1

TEXTE SUPORTCITESC CU GHIOZDĂNEL

Literele A și a

UN ARICI PRIETENOS

Ariciul și-a pregătit culcușul pentru iarnă. O pală de vânt îi spulberă însă căsuța. Ce să facă acum? Își adună lucrurile, pune căciula de lână pe cap, fularul la gât și își trage mănușile pe lăbuțe.

― Îi voi cere găzduire bursucului! își spune el și pornește la drum pe cărare. Nu face mulți pași, când iată se întâlnește cu o familie de șoareci de câmp. ― Nu îmi amintesc să fi fost vreodată așa o furtună! spune suspinând

mama șoricioaică. Vântul ne-a spulberat culcușul și copilașii mei îngheață acum. ― Și culcușul meu a fost spulberat, spune ariciul. Merg să cer găzduire la

bursuc. Dar am ceva ce v-ar putea încălzi. Și ariciul își dă jos căciula și le-o dăruiește șoriceilor.

― Îți mulțumim din suflet, ariciule! Ești atât de darnic! Ariciul își ascunde nasul în fular și pornește mai departe. Ajunge la râu. Pe

mal o găsește pe vidră. Își sufla aer cald în lăbuțe, încercând să se încălzească. ― Salutare, vidră! strigă ariciul. Ce faci acolo? ― Vântul acesta mă doboară! Chiar dacă blana mă încălzește, lăbuțele

mi-au înghețat. ― Îți dăruiesc mănușile mele. Ele îți vor ține cald. ― Îți mulțumesc, ariciule! spuse vidra. Sunt minunate! Dar tu încotro te

îndrepți pe așa vreme? ― Adăpostul meu a fost spulberat de vânt și mă duc la bursuc să îl rog să mă

primească la el. Ariciul a pornit mai departe. Cu cât înainta în inima pădurii, cu atât zăpada

era din ce în ce mai mare. Ariciul abia mai găsea cărarea. O căprioară cu puiul ei se adăposteau printre copaci. ― Micuțule arici, de ce nu ești în culcușul tău pe așa o vreme rea? Ariciul le povesti cele întâmplate. În timp ce le spunea ce a pățit, observă că

puiul căprioarei tremură de frig. ― Ia fularul meu! îi spuse ariciul. ― Ești atât de milos! Îți mulțumim! a spus căprioara. Ariciul a pornit mai departe. Bursucul își făcea un ceai de mușețel când a auzit o bătaie ușoară în ușă. A

deschis ușa și l-a găsit pe arici zgribulit, înghețat, cu bobițe de gheață formate pe țepi. L-a așezat lângă foc și i-a dat o cană cu ceai fierbinte și aromat. Ariciul i-a

2

povestit ce a pățit, i-a spus ce prieteni a întâlnit în pădure și cum le-a dat hainele sale. Încălzit de ceai și foc, ariciul a adormit. A stat la bursuc până furtuna s-a potolit. Bursucul s-a oferit să îl conducă înapoi spre casă și să îl ajute să construiască alt adăpost. Dar nu mică le-a fost mirarea, când la culcușul ariciului i-au găsit pe prietenii din pădure. În semn de recunoștință că i-a ajutat cu haine, ei i-au construit un adăpost trainic și confortabil.

― Un culcuș călduros pentru cel mai prietenos arici! au spus ei într-un glas.

MĂGĂRUȘUL MILIMili e un măgăruș. Matei îi dă morcovi și mere. Apoi îl pune la căruță. Vor

căra doi saci cu mălai. Mili nu vrea să meargă. El mănâncă morcovii. Dar nu pornește.

Matei se așază. E obosit. Ia și el un morcov. Mili o ia la fugă. Matei abia se poate ține după el. Ajung acasă. Matei cară

sacii cu mălai în casă la mama mare.

Literele M și m

LA MULȚI ANI, URSULICĂ!Azi e ziua lui Ursulică. Câți ani are? Familia de urși îi cântă La mulți ani.Tortul de ciocolată e gata. Are afine și alune. Pe el sunt șase lumânări. Unde

a dispărut una? Ursulina a luat o lumânare. O are în buzunar. ‒ Trebuie să punem lumânarea pe tort, spune mama. Ursulică are acum

șapte ani. Ursulică își pune o dorință. Apoi suflă în lumânări.

Literele U și u

NUCA NĂZDRĂVANĂVeverița Nina are o casă mare. Vrea să o umple cu nuci. Azi a găsit o nucă. E

o nucă maro. O duce în cămara din scorbură. O pune pe raft.A doua zi, veverița găsește nuca într-un colț. Cum a ajuns acolo? Când să

pună lăbuța pe ea, nuca se desface. Ce se întâmplă?Din nucă iese un păianjen mititel. Își făcuse căsuță acolo. Veverița Nina

râde. A crezut că are o nucă năzdrăvană.

Literele N și n

3

Literele I și i

CEA MAI MARE INIMĂTrei prieteni stăteau de vorbă. Fiecare voia să arate cât de mult îi iubește pe

cei din jur.‒ Inima mea este cea mai mare, pentru că o iubesc foarte mult pe mama!

spuse maimuțica Mimi, cu gândul la brațele protectoare ale mamei.‒ Eu am cea mai mare inimă! adăugă Iepurilă. Îl iubesc atât de mult pe

prietenul meu Aricică! E curajos și de multe ori m-a scăpat de pericole!‒ Ba eu am cea mai mare inimă! se laudă Ursuleț. În inima mea încap și

mama, și tata, și frățiorul meu.Dar Albinuța cea înțeleaptă, care îi ascultase pe cei trei prieteni, îi

întrerupse și le spuse:‒ Inima celui care îi iubește pe toți este cea mai mare! În inima lui încap și

cei dragi din familie, și prietenii, și toți cei pe care îi iubește și pe care îi respectă.

Literele E și e

PRIETENIAEmil e băiatul, Eric e câinele. Ei sunt prieteni. Se joacă împreună în fiecare

anotimp.Primăvara, înfloresc pomii și crește iarba. Vremea se încălzește și Emil îl

dresează pe Eric. El trebuie să-i aducă bățul.Vara, căldura arzătoare a soarelui, zborul fluturașilor și câmpul înflorit

aduc fericirea în inimile tuturor. Veseli, cei doi se joacă cu mingea.─ Prinde mingea, prietene!─ Ham-ham! răspunde cățelul. Și lovește ușor cu botul mingea albastră.Toamna, frunzele cad, zilele sunt mai scurte și vremea se răcește. Eric îl

însoțește pe Emil până la școală.Iarna, alergând prin plăpumica de ninsoare, băiatul și cățelul fac un om de

zăpadă împreună.Oricum ar fi vremea afară, cei doi sunt de nedespărțit.

4

Literele R și r

AȘ VREA SĂ FIUCopiii se gândesc ce meserii li se potrivesc. Maia vrea să fie mecanic. Va repara mașini și motoare. Ene își dorește să

devină macaragiu. Macaraua poate muta obiecte mari și grele. Mimi nu știe dacă să fie medic sau asistentă medicală. Ce diferență este?

Marian visează să devină magician. Va purta o pălărie plină cu iepuri și maimuțe.

Armina știe să cânte. Ea va fi muzician. Cine vrea să fie marinar?

Literele S și s

SCUFIȚA ROȘIEdupă Frații Grimm

A fost odată o fetiţă zglobie și drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei o numiră Scufiţa Roşie.

Într-o zi, mama îi zise:– Scufiţă Roşie, uite un coşuleţ cu o bucată de cozonac şi o sticlă cu vin.

Du-le bunicii, căci e bolnavă şi slăbită. Să nu te abaţi din drum și să nu vorbești cu străinii.

– Aşa am să fac! îi făgădui Scufiţa Roşie şi-şi luă rămas bun la plecare.Bunica locuia în pădure. De cum intră Scufiţa Roşie în codru, numai ce-i ieşi

înainte lupul. Scufiţa Roşie nu ştia ce lighioană rea e lupul şi nu se temu defel când îl văzu.

– Bună ziua, Scufiţă Roşie! îi zise el.– Mulţumesc frumos, lupule.– Încotro aşa de dimineaţă, Scufiţă Roşie?– Ia, până la bunicuţa!– Şi ce duci acolo, în coșuleț?– Cozonac şi vin. Îi duc bunicii pentru că e bolnavă și slăbită. – Da' unde şade bunica ta, Scufiţă Roşie?– Casa ei e sub cei trei stejari, îi răspunse Scufiţa Roşie.Lupul îşi zise în sinea lui: „Fragedă-i fetiţa asta! Ce mai îmbucătură pe

cinste ar fi, zău aşa! Cu mult mai gustoasă decât bunica! Da' e vorba că trebuie să fiu şiret şi să fac în aşa fel lucrurile ca să le mănânc pe amândouă.".

Mai merse lupul o bucată de drum alături de Scufiţa Roşie şi apoi începu să-i spună cu glas mieros:

– Scufiţă Roşie, ai văzut ce flori frumoase sunt pe aici? Ascultă și ce dulce cântă păsărelele! Ai putea să culegi niște flori pentru bunica.

CINE SE ASCUNDE ÎN OU?

E primăvară. Cocoșul Coco se plimbă țanțoș prin ogradă. Găina cea harnică tocmai a făcut ouă. Din ele vor ieși, la vremea potrivită, puișori. Sunt albe și par strălucitoare sub razele călduțe ale soarelui de primăvară.

Dar, stai! Cocoșul Coco a găsit un ou special! E un ou enorm. Îl privește cu mirare. E galben și strălucește și acesta la fel de frumos ca celelalte ouă mici și albe.

„Oare cine se ascunde în ou?” se întreabă Coco . Apoi se uită curios la oul cel enorm.

Cioc! Cioc! Cioc!... se aude din ou un sunet ciudat. Pe coaja oului apar mici fisuri. Cioc! Cioc! Cioc! Oul crapă. Coco e nerăbdător. Inima lui ticăie de emoții.

Coaja oului crapă cu totul. Un cocor iese din ou. E un pui măricel, cu ciocul lung. Are aripile acoperite de puf.

Literele O și o

5

– Încotro aşa de dimineaţă, Scufiţă Roşie?– Ia, până la bunicuţa!– Şi ce duci acolo, în coșuleț?– Cozonac şi vin. Îi duc bunicii pentru că e bolnavă și slăbită. – Da' unde şade bunica ta, Scufiţă Roşie?– Casa ei e sub cei trei stejari, îi răspunse Scufiţa Roşie.Lupul îşi zise în sinea lui: „Fragedă-i fetiţa asta! Ce mai îmbucătură pe

cinste ar fi, zău aşa! Cu mult mai gustoasă decât bunica! Da' e vorba că trebuie să fiu şiret şi să fac în aşa fel lucrurile ca să le mănânc pe amândouă.".

Mai merse lupul o bucată de drum alături de Scufiţa Roşie şi apoi începu să-i spună cu glas mieros:

– Scufiţă Roşie, ai văzut ce flori frumoase sunt pe aici? Ascultă și ce dulce cântă păsărelele! Ai putea să culegi niște flori pentru bunica.

Scufiţa Roşie se uită în jur și îşi spuse în sinea ei: „Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce un buchet de flori proaspete!". Se abătu din drum şi o luă prin pădure ca să culeagă flori.

În acest timp însă, lupul porni spre casa bunicii şi bătu la uşă:– Cine-i acolo?– Eu sunt, Scufiţa Roşie, îţi aduc cozonac şi-o sticlă cu vin. Deschide uşa,

bunicuţo!– Apasă pe clanţă şi intră! răspunse bunica, că eu mă simt slăbită şi nu mă

pot da jos din pat.Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi o

înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufia și se culcă în pat.În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce.

Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căsuța din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete.

– Bună dimineaţa, bunico! strigă Scufița Roșie. Dar nu primi nici un răspuns.Scufiţa Roşie se apropie atunci de pat. Bunicuţa stătea întinsă în pat, cu

scufia trasă peste ochi. Avea o înfăţişare atât de ciudată, încât fetiţa întrebă:– Vai, bunicuţo, da' de ce ai urechi atât de mari?– Ca să te pot auzi mai bine.– Vai, bunicuţo, da' de ce ai ochi atât de mari?– Ca să te pot vedea mai bine.– Vai, bunicuţo, da' de ce ai mâini atât de mari?– Ca să te pot apuca mai bine.– Da', bunicuţo, de ce ai o o gură atât de mare? – Ca să te pot înghiţi mai bineN-apucă să sfârşească ultimul cuvânt, că şi sări jos din pat şi-o înghiţi pe

biata Scufiţa Roşie. Apoi se culcă din nou în pat şi, prinzându-l somnul, adormi şi

6

începu să sforăie de se cutremurau pereţii. Şi se întâmplă ca tocmai atunci să treacă prin faţa casei un vânător. Auzi el horcăiturile şi-şi spuse: „Bre, da' tare mai sforăie bătrâna! Nu cumva i-o fi rău?״. Intră în casă şi, când se apropie de pat, îl văzu pe lup tolănit acolo.

– Ia te uită, nu-mi închipuiam c-o să te găsesc aici, lupule! izbucni vânătorul. De când te caut!

Îşi potrivi puşca şi voi să tragă, dar în clipa aceea îi trecu prin minte: „Dar dacă lupul a înghiţit-o pe bătrână? Poate c-aş putea s-o scap!״. Luă o foarfecă și începu să taie burta lupului adormit. A scos-o afară pe Scufița Roșie și pe bunică. Scufiţa Roşie adună în grabă nişte pietroaie şi toţi trei umplură cu ele burta lupului.

Când se trezi, lupul voi s-o ia la sănătoasa, dar pietroaiele atârnau atât de greu, că dihania se prăbuşi la pământ. Cei trei nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Bunicuţa mâncă puțin cozonac şi bău vinul pe care-l aduse fetiţa şi pe dată se înzdrăveni. Iar Scufiţa Roşie gândi în sinea ei: „Ar fi trebuit să ascult sfaturile mamei!".

7

Literele P și p

CEI TREI PURCELUȘI

Trăiau odată trei purceluşi frați. Semănau atât de tare unul cu celălalt, încât foarte greu îi puteai deosebi. Pe cel mic îl chema Nif-Nif, pe mijlociu Nuf-Nuf și Naf-Naf pe cel mare. Cât a fost vara de lungă, purceluşii s-au jucat. Într-o zi și-au dat seama că a venit toamna.

– E vremea să ne construim o căsuţă! spune într-o zi Naf-Naf.– Mai avem destul timp până la iarnă, spune Nif-Nif. – Când va sosi vremea, am să-mi construiesc singur o căsuţă! se lăudă şi

Nuf-Nuf.– Cum vreţi, le răspunse Naf-Naf. Eu unul n-am de gând să aştept ninsoarea

ca să mă apuc de lucru. Şi plecă.Se făcea tot mai frig, dar Nif-Nif şi Nuf-Nuf tot nu se îndurau să se apuce de

treabă. Într-o dimineaţă, purceluşii văzură că băltoaca cea mare de lângă drum e

acoperită cu o pojghiţă subţire de gheaţă. Atunci s-au apucat de construit. Nif-Nif făcu o căsuţă din paie. Nu prea departe, Nuf-Nuf îşi construise o căsuţă din lemne.

– Hai să vedem dacă Naf-Naf şi-a terminat căsuţa! propuse Nif-Nif și o luară la fugă prin pădure.

Nif-Nif şi Nuf-Nuf îl găsiră pe fratele lor lucrând. Îşi construia o casă din cărămidă cu ferestre şi ușă din lemn gros de stejar.

– Încă nu ai terminat? întrebă mirat Nuf-Nuf. – Nu, vreau să construiesc o căsuță trainică, răspunse Naf-Naf.– Îţi e frică de cineva? întrebă Nif-Nif. – Nu, dar trebuie să mă feresc de lupul cel rău!Cei doi purceluşi leneşi şi gălăgioşi au râs de Naf-Naf, dar acesta nu îi băga

în seamă. Continua să lucreze. Nif-Nif şi Nuf-Nuf plecară să hoinărească prin pădure.

– Hm! De unde vine zarva asta? mârâi lupul cel rău şi flămând. Porni spre locul din care auzea gălăgia celor doi purceluşi.

– Cui i-e frică de lupul cel rău? zise Nif-Nif, care nu văzuse lupi decât în cărţile cu poze.

– Mie nu! Şi ce dacă ne întâlnim cu el? Dacă îl văd am să-l înhaţ de nas! grohăi Nuf-Nuf, care nici el nu mai văzuse un lup viu.

Deodată, de după un copac gros, apăru chiar lupul cel mare şi rău. Ochii îi străluceau ca doi tăciuni încinşi, iar colţii îi erau mari. Văzându-l, Nif-Nif şi Nuf-Nuf se făcură albi ca varul şi o rupseră la fugă, ridicând în urma lor norişori de praf. Nif-Nif ajunse la căsuţa lui din paie. Intră şi se închise înăuntru. Nuf-Nuf se închise în căsuța lui de lemne.

– Deschide uşa! urlă lupul, care ajunse la căsuța primului purceluș. Dacă nu, am să suflu din toate puterile, iar casa ta se va preface în mici fărâme!

8

Nif-Nif era prea speriat ca să mai spună ceva. Lupul trase adânc aer în piept şi suflă de trei ori: „Fffuuuuu!”. A treia oară casa lui Nif-Nif zbură în toate direcţiile, spulberată parcă de un uragan.

Lupul era cât pe ce să-l înhaţe, dar Nif-Nif o rupse la fugă. Ajunse la casa lui Nuf-Nuf. Cei doi fraţi de-abia apucară să închidă uşa în urma lor, când auziră din nou glasul lupului:

– Am să vă mănânc pe amândoi! spuse lupul. Şi se porni din nou să sufle. Casa din lemne a lui Nuf-Nuf însă era mai

rezistentă. După două reprize de suflat se aplecă uşor. Dar lupul cel mare şi rău nu se lăsă aşa, cu una cu două, ci suflă de patru ori la rând. Când suflă şi a cincea oară, casa se prăvăli.

Purceluşii o rupseră din nou la fugă înspăimântaţi spre casa fratelui lor mai mare. Când ajunseră acolo, Naf-Naf le dădu drumul înăuntru şi trase zăvorul după ei.

Nu trecu mult şi se auzi o bubuitură în uşă:– Cine-i acolo? întrebă, calm, Naf-Naf.– Deschide uşa! răcni cât putu de tare lupul cel mare şi rău.– Nici nu mă gândesc! răspunse Naf-Naf.– Bine! Atunci am să vă mănânc pe toţi trei! urlă lupul.Lupul trase adânc aer în piept şi începu să sufle. Dar oricât sufla, nici cea

mai mică piatră nu se mişca din loc. Căsuţa lui Naf-Naf era de neclintit.Lupul era cât pe ce să plece. Ridicându-şi capul, zări însă hornul de pe

acoperiş.– Iată pe unde voi putea intra în casă! se bucură în sinea lui lupul.Se căţără pe acoperiş și coborî pe horn. Naf-Naf auzi zgomotele din horn. Cum avea pe foc un cazan cu apă

clocotită, ridică repede capacul. Nu trecu mult timp şi lupul căzu direct în cazan. Cu un urlet sălbatic, lupul cel mare, rău şi opărit pe deasupra, zbură prin horn, se rostogoli pe acoperiş, căzu pe pământ şi se pierdu în pădure.

Purceluşii răsuflară liniştiţi! De atunci, cei trei fraţi au trăit împreună, în bună înţelegere, în căsuța de cărămidă.

9

Literele V și v

ALANDALA

În căsuța lui Alandala toate sunt de-a-ndoaselea. Cum, nu știți cine este Alandala? Este puștiul care locuiește exact lângă casa mea. Da! Exact lângă casa mea! Nu că aș fi prea încântat! Nu, nu! Sunt chiar trist să am un vecin ca el. Dacă intri în curtea lui, te împiedici la tot pasul ba de o găletuță, ba de o stropitoare, ba de o lopățică, ba de te miri ce, lăsate toate acolo la voia întâmplării. Pe biroul lui zac, aruncate nemilos, o grămadă de lucruri: o jucărie ruptă, un caiet deschis, o coajă de banană sau chiar peria de curățat pantofii. Nimeni nu-i ca el, nu-i așa? Ce să fac, copii? Cum l-aș putea ajuta? Dați-mi și voi o mână de ajutor!

Literele Ș și șPRIETENUL DIN UMBRĂ

– Nu te teme! îi spune Prietenul din Umbră lui Aricică. Noaptea e doar o altă față a zilei. În noapte, lucrurile sunt la fel ca ziua, doar că nu le vedem.

Aricică își face curaj și merge în bucătărie pentru a bea un pahar cu apă. Da, are dreptate Prietenul din Umbră, noaptea lucrurile sunt la fel ca ziua. Întors în cameră, adoarme liniștit în pătucul lui.

Deși e cam fricos, micul țepos învață zi de zi să aibă curaj. Uite, chiar ieri, Șerposul l-a întâlnit pe cărare, în timp ce el se întorcea de la școală. Dar Aricică a auzit glasul Prietenului din Umbră, care îl încuraja: „Nu te teme, Aricică!”. Iar ariciul a uitat într-o clipită de frică și s-a făcut un ghem de ace. Să fi văzut cum a luat-o la goană Șerposul!

Așa că, dragi copii, învățați de la Aricică: orice emoție poate fi controloată!... Ascultați-l pe Prietenul din Umbră! E doar gândul vostru bun!

10

Literele Ș și ș

ȘOARECELE DE LA ORAȘ ȘI ȘOARECELE DE LA ȚARĂdupă Lev Tolstoi

Un şoarece încrezut de la oraş a venit în vizită la un şoarece de la ţară. Acesta locuia pe câmp. Amabil, el şi-a servit musafirul cu ce adunase: boabe de grâu, mazăre dulce, roşii, vişine şi caş proaspăt. Şoarecele de la oraș a ronţăit ce a ronţăit din ele şi a spus nemulţumit:

‒ Ce miroase aşa? Nu este de mirare că eşti aşa slab pentru că trăieşti în sărăcie. Să vii pe la mine, ca să vezi cum trăiesc eu.

Şoarecele de câmp i-a făcut la rândul lui o vizită. Ajuns la oraş, el a rămas mirat de clădirile înalte şi de aglomeraţia de acolo. La casa şoarecelui de la oraş, au aşteptat amândoi până ce a căzut noaptea. Oamenii au cinat şi s-au dus la culcare. Apoi, au ieşit din gaură şi s-au urcat pe masa din sufragerie. Şoarecele de câmp nu a văzut de când se ştia pe lume atâtea bunătăţi: brioşe cu ciocolată, căpşuni aromate, caşcaval, pâine cu seminţe, şuncă, pizza cu de toate. Nu se putea hotărî de care să se apuce mai întâi. El a spus:

‒ Ai dreptate! Traiul nostru este sărăcăcios. Am să vin să locuiesc la oraş. Abia a terminat de rostit aceste cuvinte, că masa s-a cutremurat şi un om a

dat buzna în cameră, gata să prindă şoarecii. Cei doi abia au reușit să se facă nevăzuţi în gaura din perete.

‒ O, nu! a spus după asta şoarecele de câmp. Tot mai bun este traiul meu. Deşi nu am bucate alese, dar nici spaime şi frici dintr-astea nu cunosc. Mă întorc eu acasă.

PUIȘORII

E o zi însorită. Din copacul înalt de la marginea grădinii se aud ciripituri: cip! cip! cirip! Pe o creangă, ascuns între frunze, e un cuib. E făcut din crenguțe și iarbă uscată. Înăuntru e căptușit cu puf. De acolo vin ciripiturile. Oare câți puișori sunt? Unde e mama lor?

Se aude un fâlfâit de aripi. A venit pasărea mamă. Puii deschid ciocurile flămânde. Pasărea le împarte bobițe și viermișori.

După masă e vremea pentru lecții. Puiul cel mic învață să zboare. El e foarte curajos. Puiul cel mare a învățat zborul săptămâna trecută. Acum zboară singur să bea apă. E însetat.

Pasărea mamă e mândră de puișorii ei.

11

Literele G și g

GĂINUȘA ROȘIEGăinușa roșie a găsit niște boabe de grâu. S-a gândit că dacă le va seamăna,

va putea face pâine. ‒ Cine mă ajută să semăn grâul? a întrebat ea. ‒ Eu nu, a spus pisica. ‒ Eu nu, a spus cățelul.‒ Eu nu, a spus rața. ‒ Atunci voi semăna eu grâul, a spus găinușa și așa a făcut. După ce grâul a crescut și s-a copt, găinușa s-a gândit să îl culeagă. ‒ Cine mă ajută să culeg grâul? a întrebat ea. ‒ Eu nu, a spus pisica. ‒ Eu nu, a spus cățelul.‒ Eu nu, a spus rața. ‒ Atunci îl voi culege eu, a spus găinușa și așa a făcut. După ce a cules grâul și l-a pus în saci, gâinușa s-a gândit că trebuie dus la

moară. ‒ Cine mă ajută să duc grâul la moară? a întrebat ea. ‒ Eu nu, a spus pisica. ‒ Eu nu, a spus cățelul.‒ Eu nu, a spus rața. ‒ Atunci voi duce eu grâul la moară, a spus găinușa și așa a făcut. Găinușa a dus grâul la moară. Acum trebuia să îl aducă acasă. ‒ Cine mă ajută să duc grâul acasă? a întrebat ea. ‒ Eu nu, a spus pisica. ‒ Eu nu, a spus cățelul.‒ Eu nu, a spus rața. ‒ Atunci voi duce eu grâul acasă, a spus găinușa și așa a făcut. După ce a dus grâul acasă, găinușa s-a gândit să facă pâine. ‒ Cine mă ajută să fac pâine? a întrebat ea. ‒ Eu nu, a spus pisica. ‒ Eu nu, a spus cățelul.‒ Eu nu, a spus rața. ‒ Atunci voi face eu pâine, a spus găinușa și așa a făcut. Găinușa a făcut pâine. Mirosea atât de bine a pâine caldă! ‒ Cine vrea pâine caldă? a întrebat ea. ‒ Eu, a spus pisica. ‒ Eu, a spus cățelul.‒ Eu, a spus rața. ‒ Atunci veniți să mâncăm pâine, a spus găinușa. Și au mâncat cu toții pâine caldă.

12

Literele H și h

GRĂDINA TĂINUITĂEra odată, în Țara Cuvintelor Frumoase și a Gândurilor Bune, o grădină

minunată, cu mii de flori multicolore, cu numeroși copaci umbroși și multă-multă verdeață... Era o grădină tainică, ascunsă privirilor, pentru că nimeni nu reușise să intre acolo și doar miresmele îmbietoare ale florilor răzbăteau prin zidurile groase și înalte ce o străjuiau. Pesemne, numai razele bunului Soare reușeau să pătrundă în grădină, pentru a mângâia blând petalele florilor. Câți nu încercaseră să intre în grădina tăinuită! Furnicile s-au străduit să intre prin firicelele de nisip, dar nu găseau nici cea mai mică portiță. Cârtițele s-au gândit să sape galerii cât mai adânci, dar temelia de piatră a zidurilor își croia mai adânc drumul în străfundurile pământului. Până și vântul a încercat să doboare cu suflarea lui puternică zidurile de piatră, dar fără folos!

Doar o albină mică a găsit cu chip să înfăptuiască minunea. Atrasă de mirosul parfumat al florilor, albina a rostit blând:

‒ Te rog frumos să te arăți, grădină tăinuită!Și dintr-odată, porțile nevăzute ale grădinii s-au desferecat și grădina s-a

arătat în toată splendoarea ei. Florile și-au plecat căpșorul, spunând:‒ Cu plăcere, albinuță dragă!

Literele J și j

JAGUARUL FĂRĂ PETEA fost odată un pui de jaguar, care trăia într-o pădure tropicală, alături de

mama sa. Era un pui frumos, cum nu avea pereche. Cu toate astea, puiul de jaguar se simțea foarte singur. Nu avea niciun prieten. Blănița lui nu avea pete și din această pricină, niciun animal din pădure nu voia să se joace cu el. Când se apropia de ceilalți pui de jaguar, aceștia se uitau la el ca la o arătare ciudată:

‒ Priviți, a venit jaguarul fără pete! și cu toții se îndepărtau de el, lăsându-l singur.

Și puiul de jaguar se întorcea acasă trist, gândindu-se că niciodată nu va avea un prieten.

‒ Nu te îngrijora! îl încuraja și îl mângâia adesea mama jaguar. Într-o zi vei găsi un prieten care va vedea cât de special ești.

Și așa s-a și întâmplat. Plimbându-se prin pădure, o maimuțică jucăușă l-a văzut.

‒ Ia te uită, un jaguar fără pete! Ce minunăție! Ce frumos ești! Vrei să ne jucăm? l-a întrebat maimuțica. Și jaguarul a acceptat cu mare bucurie!

Din acea zi, cei doi au devenit prieteni nedespărțiți. La început, ceilalți pui de jaguar se mirau de prietenia celor doi, dar, treptat, au descoperit cât de special era jaguarul fără pete și au devenit la rândul lor prietenii lui.

13

Literele X și x

ALEX, ELFUL EXPERTAlex este un elf care se pricepe la toate. Dimineaţa le explică elfişorilor de

ce cerul nu cade pe pământ. La ora zece fix, intră în laboratorul său şi experimentează cum să lungească axa numerelor până la infinit. La amiază ia un taxi şi merge la restaurantul prietenului său, Paxi. Acolo mănâncă exact acelaşi fel de mâncare în fiecare zi: supă mexicană.

‒ Excelent! spune de fiecare dată. La ora două, este în grădină. Extrage polenul din florile de Nu-mă-uita din

care prepară un medicament pentru memorie. Apoi, exersează o oră la saxofon. După-amiază pictează un mic tablou pe care îl expune la galerie. Nu uită nici să facă sport. În fiecare seară, întră în ring şi boxează timp de o jumătate de oră.

La câte face, nu este de mirare că i se spune EXPERTUL!