CLIMA CARPAŢILOR

CLIMA CARPAŢILOR

Poz. geografică - emisf. N (450 ÷ 49030I) → partea centr. a zonei de climă temperată

- interf. nuanţelor climatice continentale-oceanice-polare-sudice

CLIMA CARPAŢILOR

Întrepătrunderea acestora se realizează într-un sistem orografic cu mari variaţii de altitudine şi de fragmentare, expunere → individualizarea unei diversităţi de climate

CLIMA CARPAŢILOR - Potenţialul termic T medii anuale • izoterma de 80C – la periferia C Occ, la altitudini de cca. 600 m; această valoare e depăşită în unităţile unde sunt frecvente masele de aer sudice (culoarele unor văi din Banat – Dunăre, Bârzava, Timiş, Mureş; pe rama depres. Beiuş, Oaş, Zarand, Borod) unde ajunge la 9-9,50C, apoi pe culmile jose din SE M. Apuseni sau în N M. Făgăraş-influenţe foehnale (8-90C).

CLIMA CARPAŢILOR - Potenţialul termic T medii anuale • izoterma de 60C – legată în mare măsură de altitudinile cuprinse între 800 m (în NE, la contactul cu Pod. Sucevei, în unele depres. intramont. – Ciuc, Dornelor, estul Maramureşului) şi 1000 m.

CLIMA CARPAŢILOR - Potenţialul termic T medii anuale • izoterma de 00C – delimitează areale insulare la peste 2000 m, limita fiind ceva mai jos în N C.Or. Şi pe versanţii nordici şi mai sus în C.Mer. În general se află în vecinătatea trecerii de la etajul subalpin şi cel alpin.

CLIMA CARPAŢILOR - Potenţialul termic T medii anuale • izoterma de -20C – se circumscrie vf. şi crestelor alpine de la peste 2200 m (Rodnei, Bucegi, Piatra Craiului, Iezer, Făgăraş, Parâng, Lotrului, Retezat, Godeanu).

CLIMA CARPAŢILOR - Potenţialul termic T medii anuale - concluzii • doar 1% din terit. României şi 2% din Carp. Româneşti au valori medii anuale sub 00C • intervalul altimetric (800-2200 m) cu T med. între 0-60C reprezintă peste 60% din Carpati • munţilor joşi, depresiunilor, culoarelor de vale şi versanţilor ce fac racordul cu reg. deluroase limitrofe (cu T med.de 6-80C) le revin 38% din spaţiul montan • lunile ianuarie-februarie sunt cele mai reci •lunile iulie-august sunt cele mai calde • gradientul termic este de cca. 0,40C/100 m iarna şi 0,5-0,60C/100 m vara

CLIMA CARPAŢILOR – Regimul precipitaţiilor Precipitaţiile medii • între 800 mm la contactul cu regiunile limitrofe (600-800 m) şi 1200 mm în etajul alpin • regional şi local sunt diferenţe (÷ 100-250 mm)faţă de valoarea medie corespunzătoare altit.

CLIMA CARPAŢILOR – Regimul precipitaţiilor Precipitaţiile medii •munţii din V şi N ţării (ex. Vlădeasa, Rarău) supuşi direct advecţiei maselor de aer oc. şi respectiv polare primesc mai multe pp, în raport cu cei din SE şi S (Carpaţii de Curb.-ex. Lăcăuţi) • în munţii din interiorul unei grupe montane sunt mai puţine pp decât în cei aflaţi la exterior, pe direcţia de propagare a maselor de aer şi mai multe în raport cu cei de pe spaţiul exterior, frecvent cu caracter descendent

CLIMA CARPAŢILOR – Regimul precipitaţiilor Precipitaţiile medii •pe culmile montane unde, prin poziţie şi valori ridicate ale energiei de relief, advecţia forţată a maselor de aer conduce la procese intense de convecţie orografică (Rarău 906,4 mm, Stâna de Vale 1631,5 mm, Vlădeasa 1151 mm, Lăcăuţi 830 mm), pp sunt mai bogate cu 100-150 mm în raport cu sectoarele unde se produc descendenţe şi deci disiparea norilor - mai ales în arealele depresionare şi culoarele de vale încadrate de munţi înalţi (Braşov 595 mm, Miercurea Ciuc 563 mm, Nehoiu 655 mm, Câmpulung Moldovenesc 695,7 mm).

CLIMA CARPAŢILOR – Regimul precipitaţiilor Ninsorile – 4 situaţii generale •Et. alpin şi subalpin – 250-330 zile/an (mai timpurii în N C.Or.) • Et. mont. cu alt. medii (1000-1800 m) – 200-280 (pe verticală); – 250-280 (N) şi 200-250 (S şi V)

CLIMA CARPAŢILOR – Regimul precipitaţiilor Ninsorile – 4 situaţii generale •Et. mont. periferic (sub 1000 m) – 100-150; cu o probabilitate de înregistrare mai largă în N şi redusă în SV, inclusiv în depresiuni •Et. depres. intramontan - deşi intervalul nu este prea lung (oct.-apr.), stratul de zăpadă, datorită inversiunilor termice, se menţine în jur de 100 de zile

CLIMA CARPAŢILOR – Regimul eolian Frecvenţa maselor de aer

• la nivelul culmilor înalte (mai ales la peste 1700 m) este dominant din V (40-60%) • se adaugă masele de aer din E (C.Or.), din N şi NV (munţii din Bucovina şi Maramureş) şi din S (munţii dintre Defileul Dunării şi Râmna) •la alt. mai mici sunt modificări de direcţie cu caracter regional/local generate de prezenţa culoarelor de vale extinse, a depresiunilor tectonice deschise spre exterior (C.Occ), a paravanelor orografice care produc noi orientări (C.Or faţă de masele estice ce devin nord-estice) sau impun ↑ sau ↓ •în depres. bine încadrate de masive (peste 1500 m) se asociază o pondere mare a stării de calm, ↑ sau ↓ ce generează diferite procese meteo (inversiuni de temperatură-Ciuc, Gheorghieni, Braşov) •în spaţiul alpin calmul atmosferic înregistrează sub 10%

CLIMA CARPAŢILOR – Regimul eolian Vânturile locale

• Crivăţul – afectează iarna culmile E ale C.Or (pătrunde şi pe culoarele văilor principale); provoacă ger şi îngheţ • Nemira – variantă a crivăţului din masivele Berzunţ-Nemira-Breţcu, care se extinde până în Dep.Bv. (prin pasurile Oituz şi Uz); provoacă scăderi bruşte de T şi îngheţ • Foehnul – generat pe versanţii masivelor care domină spaţii depresionare şi colinare extracarpatice unde se produce o ↓ rapidă a maselor de aer; pe culmile de la exteriorul Carpaţilor de Curbură şi C.Or, primăvare pe fondul activizării circulaţiei vestice; pe versanţii nordici ai C.Mer unde se înregistrează descendenţa maselor de aer sudic – Vantul Mare/Mâncătorul de zăpadă • Brizele de munte – mai ales vara; circulaţie locală produsă ziua între vatra depres. sau văilor şi culmile înalte limitrofe şi invers noaptea • Coşava – vânt rece, uscat mai ales în sudul spaţiului montan bănăţean; îndeosebi primăvara când poate genera distrugeri materiale

CLIMA CARPAŢILOR – Topoclimatele montane Topoclimatele alpin şi subalpin (peste 1750 m în N C.Or şi peste 1800-1850 m în rest)

• Topoclimatul alpin – la peste 2000 m (Rodna, Călimani) – 2200 m (C.Mer); 8 luni de iarnă, geruri de durată (min. sub -300C), frecvente cicluri gelivale, pp peste 1200 mm, acumulări de zăpadă în circuri glaciare (persistă pe versanţii N până în iulie-august), vânturi puternice, viscole, troieniri, avalanşe.

• Topoclimatul subalpin – Carpaţii Orientali → nuanţare nordică (Maramureş, Rodnei, Giumalău, Pietrosul Bistriţei, Ceahlău) cu lim. inf. la 1750 m, mai rece şi umedă (interferenţe de mase de aer V,E,N); sudică (crestele din munţii Vrancei, Penteleu, Ciucaş, Baiului, Piatra Mare) cu diferenţe sezoniere legate de succedarea maselor V, NE şi S, însoţite de ascensiuni rapide (pp bogate, cer acoperit mai ales în N şi centru) şi descendenţe spre Subcarpaţii Bz şi Vn (efecte foehnale); vestică (Călimani, Gurghiu, Harghita), pp bogate (circulaţie V).

CLIMA CARPAŢILOR – Topoclimatele montane • Topoclimatul subalpin – Carpaţii Meridionali → limitele ceva mai coborâte pe versanţii N faţă de cei S; mase de aer V (umede şi răcoroase) cu frecvenţă mare + sudice (Ţarcu) ce dau pp, T mai mari, zăpadă bogată. – Munţii Apuseni → creasta principală din V, apoi în Vlădeasa şi Muntele Mare; caracter insular; raportat la circulaţia vestică cu caracter permanent care asigură pp bogate şi regim termic moderat. Topoclimatele din masivele cu altitudine medie (la peste 1000 m) • Carpaţii Orientali – 1. masivele din N Moldovei – circulaţie polară şi E; ierni destul de reci (4-6 luni), sezonul cald este răcoros; pp bogate cu acumulări importante de zăpezi iarna. – 2. munţii din E dintre văile Moldovei şi Trotuş; circulaţie V îmbinată în mod egal cu cea E; raportat la precedentul se observă o mai clară diferenţiere pluvio-termică pe sezoane şi uşoară atenuare a acestor caracteristici. – 3. masivele vulcanice – mai ales circulaţie V şi NV, dar şi ascendenţe orografice, deci umiditate mai mare, regim termic mai moderat.

CLIMA CARPAŢILOR – Topoclimatele montane Topoclimatele din masivele cu altitudine medie (la peste 1000 m) • Carpaţii Orientali – 4. munţii din Carpaţii de Curbură – interferenţe între masele de aer vestice (depăşesc Dep.Bv. urcând versanţii povârniţi pe diferenţe de nivel de 400-800 m şi dezvoltând convecţii orografice şi apoi coborând rapid spre Subcarpaţi spre E şi S), sudice (calde şi majoritar uscate; pătrund pe văi şi impun pp de convecţie termică, nebulozitate şi averse vara) şi estice (geruri iarna, viscole, nebulozitate).

•Carpaţii Meridionali - două topoclimate (nordic şi sudic) la a căror generare contribuie circulaţia V şi S. Însemnate sunt încă două caracteristici regionale: - pretutindeni masivele constituie bariere orografice însemnate ce impun ascendenţe rapide; - culoare de vale şi depresionare majore (Timiş-Cerna, Olt, Rucăr-Bran) ce asigură o circulaţie transversală activă. Acestea conduc la pp foarte bogate şi la o uşoară asimetrie în desfăşurarea limitelor de natură termică.

CLIMA CARPAŢILOR – Topoclimatele montane Topoclimatele din masivele cu altitudine medie (la peste 1000 m) • Carpaţii Occidentali – două topoclimate cu multe elemente comune, dar şi cu caracteristici specifice. La N de Mureş, spaţiul din M. Apuseni de la 900-1000 m în sus este supus regimului maselor de aer oceanice (V şi NV) care, pe de o parte, escaladează versanţi povârniţi, iar pe de alta, se dirijează prin culoare de vale şi depresiuni tectonice. Pe ansamblu, se disting:

-moderaţie termică, pp bogate, fenomene meteorologice de iarnă reduse ca număr. În detaliu sunt deosebiri între masivele din N şi centru, mai ales ca valori ale pp facilitate de procesele de convecţie dinamică şi termică şi munţii din E, S-E, care sunt mai joşi şi unde se produc descendenţe însoţite de disiparea maselor de nori.

CLIMA CARPAŢILOR – Topoclimatele montane Topoclimatele din masivele cu altitudine medie (la peste 1000 m) • Carpaţii Occidentali – M. Banatului şi Poiana Ruscă (se extinde pe culmile de la E de Culoarul Timiş-Cerna, mai ales din munţii Mehedinţi şi Cernei). Circulaţiei de V i se adaugă cea a ciclonilor mediteraneeni. Moderaţie termică (toate valorile medii sunt pentru aceeaşi altitudine cu 1-20C mai ridicate decât în M. Apuseni şi 2-30C în raport cu alte masive din Carpaţi), pp bogate, dar cu diferenţieri însemnate în regimul de manifestare lunară, un nr. mic de zile cu fenomene meteorologice (mai ales de iarnă).

Topoclimatele munţilor joşi (sub 800 m) şi al depres. 1.Depres. din interiorul C.Or. şi Mer.; T ↓, inversiuni termice (sub - 350C), pp mai ↓ faţă de spaţiul limitrof, ceţuri frecvente, îngheţ de durată etc. 2.C.Occ.; culmile şi munţii joşi alternează cu depres. tect. deschise spre câmpie; circulaţie V permanentă + mase mediteraneene (la S de Crişul Alb) şi polare (la N); climat răcoros (fără diferenţieri mari de natură termică) şi umed; fenomenele meteo de iarnă extrem de rare. Se apropie foarte mult de topoclimatul Dl. de Vest.