COMPUNERE PRIMAVARA

2
Prin geamul larg deschis, mirosul dulce de primăvară intră în cameră. Încă de dimineaţă, razele jucăuşe ale soarelui s-au oglindit în fereastra curată ca lacrima. Au aşteptat cuminţi să mă trezesc, iar când m-au simţit treaz, mi-au zâmbit şi mi-au mângâiat faţa adormită. Am zâmbit instinctiv la gândul că primăvara m-a salutat cu atâta blândeţe şi mi-am imaginat că în acest fel primăvara mă felicită şi-mi insuflă optimism pentru acest nou început de an. Chiar dacă anul a început de câteva luni, simbolic, anul cel nou abia acum începe, odată cu primele zile însorite de martie. Privirea confuză îmi e atrasă de o mişcare dinspre fereastră. Ca o confirmare a gândurilor mele, un vânticel molcom a împins discret perdeau camerei, şoptindu-mi parcă să am încredere în farmecul şi vraja anotimpului iubirii. Nici nu părăsesc bine tărâmul gândurilor şi al speranţelor închipuite, că auzul îmi este încântat de un mic concert al unor păsărele vesele. Pe pervazul geamului, câteva păsărele se desfată în razele călduţe ale discului de aur. Stau nemişcate ca nişte stane de piatră, dacă nu ar glăsui ai putea jura că sunt nişte bibelouri de porţelan. Cred că sunt la un concurs, altfel nu-mi explic ciripitul din ce în ce mai tare. Ciripesc cu atâta voioşie încât sufletu-mi posac, de recentele amintiri întristătoare, se luminează fără întârziere. Se gudură ca nişte căţei iubitori pe lângă fereastra casei, după care aruncă ultimele sunete puternice din piepturile mici. Se ridică apoi în aer şi cu fâlfâituri iuţi se depărtează. Pentru o scurtă perioadă este o linişte deplină. Totul este înmărmurit, doar soarele se joacă cu ale sale raze prin camera cufundată în tăcere. Acalmia este spartă de nişte acorduri muzicale line, venite din vecini. Melodia plină de sunete armonioase începe domol. Ciulesc urechile şi realizez că versurile sunt despre primăvară. "Ce coincidenţă fericită!" - îmi zic, şi continui să ascult cuvintele fermecate: Natura s-a trezit din vis Şi visul ei frumos l-a scris Pe o floare alba de cais. "Oare eu când mă voi trezi din acest vis urât, numit viaţa mea?" - mă găsesc gândind, în timp ce melodia îşi depăna firul liric. "Să fie oare această primăvară startul unei frumoase perioade din viaţa mea?" - adaug eu în gând, cu speranţa că această zi frumoasă de martie ar putea reprezenta un nou început pentru viaţa-mi plină de zile învolburate. "Trebuie să am şi eu parte de zile senine şi luminoase ca cea de azi." - îmi spun eu hotărât să pun capăt tuturor necazurilor. După câteva secunde de meditaţie declar de unul singur, înconjurat de liniştea camerei, având ca martor doar

Transcript of COMPUNERE PRIMAVARA

Page 1: COMPUNERE PRIMAVARA

Prin geamul larg deschis, mirosul dulce de primăvară intră în cameră. Încă de dimineaţă, razele jucăuşe ale soarelui s-au oglindit în fereastra curată ca lacrima. Au aşteptat cuminţi să mă trezesc, iar când m-au simţit treaz, mi-au zâmbit şi mi-au mângâiat faţa adormită. Am zâmbit instinctiv la gândul că primăvara m-a salutat cu atâta blândeţe şi mi-am imaginat că în acest fel primăvara mă felicită şi-mi insuflă optimism pentru acest nou început de an. Chiar dacă anul a început de câteva luni, simbolic, anul cel nou abia acum începe, odată cu primele zile însorite de martie. Privirea confuză îmi e atrasă de o mişcare dinspre fereastră. Ca o confirmare a gândurilor mele, un vânticel molcom a împins discret perdeau camerei, şoptindu-mi parcă să am încredere în farmecul şi vraja anotimpului iubirii.

Nici nu părăsesc bine tărâmul gândurilor şi al speranţelor închipuite, că auzul îmi este încântat de un mic concert al unor păsărele vesele. Pe pervazul geamului, câteva păsărele se desfată în razele călduţe ale discului de aur. Stau nemişcate ca nişte stane de piatră, dacă nu ar glăsui ai putea jura că sunt nişte bibelouri de porţelan. Cred că sunt la un concurs, altfel nu-mi explic ciripitul din ce în ce mai tare. Ciripesc cu atâta voioşie încât sufletu-mi posac, de recentele amintiri întristătoare, se luminează fără întârziere. Se gudură ca nişte căţei iubitori pe lângă fereastra casei, după care aruncă ultimele sunete puternice din piepturile mici. Se ridică apoi în aer şi cu fâlfâituri iuţi se depărtează.

Pentru o scurtă perioadă este o linişte deplină. Totul este înmărmurit, doar soarele se joacă cu ale sale raze prin camera cufundată în tăcere. Acalmia este spartă de nişte acorduri muzicale line, venite din vecini. Melodia plină de sunete armonioase începe domol. Ciulesc urechile şi realizez că versurile sunt despre primăvară. "Ce coincidenţă fericită!" - îmi zic, şi continui să ascult cuvintele fermecate:Natura s-a trezit din visŞi visul ei frumos l-a scrisPe o floare alba de cais.

"Oare eu când mă voi trezi din acest vis urât, numit viaţa mea?" - mă găsesc gândind, în timp ce melodia îşi depăna firul liric. "Să fie oare această primăvară startul unei frumoase perioade din viaţa mea?" - adaug eu în gând, cu speranţa că această zi frumoasă de martie ar putea reprezenta un nou început pentru viaţa-mi plină de zile învolburate. "Trebuie să am şi eu parte de zile senine şi luminoase ca cea de azi." - îmi spun eu hotărât să pun capăt tuturor necazurilor. După câteva secunde de meditaţie declar de unul singur, înconjurat de liniştea camerei, având ca martor doar bunăvoinţa razelor de soare: "Această zi perfectă de primăvară va rămâne vie în memoria mea ca ziua în care viaţa a început să fie doar frumoasă pentru mine!"