1

Paleologii și căderea Imperiului Bizantin

cruciadele și dominația latină au afectat puternic Imperiul Bizantin, iar în urma celor întâmplate în 1204 palatele și cartierele au devenit o ruină teritoriul Bizanțului era format în Asia Mică de imperiul de la Niceea, iar în Europa de Tracia și o parte din Macedonia în jur erau state independente ostile, cum ar fi: Trebizonda, Despotatul de Epir și Ducatul Nepratos în Occident se aflau: sârbii, bulgarii și turcii, când Mihail 8 (1259-1282) a pătruns în Constantinopol ultima perioadă a Imperiului Bizantin (1261-1453) are două etape: domnia lui Mihail 8 și cea a succesorilor lui Mihail 8 a avut ca obiectiv împiedicarea ofensivei latine în Orient, activitatea și succesul politicii făcând din el ultimul mare împărat al Bizanțului succesorii lui nu au făcut altceva decât să întârzie deznodământul iminent Andronic 2 (1282-1328) și Andronic 3 (1328-1341) au asistat neputincioși la creșterea puterii turcilor în Asia Ioan 5 (1341-1391) și Ioan 6 Cantacuzino (1341-1355) au văzut cum sârbii lui Dușan ajungeau la porțile Constantinopolului și au asistat la primele cuceriri turcești din Europa urmează Manuel 2 (1391-1425) și Ioan 8 (1425-1448), sub care progresul turcilor a redus imperiul la capitală, iar călătoriile umilitoare ale acestora în Occident pentru a cere ajutor au rămas fără succes deznodământul a survenit pe 29 mai 1453, când ultimul împărat bizantin, Constantin 11 a murit eroic pe zidurile Constantinopolului asaltat de turci.

Situația internă și externă a Imperiului

ultima perioadă a fost dificilă financiar, împărații au introdus taxe și impozite noi, măsuri ineficiente într-un stat al cărui comerț era în mâna străinilor. Au apărut revolte, atât în plan politic, cât și religios (disputa în jurul unirii cu Roma) după moartea lui Teodor 2 Laskaris (1254-1258) coroana imperială a revenit fiului minor Ioan 4 Laskaris (1258-1261), regent fiind George Muzalon care va fi asasinat de Mihail Paleologul, care preia regența Mihail provenea dintr-o familie aristocrată, avea sprijinul armatei și al clerului se formează o nouă coaliție occidentală împotriva Bizanțului, condusă de regele Siciliei, Manfred, și despotul Epirului, Mihail 2 (1237-1271), susținută și de regele sârb Uroș 1 Mihail 8 și fratele său, Ioan Paleologul, au obținut o victorie strălucită în toamna lui 1259 pe Valea Patagoniei, luând prizonier pe principele Ahaiei (pe care îl eliberează în schimbul unor localități din Peloponez) de frica unei contraofensiva a venețienilor, Mihail 8 va încheia o alianță în 1261, la Genova, care permite pătrunderea pe piața bizantină a genovezilor ce preiau supremația comercială în Orient, deținută până atunci de venețieni un alt eveniment foarte important este încoronarea lui Mihail 8 în biserica „Sfânta Sofia” de Patriarhul Arsenie, pe 15 august 1261, simbolizează renașterea Imperiului Bizantin și crearea unei noi dinastii pe plan extern, Bizanțul era amenințat de Occidentali: Grecia era sub dominația latinilor, sârbii și bulgarii își măriseră regatele în dauna Bizanțului, dar nu erau în stare să organizeze acțiuni ostile decât prin alianțe în Occident, inamicul puternic era Regatul Siciliei, devenit foarte periculos după moartea lui Manfred și venirea lui Carol de Anjou, devotat scaunului papal - începe o perioadă de alianțe conjuncturale puse la cale de Carol de Anjou, cu sârbii lui Uroș sau cu bulgarii țarului Constantin împotriva lui Mihail 8 de partea lui Mihail era regele Franței, Ludovic 9, care prin participarea la cruciada împotriva arabilor, l-a împiedicat pe fratele său, Carol de Anjou, să atace Constantinopolul

Încercări de unire cu Roma

bizantinii aveau de ales: fie acceptau condițiile latinilor și se înlătura pericolul otoman cu prețul disoluției într-un creștinism străin, fie își păstrau spiritualitatea tradițională cu prețul înfrângerii de către turci - au ales varianta a doua Mihail 8 a încercat să convingă clerul ortodox de necesitatea unirii cu Roma și trimite o delegație la Lyon, formată din fostul patriarh Gherman, istoricul George Acropolites și mitropolitul de la Niceea, Teofan ortodocșii puteau accepta recunoașterea supremației papale, dar nu și impunerea de dogme de către acesta Nici partizanii unirii nu acceptau ca papa să devină o autoritate în materie de credință, în afara sinodului autocrația romană a respins ideea unui sinod, iar unirea a devenit o afacere pur politică ce urma să asigure Bizanțului sprijinul roman în lupta cu musulmanii unirea s-a realizat la 6 iulie 1274 la Lyon și nu a fost înțeleasă nici de cler, nici de popor va fi respinsă de statele disidente (Epirul și Tesalia) și abandonată de Andronic 2, fiul lui Mihail, când necesitățile politice nu o mai cereau tentativele lui Andronic 3, Ioan 5 și Manuel 2 au culminat cu o catastrofă spirituală pentru biserica bizantină: Conciliul de la Ferrara-Florența (1438-1439), încheiat cu capitularea în fața Romei

2

bizantinii au respins unirea care le fusese impusă, iar căderea imperiului, câțiva ani mai târziu, elimină rațiunea acestui act unirea de la Lyon (1274) a fost urmată de consecințe: pe plan extern, situația politică s-a ameliorat. Carol de Anjou și venețienii au oprit atacul asupra Constantinopolului, iar Mihail 8 a obținut unele victorii împotriva venețienilor. Pe plan intern, Mihail 8 a declanșat o amplă persecuție a celor ce nu acceptau unirea

Imperiul Bizantin sub urmașii lui Mihail 8. Primele conflicte cu turcii

sub Andronic 2 se înmulțesc problemele interne: criza financiară l-a obligat să renunțe la întreținerea flotei și să lase apărarea maritimă pe seama genovezilor, de care Imperiul depindea economic și militar, a limitat și efectivele armatei terestre, neputând rezista turcilor pe plan religios a avut o atitudine diferită de tatal său, Mihail 8, fiind un adversar al unirii de la Lyon l-a înlocuit pe Patriarhul Ioan Vekkos cu Iosif, la fel și pe funcționarii care au acceptat unirea a avizat statutul Muntelui Athos, prin hrisovul din 1291, trecând mănăstirile sub autoritatea directă a patriarhului! Protosul Sf. Munte din vremea lui Alexios 1 era confirmat de împărat și acum recunoscut de patriarh sub Andronic 2 a fost alcătuită o nouă Notitia episcopatum, fiind menționate și Mitropolia Viciniei și Episcopia Vlahilor a comis o greșeală gravă amestecându-se în conflictul dintre venețieni și genovezi, din 1294 inițial, bizantinii au fost alături de genovezi, ducând la un conflict deschis și pierdut cu venețienii; pacea din 1302 era defavorabilă bizantinilor turcii au reușit până în 1300 să cucerească întreaga Asie Mică, iar instalarea lor în Bitinia le-a permis pătrunderea în Peninsula Balcanică bizantinii au fost înfrânți Andronic 2 cere ajutorul catalanilor conduși de Roger Flor, care s-a angajat împotriva turcilor cu condiția să devină mare duce, adică comandant al armatei bizantine în 1304, catalanii au pornit o amplă campanie împotriva turcilor, încheiată cu eliberarea unor regiuni din Frigia, dar apar neînțelegeri cu bizantinii care complotează uciderea lui Roger Flor în 1305 catalanii nu au reușit să cucerească Tesalonicul și s-au îndreptat către Ducatul Atenei, unde i-au alungat pe francezi Atena și Teba au trecut de sub dominația franceză sub cea catalană timp de 70 de ani au urmat războaie civile între Andronic 2 și Andronic 3 ce au constribuit la dezagregarea Imperiului printre partizanii lui Andronic 2 a fost viitorul împărat Ioan 6 Cantacuzino conflictul s-a încheiat în 1328 cu înfrângerea și înlăturarea de pe tron a lui Andronic 2 În Asia Mică, turcii cuceresc Brusa, Niceea și Nicomidia, apoi își continuă ofensiva zdrobind Imperiul Sârb în bătălia de la Kosovo din 1389 și trecându-i pe bulgari sub dominație.

Ioan 5 Paleologul și Ioan 6 Cantacuzino

după moartea lui Andronic 3 (iulie 1341), rămâne succesor fiul său, Ioan 5 (1341-1391) și mama sa, Ana de Savoia pe plan extern, turcii ajunseseră pe malurile Asiei Mici și au întreprins expediții pe țărmurile Traciei, sârbii înaintaseră până la Tesalonic, iar bulgarii amenințau să intre și ei în război Ioan Cantacuzino, apropiat al lui Andronic 3, pretindea rolul de regent, iar în 1341 se declară împărat la Demotica, recunoscând totuși legitimitatea lui Ioan 5 și pe maică-sa, eveniment ce declanșează un război civil ce partea lui Cantacuzino erau aristocrații, nobilii din Tracia și călugării isihaști adversari erau: oameni din clasa de mijloc și cea de jos + partizanii prooccidentali Isihasmul (curent vechi al spiritualității bizantine) este evidențiat de Sfinții Simeon Noul Teolog (949-1022) și Grigorie Sinaitul (1255-1346) idealul isihasmului este curățirea de patimi, ajungerea la starea de liniște care permite vederea luminii taborice (de la Schimbarea la Față metoda: bărbia în piept, privirea spre inimă rostind: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” practica provoacă dispute în imperiu. Printre contestatari se află Varlaam de Calabria (în sudul Italiei), care îi numește pe isihaști „privitori în buric” și mai afirmă că lumina taborică nu e eternă și nu poate fi văzută apare marele Sfânt Grigorie Palama (1296-1359) „campionul” doctrinei isihaste care aduce o distincție între ființa divină (ousia) și lucrările ei (dinamis) - face paralela cu soarele căruia nu îi cunoșteau esența, dar îi vedeau efectul ideea principală a doctrinei Sfântului Grigorie este apărarea unirii reale cu Dumnezeu, fapt ce duce la dezvoltarea învățăturii sale despre energiile necreate ce pătrund în lume și prin care lumea, fără a se confunda cu Dumnezeu, se unește și comunică cu El conflictul apărut în Bizanț mai e legat și de lupta dintre două tendințe filosofice importante ce defineau gândirea de atunci: aristotelismul și platonismul

3

în 1351, la Sinodul din Constantinopol, isihasmul este declarat doctrină oficială a bisericii bizantine între 1351 și 1356, reprezentantul gândirii scolastice Grigore Akindin este condamnat la 21 mai 1346, patriarhul Ierusalimului îl încoronează, la Adrianopol, pe Ioan Cantacuzino și marchează astfel legalitatea declarației de la Demotica, din 1341 pe 3 februarie 1347, Cantacuzino intră triumfal în Constantinopol, recunoscut și de adversari instalarea pe tron a lui Cantacuzino a însemnat victoria isihasmului pe plan extern, Ioan 6 Cantacuzino colaborează cu turcii și este ostil genovezilor pentru că aceștia luau taxe mari pentru a-i lăsa pe bizantini să treacă prin Bosfor în 1352, se declanșează un nou război civil între Ioan 6 Cantacuzino și Ioan 5 PaleologulCantacuzino abdică în 1354, îmbracă haina monahală, merge la Athos și este influențat de isihasm

Situația Imperiului Bizantin sub ultimii împărați Paleologi

după Ioan 5 domnește Manuel 2 (1391-1425), într-o perioadă în care Bizanțul era redus doar la capitală, iar o mare parte a Peloponezului era sub ocupația turcilor între 1393 și 1394, Baiazid somează noul împărat și conducătorii statelor slave din Balcani să-i aducă omagiu Constantinopolul este blocat și oprit de la aprovizionarea cu apă, motiv pentru care se împute turcii cuceresc Bulgaria în 1393, Serbia și Dobrogea Mircea cel Bătrân reușește să păstreze independența prin plata de tribut după înfrângerea de la Nicopole din 1396, împăratul bizantin cere ajutor: la Roma vorbește cu Papa Bonifaciu 9, la Paris cu Henric 4, dar nu obține mai nimic primește ajutor de la căpetenia mongolă, Timur-Lenk sau Tamerlan, care intervine cu trupele în Asia Mică, și nimicește armatele otomane la Ankara, pe 20 iulie 1402 Baiazid e luat prizonier și moare după câteva luni în captivitate între 1402 și 1413, se încearcă o reconstituire a imperiului edificat de Baiazid sultanatul îii revine lui Mahomed 1 după ce își omoară frații el este obligat să facă față revoltelor, dar și fiului nelegitim al lui Baiazid, Mustafa în 1421, moare Mahomed și vine pe tron Murad 2 (1431-1451) care reia politica lui Baiazid fiul lui Manuel, Ioan 8, asociat la tron din ianuarie 1421, încearcă fără succes să îl pună pe Mustafa în locul lui Murad, drept pentru care, în 1422 Constantinopolul suferă un nou asediu și nu e ajutat de nimeni în primăvara lui 1423, turcii devastează Grecia, pătrund în Moreea, iar Tesalonicul e cucerit pe 29 martie 1430 în 1425, moare Manuel 2 Paleologul, tronul e luat de fii-su, Ioan 8 (1425-1448), iar domnia lui se limitează la capitală Ioan 8 caută și el ajutor occidental, tratatele de pace dintre cele două Biserici fiind reluate în 1431 - papa condiționa ajutorul militar de unirea bisericilor Ioan 8 decide unirea cu latinii, deși ta-su îi spusese să nu facă asta deoarece bizantinii nu-i vor accepta pe latini și există pericolul unei schisme în 1431, la Basel are loc un Sinod general care proiecta unirea cu grecii în 1437 vin delegați în Constantinopol și încheie o convenție cu trimișii greci pentru a decide locul sinodului pe 18 septembrie 1437, prin bula Doctoris gentium, Papa Eugen 4 hotărăște locul la Ferrara lucrările încep, la 9 aprilie 1438, la Ferrara, se vor muta la Florența unde se vor încheia cu proclamarea unirii pe 6 iulie 1439 Marcu Eugenicul nu semnează actul unirii, iar papa zice: „Dacă Marcu n-a semnat, n-am făcut nimic!” În perioada următoare au loc conflicte armate în care s-au implicat sârbii, ungurii, romanii sau peloponezii. Perioada se încheie cu victoria turcilor de la Varna , în 1444 Ioan 8 moare în 1448, la Constantinopol, iar pe tron vine Constantin 11 Dragases, de origine sârbă după mă-sa Murad 2 moare în 1451 și succesor va fi Mohamed, cuceritorul Constantinopolului în aprilie 1453, Mohamed vine cu armata, ține în asediu Imperiul Bizantin 7 săptămâni, iar asaltul final e dat pe 29 mai, luptă în care moare și Constantin Dragases = căderea oficială a Bizanțului unii istorici spun că această cucerire s-a datorat și unei porți a cetății rămasă deschisă (turcaleții neagă) cauzele căderii Constantinopolului sunt: cruciadele și antagonismul religios dintre Orient si Occident

4

Mișcarea literară, artistică și spirituală în vremea împăraților Paleologi

■ apariția Bisericilor Ortodoxe în Balcani a fost rezultatul direct al lucrării misionare întreprinse de frații Chiril și Metodie, continuați de ucenicii lor, Clement și Naum, iar mai târziu de urmașii lor

■ majoritatea textelor scripturistice și liturgice necesare slujbelor au fost traduse în secolele 9 și 10, iar predicile Sfântului Clement de Orhida și ale altor părinti au continuat să circule și după ce Bizanțul a recucerit Peninsula Balcanică în secolul 11

■ slavona bisericească creată de Chiril și Metodiu a avut un success excepțional ca mijloc de «propagandă culturală»

■ în condițiile apariției de state și Biserici noi în Balcani, literatura slavă ortodoxă a reprezentat pentru mulți un fel de fenomen transnațional

■ în domeniul artistic și cel architectural tradițiile bizantine au fost exprimate în mănăstiri precum cele din Macedonia și Serbia: Mileseva 1234, Sopociani 1268, Studenița 1313, Gracianița 1318-1321 etc.

■ pentru Bulgaria exemplele le avem la Boyana 1259, sau în cazul capelei „Schimbării la Față” de la Mănăstirea Rila 1335

■ calitatea iconografică din aceste mănăstiri reprezintă până azi o ilustrare a «renașterii Paleologilor», dar și a legăturilor complexe dintre slavi si bizantini

■ mănăstirile erau centre principale de răspândire a culturii și de distribuire a manuscriselor, în acest sens Muntele Athos având un rol deosebit de activ

■ în ultima perioadă a Evului Mediu, cea mai mare parte a creatorilor de spiritualitate și literatură din Balcani erau călugări. Sfântul Sava al sârbilor considerat fondatorul bisericii sârbe, adept al vieții athonite, este autorul unei lucrări închinate tatălui său, Ștefan Nemanya, care a îmbrăcat haina monahală fiind venerat cu numele de Simeon Myroblitul

■ rolul monahismului în viața Bisericilor slave din sudul Balcanilor a devenit decisiv după victoria isihasmului bizantin

■ evenimentele de la Bizanț din 1341, 1347 și 1451 au impulsionat tradiția isihastă, sporind prestigiul și autoritatea monahilor

■ colaborarea dintre călugării greci și cei slavi avea același scop: menținerea unității și a identității ortodoxe în fața ofensivei turcești, a provocărilor latine și a propagandei sectare și bogomile

■ unele mănăstiri athonite precum Kutlumuș erau sub protecția domnilor români și aveau numeroși călugări veniți din Țările Române

■ discuțiile cu privire la isihasm din această perioadă au stimulat interesul pentru teologia palamită, iar multe dintre cărțile Sfântului Grigorie Palama au fost traduse în slavonă

■ în 1261, Mihail 8 Paleologul intra în Constantinopolul deținut de latini din 1204. În curând, extinderea puterii otomane și războaiele civile au agravat situația împăraților de la Constantinopol, care ajung să conducă doar câteva regiuni dispersate

■ autoritatea Imperiului Bizantin în ultima etapă a existenței sale a fost mai mult una spirituală decât temporală. Jurisdicția patriarhului, mai largă decât cea a împăratului, era recunoscută în zone ce nu se mai aflau sub dominația bizantină: Creta, Serbia, Bulgaria și Rusia. Viața monahală a fost revigorată: Muntele Athos a fost trecut sub jurisdicția directă a patriarhului și a cunoscut o nouă renaștere, iar numeroase mănăstiri au fost reconstruite sau restaurate

■ o elită de aristocrați bogați s-a arătat interesată în această perioadă de Aristotel si Platon, precum și de contactele intelectuale cu umaniștii italieni

■ în ciuda tuturor dificultăților pe plan politic, epoca Paleologilor a cunoscut în literatură și artă o ultimă înflorire ce a durat până la mijlocul secolului 14

■ în pictură putem vorbi de o nouă spiritualitate, pe care mulți istorici au calificat-o drept neoelenistică, iar alții protorenascentistă

5

■ convertirea lui Vladimir al Kievului a marcat intrarea slavilor din Rusia în comunitatea ortodoxă, deschizând răsăritul European culturii și artiștilor de la Constantinopol. Fiul lui Vladimir, Iaroslav (1019-1054) a invitat arhitecți și mozaicari de la Constantinopol pentru construcția si decorarea Catedralei „Sfânta Sofia” din Kiev, și la celălalt capăt al regatului său, a Catedralei „Sfânta Sofia” din Novgorod

■ invazia mongolilor care au prădat Kievul în 1240 a adus două secole de dominație islamică de care a scăpat doar nordul Rusiei

■ Teofan Grecul, un înțelept, filosof și ilustrator de cărți, ar fi autorul picturilor din peste 40 de biserici din Constantinopol, Moscova și Novgorod

■ căderea Constantinopolului nu a marcat și sfârșitul artei bizantine, pentru că autoritatea spirituală a Bizanțului se întindea dincolo de granițele geografice. Din Rusia până în Creta, Biserica Ortodoxă a perpetuat tradițiile picturale și arhitecturale bizantine până în perioada modernă

■ opera lui Duccio di Buonisegna, considerat maestrul stilului grecesc, reprezintă apogeul unei evoluții italo-bizantine dezvoltate pe parcursul unui secol

■ și în arhitectură ideile bizantine au reprezentat fundamentul renașterii. Arhitecții italieni își considerau creațiile drept o întoarcere la principiile Romei antice, lucru valabil mai mult în cazul detaliilor și mai puțin în cel al planurilor

■ părintele arhitecturii renascentiste Filippo Brunelleschi (1377-1446), a reprodus cu multă atenție ordinele clasice, iar din planurile sale pentru San Lorenzo și Santo Spirito din Milano, construită în secolul 11, s-a inspirat și Donato Bramante sau chiar Leonardo da Vinci (1452-1519), care va folosi unitatea a patru coloane pentru crearea unor spații complexe generoase

■ în privinta producției literare, ultimele secole de istorie bizantină sunt dominate de apariția unor noi centre, în fața Constantinopolului. Această tendință este încurajată și de apariția Imperiului Latin de Constantinopol, după 1204, când mulți oameni de litere au părăsit capitala

■ figura dominantă este cea a lui Nichifor Vlemides, născut în Constantinopol, în 1197. Opera sa cuprinde tratate împotriva latinilor, lucrări științifice, filosofice și o interesantă autobiografie

■ după recucerirea Constantinopolului de către Mihail 8 (1261), viața intelectuală se reorganizează și cunoaște o înflorire numită «renașterea Paleologilor»

■ numele celor mai cunoscuți reprezentanți sunt: Maxim Planudes, Teodor Metochites, Nichifor Gregoras, Grigorie Sinaitul, Nicolae Cabasila sau Ghenadie Scholarios (primul patriarh de Constantinopol după 1453)

■ Ghemistos Plethon, filosof platonician care se detașează de creștinism și încearcă să revalorifice elenismul în Italia, a fost convins de familia Medicis să deschidă la Florența o academie platoniciană

■ după căderea Constantinopolului la 1204, cultura bizantină a supraviețuit în Imperiul de la Niceea, care și-a creat propriile biblioteci, iar apoi sub Paleologi, la Constantinopol

■ Dimitrios Triklinos va aduce o contribuție esențială la redescoperirea tragediilor lui Euripide, aproape necunoscute la acea vreme în Bizanț

■ legăturile între Bizanț și Italia în secolul 15 au fost evidențiate și de cariera lui Besarion, fostul ierarh Visarion al Niceei, devenit cardinal după Conciliul de la Ferara-Florența. În palatul său de la Roma se adunau umaniști italieni și refugiați bizantini, iar după 1453 a încercat să pună în practică un proiect de salvare a culturii grecești amenințată cu dispariția. A adunat aproape 500 de manuscrise, pe care le-a legat la Veneția în 1468. Tot acum au apărut la Vatican și Florența alte colecții de manuscrise grecești, o nouă etapă în transmiterea acestor valoroase texte fiind cuprinsă între anii 1449 și 1515, când au apărut primele ediții imprimate.

6

Constantinopolul cucerit de turcaleți. Creștinii dominați de rahatul cu fistic

la 29 mai 1453, Constantinopolul este cucerit de turci declinul Imperiului Bizantin începuse din secolul 12, când cavalerii occidentali ai Cruciadei 4 (1202-1204) au atacat Constantinopolul, pe 13 aprilie 1204, din interese economice Serbia a fost cucerită în 1459, Bulgaria în 1396, Grecia în 1459/60, Bosnia în 1463, iar Egiptul în 1517 în afara Rusiei, tot Orientul ortodox a rămas sub jugul islamic patru veacuri creștinii nu au fost persecutați la început, ci chiar s-au bucurat de unele favoruri din partea sultanului Mahomed 2, care îndrăgea creațiile grecești, și și-a pus chiar secretari creștini Mahomed vroia să-și consolideze imperiul și cu ajutorul culturii grecești, motiv pentru care după cucerire i-a invitat pe greci să-și aleagă un patriarh - Ghenadie Scolarul, participant la Conciliul de la Ferrara-Florența - ce se bucura de libertate deplină în administrarea Bisericii singura obligație a creștinilor față de cuceritori era plata anuală a haraciului clerul era scutit de impozite, iar Poarta nu se amesteca în problemele interne ale Bisericii, respecta libertatea de ținere a sărbătorilor și cultul public (căsătorii, înmormântări etc.) - deci creștinii își puteau păstra religia instituțiile civile și politice musulmane, justiția, legile erau determinate de islam și nu se aplicau creștinilor patriarhul devine Milet Pașa sau etnarh, adică șeful națiunii, iar ierarhia bisericească se ocupa de administrarea civilă a creștinilor, care erau judecați după legile grecești tribunalele erau recunoscute de Poartă, iar sentințele erau executate de autoritățile turcești creștinii aveau propriile școli și programe educaționale, iar astfel Biserica devenea un fel de stat în stat cu toate acestea, sultanul era izvorul tuturor drepturilor și nu dădea socoteală pentru acțiunile lui creștinii erau considerați rayah, adică popor cucerit, necredincios, fără drepturi reale sau cetățenie exemplu de abuz al lui Mahomed 2: confiscă patriarhului Ghenadie Biserica celor 12 Apostoli, pe care tot el i-o dăduse în scurt timp, Imperiul Otoman intră în declin, iar drepturile patriarhului sunt reduse progresiv în secolul 18, s-au succedat 48 de patriarhi în 73 de ani, unii depuși iar apoi reașezați (chiar și de 5 ori), alții martirizați, bisericile au fost pângărite, iar Sfintele Daruri profanate în secolul 19, Turcia era în descompunere. Sultanii au încercat să europenizeze țara, au ameliorat puțin situația creștinilor, dar au urmat noi persecuții grecii din Turcia și Constantinopol au plătit insurecția greacă prin masacre cutremurătoare în 1821, când a fost martirizat și patriarhul Grigorie 5, omorât în ziua de Paști a doua jumătate a secolului 19 a inclus revolte ale creștinilor și represiunea sângeroasă a turcilor, plină de masacre cele mai multe, în 1861, au fost în: Bosnia, Herțegovina, Serbia, Țara Românească, Moldova și Bulgaria. În 1866 urmează Creta, iar în 1875 noi revolte în Bosnia și Herțegovina

Despre Bizanț. Concluzii

Bizanțul a reușit să păstreze, de-a lungul Evului Mediu, noțiunea de stat, datorită forței de expansiune politică și spirituală - a fost un bloc cu o viață de aproape un mileniu, constituit pe vremea lui Constantin cel Mare și dizolvat sub influența feudalismului arabo-persan și apusean, mai ales sub Comneni și prăbușit sub loviturile latine din 1204 una din funcțiile istorice a fost misionarismul prin care s-a transmis duhul acestei civilizații în Apus, Carol cel Mare a încreștinat lumea germană cu sabia, în timp ce în Răsărit „mirajul bizantin” a fost cel care i-a atras pe bulgari, sârbi, ruși și români un alt punct important în istoria Bizanțului a fost așa-numita „cruciadă bizantină”. Bizanțul a fost adăpostul Occidentului, prin stoparea invaziilor asiatice - lupta împotriva perșilor, terminată prin înfrângerea și distrugerea imperiului de către Heraclius, luptele lui Vasile 1 Macedoneanul cu sarazinii din Italia, dar și marea „epopee bizantină” a perioadei secolelor 10-11, ilustrată de Nichifor Focas, Ioan Tzmiskes și Vasile 2 de-a lungul perioadei de ascensiune și înflorire, Bizanțul a fost o adevărată „împărăție”. Creștinismul a introdus aici un element nou în viziunea grecului antic: mesianitatea. Statul bizantin și-a luat dreptul de a reprezenta universul cu caracteristicile „Împărăției”, concretizată când credinciosul intra în atmosfera de sărbătoare a Bisericii, unde avea loc Sfânta Liturghie prin Bizanț, creștinismul a devenit fenomen istoric și factor de decizie în lumea contemporană Bizanțul a întruchipat ecumenicitatea, îmbinarea transcendenței cu imanența, a făcut legătura dintre Antichitate și lumea modernă