Conditiile de Aderare

1
41.Condiţiile generale de aderare la UE şi direcţiile principale de acţiune. condiţii specifice pentru ţările care doresc să adere, deşi în Tratatul de la Roma este specificată o singură condiţie: ca ţara solicitatoare să fie europeană. Se poate înţelege astfel de ce afirmă unii că Hotărârea de la Copenhaga a reprezentat un act de discriminare a ţărilor în tranziţie, indicând şovăiala UE în luarea unei decizii referitoare la lărgirea către Est. Desigur că şi ţările care au aderat anterior la UE (Spania, Portugalia, Grecia sau Irlanda) li s-a cerut să îndeplinească anumite cerinţe, dar acestea reprezentau condiţii de aderare, nu condiţii pentru lansarea negocierilor privind aderarea viitoare.Este firesc atunci să rezulte întrebarea dacă aceste criterii au fost elaborate de UE pentru a facilita ţărilor în tranziţie aderarea sau din contra, pentru a le stabili elanul şi dorinţa de a adera în funcţie de potenţialul economic şi criteriile de armonizare, ţările candidate pot fi împărţite în două grupuri: primul, cel avansat poate adera cât mai repede posibil, iar celelalte după o perioadă mai lungă de pregătire. Pentru aplicarea corectă a acestei alternative ar trebui ca criteriile de accesiune să fie identice pentru toţi candidaţii, iar UE să ofere garanţii cu privire la fermitatea lărgirii pentru al doilea val. Un astfel de model are avantajul că criteriile de aderare sunt clar precizate şi sunt acordate garanţii ferme că nici o ţară candidată nu va fi exclusă de la proces. Un astfel de model nu este lipsit de probleme şi dificultăţi.

description

.

Transcript of Conditiile de Aderare

41.Condiiile generale de aderare la UE i direciile principale de aciune.condiii specifice pentru rile care doresc s adere, dei n Tratatul de la Roma este specificat o singur condiie: ca ara solicitatoare s fie european. Se poate nelege astfel de ce afirm unii c Hotrrea de la Copenhaga a reprezentat un act de discriminare a rilor n tranziie, indicnd oviala UE n luarea unei decizii referitoare la lrgirea ctre Est. Desigur c i rile care au aderat anterior la UE (Spania, Portugalia, Grecia sau Irlanda) li s-a cerut s ndeplineasc anumite cerine, dar acestea reprezentau condiii de aderare, nu condiii pentru lansarea negocierilor privind aderarea viitoare.Este firesc atunci s rezulte ntrebarea dac aceste criterii au fost elaborate de UE pentru a facilita rilor n tranziie aderarea sau din contra, pentru a le stabili elanul i dorina de a adera n funcie de potenialul economic i criteriile de armonizare, rile candidate pot fi mprite n dou grupuri: primul, cel avansat poate adera ct mai repede posibil, iar celelalte dup o perioad mai lung de pregtire. Pentru aplicarea corect a acestei alternative ar trebui ca criteriile de accesiune s fie identice pentru toi candidaii, iar UE s ofere garanii cu privire la fermitatea lrgirii pentru al doilea val. Un astfel de model are avantajul c criteriile de aderare sunt clar precizate i sunt acordate garanii ferme c nici o ar candidat nu va fi exclus de la proces. Un astfel de model nu este lipsit de probleme i dificulti.