3

VIRGINIA GRECEANU-COCOŞ

CONTABILITATEA

ÎN PARTIDĂ SIMPLĂ ŞI LEGISLAŢIA UTILĂ UNITĂŢILOR DE CULT RELIGIOS

(filii, parohii, mânăstiri, catedrale, paraclise, schituri)

• Organizarea şi funcţionarea cultelor religioase • Contabilitatea în partidă simplă • Impozitarea activităţilor economice desfăşurate

de cultele religioase • Modul de procurare a bunurilor • Legislaţie utilă comentată şi necomentată • Transpunerea datelor din evidenţa simplă în dublă

4

Copyright © 2010, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Pro Universitaria Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GRECEANU-COCOŞ, VIRGINIA Contabilitatea în partidă simplă şi legislaţia utilă unităţilor de cult religios : (filii, parohii, mânăstiri, catedrale, paraclise, schituri) : organizarea şi funcţionarea cultelor religioase, contabilitatea în partidă simplă, impozitarea activităţilor economice desfăşurate de cultele religioase, modul de procurare a bunurilor, legislaţie utilă comentată şi necomentată, transpunerea datelor din evidenţa simplă în evidenţa dublă / Virginia Greceanu-Cocoş. - Bucureşti : Pro Universitaria, 2010 Bibliogr. ISBN 978-973-129-438-4 657:26(498)(094) 343.03(075.8)

5

CUVÂNT ÎNAINTE

Consfinţirea de noua Constituţie din 1991 a libertăţii şi inviolabilităţii

gândirii şi a exprimării opiniilor, precum şi libertăţii credinţelor religioase (art. 29-30), au făcut ca şi în acest domeniu de activitate al vieţii religioase să se producă o expansiune prin aderarea cât mai multor persoane la desfăşurarea ei, atât în formă asociată şi în cadrul organizat al bisericii, cât şi în mod individual, fiecare în eul său.

În baza legii fundamentale a ţării care proclamă la art. 29(3) că organizarea cultelor religioase a statului se face „potrivit statutelor proprii”, după aproape 80 de ani de la prima Lege a cultelor sub nr. 54/1928, abrogată şi înlocuită de Dec. nr. 177/1948, neactualizat la noua Constituţie şi noile schimbări social-politice de după 1990, s-a dat o nouă Lege a cultelor religioase nr. 489/2006 şi un nou Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat prin HG nr. 53/2008 care abrogă Decretul nr. 233/1949, nepublicat.

Conform art. 8(1) din Legea nr. 489/2007 cultele religioase sunt „persoane juridice de utilitate publică”, iar conform art. 41(1) din Statutul aprobat prin HG nr. 53/2008 sunt „persoane juridice de drept privat şi utilitate publică”, ceea ce nu corespunde definiţiei din lege şi nici o altă lege nu defineşte această categorie de persoane juridice din Statut.

Unităţile de cult au personalitate juridică încă din anul 1928, când s-a dat prima lege a cultelor, dar asociaţiile şi fundaţiile locale, aşezămintele cu caracter social-filantropic, instituţiile cu caracter economic, subordonate eparhiilor nu au personalitate juridică (conform prezentei legi numai asociaţiile cu peste 300 de persoane au personalitate juridică).

La încadrarea diversităţii activităţilor desfăşurate de unităţile de cult în reglementările contabile existente s-au avut în vedere următoarele:

- calitatea lor de persoane juridice în general şi de persoane juridice fără scop lucrativ (nu de persoane juridice de drept public ca în Decretul nr. 177/1948, art. 28 şi vechiul Statut, art. 186), care ar fi trebuit să le oblige la ţinerea evidenţei contabile în partidă dublă conform Anexei nr. 1 din Ordinul M.F. nr. 1.969/2007 la toate nivelele organizatorice;

- reglementările interioare date de Sf. Sinod potrivit art. 18 din Regulamentul contabilităţii/1993, completat prin Normele M.F.P. nr. 460.051/2001, care dau dreptul unităţilor de cult la ţinerea evidenţei contabile în partidă simplă „prin opţiune, potrivit hotărârilor proprii adoptate în acest sens”, drept aplicat parohiilor şi consfinţit prin Anexa nr. 2 la acelaşi Ordin M.E.F. nr. 1.969/2007.

Delimitarea însă a caracterului obştesc, filantropic, fără scop lucrativ şi cel privat, chiar economic, al multor activităţi din cadrul unităţilor de cult de cel public destinat intereselor generale de propăvăduire a credinţei în rândul

6

credincioşilor este foarte greu de realizat în contestul reglementărilor actuale care se dovedesc contradictorii şi insuficente fiindcă nu tratează distinct aceste laturi, scop pe care şi l-a propus lucrarea de faţă ce se consideră unică din acest punct de vedere pe piaţa de carte stiinţifică românească.

Dacă a reuşit sau nu vor spune parohii şi lucrătorii financiar-contabili autorizaţi să funcţioneze ca persoane independente sau asociate, angajaţi ca terţi sau cei angajaţi ca salariaţi la unităţile de cult care sunt interesaţi să cunoască modul de aplicare al reglementărilor actuale la sursele principale de finanţare practicate în unităţile de cult:

- contribuţii de la enoriaşi; - de la buget pentru salarii şi investiţii; - din venituri proprii pentru restul cheltuielilor, venituri provenite din

contribuţii deliberate şi venituri în natură primite de la unităţile de cult cu activităţi economice organizate distinct şi valorificate apoi către credincioşi prin unităţile de cult în care se propăvăduieşte credinţa religioasă (biserici parohiale, mânăstiri, catedrale etc.).;

- din sponsorizări şi donaţii; - din credite interne sau externe.

Cu dragoste,

AUTOAREA

13

Cap. 1. BAZA LEGALĂ A FUNCŢIONĂRII UNITĂŢILOR DE CULT. ORGANIZAREA UNITĂŢILOR DE CULT DUPĂ LEGEA CULTELOR1)

ŞI STATUTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE APLICATE PÂNĂ LA LEGEA CULTELOR NR. 489/2006

ŞI STATUTUL APROBAT PRIN HG NR. 53/2008 Religia este deopotrivă o realitate socială şi individuală şi ea trebuie privită şi

tratată în viaţa de stat, atât ca o chestiune socială, cât şi ca o chestiune particulară. Viaţa religioasă manifestată prin credinţa religioasă a fiecărui cetăţean nu se

poate sustrage în cadrul unei societăţi de la procesul de instituţionalizare care se concretizează în instituţii proprii social-religioase şi juridico-religioase.

Instituţiile juridico-religioase ale feluritelor religii sau mai bine zis fiecare religie, ca instituţie juridică religioasă se numeşte cult religios.

Elementele constitutive ale sale sunt: 1) mărturie publică şi statornică a unei anumite credinţe religioase unitare, de

către un număr de oameni; 2) manifestarea publică a acestei credinţe într-o serie de practici religioase şi

ceremonii, închegate într-un ritual unitar şi stabil; 3) o organizare social-juridică unitară şi stabilă. În afara noţiunii de cult religios mai sunt în circulaţie şi alte noţiuni juridice

ca: biserică, comunitate religioasă, asociaţie religioasă, sectă etc. Din punct de vedere juridic prin biserică se înţelege cultul creştin ca instituţie

care se divide în diverse culte: ortodox, catolic, creştin-evanghelic, reformat sau unitarian etc.

Cuvântul „confesiune” este un termen pur religios, nu juridic, care exprimă mărturisirea de credinţă religioasă.

Comunitatea religioasă este o unitate administrativă în cadrul bisericii sau a unei organizaţii de cult.

Prin asociaţie religioasă se înţelege o grupare de credincioşi constituită în sânul bisericii sau a oricărui cult, urmărind scopuri subordonate scopului general al bisericii sau a cultului respectiv „care nu are o fiinţă proprie distinctă de acestea, ci una de aceeaşi natură”.

Prin sectă se înţelege o frântură, un segment al unui cult al unei biserici, un grup cu teze contrare tezelor fundamentale ale respectivului cult şi care se organizează cu credinţă proprie şi cu organizaţie social-juridică proprie, cu tendinţă de a deveni cult.

„Problema religioasă constituie pentru stat, în primul rând o problemă politică şi numai în al doilea rând constituie o problemă juridică, întrucât juridicul

1) Legea cultelor nr. 54/1928 – M.O. nr. 89/1928, a fost abrogată prin Dec. nr. 177/1948 - M.O. 178/ 4 aug. 1948 şi MOf. nr. 204/3 sept. 1948; deci este impropriu definit (vezi comentariile Prof. Preot Liviu Stan-Tipografia Institului Biblic şi de Misiune Ortodoxă Buc. 1950) acest decret ca Lege a cultelor, care nu există de fapt şi de drept până la Legea nr. 489/2006.

14

este un instrument al politicului şi nu invers”, apreciază prof. preot Liviu Stan în 1950.

Fiecare stat după ce adoptă teoretic o atitudine precisă faţă de religie îşi traduce practic atitudinea prin legi juridice, fixând cadrele legale în care viaţa religioasă particulară se poate manifesta în condiţiile vieţii de stat ca o instituţie publică în cazul că ea este colaboratoare a statului şi îi este de folos în acţiunea sa de guvernare.

În baza suveranităţii sale, statul poate dispune asupra felului în care cultele religioase pot să se manifeste public în cadrul vieţii de stat pentru că organizaţiile de cult şi bisericile există în cadrul statului şi nu înafara lui şi nici peste stat sau deasupra lui.

De aceea statul a dat Legea pentru regimul general al cultelor nr. 54/1928 (promulgată prin Dec. nr. 1093/1928 - M.Of. nr. 89/1928), care a fost abrogată prin Decretul nr. 177/1948 (promulgat prin Dec. nr. 1387/1948 – M.Of. nr. 178/4 aug. 1948, modif. prin M.Of. nr. 204/3 sept. 1948) pentru regimul general al cultelor religioase prin care se statornicesc normele de organizare şi funcţionare ale unităţilor de cult, însă bazat pe art. 27 din Constituţia anului 1948, nu pe cea a anului 1991, aşa cum se impunea a se face ca urmare a profundelor modificări socio-politice produse după decembrie 1989, când s-au schimbat radical opţiunile statului român faţă de cele din 1948, acesta devenind ca formă de guvernământ republică (art. 1).

Despre libertatea conştiinţei şi de expresie, se prevăd la art. 29-30 din Constituţia din 1991, revizuită şi republicată în 2003, următoarele:

„Art. 29(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutului propriu în condiţiile legii.

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.2)

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

2) a se vedea OG nr. 106/2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar - M.O. nr. 436/3 sept. 2000, dată în baza art. 107(3) din Constituţia/1991, care crează o breşă în caracterul unitar al cultului religios din ţara noastră, prevăzut de Dec. nr. 177/1948, art. 15 şi 58 care abrogă art. 68 al legii din 1937 pentru organizarea clerului militar, aceste atribuţiuni revenind membrilor clerului tuturor cultelor

15

Art. 30(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau credinţelor şi libertatea credinţelor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. ---------------------------------------------------------------------------------------------------

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discri-minare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Deci prin art. 29(3) organizarea cultelor religioase se face potrivit statutelor proprii.

Statutul pentru organizarea şi funcţionarea bisericii ortodoxe române dat în baza art. 14 şi 56 din Decretul nr. 177/1948, este înregistrat la Ministerul Cultelor sub nr. 4593/17 febr. 1949 şi s-a aprobat prin Dec. MAN nr. 233/23 febr. 1949 (nepublicat în M.O.), suferind modificări până în 1953 (când s-a tipărit cartea cu legiuirile BOB pentru anii 1948-1953 sub Înalt prea Sfinţitul Patriarh Justinian) prin:

- Dec. nr. 124/1950; - Dec. nr. 3/16.I.1952; - Dec. nr. 91/3.II.1953. Acest statut a fost aprobat şi votat de Sf. Sinod în 19-20 oct. 1948 şi la art. 2

spune ca şi în art. 15 din Dec. nr. 177/1948 că: „Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea sa”. Şi în continuare:„Biserica Ortodoxă Română are conducere sinodală ierarhică şi se administrează în mod autonom prin organe proprii reprezentative, alese din cler şi popor, prin votul credincioşilor şi constituite în conformitate cu dispoziţiunile prezentului statut”.

Cu privire la controlul statului cităm: „Art. 4 Controlul statului, prevăzut de Constituţia RSR şi de Legea pentru

regimul general al Cultelor se exercită prin Ministerul Cultelor”.* Potrivit art. 5 din statut organizarea Bisericii Ortodoxe Române este făcută

sub denumirea de Patriarhia României, care sub raportul orânduirii canonice şi administrative cuprinde :

a) organizarea administrativă de la art. 5 din statut; b) organizarea centrală cuprinsă la Cap. I din statut; c) organizarea locală cuprinsă la Cap. II din statut. În vederea cunoaşterii structurii şi atribuţiunilor acestor organe, a se vedea

Partea I şi art. 172-186 din statut, care se referă la acest subiect. Este demn de reţinut că potrivit art. 186 din statut „parohiile, protopopiatele, mânăstirile, mitropoliile şi Parohia sunt persoane juridice de drept public” (vezi şi Dec. nr. 177/1948, unde a dispărut „public”), nu privat (unde intră numai asociaţiile şi fundaţiile religioase cu personalitate juridică).

* de la 1.I.2010 prin Guvern conf. HG nr. 22/2010 – M.O. nr. 17/11.I.2010 privind reorganizarea M.C.

16

Cap. 2. CE PREVEDE LEGEA PRIVIND LIBERTATEA RELIGIOASĂ ŞI REGIMUL GENERAL AL CULTELOR NR. 489/2006

(M.O. NR. 11/8.01.2007)

În Monitorul Oficial nr. 11/8.01.2007 a fost publicată Legea nr. 489/28.12. 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor care intră în vigoare de la data publicării în M.O. şi abrogă Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în M.O. nr. 178/4.08.1948, rămas neactualizat după 1990 la noua Constituţie/1991 şi noile schimbări social-politice produse în România, devenită republică ca formă de guvernământ (art. 1).

Ce prevede această lege vom arăta în continuare pe următoarele capitole:

1. Organizarea şi statutul juridic al unităţilor de cult

Conform art. 5(1) orice persoană are dreptul să îşi manifeste credinţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri şi prevederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât şi în structuri fără personalitate juridică, grupate conform alin. (2), astfel:

a) structurile religioase cu personalitate juridică sunt cultele şi asociaţiile religioase;

b) structurile religioase fără personalitate juridică sunt grupările religioase. Şi conform art. 14 fiecare cult are un organism naţional de conducere sau de

reprezentare şi unităţi de cult, „inclusiv filiale fără personalitate juridică”, potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice, iar conform art. 43 „asociaţiile religioase pot înfiinţa filiale cu personalitate juridică, în conformitate cu statutele lor. “

Conform art. 8(1) cultele religioase sunt persoane juridice de utilitate publică, nu mai sunt persoane juridice de drept public cum prevedea Decretul 177/1948, art. 28 şi Statutul înregistrat la Ministerul Culturii sub nr. 4593/1949, art. 186 şi aprobat prin Decretul MAN nr. 233/1949. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele şi codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcţionează 18 culte recunoscute, conform anexei la lege.

Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care sunt constituite legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României de cel puţin 12 ani şi au un număr de membrii cetăţeni români cu domiciliul în România

17

cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ şi a procedurii de la art. 18-22 din lege.

Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.

Înfiinţarea unităţilor de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Ministerului Culturii şi Cultelor, dar numai unităţile de cult nou-înfiinţate ca persoane juridice pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile legii.

Conform art. 6(2) asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condiţiile prezentei legi, formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă.

O asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile cerute de prezenta lege la art. 18-22.

Exercitarea libertăţii religioase se poate face în cadrul asociaţiilor religioase care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, asociate în vederea manifestării unei credinţe religioase şi pe baza procedurii de la art. 40-48.

Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase instituit la grefa judecătorească în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul. Prevederile Cap. III „Asociaţiile religioase”, se completează cu dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005. Asociaţiile existente constituite în baza acestei ordonanţe care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credinţe religioase şi care doresc să dobândească statutul de asociaţie religioasă vor depune la judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de transformare a asociaţiei şi de radiere a ei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi de înregistrare în Registrul asociaţiilor religioase înfiinţat la grefa aceleaşi judecătorii, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 41. Judecătorul-delegat se va pronunţa atât asupra transformării asociaţiei, cât şi asupra înregistrării asociaţiei religioase, stabilind şi perioada în care asociaţia a avut ca obiect de activitate exercitarea unei credinţe religioase pentru a se adăuga la perioada sa de funcţionare, în vederea dobândirii calităţii de cult recunoscut.

Gruparea religioasă este conform art. 6(1) forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nicio procedură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă religioasă.

2. Relaţiile dintre stat, credincioşi şi culte. Sursele de finanţare destinate

acoperirii cheltuielilor unităţilor de cult conform legii. Modul de înregistrare în contabilitate a patrimoniului, veniturilor şi cheltuielilor. Instituţiile anexe.

La art. 1 din lege se spune că „statul român respectă şi garantează dreptul

fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane

18

de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor internaţionale la care România este parte. “

Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă.

În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la cult, cu excepţia recensămintelor naţionale aprobate prin lege şi în situaţia când persoana şi-a dat consimţământul.

Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.

Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.

În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.

Autorităţile publice cooperează cu cultele recunoscute în România, în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea spiritual-culturală şi socială a acestora în ţară şi în străinătate.

Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute parteneriate în domeniile de interes comun şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun aprobării prin lege.

Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţii lor se finanţează din:

a) veniturile proprii create şi administrate în conformitate cu statutul; b) contribuţii ale credincioşilor; c) sprijin din partea statului sub forma: - acordării de deduceri din impozitul pe venitul din salarii conform art. 56-57

din Codul fiscal, precum şi a sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul/câştigul net anual datorat de persoanele fizice care desfăşoară o activitate independentă, conform art. 84 din Codul fiscal sau a sumei reprezentând până la 3% din cifra de afaceri şi în limita a 20% din impozitul pe profitul datorat de entităţile economice conform art. 21 lit. p) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, considerate sponsorizări;

- la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români sau cu nevoile reale prin contribuţii pentru:

- salarizarea personalului clerical şi neclerical al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege;

19

- cheltuieli privind funcţionarea unităţilor de cult, reparaţii şi construcţii noi;

- pentru serviciile sociale furnizate, în calitate de furnizor; - acordării de facilităţi fiscale la veniturile obţinute din producerea şi

valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, conform art. 15 (1) lit. f) din Codul fiscal, modificat prin pct. 6 din OUG nr. 106/2007 - M.O. nr. 703/18.10.20073) şi art. 141-1441 din Codul fiscal pentru scutirile de TVA, modificat la art. 141(1) lit. i) şi completat cu lit. r) prin OUG nr. 106/20074) ;

- fonduri băneşti primite de la bugetul de stat şi bugetele locale, precum şi bunuri primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice centrale sau locale, cu respectarea destinaţiei pentru care au fost primite şi sub controlul statului pentru utilizarea lor.

Evidenţa financiar-contabilă se va ţine în limba română obligatoriu (art. 16 alin. 1). Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă, dar în relaţiile cu autorităţile statului, trebuie să folosească limba română.

Conform art. 49 alin. (2), în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi - 8.01.2007 -, cultele recunoscute prevăzute în anexa la lege vor prezenta statutele şi codurile canonice Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru recunoaşterea lor. Recunoaşterea se realizează, cu respectarea art. 17(2) din lege privind neatingerea securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Legea nu precizează cum se ţine evidenţa financiar-contabilă de către unităţile de cult ceea ce era necesar. Până la apariţia statutelor şi canoanelor aprobate de Guvern, vom preciza noi ce reglementări trebuie să fie aplicate de

3) pct. 6 din OUG nr. 106/2007 prevede că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (M.O. nr. 927/2003), se modifică la art. 15 alin. (1) privind scutirea de la plata impozitului pe profit, lit. f) astfel: „f) cultele religioase, pentru venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri obţinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non profit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. “

4) art. 141(1) „ lit. i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni; “

„lit. r) furnizarea de personal de către instituţiile religioase sau filozofice în scopul activităţilor prevăzute la lit. a), f), i) şi j) ; “

20

unităţile de cult în domeniul financiar-contabil întrucât cultele religioase sunt persoane juridice de utilitate publică care sunt organizate şi funcţionează în mod autonom.

În continuare vom face un scurt istoric al acestor reglementări. Pentru unităţile de cult cu personalitate juridică5) care nu au scop lucrativ se

ţinea evidenţa în partidă simplă conform Ordinului M.F.P. nr. 2329/2001 - M.O. nr. 20/15.01.2002, aplicabil de la 1 ian. 2002,6) care la art. 1 prevedea categoriile de persoane juridice care pot organiza şi conduce contabilitatea în partidă simplă:

a) unităţile de cult; b) asociaţiile de proprietari; c) asociaţiile şi fundaţiile cărora li se aplică regimul juridic prevăzut de OG

nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, sau alte organizaţii de acest fel, cu excepţia celor care, potrivit legii ca fiind de utilitate publică.

Deci, asociaţiilor aparţinând cultelor nu li se mai aplică regimul juridic prevăzut de OG nr. 26/2000 de la aplicarea prezentei legi, fiind de utilitate publică şi nu mai pot ţine evidenţa în partidă simplă conform acestui ordin, ele fiind obligate să ţină evidenţa în partidă dublă conform Ordinului M.F.P. nr. 1829/2003 - M.O. nr. 66 bis/27.01.2004, aplicabil de la 1 ian. 2004 (care abrogă O.M.F.P. nr. 1591/1998), abrogat şi el de la 1 ianuarie 2008 prin OMEF nr. 1969/2007 (M.O. nr. 846 bis/2007)-Anexa nr. 1. Acestora nu li se aplică nici art. 2 din O.M.F.P. nr. 2329/20016) care prevede plafonul de 30.000 euro pentru veniturile anuale din orice sursă ca fiind pragul de la care sunt obligate să ţină evidenţa contabilă în partidă dublă pe toată perioada de funcţionare.

Tot O.M.F.P. nr. 2329/20016) prevede la art. 3 că „au obligaţia de a organiza şi de a conduce contabilitatea în partidă simplă persoanele juridice fără scop lucrativ în a căror act de înfiinţare există prevederi exprese în acest sens”.

Pentru unităţile de cult există şi precizarea făcută prin Normele metodologice ale M.F.P. nr. 460.051/2001 privind închiderea exerciţiului bugetar pe anul 2000, că pot ţine contabilitatea în partidă dublă.

Există însă şi Departamentul Cultelor din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor7) care fiind o structură publică centrală va aplica O.M.F.P. nr. 1.917/2005 - M.O. nr. 1186 bis/2005, introdus de la 1 ian. 2006, cu modificările ulterioare, care priveşte Planul de conturi pentru instituţii publice armonizat la Planul de conturi al operatorilor economici aprobat prin O.M.F.P. nr. 1.752/2005 - M.O. nr. 1080 bis/2005 înlocuit cu O.M.F.P. nr. 3055/2009 aplicabil de la 1 ianuarie 2010. Acest plan considerăm că trebuie aplicat şi de unităţile de învăţământ integrate în învăţământul de stat şi centrele de plasament aparţinând cultelor.

5) aici intră şi cele fără personalitate juridică, fiindcă nu au un act normativ distinct pentru ţinerea evidenţei contabile în partidă simplă

6) înlocuit la 1 ian. 2008 cu O.M.E.F. nr. 1969/2007 - Anexa nr. 2 (M.O. nr. 846 bis/2007) 7) înlocuit la 1.I. 2010 cu Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului, conf. HG

nr. 22/2010 – M.O. nr. 17/2010

21

Pentru activitatea economică a unităţilor de cult, altele decât asociaţiile religioase care aplică O.M.F.P. nr. 1829/2003 pentru această activitate, abrogat de la 1 ianuarie 2008 prin O.M.E.F nr. 1969/2007 (M.O. nr. 846 bis/2007)-Anexa nr. 1. evidenţa se ţine în partidă dublă conform O.M.F.P. nr. 1.752/2005, aplicabil de la 1 ianuarie 2006, care aprobă Planul de conturi al operatorilor economici armonizat la Standardele Internaţionale de Contabilitate şi anume la Reglementările Directivei a IV-a şi a VII-a a Comunităţii Economice Europene8).

De remarcat faptul că după aplicarea prezentei legi există bază legală distinctă pentru asociaţiile religioase noi înfiinţate după 1 mai 2000 când a intrat în vigoare OG nr. 26/2000 (bază care datorită art. 1(3) din OG nr. 26/2000, nu exista), dar nu şi pentru fundaţiile religioase care nu mai sunt preluate de noua lege ca structură organizatorică în cadrul cultelor.

Instituţiile anexe prevăzute de lege a funcţiona în slujba cultelor sunt: - unităţi de învăţământ confesional, integrate sau neintegrate în învăţământul

de stat, pentru pregătirea personalului de cult, a profesorilor de religie, precum şi a altor specialişti necesari activităţii religioase a fiecărui cult, în condiţiile prevăzute de lege (art. 33-35, 37-39);

- centre de plasament proprii (art. 36); - case de pensii proprii (art. 24 alin. 2)9); - cimitire confesionale proprii (art. 28); - organe de judecată proprii (art. 26); - cimitire comunale şi orăşeneşti înfiinţate de autorităţile administraţiei locale

(art. 28). Potrivit art. 29 cultele au dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele

şi bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile legii. Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recunoscute se face fără

plata taxelor către organele de gestiune colectivă a drepturilor de autor prevăzute de Legea nr. 35/1994.

Potrivit art. 30 bunurile bisericeşti sau similare din străinătate, proprietate a statului român ori a cultelor din România, pot constitui obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solicitarea celor interesaţi. Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare (art. 31).

Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite pretenţii asupra patrimoniului cultului respectiv.

8) vezi şi OMFP nr. 3055/20.10.2009 – M.O. nr. 766 bis/2009, aplicabil de la 1.I.2010 9) prezenta lege nu prevede şi existenţa Caselor de ajutor reciproc proprii şi a Fondului de

asigurare a Bunurilor Bisericeşti de pe lângă fiecare eparhie, precum şi a Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române de pe lângă Patriarhia Română, structuri existente în vechiul statut şi Institutul Biblic, în noul statut.

22

Potrivit art. 31(4) în cazul retragerii calităţii de cult recunoscut sau al dizolvării, destinaţia patrimoniului este cea stabilită prin statutul acestuia.

Bunurile sacre, afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi inprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult.

Asupra bunurilor mobile şi imobile dobândite, în proprietate sau în administrare, unităţile de cult vor dispune conform statutelor proprii.

Cultele pot avea case de pensii sau fonduri de pensii proprii care se supun regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările sociale de stat (art. 24).

Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii. Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în sistemul jurisdicţional (art. 26).

23

Cap. 3. CE PREVEDE HOTĂRÂREA GUVERNULUI NR. 53/2008 PRIVIND RECUNOAŞTEREA STATUTULUI BISERICII ORTODOXE

PENTRU ORGANIZAREA, FUNCŢIONAREA, CONTABILITATEA, CONTROLUL ŞI FINANŢAREA ACESTEIA

În M.O. nr. 50/22.01.2008 a fost publicată HG nr. 53/16.01.2008 privind

recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române care abrogă Statutul votat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19-20 octombrie 1948 şi recunoscut prin Decretul Prezidiului MAN nr. 233/1949, nepublicat, cu modificările ulterioare.

Conform art. 1, Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici, monahi şi mireni, constituiţi canonic în parohii şi mânăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul şi în afara graniţelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, şi participă la viaţa Bisericii prin aceleaşi Sfinte Taine, slujbe liturgice şi rânduieli canonice.

Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea şi în lucrarea sa pastorală, misionară şi administrativă (art. 2 alin. 1).

Biserica Ortodoxă Română are conducere sinodală ierarhică. Ea se administrează în mod autonom prin organisme proprii reprezentative, constituite din clerici şi mireni, potrivit Sfintelor canoane şi prezentului statut.

Potrivit art. 4(1) Biserica Ortodoxă Română este autonomă faţă de stat şi faţă de alte instituţii. Ea stabileşte relaţii de dialog şi cooperare cu statul şi cu diferite instituţii pentru împlinirea misiunii sale pastorale, spiritual-culturale, educaţionale şi social-filantropice, bazate pe parteneriat.

Biserica Ortodoxă Română este naţională şi majoritară şi este biserica neamului românesc.

Organizarea Bisericii Ortodoxe Române este reglementată de Partea I„Organizarea” din Statut ca Patriarhie care cuprinde eparhii (arhiepiscopii şi episcopii) grupate în 6 mitropolii în ţară şi 3 în afara ţării, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor 2 Americi, Episcopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande, reprezentanţe ale Patriarhiei, la Ierusalim, Iordan, Ierihon, Sofia, Bruxelles, aşezămintele de la Sfântul Munte Athos, precum şi în alte unităţi dependente direct de Patriarhie: Vicarul Ortodox Ucrainean, cu sediul în municipiul Sighetul Marmaţiei şi unităţi executive autonome teritorial: parohiile, mânăstirile, protoieria (protopopiatul) ca grupare administrativă de parohii, subordonate eparhiilor şi mitropolia ca grupare administrativă a eparhiilor (episcopiilor şi arhiepiscopiilor) subordonată Patriarhiei, vicariatul (Ortodox ucrainean) subordonat direct Patriarhiei.

Episcopiile, arhiepiscopiile, mitropoliile şi alte unităţi bisericeşti din afara graniţelor ţării sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu statutele proprii, aprobate de Sfântul Sinod, coordonate cu prezentul statut.

24

Organizarea Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) se împarte pe două nivele: - La nivel central, cuprinde: I. Organisme centrale deliberative: A. Sfântul Sinod; B. Sinodul Permanent; C. Adunarea Naţională Bisericească. II. Organisme centrale executive: A. Patriarhul; B. Consiliul Naţional Bisericesc; D. Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc. III. Organisme centrale administrative: A. Cancelaria Sfântului Sinod; B. Administraţia Parohială. - La nivel local, cuprinde: a) parohia; b) mânăstirea; c) protopopiatul (protoeria); d) vicariatul; e) eparhia (arhiepiscopia şi episcopia); f) mitropolia. Organizarea centrală I. Organele centrale deliberative A. Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române,

în toate domeniile ei de activitate care are atribuţiile de la art. 14 din care reţinem: w) hotărăşte înfiinţarea, organizarea şi desfiinţarea asociaţiilor şi fundaţiilor

bisericeşti cu caracter naţional care sunt constituite şi conduse de B.O.R.; acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea) pentru înfiinţarea, organizarea şi desfiinţarea asociaţiilor şi fundaţiilor ortodoxe din Patriarhia Română care au conducere proprie şi activează în eparhiile acesteia;

-------------------------- v) aprobă anual modul de constituire şi de repartizare a Fondului central

misionar, instituie fonduri speciale şi stabileşte modul de constituire şi destinaţia acestora;

z) interpretează, în formă definitivă şi obligatorie, pentru toate organismele bisericeşti, dispoziţiile statutare sau regulamentare.

B. Sinodul Permanent este organismul central deliberativ care funcţionează în timpul dintre şedinţele Sfântului Sinod.

Sfântul Sinod se compune din Patriarh şi toţi mitropoliţii în funcţie de la eparhiile din ţară şi din afara graniţelor ţării, plus 3 ierarhi eparhioţi (1 arhiepiscop şi 2 episcopi), desemnaţi anual de Sfântul Sinod.

25

C. Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al B.O.R. pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale. Preşedintele Adunării Naţionale Bisericeşti este Patriarhul. Hotărârile Adunării Naţionale Bisericeşti devin executorii după ratificarea lor de către Sfântul Sinod.

Atribuţiile Adunării Naţionale Bisericeşti sunt prevăzute la art. 22 din care reţinem:

g) aprobă contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al Administraţiei Patriarhale, al Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. şi al instituţiilor centrale bisericeşti;

h) aprobă bugetul general al Administraţiei Patriarhale, al Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. şi al instituţiilor centrale bisericeşti;

i) aprobă măsuri unitare privind administrarea bunurilor mobile şi imobile, aflate în proprietatea sau folosinţa unităţilor de cult din întreaga B.O.R., precum şi a celor fundaţionale;

j) aprobă proiecte sociale, culturale, educaţionale şi comunicaţionale; k) stabileşte mijloacele de ajutorare a românilor din afara graniţelor ţării. II. Organele centrale executive A. Patriarhul este Întâistătătorul între ierarhii B.O.R. şi preşedintele

organismelor centrale deliberative şi executive bisericeşti. El este şi Arhiepiscopul Bucureştilor şi Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei.

Patriarhul exercită drepturile şi îndeplineşte îndatoririle prevăzute de Sfintele canoane, de prezentul statut şi de regulamentele bisericeşti, având atribuţiile prevăzute la art. 26. Pentru desfăşurarea activităţii curente, la dispoziţia Patriarhului se află Cabinetul Patriarhului, coordonat de un consilier patriarhal, cu personalul corespunzător şi serviciile aferente: secretariat, registratură, arhivă, bibliotecă etc.

B. Consiliul Naţional Bisericesc este organism central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti. Preşedintele Consiliului Naţional Bisericesc este Patriarhul.

Consiliul Naţional Bisericesc exercită în timpul dintre şedinţele Adunării Naţionale Bisericeşti atribuţiile acesteia prevăzute la art. 22 lit. a), d) e) şi atribuţiile prevăzute la art. 30 din care reţinem:

b) întocmeşte contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al Administraţiei Patriarhale, al Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. şi al celorlalte instituţii centrale bisericeşti;

c) întocmeşte bugetul general al Administraţiei Patriarhale, al Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. şi al celorlalte instituţii centrale bisericeşti;

d) aprobă planul de activitate al editurii, tipografiei şi al Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R.

26

C. Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc Între şedinţele Consiliului Naţional Bisericesc funcţionează Permanenţa

Consiliului Naţional Bisericesc, ca organism central executiv condus de Patriarh ca preşedinte, care exercită atribuţiile Consiliului Naţional Bisericesc, cu excepţia art. 30 lit. f), în perioada dintre şedinţele sale şi atribuţiile de la art. 32 din care reţinem:

f) analizează şi face propuneri Consiliului Naţional Bisericesc privind modul de administrare a bunurilor mobile şi imobile ale instituţiilor centrale bisericeşti şi ale fundaţiilor bisericeşti centrale;

g) administrează Fondul central misionar, în limita bugetului aprobat de Sfântul Sinod, şi prezintă anual acestuia contul de execuţie bugetară;

h) administrează fondurile speciale instituite la nivelul Administraţiei Patriarhale, al Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. şi al celorlalte instituţii centrale bisericeşti;

j) face demersuri pe lângă autorităţile publice centrale şi locale şi pe lângă alte instituţii pentru obţinerea de sprijin destinat activităţilor interne şi internaţionale organizate de Patriarhia Română prin instituţiile centrale bisericeşti;

k) hotărăşte asupra acceptării donaţiilor, legatelor, sponsorizărilor şi cumpărării de bunuri în favoarea Patriarhiei României, pentru instituţiile sale centrale.

Hotărârile Permanenţei sunt duse la îndeplinire de Cancelaria Sfântului Sinod şi de sectoarele celorlalte instituţii centrale bisericeşti.

III. Organisme centrale administrative Pentru exercitarea atribuţiilor executive Patriarhul este ajutat de: A. Cancelaria Sfântului Sinod; B. Administraţia Patriarhală. A. Cancelaria Sfântului Sinod este organism central administrativ al

Sfântului Sinod, al Sinodului Permanent, al Adunării Naţionale Bisericeşti, al Patriarhului, al Consiliului Naţional Bisericesc şi al Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc.

Cancelaria Sfântului Sinod este păstrătoarea sigiliului Sfântului Sinod. B. Administraţia Patriarhală are în atribuţiile sale studierea şi întocmirea

referatelor privitoare la problemele bisericeşti de competenţa organismelor centrale deliberative şi executive, prin sectoarele administrative prevăzute la art. 37 lit. a)-j) din care reţinem:

c) Sectorul economic-financiar ( cu serviciile: Contabilitate, Tehnic, Comisia de pictură bisericească);

d) Sectorul patrimoniul cultural; e) Sectorul patrimoniul imobiliar; ---- j) Corpul de inspecţie şi control (audit), compus din:

27

a) un inspector general bisericesc, cu atribuţii generale de cotrol; b) inspectori pentru instituţiile de învăţământ universitar şi preuniversitar

bisericesc ( facultăţi de teologie, seminarii teologice liceale şi şcoli de cântăreţi bisericeşti);

c) inspectori pentru controlul financiar şi gestionar (audit) dintre care unul cu pregătire juridică.

Membrii Corpului de inspecţie şi control (audit) îşi desfăşoară activitatea din dispoziţia Patriarhului, potrivit atribuţiilor prevăzute de statut, de regulamentele bisericeşti şi de legislaţia în vigoare.

Organizarea locală Unităţile locale ale BOR sunt: a) parohia; b) mânăstirea; c) protopopiatul (protopopia); d) vicariatul; e) eparhia (arhiepiscopia şi episcopia); f) mitropolia. Fiecare unitate are dreptul de a se conduce şi a se administra autonom faţă de

altă unitate de acelaşi rang şi de a participa, prin reprezentanţii săi aleşi, la lucrările unităţilor superioare.

Potrivit art. 41(1) Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mânăstirea şi parohia sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezentul statut.

Aceste persoane juridice au dreptul la două coduri unice de înregistrare fiscală: unul pentru activitatea non-profit şi altul pentru activitatea economică.

Conform art. 42 înfiinţarea şi desfiinţarea unităţilor componente ale B.O.R. se comunică pentru evidenţă ministerului de resort (adică Guvernului de la 1.I. 2010).

a) Parohia Parohia este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici şi mireni, situată pe un

anume teritoriu şi subordonată centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ şi patrimonial, condusă de un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective. Înfiinţarea, organizarea, schimbarea limitei teritoriale şi desfiinţarea de parohii se aprobă de către Consiliul eparhial, ţinând seama de cerinţele misionare şi pastorale din teritoriu.

Conform art. 46(1) comunitatea credincioşilor care nu poate susţine cu mijloace proprii o parohie, prin hotărâre a Permanenţei Consiliului eparhial, se poate alătura la o comunitate vecină numită filie, împreună cu care formează parohia. Conform alin. (2) al art. 46 prin hotărâre a Permanenţei Consiliului eparhial, parohiile cu posibilităţi economice ajută parohiile sărace cu număr mic de credincioşi.

28

Preoţii şi diaconii, pe durata activităţii lor în parohie, sunt datori a locui în parohie, în case parohiale, acolo unde acestea există, sau în case închiriate, şi au dreptul de folosinţă gratuită a unei anumite suprafeţe de teren, proprietatea parohiei, aprobat de Centrul eparhial. Acolo unde nu există casă parohială aceasta va fi construită sau Consiliul eparhial va lua măsuri pentru a fi achiziţionată o casă existentă sau pentru plata chiriei locuinţei preotului.

La parohiile şi bisericile noi, consiliile parohiale, sub îndrumarea Centrului eparhial, vor prevedea în buget, vor iniţia şi vor susţine construirea de case parohiale destinate ca locuinţă slujitorilor Sfântului Altar.

La nivelul parohiei funcţionează: - Preotul paroh, ca delegat al chiriarhului, este păstorul sufletesc al

credincioşilor din parohie, iar în activitatea administrativă este conducătorul administraţiei parohiale şi preşedinte al Adunării parohiale, al Consiliului parohiei şi al Comitetului parohial. Numirea sau revocarea din oficiul de paroh se face de către chiriarh într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial, avându-se în vedere calitatea activităţii desfăşurate. Parohul administrează patrimoniul parohiei în conformitate cu hotărârile Adunării parohiale şi ale Consiliului parohial şi controlează modul de administrare a bunurilor instituţiilor culturale, social-filantropice şi fundaţionale bisericeşti din parohie, întocmeşte şi ţine la zi inventarul tuturor bunurilor parohiei de orice natură, biblioteca şi arhiva parohiei, deţine sigiliul parohiei. Preotul paroh este administratorul întregii averi parohiale mobile şi imobile împreună cu Consiliul parohial, sub controlul Centrului eparhial, şi răspunde canonic-disciplinar şi administrativ-bisericesc în faţa acestuia, iar pentru administrarea şi gestionarea defectuasă răspunde în faţa instanţelor civile, în baza legislaţiei civile şi penale. Aprobarea anuală a gestiunii nu îl exonerează de răspundere pe paroh, pe preotul sau diaconul gestionar numit în baza art. 61(1) lit. i), pentru neregulile descoperite ulterior. Preotul paroh, ca administrator al bunurilor parohiale, are îndatoririle prevăzute de art. 65 din care reţinem:

„ lit. c) să ţină registrul de venituri şi cheltuieli; d) să prezinte Consiliului parohial, la sfârşitul anului, un raport asupra

veniturilor şi cheltuielilor bisericeşti, culturale, sociale şi fundaţionale; g) să încaseze sumele cuvenite parohiei potrivit hotărârilor Adunării

parohiale şi să facă la timp plăţile curente. “ Câte o copie legalizară a actelor de proprietate a bunurilor se păstrează la

protopopiat şi la Centrul eparhial. - Adunarea parohială ca organism deliberativ al parohiei aprobă bugetul

anual al parohiei, aprobă anual contul de execuţie şi bilanţul financiar-contabil, aprobă măsuri pentru transmiterea folosinţei sau proprietăţii şi administrarea proprietăţilor mobile şi imobile ale parohiei (zidirea, repararea, restaurarea şi întreţinerea bisericii, casei parohiale, alte edificii culturale, social-filantropice şi fundaţionale), valabile după verificarea şi aprobarea Consiliului eparhial.