CT

11
Mușet Emilia-Alexandra AMG, an I B Tomografie computerizată Ce este computer tomografia (CT) ? Originea cuvântului "tomografie" se regăsește în cuvintele grecești "tomos"- felie sau secţiune și "graphe" – desen. Tomografia computerizată (CT), de asemenea, cunoscută sub numele de Tomografie Computerizată Axială (CAT) este o tehnică imagistică sofisticată, neinvazivă care combină echipamente speciale cu raze X și computere pentru a face poze detaliate ale structurilor din interiorul corpului, în scopul obţinerii de informaţii diagnostice. Imaginile transversale obţinute în urma scanării computer tomografice a zonei de interes sunt examinate pe un monitor de calculator și pot fi imprimate pe film sau transferate pe un CD. Astfel ele pot fi arhivate, și reutilizate în cazul în care se dorește o a doua opinie medicală sau se urmărește evoluţia în timp a unei boli. Scanarea computer tomografică a organelor interne (ficat, pancreas, inimă, plămâni, rinichi, creier), a oaselor (coloana vertebrală, oasele mâinii, piciorului, oasele bazinului), a ţesuturilor moi (mușchi, articulaţii) și a vaselor de sânge, oferă o mai mare claritate comparativ cu examinarea ultrasonografică și dezvăluie detalii în baza cărora medicii radiologi pot diagnostica afecţiuni existente la aceste nivele, inclusiv diverse tipuri de cancer. In timpul examinarii prin tomografie computerizata (TC) pacientul sta intins pe o suprafata plana (masa). Acest suport, impreuna cu pacientul, patrunde printr-un cilindru al sistemului de scanare. Scanerul trimite pulsuri de raze X spre zona corpului care trebuie investigata. O parte a aparatului este mobila, putand fi obtinute imagini din mai multe pozitii. In timpul scanarii se poate 1

Transcript of CT

Page 1: CT

Mușet Emilia-Alexandra

AMG, an I B

Tomografie computerizată

Ce este computer tomografia (CT) ?

Originea cuvântului "tomografie" se regăseşte în cuvintele greceşti "tomos"- felie sau secţiune şi "graphe" – desen.

Tomografia computerizată (CT), de asemenea, cunoscută sub numele de Tomografie Computerizată Axială (CAT) este o tehnică imagistică sofisticată, neinvazivă care combină echipamente speciale cu raze X şi computere pentru a face poze detaliate ale structurilor din interiorul corpului, în scopul obţinerii de informaţii diagnostice. Imaginile transversale obţinute în urma scanării computer tomografice a zonei de interes sunt examinate pe un monitor de calculator şi pot fi imprimate pe film sau transferate pe un CD. Astfel ele pot fi arhivate, şi reutilizate în cazul în care se doreşte o a doua opinie medicală sau se urmăreşte evoluţia în timp a unei boli.

Scanarea computer tomografică a organelor interne (ficat, pancreas, inimă, plămâni, rinichi, creier), a oaselor (coloana vertebrală, oasele mâinii, piciorului, oasele bazinului), a ţesuturilor moi (muşchi, articulaţii) şi a vaselor de sânge, oferă o mai mare claritate comparativ cu examinarea ultrasonografică şi dezvăluie detalii în baza cărora medicii radiologi pot diagnostica afecţiuni existente la aceste nivele, inclusiv diverse tipuri de cancer.

In timpul examinarii prin tomografie computerizata (TC) pacientul sta intins pe o suprafata plana (masa). Acest suport, impreuna cu pacientul, patrunde printr-un cilindru al sistemului de scanare. Scanerul trimite pulsuri de raze X spre zona corpului care trebuie investigata. O parte a aparatului este mobila, putand fi obtinute imagini din mai multe pozitii. In timpul scanarii se poate folosi si fluoroscopia, metoda ce foloseste un fascicul stabil de raze X, pentru a vizualiza motilitatea si aspectul diferitelor parti ale organismului. Imaginile pot fi stocate si salvate in forma electronica.

Se poate utiliza o substanta de contrast (pe baza de iod) pentru a vizualiza mai clar structurile organismului. Substanta de contrast poate fi administrata intravenos (IV), oral sau poate fi introdusa in diverse alte parti ale organismului (de exemplu, in rect). Imaginile pot fi realizate inainte si/sau dupa administrarea substantei de contrast.

Tomografia computerizata (TC) este contraindicata in timpul sarcinii. De asemenea este necesara o atentie deosebita in cazul femeilor care alapteaza. Pot apare senzatii de greata, voma, alergie sau interactiuni cu alte medicamente, datorate folosirii substantei de contrast. Medicul trebuie informat asupra numarului de examinari anterioare cu raze X, daca exista stari patologice ale inimii, glandei tiroide, plamanilor, sistemului renal.

Tomografia computerizată este una dintre tehnologiile mai noi utilizate în imagistica medicală. Această metodă de investigare presupune utilizarea unui fascicul îngust de raze X, cu ajutorul căruia se produce imaginea unei secţiuni transversale în regiunea de interes a organismului pacientului . Principiile pe care îşi bazează funcţionarea sunt, ca şi în cazul radiografiei tradiţionale , măsurarea gradului de atenuare a radiaţiei electromagnetice care străbate corpul pacientului şi reconstrucţia

1

Page 2: CT

imaginii obiectului investigat folosindu-se diversele proiecţii obţinute ale secţiunilor transversale ale acestuia.

 

 

CT scanner

Părţile componente ale computerului tomograf sunt tunelul, detectoarele de radiaţie X, masa mobilă pe care este aşezat pacientul, sursa de raze X, monitorul, computerul şi software-ul de reconstrucţie a imaginii aferent, cât şi aparatura aferentă stocării imaginilor. Cele mai moderne tomografe computerizate permit scanarea continuă, concomitent cu deplasarea mesei cu pacientul şi obţinerea mai rapidă şi la o calitate foarte bună a imaginilor cu ajutorul mai multor coroane de detectori, în cazul tomografului multidetector, cunoscut şi sub numele de tomograf multislice.

Scopul tomografiei computerizate (cunoscută şi sub numele de scanare cu computerul tomograf) este de a produce o imagine a unei secţiuni transversale a organismului unui pacient (de la grecescul "tomos", care are înţelesul de a tăia, tăind). Acest lucru este realizat prin rotirea unui fascicul subţire, în evantai, de raze X, de jur împrejurul pacientului  şi, în continuare, prin măsurarea intensităţii acestuia de partea cealaltă a corpului pacientului cu ajutorul unui număr foarte mare de detectoare.

Diagrama de mai sus înfăţişează procedura de scanare cu computerul tomograf.Imaginile obţinute în cazul unei anumite orientări a fasciculului poartă numele de proiecţie.

2

Page 3: CT

Indicatiile testarii

Tomografia computerizata este folosita pentru a studia diferite parti ale corpului:

-toracele: tomografia computerizata a toracelui investigheaza posibile afectiuni ale plamanilor, inimii, esofagului, a principalelor vase sanguine (aorta) sau a tesutului din mijlocul pieptului; cateva afectiuni comune ce pot fi descoperite la scanare sunt infectiile, cancerul pulmonar, embolia pulmonara sau anevrismele; poate fi folosita, de asemenea, pentru a investiga gradul de metastazare (raspandire) a cancerului la nivelul toracelui sau a altei parti a corpului

-abdomenul: tomografia computerizata este folosita pentru a descoperi chisturi, abcese, infectii, tumori sau anevrisme, ganglioni limfatici mariti de volum, corpuri straine, hemoragii, diverticulita, boala inflamatorie intestinala, apendicita

-tractul urinar: tomografia computerizata poate decela prezenta pietrelor de la nivelul rinichilor, a blocajelor, tumorilor, infectiilor si a altor probleme renale; o tomografie computerizata mai speciala, denumita urografie CT, poate decela prezenta pietrelor de la nivel renal (litiaza renala) sau a prostatei marite de volum (hiperplazie benigna de prostata) fara a fi necesare alte teste

-ficatul: tomografia computerizata poate descoperi la acest nivel tumori, hemoragii si alte afectiuni hepatice; de asemenea, tomografia computerizata poate identifica o posibila cauza a unui icter (simptom caracterizat prin culoarea galbena a pielii)

-pancreasul: CT-ul poate identifica tumori si inflamatii (pancreatita) ale pancreasului

-vezica biliara si caile biliare principale: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea cauzei unui blocaj a cailor biliare; pietrele de la nivelul vezicii biliare (litiaza biliara) pot fi identificate ocazional prin computer tomografie, dar investigatia de electie pentru aceasta afectiune ramane ecografia

-glandele suprarenale: prin CT se pot identifica tumori sau cresterea de volum a glandelor

-splina: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea leziunilor traumatice ale splinei sau pentru determinarea dimensiunilor acesteia

-membrele: CT-ul poate identifica probleme ale bratelor sau picioarelor, a umerilor, coatelor, articulatiei pumnului, mainilor, soldurilor, genunchilor, gleznelor sau picioarelor; de asemenea, CT-ul poate fi folosit pentru ghidarea acului in timpul biopsiei sau in timpul drenarii unui abces.

Pregatirea pentru tomografia computerizata

Inainte de efectuarea tomografiei computerizate medicul trebuie sa stie urmatoarele:- daca femeia este sau poate fi insarcinata- daca femeia alapteaza: in acest caz trebuie sfatuita sa apeleze la alimentatia artificiala (sa foloseasca un preparat de lapte) pentru 1 sau 2 zile dupa folosirea substantei de contrast necesara efectuarii tomografiei- daca pacientul este alergic la vreun medicament, inclusiv la substanta de contrast

3

Page 4: CT

- daca are vreo afectiune cardiaca, precum insuficienta cardiaca- daca are diabet zaharat si daca foloseste metforminul ca medicament hipoglicemiant- daca are sau a avut vreo afectiune renala- daca are astm bronsic- daca are probleme cu glanda tiroida- daca are mielom multiplu- daca a facut vreo radiografie in care s-a folosit bariul sau daca i s-a administrat tratament ce contine bismut in ultimele 4 zile; bariul si bismutul sunt vizibile pe radiografii si fac dificila interpretarea tomografiei computerizate- daca pacientul este claustrofobic (devine nervos in spatii inguste); in acest caz, pacientul va trebui sedat.

In cazul in care se considera necesar ca pacientul sa fie sedat in timpul investigatiei, acesta ar trebui sa apeleze la apartinatori pentru a putea sa fie transportat acasa dupa terminarea testului.

Daca se investigheaza abdomenul, pacientul va fi sfatuit sa nu manance hrana solida din seara zilei precedente investigatiei. In cazul tomografiei computerizate abdominale pacientului i se poate administra oral substanta de contrast. In alte cazuri, inainte de efectuarea tomografiei, poate fi necesara administrarea unor laxative sau a unei clisme.

Modul de efectuare a testelor

Computer tomografia este efectuata, de obicei, de catre un tehnician radiolog. Imaginile sunt interpretate de cate un medic radiolog, dar sunt si alti medici care pot citi o tomografie computerizata precum medicii de familie, medicii internisti sau chirurgii.

Pacientul trebuie sa indeparteze toate bijuteriile pe care le are si majoritatea hainelor inainte de investigatie. Lenjeria intima este de obicei mentinuta; in locul hainelor pacientul va purta un halat ce va fi furnizat de catre spital.

In timpul testului pacientul va sta intins pe masa tomografului care este conectata la aparat; aparatul propriu-zis are forma cilindrica. Masa aluneca in interiorul cilindrului, iar scanerul se va roti in jurul corpului pentru a prelua imaginile. In timp ce masa culiseaza spre interiorul aparatului, pacientul va auzi un zumzet specific. Pe durata investigatiei pacientul trebuie sa stea nemiscat. De asemenea, pe parcursul testului pacientul va ramane singur in camera unde este situat tomograful, insa va fi urmarit printr-o fereastra de catre tehnician si i se va vorbi prin intermediul unui speaker.

Administrarea substanţei de contrast.

 Cele mai multe dintre examinările CT pot solicita administrarea pe cale orală şi/sau intravenoasă a unei substanţe de contrast. Aceasta este o substanţă pe bază de iod , şi se foloseşte pentru a evidenţia diferenţa dintre diversele ţesuturi ale corpului.

Atunci când substanţa de contrast este administrată intravenos, de obicei pacienţii ar putea simţi o senzaţie tranzitorie de căldura la nivelul întregului organism şi un gust metalic. Aceste simptome dispar foarte repede, fără nici un tratament. Pacientul va fi informat înainte de examinare cu privire la aceste efecte secundare minore. Orice alte senzaţii percepute de către pacient trebuie să fie comunicate imediat tehnicienilor/asistenţilor radiologi.

La 1% dintre cazuri pot să apară reacţii alergice minore la substanţe de contrast administrată intravenos, simptomele incluzând dureri de cap, greaţă, vărsături, strănut, umflături şi erupţii cutanate. Aceste simptome se vor rezolva rapid, în general, în termen de 30 de minute după administrare agentului de contrast. Ocazional, pot persista şi în acest caz ar putea fi nevoie de medicaţie.

Reacţii alergice severe sunt întâlnite foarte rar, la aproximativ 1 din 10.000 de cazuri şi necesită tratament medical de urgenţă. Riscul unei reacţii alergice majore este crescut la pacienţii

4

Page 5: CT

astmatici. Departamentele noastre de computer tomografie sunt localizate în incinta unităţilor spitaliceşti, astfel încât putem asigura îngrijiri medicale specializate de urgenţă şi intervenţie prompta în astfel de cazuri.

Pacienţii care prezintă risc de a dezvolta o reacţie alergică la injectarea intravenoasă a substanţei de contrast sunt cele cu antecedente de alergie la administrare de iod, antecedente de diabet, astm bronşic, insuficienţă renală şi alte alergii.

Dacă în primele 24 de ore după administrarea intravenoasă a substanţei de contrast apar semne şi simptome care pot fi acuzate de iod (de exemplu: respiraţie dificilă, umflarea tegumentelor, limbii, gatului, roşeaţa tegumentelor), trebuie să vă informaţi imediat medicul curant despre aceste acuze, şi să îi specificaţi faptul că aţi efectuat tomografie computerizată.

O tomografie computerizata dureaza, in medie, 30 pana la 60 de minute, dar se poate prelungi pana la 2 ore. Dupa efectuarea investigatiei pacientul este sfatuit sa bea cat mai multe lichide, pentru a grabi eliminarea substantei de contrast din organism.

Ce voi simţi în timpul şi după ce fac CT?

Odată intrat în camera de examinare tehnicianul vă va ajuta să vă întindeţi pe masa de examinare a computer tomografului. În general veţi fi poziţionat cu faţa în sus. Curele şi perne pot fi utilizate pentru a vă ajuta să vă menţineţi poziţia corectă şi a vă împiedica să va mişcaţi foarte mult în timpul examinării.

După ce aţi fost poziţionat, tehnicianul se va retrage în camera de comandă, de unde va putea coordona desfăşurarea corectă a examinării. Acest lucru nu trebuie să vă sperie, puteţi comunica permanent cu el prin intermediul staţiei de comunicare cu care este dotat aparatul.

Masa pe care sunteţi întins este conectată la scanner-ul computer tomograf-ului care are un aspect de spirală. Scanerul va trimite raze X spre corpul dumneavoastră din diferite direcţii, şi un set de detectoare electronice de raze X se vor roti în jur. Razele X sunt o forma de radiaţii (ca şi lumina sau undelor radio), care îndreptate spre corp pot fi în funcţie de densitatea şi compoziţia diferitelor structuri absorbite într-o anumită proporţie.

În continuare, masa se va mişca prin scanner pentru a determina poziţia corectă de plecare pentru scanare. Ulterior mişcările vor fi lente, timp în care este efectuată examinarea CT.

 Investigaţia CT nu produce dureri.

În timpul explorării examinatorul vă poate cere să vă ţineţi respiraţia. Chiar şi mişcările mici, produse de respiraţie pot să deterioreze calitatea imaginii, în acelaşi mod în care o poză nu este clară, dacă vă mişcaţi atunci când este declanşat aparatul.

În anumite cazuri, pentru a creşte acurateţea diagnosticului, este necesară administrarea orală sau intravenoasă a unor substanţe de contrast iodate, care pot determina senzaţii de căldura, gust metalic în gură, uşoara senzaţie de greata. Despre toate aceste efecte minore secundare veţi fi înştiinţat la începutul investigaţiei. Orice alte efecte percepute în timpul examinării CT trebuie aduse imediat la cunoştinţă personalului, lucru posibil prin staţia de comunicare cu care este dotat aparatul.

În momentul în care explorarea CT este finalizată, vi se va cere să aşteptaţi până ce tehnicianul va verifica dacă imaginile sunt de o calitate destul de mare pentru interpretarea corectă, şi va veni să vă scoată din camera de examinare.

Durata maximă a examinării este de maxim 30 minute.

5

Page 6: CT

Riscuri

Riscul de aparitie a unor probleme in timpul efectuarii tomografiei este mic:

- substanta de contrast poate determina reactie alergica- in cazul in care pacientul are diabet zaharat si este in tratament cu metformin, substanta de contrast poate duce la aparitia unor probleme; in aceasta situatie medicul va recomanda cand sa se opreasca administrarea metforminului si cand sa se reia- exista un mic risc de aparitie a cancerului dupa CT datorita razelor X; riscul este mai mare la copiii sau la persoanele care au avut multiple examinari cu raze X in antecedente. Medicul va trebui informat de numarul expunerilor la radiatii inainte de efectuarea investigatiei

Rezultate

Tomografia computerizata foloseste razele X pentru a realiza imagini detaliate ale structurilor din interiorul corpului. Dupa efectuarea investigatiei, radiologul va interpreta imaginile si va comunica rezultatul pacientului. Este posibil ca rezultatele complete sa fie comunicate medicului curant in aproximativ 1- 2 zile.

Tomografia computerizataNormal Organele si vasele de sange sunt de dimensiuni normale, au forma si

localizarea corespunzatoare. Nu exista blocaje la nivelul vaselor de sange. Nu exista corpuri straine (de exemplu fragmente de metal sau sticla) si nu sunt prezente tumori (precum cancerul), inflamatia sau infectia.Nu exista hemoragii sau colectii de fluide.

Anormal Un organ poate fi supradimensionat sau prea mic, lezat sau infectat. Chisturile sau abcesele sunt prezente.Sunt prezente corpuri straine (fragmente de metal sau sticla).Sunt prezente pietre la nivelul rinichilor sau a vezicii biliare.Sunt prezente tumori la nivelul colonului, a plamanilor, a ovarelor, a ficatului, a glandelor suprarenale sau a pancreasului.O tomografie computerizata a toracelui poate detecta prezenta emboliei pulmonare, a prezentei lichidelor la nivel pulmonar sau a infectiei.Prezenta unui anevrism.Prezenta unui blocaj la nivel intestinal sau a cailor biliare.Tomografia computerizata abdominala poate detecta prezenta bolii inflamatorii intestinale sau diverticulita.Prezenta unor ganglioni mariti de volum.Prezenta blocajelor la nivelul vaselor sanguine.Prezenta unor tumori, infectii sau alte probleme la nivelul membrelor.

Factorii care afecteaza testul

Mai jos sunt redate situatiile care pot determina amanarea efectuarii investigatiei sau care pot influenta rezultatele testarii:- sarcina: tomografia computerizata nu se realizeaza, de obicei, in timpul sarcinii- imagini CT in care apar urme de bariu sau bismut: in cazul in care este recomandata o tomografie computerizata abdominala, ea trebuie efectuata inainte de alte teste ce folosesc bariu, precum clisma baritata- daca pacientul nu poate sa stea nemiscat in timpul testului- prezenta obiectelor metalice, precum capsele chirurgicale sau protezele articulare ce pot determina imagini greu interpretabile.

6

Page 7: CT

Care sunt beneficiile CT?

Durată scurtă de scanare (secunde) .

Investigaţie de prima intenţie în urgenţele traumatice şi patologia pulmonară.

CT stabileşte în multiple situaţii dacă este nevoie sau nu de tratament chirurgical ulterior;

CT este foarte utilă în ghidarea procedurilor intervenţionale sau a radioterapiei.

Pentru investigaţiile standard, costurile metodei sunt mai mici şi accesabilitatea superioară comparativ cu examinarea RM..CT este superior examinării RM în evidenţierea structurilor osoase şi a calcifierilor

7

Page 8: CT

8