Prezentarea institutiei

Consiliul Uniunii Europene(inainte de Maastricht, al Comunitatilor Europene), denumit şi

Consiliul de Miniştrii9, reprezintă, împreună cu Parlamentul European ramura legislativă a

Uniunii Europene . Consiliul Uniunii Europene este principalul organ legislativ al Uniunii.

Consiliul Uniunii Europene nu este acelaşi lucru cu Consiliul Europei, care este este o

organizaţie internaţională, complet independentă de UE. De asemenea nu trebuie să fie

confundat cu Consiliul European, care este o instituţie diferită a Uniunii Europene, chiar dacă

foarte apropiată de aceasta. Consiliul Uniunii Europene este unul din organele cu putere de

decizie ale UE. Este deci o parte componentă a puterii legislative, a cărei structură se aseamănă

cu cea a unui sistem bicameral. Consiliul UE reprezintă statele membre în procesul legislativ,

fiind alcătuit în funcţie de sfera politică respectivă din miniştrii de resort din guvernele

naţionale. Consiliul de miniştri adoptă legile împreună cu Parlamentul European.Sediul

acestuia fiind la Bruxelles.A aparut prin Tratatul de la Bruxelles in 1965,care a intrat in vigoare

in 1967 (cunoscut sub denumirea de Tratatul de fuziune).

• Logo-ul institutiei

Organizarea Consiliului de Ministri• Consiliul este compus din cate un reprezentant pentru fiecare stat membru, respectiv 28 de reprezentanti. Tratatul de la Maastrich

precizeaza ca reprezentantii statelor sunt la nivel ministerial si trebuie sa fie abilitati sa angajeze guvernul tarii pe care o reprezinta. In cazul in care un membru al Consiliului nu poate participa la reuniunea Consiliului, el poate fi reprezentat de un functionar national de rang inalt, de reprezentantul permanent sau de adjunctul acestuia (reprezentantul permanent este ambasadorul tarii respective la Uniunea Europeana). Functionarul respectiv poate lua parte la dezbaterile din Consiliu insa nu are drept de vot. Prin aceasta formula s-a dorit pastrarea puterii de decizie la nivel ministerial, pentru a se mentine caracterul politic al Consiliului si a se evita o deriva tehnocratica, in practica insa, reprezentantul ministrului absent voteaza sub acoperirea unui alt membru al Consiliului prezent la reuniune.

• Membrii Consiliului pot fi insotiti de functionari care ii asista[1]. Numarul acestora din urma este fixat de catre Consiliu, iar numele si cali tatea lor trebuie comunicate in avam Secretarului General al Consiliului, pentru a li se da permise de acces in sala de Con siliu, in practica, ministrul este insotit la masa de reuniune de catre doi functionari, unul dintre ei fiind, de regula, repre zentantul permanent sau adjunctul acestuia, in plus, fiecare delegatie dispune de alte trei locuri la un sir de mese aflate in spatele mesei oficiale. In fine, alti functionari pot fi prezenti intr-o sala alaturata in care dezbaterile se transmit prin televiziune cu circuit intern (asa numita «salle d'ecoute »).

 

Presidintia Consiliului UE• Primul aspect care trebuie prezentat, atunci cand se analizeaza functionarea Consiliului, este presedintia sa. Astfel, ea este exercitata timp de sase luni de catre fiecare stat membru, intr-un ciclu

de sase ani, intr-o ordine stabilita de tratate. Presedentia Consiliului ofera avantaje, dar si dezavantaje. Un avantaj este corelat prestigiului si statutului detinut de aceasta functie: pe durata a sase luni, tara presedintelui este centrul relatiilor UE; ministrii, in special primul ministru si ministrul de externe, sunt reprezentantii UE. Un alt avantaj este acela ca pe durata mandatului, Presedentia are o putere mai mare si poate coordona prioritatile si viteza politicii UE. Cu toate acestea, potentialul Presedentiei de a dezvolta politici nu trebuie exagerat; chiar daca la preluarea mandatului isi stabileste prioritatile, nu porneste la drum doar cu probleme noi; sunt de rezolvat cele ramase in desfasurare si, de multe ori, ele consuma energie si timp. Apoi, sase luni nu este o perioada suficienta pentru a realiza politici ambitioase, mai ales daca sunt necesare si legislatii. Presedintele Consiliului Uniunii are urmatoarele atributii[3]:

• a) stabileste calendarul presedintiei;

• b) convoaca Consiliul;

• c) stabileste ordinea de zi provizorie;

• d) urmareste realizarea consensului in sanul Consiliului;

• e) reprezinta Consiliul in relatiile cu alte institutii comunitare, indeosebi cu Parlamentul;

• conduce actiunile externe ale Comunitatii.

• Calendarul de succedare a tarilor in cadrului acestei pozitii este, conform concluziilor intalnirii ministrilor de externe ai statelor membre UE, din 12 decembrie 2005:

• - 2015: Letonia, Luxemburg;

• - 2016: Olanda, Slovacia;

• - 2017: Malta, Marea Britanie;

• - 2018: Estonia, Bulgaria;

• - 2019: Austria, Romania;

• - 2020: Finlanda.Președinția luxemburgheză a Consiliului UE: 1 iulie-31 decembrie 2015Programul de lucru al Președinției Luxemburg se axează pe 7 teme principale: stimularea investițiilor pentru a da un impuls creșterii economice și ocupării forței de muncă; aprofundarea dimensiunii sociale a UE; gestionarea migrației, incluzând libertatea, justiția și securitatea; revitalizarea pieței unice, cu accent pe dimensiunea sa digitală; situarea competitivității UE într-un cadru global și transparent; promovarea dezvoltării durabile și consolidarea prezenței UE pe scena mondială.

Secretariatul General• Consiliul este asistat in sarcinile sale de un Secretariat general care asigura bunul mers al multiplelor activitati ale Institutiei insasi. Acest

organism joaca si rolul de grefier, pregateste procesele-verbale ale sesiunilor Consiliului si le semneaza impreuna cu presedintele acestuia, gireaza procedura votului scris, semneaza impreuna cu presedintele actele adoptate de Consiliu si indeplineste functia de depozitar al acordurilor incheiate de catre UE.

• Secretariatul general dispune si de un serviciu juridic si 8 directii generale;• Personal, administratie, protocol, organizare, securitate, infrastructuri, traducere si producere de documente;• Agricultura si pescuit;• Piata interioara, uniune vamala, politica industriala, dreptul de stabilire si libera prestare de servicii, dreptul societatilor;• Proprietate intelectuala;• Cercetare, energie, transport, mediu si protectia consumatorilor; Relatii externe, cooperare si dezvoltare;• Politica externa si de securitate comuna;• Relatii cu Parlamentul European si Comitetul economic si social, cauze institutionale, reglementari bugetare si de personal;• Cauze economice, sociale si financiare;• Cooperare in domeniile justitiei si ale afacerilor interne.

Comitetul reprezentantilor permanenti• Comitetul reprezentantilor permanenti ai statelor membre (COREPER) isi are originea in delegatiile trimise la Bruxelles de catre statele membre, in

momentul in care tratatele au intrat in vigoare.El a fost constituit in baza art. 16 al Regulamentului interior al Consiliului si a fost ulterior confirmat prin Tratatul de fuziune, care stipula, conform art. 4, ca un comitet format din reprezentantii permanenti ai statelor membre are sarcina de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care ii vor fi incredintate de catre acesta, dispozitie prevazuta si in Tratatul de la Maastricht.Acesta are sarcina de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care le sunt incredintate de acesta. Acesti reprezentanti permanenti sunt de fapt ambasadori ai statelor respective pe langa comunitate.

La fel ca si in cazul Consiliului, membrii Coreper au o dubla alteritate: pe de o parte, sunt numiti si platiti de catre statele membre; pe de alta, fac parte dintr-un organ comunitar auxiliar avand functii proprii, reglementate prin dreptul comunitar.• Numarul membrilor Coreper difera de la un stat la altul, singurele constante reprezentandu-le prezenta, din partea fiecarui stat, a unui

Reprezentant Permanent si a unui Reprezentant Permanent Adjunct.• Desi exista un singur COREPER, acesta se reuneste la doua nivele. COREPER l reuneste reprezentantii permanenti adjuncti, in timp ce COREPER 2

include sefii misiunilor diplomatice ale statelor membre le langa UE. Repartizarea atributiilor intre cele doua formule poate varia insa, ca regula generala COREPER 2 urmareste dosarele ce vor fi examinate de catre Consiliile afaceri generale, economie si finante, buget, dezvoltare, justitie si afaceri interne, in timp ce COREPER l examineaza celelalte chestiuni, cu precadere piata interna, politica sociala, protectia consumatorilor, transporturi, cercetare, sanatate, educatie, pescuit, probleme veterinare, protectia mediului si cultura.

• Cum votează Consiliul?În funcție de problematica discutată, Consiliul UE decide prin:• majoritate simplă (vot favorabil din partea a 15 state membre)• majoritate calificată (vot favorabil din partea a 55 % din statele membre) sau• vot unanim (toate voturile sunt favorabile)• Animație prin care se explică funcționarea diferitelor sisteme de vot utilizate în cadrul ConsiliuluiConsiliul poate vota doar dacă majoritatea membrilor săi sunt prezenți. Un membru al Consiliului poate să acționeze doar în numele unui alt membru.

Consiliul poate vota în privința unui act legislativ la 8 săptămâni după ce proiectul de act legislativ a fost trimis parlamentelor naționale spre examinare. Parlamentele naționale trebuie să decidă dacă proiectul legislativ respectă principiul subsidiarității. Doar în cazuri speciale de urgență se poate vota mai devreme.• Președintele Consiliului inițiază votarea. Un membru al Consiliului sau al Comisiei poate, de asemenea, să inițieze procedura de votare,

dar majoritatea membrilor Consiliului trebuie să aprobe această inițiativă.• Rezultatele voturilor Consiliului sunt făcute publice în mod automat atunci când Consiliul acționează în calitatea sa de legiuitor.• Dacă un membru dorește să adauge o notă explicativă la vot, această notă va fi, de asemenea, făcută publică dacă se adoptă un act

juridic. În alte situații, când explicațiile voturilor nu sunt publicate în mod automat, nota explicativă poate fi făcută publică la cererea autorului.

• În cazul în care Consiliul nu acționează în calitate de legiuitor, rezultatele și explicațiile votului pot fi, de asemenea, făcute publice, printr-o decizie unanimă a Consiliului. Membrii Consiliului și ai Comisiei pot face declarații și pot solicita includerea acestora în procesul-verbal al Consiliului. Aceste declarații nu produc efecte juridice și sunt considerate un instrument politic menit să faciliteze luarea deciziilor.

Concluzile si rezolutiile Consiliului• Concluziile Consiliului sunt adoptate după o dezbatere în cadrul unei reuniuni a Consiliului. Acestea pot conține o poziție politică cu

privire la un anumit subiect. Este important să se facă distincția între concluziile Consiliului și concluziile Președinției. Concluziile Consiliului sunt emise de Consiliu, în vreme ce concluziile Președinției exprimă doar poziția Președinției și nu angajează Consiliul.

• Rezoluțiile Consiliului stabilesc, în mod obișnuit, activitățile viitoare prevăzute în cadrul unui anumit domeniu de politică. Acestea nu produc efecte juridice, dar pot invita Comisia să prezinte o propunere sau să ia măsuri ulterioare. În cazul în care rezoluția se referă la un domeniu care nu intră pe deplin în sfera de competență a UE, aceasta ia forma unei „rezoluții a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre”.

Concluziile și rezoluțiile sunt utilizate în scopuri diferite, cum ar fi:• pentru a invita un stat membru sau o altă instituție a UE să ia măsuri cu privire la un aspect specific.

• pentru a solicita Comisiei să pregătească o propunere referitoare la o anumită temă.

• pentru a coordona acțiunile statelor membre.