Defini ţ ia criminologiei :Criminologia este ştiinţa care studiază fenomenul social al criminalităţii, în scopul prevenirii şi combaterii acestuia. Criminologia este stiinta care studiaza factorii si dinamica actului criminal precum si reactia sociala fata de acesta, în scopul prevenirii criminalitatii, umanizarii sistemului de represiune si reintegrarii sociale a delincventilor.

Obiectul general al criminologiei îl reprezinta criminalitatea ca fenomen social global.Fenomenul criminalitatii trebuie analizat dintr-o perspectiva sistemica, fiind un ansamblu de elemente care se comporta ca un întreg cu proprietati si functii proprii, distincte calitativ de proprietatile elementelor componente.Astfel, se considera ca obiectul criminologiei îl reprezinta criminalitatea reala, infractiunea, infractorul, dar si victima infractiunii, precum si reactia sociala fata de criminalitate. obiectul de studiu al criminologiei include:

criminalitatea ca fenomen social, infracţiunea, infractorul, victima şi reacţia socială împotriva criminalităţii.Criminalitatea ca fenomen social

Îmbrăţişând opinia că obiectul sintetic al criminologiei îl reprezintă criminalitatea ca fenomen social,considerăm că, pentru a transforma această noţiune într-un concept operaţional care să permită explicareafenomenului studiat, este necesară adoptarea unui model sistemic de analiză. Astfel, ca orice fenomensocial, criminalitatea reprezintă un system cu proprietăţi şi funcţii proprii, distincte calitativ de cele aleelementelor componente. Prin aceasta, modelul nostru de analiză evită considerarea criminalităţii ca o totalitate a infracţiunilor săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă de timp dată, poziţie care subliniază doar latura cantitativă a fenomenului studiat. Analiza operează, de asemenea, o distincţie între criminalitatea reală, aparentă şi legală. Criminalitatea reală este un concept cantitativ care presupune totalitatea faptelor penale

săvârşitepe un anumit teritoriu, într-o perioadă de timp determinată.

Criminalitatea aparentă cuprinde totalitatea infracţiunilor semnalate sistemului justiţiei penale şiînregistrate ca atare.

Criminalitatea legală reprezintă totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri decondamnare rămase definitive.Diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă este denumită cifra neagră acriminalităţii şi reprezintă faptele antisociale care, din diverse motive, rămân necunoscute organelor dinsistemul justiţiei penale. Obiectul criminologiei are în vedere criminalitatea reală, cercetarea ştiinţificăîncercând să surprindă dimensiunile adevărate ale acestui fenomen.

Infracţiunea Ca element component al sistemului, infracţiunea reprezintă manifestarea particulară a fenomenuluiinfracţional, având identitate, particularităţi şi funcţii proprii.Considerăm că includerea faptelor antisociale în obiectul de studiu al criminologiei trebuie să aibă labază criteriul normei penale.

Extinderea obiectului prin includerea fenomenului mai larg al devianţeidetermină dificultăţi metodologice şi conceptuale precum şi o nedorită interferenţă cu alte discipline,cum ar fi sociologia şi psihologia socială.În dreptul penal românesc, conceptul de infracţiune nu este formal, redus la o simplă etichetă pe caresocietatea o aplică unor indivizi sau grupuri sociale defavorizate. Consacrat în cuprinsul unei normejuridice (art. 17 C.pen.) acest concept reflectă aspectul material, uman, moral şi juridic al conţinutuluiinfracţiunii, evidenţiind factorii de condiţionare şi determinare socială ai dreptului penal, fundamentulontologic al acestuia. .Având rolul instrumentului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenului

infracţional, a proceselor dinamice care au un impact semnificativ asupra acestui fenomen, criminologia îşi aduce contribuţia laprocesul de perfecţionare a reglementării juridice, la realizarea unei mai bune concordanţe între legeapenală şi realitatea socială pe care o protejează.

Infractorul Strict juridic, infractorul este persoana care, cu vinovăţie, săvârşeşte o faptă sancţionată de legea penală. Din punct de vedere criminologic, conceptul de infractor are o semnificaţie complexă datorită condiţionărilor bio-psiho-sociale care îl determină pe om să încalce legea. Întrucât, până în prezent, nu s-a dovedit existenţa unor trăsături de ordin bio-antropologic care sădiferenţieze infractorul de non-infractor, persoana care încalcă legea penală este considerată ca un eşec alprocesului de socializare. Criminologia  a analizat  şi continuă  să studieze coordonatele  biologice,  psihologice,  sociale, economice, culturale etc, care au relevanţă pentru alegerea conduitei infracţionale şi “trecerea la act”.

Victima infracţiunii Ultimele două decenii  au evidenţiat un aspect teoretic  nou, de real interes pentru obiectulcriminologiei, anume victima infracţiunii. Pe bună dreptate s-a reproşat criminologiei că şi-a concentrateforturile asupra problematicii referitoare la infractor, neglijând aproape total studiul victimologic.Lucrările criminologice de dată recentă au demonstrat existenţa unei relaţii complexe între făptuitor şivictimă, constatându-se că, în producerea actului infracţional, contribuţia victimei nu poate fi exclusă dinsfera unui model cauzal complex .Pe de altă parte, se susţine importanţa pe care studiile de victimizare o prezintă pentru identificareadimensiunii criminalităţii reale.

Reacţia socială împotriva criminalităţii Orientată către identificarea modalităţilor prin care fenomenul infracţional poate fi prevenit şicontrolat, criminologia nu poate exclude, din obiectul său de studiu, reacţia socială formală şi informalăasupra criminalităţii. Reacţia socială intervine atât ante-factum, prin programe şi măsuri de prevenire, cât şi post-factum,prin înfăptuirea justiţiei, prin tratamentul, resocializarea şi reinserţia socială a infractorilor .

Includerea reacţiei sociale în obiectul de studiu al criminologiei este determinată de necesitateastabilirii nivelului de adecvare a acesteia la realitatea fenomenului infracţional şi la tendinţele saleevolutive. Sesizarea inadvertenţelor permite elaborarea unor studii utile atât nivelului instituţionalizat al politicii penale,  cât  şi  persoanelor  implicate  în  acţiunea concretă  de  prevenire  şi  combatere  a criminalităţii. În conformitate cu opţiunea teoretică prezentată, obiectul sintetic al criminologiei – fenomenul infracţional - integrează elementele componente într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg cu proprietăţi  şi  funcţii  proprii,  distincte  calitativ  de proprietăţile  şi  funcţiile  părţilor  componente. Interconexiunile şi interacţiunile dintre aceste elemente, precum şi dintre fenomenul infracţional ca system şi sistemul  social  global, constituie  obiective importante  ale studiului criminologic  orientat  spre identificarea cauzelor criminalităţii. Cauzalitatea apare însă în dublă ipostază: aceea de scop al studiulu icriminologic, dar şi de obiect al criminologiei. Deşi “paradigma etiologică” a fost vehiculată intens cafiind parte integrantă a obiectului criminologiei, trebuie evitată includerea sa ca entitate de sine stătătoare,întrucât studierea fenomenului infracţional, pe de o parte, şi a infracţiunii, pe de altă parte, presupune şianaliza cauzelor care le determină şi a

condiţiilor favorizante. De aici concluzia că includerea cauzalităţiiîn obiectul criminologiei ar reprezenta o repetare nejustificată.În aceeaşi manieră, problematica reacţiei sociale constituie obiect de studiu al criminologiei înmăsura în care schimbarea socială accelerată determină rămânerea în urmă a sistemului de apărareantiinfracţională, după cum elaborarea unei politici penale adecvate de prevenire şi control a criminalităţiiconstituie unul din scopurile acestei ştiinţe.

Scopul criminologieiCriminologia are un scop general , scop urmarit de ansamblul stiintelor penale - de a fundamenta o politica penala eficienta în lupta împotriva criminalitatii care sa apere valorile fundamentale ale societatii, sa previna criminalitatea si sa traga la raspundere pe cei vinovati - si un scop particular (imediat) - verificarea ipotezelor privind cauzele criminalitatii si reactia sociala fata de acestea, urmarind în plan practic prevenirea crimina-litatii, umanizarea formelor de reactie sociala si tratamentul delincventilor.

Functiile criminologieia) Functia descriptiva: Studiul descriptiv al fenomenului criminalitatii în ansamblu, o etapa importanta în cunoasterea obiectului de cercetare al criminologiei, a fost promovat de scoala cartografica (studiul statistic al starii si dinamicii criminalitatii). Conceptele operationale de ordin descriptiv utilizate de criminologie sunt: mediu, teren, personalitate, act.Mediul este un concept operaţional care are mai multe accepţiuni:-mediul fizic sau geographic este mediul natural, înconjurător, în care trăiesc oamenii. Formele derelief, clima, anotimpurile îşi pun amprenta asupra personalităţii omului.-mediul social poate fi tratat la nivel macrosocial, microsocial, după cum poate lua şi accepţiunilede mediu ecologic, cultural, economic etc.

Metoda de analiză descriptivă în criminologie distinge,pe de o parte, mediul social global, iar pe de altă parte, mediul personal:

-mediul social global cuprinde totalitatea factorilor istorici, culturali, instituţionali etc. , care determină influenţe comune tuturor membrilor societăţii;-mediul  personal sau psihosocial cuprinde  relaţiile interpersonale  dominante,  statusurile psihosociale realizate de oameni, scopurile şi acţiunile lor colective, modelele de comportament promovate,  sistemul  de norme şi valori.

Cu privire  la  mediul  personal  sau psihosocial,criminologul belgian E. de Greeff distinge:- mediul ineluctabil (mediul familial);- mediul ocazional (şcolar, profesional etc.);- mediul ales sau acceptat (anturaj);- mediul impus (militar, penitenciar).Faptul că individul se adaptează la acest mediu nu înseamnă că este în totalitate de acord cu el. Undezacord există întotdeauna şi el poate evolua până la inadaptare şi conflict.Terenul este un concept folosit pentru a desemna trăsăturile de ordin bioconstituţional ale individului. Pentru a-i determina sfera, J. Pinatel face următoarele precizări:- la bază este ereditatea, moştenirea informaţională genetică;- dacă la ereditate se adaugă mutaţiile genetice, se obţine nativul;- dacă la nativ se adaugă modificările intervenite asupra fătului, în uter, se obţine congenitalul; - dacă la congenital se adaugă modificările somatice care intervin o dată cu creşterea, se obţine constituţionalul;- dacă la constituţional se adaugă modificările determinate de influenţele fizice şi psihice de-alungul existenţei umane, se obţine terenul.Personalitatea este un concept. Diversitatea de opinii cu privire la acest concept este determinată de apartenenţa autorilor la orientări teoretice diferite.

Înce ne priveşte, preferăm definiţia formulată în psihologie: personalitatea semnifică subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-socială, purtător al funcţiilor epistemice, pragmatice şi axiologice. Situaţia reprezintă, în sens larg, ansamblul de împrejurări obiective şi subiective ce precede actul criminal în care este implicată personalitatea. Criminologul  suedez  Olof  Kinberg  a  acordat  o importanţă  aparte situaţiilor  precriminale,distingând în această perspectivă:- situaţii specific sau periculoase în care ocazia nu trebuie căutată de infractor;- situaţii nespecifice sau amorfe în care ocazia trebuie căutată de infractor;- situaţii mixte sau intermediare în care, pe de o parte, situaţia este căutată, iar pe de altă parteexistă un stimul specific rezultat din presiunea exercitată asupra individului pentru a comitefapta.Caracterul obiectiv al complexului personalitate – situaţie a fost pus în evidenţă de criminologul austriac Exner, care a demonstrat că modalităţile de execuţie a unor infracţiuni pot fi facilitate de anumite împrejurări, circumstanţe favorabile.Actul infracţional este răspunsul pe care personalitatea îl dă unei anumite situaţii. În criminologia  clinică,  complexul  personalitate  - situaţie  constituie  schema fundamentală  aexplicaţiei “trecerii la act”.Descrierea principalelor caracteristici ale criminalităţii precum şi a corelaţiilor acestui fenomen cufactorii politici, economici, culturali, demografici etc., se realizează prin utilizarea unor surse dedocumentare variate, între care se evidenţiază statistica. Întrucât criminologia nu dispune de un sistemstatistic propriu, ea apelează la datele existente în alte domenii, cum ar fi: statisticile judiciare,penitenciare, economice,

demografice etc. Această situaţie generează unele dificultăţi, fapt care i-adeterminat pe criminologi să elaboreze procedee specifice prin care să amelioreze sistemul de înregistrarestatistică a criminalităţii. De asemenea, analiza ştiinţifică a stării şi dinamicii criminalităţii nu poate evita analiza corelativă aunui complex de factori, între care menţionăm: indicatorii dezvoltării social-economice, tipul culturalpredominant, modelul de politică penală, cadrul legislativ etc. De exemplu, atunci când se procedează la o descriere a dinamicii criminalităţii pe o perioadă mai mare de timp, un factor important care trebuie luatîn considerare este evoluţia politicii penale. Acest factor este relevant deoarece opiniile cu privire la sferafaptelor considerate că întrunesc un grad de pericol social care determină incriminarea lor ca infracţiuni s-a modificat de-a lungul timpului şi continuă să se modifice. În consecinţă, procesul de incriminare şidezincriminare penală a unor fapte a evoluat şi el, cu consecinţe inerente asupra datelor statistice, situaţiecare trebuie relevată în cadrul analizei descriptive a fenomenului infracţional.b) Functia explicativa : Explicarea naturii, a cauzelor care determina criminalitatea, a conditiilor care o favorizeaza reprezinta scopul imediat al cercetarii criminologice. Conceptele de ordin explicativ cu care opereaza criminologia sunt: cauza, conditie, efect, factor.Cauză (element care determină în mod necesar producerea fenomenului) şi Condiţie (element favorizator),incluzându-le în noţiunea de factori (orice element care, într-o măsură mai mare sau mai mică, arelegătură cu crima).c) Functia predictiva : Criminologia încearca sa anticipeze evolutia fenomenului criminalitatii, fenomen cu o determinare complexa. Conceptele de ordin

predictiv cu care opereaza criminologia sunt: prezent, viitor, similitudine, hazard, probabilitate. Cercetarea de predicţie vizează anticiparea unor modificări cantitative şi calitative în dinamica fenomenului infracţional, atât în ceea ce priveşte tipologiile infracţionale, cât şi autorii implicate. Conceptele operaţionale de ordin predictiv utilizate cu o frecvenţă mai mare sunt: prezent, viitor,probabilitate, similitudine, extrapolare, hazard, risc, prognoză.d) Functia profilactica: Curentul clinic a adus în atentia cercetarilor problema studierii mijloacelor de tratament menite sa contribuie la prevenirea criminalitatii. Dupa o perioada în care functia profilactica a criminologiei a fost limitata la remedii de suprafata, în ultimul deceniu ideea de prevenire ocupa un loc important. Conceptele de ordin profilactic utilizate de criminologie sunt: reactie sociala, control social, tratament, reintegrare.Funcţia profilactică a criminologiei se materializează în sintetizarea rezultatelor privind etiologiacriminalităţii, în înlănţuirea lor logică şi transpunerea acestora într-un sistem coerent de măsuri deprevenire şi combatere a fenomenului infracţional.Conceptele operaţionale pe care criminologia le utilizează în domeniul preventiv sunt: reacţiesocială, control social, modelul clasic de prevenire (prevenire generală, prevenire specială), modelulsocial de prevenire (prevenire primară, secundară şi terţiară), modelul situaţional de prevenire,răspuns social, tratament, resocializare, reintegrare socială.

Teoria psihomoral㬠Etienne de Greeff-Considera ca personalitatea infractorului se structureaza de-a lungul unui proces lent de degradare morala a individului, care, în final, îl conduce la comiterea actului criminal. Acest proces este denumit proces criminogen, în evolutia caruia se disting trei faze:- faza asentimentului temperat (ia nastere ideea de crima);- faza asentimentului formulat (accepta comiterea crimei);- faza trecerii la act, când accepta eliminarea victimei si în care individul trece printr-o starepericuloasa.

Principalul reprezentant al teoriei psihomorale este criminologul Belgian Etienne de Greef . El consideră că structurile afective ale individului sunt determinate de două grupuri fundamentale deinstincte: de apărare şi de simpatie. În cursul copilăriei aceste instincte se pot altera, determinând unsentiment de injustiţie, o stare de inhibiţie şi indiferenţă afectivă. În opinia autorului, personalitate ainfractorului se structurează de-a lungul unui proces lent de degradare morală a individului, denumit proces criminogen, care îl conduce la comiterea actului infracţional. În evoluţia acestui proces se disting trei etape. În prima etapă, numită de autor “ faza asentimentuluitemperat”, individul normal suferă o degradare progresivă a personalităţii ca urmare a unor frustrări repetate. Convins de injustiţia mediului social în care trăieşte, el nu mai găseşte nici o raţiune pentru arespecta codul moral al acestui mediu. În cea de-a doua etapă, denumită a “ asentimentului formulat”, individul acceptă comiterea crimei,îşi caută justificări, caută un mediu mai tolerant. În cea de-a treia etapă apare “criza”, în decursul căreia este acceptată eliminarea victimei,aşteptându-se ocazia favorabilă pentru “trecerea la act”. În această ultimă fază, individul trece printr-o“stare psihică periculoasă”, care prefigurează“ trecerea la act”.Procesul criminogen este axat de E. de Greef pe un Eu care consimte şi tolerează ideea crimei. Elementul de diferenţiere între infractor şi noninfractor constă în faptul că infractorul trece mai uşor la comiterea actului, într-o situaţie favorabilă. Trăsătura psihică fundamental care permite trecerea la act ar fi indiferenţa afectivă a individului.

Teoria atavismului evolutionistAre ca reprezentant pe italianul Cesare Lombroso si lucrarea sa consacrata, denumita Omul delincvent. Formuleaza ipoteza atavismului evolutionist, potrivit careia caracterele omului primitiv si ale animalelor inferioare pot aparea la anumiti indivizi sub forma unor "stigmate anatomice" (malformatii ale cutiei craniene, ale scheletului, anomalii ale nasului etc.), ipoteza pe care o largeste ulterior incluzând si degenerescenta datorata epilepsiei. Aceste anomalii permit identificarea unor predispozitii pentru comiterea crimei. Studiile de psihiatrie îl conduc la concluzia unei similitudini dintre criminalul înnascut si nebunul moral.Lombroso a încercat sa demonstreze ca între criminal si noncriminal ar exista o diferenta de natura. El realizeaza o tipologie a indivizilor, care cuprinde, alaturi de criminalul înnascut, tipurile pasional, epileptic, ocazional. Considera femeia criminal ca un tip aparte în cadrul clasificarii mentionate. În plan metodologic, principala eroare consta în faptul ca Lombroso nu a folosit grupuri de control care sa ofere suport stiintific afirmatiilor sale. Cercetarile ulterioare de antropologie au aratat ca procesele ce caracterizau gândirea omului primitiv nu difera radical de cele ale omului epocii actuale.

Teoriile ereditatii, biotipurile criminale¬ Ereditate si mediuReprezentant - Charles GoringCritica teoria lui Lombroso. Foloseste grupuri de control în cercetarile sale si demonstreaza ca anumite inferioritati fizice ale criminalilor sunt ereditare, iar comportamentul social este un comportament mostenit.¬ Arborele genealogicStudiile realizate în SUA au încercat sa demonstreze ca în familiile ai caror întemeietori au antecedente penale exista un numar mai mare de infractori. Cauza principala a criminalitatii ar fi ereditatea.¬ Gemenii Au fost efectuate studii pe gemeni monozigotici si dizigotici. S-a încercat sa se demonstreze ca predispozitia ereditara în comiterea actului infractional constituie, în cazul gemenilor monozigotici, un factor foarte puternic.¬ Copiii adoptatiStudiile au fost realizate în special în SUA si Suedia. Ele au încercat sa stabileasca anumite corelatii în cazul copiilor adoptati, si anume sa stabileasca daca comportamentul delincvent al unora dintre acestia urmeaza linia de comportament a parintilor biologici

sau a parintilor adoptivi. Cauzele au fost considerate a fi de ordin ereditar.¬ Biotipurile criminaleCurentul biotipologic a folosit doua tipologii cunoscute: tipologia lui E. Kretschmer si aceea a lui W. Sheldon. Pornind de la aceste tipologii, criminologii au încercat sa realizeze diferite asociatii cu criminalitatea.¬ Inteligenta si crimaCercetarile au încercat sa stabileasca o corelatie semnificativa între anumite deficiente mentale si criminalitate. Reprezentant: Goddard.¬ Cromozomul YCercetarile au pretins ca exista o corelatie între anomaliile cromozomice si criminalitate. Corelatii semnificative apar între surplusul de cromozomi si criminalitate. Studii efectuate de: Patricia Jacobs (Anglia), Herman Witkin si Sarnoff Mednik (Danemarca).

Criminologia si domeniul sau de cercetare: privire istorica, originea criminologiei, evolutie: ¬ Originea criminologiei stiinta criminologiei are origini tot atât de îndepartate ca si celelalte stiinte sociale. Criminologia, ca stiinta, a aparut în secolul al XIX-lea, o data cu publicarea monografiei medicului italian Cesare Lombroso, Omul delincvent. Acesta este considerat a fi "parintele criminologiei moderne", însa unele opinii mai recente considera ca stiinta criminologiei a aparut cu un secol mai devreme, sub influenta iluminismului. Astfel, un rol important îl au lucrarile reprezentantilor scolii clasice de drept penal Cesare Bonesana Beccaria si Jeremy Bentham, care sunt considerati a fi si înte-meietorii criminologiei clasice, datorita noii viziuni asupra criminologiei.Criminologia clasica are urmatoarele trasaturi:- centrarea studiului criminologic asupra faptei comise;

- considerarea liberului arbitru ca fundament al oricarei actiuni umane;- proportionalizarea pedepsei în raport cu gravitatea faptei.Ulterior, cercetarile privind crima, criminalul si criminalitatea capata un caracter constant ca urmare a influentei curentului pozitivist, a studiilor statistice ale fenomenului, a aparitiei clinicilor de psihiatrie, a studiilor din penitenciare asupra detinutilor. Astfel, apare criminologia pozitivista, care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:- centrarea studiului criminologic asupra faptuitorului;- determinismul ca fundament al actiunii umane;- proportionalizarea pedepsei functie de periculozitatea faptuitorului.Reprezentanti: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Raffaele Garofalo, Adolphe Quetelet, Andre-Michel Guerry etc.¬ Evolutia criminologiei: La sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, criminologia a aparut sub forma unor capitole în cadrul altor discipline cum ar fi: antropologia criminala, psihologia criminala, sociologia criminala, fara a fi o disciplina autonoma. Pe plan international, un rol important în dezvoltarea criminologiei l-au avut anumite organisme care au fost create pentru cercetari în acest domeniu. Dintre acestea amintim Societatea Internationala de Criminologie, precum si o serie de organisme din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite si Consiliului Europei (Comisia interguvernamentala pentru prevenirea criminalitatii si justitiei penale, etc.). În România a fost înfiintata Societatea Româna de Criminologie si Criminalistica, afiliata la Societatea Internationala de Criminologie.