CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie...

32
PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI (JUDEȚUL ARGEȘ) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din orașul Mioveni. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic primar în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendar istice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei, bd. Dacia nr. 1, etaj 2, camera 27, tel.: 0348.45.54.55.

Transcript of CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie...

Page 1: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI (JUDEȚUL ARGEȘ) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un

post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al

Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din orașul Mioveni.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic primar în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei, bd. Dacia

nr. 1, etaj 2, camera 27, tel.: 0348.45.54.55.

Page 2: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL ORĂȘENESC „SF. SPIRIDON” MIOVENI (JUDEȚUL ARGEȘ)

scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un

post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Chirurgie generală.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic primar în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS al spitalului, bd. Dacia nr. 131A, tel.:

0730.013.970.

Page 3: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un

post cu normă întreagă de medic confirmat în specialitatea Medicină generală cu drept de liberă

practică la Serviciul Managementul calității.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs și bibliografia vor fi afișate la sediul instituției.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0256.22.15.53.

Page 4: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL MUNICIPAL SALONTA (JUDEȚUL BIHOR) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Gastroenterologie

la Cabinetul din ambulatoriul integrat;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la

Cabinetul din ambulatoriul integrat;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie la

Cabinetul din ambulatoriul integrat;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Diabet zaharat,

nutriție și boli metabolice la Compartimentul de Diabetologie.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. I. C. Cantacuzino nr. 2–4, în termen de 15

zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă

între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.: 0259.37.40.40, 0259.37.40.41, int.

105.

Page 5: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA (JUDEȚUL PRAHOVA) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Secția

ATI;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Secția

Pediatrie.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist/primar în specialitatea

postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, tel.: 0244.33.73.51, int. 102.

Page 6: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „DR. FOGOLYÁN KRISTÓF” SFÂNTU

GHEORGHE (JUDEȚUL COVASNA) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de farmacist cu drept de liberă practică la Farmacia cu circuit

închis;

un post cu normă întreagă de farmacist specialist Farmacie clinică la Farmacia cu circuit

închis.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de farmacist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Page 7: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

UNITATEA MILITARĂ 01969 CÂMPIA TURZII (JUDEȚUL CLUJ)

scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină

generală în detașament căutare, salvare și evacuare medicală la Unitatea Militară 01969 cu sediul în

str. Aerodromului nr. 1, loc. Luna, jud. Cluj;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină

generală (comandant detașament) în detașament căutare, salvare și evacuare medicală (echivalent

șef secție, șef laborator și altele similare) la Unitatea Militară 01930E cu sediul în str. Aviatorilor nr.

7, loc. Ghiroda, jud. Timiș.

Candidații declarați „admis” în urma concursului vor fi chemați/rechemați în activitate, în

corpul ofițerilor și vor dobândi calitatea de cadru militar în activitate, cu drepturile și obligațiile care

decurg din aceasta.

Condițiile pentru selecționarea candidaților în vederea chemării/rechemării în activitate, în

corpul ofițerilor, sunt prevăzute în Anexa 1 la Ord. ministrului apărării naționale nr. M.70/2016,

publicat în Monitorul Oficial nr. 421/2016.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde documentele prevăzute în Ord. ministrului

apărării naționale nr. 70/25.05.2016, anexa 2, art. 3, publicat în Monitorul Oficial 421/2016 și art. 6

alin. (2) din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 869/5.07.2015, publicat în Monitorul

Oficial nr. 524 din 14.07.2015.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul fiecărei unități, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la sediul unității Militare 01969 Câmpia Turzii, str.

Aerodromului nr. 1, loc. Luna, jud. Cluj și pe site-ul www.roaf.ro Persoană de contact: Alin Bățagă, tel.: 0264.36.82.29, int. 135 sau 0722.314.457.

Page 8: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

UNITATEA MILITARĂ 02587 BUCUREȘTI scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Oftalmologie la

Cabinetul de Oftalmologie din cadrul Secției de Expertiză și asistență medicală de specialitate;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL la Cabinetul

ORL din cadrul Secției Expertriză și asistență medicală de specialitate;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-

imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă

pentru Laboratorul de Endoscopie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL la Cabinetul

de Somnologie.

Selecția constă în parcurgerea următoarelor etape:

1. Înscrierea candidaților;

2. Verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la preselecție;

3. Preselecția (evaluarea psihologică, evaluarea nivelului pregătirii fizice, examinarea medicală).

Candidații declarați „apt” și „admis” în urma desfășurării preselecției participă la concurs/examen.

4. Concursul/examenul;

5. Efectuarea verificărilor în vederea autorizării accesului la informații clasificate se realizează de

către structura de securitate.

Persoana declarată câștigătoare în urma selecției va fi chemată/rechemată în activitate în

corpul ofițerilor și va dobândi calitatea de cadru militar în activitate cu drepturile și obligațiile ce

decurg din aceasta.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze adresată

comandanjtului U.M. 02587 București – se completează odată cu depunerea dosarului;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează – document tipizat;;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;

j) copie de pe certificatul de naștere;

k) fișa cu principalele date de stare civilă – document tipizat;

l) copie de pe polița de aswigurare malpraxis, după caz;

m) formular de bază – date personale – document tipizat;

n) dosar cu șină.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Page 9: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

Tematica de concurs este cea publicată pe site-ul Ministerului Sănătății pentru examenul de

medic specialist.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității unde sunt afișate, str. Mircea Vulcănescu nr. 88,

sector 1, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează

în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține pe sit-urile: www.inmas.ro, www.mapn.ro sau la tel.:

021.318.72.49, 021.318.73.46, int. 128.

Page 10: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL JUDETEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI (JUDEȚUL PRAHOVA) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din

Legea nr. 95/2006 și cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.706/2007,

funcția de șef UPU - SMURD.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează funcția pentru care candidații doresc să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de studii;

c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;

d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa la Ord. m.s.p. nr.

1.406/2006;

e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat

penal pentru fapte care îl fac incompatibil cu funcția pentru ocuparea căreia dorește să candideze;

f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de

incompatibilitate;

g) certificat privind starea de sănătate tip A5;

h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 5 ani nu a fost sancționat de

conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;

i) copie xerox de pe certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România;

j) copie xerox de pe carnetul de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea

în specialitate și vechimea în specialitate;

k) un proiect de management privind evoluția viitoare a unității/compartimentului;

l) chitanța de plată a taxei de concurs.

Taxa de concurs este de 350 de lei și se achită la casieria unității.

Pentru funcția de medic șef UPU la concurs se pot prezenta medici cu specialitatea Medicină

de urgență, cu grad de medic specialist sau primar, cu experiență minimă de lucru de 3 ani fără

întrerupere în cadrul unei UPU.

Concursul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management,

proba scrisă, proba clinică sau practică.

Proba scrisă a concursului se susține după întrebări cu subiecte din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația

secundară aferentă specialității secției.

Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea

titlului de medic primar.

Proiectul/lucrarea de specialitate trebuie să fie realizat/realizată individual de către candidat,

să rezolve problemele solicitate într-un volum de maximum 10 pagini tehnoredactate pe calculator

cu fonturi de 14 și trebuie să fie depus/depusă la înscriere.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile de la apariția acestui

anunț, iar concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0244.53.77.11,int. 286.

Page 11: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ GIURGIU scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Chirurgie generală

la Secția Chirurgie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Epidemiologie la

Compartimentul Nosocomiale;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neonatologie la

Compartimentul Neonatologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la

Compartimentul Neonatologie;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Diabet zaharat,

nutriție și boli metabolice la Compartimentul Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice;

două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la

Secția Pediatrie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la Secția

Pediatrie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Obstetrică-

ginecologie la Secția Obstetrică-ginecologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea

Otorinolaringologie la Compartimentul ORL;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Neurologie la Secția

Neurologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neurologie la

Secția Neurologie;

două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Cardiologie la

Secția Cardiologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie la

Secția Cardiologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-

imagistică medicală la Compartimentul de înaltă performanță CT, RMN;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea ATI la Secția ATI;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Secția ATI;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Oncologie la

Compartimentul spitalizare de zi Oncologie medicală;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină internă la

Secția Medicină internă;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Gastroenterologie

la Secția Medicină internă;

cinci posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de

urgență la UPU;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la

UPU;

două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de

urgență la UPU.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

Page 12: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la casieria spitalului.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist/primar în specialitatea

postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS al spitalului, tel.: 0246.21.15.50, int.

253.

Page 13: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN MUREȘ scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie cu

competență în Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la copil la Secția clinică Pediatrie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie

plastică-microchirurgie reconstructivă la Compartimentul de Chirurgie plastică, microchirurgie

reconstructivă și arși.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0771.762.014.

Page 14: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SATU MARE scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un

post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie la Secția I Satu

Mare.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului,

postată pe site-ul MS.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Ialomiței nr. 9, în termen de 15 zile

calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31

și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.: 0261.73.09.13, int. 102.

â

Page 15: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL ORĂȘENESC CERNAVODĂ (JUDEȚUL CONSTANȚA) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un

post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de laborator pentru

Laboratorul de analize medicale.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Gh.

Doja nr. 1A, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se

organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

Page 16: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL ORĂȘENESC CÎMPENI (JUDEȚUL ALBA) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la Secția

Pediatrie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă

la Secția Medicină internă;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neonatologie la

Compartimentul Neonatologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la

Compartimentul ATI;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Obstetrică-

ginecologie la Compartimentul Obstetrică-ginecologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-

imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea

Dermatovenerologie la Cabinetul Dermatovenerologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL la Cabinetul

ORL;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea

Balneofizioterapie la Cabinetul de Recuperare, medicină fizică și balneologie.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Page 17: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

REPUBLICARE

SPITALUL ORĂȘENESC „IOAN LASCĂR” COMĂNEȘTI (JUDEȚUL BACĂU) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de laborator pentru

Laboratorul de analize medicale;

două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Pediatrie la Compartimentul

Pediatrie;

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Recuperare, medicină fizică și

balneologie la Compartimentul B.F.T.;

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Radiologie-imagistică medicală

pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală;

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea ATI la Compartimentul ATI;

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Ortopedie și traumatologie la

Cabinetul de Ortopedie și traumatologie;

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de familie pentru Camera de

gardă;

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Psihiatrie la Cabinetul de Psihiatrie;

două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă la Secția

Medicină internă;

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Dermatovenerologie la Cabinetul de

Dermatovenerologie;

un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Obstetrică-ginecologie la Cabinetul de

Obstetrică-ginecologie.

La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari

confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în

care se publică postul.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Page 18: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, tel./fax: 0234.37.42.15;

0234.37.42.19, int. 106.

Page 19: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ (JUDEȚUL SIBIU) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din

Legea nr. 95/2006, următoarele funcții:

șef Secția Cardiologie;

șef Secția Neurologie;

șef Secția Medicină internă;

șef Secția Chirurgie generală;

șef Secția ATI;

șef Secția Obstetrică-ginecologie;

șef Secția Pediatrie;

șef Secția Boli infecțioase;

șef Laborator Anatomie patologică;

șef Laborator Analize medicale;

șef Laborator Radiologie și imagistică medicală.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;

b) copie xerox de pe diploma de studii;

c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;

d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele

menționate;

e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat

penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze;

f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de

incompatibilitate;

g) certificat privind starea de sănătate;

h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de

conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;

i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului

Medicilor din România;

j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în

specialitate și vechimea în specialitate;

k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției/laboratorului;

l) chitanță de plată a taxei de concurs.

Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul unității sau în contul unității deschis

la Trezoreria Mediaș RO73TREZ57721F332100XXXX.

La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului,

specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea

în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist).

Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul

Medicilor din România, precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile

stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs.

Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de

management, probă scrisă, probă clinică sau practică.

Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă.

Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea

titlului de medic specialist.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Cloșca nr. 2, în termen de 15 zile de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum

90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

Page 20: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0269.84.25.50, int. 151.

Page 21: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie

generală-supraspecializare Oncologie, la Secția clinică Chirurgie plastică-microchirurgie

reconstructivă – Compartimentul Chirurgie generală;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină sportivă

din cadrul Ambulatoriului de specialitate pentru sportivi;

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Bibliografia și tematica de concurs pot fi consultate pe site-ul spitalului

www.recuperarecluj.ro, la Biroul RUNOS și la avizierul unității.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, str. Viilor nr. 46–50, tel.:

0264.20.70.21, int. 206.

Page 22: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din

Legea nr. 95/2006, următoarele funcții:

șef Secție la Secția clinică recuperare Cardiologie;

șef Secție la Secția clinică recuperare Neurologie I;

șef Secție la Secția clinică recuperare Medicină fizică și balneologie I;

șef Secție la Secția clinică recuperare Medicină fizică și balneologie II;

șef Secție la Secția clinică recuperare Ortopedie-traumatologie;

șef Secție la Secția clinică Chirurgie plastică-microchirurgie reconstructivă;

șef Secție pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;

b) copie xerox de pe diploma de studii;

c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;

d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele

menționate;

e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat

penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze;

f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de

incompatibilitate;

g) certificat privind starea de sănătate;

h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de

conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;

i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului

Medicilor din România;

j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în

specialitate și vechimea în specialitate;

k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției/laboratorului;

l) chitanță de plată a taxei de concurs.

Taxa de concurs este de 250 de lei și se achită la casieria unității.

În secţiile clinice funcţia de şef de secţie/laborator/serviciu se ocupă de către un cadru

didactic universitar medical.

La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului,

specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea

în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca medic specialist).

Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul

Medicilor din România, precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile

stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs.

Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de

management, probă scrisă, probă clinică sau practică.

Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă.

Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea

titlului de medic specialist. La concursul de șef secție cu profil chirurgical, proba clinică este proba

operatorie pe bolnav. Responsabilitatea actului chirurgical penhtru secțiile clinice revine membrului

cadru didactic cu funcție de predare din disciplina de profil.

Tematica de concurs poate fi consultată pe site-ul spitalului www.recuperarecluj.ro, la

Serviciul RUNOS și la avizierul unității.

Page 23: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile de la apariția acestui

anunț, iar concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0264.20.70.21, int. 206 sau

0748.211.356.

Page 24: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

UNITATEA DE ASISTENȚĂ MEDICO-SOCIALĂ DOMNEȘTI (JUDEȚUL ARGEȘ) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un

post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină generală la

Compartimentul pentru Îngrijirea Sănătății.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0248.26.94.09.

Page 25: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL DE BOLI CRONICE SMEENI (JUDEȚUL BUZĂU) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un

post cu normă întreagă de farmacist cu drept de liberă practică.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de farmacist și va fi afișată pe site-ul

spitalului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Page 26: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL ORĂȘENESC INEU (JUDEȚUL ARAD) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un

post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0257.51.12.22 sau 0257.51.12.28.

Page 27: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ „DR. ION JIANU” PITEȘTI (JUDEȚUL ARGEȘ) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de

urgență la Compartimentul Primire Urgențe;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-

imagistică medicală în structura Ecografie pentru Laboratrul de Radiologie și imagistică medicală;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-

imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală la Compartimentul

Tomografie computerizată;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL la Cabinetul

ORL din cadrul Ambulatoriului integrat;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Oftalmologie la

Cabinetul Oftalmologie din cadrul Ambulatoriului integrat;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea

Dermatovenerologie la Cabinetul Dermatovenerologie din cadrul Ambulatoriului integrat;

un post cu normă întreagă de medic dentist/stomatolog cu drept de liberă practică la

Cabinetul de Medicină dentară din cadrul Ambulatoriului integrat;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de familie

la Cabinetul de Asistență medicală primară din Centrul Militar de sănătate Târgoviște.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist/primar în specialitatea

postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la

apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane din cadrul spitalului, str. Negru

Vodă nr. 47, tel.: 0248.21.80.90, int. 224.

Page 28: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie;

trei posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie;

două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină

internă;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină

internă;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Neonatologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neonatologie;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea ATI;

cinci posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de

urgență;

două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de

urgență;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie

intervențională;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie și

imagistică medicală;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Nefrologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie

intervențională;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Oncologie

medicală;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie

vasculară;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Hematologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Obstetrică-

ginecologie;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pneumologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Ortopedie-

traumatologie;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Boli

infecțioase;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie

generală;

un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Epidemiologie;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea

Gastroenterologie;

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie

generală.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

Page 29: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist/primar în specialitatea

postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. 1848 nr. 32, în termen de 15 zile

calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31

și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Compartimentul RUNOS, tel.: 0240.53.29.58.

Page 30: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL MUNICIPAL „DR. POP MIRCEA” MARGHITA (JUDEȚUL BIHOR) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

funcția de farmacist-șef .

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele

prevăzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la ordin.

La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională.

Pentru proba scrisă un subiect va fi din legislația sanitară (Legea nr. 95/2006).

Tematica de concurs va fi pusă la dispoziție la sediul unității în momentul înscrierii.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Eroilor nr. 12-14, în termen de 15 zile

calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31

și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

Page 31: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale

SPITALUL ORĂȘENESC URLAȚI (JUDEȚUL PRAHOVA) scoate la

CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare,

următoarele posturi:

două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină

internă la Secția Medicină internă;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la

Compartimentul ATI;

un post cu normă întreagă de medic primar Medicină de urgență/Medicină de familie cu

atestat în Asistență medicală de urgență prespitalicească la Camera de gardă;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de

laborator pentru Laboratorul de analize medicale;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-

imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală;

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Epidemiologie la

Compartimentul C.P.I.A.A.M.

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL la Cabinetul

ORL – Ambulatoriu.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi,

biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la

art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau

e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările

ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic

pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;

h) chitanță de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen

de valabilitate.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist/primar în specialitatea

postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Independenței nr. 52, în termen de 15 zile

calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31

și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.: 0244.27.25.27.

Page 32: CONCURS - ms.ro · post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Pediatrie la Cabinetul medical al ... copie a certificatului de membru al organizației profesionale