Tema 1. Conţinutul social-economic al finanţelor

1. Finanţele: abordări teoretice şi conceptuale1. Conţinutul economic al finanţelor2. Funcţiile finanţelor3. Rolul finanţelor în evoluţia societăţii

1. Finanţele: abordări teoretice şi conceptuale

În orînduirea feudală relaţiile marfă-bani au cunoscut o mai mare amploare decît în sclavagism, însă ele n-au devenit încă predominante. Veniturile în bani aveau o importanţă relativ redusă în acoperirea cheltuielilor statului feudal.

Abia în orînduirea capitalistă producţia de mărfuri devine dominantă, relaţiile băneşti capătă o largă dezvoltare, iar întreţinerea aparatului de stat şi acoperirea celorlalte cheltuieli publice se bazează aproape exclusiv pe folosirea resurselor băneşti. În capitalism activitatea statului o caracterizează următoarele două funcţii fundamentale:

1. funcţia internă (principală) – de menţinere a ordinii interne şi de asigurare a funcţionării instituţiilor specifice noii orînduiri;

2. funcţia externă – de apărare a ţării, a independenţei şi suveranităţii naţionale, sau de extindere a teritoriului prin acţiuni militare agresive, anexioniste, după caz.

În toate orînduirile social-economice în care au existat, finanţele s-au manifestat ca relaţii sociale, de natură economică, apărute în procesul repartiţiei PIB, în strînsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului.

În cele patru orînduiri social-economice finanţele au îmbrăcat forma valorică, bănească. Finanţele, ca relaţie de repartiţie a PIB, reprezintă relaţii economice. Finanţele fac parte din baza economică a societăţii.

Deoarece concepţiile specialiştilor despre finanţe nu sînt la unison, economiştii consideră finanţele ca fiind:

a) fonduri băneşti la dispoziţia statului (venituri ale statului, resurse băneşti); b) bani şi bunuri utilizate pentru funcţionarea instituţiilor publice;c) totalitatea resurselor şi a sarcinilor care se referă la activitatea instituţiilor publice;d) mijloace de intervenţie a statului în economie (impozite, împrumuturi, alocaţii bugetare),

inclusiv administrarea finanţelor publice şi politicile financiare moderne;e) metode de gestionare a banului public (forme şi metode de utilizare şi administrare a

resurselor financiare ale statului);

În această evoluţie se conturează trei etape distincte a concepţiilor despre finanţe:I etapă – clasice – corespunde capitalismului premonopolist.II etapă – concepţii moderne – epocii imperialismului. III etapă - -teoria postmodernăConcepţiile clasice reflectă doctrina liberală, potrivit căreia activitatea economică trebuie să se

desfăşoare în conformitate cu principiul laissez-faire. Sarcina finanţelor publice constă în asigurarea resurselor necesare întreţinerii şi funcţionării normale a instituţiilor publice; impozitele, împrumuturile trebuie să aibă un caracter neutru; păstrarea echilibrului între veniturile şi cheltuielile bugetare era considerată drept cerinţă fundamentală cheia de boltă a finanţelor publice. Apariţia deficitului bugetar, generator de inflaţie era considerată ca un fenomen nedorit.

În această etapă, a statului-jandarm, cînd predomina doctrina liberalismului economic, conceptul despre finanţe are un pronunţat caracter juridic.

Pentru statul modern, finanţele publice sînt un mijloc de intervenţie în economie. Potrivit acestei teorii finanțele sunt considerate un mijloc de intervenție în economie, utilizînd intrumentele: Veniturile și cheltuielile publice. Statul se afirmă tot mai mult în concepția intervenționistă potrivit căreia autoritățile publice îndeplineau sarcini: Rol activ în viața economică a țării(Statul jandarm=>Statul bunastarii

Teoria postmodernă are ca preocupare principală studierea instrumenetelor prin intermediul cărora statul poate interveni în activitatea economică și a modalităților de influențare a proceselor economico-sociale. Instrumente: monetare, valutare, financiare; Fenomene: inflație, șomaj.

Vorbind despre finanţe e necesar să facem deosebire între finanţele publice şi cele private. Finanţele publice sînt asociate cu statul, unităţile administrativ-teritoriale şi alte instituţii de drept public; finanţele private sînt asociate cu întreprinderile economice, băncile şi societăţile de asigurare private.

Între finanţele publice şi cele private există unele asemănări, dar şi o serie de deosebiri.

Asemănări:- atît finanţele publice cît şi cele private, se confruntă cu probleme de echilibru financiar;- resursele necesare realizării funcţiilor şi sarcinilor statului se procură de la persoane

fizice şi juridice prin măsuri de constrîngere, în proporţie mai mică, pe baze contractuale.Deosebiri:

- finanţele publice sînt folosite la satisfacerea nevoilor generale ale societăţii, iar finanţele private – la realizarea profitului de către întreprinzătorii particulari;

- gestiunea finanţelor publice este supusă dreptului public, iar gestiunea financiară a întreprinderilor private – dreptului comercial.

Finanţele publice au legături strînse cu dreptul administrativ şi cu cel constituţional, care se rezidă în următoarele:

- prelevările de resurse băneşti de la persoanele juridice şi fizice la fondurile publice se fac prin constrîngere, fără contrapresaţie, cu titlu nerambursabil;

- atribuirea unor sume de bani diferitelor persoane fizice şi juridice de la fondurile publice trebuie făcută în scopuri bine determinate şi în condiţii precise, stabilite prin acte ale puterii legiuitoare sau ale celei executive.

Finanţele publice sînt o disciplină de graniţă, care se suprapun puternic cu economia politică, economiile de ramură şi management, cu alte discipline de profil financiar şi monetar.

2. Conţinutul economic al finanţelorRelaţiile financiare sunt relaţii băneşti de repartiţie a produsului global sau a componentelor

sale, relaţii reprezentând transferuri monetare, în dublu sens, între buget şi firme sau între firme. Relaţiile financiare au loc organizat, adică pe bază legală şi de regulă cu caracter de continuitate (stabilit prin lege obligativitatea, cuantumul şi termenul ce caracterizează respectiva relaţie). Relaţiile financiare au efecte cu caracter definitiv, aceasta presupune că odată transferul financiar efectuat, modificarea de structură a patrimoniului este, în principiu, ireversibilă şi, de asemenea, suma transferată nu se mai poate reîntoarce la prtea care a efectuat transferul.

Relaţiile financiare presupun transferul de valoare exprimat în formă bănească ca fluxuri financiare de la persoanele fizice şi juridice către stat, în manifestarea atributelor sale de autoritate publică, de asigurător, de bancher, de agent economic, pe de o parte, şi, pe de altă parte, ca fluxuri financiare de la stat, conform atributelor sale, către beneficiari, persoane fizice şi juridice.

Având în vedere caracteristicile lor, relaţiile financiare pot fi clasificate astfel:- relaţii financiare publice- relaţii financiare private

Relaţii financiare publice sunt:a) clasice (propiu-zise);b) speciale: 1. de credit; 2. de asigurări.

Relaţii financiare publice clasice se efectuează, de regulă, cu titlu obligatoriu, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil.Relaţii financiare publice speciale:

a) relaţii de credit. Nu sunt obligatorii (excepţie: împrumuturile forţate), sunt rambursabile (excepţie: împrumuturile perpetue);

b) relaţii de asigurări:1. asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă. Sunt obligatorii (cele prin efectul legii) sau

facultative, rambursabile (cu condiţia producerii riscului, evenimentului aleatoriu), cu contraprestaţie.

2. asigurări sociale. Sunt obligatorii (prin efectul legii) sau sunt facultative, rambursabile (cu condiţia producerii riscului, evenimentului aleatoriu), cu contraprestaţie.

Relaţiile financiare private:a) la nivelul agenţilor economici;b) la nivelul populaţiei (gospodăriilor casnice).

Manifestate ca relaţii economice apărute în procesul repartiţiei PIB, independent de voinţa şi conştiinţa oamenilor, finanţele fac parte din baza economică a socialtăţii.

Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii este necesară formarea unor importante fonduri băneşti care se formează pe seama produsului intern brut (PIB). De la aceste fonduri se efectuează transferuri de putere de cumpărare către diverşi beneficiari (persoane fizice sau juridice). Au loc fluxuri de resurse băneşti către şi de la fondurile publice, ceea ce generează anumite relaţii sociale între participanţii la acest proces şi anume:

- relaţiile care apar între agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, şi membrii societăţii care realizează venituri, pe de o parte, şi colectivitate, reprezentată prin stat, pe de o altă parte;

- relaţiile care apar între colectivitate, reprezintă prin stat, pe de o parte, şi beneficiarii fondurilor băneşti: întreprinderi, instituţii publice ş.a., pe de altă parte. Aceste relaţii sociale, apărute în procesul constituirii şi dirijării fondurilor de resurse băneşti din economie sînt relaţii economice legate indisolubil de repartiţia producătorului social. Aceste relaţii economice îmbracă forma bănească, deoarece repartiţia celei mai mari părţi a PIB în economia naţională se face prin intermediul banilor şi constituie relaţiile financiare, sau, pe scurt finanţe.

În cadrul relaţiilor financiare se particularizează trei categorii de relaţii: - relaţiile care exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu

nerambursabil; acestea sînt relaţii clasice; impozite şi taxe;- relaţiile care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp

determinată, pentru care se percepe dobîndă; acestea sînt relaţii de credit, mijlocite în principal de bănci;

- relaţiile care exprimă, după caz, un transfer obligatoriu sau facultativ de resurse băneşti, în schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui fenomen aleatoriu.

În literatura de specialitate noţiunea de finanţe este folosită în dublu-sens:a) în sens larg, ea cuprinde toate cele trei categorii de relaţii;b) în sens restrîns, ea cuprinde numai relaţiile financiare avînd la bază principiile prelevării

fără contraprestaţie la fondurile de resurse băneşti.Din tratarea finanţelor ca relaţii economice, apărute în procesul repartiţiei PIB, rezultă că

acestea fac parte integrată din baza economică a societăţii.3. Funcţiile finanţelor

Finanţele îşi îndeplinesc misiunea lor socială prin funcţiile pe care le exercită, şi anume prin funcţia de repartiţie şi funcţia de control.

Funcţia de repartiţie a finanţelor cunoaşte două faze distincte:1) constituirea fondurilor;2) distribuirea acestora.Prima fază, constituirea fondurilor, constă în formarea fondurilor publice de resurse băneşti.

La constituirea acestora participă: a) regiile autonome şi societăţile cu capital de stat;b) societăţile comerciale cu capital privat sau mixt;c) organizaţiile cooperatiste şi asociaţiile cu scop lucrativ;d) instituţiile publice şi unităţile din subordinea acestora;e) populaţia;f) persoane juridice şi fizice rezidente în străinătate.

Formele de participare la constituirea fondurilor publice de resurse financiare sunt: impozite, taxe,contribuţii de asigurări sociale, prime de asigurare, amenzi, penalităţi, chirii, dividende, venitul întreprinderilor publice, venituri din realizarea mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc.

La constituirea fondurilor publice participă cu resurse toate sectoarele sociale: public şi privat, cooperatist, mixt, precum şi populaţia.

Cea dea doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor constă în distribuirea fondurilor financiare către beneficiari – persoane juridice şi fizice. Cînd nevoile sociale care exprimă cererea de resurse financiare de la fondurile publice, întrec cu mult oferta de resurse financiare, e necesar ca autorităţile publice competente să selecteze cererile formulate de organele centrale şi locale şi să stabilească opţiunile lor în funcţie de anumite criterii.

Distribuirea resurselor financiare reprezintă stabilirea cheltuielilor publice pe destinaţie:

a) învăţămînt, sănătate, cultură;b) asigurări sociale, protecţie socială;c) gospodărie comunală şi locuinţe;d) apărare naţională;e) ordine publică;f) acţiuni economice;g) alte acţiuni;h) datorie publică.

Toate acestea se referă la redistribuirea resurselor financiare publice pe plan intern. Spre deosebire de acestea, adesea se produce o redistribuire a resurselor financiare pe plan internaţional:

- primirea de împrumuturi externe;- acordarea de împrumuturi externe;- achitarea cotizaţiilor şi contribuţiilor datorate organismelor internaţionale de către stat;- primirea sau acordarea, după caz, de ajutoare externe de către stat, pentru înlăturarea

consecinţelor grave provocate de calamităţi naturale, accidente, războaie, revolte şi etc.Necesitatea constituirii unor fonduri de resurse financiare la dispoziţia statului în vederea

îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale se resimte în toate ţările, indiferent de gradul de dezvoltare economică, structură de ramură etc., ceea ce demonstrează că funcţia de repartiţie are un caracter obiectiv.

Procesul propriu-zis de redistribuire a acestor resurse are un caracter subiectiv.Provenienţa fondurilor financiare publice se modifică în funcţie de gradul de dezvoltare a

sectoarelor sociale, de politica promovată de stat. Destinaţia fondurilor financiare publice suferă modificări ca urmare a acţiunii numeroşilor

factori interni şi externi. Aceste modificări cantitative şi structurale ale fondurilor publice pot favoriza accelerare ritmului creşterii economice, satisfacerea mai deplină a nevoilor materiale şi spirituale ale populaţiei sau chiar înrăutăţi condiţiile de trai ale populaţiei etc.

Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse financiare constituie la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi.

În ţara noastră, organele specializate de control le revine sarcina de a verifica integritatea avutului obştesc, legalitatea, necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor.

Controlul statului cuprinde toate domeniile vieţii sociale şi anume: activitatea economică, cultural-educativă, de ocrotire medicală şi protecţie socială etc.

În ţara noastră, controlul prin leu se exercită în îndeplinirea tuturor funcţiilor banilor. După cum controlul prin leu e o manifestare a funcţiei economico-organizatorice a statului, tot aşa controlul financiar constituie o manifestare a funcţiei de control a finanţelor publice.

Funcţia de control se referă la modul de constituire a fondurilor în economie, la repartizarea acestora pe beneficiari şi la eficienţa cu care unităţile economice cu capital de stat şi instituţiile publice utilizează resursele de care dispun.

Funcţia de control a finanţelor este strîns legată de funcţia de repartiţie, dar are o sferă de manifestare mai largă decît aceasta , deoarece vizează, pe lîngă constituirea şi repartizarea fondurilor din economie, şi modul de utilizare a resurselor.

Controlul financiar se efectuează în mod necesar în faza repartiţiei unde urmăreşte provenienţa resurselor financiare. Aceasta nu se limitează la faza repartiţiei, ci se extinde asupra producţiei schimbului şi consumului.

Controlul financiar asupra producţiei realizate în sectorul public, deoarece aceasta constituie faza cea mai importantă a reproducţiei care influenţează toate celelalte faze. Raportul dintre valoarea nou creată şi valoarea producţiei noi obţinute reprezintă eficienţa cu care au fost folosite mijloacele de muncă şi forţa de muncă.

În faza schimbului controlul financiar se exercită pentru a verifica dacă produsele obţinute se realizează ca mărfuri, preţul mărfii e recunoscut ca exprimînd cheltuielile de muncă socialmente necesară.

În faza consumului, controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor economice cu capital de stat, precum şi consumul final al instituţiilor publice.

În ţara noastră, controlul financiar se exercită de: Curtea de Contrui, Ministerului Finanţelor, Banca Naţională. Atribuţii de control în domeniul finanţelor au Parlamentul, Guvernul ţării precum şi alte organe.