UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU“

SPECIALIZAREA: Managementul Poliţiei şi instituţii comunitare

ANUL: I, SEM. I, CENTRUL: SIBIU

DISCIPLINA: CRIMINOLOGIE APLICATĂ

TEMA: PROCEDEE ŞI MIJLOACE DE COMBATERE A CORUPŢIEI

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

prof. univ. dr. SANDU FLORIN

MASTERAND:

SUCIU MARIANA

2009

2

CUPRINS

1. CORUPŢIA. DEFINIREA CONCEPTULUI ................................................... 3

2. CAUZELE FENOMENULUI DE CORUPŢIE. MĂSURI NECESARE

PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA ACESTORA ............................. 5

3. DOCUMENTELE ORGANIZAŢIILOR NON-GUVERNAMENTALE

REFERITOARE LA CORUPŢIA DIN ROMÂNIA ............................................ 7

4.INSTRUMENTE DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI ............................. 9

4.1. Campanii anti-corupţie ............................................................................................... 10

4.2. Organizaţii specializate în lupta anti-corupţie .......................................................... 11

4.2.1.Departamentul Naţional Anticorupţie ..................................................... 11

4.2.2. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)………….........…….………....12

4.3. Măsuri administrative de prevenire a corupţiei ........................................................ 13

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….17

3

1.CORUPŢIA. DEFINIREA CONCEPTULUI

Corupţia este un fenomen social grav, cu o amploare deosebită, cu forme

variate şi complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societăţii. Ea

reprezintă o ameninţare majoră pentru democraţie, constituind o negare a

drepturilor omului şi o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială

şi pentru justiţie, erodând principiile unei administraţii eficiente, punând în pericol

stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului şi a reprezentanţilor acestora, cât şi

pentru dezvoltarea economică şi socială.

Problema corupţiei în România post-comunistă a constituit unul dintre

factorii ce au îngreunat progresul de dezvoltare economică şi politică, un element

ce a sabotat din interior drumul şi aspiraţiile României către o intrare în normalitate

după revoluţia din 1989.

Aceasta este o parere unanim acceptată şi recunoscută ca atare chiar dacă are

nuanţe diferite în cazurile majorităţii ţărilor aparţinând fostului bloc comunist.

Odată cu începerea negocierilor în vederea aderării României la Uniunea

Europeană, semnalele externe din ce în ce mai frecvente primite de Guvernul

României au facut din problema corupţiei unul din punctele negative esenţiale ce

au stat în calea procesului de aderare.

În consecinţă, Guvernul României, în colaborare cu diverse organizaţii ale

societăţii civile şi cu ajutorul organismelor internaţionale, au stabilit că lupta anti-

corupţie trebuie să devină una dintre preocupările centrale ale întregii societăţi

româneşti în vederea creşterii nivelului de integritate şi de încredere faţă de

instituţiile statului şi a încadrării societăţii româneşti în rândul comunităţii

europene.

Cu toate că dezbaterile privind corupţia în România au fost, cel puţin în

aparenţă, aprinse, ceea ce frecvent pare să lipsească este o definire clară a

conceptului, una pe baza căreia un dialog real să fie stabilit în sfera publică

românească. Astfel, definirea corupţiei este reflectată în legislaţia românească prin

definirea anumitor infracţiuni distincte, care se încadrează în termenul generic de

„corupţie“, precum: darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de

foloase necuvenite. Ambiguitatea cu care este folosit termenul de „corupţie“

îngreunează stabilirea unei dezbateri publice reale.

Guvernul României s-a angajat în lupta împotriva corupţiei prin adoptarea,

printre altele, a Strategiei Naţionale Anti-corupţie 2005-2007. Aici corupţia este

definită ca fiind:

4

i) „devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care

trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice, şi care

presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil

şi egal

şi

ii) substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau

grupuri a unei parţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu

contribuţia lor“.

Tot în acest document se precizează că: „Actele de corupţie sunt acele

demersuri care lezează această distribuţie universală şi echitabilă, cu scopul de

aduce profit unor persoane sau grupuri“.

Se găsesc definiţii ale corupţiei şi la nivel internaţional, astfel, ultimul raport

al Transparency International precizează: „ Corupţia, în sens larg, reprezintă

folosirea abuzivă a puterii încredinţate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în

scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup“. Programul global

împotriva corupţiei derulat de ONU arată că: „Esenţa fenomenului corupţiei constă

în abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau

indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat“.

Prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie menţionează trei categorii de infracţiuni, anume:

a) infracţiuni de corupţie: luarea şi darea de mită, traficul de influenţă, primirea de

foloase necuvenite;

b) infracţiuni asimilate celor de corupţie: stabilirea unei valori diminuate a

bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a

administraţiei publice locale este acţionar, comisă inclusiv în cadrul acţiunii de

executare silită, reorganizare sau lichidare judiciară; acordarea de credite sau de

subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare; utilizarea creditelor sau a

subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate; folosirea unei

funcţii de conducere într-un partid, sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane

juridice fără scop patrimonial, pentru a obţine foloase necuvenite etc.;

c) infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie: tăinuirea bunurilor

provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate; spălarea banilor;

5

abuzul în serviciu; bancruta frauduloasă; evaziunea fiscală; traficul de droguri;

trafic de persoane ş.a.;

2. CAUZELE FENOMENULUI DE CORUPŢIE. MĂSURI NECESARE

PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA ACESTORA

Corupţia se clasifică astfel: mica corupţie şi marea corupţie.

Prin mica corupţie se înţelege acel sector din corupţie care nu aduce atingere

intereselor majorităţii indivizilor unui stat. În această categorie poate fi inclusă

corupţia unui cadru medical, a unui funcţionar, etc., care prin deciziile lor

favorizează un individ sau grup de indivizi în detrimentul altora, dar acest gen de

nedreptate este limitate în timp şi spatiu.

Prin marea corupţie se înţelege corupţia la nivel înalt a unui funcţionar,

demnitar, etc. Acest gen de corupţie are ca şi carecteristică principală efectul

asupra întregului stat şi a indivizilor care îl compun. Urmările acestui gen de

corupţie se pot traduce în costuri directe sau indirecte care vor fi suportate într-un

final de toţi contribuabilii.

În urma eforturilor depuse de România în lupta anticorupţie, dintre care,

unele chiar au generat rezultate pozitive, nu s-au atins obiectivele preconizate din

cauza anumitor obstacole:

- implementarea deficitară a legislaţiei anticorupţie;

- utilizarea restrânsă a instrumentelor administrative de combatere a corupţiei;

- coordonarea insuficienta între structurile de control şi organele de anchetă

penală în domeniul corupţiei;

- lipsa de autonomie reală a procurorilor;

- inflaţia legislativă şi instituţională în domeniu1.

Strategia elaborată în 2005 prezintă lupta impotriva corupţiei ca structurată

pe trei mari planuri: prevenire, combatere şi cooperare internă şi internaţională. Cu

alte cuvinte, mai întâi trebuie lucrat la stabilirea unui standard, unui set de norme

privind integritatea, ce trebuie aplicat pentru diverse sectoare ale societăţii, cum ar

fi, în primul rând, adminstraţia şi justiţia, dar şi educaţia sau sănătatea. Etapa

1 Conform Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007

6

urmatoare reprezintă combaterea practicilor ce deviază de la acest cod de bune

practici, şi are drept punct de plecare crearea sau perfecţionarea instituţiilor şi

legislaţiei de combatere a corupţiei, mergând pana la acţiunea propriu zisă de

combatere a corupţiei. În fine, ultima parte a planului guvernamental conţine o

strategie pentru îmbunătăţirea coordonarii interne şi a cooperarii internaţionale.

Acestea sunt principalele puncte ale strategiei naţionale, dar după cum este

frecvent recunoscut, nu absenţa strategiilor şi planurilor este problema, ci de cele

mai multe ori aplicarea, implementarea acestora se dovedeşte a fi o sarcina prea

dificilă pentru autorităţile din România. Din acest motiv, o sursă ce se bucură de

suficientă încredere când vine vorba de monitorizarea activităţilor anticorupţie din

România, o constituie organizaţiile internaţionale, fie ele guvernamentale sau non-

guvernamentale.

Pentru ca prevenirea şi combaterea fenomenului de corupţie să fie eficientă,

este necesară concentrarea pe înţelegerea cauzelor profunde ale diferitelor

manifestări ale actelor de corupţie, precum şi pe găsirea unor metode de eliminare

sau de diminuare a acestui fenomen.

Un cadru legislativ incoerent şi insuficient, necorelat cu măsuri manageriale

eficiente care să reducă riscul de a ceda tentaţiilor corupţiei.

Adoptarea unei legislaţii specifice, menită să pună capăt fenomenului de corupţie,

prezintă o importanţă deosebită în prevenirea şi combaterea corupţiei, dar simpla

adoptare a unor legi anticorupţie este o condiţie necesară, nu însă şi suficientă.

Practica a demonstrat că modificarea sau dezvoltarea cadrului legal nu a condus la

rezultatul dorit, şi anume descurajarea fenomenelor de corupţie. În acest sens se

recomandă eliminarea lacunelor legislative şi a neclarităţilor ce sunt interpretate ca

fiind sursa potenţială de ineficienţă sau de limitare a efortului de combatere a

corupţiei, precum şi corelarea legislaţiei anticorupţie cu restul sistemului actelor

normative.

Existenţa unui anumit grad de politizare a administraţiei

Într-o administraţie compusă din funcţionari subordonaţi unui partid poate

apărea tendinţa de nerespectare a libertăţilor publice şi de manifestare a unor acte

de corupţie. Numai o administraţie compusă din funcţionari recrutaţi pe criteriul

valoric poate rezista la diferitele influenţe ale grupurilor de presiune şi, implicit,

fenomenului de corupţie.

7

Atitudinea pasivă a cetăţenilor (lipsa unei societăţi civile active)

Neimplicarea cetăţenilor în mod direct în identificarea şi sesizarea cazurilor

de corupţie favorizează perpetuarea acestui fenomen. Pentru asigurarea unei mai

mari receptivităţi a cetăţenilor privind semnalarea şi sesizarea cazurilor de

corupţie, este necesară realizarea unor contacte directe între aceştia şi instituţiile

abilitate în combaterea ei şi a eventualelor bariere administrative. Pe lângă acestea,

este indispensabilă şi asigurarea accesului cetăţenilor la informaţii, pentru a le

permiteacestora să observe eventualele nereguli.

Actualizarea planurilor sectoriale de acţiune împotriva corupţiei prin

completarea planului de acţiune al fiecărui minister, judeţ şi al municipiului

Bucureşti privind combaterea corupţiei în administraţia publică centrală şi locală,

potrivit Strategiei Planului Naţional al Guvernului.

3. DOCUMENTELE ORGANIZAŢIILOR NON-GUVERNAMENTALE

REFERITOARE LA CORUPTIA DIN ROMANIA

Gradul de percepere al corupţiei din România a constituit obiectul unui

numar de studii efectuate de organisme internaţionale precum Transparency

International sau Freedom House Inc. Cea mai importantă astfel de lucrare pare să

fie raportul de evaluare al politicilor anticorupţie ale Guvernului României realizat

de Freedom House la solicitarea Ministerului Justiţiei în anul 2005. În paginile

acestui amplu studiu, se regăsesc observaţii referitoare la toate nivelurile implicate

în lupta anticorupţie, dar şi o importantă secţiune ce prezintă principalele aspecte

pozitive şi negative referitoare la eforturile făcute, precum şi recomandările

organizaţiei pentru continuarea procesului de combatere a corupţiei in România.

Astfel, ca principal aspect negativ, aspect ce se regăseste de altfel şi în

raportul Comisiei Europene, găsim neconcordanţa, sau mai bine zis, diferenţa între

strategiile guvernamentale şi aplicarea acestora propriu-zisa. Un alt aspect negativ

este unul ce a constituit o tema de dezbatere intensă în societatea romanească în

ultimul timp, şi anume lipsa independenţei politice şi profesionale a procurorilor.

Freedom House denunţă acest punct ca fiind cu adevarat problematic în procesul

anticorupţie. De asemenea, ca puncte negative studiul menţionează slaba

8

coordonare dintre organismele de control şi parchet, precum şi neutilizarea

instrumentelor administrative de combatere a corupţiei.

Pe lângă aspectele negative, putem însă găsi şi câteva aspecte ce sunt

recunoscute ca fiind pozitive. Consolidarea societăţii civile romanesti, şi rolul

crescând al acesteia în prevenirea corupţiei este principalul aspect pozitiv remarcat

de Freedom House. Prin solicitarea liberului acces la informaţii de interes public, şi

prin promovarea declaraţiilor detaliate de avere, organizaţiile societăţii civile au

contribuit la creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei în

România. Campaniile de informare „Coaliţia pentru un parlament curat” şi „Nu

da şpagă” au constituit în opinia Freedom House un succes în ridicarea gradului de

informare privind integritatea, atât la nivelul societăţii civile, cât şi la nivel politic.

În acelaşi timp, susţinerea, inclusiv finaciară, a organizaţiilor non-

guvernamentale, este precizată ca o recomandare pentru Guvernul României,

menţionându-se că acestea se bucură de un apreciabil grad de încredere în rândul

populaţiei. Alt aspect pozitiv prezent în raportul Freedom House este progresul

privind prevenirea corupţiei în rândul demnitarilor, prin suspendarea imunităţii

foştilor ministri şi prin adoptarea versiunii îmbunătăţite a declaraţiei de avere.

Astfel sunt semnalate progrese semnificative, dar şi întârzieri şi disfuncţionalităţi

grave în procesul de prevenire şi combatere a corupţiei din România.

Pe lângă acestea, raportul Freedom House conţine şi un capitol generos în

ceea ce priveşte recomandările. Recomandarea centrală, precizată explicit în

paginile raportului, pare a fi tot aplicarea strictă a legislaţiei existente, dar, pe lângă

aceasta, mai există şi o serie de recomandări punctuale menite să contribuie la un

mai bun parcurs în lupta împotriva corupţiei. Printre altele, împuternicirea unei

singure instituţii cu monitorizarea integrităţii ( declaraţii de avere, conflicte de

interese), creşterea importanţei măsurilor adminstrative şi de prevenire a

fenomenului corupţiei (la nivelul fiecărei instituţii publice) şi o mai bună

coordonare în rândul mecanismelor de control şi a celor responsabile cu lupta

anticorupţie, sunt câteva din recomandarile Freedom House pentru Guvernul

României.

Un alt document ce a avut un impact semnificativ în opinia publică din

România a fost cel al organizaţiei Transparency International2. Realizat sub forma

unui ghid anti-corupţie, acesta prezintă principalele cazuri în care se poate vorbi

despre corupţie, precum şi legislaţia şi practicile guvernamentale în acest domeniu.

Destul de accesibil, acest „ghid” este destinat cetaţeanului obişnuit, care, în opinia

2 Transparency International, Ghid anti-corupţie

9

autorilor, este „cel mai afectat de diversele forme de corupţie”3. După cum este

sesizat în paginile acestui document, problema corupţiei, deşi constituie obiectul

unei strategii guvernamentale, fiind un punct cheie în integrarea europeană, nu este

perceput ca atare la nivel individual. Corupţia, ca o problemă pentru cetăţean, este

conceptul cu care operează acest ghid, abordarea aceasta avand menirea de a

dezvolta un curent de opinie anticorupţie, şi o cunoaştere mai bună a „pagubelor”

aduse de aceasta, elemente fără de care o luptă pentru prevenirea şi combaterea

corupţiei în rândul populaţiei nu poate reuşi.

4. INSTRUMENTE DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI

Conform Strategiei Ministerului Administraţiei şi Internelor de prevenire şi

combatere a corupţiei4 în rândul personalului propriu au fost identificate anumite

principii a căror respectare este esenţială pentru realizarea unei administraţii

publice moderne. Printre acestea se regasesc şi următoarele, care sunt direct legate

de prevenirea şi combaterea corupţiei:

principiul prevenirii săvârşirii actelor de corupţie, conform căruia

identificarea anticipată şi înlăturarea în timp util a premiselor apariţiei

faptelor de corupţie sunt prioritare şi imperative;

principiul eficienţei în combaterea corupţiei, care se bazează pe evaluarea

continuă, atât din punct de vedere al rezultatelor concrete, cât şi din punctul

de vedere al managementului organizaţional;

principiul cooperării şi coerenţei, în baza căruia instituţiile implicate în

prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie să coopereze îndeaproape,

asigurând o concepţie coerentă asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite şi a

măsurilor ce urmează a fi luate;

principiul transparenţei, consultării societăţii civile şi al dialogului social,

care impune, pe de o parte, transparenţa procesului decizional, iar pe de altă

parte, consultarea membrilor societăţii civile în cadrul acestui proces.

3 Transparency International, Ghid anti-corupţie

4 Aprobată prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor Nr. 1150 din 19 ianuarie 2006

10

4.1. Campanii anti-corupţie

După cum este remarcat şi în raportul Freedom House, cele mai importante

campanii anti-corupţie au fost „Coaliţia pentru un parlament curat” şi „Nu da

şpagă”. Prima a avut drept scop informarea cetăţenilor cu privire la integritatea

candidaţilor înscrişi pe liste la alegerile parlamentare din noiembrie 2004, fiind

menţionaţi candidaţii ce au fost implicati în diverse scandaluri. Această campanie a

fost realizată la iniţiativa unor importante organizaţii non-guvernamentale, printre

care Asociaţia Pro Democraţia. Obiectivele acestei campanii, informarea

alegătorilor şi responsabilizarea candidaţilor se poate spune că au fost, dacă nu în

totalitate îndeplinite, măcar utile, arătând că o asfel de iniţiativă nu rămâne fără

ecou, în rândul opiniei publice în România. Cu toate că sursele de informare

folosite pentru alcătuirea acestor „liste negre” au fost acuzate ca fiind îndoielnice

sau chiar partizane, şi în ciuda faptului că este recunoscut dezinteresul alegătorului

român pentru componenţa listelor de partid prezentate pentru alegeri, campania a

fost considerata un succes.

A doua campanie menţionata aici, a fost cea intitulată „Nu da şpagă”. Pentru

realizarea acestei campanii, a existat o colaborare între Fundaţia Concept, Oops

Media şi Transparency Interntional. Aceasta a fost menită spre a avertiza prin

intermediul mass-media populaţia asupra efectelor negative pe care le are practica

de dare de mita. Prin intermediul unor spoturi de televiziune sau radio, precum şi

prin amplasarea unor panouri stradale conţinând mesajul „Nu da şpagă” cetăţenii ar

fi urmat să fie informaţi şi mai ales atentionaţi asupra amplorii pe care o are „mica”

corupţie în România. Populaţia ţintă pentru această campanie a fost constituită de

populaţia cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 ani, din mediul urban, cea care în opinia

iniţiatorilor campaniei este cea mai receptivă la un astfel de mesaj, dar şi în acelaşi

timp, cea în rândul căreia darea de mita produce un sentiment de frustrare sau

chiar de revolta. Prin acest mesaj, „Şpaga este hoţie”, campania dorea să ridice

nivelul de conştientizare a faptului că mita nu este ceva legitim, sau necesar, ci că

este o practică ce nu produce decât o perpetuare a unor relaţii de corupţie între cei

ce asigură şi cei ce consumă anumite servicii. Bineînteles, la nivel de iniţiativă,

campania a fost unanim apreciată, dar un număr impresionant de dificultăţi şi

piedici în calea realizării acestei campanii au apărut. De la lipsa unei cercetări

iniţiale până la refuzul anumitor televiziuni de a transmite spot-urile ( un exemplu

elocvent ar fi chiar cazul TVR care a considerat spot-urile drept „violente” ),

împreună cu deja obişnuitele dificultăţi legate de finanţări (inclusiv cele prin

programe europene), au îngreunat realizarea şi probabil au micşorat impactul

campaniei împotriva corupţiei mici. De asemenea, fără o continuare a acestei

11

campanii, cu eventuale modificări, cu cercetări suplimentare, „Nu da şpagă“ va

rămâne doar un proiect demn de apreciat, dar nimic mai mult.

Cu toate aceste detalii elocvente pentru greutăţile întâmpinate de

organizaţiile ce au avut iniţiativa acestei campanii, dupa cum, de altfel este

menţionat şi în raportul Freedom House, campania a fost recunoscută drept o

reuşită.

Acestea au fost principalele campanii organizate de structuri ale societăţii

civile în România pentru ridicarea gradului de informare referitor la fenomenul

corupţiei, şi în ciuda piedicilor încă existente (acuzatii de calomnie, piedici de

ordin financiar etc.) acestea se pare că vor continua să existe şi poate chiar să

devină mai frecvente. Alte campanii derulate la nivel naţional pentru prevenirea şi

combaterea corupţiei au fost: „Prima şpagă“, „Nu mitui!“, „Combate şi tu

corupţia!“

4.2.Organizaţii specializate în lupta anti-corupţie

Datorita multiplelor infracţiuni care îşi găsesc acoperire în acest termen de

„corupţie” şi datorită dificultăţii acţiunii în sensul identificării şi investigării

acestor instituţii, a apărut nevoia ca statele sa înfiinţeze organizaţii specializate în

lupta anti-corupţie. În România, instituţia specializată în combaterea infracţiunilor

de corupţie a fost înfiinţata, în anul 2002, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr.43/2002 privind Parchetul National Anticorupţie.

4.2.1. Departamentul Naţional Anticorupţie şi-a demonstrat cu adevarat

eficienţa şi operativitatea spre sfârşitul anului 2005 şi începutul anului 2006, când

s-a dispus, pe bază de indicii temeinice şi probe concludente, începerea urmaririi

penale împotriva unor parlamentari şi membri ai Guvernului, precum şi a unor

persoane cu funcţii importante în stat, pentru fapte grave de corupţie, sau care au

produs importante prejudicii autorităţilor şi instituţiilor publice.

Menţinerea actualei autonomii şi independenţe ale Departamentului Naţional

Anticorupţie, asigură cadrul legal necesar combaterii ferme şi unitare a marii

corupţii, de către o structură specializată şi dotată corespunzător, cu mijloace

tehnice şi criminalistice, în care sunt încadrati procurori, ofiţeri de poliţie judiciară

şi specialişti bine pregatiţi profesional.

12

4.2.2. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este un parchet specializat

în combaterea infracţiunilor de corupţie, la nivel înalt şi mediu, o structură, cu

personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie.

Prin cadrul legislativ creat de legea care înfiinţa acestă structură, Parchetului

i s-a oferit competenţe în vederea combaterii corupţiei la nivel înalt şi mediu. DNA

este o entitate independentă în raport cu instanţele judecătoreşti, cu parchetele de

pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.

Infracţiunile care intră în competenţa Parchetului sunt cele care au ca obiect

al infracţiunii bunuri sau sume care sunt echivalentul a peste 10.000 de euro, în

acest caz putând fi cercetate persoane indiferent de calitatea acestora. Parchetul

poate cerceta şi infracţiunile conexe actelor de corupţie dacă aceste infracţiuni au

cauzat un prejudiciu mai mare de 200.000 de euro sau dacă aceste tipuri de

activităţi au perturbat grav bunul mers al autorităţilor publice, instituţiilor publice.

DNA are competenţe exclusive şi nelimitate în combaterea corupţiei la nivel

înalt, inclusiv în urmărirea membrilor Parlamentului.

Prin modificările legislative ulterioare, competenţa Parchetului a fost redusă

în ceea ce priveşte corupţia mică, fiind eliminate competenţele în ceea ce priveşte

primarii oraşelor şi comunelor, agenţi de poliţie şi notari. Infracţiunile de corupţie

săvârşite de cei care sunt incluşi în aceste ultime categorii revin procurorilor de la

celelalte parchete de pe lângă instanţe.

Orice tip de act de corupţie este instrumentalizată de DNA, dacă cel care

săvârşeşte acest tip de infracţiune se încadrează în una din aceste categorii:

Demnitari publici: deputaţi, senatori, membri ai Guvernului, secretari de stat

ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, consilieri ai miniştrilor, consilierii

prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii

de stat ai Primului-ministru, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene,

primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii

sectoarelor municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii municipiilor, consilierii

judeţeni, prefecţii şi subprefecţii;

Jurişti: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii

Constituţionale, ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al

Magistraturii, preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia, Avocatul

Poporului şi adjuncţii săi; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai

camerelor judeţene de conturi, guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi

viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedintele şi vicepreşedintele

13

Consiliului Concurenţei, comisarii Gărzii Financiare, personalul vamal, persoanele

care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome

de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi

societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice

care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare,

persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi

completările ulterioare, lichidatorii judiciari, executorii Autorităţii pentru

Valorificarea Activelor Statului (AVAS);

Militari şi poliţişti: ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie;

Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu

funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi

instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii

de control din cadrul acestora, avocaţi etc.

DNA are autoritatea de a ancheta şi infracţiunile îndreptate împotriva

intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, indiferent de valoarea pagubei,

precum şi infracţiunile de macrocriminalitate economico-financiară, dacă acestea

au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 de

euro, în cazurile de: înşelăciune, formele abuzului în serviciu, anumite infracţiuni

prevăzute în Codul Vamal, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru

prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

4.3. Măsuri administrative de prevenire a corupţiei

În Ghidul Anticorupţie 2008 sunt propuse anumite măsuri administrative de

prevenire a corupţiei:

- identificarea şi monitorizarea factorilor de risc: activităţile care presupun

relaţia directă cu cetăţeanul, normele care stabilesc modalităţile de a îndeplini

un anumit act, natura în sine a activităţii pot favoriza adoptarea unui

comportament în urma căruia funcţionarul să poată dobândi foloase ilicite.

Aceste categorii de activităţi constituie punct vulnerabile ale instituţiei, dintre

care unele pot fi eliminate ori limitate (contactul direct cu cetăţeanul care,

astfel, nu ştie cine îi va procesa cererea şi nu are posibilitatea de a oferi ceva

cuiva), dar pentru alte cazuri nu există modalităţi concrete de a le înlocui ori

limita (relaţia directă a anchetatorului cu anchetatul). Trebuie îndreptată, deci,

atenţia asupra supravegherii şi gestionării acestor punct şi situaţii vulnerabile.

14

- testarea integrităţii personalului duce la cunoaşterea exactă a

comportamentului persoanei în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu,

precum şi la posibilitatea de a îmbunătăţi metodologia de lucru în anumite

domenii.

- este esenţial şi rolul conducătorului instituţiei, în limitarea practicilor de

corupţie existente în instituţie. El trebuie să ştie ce se întâmplă în cadrul

colectivului pe care îl conduce. Poate obţine aceste informaţii în mod direct,

prin implicarea în derularea unor activităţi sau prin intermediul coordonatorilor

care i se subordonează, a lucrătorilor cu care intră în contact sau prin

intermediul unor persoane care îi furnizează informaţii.,

- formarea profesională iniţială şi continuă a personalului: cele mai multe

programe de instruire a noilor angajaţi evită abordarea în mod direct a

problemei corupţiei pe considerentul că nu este de dorit să se atragă atenţia

asupra comportamentului viciat. Există o teamă de discuţii care mai degrabă dă

idei decât să prevină corupţia. Dacă se doreşte ca instruirea preventivă să aibă

impact asupra corupţiei, aceasta trebuie sa exploreze în mod realist toate

dimensiunile problemei şi să includă exemple concrete care au existat sau există

în cadrul instituţiei.

În mai multe ţări în tranziţie s-au pus la punct programe durabile, în bună

parte datorită faptului că programele descompun complexul în elementele sale

componente. Temele pe care o strategie de combatere a corupţiei va trebui să le

cuprindă sunt urmatoarele:

Transparneta şi responsabilitate în viaţa politică. Interdicţii clare pe

motiv de conflict de interese care să poată fi monitorizate pe baza

declaraţiilor publice de venituri şi bunuri, şi transparenţă în finanţarea

partidelor.

Transparenţă, responsabilitate şi eficienţă a administratiei publice.

îmbunătăţirea metodelor de angajare şi promovarea pe bază de merit, şi

disocierea serviciului public de schimbările politice. Îndrumări clare

referitoare la ceea ce este şi ceea ce nu este acceptabil în comportamentul

oficialităţilor publice, de felul celor deseori întâlnite în codul de conduită

al funcţionarilor publici. Urmărirea şi evaluarea performanţei.

Mediu de afaceri sănătos. Reducerea poverii reglementărilor şi o mai

mare transparenţă şi deschidere a procesului de elaborare a noilor

reglementări.

15

Realizarea unei societăţi deschise. Legi referitoare la libertatea

informaţiei care să asigure liberul acces la informaţii, în afara cazurilor în

care exista motive temeinice ca acestea să rămână secrete. O atitudine

activă care să invite la supraveghere din partea societătii civile şi a presei

precum şi o participare activă la multe din procesele oficiale de luare a

deciziilor.

Conducere politică credibilă. Un program serios de combatere a

corupţiei nu poate fi impus din exterior, el necesită angajare din interior –

ideal fiind la nivelurile înalte de conducere ale statului. Presiunea pentru

reformă poate veni de la bază – putând genera chiar mult-doritul consens

social – dar fără susţinere de la vârf şansele de succes ale programului

sunt minime.

Evaluarea mediului social. Relevanţa şi fezabilitatea unor instrumente

specifice reformei sunt strâns legate de modul de exercitare a puterii în

stat, gradul de extindere al ratelor informale, şi de gradul de încredere a

populaţiei în instituţii sau între indivizi. Aceşti factori creeaza un mediu

favorabil sau obstrucţionist, alături de elementele ce susţin sau

descurajează introducerea schimbărilor în societate. La selectarea şi

etapizarea instrumentelor reformei trebuie avute în vedere toate

elementele menţionate mai sus dacă se doreşte realizarea unor strategii

realiste şi eficiente totodată pentru combaterea corupţiei.

Maximizarea câştigurilor. Eforturile trebuie să vizeze elaborarea unor

strategii anticorupţie tip “câstig-câstig” prin care să se susţină şi

interesele şi reputaţia oamenilor politici şi de afaceri, simultan cu

obţinerea unor rezultate exterioare pozitive cum ar fi: creşterea

economică, guvernare consolidată, reducerea sărăciei şi a disparităţilor

sociale.

România a înregistrat progrese, într-o măsură mai mică sau mai mare, în

atingerea obiectivelor specifice stabilite în cadrul mecanismului de cooperare şi

verificare. Este important ca aceste obiective să fie percepute ca reprezentând mai

mult decât o simplă listă de verificare a unor măsuri specifice care pot fi bifate una

câte una. Toate aceste obiective sunt legate între ele. Progresele înregistrate la

nivelul unuia dintre ele au efecte asupra celorlalte. Fiecare obiectiv specific este o

cărămidă pusă la temelia unui sistem judiciar şi administrativ caracterizat prin

independenţă şi imparţialitate. Crearea şi întreţinerea unui asemenea sistem

constituie un proces de durată. Acesta implică schimbări fundamentale cu

dimensiune sistemică. Obiectivele specifice nu pot, aşadar, să fie avute în vedere

16

separat. Ele trebuie avute în vedere împreună, ca parte a unei ample reforme a

sistemului judiciar care necesită un angajament politic de lungă durată. Sunt

necesare dovezi mai ample de punere în practică pentru a demonstra că schimbările

sunt ireversibile.

17

BIBLIOGRAFIE

http://www.e-scoala.ro/istorie/partide/practici.html

http://www.mai-dga.ro

Victor Popa, Igor Munteanu: Corupţia politică: context şi semnificaţii,

editura: 1 Cartier, Chişinău, 2001

Anca D. Giurgiu , Simona Luca: Corupţia în administraţia publică locală,

Editura Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Bucureşti, 2002

Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007

Ghid anticorupţie 2008

http://ro.wikipedia.org/wiki/Corup%C5%A3ie

http://www.impactreal.ro/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=2

67

http://forum.romportal.com/forums/post/23780.aspx

http://www.iabpmoldova.org/resources/_ref/Anatol%20Donciu_Corruption

%20free%20border%20ro.pdf

Anticorruption in Transition A Contribution to the Policy Debate, The

World Bank Washington, D.C.