, dar nu era prea târziu.

Și așa s-a sfâr șit visul. Cei patru s-au trezit din nou în casele lorși mai ales pe pământ.



Nu înțelegeau încă ce a fost cu acel vis ciudat pe care l-au avut; testul, bătrânulși Biblia. Totușierau diferiți, ceva în inima lor se schimbase. Au remarcat că într-adevăr într-un colț din inimă aveau acele însușiri pe care le-au avut în vis doar că acolo erau mai profunde. Nu înțelegeaunimic. Ce era cu acel vis? Ce semnificație avea? De ce au avut din senin un vis atât de straniușide ce era despre Isus despre care ei nuștiau nimic pentru că nimeni nu le vorbise niciodată despre El? Ceva bun se întâmplase datorită visului pe care l-au avut. Începeau să înțeleagă că olume misterioasă avea nevoie să fie descoperită de ei înșiși, așa că s-au apucat să citească Biblia,începând cu Noul Testament. Deși erau în colțuri de lume diferite cei patru aveau acelașigânduri.

Au citit cele patru Evanghelii. Evanghelia după Matei, Marcu, Lucași Ioan. Ce ciudat eratotul. La început totul părea doar un basm pentru copii. Acel Isus care a murit pentru păcatelelumii. Cine ar muri pentru cineva pe care nici măcar nu-l cunoaște? Și mai ales de ce? Care reges-ar da jos de pe tron? Care tată și-ar da fiul la moarte? Dar totuși erau câteva vorbe care i-audeterminat să citească mai departe, acele cuvinte le mângâiau sufletul. Ca aceea predică de pe

munte unde Isus vorbise. “Ferice ce cei săraci în Duh căci a lor este Împăr ăția cerurilor! Fericede ceice plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi căci ei vor moșteni pământul! Fericede cei flămânziși însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci eivor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice decei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii a lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți din pricinaneprihănirii, căci a lor este Împăr ăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea oameniivă vor ocărî, vă vor prigoni,și vor spune tot felul de lucruri releși neadevărate împotrivavoastr ă!” Evanghelia dupăMatei capitolul 5 versetele 3-11.

Ce erau cu toate aceste vorbe atât de curateși minunate? Oare erau adevărate? Auziser ă ei ceva despre Dumnezeu când erau mici dar ceva îi împiedicase să caute mai multși mai mult

despre El. Doreau să fie considerați și ei oameni normali ca toți ceilalți și să nu fie luați în batjocor ă din cauză că ar vrea să știe mai multe despre Isus. Dar totuși a existat mereu ceva înviața lor care lipsea, un gol despre care nuștiau nimicși părea că nu are nici o completare. Oumbr ă rece care nu lăsa ca soarele să pătrundă în sufletele lor.Și totuși toți patru gândeau la fel,simțeau la felși aveau același gol dintotdeauna.

Odată ce vor afla adevărul, acel adevăr o să-i elibereze de toată suferința și durerea de pe pământ. ”Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.”Evanghelia dupăIoan capitolul8 versetul 32 (Ioan 8:32).

După ce au citit câte puțin din Noul Testamentși-au dat seama că o nouă lume este gatasă li se descopere. O nouă lume dar totuși în paralel cu lumea noastr ă.

După o vreme au terminat de citit Noul Testament al Bibliei. Câte lucruri noi audescoperitși atât de adevărate, pe zi ce treceaîși dădeau seama în ce lume au tr ăit până acum, olume f ăr ă Dumnezeu. Totul putea fi diferit dacă copiii erau învățați din primii ani despre Isus să știe să tr ăiască smeriți și curați. Acum aveau în fața lor toate greșelile pe care le-au f ăcut de-alungul anilor, chiarși cea mai mică din ele. Urma o perioadă dificilă în viața lor, ar trebui să seîndepărteze de vechii prieteni dar nu e atât de ușor să începi o altă viață în urma unui vis dintr-o



noapte. Dar oare, era doar atât? Era mai mult de atât… Erau toate acele lucruri din Biblie, toate promisiunile că dacă faci voia Lui Dumnezeu vei avea un loc în cerși mai presus de tot vei fi uncopil al Său, dar totuși că nu poți fi mântuit prin fapte, ci prin faptul că Isus și-a dat viața pentrufiecare din noi.

“Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui.” Psalmii11:7

Hotărârea a fost luată. Era ceva în inima lor care le spunea cu tărie să lupte pentru ceea ceîși doresc cu adevărat. Vroiau să se simtă liberi de lanțul păcatului, vroiau să simtă cu adevăratcum e să-L ai pe Dumnezeu. Mai întâi de toate era timpul să-și mărturisească păcatele luiDumnezeu. S-au pus pe genunchiși și-au adus aminteși cel mai mic dintre păcate. Pentru primadată în viața lor au simțit că nu merită nici măcar viața pe care o au. După ce au citit o parte dinBiblie cu atenție au văzut cât au greșit, iar acum simțeau că sunt cele mai neînsemnate ființe de pe pământ. În timp ce se rugau lui Dumnezeu să-i ierteși-au adus aminte de un verset din Biblie:“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentrucă oricine

crede în El, să nu piar ă, ci să aibă viață veșnică. ” Ioan 3:16Daria era atât de fericită. Acumștia sigur că toate cuvintele din Biblie sunt adevărate.După ce s-a rugat mărturisindu-și păcatele s-a ridicat de pe genunchi o altă Darie. Simțea cumtoată povara de pe umeri i-a fost luată, parcă cineva îi dăduse aripi să zboare către infinit.

"-Dumnezeu mă iubește atât de mult încât L-a lăsat pe Fiul Său să moar ă pe cruce pentru păcatele mele. Mi-a dăruit mie, o păcătoasă, o a douașansă să nu mor în păcat, ci să am iertare. "

Din nefericire Alfred, Alannisși Mathew nu simțeau același lucru. Ei nu au fost destul de puternici să facă schimbări în viețile lor, nu încă. Se asemănau cu acei oameni despre care vorbeaBiblia. Cei care au lăsat grijileși nevoile lumii pământești să le încerce credința, cei care atuncicând apare ispita se dau bătuți sau cei plini de îndoieli fiind înșelați de Diavol, așa cum era Pilda

Semănătorului din Biblie când Le-a spus-o Isus norodului.Mulți dintre noi ne asemănăm cu acei oameni. Spre deosebire, Daria, ea a fost una dintre

aceia care au auzit Cuvântulși l-a înțeles, iar acum trebuia să aducă rod. ”Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altulșaizeci, altul treizeci.” Matei 13:23

Daria s-a hotărât să înceapă o altă viață, să lase lumea în spatele eiși să pășească spreveșnicii. De aici încolo Daria avea în fața ei o mare călătorie. Nuștia ce trebuie să facă, dar știacă Dumnezeu o va călauzi pe cale.

Daria terminase de citit întreaga Biblie. Nu vroia să înceapă o luptă f ăr ă să știe ce spuneDumnezeu despre tot. Tot ce scria în Biblie era imposibil de îndeplinit, nu există om care să poată tr ăi o viață întreagă f ăr ă păcat, doar că Daria citise undeva că ce e cu neputință la oameni ecu putință la Dumnezeuși e atât de adevărat. „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă laDumnezeu.” Luca 18:27.

Daria știa toate nenorocirile din lume căci și ea a f ăcut o dată parte din ea. Oameniialergau din r ău înspre mai r ău. Ce putea face Daria? S-a hotărât să meargă la colțurile str ăzilorșisă vorbească despre Isus. A ales să-și împartă pâineași banii cu cei săraci în Numele Domnului.



Simțea un sentiment atât de plăcut când un copilaș f ăr ă părinți o îmbr ățișa atât de dulce, chiardacă familia ei nu era de acord cu asta...știa că poate să facă mai mult,știa că poate să-i ajutemai mult pe cei săraci, dar totodată știa că poate să le spună despre Isus f ăr ă frică de nimenișif ăr ă rușine. Acum era un copil al Său.

Inima ei creștea din ce în ce mai mult, pe zi ce trecea se simțea tot mai APROAPE DECER... aproape de casă.

Daria a hotărât să meargă la bunica sa în Canada. Nu o mai văzuse de la moartea bunicului ei care a fost acum 5 ani. Îi era dor să mai adoarmă la pieptul bunicii sale în timp ce îispunea o poveste atunci când pleca cu familia sa în vizită. Bunicuța sa era o femeie deosebită.Era foarte puternică, a reușit să treacă peste moartea soțului său cu zâmbetul pe buze chiar dacă în sufletul ei era durere, dar de fiecare dată când se simte singur ă își aduce aminte de ultimelevorbe ale soțului său iubit care le-a rostit înainte să păr ăsească această lume: "Eu plec dar te voiaștepta într-un loc plin de speranță și iubire. Spune tuturor cât de fericit m-a f ăcut Isus." Ajunseîn sfâr șit la bunica sa după un drum destul de obositor. Aceasta o primi cu brațele deschise.

Bunica sa avea mereu o față luminoasă. Ea era singura din familie care reușise să-și predea viața în mâinile lui Isus, iar fericirea ei devenea din ce în ce mai mare. Daria venise cugândul să îi povestească bunicii sale cum un vis i-a schimbat viața.

După ce au terminat de despachetat bagajele au reușit să găsească un moment de linișteca să povestescă, iar Daria i-a spus totul bunicii sale. Despre visul care a îndemnat-o să-L caute pe Isus cu adevărat.

Bunica sa i-a spus că drumul care l-a ales, e greu... dar dacă inima ei este sincer ă,Dumnezeu nu o va lăsa niciodată, El îi va da cuvintele potrivite la timpul potrivit chiar dacă uneori o va lăsa să aștepte. Nimeni nu a spus că va fi ușor, căci nu va fi. Vor fi încercări și va fimereu Satana care va încerca să o împiedice să ajungă în brațele Mântuitorului. Dar ea să fie

tare, că Dumnezeu va fi mereu cu Daria. Niciodată nu o va lăsa chiarși atunci când îi va spune să aștepte.

Ții minte versurile poeziei "Un lung tren ne pare viața" de Traian Dorz? întrebă bătrânica pe nepotul său, iar acesta era atât de absorbit de ce îi povestea bătrânica încât crezu că e vorbadespre Daria.

"Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând, Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut...

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc, Și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.Arzători de neră bdare înainte tot privim,Să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.



Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri, Noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi; Ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,Sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!... "

Daria a petrecut un timp destul de frumos acolo... până în ziua în care bunica sa dragă a păr ăsit lumea aceasta, ducându-se spre un loc mai bun, acolo unde o aștepta soțul ei bucuros. Totce avea bunica sa a r ămas familiei sale, iar ei au hotărât să se mute în Canada, asta însemnând oschimbare foarte mare. Pentru Daria era foarte greu să-și păr ăsească prietenii noi pe careși-i

f ăcuse în ultimul timp de când a început să-L cunoască pe Isus. Era prea greu pentru ea... eraînceputul unei noi vieți, iar ea nu vroia o nouă viață. Îi era teamă că o să-L uite pe Isus, că o să dea peste alți oameni care o vor determina să renunțe. Îi era teamă că nu e destul de puternică pentru o schimbare atât de mareși că o să r ămână singur ă și totuși... venise timpul.

O prietenă îi dăruise o amintire pe care scria un verset din Biblie: "Pot totul în Hristoscare mă întărește." Filipeni 4:13. Era poate cea mai frumoasă amintire. După ce și-a luat r ămas bun de la prieteni s-a urcat în avion împreună cu familia. Era o zi ploioasă și rece... 3 Iunie.

În drum spre Canada s-a tot gândit cum o să fie acolo, totul o să fie nou; limba, oamenii,casele, chiarși școala.Și mai ales va fi departe de prieteni, de acei 19 ani pe care i-a tr ăit acoloșide cele mai frumoase clipe ale copilăriei. Probabil că o să meargă în vizită dar niciodată nu va

mai fi la fel.Multe schimbări s-au petrecut în viața Dariei. Părinții ei munceau în majoritatea

să ptămânii așa că Dariaîși petrecea mai mult timp în casă, deoarece nuștia încă locurile de acoloși nu își f ăcuse nici un prieten.Școala o începuse dar nu era deloc pe placul ei, erau prea mulțioameni noi, profesori noi... totul era nouși părea atât de pustiuși gol în ochii ei. Era ca un locf ăr ă viață și f ăr ă culoare. Singurul ei Prieten r ămăsese Isus. Era atât de minunat în zilele cândvorbea cu Isusși mai ales felul prin care El îi r ăspundea. De fiecare dată când simțea nevoia să aibă un prieten aproape cu care să vorbească Dumnezeu era acolo, la orice or ă, în orice zi... pentru totdeauna. Nu s-a îndoit nici o clipă de planul pe care îl are Dumnezeu pentru ea.Știa că un copil al lui Dumnezeu trebuie să treacă prin încercări ca să devină tot mai puternic în credință.Doar că încă simțea acea teamă care ar putea să o despartă de Isus. Îi era frică să nu-și aleagă prieteni nepotriviți, iar ea nu prea avea ce să aleagă. Toți erau la felși mult prea departe de Cale.Dar maiștia că dacă va privi în continuare la teama ei din suflet nu va ajunge prea departe ci arr ămane pe loc.

Daria realiza că ce va fi nu avea de unde să știe, darștia ce avea de f ăcut între timp. Demulte ori se simțea păr ăsită de familie, de prieteniși de orice. De parcă cerul se depărta în tăcere



de pământ. Încerca să se ridiceși să zboare din nou.Așa cum viața își continua cursul ei indiferent de circumsanțe, așa trecur ă și șase luni de

când Daria se mutase în Canada. De la ultimul vis pe care l-a avutși care i-a schimbat viața într-un mod extraordinar nu mai visase nimic, până într-o noapte specială în care a pătruns din nou înacea lume ciudată și totuși plăcută inimii sale. O visase pe bunica sa dragă. Era la fel defrumoasă ca întotdeauna doar că acum fața ei era parcă mai str ălucitoare. Parcă sufletul bun al bunicii sale se oglindea pe fața sa.

-Bunica mea dragă, dă-mi voie să te îmbr ățisez!, fur ă primele cuvinte ale Dariei.-Nepoata mea... ai ajuns în sfâr șit aici, te așteptam. Trebuie să-ți ar ăt ceva, îi spuse bunica

călduros.Apoi au pășit împreună spre o întâmplare dureroasă de acum 2000 de ani. Era Isus... pe o

cruce atârnând.-Daria îl vezi pe Omul acela? Pentru tine a murit, ca tu să ai viață, ca tu să tr ăiești prin El.

Putea atât de ușor să se coboare de pe cruce, dar dragostea Lui pentru omenire L-aținut acolo,

dragostea Lui pentru tine, draga mea.-Bunica mea... chiar eu L-am r ăstignit.-Draga meați-am ar ătat toate aceste lucruri să îți dai seama că El a murit odată pentru

păcatele tale, nu trebuie să pieri și tu în păcat. O să ne mai întâlnim în visși nu uita că Isus eîntotdeauna cu tine, tu trebuie doar să vrei să fie acoloși să-L asculți. Atâta timp cât păsărileciripesc peste văzduhul înalt, atâta timp cât soarele str ălucește după fiecare ploaie... speranța nu adispărut. Poți tr ăi f ăr ă bani, poți tr ăi f ăr ă un acoperiș deasupra capului, dar nu poți tr ăi f ăr ă speranță… și nu uita că singura speranță e Isus, îi spuse bunica Dariei plină de bucurie.

Acesta a fost al doilea vis al Darieiși pentru ea nu era doar un vis ci totul era realși viu însufletul ei. Simțea cum pe zi ce trece iubirea lui Isus îi lumina calea tot mai mult, simțea cum

sufletul său întinerește deși zilele trec f ăr ă încetare.Și știa că în urma acelui vis ea trebuie să facă ceva în legatur ă cu familia sa.Știa că nu are o famile perfectă, știa că nici măcar ea nu e perfectă dar mai presus de totștia că are un Dumnezeu acolo în cer care nu o va păr ăsi niciodată pentru căEl spune: "Nicidecum n'am să te las, cu niciun chip nu te voi păr ăsi." Evrei 13:5

Daria obișnuia în fiecare zi să-i dăruiască lui Dumnezeu cel puțin o or ă din timpul ei.Avea o Biblie de la bunica sa. I-o dăruise cu câțiva ani în urmă când avea Daria 10 ani. Se rugași citea din ea. Se simțea atât de aproape de El în clipele acelea. Era cel mai prețios timp din viațasa.

Mereu vor fi încercări în viața nostr ă, iar Dariaștia asta prea bine.Știa că nu a ales undrum ușor și că va avea mult de pierdut din cauza aceasta. Părinții Dariei nu erau foarte apropiațide Dumnezeu, poate că mergeau de Paști și de Cr ăciun la biserică dar asta nu însemna prea multîn ochii lui Dumnezeu. Ei considerau că tradițiile și obiceiurile ar trebui respectate deși nu ajutau prea mult. Daria a înțeles aceasta pentru că ea citise Biblia, părinții săi nu apucaser ă încă și peatunci părea că nu se va întâmpla asta niciodată, până într-o zi.

Dariaîși f ăcuse o prietenă în primul an deșcoală. Ea f ăcea parte dintr-o familie creștină.Se numea Sarah. Era o persoană foarte deschisă și comunicativă. De multe ori a fost un prieten



adevărat pentru Daria, iar de ziua acesteia îi dăruise o nouă Biblie. Era cel mai frumos dar pecare îl primise vreodată, în afar ă de cel al bunicii sale de acum câțiva ani în urmă. O adevărată comoar ă a sufletului.

Într-o zi Daria împreună cu mama sa se plimbau într-un parc prin apropierea casei, cânddeodată mama Dariei o întreabă pe aceasta:

-Daria?!-Da, mamă.-Știu că ai două Biblii în camera ta, crezi că ai putea să îmi împrumuți și mie una din ele?-Oh, mamă! Îți voi dărui o Biblie din toata inima, poți să o păstrezi.-Când am fost mică bunica ta obișnuia să-mi citească, dar niciodată nu am ascultat cu

adevărat. Întotdeauna am crezut că Biblia este doar o carte menită să îi sperie pe oameni sau ocarte plină de porunciși întotdeauna întrebam dacă Dumnezeu e atât de bun cum scrie acolo. Amînceput să-mi pun întrebări. În ziua când bunicul tău a murit a spus doar atât: "Spune tuturor câtde fericit m-a f ăcut Isus." Aceste cuvinte m-au pus pe gânduriși mă gândeam unde s-a dus...

Ce fericită era Daria, Dumnezeu f ăcuse o minune. Tocmai atunci îi trecuse prin gândcuvintele acestea din Noul Testament: "De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreunăspre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planSău." Romani 8:28. Dumnezeu avea un plan pentru părinții Dariei încă de la început, totul era plănuit de El încă de la întemeierea lumii. Pe zi ce trecea, Daria vedea tot mai mult iubirea luiDumnezeu în viața părinților săi. Era cel mai frumos lucru. Ei întotdeauna au fost mai departe deDumnezeuși niciodată nu aveau timp pentru nimic, nici măcar o rugăciune înainte de masă sauînainte de a începe o nouă zi. Dar acum, ceva se schimbase, dacă mama Dariei îi ceruse o Biblieasta însemna că Dumnezeu lucra în inima sa. Era pe cale să o schimbe cu adevărat și nu numai pe ea darși pe tatăl Dariei. Un verset frumos se plimba prin inima Dariei, pentru că exact așa au

f ăcut părinții ei. "De aceea așa vorbește Domnul: "Dacă te vei lipi iar ăși de Mine,și vei staînaintea Mea; dacă vei despăr ți ce este de preț de ce este f ăr ă preț, vei fi ca gura Mea..." Ieremia15:19

Daria era atât de fericită... se trezise într-o zi, dis de dimineață și citise un verset dinBiblie care îi înviorase sufletul. "Căci la Tine este izvorul vieții; prin lumina Ta vedem lumina."Psalmul 36:9.Își adusese aminte cum văzuse ea lumina Lui...și ce efect a avut în viața ei, atât demare încât să-i schimbe întregul curs al vieții.

Anii din viața Dariei treceau ca clipele de primăvar ă, dar zâmbetul acela luminos de pefața Dariei nu dispăruse niciodată. Același zâmbet de copil gingaș și iubitor. O adevărată comoar ă a sufletului în vremuri de nevoie."

Asta a fost povestea unei fete cu mult curajși multă credință, dragul meu nepot, și uite că am r ămas aceeași persoană; curată, blândă și iubitoare. Dragul meu nepot, acesta este drumulcredinței... cei mai mulți vor cădea pe cale, vor alege scurtăturile care vor duce spre pierzare.Încercări vor veni, de greșit cu toții vom greși, dar dacă credem în Isus Hristos, sângele Lui ne vaspăla de toate păcatele din viața noastr ă. Asta e doar o mică parte din viața mea, dar singurullucru care îl pot spune acum e că, împreună cu Isus am numai amintiri frumoase, iar acumți le-



am împărtășit și ție. Aceea Daria, sunt chiar eu… ce pot să-ți spun e că părinții mei s-au hotărâtîntr-un final să îl urmeze pe Domnul, în ziua în care am încheiat un legământ cu Domnul. Spreveșnicii am privit mereu... fiecare zi din viața mea am tr ăit-o cași cum ar fi ultima, f ăr ă să mă gândesc că mâine va mai fi o zi... nu aveam de unde să știu asta, nici acum nuștiu. Pe drumulmeu am învățat să împărtășesc cu alții ceea ce eu am tr ăit, spre zidire sufletească. Acum dragulmeu Koda, e timpul ca eu să plec acasă. Nu uita, Dumnezeu e iubire, nu alege scurtăturile cimergi drept pe cale. Dumnezeu te iubește! Așa și-a încheiat bătrânica povestea nepotului ei. Aniiau trecut, iar acum băiatul care asculta atunci povestea bunicii sale, nu mai era la fel.

Era o noapte atât de rece... atâția ani, atâta frig înghețase multe inimi nepregătite.Cr ăciunul se apropia, iar ultima să ptămână din an se apropia straniu de sfâr șitul ei. Un an nouavea să vină, asta dacă era voia Celui Atotputernic.

Și totuși... pentru unii veneau noi începuturi, iar pentru alții sfâr șituri. Dar ce era cu-adevărat, un începutși un sfâr șit? Dacă era vreun început atunci sfâr șitul nuîși mai avea rostul...așa cum Pruncul Isus Hristos a fost un început... în El nu este sfâr șit.

Atât de trist privea spre cer un om... Era purtat de gânduri, departe de trecutul lui. Untrecut care încă era prezent în viața sa. Un trecut plin de belșug și bogăție falsă... căci bogăția nustă în bani, ci în inimă. Abia atunci când r ămâsese f ăr ă nimic,și-a dat seama de aceasta.Și-a datseama că toate bogățiile ce le-a avut nu au putut fi schimbate pe fericire, ci dimpotrivă, au fostînlocuite cu singur ătate, tristețe și o amăr ăciune adâncă. A luptat o viață întreagă pentru nimic.Se întreba dacă era prea târziu acum... era singurși păr ăsit, cutreierându-și propria lume cetrecuse. Se gândea în sinea lui: "De aș mai avea oșansă, aș face totul altfel, numai să scap deaceastă adâncă singur ătate ce mă copleșește, de aș fi ascultat-o pe bunica mea, dacă întelegeamatunci adevăratul înțeles al poveștii ce mi-a spus-o atunci."

Atâta tristețe în inima acestui om... cine era el? Era doar un simplu muritor care realizase

că viața-i este pustie. I se părea că totul se terminase acolo unde era acum. Privea spre cer,neștiind de ce, pentru că nu mai avea nici o speranță de nicăieri. Poate că el adormise, dar inima-iveghea, de aceea o parte din el era atras de cer.

Același Koda și totuși atât de diferit acum. Timpul nu putea să-l întoarcă... a alesscurtăturile în loc de drumul cel dreptși s-a ales doar cu praf. Mai era vreo iertare pentru el? Înmare parte uitase povestea bunicii sale, dar nu putea uita cum ceilalți trei au renunțat la Domnul. Nu era nici-o deosebire între cei treiși el însuși. După ce bunica lui murise, s-a pierdut printrefrânturi de lume. De când nu a mai văzut un zâmbet ca al bunicii sale... îi era atât de dor s-o maivadă încă o dată.

Koda s-a îndreptat spre casa pustieși întunecată unde locuia. Copleșit de durereșideznădejde a pus capul în pernă și a adormit. În noaptea aceea a avut un vis. Se f ăcea că era chiaracolo, în locul unde Isus s-a născut, în Betleem. Era atât de fericit, iar Pruncul Isus era atât decurat, avea un chip atât de luminos. Parcă îl privea în ochiși îi zâmbea. Un zâmbet atât de adâncce nu l-a putut uita nici măcar atunci când s-a trezit. Inima lui îl îndemna să deschidă Biblia ce i-o lăsase bunica lui. Păcat că era plină de praf acum, dar nu era prea târziu. A început să citească din Matei. "Eava naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui



de păcatele sale." Șiroaie de lacrimi îi indundase fața Kodei. A înțeles cu adevărat că Dumnezeuîl iubește și mai este înca oșansă pentru el. Acum era timpul să se schimbe cu adevărat. Asta erașansa lui.

A ieșit afar ă, privind spre cer. De data asta nu mai avea o privire tristă, ci plină desperanță și fericire. Acumștia că adevărata bogație e cea din inima lui, atunci când în inima luilocuiește Pruncul Isus. Acesta avea să fie cel mai frumos Cr ăciun din viața sa. În inima lui venise paceași bucuria. A început să cânte colinde, iar fulgii de nea au început să cadă neîncetat. După o vreme, norii s-au risipit iar soarele a început să str ălucească. Atunci a înțeles cât de înghețată i-a fost inimași cât de fericit este acum când soareleși-a f ăcut apariția în viața sa. Știa că bunicalui era fericită acum.Tot ce odată ea i-a povestit, abia acum cuvintele ei au avut un impact înviața lui Koda. Era un Cr ăciun adevărat plin de paceși bucurie căci Isus Hristos se naște îninimile celor care îl primesc cu adevărat. Cât despre visele bunicii saleși visul său, totul eraînvăluit în mister, dar un lucruștia: "El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oameniisunt cufundaţi într -un somn adânc, când dorm în patul lor." Iov 33:15

Cu Isus am numai amintiri frumoase!.pdf

Documents

Transcript of Cu Isus am numai amintiri frumoase!.pdf