Comportamentul Consumatorului in Perioada Sarbatorilor Www.student-Info.ro

8
1.1 ESTE IMPORTANT SĂ CUNOAȘTEM COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI? Analiştii comportamentului consumatorului studiază reacţia consumatorului la cumpărarea diferitelor produse/servicii. Întrucât, modul în care reacţionează consumatorul la diverse produse/servicii se poate măsura prin comportamentul pe care îl manifestă, se poate vorbi despre dinamica acestui comportament al consumatorului. Comportamentul consumatorului a fost descris ca fiind o interacţiune, ca fiind o dinamică dintre impresie şi percepţie, conduită şi întâmplări naturale comune prin care un individ îşi dirijează schimbările survenite în propria viaţă. Consumul reprezintă un moment autonom, parte integrată a circuitului economic aflat în strânsă interdependenţă cu producţia, repartiţia şi schimbul de produse. Trebuie să accentuăm rolul activ pe care îl are consumul în cadrul economiei. Consumul poate fi definit ca şi procesul de utilizare a produselor sau serviciilor. Într-un sens mai larg, consumul reprezintă un proces obiectiv prin care, pe baza rezultatelor economice obţinute, societatea în ansamblul său, unităţile economice, instituţille, organizaţiile precum şi fiecare individ în parte îşi satisfac trebuinţele. În perioadele de sărbătoare consumul crește foarte mult. Tema generală care stă la baza acestui domeniu este determinarea acelor factori care influenţează dinamica comportamentului consumatorului. 1 1.2 FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI 1 Horia Pitariu, Ioana David, Psihologia reclamei, Editura Universității “Babeș-Bolyai,2008, pag 46-49

description

.

Transcript of Comportamentul Consumatorului in Perioada Sarbatorilor Www.student-Info.ro

1.1 ESTE IMPORTANT S CUNOATEM COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI?

Analitii comportamentului consumatorului studiaz reacia consumatorului la cumprarea diferitelor produse/servicii. ntruct, modul n care reacioneaz consumatorul la diverse produse/servicii se poate msura prin comportamentul pe care l manifest, se poate vorbi despre dinamica acestui comportament al consumatorului. Comportamentul consumatorului a fost descris ca fiind o interaciune, ca fiind o dinamic dintre impresie i percepie, conduit i ntmplri naturale comune prin care un individ i dirijeaz schimbrile survenite n propria via.Consumul reprezint un moment autonom, parte integrat a circuitului economic aflat n strns interdependen cu producia, repartiia i schimbul de produse. Trebuie s accentum rolul activ pe care l are consumul n cadrul economiei. Consumul poate fi definit ca i procesul de utilizare a produselor sau serviciilor. ntr-un sens mai larg, consumul reprezint un proces obiectiv prin care, pe baza rezultatelor economice obinute, societatea n ansamblul su, unitile economice, instituille, organizaiile precum i fiecare individ n parte i satisfac trebuinele. n perioadele de srbtoare consumul crete foarte mult.Tema general care st la baza acestui domeniu este determinarea acelor factori care influeneaz dinamica comportamentului consumatorului.[footnoteRef:1] [1: Horia Pitariu, Ioana David, Psihologia reclamei, Editura Universitii Babe-Bolyai,2008, pag 46-49]

1.2 FACTORII CARE INFLUENEAZ COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUIComportamentul consumatorului nseamn mult mai mult dect a cumpra lucruri; totodat mbrieaz studiul despre cum ne afecteaz vieile .[footnoteRef:2] [2: Michael Solomon , Consumer behavior. A European perspective, Editura Prentice Hall, 2006, pag 13]

Comportamentul consumatorului are o complexitate deosebit care se explica i prin multitudinea factorilor care influeneaz direct sau indirect n ultima instan procesul decizional de cumprare i de consum.ntre determinaiile comportamentului consumatorului, se numr : factori individuali percepia (culoarea, mrimea, contrastul, poziia, intensitatea, micarea) informaia/nvarea/personalizarea motivaia atitudinea comportamentul efectiv factori de mediu demografici individuali pe familie/gospodrie economici venituri preuri salarii rata inflaiei etc. specifici mix-ului de marketing produs pre distribuie promovare situaionali (bine definii n timp i spaiu)[footnoteRef:3] - de exemplu, n preajma srbatorilor importante, consumatorii romni in cont de obiceiuri i pun accent pe consumul de mncruri tradiionale. [3: Iacob Ctoiu, Nicolae Teodorescu, Comportamentul consumatorului. Teorie i practic , Editura Economic,199, pag 70-108]

COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR N TIMPUL SRBTORILOR Apropierea srbtorilor constituie un bun prilej de a petrece timp alturi de cei dragi, motiv pentru care romnii aloc un buget pentru cadouri i mesele tradiionale, din dorina de a rmne cu o amintire plcut.Dei anul trecut din cauza crizei muli au ncercat s renune la cadourile de Srbtori, anul acesta ei au cu 30% mai puini bani pentru cumprturile necesare pregtirii mesei de Crciun.Cu toate c i anul acesta forfota din magazine a fost la fel de mare, banii alocai cumprturilor nu au mai fost la fel de muli, conform unui studiu de pia al companiei Mednet, citat de Pro TV.Comparativ cu 2009, bugetul alocat cheltuielilor pentru Srbtorile de Iara a fost cu 30% mai mic, adica a ajuns la numai 1.000 de lei pentru o familie cu venituri medii.n ciuda bugetului mai mic, 80% dintre romni au cumparat cadouri pentru apropiai, chiar dac a fost vorba de cadouri simbolice. Acelai studiu arat i c bugetul destinat cadourilor a fost mai mic cu 50 de lei n 2010 fa de 2009. [footnoteRef:4] [4: http://www.ziare.com/economie/buget/1-000-de-lei-bugetul-romanilor-pentru-cumparaturile-de-craciun-1060638]

[footnoteRef:5] [5: http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3936/7789303/2/tabel.jpg]

La fel ca n fiecare an, n preajma Srbtorilor se fac tot felul de estimri privind bugetul alocat mesei festive. Astfel, Patele din 2010 se va srbtori sub semnul crizei. La un calcul sumar, festinul pentru patru persoane prilejuit de nvierea Domnului i-ar costa pe romni peste 250 de lei.[footnoteRef:6] [6: http://www.financiarul.com/articol_42227/paste-sarbatorit-cu-buget-de-austeritate.html]

n ciuda pesimismului din economie, bugetele pentru cadouri de Pate au rmas intacteRomnii si-au propus s cheltuiasc n medie 119 euro de persoan pentru cadouri o sum similar cu cea de anul trecut, potrivit unui studiu al companiei de servicii financiare non-bancare GE Money.n Romnia, brbaii estimeaz c vor cheltui n medie 136 de euro, cu circa 25% mai mult dect femeile. Romnii cu vrsta cuprins ntre 30 i 39 de ani i-au planificat anul acesta cel mai mare buget de cadouri (172 euro), mai mult dect dublu fa de romnii cu vrsta peste 50 de ani (80 euro), potrivit studiului GE Money.Potrivit aceleiai cercetri, romnii vor cumpra cadouri n medie pentru patru persoane, spre deosebire de maghiari i cehi, pentru care lista este mai lung, de 8 i respectiv 7 persoane.n consecin, i timpul petrecut la cumprturi difer de la o ar la alta: dac romnii au nevoie de aproximativ 5 ore pentru a alege cadourile pentru cei dragi, ruii i maghiarii petrec n jur de 11 ore la cumprturi, iar cehii conduc detaat, cu o medie de 14 ore, dar i un buget de cadouri pe msur (327 euro).Aparent organizai, romnii ntocmesc liste de cumprturi i se bazeaz pe cunotinele pe care le au despre cei crora vor s le cumpere cadouri, dar urmresc s se ncadreze i n buget. Totui, ei las cumprturile pe ultima sut de metri, 58% dintre respondeni afirmnd c ncep s caute cadouri n ultima sptmn de dinaintea srbtorilor.n privina ideilor de cadouri, romanii par a fi mai puin inventivi - asemenea polonezilor cumprnd de obicei haine i cosmetice. Doar 10% dintre brbaii din Romnia le druiesc soiilor/partenerelor bijuterii, acestea reprezentnd cadoul preferat de letoni (28%).

Unde merg la cumprturi romniin proporie de 65%, romnii participani la sondaj au declarat c aleg magazinul de unde cumpr cadourile n functie de preurile practicate, dar i de orarul de lucru, tinerii n mod special preferndu-le pe cele deschise pn trziu.Procentul celor care aleg s mearg la cumprturi de srbtori n strintate este nc foarte mic: 83% dintre romni nu au fcut nc niciodat acest lucru, i doar 7% iau n calcul alternativa cumprturilor n alt ar.[footnoteRef:7] [7: http://www.roportal.ro/stiri/studiu-in-ciuda-pesimismului-din-economie-bugetele-pentru-cadouri-de-craciun-au-ramas-inta-1820040.htm]

Ct de important este ambalarea cadourilor? Felul n care este ambalat cadoul pare a fi important pentru rui; peste jumtate dintre acetia au declarat c apeleaz la serviciile specializate din magazine, n timp ce maghiarii i cehii prefer n proporie de peste 70% s ambaleze ei nii, n hrtie, cadourile pentru cei dragi.47% dintre romni i 51% dintre polonezi ofer cadourile n pungi speciale, gata fcute. 10% dintre romnii care au participat la acest sondaj au declarat c nu ambaleaz darurile, iar nc 10% au recunoscut c altcineva din familie se ocup de acest lucru pentru ei.Patele este o srbtoare religioas a nvierii lui Iisus, dar a devenit, de asemenea o zi care implic Iepuraul de Pati, ou i alte tradiii. Topul cadourilor de Pati include: Couri de Pati Ciocolat Jucrii Iepurai de plus Haine noi COMPORTAMENTUL PRODUCTORILOR DE SRBTORIConsumatorii dau iama n marile magazine pentru a pune mna pe cele mai bune reduceri. La mare cutare sunt produsele alimentare, jucriile, dar i aparatura electronic. Operatorii economici au conceput cele mai avantajose promoii, att pentru ei, ct i pentru clienii lor.n perioada srbtorilor, marile hypermarketuri se ntrec n oferte avantajoaseConsumatorii primesc o gur de oxigen" nainte de srbtori. Cum criza economic a devenit deja laitmotivul economic al anului n curs, operatorii economici se gndesc serios la buzunarul cumprtorilor. n consecin, ies la interval cu oferte promoionale care mai de care mai atractive. Totul, n scopul economisirii, pe de o parte, i al vnzrilor masive, pe de alt parte. Cele mai multe reduceri vizeaz, binenteles, sectorul alimentar. Pentru ca romnii s beneficieze de o mas mbelugat de Pate marile magazine i prezint ofertele de sezon i de criz, n acelai timp. n topul reducerilor se mai situeaz i jucriile sau ornamentele de Pate. Urmeaz apoi buturile, dar i alte produse derivate de sezon. De pild, se gsesc produse cu reduceri de pna la 40% sau la cumprarea unui produs al doilea este oferit gratis.n concluzie, comercianii fac din marile srbtori religioase unele comerciale, ntrecndu-se n promoii i spoturi publicitare, la rndul lor consumatorii se ntrec n pregtirea meselor i cumprarea cadourilor pentru cei dragi, depind de cele mai multe ori bugetul stabilit.

BIBLIOGRAFIE

Horia Pitariu, Ioana David, Psihologia reclamei, Editura Universitii Babe-Bolyai,2008, pag 46-49 Michael Solomon , Consumer behavior. A European perspective, Editura Prentice Hall, 2006, pag 13 Iacob Ctoiu, Nicolae Teodorescu, Comportamentul consumatorului. Teorie i practic , Editura Economic,199, pag 70-108 http://www.ziare.com/economie/buget/1-000-de-lei-bugetul-romanilor-pentru-cumparaturile-de-craciun-1060638 http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3936/7789303/2/tabel.jpg http: / /www.roportal.ro/stiri/studiu-in-ciuda-pesimismului-din-economie-bugetele-pentru-cadouri-de-craciun-au-ramas-inta-1820040.htm http://www.financiarul.com/articol_42227/paste-sarbatorit-cu-buget-de-austeritate.html