Problemele filosofice ale informaticii. Informatizarea şi intelectualizarea societăţii.1. Conţinutul şi esenţa ciberneticii ca disciplină general-ştiinţifică.2. Premisele apariţiei informaticii, obiectul de studui al ei şi coraportul acesteia cu cibernetica.3. Informatica socială: esenţa şi conţinutul. Societatea informaţională.4. Problema “trombozei” informaţionale, informatizarea şi intelectualizarea societăţii.5. Etapele de bază şi direcţiile informatizării activităţii medicale.6. Clasificarea sistemelor informaţionale în activitatea medicală şi căile compiuterizării sferei

medicale.7. Problemele şi perspectivele informatizării medicinii şi ocrotirii sănătăţii în RM.

1.Cibernetica apare în prima jumătate a secolului nostru şi este produsul nemijlocit al

progresului tehnico-ştiinţific, una din cele mai mari realizări ale ştiinţei contemporane. Întemeietorul ei se consideră N.Wiener, care definea această disciplină drept o ştiinţă despre dirijare şi conexiuni în organismele vii şi maşini. Savanţii sovietici B.Biriucov, N.Moiseev, A. Colmogorov dezvoltă mai departe această ştiinţă, subliniind diferite aspecte – cibernetica este ştiinţa generală despre dirijarea în diverse domenii ale activităşii omeneşti, ale lumii vii şi ale tehnicii; cibernetica este ştiinţa despre legile generale ale transformării informaţiei în sistemele complexe de dirijare. Cu alte cuvinte cibernetica este o teorie a sistemelor complexe, autoorganizatorice.

Cibernetica a apărut ca un produs şi un mod de soluţionare a anumitor contradicţii în dezvoltarea societăţii. Din mulţimea de premise putem evidenţia premisele ştiinţifice (necesitatea în integrarea cunoştinţelor), tehnice (necesitatea în mecanizarea proceselor informaţionale), de producere (modificările în modul de producere tehnologic) şi logico-matematice (formarea noilor discipline matematice – teoria jocurilor şi operaţiilor, teoria informaşiei, programarea lineară ş.a.).

Cibernetica poate fi reprezentată ca o orientare ştiinţifică integrală, care poartă un caracter general-ştiinţific regional. Ea se bazează pe interacţiunea a trei grupe de ştiinţe—sociale, naturaliste şi tehnice. În afară de aceasta cibernetica foloseşte aşa noţiuni general-ştiinţifice ca sistem, structură, informaţie, funcţie, model, algoritm, probabilitate ş.a.

Ca orice ştiinnţă cibernetica are principiile sale. Unul din cele mai de vază principii este principiul conexiunii informaţionale. Conexiunea informaţională este foarte importantă pentru păstrarea integrităţii sistemelor cibernetice şi poate fi considerată hotărîtoare pentru ele. Alt principiu de existenţă şi funcţionare a sistemelor de autodirijare este principiul de reflectare activă strîns legat de principiul legăturii inverse. Principiile menţionate mai sus sunt indisolubile de principiul certitudinii. Funcţionarea sistemelor cibernetice nu-i altceva decît procesul de asigurare a integrităţii şi certitudinii lor. Stările interioare ale sistemelor examinate sunt funcţional invariante în sensul orientării lor spre atingerea unui anumit scop necesar pentru supravieţuirea sistemelor. O astfel de invariantă funcţională este rezultatul procesului consideranţei şi realizării scopului. Printre celelalte principii ale ciberneticii e logic să fie evidenţiat principiul ierarhic (subordonării), diversităţii necesare, completării exterioare şi adaptării. În acelaşi timp accentuăm că nici unul din principiile enumerate nu poate fi realizat izolat de altele. Ele formează un sistem unic, deschis pentru alte legităţi necunoscute încă nouă.

2.A doua jumătate a sec.XX se caracterizează printr-o formare intensivă a noilor orientări

de cercetare şi chiar a noilor domenii de cunoaştere. Pe primul plan se va plasa mai întîi cibernetica, mai apoi cosmonautica, semiotica, sistemotehnica, ergonomica, scientologia, teoria dirijării ş.a. Un loc deosebit între aceste ramuri ale ştiinţei îl ocupă teoria informaţiei ştiinţifice. Noua ei denumire “informatica” a fost întrodusă în literatură la începutul anilor 60 de F.Temnicov, pe atunci această noţiune se folosea deja în limba franceză.

Informatica în aspectul ei netradiţional nou este o operă a celei de-a doua revoluţii electronice, care s-a început la mijlocul anilor 70 şi a cărei bază materială a devenit tehnica microprocesoarelor. Apariţia informaticii a fost determinată de necesităţile practicii sociale, computerizării economiei naţionale:

Computerizarea uneltelor de muncă, montarea instalaţiilor automate de prelucrare a informaţiei în sistemele mecanice (mecanotronica).

Computerizarea tehnologiilor de producere pe calea creării şi montării în complexele tehnologice ale instalaţiilor şi sistemelor dirijării automate (tehnotronica).

Computerizarea proceselor social-comunicative, formarea tehnologiilor informaţionale pe calea automatizării multiplelor domenii ale activităţii sociale ca planificarea şi dirijarea, cercetările ştiinţifice, proiectarea, medicina, criminalistica, instruirea, protecţia mediului, activitatea bancară, comerţul ş.a.(informatica).

Aşadar, apariţia informaticii ca ştiinţă este rezultatul creării şi aplicării în masă în practica socială a tehnicii electronice de calcul, computerelor personale, noilor mijloace ale legăturii informaţionale şi tehnologiilor informaţionale. Informatica este ştiinţa despre prelucrarea informaţiei cu ajutorul computerului, este ştiinţa care studiază interacţiunea cu mediul social al MEC şi sistemelor computerizate. Obiectul informaticii este tehnologiile informaţionale, mediul informaţional şi resursa informaţională. Tehnologiile informaţionale formează mijloacele automatizate de elaborare, păstrare, transmitere şi utilizare a socioinformaşiei sub aspect de cunoştinţe. Mediul informaţional este acea latură a sferei informaţionale a sociumului în întregime sau subsistemul lui care e legată nemijlocit cu tehnologiile informaţionale, formînd prin asta o integritate determinată. Mediul informaţional este un mijloc de comunicare între oameni. Resursa informaţională este informaţia preţiută ca marfă. Ea are următoarele trăsături:

A produs cele mai profunde schimbări în viaţa actuală a civilizaţiei, a asociat lumea într-un sistem unic informaţional.

Spre deosebire de resursele materiale la utilizare nu se micşorează, ci dimpotrivă se măreşte.

În comun cu resursele materiale este o forţă motrice a dezvoltării sociale. Devine o forţă de producţie nemijlocită. În unire cu omul formează un sistem intelectual creator.

Cibernetica şi informatica au ceva comun – obiectul lor este realitatea informaţională (totalitatea formelor, felurilor şi manifestărilor informaţiei, sistemelor şi proceselor ei). Însă cibernetica ţine de soluţionarea problemelor de dirijare, folosind noţiunea conexiunii directe şi inverse. Cibernetica studiază legile dirijării în sistemele biologice, tehnice şi sociale. Informatica studiază nu pur şi simplu informaţia, ci unitatea mijloacelor informaţionale, lingvistice, tehnice şi de program-algoritmice, adică ceea ce alcătuieşte baza tehnologiilor informaţionale, ea studiază trăsăturile fundamentale, structura şi funcţiile sistemelor informaţionale automatizate.

Sistemele informaţionale automatizate constituie mijlocul comunicaţiilor, schimbului de date şi informaţii şi joacă rolul de mijloc de păstrare a resurselor informaţionale. Procesele informaţionale de acumulare în societate duc la formarea memoriei sociale, cele de comunicare favorizează construirea sistemelor comunicărilor sociale, folosirea posibilităţilor lor în sporirea progresului.

Informatica este studierea legităţilor de creare, transformare, transmitere, păstrare şi utilizare a informaţiei de toate felurile cu ajutorul computerelor şi sistemelor computerizate. Pe de o parte, informatica este o ramură deosebită a economiei naţionale, totalitatea tehnicii şi a tehnologiei automatizate informaţionale (resursele informaţionale), pe de altă parte – un domeniu de cunoştinţe, disciplină general-stiinţifică, teoria activităţii informaţional-ştiinţifice, ştiinţă care se ocupă cu studierea informaţiei, însuşirilor ei, criteriilor şi structurilor în sociocomunicările imformaţionale naturale şi artificiale. Informatica ca disciplină general-ştiinţifică şi ramură a econiomiei s-a dovedit a fi una din cele mai importante forme de intensificare nu numai a producerii materiale, dar şi a activităţii ştiinţifice, conştiinţei sociale, a sferei spirituale a societăţii în intregime.

3.În ultimul timp în ştiinţă se instaurează o nouă noţiune – informatica socială care uneşte în

mod organic într-un tot întreg universalitatea informaticii şi particularităţile sociumului. Informatica socială este disciplina care studiază legităţile şi tendinţele de interacţiune a societăţii şi informaticii, adică a proceselor de informatizare a societăţii şi socializare a informaticii. În faţa informaticii sociale stau trei sarcini strîns legate între ele:

cercetarea consecinţelor sociale ale informatizării, studierea condiţiilor şi premizelor sociale ale informatizării, evidenţierea şi cerecetarea proceselor şi tendinţelor sistemelor socioinformaţionale

om-computer. Informatica şi sistemul socioinformaţiei dialectic interacţionează, funcţionează împreună şi n-are sens de a absolutiza atît informatica, cît şi sistemul socioinformaţiei. Informatica socială se ocupă cu problemele teoriei şi practicii informaţiei sociale.

Noţiunile principale ale informaticii sociale sunt memoria socială şi intelectul social. Memoria socială nu este suma mecanică a cunoştinţelor păstrate în societate. Memoria socială poate fi caracterizată drept o informaţie acumulată pe parcursul dezvoltării social-istorice, stabilită în rezultatul activităţii practice şi de cunoaştere, transmisă din generaţie în generaţie cu ajutorul mijloacelor social-culturale şi care constituie baza cunoaşterii individuale şi sociale la fiecare etapă concretă a dezvoltării istorice. În memoria socială putem evidenţia trei grupe ale purtătorilor ei: uneltele de producţie şi rezultatele materializate ale muncii, de cele mai multe ori figurînd ca cultura materială; relaţiile sociale obiective, bazate în ultima instanţă pe relaţiile de producţie; limbajul în sensul larg al cuvîntului.

Intelectul social constituie capacitatea societăţii (sau a unui ori altui subsistem al ei) de a înţelege şi utiliza în mod constructiv cunoştinţele pe care le are la dispoziţia sa pentru reducerea entropiei remanente şi suplimentare. Intelectul social este o formă stabilă a activităţii gînditoare în comun a oamenilor. Intelectul social nu reprezintă suma intelectelor individuale, ci sistemul al cărui nivel de restituire se determină nu atît de capacităţile oamenilor ce întră în el, cît de relaţiile de comunicare (formale şi neformale) dintre ei. Intelectul social constituie un sistem deschis ce are următoarele caracteristici: structura de reţea, memoria socială, mijloace dezvoltate ale informaţiei şi comunicării în masă, stratul intelectual al oamenilor de creaţie ce generează idei, resursa informaţională drept bază a progresului social. În totalitatea lor elementele indicate formează mediul intelectual şi informaţional.

Sistemul unic al informaţiei sociale are menirea de a asigura cu informaţie nu numai producţia, dar şi societatea în întregime, deasemenea procesele ecologice, social-politice, spirituale ş.a. Informatica socială este o pîrghie din cele mai principale ale creării şi formării sistemului adecvat al socioinformaţiei în anumite condiţii sociale. Luînd în consideraţie specificul unor genuri aparte ale informaţiei sociale e raţional a crea şapte sisteme ale informaţiei sociale pe scară statală generală: economic, tehnico-ştiinţific, politic, etic, familial de trai, cu privire la mediul înconjurător şi utilizarea naturii, cu privire la medicină şi ocrotirea sănătăţii.

Societatea informaţională este un stadiu netradiţional al progresului social apărut în mod obiectiv în mersul progresului istoric. În comparaţie cu societatea industrială ea presupune un nivel înalt cu mult mai calitativ de dezvoltare a forţelor de producţie pe contul aplicării formelor şi metodelor intensive de lucru, tehnologiilor neordinare. Baza dinamicii sociale a societăţii informaţionale o alcătuiesc nu resursele materiale tradiţionale (structurile rudimentare), ci posibilităţile informaţionale (intelectuale), adică structurile şi mecanismele subtile ale sociumului: cunoştinţele, ştiinţa, factorii organizatorici a capacităţilor oamenilor, iniţiativa lor de creaţie, tradiţiile. Cu alte cuvinte instaurarea societăţii informaţionale este legată de formarea structurilor şi mecanismelor intelectului social, al cărui esenţă se determină de legăturile informaţionale. Societatea informaţională este societatea în care: informaţia şi resursele informaţionale prezintă cel mai mare capital,

prioritatea informaţiei în comparaţie cu alte resurse, se garantează accesul liber la informaţie a fiecăruia, se garantează securitatea informaţională, baza dezvoltării economice şi sociale sunt tehnologiile informaţionale (scientofage), se asigură securitatea ecologică, se rezolvă problema “trombozei” informaţionale, se realizează unitatea globală a întregii civilizaţii pe baza informaţională, maximal se realizează principiile şi idealurile umanistice.

Pe baza societăţii informaţionale apare societatea ecologică. Ea este o etapă în procesul social-istoric de dezvoltare a omenirii, concepţie filosofico-sociologică care reesă din divizarea istoriei în etape ori stadii bazate pe anumite tehnologii (agrară, industrială, informaţională). Pentru societatea ecologică, ca şi pentru societatea informaţională este caracteristic utilizarea largă a computerilor, inclusiv şi personale, în toate sferele sociale, mijloacelor contemporane de telecomunicaţii, crearea produselor şi serviciilor informaţionale, băncilor de informaţii şi accesul liber la ele. Societatea informaţional-ecologică este aşa societate care dirijază cu resursele informaţionale ce determină dezvoltarea socială. Baza principală a dezvoltării social-economice este industria scientofagă şi tehnologiile informaţionale. Informaţia este domeniul prioritar în comparaţie cu alte resurse, producerea şi utilizarea informaţiei în dimensiuni globale este caracteristica specifică a ei. Revoluţia computerială şi informatizarea societăţii duce la schimbarea atitudinii faţă de natură. Aceasta este o societate în care se preîntîmpină catastrofa ecologică şi efectiv se rezolvă problemele ecologice. Societatea informaţiona-ecologică este o treaptă în dezvoltarea noosferei în care există o cultură şi conştiinţă ecologică înalt dezvoltată, unde pe primul plan se găsesc necesităţile şi valorile ecologice.

Evoluţia civilizaţiei a determinat apariţia, apoi şi dezvoltarea ulterioară a unui nou fenomen - a fenomenului lumii subtil-vibratile sociale. În studierea lor e logic a evidenţia trei tipuri de structuri şi corespunzător trei tipuri de mecanisme: iniţiale (structurile străvechi de la care porneşte evoluţia sistemelor), obţinute (apărute pe parcursul evoluţiei sistemelor). Aceste două genuri de structuri şi mecanisme se pot numi de bază. Ele se observă cu “ochiul liber” şi se deosebesc chiar la diferenţierea “rudimentată“ a obiectelor. De asupra acestor fenomene se plasează structurile şi mecanismele subtil-vibratile, adică structurile cele mai superioare care sunt foarte sensibile faţă de progres şi pe care revoluţia informaţional-tehnologică contemporană le-a lansat pe primul plan, le oferă rolul cheie în evoluţia ulterioară a sistemelor sociale.

Lumea subtil-vibratilă socială include în sine mecanismele şi structurile politice, economice, juridice, intelectuale, psihologice, de moralitate, spirituale care asigură protecţia socială şi inviolabilitatea persoanei, condiţiile pentru autodeterminarea ei şi acţiunea efectivă asupra progresului social. Acestea sunt în primul rînd structurile şi mecanismele proprietăţii şi pieţii intelectuale (informaţionale); structurile şi mecanismele opiniei publice şi publicităţii; structurile care formează elita intelectuală a societăţii şi mediul de activitate vitală a ei; structurile şi mecanismele conştiinţei de masă, ale bunului simţ, potenţialului de creaţie al naţiunii; structurile şi mecanismele religiei şi moralităţii, eticii, simbolicii de stat, memoriei sociale şi tradiţiilor, structurile psihologiei sociale etc.

Care sunt particularităţile fenomenelor subtul-vibratile?Revoluţia informaţional-tehnologică schimbă radical factorii, condiţiile şi scopurile

progresului social. Resursa de bază a omenirii o constituie acum informaţia, iar mijlocul decisiv în procesul de coexistenţă şi dezvoltare îi aparţine intelectului social. Nucleul tehnologiei de reînnoire devine ingineria cunoştinţelor (tehnologiile informaţionale). Moştenirea socială, selecţia intelectuală, transformarea cunoştinţelor în forţă motrică, reducerea entropiei sociale - acestea-s pîrgiile care formează actualmente axa istorică a progresului social.

Structurile şi mecanismele sibtile sunt legate de obiectele nemateriale (intelectuale, spirituale, morale) şi prin aceasta se manifestă “fineţea” lor principală. Fenomenele nominalizate în organismul social constituie structurile vibratile. Instituţiile opiniei publice (presa, radioul, televiziunea), religiile, curentele politice şi diverse asociaţii, astfel de pături specifice ale

populaţiei cum ar fi studenţimea, savanţii, scriitorii, pictorii, compozitorii primii se includ în mişcare, încep tot mai puternic “a vibra” în prezenţa fenomenelor anomale în socium, tentativelor antisociale etc. În aşa mod structurile remarcate ca şi cum trezesc din somnolenţe toată societatea.Aşadar, cele mai importante particularităţi ale structurilor subtil-sociale le constituie esenţa lor spirituală, intelectuală, mai bine spus conţinutul, tendinţa acestora de a menţine şi dezvolta potenţialul intelectual al societăţii, bazele morale ale vieţii. Intelectul, ca element primordial creativ al progresului, repreznită un apanaj nu numai al individului izolat, dar şi al oricărul socium, fie că e societatea în întregime sau o componentă a acesteia (naţiunea, partidul, întreprinderea etc.).

4.Printre sursele dezvoltării durabile (resursele materiale – petrol, gaz, oţel) un loc

important aparţine informaţiei. Nu ne putem imagina o societate contemporană fără producerea, prelucrarea, transmiterea şi utilizarea masivelor colosale ale celor mai variate informaţii. Viaţa omului decurge parcă în trei cîmpuri – energetic, gravitaţional şi informaţional. Savantul spaniol E.Curras afirmă, că omul în dezvoltarea sa a avut şi va avea nevoie de informaţie după cum are nevoie de apă, aer, sau foc… informaţia este cel de-al patrulea element vital.

Informaţia este o noţiune general-ştiinţifică (între ştiinţă şi filosofie). Informaţia reprezintă o latură invariantă a reflectării, este o diversitate reflectată, o reproducere a diversităţii unui obiect în alt obiect în rezultatul interacţiunii acestora. Dacă orice informaţie este reflectare, atunci nu orice reflectare este informaţie. Informaţia este forma superioară de reflectare, este o reflectare cifrată, codificată, transmisă. Informaţia şi reflectarea sunt atribute ale materiei. Deosebim patru tipuri de informaţie (după formele de reflectare) – elementară (în natura anorganică), biologică (în natura vie), socială (în societate) şi computerizată (în MEC şi alte instalaţii computerizate).Informatizarea este implementarea ştiinţei informaticii în toate sferele societăţii, este un proces social global de producere şi utilizare tot mai profundă de către societate a informaţiei drept sursă de dezvoltare durabilă. Informatizarea are scopul amplificarea intelectului social şi în baza acestui fapt a restructurării umanistice a societăţii, crearea societăţii informaţionale. Informatizarea este o tendinţă stabilă a dezvoltării sociale, este o interacţiune permanentă a societăţii şi informaticii, care presupune două direcţii – de la informatică spre socium (informatizarea societăţii) şi de la socium spre informatică (umanizarea, socializarea informaticii). Cu dezvoltarea informatizării tot mai mult şi mai mult se implementează şi utilizează în toate sferele sociumului tehnologii ştiinţifice, informaţionale. Creşte numărul de oameni ocupaţi în sfera producerii informaţiei şi serviciilor informaţionale. Nu trebuie uitat faptul că purtătorul de bază al cunoştinţelor în societate este intelectualitatea. În toată lumea actualmente se înregistrează o creştere rapidă (impetuoasă) a intelectualităţii, iar în ţările cele mai dezvoltate, cum este Japonia, această “pătură“ a depăşit după număr clasă muncitoare şi ţărănimea luate împreună.

Intelectualizarea şi este creşterea ponderii muncii intelectuale în toate sferele producţiei sociale, în activitatea spirituală a personalităţii, majorarea capacităţilor creatoare şi legăturilor informaţionale în societate. Intelectualizarea depinde nu numai de nivelul de studii a membrilor societăţii, nu atît de creşterea puterii memoriei sociale (numărul de cărţi şi reviste în biblioteci, cantitatea de brevete şi patente ş.a.), ci de crearea unui mecanism de utilizare raţională a informaţiei şi perfecţionare a legăturilor informaţionale. Intelectualizarea nu-i altceva decît unirea capacităţilor intelectuale a individului cu posibilităţile tehnicii informational-electronice (computere, mijloace de comunicare, mass-media ş.a.).

Încă F.Engels afirma, că dezvoltarea ştiinţei se intensifică proporţional patratului distanţei (în timp) de la punctul ei iniţial. În timpul nostru are loc creşterea exponenţială a informaţiei. Din 1750 pînă în 1950 populaţia lumii a crescut de trei ori. Numărul revistelor

ştiinţifice în această perioadă a crescut aproximativ de zece mii de ori. Dacă în 1665 în întreaga lume se edita o singură revistă, pe timpurile lui I.Newton (1642-1727)– cinci, apoi acuma se editează anual mai mult de 200 mii de reviste ştiinţifice. Fluxul informaţiei tehnico-ştiinţifice se măreşte permanent. Dacă 15 – 20 ani în urmă volumul informaţiei ştiinţifice se dubla la fiecare 5 – 7 ani, în ultimul timp dublarea are loc anual. Poliţele bibliotecii de stat din Rusia (a doua bibliotecă în lume după biblioteca congresului SUA) se lungesc anual cu 15 km. Supraproducerea informaţiei este evidentă.

“Explozia” informaţională, acompaniată de lipsa (“foametea”) informaţională se numeşte criză informaţională, iar mai exact – “tromboză” informaţională. “Tromboză” informaţională se manifestă cel puţin în trei momente de bază. În primul rînd, în contradicţia dintre posibilităţile limitate ale omului de a prelucra şi percepe informaţia şi fluxurile şi masivele existente ale informaţiei sociale necesare. În al doilea rînd, în producerea unei cantităţi considerabile a informaţiei suplimentare, care îngreunează şi împiedică calea spre utilizarea socioinformaţiei folositoare. În al treilea rînd, în încălcarea integrităţii sistemelor comunicaţiilor sociale, care se exprimă în hipertrofierea intereselor departamentale în detrimentul celor ştiinţifice generale. Ieşirea din criza informaţională este în informatizarea societăţii şi folosirii mai depline a tehnologiilor informaţionale.

5.Activitatea medicală se caracterizează printr-un şir de particularităţi, dintre care cea mai

esenţială este specificul obiectului de muncă al ei. Obiectul medicinei (omul, sănătatea şi boala) este foarte complicat. În activitatea vitală normală şi patologică a omului se manifestă şi subordonează toate formele de mişcare a materiei, unitatea aspectului biologic şi social, de aceea rezolvarea problemelor medico-biologice, sanitaro-igienice şi clinice este imposibilă fără o metodologie filosofică.

Activitatea medicală are un caracter contradictoriu, complex, în care se intercalează factorul obiectiv şi subiectiv, conştient şi spontan, necesar şi întîmplător. Bolnavul este şi obiect şi subiect al medicinei. În activitatea medicală predomină factorul subiectiv. În procesul activităţii sale medicul percepe în mod subiectiv starea obiectivă a bolnavului, iar în senzaţiile subiective ale pacientului se reflectă schimbările obiective ale organismului, care în unele momente nu pot fi descoperite cu ajutorul aparatelor, dar care trebuie să fie evidenţiate de către medic. Şi în acelaşi timp, metodele de examinare a organismului uman sunt într-o măsură oarecare subiective, deoarece rezultatul acestor metode depind de experienţa şi calificarea medicului, de atitudinea lui faţă de profesia sa.

Specificul activităţii medicale constă în aceea că medicul are de a face cu informaţia despre pacient care este “codificată” în diferite simptome şi sindrome şi trebuie descifrată şi

interpretată.Această activitate este orientată mai întîi de toate spre culegerea şi prelucrarea informaţiei, ea se deosebeşte printr-o tehnologie originală. Culegerea informaţiei se complică în permanenţă, în ea se includ diverse mijloace tehnice, fizice, chimice, biologice şi alte metode de diagnosticare. În condiţiile RTŞ, informatizării sferelor sociale se schimbă radical procesul de diagnosticare a bolilor. Diagnosticarea (semiologia) medicală actuală s-a transformat dintr-o formă deosebită a activităţii

medicale într-o disciplină ştiinţifică. Gîndirea clinică a medicului are un caracter ambiguu: capacitatea de a fixa cunoscutul şi

capacitatea de a medita asupra specificului. Pe de o parte, medicul operează cu cunoştinţe pregătite (gata), pe de altă parte – capătă informaţia pe baza studierii manifestării specifice a binecunoscutei unităţi nozologice la bolnavul dat. Tehnica şi tehnologia computerizată întroduc modificări principiale în esenţa procesului de muncă în activitatea medicală, ele transformă parţial mijloacele “manuale” de culegere şi prelucrare a informaţiei pe bază computerizată.

Medicina de azi trece treptat de la sistemul binar “medic – pacient” la sistemul din trei elemente “medic – tehnica – pacient”. A apărut chiar şi o denumire de hibrid “informatica

DEX, p 974 Semiologie – parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor şi a semnelor diferitor boli, precum şi a metodelor de a le pune în evidenţă şi de a le diagnostica; simptomatologie.

medicală”. În condiţiile informatizării sferei medicale are loc automatizarea proceselor de diagnosticare şi tratament. Folosirea computatoarelor în medicină are o mare perspectivă, deoarece maşina apriori are un şir de priorităţi faţă de om. Ca rezultat al informatizării sferei medicale se îmbunătăţeşte calitatea diagnosticării, se exclude unilateralitatea şi subiectivismul în procesul activităţii medicale. Informatizarea medicinei contribuie la creşterea competenţei şi profesionalismului medicilor, duce la sporirea cotei muncii creatoare.Odată cu aceasta informatizarea medicinei are nu numai consecinţe pozitive, dar şi negative. Informaţia medicală nu poate fi formalizată pe deplin. Numai în manual tabloul clinic al bolii este clasic, în realitate boala are o mulţime de particularităţi pe care compiuterul nu poate să le evidenţieze. Mijloacele tehnice şi compiuterele, fiind surse de informaţie despre bolnav, funcţionează pe baza programelor formal-logice şi deaceea sunt într-o măsură oarecare limitate, ne dau nişte concluzii probabile despre mai multe boli posibile. Deaceea lucrul principal de argumentare şi diferenţiere a diagnozei trebuie să-l facă personal medicul (şi nu maşina). Compiuterizarea şi informatizarea sferei medicale nu poate înlocui complet metodele clasice de diagnosticare, medicul trebuie să posede atît metodele clasice, cît şi metodele noi de diagnosticare şi tratament. Pentru asta se cere o pregătire profesională a medicilor mai amplă, care presupune şi o cultură filosofică, o pregătire logico-metodologică.

Informatica medicală – disciplina care se ocupă cu studierea tehnologiilor informaționale și informatizarea medicinei și ocrptirii sănătății. Ea apare la intersecția medicinei și informaticii. Obiectul informaticii medicale – procesele informaționale referitoare la problemele medico-biologice,clinice și profilactice. Tehnologiile informaționale sunt metode preponderent computeriale căpătare,păstrare,transmitere și utilizare a informației. Sarcina de bază a informaticii medicale – informatizarea sferei medicale şi ocrotirii sănătăţii, automatizarea şi computerizarea diagnosticării şi procesului curativ – se poate realiza în cîteva etape. Prima etapă – elaborarea metodelor de diagnosticare computerizată şi a pronosticării

automatizate, de asemenea automatizarea procesului de diagnosticare şi alegerea tratamentului.

A doua etapă – crearea modelelor informaţionale ale diverselor boli. O modelare similară are un şir de privilegii faţă de alte metode de studiere a bolilor omului, întrucît apare posibilitatea în mod nemijlocit în procesul de diagnosticare şi tratare a bolnavului de a întroduce corective, care să ridice considerabil eficacitatea tratamentului.

A treia etapă – crearea sistemelor operaţionale de automatizare a proceselor de diagnosticare şi tratament (sistemele expert). Sistemele expert (sau sistemele cognitiv-artificiale) sunt programe bazate pe cunoştinţe care modelează comportamentul şi capacitatea omului expert de a rezolva probleme într-o specialitate îngustă.Crearea sistemelor de experţi ne dă posibilitatea de a folosi cît mai larg cunoştinţele şi experienţa celor mai mari specialişti (care au format aceste sisteme de experţi). Şi totuşi sistemele de experţi sunt limitate de nivelul de cunoştinţe şi calificare a specialistului respectiv.

Practica medicală actuală dictează două direcţii de bază ale informatizării sferei medicale: automatizarea prelucrării informaţiei medicale cu ajutorul MEC inclusiv şi stabilirea diagnosticului şi unirea aparatelor medicale cu MEC.

6.Dezvoltarea medicinei duce inevitabil la specializarea îngustă, medicii ocupîndu-se

numai de anumite funcţii, organe ori procese patologice. Asta-i clar deoarece fluxul informaţional permanent creşte, iar specialistul nu-i în stare să cuprindă toată această informaţie. Soluţionarea acestor probleme este posibilă prin informatizarea sferei medicale, întroducerea şi folosirea tot mai largă a sistemelor informaţionale. Clasificarea sistemelor informaționale medicale (SIM) poate fi:

1. În dependenţă de metoda de prelucrare a informaţiei Sisteme informaţionale de căutare bazate pe tehnica de calcul de perforare. Sisteme informaţionale de căutare de gen manual. Sistemele automatizate de prelucrare a informaţiei medicale. Sistemele expert.2. În dependenţă de destinaţie Sisteme informaţionale de căutare. Sisteme informaţionale de prelucrare. Sisteme de dirijare. Sisteme automatizate de conducere ( SAC ).3. După sarcina lor Sisteme de cercetare. Sisteme de diagnosticare. Sisteme de pronosticare. Sisteme de supraveghere şi comandă. Sisteme de tratament.Implementarea pe larg în practica curativă a sistemelor informaţionale constituie una din

cele mai avantajoase orientări în domeniul utilizării MEC în medicină. Medicul de cele mai multe ori greşeşte la stabilirea diagnosticului ori tratament din cauza că a uitat un oarecare simptom, n-a recunoscut varianta mai puţin întîlnită a unei sau altei boli, nu şi-a amintit la timp un anumit medicament, n-a atras atenţia cuvenită la unele manifestări secundare a procesului patologic. Computerul posedă o calitate minunată nu numai în capacitatea de a culege şi acumula experienţa medicilor, dar şi de a o transmite lucrătorilor practici ai sferei medicale. În medicină se implementează SIM MEDIALOG care permite:• De a introduce operativ în fişa de observaţii toată informaţia despre pacient (datele din

laborator, de la cercetările instrumentale, fotografii şi alte documente).• Datele de la aparatele medicale se introduc nemijlocit în fişa de observaţii fără a le copia.• De a automatiza completarea documentaţiei

Se introduc SI ca locul de muncă automatizat (LMA) a medicului (terapeut, chirurg, neuropatolog etc.). Aceste SI pot fi utilizate în staţionar, policlinică, farmacie, administraţie ş.a. SI pentru laborator (SIL) automatizează tot lucrul laborantului (colectarea, înregistrarea şi analiza materialului, arhivarea datelor şi darea de seamă ş.a.).

7.Computerizarea şi informatizarea in activitatea medicală se află în centrul atenţiei şi în

Republica Moldova. În multe instituţii curative metodele avansate, progresive îşi croiesc drum în viaţă, favorizînd sporirea eficacităţii practicii curative, sistemului de ocrotire a sănătăţii în întregime. MEC îşi află aplicarea în spitalul de urgenţă medicală a municipiului Chişinău. Aici au fost create SAC – staţionar, clinică, punctul de dispecer, farmacia. Practic informaţia în întregime despre bolnavi, munca medicilor, personalul administrativ-economic, farmacie se întroduce în computer. Aceaste şi multe alte măsuri oferă posibilitatea de a-i elibera pe medici de o muncă necreatoare secundară, a acorda mai multă atenţie nemijlocit tratamentului bolnavilor.

Noi tehnologii informaţionale sunt implementate şi în Centrul Republican de Diagnosticare medicală şi alte instituţii medicale. Sunt aplicate cu succes MEC în farmacia didactică a USMF “N.Testemiţanu”. În computer a fost întrodusă informaţia despre mecanismul acţiunii, indicaţiilor şi contraindicaţiilor preparatelor curative, existenţa lor în depozite şi farmacii. Aceasta permite medicului a găsi o cale cu mult mai concretă de tratare a bolnavilor.

Computerul în medicină se utilizează la stabilirea diagnozei, examinarea bolnavilor şi oamenilor sănătoşi, determinarea tratamentului.• Tomografia computerială• Diagnosticarea ultrasonoră• Ritmul cardiac• Radioterapia• Pentru instruirea studenţilor şi medicilor• Păstrarea informaţiei medicale• Diagnosticare şi tratament• Dirijarea instituţiilor medicale

Telemedicina (după definiția ОMS) – mеtоdă de prestare a serviciilor medicale acolo unde distanța este factorul critic.

Telemedicina – activitate, servicii și sisteme pentru acordarea ajutorului medical la distanță prin intermediului tehnologiilor informațional-comunicaționale. Scopul telemedicinei – prestarea ajutorului medical calificat şi specializat. Primele utilizări au fost în anii *60 în cadrul medicinei cosmice.

• Conţinutul informatizărei sferei medicale Primul component al informatizărei sferei medicale este monitorizarea sănătății publice Monitorizarea este procesul de supraveghere a stării și schimbării sănătății publice prin perfecționarea permanentă a mecanismului de obținere a informației pentru aprecierea profundă și prognozarea sănătății în diferite perioade de timp. Temelia monitorizărei este informația despre starea sănătății publice și indicele activității instituțiilor medicale. Al doilea component al informatizărei sferei medicale este crearea Registrului unic al pacienților și spațiului informațional unic în medicină. Al treilea component al informatizărei sferei medicale este formarea rețelei de telecomunicații unice Mednet.

În Rusia este primit programul informatizării sferei medicale (1992),creat Departamentul informatizării pe lîngă MS, în limitele MS şi industriei medicale funcţionează reţeaua MEDNET.• Este acceptată baza juridică de realizare a acestui program• Se implementează diferite sisteme informaţionale medicale (SIM). Ukraina a acceptat Concepţia politicii de stat referitor la informatizarea sferei medicale (1995), se formează reţeaua naţională medicală “УкрМедНет”, se introduce cartela medicală electronică (mai întîi pentru mărinari), se publică revista "Компьютерная Медицина" .

Momente cheie în procesul de reformare a sistemului de sănătate• În 1995 a fost adoptată Legea ocrotirii sănătăţii:- direcţiile de reformare, - mecanisme noi de finanţare şi dirijare- dezvoltarea medicinii private.• În 1997-2003 a fost adoptată Concepţia de reformare a sistemului de sănătate:

- dezvoltarea asistenţei medicale primare (medicina de familie)- Reducerea numărului de spitale şi de paturi- definirea unui pachet de servicii medicale gratuite garantate de stat (Legea cu privire la

minimul garantat)- dezvoltarea resurselor umane în medicina de familie În 2004, realizarea reformei de finanţare a sistemului sănătăţii, prin realizarea Planului de

implementare a Asigurărilor obligatorii de asistenta medicala.

• Ministerul Sănătăţii a RM a aprobat la 20 iunie 2000 Conceptul şi modelul sistemului informaţional medical.

• Acest concept a stat la baza elaborării sistemului informaţional de asistenţă medicală primară (în raionul Hînceşti, 2001).• în octombrie 2004 a fost acceptat programul de Implementare a Sistemului

Informaţional Medical Integrat.• Implementarea acestui concept se începe în 2005. Se formulează Planul strategic de

dezvoltare a Sistemului Informaţional Medical din RM pentru perioada anilor 2008 – 2017.

În anul 1997 la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie N. Testemiţanu a fost creat Centrul de resurse informaţionale medicale, oferind facilităţi medicilor şi studenţilor pentru iniţierea programelor de parteneriat cu centrele universitare din ţară şi de peste hotare şi exploatarea bazelor de date medicale internaţionale (Evidens Based Medicine, The Cochrane Library etc.).

Obiectivele sistemului informațional• asigurarea introducerii şi accesului rapid la datele demografice şi clinice

privind orice pacient în procesul curativ şi/sau profilactic atât în  cadrul instituţiilor de asistenţă medicală de ambulator cât şi de staţionar;

• asigurarea introducerii şi verificării datelor privind statutul de asigurare medicale în cazul fiecărui pacient;

• asigurarea trimiterilor, în formă electronică, a pacienţilor şi întocmirii listelor electronice de planificare a activităţilor pentru orice unitate organizaţională care participă la procesul profilactic şi/sau curativ;

• excluderea introducerii dublate a datelor sau introducerii datelor incomplete privind pacienţii;

• elaborarea automatizată a tuturor rapoartelor oficiale relevante activităţii instituţiei medico-sanitare, precum şi cele relevante stării sănătăţii pacienţilor şi/sau locuitorilor;

• asigurarea fără dificultăţi a accesului la informaţie pentru personalul managerial al instituţiei medico-sanitare la orice nivel;

• asigurarea suportului în planificarea activităţii profilactic/curative a instituţiilor medico-sanitare;

• reducerea costurilor prin intermediul asigurării la comandă a medicamentelor şi asigurării unui control mai riguros a utilizării acestora;

• permiterea implementării intervenţiilor corespunzătoare pentru angajaţi; • asigurarea controlului calităţii serviciilor medicale prin intermediul

evaluării indicatorilor de calitate;• estimarea corespunderii structurii şi volumului de servicii prestate conform

situaţiei demografice şi necesităţilor de sănătate a populaţiei având în vedere constrângerile financiare ale instituţiilor medico-sanitare.

• transparenţa privind controlul şi gestionarea fondurilor bugetare ale CNAM

• colectarea şi gestionarea informaţiilor economice şi medicale necesare funcţionării eficiente a Sistemului Asigurărilor de Sănătate

• evidenţierea şi controlul costurilor din sistem

Problemele informatizării medicinii Există un şir de probleme legate de informatizarea şi computerizarea ocrotirii sănătăţii şi

a medicinii în RM. Mai întîi de toate există problema de genul asigurării tehnologice. Instituţiile ocrotirii sănătăţii suferă o lipsă a mijloacelor de finanţare pentru procurarea computerelor şi tehnicii respective. Costisitoare sunt şi programele ce asigură funcţionarea acestei tehnici. O altă problemă este cea psihologică. Nu toţi medicii şi mai cu seamă personalul mediu medical sunt pregătiţi pentru implementarea MEC. O bună parte din medici nu au o prgătire specială pentru acest lucru sau nici nu doresc s-o aibă.

Pregătirea cadrelor medicale pentru munca în medicina informatizată nu corespunde cerinţelor timpului. Programele sunt puţin adaptate la practica medicală, sistemul de ocrotire a sănătăţii în întregime. Pe lîngă toate acestea învăţămîntul se desfăşoară, de regulă, în afara instituţiilor medicale.

Altă problemă este legată de acea situaţie, în care aplicarea MEC în ocrotirea sănătăţii nu este legitimată. Chiar şi acolo unde funcţionează în mod normal computerele, nu s-a contramandat foile de observaţii şi fişele de ambulator, medicii ca şi 200 ani în urmă mai mult de jumătate din ziua de lucru scriu şi completează diferite “hîrtii”. Programiştii sunt angajaţi în orice funcţii numai nu ca programişti.

Pentru medicină o problemă din cele mai serioase este unificarea noţiunilor medicale. În sfera medicală există foarte multe categorii, care cu greu se supun sistematizării şi formalizării. Nu toate simptomele şi termenii medicali pot fi exprimaţi cantitativ. Un şir de afecţiuni se caracterizează printr-o mare diversitate a simptomelor, iar fiecare medic fixează doar acele simptome, cărora el le dă preferinţă sau pe care el le consideră mai necesare. Aici e nevoie de o sistematizare serioasă şi de un reducţionism raţional.

O mare problemă pentru medicină rămîne a fi sinonimia. În multe disciplini aparte numărul sinonimelor ajunje pînă la 25 – 40% din numărul total al termenilor. Este foarte mare ponderea şi a termenilor eponimi (formaţi de la nume proprii). Toate acestea necesită nu numai pregătirea pentru lucrul cu MEC, dar şi educarea medicilor în spiritul culturii corespunzătoare a gîndirii.

Şi totuşi cîte greutăţi nu am întîlni noi, căile de informatizare a medicinei sunt cele mai diverse, rolul lor în perfecţionarea şi ridicarea eficacităţii acestor sfere este de neînlocuit. Totodată obţinerea succeselor evidente ale informatizării medicinei, a importanţei ei în organizarea activităţii curative ultimul cuvînt decisiv rămîne totuşi a fi al medicului. Funcţia umanistică a medicinei, compasiunea şi caritatea ţin numai de firea omului, de aceea toate forţele şi întreaga noastră pricepere trebuie să fie orientate spre curăţirea şi perfecţionarea sufletului lui, calităţilor sociale. Munca medicului nu este uşoară, dar cu mare perspectivă în planul de umanizare a activităţii curative, a întregii sfere medicale a societăţii.