COMUNICARE SI RELATIONARE INTERPERSONALA - COMUNICARE SI CLIMAT -

I. CLIMATUL EDUCATIONAL :

1 DELIMITARI TERMINOLOGICE;2 CLIMATUL EDUCATIONAL AL SCOLII SI AL CLASEI DE

ELEVI;3 FACTORII CARE INFLUENTEAZA CLIMATUL

EDUCATIONAL AL SCOLII SI AL CLASEI DE ELEVI; 4 TIPURI DE CLIMAT EDUCATIONAL .

II. COMUNICAREA SI CLIMATUL EDUCATIONAL:1 COMUNICAREA – DEFINIRE SI MECANISM;2 MODALITATI DE COMUNICARE IN FUNCTIE DE CANAL

SI FEEDBACK;3 ROLURI SPECIALE DE COMUNICARE IN INSTITUTIA

SCOLARA;4 BARIERE IN COMUNICARE SI MODALITATI DE

DEPASIRE A ACESTORA;5 COMUNICAREA – FACTOR DETERMINANT AL

CLIMATULUI EDUCATIONAL

I . CLIMATUL EDUCATIONAL:

1 DELIMITARI TERMINOLOGICE

In general, notiunea de climat desemneaza :- ambianta intelectuala si morala care domneste intr-un grup;- ansamblul perceptiilor colective si al starilor emotionale existente in

cadrul unei organizatii;- stari subiective, mai ales de ordin afectiv si moral;

1

- o stare de psihologie colectiva, un fenomen de grup;- o stare de contagiune colectiva care se obiectiveaza in ceea ce se poate

numi si ambianta umana interna a organizatiei .

CARACTERISTICI GENERALE ALE CLIMATULUI :

- se refera exlusiv la realitati colective (grupuri, organizatii etc.)- se structureaza treptat (este o variabila latenta) si intervine in relatia

dintre individ si mediul sau de activitate;- manifestarile sale pot fi surprinse mai degraba intuitiv decat ca situatii

obiective;- este puternic subiectivizat, deoarece el inglobeaza semnificatiile pe

care individul le confera celor cu care interactioneaza, ca si diferitelor situatii particulare cu care se confrunta;

- este situational si contextual, avand, pe langa o anumita stabilitate, si o dinamica accentuata;

- este influentat de mediul extraorganizational, individul aducand cu sine in organizatie trairile generate de situatii din afara acesteia (din famile, grupuri de prieteni etc.).

Climatul constituie un puternic factor de mobilizare sau demobilizare a membrilor unei organizatii : el poate avea valori pozitive si, in acest caz, este un factor de sustinere sau poate avea valori negative si devine un factor perturbator .

2 CLIMATUL EDUCATIONAL AL SCOLII / CLASEI DE ELEVI

Prin specificul sau, scoala este o organizatie in cadrul careia climatul constituie o variabila esentiala care influenteaza calitatea activitatii pedagogice in ansamblu, dar mai ales performantele profesorilor si elevilor . Climatul scolii este definit ca un fel de metabolism propriu,care mediaza interiorizarea diferitelor influente externe si racordarea lor la dimensiunile interne ale scolii . Climatul scolii se manifesta prin :

- caracteristicile relatiilor psihosociale din scoala;- tipul de autoritate;- gradul de motivare si de mobilizare a resurselor umane;

2

- starile de satisfactie sau insatisfactie traite de membrii grupului;

- gradul de coeziune din comunitatea scolara . Climatul scolii concentreaza particularitatile actorilor educatiei, procesate pedagogic pe o linie imaginara situata la intersectia urmatorilor factori psihosociali : - coeziunea educatorilor, angajata direct sau indirect in contextul cerintelor institutionalizate la nivel de echipa didactica, exprimate si asumate intr-o anumita perioada de timp determinata;

- coerenta proiectelor pedagogice angajate la nivel tehnologic;- perceptia pe care subiectul si / sau obiectul educatiei o are asupra obstacolelor care apar in calea realizarii proiectelor pedagogice angajate; - capacitatea de satisfacere a intereselor generale si individuale ale subiectului si obiectului educatiei, inregistrata efectiv pe parcursul activitatii pedagogice si dupa incheierea acesteia . Climatul educational se constituie atat la nivelul scolii cat si la nivelul clasei de elevi, intre cele doua stabilindu-se relatii de dependenta reciproca .

3 FACTORII CARE INFLUENTEAZA CLIMATUL EDUCATIONAL AL SCOLII SI AL CLASEI DE ELEVI

Climatul este produsul unei multitudini de factori, dintre care unii se detaseaza prin impactul lor mai evident : a) Factorii structurali – tin de diferitele aspecte referitoare la structura unei organizatii . Prin structura organizatiei – se intelege modul in care sunt grupati si interactioneaza membrii acesteia in vederea realizarii obiectivelor;

- se asigura o distribuire a statusurilor si rolurilor, in raport cu care indivizilor le revin anumite drepturi si obligatii;

- indica raporturile ierarhice dintre indivizi, dintre diferite niveluri .

Factorii structurali cu impactul cel mai mare asupra climatului educational sunt :

- marimea scolii / clasei de elevi. In scolile cu un numar mai mare de elevi si cadre didactice, climatul educational este

3

mai rece, spre deosebire de scolile mai mici in care climatul este mai cald, nu lipsit, insa, cu desavarsire de posibile stari tensionale;

- compozitia umana a scolii, care se refera la structura de varsta si de sex, gradul de omogenitate a pregatirii profesionale, pozitia sociala extraorganizationala (mediul social de provenienta atat al profesorilor,cat si al elevilor etc.) .

b) Factorii istrumentali – se refera la conditiile si mijloacele de realizare a obiectivelor educationale . Printre acesti factori se pot mentiona:

- mediul fizic si conditiile materiale;- relatiile functionale dintre membrii comunitatii scolare;- strategiile si modalitatile de actiune;- stilul de conducere si competenta directorului (la nivelul

scolii), stilul didactic al profesorului (la nivelul clasei de elevi);

- modalitatile de comunicare in interiorul scolii /clasei de elevi si ale scolii cu diferiti parteneri externi .

Nu este important cat comunicam, ci cum comunicam !

c) Factorii socio – afectivi si motivationali – se manifesta prin efectele lor asupra gradului de integrare socio – afectiva, a coeziunii si motivatiei membrilor organizatiei scolare / clasei de elevi . Printre acesti factori se numara :

- contaminarea afectiva a relatiilor interpersonale (acceptare, respingere, indiferenta) si prezenta unor subgrupuri (clici, bisericute);

- relatiile membrilor organizatiei cu directorul si ale elevilor cu profesorii;

- satisfactia sau insatisfactia generata de activitatea comuna;- convergenta sau divergenta dintre interesele organizatiei si

asteptarile membrilor;- tehnicile de motivare utilizate in organizatie si consistenta

lor (tehnici participative sau nonparticipative, pecuniare sau nonpecuniare);

- posibilitatile si modalitatile de promovare;- relatia membrilor cu institutia scolara (de tip contractual,

rece sau calda)

4

4 DIRECTORUL - MEDIATOR AL CLIMATULUI EDUCATIONAL AL SCOLI; PROFESORUL – MEDIATOR AL

CLIMATULUI EDUCATIONAL AL CLASEI DE ELEVI

DIRECTORUL – prin pozitia sa de coordonator al activitatii din scoala, intervine ca un mediator al relatiilor dintre membrii organizatiei si, inevitabil, al climatului scolar;

- activeaza, faciliteaza, clarifica, impulsioneaza, orienteaza, ajuta etc. si, cu aceasta ocazie el creeaza o atmosfera socio-afectiva in comunitatea scolii . Important este ca aceasta atmosfera sa se obiectiveze intr-un climat pozitiv;

- pe langa atributiile sale administrative sau academice, el indeplineste si un rol expresiv, care se obiectiveaza cu precadere in domeniul climatului scolii .

Stilul de conducere reprezinta modul in care managerul isi asuma puterea cu care a fost investit prin statutul sau in scoala si arta de utilizare a puterii in practici manageriale care sa permita atat realizarea obiectivelor educationale, cat si asigurarea unui climat de participare si manifestare personala a fiecarui membru al comunitatii scolare . Stilul didactic al profesorului influenteaza, la randul sau, climatul educational al clasei de elevi . Exista numeroase descrieri tipologice ale stilurilor de conducere si didactice; cea mai cunoscuta dintre acestea este cea produsa de K.Lewin si colaboratorii sai. Acestia descriu doua stiluri de baza, si anume stilul autoritar si stilul democratic, pe care le regasim atat la director cat si la profesor . 1 Stilul autoritar are urmatoarele caracteristici :

- obiectivele generale ale grupului sunt stabilite de director/ profesor;

- modalitatile de lucru si etapele activitatii sunt decise de catre lider, astfel incat membrii grupului nu vor cunoaste in avans ceea ce urmeaza sa se realizeze;

- liderul este cel care decide si impune sarcina de realizat si colaboratorii cu care va desfasura activitatea;

- liderul personalizeaza elogiile si criticile, dar atitudinea sa este, mai degraba rece si impersonala decat ostila .

2 Stilul democratic are urmatoarele caracteristici :

5

- obiectivele si politicile generale ale grupului sunt supuse dezbaterii, liderul incurajand participarea activa a tuturor membrilor;

- desfasurarea activitatilor (metodele, procedeele, etapele) sunt, de asemenea, rezultatul unor decizii colective;

- repartizarea sarcinilor este decisa de grup, iar alegerea colaboratorilor se face in mod liber;

- liderul incearca sa se comporte ca un membru al grupului, egal cu ceilalti, sa fie apropiat, dar in acelasi timp obiectiv cu aprecierile si criticile .

Sub raportul implicatiilor acestor stiluri asupra climatului educational al scolii si al clasei de elevi, apar diferente sensibile : stilul autoritar genereaza egoism si individualism, ostilitate si agresivitate, dirijate adesea impotriva unor “ tapi ispasitori “ din grup; stilul democratic genereaza un climat cald, deschis, bazat pe relatii amicale, sincere, iar spiritul de echipa este foarte dezvoltat . Aceste doua stiluri sunt completate de multe altele, prezentate adesea in tipologii complexe, dar ele raman repere importante ; optiunea pentru un stil de sau altul se face in functie de specificul problemelor de rezolvat.

5 TIPURI DE CLIMAT EDUCATIONAL

Avand in vedere dependenta climatului educational al scolii si al clasei de elevi de stilul de conducere / didactic si de comportamentele si sistemele relationale generate de acestea, cercetarile au pus in evidenta ca scolile / clasele difera intre ele din punctul de vedere al climatului . Aceste diferente se datoreaza cmportamentului directorului, pe de o parte si comportamentului profesorilor, pe de alta parte . Cele trei dimensiuni ale comportamentului directorului sunt : - comportament suportiv, care se caracterizeaza prin grija pentru profesori, deschidere pentru cooperare, sugestii, respect pentru personalitatea si competenta fiecaruia . Critica adresata profesorilor este constructiva, iar laudele nu lipsesc; - comportament autoritar, care se caracterizeaza prin control si supraveghere stricte, inchis la sugestiile altora . Este ceea ce se numeste directorul “ mana de fier”.

6

- comportament restrictiv – se manifesta prin impovararea profesorilor cu tot felu de obligatii extradidactice, de tip administrativ, care-l impiedica sa-si realizeze in bune conditii activitatea de instruire . Directorul mai mult impiedica decat sprijina activitatea profesorilor . Comportamentul profesorilor este descris prin urmatoarele trei dimensiuni: -comportament colegial, caracterizat prin relatii deschise si prietenesti intre profesori, care sunt entuziasti, toleranti, se ajuta reciproc si se respecta, cu un etos profesional inalt; -comportament familiar, care se manifesta prin relatii si atitudini puternic impregnate afectiv, fapt ce creeaza o atmosfera tipic comunitara . Profesrii interactioneaza nu numai in activitati profesionale, ci si in cele personale, participand la evenimentele ce marcheaza viata fiecaruia;

-comportament neangajat, ce poate fi caracterizat pe scurt astfel: profesorii, desi lucreaza in aceeasi scoala, nu depun eforturi pentru a forma o echipa, nu interactioneaza pentru realizarea unor scopuri comune.Gradul lor de angajare este foarte redus, comportamentul fata de ceilalti este negativist si critic, iar interesul pentru problemele scolii este foarte scazut. Prin combinarea acestor comportamente si ponderea lor specifica in diferite situatii, pot fi descrise patru tipuri de climate scolare : deschis, angajat, neangajat, inchis . a) Climatul deschis – are ca trasaturi distinctive cooperarea si respectul. Directorul este deschis si asculta sugestiile profesorilor, face aprecieri frecvente si sincere la adresa acestora, le respecta competenta si le ofera o larga autonomie, ii sprijina si evita un control strict birocratic . Relatiile dintre profesori sunt colegiale si prietenesti . b) Climatul angajat este marcat de comportamentul rigid si autoritar al directorului, care-i impovareaza pe profesori cu tot felul de sarcini suplimentare si ii frustreaza printr-un control strict . Nu-l intereseaza si nu respecta profesionalismul cadrelor didactice . In aceste conditii, profesorii isi construiesc o lume a lor, paralela cu cea a conducerii . Profesorii dau dovada de profesionalism, intretin relatii deschise, se respecta, se sprijina si coopereaza, pretuiesc scoala si il ignora pe director .

7

c) Climatul neangajat este opusul celui angajat . Directorul are un comportament deschis, orientat spre profesori si preocuparile lor sprijinindu-i permanent . Incearca sa-i stimuleze sa aiba initiativa, ii ocroteste in raport cu obligatiile impovaratoare de tip administrativ. Cu toate acestea, profesorii nu-l accepta si nu-l sprijina, sabotandu-l adesea. Profesorii nu se respecta nici intre ei, gradul lor de angajare institutionala fiind minim. d) Climatul inchis. Atat directorul, cat si profesorii desfasoara activitatile mai mult din obligatie. Rutina, lipsa de interes si de implicare, starile de frustrare si de suspiciune, absenta cooperarii si a respectului sunt aspectele cele mai importante. Acest climat este caracterizat de directori autoritari, inflexibili, dar ineficienti si de profesori intoleranti, apatici si lipsiti de angajare .

APLICATII PRACTICE :

1 Realizati o descriere a climatului educational al scolii din care faceti parte, raportandu-va la stilul de conducere al directorului si la structura scolii respective .

2 Explicati modul in care, prin prisma pozitiei pe care o detineti in scoala, puteti influenta evolutia climatului educational al acesteia .

8

CAPITOLUL I

COMUNICAREA INTERPERSONALĂ - DELIMITARI CONCEPTUALE SI PERSPECTIVE TEORETICE

1. Comunicarea interpersonală – o provocare a dezvoltării sociale

In societatea contemporană, comunicarea a devenit o temă centrală de

dezbatere. De la şeful de stat la cetăţeanul de rând, toata lumea se întreabă :

de ce exista atâtea probleme de comunicare ? Cum poate fi facilitată

comunicarea dintre indivizi, dintre grupuri, in cadrul organizaţiilor ?(Abric,

J.C.,2002, p.11). Ingineri,lingvişti, informaticieni sau psihologi, toţi studiază

problema si oferă modele, instrumente de lucru si sfaturi. Pe scurt,

comunicarea este un vast si pasionant câmp de reflecţie, de studii, de

realizări.

Comunicarea interpersonala este caracteristica cea mai importanta a

omenirii si cea mai mare realizare a sa. Este abilitatea oamenilor de a

transforma vorbele fără noimă in cuvinte, prin care ei sunt capabili sa-si facă

cunoscute dorinţele, ideile si sentimentele. Este un proces deosebit de

complex de care depinde „structura reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor

umane". Relaţiile dintre oameni sunt deosebit de complexe şi importante; ele

reprezintă, de fapt, ţesătura, canavaua, pe care se aşează însăşi viaţa,

structura reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Trăsături şi însuşiri,

fapte omeneşti (bune sau rele), priviri şi gesturi - toate pot crea un COD, un

MODEL, un STIL de comunicare interumană.

Comunicarea, înţeleasă în sensul său larg, ca act tranzacţional, inevitabil în

situaţii de interacţiune, devine esenţială fundamentală atât pentru viaţa

personală cât şi pentru cea socială a individului. Astfel, noţiuni precum

9

„comunicare", „limbă", „limbaj" sunt polisemice, ele comportând o

pluralitate de sensuri. Acest fapt provine nu numai din complexitatea

intrinsecă a fiecărei noţiuni, ci şi din aceea că ele constituie obiectul de

investigaţie al mai multor discipline ştiinţifice : lingvistica, psihologia,

sociologia, semiotica, cibernetica etc. Aceste discipline aduc propriile lor

perspective de abordare, care nu sunt întotdeauna identice sau măcar

complementare. Lămurirea sensului etimologic al acestei noţiuni se impune,

ca o necesitate, mai ales dacă luăm în consideraţie ancorarea lui într-un

sistem de interdisciplinaritate. Astfel, în limba latină, verbul „comunico-are"

provine din adjectivul „munis-e" a cărui semnificaţie era „care îşi face

datoria, îndatoritor, serviabil". Cuvântul a dat naştere, prin derivare, unei

familii lexicale bogate din care menţionăm pe „immunis-e" = scutit de

sarcini, exceptat de la o îndatorire (de ex. : „imun" înseamnă exceptat de la

contractarea unei boli, care nu face boala).

După Antoine Meillet (citat de M.Dinu, Op.cit,1994), „communise",

înseamnă „care îşi împarte sarcinile cu altcineva". În latina clasică însemna,

ca şi sensul urmaşul său actual „care aparţine mai multora sau tuturor".

„Comunicus" a dat ulterior naştere verbului „communico", pătrunzând în

româneşte pe filieră franceză, odată cu valul de neologisme romantice din

ultimul secol şi jumãtate (Ibidem). Comunicarea ca act, sistem, cod sau

mijloc stã la baza organizării şi dezvoltării sociale, influenţând raporturile pe

orizontalã şi verticalã între oameni - intervenind chiar în aspiraţiile lor

intime, dar şi în cunoaşterea realitãţii. În acest sens se acceptã de cãtre

diverşi specialişti ideea dupã care, capacitatea de a-şi formula şi

transmite gândurile în termeni verbali, este definitorie pentru om. Mai

mult decât orice deprindere ori abilitate, posibilitatea comunicãrii prin

limbaj articulat reprezintã o trãsãturã universal şi specific umanã.

10

Două mari modele de analiză a comunicării domină in prezent

câmpul cercetării cu privire la comunicarea interumană : un model

tehnicist, provenit din abordarea si reflecţiile cibernetice, si un model

psihosociologic, rezultat al cercetărilor din domeniul psihologiei

sociale.

Modelul elaborat de Shannon in 1952, in cadrul teoriei

informaţiei, a cunoscut un succes considerabil. In opinia lui Shannon,

comunicarea poate fi definită ca transmitere a unui mesaj dintr-un loc

in altul. Procesul comunicării se bazează pe stabilirea unei relaţii intre

un emiţător si un destinatar. Emiţătorul, care doreşte sa ofere o

informaţie, va trebui sa o traducă intr-un limbaj accesibil

destinatarului si compatibil cu mijloacele de comunicare utilizate :

aceasta este codarea. Astfel elaborat, mesajul este transmis, prin

canalul de comunicare, către receptor care, printr-o activitate de

decodare, şi-l va însuşi si înţelege. Pentru a fi cu adevărat eficient,

sistemul presupune o modalitate de control, de reglare si de

corectare a greşelilor : aceasta este feedback-ul, adică bucla de

retroacţiune de la receptor spre emiţător.

Modelul lui Shannon a fost foarte apreciat si s-a bucurat de o

larga aplicabilitate în mai multe domenii ; i-au fost reproşate, însă

două neajunsuri, si anume : ignoră total faptul că în comunicare sunt

implicaţi indivizi(sau grupuri), care nu sunt altceva decât operatori

supuşi unor influenţe masive din partea factorilor psihologici, a

constrângerilor de natura sociala, a sistemelor de norme si valori ; in

al doilea rând, el priveşte comunicarea ca pe un proces liniar si

secvenţial.

11

Recunoscând importanţa modelului propus de Shannon, J.C.

Abric analizează comunicarea din perspectiva psihosocială. După

opinia acestuia, comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin

care se efectuează schimburi de informaţii si de semnificaţii între

persoane aflate intr-o situaţie socială(Abric,J.C.,2002,p.14).

Procesele de comunicare sunt esenţialmente sociale, ele se

întemeiază pe fenomene de interacţiune si sunt determinate de

acestea. Orice comunicare este o interacţiune. Fiind o interacţiune,

ea se prezintă ca un fenomen dinamic care implică o transformare,

ceea ce înseamnă că ea este subsumată unui proces de influentă

reciprocă între mai mulţi actori sociali( interlocutori).

Comunicarea reprezintă, prin urmare, un act social, deliberat sau

involuntar, conştient sau nu. Ea este unul dintre actele care stau la

baza legăturii sociale, având întotdeauna o finalitate, un obiectiv, care

poate fi explicit, implicit sau inconştient.

2. Factorii determinanti ai comunicării  : actorii comunicării si factorii de context si de mediu

Rolul actorilor comunicării: actorii comunicării sunt influenţaţi

in situaţia de comunicare de trei tipuri de variabile : psihologice,

cognitive si sociale

Variabilele psihologice - Orice individ care comunică este direct

implicat in situaţia de comunicare, angajându-se în ea cu

personalitatea sa si cu propriul sistem de nevoi care îi determină

motivaţiile, motivaţii care pot fi explicite, implicite sau inconştiente.

Astfel, un individ care emite un mesaj, de exemplu, poate sa o facă

12

atât pentru a atinge obiectivul explicit al comunicării, cat si pentru a

evita anumite elemente care îi creează probleme. Conştient sau nu,

el va opera o filtrare, o selecţie a informaţiilor de transmis. Mesajul nu

este elaborat aşadar numai in funcţie de elementele a căror

transmitere este pertinentă, ci si in raport cu problemele emiţătorului

însuşi.

Variabilele cognitive – Actorii comunicării sunt puternic

influenţaţi, nu numai de personalitatea si afectele lor, ci si de modul

lor de funcţionare cognitivă. Astfel, orice individ este determinat de

propriul sistem cognitiv, in fapt de un anumit mod de reflecţie, de

prelucrare si organizare a informaţiei, a cărui origine trebuie căutată

in tipul de formaţie pe care a primit-o. In comunicare, sistemul

cognitiv al locutorilor îşi va pune amprenta asupra limbajului utilizat,

care nu este altceva decât codul comunicării. In egala măsură, el va

determina organizarea logică si interpretarea mesajelor. Prin urmare,

pentru a asigura eficienţa comunicării, modul de funcţionare cognitivă

trebuie sa fie pe cât posibil unul comun. De asemenea, elaborarea

unui mesaj trebuie sa pornească de la luarea in consideraţie a

sistemului cognitiv al receptorului.

O alta variabilă cognitivă care influenţează comunicarea

interumană este sistemul de reprezentare al interlocutorilor.

Reprezentarea este definită ca ansamblul organizat de informaţii,

credinţe, atitudini si opinii pe care un individ(sau grup) le elaborează

în legătură cu un anumit obiect. Orice realitate este reprezentată,

adică apropriată, reconstruită în sistemul cognitiv. Individul şi, de

altfel, si grupurile - nu reacţionează la realitate aşa cum este ea, ci

aşa cum şi-o reprezintă. Astfel, reprezentarea va juca rol de filtru

13

interpretativ, ceea ce înseamnă că individul va interpreta, va decoda

situaţia si comportamentul partenerului în funcţie de modul în care îşi

reprezintă situaţia. De altfel, reprezentarea situaţiei determină

sistemul de expectanţe si de anticipări care vizează comportamentul

celuilalt, conţinutul mesajului său. Existenta acestor reprezentări face

ca nici un individ să nu abordeze situaţia de comunicare într-un mod

neutru; el dispune a priori de o imagine a situaţiei aşa cum ar trebui

ea sa fie si astfel, de multe ori chiar înainte de începutul interacţiunii,

aceasta este deja determinata, predeterminata de sistemul de

reprezentare.

Variabilele sociale : rolurile si statutul social ; prejudecăţile si

stereotipurile.

In funcţie de statutul său, individul va fi nevoit să îndeplinească

un anumit număr de roluri sociale : el va adopta acele

comportamente si atitudini care i se vor părea conforme cu statutul

pe care îl are, mai exact comportamentele la care se aşteaptă ceilalţi,

pornind de la statutul sau. In acest context, apare o altă situaţie de

predeterminare a comunicării : statutul locutorilor determină

expectanţele reciproce în privinţa rolurilor.

In acelaşi timp, orice individ funcţionează, conştient sau nu,

conform unui anumit număr de prejudecăţi si stereotipuri sociale, care

facilitează sau perturbă comunicarea. Toate aceste judecaţi

prestabilite se afla în legătură cu istoria grupului de apartenenţă al

subiectului, precum si cu o serie de alţi factori . Rolul prejudecăţilor si

stereotipurilor in comunicare este unul determinant, dat fiind faptul ca

ele reprezintă unele dintre componentele reprezentării despre celalalt

si,în consecinţă, ale semnificaţiei atribuite situaţiei. Funcţia lor este

14

aceea de a anticipa comportamentul si reacţiile partenerului, dar si de

a predetermina si de a canaliza comunicarea.

Factorii de context si de mediu Rolul contextului material si temporal : dispunerea spaţială a

locutorilor joacă un rol esenţial în natura interacţiunilor, determinând

alegerea unui tip de limbaj, precum si interpretarea finalităţii situaţiei.

Amenajarea materiala a spaţiului este puternic socializată. Simpla

dispunere a meselor intr-o sala de conferinţe este expresia unei

intenţionalităţi : dialog si interacţiune in cazul unui spaţiu deschis si

circular, monolog si absenţa interacţiunii pentru un spaţiu închis,

ordonat si ierarhizat, ca o sală de clasă sau un amfiteatru.

Locul ales pentru a comunica, la care se adaugă momentul

dialogului si utilizarea/neutilizarea unor elemente materiale marcate

social sunt tot atâtea aspecte care influenţează direct natura si

calitatea interacţiunilor actorilor.

Rolul contextului social : J.C Abric subliniază rolului contextului

social în comunicare, prin efectul denumit in psihologia socială

coactiune. Coactiunea, ca prezenţă a unui public, contribuie la

creşterea nivelului general al motivaţiei si al performanţei, în schimb

inhibă învăţarea. De altfel, coacţiunea atrage după sine un plus de

moderare si o mai mare uniformitate a judecăţilor emise, intervenind

aşadar pozitiv atunci când subiecţii efectuează sarcini bine

cunoscute ; dimpotrivă, ea are un rol negativ în cazul abordării unor

probleme complexe, care presupun o învăţare prealabilă.

Natura comunicării - fie ea privată sau publică, cu sau fără martori

- este direct influenţată de contextul social în care se desfăşoară

interacţiunea, fără să se poată aplica, însă o regulă unică : unul şi

15

acelaşi context social va juca un rol diferit, în funcţie de natura,

complexitatea şi finalitatea interacţiunii.

Rolul contextului cultural si ideologic : Practicarea comunicării si

decodarea semnificaţiei unor indicatori verbali sau nonverbali sunt

direct determinate de contextul cultural, care poate fi înţeles atât în

sens strict, cât şi în sens larg.

In sens strict : microcultura unei organizaţii, a unei instituţii, a unui

grup social dat determina moduri de comunicare si un sistem de

interacţiuni care poate fi în totalitate specific, altfel spus care poate fi

înţeles si aplicat exclusiv în acest context limitat. In sens larg, fiecare

dintre noi ştie din propria experienţă că tentativa de a comunica cu

interlocutori aparţinând altei culturi - în lipsa unor mijloace potrivite de

codare si decodare a informaţiei transmise- poate fi un demers de o

dificultate extremă.

3. Barierele comunicării

Blocajele comunicării pot avea o asemenea intensitate, încât între

informaţia transmisă si mesajul perceput să existe diferenţe vizibile.

Comunicarea ineficientă cauzează singurătate, conflicte, probleme in

familie, insatisfacţii profesionale, stres psihologic, boli fizice si chiar

moartea, atunci când comunicarea este complet întreruptă.

In raporturile interumane E. Limbos identifica patru tipuri de bariere

personale care blochează comunicarea:

bariere cauzate de contextul socio-cultural (conflictul de valori si lipsa

cadrelor de referinţa, condiţionarea si manipularea prin mass-media,

prejudecăţile, diferenţele culturale);

16

bariere cauzate de frica endemica (înfruntarea, agresivitatea,

principiul competiţiei, rezistenta la schimbare, lipsa încrederii in sine);

bariere cauzate de atitudinile individualiste (comportament egocentric,

necunoaşterea propriei persoane, sentimentul de incompetenţă sau

ineficienţă, lipsa de obiectivitate si realism, pasivitate excesivă);

bariere referitoare la relaţiile individ-grup (marginalizarea, lipsa de

autenticitate, izolare).

Leonard Saules considera că in procesul de comunicare pot interveni:

bariere de limbaj (aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite

persoane, starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce

aude, ideile preconcepute si rutina influenţează receptivitatea,

dificultăţi de exprimare, etc);

bariere de mediu (climat de munca necorespunzător, folosirea de

suporturi informaţionale inadecvate, etc);

bariere de concepţie (existenta presupunerilor, exprimarea cu

stângăcie a mesajului de către emiţător, concluzii pripite asupra

mesajului,lipsa de interes a receptorului fată de mesaj).

Sidney Shore identifica trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme

în realizarea procesului de comunicare:

bariere de ordin emoţional (teama de a nu comite greşeli, neîncrederea

faţă de superiori, colegi, dificultatea de a schimba modul de gândire,

dependenţa excesivă de opiniile altora, etc);

bariere de ordin cultural (dorinţa de a se conforma modelelor sociale,

dorinţa de apartenenţa, slaba capacitate de a transforma sau modifica

ideile, etc);

bariere de ordin perceptiv (incapacitatea de a distinge între cauză si

efect, refuzul de a sesiza, de a releva, incapacitatea de a defini

17

lucrurile, îngustarea excesivă a punctului de vedere).

In vederea depăşirii barierelor care apar în comunicare, N. Stanton

examinează căile prin care se poate realiza o comunicare cât mai eficientă,

prima si cea mai importantă regula fiind anticiparea. Acesta considera că

daca se vor analiza unele dintre problemele mai dificile înainte de a

comunica, acestea pot fi evitate( Stanton N.,1995, p.5).

Mai multe şanse de succes va avea comunicarea, daca iniţiatorul

comunicării îşi va răspunde, înainte de a începe actul de comunicare la

următoarele întrebări :

1. De ce ? (scopul) ;

2. Cine ?( interlocutorul) ;

3. Unde si când ?( locul si contextul) ;

4. Ce ?( subiectul) 

5. Cum ?( tonul si stilul) ;

Comunicarea apare, aşadar ca un sistem complex, marcat de un

ansamblu de factori materiali, psihologici, cognitivi si sociali. Cauzele

dificultăţilor si perturbărilor care apar în comunicare sunt – după cum s-a

putut constata -, numeroase si importante, prin urmare este obligatoriu ca in

cadrul respectivului sistem să existe posibilităţi de reglare, de adaptare si de

transformare. Pentru a fi eficientă, comunicarea trebuie să funcţioneze ca un

sistem circular si să se autoregleze. O comunicare corectă presupune o

flexibilitate a rolurilor, o interacţiune, si nu o transmisie (Abric,

J.C.,2002,p.32).

Orice comunicare trebuie să se analizeze, să se organizeze si să se

realizeze ca o interacţiune, orice comunicare trebuie sa fie bilaterală.

18

CAPITOLUL II

MANAGEMENTUL RELATIILOR INTERPERSONALE

1. CONFLICTUL IN CONTEXTEEDUCATIONALE

1. 1.Ce este un conflict ?

Conflictus (lat.) = a se lovi unul pe altul

Neînţelegere dezacord ciocnire de interese

ceartă diferend

dispută discuţie(violenţă)

înfruntare confruntare antagonism

Conflictele sunt o realitate a vieţii sociale şi a propriei vieţi.Izvoarele

conflictelor se regăsesc în nevoile fundamentale ale omului , în valorile ,

percepţiile , interesele diferite ale indivizilor , în resursele limitate şi

nevoile psihologice ale acestora.

Pentru a supravieţui oamenii au nevoie de :aer , apă şi hrană.

Când aceşti factori vitali sunt insuficienţi , apar conflicte

19

CONFLICT

Oamenii fac parte din culturi diferite, împărtăşesc credinţe

diferite şi se raportează la valori diferite. Din această cauză pot

izbucni conflicte

Când oamenii văd diferit un anumit lucru sau gândesc diferit

despre el , pot să apară situaţii conflictuale.

Oamenii au interese şi preocupări diferite. Astfel , pot să apară

conflicte în familie , între colegi sau prieteni , deoarece fiecare

dintre ei , consideră importantă altă activitate.

Din cauza resurselor limitate apar nenumărate conflicte în viaţa

socială.

Iubirea , libertatea , fericirea , respectul de sine şi corectitudinea

sunt nevoi psihologice de care depinde liniştea interioară a

fiecărui om. Când aceste nevoi sunt alterate , apar conflicte

interioare care pot provoca conflicte şi cu alţi “actori sociali”

1.2.Tipuri de conflicte şi cauzele lor

A) Conflictul de rol – personalitate ;

B) Conflictul de norme ;

C)Conflicte de natura socio-afectivă ;

D)Conflicte de natura comunicaţională .

A) Conflictul de rol-personalitate porneşte de la structura de roluri de la

nivelul grupului –clasa .In acest sens , exemplificator este modelul lui

Getzels , care arata ca orice sistem sau organizaţie socială (si şcoala , deci)

implică doua genuri de fenomene interdependente . De o parte instituţia

cu anumite roluri si aşteptările corelative lor , (ceea ce constituie

dimensiunea nomotetică a activităţii), iar de cealaltă parte , indivizii cu

20

personalitatea lor , cu trebuinţele si dispoziţiile lor (dimensiunea

ideografică, psihologică a activitatii).

Dimensiunea nomotetică

Institutii rol expectatii

Sistem social

indivizi personalitate motivatii, trebuinte

Dimensiunea ideografică

Dimensiunii nomotetice i se adaugă dimensiunea antropologică (care

evidenţiază faptul ca orice instituţie funcţionează într-o anumită cultură ,

cu anumite moravuri si valori );

Dimensiunii ideografice i se asociază dimensiunea biologică , care se

obiectivează în condiţiile constitutiv –potenţiale ale individului , ca

premise ale structurilor de personalitate . Astfel , modelul va arata astfel :

Etos → moravuri → valori Institutie → rol → expectatiiSistem social Individ → personalitate → motivatii

Organism → constitutie → potential

21

comportament social

comportament social

Acest model generează 2 situaţii ale comportamentului didactic al

profesorului :

- comportament didactic centrat pe rol (pe socializare)

- comportament didactic centrat pe personalitate (caracteristici de

personalitate).

Modelului i se adaugă si situaţia grupală (grup,climat, intenţii).

Comportamentul profesorului fiind in funcţie de rol, situaţie, personalitate .

C= f(r x s x p )

De aici deriva 3 stiluri de predare ale profesorului :

a) stil normativ ;

b) stil personal ;

c) stil tranzacţional .

Stilul

normativ

- centrat pe dimensiunea nomotetică ;

- maximalizează rolul si expectaţiile sale;

- autoritatea profesorului va fi impusa ;

- interacţiunile vor fi limitate ;

- sancţiunile sunt extrinseci;

- problemele grupului sunt plasate în plan secundar ;

- urmăreşte realizarea scopurilor instituţiei ;

Stilul personal

-centrat pe dimensiunea ideografică ;-maximalizează caracteristicile de personalitate (motivaţii,aptitudini );-autoritatea este descentralizată, difuzată în grup ;- relaţia prof.-elev e mai flexibilă , mai puţin directivă ;-sancţiunile au caracter intrinsec;- comportamentul prof. e orientat spre membrii grupului ;- educaţia e mai personalizata .

22

Stil

tranzacţional

- intermediar intre cele doua ;

- permite, în funcţie de situaţie , centrarea fie pe aspectele

instituţionale , fie pe cele personale ;

- educaţia e conceputa ca o tranzacţie dinamică între roluri si

personalităţi ;

- fără a-l considera modelul ideal de comportament didactic ,

acest stil permite depăşirea modului relativ dihotomic de

definire si clasificare a stilurilor didactice(dominator\

integrator,directiv).

B.Conflictul de norme

Normele prescriu anumite modele de comportament ; ele sunt reguli de

conduita recunoscute si acceptate de toţi membrii grupului educaţional .

În spaţiul educaţional există 2 tipuri de norme esenţiale :

a) norme explicite ( instituţionale –prescriptive ) – impuse din afară ,

decurg din specificul instituţiei şcolare şi se axează pe reguli de

comportament ale profesorilor şi elevilor .

b) norme implicite ( constitutive ) – constituite prin convieţuirea în

grup; ele sunt norme pe care grupul le re-crează ; sunt emanaţia

grupului şi constituie cultura normativă a grupului . Aceste norme

presupun asimilarea şi particularizarea normelor explicite şi sunt

mult mai flexibile , mai puţin riguroase .

Conflictul apare ca urmare a nonconvergenţei acestor norme , (dezechilibrul

dintre normele explicite şi normele implicite ) , ca urmare a diferitelor

23

categorii de norme implicite existente , generate şi impuse de alte subgrupuri

din spaţiul educaţional .

Cauzele acestor conflicte :

- ataşament mai mare al elevilor la valorile vehiculate de cultura

normativă a grupului ( norme implicite ) ;

- metodele de inculcare a normelor explicite sunt inadecvate ( prea

autoritare , coercitive ) ;

- o anumită disfuncţionalitate a raporturilor şcolii cu viaţa socială ;

- atitudine de respingere a normelor implicite de către profesor ;

elevii văd în profesor pe reprezentantul instituţiei şcolare ,

reprezentant exclusiv al regulilor de conduită prescriptive , ceea ce

face să apară stări tensionale , conflictuale .

În contextul educaţional ne confruntăm , ca urmare a acestor norme , cu

conformitatea şi conformismul , care pot fi instrumente de dirijare a

comportamentelor .

Conformitatea – acceptare personală , creativă, a normelor şi poate fi o

strategie de rezolvare a conflictelor;

Conformismul – supunere necondiţionată şi standardizată la regulile de

conduită impuse .

C) Conflicte socio-afective – determinate de inexistenţa coeziunii grupului

(unitate, rezistenţă la destructurare ) .

Factorii de menţinere a coeziunii grupului – de rezolvare a conflictelor

socio-afective :

a) satisfacerea nevoilor afective ale elevilor ;b) tehnica de motivare la care apelează cadrele didactice în procesul de

instruire :- motivarea prin competiţie ;- motivarea prin cooperare .

24

Competiţia

Provoacă insecuritate personală în

grup , diminuează satisfacţiile şi

plăcerile vieţii în comun , conduce la

destructurare şi izolare .

Cooperarea

Stimulează înţelegerea şi acceptarea

valorilor , creează relaţii şi schimburi

intense între elevi .

Soluţia este cooperare prin competiţie . CUM? Prin ce modalităţi ? –

stimularea iniţiativei elevilor ;

- încurajarea în organizarea de activităţi care favorizează

interacţiunile reciproce ale elevilor .

D)Conflicte comunicaţionale –determinate de relaţia de comunicare , de

repertoriul celor doi parteneri educaţionali; comunicarea eficientă se

realizează în condiţiile unei minime congruenţe a celor două repertorii –

profesor –elev .

Profesor → mesaj educaţional → elev (receptor)(emiţător)

Cerinţe ale unei comunicări eficiente :

- adaptarea mesajului educaţional la posibilităţile de receptare ale

elevilor ;

- homofilia (emiţătorul şi receptorul să fie asemănători ca formaţie

profesională, statut , nivel de cultură ) ;

25

R.prof R. elev

Obstacolele comunicării , care pot degenera în conflicte, stări tensionale a)instituţionale – prof. este reprezentantul instituţiei şcolare şi

reglementează statutul şi rolul elevului ;

b)determinate de raportul profesorului şi elevilor faţă de ştiinţă ;

profesorul este deţinătorul competenţei ştiinţifice ( grad de stăpânire a

ştiinţei ) şi competenţei didactice ( grad de stăpânire a mijloacelor de

comunicare a ştiinţei ) .

Important pentru comunicarea ştiinţei este trecerea de la pedagogia

modelului la pedagogia însuşirii .

Pedagogia modelului Pedagogia însuşirii

- profesorul furnizează modele şi îi

stimulează pe elevi să şi le

însuşească , să le practice ; relaţia cu

ştiinţa este liniară –prof.

+cunoştinţe+elevi

- efectele sunt informative .

- profesorul creează o situaţie în care

elevii delimitează şi organizează

sfera activităţilor lor ;

- este stimulată mai mult autonomia

elevilor ;

- relaţia cu ştiinţa este triunghiulară

şi dinamică ;

- efectele sunt formative .

c) caracteristicile psihologice ale profesorului

profesorul – reprezintă în şcoală punctul de vedere , interesele şi opţiunile societăţii şi ale generaţiei sale , în raport cu generaţia tânără ; el este deja format , cu o

26

anumită experienţă socioculturală , cu statut şi roluri bine precizate ;

d) ignorarea antecedentelor socioculturale ale elevilor ( există

diferenţe între elevi în ceea ce priveşte receptarea , înţelegerea ,

stocarea şi utilizarea mesajelor informaţionale , datorate

particularităţilor mediului de provenienţă );

e) tendinţa profesorilor de a monopoliza discuţiile din clasă, de a

organiza şi dirija toate activităţile elevilor ;

f) ierarhia vârstei , competenţei , a statutului

competenţa nu trebuie considerată o ierarhie , ci o simplă diferenţă

provenită din stadii de evoluţii diferite ;

g) afectivitatea excesivă poate conduce la o dependenţă faţă de

profesor .

1.3. Strategii de rezolvare a conflictelor ( strategii de adaptare la

situaţia şcolară )

Strategii ale elevului :

a) negocierea – se produce atunci când elevul şi profesorul acţionează

împreună în anumite activităţi şi ajung la un consens acceptat reciproc ;

există relaţii de cooperare , elevii dezvoltă comportamente ce

transgresează , evită normele ;

b) rezistenţa şcolară – are loc atunci când elevii nu mai pot negocia ;

manifestă atitudini de nesupunere în plan disciplinar , dar şi în planul

activităţilor ; se produce o devalorizare treptată a culturii şcolare ; ca

27

strategie e generată de atitudinile autoritariste şi coercitive ale

profesorilor ;

c) supunerea aparentă –presupune conformarea la reguli , nu din

convingere , ci din interes; copilul se adaptează , practică norma, doar

pentru a nu avea probleme ;

d) seducţia – elevii dezvoltă comportamente şcolare cu caracter special ,

creează o impresie specială despre ei , căutând să-i facă plăcere

profesorului , să-l sprijine în anumite situaţii .

Strategii ale profesorului :

a) socializarea – atribuire de statute şi roluri elevilor în clasă ;

b) negocierea – relaţia profesor-elev funcţionează după principiul

schimbului –îţi dau “,îmi dai “,ca urmare a diferenţei de statut şi rol ;

c) dominarea – e folosită de profesorii cu un ego puternic , care manifestă

atitudini dominative asupra elevilor , şi valorizează defecte , incapacităţi

ale elevilor , folosind şi un limbaj specific faţă de aceştia (după ce că eşti

prost , mai şi minţi “);

d) fraternizarea –modalitate oportunistă de a relaxa relaţia,climatul ;

această strategie este prezentă la profesorii tineri , aflaţi la început de

carieră . Profesorii folosesc modalităţi ce seduc elevii şi care au caracter

de spectacol (umorul, autoironia ) ; fraternizarea funcţionează după

principiul - “ dacă nu poţi domina elevii , aliază-te cu ei “;

e) terapia ocupaţională – profesorii folosesc o varietate de modalităţi , ce

îmbină echilibrat activităţile intelectuale cu cele corporale (pentru

evitarea fenomenului de plictiseală ); tehnici de realizare : folosirea

mijloacelor intuitive, activităţi de joc ,introducerea unor activităţi

practice ,tehnici de dezinhibare – activităţi sportive , alte activităţi de

relaxare ;

28

f) ritualul şi rutina –profesorii evită schimbarea , instaurează un scenariu

de desfăşurare a activităţii , previzibil , o repetiţie ,care duce la un ritual ;

controlul asupra elevilor este foarte facil , standardizarea este

caracteristică ;

g) susţinerea morală –profesorii încearcă să-i convingă, să-i motiveze

pe elevi să acţioneze într-un anume fel; tehnici de realizare :

consiliere,încurajare , evită excesele de laude .

Aceste strategii reflectă logica subterană (ascunsă ) a clasei. Cunoscute şi

utilizate în funcţie de situaţie , interacţiunea profesor –elev devine mai

uşoară , stările tensionale sunt eliminate , astfel fiecare factor implicat

adaptându-se la situaţia şcolară .

Medierea – O altă strategie de rezolvare a unui conflict

Etapele medierii :

1. Etapa preliminară :

Intervenţia (prezentaţi-vă ca mediator , întrebaţi-i pe cei în

dispută dacă vor să participe la mediere pentru a-l ajuta să-şi

rezolve problema)

Contractarea (descrieţi procesul de mediere şi rolul

mediatorului ; mediatorul este neutru , va căuta să înţeleagă

ambele părţi ; fiecărei persoane implicate i se dă ocazia să

vorbească pe larg ; persoanele implicate sunt cele care rezolvă

problema şi nu mediatorul ; mediatorul este o punte de legătură

pentru înţelegerea reciprocă , totul fiind confidenţial)

29

Fiecare persoană implicată îşi va da silinţa să rezolve problema

şi se va abţine să îl insulte pe celălalt. De asemenea părţile vor

fi întrebate dacă doresc să negocieze una cu cealaltă.

2. Abordarea problemei :

Aprofundarea problemelor (cereţi uneia din persoane să

înceapă , povestindu-vă ce sa întâmplat ; parafrazaţi ce a spus

prima persoană , folosind ascultarea activă ; lăsaţi prima

persoană să termine de povestit versiunea sa şi să descrie

sentimentele sale ; parafrazaţi ; la fel se procedează cu fiecare

parte în dispută)

Generarea de opţiuni (întrebaţi fiecare persoană , pe rând ,

dacă ar fi făcut altfel şi ce ar fi făcut altfel ; de asemenea ,

întrebaţi fiecare parte , ce ar face chiar acum pentru a ajuta la

soluţionarea problemei ; căutaţi soluţii împreună)

Alegerea soluţiei şi încheierea procesului (ajutaţi-i pe cei în dispută să găsească o soluţie cu care să fie de acord amândoi .

30

APLICATII PRACTICE :

1 Realizati o descriere a climatului educational al scolii din care faceti parte, raportandu-va la stilul de conducere al directorului si la structura scolii respective .

2 Explicati modul in care, prin prisma pozitiei pe care o detineti in scoala, puteti influenta evolutia climatului educational al acesteia .

31