Boncescu Diana Elena

Filosofie, anul II

Metafizică, seminar

Conceptele pure ale intelectului în Critica raţiunii pure a lui Kant

Kant este fondatorul şi totodată reprezentantul cel mai de seamă al metafizicii critice sau conceptuale care se bazează pe facultăţile de cunoaştere, plecând de la premisa că omul nu are doar un rol pasiv în procesul cunoaşterii ci unul activ, constitutiv. În acest context, stabilirea limitelor cunoaşterii devine o sarcină centrală. Important de menţionat este faptul că în paradigma metafizicii critice lucrurile sunt privite ca fenomene.

În această prezentare accentul cade pe categorii sau pe conceptele pure ale intelectului, aşa cum le numeşte Kant. Diversul sensibilităţii este transformat în cunoştinţă printr-o acţiune de sinteză prin care filosoful înţelege adăugarea continuă a reprezentărilor. Astfel sinteza este un proces necesar gţndirii noastre pentru a parcurge, adăuga şi lega diversul. Sinteza pură reclamă ca diversul să nu fie dat de experienţă, ci a priori şi este singura care duce la concepte pure ale intelectului. Logica transcedentală are calitatea de a reduce sinteza pură a reprezentărilor la concepte. Cunoaşterea a priori necesită o procesualitate care implică:

Diversul intuiţiei pure Sinteza pură a diversului Întemeierea pe intelectCu ajutorul unităţii analitice intelectul produce forma logică a unei judecăţi iar apoi, cu ajutorul unităţii sintetice a diversului introduce un conţinut transcedental, şi anume conceptele pure ale intelectului. De aici conexiunea dintre judecăţi şi conceptele, care nu sunt altceva decât funcţii logice ce fac posibilă sintetizarea la nivelul intelectului a diversităţii experienţei în cursul actului judecăţii. Astfel, există tot atâtea tipuri de categorii câte tipuri de judecăţi posibile. Acesta este practic criteriul de selecţie la care Kant recurge pentru a alcătui un tabel complet al categoriilor. Procesul de constituire al sistemului complet al categoriilor este numit de filosof deducţie metafizică. Prin

urmare tipurile de judecăţi devin un pas necesar în elaborarea sistemului. Tipurile de judecăţile identificate de Kant sunt:

1. După cantitate: universale, particulare, singulare2. După calitate: afirmative, negative, infinite3. După relaţie: categorice, ipotetice, disjunctive4. După modalitate: problematice, asertorice, apodicticeCa atare, sistemul categoriilor va conţine patru grupe a câte trei clase, după cum urmează:1. După cantitate: unitate, multiplicitate, totalitate2. După calitate: realitate, negaţie, limitaţie3. După relaţie: categorii ale inerenţei şi sunzistenţei (substantia et

accidens), categorii ale cauzalităţii şi dependenţei (cauză şi efect), categorii ale comunităţii (acşiune reciprocă între activ şi pasiv)

4. După modalitate: posibilitate-imposibilitate, existenţă-nonexistenţă, necesitate-contingenţă

Acest sistem este complet dacă respectă patru condiţii necesare:1. Conceptele să fie pure, nu empirice2. Conceptele să aparţină gândirii şi intelectului, nu intuiţiei şi

sensibilităţii3. Conceptele să fie elementare şi clar distincte faţă de cele derivate sau

compuse din acestea4. Conceptele să cuprindă în întregime tot câmpul intelectului pur.

Categoriile lui Kant au caracteristica universalităţii şi a originaritaăţii. Universalitatea se referă la categorii ca şi condiţii de posibilitate ale oricărei cunoaşteri, iar originaritatea rezidă în calitatea conceptelor de a fi originare şi primitive şi nu deduse din alte concepte, dar din care se pot deduce alte concepte.

Din conceptele originare ale intelectului pur pot fi derivate concepte la fel de pure, pe care Kant le numeşte predicabilii intelectului pur. Astfel, predicabilii cauzalităţii sunt forţa, acşiunea şi pasiunea, predicabilii comunităţii sunt prezenţa şi rezistenţa, cei ai modalităţii sunt naşterea, moartea, schimbarea ş.a.m.d.

Kant aduce o serie de observaţii cu referire la tabelul categoriilor:a. Tabelul este divizat în două secţiuni. Prima se referă la obiectele intuiţiei

pure şi empirice şi se constituie în clasa categoriilor matematice; a doua

se îndreaptă spre existenţa acestor obiecte, secşiune pe care Kant o numeşte clasa categoriilor dinamice.

b. A treia categorie din fiecare dintre cele patru clase rezultă din combinarea primelor două. Astfel, totalitatea este pluralitatea ca unitate, comunitatea este cauzalitatea unei substanţe determinată de o alta, limitaţia este realitatea unită cu negaţia iar necesitatea este existenţa dată prin posibilitate. Deosebirea dintre aceste categorii şi predicabili, categoriile derivate, constă în aceea că primele implică un act special al intelectului.

c. La categoria comunităţii, concordanţa cu forma unei judecăţi disjunctive care-i corespunde în tabelul funcţiilor logice necesită mai multă atenţie. Demonstraţia lui Kant pleacă de la observaţia că în judecăţile disjunctive ansamblul cuprins în ele este reprezentat de un întreg divizat în părţi dar părţi care sunt independente în sensul în care niciuna dintre ele nu este cuprinsă în celelalte. De aici rezultă o coordonare a lor şi nu o subordonare iar relaţia dintre ele este reciprocă şi nu într-un singur sens.

Dacă prin deducţia metafizică a fost posibilă alcătuirea sistemului categoriilor, prin deducţia transcedentală Kant explică raportarea a priori a categoriilor la obiecte. Reprezentarea făcând posibil obiectul, categoriile au valabilitate obiectivă a priori pentru că datorită lor experienţa în ceea ce priveşte forma gândirii este posibilă. Ca atare, lumea într-o altă formă nu este posibilă pentru noi.

„Legătura unui divers nu poate veni din simţuri, nu este dată de obiecte, ci de subiectul însuşi (p.126)”. intelectul este cel care face legătura prin intermediul categoriilor. Kant consideră intelectul ca „facultatea de a lega a priori şe de a reduce diversul unor reprezentări date la unitatea apercepţiei” (p.130). obiectul în sine ne rămâne inaccesibil prin experienţă. Prin deducţia transcedentală Kant explică cum categoriile au valabilitate obiectivă prin aceea că sunt condiţii de posibilitate ale experienţei. În lipsa lor, nici un obiect nu ar exista pentru noi. Categoriile astfel se aplică obiectului înţeles ca fenomen.