Cronologia exilului si a întoarcerii din robie · cuprinsă în prezentarea cărţilor 1 şi 2...

Cronologia exilului şi a întoarcerii din robie

I. Introducere

Cronologia cărţilor istorice incluse în volumul acesta (pe lângă aceea a Cronicilor, care e cuprinsă în prezentarea cărţilor 1 şi 2 Regi din volumul II) înglobează exilul babilonian şi întoarcerea din robie - adică perioada cuprinsă între domnia lui Nebucadneţar în Imperiul neo-babilonian şi cea a lui Dariu II în Imperiul persan, care i-a urmat. În perioada aceasta, mai mudecât în oricare alta, naraţiunea biblică poate fi armonizată cu succesiunea evenimentelor istorice şi cu fluxul şi refluxul forţelor politice, religioase şi sociale din Orientul Apropiat. Lucrul acestaposibil, deoarece arheologii moderni au scos la iveală multe inscripţii de pe monumente şi mii de documente publice şi particulare. Cele din urmă au fost scrise mai ales pe tăbliţe de lut în Mesopotamia, un număr mai mic pe papirusuri din Egipt, dintre care unele au fost găsite

lt

e

sub formă de sul şi sigilate.

,

Aceste documente antice originale cuprind contracte, testamente şi alte documente legalescrisori, chitanţe, texte literare, texte religioase, ordine guvernamentale şi corespondenţă diplomatice, scrise de scribi specializaţi, dar cele mai multe sunt legate de persoane individuale. Ele furnizează detalii importante cu privire la proprietate, datorii, sclavi, impozite şi costul vieţii. Ele aruncă lumină asupra obiceiurilor sociale - sclavie, căsătorie, divorţ - şi ocazional descoperă amănunte neaşteptate de interes uman. Un simplu inventar de lucruri personale alcătuieşte o imagine sugestivă a trusoului unei mirese - rochiile ei noi, una cu volane, o alta cu dungi şi aşa mai departe - completat de cufărul ei de haine, lucrat din nuiele de răchită, oglinda şi vasele ei de bronz, împreună cu borcănaşele ei de cosmetice. O serie de chitanţe datate vorbesc despre un incident financiar în capitală. Şi rândurile cu date, sub forma de ani numerotaţi ai multor împăraţi succesivi, sunt deosebit de importante în datarea anilor.

Aceste documente antice au fost puse în camerele de depozitare ale muzeelor mai repede decâau putut fi traduse şi publicate. De pildă, papirusurile de la Muzeul Brooklyn, achiziţionate cu mai

t

bine de 50 de ani înainte de a fi fost publicate în 1953, furnizează o verigă în lanţul dovezilor privind calendarul iudaic după exil, privind deci şi datarea cărţilor lui Ezra şi a lui Neemia şi, astfel, a decretului lui Artaxerxe de a "reface şi zidi Ierusalimul", de care depind două profeţii importante.

În Ezra şi Neemia, în Ieremia şi Daniel, în Hagai şi Zaharia, sunt numeroase date sub formă de ani ale unor împăraţi din imperiile neo-babilonian şi persan. Datele acestea pot fi fixate cu un mai mare grad de certitudine decât cele din oricare altă perioadă a istoriei biblice, fie ea anterioară sau ulterioară. Unele dintre ele sunt legate de evenimente importante, ca de exemplu cădeIerusalimului, sau de profeţii, ca de exemplu captivitatea de 70 de ani sau cele 70 de săptămâni.

rea

Multe evenimente ale captivităţii şi întoarcerii din captivitate ale iudeilor pot fi datate cucertitudine, cu precizarea anului şi deseori chiar a zilei, recunoscând totdeauna posibilitatea abaterii cu o zi în calcularea unei date a calendarului lunar şi uneori a abaterii cu o lună în cazul incertitudinii privitoare la anul care a avut luna a 13-a . De aceea, în vol. III sunt uneori oferite date exacte î.Hr., existând un grad înalt de probabilitate ca ele să fie exacte până la zi. Datele babiloniene privind lunile sunt obţinute din Cronologia babiloniană a lui Parker şi Dubberstein,iar datele iudaice din secolul al V-lea provin din tabelele realizate de Horn şi Wood şi reproduse la p. 108,109. În unele cazuri există posibilitatea diferenţelor de opinie. Din cauza aceasta este de dorit o discutare a mijloacelor prin care s-a ajuns la datele acestea şi a gradului probabil de certitudine. Scopul acestui capitol este de a explica datarea folosită în volumul III. Secţiunea II a acestui articol va arăta cum izvoarele arheologice oferă baza pentru o datare relativ completă î.Hr. a acestor domnii. Apoi secţiunea III se va ocupa de problemele specifice de cronologie biblică legate de această perioadă.

i

II. Stabilirea condiţiilor cronologice ale perioadei

Canonul lui Ptolemeu. - Domniile împăraţilor babilonieni şi persani în perioada captivităţii şîntoarcerii din robie sunt bine stabilite de numeroase documente. Cele mai multe dintre acestea au ieşit la iveală în ultimele deceniile. Dar oamenii de ştiinţă anteriori depindeau de canonul (sau lista de regi) alcătuit de astronomul egiptean Ptolemeu în secolul al II-lea d.Hr. Canonul lui Ptolomeu precizează durata domniilor succesive ale cârmuitorilor babilonieni, persani, macedo-egipteni şi romani de la 26 februarie 747 î.Hr. până în timpul lui Ptolemeu, calculate în ani egipteni. Această scară a calendarului egiptean a fost stabilită cu exactitate printr-o serie de eclipse menţionate de Ptolemeu în lucrarea lui astronomică cunoscută sub numele de Almagesta - eclipse datate cu zi şi oră în calculul calendarului egiptean şi identificate prin date specifice î.Hr. de către astronomi moderni. 1)

1) (Se poate ridica întrebarea cum de eclipsele lui Ptolemeu pot fi datate cu atât de maresiguranţă, din moment ce eclipsei pe care se bazează lista asiriană limmu i s-a atribuit mai mult

decât o dată posibilă . Motivul este că documentul asirian dă doar luna lunară, în timp ce Ptolemeu înregistrează 19 eclipse, datate cu zi şi oră, precizând cu exactitate intervalul dintre eclipse, în cadrul unui calendar egiptean. O lună plină (când se produce obligatoriu o eclipsă lunară) cade în aceeaşi zi a calendarului nostru doar o dată la 19 ani. În calendarul egiptean al lui Ptolemeu, cu deplasarea sa progresivă inversă , data unei luni pline se poate repeta doar după 25 de ani. Din moment ce doar de două ori din 12 sau 13 date pe an când este lună plină pot exista eclipse, posibilitatea dublării este redusă la minim. De aceea nu există semne de întrebare în legătură cu tabelul cu eclipse al lui Ptolemeu.)

Canonul lui Ptolemeu a fost obţinut din rapoarte antice şi ulterior a fost transcris de multe orpână când a ajuns la îndemâna oamenilor de ştiinţă moderni. De aceea, unii specialişti în cronologie de acum o sută sau două de ani s-au simţit liberi să revizuiască datele din canon potrivit teoriile lor. Dar în prezent, justeţea datelor lui Ptolemeu a fost tot mai mult confirmată prin documente mult mai vechi decât canonul şi neatinse de miile de erori acumulate, atât de des aflate

i

în manuscrise recopiate.

,

ă mător.

Tăbliţe babiloniene schiţează durata domniilor. - De la apariţia arheologiei moderneinformaţiile care se adună treptat, provenite din tăbliţele de lut babiloniene, au formulat o schiţă nu numai a fundalului istoric, dar şi a cronologiei perioadei. Oricât de neînsemnat ar fi fost conţinutul acestor documente, după aranjarea lor în ordine cronologică, seria de date conţinute arată aproximativ timpul din an când un domnitor a urcat pe tron.

De pildă, dacă toate tăbliţele cunoscute scrise în cursul unei serii de domnii sunt puse în ordine cronologică, se va observa că ultimele dintr-o domnie şi primele din domnia următoare sunt foarte aproape unele de altele, uneori ocupă aceeaşi zi. O serie de tăbliţe poate fi compilatconform tabelului ur

Datele trecute în italice arată că prima tăbliţă din domnia lui Amel-Marduc (biblic, Evil-Merodac) este datată ziua 26, luna 6, aceeaşi zi ca ultima datată din domnia lui Nebucadneţar şi că ultima datată despre Amel-Marduc, ziua 7, luna 5, anul 2, este urmată la mai puţin dsăptămână, ziua 23, luna 5, de o tăbliţă datată în domnia urmaşului său. În felul acesta lungimea domniei lui este cunoscută aproape cu exactitate. O astfel de serie este similară şi pentru alte domnii, cu cele mai timpurii tăbliţe la "începutul domniei" venind în ultima parte a anului care

e o

începuse ca ultimul an socotit al domnitorului precedent. Uneori, datele tăbliţelor se suprapun, deoarece unele documente scrise în sate aflate la distanţă erau încă datate sub vechea domnie, până când ajungea şi la ele vestea morţii regelui, este posibil chiar după multe zile de când scribii din capitală şi vecinătate foloseau numele noului rege.

Seria tăbliţelor celor mai timpurii şi celor mai târzii, ori de câte ori sunt disponibile, confirmălungimea domniilor babiloniene şi persane, aşa cum sunt date în Canonul lui Ptolemeu, şi precizează cu aproximaţie luna şi ziua urcării pe tron a noului conducător. (Două tăbliţe-cronică babiloniene furnizează data exactă a urcării pe tron pentru Nabopolasar şi Nebucadneţar; vezi bibliografia articolului anterior, la "Wiseman D. J.", p. 84). De asemenea, tăbliţele datate arată că partea rămasă din ultimul an calendaristic al vechiului domnitor, între schimbarea domniei şi următoarea zi a Anului nou (1 Nisan, primăvara), era numită "începutul domniei" sau, aşa cum o exprimă traducători moderni, "anul urcării la tron", în timp ce "anul 1" era primul an calendaristic întreg. 2)

2) (Şi papirusurile iudeo-egiptene din Egipt (care vor fi trataţi la p. 88) se armonizează cuCanonul lui Ptolemeu şi arată că şi iudeii foloseau sistemul anului urcării pe tron; dar ele arată că egiptenii numeau restul anului (egiptean) în care avea loc urcarea pe tron "anul 1" şi nu "începutul domniei" sau "anul urcării pe tron"(despre sistemul babilonian de "antedatare" sau "an de urcare pe tron" folosit la calcularea domniilor şi despre sistemul egiptean de "antedatare" sau "an de neurcare pe tron", vezi vol. II, p. 138.139).)

Tăbliţele oferă o cronologie relativă. - Tăbliţele de felul acesta (sau papirusurile similare dinEgipt) oferă doar o cronologie relativă. Întreaga serie de ani de domnie babiloniană rămâne pe o bază ajustabilă în ce priveşte scala î.Hr., până în momentul când avem stabilită o anumită dată pe scala î.Hr. de care să fie fixată seria respectivă. Canonul lui Ptolemeu şi rapoartele lui privind eclipsele fixează datarea pe scala î.Hr. a anilor calendarului egiptean şi nu ai celui babilonian. Cu toate că seria incompletă a tăbliţelor babiloniene parţial datate par să fie în acord cu Ptolemeu, ele nu sunt concludente, deoarece sunt datate într-un calendar diferit, fiind subiectul unor interpretări variate. Tăbliţele din Saros (din perioada seleucidă) conţin o listă de ani de domnie, 18 ani în ciclul saros. Aceşti ani de domnie se armonizează cu Ptolemeu şi cu tăbliţele datate în ce priveşte lungimea domniei lor, dar nu fixează în mod independent nici o dată î.Hr. Dar două tăbliţe au confirmat Canonul lui Ptolemeu şi oferă dovezi contemporane precise pentru echivalentul î.Hr. ai anilor babilonieni. Despre ele vom vorbi acum.

Două tăbliţe astronomice fixează datarea babiloniană. - De o valoare unică sunt două tăbliţe independente, texte contemporane, fiecare dând date astronomice care acoperă un an întreg. Prima dintre acestea, din anul al 37-lea al domniei lui Nebucadneţar, conţine o serie de observaţii de la 1 Nisan (Anul nou babilonian), anul 37, până la 1 Nisan anul 38 . Data pentru o singură observaţie ar fi putut fi suspectată de eroare, dar astronomii moderni ne spun că o combinaţie de însemnări ca aceea care apare pe tăbliţa aceasta, cu referire la poziţia soarelui, a lunii şi a planetelor, toate acestea mişcându-se în cicluri diferite, poate fi localizată cu exactitate numai într-un an. Anul al 37-lea al lui Nebucadneţar a fost fără îndoială anul calendarului lunar babilonian care s-a întins de la 23 aprilie 568 î.Hr. (mai exact, 22/23 aprilie de la apusul soarelui la apusul soarelui) până la 12 aprilie 567 î.Hr. Desigur că lucrul acesta plasează primul an oficial (adică primul an întreg) al lui Nebucadneţar în 604/03 î.Hr., primăvară-primăvară, şi stabileşte de asemenea toţi anii domniei lui.

Al doilea text de felul acesta conţine o serie asemănătoare de date astronomice calculate(dovedite corecte de calculul modern) care stabileşte anul 7 al lui Cambise ca an calendaristic

babilonian de la 7 aprilie 523 la 26 martie 522 î.Hr. (Conducătorii perşi, ca şi împăraţii Babilonului, au adoptat calendarul babilonian). Această tăbliţă din timpul domniei lui Cambise este deosebit de interesantă, deoarece printre alte date raportează o eclipsă (calculată a fi avut loc la 16 iulie 523 î.Hr.), care este identică cu cea raportată de Ptolemeu în acelaşi an, al 7-lea. În felul acesta ambele

scale antice de datare - anii solari egipteni şi anii lunari babiloniano-persani - sunt aliniate cu un punct fixat de pe scala î.Hr. şi una cu alta.

în

Alinierea anilor egipteni şi babilonieni. - Eclipsa aceasta stabileşte alinierea anilor egipteni ai lui Ptolemeu cu anii corespunzători babilonieni. Ptolemeu începea anul al 7-lea al lui Cambise calendarul egiptean la 1 Thoth, 3 ianuarie 529 î.Hr., cu aproximativ trei luni înainte ca anul al 7-lea să înceapă în calendarul babilonian. Alte dovezi documentare arată că în toată această perioadă, orice an al oricărei domnii începea la fel, cu trei până la patru luni înainte în calendarul egiptean decât acelaşi an din sistemul de calcul babiloniano-persan. Intervalul a devenit treptat tot mai mare, deoarece anul babilonian începea după o lună nouă din martie sau aprilie, în timp ce anul egiptean avea o deplasare treptată în sens invers (pentru motivul acestei deplasări, vezi nota 3 de mai jos).

Papirusuri egiptene cu datare dublă oferă date exacte. - O verificare contemporană a datării î.Hr. a domniilor persane pe parcursul celei mai mari părţi a secolului al V-lea î.Hr. este realizatde numeroase documente scrise pe papirus în limba aramaică şi găsite în colonia iudaică de pe insula Elefantina, în Egiptul de sud . Paisprezece dintre cele aproximativ o sută au o datare dpurtând o dată de lună egipteană (solară) şi o dată de lună iudaică (lunară), iar în unele cazuri doi ani de domnie diferă în cele două calendare. Aceste date duble pot fi fixate pe scală î.Hr. pe parcursul unei singure zile. 3)

ă

ublă,

3) (Metoda găsirii datei unuia din papirusurile de la Elefantina poate fi cel mai bine explicatăprintr-un exemplu (Papirusul 6 din colecţia Muzeului Brooklyn publicată în 1953). Actul prin care un tată evreu dă în dar o casă (sau o parte dintr-o casă) fiicei sale, care urma să se căsătorească, era datat "8 Pharmuthi, care este 8 Tamuz, anul al 3-lea al lui Darius" (II). Întrucât, pe vremea aceea, Egiptul făcea parte din imperiul persan, anul era arătat ca fiind socotit în domnia cârmuitorului persan, dar 8 Pharmuthi este o dată egipteană. Diferitele naţionalităţi din imperiu păstraseră propriile lor calendare . În cazul acesta, coloniştii iudei din Elefantina foloseau două calendare, pe cel iudaic (lunar) şi pe cel egiptean (solar). Problema este de a găsi anul în care ziua a 8-a din luna lunară Tammuz se întâmplă să corespundă cu ziua a 8-a a lunii egiptene Pharmuthi.

Întrucât egiptenii aveau anul de 365 de zile şi nu toţi erau ani bisecţi, orice dată calendaristicăegipteană se mută cu o zi mai devreme la fiecare patru ani după socoteala noastră . În consecinţă ziua Anului Nou egiptean (1 Thoth), care venea pe ceea ce numim noi 26 februarie în punctul de plecare al Canonului lui Ptolemeu, s-a mutat în urmă, în ianuarie, pe timpul lui Nebucadneţar, s-a

mutat în decembrie în timpul domniei lui Darius I. Anii egipteni corespunzători acestei perioadei sunt cunoscuţi din Canonul lui Ptolemeu şi datele eclipselor; 8 Pharmuthi pe timpul domniei lui Darius II a fost în iulie, corespunzând strâns cu luna lunară Tamuz, care începea totdeauna în iunie sau iulie. Dar numai într-un singur an 8 Pharmuthi putea să fie şi 8 Tamuz, din moment ce orice dată egipteană se mută o zi la fiecare 4 ani, dar orice dată lunară se mută cu cel puţin 10 sau 11 zile pe an după calculul nostru . Tabelul de mai jos arată că singurul an potrivit ca dată pentru papirusul acesta a fost 420 î.Hr.:

Anul î.Hr. 8 Pharmuthi 8 Tamuz

la apus)

la apus)

la apus)

la apus)

s la apus)

la apus)

422 12/13 iulie (de la răsărit la răsărit) 4/5 iulie (de la apus




418 11/12 iulie (de la răsărit la răsărit) 20/21 iulie (de la apu


Întrucât 8 Pharmuthi şi 8 Tamuz se pot armoniza numai în 420 î.Hr., acesta este evident anul încare a fost scris papirusul. Acesta era anul 3 în calendarul iudaic (toamnă-toamnă). De obicei anul precizat pe un papirus este egiptean, dar în cazul acesta data nu corespunde nici anului 3 egiptean, nici celui persan care acoperă, în schimb vara anului 421. (Cu privire la însemnătatea acestui papirus, vezi pag. 105). În mod similar în alte papirusuri cu date dublă este posibilă data lunii egipteană în patru ani consecutivi, dar data lunară poate concorda cu cea egipteană numai în unul dintre anii aceştia. Astfel pot fi determinate datele î.Hr. ale acestor papirusuri.)

Aceste papirusuri sunt în armonie totală cu modelul indicat de alte informaţii cronologiceprivitoare la aceste domnii. Datarea lor egipteană, care corespund anilor de domnie ai lui Ptolemeu, arată că Canonul lui Ptolemeu s-a bazat pe modul de socotire egiptean contemporan. Datele lor evreieşti, socotite conform sistemului anului de urcare pe tron, se armonizează cu numărătoarea babiloniano-persană, dar nu cu începutul anilor, deoarece unul dintre papirusuri arată clar că aceşti evrei propriul lor an civil din toamnă-în-toamnă şi nu anul babilonian primăvară-primăvară.

i

În felul acesta prin cei doi ani fixaţi pe cale astronomică (anul 37 al lui Nebucadneţar şi anul 7 al lui Cambise) şi prin papirusurile cu dată dublă din Egipt, anii de domnie a şase domnitorbabilonieni şi persani sunt determinate cu siguranţă pe temeiul mărturiei contemporane. Eclipsele lui Ptolemeu adaugă încă două domnii care sunt în armonie cu acestea şase. Dacă durata celorlalte domnii, aşa cum le avem, este corectă (şi dovada privitoare la acestea - din Canonul lui Ptolemeu, tăbliţele din Saros şi seria de tăbliţe datate din Babilonia - pare să se armonizeze), atunci putem fi siguri cu privire la echivalentul î.Hr. al fiecărui an de domnie al fiecărui domnitor babilonian şi persan din perioada cuprinsă în acest volum, calculaţi atât în calendarul solar egiptean, cât şi în cel babilonian lunar.

Cum se stabileşte datarea î.Hr. a unui an de domnie. - Cititorul care doreşte să stabilească un an oarecare de domnie babiloniană sau persană poate recurge la tabelul Canonului lui PtolemeDatele î.Hr. din cele două coloane suplimentare din dreapta arată începutul primului an oficial al fiecărei domnii după calendarul egiptean (remarcând că Ptolemeu îi omite pe acei regi care au domnit mai puţin de un an, ca de pildă Labashi Marduc, care a urmat lui Nergal-şar-usur). Începând cu anul 1, oricare alt an din domnie poate fi calculat, inclusiv ziua, calculând ani ficşi de 365 de zile fiecare, fără anii bisecţi. În toată această perioadă, fiecare an de domnie

u.

babiloniano-persan (în calendarul babilonian) a început cu prima zi 1 Nisan după Anul noegiptean corespunzător; el începea totdeauna după luna nouă în martie sau în aprilie. Astfel, anul

u

întâi al lui Xerxe, în calendarul egiptean, a fost 486/85 î.Hr. (începând în decembrie), dar primuan în Babilonia a fost 485/84 î.Hr., primăvară-primăvară, în timp ce anul iudaic corespunzător domniei lui Xerxe ar fi început probabil târziu de tot, în toamna anului 485 (1 Tişri, după luna node la sfârşitul lunii septembrie la sfârşitul lunii octombrie). Dar această succesiune iudaică nu valabilă. În unele domnii anul iudaic ar începe cu şase luni mai devreme decât anul babilonian corespunzător, în timp ce în alţii ar începe mai târziu, în funcţie de care zi de An nou - babiloniană sau iudaică - sosea întâi, după data urcării la tron, pentru a plasa primul an de domnie. 4)

l lui

uă este

4) ( Nu există nici un motiv pentru a pune la îndoială că metoda iudaică de socotire a domniilor era cel al urcării pe tron , întrucât se pare că metoda aceasta era în uz în perioada de sfârşit al lui Iuda, cu puţin timp înainte de exil, şi este indicată de singura mărturie de calendariudaic din perioada persană, papirusurile cu dată dublă . Dacă sistemul acela e aplicat la data deurcare la tron a fiecărui domnitor din perioada aceasta, aşa cum se deduce din diferiteledocumentare, rezultatul va fi următoarea grupare a anilor de domnie iudaici cu anii de domnie

izvoare

babilonieni, purtând acelaşi număr:

1. Anul iudaic ar începe în toamna care precede anul babilonian corespunzător (de primăvară) în domniile împăraţilor babilonieni (de la Nebucadneţar la Nabonid), cum şi a împăratului persaCambise.

n

mbise.

te. )

i

exilului.

2. Anul iudaic ar începe în toamna care urmează anului babilonian corespunzător în domniile împăraţilor persani (de la Cirus la Dariu II), cu excepţia lui Ca

Înainte de Napolopasar şi după Darius II nu există dovezi suficiente din tăbliţe pentru a stabili data urcării pe tron. Domniile de mai puţin de un an nu sunt relevan

Secţiunea II a prezentat pe scurt punctul stabilit de la care se poate pleca în calcularea oricăredate din perioada aceasta, care este exprimată în termeni anilor de domnie care pot fi calculaţi. Cu privire la datarea egipteană şi babiloniano-persană, în general, savanţii au căzut de acord. Singurul punct unde pot exista divergenţe de opinie este în privinţa anumitor date, aşa cum sunt calculate în sistemul babilonian (primăvară-primăvară) şi în cel iudaic civil (toamnă-toamnă). Aceste deosebiri vor fi tratate în secţiunile următoare ale acestui capitol privind date biblice specifice legate de captivitatea şi întoarcerea din robie a evreilor.

III. Începutul robiei sub Nebucadneţar

Cartea 2 Cronici se încheie şi începe cartea Ezra cu relatarea întoarcerii iudeilor în Palestina după robia de 70 de ani din Babilonia. Prima problemă cronologică a acestui capitol este, deci, datarea

Cei 70 de ani profetizaţi de Ieremia. S-a admis în general că robia de 70 de ani a început cuprima deportare de iudei la Babilon de către Nebucadneţar şi s-a încheiat cu reîntoarcerea unui grup mare de exilaţi sub conducerea Zorobabel, autorizată printr-un decret al lui Cirus, în primul său an de domnie. Perioada aceasta a fost adesea datată ca întinzându-se între anii 606 şi 536 î.Hr. Întrucât un an vechi lunar nu poate să coincidă cu un an din calendarul iulian d.Hr., care începe la 1 ianuarie, anii vechi sunt mai corect exprimaţi în formă dublă, ca de pildă: 606/05-537/36 î.Hr., etc. Prin urmare pentru a vorbi mai exact, această perioadă de 70 de ani ar fi cuprinsă, în calendarul civil iudaic, între 606/05 şi 537/36 î.Hr.

linit în

Ioiachim (Daniel 1,1-6).

Iuda:

,1-3);

i

l

1).

Ieremia a prezis pentru prima dată robia de 70 de ani în anul al 4-lea al lui Ioiachim sau în primul an al lui Nebucadneţar (Ieremia 25,1-11), care potrivit calendarului iudaic, era 605/04 î.Hr., toamnă-toamnă. Totuşi, el a mai vorbit despre o robie de 70 de ani într-o scrisoare către conducătorii care fuseseră exilaţi la Babilon împreună cu Ioiachin, la şapte ani după prima lui profeţie (Ieremia 29,1-10). Ar părea logic, deci, să presupunem că perioada profetică a fost socotită nu începând cu oricare dintre cele două profeţii, ci cu un eveniment specific, unul care a împmodul cel mai acceptabil condiţiile profeţiei, şi anume începutul robiei. Ambele preziceri ale profetului se refereau evident la robia deja începută, după cum se va vedea, în anul al 3-lea al lui

Cele trei faze ale robiei. - Deportarea în Babilonia a avut loc în trei faze principale, în timpul domniei ultimilor trei regi ai lui

(1) în anul al 3-lea al lui Ioiachim, când o parte din tezaurul templului şi un număr de captivi, printre care şi Daniel, au fost duşi la Babilon (Daniel 1

(2) la sfârşitul domniei de trei luni a lui Ioiachin, în anul al 8-lea al lui Nebucadneţar (2 Reg24,8-16), când Ioiachin, împreună cu alţii, între care şi Ezechiel, a fost luat prizonier (Ezechiel 1,1-3; 33,21; 40,1); şi

(3) în al 11-lea an al lui Zedechia, al 19-lea an al lui Nebucadneţar, când Ierusalimul şi templuau fost distruse şi cea mai mare parte a restului de locuitori a fost deportată în Babilon (2 Regi 25,8-2

Întrucât domnia lui Nebucadneţar este fixată pe cale astronomică , aceste trei faze pot fi datate: 605, 597 şi, respectiv, 586.

:

i

,

Prima fază, la urcarea pe tron a lui Nebucadneţar. - Începutul robiei a avut loc în anul urcării pe tron a lui Nebucadneţar, înainte de primul său an, deoarece

(1) anul al 3-lea al lui Ioiachim a fost anul în care Nebucadneţar a atacat Iuda şi l-a luat rob pe Daniel (Daniel 1,1-3.6); ş

(2) al 4-lea an al lui Ioiachim a fost primul an al lui Nebucadneţar (Ieremia 25,1).

Acest fapt este confirmat de: (a) raportul lui Iosif Flavius (Against Apion i. 19), provenit din cel al istoricului babilonian Berosus, că Nebucadneţar era într-o campanie militară în Palestina şi Egipt când a fost chemat pe neaşteptate acasă pentru prelua tronul la moartea tatălui său, Nabopolasar, şi că a lăsat captivii, inclusiv iudei, să fie aduşi acasă de către armată; (b) tăbliţa Cronicii babiloniene care precizează anul morţii tatălui său, şi anume pe 8 Ab (aprox. 15 august 605), şi data urcării pe tron în Babilon a lui Nebucadneţar, pe 1 Elul (aprox. 7 septembrie).

Prin urmare, primul an oficial al lui Nebucadneţar a început în Babilonia la următoarea zi a anului Nou, în primăvara lui 604 î.Hr. . Totuşi, potrivit calculului iudaic al anului civil toamnă-toamnă, el ar fi fost socotit începând cu următorul An Nou iudaic după urcarea pe tronaprox. octombrie, 605, la scurt timp după prima deportare. Profeţia lui Ieremia putea să fi venit la foarte scurt timp după aceea, în al 4-lea an al lui Ioiachim. Oricine ar fi înţeles în mod firesc că profeţia sa privind cei 70 de ani se referea la robia care începuse deja. Data aceasta pentru începerea robiei, şi anume anul al 3-lea al lui Ioiachim, 605 î.Hr., este în consens total atât cu data urcării pe tron a lui Nebucadneţar cât şi cu repatrierea exilaţilor la sfârşitul celor 70 de ani.

i

Teoria mai veche despre presupusa coregenţă a lui Nebucadneţar. -Comentatorii mai timpuriajungeau la o dată diferită în încercarea lor de a explica: (1) "Nebucadneţar, împărat al Babilonului" l-a luat captiv pe Daniel în anul al 3-lea al lui Ioiachim, înainte de primul an al domniei sale (anul al 4-lea al lui Ioiachim); (2) cei trei ani de instruire ai lui Daniel (Daniel 1,5), înainte de anul al 2-lea al lui Nebucadneţar (Daniel 2,1.13); şi (3) perioada celor 70 de ani cuprinsă între primul an al lui Nebucadneţar şi primul an al lui Cirus (pe care Ptolemeu le plasa în 604 şi, respectiv, 538 î.Hr.).

Căutând să rezolve aceste nepotriviri aparente, cercetătorii biblici puneau semnul egal între anul al 4-lea al lui Ioiachim şi anul 606, ca prim an al unei presupuse coregenţe de doi ani aNebucadneţar cu tatăl său. 5)

lui

ei

să şi ere.

niile.

n

5)( Ipoteza potrivit căreia Nebucadneţar ar fi avut o coregenţă de doi ani e pusă în contul lui Petavius (Petau), un învăţat iezuit din secolul al XVII-lea. Petavius a mai presus existenţa uncoregenţe de 10 ani în dreptul lui Artaxerxe I pentru a începe cele 70 de săptămâni cu anul al 20-lea al domniei ca fiind socotită de la începutul coregenţei. Ussher, cu o dată de sfârşit uşor diferită pentru cele 70 de săptămâni, l-a urmat pe Petavius mutându-l pe Artaxerxe, dar l-a abandonat pe Ptolemeu aici şi a plasat moartea lui Xerxe cu 9 ani mai devreme decât data Canonului privind domnia lui Artaxerxe. Puţini comentatori protestanţi au urmat cronologia aceasta pentru Artaxerxe, dar timp de peste două sute de ani Biblia Douay şi tabelele de la finele multor ediţii KJV au folosit anii 467 şi 454 î.Hr., propuşi de Ussher, pentru Ezra 7 şi Neemia 2.)

Ei au plasat visul lui Nebucadneţar în anul al 2-lea al domniei lui ca unic suveran, intercalând trei ani pentru instruirea lui Daniel, şi calculau cei 70 de ani de la 606 la 536, la care au adaptat primul an al lui Cirus . Cu timpul, explicaţia a ajuns să fie luată de la sine înţeleasă fie considerată ca istorie veritabilă şi nu ca o presupun

Acum, însă, presupusele nepotriviri din Biblie au dispărut cu totul în lumina documenteloraduse la lumină de arheologia modernă. Raportul este confirmat aşa cum se prezintă, deoarece acum se ştie că: (1) Nebucadneţar era împărat cu câteva luni înainte de a fi început "primul an" al domniei lui; (2) instruirea lui Daniel - dacă a început în anul de urcare pe tron a lui Nebucadneţar, a continuat în primul an şi s-a terminat în anul al 2-lea - urma să fie socotită ca durând trei ani prin calculul inclusiv folosit de obicei pe vremea aceea ; şi (3) folosirea anului civil iudaic toamnă-toamnă face posibilă socotirea celor 70 de ani începând cu 606/05 până la 537/36 î.Hr., fără a jongla cu dom

Datarea captivităţii de 70 de ani. - Dacă anul întâi al captivităţii de 70 de ani prezisă de Ieremia a fost 606/05 î.Hr., toamnă-toamnă - anul al 3-lea al lui Ioiachim, în care Daniel şi alţii au fost duşi la Babilon - atunci anul al 70-lea al acestei perioade a fost 537/36 î.Hr. Se va vedea, în plus, îsecţiunea V că repatrierea exilaţilor sub Zorobabel, după decretul din anul întâi al lui Cirus, poate fi fixată în mod rezonabil în anul acesta.

Înainte de a părăsi perioada începutului captivităţii, e necesar totuşi să se observe temeiul datării fazei a doua şi a treia a procesului. Acesta se găseşte în cronologia lui Ieremia, care a prezisrobia de 70 de ani, şi a lui Ezechiel, care fusese exilat la Babilonia împreună cu Ioiach

im.

,

,

i

IV. Cronologia lui Ieremia şi a lui Ezechiel

Date în Ieremia şi Ezechiel. - Profetul Ieremia şi-a început lucrarea în anul al 13-lea al lui Iosiaaprox. la 626 î.Hr. (Ier 25,3), cu puţin timp înainte de urcare pe tron a lui Nabopolasar, tatăl lui Nebucadneţar, care avea să câştige curând independenţa faţă de Asiria, să se unească cu mezii şi sciţii pentru a birui Asiria şi apoi să dezvolte un imperiu al lui propriu (cunoscut ca Imperiul neo-babilonian). În cursul acestor frământări internaţionale, Ieremia a avertizat că Iuda trebuie săse pocăiască. În caz contrar, avea să cădea pradă puterilor străine. În anul al 4-lea al lui Ioiachim"anul întâi al lui Nebucadneţar", el a prezis robia de 70 de ani, şi multe dintre soliile lui sunt datate cu luna, ziua, şi anul de domnie ale lui Ioiachim sau Zedechia (vezi Ieremia 25,1; 26,1; 45,1; 36,9.10; 28,1; 51,59; 39,1; 32.1). Lucrarea lui pentru Iuda s-a sfârşit odată cu a treia fază principală a captivităţii, la căderea Ierusalimului în anul 586.

Ezechiel a fost luat în Babilon împreună cu regele său, Ioiachin, în al 8-lea an al luNebucadneţar (vezi 2 Regi 24,12; de asemenea 2 Cronici 36,9.10), în a doua fază a captivităţii, în primăvara sau vara anului 597 î.Hr. Apoi a primit chemare ca profet în anul al 5-lea al robiei lui Ioiachin (Ezechiel 1,2) şi a transmis soliile sale profetice în ani socotiţi în stilul vremii de la deportarea lui (vezi Ezechiel 1,1.2; 8,1; 20,1; 24,1; 29,1; 26,1; 30,20; 31,1; 33,21; 32,1; 40,1; 29,17). Calculul lui cronologic trebuie să fie analizat în legătură cu cel al lui Ieremia, care s-a ocupat de unele dintre aceleaşi evenimente. În tabelul de mai jos sunt cuprinse şapte evenimente principale, datate în ani de robie ai lui Ioiachin şi de domnie ai lui Zedechia (cu date î.Hr., la care s-a ajuns ca în paragrafele precedente).

Evenimentele menţionate anterior din cărţile lui Ieremia şi Ezechiel trebuie să fie datate înconcordanţă unele cu altele şi cu afirmaţia lui Ieremia (cap. 32,1), sincronizând anul al 10-lea al lui Zedechia şi al 18-lea al lui Nebucadneţar, şi cu acestea (Ieremia 52,5.12; 2 Regi 25,2.8) plasând căderea şi distrugerea Ierusalimului în vara anului al 11-lea al lui Zedechia şi al 19-lea al lui Nebucadneţar. Ultimul an de domnie, fixat astronomic în calendarul babilonian (din toamnă în tomnă), ar urma să înceapă cu o jumătate de an mai devreme în calendar iudaic (primăvară-primăvară) civil ; prin urmare, această dată din vară, la jumătatea anului în timcăreia primăvara şi toamna se suprapun, ar fi în anul 19 în oricare calendar, adică în 586 î.H

pul r. 6)

6) (Unii experţi moderni spun 587, considerând că fie (1) scriitorii Bibliei (cu excepţia textului din Ieremia 52,28.29) numără anii de domnie ai lui Nebucadneţar cu un an mai târziu decât a făcut-o el însuşi în raportul babilonian oficial, fie (2) anul al 19-lea (2 Regi 25,8 şi Ieremia 52,12) estegreşit şi trebuie corectat cu anul al 18-lea conform Ieremia 52,59. 29. Dar acest verset se referă doar la luarea câtorva robi şi nu la căderea Ierusalimului; întrucât v. 12 al aceluiaşi capitol îi arată pe babilonieni intrând în cetate în al 19-lea an, în armonie cu 2 Regi. De aceea nu e, în fapt, nici o nepotrivire, iar anul 586 poate fi considerat valabil. Întrebarea dacă Ieremia intenţionează să punsemnul egal între anul al 4-lea al lui Ioiachim şi anul de urcare pe tron sau cu anul întâi al lui

ă

Nebucadneţar

(Ieremia 25,1; vezi Vol. II, p. 161) nu este importantă pentru concomitenţele Zedechia-Nebucadneţar.)

nului).

l

Dar capturarea lui Ioiachin, pe care o cronică babiloniană o datează în 2 Adar a anului al 7-lea al lui Nebucadneţar (aprox. 16 martie 597 î.Hr.), cade în anul al 8-lea al său, după datarea evreiască (fiind în partea nesuprapusă a a

Examinarea posibilităţilor. - Opiniile diferă în două chestiuni: (a) dacă Ieremia şi Ezechiesocoteau anul de domniei din primăvară sau din toamnă, şi (b) dacă ei au socotit ca prim an al robiei lui Ioiachin anul în care acesta a fost luat prizonier sau următorul an, dar se poate admite că (1) ambii scriitori sunt de acord asupra datei începerii asediului, (2) veştile despre căderea cetăţii trebuie să fi ajuns la cunoştinţa lui Ezechiel într-un timp rezonabil de scurt (mai degrabă în 6 luni decât în 18 luni), şi (3) eliberarea lui Ioiachin trebuie să fi căzut fie în anul de urcare la tron, fie în anul întâi al lui Amel-Marduc sau Evil-Merodac . Evaluarea tuturor combinaţiilor variabilelor (a) sau (b), pe lângă specificaţiile anterioare, pare să ofere două alternative mai probabile.

Datările î.Hr. ale cărţilor Ieremia şi Ezechiel. - Metodele precise de calculare folosite de Ieremiaşi de Ezechiel nu pot fi demonstrate la modul absolut pe baza probabilităţii, întrucât nu întotdeauna ceea ce este cel mai probabil se şi întâmplă. Dar cele mai bune combinaţii posibile duc la concluzia probabilă că Ieremia a folosit anul de toamnă, iar Ezechiel pe cel de primăvară, deşi la fel de probabil ca Ezechiel să fi socotit toamnă-toamnă, ca şi Ieremia. În oricare caz, "anul întâi de captivitate" al lui Ezechiel urma să înceapă în primăvara sau toamna anului 597, iar "anul întâi al lui Zedechia" pomenit de Ieremia, în toamna acelui an. 7)

7) (Unii susţin că atât Ieremia cât şi Ezechiel au folosit începutul de an în primăvară, dar că cărţile Regi, Daniel şi Ezra-Neemia l-au folosit pe cel început toamna. Există o diferenţăconsiderabilă de opinie despre Ieremia.

Părerea conform căreia Ieremia a folosit anul-toamnă întâmpină trei obiecţii: o numărătoare deaniversare în anul al 23-lea al lucrării sale, o neconcludentă expresie "acest an" care se extinde până în luna a 7-a şi o nepotrivire aparentă, dar nu neapărat reală cu data bătăliei de la Carchemiş (vezi cap. 25,3; 28,12.16.17; 46,2).

Totuşi, un sistem de calcul care are ca bază anul-primăvară pentru Ieremia ridică obiecţii şi mai serioase: dacă el socoteşte anul întâi al lui Zedechia din primăvara anului 597, cu o jumătate de ani mai devreme decât în 2 Regi, căderea finală a Ierusalimului a avut loc cu un an mai devreme (587); aceasta necesită numărarea anului al 18-lea al lui Nebucadneţar ca al 19-lea şi presupunerea că fie veştile despre căderea cetăţii au ajuns la Ezechiel, în Babilon, după 18 luni, fie, în cazul încare datele lui Ezechiel sunt mutate un an mai devreme, că viziunea despre asediu a avut loc un an mai devreme. Dacă anul întâi al lui Zedechia a început în primăvara 596, asediul a început un an mai târziu decât este spus în Regi, cu excepţia cazului că profetul a adaptat sistemul an-toamnă (cap. 39,1) şi apoi a revenit la cel an-primăva

ră.

ar

Ieremia 52, un apendice separat cu atenţie de "cuvintele lui Ieremia" (vezi cap. 51,64) nu indicăneapărat sistemul de numărare adoptat de Ieremia. Aproape cuvânt cu cuvânt ca unele părţi din 2 Regi 51,64), el socoteşte, asemenea cărţii Regi, de la anul căderii lui Iuda. El numără anii robiei lui Ioiachin inclusiv, aşa cum era de aşteptat, de la 598/97, aşa cum cere sincronismul anului al 37-lea.

Fie după calculul an-primăvară, fie după cel an-toamnă, Ezechiel socoteşte robia lui Ioiachin de la anul 597/97 - neinclusiv, dacă începe cu data cunoscută a luării sale în robie, 2 Adar, dinclusiv, dacă punctul de plecare este deportarea sa "anul următor" (vezi la 2 Cronici 36,10), pe sau după 1 Nisan. O explicaţie numărătorii neinclusive ar putea fi teoria, bazată pe descoperiri arheologice, că Ioiachin era încă un rege în exil şi că pentru Ezechiel, în Babilon, "anii robiei" înseamnă ani de domnie ai lui Ioiachin, cu anul întâi al domniei sale la următorul An Nou după urcarea sa pe tron. )

Pe baza aceasta, datele din tabelul de evenimente sunt într-un acord remarcabil.

Dacă Ezechiel, scriind în Babilonia, a folosit anul calendaristic babilonian, folosirea de către el a anului de primăvară n-ar avea influenţă asupra subiectului calendarului iudaic. Dar pare extremde puţin probabil ca Ieremia, trăind şi scriind în capitala lui Iuda, să fi folosit altceva decât vechiul calendar civil iudaic din tomnă în toamnă, îndeosebi întrucât pare să fie demonstrat în cazul lui Iosia, sub care Ieremia şi-a început lucrarea. Unii au îndreptat atenţia şi spre faptul că Ieremia şi-a scris solia în anul al 4-lea al lui Ioiachim şi că sulul a fost citit înaintea poporului în luna a 9-a a anului al 5-lea (Ieremia 36,1-9), indicând mai degrabă un interval de două luni în plus (ca în cazul unui an de primăvară începând cu luna întâi). Mai mult, anul din-tomnă-în toamnă şi calcularea inclusivă nu numai că concordă cu sincronismul din Regi, dar armonizează cel mai bine profeţia lui Ieremia despre robia de 70 de ani cu faptele istorice ale domniile lui Nebucadneţar şi Cirus, la începutul şi sfârşitul acelei perioade.

V. Robia se încheie în timpul domniei lui Cirus

Menţionarea robiei babiloniene ca împlinire a profeţiei de 70 de ani a lui Ieremia este urmatăîndată de aceea a decretului lui Cirus din anul întâi al domniei sale, în care i-a încurajat pe exilaţii iudei să se reîntoarcă în patria lor (vezi 2 Cronici 36,21-23). Chiar şi înainte de acest decret, Daniel anticipase sfârşitul celor 70 de ani. Când Cirus, pomenit deja în profeţie (Isaia 44,28; 45,1), a cucerit imperiul care-i luase robi pe iudei, Daniel ştia că timpul era aproape (Daniel 9,1.2). Înainte de a trece la tratarea sfârşitului perioadei de 70 de ani, va fi necesar să examinăm cronologia cuceririi Babilonului de către Cirus şi datarea domniei lui.

i

Cucerirea Babilonului de către Cirus. - Nabonid, cunoscut de multă de vreme din Canonul luPtolemeu ca ultim împărat al Imperiului neo-babilonian, a fost biruit de oştirile lui Cirus potrivit diferitelor rapoarte contemporane. Cilindrul lui Cirus relatează cucerirea Babilonului fără lupte grele şi acceptarea lui imediată ca împărat . Cronica lui Nabonid plasează căderea Babilonului în luna a 7-a a celui de-al 17-lea an al lui Nabonid. Data aceasta, socotită de la al 37-lea an al lui Nebucadneţar, fixat astronomic, încolo, în timpul domniile intermediare după Canonul lui Ptolemeu şi tăbliţele, ar fi în octombrie 539 î.Hr. De asemenea, socotind înapoi de la anul al 7-lea al lui Cambise, care şi el este fixat astronomic, aflăm că anul întâi al lui Cirus ca împărat al Babilonului a început în primăvara lui 538, următoarea zi a Anului nou babilonian după căderea Babilonului. 8)

8)( Anul 538 a fost cunoscut de mult timp din Canonul lui Ptolemeu ca anul întâi al lui Cirus. Aceasta explică de ce istoricii mai vechi, care nu ştiau că anul urcării pe tron preceda anul întâi, plasau căderea Babilonului în anul 538. Cetatea a căzut la sfârşitul lui 539, dar primul an în care Cirus a deţinut controlul asupra ţinutului Babilonia şi astfel asupra iudeilor a începutîn 538. )

anilor.

Data aceasta, atât după Canonul lui Ptolemeu, cât şi după tăbliţele contemporane, este acceptată indiscutabil astăzi de către experţi ca mod oficial de socotire babiloniană a

Belşaţar şi Dariu Medul. - Dar unde intră în scenă Belşaţar, ultimul "împărat al haldeilor", şDariu Medul, care a preluat împărăţia lui, dacă domnia lui Cirus a venit imediat după aceea a lui Nabonid?

i

Se cunoaşte acum că domnia lui Belşaţar nu a fost o perioadă de timp separată urmând-o peaceea a tatălui său Nabonid, ci o domnie împreună cu tatăl său şi în numele acestuia. S-au găsit tăbliţe care-l identificau pe Belşaţar cu fiul cel mai mare al împăratului, fiind reprezentantul acestuia în cazul în care împăratul era plecat (probabil de la anul lui al 3-lea până la al 11-lea), pe când se afla la Tema, în partea de nord-vest a Arabiei. E spus în "Raportul persan în versuri al lui Nabonid" că Nabonid "a încredinţat domnia" fiului său cel mai mare "în al treilea an". Prin aceasta se înţelege în general anul al 3-lea de domnie (553/52, primăvară-primăvară). Totuşi, s-a sugerat că "al treilea an" se referă la al 3-lea an de la terminarea templului din Haran. Întrucât textul zice că această încredinţare a domniei fiului a avut loc pe când Nabonid era pe punctul de a începe cucerirea Temei şi el a fost în Tema înainte de al 7-lea lui an de domnie, aceasta nu ar fi putut avea loc mai târziu de al 6-lea an (550/49). În felul acesta, de câţiva ani Belşaţar era efectiv împărat, subordonat în rang, dar nu în putere la conducerea Babiloniei. Tăbliţele scrise în cursul administraţiei lui sunt datate în ani de domnie ai tatălui său, Nabonid, conducătorul titular al ţării. În felul acesta, Belşaţar, fiul şi coregentul, în calitate de al doilea cârmuitor, este îndreptăţit să-i ofere lui Daniel locul "al treilea în cârmuirea împărăţiei" (Daniel 5,16.29). Cu privire la Belşaţar, vezi Nota suplimentară la Daniel 5.

Schema cronologică acordă atenţie în egală măsură lui "Dariu Medul" - un nume încănecunoscut în rapoartele extra-biblice contemporane - ca domnitor, precum şi lui Belşaţar ca domnitor, deşi a fost un timp când acesta din urmă era cunoscut doar din rapoartele biblice. 9)

9) ("Dariu Medul" (care e menţionat numai în Daniel 5,31; 6,1-28; 9.1; 11,1) nu trebuie să fieconfundat cu nici unul din cei trei împăraţi cunoscuţi în istorie sub numele de Dariu. Aceştia au fost Dariu I, cunoscut şi ca Dariu cel Mare sau Darius Histaspe (522-486); Dariu II (423-405/04) şi Dariu III (336/35-331). "Dariu" singur este înţeles ca Dariu (I) cel Mare, bunicul lui Artaxerxe (aşa este în Ezra 5 şi 6 şi în Hagai şi Zaharia). "Dariu Persanul" (vezi la Numeri 12,22) se referă fie la al doilea, fie la al treilea nume ca acesta. Pe temeiul rapoartelor profane, au fost susţinute diferite puncte de vedere, prin care Dariu Medul a fost identificat cu diverse personaje cunoscute în istoria extrabiblică sub alte nume, dar până când nu vor exista informaţii arheologice suplimentare (aşa cum s-ar putea să fie cazul în viitor), acestea nu pot fi considerate concludente (vezi Nota suplimentară la Daniel 6).)

Este de necontestat faptul că un "împărat" numit Dariu a trăit şi a domnit. Raportul biblic e clar. Singurul punct în discuţie este relaţia dintre domnia lui şi cea a lui Cirus. Este evident că el a domnit fie înainte de Cirus, fie contemporan cu el. Dar rapoartele babiloniene din vreme aceea şi Canonul lui Ptolemeu socotesc domnia lui Cirus ca începând îndată după ultimul an al lui Nabonid. De aceea, o domnie a lui Dariu Medul în acelaşi timp cu Cirus ar fi în armonie cu Scriptura şi cu rapoartele profane.

Un alt argument în favoarea susţinerii că Cirus a deţinut puterea supremă de la data căderiBabilonului poate fi dedus din faptul că Biblia a prezis că el avea să fie cuceritorul acelei mari cetăţi şi astfel al marelui imperiu pe care îl reprezenta (vezi Isaia 45,1).

i

t

lui.

Când Babilonul a căzut, Dariu "din neamul mezilor... ajunsese ["fusese făcut", KJV] împărapeste împărăţia haldeilor" (Daniel 9,1). Deşi Cirus, invincibilul cuceritor al Babilonului (Isaia 45,1), era în acelaşi timp trecut pe lista rapoartelor contemporane ca domnitor şi avea stăpânire asupra noului Imperiu persan, nu e lipsit de sens să se admită că el i-a acordat lui Dariu Medul anumite prerogative împărăteşti din motive politice. Pe temeiul acestei supoziţii putem spune că Cirus a preluat puterea la moartea lui Dariu Medul.

Comentariul acesta, care caută totdeauna să găsească concordanţa dintre raportul inspirat şi documentele istorice contemporane, susţine părerea că nu există conflict între credinţa în Dariu Medul ca "împărat" şi în Cirus ca biruitor domnind îndată după prăbuşirea Babilonu

Biblia nu spune cât timp a domnit Dariu Medul după ce "fusese făcut împărat"; ea aminteştedoar primul an al lui de domnie (Daniel 9,1; cf. cap. 11,1). După numărătoarea babiloniană, faptul că avea un an întâi ar arăta că el a domnit cel puţin părţi din doi ani - anul de urcare pe tron şi anul întâi . Faptul că nu mai este amintit în continuare arată că n-a avut un al 2-lea an şi că la data aceea Cirus a preluat acele onoruri sau funcţii împărăteşti pe care i le acordase înainte lui Dariu.

Cu anul întâi al lui Cirus începe noul imperiu. - S-a explicat că sursele babiloniene plaseazăcăderea Babilonului la sfârşitul anului 539 şi anul întâi al lui Cirus începând în primăvara lui 538. Aceasta explică importanţa anului 538 ca marcând anul întâi al noului imperiu, sub conducerea persană, care a urmat celui babilonian. Cirus a domnit ca împărat un număr de ani înainte să cucerească Babilonul, mai întâi al Anşanului şi apoi al Persiei, după aceea s-a adăugat Media (care cuprindea o mare parte din teritoriul vechiului Imperiu asirian) şi Lidia din Asia Mică (vezi Cronica lui Nabonid; Cilindrul lui Cirus; Herodot I, 46.73.75.87.88.127-130; Strabo XV, 3.8; Ctesias, citat în Diodorus Siculus ii.34.6.7; Xenofon spune altceva în lucrarea sa, Cyropaedia, i.1.4; i.5. 2-5;

vii.5.37.58.70; viii.1.5-11; viii.5.17-19). Dar când a cucerit Babilonul, Cirus şi-a sporit enorm prestigiul, devenind stăpânul cetăţii mame a vechii civilizaţii semitice şi, în felul acesta, anul întâi al stăpânirii de către el a Babilonului a fost numit anul întâi al domniei lui. În proclamaţia către supuşii săi babilonieni, el se intitulează cu mândrie "Cirus, împăratul universului, împărat mare, împărat puternic, împărat al Babilonului, împărat al Sumerului, împărat al Akkadului, împărat al marginilor lumii." În felul acesta Cirus a cucerit lumea semitică şi-i mai lipsea numai Egiptul (mai târziu adăugat de fiul său) pentru ca să recompună marele Imperiu persan, un imperiu care cuprindea lumea mediteraneană apuseană şi se întindea până la hotarele Indiei.

rată.

Imperiul neo-babilonian, care a avut o existenţă scurtă şi a strălucit puţin în splendorile cetăţii de aur a lui Nebucadneţar, a fost cel dintâi din seria de patru puteri mondiale descrise de Daniel, dar şi ultima fază a vechii dominaţii semitice. Acum, al doilea din seria lui Daniel, noul Imperiu persan al lui Cirus, a marcat preluarea conducerii de către popoarele indo-europene, care mai târziu, prin greci şi romani, aveau să dezvolte civilizaţia care i-a conferit Europei opoziţie dominantă de lungă du

Anul întâi al lui Cirus în raport cu iudeii. - Potrivit afirmaţiei Scripturii, decretul lui Cirus carepermitea exilaţilor iudei să se înapoieze în Iudea, a fost emis în primul an al lui (2 Cronici 36,22; Ezra 1,1; 5,13). Întrucât căderea Babilonului a avut loc în luna Tishri (a şaptea) a anului 539 , anul întâi al lui Cirus, după calculul tăbliţelor babiloniene, a început în primăvara anului 538. Dar iudeii calculau altfel; anii lor civili începeau toamna . Cetatea a fost cucerită după ce ziua Anului nou iudaic trecuse. Deci anul întâi iudaic al noii conduceri nu ar fi putut să înceapă înainte de următorul An nou iudaic, 1 Tishri, din toamna anului 538. După calculul iudaic decretul ar fi putut să fie promulgat la sfârşitul anului 537. El trebuie să fi fost emis cu suficient de mult timp înainte de plecarea propriu-zisă. Dacă decretul a fost dat în 537 şi călătoria exilaţilor a urmat în primăvara anului 536, prin aceasta s-ar împlini perioada celor 70 de ani ai lui Ieremia. Şi o repatriere în anul iudaic toamnă-toamnă 537/36 ar fi însemnat 70 de ani, în mod inclusiv, de la începutul exilului către sfârşitul verii lui 605 (în anul iudaic 606/05).

Informaţiile disponibile ne permit să stabilim că cei 70 de ani s-au întins de pe la începutudomniei lui Nebucadneţar până cândva aproape de începutul domniei lui Cirus, dar datele î.Hr. exacte sunt greu de fixat. S-au oferit mai multe explicaţii cu privire la sfârşitul perioadei, diferenţa depinzând de interpretarea datelor cu privire la Cirus şi Dariu Medul. 10)

l

.

10) (Explicaţiile următoare despre perioada celor 70 de ani arată diferitele interpretări care au fost date

Cea dintâi, bazată pe informaţii din documentele contemporane din Babilonia, oferă un consens satisfăcător între aceste izvoare şi afirmaţiile scripturistice: Dacă anul întâi al lui Cirus a fost unul civil iudaic venind după cel în care el a luat Babilonul, decretul ar fi putut fi emis încă dintoamna anului 537. Aceasta ar fi fost în prima parte a anului al 2-lea după calculul babilonian, dar

încă în anul întâi după anul iudaic din tomnă în toamnă. Este evident că decretul a fost emis în Ecbatana, deoarece, câţiva ani mai târziu, se afla în evidenţele de acolo (Ezra 6,2). Faptul că Cirus s-a aflat în Ecbatana în sau înainte de septembrie 537 pare să fie indicat de o tăbliţă din arhicasei babiloniene de comerţ "Egibi şi Fiii". Dacă decretul a fost emis cam pe vremea aceea, este foarte improbabil ca exilaţii să fi pornit înainte de primăvara lui 536. O grupă atât de mare de călători ar fi avut nevoie de suficient de mult timp, după primirea decretului, ca să facă pregătirnecesare pentru plecare. Ar fi, de asemenea, de aşteptat ca o călătorie de patru luni (vezi Ezra 7să fie efectuată în sezonul uscat (vezi Ezra 7,8), ca oamenii să se poată instala în locuinţe noi, în cetăţilor distruse odată, înainte de începerea ploilor de toamnă. Este evident, din Ezra 2,70; 3,1-6, căei erau astfel instalaţi înainte să se fi adunat la Ierusalim la finele lunii a şasea pentru a sărbători Anul Nou ebraic, în prima zi a lunii a 7-a. Explicaţia anterioară plasează revenirea în 536, în primăvara care a urmat edictului lui Cirus. Aceasta nu e în dezacord cu datarea biblică a decretulu

vele

ile ,9)

i în anul întâi al domniei, deoarece repatrierea, care a urmat după decret, nu este datată. (Pe de altă parte, în Ezra 7, decretul lui Artaxerxe nu este datat, dar călătoria este plasată hotărât în anul al 7-lea). Explicaţia aceasta nu cere nici o jonglare cu domniile la nici unul din capetele perioadei. Aceasta este baza pentru comentarii la Ezra 1,1.

riu Medul.

i

Mulţi scriitori timpurii au dat ca început al perioadei celor 70 de ani anul 606, presupunând că este anul al 4-lea an al lui Ioiachim (vezi p. 91) şi ca sfârşit al ei mai târziu, prin punerea primilor doi ani ai noii conduceri pe seama unei domnii de doi ani a lui Dariu Medul, fixând anul întâi al lui Cirus în 536 şi nu 538. Dar Biblia, unica sursă care vorbeşte despre domnia lui, nu aminteşte nimic despre un eventual al doilea an pentru Da

O modificare mai recentă a acestui punct de vedere caută să încheie cei 70 de ani, socotiţinclusiv, în primul an al lui Cirus, admiţând în dreptul lui Dariu Medul a unui an de urcare pe tron şi un an întâi, precedându-l pe Cirus. Evenimentele ar fi schiţate astfel:

Primul atac asupra Ierusalimului .......................... 605 î.Hr.

Căderea Babilonului ....................................... 539

Anul de urcare pe tron a lui Dariu Medul (când Daniel se ruga,

realizând că cei 70 de ani ai lui Ieremia erau pe punctul de a

se încheia) .............................................. 539/38

Anul întâi al lui Dariu Medul

(în care se presupune că ar fi murit) ..................... 538/37

Anul de urcare pe tron al lui Cirus (aşa cum se presupune că e

socotit de aceia care nu recunoşteau domnia lui până când Dariu

n-a murit) ............................................... 538/37

Decretul lui Cirus şi repatrierea iudeilor (în anul întâi al lui

Cirus, calculat astfel, dar în al 2-lea an iudaic de la căderea

Babilonului) ............................................. 537/36

Schema aceasta care fixează repatrierea în vara anului 536, în a doua jumătate a anului dintomnă în toamnă 537/36, n-ar fi compatibilă cu raportul biblic. O atare numerotare a anilor lui Cirus pare să fie în contradicţie cu toate documentele contemporane datate şi cunoscute, deoarece

numeroasele tăbliţe existente nu fac nici o referire la Dariu Medul şi sunt datate în fiecare an al lui Cirus, de la anul lui de urcare pe tron până în anul 9. Dacă anul întâi al lui Cirus a fost 537/36 şi nu general acceptatul an 538/37, el ar fi putut să aibă numai 8 ani babilonieni de domnie înainte de anul întâi al lui Cambise (al cărui al 7-lea an este fixat pe cale astronomică) sau 7 ani după calculul iudaic toamnă-toamnă. Această schemă ar trebui să fie bazată pe admiterea că Daniel folosea un mod iudaic de calculare a anilor lui Cirus, diferit de oricare altul cunoscut în rapoartele babiloniene la momentul actual.

t

l

.

i

remia.

Cei care aleg să înceapă cei 70 de ani cu anul al 4-lea al lui Ioiachim, în care Ieremia a făcuprezicerea pentru prima dată, pot considera că prizonierii au fost luaţi în campania din anul al 3-lea al lui Ioiachim, dar nu au ajuns în Babilonia decât pe la începutul anului al 4-lea, după AnuNou iudaic de toamnă şi totuşi în 605 î.Hr. Astfel perioada 605-536 î.Hr. sunt 70 de ani prin calcul inclusiv, cu toate că ar pune începutul anului al 70-lea în luna a 7-a, în toamna anului 536.

Unii au arătat că sunt 70 de ani deplini între 586 şi 516, dar robia se sfârşise cu mult înainte de terminarea templului, care a avut loc în primăvara anului 515

Unii fixează sfârşitul celor 70 de ani în anul 538, anul întâi după căderea Babilonului sub Cirus, şi merg înapoi 70 de ani compleţi , ajungând astfel la 608. Ei observă că Iuda, după moartea luIsaiaia, a devenit o garanţie în mâinile puterilor străine, întâi ale Egiptului şi apoi ale Babilonului. Împotriva acestui punct de vedere se susţine că robia lui Ioahaz în Egipt sau instalarea lui Ioiachim ca marionetă al Egiptului nu împlineşte specificaţiile robiei de 70 de ani faţă de Babilon (2 Cronici 36,29.21; Ieremia 25,1-11; 29,1-10). Contactul direct al Babilonului cu Iuda nu a început decât mai târziu.

Unii consideră cei 70 de ani o cifră rotundă, întrucât nu este precizată data de începere.)

Datele privitoare la robie nu sunt detalii însemnate, aşa cum sunt cele cuprinse în profeţiile detimp ale lui Daniel; ca atare, nu sunt chestiuni de doctrină. Pe de altă parte, o profeţie detaliată, de lungă durată, cum este cea despre cele 70 de săptămâni, este aşezată pe o bază cu totul diferită.

E de nădăjduit că după cum arheologia a clarificat, de pildă, problema cândva enigmatică a lui Belşaţar, tot astfel va arunca într-o bună zi mai multă lumină asupra lui Dariu Medul, a domniei lui Cirus şi a sfârşitului celor 70 de ani din cartea lui Ie

Alte două perioade de 70 de ani vor fi explicate în secţiunea VI.

VI. Perioada rezidirii templului

Declanşarea planului de rezidire. - Ca urmare a decretului lui Cirus, Zorobabel, un prinţ al luIuda, a condus 42.360 de exilaţi în patria lor (vezi Ezra 1,2). Apoi deschizătorii de drumuri ai lui Zorobabel s-au adunat la Ierusalim şi în ziua întâi a lunii a 7-a au instituit din nou serviciul

i

jertfelor pe altarul rezidit din curtea templului aflat în ruină (Ezra 3,1-6). De abia în primăvara următoare, în luna a 2-a a anului al 2-lea al repatrierii lor (v. 8), au început să pună fundaţia noului lor templu, iar contrastul dureros între începuturile slabe de atunci şi slava trecută i-a făcut pe cei bătrâni să plângă, în timp ce mulţimea striga de bucurie.

Piedici până la domnia lui Dariu I. - Apoi, spune Ezra, vrăjmaşii iudeilor din provincia pejumătate păgână a Samariei (vezi la 2 Regi 17,23.34; Ezra 4,2; 9,1) au oferit la început ajutor şi apoi au pus piedici. "Au mituit cu preţ de argint pe sfetnici ca să zădărnicească lucrarea. Aşa a fost tot timpul vieţii lui Cirus, împăratul perşilor, până la domnia lui Dariu, împăratul perşilor" (Ezra 4,5). Succesiunea din Ezra 4 este în discuţie, dar ordinea acestor împăraţi n-are nici o legătură cu vreo dată precisă sau cu faptul că reconstruirea templului "s-a oprit... până în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul perşilor" (Ezra 4,24). Acest al 2-lea an al lui Dariu I a fost 520/19 î.Hr.

Construcţia reluată în timpul domniei lui Dariu. - După lunga perioadă de descurajare, în timpul căreia planul de reconstruire se oprise, zelul amorţit al exilaţilor repatriaţi a fost înviorat din nou prin soliile profeţilor Hagai şi Zaharia în anul al 2-lea al lui Dariu (Ezra 5,1.2). Ei s-au apucat să lucreze din nou la templu, când Tatnai, guvernatorul provinciei "Dincolo de râu", din care făcea parte Iudea, le-a cerut să prezinte autorizaţia de construcţie. Pretenţia că au autorizafost confirmată prin găsirea decretului lui Cirus la Ecbatana (Ezra 6,2). Dariu, care el însuşi monoteist şi urmaş al politicii liberale a lui Cirus, a oferit ajutor financiar.

ţie a era

Templul terminat sub trei decrete. - Apoi, după ce opoziţia a fost înlăturată, conduşi fiind deprofeţi entuziaşti, "au zidit cu izbândă, după proorociile proorocului Hagai şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido; au zidit şi au isprăvit, după porunca Dumnezeului lui Israel, şi după porunca lui Cirus, lui Dariu şi lui Artaxerxe, împăratul perşilor. Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al

şaselea an al domniei împăratului Dariu" (Ezra 6,14.15), adică aprox. pe 12 martie 515 î.Hr. Astfel, lucrările de construcţie s-au terminat practic în timpul domniei celui de-al doilea împărat dintre cei trei amintiţi în textul acesta şi care au emis decrete legate de templul: decretele lui Cirus (aprox. 537), Dariu I (undeva după 520) şi Artaxerxe I (458/57). Dar s-a mai lucrat la templu sub decretul al treilea, acela al lui Artaxerxe (vezi la Ezra 6,14 şi 7,27). Cu privire la anul 457 ca dată în care Ezra a pus decretul acesta în practică, vezi secţiunile VIII şi IX.

Raportul lui Ezra despre reluarea lucrului la construcţia templului în anul al 2-lea al lui Dariu îi menţionează pe profeţii Hagai şi Zaharia, ale căror cărţi furnizează date suplimentare proprii din perioada aceasta care urmează să fie tratate imediat.

tul

Cronologia lui Hagai şi Zaharia. - Cele şapte date din cărţile lui Hagai şi Zaharia vor fi studiatelaolaltă, întrucât toate, cu excepţia uneia dintre ele, au căzut în anul al 2-lea al lui Dariu I şi cei doi profeţi, fiind contemporani şi colegi, este de presupus că au folosit acelaşi calendar. Aceste date sunt specifice; şi numai două dintre ele sunt nesigure, din cauza deosebirii de părere cu privire la faptul că anul al 2-lea al lui Dariu trebuie să fie calculat după calendarul babiloniano-persan primăvară-primăvară sau după calendarul civil iudaic toamnă-toamnă. Din moment ce Dariu a socotit urcarea lui pe tron din toamna anului 522, anul lui întâi babilonian a început în primăvara anului 521, în ziua Anului nou babilonian, iar anul al 2-lea a început în primăvara lui 520. Dar anul lui de urcare pe tron, în calendarul civil iudaic toamnă-toamnă, avea să se încheie şi anul lui întâi urma să înceapă în toamna anului 521, când venea următoarea zi a Anului nou, iar anul lui al 2-lea urma să înceapă în toamna lui 520. Anii lui Dariu au început cu o jumătate de an mai târziu decât calendarul iudaic.

Din moment ce anul babilonian era socotit de la luna 1 la 12 şi anul iudaic începea cu luna a 7-a şi se termina cu a 6-a, ordinea lunilor într-un anume an indica tipul acestuia. Dacă evenimentele descrise în Hagai sunt prezentate de acesta în ordine cronologică, atunci luna a 6-a a fost urmată de luna a 7-a în anul al 2-lea al lui Dariu (Hagai 1,15; 2,1) şi aceasta ar indica fapcă Hagai socotea că acel an avea luni de la 1 la 12, începând cu luna întâi (Nisan), primăvara. Acest fapt a fost presupus de comentatori şi istorici, în general, nu doar pentru că aceasta este succesiunea în naraţiune, dar şi pentru că era numărătoarea folosită în Babilonia.

Este bine stabilit că anul al doilea al lui Darius a fost 520/19 î.Hr., fie după dacă numărătoareaîncepe primăvara sau toamna. Apoi datele de luni lunare ale lui Hagai şi Zaharia, cu excepţia primelor două (Hagai 1,1.15) pot primi cu certitudine echivalenţe î.Hr., deoarece cad în jumătatea de an în care anii de tomnă şi de primăvară se suprapun. 11)

11) (Datarea oficială a anilor lui Darius I este bine stabilită de Canonul lui Ptolemeu şi de celedouă rapoarte despre eclipse, precum şi de tăbliţele din Saros. Ea este de asemenea fixată de determinarea prin metode astronomice a anului al 7-lea al lui Cambise, din declaraţia lui Dariu păstrată pe Piatra de la Behistan. Aceasta spune falsul Bardiya (Smerdis) s-a revoltat în Media în ultima lună a anului al 7-lea al lui Cambyzes, a luat tronul în anul al 8-lea (vara lui 522 î.Hr.) şi a fost biruit şi ucis de Dariu în ziua a 10-a a lunii a 7-a, toamna aceluiaşi an. De la data aceasta Darius şi-a socotit urcarea pe tron, care a durat, după calendarul babiloniano-persan, până în primăvara următoare, când anul lui întâi a început la 1 Nisan 521. Un expert modern, A. T. Olmstead, a susţinut că mărturia din tăbliţă indică faptul că Dariu a falsificat raportul oficial şi că domnia lui a început de fapt cu doi ani mai târziu decât toamna lui 522 î.Hr. Dar punctul acesta de vedere nu a rezistat, şi însuşi Olmstead a abandonat-o mai târziu. Deci nu există nici un temei pentru a respinge datarea acceptată a anului al 2-lea al lui Dariu I.

i

i

S-a susţinut de asemenea că Hagai şi Zaharia au numărat anii lui Dariu I conform vechiulucalendar iudaic civil (din toamnă până în toamnă) presupunându-se că, capitolele cărţii Hagai, asemenea altor pasaje biblice, nu sunt prezentate în ordine cronologică şi că soliile lui Hagai din luna a 6-a (cap. 1,1 şi 1,15) au venit după soliile din capitolul 2, adică în anul 519 şi nu 520. Cu toate acestea, nu există dovezi în această direcţie, iar ordinea evenimentelor pare să fie mai acceptabilă în cazul în care capitolele 1 şi 2 sunt privite ca venind într-o ordine cronologică. Dacă, aşa cum s-a sugerat, datele incluse într-una din perioadele celor 70 de ani ai lui Zaharia dau de înţeles că el socoteşte anii toamnă-toamnă, aceasta ar întări posibilitatea ca Hagai, colegul şi contemporanul său, să procedeze la fel. Dar în această privinţă nu poate fi trasă nici o concluzie dogmatică. Cele trei date de domnie din cartea lui Zaharia (cap. 1,1.7; 7,1), atunci când sunt luate separat, pot fi interpretate într-un fel sau altul. )

Datele din lista de mai jos sunt puse în ordinea în care apar în Hagai, împreună cu cele ale luZaharia introduse la locul lor. Echivalenţele î.Hr., probabil corecte cu o acurateţe de o zi, exceptând primele două, sunt adăugate în coloana ultimă:

Perioadele de şaptezeci de ani ai lui Zaharia. - S-a observat că, pe lângă prezicerea lui Ieremia cu privire la robie, există alte două perioade de 70 de ani legate de exil, ambele menţionaretrospectiv. Acestea au fost: cei 70 de ani de "mânie" împotriva lui Iuda şi a Ierusalimului şi cei 70 de ani de post din luna a 5-a (în amintirea distrugerii templului), din două solii ale lui Zaharia datate în al 2-lea şi, respectiv, al 4-lea an al lui Dariu (Zaharia 1,7.12; 7,1.3-5) sau 520/19 şi 518/17

te

î.Hr. Dacă aceştia au fost anul al 70-lea al fiecărei perioade, atunci anul întâi al fiecăreia a fost 589/88 şi, respectiv, 587/86, toamnă-toamnă. Acum, două evenimente corespunzătoare acestor perioade sunt începutul asediului Ierusalimului de către Nebucadneţar, fixat conform celor mai bune dovezi în anul 589/88 î.Hr., şi distrugerea templului (în luna a 5-a) în vara anului 586 (adică 587/86, toamnă-toamnă). Astfel aceste două perioade pot fi înţelese ca formulări precise de timp (70 de ani). Unii consideră că acestea se raportează la cei 70 de ani ai lui Ieremia. Dar, după toate aparenţele, sunt complet separate.

VII. Cronologia cărţii Estera, în timpul domniei lui Xerxe

Identificarea lui Ahaşveroş din cartea Esterei cu Xerxe este, astăzi, în general acceptată, întrucât ortografia numelui său în ebraică ('Achashwerosh) este asemănătoare cu cea care adocumente contemporane (vezi la Estera 1,1). Domnia lui Xerxe este cunoscută nu numai din Canonul lui Ptolemeu, ci şi dintr-un papirus cu dată dublă din insula Elefantina. Ca atare, cronologia cărţii Estera nu prezintă probleme. Lunile, care atestă forma iudaică postexilică a numelor babiloniene pentru luni, nu stabileşte, prin succesiunea lor, dacă anii de domniei erau socotiţi din primăvară sau din toamnă, întrucât numărul anilor nu este menţionat în legătură cu evenimentele de mai târziu. Din moment ce întreaga acţiune are loc în capitala Persiei, datele sunt probabil persane şi, prin urmare, nu au legătură cu calendarul iudaic.

pare în

VIII. Datarea călătoriilor lui Ezra şi Neemia

După recolonizarea iniţială din timpul domniei lui Cirus, următoarele două pietre kilometrice în repatrierea iudeilor au fost sosirea lui Ezra cu o altă grupă de exilaţi sub un decret al lui Artaxerxe (important pentru perioada de 70 de săptămâni) din anul al 7-lea al acelui împărat şi venirea lui Neemia în anul al 20-lea. Cronologia acestor două evenimente depinde de stabilirdouă amănunte: (1) care dintre cei trei împăraţi numiţi Artaxerxe (Artaxerxe I, 465-423; Artaxerxe II, 404-359/58; Artaxerxe III, 359/58-338/37) i-a împuternicit pe aceşti doi conducători iudaici, şi (2) datarea exactă a anilor de domnie imp

ea a

licaţi.

Artaxerxe al lui Ezra şi Neemia. - Într-o perioadă s-a considerat ca de la sine înţeles că împăratul ai cărui ani al 7-lea şi al 20-lea sunt date biblice cheie ale acestei perioade a fost Artaxerxe I, fiul şi urmaşul lui Xerxe, dar din 1890 s-a avansat părerea, tot mai mult acceptată, că Ezra trebuie să fie datată în timpul lui Artaxerxe II. Totuşi, legătura lui Neemia cu primul Artaxerxe e privită ca ceva stabilit, întrucât unul din papirusurile de la Elefantina, datat 407 î.Hvorbeşte despre fiii lui Sanbalat (vezi Nota suplime

r., ntară 2 la Neemia 2).

Aşadar, dacă Artaxerxe al lui Neemia a fost Artaxerxe I, naraţiunea lui Ezra-Neemia plaseazăfără nici o umbră de îndoială călătoria lui Ezra la Ierusalim în anul al 7-lea al aceluiaşi împărat, cu 13 ani înainte de cea a lui Neemia. Ambii erau conducători recunoscuţi ai comunităţii cu ocazia ceremoniei sfinţirii zidurilor (Neemia 12,36.38). În plus, citirea legii în ziua de Anul nou, ziua întâi a lunii a 7-a (Neemia 8,1-6.9), nu ar fi putut să aibă loc cu mulţi ani înainte ca Ezra să fi fost trimis la Ierusalim (Ezra 7), împuternicit pe deplin să instaleze administraţia civilă şi religioasă în Iudea şi să înveţe pe Israel legea lui Dumnezeu (despre datarea relativă a lui Ezra şi a lui Neemia, vezi

Nota suplimentară la Ezra 7). De aceea putem să fim de acord cu succesiunea biblică şi să plasăm reîntoarcerea lui Ezra în timpul domniei lui Artaxerxe I.

tru

Împrejurările urcării pe tron a lui Artaxerxe I. - Întrucât atât Ezra cât şi Neemia sunt datate prin intermediul cronologiei lui Artaxerxe I, trebuie să fie examinat materialul documentar pendatarea aceasta. Câţiva istorici au socotit o domnie scurtă între Xerxe şi Artaxerxe, deoarece lista de regi egipteni a lui Manetho şi doi experţi creştini timpuri în cronologie care au venit după el au atribuit câteva luni lui Artabanus, asasinul lui Xerxe, Totuşi, istoricii greci vechi, deşi prezintă diferit unele detalii, îl dau pe Artaxerxe ca rege, dar şi ca marionetă în mâinile lui Artabanus, adevărata putere din spatele tronului. Această situaţie a continuat până când Artaxerxe a aflat că Artabanus îl omorâse pe tatăl său, Xerxe şi, indirect, pe fratele său mai mare (p. 61) şi că plănuia să-l îndepărteze şi el şi ocupe tronul în mod oficial. În consecinţă, Artaxerxe l-a ucis pe Artabanus şi a preluat conducerea împărăţiei. Până recent, exista o verigă lipsă în şirul dovezilor arheologice privitoare la această tranziţie regală. În seria de tăbliţe comerciale din acea perioadă există tăbliţe fără dată din ultimul an (al 21-lea) al lui Xerxe sau din anul urcării pe tron al lui Artaxerxe şi nici măcar una nu-l menţionează pe Artabanus.

Anii lui Artaxerxe fixaţi cu ajutorul documentelor contemporane. - Anii domniei lui Artaxerxepotrivit Canonului lui Ptolemeu au fost cunoscuţi cu mult timp în urmă. În ultimii ani, datarea aceasta a fost confirmată de opt papirusuri aramaice cu datare dublă scrise într-o colonie evreiască din Egipt în opt ani diferiţi ai acelei domnii. Astfel, anul întâi al lui Artaxerxe din calendarul egiptean a fost, fără îndoială, cel care a început la 1 Thoth (17 decembrie) 465 î.Hr. Unul dintre aceste papirusuri, scris pe 2/3 ianuarie 464, este datat în "anul 21 [al lui Xerxe], anul urcării pe tron, când împăratul Artaxerxe s-a aşezat pe tronul său". Scribul evreu care a scris acest document s-a împotrivit, dintr-un oarecare motiv, să renunţe la anii domniei lui Xerxe şi să dateze doar în numele lui Artaxerxe, chiar dacă Artaxerxe era împărat, Xerxe era cu siguranţă mort. 12)

12) (Nu există dovezi contemporane privitoare la data morţii sale, dar o tăbliţă elenisticănepublicată (cu aprox. 150 de ani mai târziu) este corectă, aceasta a avut loc în august 465 (A.. Sachs, LBART no. 1419, citată în Parker şi Dubberstein, Babylonian Chronology, ed. 1956, pag. 17). El a murit înainte de 3 ian. 464, potrivit acestui papirus cu dată dublă, denumită AP6 (A. E. Cowley, Aramaic Papyri of the Fifth Century B.C., no. 6). S-a sugerat că această neobişnuită datare

în două domnii poate să reflecte statutul incert al lui Artaxerxe, în timp ce Artabanus era la putere (Andrews University Seminary Studies, VI [1968], pag. 60-87; vezi de asemenea Horn şi Wood, Chronology of Ezra 7, a doua ediţie, rev., Washington: Review and Herald, 1970).)

Acest papirus n-a fost datat folosind ani egipteni; anul egiptean 21 se încheiase, acesta era acum anul 1- pentru ceea ce egiptenii numesc partea rămasă din anul calendaristic în care apăreun împărat nou . Este clar că acest scrib evreu folosea propriul său calendar. Numărătoarea iudaică a anilor de domnie folosea anul toamnă-t

a

oamnă.

.

.

Nu există nici un motiv să se presupună că scriitorii biblici ar fi folosit calendarul egipteanDatarea î.Hr. a călătoriilor lui Ezra şi Neemia la Ierusalim depinde, deci, de faptul dacă, după numărătoarea biblică, anii al 7-lea şi al 20-lea ai lui Artaxerxe încep cu prima lună, în primăvară, sau luna a şaptea, şase luni la târziu.

Călătoriile lui Ezra şi Neemia. - Datele călătoriilor lui Ezra şi Neemia, în termenii anilor de domniei ai lui Artaxerxe sunt următorii

Ezra a sosit la Ierusalim în vara celui de-al 7-lea an de domnie al lui Artaxerxe, iar Neemia înacelaşi anotimp al anului al 20-lea (vezi la Ezra 7,8; Neemia 6,15). Anul babiloniano-persan al 7-lea a început în primăvara anului 458 î.Hr. şi s-a încheiat în primăvara anului 457, în felul acesta cuprinzând vara anului 458. Dar anul al 7-lea iudaic toamnă-toamnă, întinzându-se din toamna anului 458 până în toamna lui 457, cuprindea vara anului 457. Dacă Ezra a ajuns la Ierusalim în anul al 7-lea babiloniano-persan, evident că a călătorit în timpul anului 458. Pe de altă parte, dacă a ajuns în vara celui de-al 7-lea an iudaic (toamnă-toamnă), care nu s-a încheiat decât în toamna anului 457, a călătorit în timpul anului 457.

Există dovezi cu privire la anul toamnă-toamnă în diferite perioade ale istoriei iudaice , deasemenea chiar în cărţile Ezra-Neemia, deoarece cele două date din Neemia 1,1 şi 2,1 arată că Kislev (luna a noua) preceda Nisan (luna întâi) în acelaşi an al 20-lea. Din moment ce pe atunci anii de domnie erau de obicei ani calendaristici şi anul acela ar fi putut să nu înceapă cu luna întâi, se poate trage concluzia evidentă şi inevitabilă că era un an calendaristic iudeu care începea cu luna a 7-a, adică toamna. De aceea pare logic să se admită, fără semne de întrebare, că Ezra a plecat spre Ierusalim în 457 şi Neemia în 444, în anii al 7-lea şi, respectiv, al 20-lea ai lui Artaxerxe I, socotiţi

după calendarul civil iudaic. Dar părerile sunt diferite în această privinţă, aşa cum se va vedea în paragraful următor.

t

458 şi 445 î.Hr.

.

Schimbări în datarea lui Artaxerxe. - Cu toate că mulţi autori mai timpurii au plasareîntoarcerea lui Ezra în 457, există cărţi moderne de istorie şi de specialitate care tind să dea anul 458 ca anul al 7-lea al lui Artaxerxe, conform numărătorii primăvară-primăvară. 13)

13) (Scriitorii timpurii, dintre care unii dădeau 458 şi alţii 457, ajungeau la datele lor prin diferite metode, dar nu a existat nici o bază corespunzătoare pentru cronologie înainte de descoperirea izvoarelor antice precum tăbliţele babiloniene şi papirusurile din Elefantina. Unii experţi timpurii gândeau că anii persani ai lui Artaxerxe erau identici cu anii egipteni ai lui Ptolemeu şi astfel plasau vara anilor al 7-lea şi al 20-lea în

Unii au greşit cu un an în calcularea zilei de Anul Nou egiptean prin mutarea ei înapoi cu o zi la patru ani şi astfel au început anul întâi al lui Artaxerxe, conform canonului, în decembrie 464 şi nu în decembrie 465, plasând astfel întreaga domnie cu un an mai târziu

Alţii, precum Isaac Newton, au ajuns la datarea corectă prin două presupuneri greşite, care seanulează reciproc: Newton a considerat că Artaxerxe a urcat pe tron doar în ultima jumătate a anului 464, după o presupusă domnie a lui Artabanus; şi a presupus că anul întâi a început în ziua urcării la tron - ambele susţineri fiind incorecte. În felul acesta unele din datările mai timpurii pentru anii al 7-lea şi al 20-lea ai lui Artaxerxe difereau cu un an; altele, ca acelea ale lui Petavius şi Ussher, erau decalate cu 9 sau 10 ani prin simple presupuneri; toate erau discutabilă deoarece se pleca de la premise eronate. Aproape toţi autorii de mai târziu, folosindu-se de informaţiile mai noi privitoare la începerea în primăvară a anului babiloniano-persan şi la sistemul anului de urcare pe tron, au fixat aceste date ale lui Ezra şi Neemia în anii 458 şi, respectiv, 445. De aceea, istoriile mai noi dau 458 şi 445 (unele dintre ele folosesc 444, deoarece "corectează" data călătoriei lui Neemia punând-o în anul al 21-lea al domniei). Totuşi, făcând aşa, ei au ignorat posibilitatea ca iudeii să fi folosit mai degrabă propriul lor sistem civil de numărare a anilor (toamnă-toamnă) şi nu pe cel babiloniană (primăvară-primăvară).)

Aceasta se bazează pe presupunerea că fie (1) datele anilor de domnie ale lui Artaxerxe, ca împărat persan, trebuie să fie calculate după calendarul babiloniano-persan, fie (2) iudeii înşişi, pe vremea aceea, calculau anii de domnie primăvară-primăvară. În ambele cazuri, calcularea toamnă-

toamnă a lui Neemia este considerată eronată, iar evenimentele trecute de el în Nisan, după Kislev din anul 20 trebuie să fie "corectate" trecându-le în 21 Nisan. Dar nici una din presupuneri nu este valabilă. Papirusurile din Elefantina o contrazic pe prima şi nu o susţin pe a doua. Aceste papirusuri, ca unică dovadă arheologică directă de întrebuinţare iudaică, au fost interpretate de unii (mai ales în Statele Unite) ca sprijinind calculul primăvară-primăvară, dar fasciculul cel mai recent publicat de papirusuri din Elefantina conţine prima dovadă concludentă în această privinţă. Modul cum sprijină dovada aceasta un an iudaic toamnă-toamnă va fi explicat în Secţiunea IX, dar concluzia poate fi expusă aici.

ază:

Datele din Ezra şi Neemia stabilite. - În lumina dovezilor privind calcularea anului iudaictoamnă-toamnă, nu există nici un fel de motiv de a "corecta" data Nisan a lui Neemia mutând-o din anul al 20-lea în anul al 21-lea. Explicaţia logică şi raţională a textelor din Neemia 1,1 şi 2,1 este că ele arată anul iudaic toamnă-toamnă, în care lunile 7-12 preced lunile 1-6 ale aceluiaşi an. De aceea, călătoriile lui Ezra şi Neemia la Ierusalim în anii al 7-lea şi al 20-lea ai lui Artaxerxe I trebuie să fie dataţi după calendarul iudaic toamnă-toamnă (în care anii al 7-lea şi al 20-lea erau 458/57 şi 445/44) şi deci în primăvara şi vara anilor 457 şi, respectiv, 444.

Concluziile cu privire la datarea călătoriilor lui Ezra şi Neemia - mult timp un subiect foarte controversat - pot fi rezumate după cum urme

(1) Cei mai mulţi scriitori moderni, folosind anul egiptean al Canonului lui Ptolemeu sau, mai târziu, anul babiloniano-persan primăvară-primăvară, au plasat călătoria lui Ezra în 458 î.Hr., întrucât anul al 7-lea, conform oricăruia dintre sistemele acestea de calendar (459/58 şi, respectiv, 458/57) cuprinde primăvara şi vara anului 458, dar se încheie înainte de luna Nisan în 457. 14)

ne

toamnă iudaic.)

14) (Unii scriitori mai timpurii au plasat întoarcerea lui Ezra în anul 457 î.Hr. (şi pe a lui Neemia în 444) pe temeiul că "anul al 7-lea al lui Artaxerxe este 457 î.Hr., potrivit Canonului lui Ptolemeu. De fapt, anul al 7-lea potrivit Canonului lui Ptolemeu, este 459/58, deşi s-ar putea spudespre 458/57 că este anul al 7-lea aşa cum reiese din Canonul lui Ptolemeu şi din izvoare documentare, din moment ce este antrenată legătura anului egiptean cu anul din primăvară persan şi anul din

În acord cu aceasta, călătoria lui Neemia ar fi avut loc în 445, cu toate că mulţi dintre cei careplasează expediţia lui Ezra în 458, o fixează pe a lui Neemia în 444, pe temeiul presupunerii că cel din urmă s-a întors în anul al 21-lea şi nu în anul al 20-lea.

(2) În sistemul de calcul al calendarului civil iudaic, anul al 7-lea al lui Artaxerxe a fost 458/57toamnă-toamnă, potrivit dovezilor mai exacte, aşa cum le avem acum din tăbliţele babiloniene şi papirusurile iudaice din Egipt. Aceasta plasează întoarcerea lui Ezra în vara anului 457 î.Hr. şi pe a lui Neemia în anul al 20-lea, adică 444.

,

.

ui biblic.

cheie 3

Întrucât dovezile biblice şi arheologice susţin calculul toamnă-toamnă, ca în paragraful (2), se poate considera că anii 457 şi 444 sunt siguri

IX. Papirusurile de la Elefantina şi calendarul iudaic

Când s-a arătat că datarea călătoriilor lui Ezra şi Neemia depinde de anul de primăvară sau anul de toamnă, s-a afirmat că papirusurile iudaice de la Elefantina, altădată neconcludenţi în această privinţă, furnizează acum dovezi în favoarea calculului toamnă-toamnă. Pentru cei care doresc să cerceteze motivele pentru care papirusurile sunt importante pentru decizia în favoarea calculului din tomnă în toamnă în Ezra-Neemia, se dă următoarea analiză scurtă a dovezilor furnizate de papirusuri şi a influenţei lor asupra calculul

An de primăvară sau de tomnă în Elefantina? - Papirusurile cu datare dublă din Elefantina aufost scrise într-o comunitate iudaică sub sistemul legal egiptean; de aceea se dădea anul egiptean, dar anul lunar semitic era adesea omis . În perioada acestor papirusuri, anul babilonian primăvară-primăvară începea cam cu patru luni mai târziu decât anul solar egiptean, iar anul iudaic toamnă-toamnă şase luni mai târziu faţă de cel babilonian . De exemplu, anul egiptean 4 al oricăreia dintre aceste domnii se încheia cu aproape 4 luni înainte ca anul 3 babilonian să se înşi anul 4 babilonian să înceapă, dar mai continua 6 luni înainte ca anul iudaic să se schimbe dinîn 4.

Vezi schiţele următoare

Pe o astfel de bază, o serie de date duble complete urma să arate, după luna egipteană în carecifrele anul lunar semitic se schimbau, dacă scriitorii acestor papirusuri socoteau datele lunare

începând cu un An nou de primăvară sau de toamnă. Dar cei mai multe papirusuri dădeau numai un număr care indica anul, chiar şi în cursul acelei părţi a anului, când ar fi fost de aşteptat să existe două într-o dată dublă completă. Toate papirusurile cu datare dublă erau neconcludenţi, până când s-a găsit un papirus cu o dată care ar fi putut fi calculată numai printr-un an primăvară-primăvară sau numai printr-unul toamnă-toamnă. 15)

15) (Unele din ele proveneau din acea parte a anului când cifra reprezentând anului de domnieera aceeaşi, atât în calculul de primăvară cât şi în cel de toamnă, şi deci ar fi putut fi datat în oricare dintre sisteme. Altele păreau să ceară un an primăvară-primăvară din cauza absenţei unei cifre de diferenţiere, dar şi ele erau neconcludente, întrucât unele dintre papirusuri care purtau numai anul egiptean erau de fapt scrise într-o parte a anului când ar fi fost de aşteptat două numere diferite de ani. Absenţa unui al doilea număr de ani nu e o dovadă că ambii erau identici.)

Noul papirus demonstrează calculul de toamnă. - În cele din urmă a fost găsit un astfel dedocument: nr. 6 din papirusurile Muzeului Brooklyn, publicat de Emil G. Kraeling în 1953. Este

vorba despre actul de cedare a unei (părţi de) case din Elefantina în favoarea unei viitoare mirese iudaice. El poartă numai un număr de an, anul al 3-lea al lui Dariu (II), dar luna şi ziua calendarului egiptean se potrivesc cu acelea ale calendarului lunar numai în iulie 420 î.Hr. . Potrivirea aceasta nu e posibilă nici în anul 3 egiptean (început în decembrie 422), nici în anul 3 babiloniano-persan (început în primăvara lui 421), ci numai cu anul toamnă-toamnă al calendarului civil iudaic, care a început în toamna anului 421 şi cuprindea, deci, iulie 420 . Prin urmare, calendarul lunar în care era datat papirusul acesta nu era calendarul babilonian, ci calendarul civil iudaic, cu începere a anului toamna. În consecinţă, celelalte papirusuri, neconcludente în sine, trebuie să fie interpretate în lumina acestuia. Evident, iudeii din Elefantina trebuie să fi folosit, ca şi Neemia, vechiul calendar civil din tomnă în toamnă.

Redactorul şi traducătorul papirusului 6 menţionează faptul că data nu se încadrează în anul al 3-lea al domniei, după calculul egiptean şi persan, şi indică anul toamnă-toamnă ca fiind ceconcludent, dar el personal acceptă ipoteza unei erori de scrib. 16)

l

at

16) (Prezentat de S. H. Horn şi L. H. Wood, Journal of Near Eastern Studies, XIII (1959), p. 1-20.)

Sunt doar două alternative. Dacă această dată scrisă clar este corectă, anul a început toamna, şi folosirea de către Neemia este indiscutabilă. 17)

17) (Faptul că papirusul 6 a fost scris numai cu câteva luni înainte de sfârşitul anului 3, pare să fie întărit de papirusul 7, care este contractul foarte interesant de căsătorie al aceleiaşi fete, datat evident în următorul Tishri (aprox. octombrie). Întrucât papirusul 6 e dovedit a fi fost datîn calendarul toamnă-toamnă, ar fi fost de aşteptat ca nr. 7 să prezinte o schimbare a cifrei anuludeoarece Tishri ar fi în anul 4 după calendarul iudaic (cât şi după cel egiptean şi persan). Cu toate că papirusul e rupt, lăsând incompletă cifra anilor, reataşarea lui la anul 4 este destul de certă. Fiind scris în acelaşi an 4, în acord cu toate trei calendarele, nr. 7 nu dovedeşte care calcul era folosit, dar confirmă dovada papirusului 6 cu privire la anul toamnă-toamnă.)

i,

u

Singurul motiv pentru a presupune că data papirusului este o greşeală este faptul că aceasta nu corespunde părerii curente şi larg răspândite din rândul oamenilor de specialitate că iudeii aadoptat în mod indiscutabil nu numai numele lunare babiloniene, ci şi calendarul babilonian, inclusiv Anul nou din primăvară. 18)

18) (Acest punct de vedere că iudeii au folosit calendarul de primăvară (şi deci Neemia 1,1 şi 2,1 sunt greşite) pare să fie corelat cu aplicarea extrem de critică a "legii" evoluţiei la presupudezvoltare treptată a religiei iudaice către un monoteism elevat. Conform acestei teorii, cea mai mare parte a legii "mozaice", inclusiv Paştele şi fixarea lunii întâi primăvara, n au fost o redescoperire, ci o inovaţie pe vremea reformei lui Iosuaia. Aceasta explică fenomenul de

sa

împotrivire critică din partea experţilor din anumite cercuri de a admite un an iudaic post-exilic din toamnă în toamnă, precum şi tendinţa de a interpreta datele neconcludente ale papirusurilor mai timpurii din insula Elefantina ca dovadă în favoarea anului de primăvară şi de a desconsidera acest nou papirus sub pretextul că ar conţine o eroare de scriere, fără să se ţine seama de o interpretare alternativă. Experţii biblici, ca şi ceilalţi semeni ai lor muritori, pot fi influenţaţi de teoriile lor, şi adesea se dovedeşte greu de acceptat dovezi opuse. Fireşte, o astfel de explicaţie nu poate avea prea multă greutate într-un comentariu ai cărui editori, colaboratori şi cititori acceptă monoteismul profund etic al "codului deuteronomic" ca revelaţie venită de la Dumnezeu pe vremea Exodului şi nu un produs al spiritul iudaic "în dezvoltare". )

Dar cel care doreşte să acorde atenţie tuturor scriitorilor biblici şi să descopere ce vor aceştia să spună, fără să se grăbească să susţină că "editorii târzii" au înţeles greşit pe scriitorii timpurii şi că presupusele erori ale Scripturii trebuie să fie corectate prin teorii şi supoziţii, este încântat sconstate că nu e necesar să renunţe la Moise, să-i respingă pe Iosua şi pe Ieremia şi să susţină că Neemia a greşit. Calendarul iudaic nu trebuie să se armonizeze cu cel babilonian.

ă

t

.

Importanţa calendarului iudaic din insula Elefantina. - Au folosit aceşti evrei din Egipcalendarul persan sau acelaşi calendar iudaic pe care îl folosiseră în Palestina? Dacă aceşti colonişti, după venirea în Egipt (înainte de 525 î.Hr.), au adoptat un calendar străin, acesta ar fi trebuit să fie calendarul egiptean solar, şi nu sistemul babiloniano-persan, deoarece Egiptul nu făcea parte pe vremea aceea din Imperiului persan. Ei nu ar fi folosit o dublă datare, din moment ce unele dintre papirusuri, ca şi textele demotice egiptene din alte părţi ale ţării, poartă numai data egipteană. De aceea datările duble arată că ei au păstrat calendarul lor vechi, pe lângă cel al egiptenilor.

Părţi din calendarul iudaic găsit la Elefantina

Astfel, este evident faptul că anii unui împărat persan nu aveau nevoie de a fi socotiţi după un calendar babiloniano-persan, ci este mai probabil să fie socotiţi conform calendarului naţional sau strămoşesc al scriitorului. Aceasta este exact ceea ce constatăm din singura datare concluzivă din vremea papirusurilor din Elefantina. Aşa cum coloniştii aceştia se considerau separaţi de egipteni în aşa măsură încât să-şi păstreze propriul calendar, ei par să se fi considerat înrudiţi cu fraţii lor repatriaţi din Palestina, aşa cum arată corespondenţa lor. De aceea folosirea de către ei aanului toamnă-toamnă, chiar dacă e considerată ca făcând abstracţie de mărturia din Ezra-Neemia, ar duce la concluzia că ei erau în acord cu obiceiul palestinian în pr

ivinţa aceasta.

e în

Un susţinător al teoriei unei date mai târzii pentru Pentateuc şi a introducerii anului deprimăvară de către Iosia este înclinat să vadă presupusul calcul din primăvară din papirusurile neconcludente anterioare ca parte dintr-un lanţ de dovezi postexilice în favoarea folosirii primăverii, începând cu Iosia. Aici el ar include cărţile Ezechiel, Hagai şi Zaharia, Estera şi chiar Neemia (deoarece el are tendinţa să considere eronată succesiunea toamnă-toamnă din Neemia 1,1 şi 2,1). Dar, de fapt, nu există un lanţ continuu de dovezi în favoarea calculului din primăvară. Este aproape sigur că Ieremia a folosit un an cu începere din toamnă; probabil şi Ezechiel a procedat astfel, şi chiar dacă nu, cartea lui şi a Esterei nu sunt relevante pentru subiectul în discuţie, deoarece au fost scrise în timpul exilului, în Babilonia şi Persia. Utilizarea de către Hagai este mai puţin o dovadă în favoarea calculului din primăvară 19) şi există posibilitatea ca Zaharia să fi folosit calculul din toamnă. Verigile acestui lanţ tind să se rupă, lăsând astfel fără sprijin presupusul an de primăvară al papirusurilor şi textele Neemia 1,1 şi 2,1 mai presus de orice discuţie.

19) (Chiar dacă s-ar insista asupra unui an din-primăvară-în.primăvară pentru vremea lui Hagai şi al lui Zaharia din cauza ordinii datelor din Hagai, nu ar trebuie să se uite faptul că exista omare deosebire între condiţiile din perioada aceea, când conştiinţa naţională fusese multă vremdeclin, şi situaţia comunităţii iudaice restaurate din Iudea, după 70 de ani, pe vremea lui Ezra şi a lui Neemia, când templul era zidit, când administraţia civilă şi religioasă fuseseră reorganizate sub "legea lui Dumnezeu" şi, în fine, capitala este întărită. Odată cu punerii unui accent nou pe legea naţională, pe eliminarea influenţelor şi limbilor străine şi pe respectarea sărbătorilor naţionale, fireşte că urma să fie restabilit vechiul sistem al calendarului al lui Iuda, dacă într-adevăr nu fusese folosit tot timpul, deoarece comunitatea iudeilor repatriaţi, întemeiată de prinţul davidic Zorobabelşi de preoţia levitică, era o continuare a naţiunii lui Iuda. În felul acesta, ar fi un lucru firesc folosirea vechiului calendar iudaic civil din tomnă în toamnă.)

Acum, dovada calculului iudaic toamnă-toamnă din papirusurile din insula Elefantina schimbă radical tabloul. Oricine nu e preocupat de teoria începutului din primăvară a anuluconsidera datele postexilice suficient de întemeiate ca să arate că anul din toamnă nu fusese abandonat. Astfel, calendarul elefantin devine un inel în lungul lanţ de dovezi în favoarea calculului toamnă-toamnă, întinzându-se de la anul civil al vremurilor străvechi până la Ezra-Neemia, incluzându-i pe Solomon, Iosia, care confirmă deşi indirect dovada în favoarea regilor lui Iuda din sincronisme şi Ieremia, posibila întrebuinţare de către Ezechiel şi Zaharia. Anutoamnă-toamnă de la Elefantina confirmă în felul acesta fără echivoc folosirea de către Ezra-Neemia şi prin urmare exactitatea datelor cronologice ale scriitorilor biblici din

i poate

l

perioada aceasta.

r

vat.

Calendarul postexilic iudaic din Egipt. - Papirusurile cu datare dublă oferă informaţii importante privitoare la calendarul iudaic aşa cum era folosit la Elefantina . De asemenea, ei stabilesc un număr de date exacte, corecte până la zi. Întrucât ziua egipteană începea la răsăritul soarelui, iar cea iudaică la apus, ar putea exista diferenţe de opinie în unele cazuri, atunci când se pune problema ca o anumită zi egipteană să fie inclusă în ziua iudaică care începe cu 12 ore mai devreme sau în cea care începe cu 12 ore mai târziu (în funcţie de timpul când a fost scris documentul, înainte sau după apusul soarelui). Acolo unde o dată din papirus fixează în felul acesta o anumită zi a lunii, întreaga lună este la fel fixată, iar celelalte luni ale anului sunt de asemenea stabilite efectiv până la zi. Trebuie să nu se uite faptul că o lună lunară veche nu poate fi fixată cu certitudine din cauza posibilei variaţii de o zi sau în ambele direcţii . Dar, între aceste limite, există un număr de astfel de ani cunoscuţi complet în calendarul acesta iudaic din cursul secolului al V-lea, iar ceilalţi ani ai perioadei pot fi aproximaţi destul de bine, lăsând loc pentru amplasarea exactă a unora din lunile a 13-a.

Reconstituirea ipotetică a calendarului iudaic elefantin. - Un calendar reconstituit în jurul celopatrusprezece luni stabilite de papirusurile cu datare dublă oferă o aproximare foarte riguroasă a datei î.Hr. a zilei întâi a fiecărei luni pentru anii iudaici începând cu 472/71 până la 400/399 î.Hr. Un tabel de felul acesta a fost a fost alcătuit de către Siegfried H. Horn şi Lynn H. Wood pe temeiul următoarelor premise:

1. Anul începe cu 1 Tishri, toamna.

2. Ziua întâi a fiecărei luni e calculată teoretic, dar bazată pe un interval acceptabil după conjuncţie , aşa încât să se ţină cât mai aproape de primul pătrar al lunii obser

3. Aceste luni calculate sunt deduse din ipoteza de lucru a succesiunii regulat alternative a lunilor de 30 şi de 29 de zile de la Nisan la Tishri, cu ajustări în cealaltă jumătate a anului.

u.

6 martie.

ar.

4. Aceste ajustări par să ducă la patru tipuri de ani, cei de 354, 355, 383 şi 384 de zile (anii de 353 şi de 385 de zile, folosiţi astăzi de iudei, trebuie să fi fost introduşi mult mai târzi

5. Se presupune că a fost introdus un al doilea Adar , ori de câte ori 1 Nisan preceda echinocţiul de primăvară, care cădea cam pe 2

6. Acesta duce la un schemă care să cuprindă un al doilea Adar în 7 din fiecare 19 ani. Cuexcepţia a două cazuri, când o dată de papirus fixată pare să indice contrariul, aceste a 13-a lună au căzut în anii numerotaţi în mod obişnuit 3,6,8,11,14,17 şi 19 din ciclul de 19 ani babilonian.

Întrucât reprezintă baza pentru datele iudaice exacte furnizate de acest volum, reprezentarea tabelară următoare este copiată aici în întregime din exemplarul nepublicat, în interesul cititorilor care doresc să facă un studiu detaliat al perioadei indicate.

Bibliografie

Babylonian Cronicle. (Vezi la Wiseman, la p. 84). Conţine relatarea babiloniană a urcării pe tron şi a primelor campanii ale lui Nebucadneţ

Cowley, A. Aramaic Papyri of the Fifth Century B.C., . Conţine textul şi traducerea, cu note, a tuturor papirusurilor aramaice de la Elefantina cunoscute până la 1923. Datarea dublă a anumitor papirusuri (şi a unora dintre cele publicate de Kraeling) sunt de mare însemnătate ca dovezi contemporane despre datarea diferitelor domnii persane şi despre calendarul iudaic.

Dougherty, Raymond Philip. Nabonidus and Belshazzar . Un studiu bazat pe tăbliţele babiloniene. Dovada coregenţei lui Belşaţar cu tatăl său, Nabonid, demonstrează acurateţea cărţii lui Daniel în această privinţă.

Horn, Siegfried H., şi Wood, Lynn H. The Chronology of Ezra 7, ediţia a 2-a, revizuităWashington: Review and Herald, 1970. 160 p. (Această ediţie are textul revizuit şi anexe adăugate). O soluţie documentată dată de doi colaboratori ai acestui comentariu asupra problemei datării călătoriei lui Ezra la Ierusalim în anul al 7-lea al lui Artaxerxe I. După trecerea în revistă pentru cititorul obişnuit a principiilor şi metodelor arheologiei, calendarelor şi sistemelor anilor de domnie antice, la care se adaugă argumentarea surselor, lucrarea aceasta aplică datele din tăbliţele

.

babiloniene şi papirii aramaici din Egipt la problema specifică a datării anului al 7-lea al lui Artaxerxe după calendarul iudaic. Anexele sunt o analiză tehnică a datărilor duble a 14 papirusuri aramaice (din cei publicaţi de Cowley şi Kraeling) arătând că datele î.Hr. pot fi fixate în mod coerent şi prezentând dovada din unul dintre ei că calendarul lunar prezentat de aceste date este calculat din toamnă şi nu din primăvară. Cea mai importantă lucrare de referinţe pentru cititorul acestui articol care doreşte o tratare mai profundă a acestor subiecte.

Kraeling, Emil G. The Brooklyn Museum Aramaic Papyri . Cartea aceasta nu trateazăproblemele de calendar sau de cronologie ca atare, ci prezintă textul şi traducerea unui nou grup de papirusuri ale căror datări duble adiţionale sunt sursa unor informaţii importante despre calendarul iudeilor din Egipt, cuprinzând primul rând de date care demonstrează începutul din toamnă al anului, mărturia-cheie pentru data lui Ezra 7.

ale relatării.

Olmstead, A. T. The History of the Persian Empire . O trecere în revistă care se dovedeşte utilă. Lucrarea aceasta este o istorie interpretativă, care fireşte este bazată pe un material documentar incomplet; în consecinţă cititorul nu poate deosebi totdeauna părţile mai sigure de cele mai puţin sigure

Parker, Richard A., şi Dubberstein, Waldo H. Babylonian Chronology, 626 î.Hr.- 45 d.Hr. . Pelângă reprezentarea tabelară a calendarului, lucrarea aceasta conţine o serie de date cuprinse în primele şi ultimele tăbliţe cunoscute din fiecare domnie, care alcătuiesc baza pentru data mai mult sau mai puţin aproximativă a urcării pe tron a fiecărui împărat, începând cu Nabopolasar şi parcurgând toată perioada cuprinsă în acest capitol.

Pritchard, James B., editor. Ancient Near Eastern Texts . Conţine izvoare documentare despre cucerirea Babilonului de către Cirus, textul referindu-se la domnia fiului celui mai mara lui Nabonid (Belşaţar), e

e tc.

ad.

Ptolemeu (Claudius Ptolemaeus). The Almagesta . Canonul lui Ptolemeu, un apendice la Almagesta, este disponibil în acest comentariu, vol. II p. 154.

Rogers, Robert William. A History of Ancient Persia . O relatarea foarte interesantă, care cuprinde mai mult istorie politică şi mai puţin culturală ca Olmste

Cronologia exilului si a întoarcerii din robie · cuprinsă în prezentarea cărţilor 1 şi 2...

Documents

Transcript of Cronologia exilului si a întoarcerii din robie · cuprinsă în prezentarea cărţilor 1 şi 2...