1. Prezentare generala

Chardonnay este un soi de struguri și un vin obținut din struguri albi.

În România, se cultivă în podgoria Murfatlar. Chardonnay sec este un vin elegant, cu o

aromă florală distinctă și se recomandă a fi servit rece alături de preparate din pește, crustacee

sau specialități din fructe de mare. Vinul este catifelat, suav, tandru, cu aromă ce o amintește pe

cea a fânului de curând cosit. Chardonnay unul din cele trei varietăți de struguri permise de către

legislația franceză în producerea șampaniei, alături de Pinot Noir și Pinot Meunier.

Denumirea soiului Chardonnay vine de la comuna franceză Chardonnay

departamentul Saône-et-Loire dinBurgundia, unde de secole se strâng roade bogate.

Soiul a pătruns în sortimentul românesc în perioada postfiloxerică. Se cultivă cu cele mai

bune rezultate pe solurile calcaroase din podgoria Murfatlar și Purcari, Republica Moldova, dar

merită să fie extins în mai multe regiuni, mai ales în Muntenia și Oltenia. Se bucură de o foarte

bună apreciere vinurile seci de Chardonnay, caracterizate prin finete și aromă discretă. În

condițiile speciale ale podgoriei Murfatlar, din soiul Chardonnay se obțin vinuri demidulci și

dulci cu însușiri complexe de aromă și buchet, ce evoluează bine prin învechire la sticle.

Analiza modernă a amprentei ADN, efectuată la Universitatea Davis din California, arată

că Chardonnay este rezultatul unei încrucișări între soiurile de struguriPinot Blanc și Gouais

blanc. Se crede ca romanii au adus Gouais blanc din Balcani și fiind cultivați pe scară largă de

către țăranii din estul Franței alături de strugurii aristocratici francezi Pinot Blanc s-a creat

posibilitatea de încrucișare a acestor struguri. Având în vedere că cei doi părinți s-au îndepărtat

genetic, au apărut o serie de hibrizi carea au fost selectați pentru înmulțire în continuare. Această

încrucișare "de succes" pe lângă Chardonnay a mai adus și fratele său Aligote și alte soiuri.

2. Istoric:

Foarte multi specialisti considera ca istoria vitei-de-vie Chardonnay incepe prin

incrucisarea soiului Pinot Noir (care provine direct dintr-o vita de vie salbatica) si Gouais Blanc

(care, in timpul romanilor, a fost adus din Peninsula Balcanica si cultivat pe suprafete intinse, in

zona de rasarit a teritoriului francez de astazi). In timp, s-au obtinut nenumarati hibrizi

(accidental sau voit), Chardonney fiind, in prezent, o vita nobila, care, la nivel mondial, ocupa

1

cea mai mare suprafata de cultivare, pentru vinul alb. Denumirea acestor struguri vine de la satul

cu acelasi nume, din regiunea atat de cunoscuta pentru vinurile sale, Burgundia, din Franta.

Sursele istorice atesta faptul ca cei care s-au ocupat intens de cultivarea podgoriilor, producerea

si distributia vinului Chardonnay au fost calugarii cistercieni (“Ordo Cisterciensis” – ordin

calugaresc catolic). Primele referinte, in documentele cistercienilor, cu privire la acest soi de

vita-de-vie, dateaza din anul 1330.

De-a lungul istoriei, strugurii Chardonnay si-au pastrat calitatile remarcabile, provenind

dintr-o vita-de-vie extrem de viguroasa, care produce ciorchini de dimensiuni medii, compacti.

Odata copti, strugurii capata culoarea galben-auriu, sunt fragili si au o coaja moale, de aceea, in

perioada de recoltare, boabele trebuie tratate cu maxima atentie si delicatete. Sunt sensibili la

mediul inconjurator si la conditiile de crestere, motiv pentru care vinul rezultat va avea un gust si

o aroma distincte, de o foarte mare complexitate, in functie de zona geografica si de procesul

tehnologic. Strugurii Chardonnay care se dezvolta si prospera in zonele cu climat bland dau un

vin cu o aroma dulceaga, in timp ce strugurii crescuti in climat mai rece vor produce un vin cu o

aroma fructata, desavarsita.

In 1832, Chardonnay ajunge in Australia, in colectia lui James Busby, creatorul industriei

de vinificatie de pe acest continent. Treptat, popularitatea podgoriilor de Chardonnay incepe sa

creasca si in alte tari europene – Italia, Spania, estul continentului – precum si in Africa si in

America de Sud. Unul dintre cele mai cunoscute soiuri Chardonnay a fost produs de catre

Murray Tyrrell, secretar al guvernatorului Australiei, pentru o perioada record, de 26 de ani,

incepand cu 1947. Pana in anii 1980, aceasta varietate de vin a devenit celebra, iar exporturile

din Australia erau deosebit de apreciate. Avand in vedere clima calda, australiana, producatorii

de vinuri Chardonney adaugau, pentru savoare, in timpul fermentarii, scoarta de stejar. Pana la

sfarsitul anilor 1990, acest soi de vita-de-vie era cel mai cultivat, in Australia, si pe locul trei in

lume, dupa Syrah (Shiraz) si Cabernet Sauvignon.

Chardonnay are un potential calitativ foarte ridicat, permitand obtinerea de vinuri seci,

spumante, dulci (acestea din urma din recolta tarzie). Diferentele de aroma vin si din folosirea

sau nu a fermenatrii malo-lactice si a scoartei de stejar. Prin fermentarea malo-lactica – MLF

2

(malo-lactic fermentation) –  acidul malic (prezent, in mod natural, in mere, pere, struguri), mai

tare, este convertit in acid lactic, care creeaza o aroma densa si o consistenta uleioasa,

caracteristice unor tipuri de Chardonnay. Vinurile pentru care nu se foloste aceasta fermentatie

vor avea o aroma accentuata de mere verzi. Stejarul poate fi introdus in timpul sau dupa

fermentare, prin pastrarea vinului in butoaie vechi, din lemn de stejar. In functie de durata de

carbonizare a stejarului, se poate introduce artificial aroma pe care multi consumatori o confunda

cu cea a strugurelui. Aromele pot include si caramel, frisca, scortisoara, cocos, vanilie, cuisoare

etc. Un impact semnificativ in procesul de producere a vinului il are temperatura din perioada

fermentarii si, ulterior, gustul depinde, in mare masura, de varsta vinului respectiv.

3. Soiul de struguri Chardonnay

Acesta este cel mai versatil si mai plantat strugure alb din lume. Paleta sa aromatica este

atat de larga incat poti sa gusti un Chardonnay din California sau un Chablis din Burgundia si sa

nu-ti treaca prin cap ca s-au nascut din acelasi strugure. Vinurile obtinute din Chardonnay sunt

foarte diferite insa nu doar din pricina culturii sale atat de raspandite.

Doua vinuri Chardonnay produse in aceeasi zona pot avea gusturi diferite in functie de

momentul in care au fost culesi strugurii sau de gradul de maturare. De pilda un vin facut din

struguri culesi foarte devreme va avea note de citrice si mar verde si va fi usor de confundat cu

un Pinot Gris. In schimb, unul facut din struguri foarte bine copti va avea note de ananas,

piersica sau mango, iar daca este tinut cateva luni la maturat in butoaie de stejar va capata o

textura ceva mai untoasa si noi arome de vanilie, praline sau caramel.

De altfel, vinurile provenite din acest soi sunt printre putinele vinuri albe predispuse

pentru maturare. Chardonnay maturat vei intalni la producatorii din regiuni cu climat mai cald

(sud-estul Australiei, Napa Valley California, Argentina, Burgundia sau Puglia), iar in regiunile

ceva mai reci (vestul Australiei, ValeaLoirei,Chile,Sonoma) vei gasi acest vin mai degraba tanar.

Acest soi de struguri si-a gasit expresia cea mai inalta in vinurile din Burgundia. Mai

exact in regiunea Cote D’Or unde vinuri precum Chablis, Meursault sau Montrachet si-au

castigat faima mondiala si exprima intr-un mod desavarsit calitatile remarcabile ale unei zone

unde cultura vinului si pasiunea oamenilor s-au intalnit in mod fericit cu un set ideal de conditii

3

geo-climatice. Se spune ca acesta este de fapt gustul vinului cantat in poezii de stramosii nostri,

gustul autentic, nealterat, un echilibru perfect intre aromele fructului si mineralitatea plantei

cultivate in podgorii unde calitatile solului sunt respectate de secole.

Succesul acestui soi de struguri in intreaga lume i-a determinat pe unii producatori sa

experimenteze si sa intervina tot mai frecvent in procesul de vinificatie pentru a obtine gustul

acela foarte corpolent si untos care i-a adus faima vinului Chardonnay. Acest lucru se intampla

mai ales la vinurile din Lumea Noua unde producatorii folosesc fermentatia malolactica pentru a

mai domoli aciditatea specifica acestui strugure mai ales in zonele climatice mai reci.

Rezultatul este unul extrem de apreciat, iar succesul fulminant al vinurilor din Australia

sau Chile i-a facut pe producatorii europeni sa se intrebe in ultimii ani daca nu cumva acest

succes al gustului untos si corpolent nu ii va face pe consumatori sa uite in curand de gustul

autentic, fresh, vioi al Chardonnayului asa cum il regasesti atat de bine exprimat in Chablis-urile

din Burgundia.

Exista 5 expresii diferite ale aceluiasi strugure: 

Hardy’s Varietal – un Chardonnay autentic de Australia cu arome exotice incredibil de bogate.

Nederburg Winemasters – un vin ticluit de compatriotul nostru Razvan Macici la cea mai mare

podgorie din Africa de Sud. Arome de lamaie si piersica, bine integrate.

Woodbridge – un Chardonnay de California ticluit de patriarhul vinului american, Robert

Mondavi. Are arome perceptibile de mar verde si vanilie.

Anima – un Chardonnay romanesc multipremiat la competitiile internationale. Acest vin are un

buchet aromatic extrem de surprinzator si de echilibrat.

Chablis Le Finage – un Chablis autentic la un pret extrem de rezonabil.

4

4. Caracteristicile strugurelui:

Strugurii sunt mici, cilindrici, uneori aripati, compacti, cu boabe neuniforme ca marime.

Bobul mic, sferic, cu pielita mijlocie, intens pruinata, de culoare galben verzui, acoperita cu

pustule mici brune; pulpa zemoasa, cu gust specific soiului. 

Soiul Chardonnay are perioada mijlocie de vegetatie (165-185 zile), are vigoare mica de

crestere iar fertilitatea este buna, peste 70% lastari fertili. In anii racorosi in perioada infloritului

soiul este predispus la meiere si margeluire. Maturarea deplina se realizeaza la circa 3-4

saptamani dupa soiul Chasselas dore (epoca a V-a). Rezistente biologice: buna la ger (-20°C -

22°C) si la seceta, sensibil la boli, viroze (scurt nodare). 

Se obtin rezultate bune la conducerea pe tulpini semiinalte cordon bilateral, cu taiere in

verigi scurte de rod, sau cepi de productie. sarcina de rod lasata la taiere fiind de 12-16 ochi/m2.

Productiie de struguri sunt mici 6-8 t/ha, dar de calitate deosebita. La maturarea deplina

acumuleaza 190-220 g/l zaharuri, prin supramaturare poate atinge 300 g/l si pastreaza in struguri

aciditatea, la nivelul de 4,5-5,5 g/l H2SO4, asigurand obtinerea unor vinuri echilibrate, care se

disting prin finetea si aroma specifica.

5. Momentul optim pentru recoltare

Momentul optim de cules al strugurilor se stabileste prin urmarirea evolutiei maturãrii,

respectiv prin determinarea zahãrului, aciditãtii si greutãtii a 100 boabe. Pentru ca datele obtinute

sã redea cât mai exact procesul de maturare, la un anumit soi si în conditii specifice anului de

culturã, o deosebitã importantã o are stabilirea intervalelor la care se iau probe, tehnica recoltãrii

acestora si constituirea probei medii.

In cazul soiului Chardonnay recoltarea se face când strugurii au acumulat peste 210g/l

zahãr.

Culesul ca lucrare se executã într-o perioadã scurtã, de 3-4 sãptãmâni, intervalul optim

adesea nu trebuie sã depãseascã 15 zile. Orice întârziere peste timpul optim determinã pierderi

apreciabile cantitative, în acelasi timp se reduce randamentul la vinificare cu pânã la 10%,

5

aciditatea scade cu 0,5-1,5g/l, în timp ce tãria alcoolicã sporeste abia cu 1,5-2,0% vol. alcool.

Fiecare zi de întârziere a culesului peste momentul optim se soldeazã cu circa 1% pierderi de

productie.

Pentru evitarea la minimum a pierderilor de recoltã, iar lucrarea sã se desfãsoare în

conditii optime, culesul strugurilor destinati vinificãrii, trebuie sã se facã dupã un plan bine

stabilit pe întreaga perioadã si pentru fiecare zi, la întocmirea cãruia se iau în considerare o serie

de mãsuri tehnice si organizatorice. Unele se referã la pregãtirea localurilor de vinificare, la

spatiile de prelucrare si depozitare, altele se referã la organizarea culesului si transportul

strugurilor. Pe baza evaluãrii cantitative a recoltei de struguri, evaluare ce se face în douã etape

(în fenofaza cresterii boabelor si cu câteva zile înainte de cules), se întocmesc grafice de cules pe

zile, mentionându-se cantitatea de struguri ce urmeazã sã fie recoltatii, vasele, uneltele si utilajul

necesar, modul de recoltare, forta de muncã si mijloacele de transport necesare.

6. Procesul tehnologic de obtinere a vinurilor albe dulci

În functie de tipul de vin ce dorim sã-l realizãm, mustul este supus unor tratamente

prefermentative si totodatã sunt create conditii favorabile pentru activitatea fermentativã a

drojdiilor. Dupã tragerea vinului tânãr de pe drojdie, se continuã procesele biochimice si fizico-

chimice de formare a aromei si buchetului caracteristic, ca urmare a reactiilor ce au loc între

diferite substante prezente în must sau formate prin fermentarea zahãrului în procesul de nutritie

al drojdiei sau eliberate prin autolizã.

Principalele operatii în vinificare sunt urmãtoarele:

Recoltarea strugurilor în functie de categoria de vin ce dorim sã o obtinem, recoltarea

strugurilor se face la diferite grade de maturare, pentru vinurile dulci, strugurii recoltandu-se la

stadiul de postmaturatie. Culesul strugurilor dureazã 20-30 zile si este conditionat de starea de

maturitate, stare de sãnãtate a strugurilor si conditiile economice. La recoltare se realizeazã

sortarea strugurilor pe soiuri si calitãti, separarea strugurilor sãnãtosi de cei mucegãiti.

6

Transportul strugurilor se realizeazã în bene evitându-se zdrobirea lor, se tine cont de soi

si gradul de maturare. Receptia strugurilor se determinã soiul, cantitatea, calitatea acestora, prin

determinarea concentratiei în zahãr, a aciditãtii si a greutãtii a l00 de boabe.

Zdrobirea struguriilor se realizeazã distrugerea mecanicã a boabelor, în scopul eliberãrii

mustului, fãrã a produce fãrâmitarea pielitei, semintelor si ciorchinilor. Nu se aplicã în cazul

obtinerii de vinuri rosii ce sunt macerate carbonic si la cele supuse procesului de spumare.

Desciorchinatul strugurilor (dezbrobonirea) este o operatie importantã la obtinerea

vinurilor rosii si aromate si constã în îndepãrtarea ciorchinilor care reprezintã 7-30% din volumul

recoltei. Ciorchinii prezenti în must pot imprima gustul ierbos când sunt verzi, contribuie la

poluarea vinului cu pesticide, permit cresterea nedoritã a compusilor fenolici, în sãruri de calciu

si potasiu, retin prin absorbtie compusi de culoare, alcool, acizi.

Obtinerea mustului prin prelucrarea strugurilor rezultã mustul, care se caracterizeazã prin

densitate si vâscozitate ridicatã, cu un continut ridicat în componente solide, instabile din punct

de vedere fizicochimic si biologic. Datoritã prezentei enzimelor oxidoreductaze provenite din

struguri, resturi de frunze si lãstari antrenate la recoltarea mecanicã cu combine, mustuiala

absoarbe usor oxigenul si au loc oxidãri nedorite, mai intense la cele provenite din struguri albi,

ce pot duce la pierderi de arome si închidere la culoare. Ca mãsuri de protectie se adãugã dioxid

de sulf 20g/hl, se pãstreazã în atmosferã de dioxid de carbon sau se aplicã o încãlzire la 85-90oC

timp de 2-3 minute.

La vinurile albe, se procedeazã la separarea mustului de pe bostinã cât mai rapid. În

prima etapã, mustul se separã de componentele solide pe care le contine prin scurgere

gravitationalã, obtinându-se mustul ravac care reprezintã 60%, în etapa urmãtoare se eliminã

mustul de presã în mediu 30% rezultat prin presarea bostinei. Presarea se conduce astfel încât se

evitã extragerea mustului din pãrtile solide, ciorchini prin aplicarea presiunilor moderate de

scurtã duratã, în mod regulat. Când se folosesc prese continue se obtine si a treia categorie de

must, de la ultima presare în proportie de l0 %. Înainte de începerea fermentatiei, mustul se

supune operatiilor de asamblare, cupajare si deburbare.

Asamblarea mustului constã în reuniunea ravacului cu unele musturi provenit de la presa

I. Mustul provenit de la presa a II-a având o calitate inferioarã, se fermenteazã separat si se

foloseste la vinuri spumante si la prepararea otetului.

7

Cupajarea are ca scop ridicarea calitãtii mustului si se face prin adaus de l0% must

aromat provenit din strugurii soiurilor aromate, se obtine o aromatizare superioarã gustului si

aroma mustului primitiv.

Deburbarea sau limpezirea mustului se realizeazã prin sedimentare-decantare,

centrifugare sau filtrare, fiind o etapã importantã în obtinerea vinurilor albe. Burba este alcãtuitã

din particule de sol, fragmente vegetale, microorganisme, substante proteice, tanante, etc. Este

indicatã eliminarea acestora înainte de macerare, deoarece se pot imprima în vin. La o deburbare

energicã se pot obtine vinuri cu o cantitate de zahãr rezidual mare deoarece s-a produs o

fermentatie alcoolicã limitatã.

Tratamente prefermentative ale mustului se aplicã unele tratamente fizico-chimice:

tratarea cu bentonitã, dioxid de sulf, preparate enzimatice, cãrbune si tratamente termice care

previn aparitia unor defecte ce pot aparea în vin.

- tratamentul cu bentonitã, 50-l00g/hl se aplicã vinurilor albe si roz, asigurã o îndepãrtare a

substantelor proteice în exces, o protectie împotriva oxidãrii prin încetinirea partialã a

oxidoreductazelor în special a tirozinazei si o limpezire usoarã a vinului. Bentonita aplicatã în

faza de must, favorizeazã fermentatia alcoolicã deoarece particulele de bentonitã în suspensie,

mentinute prin degajarea dioxidului de carbon, asigurã o omogenizare a drojdiilor în mediul

supus fermentãrii.

- tratamentul cu dioxid de sulf 5-l0g/hl inhibã activitatea microorganismelor si protejeazã

fermentatia alcoolicã produsã de drojdiile sulforezistente, are efect antioxidant si favorizeazã

limpezirea.

Fermentarea si macerarea bostinei. Drojdiile de vin din microflora boabelor de struguri

de pe utilajele de prelucrare sau care înmultit în must, în conditii de anaerobiozã produc

transformarea zahãrului în alcool etilic, dioxid de carbon si produse secundare. În afarã de aceste

culturi, se folosesc si culture starter cu carcateristice oenologice cunoscute, ce se înmultesc

înainte de folosire în vase separate si completeazã microflora absolutã a mustului. Mustul este

dirijat în vase de fermentare care sunt umplute în proportie de 85-90% din volumul lor si se

asigurã presiunea si termperatura optimã pentru faza fermentativã, care dureazã l-3 zile si se

caracterizeazã prin cresterea numãrului de drojdii ce ajung în concentratii 50-l00 mil./ml must.

8

Faza de fermentatie tumultoasã dureazã 8-l4 zile si se caracterizeazã printr-o degajare de

dioxid de carbon, de energie si de cãldurã astfel încât lichidul atinge 25-30oC cu scãderea

progresivã a zahãrului.

Faza postfermentativã drojdiile produc o fermentare scãzutã, fiind inhibatã de alcoolul

format, au loc depuneri de drojdii si limpezirea vinului. Se recomandã rãcirea mustului în faza

fermentatiei tumultoase în anumite cazuri si mentinerea temperaturii de 20C.

Maceratia este operatia de tinere a bostinei pe must un timp variabil, când se favorizeazã

extractia unor componente din pãrtile solide ale strugurilor si difuzia lor în masa de lichid, foarte

importantã în tehnologia obtinerii vinurilor rosii, pentru extractia compusilor fenolici coloranti si

obtinerea de vinuri aromate.

Macerarea se poate face concomitent cu fermentatia alcoolicã, fermentarea pe bostinã.

Fermentarea în acest caz este mai intensã datoritã prezentei pielitelor mai bogate în drojdii.

Termomaceratia se aplicã mustului care se încãlzeste la 70oC, timp de l5-30 minute, în scopul

extragerrii antocianilor si a inactivãrii oxidazelor, la vinificatie în vase. Se reduce numãrul de

microorganisme, în schimb dupã rãcire, se produce recontaminarea de pe utilaje, iar fermentatia

alcoolicã se declanseazã rapid. Demarajul fermentatiei mustului ajuns la 40-46oC este aproape

exploziv, iar fermentatiile tumultoase decurg în una sau douã zile. Fermentatia dureazã cu 2-3

zile mai putin decât folosind metoda clasicã. Termomaceratia este eficientã în cazul vinificãrii

strugurilor cu un procent ridicat de boabe mucegãite, când se poate reduce dioxidul de sulf

introdus în must.

Tragerea vinului de pe bostinã este important a se face la momentul potrivit, în functie de

calitatea vinului înainte de sfârsitul fermentatiei, în cazul obtinerii de vinuri de consum sau dupã

terminarea fermentatiei pentru vinurile destinate conservãrii. În vederea stabilirii biologice a

vinurilor rosii, dupã fermentarea alcoolicã se favorizeazã fermentatia malolacticã. La vinurile

albe nu este doritã fermentatia malolacticã deoarece aciditatea lor se poate reduce si prin

dezvoltarea unor bacterii care produc uneori pierderea prospetimii, a aromei caracteristice soiului

si se sesizeazã gustul de acid lactic.

Vinurile dulci se caracterizeazã printr-un continut ridicat de alcool peste 15% vol. alcool

si zahãr rezidual de 8-20g/l. Vinurile dulci naturale se obtin din strugurii soiurilor pure, ajunse la

supracoacere, cu un continut de 280-350g/l zahãr. Pentru a se realiza o astfel de concentratie de

9

zahãr sunt necesare conditii pedoclimatice speciale, toamne lungi si calde care favorizeazã

dezvoltarea mucegaiurilor nobile Botrytis cinereea si stafidarea naturalã a strugurilor. Vinurile

obtinute din acesti struguri au o cantitate mai mare de glicerol si o aromã specificã plãcutã.

Datoritã prezentei mucegaiurilor, strugurii sunt bogati în enzyme oxidante si ca urmare este

necesar ca musturile obtinute si se sulfiteze cu 10g dioxid de sulf/l.

În mod obisnuit se aplicã o schemã tehnologicã clasicã, la fel ca schema obtinerii vinurilor

albe cu mici particularitãti:

- se face o fermentare pe bostinã de 12-48 ore;

- presarea se executã în 2-3 reprize, la prese hidraulice sau pneumatice;

- fermentatia decurge lent si se opreste la un continut de 12-15% vol. alcool si 30-

100g/l zahãr prin separarea drojdiei, operatie care se face prin pritociri repetate;

- maturarea si stabilizarea vinurilor se urmãreste 3-4 ani, în butoaie.

În anii când nu s-au realizat struguri cu calitãtile necesare obtinerii vinurilor licoroase tipice,

se procedeazã la amestecarea musturilor, prin adãugarea de alcool si must concentrat, în vederea

asigurãrii obtinerii de vinuri stabile.

10

7. Schema tehnologica de obtinere a vinurilor albe

8. Concluzii

În toate filmele de la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90, atât gospodinele cât şi

carieristele americane îşi turnau seara câte un pahar de Chardonnay. Nu e neapărat o reclamă

minunată, dar trădează nivelul de popularitate atins de acest soi în acea vreme. Evident, ca orice

11

produs care se bucură de o popularitate brusc câştigată – sau măcar prost gestionată – şi acest

strugure a avut parte de un recul, imensa sa răspândire ducând la apariţia aşa-numiţilor iubitori

de vin “ABC” (Anything But Chardonnay – orice în afară de Chardonnay).

          Evident, moda se schimbă şi, la mai puţin de două decenii mai târziu, expresia “ABC” era

mai des întâlnită în sensul de “anything but Cabernet”. Trebuie reţinut doar faptul că instraurarea

şi declinul modei într-o zonă sau alta a lumii  nu a schimbat cu nimic destinul acestui soi.

Chardonnay este, în continuare, cel mai cultivat soi internaţional. 

Motivul pentru care strugurii Chardonnay se bucură de o asemenea popularitate este

simplu: pot satisface oricând, oriunde în lume, orice gust al unui iubitor de vin alb. Fiind la bază

un strugure relativ neutru, poate fi uşor influenţat de terroir, de tehnicile de vinificare sau de

drojdiile selecţionate întrebuinţate. Astfel încât avem, pe de o parte, două expresii clasice ale ţării

sale natale, Franţa, regăsite în vinurile minerale şi lejere din Chablis şi cele baricate şi untoase

ale Burgundiei. Veţi spune că este o prejudecată, şi că există şi Chardonnay greu şi plin de arome

de lemn în Chablis şi că există şi vinuri lejere în Burgundia. Da, este adevărat, dar istoria are un

cuvânt greu de spus în aceste definiţii, iar diferenţele de stil au început să devină interregionale

abia după 1850. Pe de altă parte avem Lumea Nouă, iar felul în care Tropicul Capricornului a

înţeles să trateze soiuri precum Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Cabernet sau Merlot ar fi creat nişte

aşteptări justificate: Chardonnay proaspăt, viu, acid, explodând de arome de flori, polen şi fructe

albe. Dimpotrivă, Sudul a ales acest soi pentru a-şi evidenţia legătura cu (şi descendenţa din)

Vechea Europă. Chardonnay-ul din Sud este foarte des baricat, untos, dens, vanilat, creat parcă

doar pentru a aduce aminte că munca din vie şi calitatea baricurilor reuşesc să şteargă graniţele.

          La fel ca orice ţară producătoare de vin care încă încearcă să-şi definească identitatea, şi

România se află încă în căutarea expresiei celei mai potrivite pentru acest vin care poate baleia

de la ultrafeminin, suav şi efemer la greu, lemnos şi cu o speranţă de viaţă enormă. În loc de

concluzie, o inversiune care se lăsa demult aşteptată: orice, dar să fie şi un strop de Chardonnay! 

                             

12

Bibliografie

1. Antoce A. O., 2007, Oenologie (Chimie şi analiză senzorială), Editura Universitaria,

Craiova.

2. Băducă Cîmpeanu C., 2008, Bazele biotehnologiilor vinicole, Editura Sitech, Craiova2.

3. http://www.domeniulcoroanei.com/

4. http://www.cricova.md/filosofia.swf

5. http://www.bevitech.ro/tehnologi.htm

6. http://doctorate.ulbsibiu.ro/obj/documents/RezumatRO-tusa.pdf

7. http://www.restaurantedelux.ro/vinuri-soiuri-de-struguri-albi-1.html

8. http://blog.vinpremium.ro/tag/chardonnay/

9. http://en.wikipedia.org/wiki/Chardonnay

10. http://www.vignetoconsult.com/chardonnay.php

11. http://www.mixtopia.ro/cooking/vinuri/chardonnay-vinul-cu-o-mie-de-chipuri/

12. http://www.mixtopia.ro/cooking/vinuri/vin-din-soiuri-alese/

13