Crimă Pe Palier

9
Crimă pe palier Ion Băieșu PERSONAJELE PAMFIL AVOCATUL DOCTORIA FOTO!RAFA M"N" #ISU FILOFTEIA Holul unui bloc. În dreapta și în stînga – ușile a două apartamente, iar blocului, care coboară spre etajul inferior și urcă spre etajul superior. intra și ieși majoritatea personajelor. La ridicarea cortinei, Paml se c ușa apartamentului său din partea stîngă o uriașă plantă ornamentală, săd de tablă. "șa ă cu efort planta în fa#a peretelui de sticlă a luminatorulu plante ornamentale, care, împreună, se constituie într!o adevărată perdea din nou în apartament și se întoarce cu o rangă de er. $ace cu respectiv probe de luptă, lovind un adversar imaginar, și o așa ă într!un rastel sp alte două răngi. &ntră din nou în casă și se întoarce cu o g'ioagă de lem celor imaginate de caricaturiști atunci cînd își propuneau să! demaște pe din trecut. Probea ă și g'ioaga, după care scoate la iveală un bu dugan di desigur, piesă de mu eu valoroasă. În sfîrșit, Paml aduce din casă și o a veritabilă, împreună cu o cartușieră doldora de cartușe, cu care se insta spatele plantelor ornamentale. Peste cîteva clipe, pe scări urcă un tip c gît. Paml, ascuns în spatele plantelor, îndreaptă #eava puștii spre musa încordat pas cu pas. "cesta se apropie precaut de ușa apartamentului lui căruia se a%ă un superb preș de l*nă de culoare ro cu %oricele albastre. se simte tentat să se șteargă pe respectivul preș, dar renun#ă și apasă p În aceeași clipă, Paml răcnește din spatele perdelei ver i . PAMFIL : Pe cine căutați? AVOCATUL ( tresare, se întoarce, observă #eava puștii îndreptată făr ridică m*inile ): Vă rog să nu trageți fără avertisment și mai ales făr înainte cu cine aveți de-a face. Am oroare să u îm ușcat din conf PAMFIL : " une cine ești# AVOCATUL : $mi ermiteți? ( Îi întinde m*na .) %aestrul %ardare& avocat& fost ș 'arou. PAMFIL ( iese din spatele plantelor, edicat ): %aestre %ardare& vă rog foarte m mă scu!ați. ( Îi întinde m*na respectuos. ) Vă aște tam din moment în moment. % recomand: Paml. P. Paml& c iriaș rinci al. AVOCATUL : ertați-mă& domnule c iriaș rinci al& dacă am să vă de mea carieră am vi!itat numeroși clienți la domiciliu& dar nici unu aște tat înarmat *nă în dinți ca dumneata. PAMFIL îi arată un scaun în spatele plantelor ): Vă rog să luați loc& dom maestru. +-aș vrea să vă faceți o im resie necores un!ătoare des re AVOCATUL : ,ar nici nu mă g*ndesc& domnule& să-mi fac o im resie r dumneata. ntenția mea este să-mi fac o im resie 'ună. ,e ce m-ați

description

e

Transcript of Crimă Pe Palier

Crim pe palier

Crim pe palier

Ion Bieu PERSONAJELE

PAMFILAVOCATULDOCTORIAFOTOGRAFA

M.N. ZISUFILOFTEIA

Holul unui bloc. n dreapta i n stnga uile a dou apartamente, iar la mijloc, scara blocului, care coboar spre etajul inferior i urc spre etajul superior. Pe aceast u vor intra i iei majoritatea personajelor. La ridicarea cortinei, Pamfil se cznete s scoat pe ua apartamentului su din partea stng o uria plant ornamental, sdit ntr-o gleat de tabl. Aaz cu efort planta n faa peretelui de sticl a luminatorului, alturi de alte plante ornamentale, care, mpreun, se constituie ntr-o adevrat perdea verde. Apoi, intr din nou n apartament i se ntoarce cu o rang de fier. Face cu respectivul obiect cteva probe de lupt, lovind un adversar imaginar, i o aaz ntr-un rastel special, n care se afl alte dou rngi. Intr din nou n cas i se ntoarce cu o ghioag de lemn, ceva n genul celor imaginate de caricaturiti atunci cnd i propuneau s- demate pe agenii electorali din trecut. Probeaz i ghioaga, dup care scoate la iveal un buzdugan din secolul 17, desigur, pies de muzeu valoroas. n sfrit, Pamfil aduce din cas i o arm de vntoare veritabil, mpreun cu o cartuier doldora de cartue, cu care se instaleaz la pnd n spatele plantelor ornamentale. Peste cteva clipe, pe scri urc un tip cu lavalier bogat la gt. Pamfil, ascuns n spatele plantelor, ndreapt eava putii spre musafir i l urmrete ncordat pas cu pas. Acesta se apropie precaut de ua apartamentului lui Pamfil, n faa cruia se afl un superb pre de ln de culoare roz cu floricele albastre. O clip, musafirul se simte tentat s se tearg pe respectivul pre, dar renun i apas pe butonul soneriei. n aceeai clip, Pamfil rcnete din spatele perdelei verzi.

PAMFIL: Pe cine cutai?

AVOCATUL (tresare, se ntoarce, observ eava putii ndreptat fr avertisment i ridic minile): V rog s nu tragei fr avertisment i mai ales fr a v convinge nainte cu cine avei de-a face. Am oroare s fiu mpucat din confuzie.

PAMFIL: Spune cine eti!

AVOCATUL: mi permitei? (i ntinde mna.) Maestrul Mardare, avocat, fost ef de barou.

PAMFIL (iese din spatele plantelor, edificat): Maestre Mardare, v rog foarte mult s m scuzai. (i ntinde mna respectuos.) V ateptam din moment n moment. M recomand: Pamfil. P. Pamfil, chiria principal.

AVOCATUL: Iertai-m, domnule chiria principal, dac am s v declar c n lunga mea carier am vizitat numeroi clieni la domiciliu, dar nici unul dintre ei nu m-a ateptat narmat pn n dini ca dumneata.

PAMFIL (i arat un scaun n spatele plantelor): V rog s luai loc, domnule maestru. N-a vrea s v facei o impresie necorespunztoare despre mine.

AVOCATUL: Dar nici nu m gndesc, domnule, s-mi fac o impresie proast despre dumneata. Intenia mea este s-mi fac o impresie bun. De ce m-ai chemat?

PAMFIL: V-am chemat, maestre, ca s m aprai ntr-un proces.

AVOCATUL: Ce fel de proces?

PAMFIL: Proces de crim.

AVOCATUL (nespus de plcut surprins) : Crim?! Excelent! Este vorba de...crim, crim?

PAMFIL: Exact: crim-crim! Cu snge, cu martori, cu tot ce trebuie.

AVOCATUL: Eu mi voi ncheia n curnd cariera, domnule Pamfil. O carier strlucit, domnule chiria principal, pe care nu a fi vrut s o sfresc cu un proces stupid de delapidare sau insult de mam. Voiam un proces final cu crim. N-am mai avut o crim din 2000, cnd lucram mpreun cu maestrul Hane. Ai auzit, desigur, de marele maestru Hane, strlucitul Hane.

PAMFIL: Desigur, domnule. Pasiunea vieii mele au fost procesele. Fugeam de la coal, ca s m duc la tribunal.

AVOCATUL: Domnule Pamfil, conteaz pe mine pn la capt. Chiar dac ai svrit un masacru, tot te salvez. Ce crim ai fcut?

PAMFIL: nc nu am fcut nici o crim. O fac acum.

AVOCATUL: Acum?

PAMFIL: Sunt gata cu toate pregtirile.

AVOCATUL: i pe cine vrei s omori?

PAMFIL: Pe vecinul de vizavi. (Arat spre apartamentul din dreapta.)

AVOCATUL (se duce i citete numele vecinului de pe plcua prins pe u): M.N. Zisu. (Noteaz) Va s zic, pe victim o cheam Zisu.

PAMFIL: Peste aproximativ zece minute nu va mai fi victim, va fi cadavru.

AVOCATUL: Care e mobilul crimei?

PAMFIL (sec): S-a ters pe preul meu.

AVOCATUL (studiaz cu atenie preul de la ua lui Pamfil): Acesta este preul dumitale personal?

PAMFIL: De ln pur.

AVOCATUL: Se vede. E foarte plcut la pipit.

PAMFIL: Poate vi se pare un lux c m folosesc de un pre de ln pur?

AVOCATUL: Da, dar n-are importan.

PAMFIL: Maestre, eu am un principiu n via: m terg mai rar, dar pe ceva de bun calitate. Mai puin, mai rar, dar de bun calitate.

AVOCATUL: Probele?

PAMFIL: Care probe?

AVOCATUL: Unde sunt urmele, probele c vecinul dumitale s-a ters pe preul dumitale?

PAMFIL: Urmele nu mai sunt, pentru c le-am splat, dar l atept acum s se tearg din nou, dup care l omor pe loc. Acum este exact ora cnd se ntoarce de la serviciu i se terge pe preul meu. Dup cum observai, are i el preul lui.

AVOCATUL (constat): Da, are.

PAMFIL: Dar nu se terge pe al lui. Se terge pe al meu.

AVOCATUL: Cum l-ai depistat?

PAMFIL: V povestesc imediat. ntr-o diminea (Se aud pai pe scar. Pamfil ascult, ncordat.) Venii imediat lng mine i ascundei-v.

AVOCATUL (speriat): Vine?

PAMFIL: Cred c da.

(Apare doctoria, cu o gentu de medic n mn. Aceasta se ndreapt spre ua apartamentului lui Pamfil, vrea s se tearg pe pre, dar maestrul nu se poate abine i strig.)

AVOCATUL: Nu te terge!

DOCTORIA: (nu tie de unde s-a strigat): Poftim?

AVOCATUL: (se ridic n picioare): Doamn, nu te terge pe pre, c nu e bine!

DOCTORIA: Dar nici prin cap nu-mi trece s fac aa ceva. Eu l caut pe clientul meu, domnul Pamfil.

AVOCATUL: E aici.

PAMFIL: (se ridic, pune puca n rastel i-i ntinde mna Doctoriei, afabil): Bine ai venit, doamn doctor. Dnsul este maestrul Mardare, avocatul meu. Te-am chemat pentru un consult. Vreau s-mi consuli sistemul nervos.

DOCTORIA (derutat): Atunci s mergem nuntru.

PAMFIL: Nu. Aici, pentru c atept pe cineva. Este vorba de vecinul meu, pe care doresc s-l ucid i pe care l atept s soseasc dintr-o clip ntr-alta. Acest vecin m-a jignit mortal deoarece s-a ters pe preul meu. Dumneata trebuie s certifici c l-am omort n deplintatea facultilor mintale. Adic l-am omort contient i lucid. Consult-m. (Pamfil i scoate cmaa i rmne gol pn la bru.)

(Nedumerit, medicul i ia tensiunea, pulsul, apoi i lovete genunchii cu un ciocnel.)

DOCTORUL: (grav): Aparent, suntei sntos.

PAMFIL: De ce aparent?

DOCTORUL: Pentru c va trebui s v fac un examen mai detaliat. De altfel, teoria mea personal, pe care am prezentat-o recent la un congres mondial la Singapore, spune c nu exist oameni sntoi, c toi, ntr-un fel sau altul, suntem bolnavi. Dar asta n-are nicio importan. Dumneavoastr artai normal.

PAMFIL: M rog. Ia loc aici lng noi. Monstrul s-ar putea s vin dintr-un moment ntr-altul. Te rog s iei parte la ceremonia lichidrii lui. Eti invitata mea de onoare. (Ctre Avocat.) i cum v spuneam maestre, ntr-o diminea (Se oprete brusc. Se aud pai pe scar.) V rog s v ascundei i s fii calmi. Vine monstrul.

(Cei trei se ascund n spatele plantelor. Pamfil i pregtete armele de atac. n hol apare o tnr nalt i slab, cu o plrie fistichie pe cap i cu un aparat de fotografiat agat de gt. E se ndreapt spre ua apartamentului lui Pamfil i, nainte de a suna, simte, instinctiv, o pornire elementar i ancestral de a a terge pe preul de la intrare. Doctoria o mpiedic la timp, strignd ngrozit.) DOCTORUL: Nu te terge! FOTOGRAFA (candid): De ce, domnule, s nu m terg? Eu vreau s intru n casa clientului meu curat pe picioare.

PAMFIL: Dumneata nu eti cumva de la firma O lume nebun n imagini?

FOTOGRAFUL: Ba da. Dar nu cumva am onoarea chiar cu clientul pe care l caut i care se numete Pamfil. P. Pamfil?

PAMFIL: Exact. Treci aici i pregtete-i instrumentele de fotografiat.FOTOGRAFUL: E vorba despre un flagrant delict?

PAMFIL: Da. E vorba de un vecin pe care dumneata l vei fotografia n clipa n care se va terge pe preul meu, n clipa n care eu voi trage asupra lui cu arma i n clipa n care el va cdea mort. n total, trei poziii.

FOTOGRAFUL: Dorii color?

PAMFIL: Desigur. Ca s se vad sngele. Ct mai mult snge.

FOTOGRAFA: Fantastic, domnule, fantastic! Iat o comand pe care o execut cu foarte mult plcere. S fac i cteva prim-planuri de rezerv. (l fotografiaz pe Pamfil.) Asasinul nainte de crim. (i fotografiaz pe Avocat i pe Doctor.) Martorii nainte de crim.

DOCTORIA (neplcut surprins de perspectiva de a devein martor): Domnule, eu nu voi fi martor. n timpul crimei m ntorc cu spatele. Eu voi participa doar ca medic. Adic voi constata decesul victimei.

AVOCATUL (speriat): Domnule Pamfil, i atrag atenia c vei fi autorul unui omor premeditat i c sarcina mea, n aceste condiii, va fi dintre cele mai dificile. Poate c nu trebuie neaprat s-l omori. Poate c ar fi suficient s-l sperii puin.

PAMFIL: Adic cum s-l sperii?

AVOCATUL: Adic s te faci c tragi. S fii clement.

DOCTORIA: Domnule Pamfil, dar e o chestiune de onoare la mijloc. Nu poi s tragi ntr-un om fr s-l faci atent i fr s-i acorzi dreptul s se apere. Nu se poate trage direct ntr-un om, ca ntr-un copac.

FOTOGRAFA: ntr-un om nu, dar ntr-un vecin da. DOCTORIA: Dumneata eti o sadic. i se citete acest viciu pe fa.

FOTOGRAFA (violent): Da, doamn, sunt sadic, dar nu din natere. Pn acum doi ani eram un om panic i milos. Pn atunci nu tiam ce e acela un vecin. Acuma tiu i am devenit astenic. Se vede pe figura mea c sunt astenic?

DOCTORIA: Nu prea.

FOTOGRAFA: Aflai c sunt foarte astenic. Noaptea vorbesc n somn. Vorbesc i ziua pe strad. Plus c uit ngrozitor. De pild, acum nu mai tiu ce trebuia s spun Aha, mi-am adus aminte. ntr-o zi, s-a mutat alturi de mine, n acelai apartament, o vecin. Mai precis, o femeie. De circa 40 de ani i ceva. S-a uitat n camera mea i mi-a zis: Camera asta mi place, mi-ar trebui pentru extindere. n dou luni te fac s te mui. E bine, i-am zis c sunt i ambiioas nu m mut. Ba o s te mui, a zis ea. i ce credei c a fcut? A nceput s-mi fac viaa un infern. Avea un cel pe care l btea numai dup miezul nopii, ca s urle i s nu m lase s dorm. Era un cel ct pumnul, dar care urla ct unul ciobnesc. Ca s scap de el, ntr-o zi l-am aruncat n WC i am tras apa. Dar bestia de vecin ce-a fcut? Avea urletele lui nregistrate i le punea dup miezul nopii, ca s m nnebuneasc. Am reuit s-i iau nregistrarea i s i-o distrug. Dar ce idee diabolic i-a venit bestiei? S-a dus ntr-un parc, a adunat civa greieri i i-a aruncat n casa mea. Noaptea, greierii cntau de mama focului, iar eu i cutam prin toate crpturile. Pn am devenit astenic. i atunci v ntreb pe dumneavoastr dac un astfel de vecin poate fi numit om i dac merit s ai fa de el onoare sau mil?

DOCTORIA: Doamn fotograf, realitatea m oblig s recunosc c suferinele suportate te ndreptesc s urti i s dispreuieti ideea de vecin. E dreptul dumitale de om. Pentru c veni vorba despre problema vecinilor, am i eu o teorie personal, pe care a vrea s v-o expun pe scurt. Dup prerea mea, oamenii au trait n cele mai excelente relaii atta vreme ct nu au fost vecini unii cu alii. Din clipa n care au devenit vecini, oamenii au nceput s se urasc unii pe alii. Eu eram, de pild, foarte bun prieten cu o coleg de serviciu. Iat ns c viaa i ntmplarea au fcut ca ea s devin vecina meu, iar eu vecina ei. Din aceeai clip am nceput s ne urm.

PAMFIL: Eu nu v-am chemat aici ca s-mi dai sfaturi, ci ca s v ndeplinii obligaiile dumneavoastr profesionale. AVOCATUL: Domnule Pamfil, iart-m, dar nainte de a sosi doamna doctor, dumneata tocmai ncepusei s-mi spui cum l-ai depistat pe rufctor. Adic cum l-ai descoperit pe Zisu c se terge pe preul dumitale.

PAMFIL: ntr-adevr, nu mi-a fost uor s-l descopr pe bandit. M-am chinuit o lun de zile, mi-am luat concediu de odihn, plus o sptmn de boal. L-am pndit pe inamic cteva nopi la rnd. edeam n cas i m uitam pe gaura cheii. Dar privirea mea nu era suficient. Era nevoie de ajutorul tiinei. i atunci cum am procedat? Am luat cteva probe de noroi de pe preul meu, noroi care provenea evident de pe nclmintea grosolan a agresorului i i le-am dus unui cumnat care lucreaz la un laborator de cercetare a pmntului. Peste dou zile, cumnatul mi-a dat rspunsul: pmntul respectiv era un cernoziom de Brgan. Am fcut cercetri n tot blocul pentru a afla care dintre locatari lucreaz n Brgan. Cu ajutorul femeii de serviciu, o ciubucar ordinar, dar cu un bagaj de informaii foarte bogate, am aflat c este nsui vecinul meu, Zisu. Un navetist ordinar care venea n fiecare sear i se tergea cu bocancii lui ncrcai de cernoziom pe preul meu de ln. Ajuns n posesia acestor date, m-am dus s-l dau n judecat. La tribunal, au rs de mine i m-au dat afar. Au zis c sunt nebun: Cum s dai n judecat un om pentru c s-a ters pe un pre? sta nu e un motiv. Nu e motiv?! Ei bine, le-am strigat, o s m descurc singur! L-am reclamat la ziar, la radio, la televiziune, la PROTV, la KANAL D, la ANTENA 1, inclusiv la CEDO. De nicieri n-am primit nici un rspuns favorabil. Atunci, pe bun dreptate, am stat i mi-am zis: dac nici un organ nu-l poate ajuta pe un vecin npstuit de alt vecin s-i fac dreptate, atunci nu-mi mai rmne dect s-mi obin singur satisfacie. Cu alte cuvinte, s-l omor. De aceea v-am chemat pe dumneavoastr: ca s asistai la ceremonia acestui gest care va rmne, sper, un exemplu viu pentru toi vecinii actuali i viitori.

AVOCATUL: Sper c vom cdea cu toii de acord c situaia prietenului nostru Pamfil este dintre cele mai disperate. Nu exist, domnule, o legislaie special care s-l apere pe vecin n faa celorlali vecini. Cci nimic pe lume nu poate fi mai periculos ca un vecin. Nimeni pe lume nu te poate invidia mai mult ca un vecin. De aceea, cred c vechiul dicton latin care spune c homo homini lupus se poate modifica astfel: Homo homini vecinus.

PAMFIL: ntr-adevr. Ai exprimat cteva cuvinte dintre cele mai nelepte, care au nit parc din inima mea. V spun c aciunea noastr unit din aceast sear nu are doar o importan particular, dar are i o importan general pe plan mondial.

FOTOGRAFA: De acord.

PAMFIL: Permitei-mi s v exprim recunotina mea pentru nelegerea pe care mi-ai acordat-o. Cred c

(De pe scri se aude un zgomot infernal. Peste cteva clipe, n hol apare Filofteia, femeia de serviciu a blocului, persoan foarte mrunic i slab, nervoas i beat. Fumeaz igar de la igar i poart n spinare glei, perii, mturi i alte ustensile necesare acestei profesii.)

AVOCATUL (ctre Filofteia): V rog, mai puin zgomot. Aici vorbete cineva.

FILOFTEIA (aruncnd ustensilele cu un zgomot cumplit la picioarele celor patru): i dac vorbete, ce? S vorbeasc la el n cas. Aici e hol. i holu-i hol!

PAMFIL (nervos i jignit): Madam Filofteia, te rog foarte mult!

FILOFTEIA (calm i provocatoare): Hai roag-m!

PAMFIL: Te rog s nu-i permii!

FILOFTEIA: Ei, uite c-mi permit. Eu am dreptul s-mi permit. Dumneata eti locatar, eu sunt salariat! FOTOGRAFA (combativ): Doamn, te rog s fii mai contient, mai demn! Eti salariat, fii i demn! Aici se discut chestiuni i principii serioase. Nu le vulgariza cu prezena dumitale.

FILOFTEIA: Auzi, mi nervoaso? Vulgar eti tu, nu eu!

(Brusc, o pocnete cu mtura n cap pe fotograf. Aceasta se ascunde n spatele plantelor ornamentale i o fotografiaz pe Filofteia cu mtura n mn.)

FOTOGRAFA (isteric): Te-am fotografiat! n flagrant delict! Te distrug! Agresoareo! Te distrug!

FILOFTEIA (ctre Pamfil): Domnule locatar, ia-i invitaii de aici, c eu trebuie s fac curat i nu tiu multe. Eu acu v iau la matur, de v fac vraite pe toi!

PAMFIL (ncearc s se dea bine pe lng Filofteia): Doamn Filofteia, noi ne cunoatem de mult i am colaborat pn acum. (Confidenial) De pild, pentru informaiile despre domnul Zisu, mi-ai luat 50 de lei i un chil de lichior de anason. Recunoti?

FILOFTEIA: Recunosc. Era de anason.

PAMFIL: Mai vrei unul?

FILOFTEIA: Original?

PAMFIL: Garantat.

FILOFTEIA: Primesc.

PAMFIL: Atunci ncearc s nu ne deranjezi. Eventual, chiar s dispari. Aici se pune la cale o crim. Vrei s fii implicat ntr-o crim?

FILOFTEIA: Implicat, nu, dar vreau s iau parte. Dac se petrece pe holul meu, sunt obligat s iau parte. Ba chiar s fiu implicat, c sunt salariat aici. (Hotrt.) Unde e crima? Cine-i criminalul? Cine-i victima?PAMFIL (n oapt): Zisu.

FILOFTEIA: Eram sigur. Puteam s pun i pariu. tiu i de ce. (Rznd complice.) S-a ters pe pre.

PAMFIL: Exact. Dar dumneata taci din gur.

AVOCATUL (confidenial ctre Pamfil): S scpm de ea, ne incomodeaz.

FILOFTEIA: Eu trebuie s-mi fac datoria. Trebuie s fac curat. nti facem curat i pe urm facem crima. (Ctre Pamfil, confidenial.) Vezi ce faci cu anasonul ntre timp.

PAMFIL: Madam Filofteia, ncepi s m enervezi. F repede curat i las-ne n pace.

(Pe scrile blocului urc M.N.Zisu, vecinul i inamicul lui Pamfil, figur fioroas i impuntoare. Cei patru ncremenesc, apoi se ascund n spatele baricadei. Filofteia i continu treburile. n toiul cureniei, din neatenie sau cu intenie, ea mut preul lui Pamfil la ua lui Zisu i invers, fr ca cineva s fi observat manevra. ntre timp, atmosfera devine din ce n ce mai ncordat. Zisu se ndreapt cu pai mari spre ua apartamentului su. Pamfil i ceilali l pndesc ncordai. Filofteia se apropie de Zisu, zmbind superior, mndr c deine un secret important.)

FILOFTEIA: Domnule locatar Zisu!

ZISU: Poftim.

FILOFTEIA (zmbind complice): Ce faci?

ZISU (sobru): Despre ce e vorba?

FILOFTEIA (secret): Ce facem cu anasonul acela promis?

ZISU: i-am promis eu vreun anason?

FILOFTEIA: Pi da. Ca s i-l spun p-la de se terge intenionat pe preul dumitale de import.

ZISU: i mi-l spui?

FILOFTEIA: i-l spun. i dac i-l spun, ce-i faci?

ZISU: Bineneles c-l omor.

FILOFTEIA (aparte): Crim dubl, anason dublu. (Ctre Zisu.) Pi, aa i merit, domnule Zisu. i dai una-n cap i-l lai lat. Pi ce e preul dumitale? Btaie de joc?

ZISU: Coan Filofteio!

FILOFTEIA (sobr): Zi-mi doamn, c sunt salariat.

ZISU: Doamn Filofteio, d-mi-l pe mn i-o s vezi cum i-l cocoez.

(Pamfil i aliaii si se privesc unii pe alii, ngrijorai.)

FILOFTEIA: Pi e aici, te ateapt. C cic i el vrea s te cocoeze. Tot din cauza preului.

ZISU (fioros): Pe mine?! S m cocoeze el pe mine?! Unde e?

FILOFTEIA: S-a ascuns acolo.

PAMFIL (iese din ascunztoare, viteaz): Aici sunt, domnule! De mult doream s m aflu fa-n fa cu dumneata ca s-i spun... (vrea s zic ceva tare, dar se rzgndete) c nu faci bine ceea ce faci. (Conciliator.) De ce ii dumneata s te tergi pe preul meu? Ce ctigi dumneata dac te tergi pe preul meu?

ZISU: Eu m terg pe preul dumitale? Dumneata te tergi pe preul meu! l gsesc n fiecare diminea murdar i batjocorit de dou picioare strine. De ce faci asta? C-mi vine s te strng de gt!

PAMFIL (ngrozit de ameninare): Domnule, nu te atinge de fizicul meu, c sunt narmat i nervos. Doamne ferete, s nu te omor...

ZISU: Dumneata pe mine? Dumneata pe mine? (l ia cu minile de gt.)

DOCTORIA (speriat ctre Fotograf i Avocat): Aici iese o crim abominabil. Eu m retrag la timp. (Se strecoar neobservat pe scri. Avocatul i Fotograful dispar i ei n aceeai manier.)

PAMFIL (gtuit): Domnule, nu m strge aa tare!

ZISU (n culmea mniei): De ce te tergi, domnule vecin, pe preul meu? De ce? (Brusc ncepe s plng) De ce, domnule? Dumneata tii c din cauza asta m enervez ngrozitor i plng ore n ir? Eu sunt bolnav de nervi. Din cauza preului stuia nenorocit am devenit astenic i plng din te miri ce. Ce ai cu preul meu? Nu-i un pre elegant, dar e durabil i e al meu.

FILOFTEIA (care a asistat curioas la rfuial, rezemat n coada mturii): Hai domle, strngei-v odat de gt, c m inei din treab! Eu sunt n timpul serviciului.

PAMFIL (care devine i el sentimental): Eu am un pre de ln, c mie-mi place s m terg pe ceva moale i plcut. E tabietul meu. (i terge cteva lacrimi.) Sunt singur pe lume, orfan i burlac. Unica mea bucurie sunt tabieturile. (Cei doi vecini astenici se mbrieaz i plng cteva clipe unul pe umrul celuilalt, frete.) Ce-ai avut cu preul meu? Nu i-a fost mil de el? (Se ndreapt spre ua apartamentului su ca s ia preul pentru a-l folosi ca demonstraie, dar constat cu surprindere c preul nu e al lui.) Dar ce e cu preul dumitale la ua mea?

ZISU: Dar ce e cu preul dumitale la ua mea?

FILOFTEIA (nu mai are ncotro): Ei, poate c eu le-o fi ncurcat. n toiul serviciului. Cine muncete greete. Numai paraziii i pensionarii nu greesc!

PAMFIL (are o revelaie): Domnule Zisu, n aceast clip cred c realizez marea eroare creia i-am czut amndoi prad. Aceast lucrtoare pe trmul cureniei i prieten intim a anasonului ne ncurc n mod intenionat preurile, ca s ne nvrjbeasc. (Ctre Filofteia, fioros) Doamn Filofteia, treci imediat la mrturisiri complete!

FILOFTEIA: Pi asta e, nu v-am spus? Uneori, seara, cnd becul e chior, ori e lips, scutur preurile i pe urm le ncurc. Pe-al dumitale l pun la dnsul i aa mai departe (Cei doi locatari privesc furioi, n tcere.) (Rde, amuzat de situaie.) Seara, cnd venii acas, fr s v dai seama, v tergei fiecare pe preul celuilalt. Asta e...

PAMFIL (edificat, ctre Zisu): Prietene, te rog s m ieri. Te-ai ters fr s vrei pe preul meu, iar eu fr s vreau pe al dumitale. Te-am acuzat i te-am urt nevinovat. Iart-m.

ZISU (l mbrieaz): Eu te rog s m ieri, prietene.

(Cei trei fugari Doctorul, Avocatul i Fotograful se ntorc pe furi la locul ncurcturilor, mai precis n capul scrilor. Se uit nedumerii la Pamfil i la Zisu care continu s fie unul n braele celuilalt.)

FOTOGRAFA: Eu nu mai neleg nimic. Ce se ntmpl cu cei doi vecini? S-au strns de gt i au murit unul n braele celuilalt?

AVOCATUL (dezamgit): Cred c s-au mpcat.

DOCTORIA: Eram sigur c aa o s se ntmple. Ne-a pus degeaba pe drumuri.

PAMFIL (i vede pe cei trei n capul scrilor): Venii, prieteni. (Emoionat.) Astzi am avut plcerea s-l cunosc ndeaproape pe vecinul meu Zisu i s-i devin prieten.

FOTOGRAFA (aparte): Totui, s le fac o poziie, nu se tie ce iese (i fotografiaz pe Pamfil i Zisu mbriai.)

PAMFIL (se pregtete pentru un discurs solemn): Prieteni, v declar solemn c acest om este un vecin de onoare. Un om de suflet care...

AVOCATUL: Domnule Pamfil, ne-ai chemat aici ca s ne pierdem timpul de poman. Ne-ai promis o crim feroce i acum ne oferi un jalnic specatacol de bun nelegere i prietenie cu vecinul dumitale, pe care acum cinci minute l urai de moarte. Adio! (Pleac.)

DOCTORIA: Domnule Pamfil, alt dat s nu mai apelezi la serviciile mele. Nu ai procedat corect. Dac ai deranjat nite oameni pentru o crim, apoi ine-te de cuvnt i comite respectiva crim. Adio! (Pleac.)

FOTOGRAFA: Domnule, primete dispreul meu odat cu acest bon pentru pozele executate. Atept 60 lei lichizi sau ghea.

PAMFIL (zgrcit): Pentru ce 60 de lei?

FOTOGRAFA: 10 lei de poz face 50 lei. Plus 10 lei baciul, c nu mi-e jen s recunosc i s primesc. M grbesc. (Pamfil i d cu greutate banii cerui.) Mersi! Pa! Adio! (Pleac.)

PAMFIL (ctre Zisu): Bine c-am scpat de ei. Atunci, dragul meu vecin, cred c-mi faci cinstea de a primi prietenia mea.

ZISU: Cu mare bucurie, dragul meu.

PAMFIL (solemn): ngduie-mi s-i dau primul semn de prietenie, oferindu-i cadou preul meu de ln. i-l fac cadou definitiv. C eu mai am unu de rezerv. (i pune n brae preul de la ua lui.)

ZISU: Mulumesc. D-mi voie s-i rspund cu acelai gest. (i d preul lui.)

PAMFIL: Dragul meu, te invit cu acest prilej s bem un phrel la mine. Sper c de acum nainte...

ZISU: Sigur c...

(Intr amndoi n apartamentul lui Pamfil. Filofteia se uit lung i nedumerit dup ei.)

FILOFTEIA: S-au dus, i de anasonul meu au uitat. Nu-i nimic, i pedepsesc. Le inversez din nou preurile i mine iar se reped unul la altul s se strng de gt. Huliganii! (Le inverseaaz preurile. Apoi i ia tot calabalcul i pleac pe scri. n captul scrilor scap din mini o gleat goal, care se rostogolete cu un zgomot infernal. Cineva de jos protestez, indignat. Filofteia ripostaz pe loc.) Ce strigi, domnule locatar, ce strigi? (Se mpiedic i cade cu gleile i cu periile. Alte zgomote infernale. Continu s apostrofeze vehement pe cel care a ndrznit s strige la ea.) Nu tii dect s strigai... s v certai... s v brfii... i s cerei linite. Dac vrei linite, mutai-v n snul naturii sau la cimitir! (Se ridic cu greu.) Acolo e linite. (Cu dispre total, n timp ce coboar scrile.) Vecinilor!