CONTINUTURILE EDUCATIEI

1. Delimitări conceptuale Conceptul de conţinut (sau conţinuturi) desemnează substanţa cea mai palpabilă, mai concretă, a procesului de învăţământ, ceea ce se predă şi ceea ce se învaţă în cadrul acestui proces. Conţinuturile sunt transpuse în materiile şcolare şi activităţile educative dezvoltate la nivelul şcolii. Prin intermediul unor metode, mijloace şi forme de activitate adecvate, conţinuturile trebuie să fie abordate de către elev în amănunt, prelucrate, stocate, reproduse, aplicate conform cerinţelor stabilite prin obiective; ele constituie materia prin care sunt realizate obiectivele. Unii autori înţeleg prin conţinutul învăţământului "un volum de cunoştinţe, deprinderi şi priceperi, ce trebuie transmise şi respectiv însuşite de elevi, în vederea realizării sarcinilor instrucţiei şi educaţiei şcolare" (I. Roman şi colab., 1970); alţi autori semnifică prin conţinuturi "volumul, structura şi natura cunoştinţelor cu ajutorul cărora este realizată instruirea şi educarea omului, pe trepte distincte de şcolarizare, într-o etapă istoriceşte determinată" (G. Văideanu, M. Ionescu, 1982); uneori sunt considerate a fi componenta principală a procesului de învăţământ, constând dintr-un "ansamblu de valori specifice şi dominante într-o societate, selectate din ceea ce a creat mai valoros umanitatea, structurate în cunoştinţe ce conduc la formarea unor deprinderi, priceperi, capacităţi, modele de acţiune şi trăiri, în conformitate cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii..." (N. Oprescu, E. Blideanu, 1988);alta, care îl identifică drept "ansamblul structurat de valori din domeniile ştiinţei, culturii, practicii, sedimentate în societate la un moment dat şi devenite puncte de reper pentru proiectarea şi realizarea instruirii" (C. Cucoş, 1995). Pentru C. Moise, conţinutul învăţământului constă dintr-un ansamblu de informaţii, tehnici de muncă intelectuală şi activitate în general, precum şi direcţii de viaţă de însuşit de către educat într-o şcoală de un anumit grad şi tip (vezi, Didactică curs IDD, 2000). O alta definite a cotinuturilor ar fi:un ansamblu de cunostinte,abilitati,intelectuale, profesionale si artistice, modele atitudinale si de comportare organizare sistematic si etapizate pe cicluri,in vederea formarii unei personalitati armonioase in concordanta cu cerintele actuale si viitoare ale societatii.Punctul de plecare al constituirii conţinutului învăţământului este informaţia, ea fiind elementul care se poate conserva şi transmite cel mai uşor de la o generaţie la alta.In continuturile educatiei sunt incluse si capacitati mentale

necesare asimilarii,analizei si interpretarii informatiei,deprinderi de munca,reguli sau norme de comparare si relationare siciala,conceptii despre natura,on si societate.Componentele continuturilor invatarii dispun de o organizare unitara globala la nivelul intregului sistem de invatare in functie de finalitatile educatiei scolare si de o organizare diferentiata,pe niveluri si timpuri de scolaritate in functie de obiectele educatiei si de modul de organizare ale continuturilor educationale-de exemplu:pe discipline.Tot continuturile invatarii se afla in concordanta cu nivelurile de dezvoltare ale cunoasterii umane dintr-o anumita epoca istorica,dar transmiterea sa pedagogica trebuie astfel realizata incat sa asigure nu doar continuitatea ci si progresul cunoasterii.Continutirile sunt dependente de obiective,de conditiile predarii,invatarii si evaluarii,iar aceasta legarura este dovedita de curriculum.Cele mai importante caracteristici ale continuturilor educationale sunt considerate urmatoarele:Stabilitatea, care asigura constanta si valabilitatea in timp a cunostintelor teoretice si practice.Un exemplu ar fi Teorema lui Pitagora care a fost elaborate in anul 500 i.H.. si care s-a pastrat pana astazi.Mobilitatea este caracteristica continutirilor de a se innoi in permanenta ca urmare a progresului stiintific, tehnic, cultural, dar si a usurii morale a anumitor cunostinte teoretice si practice.Diversificarea si specializarea continuturilor raspunde diversificarii stiintelor, apariteie de noi stiinte si noi discipline de invatare.Aceasta diversificare si specializare a dus la aparitia stiintelor de cultura generala si de spacialitate.Amplificarea treptata a continutului educational de la cel primar spre cel secundar si superior prin modalitati diferite:liniara-prin adaugarea de noi cunostinte,spiralata-prin intoarcerea la vechile cunostinte prezente la nivel superior. 2.Temdinte in organizarea continuturilor:

Monodsciplinaritatea

Este o abordare a realitatii si de organizare a continuturilor pe discipline predate relative independent una de cealalta.Avantajul aceste modalitati de oarganizare: -elevul are un traseu de invatat care ii poate garanta atingerea unor performante in special la nivelul cunostintelor si a competentelor cognitive;Dezavantajul acesteia este hiperspecializarea si lipsa unei perspective de ansamblu asupra realitatii.

Pluridiscilinaritatea

Pluridiscilinaritatea este o abordare complexa a unei problematici,teme sau situatii in scopul evidentierii relatiilor multiple existente intre diferite realitati.Avantaje: -dezvoltarea operatiilor mutuale; -extinderea orizontului de informatii; - evidentierea unor aspecte care nu se dezvaluie prin monodiscilpinaritate.Dezavantaze:conducerea spre enciclopedist;nu este recomandata pentru nivelurile care cer specializare inalta.

Transdiscilinaritatea Ea presupune intrepatrunderea mai multor domenii si coordanarea cerintelor astfel incat sa conduca la un nou spatiu de cercetare.In invatamantul scolar abordarea transdisciplinaritatii porneste de la o tema, dar scopul ei este dincolo de informatie si subiect,forma de organizare a continuturilor fiind axata pe nivelurile si interesele elevului.Avantaje:- poate conduce in timp la construirea de noi domenii ale cunoasterii;- abordarea sintetica a informatiilor;Dezavantaje:insuficienta pregatire in noul domeniu;departeaza elevul de tema.

Interdisciplinaritate este o abordare globala complexa a unui fenomen care implica transferul de cunostinte concepte,metode astfel incat ceea ce rezulta sa poata fi contextualizabil si aplicat in situatii de viata reala.Tipuri de interdisciplinaritate:interdisciplinaritatea ca transfer din domenii invecinate;interdisciplinaritatea prin problematica abordata(omul,creatia);interdisciplinaritatea ca transfer de metode de cunoastere sau cercetare (metoda analizei statistice a datelor,metoda analizei istorice);interdisciplinaritatea ca transfer de concepte ( valorificarea semnificatiilor si valentelor unu concept in domenii diferite de cunoastere).Avantaj interdisciplinarităţii sunt:

permite elevului să acumuleze informaţii despre obiecte procese, fenomene care vor fi aprofundate în anii următori ai şcolarităţii; clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline; creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor şcolare; permite aplicarea cunoştinţelor în diferite domenii;

constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunoştinţe şi volumul de învăţareIn cazul interdiscilinaritatii nu exista dezavantaje. Problema interdisciplinarităţii a preocupat filosofii şi pedagogii încă din cele mai vechi timpuri: sofiştii greci, Plinius, Comenius şi Leibnitz, iar la noi Spiru Haret, Iosif Gabrea, G. Găvănescu şi, dintre numeroşii pedagogi ai perioadei contemporane amintim pe G. Văideanu.În opinia lui G. Văideanu, interdisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii şi între diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj comun permiţând schimburi de ordin conceptual şi metodologic”.Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice diferite, care se realizează în principal respectând logica ştiinţelor respective, adaptate particularităţilor legii didactice şi-l ajută pe elev în formarea unei imagini unitare a realităţii, îi dezvoltă o gândire integratoare. Interdisciplinaritatea a fost definita din dubla perspective:a)EPISTEMIOLOGICA prin intersectia teoretico-metodologica a discilinelor in procesul de cercetare;b)PRAGMATICA aplicarea a mai multor solutii elaborate prin valorificarea mai multor stiinte,la luarea unor decizii sau la proiectarea unor actiuni.

Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conţinuturilor, obiectivelor, dar se mentelor, să lucreze în echipă, individual.

O analiză a obiectivelor evidenţiază un prim punct comun al disciplinelor şcolare şi anume dezvoltarea capacităţii de comunicare, de colaborare în realizarea unor produse. La fiecare disciplină acest obiectiv este formulat astfel:

Limba română: dezvoltarea capacităţii de exprimare orală Matematică: formarea capacităţii de a comunica utilizând

limbajul matematic Ştiinţe: înţelegerea şi utilizarea în comunicare a unor

termeni şi concepte specifice ştiinţelor naturii Educaţie civică: dezvoltarea şi manifestarea unor

atitudini favorabile luării deciziilor şi exprimării opiniilor personale în cadrul grupului

Educaţie plastică: realizarea unor compoziţii libere şi a unora după model

Educaţie muzicală: dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului muzical

Abilităţi practice: dezvoltarea capacităţii de cooperare în scopul realizării unui produs

Educaţie fizică: dezvoltarea spiritului de echipă, a colaborării, în funcţie de reguli acceptate.

Organizarea modulara

Organizarea modulara a aparut ca raspuns la nevoile de perfectionare, formare sau reorientare profesionala.Constituita din seturi de cunostinte,situatii didactice,activitati ce pot fi parcurse de subiect,independent de restul sistemului din care face parte.Modul se poate intinde ca durata de la cateva ore la cateva luni si este adaptat cerintelor si ritmului de studiu al cursantului.Avantaje:- eficienta maxima in educatia permanenta;- promoveaza demersuri de tip interdisciplinar si integrat; In cazul organizarii modulare sunt posibile dezavantaje si anume:implicarea partiala sau neimplicarea cursantilor;tendinta de a trata superficial tematicile abordate modular;lipsa supravegherii permanente;insuficenta contactelor cu altii.

Abordarea integrate a continuturilorPresupune organizarea interdiscipinara nu doar a continuturilor ci si a intregii experiente de predara-invatare-evaluare.Modalitati concrete de integrare:- organizarea in jurul unui pol stiintific,practic,personal sau social;- integrarea in jurul unor activitati integrale (creatie,constructie,cercetare);- integrarea printr-un ansamblu flexibil lectii,fiecare dintre ele fiind conceputa printr-o schema integrate de tipul: * notiunile esentiale ale domeniului; * metode de cercetare specifice; * fenomene implicate; * variante de optimizare sau solutionare.Alte modalitati ar fi:

Multidisciplinaritatea care presupune existenta unor transferuri disciplinare care se realizeaza in special prin juxtapunerea unor cunostinte, informatii sau metode din mai multe domenii in scopul evidentierii caracteristicilor comune ale acestora.Avantaje:dezvoltarea operatiilor gandirii in special compararea,analiza,sinteza;interferenta pozitiva.Dezavantaje:supraincarcarea programelor si a manualelor si volumul mare de informatii redundante de prisos, de pomana.

Organizarea din perspective informatizarii invatarii:

* organizarea diferentiata sau personalizata;* organizarea continuturilor pentru educatia la distanta;* organizarea continuturilor invatamantului alternativ:Waldorf,Step by step. Jocurile didactice permit o abordarea interdisciplinară şi pot fi cu succes integrate la clasă în categoria metodelor active de predare-învăţare ca şi jocurile de rol. Ele se bazează pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene etc., iar, prin practicarea lor, elevii devin actori ai vieţii sociale pentru care se pregătesc. Punând elevii să relaţioneze între ei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv, afectiv şi motric-emoţional, iar interacţiunile dintre participanţi dezvoltă autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor şi achiziţiilor. Jocul de rol evidenţiază modul corect sau incorect de comportare în anumite situaţii şi reprezintă o metodă eficientă de formare rapidă şi corectă a convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor.În proiectarea, pregătirea şi utilizarea jocului de rol, se parcurg următoarele etape metodice: a. identificarea situaţiei interumane care se pretează la simulare prin jocul de rol; b. modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului astfel: 1. ca o povestire în care un narator povesteşte desfăşurarea acţiunii şi diferite personaje o interpretează; 2. ca o scenetă în care personajele interacţionează, inventând dialogul odată cu derularea acţiunii; 3. ca un proces care respectă în mare măsură procedura oficială; c. alegerea partenerilor şi instruirea lor în legătură cu specificul şi exigenţa jocului;

d. distribuirea fişelor cu roluri prestabilite de învăţător sau la alegerea participanţilor; e. învăţarea individuală a rolurilor şi conceperea propriului mod de interpretare ; f. interpretarea rolurilor de către toţi participanţii; g. dezbatere cu toţi participanţii a modului de interpretare şi reluarea secvenţelor interpretate nesatisfăcător. Învăţătorul are un rol deosebit de important în utilizarea jocului de rol. El proiectează scenariul, implicând în această activitate şi elevii, distribuie rolurile pornind de la aspiraţiile, aptitudinile şi preferinţele fiecărui participant, organizează activităţi pregătitoare, creează o atmosferă plăcută de lucru pentru a-i stimula pe interpreţi şi a evita blocajele emoţionale în preluarea şi interpretarea rolurilor, conduce modul de desfăşurare al jocului de rol. Un astfel de joc solicită din partea cadrului didactic, pe lângă aptitudini pedagogice speciale, aptitudini regizorale şi actoriceştiCriteriile si sursele de selectie a continuturile invatamantului variaza de la o epoca la alta determinand schimbari si conferind educatiei un caracter istoric.Continuturile invatarii pot conduce la o duce la conceptia despre cunoastere si dezvoltare a ei,astfel se realizeaza o legatura intre ceea ce se transmite scolar si noile dezvoltari ale cercetarii stiintifice ,prezentarea cunoasterii atat ca proces cat si ca produs.Tot continuturile invatarii produce o imbinare dintre ceea ce stii,cultura generala si specializarea.Interdisciplinaritatea in concluzie,este o modalitate de a aborda o problema din mai multe perspective,profesorul fiind cel care ofera informatii elevilor. Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare intre discipline diferite cu privire la o problematică, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decat printr-o convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Portofoliu

Teoria si metodologia curriculumului

Elev:Damaschin Stefania-Larisa Grupa I Pedagigie