Codul lui Hammurabi - Unde ne aflăm?Politica RomânieiJoi, 25 Iulie 2013 10:03

Vă mai amintiţi de Codul lui Hammurabi, cea mai timpurie codificare de legi ori pravila cunoscută până în zilele noastre şi despre care mai toţi am învăţ în cursurile de istorie antică? Textul, aproape intact, scris în litere cuneiforme, a fost descoperit în 1901 şi a fost tradus doi ani mai târziu de Cornell University din Statele Unite. Are 282 de paragrafe ori articole, din care unele fie că nu s-au mai păstrat de loc fie că s-au păstrat, însă doar parţial. Nu ştim dacă a fost tradus şi în româneşte, dar traducerea Cornell 1903, în engleză, o aflaţi aici.Probabil unii întreabă: ce are pravila cea mai veche de legi a omenirii de a face cu familia, valorile, lumea contemporană? Are. Foarte mult. E un barometru care reflectă valorile de început a societăţii omeneşti şi unde se află ele după 4000 de ani. Spre bine ori spre rău. E relevantă şi facilitează înţelegerea involuţiei valorilor din zilele noastre. E cel mai timpuriu document scris din istoria omenirii în care aflăm cuvintele "soţ", "soţie", "căsătorie", "familie", "divorţ", "adulter", "copii", "bărbat" şi "femeie". E de la sine de înţeles, deci, şi util în acelaşi timp, în aceste vremuri de dezorientare şi haos valoric, să privim în urmă la modul cum gândeau fiinţele umane acum 4000 de ani privind valorile.

Codul lui Hammurabi a fost scris pe vremea acestui împărat babilonian care a trăit pe la 1750 înainte de Hristos, adică în urmă cu mai bine de 3.750 de ani. De Codul lui ne despart cel puţin 3.750 de ani. E un document secular şi de aceea nu poate fi atacat astăzi ca fiind ficţiunea unei zeităţi. Nu e vorba aici de cele zece porunci ale Vechiului Testament. Ni se spune că nu putem argumenta pentru valorile tradiţionale din perspectiva biblică, creştină ori religioasă. Argumente de genul acesta sunt excluse din dezbaterile care au loc privind căsătoria, viaţa, ori moravurile sexuale moderne. Codul lui Hammurabi însă e un punct de reper secular foarte util pentru a evalua nivelul de degradare al valorilor contemporane în comparaţie cu valorile codificate de babilonieni acum 3.750 de ani.

Observaţii generale

Codul lui Hammurabi nu este rezultatul unor dezbateri parlamentare de genul celor cu care suntem obisnuți noi. El constituie codificarea în scris a principiilor de convieţuire socială practicate de civilizația babiloniană acum 4000 de ani. Descrie atât normele de convieţuire acceptabile cât şi pe cele neacceptabile. Denotă vechimea acestor valori pe care noi le numim tradiţionale dar pe care ideologia deconstrucționistă contemporană le numeşte ”demodate”. Descrie valori unanim acceptate acum 4000 de ani. Denotă valori şi norme de convieţuire socială care foarte probabil au fost practicate vreme de sute, ori chiar mii de ani, înainte de a fi codificate. Pe lângă asta documentul dă de înţeles că la un anumit punct în evoluţia societății societatea a determinat că anumite practici sociale erau utile și altele nu. În consecinţă, atât practicile utile cât şi cele dăunătoare au fost codificate cu scopul de a proteja şi promova pe primele şi de a le interzice ori pedepsi pe cele din urmă. Analiza pe care o facem astăzi denotă că ceea ce acum 4000 de ani oamenii vedeau ca fiind normal, astăzi văd ca fiind anormal. Natural nu ne referim la sclavie ori instituţii de genul acesta, ci la instituţia multimilenară a familiei şi căsătoriei.

Cuvântul "căsătorie" apare în Cod de 13 ori, cuvântul "soţ" de 44 de ori, "soţie" de 67 de ori, "adulter" de 3 ori, "familie" o dată, şi "divorţ" de 3 ori. Cuvântul "sex" nu apare de loc. Asta indica că pentru societatea babiloniană de acum 4000 de ani căsătoria era importantă, relaţiile între soţ şi soţie bine definite pentru a proteja unitatea familiei, iar lipsa cuvântului "sex" denotă că, spre deosebire de astăzi, societatea primitivă nu era obsedată de sexualitate aşa cum ea este astăzi. Divorţul e menţionat ca fiind îngăduit în cazul în care femeia era stearpă, iar adulterul era pedepsit cu moartea. Un bărbat care îşi părăsea familia nu se mai putea întoarce la ea iar soţia lui avea dreptul să se alipească casei unui alt bărbat. Pedepsele aspre pentru adulter şi abandonul familiei indica că babilonienii luau în serios protejarea familiei şi a căsătoriei.

Căsătoria

Aflăm detalii interesante despre căsătorie în Codul lui Hammurabi. Codul nu o defineşte direct ci doar indirect. Paragraful 128 afirmă, în traducerea engleză: "If a man has taken a wife and has not executed a marriage contract, that woman is not his wife". (Româneşte: "dacă un bărbat şi-a luat o nevastă dar nu a făcut un contract de căsătorie cu ea, acea femeie nu este soţia lui".) Căsătoria deci era constituită dintr-un bărbat şi o femeie, bărbatul fiind numit "soţ" iar femeia "soţie". Dar pentru a fi oficial constituită şi recunoscută în societate, uniunea dintre soţ şi soţie trebuia evidenţiată sub forma unui contract de căsătorie. Asta denotă că în absenţa unui contract de căsătorie relaţia dintre bărbat şi femeie era o relaţie de concubinaj. Ceea ce însemna că încă acum 4000 de ani societatea făcea distincţie între concubinaj şi căsătorie. Oare de ce? Fără îndoială deoarece căsătoria, nu concubinajul, impunea stabilitate relaţiilor între soţi, care la rândul ei impunea stabilitate socială pentru toţi membrii societăţii. Căsătoria demarca perimetrii relaţiilor sexuale şi de familie, relaţiile între bărbat şi femeie şi între părinţi şi copii. Toţi îşi cunoşteau rolurile şi limitele. Iar din asta toţi aveau numai de câştigat: bărbaţi şi femei, părinţi şi copii, şi societatea în general.

Ce înseamnă "contract de căsătorie"? Exact ceea ce în zilele noastre continuă să diferenţieze căsătoria de concubinaj. Concubinajul nu e bazat pe legământ ci e o convieţuire de convenienţă fără obligaţii reciproce. Căsătoria, însă, e bazată pe legământ. Legământul de căsătorie între bărbat şi femeie implica promisiuni reciproce de fidelitate şi monogamie, de a trăi împreună la bine şi la rău, în sănătate ori boală, şi de a exclude din relaţiile dintre soţ şi soţie persoanele terţe. Promisiunile acestea erau făcute în prezenţa martorilor. E interesant şi de notat că şi Biblia, în Vechiul Testament, defineşte căsătoria ca fiind un legământ între un bărbat şi o femeie făcut în fata martorilor. (Maleahi 2:14 "Şi de ziceţi: "De ce?" Din pricină că Domnul a fast martor între tine şi

femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeialegământului tău".)

Punem în contrast această definiţie tradiţională a căsătoriei, veche de cel puţin 4000 de ani, cu defințiile care se reliefează astăzi. Noua ideologie a familiei nu mai fundamentează căsătoria pe uniunea între bărbat şi femeie, pe persoane de sex opus, nici pe legământul între soţ şi soţie, fidelitate, monogamie şi excluderea persoanelor terţe din relaţiile între soţ şi soţie. Se vorbeşte tot mai mult despre un nou gen de căsătorie, căsătoriile deschise ("open marriages") în care soţul permite femeii să întreţină relaţii sexuale cu alte persoane, fie de sex opus fie de acelaşi sex, iar soţia permite acelaşi lucrul soţului ei legal. Poliamoria ori căsătoria de grup face parte şi ea din acest trend şi cere tot mai strident să fie recunoscută legal.

Copiii nenăscuţi

Copiii nenăscuţi erau preţuiţi şi aveau o valoare reală în Codul lui Hammurabi. Dacă o persoană agresa o femeie slobodă însărcinată şi cauza pierderea fătului, nu se impuneau pedepse penale ci pecuniare, despăgubirea fiind de 10 secheli. Codul lui Hammurabi menţionează multe delicte care trebuiau despăgubite pecuniar, cea mai mare despăgubire fiind în cazul uciderii copilului nenăscut al femeii slobode. În antichitate echivalentul unui sechel era de 10 dolari, ceea ce ne indică că acum 4000 de ani uciderea copilului nenăscut se despăgubea cu echivalentul a 100 de dolari.

Divorţul

Divorţul era îngăduit în anumite circumstanţe dar interzis în altele. De exemplu, dacă soţia se îmbolnăvea soţul nu o putea divorţa ci avea obligaţia să o întreţină pentru restul vieţii. (Art. 148) Iar dacă divorţul era permis, bărbatul era obligat să dea femeii o parte din recoltă, avere şi bunuri pentru a-şi întreţine copiii. (Art. 138)

Crime sexuale

Cu toate că în Cod nu se foloseşte cuvântul "sex", anumite relaţii sexuale erau interzise şi pedepsite. Incestul era interzis. Un tată care întreţinea relaţii de incest cu fica lui trebuia expulzat din cetate. (Art. 154) Un tată care lua o soţie pentru fiul lui şi se culca cu ea era spânzurat iar fata înecată. (Art. 155) Dacă un bărbat se culca cu soţia tatălui său după moartea tatălui, atât el cât şi femeia erau arşi pe rug. (Art. 157) Violul era pedepsit cu moartea bărbatului. (Art. 130) Adulterul era pedepsit cu moartea ambelor persoane prin ștrangulare şi înec. (Art. 129)

Relevanța Codului lui Hammurabi astăzi

Codul lui Hammurabi e relevant în contextul furtunoaselor dezbateri actuale privind valorile. Sofisticaţii contemporani privesc cu dispreţ principiile de interacţiune socială şi convieţuire ale înaintaşilor noştri cu mii de ani în urmă. După ei aceste principii nu sunt relevante astăzi. Dimpotrivă sunt luate în râs cu toate că trebuie recunoscut, de bună credinţă, că ele reprezintă prima încercare de reglementare în scris a relaţiilor sociale civilizate. Este neîndoielnic că principiile enunţate în Codul lui Hammurabi au fost adoptate pentru a preveni haosul moral şi decadența morală în care au trăit generaţiile de dinainte. Dacă Hammurabi a socotit de bine să definească şi să standardizeze căsătoria, înseamnă că generaţia lui a găsit modurile de convieţuire precedente haotice şi deficitare. Căsătoria a fost desemnată tocmai pentru a produce ordine socială, să reglementeze relaţiile între sexe, părinţi şi copii, să protejeze copiii, să protejeze soţii de intruziunea terţilor, şi să asigure succesiunea armonioasă a generaţiilor.

Ideologiile şi practicile contemporane se află tocmai la polul opus. După 3.750 de ani de istorie scrisă şi mai bine de 4000 de ani de experienţă umană, căsătoria este re-definită. Hammurabi şi generaţiile din vechime s-ar întoarce în mormânt dacă ar şti că după 3.750 de ani ţările "luminate" ale Europei au legiferat căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Crimele sexuale au fost şi ele, în mare parte, dezincriminalizate. Adulterul nu se mai pedepseşte, la fel incestul. Doar violul încă mai este pedepsit. Divorţul s-a liberalizat, iar motive bine întemeiate pentru a-l obţine nu mai sunt necesare.

Dintr-o altă perspectivă însă, Codul lui Hammurabi reprezintă şi un standard care trasează liniile definitorii ale civilizaţiei. Civilizaţia începe atunci când societatea ştie să diferenţieze între bine şi rău, alege binele, respinge răul, codifică binele şi pedepseşte răul. În consecinţă, o societate poate fi numită civilizată doar atâta timp cât are discernământ, poate diferenţia între bine şi rău şi interzice răul. Abisul şi colapsul moral încep acolo unde abilitatea de a discerne binele de rău se termină iar voinţa de a respinge raul se stinge. La punctul acesta se află Europa zilelor noastre, îndrăznim să spunem. Avortul, imoralitatea sexuală, uniunile sexuale rele, cultura morţii, pornografia, hedonismul, lipsa de interes faţă de bunăstarea generaţiei de mâine – toate acestea sunt simptome ale faptului că Europa îşi pierde abilitatea de a diferenţia între bine şi rău şi că voinţa ei de a respinge răul se stinge.

Dar România?

Codul lui Hammurabi codifică prima instituţie a umanităţii: căsătoria şi familia. Aceeași instituţie care e menţionată şi în Articolul 48 din Constituţia României. Instituţia cea mai veche din istoria omenirii. Prima şi cea mai importantă. Cea care a facilitat apariţia şi fondarea tuturor celorlalte instituţii. Codul lui Hammurabi a codificat-o pentru că generaţiile vechi au găsit-o ca fiind cea mai utilă şi importantă instituţie pentru a preveni întoarcerea societăţii în barbarism. Este uimitor deci, poate chiar jalnic, că liderii politici ai României se opun codificării acestei instituţii în Constituţia României. Dl. Ponta, dl. Băsescu, dl. Cernea par a fi corigenţi la istorie. Ar fi bine să citească pravila lui Hammurabi să-şi dea seama cât sunt de eronaţi. Probabil se cred persoane inteligente şi educate, dar aparent sunt analfabeţi la Istorie. De 3.750 de ani căsătoria a fost codificată ca fiind uniunea între un bărbat şi o femeie, dar domnilor Ponta, Băsescu şi Cernea nu le pasă. Din 2006 Alianţa Familiilor din România luptă tocmai pentru protejarea acestei instituţii şi definirea ei în Constituţia României, aşa cum ea a fost codificată pentru prima dată cu peste 3.750 de ani în urmă în Codul lui Hammurabi. E o luptă pe care o credem nobilă. Da, noi suntem de partea Istoriei. Ei, adică domnii Ponta, Băsescu şi Cernea nu sunt.