EDITORI:Silviu DragomirVasile Dem. ZamfirescuMagdalena Mărculescu

DIRECTOR:Crina Drăghici

DESIGN:Alexe Popescu

REDACTOR:Bogdan Vasilescu

DIRECTOR PRODUCŢIE:Cristian Claudiu Coban

DTP:Răzvan Nasea

CORECTORI:Sînziana DomanRoxana Samoilescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiCoyle, DaNIel Codul talentului: măreția nu este înnăscută, ci se dezvoltă. află cum! / Daniel Coyle ; trad.: Constantin Dumitru-Palcus. - București : Lifestyle Publishing, 2013 ISBN 978-606-8309-89-7

I. Dumitru-Palcus, Constantin (trad.)

159.928

Titlul original: ThE TALENT CODEAutor: Daniel Coyle

Copyright © 2009 by Daniel Coyle

Copyright © Lifestyle Publishing, 2013pentru prezenta ediție

Lifestyle Publishing face partedin Grupul Editorial Trei

C.P. 27-0490, BucureștiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.lifestylepublishing.ro

ISBN 978-606-8309-89-7

Pentru Jen

Cuprins

Introducere. Fata care a exersat în șase minute cât alții într‑o lună .............................................................. 11

Partea întâi. antrenament intens ............................................. 19

Capitolul 1. locul de maximă eficiență .................................. 21

Capitolul 2. Celula de antrenament intens ............................ 40

Capitolul 3. Familia Brontë, Z‑Boys și Renașterea .............. 64

Capitolul 4. Cele trei reguli ale antrenamentului intens ............................................... 84

Partea a doua. Declanșarea ..................................................... 105

Capitolul 5. Indicii primare .................................................... 107

Capitolul 6. experimentul Curaçao ...................................... 130

Capitolul 7. Cum să înființăm o pepinieră de talente ..... 147

Partea a treia. Măiestria în antrenament ............................. 163

Capitolul 8. Magicienii talentului .......................................... 165

Capitolul 9. Circuitul învățăturii: proiect ........................... 183

Capitolul 10. Tom Martinez și pariul de 60 de milioane de dolari ............................................................. 201

epilog. lumea mielinei ............................................................ 209

Note privind sursele ................................................................ 226

Mulțumiri .................................................................................... 238

CoDul TaleNTuluI

Și și‑a luat toiagul în mână, a ales cinci pietricele lucii din pârâu și le‑a pus în traista sa de păstor; și cu traista și cu praștia în mână a ieșit înaintea filisteanului.

I Regi 17.40

11

IntroducereFata care a exersat în șase minute cât alții într‑o lună

Orice călătorie începe cu o întrebare, iar eu vă propun trei:

Cum reușește un club de tenis sărac din Rusia, care dispune de un singur teren acoperit, să creeze mai multe jucătoare de tenis de top 20 decât Statele Unite ale Americii pe ansamblu?

Cum reușește o școală de muzică modestă din Dallas, Texas, să producă o vedetă ca Jessica Simpson și un șir de staruri ale muzicii pop, din care 90 la sută ajung să încheie contracte cu casele de discuri?

Cum reușește o familie britanică săracă, având o educație precară, dintr-un sat îndepărtat, să „producă“ trei scriitoare de clasă mondială?

Pepinierele de talente sunt niște locuri misterioase, iar caracteristica lor cea mai misterioasă este faptul că înfloresc fără niciun avertisment. Primii jucători de baseball din mica insulă Republica Dominicană au apărut în ligile principale americane în anii ’50 ai secolului XX, pentru ca în prezent să constituie o proporție de unu din nouă jucători de ligă profe-sionistă. Prima jucătoare sud-coreeană de golf a câștigat tur-neul Asociației de Golf Profesionist pentru Femei în 1998, iar în 2008, la același turneu participau 45 de jucătoare sud-co-reene. În 1991 era un singur pianist chinez în competiția Van Cliburn. La cea mai recentă ediție erau opt participanți din China, un salt proporțional reflectându-se și în orchestrele simfonice de prestigiu din întreaga lume.

Relatările din media au tendința de a trata fiecare astfel de pepinieră de talente ca pe un fenomen singular, dar, în

12 Codul talentului

realitate, toate se înscriu într-un tipar mai mare și mai vechi. Să ne gândim la compozitorii din Viena secolului al XIX-lea, la scriitori din Anglia contemporană cu Shakespeare sau la artiștii plastici ai Renașterii italiene, în timpul căreia Florența, un oraș adormit, cu o populație de doar 70 000 de locuitori, a produs o explozie de genii fără precedent și nemaiîntâlnită ulterior. În fiecare dintre aceste cazuri răzbat două între-bări identice: de unde vine acest talent extraordinar? Cum s-a dezvoltat?

Răspunsul ar putea începe cu un remarcabil videoclip a cărui protagonistă este Clarissa, o fată pistruiată de trei-sprezece ani. Clarissa (nu e numele ei adevărat) era subiectul unui studiu efectuat de psihologii muzicii Gary McPherson și James Renwick, care i-au urmărit progresele înregistrate în învățarea clarinetului timp de câțiva ani. Oficial, video-clipul se numește shorterclarissa3.mov, dar ar fi trebuit să poarte numele de Fata care a exersat în șase minute cât alții într‑o lună.

Pe ecran, Clarissa nu pare a fi deosebit de talentată. Poartă o bluză de trening albastră cu glugă, un șort de sport și are pe chip o expresie de indiferență adormită. De fapt, până la acele șase minute surprinse în filmulețul respectiv, Clarissa fusese clasificată științific drept o mediocritate muzicală. Conform testelor de aptitudini ale lui McPherson și măr-turiilor profesoarei sale, ale părinților și chiar ale ei însăși, Clarissa nu manifesta niciun fel de dar muzical. Nu avea o bună ureche muzicală; simțul ritmului era mediu; motivația era insuficientă. (În partea scrisă a studiului, ea a bifat ca principal motiv pentru faptul că exersa la instrumentul respectiv „pentru că așa trebuie“.) Cu toate acestea, Clarissa a devenit celebră în cercurile științifico-medicale. Pentru că într-o dimineață banală, camera video a surprins-o pe aceas-tă copilă mediocră făcând ceva care numai drept mediocru nu putea fi categorisit. În decurs de cinci minute și cincizeci și patru de secunde, ea și-a accelerat viteza de învățare de zece ori, în conformitate cu calculele lui McPherson. Mai mult de-atât, ea nici măcar n-a băgat de seamă.

13

McPherson ne-a proiectat filmul. E dimineață, ora nor-mală pentru exercițiul Clarissei, la o zi după lecția săptă-mânală. Lucrează la un cântec nou intitulat „Nunta de aur“, o piesă compusă în 1941 de clarinetistul Woody herman. A ascultat cântecul de câteva ori. Îi place. Acum va încerca să-l reproducă.

Clarissa inspiră și cântă două note. Apoi se oprește. Ia clarinetul de la gură și se uită lung la partitură. Îngustează privirea. Cântă șapte note, pasajul de deschidere al piesei. Ratează ultima notă și se oprește de îndată, luând brusc cla-rinetul de la buze. Se uită din nou cu atenție la note și cântă pasajul încet din gură. „Da da dum daa“, zice ea.

O ia de la început și interpretează secvența de la ca-păt, progresând cu câteva note de data asta, ratând ultima notă, luând-o iar de la început și reparându-și eroarea. Deschiderea începe să se prefigureze – notele au vervă și sentiment. Când a terminat cu această frază muzicală, se oprește din nou vreme de șase secunde lungi, părând să o repete în gând, mimând mișcările degetelor pe clapele clari-netului în acest timp. Se apleacă în față, trage aer în piept și o ia de la capăt.

Sună destul de prost. Nu e muzică. E o înșiruire de note întrerupte, ezitante, cântate cu încetinitorul, pline de opriri și de rateuri. Bunul-simț ne-ar putea face să credem că fata o să dea greș. Dar în acest caz bunul-simț ar duce la o conclu-zie cât se poate de eronată.

— Este o chestie uluitoare, spune McPherson. De fiecare dată când văd filmul ăsta, observ lucruri noi, incredibil de subtile și de o forță aparte. Exact așa ar exersa într-o zi de miercuri un muzician profesionist pentru un concert care ar urma să aibă loc sâmbătă.

Pe ecran, Clarissa se apleacă asupra partiturii, reușind să scoată un sol diez care nu i-a mai ieșit până atunci. Se uită la propria mână, apoi la partitură, apoi iar la mână. Fredonează secvența. Clarissa stă aplecată în față. Ai impresia că o vezi mergând pe jos într-un vânt rece. Fața ei pistruiată se strânge când îngustează privirea. Interpretează fraza muzicală iar

14 Codul talentului

și iar. De fiecare dată, adaugă un strat de spirit, de ritm, de balans.

— Uită-te la asta! zice McPherson. Are în minte o „schiță“ cu care se compară permanent. Lucrează în fraze, idei com-plete. Nu-și ignoră greșelile, le aude și le repară. Aranjează părțile mici într-un întreg, introducând și scoțând lentilele după caz, ridicându-se la un nivel superior.

Nu avem de-a face cu o pregătire muzicală obișnuită. E vorba despre altceva: un proces extrem de strict orientat, concentrat pe eliminarea erorilor. Ceva se construiește și se dezvoltă. Cântecul începe să ia naștere și, odată cu el, o nouă calitate în sinea Clarissei.

Filmul se derulează mai departe. După ce a exersat „Nunta de aur“, Clarissa trece să lucreze la piesa următoare, „Dunărea albastră“. Dar de data asta, cântă „dintr-o bucată“, fără să se oprească. Fără poticnelile discordante, melodia este reprodusă într-o manieră armonioasă, recognoscibilă, chiar dacă ici-colo se mai aude câte un „scârțâit“.

McPherson exclamă exasperat:— Pur și simplu, o cântă, de parcă ar fi pe un trotuar mo-

bil, spune el. E absolut îngrozitor! Nu gândește, nu învață, nu construiește, doar irosește timpul. Trece de la mai jos de nor-mal la genial și pe urmă înapoi, și habar nu are că face asta.

După câteva momente, McPherson nu mai suportă. Dă filmul înapoi ca s-o mai vadă o dată pe Clarissa exersând „Nunta de aur“. Și vrea s-o vadă din același motiv ca și mine. Nu e vorba despre imaginea unui talent creat de gene; e ceva mult mai interesant. Sunt șase minute din viața unei persoa-ne mediocre care pătrunde într-o zonă magică productivă, una în care, cu fiecare secundă care trece, se creează mai multă îndemânare.

— Dumnezeule mare! spune gânditor McPherson. Dacă ar putea cineva să „îmbutelieze“ asta, ar valora milioane.

Cartea de față tratează o idee simplă: Clarissa și pepi-nierele de talente fac același lucru. Au reușit să se conec-teze la un mecanism neurologic în care anumite modele de

15

antrenament țintit creează aptitudini. Fără să-și dea seama, au intrat într-o zonă de învățare accelerată, care, deși nu poate fi îmbuteliată, poate fi accesată de cei care știu cum s-o facă. Pe scurt, ei au descifrat codul talentului.

Codul talentului este construit pe descoperiri științifice revoluționare care implică un izolator neural numit mieli-nă, pe care, în momentul de față, unii neurologi o consideră „sfântul graal“ al dobândirii aptitudinilor. Iată de ce:

Orice aptitudine umană, fie că e vorba de jocul de baseball sau de interpretarea lui Bach, este creată de lanțuri de fibre nervoase care poartă un impuls electric minuscul – în esență, un semnal care trece printr-un circuit. Rolul mielinei în acest proces este să înfășoare acele fibre nervoase în același mod în care izolația din cauciuc sintetic înfășoară un cablu din cupru, făcând semnalul mai puternic și mai rapid prin faptul că împiedică impulsurile electrice să se scurgă în afară. Când declanșăm circuitele noastre în manieră adecvată – când exersăm mișcarea bâtei de baseball sau reproducerea unei succesiuni de note – mielina din organism reacționează înfășurând straturi de izolație în jurul acelui circuit neural, fiecare nou strat adăugând ceva în materie de aptitudine și viteză. Cu cât mielina devine mai groasă, cu atât mai bine izolează și, în consecință, mișcările și gândurile noastre devin mai rapide și mai precise.

Mielina este importantă din mai multe motive. Este universală: oricine o poate dezvolta, mai rapid în timpul copilăriei, dar și pe tot parcursul vieții. E nediscriminatorie: dezvoltarea ei este favorabilă tuturor tipurilor de aptitudini, mentale sau fizice. Este imperceptibilă: nu o putem vedea sau simți, iar creșterea ei o putem sesiza doar prin efectele ei aparent magice. Mai presus de toate totuși, mielina este importantă deoarece ne oferă un model nou și însuflețitor de înțelegere a deprinderilor: deprinderea este o izolație celulară care înfășoară circuitele neurale și care se dezvoltă ca reacție la anumite semnale. Cu cât aloci mai mult timp și energie în tipul potrivit de practică – altfel spus, cu cât rămâi mai mult în „zona Clarissa“, declanșându-ți în propriile circuite

16 Codul talentului

semnalele potrivite, cu atât mai multă deprindere capeți sau, ca să formulăm ușor altfel, cu atât mai multă mielină obții. Toate achizițiile de deprinderi și, prin urmare, toate pepi-nierele de talente, operează pe baza aceluiași principiu de acțiune, oricât de diferite ar putea să ni se pară. După cum a afirmat dr. George Bartzokis, un neurolog de la UCLA și cer-cetător în domeniul mielinei: „Toate deprinderile, formele de limbaj, toată muzica, tot ce înseamnă mișcare, sunt alcătuite din circuite vii, și toate circuitele se dezvoltă în conformitate cu anumite reguli“.

În paginile care urmează vom vedea cum funcționează acele reguli vizitând cei mai buni jucători de fotbal, jefuitori de bănci, violoniști, piloți de vânătoare, artiști și practicanți ai skateboard-ului. Vom explora câteva pepiniere de talen-te surprinzătoare care obțin succese din motive pe care nici măcar cei în cauză nu le bănuiesc. Vom întâlni o mare diver-sitate de savanți, antrenori, profesori și cercetători în dome-niul talentului care ne vor dezvălui informații noi cu privire la modul în care se dobândesc deprinderile. Mai presus de toate, vom explora căile științifice prin care această informație poate juca un rol important în maximizarea potențialului în propria noastră viață și în viața celor din jurul nostru.

Ideea conform căreia toate deprinderile se dezvoltă ca urmare a aceluiași mecanism celular pare stranie și surprin-zătoare, datorită uluitoarei varietăți a deprinderilor. Dar, pe de altă parte, întreaga varietate care caracterizează viața pe această planetă s-a clădit ca urmare a unor mecanisme de adaptare comune. Evoluția nu ar fi putut avea loc altfel. Arborii sequoia diferă de trandafiri, dar amândouă plantele se dezvoltă cu ajutorul fotosintezei. Elefanții diferă de amibe, dar au în comun mecanismul celular de convertire a hranei în energie. Tenismenii, cântăreții și pictorii nu par să aibă multe în comun, dar toți devin mai buni ameliorându-și sincroni-zarea, viteza și precizia, perfecționându-și circuitele neurale, respectând regulile impuse de codul talentului – pe scurt, crescând cantitatea de mielină.

17

Cartea de față este structurată în trei părți – pe care le-am denumit antrenament intens, declanșare și pregătirea maeștrilor – care corespund celor trei elemente fundamentale ale codului talentului. Tocmai convergența acestor trei ele-mente constituie cheia creării deprinderilor. Renunțați la unul dintre ele și procesul va încetini. Combinați-le, fie și numai pentru șase minute, și lucrurile vor începe să se schimbe.

Partea întâiantrenament intens

21

Capitolul 1locul de maximă eficiență

Vei deveni mai deștept învățând din propriile tale greșeli.

Proverb german.

Harvarduri cu gard din plasă de sârmă

În decembrie 2006, am început să vizitez locuri neînsemna-te care produc cantități de talent* de mărimea Everestului. Călătoria mea a început la un teren de tenis dărăpănat din Moscova, iar în următoarele paisprezece luni m-a purtat la un teren de fotbal din São Paolo, Brazilia, un studio vo-cal din Dallas, Texas, o școală din centrul orașului San Jose, California, o academie de muzică în stare jalnică din munții Adirondacks din apropiere de New York, o insulă înnebunită după baseball din Caraibe și alte câteva locuri atât de mărun-te, de umile și cu realizări de-a dreptul titanice, încât un pri-eten le-a denumit „harvarduri cu gard din plasă de sârmă“.

Întreprinderea călătoriei m-a pricopsit cu câteva dificultăți, prima dintre ele fiind încercarea de a o explica soției și celor patru copii mici ai mei într-o manieră cât mai logică (a se citi: neaiurită) cu putință. Așa încât am hotărât

* Cuvântul talent poate fi vag și încărcat cu nuanțe înșelătoare referi-toare la potențial, îndeosebi când vine vorba de oameni tineri – cercetările au demonstrat că a fi „copil minune“ nu constituie un indicator ferm al succesului pe termen lung (vezi pagina 226). În interesul clarității, vom defini talentul în sensul lui cel mai strict: posesia de deprinderi repetabile care nu depind de mărimea fizică (le cer scuze jocheilor și înaintașilor din Liga Națională de Fotbal American).