CUPRINS

CAPITOLUL 1. Obiectul, functiile si raporturile criminologice ………………… 2Sectiunea I. Obiectul criminoloigiei ………………………………………………… 2Sectiunea a II-a Cauzalitatea in criminologie ……………………………………… 3Sectiunea a III-a Functiile criminologiei……………………………………………. 4 3.1 .Functia explicativ – descriptiva ……………………………………………….4 3.2. Functia aplicativ- prospectiva …………………………………………………6 3.3. Functia predictive- profilactica ………………………………………………..7Sectiunea a IV-a Criminologia si stiintele sociale …………………………………...7 4.1 Criminologia si politica penala ………………………………………………..7 4.2 Criminologia si psihologia ……………………………………………………8 4.3 Criminologia si sociologia……………………………………………………...9 4.4 Criminologia si statistica………………………………………………………9 4.5 Criminologia , dreptul penal si detentologia …………………………………..9CAPITOLUL 2. Metode si metodologia de investigare criminologica ……………. 9 Sectiunea I Metode de investigare in criminologie ………………………………...10

1. Metoda Observarii……………………………………………………………..102. Metoda Experimentului ……………………………………………………….113. Metoda Clinica ………………………………………………………………...114. Metoda Tipologica …………………………………………………………….125. Metoda Comparativa …………………………………………………………..126. Metoda de Predictie …………………………………………………………...13

CAPITOLUL 3. Tehnici de cercetare............................................................................141. Observarea …………………………………………………………………… 142. Chestionarul……………………………………………………………………143. Interviul ………………………………………………………………………. 144. Tehnica de documentare ………………………………………………………15

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………… 16

1

C RIMINOLOGIA CA S TIINTA CAP.I. OBIECTUL, FUNCTIILE SI RAPORTURILE CRIMINOLOGICE SECTIUNEA I . OBIECTUL CRIMINOLOGIEI

Criminologia este stiinta care studiaza cauzele si conditiile definitorii ale criminalitatii savarsita pe

teritoriul statului, efectele criminalitatii asupra caracteristicilor umane, si strategia apararii socio- umane.

Criminologia, ca stiinta, abordeaza sistemele de drept penal, drept procesual penal si de drept

executional penal, precum si raportul dintre criminal- victima – stat, fiind o stiinta descriptiva ( prin

crearea unor teorii, specifice bazate pe rezultatele din viata sociala) , dar si o stiinta aplicativa(prin

adoptarea masurilor si mijloacelor de diminuare a criminalitatii), aflata in stransa legatura cu celalalte

stiinte : psihologia, sociologia, criminalistica, dreptul penal, agresologia, victimologia, detentologia,

penalogia, possologia, preventologia.

In acest mod, criminologia pastreaza caracterul de stiinta pluridimensionala, devenind o metoda

pentru stiintele care explica faptele si fenomenele sociale, precum si faptele prevazute de legea penala,

chiar daca le lipseste unul dintre elementele componente (1).

Obiectul criminologiei este teoria generala a categoriilor de criminalitate aparenta(relevata,

dovedita), separata ca forma de studio prin procesul integral de cunoastere si a criminalitatii reale

( efectiv, comisa) , analizata in spetele si formele sale speciale (2) .

Criminologia studiaza cauza generala a fenomenelor criminale ( etiologia acestora), produse in

societate, insa nedescoperite un timp, modul cum se conditioneaza fenomenele criminale in evolutina

lor. Obiectul criminologiei este reprezentat si de fenomenul social rezultat din crima savarsita si

pedeapsa aplicata pentru crima.

Conceptul de crima a fost definit de DURKHEIM, ca fiind “ un act care vatama starile puternice ale

constiintei commune” . In alte opinii crima reprezinta, un act social determinat, avand o natura

particulara, o specialitate. De asemenea, crima este considerate a fi o boala sociala. In general, insa,

crima este considerate ca fiind un fenomen social, normal, care apare in orice tip de organizare sociala,

fiind dependent atat de factori individuali, cat si de factori sociali. 1

1. A. Dincu, Bazele criminologiei, editura PROACADIA, Bucuresti 1993, p.32. I. Tanasescu, C. Tanasescu, G.Tanasescu, Criminologie, editura ALL BECK, Bucuresti 2003, p.193

2

In definitia scopului criminologiei, se manifesta tendinta delimitarii si definirii unui scop specific

(reprezentat de reconstituirea elementelor distincte, care u determinat producerea actului agresional) si

de scopul general ( reprezentat de analiza fenomenelor generale care determina crima si procedeele de

reformare sociala a agresorilor, prin stabilirea mijloacelor ce urmeaza a fi adoptate de dreptul penal si de

politica penala ) .

Criminologia stabileste cauzele si conditiile producerii infractiunilor , pentru a se adopta masurile

de aparare a valorilor fundamentale, umane de catre dreptul penal (3) .

SECTIUNEA. a II- a. CAUZALITATEA IN CRIMINOLOGIE

Fenomenul criminalitatii a fost constatat si reprimat in toate societatile ( atat in cele bazate pe

cutuma, cat si cele bazate pe lege), urmarindu-se adoptarea unor metode de combatere a comportarii

delicventiale. Pentru realizarea acestei activitati, trebuie studiate conditiile sociale care determina actul

criminogen ( cauzalitatea fenomenului , personalitatea criminalului, reactia sociala la actul criminal ) ,

urmanad a se propune o noua regula de restrangere a fenomenului deviant ( eradicarea crimei nu este

posibila, intrucat nu exista societate fara crima ).

Crima trebuie sa fie studiata in esenta sa, ca fenomen social, in conexiune cu persoana criminalului

( examen clinic, antecedentele, influentele exercitate de structura sociala, deficientele fizice si morale

suferite, consecintele sociale asupra persoanei crminale ).

Concluziile rezultate releva geneza si tipologia criminala, dar si evolutia ideilor societatii, reactia

sociala, fata de crima.

Crima “ in abstracto “ este dependenta de structura si nivelul social, atat sub aspectul aparitiei, cu

tendinta evolutiva, sub aspectul repedierii acesteia, cat si sub aspectul pedepsei pentru crima.

Interferenta, cauzata in fenomenul infractional, determina anumite efecte care sunt influentate, de

interventia unor conditii. In mod concret, aceasta situatie impune interpretarea relatiilor cauzale intre

variabile , dar si masurarea dependentei cauzale.

In cazul structurilor cauzale apare corelatia dintre necessitate si intamplare, definite ca modalitate

de manifestare a unor stari ( care deriva din interior – pentru necessitate si din exterior- pentru

intamplare ) , in sensul ca doar anumite fenomene ( cauze) produc anumite rezultate ( efecte). 2

23. A. Dincu, op. cit. p. 177

3

O structura cauzala este complet identificabila doar daca nu contrazice “ a priori “ posibilitatea

realizarii actului, iar gradul de probabilitate al implinirii nu va avea un coeficient de dependenta prea

scazut. Se poate astfel aprecia ca individual poate realiza toate treptele de transformare a posibilitatii in

realitate, insa fiind necesar un criteriu de cunoastere a posibilitatilor care sa permita acceptarea sau

respingerea unor conditii, in mod constient, pentru a evalua actul ( in sens de actiune). Fara a pune in

discutie primatul incontestabil al deliberarii individuale privind adoptarea deciziei in functie de utilitarea

acesteia sau scopul actiunii – inactiunii, in cadrul desfiintarii evenimentiale se regaseste momentul

subiectivitatii si al responsabilitatii.

Daca prin structura de defineste sistemul de relatii si de reguli ce leaga termenii de ansamblu,

astfel incat aceste relatii si reguli imprima sensul fiecarui element, rezulta ca individual participant si

responsabil efectiv asupra actului propriu isi va conditiona comportamentul in scopuri economice,

imorale, conform unui sistem de trebuinte proprii sau sociale.

Opozitia dintre trebuintele individuale si cele sociale creaza nepotriviri temporare datorita lipsei

mijloacelor de a le satisface sau a nivelurilor acestora. Felul trebuintelor individuale ( trebuintelor

economice, de securitate si stabilitate, de instructie si informatie) , precum si al trebuintelor de relatii

sociale justifica alegerea rolului de indeplinit de catre individual. Scopul in comportamentul social este

trebuintele individuale care apar dominate de necessitate sa respecte trebuintele sociale.

SECTIUNEA a III-A . FUNCTIILE CRIMINOLOGIEI

3.1 . Functia explicativ – descriptiva

Studiind natura , structura, functiile si evolutia fenomenelor infractionale si modalitatile de aparare

socio – umane, criminologia (4), explica aceste fenomene si modalitati in interdependenta si cauzalitatea

lor istorica si urmareste determinarea sensului acestora.

Principiile generale pe care le stabileste criminologia rezulta din fenomenele si faptele sociale din

toate epocile istorice, continutul lor putand si variabil. Explicarea fenomenelor sociale existente prin

crearea obiectului propriu de cercetare cu continut social real ( care se deosebeste de filosofie , etica,

economie, statistica, psihologie, sociologie, insa in stransa legatura cu acestea), determinandu-se

caracterul de stiinta sintetica, integrala al criminologiei. 3

34. R.M.Stanoiu, Introducerea in criminologie, ed. ACADEMIEI, Bucuresti 1989,p.32-36.

4

Aspectul structural, cel dinamic- functional, precum si aspectul static al fenomenului

criminalitatii, in diferite faze si tipuri socio- umane, care se pot generaliza,complexitatea de raporturi in

domeniul psihicului si socialului, dupa indelungate si repetate experiente, dezvaluie legaturile cauzale

( cauzalitatea) si finalitatea fenomenelor.

Evolutia sociala prin conditiile concrete, creaza mentalitati ( cu multipla lor valabilitate

subiectiva), reductibile la raporturi si legi cauzale permanente, de care depend faptele si fenomenele

sociale, si dupa care se conditioneaza. Explicarea criminological nu, subliniaza doar subiectivitatea

faptelor, ci si conditiilor de producere a subiectivitatii, fundamentand influenta si consecintele sociale

ale criminalitatii, naturale, dezvoltarea progresiva, ideea de determinism si de cauzalitate, precum si “

liberul joc” al unor conceptii, mentalitati, imprevizibilitatea evenimentelor si discontinuitatea acestora,

imposibilitatea de a proclama valoarea universala a legii pentru toate tipurile sociale.

Conceptele generale cu care opereaza criminologia, indicatorii statistici, metodele si tehnicile de

evaluare a criminalitatii, indicele “ modus operandi “ reprezinta un fond institutional pentru a identifica,

dar si eliberarea individului de germenii criminalitatii relevate, cat si ai criminalitatii reale. Observarea si

verificarea practica a modului de asimilare, validare si colaborare a consecintelor provocate de

criminalitate, forta si intensitatea acestora asupra delicventului, a victimei, si factorului social,

colaborarea individului cu societatea, reprezinta premise utile in procesul cenceperii instrumentului

necesar reducerii criminalitatii.

Criminologia evalueaza sinteza celor 2 factori care participa la creatia acesteia : societatea

( realitatea obiectiva, existenta reala) si individual ( forta transformatoare exteriorizata in idei , actiuni).

Societatea ofera individului ideile si continutul actiunilor, iar acesta, desi este inspirit, ajutat sau

impiedicat de societate, este capabil sa se indeparteze de fortele sociale sis a sporeasca sau sa restranga

rezultatul actiunilor sale de incalcare a legii.

Caracterul descriptiv al criminologiei rezulta din imposibilitatea intrebuintarii experimentului

social, in sensul ca nu urmareste sa explice conditionarea materiala directa a actiunilor, a formelor si

scopurilor acestora, precum si celalalte stiinte. Pe langa partea empirista( care cuprinde realitatea

sociala), criminologia cuprinde si partea fenomenologica ( constand in natura subiectivitatii individuale,

individual ca entitate subiectiva). Prin studiul descriptiv al totalitatii si dinamicii fenomenului

criminogen se stabilesc determinarile si cauzalitatile semnificative intre categoriile de infractori si restul

populatiei ( non – infractori), folosindu-se conceptele de: personalitate, mediu agresional, act

criminogen.

5

Functia descriptiva se realizeaza prin descrierea fenomenului criminalitatii ( starea si dinamica

acestuia), prin identificarea procentelor de criminalitate si interpretarea acestora.Conceptele operationale

adoptate de criminologio Karl Peterson, R.A. Fischer si G. Spearman sunt : act, personalitate si mediu.

3.2. Functia aplicativ – prospectiva

In cadrul fenomenelor naturale, morale si sociale, nu exista o unitate specifica, dimpotriva, acestea

sunt influentate si depend unele de altele datorita interventiei legilor, evolutiei bazate pe materie si

miscare. In evolutia realitatii sociale, investigate de criminologie se constata ca fenomenul criminalitatii

se dezvolta, si descreste in mod invariabil, tipic, explicarea stiintifica a acestuia constand in reducerea

fenomenelor compleze la elementele simple, componente pentru a masura cantitativ si calitativ.

Complexitatea fenomenelor psihosociale, variatia formelor de manifestare in timp, consideratiile

generale asupra vietii sociale, precum si explicarea fenomenelor concrete, reprezinta obiectul propriu de

cercetare , reprezentand obiectul propriu de cercetare, iar metodele de investigatie stiintifica si legile

specifice implica criminologia in domeniul stiintelor de fapte reale. Desi criminologia presupune

contopirea rezultatelor unor stiinte eterogene : psihologia, biologia, criminalistica, pedagogia, prin

separarea elementelor speciale ale fiecaruia, apreocuparilor practice de evidentiere a criminalitatii , de

devenire necontenita a acestora, se releva cunoasterea factorilor criminogeni existenti, precum si

evolutia lor concreta.

Societatea reprezinta mediul in care criminalitatea apare prin intermediul contradictiilor in cadrul

interdependentei absolute a tuturor factorilor sociali, a fenomenelor culturale, educationale, economice.

Vointa libera individuala, precum si normele sale de manifestare sunt determinate de surse socio-

umane, bazate pe interese subiective, dar si obiective, primare si secundare, insa nu trebuie sa genereze

anarhia, deoarece societatea reprezinta o realitate obiectiva mai presus de individ.

Cunoasterea motivelor, a mobilurilor, a vointei si instinctului individual, precum si a atitudinii

individului fata d esocietate si de valorile acesteia, identificarea conditiilor si circumstantelor in care a

actionat agresorul determina sistematizarea si tendinta fenomenelor criminale, adoptarea fundamentelor

preventive- educationale, ca principii de conduita si de viata.

Traind in societate, individual se informeaza , judeca si isi confrunta necesitatile proprii, cu

necesitatile altora ( opinia) si decide prin confruntarea opiniei individuale cu conceptiile si relatiile

caracterisitce procesului social.

6

3.3 Functia predictiva- profilactica

Certitudinile privind dimensionarea fenomenului criminogen datorita innoirilor civilizatorii,

criteriilor economice, functionale, in conditii speciale sau in conditii normale, impun adoptarea

masurilor de previziune – predictive. Cunoasterea elementelor cauzale si a efectelor fenomenului

criminogen, orientat spre o anumita finalitate, determina functia profilactica a criminologiei.

In acest mod se procedeaza la reformarea individului (constiinta si caracterul acestuia), ca subiect

al actiunii si cunoasterii elementului rational identic, la elaborarea politicii penale, cat si a strategiei de

lupta globala impotriva criminalitatii.

SECTIUNEA a – IV- a

CRIMINOLOGIA SI STIINTELE SOCIALE

1. Criminologia si politica penala

Societatea , prin organizarea sa unitara, prin forta institutiilor sale, influenteaza si conditioneaza

viata individului (in sfera care se refera la social), in totalitate.

Opinia publica, prin forta moral coercitiva, dirijeaza actiunea individului, schimba mentalitatea

dupa anumite tipare, determinand sa- si insuseasca sis a actioneze in limitele si dupa judecatile societatii.

Criminologia, fiind una dintre stiintele realitatii sociale (5) privind categorii de fenomene si fapte

umane, rezulta ca are ca functie principala identificarea si explicarea acestor fapte si fenomene.

Criminologia descrie atitudinea externa,conformista sau atipica a infractorului, determinarile

exterioare si o parte din procesul intim de formare a opiniei agresionale, codul in care se gandeste si

actioneaza ( perioada cand se situeaza in interiorul grupului – indiferent, neglijent, antagonist, si

perioada de retragere din comunitate, care implica revolta individului), opinia rebela.

Stiinta politicii penale precizeaza natura si frontierele stiintelor sociale, care participa la adoptarea

strategiei privind natura si frontierele stiintelor sociale care participa la adoptarea strategiei privind

apararea valorilor morale in societate, integrand investitiile sistematice ( politice, sociale, juridice) intr-o

sociogama unica, permanenta, obiectiva, realizand astfel combaterea fenomenului criminogen. 4

45. A. Dincu, op.cit. p. 22

7

2. Criminologia si psihologia

Psihologia reprezinta stiinta care se preocupa cu studiul (6) activitatii fenomenelor psihice ce

caracterizeaza un individ sau o colectivitate.

Psihologia va descrie trairile sufletesti si va stabili conditiile in care acestea se produc, influentele

legate de personalitatea individului faptuitor, conditionarea acestora de procesele materiale, edificand

sistemul perceptual – conceptual.

Criminologia va studia efectele acestor descarcari emotionale concrete sau virtuale, reprezentarea

lor in efectele si cauzalitatea sociala, producand ipoteze, simboluri, definitii stiintifice, principii si legi

pentru intelegerea generala a acestora.

Viata individului, educata de mediul social, determina reactinarea in mod spontan la stimuli externi

ai individualitatii constiente de legile cauzale ale existentei.

Studiul psihologic al introspectiei si intuitiei individuale va determina posibilitatea prevederii unui

anumit comportament, relatia logica a acestuia cu realitatea psihologica, atitudine si aservirea eului

psihozei afective (7) .

Actul voluntar, produs al individualitatii, reprezinta definirea motivate a constiintei in vederea

realizarii unui scop, a atitudinii complicate a eului, a sentimentelor, afectiunilor, dispozitiilor acesteia

cand nu ai caracter patologic.5

Notiunile fundamentale de intentie si semnificatie, raporturile dintre agresor si victima, legaturile

lor irationale, psihanaliza aventuroasa a criminalului, sau a victimei, vor permite criminologiei (8) ca prin

metodele proprii sa interpreteze aceste observatii directe, de la cauza, la efect.

3. CRIMINOLOGIA SI SOCIOLOGIA

Fenomenele sociale (9) dintr-un punct de vedere special, regulile si legile generale de evolutia a

constiintei in cadrul grupului social, ofera criminologiei legitimitatea raporturilor dintre individ si

societate.

5 6. N. Mitrofan si colab., Victimologie, editura PHOBOS, Bucuresti 2000, p.22/ M. Zlate, Introducerea in psihologie, Casa de editura si presa “ SANSA”- S.R.L, Bucuresti 1996, p.13

7. A. Dincu, op.cit.p.138. A. Dincu ( idem), p.28 / M. Zlate, op.cit. p. 259. A. Dincu, op.cit. p.102 / C. Belu , Elemente de sociologie juridica, Reprografia Univ. Craiova, 1993, p.32 : “ Dreptul are

in atentie valorile de finalitate, orientate indeosebi spre valorile normative determinate prin reguli; asigura securitatea persoanei, stabileste principiile de baza al convietuirii sociale . “

8

Faptul ca si sociologia si criminologia utilizeaza acelasi material de cercetare, precum si unii

factori ce determina implicatiile sociale ale criminalitatii, dovedeste raportul dintre stiinte in sensul ca

sociologia sistematizeaza in mod rational “ evenimentul” si “ fenomenul social” oferite de criminologie.

Deoarece sociologia este o stiinta a faptelor umane care adopta metode proprii pentru cunoasterea

si prezentarea acestora, criminologia, pentru identificarea faptelor penale, va adopta metodele specifice

de investigare a fenomenului criminalitatii si va propune masurile de reformare a delicventilor.

Sociologia delicventei, prin descrierea fenomenelor sociale, reprezinta o treapta preliminara,

folosita de criminologie pentru stabilirea diferitelor tipuri devolutive, criminogene, formuland concluzii

in care se sistematizeaza domeniul deviantei sociale, si se finalizeaza in ceea ce au propriu si

caracteristic: modelul etiologic.

4. CRIMINOLOGIA SI STATISTICA

Legile statisticii (10) stabilind fenomenele de repetitie si de succesiune in dinamica criminalitatii,

stratifica observatiile, si se vor prezenta domeniului criminologic sistemul de norme privind : marimea,

volumul, rata si intensitatea.

Criminalitatea este masurata prin factorii principali de statistica, iar metodologia inregistrarii

fenomenului criminogen este cea a probabilitatilor matematice.

5. CRIMINOLOGIA ,DREPTUL PENAL SI DETENTOLOGIA (11)

Criminologia a aparut prin desprinderea obiectului propriu din alte discipline, parcurgand traseul

sinuos al teoriei si practicii, strabatut de speculativism si empirism. Devenind o stiinta complexa,

diversificata, cu un obiect de studiu al realitatiilor sociale concrete, capatand un caracter aplicativ

operational, cu functia practica (criminalitatea, delicventa) asigura functionarea optima a

mecanismului de combatere a criminalitatii.

Complexitatea criminologiei rezulta din domeniul explorarii cauzalitatii socio – umane si a

dinamicii criminalitatii ireductibile , si la metoda adoptata cercetarii empirice privind principiile si

sanctiunile dreptului penal, oferind semnificatiile starii dinamice si a legilor criminalitatii. 6

CAPITOLUL II. METODE SI METODOLOGII DE INVESTIGARE CRIMINALA

610. A. Dincu , op. cit p.711. Definim detentologia ca fiind o stiinta de cercetare a modului de executare a pedepselor penale, neprivative de libertate, a pedepselor privative de drepturi, a masurilor educative si a celor privative de bunuri- reglementate de ramura dreptului executional penal, precum si a modului de executare a pedepselor privative de libertate- reglementate de ramura dreptului penitenciar.

9

Metoda de cercetare reprezinta o conditie pentru constituirea domeniului specific al oricarei stiinte.

Rezultatul fenomenelor psihice subiective in viata sociala cu multiplele si variatele ei probleme nu

poate fi cunoscut decat in mod general, prin studiul reactiei individuale la stimuli externi. Aceste 2 mari

grupe de fenomene pot fi studiate pornind de la evenimentul concret, in sens invers, cautand

conditionarile abstracte si pe cele speciale pana la identificarea semnificatiilor materiale si subiective

care au generat fiecare fenomen (12) .

In acest sens, se cerceteaza originea, certitudinea, intinderea si consecintele actelor prejudecabile,

luand in considerare, natura si semnificatia sociala a acestora pentru a dobandi abilitatea sociala de

ocrotire a relatiilor sociale.

SECTIUNEA I .

METODE DE INVESTIGARE IN CRIMINOLOGIE

Studiind natura, structura, functiile si evolutia fenomenelor infractionale si modalitati de

interdependenta si cauzalitatea lor istorica se urmareste determinarea sensului acestora.

Explicarea fenomenelor sociale existente prin crearea obiectului propriu de cercetare cu un

continut social real, care se deosebeste de filosofie, etica, economie, statistica, s.a, insa in stransa

legatura cu acestea, determina caracterul de stiinta sintetica- integrala a criminologiei.

Criminologia evalueaza sinteza celor 2 factori, care participa la creatia acestora :

societatea( realitatea obiectiva, existenta reala), si individual ( forta transformatoare, exteriorizata in idei

, actiuni ).

1. Metoda Observarii

Prin caracterul sau cuprinzator, si indispensabil tuturor celorlalte metode, prin calitatea sa se a decala

frecventa fenomenelor, de a le surprinde in stare naturala, de a le sesiza dependentele complexe si

conditionarile factoriale (13). 7

Nici una dintre metodele particulare ( clinica, tipologica, predictiva) nu se poate dispensa de

observare, aceasta reprezentand momentul contactului initial intre cercetare si obiectul de studiu.

712. I. Tanasescu, G. Tanasescu, C, Tanasescu, op. cit. p . 20913. R.M.Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, ed. ACADEMIEI , Bucuresti 1981, p.62

10

Observarea empirica ia nastere spontan in contactul zilnic dintre individ si realitatea

inconjuratoare, fiind limitata la sfera de interese ale individului, la grupul social din care face parte.Ea

este incapabila sa ofere o imagine completa a fenomenului observat, aceasta avand un caracter subiectiv.

Observarea stiintifica presupune o contemplare intentionata si metodica a realitatii, fiind

orientate catre un scop bine determinat. Calitatea sa depinde de nivelul cunostiintelor teoretice ale

criminologului, de stapanirea aparatului conceptual.

In criminologie, observarea va avea ca obiect domeniul comportamentului delicvent, individual si

de grup, actiunile prin care aceasta se manifesta, reactiile pe care faptele anti sociale le provoaca in

randul membrilor societatii.

2. Metoda Experimentului

Experimentul , ca metoda criminologica, reprezinta o observare provocata in conditii alese de

experimentator. Pe aceasta cale, omul de stiinta urmareste sa sesizeze legaturile de interactionare intre

deiferite fenomene, dar mai ales , sa descopere inlantuirea cauzata dintre acestea.

Particularitatile metodei experimentale sunt provocarea, varierea si repetarea fenomenului

studiat, prin interventia active a cercetatorului.

Realizarea oricarui experiment presupune alegerea unei probleme de studio so elaborarea unor

ipoteze al caror adevar sau falsitate vor fi dovedite sau infirmate in cursul cercetarii stiintifice.

3. Metoda Clinica

Metoda experimentala ofera, de regula posibilitatea unei explorari a infractorului in general, si mai

putin a unui infractor individualizat, procedand la fragmentarea personalitatii acestuia in elemente

singulare, isolate, susceptibile de a fi comparata prin grupul de control.

Din acest motiv, ea se cere a fi completata prin alte metode care sa permita o abordare a

personalitatii infractorului in unitatea si dinamica sa. O astfel de metoda este metoda clinica. Subliniind

caracterul complementar al acelor 2 metode M.GRWITZ (14) releva totodata, aspectele care le

diferentiaza, deosebirile care privesc atat obiectul investigat si scopul urmarit, precum si mijloacele

specifice de realizare a fiecaruia.8

814. M. Grawitz, Methodes des scienes sociales, Paris, ed. DAELOZ, 1973, p.382

11

Metoda clinica cerceteaza cazul individual in scopul formularii unui diagnostic si prescrierii unui

tratament.In privinta mijloacelor de realizare, metoda clinica nu opereaza cu variabile ci se bazeaza pe

anamneza ( istoria cazului sau studiul de caz).

4. Metoda Tipologica

Este una din cele mai vechi metode de cercetare criminological si a servit la :

- descrierea unui asa – numit “ tip- criminal”, in contrast cu tipul noncriminal;

- descrierea unor tipuri particulare de criminali ( de ocazie, profesionist, pasional, violent,

escroc );

- stabilirea unei tipologii criminologice a actului infractional.

Metoda tipologica a fost imbratisata de partizanii tendintei bio- antropologice in criminologie,

preocupati sa argumenteze existenta unui tip constitutional de infractor. Ea se prezinta, insa, si in cea de

orientare psihologico- psihiatrica.

Metoda tipologica are la baza notiunea de tip.

Tipul reprezinta o combinatie de trasaturi caracteristice pentru fenomenul studiat.O grupare de

tipuri in care se repartizeaza diferitele trasaturi caracteristice ale fenomenului studiat, constituie o

tipologie, aceasta clasificandu-se in tipologii specifice , si in tipologii de imprumut., iar pe de alta parte,

in tipologii constitutionale, psihologice, sociologice, in raport cu orientarea lor teoretica.

Cei care au creat primele tipologii specifice au fost: CESARE LOMBROSSO si ENRICO

FERRI, dar si MAX WEBER,promotorul metodei tipologice (15) .

5. Metoda Comparativa

Este utilizata in paralel sau asociata cu alte metode in toate fazele procesului de cercetare

criminologica, de la descrierea si explicarea fenomenului infractional, pana la prognozarea acestuia, la

toate nivelurile de interpretare- fenomen, fapta penala, faptuitor- , atat in cercetarea cantitativa cat si in

cea calitativa. Nu intamplator , A. BRIMO, afirma ca, prin vocatie si utilizare, metoda comparative

reprezinta metoda cu cel mai lung camp de aplicare in stiintele sociale. (16)9

915. M. Weber, Essay in sociology, New York, 1946, p.17316. A. Brimo, Les methods des scienes sociales, Paris, ed. MONTCHRESTIN, 1972, p.289

12

Referindu-se la metoda comparativa, EDUARD DURKHEIM arata: “ Nu avem decat un anumit

mod de a demonstra ca intre doua fapte exista o relatie logica, un raport de cauzalitate, acela de a

compara cazurile in care ele sunt prezente sau absente simultan si de a cerceta daca variatiile pe care

le prezinta in aceste combinatii diferite de imprejurari dovedesc ca unul depinde de celalalt.“ (17).

6. Metoda de Predictie

Cercetarea de tip previzional este o problema foarte compleza, ea atingand in egala masura dreptul

penal, politica penala, penalogia dar si criminologia.

Problemele legate de previziunea stiintifica in domeniul criminologiei privesc:

- raportul dintre legitatile statistice si prognosticul fenomenului infractional;

- abtinerea cu privire la factorii de predictie de natura individuala

- activitatea de planificare in domeniul prevenirii si combaterii fenomenului infractional.10

1017. Conf. A. Brismo , op.cit.p. 289-292

13

CAPITOLUL III. TEHNICI DE CERCETARE

1. Observarea

2. Chestionarul

3. Interviul

4. Tehnici de documentare

1. Observarea

Ca tehnica fundamentala de pricepere sistematica si planificata a fenomenului infractional,

onservarea ridica probleme legate de adaptarea sa la obiectivele concrete ale cercetarii criminologice,

de adecvarea acesteia la esantioanele studiate si limitele relatiei dintre observatori si observanti.

2. Chestionarul

Chestionarul reprezinta una din tehnicile de cercetare la care criminologii apeleaza des incat ea,

poate fi utilizata in cele mai diferite scopuri, pe esantionare mari, cu o structura eterogena, dispensate

territorial.

Acesta este folosit, in mod deosebit, in acele cercetari ce urmaresc sa stabileasca o evaluare de

ansamblu a fenomenului infractional, in afara datelor statistice oficiale. Studiile de victimizare sau

de autoportret se bazeaza pe tehnica chestionarului, pentru a se obtine cifra neagra a criminalitatii.

Chestionarul este aplicat si in studiile privind reintegrarea post- condamnatorie, predictia

comportamentului delicvent, reactia sociala fata de faptele antisociale, etc.

3. Interviul

Interviul este o tehnica de cooperare verbala intre doua persoane, anchetatorul si anchetatul, ce

permite anchetatorului sa culeaga de la anchetat anumite date cu privire la o anumita tema.

Aceasta constituie o alta tehnica fundamentala de explorare stiintifica utilizata frecvent in

criminologie. El s-a impus ca o tehnica mai flexibila de investigare si aprofundare a unor laturi sau

trasaturi legate nemijlocit de cunoasterea faptelor, si de persoana infractorului ( opinii, atitudinii,

motivatii ). Acesta se deosebeste de chestionar, care este o tehnica adecvata mai ales cercetarilor

efectuate la scara mare, studierii globale a fenomenului.

14

4. Tehnica documentara

Aceasta este o tehnica speciala de recoltare si manipulare a datelor cuprinse in documente.

Operand prin intermediul lecturii documentelor si nu prin contactul uman cu realitatea, ea a fost

consiferata ca fiind o observatie indirecta.

Aceasta tehnica documentara presupune o gama variata de procedee de examinare stiintifica

a documentelor. Pe langa procedeele clasice ( analiza literara, istorica,lingvisitca, etc) au aparut tehnici

noi, in masura sa permita o mai buna impartire a ansamblului criminalitatii in unitati mai usor de

masurat, numarat, clasat, ierarhizat. Intre aceste tehnici noi se evidentiaza analiza de continut si analiza

statistica a criminalitatii.

15

BIBLIOGRAFIE

1. Iancu Tanasescu, Gabriel Tanasescu, Camil Tanasescu, Metacriminologie, ed, CH

BECK, Bucuresti 2008

2. Gheorghe Nistoreanu, Costica Paun, Criminologie, ed. EUROPA NOVA, Bucuresti 1996

3. Prof. univ. dr. Florin Sandu, Lect. Univ. dr. Gheorghe- Iulian Ionita, Criminologie

teoretica si aplicata, editia a III-a , editura Universul Juridic Bucuresti 2010

4. Valeriu Cioclei , Manual de criminologie, editia a IV-a, ed. CH BECK, Bucuresti 2007

5. Prof. univ. Dr. Tudor Amza, Lect. Univ. dr. Cosmin Petronel Amza, Criminologie- tratat

de teorie si politica criminologica, ed. LUMINA LEX, Bucuresti 2008

6. Stanoiu Rodica Mihaela, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998

16

17