1

.1. .2. COMPLEMENTUL DIRECT este partea secundară de propoziţie care determină un verb tranzitiv (locuţiune verbală) sau o interjecţie cu valoarea unui verb tranzitiv, arătând obiectul asupra căruia se răsfrânge o acţiune sau rezultatul unei acţiuni. El răspunde la întrebările: pe cine? ce?

PROPOZIŢIA COMPLETIVĂ DIRECTĂ îndeplineşte funcţia unui complement direct, fiind subordonată unui verb tranzitiv (la un mod personal sau nepersonal), unei locuţiuni verbale tranzitive şi, uneori, unei interjecţii predicative din propoziţia regentă.

COMPLEMENTUL INDIRECT este partea secundară de propoziţie care arată la cine se referă acţiunea unui verb (locuţiunea verbală) sau însuşirea unui adjectiv ori a unui adverb şi răspunde la întrebările: cui? la cine? la ce? de

cine? de ce? despre cine? despre

ce? pentru cine? pentru ce?

PROPOZIŢIA COMPLETIVĂ INDIRECTĂ îndeplineşte funcţia unui complement indirect pe lângă un verb tranzitiv sau intranzitiv, o locuţiune verbală, un adjectiv, un adverb sau o interjecţie cu valoare verbală din regentă, arătând cui i se atribuie sau la cine, la ce se referă o acţiune, o însuşire sau o caracteristică.

COMPLEMENTUL DE AGENT este partea secundară de propoziţie care determină un verb la diateza pasivă (construcţie cu a fi, modul participiu sau reflexivul pasiv), arătând de cine este făcută acţiunea. Răspunde la întrebările de cine? de către cine? El este subiectul logic al acţiunii exprimate de verb: Romanul „Enigma Otiliei” a fost scris de G. Călinescu.

PROPOZIŢIA COMPLETIVĂ DE AGENT. La nivelul frazei, complementului de agent îi corespunde propoziţia subordonată completivă de agent. Aceasta arată de cine este făcută acţiunea exprimată printr-un verb sau un adjectiv cu sens pasiv: „Concursul a fost câştigat de cine a fost mai bine pregătit”.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE LOC este partea secundară de propoziţie care arată locul propriu-zis, limitele spaţiale (punctul de plecare, punctul de sosire, punctul de plecare şi punctul de sosire), direcţia acţiunii determinantului şi răspunde la întrebările: unde? de unde? până unde? pe unde? încotro?

„Locuieşte în Piteşti” – locul propriu-zis

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE LOC îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial de loc, arătând locul (locul propriu-zis, limitele spaţiale, direcţia) unde se petrece acţiunea unui verb sau caracteristica determinată a unui adjectiv, adverb sau interjecţie din regentă.

2

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE TIMP este partea secundară de propoziţie care arată timpul (momentul, epoca, durata, limita, frecvenţa) unei acţiuni. Răspunde la întrebările: când? de când? până când? cât timp? Exemple: „La un moment dat gândul lui era să încurce iţele”.

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE TIMP (sau TEMPORALĂ) arată când se petrece acţiunea unui verb din regentă şi are funcţia unui complement circumstanţial de timp. Acţiunea exprimată de verbul din regentă poate fi în raport temporal de anterioritate, posterioritate sau simultaneitate faţă de acţiunea verbului din subordonată.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE MOD este partea secundară de propoziţie care arată cum sau în ce măsură se desfăşoară o acţiune ori se prezintă o stare, o însuşire. Răspunde la întrebările: cum? în ce fel? în ce măsură? cât (de)?

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE MOD (sau modală) îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial de mod al unui cuvânt din regentă sau al regentei în întregime.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE CAUZĂ arată cauza sau motivul realizării unei acţiuni, al unei însuşiri şi răspunde la întrebările: din ce cauză? din ce pricină? „Ea-şi acopere cu mâna faţa roşă de sfială”.

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE CAUZĂ (CAUZALĂ) îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial de cauză, arătând cauza sau pretextul acţiunii din regentă. Acţiunea exprimată de cauzală este totdeauna anterioară acţiunii din regentă: „Eu cred c-a obosit pădurea / Căci ziua-ntreagă a tot cântat”. (G. Coşbuc,Pastel); Propoziţiile cauzale pot fi: cauzale propriu-zise sau cauzale condiţionale.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL CONDIŢIONAL arată ipoteza sau condiţia de care depinde realizarea unei acţiuni. Răspunde la întrebarea cu ce condiţie?

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ CONDIŢIONALĂ are funcţia unui complement circumstanţial condiţional, exprimând o condiţie sau o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acţiunii din regentă. Răspunde la întrebarea cu ce condiţie? (sau în ce ipoteză / eventualitate?).

3

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL CONCESIV arată un obiect ori o împrejurare care ar fi putut împiedica acţiunea exprimată de un verb sau însuşirea exprimată de un adjectiv, deci o circumstanţială opusă cauzei sau condiţiei. Răspunde la întrebarea în ciuda cărui fapt?

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ CONCESIVĂ îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial concesiv al regentei şi arată o împrejurare care ar fi fost de aşteptat să împiedice realizarea acţiunii din regentă, dar n-o împiedică.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL CONSECUTIV arată rezultatul unei acţiuni al unei stări sau al unei însuşiri din regentă, reclamând ideea de mod. Răspunde la întrebarea cum?

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ CONSECUTIVĂ Îndeplineşte funcţia unui complement circumstanţial consecutiv, arătând rezultatul (consecinţa, urmarea) unei acţiuni sau al (a) unei însuşiri din propoziţia regentă. Răspunde la întrebarea: care este rezultatul faptului că?

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE SCOP este partea secundară de propoziţie care arată scopul realizării unei acţiuni. Răspunde la întrebările: cu ce scop? în ce scop? şi determină un verb la moduri personale sau nepersonale sau o interjecţie predicativă – „Hai la cumpărături!”

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE SCOP (FINALĂ) are funcţia de complement circumstanţial de scop al regentei şi poate fi introdusă prin conjuncţie (să, ca să, ca…să, de) sau locuţiunea conjuncţională pentru ca să: „Budulea s-a gândit dar să vie, ca să-l ia pe Huţu şi să-l ducă acasă, dar să nu spuie nimic, pentru ca să vază ce zice”. (I. Slavici, Budulea Taichii).

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL INSTRUMENTAL (numit uneori şi circumstanţial de mijloc) este partea secundară de propoziţie care arată instrumentul ori mijlocul concret sau abstract prin care se realizează o acţiune sau se manifestă o însuşire. Determină un verb („Scriu cu stiloul” – indică instrumentul: „Ea a reuşit printr-o muncă tenace” – indică mijlocul); o interjecţie predicativă („Hai cu tramvaiul!”, dar nu determină adverbe. Răspunde la întrebarea: cu ce instrument? prin ce mijloc?

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ INSTRUMENTALĂ (numită şi circumstanţială de mijloc) corespunde, la nivelul frazei, complementului circumstanţial instrumental, arătând mijlocul (lucru – instrument sau materie –, fiinţă) prin care se realizează acţiunea sau se manifestă o însuşire.

4

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL SOCIATIV este partea secundară de propoziţie care însoţeşte subiectul sau anumite complemente în realizarea unei acţiuni. Răspunde la întrebarea împreună cu cine? sau împreună cu ce?

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ SOCIATIVĂ îndeplineşte funcţia de complement sociativ al regentei arătând cine însoţeşte subiectul sau obiectul din regentă în realizarea acţiunii. Propoziţia circumstanţială sociativă, foarte rar întrebuinţată în limba română, se introduce prin pronume sau adjectiv pronominal relativ (ori nehotărât) însoţit de prepoziţie (cu sau fără) ori de locuţiune prepoziţională (care conţine prepoziţia cu) împreună cu, laolaltă cu, la un loc cu, cu tot cu: „Se întâlneşte cu cine îl invită la plimbare.”; „A plecat împreună cu cine a fost acolo.” Propoziţia sociativă poate fi introdusă şi prin adverbul relativ cât sau nehotărât oricât: „S-a descurcat cu cât avea la el.”

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE RELAŢIE este partea secundară de propoziţie care arată obiectul la care se referă o acţiune ori o însuşire sau obiectul din al cărui punct de vedere este formulată comunicarea din restul propoziţiei. Determină un verb („De mâncat, am mâncat”), un adjectiv („El este mic de statură”.), un adverb („O carte greu de citit”.) Pentru identificarea complementului de relaţie se apelează la una din întrebările: în ce privinţă? din ce punct de vedere? în ce domeniu (materie)? în relaţie (raport, legătură) cu ce (cine)?

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE RELAŢIE îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial de relaţie al regentei fiind subordonata care indică (precizează) la ce se limitează (mărgineşte) acţiunea sau caracteristica determinată.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL OPOZIŢIONAL este partea secundară de propoziţie care arată obiectul sau acţiunea care se opune celor exprimate prin altă parte de propoziţie (subiect, predicat, nume predicativ, complement, element predicativ suplimentar şi, uneori, atribut).

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ OPOZIŢIONALĂ îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial opoziţional, fiind subordonata care se corelează prin opoziţie cu un termen din regentă (subiect, predicat, nume predicativ, element predicativ suplimentar, complement).

5

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL CUMULATIV este partea secundară de propoziţie care determină un verb sau o interjecţie predicativă arătând, prin referire la o parte de propoziţie (subiect, predicat, la numele predicativ, la elementul predicativ suplimentar, la complement şi mai rar la un atribut), cine sau ce se adaugă părţii de propoziţie la care se face referirea. Pentru identificare, pot fi folosite întrebările împreună cu cine/ce? pe lângă cine/ce? puse verbului determinat sau interjecţiei predicative: „În afară de Pascalopol şi Otilia, pe bancheta din faţa lor şedea ghemuit şi m o ş Costache.”- G. Călinescu, Enigma Otiliei. (Împreună cu cine/pe lângă cine şedea şi m o ş C o st a c h e?).

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ CUMULATIVĂ îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial cumulativ arătând un raport de adăugare, alăturare, acumulare la cele exprimate de regentă: („După ce că e slab, mai e şi înalt.”) şi răspunde la întrebările: ce se adaugă pe lângă?; pe lângă cine/ce. . . ?

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE EXCEPŢIE arată obiectul care se constituie excepţie în raport cu: – subiectul: „În afară de mine n-a mai fost acolo n i m e n i”; – nume predicativ: „Este o r i c e a l t c e v a, în afară de sportiv”; – atributul: „Avea o minte a g e r ă, afară de unele rezerve”; – complementul: „N-a primit a l t c e v a, în afară de cărţi”. Pentru identificarea complementului de excepţie sunt folosite întrebările în afară de. . ? cu excepţia. . .? puse determinatului (însoţit de partea de propoziţie la care se referă): „N-a venit n i m e n i, afară de ea.”(N-a venit nimeni în afară de cine?).

PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE EXCEPŢIE îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial de excepţie, exprimând faptul care se exceptează în raport cu o parte de propoziţie din regentă (de obicei negativă): „În afară că a citit ziarul, a l t c e v a n-a făcut”. Pentru identificarea propoziţiei de excepţie trebuie stabilită excepţia (abaterea) existentă faţă de regentă, întrucât folosirea întrebării în afară de..? este de mic ajutor.

6

ELEMENTUL PREDICATIV SUPLIMENTAR (EPS) este partea secundară de propoziţie cu dublă subordonare care prin intermediul unui verb sau al unei interjecţii predicative exprimă o caracteristică sau o acţiune, de obicei simultană cu acţiunea principală referitoare la un substantiv sau pronume cu diferite funcţii pe lângă acel verb sau interjecţie. Substantivul (substitutul) poate avea pe lângă verbul determinat funcţia de subiect: („S t u d e n ţ ii au plecat veseli/râzând”), de complement direct: („O cheamă Alexandra”), de complement indirect (mai rar): („Noi îi zicem Alexandra”) sau de complement de agent: „Lui nu-i plăcea ţigara decât fumată singur”

PROPOZIŢIA PREDICATIVĂ SUPLIMENTARĂ este propoziţia subordonată care îndeplineşte funcţia de element predicativ suplimentar pe lângă un verb din regentă. Ea exprimă o acţiune simultană cu o regentă, rar posterioară, referitoare: – la subiectul regentei: „Se aud t r o m p e t e l e cum sună”; – la complementul ei direct: „L e aud cum sună”; – la un complement indirect: „Priveam l a v o i cum eraţi de fericiţi”.

Conf. univ. dr. Florin Popescu