UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAṢI

Facultatea de Drept

Criminalul în serie

Indrumător

Lector univ. Dr. Maria Ioana MĂRCULESCU-MICHINICI

Studenţi

Andreea Sîrbu 2A6 Lavinia-Geanina Vararu 2A6

2016

Planul lucrării

I. Definiţie. Consideraţii generale

II. Caracteristicile comportamentale

III. Factori determinanți ai comportamentului criminal

IV. Aderarea criminalilor la grupuri, echipe, parteneriate:

1. Cuplurile ucigaşe2. Partenerii3. Grupurile ucigaşe4. Categorii de criminali în serie

V. Cazuri marcante în istorie

VI. Situaţia în România

VII. Concluzii

VIII. Bibliografie

Secţiunea I. Consideraţii generale. Definiţie

De criminalitatea în serie au fost preocupați opinia publică și organele judiciare. Însă ce presupune existența unui criminal în serie? Un criminal în serie este definit ca fiind un individ care a omorât trei sau mai multe persoane pe o perioadă de timp mai mare de o lună, cu o perioadă de “pauză” între crime şi a cărui motivare pentru a ucide este de cele mai multe ori pusă pe seama unor probleme mentale.

Definiţia cea mai cuprinzătoare a criminalului în serie este cea a lui Egger, profesor asociat de justiţie socială la Universitatea din Sangamon:

„O crimă în serie se constituie atunci când unul sau mai mulţi indivizi (bărbaţi, în cea mai mare parte a cazurilor) comit o a doua omucidere şi/sau altă crimă ulterior; este fără predeterminare (nu există o relaţie prealabilă între autor şi victimă); survine într-un moment distinct şi, aparent, nu are nicio legătură cu omuciderea iniţială, fiind, în general, comisă într-o zonă geografică diferită. În plus, mobilul nu este tentaţia câştigului material, ci pare să fie dorinţa de a-şi exercita puterea asupra victimelor. Acestea din urmă pot avea o valoare simbolică, sunt percepute ca fiind neînsemnate şi se află, cel mai adesea, în imposibilitatea de a se apăra singure sau de a-i alerta pe ceilalţi. De asemenea, ele sunt frecvent percepute ca nefiind prea puternice, din pricina situaţiei lor în timp şi spaţiu sau a statutului lor în mediul căruia îi aparţin (vagabonzi, prostituate, muncitori imigranţi, homosexuali, copii pierduţi, femei singure sau în vârstă).”

Alte surse definesc criminalul în serie ca fiind acel criminal care comite mai multe omoruri la intervale de timp relativ mari, având ca mobil obţinerea unor senzaţii extreme, legate de fantasme sexuale perverse şi (sau) de impulsuri sadice de dominare şi manipulare a victimelor. De multe ori, există un element specific anumitor crime cum ar fi cele pasionale, în care elementul de bază este unul legat de atracţia fizică, dar criminalul poate omorî si din alte motive, cum ar fi: mânie, bravură, avantaje financiare şi nevoia de a atrage atenţia asupra lui. Crimele sunt comise în acelaşi fel şi, de regulă, victimele au ceva în comun: ocupaţia, rasa, sexul, vârsta.

Secţiunea II. Caracteristicile comportamentale

Mulţi dintre criminalii în serie prezintă următoarele caracteristici, chiar dacă acestea nu se regăsesc la fiecare dintre ei:

Criminalii în serie sunt adesea oameni inteligenţi, cu un IQ ridicat În cele mai multe cazuri, nu pot să-şi păstreze locul de muncă Sunt abandonaţi de părinţii naturali şi crescuţi de părinţi adoptivi la vârstă fragedă Familiile din care provin au de multe ori probleme cu alcoolul, psihice, de

comportament, supunându-i frecvent la tratamente inumane O bună parte dintre ei sunt piromani Torturează animalele Sunt persoane cu probleme mintale: schizofrenie în diferite forme Pot avea devieri comportamentale grave (canibalism – Jeffry Dahmer)

După părerea autorilor “Enciclopediei ucigaşilor în serie”, acestea ar fi tiparele de comportament agresiv episodic:

Comportament ritualic; Instabilitate mentală; Impulsivitate; Tulburări severe de memorie şi incapacitatea de a spune adevărul; Tendinţe sinucigaşe; Tendinţe permanente de a comite agresiuni; Hipersexualitate şi comportament sexual anormal; Leziuni craniene şi suferite la naştere; Tendinţa continuă de a consuma droguri şi abuzul de alcool; Victime ale abuzurilor fizice şi/sau psihice în copilărie; Rezultat al unei sarcini nedorite/dificile Nefericire în copilărie, având ca efect incapacitatea de a găsi fericirea; Cruzime extraordinară faţă de animale; Atracţie faţă de incendii, fără vreun interes de natură infracţională; Simptome de dezechilibru neurologic; Dovezi de tulburări/anomalii genetice; Simptome biochimice; Sentimente de lipsă de putere şi inadaptare.

Pe baza unor interogatorii sistematice ale celor 36 de criminali în serie aflaţi în închisorile americane între 1979 şi 1983, Burgess a propus un „model motivaţional al omuciderii sexuale”, adică un proces general, în cinci faze, care explică modul în care un individ devine criminal în serie (vezi Tabelul 1).

a) Un mediu social ineficient, în care copilul nu reuşeşte să înnoade legături cu familia sa, fiind, cel mai adesea, victima abuzurilor, părăsirii ori neglijării din partea părinţilor sau a celor care îl supraveghează. Când un copil creşte, intensitatea iubirii pe care o simte faţă de părinţii sau de apropiaţii lui şi a celei pe care o primeşte reprezintă factorul decisiv pentru o sociabilitate reuşită. Dar, în egală măsură, familia trebuie să înlesneasă preponderent legăturile cu mediul social. În cazul criminalilor studiaţi, părinţii nu acordă nicio atenţie şi se arată indiferenţi faţă de copilul lor. Cel mult, ei stabilesc regulile de comportament, neîngrădindu-i copilului să facă în mod clar distincţia dintre bine şi rău. Astfel, copilul poate fi pedepsit pentru un gest efectiv anormal, dar sancţiunea nu este percepută ca o lecţie îndreptăţită şi exemplară („toţi copiii fac, într-o bună zi, o prostie”). Părinţii nu ajută copilul. Unii îl subalimentează („fiul meu trebuie să fie puternic şi să se descurce singur”). Alţii merg până la a-l considera responsabil de propriile sale probleme. Îl auzi frecvent pe câte un criminal în serie spunând: „Aşa am fost crescut”.

b) Evenimente destabilizatoare, care survin foarte devreme în copilărie, precum abuzurile fizice şi sexuale şi care le dirijează motivaţiile şi viaţa socială; gândurile lor se fixează pe aceste evenimente traumatice şi îi fac să se simtă lipsiţi de apărare. Într-o dezvoltare normală, copilul ar fi cunoscut unele valori şi experienţe canonice (boală, moarte) şi altele în afara acestora (traumatisme directe – victima maltratărilor şi indirecte – martor al violenţei familiale sau în alt mediu). În cazul nostru, copilul ar fi trebuit să fie asistat şi protejat de către apropiaţii săi, dar familia sa, exact ca şi societatea n-a văzut sau nu a vrut să vadă această experienţă ca dezechilibrantă. Neputinţa şi teama îl sufocă psihologic. De aici rezultă eşecul subiectului de a se dezvolta normal. Bătut, pângărit, copilul se închide, treptat, în sine. În cel mai bun caz, resentimentul său este izolat şi stăpânit, dar suficient de neliniştitor pentru a-l inhiba şi a-l face să refuze orice relaţie cu altcineva. În cel mai rău caz, această emotivitate este însoţită de gânduri traumatizante, culpabilizante sau imposibil de înăbuşit, pe care nu le potoleşte decât prin agresivitate. Până la urmă, ajunge să-i urască atât de profund pe persecutorii săi încât nu-i va ierta niciodată. Se arată rece, distant şi inuman faţă de ceilalţi, foarte curând incapabil de răspunsuri afective şi de adaptabilitate socială, trăind pentru moartea celorlalţi – acesta este eşecul de a stabili relaţii interpersonale satisfăcătoare.

c) Fantasmele violente, de control şi de dominaţie, îi compensează traumatismele; de aici rezultă o personalitate negativă, care îl determină să îşi caute satisfacţia personală fără a mai ţine cont de consecinţele acestui fapt asupra celorlalţi; fără portiţe de scăpare, el invidiază modelul deviant al persecutorului său (identificare) pentru a-şi vindeca suferinţele (compensaţie). Repetarea şi/sau obsesia traumatismelor îl aduc mereu în acelaşi impas: să-şi trăiască durerea sau să-şi construiască pe îndelete scenarii imaginare. Ca atare, întreţinând un monolog interior, rupt de realitate, el judecă faptele după propria sa logică şi cade în generalizări, nesocotindu-se responsabil şi, astfel, dezvinovâţindu-se. Minciuna îi permite să fugă de realitate. Dă frâu liber imaginaţiei. Coşmarurile sale, ale căror teme principale sunt dominaţia, violenţa şi moartea, devin atât de vii încât capătă forma fantasmelor obsedante. Aceasta este fixaţia psihologică de trăire traumatică. El îşi arogă forţa stăpânului, care îi lipseşte atât de dureros, pentru ca altcineva să-i ia locul de victimă (lovindu-şi părinţii, de exemplu). Pervesiunea, ca nucelu central al personalităţii sale, se naşte din faptul că vrea să-l facă să sufere pe un nevinovat, ceea ce un nevinovat, ca el, a suferit. Aceste halucinaţii se exteriorizează prin alarmante trăsături de caracter infantile: izolare socială, fuga de acasă, autoerotism, revoltă, minciună cronică, agresivitate, jocuri dramatice… El învaţă să devină un la fel de abil manipulator ca şi persecutorul său. Dar mai ales atunci când îi este imposibil să vorbească şi când suferinţa sa nu mai poate fi refulată, interiorizarea ajunge la saturaţie, iar fantasma se descarcă violent.

d) Comportamentele auto- şi heteroagresive din primii ani devin mai violente în timpul adolescenţei şi al vârstei adulte; prima trecere la fapte îi trezeşte întreaga energie fantasmatică, îl dezvăluie în ochii lui şi se exprimă cu o conotaţie sexuală. La început, este frecventă cruzimea faţă de animale şi copii. Apoi, ca printr-o lungă ucenicie care, treptat, îl apropie în fiecare zi mai mult de fantasma criminală, se dedică jocurilor dramatice (p. 19), dă foc obiectelor, le strică – totul cu aceeaşi indiferenţă pe care mediul său social a manifestat-o faţă de el. Pentru prima oară, subiectul se afirmă, se exteriorizează, îşi stăpâneşte temerile, ceea ce îl ridică în ochii săi şi îl excită deosebit de tare. Agresiunea se explică în trei timpi:

1. creşterea în forţă a fantasmelor – însoţită de instabilitate, anxietate şi nervozitate – ale cărei cauze pot fi interne sau externe subiectului (ca presiunea într-o oală închisă ermetic); 2. factorii de stres la nivelul sistemului nervos central declanşează trecerea la fapte pentru a evacua tensiunea pe care sistemul nu mai poate s-o regleze (un fel de supapă de siguranţă, care lasă să iasă surplusul de aburi); 3. descărcarea este eliberatoare şi fantasmele se focalizează asupra unei victime, reduse la starea de obiect, ceea ce îi procură plăcere şi uşurare – de unde şi absenţa remuşcărilor.

e) O retroacţiune a fantasmelor agresive, care, accelerată de eşecurile şi izolarea socială, îl determină să repete şi să-şi legitimeze purtările violente; de aceea îşi planifică agresiunile, îndreptându-şi greşelile şi rafinându-şi fantasmele – acesta este cercul vicios. Hiperafectivitatea, sporită din pricina unei fantasme omniprezente, nesăţioase şi irezistibile, va reveni, mai devreme sau mai târziu, în atac şi va produce aceleaşi efecte: asemenea narcomanului lipsit o vreme de droguri, este obligat să crească doza pentru a obţine aceleaşi efecte. Pentru el, a reîncepe este, în egală măsură, un mod de existenţă căruia mediul său familial i-a negat existenţa. În consecinţă, violenţa sa se agravează în timp: efracţii, incendieri,

agresiuni, violuri, omucideri nonsexuale însoţite de tortură, mutilare, necrofilie etc. Nu reţine decât scenariile care prezintă un minimum de riscuri şi un maximum de avantaje.

Pentru asasinul în serie, ”motivul” se află atât de bine şi adânc înrădăcinat în psihicul său, încât victima trebuie să aparţină unui anumit gen, cum ar fi de exemplu, să poată fi inclusă într-o categorie largă de persoane (femeile şi copiii) şi să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.

E adevărat, însă, că unii criminali în serie îşi selectează cu precizie victimele. De exemplu, Joseph Mendley ucidea numai femei roşcate. Ramiro Artieda omora numai femei care semănau cu logodnica ce îl abandonase. Complicaţiile  se nasc atunci când, datorită incapacităţii unui criminal de a-i identifica pe membrii grupului său ţintă, acesta ajunge la atacuri  cvasi-întâmplătoare. În ciuda afirmaţiei că nu făcea decât „să cureţe” străzile de prostituate, Peter Sutcliffe primejduia viaţa tuturor femeilor care se aflau întâmplător noaptea pe străzi, atacând şi omorând o serie întreagă de femei, chiar dacă nu erau prostituate.

Aşa cum absenţa mobilului îi îngreuneaza munca poliţistului de a întocmi o listă de suspecţi, tot astfel şi natura unei crime cu autor necunoscut face ca schimbul de informaţii între organele judiciare să fie dificil. Acest lucru e valabil mai ales în Statele Unite unde, pe lângă marea întindere a teritoriului, există o atitudine păgubitoare a multor autorităţi statale care-şi supraveghează teritoriile. Până când nu apare un tipar special al crimei, e puţin probabil ca asasinatele să fie comparate între ele, chiar dacă e vorba de state învecinate. Astfel, criminalul are suficient timp la dispoziţie să mai poată comite şi alte crime sau să se afle deja într-un alt stat.

Secţiunea III. Factori importanţi

Majoritatea criminalilor în serie s-au fost confruntat cu situaţii marcante în copilărie. Există o strânsă legătură între aceste traume suferite în copilărie şi modul în care aceştia şi-au dezvoltat gândirea şi mentalitatea de criminal.

A) Familia este cea care joacă cel mai important rol în dezvoltarea unui copil. Lipsa acesteia determină confuzie în mintea copilului deoarece familia este cea la care acesta se raportează şi care-l ajută să-şi creeze relaţiile cu societatea si totodată, derapaje în dezvoltarea mentală, fizică şi psihică a copilului.

B) Lipsa de compasiune din cadrul familiei, faptul că nu comunică cu aceasta duce de multe ori la situaţia în care copilul îşi creează o lume a lui unde-şi găseşte. Astfel, el se depărtează de realitate şi devine confuz şi singur. Încercând să-şi creeze o identitate a lui şi neavând ajutorul societăţii, al familiei deviază de la comportamentul uman normal la cel de psihopat, de neadaptat al societăţii. Pentru copil, părinţii reprezintă modelul lui în viaţă. Comportamentul familiei fiind unul deviat şi neadecvat afectează copilul în dezvoltarea mentală.

C) Criminalul in serie  ucide şi din motive psihologice. Nu de puţine ori  specialiştii au constat că o traumă din copilărie sau adolescenţă care au marcat persoana respectivă pe viaţă, a dus la producerea unor crime după aceeaşi tipologie, de exemplu: se găseşte o victimă moartă, un cadavru într-un gang cu gâtul tăiat cu o garoafă roşie lângă, cu braţele acoperându-i faţa. Victima este descoperită luni dimineaţă, peste o săptămană descoperind o altă victimă. Acest lucru se întâmplă timp de câteva luni.

Secţiunea IV. Aderarea criminalilor la grupuri, echipe, parteneriate

Indiferent de modul de operare a fiecărui criminal, e mai “sigur” să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre crimă. Mai mult, caracterul individualist al criminalului în serie face imposibilă situaţia în care el să fie capabil sau dornic de a-şi împărtăşi nevoile şi plăcerile altcuiva. Această concluzie reiese, în conformitate cu statisticile, din faptul că el trăieşte o viaţă paralelă sub chipul unui salariat demn de încredere, onorabil cap de familie şi bun vecin.

Cu toate acestea, este surprinzătoare frecvenţa cuplurilor, parteneriatelor şi grupurilor criminale deşi, în acest caz indivizii depind unul de celălalt.

1. Cuplurile ucigaşe

Sensul obişnuit se referă la o pereche (bărbat-femeie), aproape întotdeauna împlicaţi într-o relaţie sexuală în care bărbatul e, în general, partea dominantă. Se observă un fenomen interesant şi anume că, în vreme ce ambii parteneri au, ca indivizi, înclinaţii degenerate, personalitatea lor combinată” se dovedeşte mortală doar atunci când sunt împreună. Pentru acest fenomen, francezii au născocit expresia “folie a deux” (“iluzie împărtăşită de două persoane legate emoţional”). Printre cele mai cunoscute cupluri ucigaşe se numără englezii Ian Bradly - Myra Hindley şi australienii David - Catherine Birnei.

2. Partenerii

Noţiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe relaţii sexuale. De obicei, după arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemplele sunt William Burke - William Hare, scoţienii care mutilau cadavrele.

3. Grupurile ucigaşe

In orice discuţie pe tema grupurilor ucigaşe, se menţionează numele lui Charlie Manson, deşi “familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen izolat. Cu toate că nu există un model general, aşa cum s-ar putea descoperi printre cuplurile şi partenerii criminali, grupurile s-au dovedit instrumente foarte eficiente ale crimelor multiple, persoanele componente fiind unite, în cele mai multe cazuri, de un ideal comun creat de propriile lor închipuiri. De fapt, adeseori, grupurilor ucigaşe li se pot aplica foarte bine acelaşi principiu de folie a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili de a comite o crimă, dar, adunaţi sub aripa unui grup cu o cauză comună şi un lider, pot fi cuprinşi de un val de “nebunie” colectivă.

4. Categorii de criminali în serie

Din analize psihologice aprofundate, s-a stabilit că asasinii în serie se încadrează în anumite categorii în funcţie de motivele săvârşirii crimelor lor:

A) VIZIONARII

Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la unele “voci” sau alter ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la justificarea şi legitimarea actului crimei. De exemplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de voci şi de ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el şi numai el putea evita un seism catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza naturii psihopatice a comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii mai uşor de indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte. Criminalii în serie din această categorie suferă de tulburări psihice, ruperi de realitate, crezând că sunt altă persoană sau că sunt selectate să omoare de către entităţi, cum ar fi: Diavolul sau Dumnezeu.

Herbert Mullin credea că victimele războiului din Vietnam preveneau California de la un cutremur. Mullin spunea că tatăl său l-a instruit prin telepatie să sporească numărul victimelor sacrificate în numele naturii pentru a amâna un cutremur catastrofal care ar fi aruncat California în ocean. David Berkowiz este un alt exemplu de criminal vizionar. El susţinea că un demon îi transmitea ordine prin intermediul câinelui vecinului său să comită crime.

B) CRIME MISIUNE/ Misionarii

E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de “elementele sale indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupaţie, orice religie şi orice credinţă politică, deşi în cele mai multe cazuri, grupurile ţintă sunt alese deoarece ele constituie obiectul condamnării societăţii – practicantele prostituţiei, homosexualii şi minorităţile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de indian în vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate şi ucise. Carroll Cole executa “femeile libertine”.

Cei care au o aşa-zisa misiune de îndeplinit justificau actele lor ca debarasând lumea de a anumită categorie de persoane pe care ei o consideră insuportabilă cum ar fi homosexualii, prostituatele sau oamenii de diferite etnii sau religii. Unii văd aceste acte ca menite să înlăture o aşa numită boala socială. Ted Kaczynski (The Unabomber) avea ca ţintă universităţile şi industria aeronautică. El a scris un manifest pe care l-a distribuit cu ajutorul mass-mediei prin care spunea că vrea ca societatea să se reîntoarcă la perioada în care tehnologia nu era o ameninţare pentru viitorul ei susţinând că revoluţia industrială şi consecinţele ei au fost un dezastru pentru rasa umană. În cazul lui, ancheta a durat mai bine de zece ani de zile şi a fost prins cu ajutorul fratelui lui, care văzând la televizor fragmente din manifestul fratelui a remarcat unele asemănări cu scrisorile pe care acesta i le trimitea lui şi aşa s-a ajuns la prinderea lui Ted Kaczynski. Rămâne una dintre figurile remarcabile printre criminalii în serie ai SUA.

C) HEDONIŞTII

Acest tip de criminali în serie caută senzaţii şi au plăcere în urma crimei, căutând victime că să-şi satisfacă aceste plăceri.

Constituie o categorie complexa care include genul de ucigaşi pentru care, în sens larg, “plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale acestei categorii :

  Cei care ucid din voluptate;   Ucigaşii din emoţie;   Ucigaşii pentru câştig.

Sexul este unul din motivele principale ale acestor criminali în serie, iar fantezia joacă un rol important în actele lor de violenţă. Gradul de plăcere sexuală depinde de cât de mult a fost torturată şi mutilată victima. De multe ori, folosesc arme care au contact direct cu victima cum ar fi un cuţit. Keneth Bianchi omora femei şi tinere de vârste diferite, rasă pentru că necesităţile lui sexuale aveau un grad diferit de simulare şi intensitate. Jeffry Dahmer căuta iubitul perfect, frumos care să i se supună. Pe parcurs ce dorinţa lui a crescut, el a experimentat droguri şi alcool. Nevoia lui crescândă de simulaţie a fost demonstrată prin faptul că acesta dezmembra victimele ale căror cap şi organe genitale le păstra. El experimenta canibalismul pentru că victimele lui “vor fi întotdeauna o parte din el”. Un alt motiv pentru a ucide la acest tip de criminali este adrenalina pe care o au atunci când induc teroare şi spaimă victimelor. Acestea pot obţine o satisfacţie din crimă pe parcurs

ce aceasta devine cu timpul mai elaborată, mai rafinată şi complexă prin metodele folosite. Mulţi dintre ei tind să comită crima perfectă şi cred că nu vor fi prinşi. Robert Hansen îşi ducea victimele într-un loc pustiu unde le elibera ca apoi să le vâneze omorându-le. În una din scrisorile adresate zonei de port a oraşului San Francisco, ucigaşul Zodiac scria: “crima îmi dă cea mai mare satisfacţie, este chiar mai bine decât o partidă de sex”.

D) UCIGAŞII PETRECĂREŢI Ucigaşii petrecăreţi (spree killers), respectiv acei ucigaşi în serie care comit omorurile de o maniera continuă, fără perioade de acalmie, fiind in permanenţă în căutarea excitaţiei, a banilor sau a obiectelor de valoare.

E) OTRĂVITORII SAU ASIXFIATORII Această categorie cuprinde medici, asistente medicale, doici, părinţi adoptivi, toţi aceştia au in comun controlul total asupra victimelor, dar motivaţiile lor sunt extrem de diverse, antagonice uneori, mergând de la agonie până la altruism (eutanasie).

F) UCIGAŞII PSIHOTICI Acest tip de criminali în serie acţionează sub imperiul unor halucinaţii sau deliruri.

G) PSIHOPATICII Aici întâlnim acei ucigaşi in serie care au o personalitate antisocială si tendinţe sexuale sadice care, de regulă, comit un număr mare de fapte (vezi Jeffry Dahmer).

H) PRĂDĂTORII SEXUALI Acest tip de criminal în serie are la bază motivarea sexuală cu o tentă de răzbunare decât de realizare a unor fantasme; această motivaţie poate fi dublată de dorinţa câştigului, caz în care uciderea este însoţită de jefuirea victimei. Este categoria cea mai puţin întâlnită până în prezent.

I) PUTEREA ŞI CONTROLUL/ Căutătorii de putere

Controlul şi puterea pot fi motive puternice pentru crimă. Mulţi dintre acest tip de criminali sunt cei care au fost abuzaţi în copilărie, lăsându-i fără putere şi inaptabilitate ca adulţi. Cei care caută puterea şi controlul în urma unei crime abuzează sexual de victimă pentru a o domina. Tot aici putem adăuga şi confortul material ca motiv pentru crimă. În acest caz, victimele sunt apropiaţi ai familiei şi membrii ai acesteia. Acest tip de criminali lasă să treacă un timp între crime pentru a nu da de bănuit membrilor familiei şi poliţiei. Majoritatea criminalilor din această categorie sunt femei.

O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de sine este dorinţa de a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un asemenea grad, încât se ajunge ca aceasta să servească drept mobil intrinsec al crimei. Explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori biologici, psihologici şi sociali. Cele biologice şi psihologice presupun că atitudinea criminală rezultă din punerea în evidenţă a stărilor mentale şi psihologice care diferenţiază criminalii de noncriminali. Explicaţiile sociologice caută să explice comportamentul criminal în termeni demografici.

J) UCIGAŞII ÎN SERIE “ÎN ECHIPĂ” Este ucigaşul în serie care comite omoruri alături de alte persoane, fie de acelaşi sex, fie de sex opus. Motivele sunt în aceste cazuri diverse, pornind de la cele materiale mergând până la cele tipice ucigaşului în serie, respectiv cele legate de impulsuri sexuale perverse şi sado-dominatoare. Un element care separă această categorie de criminali în serie este acela că, de obicei, criminalii în serie „în echipă” nu sunt capabili să comită crima singuri; ideea de echipă, de control a echipei şi în acelaşi timp, de siguranţă le dă un impuls criminal pe care altfel nu l-ar avea.

K) UCIGAṢUL ÎN SERIE “PROBLEMA DE SĂNĂTATE MINTALĂ”

Tulburările psihice de care suferă duc la abolirea discernământului şi de aceea nu răspunde penal, conform stării sale psihice, acţionează de o manieră hazardată şi inexplicabilă.

L) CRIMINALI ÎN SERIE CU PROFESII MEDICALE

Cei cu profesii medicale sunt numiţi “Îngeri ai morţii”, oameni fascinaţi de ideea de viaţă şi de moarte, de posibilitatea de a determina într-un anumit moment dat una dintre ele. Mulţi dintre aceşti criminali omoară pentru că în mintea lor au senzaţia că eliberează persoana omorâtă de o suferinţă îndelungată sau pentru simplul motiv că pot. Unul dintre aceşti criminali a fost Jane Toppan, care a declarat în cadrul procesului său că “era excitat de ideea de moarte”. Ea administra o substanţă letală victimelor selectate şi le ţinea la pieptul ei în timp ce acestea mureau.

M) CRIMINALII ORGANIZAŢI

Criminalii organizaţi au un IQ de 123. De multe ori, îşi plănuiesc crimele în detaliu, îşi răpesc victimele omorându-le într-un loc şi lăsând cadavrul în alt loc sau ademenesc victima folosindu-se de un atuu al lor sau de o stare a sănătăţii precară, neadevărată, pe care o arată. De exemplu, Ted Bundy se folosea de o invaliditate aparentă pentru a-şi racola victimele. Alţi criminali au ca victime prostituatele care sunt dispuse să acompanieze străini. Acest tip de criminali, având o inteligenţă nativă, au capacitatea de a-şi ascunde foarte bine urmele, de a îngropa victima într-un loc pustiu sau de a ascunde cadavrul în locuri în care sunt greu de găsit (vezi Gary Ridgway). Aceştia sunt prinşi cu ajutorul rudelor, al cunoştinţelor cu care s-au întâlnit în perioada în care au comis crimele şi care i-au denunţat.

N) FEMEI CRIMINALE ÎN SERIE

Acest tip de criminali în serie este rar întâlnit. Ele tind să omoare bărbaţii pentru avantaje materiale şi de multe ori sunt ataşate emoţional de victimele lor şi simt nevoia de a avea o relaţie cu persoana înainte de a o omorî.nEle comit crimele în locuri precum propria locuinţă, spitale sau locuri diferite din acelaşi oraş. Metodele femeilor criminale în serie sunt: împuşcarea (20%), sufocarea (16%), înjunghierea (11%) şi înecarea (5%). Unele femei comit crime pentru avantaj material, altele pentru atenţie. Multe dintre femeile criminali în serie au ca motivaţie pentru a ucide, cum ar fi abuzul sexual, abuzul din copilărie. Un element specific al femeii criminal în serie care determină motivul crimei este aşa-numita “father figure” pe care nu a avut-o în copilărie şi pe care încearcă să-l găsească în maturitate, atunci când nu-l găseşte sau când este dezamăgită îl omoară. Putem categorisi femeile criminale în serie ca: văduve negre, îngerii morţii, predatori sexuali, răzbunarea, profitul în urma crimei, crima în echipă.

O excepţie de la acest fel de criminali în serie este Aileen Wuornos care omora în natură, nu în propria locuinţă, folosea puşca în loc de otravă, omora necunoscuţi în loc de prieteni sau membri ai familie.

            Cel mai prolific caz de femeie criminal este Elizabeth Bathory. Contesa de Bathory de Ecsed (Bathory Erzsebet – Ungaria 17 august 1560- 21 august 1614) era o contesă din renumita familie Bathory. După moartea soţului ei, ea împreună cu patru colaboratori au fost acuzaţi de torturarea şi uciderea a sute de tinere, circa 600. Elizabeth credea că sângele o întinereşte şi dacă, se scălda în el va fi tânără mai mult timp. Se spune că în unele cazuri îşi muşca victimele de gât şi umplea cada din camera ei cu sângele acestora.

            Elisabeth nu a fost nici judecată, nici condamnată, dar după ce familia ei a pierdut puterea în Ungaria, ea a fost întemniţată în anul 1610 în castelul Csyte unde a rămas până la moarte.

Secţiunea V. Cazuri marcante în istorie

1. Andrei CIKATILO

În 1978, prima lui victimă cunoscută, o adolescentă a fost găsită moartă într-o pădure de lângă Rostov, un port din sud-estul fostului U.R.S.S.. În urma acestei descoperiri, a fost trimis în faţa plutonului de execuţie, un cunoscut pervers sexual. De-a lungul anilor care au urmat, lista celor care au disparut s-a facut tot mai lungă, iar descoperirile de cadavre mutilate au tulburat cu regularitate viaţa paşnică a oraşului. La un moment dat, s-au descoperit opt cadavre într-o singuăa lună. Ucigaşul proceda întotdeauna la fel. Cu un al şaselea simţ, dăruit animalelor de pândă şi răufăcătorilor înnăscuţi, el îşi agăţa victimele dintre cei slabi şi vulnerabili, aflaţi la periferia societăţii, cutreierand străzile şi gările în căutarea celor fără adăpost, cărora era puţin probabil să li se simtă lipsa sau urmărea copiii care mergeau singuri la şcoală.

În ciuda vânătorii declanşate de poliţia din Rostov până în Siberia şi care era condusă de investigatori priceputi, autorităţile păreau neajutorate în faţa listei de atrocităţi comise. Acestea începuseră să se extindă şi în statele învecinate: Ucraina şi Uzbekistan. Odată poliţiştii au arestat un suspect. Acesta s-a sinucis în închisoare în aşteptarea procesului, iar şirul crimelor a continuat să crească nestingherit. În 1979, a fost ridicat un barbat aflat într-o zonă împădurită izolată, dar acesta i-a convins pe poliţişti că era un simplu vagabond. După ce i-au luat numele şi i-au notat semnele particulare, omul a fost lăsat să-şi vadă de drum. Acelaşi bărbat a fost adus la interogatoriu 5 ani mai tarziu, când a fost găsit în apropierea locului unei crime, având în geantă o franghie şi un cuţit. El a fost supus unui test sangvin care a demonstrat că grupa lui de sânge diferea de cea descoperită în urma testelor făcute pe probele de spermă recoltate de la unele cadavre. Ca

atare, suspectul a fost eliberat imediat. El se numea Andrei Romanovici Cikatilo. Poliţia rusă nu avea cunoştinţă de acele cazuri extrem de rare în care secretiile provenind din diverse părţi ale corpului puteau avea grupe serologice diferite. Cikatilo era unul din aceste cazuri.

Abia în noiembrie 1990 a început să se strângă lanţul în jurul “Spintecatorului din Rostov”. Un ofiţer de poliţie l-a oprit pe Cikatilo în plină stradă, deoarece a zărit pete de sânge pe faţa lui. Când a aflat că în acel timp s-a petrecut o altă crimă în pădure, ofiţerul a raportat superiorilor săi incidentul cu petele de sânge. Cikatilo a fost pus sub supraveghere. Pe data de 20 noiembrie, poliţiştii l-au vazut apropiindu-se de un tânăr într-o gară. Cikatilo a mărturisit comiterea a nu mai puţin de 55 de crime, deşi aşa cum a recunoscut chiar el la început, “s-ar putea să fi existat şi altele”.

Dupa arestare, Cikatilo a fost supus unor controale psihiatrice minuţioase. Deşi el poate fi inclus în mare în categoria ucigaşilor care acţionează din voluptate, cerinţa lui de bază pentru actul sexual se împleteşte printre altele şi cu viziuni fantastice. Către sfârşitul primei săptamâni a procesului său, Cikatilo a insistat să se adreseze Curţii. Pe lângă recunoaşterea vinei sale, el a relatat despre privaţiunile suferite de mic copil în casa lui şi despre copilăria “groaznică” pe care a avut-o. El a mai povestit şi despre faptul că fratele lui a fost mâncat de viu de ţăranii ucrainieni flămânzi care fuseseră privaţi de hrană în urma colectivizării forţate a lui Stalin. În finalul discursului său, Cikatilo a declarat: “Eu sunt o greşeala a naturii, o bestie”. A fost condamnat la moarte prin împuşcare şi executat.

2. Jack “Spintecatorul”

Timp de trei luni, între sfârşitul lunii august şi până la începutul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de est al Londrei a fost martora unei serii de crime odioase—încă nerezolvate. Asasinatele se caracterizau printr-o sălbăticie nemaiîntâlnită; fiecare dintre cele cinci victime—toate prostituate—au fost atacate pe la spate şi li s-a tăiat beregata; în patru cazuri corpurile au fost supuse unor asemenea mutilări şi disecţii, cum numai o minte bolnavă sau un maniac sexual putea să-şi imagineze. Durata acestui mister, care s-a transformat probabil in seria celor mai faimoase crime din lume, a dat nastere unei biografii foarte ample.

Secţiunea VII. Situaţia în România

În România este mai dificil să se obţină calitatea de criminal în serie. De ce? Oare poliţia română e atat de eficientă în descoperirea eventualilor criminali în serie? Este posibil. Dar mai sunt şi alte motive la mijloc. Datorită unei mentalităţi bine întipărită în mintea românului, acest “instinct criminal” este destul de bine suprimat şi stăpânit. Am putea spune că în România mai frecvente sunt infracţiunile de tâlhărie, furt, de viol decât de crimă, omucidere.

Un alt motiv pentru care în România nu prea se întâlnesc cazuri de criminali în serie este absenţa oraşelor cu milioane de locuitori. Cel mai mare oraş din ţară, din punct de vedere demografic, este Bucureşti, capitala ţării. Aş putea spune că în S.U.A ,de exemplu, cele mai

multe crime în serie se produc în acele mari metropole, cum ar fi Los Angeles, New York, Chicago, Milwakee, New Orleans. Dar criminali în serie apar şi în oraşe mici, cu oameni care se cunosc de o viaţă. Este exemplul orăşelelor din Scoţia sau Ţara Galilor de la începutul anilor 1950. Criminologii şi poliţia au ajuns la concluzia că ucigaşii în serie apar mai ales în oraşele mari, dar nu exclud nici oraşele de provincie. Orice om de pe stradă, om obişnuit poate deveni ţinta unui criminal în serie. Cel puţin aşa spun autorii “Enciclopediei ucigaşilor în serie ” Brian Lane şi Wilfried Gregg.

Unul dintre cei mai periculosi criminali în serie de la noi din ţară a fost un student la Facultatea de Medicina pe nume Râmaru. Acest tânăr melancolic şi singuratic ucidea doar în zilele ploioase şi mohorâte. A fost descoperit cu ajutorul unui fragment de reţetă pe care rămăsese lizibilă ştampila medicului. Din cauza legilor aspre din perioada anilor ’60, a fost condamnat la moarte.

Secţiunea VII. Concluzii

            Criminalii în serie sunt fiinţe umane la origine, dar care din vina lor, a familiei, a altor persoane sau evenimente, au ajuns să comită crime multiple, denaturându-li-se caracterul de homo sapiens sapiens. Ei devin nişte pericole reale pentru societate şi trebuiesc reabilitaţi atunci când este posibil (deşi cazurile sunt rare), iar în caz contrar fiind necesar a îi pedepsi conform legii.            Fenomenul crimelor în serie a fost, este şi va fi prezent în societate. Problema se pune CUM reuşeşte societatea să controleze acest fenomen.            Din punct de vedere psihologic, criminalii în serie sunt fiecare în parte un subiect interesant care poate reprezenta o provocare pentru specialiştii în domeniu, pentru că unii ucid din placere, alţii de nevoie (e cazul asasinilor platiti), altii pentru foloase materiale etc.

Toate activitatile de prevenire şi combatere a criminalitatii desfăşurate de poliţie, de cele mai multe ori( nu neapărat în România) dau greş, iar până ajung să fie prinşi, criminalii în serie ucid în continuare. De exemplu, în cazul lui Jack Spintecatorul care nu a fost descoperit niciodată şi astăzi mai sunt întrebări înecate în mister. Ucigasii periculosi sunt pedepsiţi cu incarcerarea în închisori de maxima securitate, în Romania o astfel de inchisoare aflându-se la Rahova, iar în ţările în care încă nu a fost abolită pedeapsa capitală, se va recurge la aceasta.

Secţiunea VIII. BIBLIOGRAFIE

1. Manual de criminologie – Valerian Cioclei

2. Enciclopedia Criminalilor in serie – Michael Newton

3. Crimele în serie – Kate Pilgrim

4. Enciclopedia criminalilor in serie – Bryan Lane si Wilfried Gregg