Ching Hai Egoul Si Meditatia Cu Sunetul

8
Maestra Supremă Ching Hai - Învăţături Egoul şi meditaţia cu Sunetul Vorbit de Maestra Supremă Ching Hai Hsihu, Formosa, 29 aprilie 1989 (original în limba chineză) Egoul îşi are originea în obiceiuri De unde vine egoul? Putem să spunem că egoul este un fel de personalitate, este atitudinea mentală personală. De unde se trage personalitatea? Personalitatea nu este nimic extraordinar, nu este Sinele nostru original, nu este Natura noastră dumnezeiască şi iluminată. Simplu, este personalitatea noastră care îşi are originea în obiceiurile care sunt acumulate tot timpul. De fiecare dată când suntem născuţi, fie sub formă de oameni, animale sălbatice, fiinţe divine, fiinţe din iad, animale domestice sau demoni, noi avem obiceiuri specifice. Fiecare fiinţă are obiceiurile ei particulare şi toate aceste obiceiuri se învaţă. De exemplu, dacă suntem tigri, atunci este normal să fim fioroşi, să vânăm pentru hrană în fiecare zi şi să omorâm animale, aşa vom trăi în viaţa respectivă. Atunci, dacă imediat după aceea suntem născuţi ca fiinţe umane, după ce am murit tigri, aceste „urme” de animal feroce vor rămâne, deci vom avea un temperament violent, ne face plăcere să mâncăm carne şi vom fi foarte răi, nu vom fi foarte compatibili cu ceilalţi sau să iertăm, ne place să ne certăm şi să întrecem măsura mereu cu tot felul de banalităţi. Dacă după ce ne-am trăit viaţa ca tigri vom fi renăscuţi sub formă de alt animal, poate că unul mai blând cum ar fi un miel, atunci este normal ca toată viaţa să „behăim” peste tot şi să fim foarte blânzi. Chiar dacă calităţile de tigru mai sunt prezente în fiinţa animalului pe care-l reprezentăm, vor avea foarte puţine şanse să se manifeste, încetul cu încetul noi vom uita de ele şi ca urmare natura feroce din noi se va diminua. Vom înceta cu omorurile şi cu mâncatul cărnii, deci calităţile de animal din noi şi instinctul de a ucide se vor diminua de asemenea. Dacă după ce am părăsit corpul de miel vom fi renăscuţi din nou sub formă de miel, vom ajunge şi mai blânzi şi vom „behăii” din nou şi mai minunat de-a lungul unei alte vieţi. Dacă suntem renăscuţi ca fiinţe umane după ce viaţa noastră de miel s-a încheiat, atunci este normal că vom arăta cam ca o oaie, vom fi foarte blânzi şi nu vom arăta foarte rău, vom fi docili şi uşor de controlat şi ne vom împăca foarte bine cu ceilalţi! Gustul nostru va fi uşor de satisfăcut, s-ar putea să ne placă să mâncăm verdeţuri şi să mergem să căutăm plante cu frunze verzi şi verdeţuri sălbatice. În felul acesta putem să vedem că fiecare persoană are o personalitate distinctă din moment ce fiecare, individual, colectează obiceiuri diferite. În timpul reîncarnărilor noastre ca animale, dacă murim ca tigri şi suntem născuţi de mai multe ori ca tigri sau sub formă de alt animal feroce, cum ar fi lup sau şarpe, înainte să fim născuţi într-un final ca oameni, atunci calităţile noastre nu se vor deosebi prea mult faţă de cele ale unui demon. De aceea vedem că unele persoane sunt foarte violente fără nici un motiv, şi comunicarea cu ei este aproape imposibilă. Este din cauză că ei abia au făcut tranziţia de la o viaţă de animal şi acum au primit un corp nou, ei au fost născuţi de multe ori sub formă de animale, mai ales sub formă de animale feroce, aceasta nu este o coincidenţă. Altfel, de ce nu toţi oamenii sunt născuţi ca animale, numai unii continuă să fie născuţi ca animale feroce? Probabil că înainte ca ei să ia forma de animal, au avut foarte multă karma rea, deci au fost nevoiţi să treacă prin mai multe vieţi sau au fost forţaţi în situaţia respectivă din cauza destinului, ca să permită violenţei să-i domine.

Transcript of Ching Hai Egoul Si Meditatia Cu Sunetul

  • Maestra Suprem Ching Hai - nvturi

    Egoul i meditaia cu Sunetul

    Vorbit de Maestra Suprem Ching Hai Hsihu, Formosa, 29 aprilie 1989 (original n limba chinez) Egoul i are originea n obiceiuri De unde vine egoul? Putem s spunem c egoul este un fel de personalitate, este atitudinea mental personal. De unde se trage personalitatea? Personalitatea nu este nimic extraordinar, nu este Sinele nostru original, nu este Natura noastr dumnezeiasc i iluminat. Simplu, este personalitatea noastr care i are originea n obiceiurile care sunt acumulate tot timpul. De fiecare dat cnd suntem nscui, fie sub form de oameni, animale slbatice, fiine divine, fiine din iad, animale domestice sau demoni, noi avem obiceiuri specifice. Fiecare fiin are obiceiurile ei particulare i toate aceste obiceiuri se nva. De exemplu, dac suntem tigri, atunci este normal s fim fioroi, s vnm pentru hran n fiecare zi i s omorm animale, aa vom tri n viaa respectiv. Atunci, dac imediat dup aceea suntem nscui ca fiine umane, dup ce am murit tigri, aceste urme de animal feroce vor rmne, deci vom avea un temperament violent, ne face plcere s mncm carne i vom fi foarte ri, nu vom fi foarte compatibili cu ceilali sau s iertm, ne place s ne certm i s ntrecem msura mereu cu tot felul de banaliti. Dac dup ce ne-am trit viaa ca tigri vom fi renscui sub form de alt animal, poate c unul mai blnd cum ar fi un miel, atunci este normal ca toat viaa s behim peste tot i s fim foarte blnzi. Chiar dac calitile de tigru mai sunt prezente n fiina animalului pe care-l reprezentm, vor avea foarte puine anse s se manifeste, ncetul cu ncetul noi vom uita de ele i ca urmare natura feroce din noi se va diminua. Vom nceta cu omorurile i cu mncatul crnii, deci calitile de animal din noi i instinctul de a ucide se vor diminua de asemenea. Dac dup ce am prsit corpul de miel vom fi renscui din nou sub form de miel, vom ajunge i mai blnzi i vom behii din nou i mai minunat de-a lungul unei alte viei. Dac suntem renscui ca fiine umane dup ce viaa noastr de miel s-a ncheiat, atunci este normal c vom arta cam ca o oaie, vom fi foarte blnzi i nu vom arta foarte ru, vom fi docili i uor de controlat i ne vom mpca foarte bine cu ceilali! Gustul nostru va fi uor de satisfcut, s-ar putea s ne plac s mncm verdeuri i s mergem s cutm plante cu frunze verzi i verdeuri slbatice. n felul acesta putem s vedem c fiecare persoan are o personalitate distinct din moment ce fiecare, individual, colecteaz obiceiuri diferite. n timpul rencarnrilor noastre ca animale, dac murim ca tigri i suntem nscui de mai multe ori ca tigri sau sub form de alt animal feroce, cum ar fi lup sau arpe, nainte s fim nscui ntr-un final ca oameni, atunci calitile noastre nu se vor deosebi prea mult fa de cele ale unui demon. De aceea vedem c unele persoane sunt foarte violente fr nici un motiv, i comunicarea cu ei este aproape imposibil. Este din cauz c ei abia au fcut tranziia de la o via de animal i acum au primit un corp nou, ei au fost nscui de multe ori sub form de animale, mai ales sub form de animale feroce, aceasta nu este o coinciden. Altfel, de ce nu toi oamenii sunt nscui ca animale, numai unii continu s fie nscui ca animale feroce? Probabil c nainte ca ei s ia forma de animal, au avut foarte mult karma rea, deci au fost nevoii s treac prin mai multe viei sau au fost forai n situaia respectiv din cauza destinului, ca s permit violenei s-i domine.

  • Maestra Suprem Ching Hai - nvturi

    De exemplu, noi tim c unii criminali sunt pui la nchisoare. Intenia original a guvernului din spatele acestei aciuni este ca s-i nvee o lecie i s le dea o ans s-i ndrepte greeala, s-i refac viaa i s ajung mai binevoitori. Totui, ei devin i mai ri la nchisoare, din cauza furiei unii ncearc s scape i s-i ia revana n momentul n care vor reui. Ei fac i mai multe crime i este din ce n ce mai dificil pentru ei s ias din situaia respectiv. S-ar putea s dea peste situaii neplcute la nchisoare i s nu neleag inteniile bune ale celorlali. Uneori, complexul de inferioritate i poate determina s cread c nu au fost tratai cum trebuie de ceilali, dei poliia i trateaz pe toi la fel. Acest sentiment se poate intensifica n inima lor i atunci s-ar putea s caute s-i ia revana cnd vor iei afar, prin a comite i mai multe crime serioase, n felul acesta sfresc n situaia n care primesc o pedeaps i mai grea. La rndul ei, aceast pedeaps grea le va aduce i mai mult ur care i va determina s cad i mai mult, pn cnd, ntr-un final, va fi foarte dificil sau chiar imposibil s se mai corecteze. Cnd suntem animale feroce, atunci intrm n karma. Dac cdem ntr-o asemenea situaie i nu reuim s ne refacem sau s ne ndreptm i continum s facem i mai multe fapte violente, atunci vom rmne mereu la nivelul de animal i vom avea dificulti foarte mari ca s ne ridicm la nivelul de oameni. Chiar dac dorim s ajungem oameni, va dura foarte multe viei pn cnd vom avea succes. Cnd suntem tigri, noi acumulm calitile de tigru, obiceiuri violente i fapte violente, cmpul nostru magnetic ajunge o aur foarte rea i cnd vom deveni oameni, cmpul acesta magnetic va fi nregistrat la nivelul aa numitei contiine Alaya, unde sunt nregistrate gndurile bune i rele, faptele bune i rele din vieile noastre trecute. Aceast nregistrare masiv se va manifesta n mod spontan n reacii pe msur, deci nseamn c dac o persoan sau o mprejurare ne face s reacionm, atunci calitatea respectiv va iei la iveal, pentru c noi am uitat c acum suntem oameni i nu mai suntem tigri. Dac noi, ca oameni, dorim s evitm aceste situaii, atunci ar trebui s ne cercetm aceste caliti de animal pe care le avem, atunci vom cunoate c avem o karma foarte grea. Ce este karma? n trecut noi am acumulat multe obiceiuri, de-a lungul transmigrrii noi acumulm i nregistrm foarte multe fapte violente, la fel ca o caset nregistrat. Cnd apei pe buton, atunci le red pe toate. Ce reprezint acest buton? Este oportunitatea sau ocazia de care ne lovim i care va declana automat nregistrrile respective. De aceea uneori noi suntem foarte violeni fa de unele persoane, dei nu tim de ce. Este din cauz c butonul respectiv a fost declanat, o persoan s-a ntmplat s spun ceva ce noi am auzit n trecut i cuvintele respective ne-au fcut s fim suprai. Acum cnd auzim din nou ceva similar, ne suprm imediat din nou. Sau poate c n viaa trecut cnd eram oameni sau animale, cineva ne-a pus capcane. Acum, cnd vedem ceva care se aseamn cu capcanele respective, fie i numai ca nfiare, ncepe s ne fie fric, dei nu tim deloc de ce ne este fric att de mult de o cutie ca aceea. Unele cutii arat la fel cu capcanele pe care le-am vzut n vieile trecute, deci ne este fric de ele i le urm. De aceea, unele persoane prefer mobila rotund sau ursc mobila n coluri sau sub form de triunghiuri, toate acestea sunt legate de impresiile din viaa trecut. Condiiile pe care noi le plcem sau nu le plcem, le urm sau le iubim, reprezint ceea ce se numete egou. Eu iubesc numai asta i asta, aceasta se potrivete cu gustul meu, acestea le numim egou. Egoul reprezint personalitatea, acesta i acesta este obiceiul meu, aa cred eu, eu nu m pot schimba, eu nu vreau s m schimb sau aa sunt eu i eu nu pot s m schimb! Acesta reprezint egoul, deci n realitate egoul este personalitatea, nu este nimic misterios sau greu de neles.

  • Maestra Suprem Ching Hai - nvturi

    Numai vibraia din meditaia cu Sunetul poate s curee karma Ca s ne oprim s ajungem i mai scufundai n karma, trebuie s ncetm cu obiceiurile i s nu le lsm s se dezvolte i mai mult. Dac vreun obicei se manifest, atunci va crete din ce n ce mai puternic i noi devenim i mai irascibili. De exemplu, n vieile trecute am fost acuzai din greeal pentru o crim pe care n-am fcut-o, i poate c am fost btui i rnii cu durere sau persecutai de cei la putere. Atunci, n viaa prezent, s-ar putea s ntlnim pe cineva care ne persecut sau ne rnete cu un motiv bine ntemeiat, n realitate noi suntem cei de vin i ei sunt cei care au dreptate s ne persecute. Totui, dac cineva ne-a persecutat sau ne-a acuzat din greeal n viaa trecut, atunci noi purtm ur i cnd avem de-a face cu o situaie similar n viaa aceasta, atunci nu putem s o tolerm i avem tendina s ne rzbunm sau s reacionm ru. n felul acesta noi adncim i mai mult ura din inima noastr i lsm atmosfera rea s creasc mai dens i mai puternic. La final, va duce la formarea unei personaliti rutcioase. Deci dac vrem s evitm astfel de situaii, atunci n momentul n care vrem s ne revanm pe ceilali, ar trebui s ne spunem imediat: Acest dinte pentru dinte se va termina vreodat? De fiecare dat cnd facem ceva, nvm o idee nou, atunci se formeaz un canal nou n creierul nostru ca s depoziteze materialul nou. De exemplu, aici este pentru a depozita antipatia, acolo se depoziteaz iubirea, aici este pentru gelozie i acolo este pentru faim i profit. Fiecare punct este ocupat de o calitate diferit, cu ct avem mai multe obiceiuri, cu att avem mai multe cutii sau canale care umple creierul nostru. La origine, aceste cutii sau canale se pot dezintegra singure, este foarte simplu. Dac nu este nimic n interiorul lor, atunci ele fuzioneaz mpreun i vor fi reduse la nimic. Totui, este un fel de substan numit materia cenuie din creierul nostru care umple aceste canale sau cutii. Toate ideile i faptele noi sunt nregistrate n substana cenuie care va umple canalele goale din creier, este la fel ca un calculator care menine toate datele n exclusivitate. Noi nu putem s tergem niciodat aceste lucruri sau caliti pe care abia le-am nvat, deci trebuie s practicm Metoda Quan Yin ca s splm obiceiurile rele din interior, nu exist nici o alt cale ca s le curee! Voi ai auzit de multe ori despre splarea creierului, dar splarea creierului fcut prin cuvinte nu este suficient. Creierele noastre sunt foarte mici i totui, ele pot nregistra totul, ntr-un volum infinit, aceasta este problema. Cnd au nregistrat prea mult, nu pot fi terse foarte repede, noi avem gnduri care ne perturb n fiecare zi i totul este din cauz c noi nregistrm prea multe lucruri. De aceea, dac n momentul de fa eu v spl la creier prin cuvinte, nu fac dect s mai adaug i mai multe canale i cutii, este zadarnic! Voi suntei plini deja de idei vechi i prejudicii vechi, dac i eu adaug mai multe, atunci acestea se vor amesteca cu cele vechi i nu va fi de nici un folos. Cele vechi vor continua s funcioneze, n timp ce cele noi se vor dezvolta i mai mult i totul devine i mai complicat. De aceea, eu am spus c n realitate cultivarea spiritual nu are nevoie de limba vorbit! Deci n timpul transmiterii Metodei Quan Yin, eu nu vorbesc, deci nu mai adaug nimic. Acum vorbesc cu voi pentru c n interiorul vostru sunt noduri i probleme care se cer desfcute, deci trebuie s v explic cte ceva ca s v ajut la rezolvarea conflictului din interior. Altfel, eu nu vorbesc. De ce ar trebui s vorbesc att de mult? Voi tii deja destul de multe. De exemplu, dac nu suntei buditi i nu tii nimic despre Sutra Nirvana sau Sutra Diamantului, atunci nu m ntrebai nimic despre scripturi i nici eu nu trebuie s vorbesc nimic ca s explic aceste lucruri. Eu vorbesc mult pentru c

  • Maestra Suprem Ching Hai - nvturi

    i voi ntrebai mult, ai adunat prea mult gunoi, deci trebuie s folosesc multe feluri ca s-l ndeprtez i s-l ard. Deci Metoda Quan Yin nu este prin cuvinte, este vibraia, este curentul electric, este puterea lui Dumnezeu care ne cur gndurile mprtiate i ideile greite, dar nu mai adaug nici un fel de canale sau cutii n interiorul nostru. Pentru c dac dorim s folosim un gnd ca s eliminm un alt gnd, atunci vom ntmpina rezisten, nu nseamn c gndul vechi va fi eliminat! Nu, n realitate noi nu facem dect s adugm un alt gnd, n consecin va fi i mai aglomerat i noi devenim din ce n ce mai agitai. De aceea toi Maetrii mari au spus: Cu ct nvei mai mult i cunoti mai mult, cu att este mai dificil s ajungi la Adevr! Noi nghiim totul n noi, le nghesuim mpreun pn cnd nimic nu se mai poate dezvolta, cele bune i cele rele se amestec mpreun, cele bune nu se pot dezvolta i cele rele nu pot fi curate, totul devine foarte congestionat. Acum nelegei de ce cu ct nvm mai mult, cu att este mai dificil s ajungem iluminai! Deci numai Metoda Quan Yin are sens, pentru c nu se constituie din ntrebrile Zenului sau diverse tipuri de imnuri, care nu fac dect s adauge i mai multe n creierul nostru, n schimb, cur totul. De aceea v-am spus, dei v-am instruit s recitai n gnd Numele Sfinte i s meditai cu Lumina, nu are efect dac nu practicai meditaia cu Sunetul. Pentru c recitarea Numelor Sfinte sau meditaia cu Lumina la fel, adaug mai multe lucruri, dei aceste lucruri le pot controla pe celelalte i s ne fac s uitm de problemele zilnice. S presupunem c suntem suprai pe cineva i vrem s ne suprm i mai mult sau chiar s-l certm, dac recitm n gnd Numele Sfinte, atunci uitm de suprare. Deci nseamn c putem s ne folosim de aceste Nume Sfinte bune ca s controlm gndurile distrate i s le oprim s ne fac probleme. Dar nu nseamn c ele au disprut sau au fost curate prin recitarea n gnd a Numelor Sfinte sau numelui lui Amitabha Buddha! Nu! Noi adugm zeci de mii de repetiii ale Numelor Sfinte n fiecare zi ca s controlm gndurile distrate. Dup aceea ar trebui s folosim meditaia cu Sunetul ca s le tergem, inclusiv Numele Sfinte! (aplauze) Sunt foarte fericit c voi nelegei. De aceea am spus c dac cineva nu practic meditaia cu Sunetul n fiecare zi i spune c a ajuns complet iluminat sau a ajuns un Buddha, atunci minte! Unele persoane spun la fel, c atunci cnd ajungi un Buddha, meditaia nu mai este necesar, dar asta nseamn c nu mai faci meditaia obinuit n care s ne controlm creierul prin recitarea Numelor Sfinte, de exemplu recitm dou nume i uitm de restul sau recitm unul i le uitm pe celelalte patru sau l recitm pe primul i uitm de ultimul sau ne luptm cu gndurile mprtiate: Doamne! Am att de multe gnduri mprtiate. Doamne! Ursc persoana respectiv. Doamne! Amitabha Buddha, Amitabha Buddha! Doamne! Persoana aceea este foarte dezgusttoare! Amitabha Buddha, Amitabha Buddha ..oh! Cu siguran c o s fiu ru cu el mine, Amitabha Buddha, Amitabha Buddha! Ce lupt dureroas, aceasta se numete meditaie, pentru c noi ne antrenm minile i ne inhibm gndurile mprtiate, ura i obiceiurile. Buddha mediteaz continuu Nu este adevrat c o persoan nu mai mediteaz dup ce a ajuns un Buddha, dar mediteaz fr s se lupte. El mediteaz chiar dac nu st s mediteze, deci noi spunem c el nu mediteaz. Cnd noi meditm, noi tim c suntem n meditaie, dar un Buddha nu mai tie c mediteaz pentru c el mediteaz fr nici un efort. Asta a vrut s spun Lao Tzu prin faci fr s faci, nu a vrut s spun c noi ar trebui s stm ct este ziua de lung, indifereni fa de lumea care ne nconjoar, s nu avem grij de ara noastr, s nu avem grij de familia noastr, s nu ne mai splm, s nu ne splm rufele i chiar s nu mai mncm. Acestea nu nseamn faci fr s faci, dar nseamn s fii nebun! (rsete) Cnd unele persoane ne spun c n momentul n care am ajuns un Buddha nu mai

  • Maestra Suprem Ching Hai - nvturi

    trebuie s meditm, n schimb jucm jocuri de noroc i cntm karaoke, asta nseamn s ajungi un diavol, nseamn s ajungi un Buddha al negativitii i nu un Buddha aa cum a fost Amitabha Buddha. Deci cnd vedem c cineva nu mediteaz i nu recit n gnd Numele Sfinte, atunci s tii c persoana respectiv este ignorant, acestea sunt fapte pe placul realitilor astrale inferioare, el a fost nelat! Un Buddha (Maestru iluminat) nu mediteaz dar totui mediteaz. De ce? Pentru c El trebuie s binecuvnteze lumea, trebuie s-i binecuvnteze pe discipoli. Dac noi, oamenii de rnd, avem attea beneficii din meditaie, v nchipuii ce se ntmpl cnd un Buddha mediteaz? El nu poate s-i ignore responsabilitatea, dac un Buddha vine aici i nu mediteaz, atunci ce s fac? La fel, El trebuie s-i remprospteze spiritul i vitalitatea din interior. Cnd meditm, noi ne simim foarte confortabili fizic i mintal, nu? Dei nu ne dorim n mod expres s atingem nivelurile din interior, totui le atingem n acelai timp! Noi nu putem s fim sntoi fizic doar dac mncm, multe persoane mnnc dar corpul lor este slab. Pentru noi, dac meditm una sau dou ore, atunci suntem fericii n spirit i putem s lucrm fr efort de-a lungul zilei. Deci i Buddha trebuie s mediteze ca s-i refac puterea, nu poate doar s mnnce mncare i att, nu-i ajut la susinerea corpului. Dac ar fi o persoan obinuit, chiar dac ar mnca mai mult, tot nu ar fi capabil s ia asupra lui numeroasele responsabiliti de Buddha. Din moment ce un Buddha mnnc foarte puin i are foarte multe responsabiliti, cum poate s nu mediteze? El mediteaz, cu excepia c nu se mai lupt ca noi sau nu mediteaz cu efort ca noi. Un Buddha mediteaz ntr-un fel foarte relaxat, El intr un amadi foarte repede dup ce ncepe s mediteze i rmne n amadi chiar dac nu mediteaz! El este n amadi 24 de ore pe zi i poate s mediteze oricnd, aceasta se numete meditaie fr s meditezi. Cultivarea spiritual nu se refer numai la meditaie, totui, El mediteaz mai departe ca s dea un exemplu pentru discipolii Lui. Altfel, toat lumea ar crede c El a ajuns un Buddha i nu mai trebuie s mediteze deloc, n schimb se bucur de plcerile lumeti. Dac ar fi aa, atunci toat lumea ar fi la fel i oricine ar putea s o fac, dac nu mai trebuie s meditezi, atunci i cei lenei pot s spun c au ajuns un Buddha. Ce scuz minunat! Nici nu se pune problema de aa ceva. V amintii c dup ce Shakyamuni Buddha a ajuns un Buddha, El a meditat n fiecare zi. De aceea scripturile au menionat c de fiecare dat cnd Shakyamuni Buddha ieea din amadi, El ncepea s in un discurs pentru discipolii Lui. Nu se spune niciodat c El inea un discurs dup ce venea de la baie sau dup ce se bucurase de muzica karaoke, s cnte, s danseze sau s joace jocuri de noroc! Niciodat! Deci dac citim scripturile i nu le nelegem cu adevrat, ne face mai mult ru, practica noastr spiritual va fi alterat, noi vom fi lacomi i nsetai de faim i cuceriri, n felul acesta ne facem ru. Umilina este cel mai important element din practica spiritual Deci umilina este cel mai important element din practica spiritual. Cei care ne testeaz rbdarea sunt nvtorii notri, cei care ne bat i ne ceart sunt nvtorii notri, ei ne antreneaz tolerana i ne ofer ansa s reflectm asupra noastr, este bine de asemenea. Nu este ru dect atunci cnd aciunile respective i rnesc pe cei din public, atunci ar trebui s ncercm s ne oprim. Dac este vorba doar de un test, atunci s-l lsm s ne testeze pn la final, cu ct este mai greu, cu att mai bine pentru noi. Aurul strlucete mult mai mult atunci cnd este topit n foc, aurul adevrat nu se teme de foc!

  • Maestra Suprem Ching Hai - nvturi

    Nu v spun aceste lucruri i att, i eu practic ceea ce spun. Trebuie s o fac pentru c sunt exemplul vostru. Deci s nu m ntrebai de ce rmn nemicat atunci cnd alii m insult. Dac nu pot s tolerez nici mcar att, atunci ce pot s tolerez? Dac produce daune publicului sau i rnete pe ceilali, atunci am s caut o cale ca s opresc totul, dar dac m rnete numai pe mine, atunci este n regul! Acum tii ce este egoul i cum s-l eliminai. S nu-i permitei egoului s creasc i mai mult i s v nchid ca ntre pereii unei celule, n felul acesta voi o s credei c suntei persoana respectiv sau persoana cealalt, acesta este egoul. Vei merge mai departe cu el i vei face aceleai greeli i ca urmare vei ajunge i mai ru. Dac nu este nimeni care s v opreasc, atunci ajungei i mai ru, vei crede c este bine i v simii foarte fericii. La final, va ajunge un obicei, la fel ca fumatul sau butul, chiar dac tii c este ru pentru corpul vostru, rmnei mai departe ataai foarte mult de aceste obiceiuri, pe msur ce fumai i bei i mai mult. De aceea trebuie s nvm s fim smerii, n-ar trebui s mai adugm i mai mult la obiceiurile pe care le-am acumulat deja de-a lungul multor viei, i s le lsm s se dezvolte i mai puternic pn cnd mai trziu nu se mai pot repara deloc. Noi avem deja multe obiceiuri rele, dac nu le diminum dar n schimb adugm mai multe, atunci cum o s le facem fa? Nu vom putea s le diminum deloc, chiar dac vrem, deci cnd vom termina cu ele? Noi am acumulat foarte mult, este deja destul de dificil pentru noi s evitm s acumulm i mai multe, s nu mai vorbim c trebuie s tergem aceste obiceiuri ferme i chiar i tradiiile pe care le-am acumulat de-a lungul vieilor trecute! De aceea trebuie s folosim aceast putere de dincolo de lume, vibraia din meditaia cu Sunetul, ca s le tergem ct mai repede. Splarea la creier obinuit nu este de nici un folos, numai practica meditaiei cu Sunetul este splarea creierului adevrat. Voi m-ai ntrebat cum s v ferii de egou, sfatul meu este s meditai ct mai mult cu Sunetul. Dac putei, atunci s v strduii s v cercetai i s v controlai pe voi niv. Dac le putei evita, atunci s le evitai. Dac nu suntei contieni de egou, atunci nu putem s mai facem nimic, acesta este cel mai ru. Trebuie s meditm ct mai mult cu Sunetul! S meditai cu Sunetul ct mai mult! S meditai cu Sunetul ct mai mult! Ne va cura automat, nu este alt cale!(aplauze) Acum v dai seama c Metoda Quan Yin este cu adevrat extraordinar! Fr ea nu vom putea niciodat s ne curm obiceiurile nenumrate!

  • Puterea din meditaia cu Sunetul Vorbit de Maestra Suprem Ching Hai Reuniunea de 4 zile din Honolulu, Hawaii, S.U.A. 22 octombrie 1993 (original n englez) Numai prin meditaia Quan Yin (cu Sunetul) vom putea s trecem prin toate nivelurile de contiin. De aceea voi vedei multe persoane care mediteaz cu Lumina dar nu au ajuns la nivelul la care s contacteze i Sunetul, atunci viaa lor nu se schimb foarte mult. Prin meditaiile de tot felul care sunt la nivelul intelectual, de exemplu s ntrebi despre semnificaia koansurilor (ntrebrile din meditaia Zen) sau s te concentrezi pe o lamp, oamenii vor vedea Lumina de asemenea, dar viaa lor nu se schimb prea mult pentru c unele din nivelurile Luminii sunt sub nivelul de nlare al Sunetului. Unele persoane mediteaz cu Lumina i cnd sunt n amadi sau n momente de concentrare foarte adnc, vor contacta n mod automat i Sunetul, la momentul respectiv ei mediteaz i cu Sunetul de asemenea, deci au Lumina i Sunetul mpreun. Totui, ei nu tiu cum s ajung la Sunet fr efort pentru c nu au fost conectai cu Sunetul prin intermediul unui prieten competent, un ghid competent. Deci pentru noi este uor pentru c noi tim cum, n zilele noastre s tii cum este cheia succesului. Deci s tii cum se aplic i la practica meditaiei. Chiar dac nu am intrat niciodat n amadiul adevrat, totui vom avea beneficii de pe urma curentului de Sunet, ne ajut s ne revitalizm corpul i spiritul.

  • ..... Ori de cte ori suntem obosii de pe urma abuzului din lumea aceasta, suntem obosii de lupta fr sfrit pentru supravieuire, suntem obosii de munca mental, atunci s ne aezm i s facem Quan Yin pentru o vreme, vom simi fiecare puls al fericirii care circul peste tot n sufletul din interior. ..... Vorbit de Maestra Suprem Ching Hai, Mexico City, Mexic, 23 mai 1998 (original n limba englez)

    Egoul si meditatia cu SunetulHsihu, Formosa, 29 aprilie 1989

    Egoul si are originea n obiceiuriNumai vibratia din meditatia cu Sunetul poate sa curete karmaBuddha mediteaza continuuUmilinta este cel mai important element din practica spiritualaPuterea din meditatia cu SunetulMexico City, Mexic, 23 mai 1998