criterii

2
Primul criteriu este VERIFICABILITATEA Aceasta se referă la faptul că o teorie trebuie să posede concepte clare, definite logic, care s-o deosebească de altele. O teorie este cu atât mai valoroasă cu cât conceptele folosite s-au verificat în investigaţii independente. Importanţa empirică a teoriei poate fi logic dedusă iar ipotezele verificate experimental. O bună teorie trebuie verificată empiric, iar această verificare va conduce la modificarea teoriei, dacă este necesar; Cel de-al doilea criteriu este CONSISTENŢA INTERNĂ Pentru ca o teorie sa fie considerată buna acesta nu poate avea contradicţii interne, trebuie să evite pe cât posibil întelegerea intuitivă inconsistentă care duce de obicei la o neînţelegere a conceptelor de către investigator.Existenţa mai multor prezumţii asupra naturii umane micşorează posibilitatea de a construi o teorie a personalităţii cu o consistenţă internă ridicată; Al treilea este VALOAREA EURISTICĂ : Acest criteriu se referă la măsura în care o teorie stimulează direct cercetarea, şi din acest punct de vedere ele diferă foarte mult. Unele formulări teoretice sunt adesea interesante dar lipsite de suport euristic. De obicei, afirmaţiile acestora sunt insuficiente pentru a defini concepte operaţionale, nu se precizează maniera în care ele pot fi supuse testului empiric;

description

criterii

Transcript of criterii

Primul criteriu este VERIFICABILITATEA Aceasta se refer la faptul c o teorie trebuie s posede concepte clare, definite logic, care s-o deosebeasc de altele. O teorie este cu att mai valoroas cu ct conceptele folosite s-au verificat n investigaii independente. Importana empiric a teoriei poate fi logic dedus iar ipotezele verificate experimental. O bun teorie trebuie verificat empiric, iar aceast verificare va conduce la modificarea teoriei, dac este necesar;Cel de-al doilea criteriu este CONSISTENA INTERN Pentru ca o teorie sa fie considerat buna acesta nu poate avea contradicii interne, trebuie s evite pe ct posibil ntelegerea intuitiv inconsistent care duce de obicei la o nenelegere a conceptelor de ctre investigator.Existena mai multor prezumii asupra naturii umane micoreaz posibilitatea de a construi o teorie a personalitii cu o consisten intern ridicat;Al treilea este VALOAREA EURISTIC :Acest criteriu se refer la msura n care o teorie stimuleaz direct cercetarea, i din acest punct de vedere ele difer foarte mult.Unele formulri teoretice sunt adesea interesante dar lipsite de suport euristic. De obicei, afirmaiile acestora sunt insuficiente pentru a defini concepte operaionale, nu se precizeaz maniera n care ele pot fi supuse testului empiric;Al patru-lea criteriu este ECONOMICITATEA CONCEPTELOR Acesta sustine c orice teorie poate fi apreciat din punct de vedere al numrului de concepte la care se recurge n explicaie. Folosirea unui numr ct mai mic de concepte pentru explicaie reprezint o economicitate ridicat. O teorie care construiete cte un nou concept pentru fiecare aspect al comportamentului este o teorie srac;

Criteriul de SEMNIFICAIA FUNCIONAL susiine c orice teorie trebuie judecat i dup msura n care i ajut pe oameni s neleag comportamentele cotidiene, s se cunoasc pe sine n relaiile lor interpersonale.

i in ultimul rnd aven COMPREHENSIVITATEA COMPORTAMENTULUI UMAN se refer la numrul i diversitatea fenomenelor explicate. O teorie este cu att mai comprehensiv cu ct explic mai multe aspecte ale comportamentului i dac prin aceasta tinde s favorizeze exactitatea. Nici o teorie, existent pn n prezent, nu poate explica toate comportamentele umane. Orice investigator trebuie s decid care fenomen descris are importan central pentru comportamentul uman i care fenomen poate fi explicat prin alt teorie. Pentru completarea lor reciproc trebuie s alegem acele concepte care ntr-adevr duc la nelegerea comportamentului uman;