Copii – victime ale sistemului educațional

Toate nedreptăţile, abuzurile, erorile şi aberaţiile sistemului de învăţământ ne afectează atât în intervalul în care facem parte din acest sistem, în calitate de elevi sau studenţi cât și după.

Elementul de bază al întregului sistem educaţional, cel pentru care există toate şcolile, liceele, facultăţile, bibliotecile, profesorii, personalul auxiliar, materialele didactice şi Ministerul Educaţiei, şi anume elevul/studentul, nu are nimic de spus în ceea ce privește organizarea sa. Cei ce iau decizii cu privire la modul în care are loc procesul de învăţământ nu urmăresc interesele copiilor. Pe de o parte, faptul că ei au trecut prin acest sistem le oferă informaţii ce ar putea contribui la îmbunătăţirea lui, însă în acelaşi timp, însuşi faptul că aceste informaţii se regăsesc undeva în trecutul lor le face să fie şterse sau distorsionate, sau poate că nu sunt dispuși să piardă un eventual loc de muncă doar prin simplul fapt că se opun unor decizii.

Întotdeauna a fost foarte ușor să acuzăm, să dăm vina pe unul și pe altul când ceva nu funcționa cum trebuie. Asta se întâmplă și acum, doar că avem motive, sunt probleme ce stau la baza formării noastre, probleme care în mod direct sau indirect ne afectează atât pe noi ca studenți, cât și pe cei mai mititei.

Principala cauză care transformă copii în victime este reprezentată de felul în care este realizată predarea: cât se predă, ce se predă și cum se predă.

a) CÂT se predăÎn școlile românești în comparație cu țările occidentale se prezintă foarte

multă informație( un exemplu ar fi faptul că în alte țări împărțirea se învață în clasa a VII- a, iar la noi în clasele primare). Tindem să ne simțim superiori datorită faptului că la noi se invață mai mult, se vehiculează o cantitate mai mare de informație, dar omitem sau evităm să ne întrebăm cu ce rămânem din toate aceste informații. Un exemplu ar fi cazul unei persoane de un intelect mediu, aflat, să zicem, la vârsta de 30 de ani, nu mai stăpânește nici 5% din noțiunile prezentate în liceu. Cu siguranță, el ”rămâne cu ceva”, se mai întâmplă să ”îi sune cunoscute” anumite noțiuni sau poate stăpânește ceva mai bine câteva materii cu care a mai avut de a face ulterior în viață. O concluzie la care se poate ajunge ar fi că se invață mult, prost și fără rost. Cantitatea de informație depășește cu mult capacitatea unui elev de a înțelege și de a reține informațiile care se prezintă.

Exemple:- În clasa a VIII-a, la geografie, se predau aproape toţi munţii din România şi

zeci de vârfuri muntoase. Copiii sunt "ascultaţi", ei trebuind să recite aceste denumiri şi valori numerice, iar după acest criteriu are loc evaluarea performanţelor lor.

Acestea sunt doar două exemple, probabil nu cele mai relevante, alese din mediul preuniversitar.

1

În alcătuirea programelor şcolare se pleacă de la premisa greşită că acel conţinut va fi asimilat cu uşurinţă de către elevi. Dacă această premisă ar fi corectă, sistemul educaţional românesc ar fi printre cele mai performante din lume şi ar produce enciclopedii ambulante pe bandă rulantă. Însă lucrurile nu stau chiar aşa, iar supraîncărcarea programelor are efect invers. Plecarea de la această premisă greşită este alimentată de faptul că cei ce alcătuiesc programe sunt specialişti în domeniile respective (deşi, de multe ori, chiar şi aceasta este discutabil), oameni care au petrecut o viaţă studiind şi predând acele noţiuni şi care în consecinţă le stăpânesc foarte bine. Ei nu mai reuşesc să se detaşeze, să se pună în pielea unui elev care se află la primul său contact cu noţiunile în cauză, care este în acelaşi timp supus altor contacte similare la celelalte materii şi care poate îşi doreşte să mai aibă şi activitaţi extraşcolare. Căci dacă facem un calcul simplu, însumând cele şapte ore petrecute la şcoală cu timpul necesar efectuării temelor şi pregătirii de acasă, mă întreb cum de nu i se pare nimănui curios faptul că unui elev i se cere să dedice şcolii, teoretic, mult peste cele 8 ore ale zilei de muncă.

b) CE se predă

Pe lângă faptul că se predă excesiv de mult, nu se predă întotdeauna ceea ce trebuie.

Nu se poate afirma despre o materie sau o porțiune de materie că este total inutilă sau irelevantă. Uneori orice informație se poate dovedi a fi utilă, direct sau indirect, dar aceasta nu poate fi o scuză pentru că se predau noțiuni cu un grad de utilitate foarte scăzut. Este foarte importantă și formarea unei culture generale, insă și pentru aceasta există o unitate de măsură, și anume, relevanța. Relevanța și utilitatea ar trebui să reprezinte un punct de plecare în alcătuirea programelor școlare.

În ceea ce privește mediul preuniversitar, profesorii au un control limitat in ceea ce privește programa, iar vina este in totalitate a sistemului de învățământ. Pe când in mediul universitar suntem de părere că profesorii au un grad mare de control asupra conținutului propriilor cursuri, dar cu toate acestea uneori aceștia refuză să se adapteze și să aducă îmbunătățiri cursurilor de la an la an. Puțini sunt acei profesori care forțează un feedback din partea studenților.

c) CUM se predă

Maniera în care informația este transmisă elevilor și studenților este poate cea mai importantă componentă a procesului de învățare, dar totodată poate fi și cel mai deficitar proces al sistemului.

2

Constatări

Lacunele extraordinar de grave ale educației la vârsta școlii primare și gimnaziale creează situații patologice ireversibile, pentru că perioada de la 5-6 ani până pe la 12 ani este cea în care sunt formate deprinderile fumdamentale. Apoi, ceea ce s-a stricat în această perioadă se repară foarte greu. De astfel, am putea considera faptul că într-o mică/mare măsură noi, toți, suntem victime ale unui sistem educațional deficitar.

Elevul ar trebui antrenat astfel încât atunci când i se comunică ceva de la catedră sau citește un manual școlar, el să fie atent, apoi să-și dezvolte libertatea de a decide dacă îi este clar ceea ce i s-a spus, sau dacă a înțeles ce a citit, și să-și manifeste dreptul de a întreba, de a cere lămuriri. Dar...cum să cerem asta unui elev, când noi, studenții, de cele mai multe ori, cu toate că nu înțelegem informația pe care se chinuie ,sau nu ,un domn profesor să ne-o prezinte, nu ne obosim să cerem lămuriri. Asta poate din cauză ca informația nu ne-a atras atenția sau pentru că ne este teamă să facem asta.

Apoi suntem victime ale însuși legilor date de către cei de la conducerea Ministerului Educației, legi care ar trebui să fie în favoarea noastră, a studenților, elevilor.

Până acum ceva timp, , transferul elevilor se făcea numai cu aprobarea ambelor unități de învățământ, acum, ordinul privind modificarea regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aduce câteva modificări în privința transferului elevilor: “Elevii au dreptul să se transfere de la o unitate la alta, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/calificare profesională la alta, de la o formă de învățământ la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament și ale regulamentului intern al unității de învățământ la care se face transferul. Transferul se face cu avizul consultativ al consiliului de administrație al unității de la care se face transferul și cu aprobarea consiliului de administrație al unității la care se face transferul”. Tot acest ordin reglementează și situațiie excepționale în care elevul se poate transfera în timpul anului școlar: la schimbarea domiciliului părinților într-o altă localitate; la recomandarea de transfer eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcția de sănătate publică; la/de la învățământul de artă sau sportiv; de la clasele de învățământ liceal la clasele de învățământ profesional; de la învățământul intensiv sau bilingv la celelalte profiluri; în alte situații excepționale, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.

BAC-ul din acest an a fost organizat urmărind rezultate dezastruase:- subiecte neclare, formulate astfel încât elevul să nu înțeleagă cerința;- un stres nepermis legat de permanenta vehiculare a ideii de supraveghere video;- schimbări de ultim moment și confuzie generală.

3

Astfel promovabilitatea a fost ingrijorătoare și viitorul a câtorva mii de elevi a fost deturnat.

O altă nedreptate ar fi reprezentată de bugetul foarte mic alocat învățământului. Din acest motiv studenților li s-au mărit taxele, s-au micșorat bursele, se oferă un număr mai mic de tabere, nu există bani pentru rezolvarea problemelor deja existente.

„Degeaba vorbim despre educație ca prioritate națională dacă o finanțăm cu jumătăți de măsură. De la fuga tinerilor de locuri de muncă în educație la fapul că cei din mediul rural, din familii sărace sau dezavantajate ajung cu greu să termine o facultate, problemele sunt foarte clare, foarte mari și au fost prezentate în nenumărate rânduri. Este timpul ca decidenții să trateze cu mai multă responsabilitate viitorul României!” (anosr.ro)

Apoi o Ordonanță de urgență nr. 92/2012 permite Rectorilor Universităților sa dețină funcții într-un partid politic, fapt care în Legea Educației Naționale era strict interzis. Astfel ne sunt politizate Universitățile.

Pe lângă aceasta, , Ordonanța de urgență le mai permite profesorilor ca după vârsta de pensionare să rămână titulari, să ocupe funcții de conducere în universități și să conducă doctorate (fără cotutelă). Totodată, numărul de studenți-doctoranzi coordonați de un profesor nu mai este limitat prin lege.(anosr.ro)

Prin această Ordonanță de Urgență sistemul de învățământ superior este aruncat în epoca de piatră a bătăliilor politice. Cum putem avea oare încredere în opiniile „științifice” ale unui Rector, pe teme de interes pentru societate, dacă acesta are o funcție politică în timpul exercitării mandatului? Sau cum vom putea să știm dacă o părere exprimată ca Rector va fi cu adevărat poziția universității și nu o preferință de partid? Politicul nu are ce căuta la nivel înalt în universități.

Constatări personale

În concluzie venim cu exemple menite să susțină ce s-a afirmat până acum.-Se poate începe chiar de la preșcolari, aceștia fiind victime în sensul

că cerințele materiale depășesc cu mult bugetul alocat acestora, mai ales în cadrul familiilor cu un venit minim. Cum poate o familie, care are un copil la grădiniță, alți 2-3 la școala și poate vreounul și la facultate să se descurce financiar, ținând cont de faptul că tuturor trebuie să le ofere ceea ce li se cere? E absurd cum sistemul de învățământ uneori nu oferă nici măcar minimul de necesități.

-Apoi, chiar eu am fost victimă a sistemului, în clasa a IX-a, fiind la specializarea chimie- biologie, la disciplina fizică, la sfârșitul primului semestru mai bine de jumătate de clasă eram corigenți. Asta pentru că nu ne permiteam meditații cu profesorul de la clasă, iar de învățat nu prea putea fi

4

vorba, de obicei teoria era punctată până la nota 5 sau 4, depinde de profesor, iar restul erau probleme, pe care domnul profesor le dictita unui coleg să le scrie pe tablă, iar ceilalți copiau, fără să înțeleagă o iotă. Poate acesta este și motivul pentru care nu am înțeles și nu mi-a plăcut fizica.

-sunt zone în care ,iarna, condițiile sunt groaznice. Și aici ne putem referi la încălzirea unității de învățământ sau transportul foarte greoi al elevilor.

-lipsa manualelor școlare și obligarea familiilor de a le procura;-lipsa proiectelor în grup;-lipsa proiectelor individuale, exlus temele acasă,care uneori ocupă tot

timpul liber al elevului;- prezența profesorilor necalificați;

Nenorocirea este că, deși problemele educației agită multă lume și tot timpul au loc dezbateri la televizor și în presă, nu se pune degetul pe rănile cele mai grave, ci se discută aspecte superficiale. Frontul principal al educației îi are ca actori pe elevi, părinți, profesori, sau dezbaterile pe teme educaționale, în general, sunt făcute cu persoane din spatele acestui front: oamnei politici, gazetari, sindicaliști, personaje destul de străine de problemele de substanță ale educației.

Mulți dintre foștii conducători ai învățământului susțin că sunt unele școli performante și altele mai puțin performante. Ei sunt de părere că problemele sunt de ordin local și nu își dau seama ca de fapt răul e la baza și e de proporții.

Ce se poate face?

Nu știm ce se poate face. Poate pentru început să fie interzis amestecul politicii în învățământ.

” Nu schimbi lucrurile luptând cu modelul existent. Le schimbi construind un model nou, care face ca modelul existent sa pară învechit..” Buckminster Fuller

Asistență socialăAn 3

5