Cheltuieli deductibile şi nedeductibile: o nouă abordare

Cheltuieli deductibile sau nedeductibile? Această întrebare şi-o pun plătitorii de impozite atunci cînd vine timpul să completeze declaraţia anuală cu privire la impozitul pe venit. Se ştie că înţelegerea deductibilităţii unor cheltuieli de către contribuabili şi organele fiscale poate să difere, cu toate că, în cele mai dese cazuri, ambele părţi fac referinţă la una şi aceeaşi normă din Codul fiscal (art. 24 alin. (1)): „Se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător”. Această prevedere conţine o întreagă filozofie privind înţelegerea deductibilităţii cheltuielilor în scopuri fiscale. Divergenţele care apar în acest context sînt generate de faptul că înţelegerea celor două părţi privind „caracterul necesar” şi „caracterul ordinar” al unor cheltuieli pentru activitatea de întreprinzător este diferită.

 

Contribuabilul trebuie să se justifice pentru unele cheltuieli suportate?

Răspunsul la întrebarea pusă la începutul acestui articol în toate cazurile va conţine o doză de subiectivism. Este important ca acest subiectivism să fie bazat inclusiv pe înţelegerea afacerii antreprenorului, pe profesionalismul inspectorului fiscal, pe libera voinţă a întreprinzătorului privind alegerea formelor şi metodelor (care cheltuieli să le suporte) de organizare a afacerii, pe bunul simţ şi responsabilitatea personală privind concluziile emise. Şi nicidecum pe păreri şi şabloane învechite, pe gîndul că fiecare contribuabil este un potenţial infractor, care numai stă şi pune la cale cum să se eschiveze mai reuşit de la plata impozitelor, pe neînţelegerea tendinţelor de dezvoltare a activităţii de întreprinzător. Aceste tendinţe cer, în primul rînd, noi forme de promovare a afacerii şi, respectiv, noi articole de cheltuieli. Tot mai multe resurse (cheltuieli) sînt necesare pentru acţiunile de promovare a vînzărilor: de marketing, de publicitate etc. Numai unei persoane neiniţiate în afaceri poate să-i pară că aceste cheltuieli nu sînt productive (productive în sensul oportune). Or, în multe cazuri, este mai dificil să vinzi un bun de calitate, decît să-l produci, iar cheltuielile pentru comercializarea lui pot fi mai mari decît valoarea lui de cost. Concurenţa şi relaţiile de piaţă impun entităţilor noi forme de cheltuieli, care, în viziunea lor, sînt ordinare şi necesare pentru a rezista în aceste condiţii. Practica noastră fiscală demonstrează că în unele acte de control se pune la îndoială caracterul ordinar şi necesar al unor cheltuieli atribuite de antreprenori la activitatea de întreprinzător. Cheltuielile care, presupun, sînt văzute de controlorii fiscali ca nişte mofturi (sau poate spălare de bani?) ale contribuabililor, la care aceştia ar putea renunţa fără consecinţe grave pentru activitatea sa.

Pentru practica noastră fiscală situaţia în care contribuabilul trebuie să se justifice pentru unele cheltuieli, suportate în cadrul activităţii sale de antreprenoriat, este o realitate obişnuită. În unele situaţii, viziunea antreprenorului privind organizarea afacerii proprii diferă de viziunea inspectorului fiscal în acest sens.

 

Cum sau cine formează „politica” în obiectul de deductibilitate a cheltuielilor?

În perioada după punerea în aplicare a Codului fiscal „politica” în obiectul de deductibilitate a unor sau altor cheltuieli a fost formată de către Serviciul Fiscal prin scrisorile pe care le emite, publicaţiile colaboratorilor în ediţiile periodice de specialitate,

seminarele de instruire etc. De regulă, abordarea organului fiscal privind deductibilitatea sau nedeductibilitatea unor cheltuieli nu se pune la îndoială, cu toate că în unele cazuri unii dintre noi nu sînt de acord cu această abordare. Contabilii, de regulă, doresc, în primul rînd, să cunoască părerea organului fiscal care va veni să-i verifice. La seminarele de instruire, publicaţiile în presa de specialitate, de regulă, se promovează în exclusivitate numai părerea organului fiscal ca fiind una corectă şi care nu poate fi pusă la îndoială.

Nu punem la îndoială profesionalismul specialiştilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, care în decursul acestor ani au fost lideri în implementarea Codului fiscal, la care ne adresăm de fiecare dată cu întrebări neclare, dar părerea lor poate fi şi subiectivă?

 

Abordarea Serviciului Fiscal este o dogmă?

Din păcate, astăzi nu avem un mecanism viabil care ar asigura un echilibru în acest sens şi ar permite să se ţină cont de practica internaţională, de noile tendinţe de dezvoltare a unei afaceri pentru a asigura interpretarea corectă a legislaţiei fiscale. Pe de o parte, Serviciul Fiscal şi-a asumat monopolul de a da explicaţii care cheltuieli sînt deductibile şi care nu, pe de altă parte, contribuabilii din lipsă de pîrghii reale de a-şi apăra interesele, în cele mai dese cazuri, acceptă tacit părerea organului fiscal. Mai ieftin îi va costa.

Din practica internaţională menţionăm că legislaţia fiscală a unor ţări poate fi mai lejeră privind acceptarea cheltuielilor entităţilor spre deducere (Marea Britanie), în alte ţări lista cheltuielilor limitate spre deducere în scopuri fiscale este mai mare (Republica Italiană). Dar, în toate cazurile, aceste restricţii fiscale sînt strict stipulate în lege şi nu se lasă la discreţia organului fiscal să determine deductibilitatea sau nedeductibilitatea unor cheltuieli.

 

Cheltuieli pentru „ Apă bună”

Însuşi Serviciul Fiscal confirmă că părerea organului fiscal privind deductibilitatea unor cheltuieli poate fi subiectivă prin faptul că înţelegerea acestuia privind deductibilitatea unor cheltuieli poate să se schimbe pe parcursul timpului. Prezentăm un exemplu, în acest sens. Actualmente, cheltuielile pentru „Apă bună” (angajatorul asigură cu apă potabilă angajaţii pe parcursul zilei de muncă) sînt acceptate de inspectorii fiscali spre deducere în scopuri fiscale, suma TVA se permite să fie trecută în cont, costul apei folosite nu este constatat ca o facilitate a angajatorului acordată angajatului. Dar încă cu cîtiva ani în urmă aceste cheltuieli nu erau permise de organul fiscal spre deducere şi presupun că unele entităţi au fost sancţionate pentru această „încălcare” (?!).

 

Cheltuieli nedeductibile prin definiţie

Practica fiscală din ţara noastră mai are o tendinţă caracteristică. Deductibilitatea sau nedeductibilitatea a careva cheltuieli, în unele cazuri, nu este determinată în contextul situaţiei concrete în care a fost suportată, dar, pe drept, prin definiţie pentru toate

situaţiile posibile. De exemplu, cheltuielile de cazare a unui nerezident. În explicaţiile Serviciului Fiscal se menţionează că cheltuielile suportate pentru cazarea unui nerezident nu sînt deductibile în scopuri fiscale. Mai mult ca atît, plata pentru cazare constituie venit al nerezidentului obţinut în Republica Moldova în formă nemonetară, din care urmează să fie reţinut impozitul la sursa de plată în mărime de 15%, conform art. 91 alin. (1) din CF. În practica fiscală pe care o cunosc această abordare se aplică în toate cazurile cînd se suportă asemenea cheltuieli. Presupun că logica inspectorilor fiscali este următoarea: cheltuielile de cazare a unui nerezident pot fi exclusiv cheltuieli de reprezentanţă (??), iar deductibilitatea cheltuielilor de reprezentanţă se stabileşte prin Hotărîrea Guvernului nr. 130 din 06.02.1998. În lista cheltuielilor de reprezentanţă ce ţin de activitatea de antreprenoriat a întreprinderii, stabilită prin această Hotărîre, cheltuielile de cazare nu se regăsesc. Corespunzător, prin deducţie aceste cheltuieli (de cazare) nu sînt deductibile în scopuri fiscale. Dacă ne vom referi la cheltuielile de reprezentanţă, atunci logica este corectă. Dar, în unele situaţii, cheltuielile de cazare a unui nerezident nu constituie cheltuieli de reprezentanţă şi atunci limitările, stabilite în Hotărîrea sus-numită, nu sînt aplicabile.

Prezentăm un exemplu real din activitatea unei entităţi care activează în domeniul serviciilor de consultanţă. Entitatea a decis să organizeze o conferinţă internaţională cu participarea experţilor din alte ţări. Participarea la conferinţă pentru participanţi este contraplată (activitate de antreprenoriat). Pentru a face o prezentare la această conferinţă, entitatea a invitat cîţiva experţi străini. Deoarece aceste invitaţii se fac în baza unor înţelegeri de reciprocitate (experţii din Moldova vor participa la conferinţe analogice din străinătate), experţilor străini nu li se achită salarii, dar, în baza înţelegerii cu aceştia, ţara gazdă suportă cheltuielile de cazare, transport şi de locaţie. În acest caz, cheltuielile pentru cazarea experţilor străini se permit spre deducere? Cheltuielile de cazare în exemplul analizat nu reprezintă cheltuieli de reprezentanţă, respectiv, nu sînt limitate de Hotărîrea nr. 130, sînt suportate în cadrul activităţii de antreprenoriat, sînt necesare (pentru a asigura o calitate înaltă a serviciilor de consultanţă) şi ordinare (prezentările experţilor din străinătate sînt caracteristice pentru majoritatea conferinţelor, cursurilor de instruire pentru acest segment de activitate de consulting). Cheltuielile de cazare a unui nerezident în exemplul descris mai sus, în opinia autorului, sînt suportate în scopuri de antreprenoriat şi urmează să fie permise spre deducere.

 

Cheltuielile compensate de către terţi sînt deductibile?

Unele cheltuieli, în mod obişnuit, nu sînt deductibile (cheltuielile de deplasare supralimită stabilită, cheltuielile de cazare, cheltuielile de reprezentanţă, uzura mijloacelor fixe primite în formă de donaţie etc.). Dar dacă aceste cheltuieli sînt compensate entităţii de către terţi, acestea sînt deductibile? De cele mai dese ori răspunsul inspectorilor fiscali este negativ. Astfel, venitul din compensarea cheltuielilor se constată ca venit impozabil, iar obiectul compensării spre deducere – nu. De fiecare dată se face referinţă la careva scrisoare în care se spune că cheltuielile cutare nu sînt deductibile! Nu se ţine cont de faptul că acestea sînt acoperite de venituri. Este o abordare greşită, iar cheltuielile, care în mod obişnuit nu sînt deductibile, dacă vor fi compensate de venit, ele pot fi deduse din venitul încasat de la terţi în scopuri fiscale.

 

Seminar de instruire

Recent am participat la un seminar de instruire în cadrul căruia s-au discutat subiecte ce ţin de implementarea legislaţiei fiscale, de practica fiscală din ţara noastră. Voi expune cîteva concluzii pe marginea seminarului. Contabilii practicieni doresc să cunoască, în primul rînd, abordarea Serviciului Fiscal privind deductibilitatea sau nedeductibilitatea unor cheltuieli pentru a exclude riscurile legate de sancţiunile fiscale posibile. Pe de altă parte, legislaţia şi practica noastră fiscală privind deductibilitatea unor cheltuieli, după părerea mea, nu ţin cont de noile realităţi în care activează entităţile, de formele noi de cheltuieli. Unele cheltuieli de promovare a vînzărilor sînt limitate (prin limitarea TVA permisă spre trecere în cont), nu se simt abordări noi în acest sens.

La acest seminar am avut şi eu o prezentare prin care am încercat să transmit următorul mesaj. Deductibilitatea privind careva cheltuială urmează să fie analizată în contextul în care a fost suportată şi din conţinutul ei economic, iar scrisorile I.F.S., în unele cazuri, nu reprezintă un adevăr în ultima instanţă. Serviciul Fiscal în activitatea sa, la elaborarea explicaţiilor urmează să ţină cont de noile realităţi în care activează entităţile. Acest articol este o nouă încercare în acest sens.

 

Costum scump pentru administrator. Cheltuieli deductibile?

În această ordine de idei, am încercat să provoc participanţii la discuţii şi la o analiză a deductibilităţii cheltuielilor, în primul rînd, prin prisma conţinutului lor economic şi în contextul în care au fost suportate, printr-un exemplu. Vă propun să analizaţi următoarea situaţie relevantă pentru a înţelege mai bine ce am încercat să spun mai sus. O entitate înregistrată în ţara noastră, care este distribuitor oficial al unei mari companii internaţionale, a fost denumită cîştigătoare a concursului „Cel mai bun contribuabil al anului”, organizat sub egida Guvernului ţării. Administratorul acestei entităţi a fost invitat de organizatorii concursului să participe la gala la care urma să fie înmînată această distincţie. Pentru a participa la acest eveniment important, entitatea a decis să procure un costum scump pentru administrator. Ce urmări fiscale are această operaţiune pentru entitate? Această întrebare am încercat s-o pun participanţilor la seminar. Majoritatea au fost de părere că aceste cheltuieli nu sînt deductibile pentru entitate, fără dreptul de a trece în cont suma TVA din această operaţiune. Mai mult ca atît, s-a spus că valoarea costumului procurat este şi o facilitate acordată de angajator angajatului (administratorului) (art. 19 din CF) şi urmează să fie inclusă în venitul lui impozabil!!?? De asemenea, valoarea costumului prezintă bază de calcul al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, achitate de către angajat şi angajator.

Acest exemplu este relevant în sensul înţelegerii noastre a deductibilităţii unor cheltuieli, care rămîne în urmă de evoluţia afacerilor ca fenomen social şi de spectrul nou de cheltuieli care sînt fireşti pentru o afacere modernă prosperă.

Nu am fost de acord cu abordările expuse de participanţii la seminar privind exemplul dat. Care sînt argumentele?

Sînt cheltuieli ordinare. Nu se pune în discuţie necesitatea participării administratorului entităţii la acest eveniment, nu se pune în discuţie şi acel fapt că statutul evenimentului şi statutul entităţii pe care o reprezintă administratorul îl obligă să aibă o ţinută demnă, inclusiv şi o haină de gală. Toate întreprinderile invitate vor proceda la fel, vor ţine să fie prezentate destoinic şi fiecare va suporta cheltuielile

ordinare în aşa situaţii pentru a asigura o prestaţie bună. Administratorul nu poate să fie obligat să procure costum de gală pe cont propriu pentru a participa la această festivitate.

Sînt cheltuieli necesare. La acest eveniment a fost invitat reprezentantul entităţii, corespunzător, administratorul reprezintă la gală entitatea, şi nu pe sine ca persoană fizică. Prin urmare, cheltuielile legate de participarea la acest eveniment, inclusiv de procurarea costumului, urmează să fie suportate de entitate. Respectiv, aceste cheltuieli sînt necesare pentru întreprindere.

Astfel, prin deducţie am stabilit că cheltuielile legate de procurarea costumului pentru administrator în situaţia descrisă mai sus sînt ordinare şi necesare şi, în conformitate cu art. 24 alin. (1), se permite deducerea lor în scopuri fiscale.

De ce abordarea organului fiscal nu corespunde cu părerea expusă mai sus? Presupun că aceasta reiese din înţelegerea pe care o are I.F.S. privind organizarea unei afaceri şi în care nu se înscrie înţelegerea că cheltuielile pentru procurarea costumului pentru administrator urmează să fie suportate de întreprindere. Această abordare se înscrie în „înţelegerea populară”, potrivit căreia cheltuielile întreprinderii pentru alimentaţia angajaţilor, în cazul nostru, pentru îmbrăcăminte etc., nu sînt necesare şi ordinare pentru organizarea unei afaceri, nu sînt permise spre deducere şi valoarea acestor cheltuieli urmează să fie inclusă în venitul impozabil al angajatului, deşi angajatul nu a solicitat astfel de „facilităţi” şi nu a fost întrebat, dacă el acceptă asemenea facilităţi la aşa valoare. Dacă este vorba de un costum pentru administrator, atunci în mod obligatoriu acestea sînt cheltuielile persoanei fizice, şi nu ale întreprinderii.

Ca şi în multe situaţii din viaţă, fiecare din aceste păreri are un grad de subiectivism. Normele Codului fiscal în mare măsură se bazează pe părerea subiectivă a inspectorului fiscal, care urmează să se bazeze, în cazul nostru, pe înţelegerea afacerii entităţii, experienţă şi cunoştinţe profesionale, pe bunul simţ, obiectivitate şi integritate, etc. Dacă să presupunem că într-adevăr aceste cheltuieli nu sînt ale întreprinderii, atunci aceste cheltuieli urmează să fie suportate de persoana fizică administratorul entităţii!? Dar el poate că nu are în garderoba sa un costum potrivit pentru acest eveniment şi, în general, preferă alt stil de îmbrăcăminte. Este obligat să scoată din buzunar o sumă de bani pentru a procura un costum pe care îl va folosi numai la evenimentele la care va participa în calitate de administrator al entităţii? Cred că nu. De ce alţi angajaţi ai întreprinderii, în multe cazuri, sînt asiguraţi la locul de muncă cu îmbrăcăminte de serviciu şi aceste cheltuieli sînt acceptate de organele fiscale spre deducere,

iar îmbrăcămintea de lucru a administratorului (costumul de gală) nu este acceptată de Serviciul Fiscal spre deducere!? De ce? Deoarece salariul administratorului este mai mare sau, poate, deoarece aceasta este perceperea noastră? Argumentele expuse nu pot fi acceptate.

Deductibilitatea unor cheltuieli, în unele situaţii, nu poate fi stabilită de la distanţă şi/sau fără o pregătire bună şi experienţă bogată a inspectorului fiscal. În cazul cu costumul administratorului, într-o eventuală situaţie de inspector fiscal aş întreprinde următoarele proceduri pentru a mă asigura în deductibilitatea cheltuielilor legate de procurarea costumului. M-aş interesa, unde se păstrează costumul de gală (se păstrează la întreprindere?), în ce stare este, a fost supus inventarierii, este folosit numai în cazuri necesare de protocol etc. Procedurile enumerate mai sus ar putea să mă asigure că

acest activ este integru, aparţine întreprinderii şi este folosit în scopuri de antreprenoriat. Şi dacă este aşa, nu sînt motive ca cheltuielile legate de procurarea costumului să nu fie acceptate spre deducere. Corespunzător, se va permite trecerea în cont a sumei TVA de la procurare şi nu putem vorbi de o facilitate acordată persoanei fizice, contribuţii medicale etc.

Consider că anume aceasta urmează să fie şi abordarea organelor fiscale. Nicio cheltuială nu este deductibilă sau nedeductibilă prin definiţie (pe drept) şi depinde de contextul în care a fost suportată.

Exemplul cu costumul, după părerea mea, este foarte relevant la compartimentul ce ţine de nivelul înţelegerii noastre a deductibilităţii cheltuielilor în scopuri fiscale. Sînt sigur că gîndirea şi perceperea noastră în acest sens vor avea o evoluţie firească în continuare şi peste careva timp cheltuielile date vor fi acceptate spre deducere, la fel ca şi cheltuielile pentru „Apă bună“.

 

Masă caldă pentru muncitorii din schimbul de noapte

Un alt exemplu relevant pentru a înţelege abordarea privind deductibilitatea cheltuielilor în scopuri fiscale pe vechi (sfîrşitul anilor 90 ai secolului trecut, care coincide cu punerea în aplicare a Codului fiscal) şi pe nou (tendinţe moderne de dezvoltare a unei afaceri). Angajatorul asigură cu masă caldă muncitorii din schimbul de noapte. Ce impozite plătim?

Majoritatea participanţilor la seminar consideră că pentru entitate aceste cheltuieli nu sînt deductibile în scopuri fiscale, iar pentru angajaţi mîncarea reprezintă o facilitate, acordată de angajator şi aceasta urmează să fie impozitată în baza art. 19 din CF, este bază de calcul pentru primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Această abordare coincide cu viziunea organului fiscal privind deductibilitatea cheltuielilor date. Logica este simplă: părerea Serviciului Fiscal pentru noi este lege.

Mai jos voi încerca să prezint argumente contra unei astfel de abordări şi să demonstrez că aceste cheltuieli sînt fireşti pentru entitatea dată şi acestea reies din scopul principal pe care îl urmăreşte antreprenorul – obţinerea unui profit, dar nu intenţiile de binefacere.

Sînt cheltuieli ordinare. Crearea unor condiţii bune de muncă pentru angajaţi este o tendinţă obişnuită ce ţine de dezvoltarea unei afaceri prospere. Mai mult ca atît, angajatorul este predispus să acorde condiţii de muncă cît mai bune pentru ca angajaţii săi să se concentreze cît mai mult asupra muncii. Măsurile întreprinse de angajator privind asigurarea unor condiţii decente de muncă pentru angajaţi, promovarea unor politici sociale bune reprezintă o trăsătură caracteristică a activităţii unei entităţi în condiţiile actuale atît la nivel global, cît şi la nivel naţional.

Sînt cheltuieli necesare. Necesitatea de a organiza alimentaţia angajaţilor cu hrană caldă poate să fie o obligaţiune a angajatorului asumată prin semnarea Contractului colectiv de muncă, care este un act normativ. Entitatea este constrînsă şi de legislaţia muncii, de organizaţia sindicală, prin semnarea Contractului colectiv de muncă ca să organizeze condiţii bune de muncă pentru angajaţi. Dar, în primul rînd, aceste cheltuieli sînt necesare angajatorului pentru a avea o afacere prosperă, pentru ca angajaţii săi să

aibă condiţii mai bune de muncă şi să nu plece să muncească la concurenţi (de exemplu). De asemenea, pentru ca angajaţii să nu se îmbolnăvească, să nu piardă capacitatea de muncă, deoarece, în acest caz, angajatorul ar putea fi pus în situaţia să investească resurse în pregătirea altor angajaţi etc. Pot fi aduse şi alte argumente în acest sens pentru a demonstra că cheltuielile pentru alimentaţia angajaţilor înseamnă condiţii mai bune de muncă, nu constituie un moft al angajatorului sau cheltuieli de binefacere, dar sînt suportate de acesta pentru a ridica randamentul muncii angajaţilor, asigurînd un profit mai mare al afacerii.

Este greu de explicat următoarea situaţie paradoxală din practica noastră fiscală privind deducerea unor cheltuieli. Cheltuielile de exploatare, de întreţinere a mijloacelor de producţie din punct de vedere fiscal sînt acceptate spre deducere practic fără limită. Echipamentul şi utilajul urmează să fie întreţinute într-o formă bună! Iar cheltuielile suportate de angajator pentru întreţinerea forţei de muncă, care este principala forţă de producţie, într-o formă bună – nu!!? Nu este clară această abordare. Abordare, care are la bază înţelegerea, conform căreia tot ce-i oferă angajatorul pe parcursul zilei de muncă angajatului său pentru a-i întreţine necesităţile vitale de viaţă („a pune în gură ceva”) este un capriciu al acestuia fără de care se poate organiza o afacere, şi vine la noi din alte timpuri, este învechită şi urmează să ne despărţim de astfel de stereotipuri cît mai repede. Participînd la mai multe conferinţe internaţionale pe teme de audit, management financiar, din mesajele şi prezentările auzite am simţit tendinţă la nivel global, potrivit căreia societatea urmează să contribuie ca businessul să dezvolte tot mai mult politicile sociale proprii. De ce atunci nu sînt permise spre deducere cheltuielile suportate de angajator în acest sens? Prin permiterea deducerii cheltuielilor, inclusiv pentru alimentarea angajaţilor, statul ar putea să contribuie la implicarea antreprenorilor în rezolvarea problemelor sociale ale societăţii.

 

„Facilitate” inventată

Mai sus am stabilit că se propune ca hrana acordată angajatului de către angajator să fie pentru acesta o cheltuială nedeductibilă. Dar aceasta nu este totul. Se propune ca hrana să fie constatată ca o facilitate pentru angajat!? Respectiv, valoarea facilităţii să fie inclusă în venitul lui impozabil, să se calculeze şi să se reţină primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (!??). După părerea mea, această abordare nu are suport legal şi are la bază, pe de o parte, legislaţia noastră fiscală imperfectă, care permite interpretări neunivoce, iar, pe de altă parte, obiceiul nostru de a face interpretări ale legii în limita fanteziei personale şi care pe parcursul istoriei noastre contemporane, din păcate, nu au fost sancţionate. Angajatul nu a solicitat această hrană din care ulterior urmează să plătească impozite, nu a semnat niciun borderou. Care ar trebui să fie acţiunile angajatului în situaţia cînd fără voia lui i se impune această facilitate în calitate de sursă de venit din care el urmează să achite impozitul pe venit? Să refuze hrana caldă propusă de angajator? Este iniţiativa angajatorului de a asigura angajaţii cu masă caldă, care rezultă din înţelegerea acestuia de a organiza o afacere prosperă, dacă angajatul va fi sătul, atunci el va lucra mai bine.

 

Care este valoarea acestei „ facilităţi”?

Să presupunem că şi hrana caldă este o facilitate pentru angajat şi urmează să fie inclusă în venitul lui impozabil. Atunci care este valoarea acestei „facilităţi”? Se propune ca în valoarea facilităţii să fie incluse următoarele cheltuieli: costul produselor alimentare din care au fost pregătite bucatele, salariile bucătarilor (?), uzura utilajului de producţie şi încăperii bucătăriei (??) etc. Este o abordare absolut incorectă, în primul rînd, pe motiv că toate aceste cheltuieli nu pot fi verificate şi nu au fost acceptate de angajat!!? Cum acestea îi pot fi impuse în calitate de venit impozabil?? Cred că un jurist calificat ar putea şi în termeni juridici să demonstreze uşor că hrana caldă pentru angajaţi, care este acordată de angajator, nu poate fi inclusă în venitul lui impozabil.

Încă un argument în acest sens. Cheltuielile pentru „Apă bună” sînt acceptate spre deducere pentru angajator şi nu constituie o facilitate pentru angajat, iar cheltuielile pentru hrana caldă în schimbul de noapte nu sînt deductibile şi este o facilitate pentru angajat. De ce? Doar conţinutul lor economic este acelaşi? Pentru că costul apei este mai mic decît hrana caldă? Sau pentru că înţelegerea noastră privind deductibilitatea unor cheltuieli întîrzie în timp? „Apa bună” am acceptat că este o cheltuială deductibilă, iar pentru a conştientiza că hrana caldă, acordată angajaţilor şi care are acelaşi conţinut economic şi social, de a crea condiţii bune şi sănătoase de muncă pentru angajaţi, mai avem nevoie de timp. Pînă una alta – cheltuieli nedeductibile, facilitate pentru angajat!

Părerea mea privind această situaţie este aceeaşi, deductibilitatea sau nedeductibilitatea cheltuielilor corespunzătoare depinde nu de denumirea lor, ci de conţinutul economic şi contextul în care au fost suportate. Şi inspectorul fiscal urmează să determine acest lucru în baza profesionalismului şi competenţei sale profesionale.

Din păcate, conţinutul Codului fiscal în varianta actuală nu face faţă tendinţelor actuale de dezvoltare a unei afaceri, în primul rînd, în ce priveşte promovarea vînzărilor prin intermediul diferitor sisteme (scheme) de marketing. Cele mai simple dintre ele sînt: cadourile acordate clienţilor fideli, vînzările 5+1, reducerile de preţ la sfîrşitul perioadei, vînzările la un preţ mai mic decît costul, notele de credit etc. Toate aceste forme de promovare a vînzărilor au o povară fiscală adăugătoare, nu au o interpretare clară privind obligaţiile fiscale pe care le generează şi modul de completare a facturilor fiscale.

 

Concediu de odihnă pe scurt timp

Pentru unele întreprinderi, care au preluat experienţa companiilor străine, de exemplu, a devenit obişnuită practica ce ţine de organizarea de 1–2 ori pe an a unor deplasări pe termen scurt pentru angajaţii entităţii la odihnă în munţi, la mare etc. De multe ori, odihna în aceste cazuri este combinată cu seminarele de instruire profesională. Aceste întruniri sînt necesare, în primul rînd, pentru a forma un colectiv cu spirit de echipă. În cadrul acestor întruniri se creează condiţii pentru ca angajaţii să se evidenţieze şi în alte condiţii decît cele de muncă. Sînt deductibile aceste cheltuieli? Presupun că răspunsul participanţilor la seminar ar fi fost şi pentru acest exemplu unul negativ. Este facilitate pentru angajat? Bază de calcul pentru calculul primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală?

După părerea mea, nu trebuie să ne grăbim, răspunzînd negativ la întrebarea privind deductibilitatea acestor cheltuieli, pornind de la principiul „cheltuieli ordinare şi necesare”. Aceste cheltuieli sînt suportate de angajator nu pe motiv că este „îndrăgostit”

de angajaţii săi sau doreşte să suporte cheltuieli suplimentare, face risipă de bani sau este dispus pentru acţiuni de binefacere etc. Scopul acestor cheltuieli, în ultima instanţă, este majorarea profiturilor sale inclusiv prin găsirea de noi motivaţii pentru angajaţi, crearea unei echipe, instruirea personalului etc. De asemenea, aceste cheltuieli sînt ordinare, deoarece această formă de odihnă colectivă a intrat în practica multor întreprinderi din ţară şi din străinătate.

În acest context, pot fi enumerate şi alte cheltuieli legate de organizarea unei afaceri, care în condiţiile actuale de activitate sînt fireşti pentru o entitate, dar care nu sînt acceptate spre deducere de organele fiscale: serviciile de sport pentru angajaţi (cunosc întreprinderi unde angajaţii nu prea doresc să facă sport, dar sînt obligaţi de angajator să frecventeze antrenamentele, deoarece angajatorul vrea ca aceştia să fie sănătoşi, nu doreşte să cheltuie bani pentru instruirea altor angajaţi), cheltuieli de locaţiune a unui apartament temporar pentru administratorul întreprinderii invitat din străinătate, servicii medicale pentru angajaţi etc.

Unele dintre cheltuielile enumerate mai sus au devenit pentru multe întreprinderi din ţara noastră ordinare şi necesare. După părerea mea, acestea sînt caracteristice pentru activitatea unei întreprinderi moderne, corespund activităţilor unei companii din Europa, spre care noi tindem. Oportunitatea suportării acestor cheltuieli reiese şi din necesitatea entităţilor de a activa şi a rezista în condiţiile grele de criză economică şi concurenţă pe piaţă. Din păcate, legislaţia noastră fiscală vede în fiecare contribuabil (entitate) un potenţial infractor, dar nu partener, nu crede în acţiunile acestuia, îl obligă să se justifice pentru deciziile luate, cheltuielile suportate, legate de dezvoltarea afacerii sale, creează bariere şi limitări neargumentate, de multe ori lipsite de logică.

 

Totul este în permanentă schimbare

Timpurile în care trăim sînt foarte dinamice, totul este în permanentă schimbare, mai ales în domeniul economic. Criza economică mondială actuală, după amploarea sa, teritoriul geografic, care a fost cuprins, nu are precedente. Criza a pus noi semne de întrebare şi a înaintat noi provocări pentru societate, legile de dezvoltare a economiei. Multe postulate din teoria economică, bune pînă la criză, au fost „date peste cap”. Entităţile economice – producătorii de bunuri şi servicii, care sînt şi plătitori de impozite, au menirea, în primul rînd, să răspundă noilor provocări. Aceste timpuri grele şi concurenţa impun entităţile să acţioneze prompt, hotărît şi cu o mare parte de risc, căutînd noi forme de promovare a afacerii care cer noi forme de cheltuieli, ce urmează să fie analizate şi acceptate de societate (legislaţia fiscală). Prin stabilirea unei atmosfere de mai mare încredere în relaţiile statului cu contribuabilii săi, inclusiv şi la capitolul privind acceptarea spre deducere fiscală a unor noi articole de cheltuieli, care sînt necesare pentru activitatea lor, societatea va acorda un suport contribuabililor săi şi va contribui într-o măsură oarecare la lichidarea consecinţelor crizei, asigurînd o creştere economică de la care va avea de cîştigat toată societatea. Practica noastră fiscală de limitare a cheltuielilor entităţii permise spre deducere fiscală şi atunci cînd organul fiscal determină în locul ei, care cheltuieli sînt „ordinare şi necesare” şi care nu, este învechită şi are rădăcini în timpurile mai vechi.

Prin aceste concluzii nu încercăm să descoperim America. Legăturile cu colegii de breaslă din alte ţări, internetul, activitatea companiilor străine în Republica Moldova, experienţa companiilor de contabilitate din ţara noastră de ţinere din oficiul său a

evidenţei contabile pentru companii europene ne-a permis să luăm cunoştinţă de experienţa ţărilor europene ce ţine de relaţiile dintre stat şi contribuabilii săi, inclusiv şi privitor la acceptarea spre deducere a cheltuielilor în scopuri fiscale. Avem posibilitate să comparăm situaţia de la noi şi de la ei. Această experienţă

ne permite să conchidem că în aceste ţări contribuabilul nu este privit ca un potenţial infractor, dar, în calitate de plătitor de impozite, pe drept cu statut de persoană stimată în societate. Inclusiv şi referitor la cheltuieli, entitatea are libertate să determine de care cheltuieli are nevoie în activitatea sa şi nu este limitată la fiecare pas şi pusă în situaţia să se justifice pentru necesitatea suportării unor cheltuieli.

 

Concluzii

Trăim vremuri foarte schimbătoare în toate domeniile de activitate a fiinţei umane. Unele valori considerate anterior bune, nu rezistă sub presiunea timpului. În activitatea economică, entităţile, în calitatea sa de plătitori de impozite şi care asigură locuri de muncă pentru societate, se confruntă cu noi provocări. În aceste condiţii grele de activitate, ele urmează să aibă destulă libertate în alegerea formelor şi metodelor de organizare a afacerii sale, inclusiv în ce priveşte articolele de cheltuieli, care sînt relevante pentru activitatea lor. Unele cheltuieli, care cu ceva timp în urmă erau privite ca extravagante, astăzi sînt fireşti pentru activitatea de antreprenoriat. Urmează să se schimbe şi abordarea organelor fiscale privind deductibilitatea acestor cheltuieli.

Este important ca discuţiile pe marginea problemelor abordate să existe, să se expună public toate părţile. În publicaţiile periodice să existe dreptul la replică cînd se promovează idei greşite, bazate pe stereotipuri formate, şabloane învechite, pe frica să expună o părere nouă.

Nu nivelul impozitelor este problema cea mai mare cu care se confruntă astăzi întreprinderile plătitoare de impozite, ci legislaţia fiscală imperfectă (vrei să plăteşti impozitele, dar nu ştii cum să le calculezi) şi administrarea fiscală care lasă de dorit.

Autorul acestui articol nu pretinde că concluziile expuse mai sus reprezintă dreptatea în ultima instanţă. Prin conţinutul puţin provocator al acestui articol, autorul şi-a pus ca scop să provoace discuţii. Pe de o parte, Serviciului Fiscal i se oferă posibilitatea să aducă argumente pentru a combate concluziile expuse, dacă consideră că nu sînt corecte, pe de altă parte, şi contabilii practicieni sînt încurajaţi să fie mai activi în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului fiscal prin luare de atitudine, publicaţii în presă etc. Să nu credem că va veni cineva şi ne va rezolva într-o bună zi toate problemele cu care ne confruntăm zi de zi. Părerea noastră contează!

Capitalul social al entității: aspecte contabile și fiscale

Recent am participat la discuții cu reprezentanții Serviciului fiscal pe două situații diferite, dar care sunt legate de același subiect: conturile de capital ale entității. Dacă să analizăm aceste situații, concluzia se reduce la răspunsul la întrebarea: cui îi aparține capitalul social al unei entități – entității sau proprietarilor săi? Cu ce se deosebește în acest sens capitalul social de alte articole din capital? Majorarea capitalului social din contul surselor interne ale întreprinderii (profit nerepartizat, rezerve) este o repartizare de dividende? Majorarea valorii nominale a acțiunilor (cote-părți) din contul profitului nerepartizat (rezerve) generează venit pentru

deținătorii acestor acțiuni (cote-părți)? Până când nu avem răspunsuri certe la aceste întrebări. Întrebările puse se discută de mai mulți ani, dar o rezolvare logică și clară nu au.

În primul rând, pe motiv că în țara noastră fiscalitatea dictează contabilității, bugetul statului este ca ceva sfânt pe care toți trebuie să-l păzească inclusiv și contabilitatea. Nu se obișnuiește să optezi pentru soluții bazate pe standarde performante de contabilitate în detrimentul încasărilor la buget.

În Republica Moldova reglementările contabile şi fiscale sunt generate de aceleași instituții, existând riscul major de a determina contabilitatea să satisfacă un singur interes – interesul bugetului. În unele cazuri, în explicațiile organelor abilitate de stat prevalează interesul bugetului asupra conținutului SNC, reglementărilor contabile.

Altă problemă este calitatea legislației fiscale. Și cu această ocazie am să repet, cea mai mare problemă cu care se confruntă contribuabilii nu este cota impozitelor și taxelor, dar calitatea nesatisfăcătoare a legislației fiscale.

Aș menționa că și noi, contabilii practicieni, am putea să promovăm mai activ bunele practici contabile și fiscale, să ne consolidăm acțiunile pentru apărarea drepturilor noastre profesionale. Din păcate, în mare parte nu ne pasă. Când se discută o problemă nu ne implicăm în discuții, ne liniștim cu gândul că poate se va rezolva fără mine? Poate se va rezolva de la sine? Lasă alții să se ocupe! Și totul rămâne fără schimbare ani de zile! Ne doare doar când problema ne lovește personal.

Mai mulți ani în urmă, organele abilitate ale statului au descoperit că majorarea capitalului social din contului profitului nerepartizat este o repartizare de dividende?! Concluzie care nu se regăsește în definiția de dividend din SNC 18, IAS 18 și/sau Codul fiscal. Am scris de mai multe ori pe această temă și am argumentat că această concluzie este o eroare, care nu are nimic comun cu standardele de contabilitate (SNC, IFRS). În răspuns n-au fost prezentate careva argumente plauzibile, nimic în afară de interpretare eronată a legislației fiscale și a SNC, care, din păcate, se regăsește până în prezent în actele de control fiscal.

Întrebare: societatea noastră contabilă (fiscală) (organe abilitate de stat, asociații profesionale, contabili, auditori) este în stare să discute această problemă, public și transparent, nu prin cabinete, și să formuleze un răspuns corect la această întrebare în conformitate cu standarde performante de contabilitate și Codul fiscal? Ca toți să înțeleagă motivarea acestor explicații și de care ulterior să se conducă?

Neînțelegerile despre care am vorbit mai sus se regăsesc și în două situații din practica fiscală a două entități, în care am avut implicație și care țin de interpretări fiscale și contabile legate de conturile de capital.

Reorganizare prin dezmembrare

O întreprindere cu statut de societate pe acțiuni a luat decizia să se reorganizeze prin dezmembrarea unei alte entități cu statut de SRL. În conformitate cu cerințele legislației în vigoare, în momentul reorganizării a efectuat evaluarea  activelor și datoriilor sale la valoare justă. Rezultatul reorganizării întreprinderii a fost reflectat în capitalul propriu al entității în reorganizare. Conform bilanțului de reorganizare, întreprinderii dezmembrate i-au fost transmise active (o clădire și un teren) și pasive (o parte din capitalul  social al întreprinderii în reorganizare egală cu valoarea nominală a acțiunilor cu care iese acționarul și o parte din diferențele pozitive de la evaluarea activelor ce revine activelor transmise). Partea din activele nete transmise întreprinderii dezmembrate corespunde  cotei ce revine acțiunilor ieșite în întreprinderea reorganizată.

                                          X SA până la reorganizare         X SA după reorganizare            X-Com SRL dezmembrată

Capital social                                450 000                                       350 000                                             5 550 000

Numărul de acțiuni                         45 000                                         35 000

Valoarea nominală

1 acțiune                                          10                                                 10

Valoarea de piață a

activelor nete                          24 975 000                                   19 425 000                                            5 550 000

Valoarea de piață a

activelor nete raportate la

1 acțiune (lei)                                  555                                              555

După cum se vede valoarea activelor nete care revine unei acțiuni a entității supuse reorganizării a rămas aceeași – 555,00 lei/acțiune. Acțiunilor ieșite i-a revenit aceiași valoare din activele nete – 555,00 lei/acțiune, total pentru 10 000  acțiuni ieșite  au fost transmise active nete în valoare de 5.550.000,00 lei.  În rezultatul reorganizării acționarii rămași n-au sărăcit, cum nu s-a îmbogățit nici acționarul ieșit cu acțiunile sale.

Entitatea a informat IFS despre reorganizare. În cadrul controlului fiscal documentar efectuat la entitatea supusă reorganizării IFS a calificat această reorganizare ca una necalificată. În actul de control se face referință la încălcarea alin.(5) art.58 Cod fiscal cu următorul conținut: „Reorganizarea calificată înseamnă reorganizarea, deplină sau parțială, a unui agent economic conform unui plan de reorganizare aferent activității de întreprinzător, reorganizării ce nu are ca scop sau rezultat evaziunea fiscală a oricărui agent economic sau acționar (asociat)” . Merită de menționat că entitatea a respectat toate cerințele legislației în acest sens (procedurile corespunzătoare, evaluarea activelor, drepturile acționarilor minoritari, etc), CNPF a aprobat această reorganizare.

Dar Serviciul fiscal, vigilent cum îi este statutul, a stabilit că reorganizarea nu-i bună, presupunând că a fost încercare de evaziune fiscală. Serviciul fiscal a văzut evaziune fiscală din partea acționarului care a ieșit cu acțiunile sale în rezultatul reorganizării prin dezmembrare, devenind unicul asociat al societății cu răspundere limitată nou-creată în rezultatul reorganizării prin dezmembrare. Logica inspectorilor fiscali este următoarea. Până la reorganizare acționarul deținea 10 000 acțiuni la o valoare nominală de 100.000,00 lei (10 lei per acțiune), iar în rezultatul reorganizării a fost înregistrat un capital social al întreprinderii formate în rezultatul reorganizării în valoare de 5.550.000,00 lei, corespunzător, fostul acționar în rezultatul reorganizării a înregistrat o creștere de capital în valoare de 5.450.000,00 lei (5.550.000,00 – 100.000,00 lei).

Într-adevăr, Camera înregistrării de stat a înregistrat capitalul social al întreprinderii nou create la valoarea activelor nete transmise entității create în rezultatul reorganizării. În așa fel, în capitalul social a fost inclusă atât valoarea nominală a acțiunilor ieșite în rezultatul reorganizării, cât și diferențele din reevaluarea activelor primite în rezultatul reorganizării (contul 341). Valoarea capitalului social al întreprinderii nou create a și atras atenția inspectorilor fiscali, dacă capitalul

social era să fie înregistrat la valoarea nominală a acțiunilor ieșite și se păstra în capitalul propriu încă un articol de capital – diferențe din reevaluarea activelor, pot să presupun că inspectorii fiscali n-aveau să aibă obiecții la caracterul calificat al reorganizării. Dar această valoare mai mare a capitalului social, numai aparent este o creștere de capital, deoarece acesta, capitalul social, aparține entității și nu asociatului său ca și alte articole de capital.

Camera înregistrării de stat a efectuat înregistrarea capitalului social al entității nou create în baza bilanțului de reorganizare, aprobat în procesul reorganizării, în care valoarea diferențelor din evaluarea activelor a fost inclusă în capitalul social. Dar putea să fie aprobat un bilanț de reorganizare în care în componența capitalului propriu al entității nou create să fie păstrate două rânduri: capitalul social în valoare de 100.000,00 lei și diferențe din reevaluare – 5.450.000,00 lei.

Întrebare: acest fapt, includerea diferențelor din reevaluarea activelor în capitalul social al entității nou-create, poate să  provoace obligațiuni fiscale adăugătoare pentru asociatul societății? Nu. Deoarece (i) valoarea activelor nete (capitalului propriu) de la această înregistrare contabilă nu se modifică, (ii) acționarului ieșit în rezultatul reorganizării îi reveneau în entitatea supusă reorganizării aceeași valoarea din activele nete, (iii) capitalul social ca și alte articole de capital aparțin entității, nu asociatului.

Cum înțeleg inspectorii fiscali

În înțelegerea inspectorilor fiscali valoarea capitalului social este egală cu aportul asociatul, corespunzător, dacă valoarea nominală a acțiunilor ieșite, în entitatea supusă reorganizării, până la reorganizare era 100.000,00 lei (cotă în capitalul social), iar în rezultatul reorganizării valoarea nominală a cotei în capitalul social este 5.550.000,00 lei, are loc o creștere de capital, corespunzător, acționarul (asociatul) a înregistrat un venit în formă de creștere de capital în valoare de 5.450.000,00 lei.

Menționăm că în rezultatul constatării acestei reorganizări ca una necalificată, faptul economic, reorganizare prin dezmembrare, a fost recalificat ca o operațiune de vânzare-cumpărare a activelor transmise în rezultatul reorganizării la valoarea de piață, vânzător – entitatea reorganizată, cumpărător – acționarul ieșit. IFS a respins dezacordul entității la actul de control. Valoarea impozitelor, sancțiunilor și penalităților (reorganizarea a fost efectuată cu doi ani în urmă), recalculate entității de IFS în urma clasificării reorganizării entității ca fiind „necalificată”, este  semnificativă.

După părerea mea, această abordare a cazului descris mai sus nu are suport legal și este un exemplu de aplicare tendențioasă a legislației fiscale. Conform alin.(1), (4), (5) art.37 din Codul fiscal reiese că creșterea de capital provine din „.. din vânzarea, schimbul sau alte forme de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital..”. În cazul reorganizării întreprinderii analizate, acționarul  n-a vândut, n-a înstrăinat și n-a înstrăinat în altă formă careva active capitale pentru a vorbi de o creștere de capital. Concluzia privind o careva eventuală evaziune fiscală este bazată exclusiv pe imaginația și presupunerile nefondate ale inspectorilor fiscali care, după părerea mea, nu au nimic comun cu realitatea (practica fiscală stabilită privind reorganizarea întreprinderilor) și normele Codului fiscal.

Alte aspecte

Din concluziile inspectorilor fiscali reiese că de rezultatele reorganizării a beneficiat acționarul persoană fizică. În ce mod? I se atribuie că a însușit activele nete transmise în cadrul reorganizării, înregistrând o creștere de capital. În primul rând, persoana fizică (acționar, asociat) n-a primit nimic din capitalul propriu, doar cotă-parte în capitalul întreprinderii nou create în schimbul acțiunilor societății reorganizate. Capitalul propriu (activele nete) despre care

se vorbește până la reorganizare au aparținut societății reorganizate, iar după reorganizare – societății nou create în rezultatul reorganizării. Valoarea activelor nete care corespund cotei părți a asociatului persoană fizică în capitalul entității nou create și valoarea activelor nete care corespund acțiunilor acționarului persoană fizică în capitalul societății reorganizate la data reorganizării este aceeași – 5.450.000,00 lei. În așa fel, dacă ar fi să luăm ca bază valoarea activelor nete care corespunde cotei în capital, persoana fizică acționar (asociat) în rezultatul reorganizării societății prin dezmembrare, n-a devenit nici mai bogată, nici mai săracă. Acesteia îi revine aceiași valoare în capitalul societății în care are cotă de participare.

Persoana fizică asociat va înregistra creștere de capital în momentul vânzării cotei-părți sau la lichidarea entității.

Cui îi aparține capitalul social?

Problema descrisă mai sus are la bază o percepție greșită precum că capitalul social se formează exclusiv din aporturile proprietarilor și aparține acestora. Sursele de majorare a capitalului social pot fi atât externe – aporturile proprietarilor, cât și interne – profitul, rezervele entității. Capitalul statutar (social) nu aparține asociaților (acționarilor) entității. Capitalul social, ca şi diferențele din reevaluarea activelor imobilizate, rezervele, profitul nerepartizat, aparține, în primul rând, entității concrete şi nu asociaţilor (acţionarilor) săi. În rezultatul operaţiunii de majorare a capitalului social din contul diferențelor din reevaluarea activelor (surse interne) entitatea nu devine nici mai bogată sau mai săracă, la fel ca şi asociații săi. Atât capitalul social, cât şi diferențele din reevaluarea activelor imobilizate sunt două articole de capital care aparțin entității, conținutul lor economic este asemănător. Menționăm că valoarea nominală a cotei-părți a asociatului persoană fizică în capitalul social al entității  nou formate în rezultatul reorganizării prin dezmembrare (care include diferențele din reevaluare) nu va corespunde cu baza ei valorică (art.38 Cod fiscal). În acest caz, baza valorică a cotei-părți a persoanei fizice asociat în exemplul descris mai sus va fi egală cu baza valorică a acțiunilor persoanei fizice acționar (asociat) ieșite în rezultatul reorganizării în schimbul cotei-părți în societatea nou-formată prin dezmembrare. În cazul descris mai sus baza valorică a cotei-părți a asociatului în entitatea nou-creată va fi de 100.000,00 lei, măcar ca valoare nominală a cotei-părți este de 5.550.000,00 lei. Corespunzător, în caz de înstrăinare a cotei-părți sau la lichidarea entității, asociatul își va declara obligațiunile fiscale (creștere de capital) reieșind din baza valorică de 100.000,00 lei.

Încă un argument

Vă atragem atenția la cerințele art.55 Contribuții la capital din Codul fiscal care prevăd că „Contribuțiile cu active la capitalul agentului economic în schimbul cotei de participare în capitalul lui nu sunt supuse impozitării”. În rezultatul reorganizării prin dezmembrare a unei noi întreprinderi persoana fizică n-a primit bani, bunuri materiale, alte recompense, în schimbul acțiunilor a primi o contribuție în capitalul social al altei entități. Dacă să presupunem că de la această operațiune persoana fizică asociat (acționar) a înregistrat o creștere de capital, această creștere este legată de contribuția în capitalul social al întreprinderii dezmembrate. Contribuție cu active care în conformitate cu alin.(1) al art.55 nu este supusă impozitării.

Ce fel de evaziune fiscală poate fi dacă venitul care este imputat persoanei fizice din această operațiune este scutit de impozit?

Concluzii:

Concluziile IFS ce țin de acest caz, după părerea mea, se bazează pe afirmații subiective. Sunt stranii concluziile, deoarece acest caz cu nimic nu se deosebește de alte cazuri de reorganizare pe care le cunosc în care IFS n-a avut obiecții. Argumentul ce ține de conținutul art.55, după

părerea mea, este hotărâtor, persoana fizică n-a înregistrat evaziune fiscală pe motiv că presupusa creștere de capital nu este supusă impozitării.

Presupun că IFS are altă abordare pentru situația descrisă mai sus. Nu merge vorba de contribuție în capitalul social, care permite să fie utilizat art.55 din Codul fiscal, dar este vorba de schimb de hârtii de valoare, asociatul întreprinderii dezmembrate schimbă acțiunile deținute în entitatea supusă reorganizării pe cota-parte în societatea dezmembrată. Corespunzător, asociatul entității dezmembrate înregistrează o creștere de capital care nu este scutită de impozitare.

Consider că această abordare nu este corectă. Fondatorul întreprinderii dezmembrate este persoana fizică asociat, capitalul social al entității noi este format din contribuția fondatorului. În capitalul social este înregistrat aportul acestuia. Acest fapt este demonstrat și de conținutul documentelor de constituire a societății înregistrate, semnate de fondator persoană fizică. În așa fel, presupusa creșterea de capital este legată de contribuția fondatorului în capitalul social și nu de schimbul acțiunilor pe cotă-parte în capitalul societății dezmembrate.

Entitatea a contestat decizia IFS teritorial la IFPS și este în așteptarea deciziei acestui organ.

Evaluarea ulterioară a investiției

Această istorioară are următoarea prefață. O entitate A deține o cotă de 50% în capitalul altei întreprinderi B. La data fondării întreprinderii asociate entitatea A a efectuat un aport în valoare de aproximativ 2,00 mln lei (evaluarea inițială a investiției). Pe parcursul anilor întreprinderea asociată B a înregistrat profit și o parte din acest profit l-a îndreptat pentru majorarea capitalului social. În așa fel, la sfârșitul anului 2013 capitalul social înregistrat era de 8,00 mln lei, iar valoarea nominală a cotei entității A era de 4,00 mln lei (cost inițial).

Întrebarea ține de entitatea A. Pe parcursul controlului fiscal inspectorii au avut obiecții la valoarea contabilă a investiției în entitatea B, care a rămas neschimbată pe parcursul anilor – 2,00 mln lei. Inspectorii fiscali consideră că valoarea contabilă a investiției urmează să fie egală cu valoarea nominală a cotei-părți a întreprinderii A în capitalul social al întreprinderii B – 4,00 mln lei. O dată cu majorarea capitalului social al întreprinderii B din contul profitului nerepartizat, asociatul entitatea A urma să majoreze în contabilitatea sa valoarea investiției în entitatea B. În așa fel, ca valoarea contabilă a investiției să fie egală cu valoarea nominală a cotei-părți în capitalul social al entității B.

Contabilii au un avantaj, au posibilitatea să testeze careva afirmație, ipoteză, încercând sa-i găsească formulele contabile potrivite. Dacă nu se găsesc formule contabile potrivite, atunci fiți siguri ceva nu-i în ordine. Întrebare, să fie majorată valoarea investiției o dată cu majorarea capitalului social al întreprinderii asociate, dar în corespondență cu care cont contabil? Cum credeți, care a fost părerea inspectorilor fiscali? Desigur, ei consideră că valoarea contabilă a investiției urmează să fie majorată în corespondență cu contul de venit. Valoarea majorării corespunde cu valoarea cu care a fost majorată valoarea nominală a cotei-părți a entității A în capitalul social al entității B.

Argumentarea era următoarea. Conform Legii contabilității  informația contabilă trebuie să fie  credibilă,  relevantă, etc. Nu negăm aceste afirmații, dar spunem că evaluarea ulterioară a investițiilor trebuie să fie efectuată în conformitate cu standardul corespunzător de contabilitate.

În general, răspunsul la această întrebare este la suprafață și se regăsește în SNC 25 "Evidența investițiilor", SNC 28 "Evidența în entități asociate".

Răspuns la întrebarea analizată se conține în p.17 SNC 25: „Investițiile pe termen lung se reflectă în bilanț după unul din următoarele tipuri de evaluare:

a)la valoarea de intrare;

b) la valoarea reevaluată;

c) la valoarea cea mai mică dintre valoarea de intrare și valoarea de piață (numai pentru titlurile de valoare corporative pe piață)”.

„Metoda preponderentă de evaluare a investițiilor pe termen lung constituie evaluarea lor la valoarea de intrare” (p.18 SNC 25).

Corespunzător, entitatea are dreptul să țină evidența investiției pe termen lung în întreprinderea asociată la valoarea inițială și nu are obligațiunea să reevalueze valoarea investiției la majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat.  Dar dacă entitatea decide să folosească metoda de evaluare ulterioară a investițiilor, atunci diferențele din reevaluare în capitalul propriu la postul „Diferențe din reevaluarea activelor pe termen lung” și nu în conturile de venit.

Am folosit în argumentare referințe la SNC 25, aceleași norme le conține și SNC 28 "Contabilitatea investițiilor în întreprinderile asociate".

Finalul acestei istorioare nu-i clar, la moment controlul fiscal n-a fost finalizat.

Încă o dată despre dividende

Concluziile expuse mai sus, precum că majorarea capitalului social al întreprinderii asociate (și nu numai) din contul profitului nerepartizat nu generează reevaluarea investiției conform SNC, nu generează venit în contabilitatea investitorului, este argumentare și pentru concluzia că majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat nu este repartizare de dividende la entitatea asociată (care deține investiția). Dacă ar fi dividende, ar urma ca investitorul să reflecte venit din dividende, dar conform standardelor de contabilitate în această situație venit nu se constată.

Încă odată atrag atenția organelor abilitate din RM, majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat (rezerve) nu este repartizare de dividende, conform standardelor de contabilitate. Dacă statul dorește ca operațiunea de majorare  a capitalului social din contul profitului nerepartizat să fie impozitată, atunci așa și trebuie să spună. Dar să nu încerce să ascundă această intenție după noțiunea de dividend. Dividendele achitate au o proprietate: pot fi puse în buzunar de proprietar, în cazul analizat, majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat,  nu schimbă nimic în buzunarul proprietarului, totul rămâne în proprietatea și folosința entității.

În anul 2012 statul a întreprins o încercare de a legifera intenția de a impozita această operațiune, dar, după părerea mea, a făcut acest lucru foarte stângaci.

Merge vorba de alin.(3¹) art.90¹ în care se stabilește impozitarea dividendelor se folosește următorul text „..din dividende, inclusiv sub formă de acțiuni sau cote-părți”. În înțelegerea mea, situația în care se majorează capitalul social din contul profitului nerepartizat nu cade sub incidența acestei norme (cuvânt cheie … din dividende). Ca să fiu mai explicit am să exemplific în baza entității cu statut de societate pe acțiuni. Conform art.43 din Legea privind societățile pe acțiuni „(1) Capitalul social al societății poate fi mărit prin:

a)majorarea valorii nominale (fixate) a acțiunilor plasate; și/sau

b)plasarea de acțiuni ale emisiunii suplimentare”.

În așa fel, norma expusă în alin.(3¹) art.90¹ se referă la lit.b) (dacă achitarea acțiunilor noi este efectuată din contul dividendelor calculate), iar lit.a) nu cade sub incidența acestei norme deoarece pentru a reține ceva trebuie să fie dividende, care în cazul analizat nu sunt. Organele cu funcții de control fiscal consideră că și în acest caz urmează să fie reținut impozit pe venit la sursa de plată.

Din experiența altor țări

În teoria economică se folosește următoarea definiție a noțiunii de dividend: „Dividendul este definit ca o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând următoarele:

•           o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică;

•           o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu răscumpărarea titlurilor de participare la persoana juridică, alta decât răscumpărarea care face parte dintr-un plan de răscumpărare, ce nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare al nici unui participant la persoana juridică;

•           o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;… (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dividend).

Textul cheie este evidențiat, din care reiese că majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat, care nu modifică procentul de deținere, nu este o repartizare de dividende.

În România majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat nu se impozitează, nu se consideră dividend. Noțiunea de dividend din Codul fiscal al României (art.7 alin.(1) pct.12) este asemănătoare noțiunii de mai sus, nu este dividend „…a)o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică”.

În Ucraina, de asemenea, majorarea capitalului social din contul profitului nu se impozitează și nu este repartizare de dividende. În Codul fiscal expres este stipulate acest fapt.

În Rusia situația la acest capitol este asemănătoare cu cea din Republica Moldova – incertă. În Codul fiscal se conține o mențiune precum că majorarea capitalului social din contul diferențelor din reevaluarea mijloacelor fixe este scutită de impozitare. Lipsa altor surse de capital (profit, rezerve) de majorare a capitalului social în lista surselor de venit scutite de impozit este interpretată deseori precum acestea sunt surse impozabile. Există explicații ale organelor abilitate pe această întrebare, decizii ale organelor de judecată diametral opuse.

Concluzie

Capitalul social aparține, în primul rând, entității și nu proprietarilor acesteia. Capitalul social este un articol de capital și are un fond economic asemănător cu alte articole de capital. Sursele de majorare a capitalului social pot fi externe, aporturile proprietarilor, sau interne, rezerve, profit nerepartizat, alte articole de capital.

Majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat nu este repartizare de dividende, nu generează venit pentru proprietari.

Care este conținutul economic al majorării capitalului social din contul profitului nerepartizat? În acest caz, profitul nerepartizat nu se îndreaptă pentru consum (dividende), dar se reinvestește

în activitățile întreprinderii. Reiese că impozitarea acestei operațiuni ar fi un impozit aplicat investițiilor!? Însă investițiile sunt locuri noi de muncă, impozite, etc.

Presupun că cei ce afirmă că majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat este o repartizare de dividende spun acest lucru sincer, punând alt conținut în definiția noțiunii de dividend din Codul fiscal (art.12 pct.3)):

„Dividend – venit obținut din repartizarea profitului net între acționari (asociați) în conformitate cu cota de participare depusă în capitalul social, cu excepția venitului obținut în cazurile lichidării complete a agentului economic conform art.57 alin.(23)”. În același timp, presupun că aceștia nu cunosc bine standardele de contabilitate în care este definită noțiunea de venit. Le recomand să consulte încă o dată SNC, IFRS. Definiția noțiunii de dividend care se conține în SNC 18, IAS 13 "Venituri" (pct.5 lit.(b)) are același conținut ca cea din Codul fiscal:

„(b) dividende – distribuirea profiturilor către deținătorii de investiții de capital, proporțional cu partea deținută dintr-o anumită clasă de capital”. Conform standardelor de contabilitate (SNC, IFRS) majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat nu este repartizare de dividende! De ce ar însemna că conform Codului fiscal acest fapt economic este o repartizare de dividende, dacă noțiunea de dividend are același conținut?

Acest articol a fost scris greu, mi-am dorit să nu fie aruncate cuvinte în vânt, am consultat concluziile expuse mai sus cu colegii de breaslă. Nu pot să spun că am găsit susținere deplină. Autorul nici nu pretinde că toate concluziile expuse în acest articol este dreptatea în ultima instanță. Însă pot sigur să afirm că am consultat multe surse: acte normative, IFRS, publicații din alte țări, în dorința de a mișca din loc rezolvarea acestei probleme, că această incertitudine să reapăra în atenția publică în speranța că va fi găsită o rezolvare. M-am străduit să fiu sincer și corect în concluziile expuse.

Este important să mișcăm (noi contabilii) carul din loc, să nu așteptăm mană cerească. Să găsim împreună o soluție argumentată, să contribuim fiecare cu păreri, comentarii și argumente în acest sens și dacă o așa soluție va fi identificată să cerem ca această să fie acceptată și de organele statului.

Succes!

Veaceslav Ciobanu

Contabil certificat ACAP, auditor

Atenţie! Modificări la Codul Fiscal.Conform Legii Nr. 158 din  18.07.2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative publicate în Monitorul Oficial nr. 238-246 din 15.08.2014 În Codul Fiscal fost efectuate un şir de modificări.Sa introdus nouă regula pentru restituirea TVA, şi anume în cazul exportului mărfurilor supuse accizelor, fabricate din materia primă supusă accizului, limita valorii maxime a T.V.A. apreciate spre restituire se majorează cu suma ce se apreciază prin înmulţirea cotei standard a T.V.A. la valoarea accizelor achitate furnizorilor la procurarea materiei prime utilizate la producerea mărfurilor exportate.Titlu IV al Codului Fiscal se completează cu articolul 1251:Articolul 1251. Impozitarea stocului de mărfuri supuse accizelor(1) Subiecţii impunerii care importă mărfuri supuse accizelor efectuează inventarierea stocului de mărfuri supuse accizelor (poziţiile tarifare 240210000, 240220, 240290000, 2403 care reprezintă ţigări şi produse din tutun) în termen de 45 de zile calendaristice de la data ultimei modificări de majorare a cotei accizelor.

(2) Stocul de mărfuri accizate enumerate la alin. (1) este impozitat cu accize la diferenţa de cote dintre cota modificată şi cota anterioară modificării.(3) Achitarea accizului calculat la stocul de mărfuri accizate conform alin. (2) se efectuează pînă pe data de 25 a lunii următoare celei în care urma să aibă loc inventarierea.(4) Declararea accizului calculat la stocul de mărfuri conform alin. (2) se efectuează în termen de pînă pe data de 25 a lunii următoare celei în care urma să aibă loc inventarierea conform formularului şi în modul stabilit de Ministerul Finanţelor. (5) Suma accizului calculat la stocul de mărfuri supuse accizelor conform prezentului articol este deductibilă şi se raportează la cheltuielile perioadei.Totodată veniturile obţinute de persoanele fizice rezidente din dobânzi de la depozite bancare, dobânzile persoanelor juridice aferente depozitelor bancare depuse pe un termen ce depăşeşte de 3 ani, dobânzile de la valori mobiliare de stat nu se vor impozita pînă la 1 ianuarie 2020. (modificări la articolul 24 alineatele (7)–(9) din Legea nr. 1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal).Articolul 4 din Legea nr. 1417-XIII din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal se completează cu alineatele (136) şi (137) cu  următorul cuprins: „(136) Taxa pe valoarea adăugată nu se aplică la importul şi/sau la livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi a serviciilor destinate proiectului „Reabilitarea străzilor centrale şi modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chişinău”, implementat de către Primăria municipiului Chişinău, finanţat din sursele Băncii Europene de Investiţii, ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi din Fondul Special pentru Energie Verde al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Modul de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adăugată se stabileşte printr-un regulament aprobat de Guvern.(137) Taxa pe valoarea adăugată nu se aplică la importul şi/sau la livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi a serviciilor destinate Programului de Investiţii Prioritare prevăzut de Studiul de Fezabilitate la Programul de alimentare cu apă şi tratare a apelor uzate în municipiul Chişinău, implementat de către S.A. „Apă-Canal Chişinău”, finanţat din sursele Băncii Europene de Investiţii, ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi din Fondul de Investiţii pentru Vecinătate al Uniunii Europene. Modul de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adăugată se stabileşte printr-un regulament aprobat de Guvern.”Respectiv în cazul livrărilor pe teritoriu ţării a mărfii şi serviciilor destinate acestor proiecte suma TVA achitată pe aceste mărfuri şi servicii procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA nu se va trece în cont şi se va raporta la consumuri sau la cheltuieli. (art. 102 alin. (2)). Totodată dacă agentul economic efectuează livrări atît impozabile , cît şi scutite de TVA va trebui la determinarea trecerii in cont a TVA să calculeze prorata în conformitate cu art. 102 alin. (3)Totodată în cazul importului mărfurilor pentru proiecte menţionate mai sus, acestea vor fi scutite de taxe de import şi plata pentru poluarea mediului.

Codul Fiscal iarăşi a suferit modificări. Noţiune nouă – desemnarea procentuală.Conform Legii Nr. 158 din  18.07.2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative publicate în Monitorul Oficial nr. 238-246 din 15.08.2014 au suferit modificări un şir de Legi. Aceste modificări sunt legate de introducerea mecanismului de desemnare procentuală. Conform definiţiei aceasta reprezintă un  proces în care contribuabilii care nu au datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare direcţionează un cuantum procentual de pînă la 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către organizaţiile necomerciale de utilitate publică, cultele religioase şi părţile componente ale acestora care sînt în drept să participe la desemnarea procentuală. Desemnarea procentuala poate fi prin una din următoarele forme:    a) odată cu prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit;    b) prin transfer bancar;    c) prin intermediul patronului.

O condiţie la care se atrage atenţie este că desemnarea procentuală poate fi efectuată numai în cazul în care contribuabilul şi-a onorat obligaţiile fiscale privind impozitul pe venit pentru perioada aferentă căreia se efectuează desemnarea procentuală, adică dacă a achitat impozitul pe venit curent. Totodată contribuabilul trebuie nu aibă datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare. Pentru persoane fizice aceste prevederi va da bătăi de cap, pentru că va trebui să se adreseze la oficiile fiscale pentru a verifica lipsa datoriilor sau să se aboneze la declaraţie electronică. Dar din practică în cele mai dese cazuri acest aspect va fi neglijat. Iar în caz de depistare a datoriilor vor apărea şi sancţiuni.Mecanismul de desemnare procentuală şi lista concretă a organizaţiilor necomerciale de utilitate publică, cultelor religioase şi părţilor componente ale acestora care pot beneficia de direcţionarea unui cuantum procentual din impozitul pe venit calculat  anual la buget  se va stabili de Guvern. Totodată în cazul desemnării procentuale de către contribuabil persoană fizică a unei sume ce depăşeşte cuantumul procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către organizaţiile necomerciale de utilitate publică, cultele religioase şi părţile componente ale acestora, acesta va fi sancţionat conform art. 228 al Codului Fiscal cu majorări de întârziere (penalitate), mijloacele financiare respective rămânând în contul instituţiilor menţionate fără posibilitatea de returnare.  Mecanismul de aplicare acestor sancţiuni ridică mai multe semne de întrebare, ca exemplu pentru care perioadă va fi calculată penalitatea.Altă prevedere este că fiecare patron care plăteşte lucrătorului salariu, la solicitarea lucrătorului, este obligat să reţină din suma impozitului calculat cuantumul procentual desemnat conform cererii scrise. Respectiv nu este clar mai departe care va fi procedura, că aceşti bani se vor elibera lucrătorului, care la rîndul său va depune la aceste organizaţii sau se va face plata direct organizaţiilor necomerciale de utilitate publică. În acest caz se pune în sarcina patronului corectitudinea calculării a sumei care revine pentru desemnarea procentuală. Dacă luam ca bază salariu mediu lunar prognozat pe economie pentru anul 2014 care constituie 4225 lei, mărimea impozitului pe venit va constitui 286,40 lei , respectiv desemnarea procentuală va fi egală cu 5,73 lei. Și în cazul când la întreprindere sunt circa 100 de angajaţi şi fiecare doreşte să fie reţinută şi transferată această sumă în diferite organizaţii va fi o muncă destul de voluminoasă. În primul rând va trebui de verificat dacă organizaţia este inclusă în lista stabilită de Guvern, iar în cazul transferului bancar se vor suporta şi cheltuieli de comision 5-10 lei (şi nu este clar dacă vor fi deductibile pentru patron aceste cheltuieli).Respectiv a devenit obligatorie prezentarea declaraţiei fiscale anuale pentru persoane fizice care direcţionează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget .Conform aceiaşi legi au fost modificate şi Legea nr. 837-XIII din 17 mai 1996 cu privire la asociaţiile obşteşti şi Legea  nr. 125-XVI din 11 mai 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie. În aceste legi a fost introdusă noţiunea de desemnare procentuală, sa stabilit condiţiile care trebuie să întrunească organizaţiile necomerciale pentru a deveni de utilitate publică, sa introdus că mijloacele financiare obţinute în urma desemnării procentuale pot fi utilizate în scopul susţinerii activităţilor prevăzute în statut, într-un termen ce nu depăşeşte o perioadă fiscală după perioada fiscală în care a fost efectuată desemnarea şi pentru acoperirea cheltuielilor administrative ale organizaţiei, în mărime de pînă la 5% din mijloacele financiare obţinute în urma desemnării procentuale.Totodată sa stabilit că se publică pe site-ul Ministerului Justiţiei, pînă la 20 decembrie a fiecărui an, lista actualizată a organizaţiilor necomerciale de utilitate publică.Veniturile obţinute de către organizaţiile necomerciale de utilitate publică, cultele religioase şi părţile componente ale acestora conform legii în urma desemnării procentuale au devenit surse de venit neimpozabile. Însă dacă aceste venituri se utilizează contrar destinaţiei mijloacele financiare obţinute se restituie în buget suma utilizată contrar destinaţiei.Tot prin aceste modificări sa introdus şi organele de control care vor verifica dacă au fost utilizate conform destinaţiei mijloacele financiare obţinute în urma desemnării procentuale şi consecinţele nerespectării prevederilor legislaţiei în domeniul dat.

Respectiv articolul 298 din Codul contravenţional al Republicii Moldova sa completat cu alineatul (41) cu următorul cuprins: utilizarea contrar destinaţiei de către organizaţiile necomerciale de utilitate publică, cultele religioase şi părţile componente ale acestora a mijloacelor financiare obţinute în urma desemnării procentuale se sancţionează cu amendă de la 150 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

Tactica refuzului destept: Cum reusesc oamenii de succes sa spuna "Nu"

E intotdeauna greu sa spui cuiva „Nu”, dar deseori este un rau necesar. Cei mai de succes oameni stiu ca felul in care refuzi poate insemna diferenta intre mentinerea respectului acelei persoane si, dimpotriva, ruinarea unei relatii.

Sa spui cuiva “Nu” nu trebuie sa fie neaparat un act de respingere. Daca inveti sa spui “Nu”, vei da dovada ca esti un om de echipa atent, caruia ii pasa.

Iata 4 lucruri pe care persoanele de success le fac atunci cand sunt nevoite sa spuna “Nu”:  

1. Inteleg cererea  

Aproape nimeni nu iti va cere sa faci ceva fara un motiv solid, asa ca e bine sa presupui ca, atunci cand cineva iti cere o favoare, chiar inseamna ceva important pentru acea persoana. Oamenii de succes isi acorda timp pentru a intelege de ce fiecare solicitare este importanta pentru persoana care o cere, asa cum ii arata acelei persoane ca le pasa, chiar daca nu au timp pentru a ajuta.  

“Absorbirea totala in acea cerere, chiar si pentru scurt timp, spune despre tine ca il pretuiesti pe cel care a venit la tine cu rugamintea si ca apreciezi ceea ce incearca sa realizeze”, explica Brian de Haaff, co-fondator si CEO al Aha! Labs, citat de Business Insider.    

2. Isi definesc viziunea  

Este crucial sa iti intelegi pe deplin propriile obiective, inainte de a putea decide carei solicitari anume te poti dedica. Oamenii de succes au o abordare de tipul "scopul meu are intaietate", in care isi definesc obiectivele majore si sunt de acord sa dea o mana de ajutor doar in proiectele care merg catre aceleasi obiective, potrivit lui Haaff.  

Adoptarea acestei practici te va ajuta sa te concentrezi pe ceea ce este critic la momentul respectiv, astfel incat sa poti spune cu usurinta "Nu" la alte cereri, in loc sa te blochezi si inevitabil sa tragi de timp pentru o scuza.    

3. Raspund rapid  

Oamenii de succes nu au nevoie de mult timp pentru a raspunde cererilor. Ei dau prompt un raspuns cu Da sau Nu. "Cheia este de a digera informatiile si importanta lor cat mai repede posibil, pentru a trece la urmatoarele in timp util", spune specialistul.  

Sa te lungesti cu o cerere pentru care clar nu ai timp doar pe motiv ca nu vrei sa spui “Nu” cheltuieste timpul tuturor. In plus, vei fi mult mai respectat daca iei deciziile in timp util, chiar daca nu tuturor o sa le placa alegerea ta.  

4. Explica de ce

A spune nu fara o explicatie face ca raspunsul tau sa fie unul aspru, deoarece nu ii permite celeilalte persoane sa iti inteleaga circumstantele,  avertizeaza Haaff. Explicarea lui “De ce” ajuta la digerarea mai usoara a lui “Ce”.  

Asa ca trebuie sa fii mai mult decat dragut. Oamenii de succes isi propun sa fie cat mai transparenti cu putinta, pentru ca inteleg ca daca ii arat celeilalte persoane perspectiva lor, o ajuta sa inteleaga motivul refuzului, dar mai ales faptul ca nu este nimic personal.

Atenție! Din septembrie vom avea un nou Regulament cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului

La ședința Guvernului din 13 august, a fost aprobat un nou Regulament cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2014.

Potrivit noului Regulament, a fost modificată Dare de seamă privind suma venitului achitat și impozitul pe venit reținut din acesta, care își schimbă denumirea din IRV 09 în IRV14. În noua redacție, această dare de seamă a fost completată cu mai multe tipuri de venit precum:

- plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către acestea, aferente livrării producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural (LIV);

- plăţile direcţionate spre achitare nerezidentului aferente veniturilor de la art. 71, cu excepţia dividendelor şi a sumelor specificate la art. 901 аlin. (З1) liniuţa a treia din Codul fiscal (PTL)

- Alte venituri (ALT).

Totodată, a fost aprobat „Îndrumarul de completare a fişei personale pentru angajaţii din domeniul tehnologiilor informaţionale” (anexa nr. 9).

O altă modificare importantă a fost comasarea Notei de informare privind salariul și alte plăți efectuate de către patron în folosul angajaților și privind impozitul pe venit reținut din aceste plăți (IAL 09) cu Nota de informare privind plățile achitate rezidenților din sursele de venit altele decât salariul și privind impozitul pe venit reținut din aceste plăți (IAS 09), în una singură IALS 14 „Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenţilor din alte surse de venit decît salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi”.

La data intrării în vigoare a acestui Regulament, va fi abrogat Regulamentul vechi aprobat prin Hotărîrea nr. 10 din 19.01.2010.

12 принципов внутреннего аудита

Изменения, предложенные к руководству для внутренних аудиторов, содержат 12 ключевых принципов эффективного внутреннего аудита на практике, а также оговаривают дополнительную основную цель.

Поправки к «Основам международной профессиональной практики» («International Professional Practices Framework») были представлены в этот понедельник Институтом Внутренних Аудиторов (IIA). «Основы» эти – по сути своей образец эффективного внутреннего аудита, которому стоит следовать.

Озвучена новая «миссия» (цель): в каждой организации внутренний аудит работает ради увеличения и защиты стоимости самой организации путем предоставления пользователям взвешенной, учитывающей риски, надежной гарантии качества информации, рекомендаций и обзоров.

Что касается предложенных принципов, то их добавление сюда представляет собой нечто новое. Хотя стандарты от Института Внутренних Аудиторов всегда основывались на принципах, сами принципы прямо нигде пока формально не оговаривались.

Что же это за ключевые принципы – или, скорее, наставления – способные обеспечить эффективность внутреннего аудита на практике?

1.Демонстрируйте безупречную честность2.Будьте объективными в своих убеждениях и подходах3.Стремитесь к улучшению своих компетенций4.Правильно позиционируйте себя в организации, имейте адекватный организационный авторитет5.Стратегически соотносите свои цели с целями и задачами организации6.Пусть у вас будут адекватные ресурсы для того, чтобы эффективно управляться с существенными рисками7.Демонстрируйте качество и постоянное развитие8.Обеспечивайте качество и рациональность в работе9.Общайтесь результативно10.Давайте надежную гарантию информации тем, кто стоит у руля11.«Зрите в корень». Создавайте ситуации, а не реагируйте на уже созданные. Прицел на будущее!12.Способствуйте позитивным изменениям

«Я искренне полагаю, что предложенные улучшения – в особенности новые принципы – будут иметь существенную ценность для наших практиков во всем мире» – сказал Роберт Хирт (Robert Hirth), председатель рабочей группы, которая работала над предложениями.

Важно отметить, что предложения от IIA не влияют на содержание «Основ». Так, никаких изменений в определении внутреннего аудита нет, как нет их и в Кодексе профессиональной этики или международных профессиональных стандартах внутреннего аудита. Однако стандарты постоянно меняются, причем в соответствии с «Основами», поэтому логично будет предположить, что в конце концов изменения внесут и в них.

Подробнее