Coperta: Ruxandra Tudorică

Editor: Andreea Sterea

Tehnoredactor: Olivian Saldinger

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României COLOJA, RĂZVAN T. Aer și MSbP / Răzvan T. Coloja. - Bucureşti: Crux Publishing, 2016 ISBN 978-973-98394-5-7

821.135.1-31

Răzvan T. ColojaAER SI MSbP© Crux Publishing, 2016

Tiparul executat de Crescento Print S.R.L.

Ilustrația: Ruxandra Tudorică - Methyss Artmethyss.art@gmail.com www.methyss-design.com

Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări, fără acordul scris al editorului, este strict interzisă și se pedepsește conform Legii dreptului de autor.

ISBN 978-973-98394-5-7

Răzvan T. Coloja

Aer și MSbP

Răzvan Teodor Coloja este un autor contemporan, născut la Oradea, unde şi trăieşte. A absolvit Facultatea de Litere (specializarea Biblioteconomie, 2001), Facultatea de Informatică (2003) din cadrul Universităţii Oradea precum şi Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, specializarea Psihologie, în cadrul aceleiaşi universităţi. În prezent este psiholog.

A activat ca publicist, fiind redactor-şef adjunct la revista „MyCOMPUTER”, redactor-şef la revista

„MyLINUX”, şi redactor la revista „CONNECT”.A publicat peste 700 de articole pe tematică IT&C în

ediţiile tipărite şi digitale ale Linux Magazine, Ubuntu User Magazine, Linux Pro Magazine, precum şi pe site-urile de profil IT linux.com, osnews.com. Este prezent cu articole de analiză, recenzii şi povestiri în reviste şi pe site-uri literare, cum ar fi Caietele Oradiei, suspans.ro, revistadesuspans.ro.

Înclinat spre ficţiunea transgresivă şi macabru, Răzvan T. Coloja debutează în 2009 cu romanul „Fabrica de furnici” (Ed. Vremea), iar în 2011 revine cu romanul

„Recolta roşie” (Ed. Herg-Benet). În 2012 este prezent în antologia „Cercul literar de la Oradea” (coord. Marius Miheţ), alături de autori precum Theo Guşat, Mircea Pricăjan şi alţii.

Un an mai târziu, povestirea sa „Luna apune întotdeauna în mare” apare în antologia „Zombii: Cartea morţilor vii”, (Ed. Milennium Books), alături de altele semnate de A. R. Deleanu, Cristina Nemerovschi, Liviu Radu, Oliviu Crâznic şi alţii. Tot în 2013 lansează culegerea de povestiri „Am auzit de…” în format e-book.

În primăvara anului 2015, Răzvan T. Coloja lansează romanul de factură transgresivă „Soldaţi ai terebentinei” la editura Crux Publishing, volumul bucurându-se pe deplin de aprecierea publicului şi a criticii. Spre final de 2015 publică, la aceeaşi editură, romanul „Pangeea, toamna”.

“I learned to pick up each piece, one at a time, from my pile of potential matches and try to fit it from any angle into the socket, then discard it and move on. Each failure is meaningless. It’s not me, it’s the pieces, and I have to, absolutely must, try each and every piece every possible way until I find one that fits.”

Craig Clevenger, Dermaphoria

Aer și MSbP 7

Capitolul 1Whiplash girlchild in the dark

Comes in bells, your servant, don’t forsake him Strike, dear mistress, and cure his heart

Velvet Underground – Venus In Furs

Dintre toate numerele prime pe 173 îl plac cel mai mult. Nu te deranja să mă întrebi de ce.

Baie. Seară. Gresia cu motive florale îşi împarte încrengăturile cenuşii prin crăpături asemeni descărcărilor electrice surprinse în negativ într-un moment static din timp. Sunt în vană, se apleacă, face ca susurul apei să înceteze printr-un scârţâit scurt, face să fie linişte, să fie picuri rebeli, vârful firelor de păr zgârie apa atunci când se retrage şi se aşază pe margine.

Şi se uită la mine şi îi susţin privirea cu acel acum ce? placat pe chip.

Urmează maimuţa şi eu fiind special şi o mulţime de alte chestii, dar deocamdată suntem aici. Deocamdată mi-a dat cafea dintr-un borcan şi e pentru că nu mai are ceşti curate.

Pentru un timp totul e calm, pentru un timp mă pot concentra pe diferenţa de temperatură, apoi sunt atent din nou la faţa ei lipsită de expresie.

Psihologii îi spun disociere. Feţei ei – îi spun disociere.Îşi presară degetele sub formă de pânză de păianjen

pe pieptul meu şi mă împinge încet în apa căzii în felul în care ţi-ai lua adio de la un pacient în metastază. Aşa cum ai boteza un muribund, doar că fără partea în care-l laşi să reiasă la suprafaţă lipsit de păcate. Apa îmi cuprinde umerii, îmi cuprinde baza gâtului, îmi cuprinde bărbia, caldă, îmi gâdilă bărbia uscată, caldă, îmi cuprinde nările, caldă, îmi invadează nările; văd orizontul cenuşiu în capătul mării – un soare metalic cu opt găuri simetrice apunând pe un fundal din fontă albă, umbrită; genul de

Răzvan T. Coloja8

soare care lasă oceanul să se reverse prin el atunci când uiţi robinetul deschis. Unu. Înainte să trebuiască să închid pleoapele palma ei e încă acolo, apăsând asigurător.

Şi dintr-o dată am încredere în ea.Apoi zgomot alb. Cinci. E ceea ce auzi în uter la şapte

luni după ce un el şi o ea se lasă să cadă pe salteaua pătată a unui motel, tăvălindu-se printre rămăşiţele capsate ale unor bilete de concert, îmbrăţişându-se peste resturi de sutien şi ciorapi rupţi şi tricouri cu numele unor trupe care-şi trăiesc ultimele lor zile de glorie. Pluteşti prin lichid precum un satelit uitat în vid, cu o coardă de siguranţă pompând în tine nutrienţi şi dulce nicotină şi substanţe din genul celor care îţi vor transforma al paisprezecelea an de viaţă în convulsii.

Era să uit de convulsii...Optsprezece. E ceea ce auzi atunci când tatăl tău îşi

încarcă maşina cu tot ceea ce-l mai lega de vechea viaţă şi demarează în trombă şi ia colţul străzii şi lasă în urmă un cadru de uşă cu o femeie uşor aplecată în spate, cămaşa de noapte bombată în faţă ca o greşeală din cele care-ţi fut tinereţea. E ceea ce auzi prin acea cămaşă de noapte – zgomot de sirene şi stradă şi pastori urlând din tuburi catodice şi modul în care un chiştoc este apăsat în scrumieră – toate confundându-se într-un murmur estompat de tonuri joase, difuze, difuze, şi mai difuze.

Douăzeci şi cinci.Doar ca să ştii cum e: urmează Petronela scuipând

clorofilă.Globuri de dioxid de carbon se preling în sus pe lângă

baza nasului, mici ornamente de Crăciun, sferice, menite să existe până ce întâlnesc suprafaţa plată de care se lovesc şi pocnesc neauzit. Bile de mercur mai mici decât un bob de mazăre, pe care gravitaţia le împinge în sus şi care ar putea reprezenta tot ceea ce a mai rămas viu în tine, ţâşnesc în sus şi ţipă atunci când se sparg. Mâna ei apăsând e cordonul meu ombilical care funcţionează

Aer și MSbP 9

în sens invers, sorbind viaţă cu fiecare bătaie a inimii pe care o aud bubuind alert în timpane.

Treizeci şi opt.Mă ţintuieşte pentru ca nu cumva să mă ridic ca un

balon şi să îi irosesc timpul.În funcţie de cât aer apuci să inhalezi înainte să-ţi

doreşti să fi avut branhii poţi rezista până la 40 de secunde pe măsură ce te apropii de momentul acela în care diferenţa dintre oxigen şi o pereche de plămâni colcăind de apă – doi bureţi inutili dar încă vii – se conturează în tine ca două fiare de călcat apăsate pe tâmple. 55 de secunde dacă poţi forţa acelaşi aer înapoi în piept şi afară şi înapoi şi afară şi înapoi în microcosmosul propriului tău organism cu circuit închis. 60 de secunde dacă nu te gândeşti la o dimineaţă răcoroasă de toamnă după o noapte petrecută în izul de sudoare al unui bar de noapte. 65 dacă nu intri în panică şi deschizi gura ca să inhalezi ceea ce speri că e aer, dar e în realitate săpun şi şampon diluat în ceea ce un ins în salopetă verifică zilnic să conţină exact nivelul de clor permis de legislaţie.

Îţi aminteşti cum miroase un câmp acoperit de zăpadă.Mă va ţine aici pentru totdeauna.În urechi e acel bum-bum-bum-bum-bum care accelerează

nanosecundă după nanosecundă replicându-se, multiplicându-se, cincizeci-şi-unu reverberând în lichidul care mă îmbrăţişează aşa cum te-ai aştepta să o facă o pătură din lână atunci când ai frisoane cincizeci-şi-şase. Cincizeci-şi-şapte iar mâna ei e cuprinsă de două palme şi sunt ale mele cele care o strâng cincizeci-şi-nouă şi aşa trebuie să te simţi atunci când şaizeci bum-bum-bum-bum şi instinctul a tot ceea ce-ţi spune că trebuie să perpetuezi specia ca într-o zi omenirea să poată coloniza planete îndepărtate te apucă de umeri şi te trage spre suprafaţă şaizeci-şi-patru şi încă sunt sub apă. Îl am pe 168 în minte. Pe 562. Îl am pe 818.

Pe şaizeci-şi-şapte nu-l mai gândesc, ci deschid ochii

Răzvan T. Coloja10

şi dincolo de usturime e conturul ei aşa cum mi-aş dori să-l văd după ce trec prin tunelul de lumină; după ce-am scuipat din mine două generaţii care-mi împresoară patul într-un ultim semicerc familial. 16. 8. 5. 62. 8. 18.

Şaptezeci şi îi văd zâmbetul distorsionat de filtrul lichid bum-bum-bum mai alert mai alert şi uit de ea şi-mi înfig ghearele în opt cicatrici paralele care mă ţintuiesc şi muşc dintr-o înghiţitură de cald şi încerc să mă ridic, dar tot ceea ce reuşesc să fac este să arunc apă în toate părţile şi să-i transform conturul într-o serie de unduiri zbuciumate care nu mai au nimic în comun cu o fiinţă umană.

Să te ridici dintr-o vană plină cu apă – e mai greu decât ai crede.

Bum-bum.Aşa trebuie să te simţi atunci când cinci degete se

contopesc cu toracele tău şi te înalţă la cer ca să te elibereze de rate neachitate şi iubiri pierdute şi case arse din temelii.

Bum.Simt o apăsare în piept, ca şi atunci când ai făcut ceva

rău, ceva ce te-ar bântui decenii la rând dacă n-ar fi să sfârşeşti timpuriu într-o cadă dintr-o baie dintr-o casă dintr-un oraş al cărui nume nu şi-l mai aminteşte nimeni. Şi am nevoie de aer.

Urmează Condoleanţe familiei din partea domnului... dar deocamdată suntem aici şi acum.

Deasupra, conturul freamătă în continuare şi îşi recapătă forma umană şi e ultimul lucru pe care-l văd înainte să mi se împăienjenească privirea. Înainte să simt cum lichidul cald se chinuieşte să-mi umple traheea umezind rădăcinile uscate cărora le-a luat ani de copilărie şi adolescenţă şi tinereţe timpurie ca să se formeze şi obişnuiască şi funcţioneze cu singurul combustibil pe care încă nu s-a pus preţ.

E minutul eliberării, iar tot ceea ce laşi în urmă sunt următoarele: gâlgâituri; opt semiluni subţiri şi roşiatice care vor dispărea sau nu din carnea ei; o expresie tâmpă

Aer și MSbP 11

ce gravitează în jurul sprâncenelor ridicate; încredere; o fotografie mentală a tavanului, care-ţi aduce aminte de lăsarea serii în fast forward; încredere.

E minutul 1:24. 1:25. 1:26.Încredere.Apoi beznă.Zgomotul acela, zgomotul acela bruiat de lichidul

care-ţi umple timpanele şi care reprezintă tot ceea ce e freamăt şi viaţă şi blocuri înalte din beton zumzăind de agitaţie distantă – zgomotul acela e acum un ţiuit continuu care levitează în centrul frunţii ca un glob de lumină de dimensiunea unui măr.

E melodia de început a serenităţii.Apoi – am mai spus – beznă.

* * *Primul lucru pe care-l faci când te trezeşti este să te

dezlipeşti forţat de buzele ei ca să nu-i umpli gura de vomă. Te întoarce pe-o parte aşa cum a văzut că fac oamenii de pe plajă în filme. Două şiroaie fierbinţi ţâşnesc scurt unul după celălalt pe gresia deja udă, lăţindu-se într-o baltă care-ţi înconjoară profilul; de ar fi să-l vezi de undeva de sus – o aureolă de suc gastric, clor, şi ceea ce a mai rămas din jegul lichid pe care l-ai adunat pe corp în cursul zilei. Ca în picturile religioase, doar că nu formând un cerc perfect, ci mai degrabă o pată care se grăbeşte spre gaura canalului de scurgere ascunsă sub vană. Canalul acela îţi va prelua ruminaţiile, le va transporta prin ţevi ruginite, prin tuburi groase cu diametrul de exact 11,5 centimetri ce aşteaptă interconectate la zeci de metri sub pământ pentru a face joncţiunea cu cel mai apropiat râu subteran.

Eşti în îmbrăţişarea ei care-ţi dictează „La Pieta” şi scuipi resturile mesei de dimineaţă pe măsură ce muşchi stomacali se contractă încă involuntar ca să pompeze

Răzvan T. Coloja12

forţat. Ceva cald ţi se prelinge din nări şi te întrebi dacă e sânge. Pe torace, ca un medalion de însemnătate pe care l-ai purtat mereu la tine şi acum l-ai pierdut, e lipsa amprentei ei palmare.

Tuşeşti. Te obişnuieşti cu lumina. Te obişnuieşti cu imaginea gresiei văzută la nouăzeci de grade. Vomiţi din nou, puţin, apă. Tuşeşti. Te strânge în braţe ca pe o clonă proaspăt-ieşită dintr-un incubator futurist.

Şi e ca şi cum i-ai auzi vocea pentru prima oară când îţi şopteşte în lobul urechii: „Eşti ca un drog pentru mine”.

Şi vrei s-o crezi.„Te-am salvat...”Şi vrei s-o crezi. Tuşeşti.

„Acum poţi să începi din nou.”Şi e frig, dar nu m-aş putea gândi acum la cifre.Dar înainte de toate astea a fost altceva.

Aer și MSbP - cel mai recent roman semnat Răzvan T. ColojaÎn librării începând cu 1.09.2016

Preț - 31 LEI

Precomenzi pe: www.cruxed.ro/product/aer-si-msbp

ALTE APARIȚII

Roman câștigător al Premiului Național pentru Creație Literară „Vasile Voiculescu” 2015

„Soldați ai terebentinei este o carte care, cu puţin noroc, poate deveni un roman-cult al celor care nu vor să uite mirosul de scenă încinsă, de ghete grele, de geacă de piele. De libertate, after all.”

Dan-Liviu Boeriu (Critic literar)

Pangeea, toamna e un roman al desprinderii, un manifest pentru sfidarea gravitaţiei şi pentru căutarea – chiar iresponsabilă – a drumului propriu.

Pangeea, toamna este, poate mai puternic decât alte cărţi ale autorului, un roman senzorial sau, mai pretenţios spus, un poem epic.

Dan-Liviu Boeriu (critic literar)

Cine a creat cartea cu scoarţe de argint, ferecate? Ce secrete se ascund oare în ea ? Cine va avea puterea sau dibăcia să o deschidă? Şi, cel mai important, ce va fi descoperit înăuntru?

În cel mai recent volum de proză al scriitorului Florin Pîtea, veţi avea prilejul să aflaţi răspunsurile la aceste întrebări şi să călătoriţi pe un tărâm fascinant, în compania unor personaje de neuitat.

Cartea cu scoarţe de argint, ferecate.

Un volum magic. Un tărâm de basm. O revoluţie industrială.

Ana-Maria Negrilă revine cu un roman mai vast şi mai ambiţios, Regatul sufletelor pierdute – primul dintr-o serie space opera. Când spun „vast”, mă gândesc la dimensiuni comparabile cu Primăvara Helliconiei. Când spun „ambiţios”, mă gândesc la o structură narativă multi-plan precum cea din Dune. Iar când spun „space opera”, mă gândesc la o societate imaginară complexă de genul celor din Seria Culturii.

Lect. Univ. Dr. Florin Pîtea

Lupi care se transformă în oameni sau oameni care se transformă în lupi?... Demoni, spirite sau fantasme?... Legende despre bărbaţi blestemaţi şi despre frumoase fără milă străbat negura vremurilor, luând forme înfricoşătoare şi fascinante sub pana unor scriitori de excepţie. Însoţeşte-ne din America în India, din Londra în Africa, din Franţa în Arras ori în Voss, printre minuni şi tenebre.

Este lună plină... şi tu CITEŞTI.

„Nimic nu este adevărat, totul este permis, intonau membrii Ordinului Asasinilor. Creând un cuplu de ucigaşi iniţiaţi, care mixează moartea şi iubirea cu revoluţia, ce rivalizează cu cele din Matrix şi Neuromancer – dar şi cu manifestul We Will Rise al celor de la Arch Enemy – Şerban Andrei Mazilu surprinde din nou (după debutul său american) cu o distopie dark fantasy post-modernă luxuriantă şi exotică. Există un singur zeu, spune un personaj, Thanos (după personificarea grecească a morţii) şi noi toţi ardem pe altarul său!”

Ştefan Bolea (Dr. în Filosofie, Drd. în Litere)

Este miezul nopţii... şi tu citeşti:

...despre un răzbunător rănit şi despre o fată cu trandafir în păr, care îşi doarme somnul de veci sub gheaţă;

...despre o necunoscută moartă şi despre cât de departe pot merge autorităţile pentru a da de urma criminalului;

...şi despre preafrumoasa Ermengaarde din Dinastia Eyes, a cărei inteligenţă cântată de barzi a transformat farmecul feminin în armă supremă.

Este miezul nopţii... şi tu citeşti

Editura Crux Publishing îşi propune să publice integrala operelor lui Robert E. Howard, alegând ca prim titlu o nuvelă complexă ce îl are ca protagonist pe nimeni altul decât pe legendarul erou Conan Barbarul. Conţinând probabil una dintre cele mai emblematice scene din istoria curentului literar sword & sorcery, nuvela O vrăjitoare se va naşte aduce în prim-plan acele elemente care l-au făcut pe Robert E. Howard să fie considerat unul dintre părinţii fantasticului întunecat de calitate: acţiune dinamică, eroi excepţionali suprinşi în situaţii excepţionale şi un univers de o frumuseţe uluitoare.

Primul volum din seria Predestinare genetică

Un carismatic ucigaş în serie (inspirat din realitate) şi un individ banal, prinşi în angrenajul procedural al unei justiţii distopice... Politică sau predestinare? Instinctul criminal se moşteneşte sau se dobândeşte? Poate Constituţia garanta siguranţa cetăţenilor săi, şi dacă da, cu ce preţ? În binecunoscutul său ritm alert, Ciprian Mitoceanu ne poartă către un viitor apropiat pe cât de îngrijorător, pe atât de verosimil: zarurile au fost aruncate.

„Lăsaţi orice speranţă, voi, cei care intraţi!”

Un nevinovat întemniţat pe Insula Diavolului şi un criminal în serie liber, aflat în culmea succesului. Congresmanul Dawson îşi pregăteşte, pas cu pas, amendamentul, o lovitură decisivă pe care o va da justiţiei americane şi însăşi umanităţii.

Dar ce te faci când politica şi genetica scapă de sub control?

În cel de-al doilea volum al seriei Predestinare genetică, Ciprian Mitoceanu ne provoacă, în obişnuitul său stil alert, să luăm parte la o un joc diabolic, a cărui singură miză este supravieţuirea.

Această carte a lui Ştefan Bolea este un caleidoscop în care recenzia, microeseul, aforismul şi editorialul sunt emanaţii ale aceluiaşi eu contemplativ şi tranşant, concis şi chiar liric uneori. [...]

Stilul dezinvolt-american, personalizat şi interdisciplinar, declamator sau confesiv, captivează cititorul indiferent dacă subiectul analizat este poezia/ proza tânără, cinematografia contemporană, doom metal/ dance metal, istoria mentală a revistei EgoPHobia sau memorabilul portret al lui Shaq, acest „Coriolan al sportului”. [...]

Petrişor Militaru (scriitor, critic literar)

Bună de citit în metrou, între două şedinţe sau în pauză, cu o cană de cafea în mână, colecţia Povestiri de la marginea realității aduce în prim plan întâmplări neobişnuite, personaje verosimile (sau nu), situaţii absurde şi contexte bizare, în care suspansul se împleteşte cu umorul (uneori din cel mai negru cu putinţă).