Comunismul Si Razb Rece.doc

10
România postbelică Stalinism şi naţional-comunism Etapele instaurării regimului politic comunist în România La 23 august 1944 mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat de la putere. Armata Rosie, care ocupase Romania dupa 23 august 1944 a jucat un rol esential in instaurarea regimurilor de “democratie populara” in sud-estul Europei, folosindu-se de comunisti. În urma înţelegerii sovieto-britanice de la Moscova- Acordul procentajelor (octombrie 1944), România este lasata in proportie de 90 % in sfera de influenţă sovietică . 6 martie 1945: formarea guvernului condus de dr. Petru Groza, aflat sub controlul total al P.C.R –in urma interventiei lui Andrei Vîsinski comisar sovietic regele Mihai I este obligat să accepte. Greva regală, manifestată prin refuzul regelui Mihai I de a sancţiona actele guvernului (august 1945-ianurie 1946), s-a dovedit ineficientă, nefiind sprijinită efectiv pe plan extern de statele democratice. Fraudarea alegerilor din noiembrie 1946: au fost organizate primele alegeri parlamentare postbelice care au avut scopul de a legitima prin vot puterea comunistă. Castigate de Blocul Partidelor Democratice alianta condusa de PCR.; rezultatul a fost falsificat pentru ca P.C.R. să deţină controlul complet al Parlamentului şi guvernului. 1947: partidele politice democratice (P.N.L., P.N.Ţ.) au fost desfiinţate, liderii lor arestaţi şi condamnaţi la închisoare, in urma diversiunii de la Tămădău- a fost desfiintat PN Ţ- Partidul National Taranesc; in august PNL si-a suspendat activitatea 30 decembrie 1947: regele Mihai I a fost obligat să abdice. România a fost proclamată Republică Populară, procesul preluării puterii politice de către P.C.R. fiind încheiat. În această perioadă, în conducerea P.C.R. s-au manifestat două grupuri: cel "naţional", care activase înainte de 1944 în ţară (Gh. Gheorghiu-Dej, Lucreţiu Pătrăşcanu) şi grupul "moscovit" format din cei care activaseră în URSS (Ana Pauker, Vasile Luca).

description

Comunismul si razboiul rece Bac Istorie

Transcript of Comunismul Si Razb Rece.doc

Romnia postbelic

Stalinism i naional-comunism

Etapele instaurrii regimului politic comunist n Romnia

La 23 august 1944 marealul Ion Antonescu a fost nlturat de la putere. Armata Rosie, care ocupase Romania dupa 23 august 1944 a jucat un rol esential in instaurarea regimurilor de democratie populara in sud-estul Europei, folosindu-se de comunisti.

n urma nelegerii sovieto-britanice de la Moscova- Acordul procentajelor (octombrie 1944), Romnia este lasata in proportie de 90 % in sfera de influen sovietic.

6 martie 1945: formarea guvernului condus de dr. Petru Groza, aflat sub controlul total al P.C.R in urma interventiei lui Andrei Vsinski comisar sovietic regele Mihai I este obligat s accepte.

Greva regal, manifestat prin refuzul regelui Mihai I de a sanciona actele guvernului (august 1945-ianurie 1946), s-a dovedit ineficient, nefiind sprijinit efectiv pe plan extern de statele democratice.

Fraudarea alegerilor din noiembrie 1946: au fost organizate primele alegeri parlamentare postbelice care au avut scopul de a legitima prin vot puterea comunist. Castigate de Blocul Partidelor Democratice alianta condusa de PCR.; rezultatul a fost falsificat pentru ca P.C.R. s dein controlul complet al Parlamentului i guvernului.

1947: partidele politice democratice (P.N.L., P.N..) au fost desfiinate, liderii lor arestai i condamnai la nchisoare, in urma diversiunii de la Tmdu- a fost desfiintat PN - Partidul National Taranesc; in august PNL si-a suspendat activitatea 30 decembrie 1947: regele Mihai I a fost obligat s abdice. Romnia a fost proclamat Republic Popular, procesul prelurii puterii politice de ctre P.C.R. fiind ncheiat.

n aceast perioad, n conducerea P.C.R. s-au manifestat dou grupuri: cel "naional", care activase nainte de 1944 n ar (Gh. Gheorghiu-Dej, Lucreiu Ptrcanu) i grupul "moscovit" format din cei care activaser n URSS (Ana Pauker, Vasile Luca).

Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965).

De la 30 decembrie 1947, Romnia devine un stat totalitar, de tip stalinist. Regimul politic este bazat pe concentrarea puterii n mna unui singur partid: Partidul Comunist Romn (care ntre 1948 i 1965, n urma fuziunii din 1948 cu Partidul Social-Democrat, a purtat numele de Partidul

Muncitoresc Romn). Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al partidului a fost primul dictator comunist romn.

Politica intern

Statul a fost organizat prin Constituiile de inspiraie stalinist din anii

1948 i 1952. Potrivit acestora:

Toate institutiile statului sunt subordonate partidului unic- februarie 1948 PMR;

Este introdusa notiunea de lupta de clasa care va justifica represiunea la scara intregii societati

principalul organ de conducere al statului era Prezidiul Marii Adunri Naionale;

toate domeniile vieii sociale se aflau sub controlul statului;

vor fi infintare institutii cu rol represiv: Securitatea( DGSP)- 1948- condusa de Gheorghe Pintilie agent NKVD; in 1952 Militia la care se adauga o retea de informatori si turnatori.

principiul separrii puterilor era desfiinat- din 1952 Dej preia si functia de presedinte al Consiliului de Ministri cumulata cu cea de secretar general al partidului;

drepturile i libertile ceteneti erau ngrdite, nefiind permis nici o form de opoziie politic.

La nivelul conducerii de partid au aprut aprige lupte pentru putere i rivaliti astfel ca a fost lichidata opozitia interna prin : nlturarea n 1952 a "gruprii moscovite"; executarea n 1954 a lui Lucreiu Ptrcanu (liderul "gruprii naionale").

Monopolul ideologic comunist s-a manifestat prin: nlturarea vechii elite politice i intelectuale; ntreruperea relaiilor cu lumea occidental; promovarea proletcultismului (cultura care se bazeaz pe ideea luptei de clas i negarea valorilor tradiionale); cenzura- 8000 titluri au fost trecute in Indexul Publicatiilor Interzise; organizarea dup sistem sovietic a nvmntului i culturii- 1948; supravegherea de ctre stat a cultelor religioase; interzicerea Bisericii greco-catolice (1948);falsificarea istoriei naionale n conformitate cu interesele politice sovietice- Istoria Romaniei- Mihail Roller 1947.

Economic

1. mai 1945 acord cu URSS- infiintarea Sovromurilor- societati mixte romano- sovietice- forme mascate de spoliere care functionau exclusiv in favoarea Moscovei trebuie sa amintim ca Romania avea de platit o despagubire uriasa de razboi catre URSS2. iunie 1948 nationalizarea principalelor mijloace de productie a avut un caracter de confiscare- au fost nationalizate intreprinderile industriale, de transport, bancare. Urmare disparitia proprietatii private- dreptul la proprietate era un drept cetatenesc inscris si respectat de Constitutiile de la 1866 si 19233. 1951- primul plan cincinal; distinctia eroul al Muncii socialiste- dupa model sovietic economia era centralizata si planificata4. infiintarea Comitetului de Stat al Planificarii- se baza pe centralismul economic- dupa model sovietic

5. industrializarea fortata- orientata spre industria grea, infrastructura si petrochimie- copia acelasi model6. 1949- Romania devine membru CAER- Consiliul de Ajutor economic Reciproc

7. 1949- incepe colectivizarea agriculturii incheiata in 1962 in urma acestui proces 96 % DIN SUPRAFATA AGRICOLA A TARII A FOST INCLUSA IN STRUCTURI COLECTIVISTE ( alte consecinte- distrugerea temeliilor traditionale ale satului romanesc; disparitia chiaburilor- taranii instariti; accentuarea migratiei de la sat la oras; dezinteresul pentru munca in colectiv; au fost infiintate GAC-urile devenite CAP- Cooperative Agricole de Productie); metode utilizate: brutalitati, arestari, confiscrari, izolare; rezistenta taranilor este puternica si se manifesta prin rascoale, revolte, miscare de rezistenta in munti, refuzul de a preda recoltele;

8. 1955 Romania devine membru fondator al Tratatului de la Varsovia- asadar in plan extern Romania urmeaza fidel directivele venite de la Moscova- ca urmare in 1958 trupele sovietice se retrag din Romania

Dup retragerea trupelor sovietice din Romnia (1958) s-a trecut la o relativ mbuntire a situaiei interne, caracterizat prin:

desovietizarea i destalinizarea treptat a vieii sociale i culturale;

eliberarea deinuilor politici- 1964;

ncurajarea legturilor n domeniile culturii i tiinei cu statele occidentale;

promovarea unei orientri "naionale" n cultur Consecinte regimul stalinist, impus cu forta , ,a deteriorat conditiile de viata si demnitatea umana, distantand Romania de statele civilizate ale Europei..

Naionalcomunismul regimul politic al lui Nicolae Ceauescu (1965-1989).

Politica intern

1965: se desfoar Congresul Partidului Muncitoresc Romn, care stabilete revenirea la vechea denumire de P.C.R. i alegerea n funcia de secretar general al partidului a lui Nicolae Ceauescu. Este adoptat noua Constituie, prin care Romnia devenea Republic Socialist (R.S.R.).

1967: Nicolae Ceauescu este ales preedinte al Consiliului de Stat.

Perioada 1965-1971 s-a caracterizat prin: continuarea procesului de desovietizare i destalinizare nceput de Gh. Gheorghiu-Dej dup 1958);

relativa mbuntire a condiiilor de via ale populaiei;

atenuarea politicii represive a Securitii, eliberarea i reabilitarea unora dintre deinuii politici;

creterea popularitii regimului, mai ales n urma exploatrii sentimentelor naionale;

apropierea de statele occidentale, reluarea legturilor politice,

economice, culturale cu acestea;

distanarea fa de URSS, evideniat n mod special prin refuzul ca Romnia s intervin alturi de statele membre ale Tratatului de la Varovia, n 1968, mpotriva micrii democratice din Cehoslovacia.

Perioada 1971-1989 debuteaz cu "revoluia cultural", de inspiraie chinez i nord-coreean (exacerbarea culturii comuniste, i a cultului personalitii lui N. Ceauescu, proiectarea trecerii la o nou treapt a socialismului - societatea socialist multilateral dezvoltat). Elementele

definitorii ale acestei perioade sunt:

instaurarea dictaturii personale a lui N. Ceauescu (preedinte al

Republicii din 1974);

promovarea n funciile de conducere a membrilor familiei Ceauescu

(socialismul dinastic);

reluarea industrializrii forate i realizarea marilor construcii cu scop

propagandistic (Canalul Dunre-Marea Neagr, Casa Poporului - Bucureti) care determin sectuirea resurselor rii i creterea rapid a datoriei externe a Romniei;

achitarea datoriei externe (ncepnd din 1980) prin restrngerea drastic a consumului populaiei;

scderea accelerat a nivelului de trai;

politica de teroare intern exercitat de securitate i alte instituii ale

statului asupra populaiei, reprimarea drastic a revoltelor (greva minerilor din Valea Jiului - 1977, manifestaiile muncitoreti de la Braov - 1987);

iniierea programului de sistematizare urban i rural care a dus la

distrugerrea bisericilor, a centrelor istorice urbane i a satelor

romneti;

nclcarea flagrant a drepturilor omului;

izolarea rii n relaiile cu statele occidentale;

respingerea oricror sugestii de schimbare a politicii interne (n special

dup 1985, cnd Mihail Gorbaciov, n URSS, iniiaz programul su de reforme politice i economice). Constructia democratiei postdecembriste:

22 decembrie 1989 fuga si arestarea lui Nicolae Ceausescu

25 decembrie executia sotilor Ceausescu

26 decembrie numirea unui guvern provizoriu condus de Petre Roman

31 decembrie 1989 dectretul de functionare a partidelor politice- urmare: reapar vechile grupari politice- PNL, PN cat si formatiuni noi- FSN- Frontul Salvarii Nationale.

20 mai 1990 primele alegeri libere castigate de Ion Iliescu si FSN- Frontul Salvarii Nationale.

13-15 iunie 1990 evenimentele din Piata Universitatii si mineriada

21 noiembrie 1991- Parlamentul adopta Constitutia aprobata prin referendum-ul din 8 decembrie 1991Disidena anticomunist

Represiunea politic n timpul regimului comunist.

nc din 1945, aciunile P.C.R. ndreptate mpotriva opoziiei democratice, de intimidare i manipulare a opiniei publice, anunau politica represiv ce avea s fie aplicat odat cu preluarea puterii depline.

Ulterior, sub acuzaiile de "colaboraionism", "dumani de clas", "dumani ai poporului", "fasciti", au fost arestai i nchii membri ai P.N.L. i P.N.., foti demnitari din perioada interbelic, bancheri, industriai.

Securitatea, nfiinat n 1948 dup modelul poliiei politice sovietice, a

instaurat un regim de teroare intern, ndreptat mpotriva tuturor celor socotii indezirabili de ctre puterea comunist i a celor bnuii c ar putea opune cea mai mic rezisten fa de sovietizarea rii.

Sistemul penitenciar romnesc a cunoscut o dezvoltare fr precedent, acoperind,

practic, ntregul teritoriu al rii. n nchisori precum Sighet, Aiud, Miercurea-

Ciuc, Piteti, Gherla sau Rmnicu-Srat ori la munc forat, la Canalul Dunre-

Marea Neagr, s-au aplicat msuri de tortur, execuii, sau aa-numita

reeducare.

Represiunea politic din perioada 1948-1964 s-a mai caracterizat prinutilizarea deportrii mpotriva unor comuniti ntregi (germanii din Transilvania, srbii din Banat); controlul strict al ntregii societi (prin intermediul reelelor de informatori) pentru a fi prentmpinat orice

form de opoziie.

Ulterior, s-a trecut la eliberarea deinuilor politici, fr a se renuna ns la supravegherea populaiei i reprimarea opozanilor. Represiunea politic din perioada regimului condus de NicolaeCeauescu s-a manifestat prin impunerea domiciliului obligatoriu,supravegherea fotilor deinui politici, a fotilor membri ai partidelor democratice, utilizarea spitalelor de psihiatrie ca locuri de recluziune .

Forme de rezisten anticomunist.

Principalele manifestri ale luptei anticomuniste au fost:

rezistena armat a grupurilor din muni,

cea a ranilor,

revoltele muncitoreti,

activitatea disidenilor. (Disident -Persoan cu opinii opuse celor ale regimului totalitar; opozant) Rezistena din muni a fost specific anilor 1944-1960, fiind organizat de grupurile narmate de partizani alctuite din foste cadre militare, foti legionari, membri ai partidelor de opoziie, rani, intelectuali. Printre acestea s-au numrat grupurile din Banat i Oltenia, cel din zona Muscel-Fgra (grupul Haiducii Muscelului al colonelului Arsenescu i al frailor Arnuoiu), rezistena din Bucovina, reprezentat de Vladimir Macoveiciuc, Gavril Vatamaniuc, Cozma Ptrucean, Dimitrie Rusu. La rndul lor, femeile au susinut micarea de rezisten, pltind uneori cu viaa. Sunt cunoscute numele Mariei Plop i al Mariei Jumbleanu, membre ale grupului Arsenescu-Arnuoiu, ca i cel al Elisabetei Rizea din Nucoara (Muscel).

Aceast form de rezisten a fost reprimat cu o violen extrem de organele de

represiune ale regimului comunist.

Rezistena din mediul rural a corespuns cu deosebire perioadei colectivizrii

agriculturii, manifestndu-se prin refuzul nscrierii n formele colective de asociere, al predrii cotelor obligatorii de produse agricole; atacarea i devastarea

sediilor locale ale P.C.R.; revolte spontane. Conform unor estimri, peste 80 000

de rani au czut victime represiunii.

Revoltele muncitoreti au aprut n anii '70-'80, ca form de reacie a populaiei

fa de scderea nivelului de trai, i au cuprins Valea Jiului (revolta minerilor din anul 1977) i Braovul (manifestaiile din 1987). n urma unui proces trucat, dintre cele peste 300 de persoane arestate la Braov, 88 au fost deportate n alte zone ale rii sau li s-a instituit domiciliul obligatoriu.

Disidenii, precum Paul Goma, Doina Cornea sau Gheorghe Ursu, au opus o rezisten individual, aciunile lor fiind specifice anilor 70 i 80. Inclusiv foti membri ai conducerii P.C.R. au protestat, n 1989, fa de politica dictatorial a lui Nicolae Ceauescu (Scrisoarea celor ase).Romnia n perioada Rzboiului rece Deoarece, din 1945, a intrat n sfera de influen sovietic, Romnia nu

a mai putut desfura legturile tradiionale de politic extern avute n perioada interbelic.

Prin tratatul de pace, semnat la Conferina de la Paris, la 10 decembrie 1947, recunotea anularea dictatului de la Viena, din 1940, dar consfiinea i juridic ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei i a inutului Hera de ctre U.R.S.S. Romnia a devenit membr a Organizaiei Naiunilor Unite n anul 1955.

Dup al Doilea Rzboi Mondial, U.R.S.S. a impus Romniei orientarea politicii sale externe mai cu seam ctre Est i restrngerea relaiilor cu lumea occidental la minimum.

Romnia avea aceeai poziie fa de evenimente cu cea a U.R.S.S. i a lagrului comunist. Statul romn a devenit, n 1949, membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (organizaia economic a rilor comuniste, C.A.E.R.), cu sediul la Moscova, i a Organizaiei Tratatului de la Varovia, creat n 1955, aliana militar a statelor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice, opus N.A.T.O.. In anul 1956- a sprijinit infrangerea revolutiei anticomuniste din Ungaria si a acordat azil politic membrilor guvernului de la Budapesta pentru a-I extrada ulterior in URSS- unde au fost judecati si condamnati. Aceasta atitudine a sporit prestigiul lui Dej si a facut posibila abordarea problemei retragerii trupelor sovietice din Romania- 1958. Abia la civa ani dup moartea lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a nceput s promoveze o politic de distanare fa de U.R.S.S., mai ales dup 1958, cnd trupele sovietice au fost retrase din Romnia.

ns nu s-a pus niciodat problema s fie prsite C.A.E.R. i Organizaia Tratatului de la Varovia.

Romnia s-a pronunat, n anul 1964, pentru limitarea amestecului sovietic n treburile interne ale altor ri comuniste, pe fondul nenelegerilor dintre sovietici i chinezi. Tot n 1964, Romnia a condamnat i planul Valev, de integrare economic a rilor socialiste,prin care se propunea ca zone din sud-estul Romniei, nord-estul Bulgariei i pri din U.R.S.S. s se specializeze n producia agricol .

ara noastr a nceput, dup 1960, s dezvolte relaii i cu statedemocratice din Occident, pentru a importa tehnologie necesar industrializrii.

Politica extern a Romniei n perioada destinderii i a

coexistenei panice.

n aceast etap, Romnia, dup venirea la putere a lui Nicolae Ceauescu n 1965, a continuat politica nceput n timpul lui GheorgheGheorghiu-Dej, de distanare de linia sovietic, dar de meninere ntabra comunist.

Statul romn a continuat s-i extind colaborarea cu statele occidentale i a stabilit relaii diplomatice cu Republica Federal Germania (1967). Conductorul romn a efectuat vizite n diferite ri, precum S.U.A., Frana, Republica Federal Germania, Marea Britanie etc., iar muli efi de stat (Charles de Gaulle preedintele Franei- aprilie 1968, Richard Nixon, preedintele S.U.A- 1969.) au vizitat Romnia.

Nicolae Ceaescu a fost apreciat pentru atitudinea sa, mai ales dup ce, n 1968, conducerea Romniei a condamnat intervenia militar a armatelor Tratatului de la Varovia n Cehoslovacia, pentru a nltura conducerea comunist adept a unor reforme interne.

Romnia a devenit membr a Bncii Mondiale i a Fondului Monetar Internaional, din 1972, i a semnat, n 1975, Actul final al Conferinei pentru Securitate i Cooperare n Europa, de la Helsinki( inviolabilitatea frontierelor si integritate teritoriala, rezolvarea diferendelor pe cale pasnica, neamestecul in treburile interne,cooperarea intre state).

n anii 80, schimbarea climatului politic internaional (mai ales dup1985, cnd Mihail Gorbaciov a preluat conducerea U.R.S.S.), deschiderea dialogului Est-Vest, dar i politica intern rigid i abuziv precum si deteriorarea dramatica anivelului de trai promovat de Nicolae Ceauescu, au dus la izolarea Romniei pe plan extern. Abia dup 1989, statul romn a putut relua legturile normale cu statele occidentale.