8/6/2019 Conceptii Despre Stat

1/7

8/6/2019 Conceptii Despre Stat

2/7

statul conform acestei structuri. Astfel corespunzator acelei parti din sufletul omenesc numit

ratiunie, conducerea cetatii ar trebui sa fie facuta de catre magistratii- filosofi, corespunzator

curajului, apararea cetatii sa fie facuta de catre paznicii cetatii, iar corespunzator dorintei,

produsele necesare traiului material sa fie facute de catre lucratori si negutatori, care sunt

condusi de dorinta. Esential intr-o cetate este ca locuitorii ei sa- si respecte propria conditie.

Platon considera ca cetatea, respectiv, statul, se naste dintr-o nevoie vitala a oamenilor de a fi

impreuna. El pune in seama lui Socrate, care devine astfel un personaj al dialogurilor sale,

urmatoarea conceptie despre geneza cetatii: O cetate se naste am zis eu dupa cate cred,

deoarece fiecare dintre noi nu este autonom, ci duce lipsa de multe. Ori crezi ca exista alta

pricina pentru intemeierea unei cetati?. Astfel, fiecare il accepta pe un al doilea, avandu-l in

vedere pe un al treilea, si avand nevoie de un al patrulea, iar, strangandu-se multi intr-un singur

loc spre a fi partasi si a se intrajutora, ne fac sa dam salasului comun numele de cetate, nu? (3).

El considera ca nevoia dureaza cetatea. Nevoile primordiale care sunt menite a fi satisfacute

inauntrul cetatii sunt nevoia de hrana, nevoia de locuinta si nevoia de imbracaminte. Pe masura

ce aceste nevoi sunt satisfacute, si pe masura ce cetatea creste, apar alte nevoi care trebuie larandul lor satisfacute, intr-o inlantuire logica, explicata pe larg in dialogul Republica, Partea a II-

a. In aceasta evolutie a cetatii, sesizeaza necesitatea diviziunii muncii. Prin tehnica socratica a

dialogului (dialego), demonstreaza pas cu pas necesitatea existentei, intr-o cetate, a

agricultorilor, mestesugarilor, constructorilor, negutatorilor, navigatorilor etc. Ajunge, in aceeasi

inlantuire logica, la necesitatea pietei si a unui simbol banesc in circuitul marfurilor. Chiar si

precupetii, care sunt cei mai slabi fiziceste si nefolositori pentru alta munca (4) isi gasesc

utilitatea intr-o astfel de cetate. Dupa aceasta dizertatie, Glaucon, il intreaba pe Socrate, Dar

daca, Socrate, ai orandui o cetate a porcilor, cu ce altceva decat cu acestea i-ai ingrasa? prilej

pentru Socrate de a arata felul in care in cetate patrunde dreptatea si nedreptatea. Pentru el,

cetatea ajunge o cetate a porcilor prin adaugarea la cele strict trebuincioase omului a lucrurilorinutile (si pe care el le da cu titlu de exemplu: uleiuri aromate, tamaie, curtezane, picturi, brodeli

etc facute pentru placere).

In dezvoltarea ei, cetatea devine neincapatoare pentru cei care traiesc inauntru. Ogorul nu mai

ajunge pentru a hrani pe locuitorii cetatii. Tendinta naturala este de a incerca de a acapara de la

alte cetati, nascandu-se astfel razboiul. Si de aici necesitatea existentei unei alte categorii de

locuitori, a unui corp special, de paznici ai cetatii, care sa fie filosof, inflacarat, iute si puternic

prin fire. Clasa conducatoare, a treia categorie functionala de locuitori ai cetatii, in viziunea lui

Platon, ar fi cea care ar face ca cetatea sa fie durata inteleapta in intregul ei, datorita stiintei pe

care o poseda aceasta clasa fruntasa si diriguitoare si intelepciunii ei. Intelepciunea de altfel

este una din cele patru calitati esentiale pentru o cetate: intelepciunea, vitejia, cumpatarea,

dreptatea.

Geneza statului la Platon nu este un moment cert, ci, mai degraba, reprezinta o necesitate care

izvoraste din devoltarea cetatii. Intelepciunea clasei diriguitoare la Platon il va face pe Leo

Strauss sa afirme mult mai tarziu ca filosofia politica este regina legitima a sociologiei(5).

In curentul sofist al gandirii filosofice, Kallikle crede ca legea (nomos) este o inventie a celor

8/6/2019 Conceptii Despre Stat

3/7

slabi, care sunt de obicei cei multi, pentru a se apara de cei puternici. (6) Nu legea, ci natura, o

natura umana eterna, are in vedere de la sine ca-i dreptul celui mai destoinic sa aiba mai mult

dacat nevolnicul (asa cum arata Platon in dialogul Gorgias). Cei slabi ar fi cautat sprijin in lege;

dar ei ar contraveni naturii prin care cei putini, cei alesi, sunt destinati sa stapaneasca. La fel

gandeste si sofisul Critias, unul dintre cei 30 de tirani. El scrie in drama Sisif ca la inceput

oamenii traiau fara lege ca animalele. Pentru ca cei buni nu obtineau recompensa cuvenita si cei

rai pedeapsa, oamenii s-au hotarat sa stabileasca anumite norme de convietuire. Legile insa

pedepsesc doar delictul si nu il previn, nici nu asaneaza cetatea de acte antisociale. Asa stand

lucrurile, un intelept inventeaza divinitatea pentru a inspira teama raufacatorilor care se

ascund. Ierarhia si nomos-ul nu sunt suficiente pentru a mentine ordinea sociala, de aceea este

nevoie de o ratiune superioara, invocandu-se principiul divin care sta la baza organizarii

societatii si, implicit, a entitatii statale. Critias demonteaza in maniera sofista temelia teoretica

a cetatii.

Pornind de la premisa ca omul este masura tuturor lucrurilor (formularea apartine sofistului

Protagoras), ideologii acestei perioade ajung la concluzia ca organizarea cetatii nu este definitiva,data de la natura, ci ea, organizarea, este in functie de omul legiferator. Aceasta conceptie se

inscrie in tendinta specifica sofistilor de a nu agrea ideea concordantei dintre logos (legea

universala) si nomos (legea cetatii), idee draga lui Socrate.

Democrit credea ca la viata obsteasca oamenii au ajuns invatati de propria experienta si

determinati de nevoie.

Autorul necunoscut al fragmentului numit conventional Anonimul lui Iamblichos, cu

siguranta un sofist democrat, considera ca viata in comunitate nu e posibila fara arbitrajul legilor

si ca este o supozitie falsa preeminenta fortei. Daca aceasta ar fi prima, ar trebui sa admitem un

fel de supraom dar o asemenea fiinta astfel dotata in mod natural ar ridca o intreaga lume

contra sa. Oamenii, fiind lipsiti prin natura de mijloacele de a trai izolat, s-au strans intr-ocomunitate, ceea ce in mod necesar le-a impus arbitrajul legilor.

Pericle, care a ajuns in 461 i.Hr. in fruntea cetatii Atenei, intr-o perioada de maxima inflorire a

acesteia, spunea ca Nu saracia este socotita la noi rusinoasa ci faptul de a nu face nimic pentru a

iesi din ea. De asemenea, mai spunea ca Statul nostru se numeste democratie pentru ca

apartine celor multi. Pericle formuleaza astfel conceptia pe care astazi noi o numim pozitivism

juridic, identificarea legii cu ordinea care emana in mod obisnuit de la puterea instituita, a carei

exercitiu este conforma cu Constitutia (7) . Se respecta astfel vointa demos- ului. Nu exista

posibilitatea de a aprecia continutul intern al comandamentelor, tot ce ramane de facut este daca

legea este aplicata corect de autoritatile abilitate.

Aristotel, in lucrarile sale, este adeptul ideii ca oamenii de la natura sunt animale politice, adica

fiinte care traiesc numai in societate, si ca societate. Recunoaste si la animale forme de viata

sociale, dar omul insa este o fiinta mai sociala avand simtul binelui si al raului, al dreptului si

al nedreptului si al tuturor starilor morale (in Politica). In timp ce albinele sau furnicile raman

la stadiul de solidaritate instinctuala, oamenii o depasesc in forme din ce in ce mai rafinate de la

8/6/2019 Conceptii Despre Stat

4/7

8/6/2019 Conceptii Despre Stat

5/7

Ideea unei stari naturale, tipica teoriilor moderne, este profund straina gandirii lui Aristotel.

Un om in stare naturala, adica un om care ar sta in mod natural in afara cetatii, ar fi fie o fiinta

degradata, fie o fiinta supranaturala.

Modelul lui Aristotel este cetatea greaca, iar expresia cea mai inalta a acesteia este democratia

ateniana. El inca nu permite sa distingem in cadrul cetatii specificitatea statului modern ca pe un

corp aparte, al magistratilor si al diverselor clase sociale, iar chestiunea autoritatii guvernantilor

ramane in umbra, intr-atat Aristotel pare sa o reduca la problema guvernarii drepte (11).

Dintre elenisti, se remarca Epicur, care a infiintat o confrerie filosofica la Atena cunoscuta sub

numele de Gradina lui Epicur. El spunea ca dreptatea naturala este un contract incheiat intre

oameni, cu scopul de a nu se vatama unii pe altii.

3.Roma: stoicismul roman- interferente elenistice.Polybius.Cicero

Cultura romana si spiritul roman s-au dovedit a fi mai pragmatice in comparatie cu spiritul

vechilor greci. Romanii au fost mai mult inclinati spre domenii cu aplicabilitate imediata. Cutoate acestea, in gandirea politica a fost necesara o aplecare mai consistenta, intrucat dupa ce

Statul Roman si-a intins teritoriul, era nevoie de o justificare teoretica a noii situatii politice.

Astfel, din cultura elenistica, sinteza a civilizatiei persane si a celei grecesti, care in plan politic a

avut drept cauza divizarea Imperiului lui Alexandru Macedon, romanii au preluat elemente din

gandirea stoica. Geneza acesteia a avut punct de plecare in pierderea importantei polis-ului

grecesc, forma perfecta a comunitatii la Aristotel.

Grecul Polybius, un grec latinizat, asa cum l-a numit mai tarziu gandirea politica moderna,

gasea ca cheia succesului Romei era guvernamantul sau mixt (12). Geneza statului roman, asa

cum el era la momentul la care istoricul si-a petrecut 17 ani din viata ca ostatic, se regaseste in

impartirea inteleapta a puterii. Ideea nu era noua, intrucat Platon, ca si Aristotel, o sugerase indialogurile sale, dar Polybius a dezvoltat-o mai mult decat predecesorii sai. Republica Romana

era un guvernamant mixt, spunea el, deoarece nici o singura persoana, nici mai multe, nici cei

multi nu detin excesiv puterea. In schimb, Republica amesteca sau echilibra aceste trei regimuri

intr-un mod in care erau pastrate partile lor bune, evitandu-se defectele lor. In loc sa acorde toata

puterea unei singure persoane, catorva sau oamenilor obisnuiti, Republica Romana a impartit

puterea intre ei. Astfel poporul ca intreg exercita un oarecare control asupra deciziilor politice

prin adunari dar la fel faceau si aristocratii care controlau Senatul. Apoi, in locul unui monarh,

Republica se baza pe consuli pentru implementarea politicilor. Fiecare il controla pe celalalt, iar

rezultatul era o forma de guvernamant libera, stabila si de durata.

Conceptia ciceroniana asupra politicii este, mai intai si intai, o conceptie morala (13).

Indeplinim o datorie atunci cand ne consacram ei. Virtutea, spune Cicero, consta, integral, in

fapte. Ori, cea mai inalta fapta este guvernarea cetatii. A conduce treburile publice inseamna cea

mai frumoasa functiune a intelepciunii, a experientei si a virtutii. Politica este opera omului de

bine. A juca un rol in viata publica este, in gandirea ciceroniana, o datorie morala, cu toate

8/6/2019 Conceptii Despre Stat

6/7

incovenientele si pericolele care pandesc pe cei care au asemenea inalta indeletnicire. Patria

revendica in serviciul sau cea mai mare parte si cea mai inalta din fortele sale, adica tot ce are

mai bun sufletul nostru, spiritul nostru, inteligenta noastra. Caci numai asa, Statul o data

servit sub diversele forme ale actiunii civice, restul cetatenilor poate sa se consacre vietii

private.

Pentru omul de bine cea mai funesta dintre dizgratii este aceea sa se supuna unui om rau. Ori

rautatea va triumfa cu necesitate daca oamenii de bine se abtin, si Republica se va sfarama in

bucati.

Daca faptul guvernarii cere de la oameni asa mari calitati, autoritatea nu este prin ea insasi un

fapt al omului (14). Existenta sa nu rezulta din calitatile eminente ale unei personalitati

exceptionale chemate sa si le exerseze, ci datorita faptului social, sau mai exact, faptului civic

cum spune Aristotel. Si asta pentru ca exista un popor, pentru ca acest popor este organizat in

cetate, unde este necesara o putere. Aceasta necesitate este inteleasa de Cicero precum la Stagirit,

nu ca o fatalitate penibila, ci mai degraba ca o fericita necesitate a vietii omenesti. Autoritatea

este elementul poporului, res publica. Cicero insista astfel asupra notiunii de popor careia ii dao definitie de multe ori reluata si discutata. Sub acest termen el intelege nu o asa-zisa adunatura

de oameni, o multime, o turma, o hoarda. Ci un grup numeros de oameni asociati unii cu altii

prin aderarea lor la o aceeasi lege (ius communis) si printr-o anumita comunitate de interese

(utilitatis comunionis). Cauza acestei asocieri de oameni nu este slabiciunea lor, teama lor fata

de semeni sau de animale, ci propria lor natura. La Cicero, precum la Aristotel, reuniunea

oamenilor este un fenomen natural, in sanul careia se dezvolta esenta fiintei umane. Statul

civic sau civil nu provine deci dintr-o conventie initiala. Nu exista contract social. Constituirea

Statului rezulta din fenomene cu caracter teritorial, de natura geografica: un loc care a fost ales, o

pozitie forte ameliorata, de regula, prin munca oamenilor. Burgul fortificat a nascut un oras

(urbs) si in jurul acestui oras s-a format statul, o multime de case, care separa templele si pietelede folosinta comuna.Fundamentul cetatilor nu este un eveniment imaginar ci istoric. La un

moment dat o pozitie se impune oamenilor din jur; un om aduna acolo o populatie, si orasul isi

intinde dominatia asupra vecinatatii. Pe de alta parte, o autoritate permanenta, un guvernamant

va fi un lucru necesar. Rolul fondatorului este capital, dar tine mai putin de personalitatea sa

decat de natura lucrurilor, de datele psihologice si materiale care sunt puse in opera. In

Republica Cicero spune: La noi Statul se constituie nu prin geniul unuia singur, ci printr-un

fel de geniu comun a numerosi cetateninu in cursul unei vieti de om, ci pe parcursul urmat de

generatii in timpul a multe secole. Puterea statului depaseste cu mult individul, oricat de genial

ar fi acesta. Este nevoie de efortul unui popor, timp de generatii, pentru a duce puterea politica la

gradul de perfectiune.

Note:

(1) Leo Starauss, Cetatea si omul, Editura Polirom, 2000, pag.21;

8/6/2019 Conceptii Despre Stat

7/7

(2) Mica enciclopedie de politologie, Editura Stiintifica si Pedagogica, Bucuresti, a977, pag. 197;

(3) Platon, Republica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1986, pag. 135;

(4) idem, pag. 138;

(5) Leo Strauss, op.cit., pag. 9;

(6) Mica enciclopedie de politologie, pag. 196;

(7) Marcel Prelot, Georges Lescuyer, Histoire des idees politiques, Dalloz, 1975, pag. 37;

(8) Alexandru Dutu, Histoire de la pensee et de mentalites politiques europeennes, Editura

Universitatii din Bucuresti, 1997, pag. 27;

(9) Denis Collin, Marile notiuni filosofice.2.Societatea, puterea, Statul, Institutul European,

1999, pag.11-12;

(10) idem, pag. 13;

(11) idem, pag. 15;

(12) Terence Ball, Richard Dagger, Ideologii politice si idealul democratic, Editura Polirom,

2000, pag 40;

(13) Marcel Prelot, Georges Lescuyer, op. cit., pag.118-119;(14) idem, pag. 121.