Clonarea umana

Deoarece clonarea ne suscita din ce in ce mai mult atentia, reprezentand poate cea mai socanta dintre provocarile stiintei contemporane, este util ca in randurile de mai jos sa tratam in cateva cuvinte fiecare aspect legat de acest subiect.

Definitii: a)Etimologic, cuvantul clonare provine din grecescul klon, tradus în limba romana prin “germen”, “vlastar” sau “ramurica”. Clonarea ar fi, asadar, operatiunea de creare a unui germene dintr-un material genetic preexistent. În termenii literaturii de specialitate, procesul de clonare ar fi unul ce se refera la un “grup de celule sau organisme identice, derivate dintr-o singura celula sau dintr-un singur individ, printr-o modalitate de reproducere asexuata”.Accentul cade pe “celula”, înteleasa ca fiind “unitatea structurala, functionala si genetica a organismelor vii’’

b) Clonare = Crearea unui organism care este o copie genetica perfecta a unui alt organism. Exista doua tipuri principale de clonare: reproductiva (care rezulta in crearea unui organism noi) si terapeutica (folosita in cadrul cercetarii stiintifice sau in situatii de interventii medicale)

c) Clonare umana = aplicarea mecanismelor de clonare pentru a creea un organism uman.

d) Clona este copia identică a unei persoane doar din punct de vedere genetic. Ca să putem spune că o clona este identică cu originalul ar trebui să se poată transfera inclusiv memoria şi personalitatea acelei persoane în corpul cel nou, iar pentru moment (cel puţin în următorii zeci de ani) nici nu se pune problema unui asemenea lucru. Mai ales că nu se cunoaşte nimic despre cum ar interacţiona, cum s-ar comporta o clona umană ajunsă la maturitate, în relaţia cu celelalte fiinţe umane.

1)In primul rand ce este clonarea? Punctul de plecare pentru orice discutie referitoare la acest subiect il reprezinta recursul la tehnologia prin care a fost clonata in 1996 oaia Dolly si prima referinta din vremea respectiva: revista Nature 385, 810-13, 1997. Practic, lucrurile decurg cat se poate de simplu. Aparent... Se inlatura ADN-ul din nucleul unui ovul luat de la mama-surogat. Acest material genetic va fi apoi inlocuit de ADN-ul preluat si izolat dintr-o celula a individului ce urmeaza a fi clonat, iar ovulul, care va contine astfel numai ADN-ul respectivului, se va divide ca orice embrion normal. Fiind ulterior reintrodus in uterul mamei. Clonarea mai poate fi privita si ca un proces de duplicare (si nu de reproducere), in urma caruia rezulta un material genetic identic, care nu este insa obtinut prin mijloace sexuale. In cadrul reproducerii sexuate, se petrece combinarea a doua ADN-uri, unul provenit de la tata, celalalt de la mama, iar in cazul reproducerii asexuate - asemenea clonarii - nu se perpetueaza decat informatia genetica a unui singur parinte.

2)Putina Istorie Contemporana

Anul 1997 a fost anul de răscruce pentru comunitatea internaţională a oamenilor de ştiinţă. Clonarea umană - posibilitatea oferită de ingineria genetică de a obţine indivizi identici, în serie – a scandalizat întreaga lume, mai ales morala creştină. Tehnica genetică ce permite clonarea fiinţei umane reprezintă, în realitate, o practică neo-alchimică pe care canoanele Bisericii o anatemizează, alături de vrăjitorie şi magie.Sfarsitul secolului XX avea sa fie martorul primului caz de clonare a unui mamifer, acesta avand loc la Institutul Roslin din Edinburgh, prin transplantarea nucleului unei celule care apartinea unei oi din rasa Finn Dorsett in ovulul denuclearizat al unei mame-gazda din rasa de oi scotiene cu fata neagra. S-a stimulat apoi artificial diviziunea celulara, iar uterul respectivei oi cu fata neagra a fost purtatorul viitoarei clone. Dolly reprezinta copia fidela a unei oi Finn Dorsett. Dupa Dolly a urmat clonarea de vaci, porci, maimute si soareci. Ian Wilmut, primul om de ştiinţă care a reuşit să cloneze un mamifer (oaia Dolly) nu este de acord cu clonarea reproductivă. Numeroşi specialişti în clonarea animalelor, printre care şi biologul Rudolf Jaenisch de la Whitehead Institute din Massachusetts, afirma că tentativele de clonare umană sunt nu doar sortite eşecului, dar şi „iresponsabile” şi „respingătoare”. Cercetătorul avertizează de mult că tehnica clonării dă greş foarte des la animale şi a creat o veritabilă „galerie a ororilor”: malformaţii congenitale, diformităţi fizice, deficienţe ale sistemului imunitar, îmbătrânire prematură etc. Cele mai multe animale clonate nu supravieţuiesc mai mult de câteva zile şi prezintă o mulţime de anormalităţi: hipertrofie placentară, pneumonie, deficienţe hepatice, obezitate, îmbătrânire prematura etc. Ian Wilmut, creatorul oiţei Dolly, primul mamifer clonat, a atras atenţia că rata eşecurilor este extrem de ridicată.Acum câteva luni, cercetătorul irlandez a anunţat că Dolly este bolnavă şi îmbătrâneşte prematur. Referitor la clonarea umana în scopuri reproductive, el a insistat că nimeni nu ar trebui sa o încerce. Alături de el au protestat o mulţime de alţi savanţi, care au calificat clonarea umana drept „sordidă”. O poziţie dură faţă de acest eveniment au mai avut preşedintele Franţei, Jacques Chirac, şi Biserica Ortodoxă Rusă. Prin clonare se pot obtine organisme cu calitati „programate“. De exemplu, la Institutul Roslin s-au desfasurat experimente pentru a se ajunge la vaci care sa produca lapte foarte apropiat, din punct de vedere al compozitiei, de cel uman. Savantii au luat in calcul si posibilitatea ca prin clonare sa fie inlocuite animalele de casa care au murit sau sa fie refacute speciile amenintate. Si de la clonarea animalelor, atentia oamenilor de stiinta s-a indreptat in mod firesc spre clonarea umana.

Doi cercetatori, unul american, Panayiotis Zavos, profesor la Universitatea din Kentucky, si unul italian, Severino Antinori, celebru de cativa ani de zile prin faptul ca a ajutat o femeie de 62 de ani sa ramana insarcinata, prin implantarea in uter a unui ovul deja insamantat, au anuntat ca in cel mult doi ani vor realiza prima clonare umana. Previziunile mai prudente dau insa ca data probabila anul 2005, mai ales datorita faptului ca nu stim in prezent daca se va dovedi viabila tehnica de clonare utilizata in cazul lui Dolly. Problema cea mai grava este ridicata de rata foarte scazuta de reusite: pentru Dolly au fost necesare 276 de incercari ca sa obtina o clona viabila,dar nu si perfecta. Cine isi poate asuma insa un asemenea risc, atunci cand este vorba de embrioni umani? De altfel, dr. Harry Griffin, membru al echipei care a clonat-o pe Dolly, a avertizat ca tehnica actuala de clonare este inca la inceput, fiind „ineficienta, deoarece s-au utilizat pentru

Dolly 277 de ovule pentru a obtine o sarcina reusita, recoltand ovule de la circa 40 de oi donatoare, dar si riscanta deoarece o mare parte din sarcini au esuat, astfel incat am avut miei care au murit imediat dupa nastere“. In plus, „riscurile sunt prea mari pentru femeie si, bineinteles, pentru copil“, sanatatea acestuia ramanand in permanenta precara.Pana acum s-au intreprins experiente cu cinci specii de animale, iar rata foarte mare de esecuri a dat nastere multor semne de intrebare privind succesul clonarii umane. Doar 1% din clonarile animale efectuate pana in prezent au avut un rezultat pozitiv, dar si dintre acestea covarsitoarea majoritate a suferit serioase disfunctii: ficatul nu functiona bine, sangele nu avea o tensiune normala, plamanii erau nedezvoltati, apareau grave deficiente ale sistemului imunitar. Concluzia specialistilor este ca, pentru nivelul actual al tehnicii, clonarea umana este foarte periculoasa. Antinori si Zavos sustin insa ca pot depasi aceste handicapuri, afland din timp care sunt embrionii „bolnavi“, pentru ca astfel sa le fie stopata cresterea, dar lumea stiintifica a negat posibilitatea concreta a acestui control: noi nu dispunem actualmente de nici un mijloc sigur de a sti daca „imprimarea“ genelor a decurs normal. Este vorba de un proces inca nu indeajuns descifrat. Acceptand totusi reusita clonarii, nu stim cat si cum va evolua clona. Viata adulta a acesteia s-ar putea sa nu fie decat un sir de probleme medicale, mai cu seama datorita faptului ca, cel mai probabil, sistemul imunitar va fi foarte slabit. Acest exepriment ultramediatizat despre clonarea primului mamifer la sfarsit de secol XX contine cateva secvente procesuale apte a fi interpretate mitico-religios. Despre ce este vorba? Modificarile structurale aduse organismului lui Dolly o aratau a fi mai în varsta decat era în realitate. E posibil ca materialul genetic sa fi “retinut” ca apartine unui exemplar ovin de 6 ani. Altfel spus, mieluta Dolly si-a facut intrarea festiva în lume “acumuland” deja de la nastere 6 ani. “Wilmut a elaborat o metoda prin care «memoria» materialului genetic trebuia stearsa”. Se pare ca partial a reusit, din moment ce toate celulele ovine “au uitat ca sunt celule adulte, diferentiate si nucleul lor, ajuns în ovocitul anucleat, s-a comportat ca nucleul oricarui zigot”. În concluzie, embrionul s-a dezvoltat normal. Totusi, acest procedeu celular, echivalent spalarii creierului, n-a reusit în totalitate din moment ce “Dolly, mieluseaua nou-nouta, poarta mutatiile vechi ale donatoarei sale de material genetic”.Ei bine, problema stergerii de memorie a celulei si a reprogramarii nucleului de a lua viata de la început se mentin si în cazul clonarii umane. Se stie cu certitudine ca ovulul acumuleaza proteine pe care embrionul le foloseste pana în momentul cand devine el însusi capabil, prin genele sale, sa-si sintetizeze proteine. De exemplu, embrionul de oaie foloseste proteinele acumulate pana la a patra diviziune de la fecundatie, adica pana la nivelul de 16 celule. Prin clonare, noi introducem nucleul unei celule adulte în ovocitul anucleat. Din acest nucleu deriva altele care trebuie în mod obligatoriu ca într-un timp util sa fie capabile a sintetiza proteinele necesare embrionului.

Or, realmente straniu îmi pare a fi faptul ca aceste nuclee îsi “uita” functia! Desi mature, ele nu sintezizeaza imediat proteine. Parca cineva (sau ceva) le-a blocat, obligandu-le sa reia totul de la capat. La oaie exista însa avantajul ca intervalul de diviziune pana la nivelul celor 16 celule (cand embrionul foloseste proteinele acumulate în ovul) este suficient de mare pentru a permite materialului genetic sa se adapteze si nucleelor sa sintetizeze proteinele necesare supravietuirii.În cazul omului, rezervele de proteine din ovul necesare embrionului sunt epuizate deja la cea de-a treia diviziune. Timpul e prea scurt pentru ca nucleul sa mai poata fi reprogramat pentru sinteza. Întrebarea este: se

poate stimula nucleul pentru a fi reprogramat în timp util? Deocamdata, raspunsul oamenilor de stiinta nu este unul ferm.

Toate aceste procese genetice, cu toate dificultatile pe care le comporta, mie nu mi se par a fi deloc întamplatoare. O posibila cheie a misterului amneziei poate fi cea prezentata de Mircea Eliade în nuvela sa Les trois graces. Istoricul religiilor observa un fapt elementar din lumea viului: bacteriile se înmultesc la nesfarsit, de peste trei miliarde de ani, fara sa-si fi schimbat în mod esential fondul genetic. Or, în cazul omului, fondul genetic este schimbat pentru ca, prin diviziunea celulelor, moleculele de ADN din nucleu sufera importante erori de copiere. Dupa 50-80 de diviziuni celulare, efectul acestor erori de copiere devine atat de puternic încat celula moare.

Întrebarea ar fi urmatoarea: de ce, în cazul omului, exista o limita (50-80 de diviziuni celulare) sub care efectele erorilor de copiere sunt suportabile? Absolut semnificativ, scrie Eliade, este faptul ca exista in nuce, în potenta, o anume capacitate a ADN-ului de a-si conserva structura! Aceasta tendinta ascunsa, mascata, este deosebit de importanta  caci ea permite organismului uman sa-si asigure imunitatea si informatiei genetice sa-si conserve o anume “puritate”. Tendinta mentinerii neschimbate a materialului genetic uman elimina si orice alt corp strain cu o alta structura de ADN.

Se pare, observa Mircea Eliade, ca un efect al pierderii controlului asupra materialului genetic dupa mai mult de 50-80 de diviziuni celulare ar fi îmbatranirea. Cu cat ADN-ul nu-si mai conserva structura, cu atat organismul îmbatraneste. Or, teza realmente spectaculoasa a lui Eliade este aceea ca genele controlului sunt urme tarzii, ramasite stravechi, a capacitatii fantastice a primelor celule umane de a se regenera si de a ramane vesnic tinere. În mod normal diviziunea celulelor ar trebui sa duca la regenerarea si chiar întinerirea organismului uman. Or, acum, acest firesc proces al regenerarii este anulat – dincolo de o anume limita – chiar de ritmul demential, suspect de accelerat, anarhic, haotic, în care celulele corpului uman prolifereaza. E ca si cum am avea de-a face cu un subtil proces de creatie devenit brusc amnezic, amputat în intentionalitate, ateleologic.

Interpretarea pe care hermeneutul Eliade o ofera acestui mister – într-o scriere literara saturata de un “realism magic” – este ca, de fapt, aceasta amnezie a celulelor umane ar fi tocmai pedeapsa data de Dumnezeu primilor oameni în urma pacatului originar . Celulele au fost pedepsite sa “uite” ca se mai pot regenera permanent si ca ca omul a avut, de la Dumnezeu, viata vesnica. O expresie a pedepsei administrate protoparintilor ar fi îmbatranirea si moartea.

O axioma pe care si-o asuma dintotdeauna teologul este aceea ca Dumnezeu, în ipostaza sa de demiurg, nu-si distruge propria creatie. Altfel spus, omul contemporan ar avea aceeasi înzestrare biologica cu Adam si Eva, doar ca ea a trecut, prin anumite mecanisme ale ei, pe un plan secund. Eliade merge cu interpretarea sa la limita: el sustine ca taina vietii vesnice se afla în continuare înscrisa în codul nostru genetic, numai ca acum, gratie pedepsei divine, ea se manifesta ca tendinta în cel mai izbitor contrariu al ei: în boala grava, chiar incurabila. Nu întamplator, cancerul este provocat de “o proliferare excesiva

si anarhica a celulelor unui tesut sau organ”. Procesul de diviziune si de regenerare a corpului exista, numai ca este dat peste cap de ritmul accelerat  în care diviziunea celulara are loc.Solutia ar fi aceea de a gasi cheia reglarii normale, adica originare, a ritmului diviziunii celulare. Dereglajul este mult mai evident în cazul bolilor grave (cum ar fi cancerul) si tocmai de acolo ar trebui începuta cercetarea. În joc este o provocatoare teologie a bolii pe care un personaj din nuvela lui Eliade o expune cu maxima dezinvoltura. Ea începe cu o întrebare capitala: “de ce, foarte curand, toti bolnavii de cancer vor fi nu numai vindecati, ci regenerati si reîntineriti, în timp ce vor trece foarte multi ani pana cand biologia medicala va reusi sa identifice procesul de regenerare periodica si întinerire  aplicabil oamenilor sanatosi?” Pentru ca numai cel amenintat de marea primejdie are si formidabila sansa de a redobandi ceva din conditia paradisiaca a omului. (În cadrul nuvelei lui Eliade era vorba de tinerete fara batranete – nu si de viata fara de moarte.) Dusa spre o limita a ei, aceasta teologie a bolii ar reactualiza ganduri eretice de genul celor formulate de Luther care ne îndemna sa pacatuim “caci numai astfel vom fi mantuiti...”

O paralela realizata între clonare si amnezia celulelor umane din procesul bolilor grave cu scopul de a arata date care par realmente semnificative.În primul rand, ar fi vorba de inactualitatea acestei fascinante teologii a bolii, expusa sintetic de Eliade în nuvela amintita. Pana acum, cel putin, suferinzii de cancer – cu notabile exceptii – stau cu totii sub semnul implacabil al mortii si nicidecum al regenerarii si reîntineririi. sansa revigorarii biologice o au mai curand cei ce au acces la noile tehnologii si banii necesari unui tratament foarte special. Cat priveste calea salvarii prin pacat, chiar daca ar fi propovaduita acum într-un mediu romanesc preponderent neprotestant, ea ar avea sanse foarte mici de a fi bine înteleasa...

În al doilea rand exista o clara apropiere între amnezia procesului de creatie al celulelor si amnezia nucleelor transplantate în cazul clonarii umane. Concluzia ar fi ca ambele pot fi citite în cheie religioasa: turDumnezeu interzice omului, propriei sale creaturi, sa devina la randul sau creator. Niciodata faptura umana nu a creat ceva perfect, desavarsit, asemenea lui Dumnezeu. Atunci cand a reusit totusi sa creeze ceva durabil, omul a facut-o prin “consum de energie si substanta”, cum ar spune Nae Ionescu. A facut-o prin sacrificiu, fapt exemplar argumentat de Eliade în Comentarii la legenda Mesterului Manole.

În al treilea rand, cele expuse pana acum cu privire la fenomenul clonarii reactiveaza anumite fantasme mitologice stravechi. Cred ca ar fi vorba de mitul eternei reîntoarceri la o stare de excelenta a trupului, o stare care îi declanseaza omului modern nostalgia dupa o conditie paradisiaca. Daca luam în calcul si motivul crearii unei mutatii spectaculoase a speciei umane prin tehnica clonarii, combinata cu altele, atunci avem suficiente motive sa interpretam clonarea ca o încercare de învingere a timpului si istoriei si de recuperare a cat mai mult posibil din conditia originara a omului.

O alta fantasma mitico-religioasa pusa în joc de experimentele clonarii este cea de ordin soteriologic. Învingandu-si servitutile trupului si conditia sa decazuta, omul ar putea atinge prin clonare eliberarea, chiar mantuirea. Cand am în atentie mantuirea ma gandesc

la provocatorul fenomen al clonarii lui Iisus si a realizarii parousiei cu ajutorul superperformantei tehnici omenesti.

3)Un alt fel de clonare

Partizanii clonarii umane atrag atentia ca nu trebuie neaparat sa urmarim nasterea unui organism uman complet dezvoltat. Clonarea ar putea fi solutia pentru o serie de boli in prezent netratabile. De exemplu, Marea Britanie a legalizat utilizarea embrionilor umani pentru cercetarile care sunt indreptate in directia vindecarii unor maladii ca Parkinson si Alzheimer. Se face deosebirea intre clonarea reproductiva si cea terapeutica, aceasta din urma reprezentand o sansa uriasa pentru medicina contemporana. Probabilitatea mai mare de realizare o are clonarea terapeutica, mai accesibila din punct de vedere al tehnicii, dar si mai putin problematica moral. Plecand de la ADN-ul bolnavului putem obtine un embrion-clona care nu mai este apoi introdus intr-un uter, ci este utilizat drept cultura de celule stem (celulele stem fiind nediferentiate, capabile sa formeze orice tip de tesut, constituind astfel materialul ideal pentru refacerea tesuturilor necrozate). Unica solutie pentru refacerea numarului de celule pierdute de catre organismul bolnavului, „caramizi“ care nu se mai regenereaza, pare a fi inlocuirea cu celulele stem. Se spera ca ele vor putea fi „invatate“ sa formeze tesuturi de un anumit tip. Mai mult, pornind de la celulele pacientului, prin clonare se va elimina pericolul respingerii materialului transplantat, acesta fiind in mod natural acceptat de catre organism. Teoretic, lucrurile sunt limpezi, mai putin evidenta este modalitatea prin care putem obtine practic aceste celule.

În Germania protestantă, însă, reacţiile faţă de clonarea umana s-au înscris pe alte „coordonate etice”. În ultimul număr al revistei Deutschland (decembrie 1997 - care apare prin Ambasada Germaniei şi la noi), unul dintre cei mai renumiţi experţi în probleme de genetică, prof. Dr. Ernst Ludwig Winacker, îşi face cunoscute concepţiile sale asupra clonării umane. Din ianuarie 1998, prof.Winacker este preşedintele Asociaţiei Germane de Cercetare Ştiinţifică din Germania, este cofondator al Centrului de Genetică de la Universitatea München şi membru al Comisiei de anchetă „Şanse şi riscuri ale tehnologiei genetice”. Mai mult, activitatea ştiinţifică a profesorului german a căpătat şi o conotaţie religioasă (am putea spune chiar teologică), întrucât în prezent este preşedintele„Institutului de Tehnica-Teologie-Ştiinţe ale Naturii” din Germania. Cum se îmbina în gândirea acestui profesor german protestant ştiinţe precum Tehnica, Genetica şi... Teologia? Eticianul german se arată„suficient de realist pentru a înţelege lipsa de perspectivă ale interzicerii prin lege a anumitor cercetări din acest domeniu delicatcare este clonarea fiinţelor vii”. Dar concepţia sa despre lume şi viaţă poate fi mai bine surprinsă din următoarele cuvinte consemnate în revista Deutchland : „Mişcarea înseamnă modificare, refuzul a ceea ce este obişnuit. Din când în când este nevoie „să spargi” structurile, pentru a rearanja lucrurile într-o nouă ordine”. Primul copil despre care se spune ca s-a născut prin clonare este o fetiţă. Ea a primit numele Eve si nu are decât mama, fiind o copie genetica in miniatură a acesteia. Controversata companie Clonaid a anunţat că a sosit pe lume prima clona umana. În absenţa unor materiale ştiinţifice detaliate legate de procedurile urmate, ştireanu a fost confirmată din surse independente. Se ştie doar că este vorba despre o fetiţă, care s-a născut , prin cezariană, şi a primit numele Eve. „Cezariana s-a desfăşurat foarte

bine”, a afirmat Brigitte Boisselier, preşedinta societăţii pentru clonare umanaClonaid. Aceasta a promis intr-o conferinţă de presa ca va invita experţi independenţi să certifice faptul ca Eve este o clonă. Brigitte Boisselier, directoarea ştiinţifică a Clonaid, a declarat că naşterea primei clone umane este iminentă. După o sarcină care a evoluat bine, această naştere a avut loc, prin cezariană, într-un loc pe care Boisselier a refuzat să îl dezvăluie. Dacă evenimentul va fi confirmat dintr-o sursă ştiinţifică independentă, înseamnă că micuţa Eve este primul copil obţinut oficial prin controversata tehnică a clonării umane. Mama ei, o americancă în vârstă de 30 de ani, a donat ADN-ul necesar clonării, purtând apoi sarcina până la maturitate. Astfel, biologic vorbind, Eve nu are tata. Confirmarea ca ne aflam cu adevărat în faţa unei clone ar putea veni de la un expert independent care va preleva probe de sânge de la copil şi de la mama. Dacă analizele vor dovedi că cele două sunt identice din punct de vedere genetic, atunci înseamnă că vremea clonelor a început Lucrurile se complică însă şi mai mult, datorită implicaţiilor religioase. Clonaid, care se pretinde „prima companie de clonare umană”, a fost fondată în 1997, de sectă raelienilor, un cult ufolatric, care idolatrizează OZN-urile şi extratereştrii. Raelienii considerau că liderul lor spiritual, Rael,este de origine extraterestră. În viziunea mişcării raeliene, clonarea reprezintă primul pas către nemurire. Al doilea pas, care urmează a fi făcut in câteva decenii, ar fi „transferul creierului în clona”. Până la ora actuală, doar câteva ţări permit clonarea umana, însă doar în scopuri terapeutice, nu şi pentru a duplica oameni. În ceea ce priveşte SUA, doar patru state au interzis explicit clonarea şi este mai mult decât evident că au fost evitate de Clonaid. Brigitte Boisselier a declarat că, după acest prim succes, Clonaid urmează să deschidă mai multe clinici specializate în clonare, cel puţin câte una pe fiecare continent. Aici vor putea avea copii cuplurile infertile sau cele de lesbiene. De asemenea, părinţii care au pierdut un copil vor putea obţine o copie genetică a acestuia, daca sunt in posesia unui fragment de ţesut cu ADN intact. Însa eforturile sectei raelienilor, via Clonaid, care a anunţat că mai sunt aşteptate alte patru clone, în următoarele săptămâni, nu sunt singulare. Medicul ginecolog Severino Antinori a anunţat că a făcut progrese serioase,prima sa clona urmând să se nască în ianuarie. Un alt medic, Panos Zavos, a făcut public faptul că a intrat şi el în cursa pentru clonarea umană. Acum, după ce există un precedent, comunitatea ştiinţifică internaţională este foarte îngrijorată. Exista temerea că exemplele oferite de Clonaid si de Severino Antinori ar putea fi urmate şi de alte laboratoare.

Chinezii, la randul lor, au afirmat ca au clonat embrioni umani, la Colegiul Medical Xiangya, dar nu exista documente care sa ateste aceste afirmatii. Lu Guangxiu, cunoscuta anterior pentru unele studii de fertilizare in vitro, sustine ca a reusit sa cloneze embrioni umani pana la stadiul in care a obtinut o cultura de celule stem. Cercetatoarea chineza crede ca a depasit dificultatea principala care apare in situatiile obisnuite, si anume respingerea de catre trupul bolnavului a tesuturilor transplantate. Clonand chiar celulele pacientului, sansele de respingere scad simtitor. Pana acum celulele stem erau produse din embrionii de care clinicile de fertilizare in vitro se dispensau, acesti embrioni urmand a fi distrusi. Cu toate acestea, nici in cazul chinezilor nu se poate vorbi de clonarea unor embrioni umani dezvoltati. Sa retinem insa ca metoda aplicata de Ian Wilmut si echipa sa de la Institutul Roslin, dupa cum arata Lu Guangxiu, poate fi imbunatatita, evitand esecurile de pana acum in care majoritatea embrionilor mureau repede, fara a avea timp

sa se dezvolte pana la stadiul de blastocite, termen care presupune un grup de cateva sute de celule. Noua tehnica poate fi prezentata astfel: nu se indeparteaza nucleul ovulului, ci se injecteaza nucleul unei celule apartinand celui pe care dorim sa-l clonam, se asteapta un timp si cele doua nuclee sunt lasate impreuna pentru a se produce un fel de acomodare, de „toleranta“. Numai dupa aceea se aplica denuclearizarea si, ulterior, stimulul necesar pentru ca acest complex sa-si inceapa divizarea. Punctul slab este ca nici asa nu pot fi evitate pierderile, estimandu-se ca numai 5% din embrioni au atins nivelul de blastocite. Celulele stem, prin urmare, nu si-au continuat inmultirea, timpul lor de viata fiind prea scazut.

4)Aspecte etice,juridice si morale

Etica sau nu? Clonarea umană încalcă demnitatea şi respectul faţă de fiecare persoană umană deoarece ea subminează drepturile sale, identitatea şi bunăstarea fiecărui om creat în acest mod.Clonarea umană în scopuri aşa-zis terapeutice este total neetică. Asemenea cercetări creează viaţă cu scopul de a o distruge şi, prin urmare, nu respectă dreptul la viaţă al embrionului uman. Embrionul uman, în asemenea circumstanţe, este tratat ca o resursă materială, nu ca o fiinţă umană  cu demnitate şi drepturi umane fundamentale inerente.Mulţi oameni care se opun clonării consideră clonarea terapeutică chiar mai inacceptabilă decât cea reproductivă, deoarece clonarea reproductivă cel puţin prevede ca embrionii clonaţi să trăiască, în timp ce clonarea terapeutică înseamnă crearea de embrioni în scopul de a-i distruge şi a le folosi celulele.Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi de la Londra consideră că resursele ar trebui direcţionate spre cercetarea celulelor stem de adult, precum şi a celor placentare şi din cordonul ombilical. Aceste alternative nu numai că evită problemele etice inerente în utilizarea embrionilor umani, ci s-au încununat de succes până în prezent.Mulţi oameni de ştiinţă sunt împotriva clonării reproductive din cauză că nu este sigură. Dacă ar deveni sigură, unii cercetători considera că ar fi o tehnica acceptabila de folosit pentru a ajuta cuplurile infertile. Cu toate acestea, chiar şi dacă ar deveni sigură,  clonarea reproductivă nu ar putea fi considerată niciodată etică.Clonarea reproductivă şterge  şi complică relaţiile umane şi parentalitatea pentru copilul creat care ar putea avea doar un părinte în mod legal (persoana din care a fost creat/creată). Acest unic parinte ar putea fi  chiar sora sau fratele său biologic, si ambii acestia din urma vor avea aceiaşi părinţi genetici. Clona poate avea, de asemenea, o mamă surogat.Orice tip de clonare umană nu numai că pune în pericol sănătatea şi bunăstarea umană, ci este total neetică.

O consecinta semnificativa din punct de vedere social ar putea fi anticipata pornindu-se de la experimentul newyorkez al anului 1998. Trei medici universitari – Jamie Girfo, John Zhang si Hui Liu – au pus la cale un experiment stiintific care a dus la inedita formula sociala a unui copil cu trei parinti biologici: doua mame si un tata. (Alteori, situatia se poate inversa, însa problema ramane.) Întrebarea este urmatoarea; cum se va

raporta copilul la cele doua mame? Una dintre ele – cea care i-a dat mai putin (genele extranucleare) – l-a purtat în burta si are toate sansele de a-i crea iluzia unei mame depline. Oricum, componenta clasica a familiei este, în aceasta situatie, anulata.

O alta posibila urmare juridica a clonarii umane ar avea în atentie strania relatie dintre parinti si clone. Sunt parintii clonelor adevarati parinti? Sunt clonele veritabili copii? Din alt punct de vedere, parintele nu are în “persoana” clonei un fiu sau o fiica, ci un alter-ego! Întrebarea este: Ce drepturi sociale si juridice va avea clona în acest caz? O complicata situatie familiala poate fi si aceea în care parintele are un copil natural si o clona. Dilema apare atunci cand se pune problema mostenirii.

Adeptii clonarii umane si-au motivat optiunea invocand si imensa binefacere pe care o va avea umanitatea în conditiile în care va fi populata de copii ale lui Einstein, Beethoven, Newton, sau de o multime de genii precum Leonardo da Vinci. Numai ca o asemenea argumentatie este (cel putin acum) absurda. Se stie bine ca o clona copiaza zestrea genetica a celuilalt, dar absolut nimic din personalitatea sa. Poti lesne obtine un Einstein banal, sau chiar idiot, ceea ce ar fi o curata “blasfemie”. Din punct de vedere moral, se pune însa întrebarea: cine justifica nefericita conditie de cobai a unui “geniu” clonat?

Provocatoare prin ineditul ei este si situatia în care o femeie va da nastere propriei clone. În mod firesc, ne putem întreba – fara a avea, deocamdata, certitudinea corectitudinii unui raspuns: ce va fi clona: fiica, sora sau un alter-ego al femeii? Ce statut social si juridic va avea? În ce relatie va fi cu “fratii” ei naturali? Absolut spectaculoasa poate fi însa ipostaza în care clona poate semana perfect cu tanara mama si, prin urmare, tatal se poate (din nou) îndragosti de ea!

Indiferent de ipostazele pe care suntem dispusi sa le concedem clonei- de fiu/fiica, “frate” al tatalui sau “sora” a mamei – relatiile clasice de tip familial sunt bulversate. În joc este modelul unei (posibile) noi familii pe care o vom întalni (frecvent?) în mileniul trei. Pentru a ajunge aici va trebui sa ne asumam avantajele si dezavantajele clonarii, efectele ei juridice si sociale, respectiv subtila reactivare printr-un experiment stiintific a unor stravechi fantasme mitico-religioase. Acesta este, în fond, mesajul principal al conferintei de fata.

O a treia directie, oarecum de domeniul fantasticului, vizeaza clonarea indivizilor decedati, de la animale de casa la personalitati istorice, pornind de la mostre de ADN din tesuturile celui disparut. De aici, o alta paleta de probleme de ordin etic si moral. Pe ansamblu, se pare ca legalizarea clonarii umane nu se va produce. De cativa ani, acest subiect se afla in centrul dezbaterii mondiale, la ea participand nu numai oamenii de stiinta, dar si politicienii, filozofii, teologii, psihologii, fiind vorba, in fond, de un subiect care priveste intreaga societate. De pilda, American Association of Pro-Life Obstretricians and Gynecologists (AAPLOG) s-a pronuntat impotriva clonarii, atragand atentia ca unii oameni de afaceri s-ar putea gandi la o comercializare a vietii umane. Ceea ce este mai grav este ca s-ar putea ajunge la „reproducerea unor oameni vii, fara ca acestia sa stie, sa fie implicati in acest proces sau sa-si dea acordul“. Au aparut si

intrebari privind statutul social al eventualelor clone. Care va fi locul acestora in societate? In SUA, Camera Reprezentantilor a dat o hotarare prin care clonarea umana este considerata ilegala, dar Senatul inca nu s-a pronuntat in aceasta privinta. Parerile inclina totusi spre acceptarea doar a clonarii terapeutice. S-a propus legalizarea clonarii terapeutice ca unica modalitate de a cerceta, cu sanse de reusita, sfere pana acum inaccesibile medicinei obisnuite, criteriul fundamental pentru finantarea unor astfel de programe fiind ca obiectivul principal sa fie gasirea unor tratamente pentru bolile incurabile.In 5 martie 2002, Christopher Reeve, celebrul actor american, acum paralizat in urma unui accident, a comparut in fata Comisiei Senatului SUA pentru Sanatate, Educatie, Munca si Pensii, sprijinind continuarea cercetarilor privind clonarea. Din punctul de vedere american, apare un motiv de ingrijorare suplimentar legat de progresul pe care alte tari l-ar putea face, Reeve aratand ca stoparea acestor cercetari ar putea determina ca America „sa-si piarda intaietatea in stiinta si medicina“. Amintim in incheiere cateva dintre conditiile propuse, intr-o lista deocamdata provizorie, pentru ca cercetarile privind clonarea terapeutica umana (cea reproductiva fiind ilegala) sa decurga legal: este necesar ca embrionii sa fie utilizati numai in primele etape ale dezvoltarii lor, fara a fi lasati sa se dezvolte in continuare; toate programele de cercetare trebuie sa fie supervizate de organizatiile guvernamentale care se ocupa de fertilizare si tehnici genetice; diferitele programe de cercetare urmeaza sa primeasca fonduri si aprobare doar daca se demonstreaza stiintific faptul ca nu exista nici o alta modalitate conventionala de obtinere a acelorasi rezultate; nu vor fi admise cercetarile in care se pot combina materialul genetic uman cu cel al animalelor; trebuie sa existe o permanenta informare a publicului asupra stadiului cercetarilor intreprinse si sa fie postulate clar limitele pana la care poate fi impins raportul dintre suferinta animalelor folosite in experiente si beneficiul uman.

În Uniunea Europeană este interzis ca un embrion uman clonat să fie transferat în uterul unei femei. Totuşi, guvernul britanic şi tribunalele englezeşti au aprobat crearea de embrioni  clonaţi şi utilizarea lor în scopuri de cercetare cu distrugerea embrionului. Oricine doreşte să realizeze clonare umană trebuie să facă o cerere la Autoritatea pentru Fertilizare şi Embriologie Umană (AFEU) pentru obţinerea de licenţă. Totuşi, opozanţii clonării susţin că Autoritatii de Fertilizare si Emrbriologie Umana nu i s-a atribuit vreodată autoritatea de a reglementa clonarea umană. Statele care au semnat Conventia internationala privind drepturile omului si biomedicina adera automat si la Protocolul aditional din 12 ianuarie 1998, privind aplicarea biologiei si a medicinii ce interzice clonarea fiintei umane.Totuşi, o reacţie dură, promptă, formulată în termeni lipsiţi deechivoc, vine din partea unui membru al Comitetului Consultativ Naţional de Etică din Franţa. Profesorul Jean-François Mattei consideră ca Naţiunile Unite trebuie să declare, urgent, tehnica genetică a clonării umane drept crimă împotriva umanităţii.

Morala : Astazi pe tema clonarii intalnim permanent intrebarea: un embrion uman este o fiinta cu adevarat umana sau reprezinta doar o forma de viata umana "potentiala"?

 

Credinta ortodoxa a sustinut dintotdeauna ca viata omului incepe la conceptie - adica la fertilizarea ovulului. "Statutul embrionului uman", incepand inca de la zigotul unicelular, este acela al unei fiinte personale si individuale.  Dupa cum stim cu totii, Marea Britanie a legalizat de curând clonarea umana. Savanti si filozofi din multe tari occidentale prevad ca noua medicina, care se va dezvolta pe seama reusitei decriptarii genomului uman, va oferi posibilitati de neinchipuit pâna acum pentru vindecarea bolilor, prevenirea epidemillor, corectarea defectelor genetice si prelungirea duratei de viata. Desigur, pentru a realiza o astfel de utopie medicala va fi necesara experimentarea pe milioane de embrioni umani.  Cei care resping aceasta cercetare pe criterii morale sunt etichetati drept retrograzi, reactionari ignoranti care - asemenea tuturor militantilor pro-viata - nu sunt capabili sa tina pasul cu necesitatile si cerintele societatii moderne si, mai ales, ale "femeii de azi". In conceptia lor, rolurile hotarâtoare ale conceptiei, graviditatii si maternitatii sunt in mod grav amenintate de presiuni care vor duce la fabricarea embrionilor la comanda.  Clonarea legala a embrionilor umani este, cel putin deocamdata, limitata la producerea de celule suse in scopul cercetarii medicale.  Problema este, totusi, ca si acesti embrioni sunt "copii". Sute de mii au fost deja creati si distrusi in numele cercetarii stiintifice. Oricare ar fi scopurile echipelor stiintifice, oricare ar fi promisiunile oferite de noua medicina, nu trebuie sa uitam un adevar esential: si acesti embrioni sunt copii. Diferentiati din punct de vedere genetic si angajati intr-o dezvoltare continua, ei sunt intru totul si fara indoiala umani. A-i distruge in orice scop este un infanticid - ca si orice avort - care trebuie recunoscut si considerat ca atare.  Aceasta insemna ca nu putem accepta distinctia falsa care se face astazi intre clonarea "terapeutica" si cea "reproductiva". Binomul "medical-industrial" a convins mass-media, care apoi a convins publicul, ca trebuie facuta o diferentiere morala si stiintifica stricta intre clonarea pentru producere de descendenti si cea pentru producerea de simple tesuturi. Acesta este un alt mit care trebuie spulberat. De fapt, orice clonare terapeutica care utilizeaza embrioni este reproductiva prin insasi natura sa. Pentru a putea utiliza tesuturi embrionare in scop terapeutic, trebuie mai intâi sa cream acele tesuturi. Si oricare ar fi finalitatea, terapeutica sau reproductiva, procesul prin care embrionii sunt creati, manipularea si consecintele morale sunt aceleasi.  Chiar daca in principiu respingem clonarea reproductiva, este oare acceptabila, din punct de vedere moral, crearea de embrioni in scopul experimentului sau al recoltarii celulelor suse pentru vindecarea unor boli? Sfântul Apostol Pavel ofera raspunsul la aceasta intrebare când spune ca nu putem face cele rele ca sa vina cele bune (Romani 3, 8). Scopul nu scuza nicidecum mijloacele, nici in domeniul clonarii si nici in alte domenii.

Vor avea clonele umane suflet?

Unii oameni, spun despre clonele umane ca "nu vor avea suflet" in nici un sens conventional. Aceasta pentru ca, spun ei, embrionul a fost conceput in afara unui "act de iubire".  Acest mod de gândire, oricât ar fi de sincer, este cu totul fals. Starea afectiva sau emotionala a parintilor in momentul actului sexual, inaintea conceptiei, nu are nici un efect asupra statutului embrionului. Daca o fiinta umana insufletita poate fi produsa numai de doua persoane care se implica intr-un act sexual din iubire pura, atunci fie ar exista mult mai putini oameni pe pamânt decât exista acum, fie majoritatea populatiei lumii ar fi subumana din cauza ca nu ar avea suflet. Putem oare sa afirmam ca orice copil conceput prin viol, incest, violenta conjugala sau din simpla indiferenta este lipsit de suflet?

Privind problema din punct de vedere biblic, se poate spune ca o persoana nu "are" suflet, in sensul ca sufletul ar fi o entitate independenta, care intra sau care este "introdusa" intr-un corp fizic la un moment dat, adica in momentul conceptiei, la nastere sau oricand altcandva. Persoana umana este mai degraba caracterizata ca o "fiinta vie" (Facerea 2, 7), ceea ce inseamna ca este "un suflet viu". Cu alte cuvinte, noi nu "avem" un suflet, ci suntem "suflet". Asadar intrebarea "o clona are suflet?", este o intrebare falsa, din moment ce o persoana "este", mai degraba decât "are", suflet.  Pe baza antropologiei ortodoxe, trebuie sa afirmam ca un embrion clonat este o persoana insufletita si purtatoare a chipului dumnezeiesc. In consecinta trebuie sa ne opunem categoric atât crearii, cat si distrugerii unor astfel de embrioni. Adica, trebuie sa actionam astfel, indiferent daca ratiunea acestui proces este terapeutica sau reproductive

5)Avantajele clonari

O sinteza asupra avantajelor clonarii ar putea arata astfel:

a)Prin clonare, cuplurile sterile ar putea avea copii. Imposibilul ar deveni posibil, gratie manipularii zestrei genetice a cel putin unuia dintre parinti. În acest caz, “zigotul ar rezulta din fuziunea unei celule a sotului cu un ovocit preluat de la sotia sa sterila”

b)Femeile singure ar putea avea, la randul lor, copii. Mai mult, ar putea renunta la inseminarea cu sperma dintr-o banca si s-ar putea multiplica sub chipul unei clone. Femeia s-ar naste pe ea însasi, asemenea zeilor de altadata.

c)Barbatul celibatar va putea deveni si el tata.

d)Eliminarea avortului genetic, asa ar putea fi formulat un alt mare avantaj al clonarii umane. Sotul unei femei sterile va putea avea un copil nu doar în afara familiei, prin inseminare artificiala cu o femeie fertila. Prin tehnica clonarii, el va obtine copilul

inclusiv cu aportul direct al sotiei sterile, care va oferi gene extranucleare transmise prin ovocit..

e)Lesbienele si homosexualii vor cunoaste si ei, minoritarii, multumirea de a fi parinti. Cuplul de lezbiene s-ar putea clona în familie, în schimb homosexualii ar fi pasibili de “infidelitate genetica”: copilul lor ar primi gene extranucleare de la femeia donatoare a ovocitului.

f)Un alt avantaj al clonarii ar avea în atentie noile sperante pe care ni le-am pune în faptul ca majoritatea clonelor s-ar putea întelege mai bine cu “parintii” lor. Astfel, conflictul dintre generatii s-ar diminua si chiar stinge.

g)Evitarea nasterii copiilor cu boli ereditare, asa suna un alt avantaj al clonarii. Astazi se stie bine ca genele responsabile de aparitia unor boli ereditare se manifesta preferential la unul dintre sexe În cartea sa Ce este clonarea?, Oana Grancea aminteste doua asemenea situatii. Prima este cea referitoare la hemofilie si are efecte devastatoare la baieti, iar cea de-a doua (distrofia musculara Duchenne) se produce la 1 din 2.600-3.000 de nou-nascuti tot de sex masculin. Or, clonandu-se partenerul sanatos s-ar putea elimina ghinionul nasterii de copii bolnavi! Mai mult decat atat, daca cuplul purtator al unei boli ereditare ar avea, totusi, un copil sanatos, l-ar putea clona pe acesta pentru a putea evita nasterea altuia bolnav. (O alta cale ar fi avortul în serie, atunci cand se depisteaza la timp sarcina cu un copil bolnav.)

h)Clonarea pentru tesuturi si organe. Iata un posibil scenariu pana mai ieri atribuit, pe buna dreptate, unui macabru film SF: “se creeaza o clona a celui care are nevoie de un organ pentru transplant. La varsta de sase saptamani, embrionului i se extirpa telencefalul, adica partea din care se dezvolta creierul. Deci  clona nu va fi umana, din cauza lipsei creierului. Embrionul îsi va continua dezvoltarea în uterul unei mame-surogat, de unde va fi extras prin cezariana. Dupa nastere, clona mentinuta în viata prin hranire intravenoasa si sustinerea artificiala a functiilor vitale, va fi crescuta cu ajutorul unor injectii cu hormoni. Organele sale ar fi perfect compatibile pentru transplantarea la «original»”

i)În timp, prin clonare somatica ar putea fi abandonata reproducerea sexuata. În acest fel, parintele ar fi în masura sa-si transmita genele în proportie de 100%.

j)Clonarea ar face cu putinta mutatia genetica multasteptata, cea care ar duce la creearea unui om nou, cu date psihofiziologice si spirituale iesite din comun. În joc este o noua varianta a mitului eroului salvator care, gratie stiintei de ultima ora, va putea provoca mutatia superioara a întregii rase umane.

k)Prin clonare s-ar putea rezolva nefericitele cazuri în care un copil suferind (de infectie renala, de exemplu) nu si-ar putea salva viata prin transplant. Atunci, cu ajutorul clonelor donatoare de nuclei, i se va produce un “frate” de la care i se va extirpa apoi rinichiul.

l)Operatiunea de clonare ar putea “învinge” moartea. Iata un posibil exemplu: în urma unui accident, sotul moare, copilul intra în coma, iar sotia în imposibilitatea de a mai deveni mama. Or, sansa este ca acel copil sa mai poata trai doar prin clona sa.

m)Tot pe lista avantajelor clonarii sunt mentionate si acele situatii în care parintii bolnavi mai pot “supravietui” mortii doar prin clonele lor.

Toate acestea sunt doar o parte dintre avantajele în care cred partizanii clonarii. Pentru a si le sustine, ei recurg la o serie de argumente. Unul dintre ele are în atentie disolutia unor tabu-uri sociale: daca se permite avortul, atunci de ce nu s-ar putea permite si clonarea? Un altul se refera la faptul ca Dumnezeu însusi ar permite clonarea, din moment ce nu se opune “unui zigot sa se împarta în doua jumatati pentru a lua nastere doi gemeni identici”. Urmatorul argument proclonare ofera o alta versiune vorbei populare “pofta vine mancand”. Pe masura ce rezultatele pozitive ale clonarii vor fi mai bine cunoscute, atunci si receptivitatea sociala fata de aceasta controversata tehnica va creste. Asa s-a întamplat si cu fecundarea “in vitro”, care acum 20 de ani era interzisa în SUA, dar si cu transplantul de cord, considerat “inadmisibil” în mentalul social occidental al anilor ’60 din secolul trecut.

Clonarea poate contribui şi la tratamentul unor boli prin reprogramarea celulelor pieii (generând celule pancreatice pentru diabetici, respectiv neuroni pentru bolnavii de Parkinson) şiînlocuirea celulelor bolnave cu cele noi. Prin clonare transplantareade organe poate deveni o soluţie de succes. Chiar dacă transplantarea de organe este un lucru curent la ora actuală, deseori este o criza de organe potrivite.

Animalele transgenice pot fi folosite pentru cercetarile medicale si farmaceutice. Ele pot fi produse prin transfer de nucleu. Daca sint introduse gene umane in organismele lor aceste animale transgenice (oi sau porci) pot produce proteine umane (in lapte) sau insulina pentru diabetici. Clonarea poate contribui si la tratamentul unor boli prin reprogramarea celulelor pieii (generand celule pancreatice pentru diabetici, respectiv neuroni pentru bolnavii de Parkinson) si inlocuirea celulelor bolnave cu cele noi. Prin clonare transplantarea de organe poate deveni o solutie de succes. Chiar daca transplantarea de organe este un lucru curent la ora actuala, deseori este o criza de organe potrivite.

Xenotransplantul (transplantarea de organe de la o specie la alta) este o soluţie a acestei crize deşi poate duce deseori la o respingere a organului din cauza nerecunoaşterii lui de către organismul beneficiarului. Se estimează că în viitor organele umane vor putea fi cultivate în afara corpului iar oamenii vor fi capabili să-şi cloneze organele pentru transplante personale. Clonarea prin transferul de nucleu arata un adevărat potenţial în agricultură prin îmbunătăţirea fondului genetic şi a produselor. Tot prin clonare se pot salva şi speciile pe cale de dispariţie.

6) Dezavantajele clonarii

Imediat dupa 1997, cand au fost intens mediatizate avantajele tehnicilor de clonare si argumentele adiacente, au aparut si reactiile adverse. Adversarii clonarii si-au formulat si mediatizat convingerile, încercand astfel sa argumenteze urmatoarele dezavantaje:

a)Din punct de vedere mental, locuitorii planetei nu sunt suficient de bine pregatiti pentru a accepta provocarile si noutatile pe care le-ar aduce noile tehnici de clonare.

b)Exista o substantiala adversitate si chiar repulsie fata de orice noutate cae provoaca vietuirea stereotipa si canoanele simtului comun. Or, clonarea este o asemenea noutate.

c)Fabricarea omului anencefal pentru “piese de schimb” ar putea soca opinia publica. Faptul ar putea fi interpretat si ca o limita a desacralizarii trupului uman, creatie unica a lui Dumnezeu. S-ar putea ajunge la strategii tehnice de eliminare din viata unui embrion a partilor “inutile”, pastrandu-se doar acea secventa care ar produce organul dorit. La limita, s-ar obtine “inimi fara corp, ficati fara corp, rinichi fara corp etc.”

d)Exista un imens procent al ratarilor. Aproape 98% dintre embrioni nu ajung sa fie implantati mamelor surogat. Ei mor în timpul evolutiei sarcinii, sau imediat dupa nastere.

e)Clonele supravietuitoare mostenesc sau dobandesc anomalii de functionare. Jan Wilmut, “tatal” lui Dolly, era aproape sigur de faptul ca multi copii clonati se pot naste cu maladii congenitale, asa cum s-a întamplat si în cazul experimentelor de clonare animala.

f)Pe moment, clonarea umana ar fi o operatie costisitoare, aproape imposibil de concretizat

g)Cultiva o fixatie genotipica, o vinovata identitate a oamenilor, fapt ce ar anula individualitatea si specificul persoanei umane.

h)Omul, expert al clonarii, se substituie lui Dumnezeu, anuland misterul si sacralitatea iubirii.

i)Clonelor li se poate determina destinele. Împotriva vointei lor, ele pot deveni ceea ce creatorul lor doreste. Clona ar fi, asadar, o ipostaza (post)moderna a servului desavarsit.

j)Conform interpretarii lui Hans Jonas, clonele ar fi o expresie frusta si reprobabila a stereotipiei, situandu-se în antiteza cu minunata diversitate a naturii

k)Trupul uman ajunge o marfa vanduta pe bucati. Se încalca astfel un celebru principiu kantian: “Persoana umana devine mijloc, iar nu scop’’

l)Clonand pe cineva drag, dar demult trecut în lumea de dincolo, dai curs unei vinovate iresponsabilitati si unor psihanalizabile capricii omenesti

m)Pot aparea si se pot induce neasteptat periculoase anomalii ale clonarii. Se pot induce si boli genetice din partea celui ce doneaza nucleul, dar si prin intermediul ADN-ului mitocondrial provenind din partea mamei.

n)O acuza importanta s-a adus cu privire la “fertilitatea si longevitatea organismelor clonate”. Se stie ca, odata cu trecerea timpului, survine si o scurtare progresiva a secventelor de ADN situate la extremitatea cromozomilor si numite telomeri. Rezulta “banalul” proces de îmbatranire. Departe de a-l învinge, clonarea îl accelereaza, ratand, deocamdata, sansa de a împlini stravechiul mit al “tineretii fara batranete”.

o)Exemplarele animale clonate pot produce importante dezechilibre ale ecosistemelor.

Asadar  putem observa existenta unei diversitati a dezavantajelor clonarii, fapt ce mentine caracterul problematic al temei. În momentul de fata, polemica continua. Ea are ca obiect si unele consecinte juridice si sociale pe care le-ar putea provoca generalizarea într-un viitor apropiat a tuturor practicilor de clonare umana.

Clonarea ar putea reduce patrimoniul genetic atit al oamenilor cit si al animalelor (de casa). Prin producerea de clone multiple apare riscul de a crea o populatie formata din indivizi identici (nu este cazul in momentul de fata). Acsti indivizi obtinuti prin clonare ar putea sa sufere de aceleasi boli sau sa fie sensibila la acelas tip de agenti patogeni iar un singur virus ar putea extermina populatia de pe o zona intinsa, chiar o specie intreaga.

Clonarea ar putea actiona in defavoarea evolutiei si prin faptul ca oamenii s-ar putea decide sa cloneze doar animalele cele mai potrivite pentru ei. Clonarea (ingineria genetica) ar putea fi folosita pentru a crea "omul perfect" (sau soldatul perfect - un scenariu des intilnit la Hollywood) sau un om cu o putere fizica deosebita dar o intelingenta sub-normala, o subclasa genetica. Clonarea ar putea avea efecte dezastruoase in cadrul familiei caci un copil nascut prin clonarea tatalui, de exemplu, ar putea fi considerat un frate geaman identic al originalului. Efectul psihologic asupra fiintelor umane (clone sau origilane) la un asemenea lucru nu este inca studiat si cunoscut.

In final dar nu in cele din urma, care ar fi drepturile unei clone? Cele ale unui frate geaman sau ale unui copil al originalului? Ar avea macar drepturile unei fiinte umane? Iar daca originalul ar ucide o clona de-a lui (sau invers) ce ar fi acest lucru din punct de vedere legal: o crima sau o sinucidere?

Intr-un articol anterior "Doriti o copie identica a dumneavoastra", publicat tot in ATSF, apare repetat ideea inlocuirii unei fiinte (persoane sau animal) cu o clona. Ei bine, acest lucru este imposibil cu tehnologia actuala. Se poate obtine cel mult un frate geaman al fiintei respective iar factorul uman al pierderii unui (unic) copil s-ar estompa pina atunci cind parintii ar incepe sa-l asemene cu originalul. In privinta lui Isus ideea mi se pare cel putin ciudata! Chiar presupunind ca s-ar reusi crearea unei clone a lui (iar acest lucru este de la bun inceput indoielnic din cauza trecerii timpului si a autenticitatii relicvelor), ipoteza ca ar avea "puteri divine" ar putea duce doar la presupunerea ca Isus a reprezentat o mutatie genetica (spontana sau realizata de cineva) pe un fond de speculatii religioase.

Einstein.

Credeti ca o clona a lui Einstein s-ar ridica la nivelul marelui sau inaintas? Este putin probabil ca s-ar apuca din nou de fizica sau ca ar avea suficienta motivatie psihica pentru a descoperi ceva nou (in orice domeniu). Ar putea ajunge la fel de bine un mecanic sau profesor de mina a doua. In cazul in care chiar s-ar reusi sa se faca o clona a marelui savant s-ar dovedi poate cel mai bine influenta educatiei si a mediului de viata asupra unei fiinte umane. S-a vehiculat ceva asemanator referitor la Hitler si la influenta pe care o clona de-a lui ar avea-o asupra lumii din timpul prezent.

Pana la rezolvarea si calmarea scandalului iscat de clonare, in mai toate tarile, va trece destul timp. Acest lucru este sigur. Exista doua posibilitati: fie clonarea va disparea (sau in cel mai rau caz va ajunge la dispozitia serviciilor secrete, deci in afara ochilor publicului), fie va deveni ceva comun, ceva cu influente in viata de toate zilele (ca si energia nucleara, de exemplu). Atit doar ca clonarea, ca si energia nucleara, va trebui sa ajunga la o suficienta maturitate (si implicit control) pentru a fi acceptata de oamenii de rind.

De ce?Imaturitatea acestei ramuri a stiintei, faptul ca nu este pe deplin cunoscuta si impactul major pe care deja il are in societate (cu influente directe asupra conditiei fiintei umane) este si motivul pentru care reactia generala este una de respingere. Oamenii, ca specie, inca nu sint capabili sa accepte usor un lucru nou, mai ales ceva ce este pe cale sa schimbe lumea asa cum o stiu. "Joaca de-a Dumnezeu" ne este specifica dar nu atunci cind experimentam pe noi insine. Doar timpul va aduce estomparea acestor reactii negative, cel mai probabil este ca se va ajunge se se accepte clonarea ca facind parte din curba de dezvoltare tehnologica pe care deja ne-am inscris.

7)Clonarea umana ar trebui interzisa

Argumente pro

Argumentul 1: Riscuri de sanatate pentru organismul creat, din cauza mutatiei genelor

Tehnologia actuala comporta un risc foarte mare de afectare a genelor. Pe de o parte exista un risc foarte mare al unor copii nascuti cu malformatii. Pe de alta parte, este posibil ca materialul genetic prelevat de la un adult sa continue sa imbatraneasca in cadrul procesului clonarii, cum s-a intamplat in cazul oii Dolly, in care la doar catieva luni dupa nastere avea varsta genetica de cativa ani, corespunzatoare organismului de la care au fost prelevate mostrele.

Argumentul 2: Posibilele complicatii emotionale

Oamenii de stiinta nici macar nu pot banui posibilele implicatii emotionale ale clonarii pentru individul de la care se va preleva materialul genetic. Ce se intampla cu un copil care afla ca este de fapt replica genetica a unui copil mort la nastere si ca a fost "creat" doar pentru a inlocui pe altcineva? Exista numeroase alte scenarii de acest tip care pot provoca persoanelor in cauza nu doar crize de identitate ci adevarate drame psihologice. Cei implicati ar trebui sa suporte in egala masura consecintele actiunilor lor. Societatea ar

putea dezvolta o atitudine de tip discriminatoriu in baza unui criteriu genetic, intr-o maniera simliara utilizarii criteriului rasial sau etnic in zilele noastre.

Argumentul 3: Reponsabilitatea morala si sociala este prea mare

Clonarea umana echivaleaza cu un afront adus fiintei supreme, in religiile monoteiste (crestinism, islamism, iudaism etc.). O lege care permite clonarea nu ar putea fi acceptata niciodata la nivel social in multe tari din Europa, de pe continentul american sau din Orientul Mijlociu. Ceea ce pentru multi oameni de stiinta inseamna progres, pentru cetateanul de rand din spatiile mentionate acest lucru poate echivala cu o "joaca de-a Dumnezeu", manifestarea nerecunostintei fata de ceea ce a fost dat fiintei umane. La nivel social, confruntarile dintre partizanii si adversarii clonarii nu ar face decat sa creeze o noua tipologie de discriminari si tensiuni.

Argumente contra

Argumentul 1: Clonarea terapeutica umana ar putea salva numeroase vieti

Cand vorbim despre clonare nu vorbim intotdeauna de clonare in scopuri reproductive. Clonarea de tesuturi sau chiar organe umane poate in multe cazuri sa salveze vieti. In situatia prezenta cazuri critice in care o persoana are nevoie de un transplant de rinichi sau de tesut de cornee raman adesea fara rezolvare perioade indelungate. Permiterea clonarii umane ar putea rezolva o astfel de problema. In plus, compatbilitatea organului sau tesutului creat ar fi perfecta, si s-ar reduce si riscul respingerii transplantului.

Argumentul 2: O alternativa pentru tratarea infertilitatii

Multe cupluri care nu pot avea copii trebuie sa apeleze in prezent la tehnici complexe si costisitoare, unele dintre ele cu o rata relativ scazuta de succes. Clonarea ar putea fi solutia perfecta in acest caz. In egala masura, clonarea ar veni in ajutorul parintilor care au copii cu anumite disabilitati si se tem ca si urmatorul copil sa nu sufere de malformatii.

Argumentul 3: Cercetarea stiintifica ar putea duce la progrese revolutionare

Oameni de stiinta aduc in discutie posibilitatea unor descoepriri ce ar duce la ameliorari considerabile ale efectelor problemelor de inima, ale imbatranirii sau ale unor boli cum ar fi cancerul. Tehnologiile medicale actuale nu au produs pana in prezent rezultate notabile in aceste domenii, iar unele dintre aceste situatii se numara printre cele mai grave probleme de sanatate pe care le au de infruntat societatile de peste tot. Scopul unei astfel intreprinderi ar putea salva un numar extraordinar de mare de vieti.

Iata inca o proba de „luciferism stiintific” contemporan: „spargerea“ structurilor genetice (ADN) pentru a le rearanja tu, om limitat, dar trufas, intr-o noua ordine, contrara lucrarii lui Dumnezeu. Cine sintem noi ca sa hotarim daca e bine ce a facut Dumnezeu!?! Aici intrecem orice masura, dorind sa schimbam ceea ce EL a aranjat cu milioane de ani in urma!

Bibliografie:1) Oana Grancea, Ce este clonarea, Editura Teora, Bucuresti, 1999, p. 15.,49,53

2)Ibidem, p. 7.,20,40,41,54,55,69,148,149,229,231

3)Eseu de bioetica a gestatiei, Editura Anastasia, Bucuresti, 2002, p. 226.

4)Mircea Eliade, Les trois graces, editie îngrijita de Eugen Simion, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1992, p. 130.

5)www.spuc.org.uk

6)www.wikipedia.com

7)www.e-referate.ro

8)www.preferate.ro

9)www.nistea.com