UniversitateaLUNI, 7 DECEMBRIE 2020, ORA 19:00

LIGA I, ETAPA XIISTADIONUL „ION OBLEMENCO”, CRAIOVA

Gaz Metan Mediaş

CU GÂNDUL

LA VOILa începutul acestei luni s‑au împlinit 9 luni de la ultimul meci la care v‑am avut

aproape. Era tot un Universitatea ‑ Gaz Metan, pe 1 martie 2020. Aproape 15.000 de suflete au fost pe Oblemenco atunci, fără ca vreunul dintre cei prezenţi să‑şi

imagineze că era ultima ocazie din acel an să fie în probabil locul lor preferat din tot oraşul. În această seară vom juca a 10‑a partidă consecutivă cu tribunele goale, dintre cele programate pe teren propriu, şi fiecare a fost mai grea decât cea precedentă. Va

mai fi încă una peste două etape, cu FCSB, după care vom avea o iarnă întreagă să ne pregătim marea revedere. Ne vom reîntâlni, vom striga, ne vom îmbrăţişa din nou şi

ne vom bucura. Aşa că până atunci, vă rugăm, #StaySafe şi iubiţi în continuare Ştiinţa.

„Nici nu mai ştiu ce a fost prima oară: uitatul la fotbal sau jucatul de fotbal?“Reagy, în primul rând ai un prenume foarte frumos. Are vreo poveste specială?

Vă mulţumesc. Apropo de asta, am observat de altfel că românii au pro-bleme să‑mi pronunţe prenumele. Unii spun (nota noastră – transcriem

REAGY OFOSU:„Pe mine şi pe Universitatea

ne‑au unit foamea pentru glorie şi trofee“

REAGY OFOSU vorbeşte mult şi foarte bine. Pentru prima oară a trebuit să mai tăiem din interviul pentru programul de meci (şi tot a ieşit unul dintre cele mai lungi). Ofosu este un tip sincer şi deschis, care a vorbit foarte frumos despre Universitatea fără să‑i ridicăm noi nimic la fileu şi fără să i‑o ceară cineva. Spune, printre altele, că a avut încă de la primul meci direct împotriva Craiovei senzaţia că este o echipă mare şi că încă de la acel prim meci şi‑a propus ca, dacă va fi să ajungă vreodată la o altă echipă din România, Universitatea Craiova să fie aceea. Ce l‑a atras la Craiova şi mai ales cine este Reagy, aflaţi din cele ce urmează.

fonetic) Re‑A‑GHI, alţi Re‑ghi, dar pronunţia corectă este Re‑GI, ca la Reggie. Este un diminutiv de la Reginald, un nume destul de popular în Ghana, mă bucur că vă place.

Care este primul lucru de care îţi aminteşti de când erai mic?Fotbalul. Mă uitam mereu la meciuri şi jucam cu prietenii, nici nu

mai ştiu ce a fost prima oară: uitatul la fotbal sau jucatul de fotbal. Acele amintiri în care mă jucam fotbal cu prietenii, copil fiind, sunt cele mai frumoase pe care le am.

Spune‑ne mai multe despre tine şi familia ta.Eu m‑am născut în Germania, dar ambii mei părinţi sunt ghanezi. Am

şi locuit în Ghana, de când am avut un an până pe la 3 ani, dar nu‑mi mai amintesc mare lucru de atunci. Din păcate, părinţii mei nu mai sunt împreună, dar am un frate şi păstrăm cu toţii o legătură foarte strânsă. V‑aş putea povesti foarte multe despre familia mea, pentru că e extrem de importantă pentru mine, dar nu cred că aveţi atât de mult spaţiu în program (râde).

Cum au fost începuturile tale în fotbal?După cum vă spuneam, fotbalul a fost cam primul lucru care m‑a pasi-

onat, deci am ştiut că asta vreau să fac încă de foarte mic. De aceea cred că am şi jucat organizat încă de foarte devreme, de la vârsta de 7 ani. Am jucat pentru un club de copii din Hamburg cam 5 ani, până când am fost selecţionat la juniorii lui Hamburg SV. Hamburg este un club important în Germania şi, în momentul în care am semnat cu ei, am ştiut că gata, deşi am doar 12 ani, mă pot considera fotbalist profesionist.

Germania şi Ghana s‑au întâlnit la Cupa Mondială din 2014, când Ghana a obţinut un egal (2‑2) meritat şi frumos. Pe cine ai susţinut atunci?

(Râde) Am primit aceeaşi întrebare de la un ziar din Germania, chiar înainte de acel meci. A fost foarte ciudat, pe de o parte sunt născut şi cres-cut în Germania, pe de alta mă simt încă foarte legat de originile mele ghaneze, mai ales că tradiţiile din Ghana s‑au păstrat, în familie. Deşi sunt născut în Germania, aş zice despre mine că sunt ghanez, aşadar am susţinut Ghana.

„Cred că majoritatea străinilor au aflat mai multe despre România datorită lui Hagi şi a celorlalţi jucători pe care i‑aţi avut la Mondialul din 1994“Ai activat în primele ligi din Slovacia, Croaţia şi România. Am vrea să ne faci o comparaţie între cele trei campionate.

În Slovacia am câştigat campionatul cu o echipă care impresiona prin calităţile fizice ale jucătorilor (nota noastră: Ofosu este campion al Slovaciei

cu Spartak Trnava, ediţia 2017‑2018). Prima divizie din Slovacia prin asta se caracterizează, cred: foarte multă forţă, pregătire fizică excelentă şi un joc foarte dur. Croaţia şi România seamănă mai mult între ele, sunt ligi care cred că în ultima vreme s‑au remarcat prin jucătorii tineri şi talen-taţi pe care i‑au produs, sunt campionate ceva mai tehnice şi mai spec-taculoase decât cel din Slovacia. Dar cea mai mare şi vizibilă diferenţă între cele trei este că infrastructura (şi mă refer la stadioane, vestiare, condiţii de antrenament şi recuperare) este mai bună în România decât în Croaţia şi Slovacia.

Ce ştiai despre România înainte să vii aici?Auzisem de cele mai importante trei cluburi din România, adică Uni-

versitatea, Steaua şi Dinamo, plus de câţiva fotbalişti români, în frunte cu Hagi. Toată planeta s‑a uitat la acel Campionat Mondial din 1994 şi cred că majoritatea străinilor care ştiu ceva despre România, de la Hagi şi ceilalţi au aflat‑o. Eu personal mai ştiam şi mai mulţi jucători români care jucau sau jucaseră în Bundesliga.

Spune‑ne ceva în limba română.(nota noastră: acest interviu a fost luat 99% în limba engleză şi tradus

ulterior, dar aici Reagy a vorbit direct în română surprinzător de fluent, o să transcriem exact cuvintele lui) Salut, numele meu este Reagy Ofosu. Am 29 de ani şi sunt fericit că sunt aicea în Craiova. Pardon, aici în Craiova.

De ce ai ales să vii la Craiova?Cred că e o întrebare cu răspuns evident, nu fac decât să vă repet ceea

ce probabil ştiţi deja: Craiova este o echipă mare, profesionistă, cu fani grozavi, cu un stadion incredibil şi în general cu condiţii de club de anver-gură. Am simţit că acest club este uimitor încă de la primul meci direct împotriva voastră şi încă de atunci mi‑am zis că, dacă va fi să ajung vre-odată la altă echipă din România, Craiova va fi prima mea opţiune. Dar, mai presus de orice, am venit aici pentru că mereu am simţit, din partea jucătorilor şi clubului Universitatea, acea foame de glorie şi de trofee. Şi eu sunt la fel, am putea spune că ne‑a unit această ambiţie, această foame pentru succes.

Marius Croitoru a descries plecarea ta de la echipă drept „o pierdere uriaşă“ pentru Botoşani. Care a fost relaţia ta cu Croitoru şi ce fel de antrenor este?

Da, am citit şi eu declaraţia. Pe undeva e normal, pentru că am avut poate cel mai bun sezon din istoria Botoşaniului, anul trecut, şi s‑a creat o relaţie specială între jucători şi antrenor. Eu cu atât mai mult am o relaţie bună cu Marius Croitoru, pentru că el a fost cel care m‑a convins să vin în România, deşi mai aveam şi alte oferte, şi a avut foarte multă încredere în mine. Este un antrenor foarte bun. Din afară poate părea

un pic „nebun“, pentru că strigă foarte mult, dar cine îl cunoaşte ştie că toţi acei nervi vin din perfecţionism şi din dorinţă de a‑şi face jucătorii să se autodepăşească. Este un antrenor tânăr şi foarte bine pregătit, cred că va fi şi mai calm cu timpul. Când m‑a convins să vin în România, mi‑a spus că voi face curând pasul către o echipă mult mai bună şi mă bucur că s‑a întâmplat asta, prin transferul la Universitatea.

Ai marcat primul tău gol în cupă, împotriva unei echipe din Liga a treia. Ne putem aştepta să continui la fel şi în campionat?

Pentru asta am venit aici, ca să înscriu goluri sau să dau pase de gol şi da, nici nu mă gândesc să nu continui pe aceeaşi linie. Fără îndoială vor veni şi reuşitele cu echipe mai bune.

„Am ajuns să ne dăm seama că sunetul tribunelor este un element esenţial din jocul de fotabl. Sper că vom reauzi acel sunet cât de curând, pentru că ştim cu toţii că vuietul de pe Oblemenco nu se compară cu nimic“Cum este fotbalul pe un stadion gol, afectează jocul în vreun fel?

Este o senzaţie foarte stranie, cu care din păcate am ajuns să ne obiş-nuim. Sigur afectează şi jocul, dar nu aş putea spune exact în ce fel. Vă pot spune că, atunci când se joacă cu fani în tribune, faci totul mai mult din instinct, cumva devii simţurile tale. Pe când, când tribunele sunt goale, ai timp să te gândeşti mai mult, eşti un pic mai limpede, dar probabil şi ceva mai lent. Însă în general acel sunet al tribunelor mi se pare un ele-ment esenţial al fotbalului şi acela ne lipseşte tuturor. Nu avem decât să sperăm că vom auzi acel sunet atât de plăcut cât mai curând, pentru că ştim cu toţii că vuietul de pe Oblemenco nu se compară cu nimic altceva.

Care sunt atuurile Universităţii pentru lupta la titlu?Eu spun că profesionalismul din club este foarte important. Totul este

la locul lui, jucătorii sunt trataţi foarte bine din toate punctele de vedere şi acest respect reciproc între noi şi cei din club creează o atmosferă propice performanţei. Cred că seriozitatea şi buna organizare sunt lucruri care se găsesc foarte greu în mai multe ligi, nu doar în România, de aceea cred că suntem norocoşi să fim la Craiova. Sincer, din acest punct de vedere Craiova mi se pare la nivelul echipelor din Germania şi Olanda pentru care am jucat. Pe lângă asta, cred că avem şi un grup de jucători nu doar valoros, ci şi foarte unit. În plus, colegii mei încă sunt foarte furioşi pen-tru că au ratat campionatul în ultima etapă, anul trecut, aşa că simt asta de când am ajuns aici, această dorinţă de a ne lua revanşa şi de a ridica trofeul deasupra capetelor la final.

Care este apărătorul din Liga I pe care nu îl poţi dribla?(Râde) E o întrebare foarte amuzantă. Râd pentru că înainte să vin la

Craiova îmi amintesc că glumeam pe teren cu Acka, când eram adversari;

mă tot tachina şi îmi spunea să nu cumva să încerc să‑l driblez, iar acum am ajuns să fim coechipieri. Cred că orice apărător, oricât ar fi de bun, poate fi depăşit, contează doar să‑ţi alegi bine momentul şi mai ales să încerci. Dacă de exemplu eu ca atacant fac 10 încercări de a depăşi un fundaş şi de nouă ori sunt deposedat, dar în acea singură data când reu-şesc dau gol sau pasă de gol, eu zic că mi‑am făcut treaba.

Ce aşteptări ai de la meciul cu Gaz Metan Mediaş?Gaz Metan e una dintre revelaţiile ultimilor ani din România, inclu-

siv anul trecut au surprins cu prezenţa în playoff şi nicio echipă nu are meci uşor cu ei. În plus, vom juca acasă şi cred că frumuseţea stadionu-lui nostru şi greutatea numelui Craiovei fac mereu ca meciurile de acasă să fie mai dificile, pentru că adversarii teoretic mai slabi vin extrem de motivaţi, fapt ce s‑a văzut şi cu Clinceni şi Chindia, din păcate. Însă spre deosebire de cele două, Mediaşul este o echipă mai ofensivă şi cred că vom avea mai multe spaţii şi va ieşi un joc spectaculos, în care plecăm cu prima şansă.

Un mesaj pentru fanii care au citit până aici.Salut întreaga familie a Universităţii Craiova. Mă bucur foarte mult că

sunt aici şi nu am cuvinte să vă spun cât de nerăbdător sunt să ne reîn-tâlnim, la stadion. Sper că, deşi această pandemie ne‑a despărţit tem-porar, voi veţi continua să ne susţineţi şi să ne iubiţi la fel de mult ca până acum, fie şi de acasă. Avem nevoie de voi şi la bine, dar şi la greu. Ultimele jocuri din campionat nu au fost chiar aşa cum ne‑ar fi plăcut să fie, dar sunt sigur că ne vom reveni şi ne dorim mult să vă simţim cât mai aproape. De asemenea, vă urez tuturor să vă păstraţi în siguranţă şi sănătoşi.

PA R T E N E R I U N I V E R S I TAT E A C R A I O V A

Un an care s‑a simţit cât un secol

Într‑un gest admirabil de matur şi introspectiv, la interviul pentru acest program de meci, Reagy Ofosu s‑a străduit să ne explice care este diferenţa dintre fotbalul cu suporteri şi cel fără. A pus accent pe faptul că, în timpul meciurilor cu public (în special cele cu public mult, cum erau cele de pe Oblemenco), jucătorii acţionează ceva mai mult din instinct şi au o energie superioară şi diferită celei resimţite în absenţa fanilor. Cal-mul şi limpezimea de la meciurile fără public, pe de altă parte, pot aduce lentoare şi letargie în joc. A mai povestit cum chiar primul lui meci jucat pe Oblemenco l‑a făcut să simtă fără dubii că Universitatea este echipa pentru care i‑ar plăcea să joace cândva, poate chiar următoarea pe listă, ceea ce s‑a şi întâmplat.

Am căutat în arhivă şi, întâmplător, sâmbătă s‑a împlinit exact un an de la meciul care i‑a rămas atât de bine întipărit în memorie lui Reagy. A fost un delicios Craiova – Botoşani 3‑1, mult mai disputat decât ar părea după scor, în care Ofosu a marcat, de altfel, singurul gol al oaspeţilor. Deşi jucat pe un ger pătrunzător şi cu mai puţini oameni în tribune decât eram obiş-nuiţi, partida s‑a încheiat cu o fază care a aruncat în picioare atât fanii care au îndurat frigul pe teren, cât şi pe cei din faţa televizoarelor. Era minutul 92, 2‑1 pentru Craiova, şi toţi adversarii (inclusiv portarul) erau la noi în careu, la un corner. Dar Ivanov a recuperat mingea chiar din picioarele lui Pap, apoi i‑a pasat simplu în faţă lui Vătăjelu, plecat din propria jumătate alături de alţi patru coechipieri şi fără niciun adversar în preajmă. După un sprint ca la proba de atletism, de aproape 100 de metri, Vătă a şutat cu sete în poarta goală, escortat îndeaproape de Thiago şi Mihăilă. Pentru că

erau vremurile când nu doar că aveam spectatori în tribune, dar încă ne mai puteam îmbrăţişa, chiar şi necunoscuţi fiind, toată asistenţa a sărbă-torit acel gol a într‑o îmbrăţişare generalizată. Dar nu o făceam ca să com-batem gerul (frigul intens resimţit la începutul partidei era deja departe de multe zeci de minute), ci de fericire, alături de fotbalişti şi de staff. Sincer, ne gândim cu toţii cu tristeţe la cum ar fi arătat acea fază dacă s‑ar fi jucat fără spectatori.

Pentru că da, fotbalul fără public este trist peste tot, însă în oraşele unde însuşi fotbalul a fost croit după temperamentul suporterilor, cum e Craiova sau fratele ei mai mare, Napoli, tristeţea provocată de această despărţire este cu mult mai mistuitoare. Echipele obişnuite să fie purtate pe umeri de suporteri la meciurile de acasă sunt cele mai dezavantajate, în această criză, dar există şi o veste bună în toată această situaţie: cu cât mai lungă perioada în care vom fi departe unii de ceilalţi, cu atât mai frumos şi de neuitat va fi momentul revederii, revedere care avem motive să sperăm că se va petrece la primul meci de la reluarea campionatului, în primăvară.

Apropo, marile coincidenţe nu se termină cu mărturisirea lui Ofosu despre partida care tocmai a împlinit un an. Pentru că ştiţi care a fost ultimul meci cu spectatori disputat pe Oblemenco? Taman un Univer-sitatea – Gaz Metan jucat pe 1 martie 2020. După un 2‑1 cu Cicâldău şi Mihăilă marcatori, Craiova trecea pentru prima oară pe primul loc în playoff, poziţie pe care avea să o păstreze multe etape, din păcate nu şi după ultimul meci. Pentru oaspeţi, marca Marius Constantin.

Acum, cu Reagy şi Marius de partea noastră, un singur lucru ne mai lipseşte pentru a ne simţi compleţi şi întregi: voi. Aşadar, vă rugăm ca până la momentul revederii să puneţi siguranţa voastră şi a celor din jur pe primul plan, pentru ca în 2021 să ne putem revedea cu toţii: micii, marii şi bătrânii.